CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT

Urca referatul tau

CERE REFERAT

Aplica

Noi ti-l trimitem direct pe mail

1) Adolescenta
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie, acest lucru poate fi foarte benefic pentru tine: vei avea pe cineva (care nu face parte din familie) cu care sa îti împarti timpul si în care sa ai încredere, etc. Sexul este o parte importan
2) Caracterizarea lui Ghita Pristanda
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie de subordonare dintre cele două personaje. Toate aceste raporturi existente între personaje, diversitatea lor tipologică și a modalităților de caracterizare folosite de autor doved
3) Obiectul material al infractiunii
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie sociala, ci elementul ei constitutiv, premisa materiala necesara a existentei si dezvoltarii relatiilor sociale. Actionând în mod criminal asupra unui sau altui obiect material, infractorul at
4) Dualismul unda-corpuscul
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie se observa ca viteza de grup a undelor de Broglie este egala cu viteza particulei, iar din (4) si (6) se obtine (7).      De Broglie a folosit reprezentarea particulei cu ajutorul unde
5) Teoremele lui kirchhoff si gruparea rezistoarelor
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie la ?t, se obtine: I1 +I4=I2+I3+I5      Nod de retea       Evidend, acest rezultat se poate generaliza pe
6) Dezmembramintele dreptului de proprietate - licenta
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie cu bunul care forma obiectul dreptului de proprietate al altei persoane, ci in relatia directa cu dreptul de proprietate respectiv. Aceasta noua perspectiva a condus la notiunea de dezmembrami
7) Implementarea bibliotecilor in java
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie de echivalenta:      " Este reflexiva ;      " Este simetrica;      " Este tranzitiva;      String toString()       Metoda returneaza o reprezentare de tip String pen
8) Adjectivul
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie: De cuminte, e cuminte, Dar de gura-i cat o sura.      9. Complement circumstantial de concesie: Chiar bolnav si tot va veni la scoala.
9) George bacovia - plumb 1
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie cu versul 5, 3 cu 7, si 4 cu 8.       Mijloacele artistice de realizare pe lânga simbol întâlnim metafore si personificari "Dormeau adânc sicriile de plumb".       Remarcam folosirea ver
10) George bacovia - plumb 2
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie cu versul 5, 3 cu 7, i 4 cu 8.       Mijloacele artistice de realizare pe lânga simbol întâlnim metafore i personificari "Dormeau adânc sicriile de plumb".       Remarcam folosirea verbe
11) Hortensia papadat-bengescu - concert din muzica de bach (caracterizarea personajelor)
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie Ada întrevede posibilitatea de a patrunde la receptiile Elenei. Asa se explica propaganda pe care o face pentru concertul Elenei. Tot din snobism nu ezita sa-l scoata din casa pe Maxentiu, bol
12) Lucian blaga - mesterul manole
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie cu el însusi, cu societatea, cu lumea, cu divinitatea. Drama omului consta în aceea ca el creeaza spre a revela un mister, dar este limitat de frânele transcendente, ramânându-si doar sa între
13) Marin preda (prozator)
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie sociala mai întinsa si chiar o epoca în totalitatea ei. Ce se impune însa si da o impresie de neuitat e destinul batrânului taran, trecut prin multe, iesit din zona de umbra în care o existent
14) Mihail sadoveanu - fratii jderi 2
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie între cele trei parti ale acesteia. Mesajul patriotic, dimensiunea romantica localizarea temporala stau toate sub imperiul persoanlitatii lui Stefan, care misca direct si indirect fortele anga
15) William shakespeare - romeo si julieta
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie complexa, careia i se sacrifica.      Julieta, membra a familiei Capulet, este foarte tinara, are doar 14 ani. Ea este crescuta de Doica, care ii este prietena, confidenta si mai mult, mama
16) Camil petrescu - patul lui procust
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie între doamna T. si Fred.       În aceleasi scrisori pe care le-a trimis autorului, doamna T. declara cum ca dupa încheierea relatiei acesteia cu Fred, a dorit sa îl revada. Istorisind o înt
17) George calinescu - enigma otiliei (caracterizarea lui felix sima)
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie strânsa între exterior si interior. El este "un tânar de vreo optsprezece ani, îmbrscat în uniforma de licean "ce" intra în strada Antim, venind dinspre strada Sf. Apostoli cu un soi de valiza
18) Liviu rebreanu - ion (comentariu) 4
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie organica, ca intre doi iubiti.       "Sufletul ii era patruns de fericire -- cota maxima a extazului , placere patimasa.       "Ca un urias din basme , care a biruit o ceata de balauri
19) Arte poetice; Romantismul
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie a poeziei cu filozofia si retorica. Dar din moment ce romantismul este o arta a paradoxului, asa cum credea Novalis, totul devine cu putinta. Ugo Foscolo ii indeamna pe italieni sa cultive op
20) Aparatul Golgi
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie cu reticulul endoplasmic numita fata imatura, sau fata formatoare. Pe aceasta fata se observa in general microveziculele associate adeseori cu tubuli ce converg catre complexul Golgi.Acesti tu
21) Teoremele lui Kirchhoff
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie la ∆t, se obtine: I1 +I4=I2+I3+I5 Nod de retea Evidend, acest rezultat se poate generaliza pentru o
22) Violenta domestica
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie de tip homosexual. Copii, intreaga familie si comunitatea au de suferit de pe urma furiei dezlantuite. Dintre efectele imediate instalate asupra victimelor, copiilor si abuzatorilor se pot enu
23) Gandirea
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie cu o anumita categorie de probleme, cu un anume domeniu de cercetare. 2. Operatiile generale Operatiile generale sunt: comparatia, analiza, sinteza, abstractizarea si generalizare
24) Dictionar de concepte operationale
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie de subordonare; o tautologia consta in repetarea aceleiasi idei prin doua cuvinte aflate in relatie de coordonare; o ermetismul este incifrarea intentionata a comunicarii. Abaterile de la
25) Gazul ideal
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie: ⅓N.m.c2=3/2 R.T rezulta faimoasa ecuatie a lui Clapeyron: P.V = n.R.T stabilind o legatura intre teorie experimentala si rezultat. Teoria cinetica a gazelor ca si sfere r
26) Ion
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie de interdependenta cu mediul : mediu - om ( intr-o lume in care omul era considerat sarac si golan daca nu avea pamant oricate alte calitai ar fi avut, obtinerea pamantului era o mandrie ) ca
27) Proiect regie - Melodia varsoviana
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie de neutralitate cu privitorii. Vreau sa reprezinte totul: liantul care initiaza relatia spectator - spectacol. Decorul va fi un element viu si functional. Nu va fi decorativ; ci chiar unul din
28) Prezentarea cuplurilor
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie complexa, careia i se sacrifica. Julieta, membra a familiei Capulet, este foarte tinara, are doar 14 ani. Ea este crescuta de Doica, care ii este prietena, confidenta si mai mult, mama. De-a
29) Afectivitatea
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie cu tulburarile circulatorii, inflamatorii, s.a. Placerea senzoriala e mai greu de inteles. De obicei, placerea senzoriala tactila e pusa in relatie cu instinctul sexual. Dar nici organis
30) Notiunea si functiile monedei
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie economica indisolubila. • Functia de mijlocire a platilor. Moneda dobandeste calitatea de moneda legala pentru ca creditorul este obligat sa primeasca moneda aflata in circulatie la d
31) Pasteurizarea laptelui
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie este reprezentata de dreapta A. Dreapta C marcheaza inceputul modificarilor fizico-chimice ale laptelui. Regimul optim de pasteurizare se afla intre dreptele A si C adica curba B(Fig a-II a).
