Aptitudinile

DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Aptitudinile

Utilizam deseori expresii precum "apt pentru..." sau "inapt pentru..." atunci cand ne referim la performantele pe care cineva le-a obtinut in efectuarea unei activitati. De aceea, majoritatea definitiilor date aptitudinilor considera performanta un criteriu principal in diagnosticarea acestora.

Totusi, multi dintre noi stiu ca succesul intr-o activitate se afla intr-o relatie directa cu gradul de implicare, cu cantitatea de efort cheltuita, cu calitatea organizarii si indrumarii muncii etc.

Apare astfel una dintre problemele fundamentale in definirea aptitudinilor, si anume, relatia dintre aptitudini si capacitati. Capacitatea psihica se refera la performantele pe care cineva le obtine aici si acum, intr-o anumita activitate. Prin urmare, ea este legata de momentul prezent si este influentata de experienta persoanei in domeniul respectiv. De exemplu, cand un profesor examineaza un elev la ora de matamatica, el evalueaza capacitatea acestuia de a opera cu informatiile acumulate.
Sub aspect procesual, deprinderile - care sunt acţiuni automatizate - comportă o simplificare, o reducţie treptată a proceselor psihice implicate în componenţa lor. În acelaşi timp, structura aptitudinilor - pe măsura dezvoltării lor - devine din ce în ce mai complexă, întrucât ea implică un număr crescând de procese psihice, înglobând ca momente chiar şi unele deprinderi. Astfel, deprinderile de gimnastică, de desen, cele implicate în activităţi practice etc., angajează în final cu precădere doar canalul chinestezic.

Sub aspect funcţional, în timp ce deprinderile se limitează de obicei la o acţiune sau la o operaţie, la un algoritm, în componenţa aptitudinilor se cuprinde, de obicei, o întreagă familie de acţiuni variate, susceptibile de a fi înglobate în ansamblul unei activităţi (tehnice, sportive, matematice, literare, muzicale, etc.).

Sub aspect formativ spre deosebire de aptitudini -caracterizate printr-o dezvoltare continuă, ascendentă - în cazul formării deprinderilor se constată o scădere treptată, o epuizare a rezervelor potenţiale, ca urmare a realizării lor sub forma performanţelor situate la limita superioară a posibilităţilor de dezvoltare. Deprinderile de calcul mintal sau cele motorii, dincolo de o anumită limită, nu se mai ameliorează nici chiar în cazul supraînvăţării, în timp ce aptitudinile matematice sau verbale profită mereu de pe urma activităţii multiple în domeniul respectiv. Desigur, există şi alte relaţii între aptitudini şi deprinderi. Aptitudinile sunt premise ale formării rapide a deprinderilor şi totodată ale restructurării lor în condiţii diferite, pe de altă parte, deprinderile formate se pot integra în structura aptitudinilor, contribuind la amplificarea, îmbogăţirea repertoriului lor.

În anumite împrejurări, deprinderile pot duce la stereotipizarea şi schematizarea unilaterală a acţiunilor, ceea ce este în defavoarea aptitudinii.
Spre deosebire de capacitati, aptitudinea se leaga, in esenta, de potentialitate, de posibilitatea ca, avand conditiile optime necesare, un anumit individ sa ajunga la dobandirea unei capacitati ridicate intr-un domeniu. Capacitatea este ea insasi conditionata de prezenta unei aptitudini care poate fi dezvoltata prin experienta si formare. Astfel, cineva poate avea o buna aptitudine verbala ; cu o experienta si o formare adecvata, capacitatea sa de a vorbi in public poate deveni excelenta.

Confuzia care se poate face uneori intre aptitudini si capacitati provine din faptul ca noi nu putem evalua aptitudinile altfel decat prin evaluarea performantelor la anumite probe, deci a capacitatilor. Totusi, cativa indicatori ne permit sa afirmam existenta unei aptitudini. Intre acestia mentionam : usurinta invatarii, usurinta si calitatea executiei unei sarcini.

