Argumentare basm cult - Harap alb

DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Argumentare basm cult - Harap alb

Ion Creangã ºi-a câºtigat faima de mare scriitor postum, fiind încadrat între marii scriitori clasici români relativ târziu. Între scrierile sale, „Povestea lui harap-Alb” este o creaþie complexã care depãºeºte modelul basmului tradiþional printr-o serie de elemente ce evidenþiazã originalitatea scriitorului.
Naraþiunea la pers a IIIa este realizatã de un narator omniscient, dar nu ºi obiectiv, deoarece intervine adesea prin comentarii sau reflecþii. („Eu sunt dator sã vã spun povestea ºi vã rog sã ascultaþi...”)

Spre deosebire de basmul popular, unde predominã naraþiunea, basmul cult presupune îmbinarea naraþiunii cu dialogul ºi cu descrierea. Naraþiunea este dramatizatã prin dialoguri, are ritm rapid, realizat prin reducerea descrierilor. Dialogul are o dublã funcþie, ca în teatru: susþine evoluþia acþiunii ºi caracterizarea personajelor. Prezenþa dialogului susþine realizarea scenicã a secvenþelor narative, „spectatori” ai maturizãrii feciorului de crai fiind atât celelalte personaje, cât ºi cititorii.
Tema basmului este triumfuluibinelui asupra rãului. Motivele narative specifice sunt: superioritatea mezinului, cãlãtoria, supunerea prin vicleºug, muncile, demascarea rãufãcãtorului (Spânul), pedeapsa, cãsãtoria.

Acþiunea se desfãºoarã linearã, succesiunea secvenþelor narative este redatã prin înlãnþuire. Coordonatele acþiunii sunt vagi, prin atemporalitate ºi aspaþialitatea convenþiei: „Au cicã era odatã într-o þarã un crai care avea trei feciori. ªi craiul acela mai avea un frate mai mare, care era împãrat într-o altã þarã. (...) Þara în care împãrãþea fratele cel mare era tocmai la o margine a pãmântului, iar crãiia ãstuilalt la altã margine.” Fuziunea dintre real ºi fabulos se realizeazã încã din incipit. Reperele spaþiale sugereazã dificultatea aventurii eroului, care trebuie sã ajungã de la un capãt la celãlalt al lumii; în plan simbolic: de la imaturitatea, la maturitate.
În basm sunt prezente cliºeele compoziþionale. Formula iniþialã, „Amu cicã era odatã”, ºi formula finalã, „ªi veselia a þinut ani întregi, ºi acum mai þine încã.”, sunt convenþii care marcheazã intrarea ºi ieºirea din fabulor. Formulele mediane-„ªi merg ei o zi, ºi merg douã, ºi merg 49...”, „...ºi mai merge el cât merge...”- realizeazã trecerea de la o secvenþã narativã la alta ºi întreþin suspansul.

Parcurgerea drumul maturizãrii de cãtre erou presupune un lanþ de acþiuni convenþionale, momente ale subiectului: o situaþie iniþialã de echilibru (expoziþiunea), o parte pregãtitoare, un eveniment care deregleazã echilibrul iniþial (intriga), apariþia donatorilor ºi a ajutoarelor, acþiunea reparatorie, refacerea echilibrului ºi rãsplata eroului (deznodãmântul).
„Cartea” primitã de la împãratul Verde, care, neavând decât fete, are nevoie de un moºtenitor la tron, este factorul perturbator al situaþiei iniþiale ºi determinã parcurgerea drumului iniþiatic de cel mai bun dintre fii craiului.

Destoinicia fiilor este probatã mai întâi de crai, deghizat în ursul de la pod. Podul simbolizeazã trecerea la altã etapã a vieþii ºi se face într-un singur sens. Mezinul trece aceastã probã cu ajutorul calului nãzdrãvan, care „dã nãvalã asupra ursului”.
Trecerea podului urmeazã unei etape de pregãtire. Drept rãsplatã pentru milostenia arãtatã Sfintei Duminici, deghizatã în cerºetor, mezinul primeºte sfaturi de la aceasta sã ia „calul, armele ºi hainele” cu care tatãl sãu a fost mire pentru a izbândi. Se sugereazã, astfel, cã tânãrul va repeta iniþierea tatãlui în aceleaºi condiþii. Calul va deveni tovarãºul ºi sfãtuitorul tânãrului, dar are ºi puteri supranaturale: vorbeºte ºi poate zbura.