32) Procesul si sistemul de invatramant
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie de concordanta, impusa de folosirea si aplicarea unor norme si legitati psihopedagogice. Cel care se ocupa cu cunoasterea acestor norme si legitati, asigurand in acelasi timp materializare
33) Politica externa a Romaniei dupa 11 sep.2001
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie diferentiata ce presupune un raport intre posesorul autoritatii, subiectul autoritatii si domeniul autoritatii. Daca posesorul autoritatii este specializat intr-un domeniu anume detine o <
34) Romeo si Julieta - Shakespear
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie complexa, careia i se sacrifica. Julieta, membra a familiei Capulet, este foarte tinara, are doar 14 ani. Ea este crescuta de Doica, care ii este prietena, confidenta si mai mult, mama. De-a
35) Baze de date in Fox Pro
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie, care asigura consultarea inregistrarilor din colectiile de date de sus in jos si de la stanga spre dreapta (modul „top-down”). Modelul ierarhic are unele limite, in special la
36) Legile chimiei
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie necesara sau obligatorie unei afirmatii, Adevarat sau Fals, din care se doreste obtinerea sau constructia fara abordari, fara imperfectiuni a ceva ca, de exemplu, o teorie. Teoria Cineticii Ga
37) Piata muncii - cererea si oferta pe piata muncii
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie care, in scopul satisfacerii nevoilor celor doua componente ale sale, se concentreaza pe „obiectul de schimb” (munca) si valoarea sa (salariul). Astfel, salariul poate fi privi
38) Alexandru Lapusneanul - nuvela romantica
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie de antiteza. Din acest punct de vedere, se poate vorbi despre contrastul dintre Lapusneanul si d-na Ruxanda. Timpul si spatiul actiunii sunt precizate si confera verosimilitate naratiunii:
39) Discriminarea la locul de munca
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie de parteneriat intre angajatii de sexe diferite apar deseori obstacole. Probleme de care se lovesc femeile: Nu sunt bagate in seama. Nu este vorba de faptul ca barbatii nu s-ar lovi
40) Despre cerere
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie invers proportionala. Preturile majorate micsoreaza cererea, insa nu si cantitatea de marfuri solicitate de consumatori, preturile ridicate nu-l determina pe consumator sa solicite o cantitate
41) Psihologia varstelor
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie cu fenomenele psihice, factorii ereditari sunt considerati premise necesare, dar nu si suficiente pentru dezvoltarea acestora si pentru formarea insusirilor lor. Predispozitiile native au un c
42) Despre economia si gestiunea intreprinderii
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie,fiind orientat catre rezolvarea unui obiectiv. Intreprinderea ca sistem complex, se caracterizeaza prin urmatoarele: - Are o frontiera care o delimiteaza de mediul inconjurator - Int
43) Decizia manegeriala fata de cultura organizationala
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie cu ansamblul organizatiei ca intreg. Atunci cand se produc dezacorduri intre mesajele culturale si realitatile structurale, acestea trebuie sa se reconcilieze in mintea individului. Organi
44) Moara cu noroc - nuvela realist psihologica
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie cu toate cel;elalte personaje,care ii nuanteaza evolutia.Framantarile si transformarile sale interioare sunt urmarite cu atentie si sunt redate fie direct de catre narator,fie prin stil
45) Europa si Uniunea Europeana in lumea contemporana
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie intre tari apartinand aceluiasi puternic bloc militar, NATO, doar Mexicul nefacand parte din acesta. Cele doua blocuri se aseamana, de altfel, in privinta mai multor indicatori: ca populatie,
46) Evaluarea performantelor intreprinderii pe baza activelor
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie a unei organizatii este cea cu angajatii. Acest sistem major in cadrul intreprinderii poate fi analizat din perspectiva valorii nemateriale potential implicate prin costurile de recrutare, pre
47) Introducere in drept
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie sociala. Cu alte cuvinte, clasificarea normelor juridice are in vedere criteriul conduitei pe care ele o prevad. Dupa acest criteriu, normele juridice pot fi: Imperative, care la randul lor
48) Limba romana contemporana
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie sintactica trebuie sa participe cel putin doua unitati sintactice:doua parti de propozitie sau doua propozitii. Relatiile sintactice care implica prezenta a numai doua unitati sint relatii bin
49) Metoda experimentului
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie intre o cauza si un efect. Ca definitie experimentul a fost analizat de mai multi cercetatori stabilindu-se de fiecare din ei cam acelasi lucru. C.Bernard spune ca ,,separarea factorilor c
50) Relatiile ecologice dintre microorganisme
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie obligatorie, ambele populatii profitand de pe urma convietuirii. Acest tip de relatie este foarte raspandit in natura, majoritatea speciilor convietuind cu altele. Lichenii sunt un exemplu de
51) Chestionarul
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie dintre doua fenomene. De pilda, cercetand optiunile electorale ale unui public si solicitand varsta respondentilor, se presupune ca aceste optiuni sunt variabile dupa varsta.
52) In dulcele stil clasic
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie directa cu sentimentul de iubire. Prima strofa ilustreaza ideea conform careia iubirea suava este o galanterie a naturii care a nascut-o din mineral,ori din vegetal sentimentul fiind exprim
53) Conceptul de comunicare
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie, actiunea de a comunica un lucru cuiva, mijlocul prin care comunicam (media), a impartasi ceva cuiva, a pune in comun idei sau interese, etc. Se constata ca niciuna dintre aceste definitii nu
54) Merise - Metoda de proiectare a sistemelor informatice
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie, recunoscuta de ISO ca fiind o apropiere de modelul ENTITATE-RELATIE. Modelul conceptual al datelor reprezinta o structura generala si logica a bazei de date, structura care e
55) Teoria argumentarii
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie intre...n argumente si o concluzie. Definitia poate fi imbogatita prin evidentierea "canalului" astfel: argumentarea reprezinta o strategie prin care, folosind o anumita limba, un vorbitor reu
56) COMUNICAREA - CONTINUT, OBIECTIVE, STRUCTURA, FUNCTII
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie" desi termenul circula in vocabularul anticilor cu sensul de "a transmite si celorlalti", "a impartasi ceva celorlalti". Forme ale comunicarii In functie de criteriul luat in considerare d
57) Rolul statului in economie
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie cu doctrinele politice si sociale, abordarile privind interventia statului in economie cuprind un evantai larg de orientari si nuante avand ca extreme, pe de o parte absolutizarea puterii de r
58) Oscar Wilde
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie homosexuala cu tanarul Robbie Ross (la moartea acestuia din urma, in 1918, cenusa sa va fi inhumata in mormantul lui Oscar Wilde).In ultimele decenii ale secolului al XIX-lea publica o serie d
59) Cresterea stimei de sine
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie intre aceste categorii ;in ce fel v-ati descrie cuiva ? Concluzie ;aceste aspecte compun identitatea,ier faptul ca se simt puternici sau slabi intr-un domeniu ,nu inseamna ca sunt la fel in t
60) Romanul Suflete damnate
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie cu Birna inainte de a fi ucisa. Thora incearca sa lege totul cap la cap dar nimic nu i-ar fi reusit daca nu l-ar fi avut pe prietenul ei german, Matthew, care era printre altele si detectiv. I
61) Oscar Wilde - viata si opera
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie. Mama sa, Jane Francesca Elgee, era poeta (scria poeme revolutionare sub pseudonimul Speranza) si jurnalista. In timpul scolii, Oscar a excelat in studiul clasicilor, la limba greaca si la
62) Inechitatea la locul ce munca
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie intre satisfactia in munca si fluctuatiile fortei de munca. Fiindca stim ca un rezultat pretuit de individ nu este legat intotdeauna de performanta pe care o furnizeaza, legatura respectiva e
63) Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie cele doua realitati, cea a eului individual si marele univers, raportul dintre acestea constituind tema acestei poezii, tema ce este prezenta la toate nivelele viziunii sale, fie mai clar, fie
64) Discriminarea femeii de-a lungul timpului
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie barbat - femeie. Trubadurii si cavalerii sec. XI - XIV impun modelul "iubirii cavaleresti". In ceea ce priveste situatia femeilor de conditie modesta, nu putine erau cazurile in care fetel
65) Evolutii ale pietei muncii
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie nu trebuie absolutizata deoarece nu intotdeauna si peste tot exista o corelatie stransa,liniara,intre factorul munca si cresterea economica. Unele resurse de munca nu se manifesta pe piata ca
66) Enigma Otiliei - caracterizare Otilia si Felix
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie cu cei doi reiese caracterul contradictoriu al acesteia. In fiecare pagina a cartii se simte prezenta suava si invaluitoare a Otiliei, amestec de exuberanta si seriozitate: alearga prin gra
67) Proiectarea cercetarii stiintifice
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie intre "simbolurile" ce apar la nivel teoretic si "elementele" direct observabile, relative la orice concept. Altfel spus o definitie operationala reprezinta un procedeu eficient de a decid
68) Democratia, valori si principii
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie intre persoane si bunuri care implica posesia, utilizarea si dispozitia. Totodata, ea presupune puterea de a dispune si puterea de vinzare si donatie. In democratiile liberale, dreptul la prop
69) Tehnici promotionale
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie de autoritate fata de publicul vizat;sa fie atragatoare astfel incat sa poata fi identificata din multimea surselor de comunicatie;sa fie credibila astfel incat mesajele puse in circulatie sa
70) Educatia noua
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie organica. Educatia se baza pe procesele experientei, atat in teorie cat is in practica. Sistemul pedagogic a lui Dewey, nu tinea cont doar de conceptia filosofica, dar si de realitatile ec
71) Manipularea
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie in cazul unei asocieri, ci rezultanta acesteia intrata in subconstient prin simturi. Montajul este o descoperire a artei cinematografice sovietice. Kulesov a asezat o fizionomie comuna lang
72) Arta si jocul
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie cu tehnologia, amandoua au evoluat cam in acelasi timp. Dupa perioada preistorica a urmat epoca infloritoare a antichitatii c
73) Asistenta medicala - veriga importanta in cresterea calitatii vietii
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie cu copilul din aceasta categorie de varsta, sa-si asume responsabilitati fata de el , de familie, de medic si de alta categorie de persoane incadrate la cabinet. Foarte adesea, daca n
74) Enigma Otiliei - caracterizarea Otiliei
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie cu cei doi reiese caracterul contradictoriu al acesteia. In fiecare pagina a cartii se simte prezenta suava si invaluitoare a Otiliei, amestec de exuberanta si seriozitate: alearga prin gradi
75) Valoarea instructiv - educativa a jocurilor didactice in cunoasterea mediului inconjurator
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie intre individ si mediul inconjurator adica o adaptare iar inteligenta este instrumentul cel mai perfectionat al adaptarii. Pent
76) Pierderile in comunicarea didactica
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie de comunicare, ce da nastere unui tip specific de limbaj- limbajul didactic sau pedagogic pe care se bazeaza. Ceea ce nu inseamna ca invatamantul este reductibil la comunicare, ci evidenti
77) Conceptul autoatribuirii
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie cu factorii contextuali semnificativi pentru conduita respectiva ,pentru ca ulterior, aplicand procedeele logicii deductive,oamenii sa ajunga sa faca inferente asupra starilor lor interioare.I
78) Retorica
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie cu semenii pentru a-i convinge. Argumentarea este o organizare de propozitii cu ajutorul rationamentelor in vederea intemeierii altei propozitii pentru a convinge interlocutorul cu privire la
79) Simion Mehedinti
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie de interactiune: mediul geografic, "rasa" si "cultura". Din acest motiv, sunt lesne de inteles preocuparile vaste ale lui Simion Mehedinti, care imbratiseza deopotriva teme de etnologie, istor
80) Predica-mijloc de comunicare publica
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie cognitiva" . Sintetizand incercarile anterioare de a defini comunicarea ,Sultana Craia afirma :" Comunicarea este un proces prin care , atat in lumea animala , cat si in societatile umane
81) Venitul, consumul, economiile si investitiile
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie, care se poate masura cu ajutorul multiplicatorului investitiilor (K). Acesta exprima sporul de venit obtinut pe unitatea suplimentara de investitii. I V K . . = sau ' e 1 K = k > 1 Princ
82) Alcoolul
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie importanta intre om si alcool(in special sub forma vinului), existenta acestei realitati fiind mentionata in diverse scrieri si sub diverse forme. Desi s-au cunoscut dintotdeauna, efectele noc
83) Enigma Otiliei - G. Calinescu - Romanul de tip balzacian (perioada interbelica)
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie de rudenie prin actiunile lor constituie niste "parinti" care-I hotarasc in chip nefast destinul. Privit din acest punct de vedere romanul devine o satira vehementa la adresa familiei burgheze
84) Drepturile omului
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie de feed-back intre Curte si instantele nationale, si nu doar una de subordonare, deoarece pentru a-si realiza misiunea integratoare, Curtea are nevoie de sustinerea si cooperarea jurisdictiil
85) Reprezentari sociale
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie cu insertii specifice regasite in varietatea raporturilor sociale.Denise Jodelet considera conceptul de reprezentare sociala ca desemnand o forma de cunoastere specifica, o "stiinta" a spiritu
86) Plan de afaceri - Infiintarea unei gradinite particulare
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie afectiva cu ei, prietenia care se leaga intre personalul gradinitei si parintii copiilor prin invitarea acestora la evenimentele desfasurate in gradinita, uneori in excursii. Pentru ca grad
87) Formatarea finala a unui document word
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie de conversie intre cele doua si anume pentru a converti cpi in points se imparte cifra 120 cu numarul de caractere/inci (cpi) iar pentru a converti points in cpi se imparte cifra 120 cu numaru
88) Organizarea si functionarea Primariei municipiului Targu Mures
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie de colaborare intre mai multi actori sociali la realizarea unor actiuni , programe , politici sociale, la nivel national, regional sau local." Parteneriatul social poate fi o optiune a comun
89) Golful Broastei Testoase
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie simetrica, dar nu-si putea da seama despre ce era vorba. A inceput astfel o analiza care avea sa dureze zece ani pentru a afla raspunsul. In cele din urma, dupa ce a citit toate cartile din
90) 25 de sfaturi pentru o relatie de succes
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie care sa functioneze bine trebuie sa va ocupati de sursele de venit si sa va faceti un buget. Daca nu v-ati impartit corect munca domestica intre voi, acest lucru s-ar putea sa produca neint
91) Bacovia - Plumb - comentariu literar
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie cu versul 5, 3 cu 7, i 4 cu 8.
