Adsorbanti alimentari - saruri anorganice anhidre

DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Adsorbanti alimentari - saruri anorganice anhidre

Referat despre Adsorbanti alimentari - saruri anorganice anhidre
În aceste procese este necesarã supradozarea adsorbantului la factori stoechiometrici cuprinºi între 1,5-2,5. În cazul procedurii de absorþie semiuscatã, la concentraþii foarte înalte de HCl, HF ºi SOX în gazele nearse, limitele de emisii conforme anexei 7 din HG 128/2002 nu mai pot fi întotdeauna respectate. Din acest motiv instalaþiile de incinerare a deºeurilor periculoase din Europa sunt prevãzute deseori cu instalaþii de spãlare a gazelor în mai multe trepte.

Reducerea emisiilor de HCl, HF ºi SOX prin procesele de spãlare a gazului rezidual se face prin absorbþie cu scrubere de diferite tipuri, cum ar fi: scrubere cu jet, scruber rotativ, scruber Venturi sau scruber cu coloanã. În acestea, un grad ridicat de separare a HCl, HF ºi a SO3 este obþinut cu apa sub formã de soluþie de spãlare. Aceasta este puternic acidã, datoritã acizilor formaþi pe durata procesului de separare. Separarea dioxidului de sulf este scãzutã în acest mediu acid. O separare satisfãcãtoare se poate obþine într-o fazã uºor alcalinã de spãlare a gazelor, în care hidroxidul de sodiu sau laptele de var sunt adãugate în lichidul de spãlare. Din motive tehnice aceastã separare se face într-o altã fazã de spãlare a gazelor de ardere, în care se continuã separarea HCl ºi HF.

Produºii din combustie ai unor elemente, precum clorul, bromul, iodul, fosforul, azotul ºi sulful pot forma aerosoli în gazele reziduale. Pentru deºeurile cu conþinut de brom ºi iod, aceste elemente pot fi separate din curentul de gaze arse, dacã se incinereazã simultan cu deºeurile ce conþin sulf. Rezultã compuºi ce conþin sulf, sãruri de iod ºi sãruri de brom solubile în apã care pot fi separate prin procese de epurare umedã a gazelor arse ce conþin SO2.

Separarea bromului ºi iodului poate fi îmbunãtãþitã prin utilizarea, în mod controlat, a fazelor reductive de spãlare a gazelor (soluþie de sulfit sau bisulfit). Este important de ºtiut de la început dacã deºeurile conþin iod sau brom. Dacã laptele de var este folosit ca agent de neutralizare în epurarea umedã a gazelor, sulfaþii (gips, carbonaþi ºi fluoride) apar ca deºeuri insolubile în apã. În mod normal, conþinutul de sãruri din apa uzatã se poate reduce cu uºurinþã prin precipitarea particulelor solide. Sãrurile insolubile cresc riscul de depunere în procesul de spãlare în scruber.

Acest risc nu apare dacã se foloseºte o soluþie cu o concentraþie mai mare de hidroxid de sodiu ºi când produºii reacþiei sunt solubili în apã. Scruberele cu hidroxid de sodiu sunt cele mai recomandate, iar costurile de întreþinere sunt mai reduse. Dacã se utilizeazã NaOH, CaCO3 se poate forma o soluþie cu duritate mare care are ca efect apariþia de depuneri în scrubere. Aceste depuneri trebuie îndepãrtate discontinuu prin corecþie de pH (acidifiere).

Pentru menþinerea performantelor scruberelor ºi prevenirea depunerilor în scrubere o parte din soluþia de spãlare trebuie îndepãrtatã din circuit. Aceastã parte din curentul de soluþie trebuie supusã unui tratament special (neutralizare, precipitarea metalelor grele), înainte de satisfacerea cerinþelor pentru evacuare. O atenþie deosebitã trebuie acordatã mercurului. Compuºii volatili de mercur, cum sunt HgCl2 , condenseazã când gazul rezidual se rãceºte ºi se dizolvã în apa de spãlare, formând în prezenþa compuºilor de reducere (SO3 2-), mercur elementar.

