Analiza strategica a unei organizatii

5x puncte

categorie: Management

nota: 9.19

nivel: Facultate

Analiza Mass Media
Mass media este compusă din diferiți agenți ai comunicării și divertismentul de masă: ziare, reviste și alte publicații, televiziune, radio și cinematograf care se bazează pe răspândirea stiinței de carte, pe creșterea timpului liber și pe accesul imediat al publicului la echipamentul de receptare.

Funcția distractivă este de obicei predominantă, atrăgând [...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Analiza strategica a unei organizatii

Analiza Mass Media
Mass media este compusă din diferiți agenți ai comunicării și divertismentul de masă: ziare, reviste și alte publicații, televiziune, radio și cinematograf care se bazează pe răspândirea stiinței de carte, pe creșterea timpului liber și pe accesul imediat al publicului la echipamentul de receptare.

Funcția distractivă este de obicei predominantă, atrăgând investiții, asigurând venit și căpătând audiență. Alte funcții, însă, au o mai mare relevanță politică, incluzând culegerea, organizarea și transmiterea de știri și informație, formarea de opinii și, în societățile mai mult sau mai puțin deschise o anumită contribuție la dezbaterea publică. Nicăieri mass-media nu a scăpat de reglementare, de control și de o anumită cenzură.

Reglementarea se referă de obicei la proprietate, la investiții, la acordarea de licențe, precum și la supervizarea duratei, conținutului și echilibrului programelor. O dată cu rapidul progres al tehnologiei a avut loc o concentrare tot mai mare a proprietății în acest domeniu, în special în sectoarele în care audiența este largă, iar costurile de producție sunt mari.

Guvernele întâlnesc dificultăți crescânde în menținerea unui control strâns și a supravegherii, în special o dată cu răspândirea transmisiilor prin satelit și cablu, apariția rețelelor de media globale și a frecvenței tot mai mari a sistemelor de proprietate încrucisată asupra mass-media.

Accentul se pune acum pe dereglementare, pe privatizare sau pe exprimarea unei proprietăți mixte public-private. Între timp, studiile referitoare la influența mass-mediei arată că, în afara de alegeri și de alte evenimente importante, nu există decat o slabă audiență pentru dezbaterea și comentariul public serios și că până și un public restrâns nu este nici prea receptiv și nici destul de tenace. Efectele sunt întotodeaua subtile și indirecte.

Cu toate acestea, accesul la mass-media este indispensabil pentru principalele partide și grupuri, permițând, de asemenea, unor candidați minoritari, cu condiții neortodoxe, să se faca auziți. Unii au argumentat că progresul rapid al tehnologiei informației a condus la schimbări profunde în derularea campaniilor politice. Alții ripostează că aceasta este pentru a deconcerta mediul prin mesaj.

Se spune că politicienii și jurnaliștii conduc societățile moderne informatizate, că mass-media a devenit cel mai mare aliat al puterii politice, impunând norme și valori pentru miliarde de oameni, că, în științele comunicării, comunicarea politică prin mass-media reprezintă cel mai influent sistem de penetrare a minții și a sufletului oamenilor simpli.

În 2006, piața presei scrise s-a diversificat, unele ziare vechi s-au reinventat, s-au schimbat echipe și stiluri, s-au reașezat unele etichete anterior valabile. În piața revistelor, au apărut câteva noi nume, concurența a crescut tot mai mult. În mod general, în ceea ce priveste tirajele, aceastea au scăzut la nivel total, arătând și în România că piața presei scrise este în decădere, în favoarea internetului.

Pericolul de noi intrări și bariere la intrarea pe piață
Bariere pentru noi intrări pe piață:Unicitatea produsului și loialitatea consumatorului.Revista a câstigat de-a lungul timpului un procent mare de cititori (cel mai mare procent fiind din mediul afacerilor), pe care a reușit să îi fidelizeze datorită analizelor și investigațiilor de bună calitate, verosimile și stringente, cât și prin inființarea “Club INFORMAȚIA” (abonații, o dată cu contractarea abonamentului devin automat membrii ai clubului și beneficiază de ofertele partenerilor acestui club, produse și servicii în condiții avantajoase, precum și diferite premii).

Cerințe de capital
Profitul vizat de managementul organizației, precum și necesitatea menținerii titlului “lider de piață” determină investiții costisitoare (resurse umane valoroase, grafică modernă, tehnologie de ultimă oră, promovare prin televiziune, internet, radio etc.)

Accesul la canalele de distribuție constituie o serioasă barieră pentru noile intrări pe piață.Chiar dacă reușeste să facă față din punct de vedere tehnic și chiar să fabrice produsul, noul venit are nevoie și de acces la canalele de distribuție. Noii veniți trebuie să opereze inevitabil costuri mai mari. Relații dezvoltate de INFORMAȚIA de-a lungul timpului cu Rodipet, unul dintre principalii distribuitori ai presei române și incheierea contractelor de barter cu televiziuni, chiar dacă la costuri ridicate constituie un serios avantaj competitiv pentru aceasta.
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Management

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.