92) Divortul si impactul lui asupra copiilor
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie extraconjugala. Acest barbat este tipul de om care doreste sa detina controlul, transforma tot cel inconjuara in propria-i posesie. Nu vrea sa renunte la casatorie pentru ca considera , ca
93) Patul lui Procust
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie intre doamna T. si Fred. In aceleasi scrisori pe care le-a trimis autorului, doamna T. declara cum ca dupa incheierea relatiei acesteia cu Fred, a dorit sa il revada. Istorisind o intampla
94) Cercetare de piata
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie direct proportionala.
95) Genetica
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), Relatie dintre o pereche de alele in care una dintre alele este dominanta fata de cealalta, adica, is
96) Istoria veche, urme antice de locuire in zona Campulungului.
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie cu descalecatul lui Negru Voda ( Radu Negru ). Panza orasului Campulung, cel mai insemnat si mai peremtoriu izvor privitor la obstea Campulungului, care contine 38 de hrisoave dintre anii 1
97) Deplasarea polilor
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie cu ultimele indicii furnizate de stiinta. In anul 1932, cu aproape o jumatate de secol inaintea imaginilor radar amintite, Edgar Cayce a tinut ultima lectura, dintr-o serie de 13, cu privire
98) Marketing si management naval - Functia de antrenare
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie pe termen lung care sa implice loialitate si raspundere din partea membrilor de echipaj. Un aspect pozitiv al activitatii de la bord este acela ca avem de-a face cu o comunite inchisa, c
99) Ferdinand
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie intrerupta prin interventia Consiliului de Ministrii, care a reamintit Principelui ca nici un membru al Familiei Regale nu se poate casatori decat cu Pricncipese de origine straina, Ferdinand
100) Abordari empirice in analiza imaginilor
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie continua si un schimb de mesaje care permit individului sa se adapteze, chiar sa isi formeze mediul; "Eyesight is insight"8. Daca gandim cu imagini si daca imaginile mentale sunt supuse acelor
101) Principii si norme de evaluare si reevaluare a activelor patrimoniale
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie cu productia si nu cu schimbul si poate fi un cost realizat sau o estimare de cost. Evaluatorii fac deosebirea intre diferite tipuri de costuri: costuri directe, costuri indirecte, costuri de
102) Secretariatul - stabilirea relatiilor interpersonale
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie este permanenta si in cadrul acestora, secretara trebuie sa respecte cerintelor de disciplina, punctualitate si ordine. In acest context, disciplina inseamna respectarea legilor a reglementa
103) Rolul bancilor perioada de tranzitie
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie determinanta in cresterea economica. Locul si rolul bancilor in economie structura lor sunt determinate si de creatia monetara, factor specific al functionalitati bancilor in economie.Legis
104) Iudaismul
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie cu poporul". Se vede intetia lui Dumnezeu de a binecuvanta pe un om, dar acesta e doar primul pas, deoarece cateva capitole mai inainte, avem din nou o binecuvantare, adresata lui Avram [5].
105) Particularitatile cunoasterii in istorie
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie speciala intelectuala si afectiva cu oamenii trecutului; intelegerea sensului faptelor unei persoane din trecute; o apropiere - "sa ne plasam cu gandul in gandirea oamenilor din trecut"; oric
106) Copiii campionilor
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie speciala cu fiecare dintre ei. Un alt moment de bucurie poate fi serbarea zilelor de nastere in mod special, zilele pot deveni saptamani de nastere.. PREGATIREA DINAINTE A EVENIMENTELOR FAM
107) Despre Ferdinand
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie intrerupta prin interventia Consiliului de Ministrii, care a reamintit Principelui ca nici un membru al Familiei Regale nu se poate casatori decat cu Pricncipese de origine straina, Ferdinand
108) Sursele inegalitatii si compensarea inegalitatii in Romania
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie cu munca. Munca era considerata in acelasi timp drept si datorie. Sa ne amintim ca in socialism oamenii erau "oamenii muncii" care detineau tripla calitate de proprietari, producatori si benef
109) Contextele supervizarii
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie intre supervizor si supervizat, ambii fiind caracterizati de trei roluri: a) sunt fiinte umane cu personalitati unice; b) sunt asistenti sociali care impartasesc aceleasi valori, cunostinte si
110) Tehnici de comunicare folosite in consilerea psihologica
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie mai buna cu o alta persoana, privirea noastra trebuie sa se intalnesca cu a ei cam 60-70 la suta din timp. Acesta trezeste si simpatia celeilate persoane fata de noi. Nu este, deci, surpri
111) Tehnici de comunicare utilizate in consilierea de tip experimental
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie, ci a stabili o noua relatie cu el. Datorita faptului ca in psihologia si psihoterapia persoanelor traumatizate a aparut o noua tendinta, aceea de a lua in considerare si efectele pozitive
112) Aspecte regionale ale politicii de ocupare
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie cu activitatile SPO, dar si in legatura cu o gama de alte politici guvernamentale care afecteaza dezvoltarea regionala.