Acest proces poate avea ca efect apariþia fenomenului de coroziune, datoritã amestecului format, în circuit ºi poate periclita sãnãtatea personalului ce opereazã curãþarea ºi întreþinerea scruberului. Mercurul dizolvat este transformat într-o formã mai puþin solubilã cu substanþe chimice adecvate, ca de exemplu sulfit sau TMT 15 (trimercaptotriazin), pentru a contracara un atac reductiv.

4. Parametrii importanþi ai adsorbanþilor
4.1 Umiditatea relativa de echilibru (Ure)
Continutul de apa, natura si proportia celorlalte substante componente care determina starea apei, libera sau legata, se evidentiaza prin intermediul umiditatii relative de echilibru(Ure). Umiditatea relativa de echilibru este o caracteristica a produsului si reprezinta raportul procentual dintre elesticitatea vaporilor de apa din produs si elasticitatea vaporilor de apa la saturatie, la aceeasi temperatura.

Mentinerea produsului la valori normale ale continutului de apa este posibila numai cand exista o identitate perfecta intre Ure si umiditatea relativa a aerului din spatiul inconjurator, iar stabilitatea maxima se asigura cand acestea corespund si temperaturii optime de pastrare a produselor.

Modificarea temperaturii influenteaza umiditatea relativa a aerului in spatii inchise care, la randul ei, determina modificarea elasticitatii vaporilor de apa la suprafata produsului si implicit a Ure. Deci variatia temperaturii, determina variatia umiditatii relative de echilibru, aceasta putand atinge valori care sa fie favorabile proceselor de alterare, mai ales microbiana.

Umiditatea aerului poate provoca o serie de transformari importante pentru produsele alimentare, cum sunt:
- modificari fizice cum ar fi intarirea produsului determinata de uscarea acestuia sau acesta nu mai e crocant datorita absorbtiei umiditatii din aer;
- modificari microbiologice care apar atunci cand umiditatea trece de limita critica;
- modificari enzimatice cu degradari de culoare, gust, aroma;
- modificari chimice: autooxidarea si schimbarea culorii;
- modificari fizico-chimice, in special cristalizarea.

Atunci cand umiditatea produsului este in echilibru cu cea a aerului se numeste stare de echilibru hidric a produsului iar umiditatea se numeste umiditate de echilibru si depinde de caracteristicile aerului si de modul de legare a apei in aliment.

4.2 Activitatea apei
Continutul de apa, dar mai ales starea ei, conditioneaza activitatea enzimelor si a microorganismelor. Legatura dintre apa din produsele alimentare si activitatea enzimelor, a microorganismelor, este evidentiata prin intermediul activitatii apei. Activitatea apei este definita prin raportul dintre elasticitatea vaporilor de apa de la suprafata produsului si elasticitatea vaporilor de apa pura la saturatie la aceeasi temperatura. Se considera ca activitatea apei reprezinta apa la dispozitia microorganismelor.
Activitatea apei (aw) da indicatii asupra cantitatii de apa libera care determina presiunea de vapori de apa deasupra produsului:

aw = p / po = Nw / Nw + Ns
unde: p – presiunea vaporilor de apa din produs la temperatura T;
po – presiunea vaporilor de apa din atmosfera la temperatura;
To – temperatura de echilibru a sistemului;
Nw - numarul de moli de apa;
Ns - numarul de moli de substanta.
Din partea a doua a formulei se observa ca activitatea apei poate fi calculata prin numarul de moli de apa (Nw) raportati la suma molilor de apa si a molilor de substanta (Ns).

Continutul de apa al materialului si umiditatea relativa a aerului inconjurator dau activitatea apei care este direct legata de umiditatea relativa de echilibru (Ure):
aw =Ure / 100 « mai multe referate din Chimie