1 decembrie 1918

DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: 1 decembrie 1918

De la 1 decembrie 1918 - ziua în care s-a vestit lumii, prin hotãrârea Adunãrii Naþionale de la Alba Iulia, Unirea tuturor românilor sub sceptrul Regelui dezrobitor Ferdinand I - ºi pânã în timpul de faþã, fiecare cetãþean al României întrgite a avut prilej sã asculte ori sã citeascã diferite lãmuriri cu privire la felul cum s-a înfãptuit Unirea aceasta ºi la temeiurile care îi garanteazã trãinicia.

Nu erau însa ºi nu sunt toate lãmuririle izvorâte dintr-o cunoºtinþã deplina a împrejurãrilor, nici dintr-o neprihãnitã iubire a adevãrului istoric. Unii din cei ce le dau, mai ales strãinii care nu au vãzut din capul locului cu ochi buni întregirea României, urmãresc scopul de a înfãþiºa Unirea aceasta în aºa fel încât sã trezeascã în sufletul celor slabi de înger îndoialã, spunând cã ea nu ar putea sã fie trainicã sau cã nu ar fi izbânda neîndoielnicã a vredniciei neamului românesc.

Se întâmplã sã auzim câteodatã astfel de pãreri nu numai din partea strãinilor, cu gânduri potrivnice, ci ºi din partea unor români care - deºi socotiþi ca oameni de ispravã ºi buni patrioþi - nu-ºi vor fi luat osteneala sã cugete mai îndelung ºi mai pãtrunzãtor, înainte de a fi rostit pãreri puþin lãmurite cu privire la temeiurile Unirii naþional-politice a tuturor românilor.

Unirea naþional-politicã, de la anul 1918, nu se cuvine sã fie înfãþiºatã, nici mãcar în parte, ca un dar, coborât asupra neamului românesc din încrederea ºi simpatia lumii civilizate, nici ca o alcãtuire întâmplãtoare, rãsãritã din greºelile duºmanilor de veacuri. Chiar dacã asemenea greºeli nu s-ar fi sãvârºit niciodatã împotriva românilor subjugaþi de-a lungul veacurilor de stãpânire ungureascã, austriacã sau ruseascã, stãpânirile acestea nedrepte ar fi trebuit sã se dezumfle ºi micºoreze îndatã ce dreptul tuturor popoarelor de a-ºi croi soarta dupã buna lor pricepere a izbutit a se înãlþa la treapta de putere hotãrâtoare în noua întocmire a aºezãmântului de pace europeanã.

De aceea, Unirea românilor trebuie înfãþiºatã totdeauna - potrivit adevãrului - ca urmarea fireascã a unei pregãtiri istorice de sute de ani, în cursul cãrora acest popor de eroi ºi de mucenici a izbutit sã-ºi apere cu uimitoare stãruinþã ,, sãrãcia ºi nevoile ºi neamul" (M. Eminescu-,,ScrisoareaIII"),rãmânând împotriva, tuturor nãvãlirilor barbare ºi vremelnicelor stãpâniri strãine, în cea mai strânsã legãturã cu pãmântul strãmoºesc în care, ca într-un liman de mântuire, ºi-a putut adãposti traiul de-a lungul vremilor de urgie.

Astfel, statul român, întregit în forma lui de astãzi, trebuie preþuit ca unul dintre cele mai statornice, având temeiuri adânci ºi nezguduite în alcãtuirea geograficã a pãmântului strãmoºesc, în firea poporului român ºi în trãinicia lui nepilduitã, în legãturile lui sufleteºti întãrite prin unitatea aceluiaºi grai, aceleiaºi credinþe, aceloraºi datini ºi obiceiuri, în asemãnarea nedesminþitã a întocmirilor ºi aºezãmintelor moºtenite din bãtrâni ºi, mai presus de toate, în puterea moralã a conºtiinþei naþionale, fãrã de care ar fi ºubrede ºi nesigure toate celelalte temeiuri.
Sã cercetãm, pe rând, aceste temeiuri spre a ne putea da seama de sprijinul adus de fiecare în parte ºi toate laolaltã pentru a întãri clãdirea de unire naþional-politicã a românilor.

În vara anului 1914, dupã ce arhiducele Francisc Ferdinand, moºtenitorul tronului habsburgic, a fost ucis la Sarajevo, împreunã cu soþia sa Sofia de Chotek, de cãtre studentul sârb Gavril Prinkipo, a izbucnit rãzboiul cel mare, zis rãzboiul mondial. Sufletul românilor subjugaþi din Transilvania, Bucovina ºi Basarabia se zbãtea cumplit între temeri grele ºi frumoase nãdejdi de izbãvire. Mulþi erau îngroziþi de gândul cã vor fi siliþi sã lupte sub steaguri strãine, împotriva fraþilor de acelaºi sânge ºi aceeaºi credinþã.

Se mângâiau însã cu nãdejdea cã nu vor putea fi spulberate în deºert toate jertfele ºi suferinþele lor, ci cu ajutorul lui Dumnezeu se va rãscumpãra, în sfârºit, întreg neamul românesc din jugul robiei de veacuri.
În mintea ºi inima tuturor încolþise presimþirea cã rãzboiul acesta va face sã rãsarã ºi pentru ei soarele dreptãþii. Celor încinºi în hora de moarte a înfricoºatului rãzboi le venea câte un cuvânt de îmbãrbãtare, ca acela al profesorului Nicolae Iorga, care scria în ziarul ,,Neamul Românesc": ,,Sã fiþi voioºi aceia, care în strigãte de comandã strãinã sub steag strãin muriþi! Undeva un alt steag se ridicã în mãsura, în care voi vã cheltuiþi vitejia, vã daþi sângele vostru tânãr. El se ridicã tot mai înalt, tot mai larg, sãltat în sus ºi rãsfirat de fiecare silinþã deznãdãjduitã a puterii voastre, care se stânge. ªi sã ºtiþi cã urmaºii voºtri, în ciuda puterilor lumii, sub acest steag pe care în neºtiinþã, în durere ºi în întuneric voi l-aþi înãlþat, desfãºurat ºi sfinþit, vor fi toþi împreunã!".

Regele Carol, ca domnitor constituþional, a þinut sã cunoascã în împrejurãrile grele de atunci pãrerea celor mai încercaþi sfetnici ai sãi, pe care i-a chemat într-un consiliu de Coroana la Sinaia pe data de 3 august 1914. Aici s-a cercetat textul tratatului austro-român care, în articolul 2, spunea lãmurit: ,,Dacã România ar fi atacatã, fãrã vreo provocare din partea sa, Austro-Ungaria este obligatã a-i da în timp util ajutor ºi asistenþã împotriva agresorului.

Dacã Austro-Ungaria ar fi atacatã în împrejurãri asemãnãtoare din vreo parte a statelor vecine cu România, obligaþia de a sãri în ajutor se va prezenta imediat pentru aceasta din urma". Din cuprinsul acestui articol se vedea cã România nu putea fi îndatoratã la nici un fel de ajutor sau sprijin militar, de vreme ce Austro-Ungaria nu fusese atacatã din nici o parte, ci ea pornise la atac împotriva Serbiei. « mai multe referate din Istorie