113) Comportamentul consumatorului de radio. Profilul ascultatorului Radio Transilvania Turdao investigare specifica asupra ascultatorilor radioului local
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie.Comunicarea, pe langa faptul ca transmite o informtie, induce si un comportament.Axioma a VI-a Orice schimb comunicational este simetric si complementar,dupa cum el se bazeaza pe egalita
114) Perspectiva narativa intr-o opera epica
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie directa cu naratarul ( o alta instanta fictiva care desemneaza cititorul fictiv in lumea romanesca ). Naratorul isi asuma functia narativa ( numita si functie de reprezentare ) care se imbina
115) Marea Britanie vs Uniunea Europeana
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatiei anglo-americana cat si din punctual de vedere al aparitia unei Noi Europe, cu tari precum Franta si Germania care erau pregatite sa piarda din suveranitatea nationala, cat si nasterea Razbo
116) Acumularea de cunostinte si achizitia de aptitudini sociale
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie critica fata de vulgaritate.Oricine trebuie sa cunoasca cateva reguli de discutie democratica, sa stie sa participe in discutie, sa inteleaga legatura dintre principiile etice si eficacitatea
117) Istoricul stiintei manageriale
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie armonioasa intre manager si muncitor poate fi benefica pentru ambele parti si a dezvoltat instrumente de genul planurilor de impartire a profitului. Trecerea de la managementul empiric la cel
118) Managementul serviciilor comerciale
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie de cauzalitate reciproca. Implicatiile practice ale acestui proces sunt, printre altele:
119) Spatiul cosmic in viata fiintei umane
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie cosmica. Acest domeniu de studiu in ultimul timp este prioritar si cuprinde: stiintele matematice, astrologia, biologia, inclusiv medicina. Studiul astrelor a inceput odata cu aparitia omului
120) Elementele topografice ale terenului
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie matematica, corespondenta reciproca intre puncte din teren si omoloagele lor pe elipsoid permite raportarea acestora pe harti si planuri prin coordonate, intr-un sistem unic si unitar. In t
121) Enigma Otiliei-tema si viziunea despre lume intr-un roman
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie ce este importanta in procesul de maturizare a personajului. Romanul are o dimensiune balzaciana dar si o latura moderna,data de prezenta grotescului,element care transforma romanul realist
122) Persuasiunea si manipularea in mass-media
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie de feed-back. In cazul nostru receptorul este clar definit - masa, nici macar nu se vorbeste de un ansamblu de fiinte umane, avand o constiinta si liber arbitru. Ramane sa ne punem intrebarea:
123) Religia lui Israel in epoca regilor si profetilor
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie intre sarbatoarea de Anul Nou -- comportand o reactualizare simbolica a Creatiei -- si ritualul "mortii si invierii" regelui6. La moartea lui Solomon, regatul s-a scindat in doua: acela de la
124) Integrarea europeana in mass-media din Romania - rezumat
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie cu procesul aderarii, elemente ce au stat la baza conceperii instrumentului de lucru pentru etapa urmatoare a cercetarii. Etapa urmatoare a cercetarii a fost cea a selectarii unui juriu evalu
125) Relatia dintre jurnalisti si specialisti in relatii publice - intre cooperare si conflict
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie complexa si ambigua. Jean Charron, in studiul sau clasic din 1991, defineste relatia dintre jurnalisti si specialistii in relatii publice ca fiind una care se bazeaza pe o dubla negociere: a)
126) Abordarea textului din perspectiva inteligentelor multiple
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie de dragoste : la inceput aceasta este duala,dar ,treptat, devine unilaterala ()....Intre Nora si animalul salbatic se stabileste o relatie de identificare,deoarece destinul Norei se reflecta i
127) Modelul de piata a rentabilitatii si riscului valorilor mobiliare
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie intre rentabilitatea realizata de o valoare mobiliara si rentabilitatea, ca indice general al valoril
128) Gestiunea clientilor si a riscului valutar
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie invers proportionala intre perioada de credit si reducerile in cash. Firma va accentua pe un indicator sau pe altul in functie de strategia aleasa, de calitatea cumparatorului precum si, mai a
129) Avortul
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie, iar refuzul se datoreaza imposibilitatii de a satisface responsabil obigatiile fata de persoana cu care se relationeaza (Gilligan, 1994). Avortul cunoaste reglementari legale. Din acest punct
130) Obiectul de studiu al sociologiei - actiunea sociala
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie. Parintele actioneaza asupra copilului pentru a-l socializa cu normele si valorile proprii mediului sau de viata. Un partid politic orienteaza comportamentul electoral al unei colectivitati. U
131) Aristotel - gandirea filosofica
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie de continuitate. Senzatia este prima treapta a cunoasterii, actul cunoasterii porneste de la senzatie, fara de care ratiunea nu poate ajunge la nici o cunoastere obiectiva. Dar in timp ce simt
132) Politica si statul - Cultura politica si socializarea politica
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie cu potestas, puterea, a fost intotdeauna prin faptul ca este ascultata si recunoscuta. In acelasi timp, putem spune ca autoritatea este o putere bazata pe prestigiu, pe respect".2 Autoritat
133) Rolul retelei de relatii sociale in cazurile de violenta asupra copilului
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie intre gradul de urbanizare si numarul de copii traind sub stadiul minim de viata. In comunitatile caracterizate de o densitate mare a populatiei, problemele sociale sunt mult mai numeroase si
134) Factorii si etapele dezvoltarii copilului cu deficiente
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie de interconditionare, in sensul ca maturizarea este conditionata de crestere, este un rezultat al cresterii iar dupa ce s-a constituit maturizarea, ea devine baza pentru un nou proces de crest
135) Grupul etnic
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie cu majoritatea sociala dominanta implica atat procese de formare si reproducere a inegalitatilor si distantelor sociale (izelare, segregase sociala , discriminare , marginalizare), cat si ment
136) Rezumat Enigma Otiliei
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie de profunda prietenie si atasament. Felix ii marturiseste iubirea, iar Otilia pare si ea induiosata,insa priveste totul in mod copilaresc.Grija sa pentru Felix pare mai mult a unei surori.Rusi
137) Comunicare - temperament
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie;capacitatea partenerilor de a emite si recepta semnale intr-un anumit cod, cunoscut de ambii parteneri, astfel incat mesajul este codificat la Sursa si decodificat la Destinatar; Barierele
138) Formarea conceptului de numar natural la elevii de clasa I
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie: sau (patrat sau triunghi), si (patrat si rosu), nu (nu este patrat). Prin intermediul activitatilor practice, a jocului se introduc operatiile cu multimi: formarea multimilor, ordonarea el
139) Poezia erotica
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie intre acesti doi termeni. In masura in care faptul va fi cu putinta, vom urmari aceste doua cai. Elegia este insa si punctul de sosire al eroticei eminesciene, nu numai al experientei lui
140) Prezinta trasaturile prozei fantastice - prin referire la o opera literara studiata
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie speciala cu dorintele lor si cu inconstientul. Naratorul poate folosi persoana a III-a, situandu-se pe o pozitie omniscienta, dar neputand oferi solutii, sau poate folosi persoana I, fiind
141) Manipulare si masonerie
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie de feed-back. In cazul nostru receptorul este clar definit - masa, nici macar nu se vorbeste de un ansamblu de oameni, avand o constiinta si liber arbitru. Ramane sa ne punem intrebarea: cine
142) Evidenta pacientilor intr-o circa medicala
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie, din baze de date diferite.Astfel programatorul este eliberat de sarcina de a cauta in toate bazele de date acele date care corespund unor date de referinta, aceasta operatie fiind realizata a
143) Studiu de caz - Analiza stirilor Pro Tv
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie intre post si public, o apropiere care nu fusese imaginabila pana atunci, printr-un marketing remarcabil. Autopromovarea extrem de agresiva si filmele noi au construit foarte repede o audienta
144) Pasi uriasi - fragment - Anthony Robbins
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie sentimentala, isi pun intrebari care genereaza indoieli, precum: " Daca exista cineva mai bun decat mine? Daca ma implic prea mult si pierd tot? Asta ii va impiedica sa se bucure de ceea ce au
145) Teoria cantitativa a inflatiei
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie are insa anumite limite. In realitate din aceasta identitate nu pot fi trase concluzii suplimentare.
146) Interpretarea simbolurilor
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie cu tensiunile si cu alternantele vietii sociale, in ultima instanta cu ritmurile cosmice". Interpretarea simbolurilor este actul de punere in relatie a mijlocului cu obiectul, de catre con
147) Aristotel - poetica si critica
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie est domeniul de studiu cu alte tipuri si niveluri de cunoastere" (1957. 2! De la inceputurile sale. studiul literaturii este marcat de absenta UI reflectii de tip epistemologic. Ca urmare,
148) Interferente medicale, psihologice si sociale in abordarea pacientului
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie bidirectionala, pacientul are inclusiv "dreptul de a decide daca mai doreste sa fie informat in cazul in care informatiile i-ar putea cauza suferinta".
149) Schimband idei pentru a preda si a intelege artele
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie intre organizatiile profesionale ale profesorilor de dans,arta,muzica si teatru care continua astazi dept Coalitia Nationala pentru Educatie in Arte.Acest grum au pregatit Standardele National
150) Designul cercetarii
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie intre conditiile specifice vietii penitenciare si comportamentul agresiv, manifestat prin volenta, la detinutii cu o structura afectiva labila. 4.2 Metodologia de cercetare Metodele de luc
151) Dinamica relatiilor premaritale
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie nu este decat un flirt, o ocazie de a profita de cineva in mod egoist. Nu cred ca este o greseala sa existe o anumita relatie intre baieti si fete, insa, cand este vorba de a merge de man
152) Dinamica structurilor familiale
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatiei barbat-femeie, relatie caracterizata prin 3 factori (Kephart si Jedlika, 1988): gradul de unitate al relatiei, numarul partenerilor in relatie si prezenta/absenta coitului.Poligamia reprezint
153) Trasaturi ale economiei mondiale actuale
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie intre nivelul veniturilor, productiei si nivelul taxelor, sa promoveze constructiile sociale prin reducerea diferentelor de venit si prin consolidarea clasei de mijloc, sa investeasca masiv in
154) Memorie si identitate intr-un spatiu intercultural - cazul Banatului
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatiei dintre memorie si identitate intr-un spatiu intercultural - cum ne-am obisnuit sa consideram spatiul banatean - ne obliga sa examinam categoriile in functie de care e gindita sau imaginata di
155) Importanta analizei produselor de consum in designul industrial
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie intre calitatile lui si una din trebuintele omului. Este adevarat ca unele dorinte pentru unele lucruri sunt impuse si de unele obiceiuri locale, sau de moda. Dar ele nu se transfera in trebui
156) Introducere in stiinta economica
