Alexandru Vlahuta

DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Alexandru Vlahuta

Debutul sau literar
Debutand la Convorbiri Literare si ramanand legat timp de peste sase ani de cercul junimist, Alexandru Vlahuta va intra, in a doua perioada a activitatii sale, sub influenta miscarii socialiste. Prietenia cu C. Dobrogeanu-Gherea, pretuirea aleasa pe care o manifesta fata de activitatea si pentru opera critica a acestuia, vor inrauri clasificarea conceptiilor lui Vlahuta asupra locului, rolului artei si al artistului in societate.

Dorind sa scoata in evidenta legatura stransa dintre artistul adevarat, angajat si societate, Vlahuta va afirma, astfel, catre sfarsitul anului 1886, ca "Arta izvoraste si respira din aerul epocii in care se naste. Artistul este rezultatul, sau, mai bine-zis, sinteza spiritului general al societatii in care traieste". Cu numeroase prilejuri, in conferintle Curentul Eminescu, Onestitatea in arta, in manifestul poetic Unde ni sunt visatorii?, in romanul Dan etc., Vlahuta isi va exprima opiniile in acest domeniu.

Daca in poezia Liniste afirma cu amaraciune ca "Munca de artist e cruda si trista eu rasplata", (gandindu-se, cu deosebire, la soarta lui Eminescu, dar si la propria-i viata), dupa aproape patru ani, in martie 1892, la sfarsitul conferintei Curentul Eminescu, Vlahuta va condamna pe scriitorii care, receptand intr-un chip nepotrivit influenta marelui poet, se aratau "ofiliti in floarea varstei", zadarnicindu-si "puterea, focul tineretii lor" ca sa "legene-n silabe, pe tiparele gasite/, Desperari de porunceala si dureri inchipuite".

In aceeasi poezie Unde ni sunt visatorii?, din care am citat, conturand obiectivul artei realiste - preocuparea pentru viata - scriitorul afirma:
"Cate nu-s de scris pe lume! Cate drame miscatoare
Nu se pierd nepovestite in napraznica valtoare
A torentelor vietii!... " si completa misiune a poetului cu observatia de a fi "mergator inainte".

Gandul ca ceea ce realizeaza artistul "se duce de-a lungul veacurilor si umple lumea de rasunetul vietii si bataile inimii" sale, trebuie sa invite la o mare raspundere pentru cuvantul scris. De aceea, misiunea artistului - dupa Vlahuta - este de a alege din viata ceea ce este caracteristic, ceea ce reprezinta tendinta innoitoare: "Artistul alege, fertilizeaza, cultiva, priveste - si mai ales priveste -", arata scriitorul, in conferinta Onestitatea in arta.

Activitatea lui Vlahuta si opera lui, in cea mai mare parte si in tot ce are mai valoros, constituie o intruchipare a acestor idealuri. Dupa cum afirma T. Vianu, in cuvantarea tinuta la Academie, cu prilejul sarbatoririi centenarului nasterii lui A. Vlahuta, "putini alti au fost mai insufletiti de o dorinta si atat de vie de a sluji, de a fi de folos omului si inaltarii patriei sale".

In complexitatea operei lui Vlahuta au frecventa temele legate de "durerile lumii". Destinul intelectului sarac si cinstit, inadaptabil conditiilor impuse de o societate rau intocmita si, de aceea, pana la urma, invins, si-a gasit ilustrare artistica in diverse opere ale lui Vlahuta intre care, reprezentative sunt nuvela Din durerile lumii si romanul Dan.

Operele lui Vlahuta a surprins, fara indoiala, o serie de realitati ale epocii sale, a raspuns unor aspiratii ale generatiei contemorane cu autorul, dar a avut si ecou care a durat peste hotarul prezentului. Sunt revelatoare, in acest sens, afirmatiile lui Garabet Ibraileanu, facute in articolul de prezentare a volumului Din trecutul nostru:

"Vlahuta a fost poetul generatiei tinere de pe la anii 1890, al genratiei romantice de atunci!... In vremea...cand ni se forma sufletul, cand avea sa se hotarasca pentru totdeauna ceea ce era sa fim pe lumea aceasta, cat de mult a pus Vlahuta in sufletul nostru!... Oare stie Vlahuta cum rasuna in noi Din durerile lumii, ce te uiti cu ochii galesi, Ietare...? "

Aparuta mai intai in mai multe numere ale ziarului Epoca (intre anii 1885-1886) si aoi in volumul Nuvele (1886), Din durerile lumii si-a emotionat cititorii prin suferintele tanarului Radu Munteanu, copil de taran, orfan de tata, care vrea sa razbeasca in viata, sa-si depaseasca conditia sociala cultivandu-si dragostea pentru invatatura. Saracia si rautatea oamenilor il vor dobori, insa.

In pragul bacalaureatului, Radu, grav bolnav de tuberculoza, isi va sfarsi viata abia-nceputa, spre disperarea mamei sale care "cazu, cu fata-n jos, zdrobita si nebuna de durere, peste trupu-nghetat, slabanogit si uscat ca piatra al sfantului ei odor".

Inrudit prin tematica, romanul Dan (1894), se constituie ca o fresca mult mai cuprinzatoare a vietii societatii romanesti de la sfarsitul veacului trecut. Cartea, care impleteste doua laturi esentiale ale scrisului lui A. Vlahuta, - atitudinea critica, satira si filonul dramatic, desi insumeaza o srie de date autobiogarafice, transfigurate artistic doar partial, "nu este un memorial al vietii autorului.

In destinul lui Dan, in aspiratiile si visurile lui, in inaltarile si caderile lui, traia nu numai drama omului si sciitorului Vlahuta, dar si cea a a celorlalti artisti cinstiti din generatia sa. Cu Dan, literatura noastra cunoaste un nou tip: inadaptabilul".

Chiar daca romanul Dan nu reprezinta o izbanda artistica deplina, el marcheaza o data in literatura noastra, un inceput de directie a prozei care, prin urmarirea dramei intelectualului cinstit in oranduirea burghezo-mosiereasca, va fi ilustrata, in continuare, de:
•Camil Petrescu;
•Cezar Petrescu;
•Mihai Sadoveanu;
•M. Sebastian;
•Eroul Stefan Georghidiu;
•G. Dem. Ladima;
•Radu Comsa etc. ne aduc, intr-un fel sau altul, aminte de profesorul si scriitorul Vasile Dan, eroul central si titular al romanului lui Vlahuta). « mai multe referate din Romana