Prin raportare la performante se utilizeaza frecvent si expresia << nu are aptitudini pentru... >>. Trebuie sa intelegem, totusi, ca aceasta evaluare nu are un caracter absolut. Desi la niveluri diferite de performanta, fiecare poate face tot ceea ce fac si ceilalti. Toti stim sa vorbim, sa cantam, sas folosim diferite instrumente. Prin urmare << a fi inapt pentru... >> sau << a nu avea aptitudini pentru... >> inseamna doar imposibilitatea obtinerii unor performante deosebite in acest domeniu. Cu aceasta ocazie observam si o alta caracteristica a aptitudinii, si anume, faptul ca ea permite diferentierea indivizilor intre ei. De cele mai multe ori performantele supramedii, realizate in conditii externe similare cu ale celorlalti, pot fi semnul existentei unor aptitudini pentru activitatea respectiva.


Asadar, aptitudinile sunt subsisteme operationale ale personalitatii care mijlocesc performantele supamedii in activitate ; ele explica diferentele dintre oameni referitoare la posibilitatile acestora de a-si insusi anumite cunostinte, priceperi si deprinderi.

Din aceasta perspectiva orice functie sau proces psihic privit din prisma performantei poate fi considerat aptitudine (de exemplu, memoria, spiritul de observatie, etc).

Aptitudinile se clasifica in doua mari categorii : aptitudinile simple si aptitudinile complexe.

Aptitudinile simple intervin in desfasurarea unor activitati diverse. Ele sunt << simple >> in sensul ca au o structura relativ omogena. La randul lor aptitudinile simple pot fi impartite in : aptitudini generale (influenteaza reusita in aproape orice domeniu -inteligenta) ; aptitudini de grup (prezente intr-un numar limitat de activitati) ; aptitudini specifice (caracteristice unui domeniu restrans de activitate, asa cum este, de exemplu, << auzul absolut >>).
Aptitudinile complexe sunt acele aptitudini care asigura reusita intr-un comportament complex, de regula intr-o profesie sau specialitate (aptitudini de lider etc.).
Complexitatea lor rezulta din faptul ca sunt structurari variate ale unor aptitudini simple.

Talentul este o combinare specifica de aptitudini care asigura posibilitatea unei executii superioare intr-o activitate complexa. Cu alte cuvinte, talentul este o aptitudine complexa de nivel superior.
Experienţa ne învaţă că trebuie să arătăm prudenţă în prognoza negativă. Aptitudinile se pot manifesta şi mai târziu (de ex.: W. Scott a scris primul său roman la 34 de ani, scriitorul rus Aksakov a scris prima sa carte la 56 de ani). Aptitudinile se pot manifesta la vârste diferite în funcţie de specificul lor. Astfel aptitudinile senzoriomotorii, cum sunt cele sportive, cunosc perioade de înflorire la vârsta tânără, performanţele în acest domeniu se plafonează pe la 25-29 de ani, existând şi excepţii. În domeniul ştiinţei cele mai valoroase lucrări au fost elaborate între 30-50 de ani.

Notele şcolare nu au valoare predictivă notabilă în ceea ce priveşte creativitatea. Humboldtt era socotit în copilărie ca mărginit, slab înzestrat; se exprimau îndoieli dacă va primi instrucţia necesară; Newton era ultimul din clasă. Linnė era considerat de către tatăl său ca fiind capabil numai "să coasă cizme". Moliėre mult timp nu a putut învăţa să citească. Pasteur, care a adus contribuţii atât de însemnate în domeniul chimiei organice, în scoală era socotit slab tocmai la chimie. Napoleon a fost un elev mediocru în şcoala militară, Verdi a fost respins la examenul de admitere la Conservatorul din Milano, iar juriul care l-a examinat i-a trimis o scrisoare în care era sfătuit să-şi aleagă altă carieră.

Toate aceste exemple - preluate după Al. Roşca - ne arată de ce trebuie să fim prudenţi în prognoza negativă în ceea ce priveşte posibilităţile copiilor. Ceea ce apărut imposibil la o anumită etapă de dezvoltare a copilului se dovedeşte posibil într-o etapă următoare, ca o consecinţă a unei acţiuni educative juste.
« mai multe referate din Psihologie