Amintiri din copilarie

DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Amintiri din copilarie

Început în 1881, Amintiri din copilãrie constituie, dupã aprecierea unanimã a criticilor ºi istoricilor literari, opera de maturitate, capodopera marelui scriitor moldovean I. Creangã, fiind considerat "primul roman al copilãriei ãrãneºti".

Deºi operã autobiograficã, faptele, ideile, personajele nu sînt între totul reale. Rezultã cã personajul principal al Amintirilor nu este scriitorul, ci Nicã al lui ªtefan al Petrii, surprins ºi descris din perioada copilãriei, de cînd a fãcut "ochi" ºi pînã ajunge "holtei, din pãcate!".

...

Umorul în Amintiri din copilãrie

Umorul este o formã a rîsului, o manifestare a bunei dispoziii. La I. Creangã umorul este alãturi de oralitate trãsãtura dominantã a Amintirilor din copilãrie. Umorul la Creangã este unul sãnãtos, de origine popularã.

Principalele categorii ale umorului sînt: umor de situaie (izvorît din fapte, situaii, întîmplãri: prinderea muºtelor cu ceaslovul, molipsirea de rîie de la caprele Irinucãi, aplicarea poºtei la tãlpi, bãtaia dintre Mogorogea ºi Pavãl, întîmplarea de la scãldat, vînzarea pupãzei etc); umor de caracter (izvorît din felul de a fi al unor personaje: Mogorogea, moº Chiorpec, Trãsnea, popa Buligã - zis ºi Ciucãlãu etc); umor de limbaj (izvorît din folosirea de locuiuni, zicãtori ºi proverbe, menite a provoca rîsul: "îs mai aproape dinii decît pãrinii", "se ine ca rîia de om", "au tunat ºi i-au adunat", "milã mi-e de tine, dar de mine mi se rupe inima"; ori expresii ca: "va-i nevoie", "calea - valea", "bine - rãu").

Limbajul Artistic este de o frumusee ºi originalitate inimitabilã. Farmecul incomparabil al stilului lui I. Creangã vine din frumuseea limbii neamului românesc. Mijloacele lingvistice folosite dau impresia de oralitate prin folosirea maximã a interjeciilor onomatopeice (ha! ha! ei! tuºti! zbîrr!) a expresiilor onomatopeice ºi a verbelor imitative (ha! a horãi, a gãbui).

Senzaia de oralitate e provocatã ºi de mulimea expresiilor specifice limbii vorbite (vorba ceea, hãt bine, pace bunã) a zicerilor tipice (toate ca toate, de voie de nevoie) a întrebãrilor ºi exclamaiilor (ori mai ºtii pãcatul, grozav s-a spãriat, ce-i de fãcut?). Alteori în text apar versuri popurale sau fraze rituale: La plãcinte înainte / ªi la rãzboi înapoi. Decît la oraº codaº ? Mai bine-n satul tãu fruntaº.

Deosebitã este ºi folosirea cuvîntului "mai" "ce mai de pomi s-au pus în intirim (muli). Alteori e folosit ca abverb "mai rãmînei cu sãnãtate". Caracterul de oralitate provine ºi din folosirea dativului etic:"si-am cãzut în Ozanã cît mi i-i bãietul"; sau folosirea unor expresii ori locuiuni populare: "încaltea", "ca mai ba", "a cu-i a cu".

Comparaiile sunt din limbajul popular: "cum nu se dã scos ursul din bîrlog... aºa nu mã dam eu dus din Humuleºti"; "doi cai ca niºte zmei".

Epitetele sunt adesea regionalisme sau creaii lexicale proprii: cãlugãrii o adunaturã de zamparagii "dugliºi", "mîine, poimîine aveam sã ne trezim niºte babalîci gubaci", - dac-ar ºti el ghilhãnosul ºi ticãitul, de unde am pornit astã noapte".

Arta literarã constã în "modul spunerii" în hazul povestirii. I. Creangã îmbinã cu mãiestrie modurile de expunere:

Naraiunea sau relatarea în direct a naratorului, e însuºi firul povestirii. Pe firul acestei povestiri se pot distinge momentele subiectului mai ales în partea a IV.-a.

Descrierea apare în douã momente ale aciunii, cînd evocã universul copilãriei ºi cînd îºi întoarce privirea înapoi, spre munii Neamului, din vîrful codrilor Paºcalilor.

Dialogul ascunde conflictul, dezvãluie sufletul personajelor, gîndurile, sentimentele, temperamentele, învioreazã aciunea, o propulseazã.

Monologul interior apare în noaptea dinaintea plecãrii, în ceasul disperat al întoarcerii spre sine, a Eului înfrînt: "zicînd în sine-mi cu amãrãciune: ce necaz de capul mieu".

G. Calinescu scria "Creangã este expresia monumentalã a naturii umane în ipostaza ei istoricã ce se numeºte poporul român". « mai multe referate din Romana