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie direct proportionala cu pretul unitar. 13. O crestere a ratei dobanzii va duce la scaderea pretului terenurilor. 14. Perioada cuprinsa intre momentul primirii creditului si inceperea restitu
157) Disconfortul asociat cu compresia mamografica
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie neclara atat din perspectiva masurarii cat si din perspectiva perceptiei [12,13]. Nu am gasit nici o legatura intre timpul de la examinare si nivelul de discomfort; nu am putut inregistra
158) De la teoria dreptului natural la teoria comunitatii moralea
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie sociala. Temeiul "societatii rationale" este, deci, "vointa de asociere" a indivizilor: a) liberi de la natura si b) inzestrati cu rationalitate (capabili de alegeri rationale). Ca atare,
159) Terminologia - intercultural sau interetnic
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie intre entitatile culturale distincte. Cum unul dintre scopurile demersului nostru este tocmai aprofundarea si sistematizarea cercetarilor im domeniul relatiilor intre comunitatile cultural
160) Max Weber - sociologia dominatiei, dominatia religiei
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie sociala functioAZneaza un acord si concomitent un dezacord partial intre subiectiviAZtati (sensurile vizate de actori). Ca atare, in si printr-o relatie sociala, sunt date deopotriva conditii
161) Evaluarea economica si financiara a intreprinderilor
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie intre subiect si obiect, in care, prin polaritate si ierarhie, se exprima pretuirea acordata (de o persoana sau o colectivitate umana) unor insusiri sau fapte (naturale, sociale, psihologice),
162) Preturile marfurilor si serviciilor
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie negativa intre pret si cantitatea solicitata, in timp ce oferta se manifesta ca o relatie pozitiva in cadrul aceluiasi raport. [2] Atunci cand cantitatea ceruta scade pe masura cresterii pretu
163) Bolile de nutritie
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie cu acestia alimentatia nerationala si corolarul acesteia bolile de nutritie (obezitate, diabet, dislipidemii), contribuie la aceasta mortalitate crescuta. Astfel, fata de o frecventa de 0,
164) Relatiile interculturale din Romania - o perspectiva psihosociologica
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie de proportionalitate inversa intre atasament si individuatie (cu cat atasamentul este mai puternic, individuatia va fi mai redusa si reciproc), modelul bidimensional nu implica o astfel de rel
165) Schimbul - piata si mecanismele ei
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie de vointa, contractuala ( indiferent daca e consfintita sau nu printr-un act scris), reflectand o relatie economica. Acest proces a avut loc in timp => sistemul economiei naturale a cedat l
166) Pareto - actiuni logice si actiuni nonlogice, redescoperirea irationalului
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie logica intre mijloacele folosite si rezultatul lor, desi, subiectiv, actorul isi imagineaza ca tocmai aceste mijloace au provocat un asemenea rezultat. Toate actiunile rituale intra in aceasta
167) Indicatori si indici ai tendintei centrale - statistica
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie de inversa proportionalitate (y=) aceasta se pastreaza si intre mediile calculate pentru fiecare variabila. Media armonica este egala cu media aritmetica daca sunt calculate din aceleasi valo
168) Stiinta economica in perioada contemporana
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie conform careia prezenta sau inlaturarea anumitor factori, fara a fi determinante pentru aparitia unui efect sunt insa indispensabile pentru realizarea procesului, respectiv a efectului. Cauz
169) Comunicarea in sanatate
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie. Definirea relatiei subiacente continutului, raportul de "putere" sunt esentiale in structurarea comunicarii. Un mare numar de raporturi sociale (profesor/elev, patron/subaltern, parinte/copil
170) Cum influenteaza fumatul viata adolescentului si a adultului
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie cu o serie de factori psihologici specifici varstei adolescentei. Tinerii doresc sa para mai maturi, sunt animati de sentimente de revolta fata de adulti. Alteori, ei aleg sa fumeze ca o react
171) Metodologia de cercetare criminologica
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatiei sau relatiilor dintre doua sau mai multe fenomene ori a relatiilor interne intre elementele constitutive ale unui fenomen. Orice teorie este o explicatie, iar orice explicatie priveste o rela
172) Proiect - Cererea si oferta
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie intre unitatea economica si mediu, incadrarea intreprinderii in structura existenta a mediului, sincronizarea intre activitatea intreprinderii si cerintele mediului. Diferenta necesitatilor me
173) Portretul consumatorului de servicii publice
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie de cetatenie cu serviciul public, relatie care-si pune deasemenea amprenta pe comportamentul sau. Relatia de cetatenie are trei componente principale: participarea la decizie, drepturile utili
174) Miradoniz - Mihai Eminescu
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie de dependenta, dezvoltand amandoua, prin valoarea de epitet personificator, trasaturi ale fiintei umane, dar si ale fiintei lumii.In cadrul acestui teritoriu, asemenea unei " vai cat o tara",
175) Specificul formatii notiunilor matematice in invatamantul prescolar - numere si cifre
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie intre multimi) sau pentru consolidarea reprezentarilor despre unele forme geometrice (triunghi, dreptunghi, patrat), destinate pregatirii conceptului de numar natural si operatii cu numere na
176) Managementul contabil
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie de lucru. Managerii contabili lucreaza in multe domenii. Exemplele includ agentii de plasament, firme de consultanta, companii de web design, publicitate si firme de relatii cu publicul. Ori
177) Fantasticul - eseu
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie profund fructificata in nuvela La Tiganci. Iesirea personajelor lui Mircea Eliade din profan se produce preponderent ca o ruptura de nivel, in urma carei rupturi, personajul se trezeste un
178) Rolul si importanta intreprinderilor mici si mijlocii intr-o economie
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie intre producator si vanzatorul cu ridicata, acesta din urma dobandind dreptul de ambalare si distribuire a produselor intr-o anumita zona; d) printr-o relatie intre producator si vanzatorul
179) Creditul - Principiile si modul de organizare a creditarii economiei nationale
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie baneasca care se stabileste intre o persoana juridica sau fizica, denumita creditor, care acorda un imprumut de bani mai multor persoane juridice sau fizice denumite debitori, pentru o anumita
180) Macroeeconomie - Intrebari pentru examen
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie de la intreg la parte. 9. Impozitele indirecte ( TVA, accize si taxe vamale ) nu sunt incluse in preturile pietei. 10. Consumul intermediar este inclus in Produsul Intern Brut. 11. Con
181) Produse si biotehnologii traditionale in gospodariile rurale
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie direct proportionala intre concentratia de maia si viteza de fermentare. In general este bine sa se foloseasca o cantitate ce reprezinta 4 - 7% fata de mustul supus fermentarii. Exista multe t
182) Sinonimia
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie de sinonimie se stabileste numai intre cuvintele monosemantice (termenii stiintifici), care sunt identice ca sens: na
183) Romantismul - Floare-albastra
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie cu natura, pentru ca natura incadreaza sentimentele eului. Poezia ,,Floare -albastra" apartine acestei teme si reprezinta ipostaza iubirii paradisiace, prezenta si in alte poezii: ,,Sara pe de
184) Management - Team Building
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie cu organizatia.
185) Plan de afaceri SC Pisano SA
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie directa cu capacitatile de productie si este influentat de recolta anuala de porumb. Principali furnizori sunt societatile cu profil agricol din judetele Timis,Arad,Bihor siCacros-Severin.
186) Relatii cu publicul si analiza documentelor oficiale
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie mijlocita de cuvant, imagine, gest, semn sau simbol. [1] 1.Elementele realizarii unei comunicari eficiente Comunicarea implica existenta a noua elemente. Doua dintre ele sunt componentele
187) Artistul si publicul
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie cu un ascultator, in estetica, situatia poate parea diferita. Fie nu exista nici un vorbitor, fie, daca exista unul, se presupune ca actul de vorbire (adica producerea operei de arta) este ate
188) Moldova fracturilor spatiale si a teritoriilor alienate
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie, nu trebuie ignorat faptul ca intensitatea si calitatea actuala a acestora depinde de modul in care, de-a lungul vremii, aceste obstacole au fost diluate si incorporate in tesutul teritorial.
189) Combinari de intreprinderi
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie dintre societatea-mama si filiala, in care dobanditorul este societatea-mama, iar societatea achizitionata este o filiala a dobanditorului. In astfel de circumstante, dobanditorul va aplica pr
190) Consilierea scolara si integrarea socioprofesionala
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie de consiliere atunci cand o persoana (consilierul) este de acord in mod explicit sa ofere timp, atentie si respect altei persoane (client). Scopul consilierii este de a oferi clientului s
191) Ideologiile politice si doctrinele politice
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie de tip special cu utopia, de care nu difera decit prin trasaturi secundare. Mannheim distinge intre "conceptia psihologista" asupra ideologiei, care se refera la o deghizare mai mult sau mai p
192) Obiectivele intreprinderii
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie cu intreprinderea de servicii formeaza piete specifice: piata bunurilor si serviciilor, piata financiar-bancara, piata capitalurilor si piata fortei de munca. In cazul intreprinderii de tu
193) Aspecte ale controlului fiscal
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie intre contribuabil si administratie Contribuabilii supusi controlului fiscal sunt persoane fizice si juridice, romane sau straine, precum si asociatiile fara personalitate juridica, carora le
194) Eseu - text poetic studiat apartinand lui Tudor Arghezi
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie de echivalenta intre florile de mucegai si stihuri, ceea ce presupune metamorfoza artistica a unei realitati ( florile de mucegai se transforma in stihuri ). Artisticul ca modalitate de iesire
195) Enigma Otiliei - Felix Sima - caracterizare
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie stransa intre exterior si interior. El este "un tanar de vreo optsprezece ani, imbrscat in uniforma de licean "ce" intra in strada Antim, venind dinspre strada Sf. Apostoli cu un soi de valiza
196) Tendintele pietei de retail privind creditele imobiliare ipotecare la Banca Comerciala Romana
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie cu nivelurile determinate ale ratelor procentuale permite de a influenta asupra dinamicii volumului de productie si al preturilor. Teoria monetarista a mai fost numita si antiinflationista
197) Analiza pietei financiare in Romania
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie directa intre detinatorul si utilizatorul de fonduri. Domeniul de manifestare a finantelor este cel al pietei financiare si al evaluarii activelor care se schimba pe aceasta piata. In acest
198) Etichete imagini si simboluri
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie LP. CULIANU semnificanta intre ceva si un referent abstract - sclavie, eliberare - si sintem foarte constienti de acest lucru. Nu exista nici un raport "natural" intre zidul Berlinului si
199) Reteaua morfogenetica
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie intre aspectul biologic si cel strict fizic al existentei. Pe masura ce viata evolueaza, jocul celor cinci forme elementare devine din ce in ce mai complex, dand nastere unor miriade de forme.
