Afirmarea constiintei nationale in Transilvania la sfarsitul secolului XVIII

DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Afirmarea constiintei nationale in Transilvania la sfarsitul secolului XVIII

Trecand peste aceste realitati demografice, etnice si sociale, dispozitiile codurilor de legi "Approbatae constitutiones" (1653) si "Compilatae Constitutiones" (1669), temelii juridice ale feudalismului ardelean cuprindeau pentru romani dispozitii discriminatorii, asigurand in schimb "natiunilor" (nobilii maghiari, sasi si secui) si religiilor (catolica, reformata, luterana si unitara) privilegiate prerogative ca si puterea politica in stat; ele excludeau astfel de la viata publica sau politica pe romanii din Transilvania, care formau majoritatea absoluta a populatiei. Dieta, organ nobiliar, era formata numai din cele trei natiunii privilegiate.

"In Transilvania - remarca D.Prodan - distinctiile, diferentierile sociale sunt mereu dublate cu distinctiile, diferentierile dintre popoare. Procesul de evolutie sociala se intelege si ca proces de evolutie nationala". Constatarea aceasta este ilustrata prin evolutia notiunii de natiune romana, precum si prin interferenta aspectelor sociale si nationale cu ocazia infiintarii granitei militare in Transilvania.

Dar pe langa diferentierea din punct de vedere social, romanii se deosebesc de natiunile privilegiate si etnic, ca origine, limba, obiceiuri, credinte, folclor si port; sunt legati prin fire multiple si trainice de fratii lor de dincolo de crestele Carpatilor. Toate aceste elemente distinctive sunt suportul unei constiinte de "neam romanesc", prezenta "in devenire istorica, care cu timpul isi va face tot mai mult loc in constiinta romaneasca, ca pana la urma, in secolul al XVI-lea, Mihai si fapta lui sa devina chiar simbolul activ al unitatii nationale."

Pentru a indigui acest curent de afirmare nationala cercurile vieneze initiaza din motive politice, unirea romanilor cu biserica catolica, unire conceputa ca un instrument de dominare mai eficace a Transilvaniei. Promitandu-se preotimii romane nevoiase egalitate in drepturi cu preotii catolici si biserici ortodoxe "tolerate" drepturi egale cu ale confesiunilor "recepte", Curtea imperiala socotea succesul asigurat, mai ales ceranduli-se doar romanilor recunoasterea autoritatii papei. Problema unirii, adusa in discutie mai intai la sinodul din Alba Iulia de la 1697 de catre mitropolitul Teofil, a fost primita la 7 octombrie 1698. La aceasta dieta actul de unire a fost semnat de 38 de protopopi si intarit printr-o diploma leopoldina in 1699.

Unirea nu se putut propaga insa dupa asteptarile initiatorilor deoarece se opunea nobilii are pierdeau brate de munca; dar se impotrivea mai ales poporul roman cu deosebire cel din partile Brasovului, Fagarasului, Hunedoarei. In aceasta situatie, a urmat in anul 1701, o noua diploma imperiala, prin care s-au extins beneficiile unirii nu numai asupra preotilor ci si asupra mirenilor trecuti la unire, ridicandu-i din starea de iobagie la cea de oameni liberi. Diploma, de importanta deosebita nu numai religioase ci in mar masura sociala si politica nu s-a aplicat insa niciodata din cauza impotrivirii celor "trei natiuni" privilegiate. « mai multe referate din Istorie