CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT

Urca referatul tau

CERE REFERAT

Aplica

Noi ti-l trimitem direct pe mail

1) Viata si opera lui einstein
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera sa sa fie inteleasa atat de greu de colegii sai.      Totusi Einstein a avut si sustinatori importanti. Primul care l-a sprijinit a fost fizicianul german Max Planck. Einstein a ramas la Biro
2) Alexandru macedonski (opera sa)
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera unui artist. Framântarile creatorului în timpul elaborarii unei opere de arta are ca simbol vântul, crivatul, urletul lupilor. Emirul reprezinta credinta nestramutata într-un ideal, capacitatea
3) Mihai eminescu (opera)
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera sa o limba noua si mereu proaspata. Extraordinar este faptul ca el nu a trebuit sa se lupte pentru a stapani graiul roman
4) Dimitrie cantemir (despre opera sa)
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera filozofica: Logica, Metafizica, Imaginea stiintei sacre, Despre constiinta, Diavolul sau gâlceava înteleptului cu lumea sau giudetul sufletului cu trupul. Ultima este prima lucrare filozofica ro
5) Liviu rebreanu (viata si opera sa)
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera postbelica a lui Liviu Rebreanu, nu ca ele-mente reziduale ci ca amintiri legate de fluxul si refluxul amintirilor, ca intamplatoare reveniri pe ecranul memoriei involuntare, sau ca fantasme ale
6) Mihail sadoveanu (opera literara)
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera monumentala concretizata în peste 100 de volume.       Se debuteaza cu o schita Domnisoar N. din Falticeni, într-o revista din Bucuresti, în 1897. Din 1901 Mihail Sadoveanu colaboreaza la rev
7) Mihai eminescu (opera) 2
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera sa trădează o adâncă meditare a problemelor artistice si desi anumite sectoare ale artei au retinut îndelung atentia sa.      Mihai Eminescu apare în literatura europea
8) Aprecieri critice ale lui Perpessicius despre opera folclorica a lui Eminescu
9) Emotie de toamna - demonstratie opera lirica
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lirica si poezia ,,Emotie de toamna” se caracterizeaza printr-o accentuata subiectivitate , deoarece realitatea este prezentata si infatisata potrivit sensibilitatii eului liric . Astfel ,
10) Diversitate tematica, stilistica si de viziune in opera marilor clasici
11) Iubirea si natura in opera eminesciana
12) Demonstrare opera epica - La Medeleni
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera repede formula prin care sintezeaza o jumatate din pedeapsa scriind "Olguta n-are dreptate de doua sute de ori" , "Olguta are dreptate de o suta de ori" si punand ghilimele sub randul scris.Spir
13) I.L.Caragiale viata si opera
14) Tudor Arghezi - opera
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera . Mesterul tipograf era chiar Tudor Arghezi , cu cei doi copii , ucenici. Aici s-a editat o singura carte , Drumul cu povesti . In 1948 aparitia articolului Poezia putrefactiei si putrefactiei s
15) Literatura si opera literara
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera dar si ca un avertisment asupra continutului ulterior al acesteia.Ex:in opera lirica titlul poate fi o metafora,un simbol care concentreaza semnificatiile intregului text care are legatura
16) Izvorul noptii - date despre opera
17) Diversitate tematica, stilistica si de viziune in opera lui Ion Luca Caragiale
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera din intreaga creatie a lui Caragiale este comedia „O scrisoare pierduta”. Comedia este o specie a genului dramatic, in proza sau in versuri cu un subiect si un conflict care satiriz
18) Trasaturile prozei romantice referire la o opera studiata - subiecte bacalaureat
19) Trasaturile prozei realiste referire la o opera studiata - subiecte bacalaureat
20) Trasaturile prozei fantastice referire la o opera studiata - subiecte bacalaureat
21) Conceptul operational basm cult referire la o opera studiata - subiecte bacalaureat
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera). Călătoria lui Arap-Alb fiind labirintică, ne-am putea întreba dacă aceasta nu este o aluzie la mitul Ariadnei. 6) Prezența unor personaje „deghizate” începe după pri
22) Conceptul operational povestire referire la o opera studiata
23) Conceptul operational nuvela psihologica referire la o opera studiata - subiecte bacalaureat
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operă literară epică de întindere medie, în care există un singur plan narativ, cu personaje puține dar bi
24) Conceptul operational nuvela istorica referire la o opera studiata - subiecte bacalaureat
25) Conceptul operational nuvela fantastica referire la o opera studiata - subiecte bacalaureat
26) Conceptul operational roman referire la o opera studiata - subiecte bacalaureat
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operă monumentală, tehnica romanului este circulara, structurat riguros, în 2 părți cu tilturi sugestive, capitolele având titluri sinteză. Este roman obiectiv prin: “M-am sfiit
27) Argumentarea modernitatii unui text poetic studiat din opera lui Lucian Blaga - Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
28) O scrisoare pierduta - opera dramatica