200) Bolile de nutritie2
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie cu acestia alimentatia nerationala si corolarul acesteia bolile de nutritie (obezitate, diabet, dislipidemii), contribuie la aceasta mortalitate crescuta. Astfel, fata de o frecventa de 0,5 %
201) Management financiar - concept, functii
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie direct proporAionalA" intre calitatea deciziei AżI valoarea profitului. Fiecare decizie inainte de a se aplica trebuie tradusa in eforturi AżI efecte. S-a dezvoltat o intrega literaturA" privi
202) Infectia cu helicobacter pylori in acneea rozacee
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie si anume: recurenta tipica primavara, atat a rozaceei cat si a ulcerului peptic, frecventa acuzelor gastrointestinale la pacientii cu rozacee precum si eficienta frecventa a metronidazolului s
203) Trihotomia semnului dupa Ch S Peirce
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie ternara (tri-relative influence) ireductibila la actiuni intre perechi.desemna in greaca perioadei romane actiunea oricarui semn; definitia mea confera oricarui lucru care actioneaza astfel nu
204) Logicismul - etapa actuala de reconstructie categoriala si metodologica a sociologiei
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie de corespondenta, fapt care apermis ingerinta, nu tocmai legitima sub raport stiintific, a subiectivitatii cercetatorului sau a beneficiarilor cercetarii de teren respective; b) cercetarea
205) Reziduurile - clasificarea reziduurilor
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie directa CB, in locul unei relatii indirecte care rezulta din doua raporturi AB, AC... Acelasi sentiment care-i impinge pe oameni sa savarseasca o actiune B (relatia AB), ii impinge sa creeze t
206) Raspunsuri stiintifice ale dragostei
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie serioasa, si sa promiti ca vei fi alaturi de partener cand vor veni timpuri mai putin bune. Deasemenea Sterberg foloseste aceasta teorie pentru a raspunde la cele mai comune intrebari legat
207) Modernizarea economica sociala si politica a Romaniei in perioada 1948-1914
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie mosier-taran, care se face pe baza unui contract, cunoscut sub numele de invoieli agricole. Este o relatie burgheza, desigur, dar prin ea taranul se angaja sa puna in valoare mosia cu propriul
208) Consilierea scolara
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie de consiliere atunci cand o persoana (consilierul) este de acord in mod explicit sa ofere timp, atentie si respect altei persoane (client). Scopul consilierii este de a oferi clientului sansa
209) Curba lui Phillips
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatiei dintre variatia salariilor si rata somajului. Aceasta relatie a fost dedusa din analiza celor doua variabile (somajul si salariile) pe o perioada de peste 50 de ani, mai precis intre anii 186
210) Echilibrul consumatorului teoria utilitatii ordinale
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie matematica potrivit caruia utilitatea unui bun este dependenta de cantitatea ,de structura, de calitate bunului respectiv.Imposibilitatea verificarii utilitatii cardinale a nascut conceptul de
211) Recrutarea resurselor umane
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie biunivoca pe termen lung intre organizatie si candidat (potential salariat); ca urmare, organizatia trebuie sa efectueze recrutarea in limitele unui parteneriat real, fara a se manifesta ca o
212) Inzestrarea populatiei cu calculatoare
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie valoarea lui D este 1.
213) Pieile rosii
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie cu natura ( ei insisi se considera descendenti directi ai unor animale dintre cele mai nobile : vulturul, ursul, cerbul, bizonul etc.) si care respecta tot ceea ce foloseste de la acestea
214) Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi - raportul dintre timpul cronologic si cel psihologic.doc
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie umana, Stefan Gheorghidiu isi analizeaza retrospectiv si critic intreaga existenta. Drama erotica este reevaluata din perspectiva experientei razboiului care, in viziunea romancierului, "a fos
215) Enigma Otiliei - relatiile dintre doua personaje
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie de opozitie cu societatea, caracterizata de alte valori, ramane un ideal. Cei doi orfani gasesc in iubirea lor puterea de a rezista in fata rautatilor familiei Tulea si de a supravietui intr-o
216) Nuvela - relatiile dintre doua personaje
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie cu alte personaje, inspirate din realitatea epocii evocate.Actiunea nuvelei reliefeaza trasaturile personajului principal, eponim. Acesta se inscrie in tipologia domnitorului sangeros, dominat
217) A walk to remember film
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie pentru a putea vorbi despre o relatie pe termen lung intre un barbat si o femeie.In acest termen, majoritatea oamenilor cad in capcana. Din cauza acestor emotii transformatoare, oamenii cred c
218) Trasaturi ale poeziei simboliste
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie. Simbolismul propune, de asemenea, cultivarea sinesteziei, din perspectiva unei corespondente subtile intre toate simturile, precum si cultivarea sugestiei ca metoda de transmitere a mesajului
219) Emile Durkheim - Ideea corporatista
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie intre "eul" individual si "interactiunea sociala". In viziunea sa indivizii, ba chiar grupurile se pot prabusi in dezordine, in ana
220) Alte tipuri de iubire
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie de lunga durata bazata pe intelegere, comunicare, sinceritate si respect. Cand toate aceste componente se imbina, se naste echilibrul, iubirea completa, perfecta, indestructibila. Destul d
221) Copilul meu nu se drogheaza
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie cauzala intre consumul de droguri si situatia materiala scazuta. Aceasta este demonstrata de faptul ca exista multe persoane neconsumatoare de droguri care provin din familii cu o situatie mat
222) Rolul cresterii tensiunii intraparietale in dezvoltarea hipertrofiei ventriculare
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie direct proportionala intre cresterea tensiunii intraparietale si grosimea peretelui ventricular. In suprasolicitarile de presiune exista o rezistenta la ejectia ventriculara. Presiunea din
223) Legea lui Erlang
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie care exista intre urmatoarele trei variabile: pe de o parte fluiditatea traficului masurata prin pretul curent al blocajului comunicatiilor; pe de alta parte dimensionarea echipamentelor defin
224) Anafranil clomipaminum
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie clara intre doza administrata si frecventa crizelor. Boli severe hepatice si renale. Pacienti cu tumori ale medulosuprarenalei (ex., feocromocitom, neuroblastom), carora Anafranil-ul le poate
225) Alte tipuri de iubire
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie de intimitate cu cel de langa tine, de a iti impartasi sentimentele prin gesturi. Se crede ca aceasta atractie greu de controlat, ce inluenteaza organismul, atat la nivel fizic cat si psihic,
226) Daoismul
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie cu prima. Ea nu contine referinte la evenimente istorice, nu mentioneaza denumiri geografice, nu trimite la mituri, desi cultura chineza are o bogata mitologie si-i da acesteia o mare importan
227) Avem nevoie de iubiri devastatoare - Avem nevoie de sentimente ravasitoare
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatiei cu mandrie, m-am cufundat in namolul repulsiei, al regretului, al durerii. M-am tavalit de durere si am decazut intr-un timp atat de scurt incat cei
228) Proteza partiala acrilica
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatiei centrice (metoda unimanuala) La revenirea din cabinet, sabloanele de ocluzie se prezinta astfel: -pozitia modelelor prin intermediul sabloanelor de ocluzie corespunde pozitiei de relatie
229) Tehnologia protezelor - punti
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie de contact cu dintele antagonist. Aceste extensii meziale sunt indicate cand pacientii nu ne lasa sa intervenim pe incisivul central, in edentatii de premolar (nu de canin), pacienti tineri
230) Structura sistemului nervos
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie poate fi impartit la randul lui in sistemul central si sistemul periferic.Sistemul nervos vegetativ coordoneaza acivitatea organelor interne (inima, rinichii, pancreasul). Componentele princip
231) Managementul firmei
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie directa cu clientul. Un bun management se poate obtine prin aplicarea modernisrnului oferit de firma, ceea ce inseamna o buna cunoastere a aplicatiilor informatice utilizate, in diminuarea tim
232) Economie politica - 2
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie de la intreg la parte. F 9. Impozitele indirecte ( TVA, accize si taxe vamale ) nu sunt incluse in preturile pietei. F 10. Consumul intermediar este inclus in Produsul Intern Brut. A 11. C
233) Marca postala
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie de provenienta pe care o are cu marca. Faptul ca exercitiul de fata asupra teritoriului este geografic, nu reprezinta nici un adagiu retoric cu iz de interdisciplinaritate si nici un simplu re
234) Cercetare privind factorii sociali de influentare a sportivului de performanta
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatiei dintre societate si educatie poate fi realizata numai pornind de la teza potrivit careia socialul este o rezultanta a interactiunii si convietuirii oamenilor. In interiorul sau educatia n
235) Hasisul si marihuna
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie directa cu priceperea si experienta chimistului care o prepara. In ciuda unor procedee de baza si a substantelor chimice obligatorii pentru obtinerea heroinei, chimistul are o marja de libe
236) Placile tectonice si dinamica scoartei terestre
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie de interdependenta (schimb reciproc de materie si energie); un rol foarte important il au curentii de convectie (curentii subcrustali)3.
237) Acizi nucleici
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie de 1:1 intre adenina (o purina) si timina (o pirimidina) si intre citozina (o pirimidina) si guanina (o purina). O asemenea relatie nu exista intre cele doua purine sau intre cele doua pirimid
238) Notiuni de neurologie
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie, iar excitatiile plecate de la viscere se transmit pe calea sistemului nervos vegetativ. Aceste senzatii sunt receptionate de organe specializate, numite receptori, care pot fi: exterocepto
239) Teste grila - disciplina bazele practicii manageriale
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie dintre subiect si situatia existenta la un moment dat, prezentandu-se astfel putine informatii; 2) interactiunea dintre cei doi poli are un caracter activ si creativ; 3) desfasurarea
240) Osteoporoza
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie bine cunoscuta intre masa (sau densitatea) osoasa redusa, masurata prin densitometrie osoasa, si riscul de a avea o fractura legata de osteoporoza.Tipul 1 - osteoporoza post-menopauza: acest t
241) Rolul si importanta IMM-urilor
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie este influentata de personalitatea conducatorului. Organizarea si structura IMM-urilor depind de interactiunea dintre intreprindere si familia proprietarului, apare necesitatea obiectiva de a
242) Am incheiat transmisiunea
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie de 10 luni, cum poti sa-ti mai dai frau liber sentimentelor, cand la prima analiza de ansamblu a situatiei realizezi ca totul va insemna suferinta, lucru de care te prinzi si daca esti beat?
