Abandon maternal

2x puncte

categorie: Psihologie

nota: 8.39

nivel: Facultate

Abandonarea copiilor (la naștere) reprezintă o modalitate rudimentară de gestionare a nașterilor nedorite sau neacceptate din cauze culturale sau/și economice. Prezența sau persistența lor în societățile moderne este generată de absența unor servicii, de funcționare a unor instituții sau de absența culturii utilizării lor.

În România, ca și în alte culturi, au existat dintotdeauna[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Abandon maternal

Abandonarea copiilor (la naștere) reprezintă o modalitate rudimentară de gestionare a nașterilor nedorite sau neacceptate din cauze culturale sau/și economice. Prezența sau persistența lor în societățile moderne este generată de absența unor servicii, de funcționare a unor instituții sau de absența culturii utilizării lor.

În România, ca și în alte culturi, au existat dintotdeauna copii abandonați, fără ca acest fapt să ia vreodată o amploare, în timp și spațiu, prin care ar deveni tradiție sau ar defini o trăsătură culturală a poporului român.

După căderea comunismului, în anii ’90-’91 s-a sperat la o scădere “naturală” a fenomenului de abandon, ca urmare a liberalizării avorturilor și a accesului liber la contraceptive. Dar acest lucru nu s-a întâmplat. În anii scurși după 1989 abandonul a căpătat determinări din ce în ce mai complexe care au făcut dificilă găsirea soluțiilor pentru scăderea numărului de copii abandonați.
Paralel a avut loc o criza de valoare și sărăcirea profundă a unor categorii largi de populație.

În același timp, noile politici sociale dezvoltate față de copiii în dificultate, au purtat amprenta vechilor mentalități care erau atașate valorilor instituționale de protecție, dezvoltate în afară și cu ignorarea importanței familiei și a satisfacerii nevoilor copilului.

Copiii abandonați în spitale staționau mult timp în aceste instituții. Plecarea lor prin instituirea unei măsuri de protecție dura de la câteva luni la 4-5 ani. Dezvoltarea lor normală era periclitată nu numai de îmbolnăviri, dar mai ales de ignorarea nevoilor lor de dezvoltare. Luarea tardivă a măsurilor de protecție se “justifica” conjunctural în diferitele momente politice. La început, în spitale se considera că nu există personal calificat desemnat să rezolve aceste probleme iar personalul medical era limitat în posibilitățile sale de intervenție.

După 1989 s-au desființat multe leagăne de dimensiuni foarte mari. Amploarea abandonului fiind aceeași, copiii rămâneau în continuare mult timp în maternități și spitale de pediatrie pentru că nu aveau unde să plece. Ulterior, închiderea leagănelor a provocat aceleași blocaje chiar și în condițiile dezvoltării formelor alternative de protecție (asistenți maternali, centre maternale) pentru că acestea nu puteau acoperi nevoile. Blocajele sunt perpetue pentru că ieșirile din sistemul de protecție sunt puține. Copiii rămân la asistenții maternali perioade comparabile cu cele petrecute în centrele de plasament. Deci pentru noi cazuri trebuie create noi locuri (noi asistenți maternali).

În prezent abandonul copiilor sub 5 ani continuă să fie o realitate dură pentru România, care a fost prea puțin influențată de reformele implementate în domeniul protecției copilului, după 1989. În anii 2003 și 2004, abandonul copiilor s-a manifestat pe aceleași coordonate ca acum 10, 20, 30 de ani. Reformele implementate după 1990 urmate de crearea a numeroaselor structuri instituționale și servicii în domeniul protecției copilului au evoluat paralel cu fenomenul abandonării copiilor, de vreme ce maternitățile și spitalele de pediatrie continuă să fie “gazdele predilecte” ale acestora.

Pentru anii de referință 2003 și 2004 s-a constatat că aproape 4000 de copii nou-născuți sunt abandonați (în fiecare din acești ani) în maternități, la care se adaugă peste 5000 de copii, abandonați (anual) în spitale/secții de pediatrie. În spitalele și secțiile de pediatrie rata abandonului exprimă numărul de copii abandonați la 100 de internări și a fost de 1,5% în 2003 și de 1,4% (2,1%) în 2004.

