Aglae Tulea - caracterizare
2x puncte
categorie: Romana
nota: 9.40
nivel: Liceu
Fața era gălbicioasă, gura și buzele subțiri, acre, nasul încovoiat și acut, obrajii brăzdați de câteva cute mari, acuzând o slăbire bruscă. Ochii erau bulbucați ca și aceia ai bătrânului, cu care semăna puțin, și avea de altfel aceeași mișcare moale a pleoapelor. Era îmbrăcată cu bluză de mătase neagră cu numeroase cerculețe, strânsă la gât cu o mare agrafă de os și sugrumată la mijloc cu un cord[...]
DOWNLOAD REFERAT
Preview referat: Aglae Tulea - caracterizare
Același personaj, Otilia face prezentările:
„– E tanti Aglae, sora lui papa, explică Otilia lui Felix, văzându-l cam nedumerit.
– De unde să mă cunoască? întrebă Aglae. Când a murit mă-sa, era numai atât. De atuncea nu l-am mai văzut.”
Prima impresie urâtă pe care o provoacă lui Felix se leagă de limbajul ei, ce caracterizează perfect femeia crescută la mahala și educată la periferia orașului.
Prezența continuă a Aglaei în casa lui moș Costache e motivată, la prima vedere, de gradul de rudenie și de poziția casei, familiei Tulea, aflată în imediata vecinătate a casei Giurgiuveanu, dar mai ales, de dorința aprigă, chiar nestăpânită, a femeii de a pune mâna pe averea bătrânului. Ea este convinsă că numai banii pot aduce stabilitatea unei familii și-i dorește cu atâta putere încât tot restul se estompează, cu excepția copiilor!
Aglae încarnează chipul mamei devorate de răutate și invidie față de copiii altora, deformată în chip grotesc de un sentiment care ar fi trebuit să o facă să devină nobilă.
E atâta cheltuială în a o înlătura pe Otilia, veșnica rivală (din perspectiva ei) pentru mărunțișul Auricăi, încât personajul depășește repede, și încă de la începutul drumului narativ limitele normalului. Aglae e uscată de răutate, aproape nici nu o poți închipui tânără, la începutul căsătoriei ei cu Simion. Personajul se mișcă într-un timp inert și de aceea nici nu evoluează, se plimbă doar pe o traiectorie rectilinie, definitiv trasată.
Gesturile cu care îl întâmpină pe Felix tind să stabilească repede relația. Felix este tratat cu superioritatea izvorâtă doar din ură față de încă un eventual pretendent de moștenire, de aceea „demnitatea” cu care își ridică mâna spre a-i fi sărutată se potrivește prea puțin cu acel „hm!” „arțăgos” rostit „cu un glas răgușit, însă forte. Ești flăcău în lege!” Aflând că Felix va intra la Universitate, Aglae se miră sumbru. „Felix va cunoaște curând împunsăturile mătușii, pe toți deodată îi împroșcă cu venin:
– Așa?! se miră Aglae. N-am știut: faci azil de orfani. [...] faceți pensiune, continuă implacabil Aglae. O să aibă Otilia cu cine se distra, ce zici, Pascalopol? [...]
– Așa ești dumneata, cocoană Aglae, malițioasă”.
Este întruchiparea răului, malignitatea.
Pascalopol o consideră „malițiosă”, în realitate Aglae e numai venin, și mai ales asupra Otiliei îi place să-l verse. Fata încurcă planurile ei din mai multe puncte de vedere.
Privirile lui Felix, fixate asupra Aglaei, în momentul în care Pascalopol îi oferă Otiliei un inel cu safire, descoperă că „prin ochii Aglaei și ai Aurichii trecură fulgere”.
Aglae conduce peste tot. În propria casă îl șine din scurt pe Simion, face și desface căsătoriile copiilor, întoarce totul după bunul ei plac. La întoarcerea Olimpiei, Aglae simulează supărarea, în realitate e satisfăcută că fata ei are un soț avocat:
„Aglae și Aurica întoarseră capul simulând surpriza.
– Olimpia! Tu ești? exclamă Aglae cu o solicitudine în care voia să pună totuși o ușoară urmă de supărare. Olimpia se lăsă sărutată de Aglae pe amândoi obrajii, în vreme ce mâna acesteia era sărutată cu un respect afectat de Stănică”.
Motivul acestei răceli al relațiilor îi este explicat lui Felix de Otilia:
„Aceasta-i povesti că totul era o idee absurdă a lui Simion fără nici un temei, pe care o striga când era în toane rele, că bătrânul avea o casă a lui nu prea mare, pe care Aglae voia să i-o dea Olimpiei ca zestre, dar Simion nu consimțea nevrând să rămână fără nimic. Aglae îi confisca pensia și orice ban, chiar mica chirie pe care o scotea de pe casa lui. Astfel, s-ar fi părut că rezistența bătrânului e un resentiment față de tutela Aglaei”.