243) Analiza stilistica
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie de compatibilitate intre elementele ce compun textul, seaccepta, sunt accesibile si relevante ca semnificatie"
244) Eticheta si maniere la mesele de afaceri
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie intre oameni. Mai simplu spus, facem afaceri cu oameni pe care-i cunoastem. Insa pentru a contribui la prezenta noastra profesionala, o masa de afaceri trebuie realizata cu stil, cu rafinament
245) Legea privind statutul profesional specific al medicului de medicina a muncii
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie cu starea de sanatate si promoveaza adaptarea muncii la posibilitatile angajatilor, asigurand: a) evaluarea handicapului in relatie cu munca;
246) Exista sau nu dragoste
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatiei? Nu ar trebui sa mearga mai bine relatia odata cu trecerea timpului, pentru ca cei doi se vor cunoaste mai bine? Se poate spune ca in timp apare obisnuinta, plitiseala de celalalt, dar aces
247) Venitul, consumul, economiile si investitiile
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie, care se poate masura cu ajutorul multiplicatorului investitiilor (K). Acesta exprima sporul de venit obtinut pe unitatea suplimentara de investitii.
248) Olimpiada de biologie - faza judeteana
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie functionala cu un tesut fundamental D. dipuse alternativ cu vasele liberiene
249) Notiuni de neurologie
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie, alcatuit din sistemul nervos central si sistemul nervos periferic. Sistemul nervos vegetativ nu este - cum se credea in trecut - un sistem autonom, independent. Este
250) Hotarare pentru aprobarea Regulamentului de punere in aplicare a dispozitiilor Legii educatiei fizice si sportului
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie juridica este legatura care uneste o federatie sportiva nationala cu fiecare structura sportiva afiliata; i) legitimare - act juridic bilateral intre o structura sportiva si un sportiv, care
251) Exemplifica, apeland la o povestire studiata,doua dintre particularitatile de limbaj al prozei narative
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie speciala intre narator si cititor, impunand un ceremonial al discursului, menit a capta atentia cititorului si a-i cultiva o stare de asteptare. Exista in "Fantana dintre plopi" doua tipur
252) Oferta 2
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie negativa, adica inversa, astfel: reducerea costului de productie a unui anumit bun determina cresterea cantitatii oferite si invers); -pretul de vanzare al altor bunuri; -numarul firmelor (d
253) Femeile vorbesc, barbatii se simt cicaliti
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie sentimentala, partenerii trebuie sa discute modalitatea lor diferita de a depasi problemele. Barbati
254) Modelul cultural socio-romanesc si cel japonez
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie si anume oyabun-kobun. Aceasta presupune o tratare corecta a kobunilor altfel oya isi va pierde fii. Exista doar un singur oya si mai multi kobuni. Asta inseamna ca managerul cu vechime est
255) Metodele psihologiei
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie de adecvare si compatibilitate. In diferitele tipuri de cercetari concrete, in functie de obiectivele si ipotezele formulate, metodele utilizate vor diferi in limite mai mari sau mai mici. Cee
256) Autism
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie de tip uniune consensuala. C.M. si C.M. au impreuna patru copii cu diferente mici de varsta intre ei. C.D. locuieste in timpul anului scolar la internatul scolii speciale, iar
257) Doctrine urbane
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie , se sprijina pe relatii Cand abordam un sistem nu putem vb despre el fara a ne referi al relatiile ( structura acestuia): ex: funia -Starea de covarianta da sistemului acea aclitate car
258) Amanta mea,iubita mea amanta de ceva vreme
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie care se construieste intre doi oameni, de sentimentele care se infiripa intre acestia si de statornicia acestora. Ceea ce a fost, ceea ce este... Va amintiti de acel moment unic din fata a
259) O abordare moderna a psihologiei medicale
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie, vine sa aduca noi perspective dar si utile date practice pentru depasirea unor dificultati inerente. Intr-o maniera asemanatoare este tratata si problema personalitatii si aici trebuie sublin
260) Obiectiv si subiectiv in cunoastere
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie perceptuala, gestuala, lingvistica sau mixta a sistemului cu realitatea. Realitatea poate fi definita ca spatiu obiectual-interactiv, caracterizat prin alcatuire, corelare cauzala, propriet
261) Dimensiunea religioasa a existentei- Studiu de caz
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie privilegiata cu Dumnezeu, fiind ,,cel ce plange" pentru propriile pacate dar si pentru pacatele oamenilor printr-o viata de rugaciune, de meditatii si de pocainta dar si cel care incearca mant
262) Oferta
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie directa in sensul ca oferta creste pe masura ce sporeste pretul.
263) Familia
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie de tip conventional, dar ea poate reglementa atat raporturile sociale cat si raporturile biologice. De exemplu, ea poate interzice casatoria cu o persoana din linia nasilor. Rudenia reflecta a
264) Deontologia si teleologia
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie. Relatia omului cu normele si regulile existente. Corectitudinea vizeaza oamenii, deci nu vizeaza nici lucrurile, nici animalele. Orice activitate are reguli (nu este instinctiva, intamplato
265) Antinomiile corectitudinii
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie intre pretextul care este dezirabil si mobilul care este indezirabil. 4. Antinomia formalista Subiectul are in vedere norma la care se raporteaza de dragul ei, nu pentru efectele benefic
266) Tipuri de ocluzie
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie centrica fie in pozitie in excentrica.Putem avea o ocluzie habituala echilibrata sau neechilibrata.Sagital:-cuspidul mv a M1 max se proiecteaza in santul intercusp intre cuspidul mv si cv a M1
267) Sinonimia
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie, stabilita pe baza unui principiu ierarhic si care asociaza un termen mai restrans, specific (hiponim) unuia mai general (hiperonim): relatia de hiponimie. Spre exemplu, in enuntul Mi-a adus u
268) Impozite - notiuni generale
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie baneasca, aparuta in cadrul miscarii intr-o singura directie a valorii de la contribuabili spre stat, in marime si termeni prestabiliti. Din punct de vedere juridic, impozitul reprezinta o ob
269) Cererea si economia
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie de inversa proportionalitate. Acest raport se explica, in ultima instanta, cu ajutorul teoriei utilitatii marginale descrescatoare. Deci, nu intamplator daca Q va creste, atunci P va scadea.Cu
270) Conceptul de cerere
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie de cauzalitate.Aceastarelatie este exprimata in mod foarte clar de legea cererii. Conform acestei legi, daca pretul bunurilor, resurselor si serviciilor va scadea, in mod corespunzator va c
271) Cultura civica
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie. Se face distinctie intre persoana civila (un individ, persoana fizica) si persoana juridica (o asocitie, o organizatie, s.a.). Termenul A© persoana A>> provine din limba latina unde A
272) Muzica usoara
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie de echivalenta precisa nu poate fi stabilita. Totusi, mergand pe criteriul limbii, nu se poate conchide ca muzica usoara exista numai in Romania (cu toate ca, sintagma fiind autohtona, v
273) Teoria generala a dreptului - raspunderea juridica
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie sociala speciala care se stabileste intre societate si individ,in care fapta sau conduita individului este incadrata de societate in limitele unor drepturi, libertati, prerogative etc. consacr
274) Otilia si Felix - cuplul adolescentin visat?
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie incestuasa cu fiica sa vitrega, Otilia. Pentru a-i mosteni mai repde averea, aceasta vrea sa-l puna sub stricta supraveghere a rudelor apropiate, ca sa ii poata controla afacerile. Clanul
275) Marketingul serviciilor
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie speciala cu prestatorul, exprimand in mod specific nevoile sale, cererea si comportamentul. Relatiile prestator-client Procesul de creare si livrare a serviciilor are in componenta un siste
276) Conventia privind aviatia civila semnta la Chicago la 7 decembrie 1944
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie cu transportul efectuat de transportatorul actual vor fi de asemenea aplicabile si transportatorului actual. Conventia de la Montreal a fost tinuta in perioada 10-28 mai 19999 si a avut dre
277) Teoria generala a dreptului
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie sociala speciala care se stabileste intre societate si individ,in care fapta sau conduita individului este incadrata de societate in limitele unor drepturi, libertati, prerogative etc. consacr
278) Rolul terapiei sugestive
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie foarte stransa intre alcoolism si depresie. Aceasta din urma poate fi atat un factor declansator al consumului abuziv de alcool, dar in acelasi timp si un efect. Pe fondul acestei teorii am pr
279) Muzica usoara
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie de echivalenta precisa nu poate fi stabilita. Totusi, mergand pe criteriul limbii, nu se poate conchide ca muzica usoara exista numai in Romania (cu toate ca, sintagma fiind autohtona, vo
280) Conventia privind aviatia civila semnata la Chicago
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie cu transportul efectuat de transportatorul actual vor fi de asemenea aplicabile si transportatorului actual.