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera este in functie de pozitia sociala, de nivelul de cultura, apartenenta politica si de inteligenta. Personajele se exprima gresit, intr-un limbaj plastic presarat cu tautologii, cu pronuntarea
29) Baltagul- opera epica
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera, descrierea are rolul de a prezenta locul desfasurarii actiunii si personajele, iar dialogul dinamizeaza actiunea si reprezinta un mijloc indirect de a caracteriza personajele. Personajele din c
30) Alexandru Lapusneanu - opera epica
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera literara ,,ALEXANDRU LAPUSNEANU’’ are trasaturi mai ample decat o schita, infatiseaza o inlantuire de episoade la care participa mai multe personaje, actiunea fiind ampla se desfasoa
31) Demonstratie ca Iapa lui Voda este opera epica
32) Relatia dintre tema si discursul narativ din opera ilustrativa Baltagul de Mihail Sadoveanu
33) Caracterizarile personajelor din opera Cervus Divinus
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operă,fiind mereu în acțiune.Este original din Gavanoasa, fiind directorulu unei școli de elevi cu dezabilități.E talentat in cele 5 clase de școală fiind eminent, apoi își face studiile
34) Caracterizarea personajelor din opera Povara bunatatii noastre
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operă.Este vocația nobleței și a frumuseței.După caracterizarea autorului,Nuța este o fată plină de viață,gingașă,care pastrează demnitatea familiei..Este un personaj sentimental căsătorită cu Mircea
35) Caracterizarea personajelor din opera Casa mare
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operă Vasiluța are relatii bune cu toate personajele,deoarece are un suflet mare.Opini proprie: După părerea mea Vasiluța este o fire primitoare și recunoaște dragostea către Păvălache în acelaș
36) Pierre Auguste Renoir - Opera si viata
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera si viata Piere Auguste Renoir a fost unul dintre cei mai celebri pictori francezi , creator împreună cu Claude Monet, Alfred S
37) Opera literara Ion de Liviu Rebreanu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera literara Ion de Liviu Rebreanu Tema romanului este prezentarea problematicii pamantului in conditiile satului
38) Opera literara Iapa lui Voda
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera literara Iapa lui Voda “Iapa lui Voda” face parte din volumul de povestiri “Hanul Ancutei&r
39) D-l Goe - demonstatie opera epica
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera epica Fiind o opera epica, aceasta schita este prezentata in ordinea momentelor subiectului. Totusi, ca in multe din operele lui Ca
40) Lacul - demonstratie opera lirica
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lirica Poezia debuteaza cu descrierea cadrului de natura, in care este imaginata intalnirea dintre cei doi indragostiti. Cadrul na
41) Semnificatia numelor proprii intr-o opera literara
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera dată. Este vorba de Costache Giurgiuveanu, ce își explică numele de familie povestind despre vechii săi înaintași, care „cînd au plecat și-au vîndut toate oile
42) George Calinescu - Viata si Opera
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera fundamentala pentru cultura poporului român". (Geo Bogza). A publicat monografii consacrate lui Eminescu, Creanga, Filimon, Alexandrescu (1932-1962), o monumentala Istorie a literaturii
43) Argumentati ca opera literara Popa Tanda este nuvela
44) elemente mitice in opera eminesciana
45) Particularitati ale prozei fantastice in opera lui Mircea Eliade
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Mircea Eliade Operele lui Eliade care vor urma pana la sfarsitul perioadei interbelice si dupa razboi, deschid o noua etapa a creatiei sale , cont
46) Romantismul in opera Ion
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera Ion Ion este un tanar din satul Pripas care, desi o iubeste mult pe Florica, ajunge sa se casatoreasca cu Ana, o fata care n
47) Opera lui Dimitrie Cantemir
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera este cuprinsa viziunea sa politica autoritara intr-o forma de pamflet alegoric la adresa boierilor ce se aflau la putere in celelalte doua Tari Romanesti. Este deasemenea o documentare riguroasa
48) Oscar Wilde - viata si opera
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera a sa, este o ilustrare pregnanta a principiilor sale estetice. El defineste rolul artistului in cautarea rafinamentului si frumosului si situeaza arta mai presus de viata, pentru ca exprima esen
49) Isaac Newton - opera si viata literara
50) Motivul mamei in opera lui Vieru
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui, izvorul vietii e reprezentat doar si doar de mama: de la ea se incepe totul si la ea se termina... Ea a fost creata din coasta lui Adam, avind in prim plan rolul de ai apara inima, dar mai
51) Tema si viziunea despre lume in opera lui Caragiale
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Caragiale Din didascalii aflam ca spatiul diegetic este cel al unui orasel de provincie, "capitala de judet", iar timpul este indicat pri
52) Mircea Eliade - Viata si opera
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera stiintifica a lui Eliade poate si ea fi considerata ca un inventar de teme si comportamente mitice relevante care nu reprezinta numai o colectie erudita de materiale arhaice, ci o experienta tra