Trecerea podului este urmatã de rãtãcirea în pãdurea labirint, simbol ambivalent, loc al morþii ºi al regenerãrii, cãci pentru tânãr se va încheia o etapã ºi alta va începe: „de la un loc i se închide calea ºi încep a i se încurca cãrãrile”. Pentru tânãrul fiu de împãrat, rãtãcirea în pãdure ºi întâlnirea spânului e totodatã un drum cãtre centrul propriei fiinte: el cunoaºte rãul, dar ºi propriile limite în faþa rãului. Imaginea fântânii completeazã simbolistica pãdurii, putând avea semnificaþie de coborâre în Infern, adicã de moarte ºi înviere. Fiul de crai dispare sub puterea spânului, renãscând în postura de slugã. Schimbarea numelui reprezintã începutul iniþierii spirituale, unde va fi condus de Spân. Numele de Harap- Alb, bazat pe oximoron, exprimã pe de-o parte statutul de slujitor, iar pe de-altã parte, faptul cã esenþa moralã a tânãrului rãmâne intactã, fapt dovedit de-a lungul cãlãtoriei când el respectã jurãmântul fãcut Spânului de a-l sluji.

Ajunºi la curtea împãratului Verde, Spânul îl supune la trei probe: aducerea sãlãtilor din Grãdina Ursului, aducerea pielii cerbului „cu cap cu tot, aºa bãtute cu pietre scumpe, cum se gãsesc” ºi a feteiîmpãratului Roº pt cãsãtoria Spânului.
Primele douã probe le trece cu ajutorul Sfintei Duminici, care îl sfãtuieºte cum sã procedeze ºi îi dã obiecte magice: pentru urs îi dã o licoare cu „somnoroasã”, iar pentru cerb îi dã obrãzarul ºi sabia lui Statu-Palmã-Barbã- Cot. A treia probã presupune o altã etapã a iniþierii, este mai complexã ºi necesitã mai multe ajutoare.

În drum spre împãratul Roº, Harap-Alb dã dovadã de pricepere, curaj ºi înþelepciune când ajutã poporul gâzelor. În schimbul ajutorului sãu, crãiasa furnicilor ºi crãiasa albinelor îi oferã fiecare câte o aripã.
Ceata de monºtri îl însoþesc spre a-l ajuta în încercãrile la care este supus la curtea împãratului Roº. Pentr cã s-a arãtat prietenos ºi comunicativ, i se alãturã Gerilã, Flãmânzilã, Setilã, Ochilã ºi Pãsãri-Lãþi-Lungilã.
Dupã ce trece cu bine de încercãrile impuse de împãratul Roº, fata împãratului, „o farmazoanã cumplitã”, impune o ultimã probã: calul lui Harap-Alb ºi turturica ei trebuie sã aducã „trei smicele de mãr ºi apã vie ºi apã moartã de unde se bat munþii în capete”. Proba fiind trecutã de cal, fata îl însoþeºte pe Harap-Alb la curtea împãratului Verde. Pe drum, eroul se îndrãgosteºte de fatã, dar rãmâne credincios jurãmântului cãtre Spân ºi nu-i mãrturiseºte fetei adevãrata lui identitate.

Fata îl demascã pe Spân, care îl acuzã pe Harap-Alb cã a divulgat secretul ºi îi taie capul. În felul acesta îl dezleagã de jurãmânt, iar rolul Spânului ia sfârºit. Calul distruge întruchiparea rãului: „zboarã cu dânsul în înaltul cerului, ºi, apoi, dându-i drumul de acolo, se face Spânul pânã jos praf ºi pulbere.”
Decapitarea eroului este ultima treaptã ºi finalul iniþierii, având semnificaþia morþii iniþiatice. Învierea este realizatã de farmazoanã, cu ajutorul obiectelor magice aduse de cal. În final, eroul primeºte recompensa: pe fata împãratului Roº ºi împãrãþia unchiului sãu. Nunta ºi schimbarea statutului social confirmã maturizarea eroului. Deznodãmântul constã în refacerea echilibrului ºi rãsplata eroului.

În basm, sunt prezente numerele magice 3, 12, 24; care sunt semne ale totalitãþii.
Caracterul lui Harap-Alb evolueazã pe parcursul întregii opere, în timp ce celelalte personaje sunt tipologii umane reductibile la o trãsãturã dominantã: rãul, frigurosul, mâncãciosul, etc.
Harap-Alb nu are puteri supranaturale, dar dobândeºte prin trecerea probelor o serie de valori etice necesare unui împãrat. Sensul didactic al basmului este exprimat de Sfânta Duminicã: „Când vei ajunge ºi tu odatã mare ºi tare, îi cãuta sã judeci lucrurile de-a fir-a-pãr ºi vei crede celor asupriþi ºi necãjiþi, pentru cã ºtii acum ce e necazul.” « mai multe referate din Romana