281) Pronumele si adjectivele pronominale relative
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie de determinare intre un regent ceea si un subordonat ce, cel ce constituie obiectul unei discutiei in acest sens. De exemplu , Al. Graur este de parere ca in enuntul Nu e nebun cel ce mananca
282) Rolul terapiei sugestive in ameliorarea depresiei la alcoolici
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie foarte stransa intre alcoolism si depresie. Aceasta din urma poate fi atat un factor declansator al consumului abuziv de alcool, dar in acelasi timp si un efect. Pe fondul acestei teorii am
283) A theoretical and empirical study of corporate lobby in the European Parliament
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie de schimb intre doua organizatii interdependente: grupurile de interese si institutia europeana. Resursele care fac obiectul schimbului. "Accesul" la procesul decizional din cadrul PE re
284) Modelarea pietelor de optiuni
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie importanta exista intre valoarea unei optiuni put si cea a unei optiuni call, care au aceeasi d
285) Modelarea pietelor
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie importanta exista intre valoarea unei optiuni put si cea a unei optiuni call, care au aceeasi d
286) Raportul juridic
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie umana sa fie de natura juridica, ea trebuie, in general, sa fie reglementata de o norma de drept. De asemenea cr
287) Mass-media si influenta lor
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie cu lumea interlopa; studiul asupra vanzarilor de autoturisme Daewoo dupa o campanie publicitara de o luna. Alte studii referitoare la efectele comunicarii se refera la natura acestora: d
288) Subiectul
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie obligatorie cu un pronume personal (forma atona) in dativ: a (nu)-i arde (de gluma etc.), a i se acri, a i se uri (de scoala) etc. verbul a (nu)-i pasa. b. Intre verbele care desfasoara predi
289) Relatia presa - literatura in cultura romaneasca
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie? Fie ca "intalnirea" celor doua tipuri de discurs, cel publicistic si cel literar, acopera doar un moment din viata unor mari scriitori, fie ca ea se desfasoara de-a lungul intregii existente
290) Teoria armonicilor
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie matematica intre functia de timp si domeniul frecventelor. Astfel, seriile Fourier exprima o functie periodica sub forma sumei dintre componenta continua c0 (valoarea medie a functiei) si a un
291) Spectrofotometria de absorbtie in vizibil si ultraviolet
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie simpla de directa proportionalitate. Pentru aceeasi substanta absorbanta, intr-un anumit domeniu de concentratie (c
292) Biosenzori potentiometrici
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie lineara intre schimbarea aparenta de pH si concentratia substratului, pot fi stabilite. Desi s-a obtinut un important progres in realizarea de biosenzori, exista inca insa o serie de prob
293) Impozite - notiuni generale
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie baneasca, aparuta in cadrul miscarii intr-o singura directie a valorii de la contribuabili spre stat, in marime si termeni prestabiliti. Din punct de vedere juridic, impozitul reprezinta o
294) Elementele de calitate biologice, chimice si fizico - chimice ale apelor de suprafata
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie de interdependenta directa, adica rata fotosintezei poate constitui o masura a ratei descompunerii rocilor, deci a compozitiei chimice naturale a apelor. Pe de alta parte fotosinteza depinde d
295) Marketingul bancar
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatiei produs-client, iar pe de alta parte, la relatia client-banca. In domeniul bancar, exista numeroase "produse legate" si se intampla ca cererea unui produs bancar sa o antreneze pe cea a altui
296) Politologie
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie de dominare, ci ca o relatie de alterare, de afectare a comportamentelor sociale. Exercitarea puterii politice democratice are drept suport autoritatea - lat. autoritas = forta, putere de c
297) Procesul de invatamant
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie a sistemului , care asigura: repartizarea resurselor pedagogice (materiale, umane, financiare, informationale), disponibile la un anumit moment dat; atragerea resurselor pedagogice suplimentar
298) Indicatorii dezvoltarii regionale
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie intre aceste domenii, indicatori despre care putem spune ca se afla la granita dintre indicatorii celor trei tipuri de capital (figura 3.1). In deceniile trecute, dezvoltarea economica pune
299) Mintea umana, intentionalitatea si geneza faptelor sociale
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie ar putea fi invocata drept ratiune pentru a explica geneza institutiilor sociale: daca interesele individuale pot fi reciproc servite, aparitia unor asociatii si institutii nu ar trebuie sa fi
300) Afectivitatea
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatiei pe care persoana a stabilit-o la un moment dat cu un fapt exterior sau cu un interlocutor. Daca de exmplu, respectiva relatie o percepem si o interpretam ca o situatie de confruntare sau de c
301) Sistemele termodinamice
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie de simetrie si echivalenta corespunde "tranzivitatii echilibrului termic"si se numeste: "principiul zero al termodinamicii". -In starea de echilibru termic al corpurilor schimbul de caldura
302) Marketing politic
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie, unde A exercita o putere asupra lui B in masura in care A obtine de la B o actiune pe care ultimul nu ar fi efectuat-o altfel. Astfel, puterea, departe de a reprezenta un atribut, se prezinta
303) Spectre de raze X
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie permite calculul frecventelor tuturor liniilor din spectrul de raze X al elementelor cu Z a?" 11. St
304) Introducere in istoria presei
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie? Fie ca "intalnirea" celor doua tipuri de discurs, cel publicistic si cel literar, acopera doar un moment din viata unor mari scriitori, fie ca ea se desfasoara de-a lungul intregii existente
305) Principiile si regulile privind amenajarea locului de munca
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie o defineste ERGONOMIA. Ergonomia este o stiinta a muncii si are ca obiect de studiu relatia Om - Munca. Ea sintetizeaza si coreleaza datele tuturor statisticilor preocupate de acest domeniu;
306) Managementul clasei de elevi
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie stransa, argumentata de faptul ca pedagogia imbogateste stiinta conducerii si, in acelasi timp, este beneficiara a datelor oferite de stiinta conducerii. In sustinerea afirmatiei pedagogia
307) Teoria comunicarii
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie cu". Din 1557 apare si sensul " a face cunoscut ceva cuiva". Din secolul al XIV-lea apare sensul "a fi, a se puune in relatie" Sau "a face cunoscut ceva cuiva [...]. A imparti ceva cu ci
308) Firma in economia costurilor de tranzactie
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie limitata de reguli si cutume, iar ca tot este o situatie de negociere intre indivizi, in cadrul careia regulile sunt interpretate si ajustate, iar vointele individuale sunt alterate. Princi
309) Reflectia si refractia undelor
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie intre amplitudinile celor trei unde: Pornim de la faptul ca unei marimi scalare ψ, i se poate asocia o marime vectoriala unde χ este o constanta de material. Daca ψ este o fu
310) Managementul strategic al firmei de turism si comert
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie contractuala intr-o resursa relationala, devenind componenta a unei retele strategice. CADRUL CONCEPTUAL SPECIFIC Nivelurile strategice=concept care departajeaza strategiile elaborate in
311) Murmurul vezicular
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie topografica intre crepitante si suflul tubar. La inceput se aud la periferie, apoi invadeaza toata zona unde se afla suflul tu
312) Mari matematicieni de-a lungul timpului
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie intre numerele intregi si lumea(realitatea fizica)care ne inconjoara.Aceasta descoperire i-a incurajat pe pitagoricieni sa cerceteze proprietatile numerelor
313) Timp si eternitate
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie) nu schimba intru nimic sensul desfasurarii evenimentelor dinspre trecut spre viitor in sistemul propriu de referinta. Fenomenul dilaAZtarii duce doar la marirea distantei dintre eveniment
314) Spirit fara trup
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie pe care o stabileste sufletul: ca principiu al gandirii, cu adevarul, ca principiu al miscarii, cu viata si ca principiu al virtutii, cu bi
315) O incursiune metafizica in lumea sufletului
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie pe care o stabileste sufletul: ca principiu al gandirii, cu adevarul, ca principiu al miscarii, cu viata si ca principiu al virtutii, cu b
316) Filosofia lui Friedrich Wilhelm Schelling
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie, este intuitia Absolutului, intuitia, lipsita de orice sensibilitate, nu poate fi decit o intuitie intelectuala. Aceasta mai este numita de Schelling intuitie geniala pentru a sublinia, ca
317) Dreptul civil
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie sociala; -animalele nu au capacitate de folosinta (drepturi si obligatii). 2. are un caracter volitional, pentru ca: a) exprima vointa legiuitorului (raportul juridic exista daca partile
318) Otilia si Felix - cuplul adolescentin visat
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie incestuasa cu fiica sa vitrega, Otilia. Pentru a-i mosteni mai repde averea, aceasta vrea sa-l puna sub stricta supraveghere a rudelor apropiate, ca sa ii poata controla afacerile. Clanul Tule
319) Enigma Otiliei Felix Sima - caracterizare
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie stransa intre exterior si interior. El este "un tanar de vreo optsprezece ani, imbrscat in uniforma de licean "ce" intra in strada Antim, venind dinspre strada Sf. Apostoli cu un soi de valiza
320) Tipuri de sisteme ortografice
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie cu ortografia este de a da reguli de scriere acolo unde pronuntarea individuala nu este literara sau acolo unde nu exista corespondenta intre scriere si pronuntare. Limbajul arti
321) Subiectul
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie obligatorie cu un pronume personal (forma atona) in dativ: a (nu)-i arde (de gluma etc.), a i se acri, a i se uri (de scoala) etc. verbul a (nu)-i pasa. b. Intre verbele care desfasoara p
322) Iconoclasmul - atitudini si conflicte implicate de problema iconoclasmului
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie; Coranul interzice icoanele si condamna venerarea lor, conformandu-se prin aceasta obiceiului evreiesc; monofizitii se opuneau reprezentarii lui Isus in umanitatea sa; adversarii icoanelor se
323) Ecosistemul - unitatea functionala fundamentala a biosferei
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie intre numarul de indivizi dintr-o anumita specie si numarul de specii din ecosistem. Baza trofica: cantitatea de substanta care patrunde si circula in interiorul sistemelor contribuie la f
324) Relatia incipit-final la povestea lui Harap-Alb
(relatie intre doua personaje din mesterul manole), relatie intre timpul discursului - "Amu cica era odata..." - si timpul istoriei - "Amu cica imparatul acela, aproape de batranete, cazand la zacare..." De remarcat, ca o particularitate a incipitu
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

E-referate.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat termenii si conditiile de utilizare pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles