Bioelectricitate

5x puncte

categorie: Fizica

nota: 7.38

nivel: Facultate

Potențialul de acțiune celular
La toate metazoarele sistemul nervos periferic și central constituie o vastă rețea de comunicație în cadrul organismului, rețea în care pentru transmiterea semnalelor este utilizat un fenomen de natură bioelectrică, influxul sau impulsul nervos.

Impulsul nervos reprezintă variația tranzitorie și propagabilă a potențialului de membrană al fibre[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Bioelectricitate

Potențialul de acțiune celular
La toate metazoarele sistemul nervos periferic și central constituie o vastă rețea de comunicație în cadrul organismului, rețea în care pentru transmiterea semnalelor este utilizat un fenomen de natură bioelectrică, influxul sau impulsul nervos.

Impulsul nervos reprezintă variația tranzitorie și propagabilă a potențialului de membrană al fibrelor nervoase, numită potențial de acțiune (PA), produsă de un stimul (uneori există și o activitate celulară spontană).

Potențialul de acțiune este o depolarizare trecătoare a membranei celulare prin care interiorul celulei devine mai puțin negativ decât în stare de repaus și diferența de potențial de-o parte și de alta a membranei celulare scade. Există și potențiale de acțiune hiperpolarizante, de exemplu în celulele receptoare retiniene.

Declanșarea potențialului de acțiune se realizează prin deschiderea porților unor canale cationice sau anionice (uneori prin închiderea porților cationice, în cazul PA hiperpolarizante). Apar fluxuri de ioni care determină producerea unui semnal electric. Ionii implicați sunt în special ionii de Na+ (în faza ascendentă a PA) și de K+ (în faza descendentă). În celula musculară, în faza ascendentă sunt implicați ionii de Ca++.

Potențialele de acțiune sunt de două feluri:
1- potențiale locale (de exemplu în dendrite sau în soma neuronală);
2- potențiale de acțiune tot sau nimic (de exemplu în axon).
Aceste potențiale se pot măsura pe baza experiențelor cu microelectrozi.

5 Curs Biofizica MG 2008 – 2009 “Bioelectricitate”
1. Potențialele de acțiune locale (PA-l) se obțin la stimuli depolarizanți de intensitate mică, având valoarea sub cea a unei valori numită valoare prag. Acești stimuli sunt numiți stimuli subliminari (sub prag). Ei produc o depolarizare redusă a membranei, care se propagă decremental sau electrotonic.

La axonul gigant, de exemplu, o depolarizare de 15 mV determină un potențial local. Amplitudinea unui asemenea potențial scade exponențial cu distanța. Deci potențialele locale se caracterizează printr-o amplitudine proporțională cu intensitatea stimulului și printr-o propagare cu pierderi (decrementală).

2. Potențialele de acțiune tot-sau-nimic (PA-tn) se declanșează atunci când intensitatea stimulului atinge o valoare critică “de prag” sau “prag de detonare”, deci când aceasta are valori liminare sau supraliminare. Se produce potențialul de vârf (spike) al fibrei nervoase – variație amplă a potențialului celular în urma căreia interiorul celulei devine pozitiv (+ 30 mV).

Amplitudinea acestuia este de 120 mV. Odată declanșat, indiferent de amplitudinea stimulului, amplitudinea PA-tn rămâne constantă. Deci PA-tn este caracterizat de următoarele:
]- amplitudine constantă (nu depinde de intensitatea excitantului atunci când stimulii sunt liminari sau supraliminari);
- se propagă pe distanțe mari, cu viteze mari și fără pierderi (nedecremental);
- amplitudinea potențialului de vârf, pragul și viteza de propagare sunt caracteristici ale fibrei (sau celulei).

Toate celulele vii posedă reactivitate, răspunzând la acțiunea unui stimul. Capacitatea de a răspunde prin potențiale de acțiune locale, pe care o au toate celulele vii, se numește iritabilitate. Proprietatea de a răspunde prin potențiale de acțiune tot sau nimic se numește excitabilitate și se întâlnește la trei tipuri de celule: celulele nervoase, musculare și glandulare.
Fazele potențialului de acțiune (Fig. 7)
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Fizica

CAUTA REFERAT


TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.