11 Elegii, o poveste de dragoste si de moarte

DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: 11 Elegii, o poveste de dragoste si de moarte

11 Elegii, o poveste de dragoste si de moarte
Un an mai târziu, în decembrie 1965 locuia, împreunã cu Gabriela Melinescu, într-o camerã cu pãmânt pe jos: “Evident, cu excepþia a douã elegii (Elegia a doua, Getica ºi Elegia oului, a noua), care erau poe¬zii rãzleþe, publicate anapoda în periodice, restul au fost compuse sau mai precis dictate Gabrielei Melinescu, în decurs de douã zile ºi douã nopþi, într-o camerã cu pãmânt pe jos, într-o foame ºi puritate trupeascã absolutã, fapt care le îndreptãþea sã tindã cãtre ceva profund, pur ºi perfect” (Antimetafizica, 1985, p. 102-103).

Din firimiturile de declaraþii ale lui Nichita reiese cã cei doi în¬drãgostiþi au îndurat un frig cumplit în bojdeuca de la marginea Bucureºtiului ºi o foame care i-a dus în pragul disperãrii. Aveau bani doar de pâine, de þigãri ºi de ceai negru, austeritatea ducându-i cu gândul la “cina cea de tainã”.
Instinctul lui de supra¬vieþuire îi cerea sã se în¬toarcã la cãldura ºi îndestularea cãminului conjugal, dar orgoliul sãu mas¬culin îl oprea sã facã acest gest.

11 Elegii, o poveste de dragoste si de moarte
“Era un pat cu o cergã pe el ºi un covor oltenesc cu motive tipice ºi abstracte. Venise iarna ºi Gabriela, care avea cei mai frumoºi dinþi ºi mai ostentativi din lume, avea un talent sã clãnþãne din ei aprig. Se apropiau sãrbãtorile ºi nu aveam de nici unele. Muream de foame ºi nu mã puteam decide da¬cã sã rãmân cu ceea ce iubesc sau sã mã întorc la ceea ce am iubit. Din când în când numãram în minte banii pe care îi aveam în buzunar ºi fãceam calcule cam cât s-ar cuveni de bãut ºi de mâncat pentru Anul Nou. Aveam mâinile îngheþate, de aceea nici nu se putea pune problema cã am fi putut citi o carte” (Anti¬metafizica, p. 104).


11 Elegii, o poveste de dragoste si de moarte
Cu siguranþã cã agonia nu a durat numai douã zile, din moment ce întâmplarea l-a marcat atât de profund pe Nichita, spunând cã este singura carte pe care ar refuza sã o mai scrie, deoarece a costat prea scump. Nu a fost un post pe care cei doi l-au þinut deliberat, ci aproape cã au experimentat inaniþia fãrã voia lor. Frigul, dar mai ales foamea, i-a fãcut sã se gândeascã uneori la moarte, ca la o izbãvire, dar acest gând a fost îndepãrtat cu râvnã din construcþia poemelor.

Ideea o regãsim în douã dedicaþii scrise de Nichita unor prieteni: “11 feluri de a muri ale lui Nichita” – dedicaþie pe volumul 11 Elegii oferit lui Gheorghe Tomozei, respectiv, “11 Elegii sau Cina cea de tainã. Pe prima paginã a manuscrisului, într-o notã explicativã, poetul scrie: «Text compus pânã în ianuarie 1966 ºi revelat ca sistem în decembrie 1965 – ianuarie 1966, o datã cu depãºirea prin con¬templare a unei acute dorinþe de a nu mai fi. Acest text este retranscris într-o noapte din luna a VI-a a anului 1975, pentru M.N. Rusu. Nichita Stãnescu»”.

Am putea emite ipoteza unei tentative de suicid, iar elegiile sã fi avut rolul unei “scrisori de adio”. E greu de spus cã aºa a fost.
ªi totuºi, în acel decembrie 1965 Nichita a avut în¬tâl¬nire cu moartea. Scãpând tea¬fãr, s-a izbãzit de ea pentru tot restul vieþii. Privind înapoi, nu imaginea morþii îl bân¬tuie, ci dramatismul ex¬perienþei trãite:
- "ªi cine eºti dumneata, Nichita Stãnescu?
- Asta mã întreb ºi eu de atâta timp. Uneori îmi recitesc Elegiile ºi atunci îmi spun: nu, nu!" (Nichita Stãnescu în dialog cu Adrian Pãunescu, vol. Sub semnul întrebãrii, 1979, p. 30).
Volumul a avut un succes literar de proporþii, fiind tra¬dus ºi pu¬blicat în mai toate limbile lumii.

« mai multe referate din Romana