Aversiunea Aglaei față de Otilia e mărturisită direct. Fata i se pare o „zănatică” și-i recomandă fățiș lui Pascalopol să-și caute de nevastă o fată cuminte și așezată, sugerând vizibil un portret asemănător cu cel al propriei fiice. Neavând nici o înclinație, nici o preocupare, nici măcar toleranță pentru înclinația artistică a Otiliei, muzica pianului o agasează:
„Aglae însă dădu dovezi de impaciență, ca și când o muscă ar fi supărat-o. În sfârșit izbucni trântind o carte:
– Grozav de agasant pianul ăsta! (Apoi strigând): Otilio! dă-l încolo de pian, știi că mă enervează! (Mai încet către ceilalți): Ori știi să cânți, ori nu. Pianul cere talent... Didina cânta bine!”
Otilia îi cunoaște aversiunea. Supărată, ascunsă de ceilalți, Otilia îi mărturisește lui Felix: „– Nu știi ce viperă este tanti Aglae asta! Uf!”
În războiul de cuvinte pe care-l provoacă adeseori Aglae, Pascalopol intervine ba de partea Otiliei, ba a lui Felix și săgețiile ei veninoase se opresc adesea în el.
Titi, cel mai mic dintre copii, are o situație gravă la învățătură. Aglae îl solicită pe Felix pentru a da ajutor băiatului, în realitate sperând o apropiere între băiat și Aurica. Văzând că lucrurile nu merg într-o astfel de direcție, ea trage concluzia că „cine citește mult se scrântește” și întrerupe lecțiile.
Toți copii ei sunt departe de a fi normali. Aglae e grijulie cu fiecare dintre ei, dar dominația ei le-a sfărâmat definitiv personalitatea.
„Atrasă de zgomot, Aglae veni și, informată de Felix, irupse zgomotoasă în odaie.
– Iar ai hemoragie, drăguță – se văietă ea –, să-ți dau vată.
Scotocind prin casă, veni cu-n tampon mare de vată, pe care-l vârâ în nara lui Titi, punându-i în același timp o mână pe frunte.
– Asta e numai din pricina oboselii, bombăni ea. Mai dă-o în plata Domnului de carte că n-am să te fac filozof”.
Greșește profund în metodele de educație, pe Titi îl trimite să se legene ca să se liniștească, amplificându-i astfel boala psihică, iar pe Aurica o îndeamnă să-și găsească un bărbat și să se mărite, iubirea neintrând în calculele sale. Pe soțul ei, deși bolnav, îl disprețuiește, îl ignoră și îl abandonează într-un ospiciu, fiind total lipsită de sentimente umane.
Aglae e prezentă în casa lui moș Costache și cu speranța că, dacă moartea bătrânului ar surveni la un moment dat ea să se afle cât mai pe aproape. Spre a obține moștenirea, femeia e în stare de orice, e de acord să declare chiar că fratele ei e nebun:
„Te duci dumneata, ca soră, să declari că fratele dumitale e nebun?
– Mă duc! zise furioasă.[...]
– Nu mai rămâne altă soluție decât să te iei bine cu el și mai ales cu Otilia!
– Eu cu Otilia? Niciodată!”
Discuția aceasta dintre Stănică și Aglae lămurește multe laturi ale personajului. Este pentru prima dată când femeia mărturisește deschis avesiunea ei pentru Otilia.
Scena ce-a urmat atacului din septembrie al lui moș Costache întregește portretul personajului ce căpătase „fizionomia aspră a unui căpitan de vapor care comandă în timp de naufragiu:
– Aurica – strigă ea – vino repede, că i-a venit rău lui Costache! Cheamă-l și pe Titi. Treceți dincolo, să nu fure vreunul ceva. Marino! tu aleargă iute la Stănică să vie și el și Otilia și să aducă doctorul pe care-l știe el. Ah! tocmai acum l-a găsit și pe Costache. Sunt sfârșită. N-am pus nimic în gură de azi-dimineață.”
Ajunși în casa lui moș Costache, Aglae i se adresează arogant:
„– Ce-i cu tine, Costache? întrebă mai mult arogant decât comiserativ Aglae. Te-a pus dracu să cari cărămidă, să faci casă, parcă n-aveai casă. Așa e când te iei după copii!” « mai multe referate din Romana
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.
Test de cultura generala: Ion Creanga
Amintiri din copilarie de Ion Creanga
Pupaza din tei
Ciresarii de Constantin Chirita