Faptul că nu există indicatori ai fenomenului de abandon maternal, impune măsuri de urgență pentru cunoșterea manifestărilor complexe ale fenomenului, de aici derivând măsurile necesare în vederea combaterii abandonului maternal.

2. CAUZELE SI EFECTELE FENOMENULUI

CAUZELE FENOMENULUI

Cauzele care au dus creșterea ratei de abandon maternal sunt:

• Sărăcia
• Nivelul scăzut de educație
• Lipsa locuinței sau condiții improprii de locuit
• Neutilizarea măsurilor contraceptive și de planning familial, fie din necunoștință, dar de cele mai multe ori ignoranță
• Lipsa educației sexuale
• Lipsa sprijinului partenerului sau a familiei, relația cu partenerul în cazul uniunilor consensuale
• Problemele de sănătate ale copilului (malformații congenitale, distrofic)
• Starea de sănătate a mamei (boli psihice, infecție HIV, TBC)

EFECTELE FENOMENULUI

Cronicizându-se deja prin lipsa măsurilor concrete de prevenire și combatere, problema are efecte de lungă durată, cu consecințe nu numai asupra grupurilor direct afectate ci asupra tuturor membrilor societății:

• Creșterea numărului de copii ai străzii,
• Creșterea delincvenței juvenile,
• Creșterea numărului de consumatori de droguri.

Efectele acestui fenomen pe termen scurt implică cheltuieli materiale și umane pentru instituționalizare, dar mai ales cele pe termen lung. După împlinirea vârstei de 18 ani, acești copii se vor găsi în imposibilitatea de a își asigura existența și vor încerca să supraviețuiască apelând la activități ilegale (consecințele traumei pe care o poartă).

Problema nu este o noutate în România, aceasta existând din perioada regimului comunist. Cu toate că au fost realizate mari progrese în domeniul protecției drepturilor, prin crearea unor noi structuri instituționale centrale și locale, dezvoltarea de servicii pentru copii și familii în dificultate și pentru prevenirea situațiilor de risc, România continuă să se confrunte cu problema abandonului copiilor, apărută și acutizată cu mult înainte de 1990.

Reformele, mai mult sau mai puțin reușite, în sistemul de protecție socială și de asistență medicală, în general, și de protecție a copilului, în special, nu au acționat predilect în aceasta zonă, lăsând fenomenul să devină mai amplu și mai complex.

Consimțământul, toleranța și indiferența față de acest fenomen ale instituțiilor sau ale profesioniștilor care au responsabilități directe în protecția copilului pot fi elemente determinante.

Persistența acestui fenomen în toate determinările sale, care afectează direct și pe termen lung șansele copiilor la o dezvoltare normală, reclamă cunoașterea amplorii lui în vederea diminuării acestuia.

3. LEGISLATIE - (puncte tari si puncte slabe )

În urma analizei fenomenului de abandon maternal, am constatat că există încă lacune legislative de importanță majoră.

Anul 1997 poate fi considerat o piatră de hotar în privința protecției drepturilor copilului prin intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență 26/1997, care reglementează în principal protecția diferitelor categorii de copii neglijați, abandonați - temporar sau definitiv - sub denumirea generică de copii aflați în dificultate.

Acest act normativ evită sintagma copil abandonat din cauza unei alte legi (Legea 47/1993), în vigoare la aceea dată, lege care urmărește clarificarea situației juridice a copilului abandonat de părinți în instituții. Conform prevederilor acestei legi, se putea atribui copilului abandonat statutul de abandonat de o instanță judecătorească pe baza unor criterii și condiții definite, pentru ca acesta să poată beneficia de unele măsuri de protecție cum ar fi plasamentul familial și adopția. După intrarea în vigoare a legii mai sus menționate, mulți profesioniști din sistemul de protecție al copilului au considerat că pot fi numiți abandonați numai copiii declarați juridic abandonați, pentru ceilalți copii abandonați recomandând o noțiune mai puțin savantă, aceea de părăsit.
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Psihologie

CAUTA REFERAT


TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.