53) Folclorul - izvor de inspiratie in opera lui Eminescu
54) Moara cu noroc - opera
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operamantul ciuruit de vremurile ce trecusera peste dansul. Cinci cruci stau inaintea morii, doua de piatra si trei altele cioplite din lemn de stejar, impodobite cu tircalamul si vopsite cu icoane
55) Valente expresive in opera Anei Blandiana
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera este si poezia,,Cuplu",o creatie lirica in versuri ce are caracter meditativ, fiind o opera reflexiva pe teme filozofice ,vocea lirica exprimandu-si in mod direct sentimentele.Tema operei o con
56) Elemente moderniste si postmoderniste in opera lui Mircea Eliade
57) Opera literara ca act de comunicare
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera deschisa" devine astfel o provocare a competentelor lecturale ale oricarui individ, "presupunand o mai mare in
58) Exemplifica trasaturile nuvelei psihologice, prin referire la o opera literara studiata
59) Argumentarea ca o opera studiata apartine genului dramatic - I.L.Caragiale
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera dramatica ,contine indicatii scenice prin care autorul da sugestii privind jocul actorilor si aranjarea decorului ,de obicei marcate intre paranteze (ex.:''razand'' ,''cu tarie'' ,''mahnit'').
60) Mihai Eminescu-opera autobiografica
61) Perspectiva narativa intr-o opera epica
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera epica identifica autorul, naratorul si distinctia / suprapunerea lor in naratiune sau releva relatarea prin personaj, pentru ca "Naratorul este fie un personaj in carne si oase, cu biografie si
62) Raportul dintre etic si estetic in opera lui Ioan Slavici
63) Opera romantica germana
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera de arta a viitorului (1850), Opera si drama (1851). In 1852 a terminat poemele din tetralogia sa , Inelul Nibelungilor, care cuprinde Aurul Rinului, Walkyria, Siegfried si Amurgul zeilor. 18
64) Opera din Sydney
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera. Ca laureat al premiului Pritzker, Frank Gehry descrie poate cel mai bine capodopera realizata de Uzton ca fiind ''o cladire cu mult inaintea timpului sau, mult dincolo de tehnologia disponi
65) Conditia taranului intr-o opera epica - Morometii de Marin Preda
66) Prezinta tipurile de personaje dintr-o opera literara studiata, apartinand prozei realiste
67) Prezinta trasaturile prozei fantastice - prin referire la o opera literara studiata
68) Idei ale filozofiei lui Schopenhauer in opera eminesciana
69) Capitulatiile in opera lui Nicolae Balcescu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera separat, toti sunt influentati, Balcescu de Kogalniceanu, Ghica de N. Balcescu si in final si Kogalniceanu de Balcescu. Cu toti primesc informatii si isi analizeaza si coordoneaza eforturile in
70) Argumentati ca opera literara Fat-Frumos din lacrima de Mihai Eminescu - este un basm cult.
71) Idei ale filozofiei lui Schopenhauer in opera eminesciana
72) Artistul si opera de arta
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera de arta de un anume tip; in aceasta privinta, operele de arta nu seamana cu obiectele utilitare. Computerul meu, la care scriu aceasta propozitie,
73) Hortensia Papadat Bengescu despre opera sa in general
74) Conjuratia magica in opera eminesciana
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Mihai Eminescu, in functie de spiritul conjurat. Atunci cand se invoca un geniu, incantatia sau rugaciunea trebuie compusa in asa fel incat sa aminteasca toate calitatile acestui geniu. De l
75) Dimensiunea transcendenta in opera lui I.L. Caragiale
76) Simboluri si semnificatii in opera lui Antoni Gaudi
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera materialul de constructie,care-I va fi complice pentru totdeauna. In al treilea rand ascendenta sa catalana l-a indrumat spre o permanenta cautare a identitatii culturale. Imediat iesit de pe b
77) Opera lui Del Chiaro
78) Constructia personajului in opera dramatica
79) Particularitati moderniste in opera lu Ion Barbu
80) Opera litarara Ioan Slavici
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera remarcabila in majoritatea genurilorsi speciilor literare. Opera lui cuprinde:comedii,drame istorice,nuvele,romane,memorialistica.Inovatiile lui Slavici tind spre o apropiere dintre realitat
81) Opera epica in proza
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera epica este sinonima cu naratiunea (povestirea) fiindca posibilitatea de a identifica un text epic se face prin incercarea de a-l povesti.Naratiunea este, asadar, opera literara in care sunt pove
82) Toma Alimos - opera literara folclorica
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera populara, evenimentele sunt prezentate in mod gradat. Toma este prezentat din momentul in care, in codru, se odihneste alaturi de murg, si pana in momentul cand moare. Ducand o existenta singura
83) Prezinta conditia intelectualului, prin referire la un personaj dintr-o opera studiata, apartinand unui autor canonic
84) Ion Barbu - viata si opera
85) Prezinta trasaturile prozei romantice, prin referire la o opera literara studiata
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera literara Alexandru Lapusneanul, de Costache Negruzzi apartine prozei romantice deoarece intrune
86) Prezinta trasaturile prozei realiste, prin referire la o opera literara studiata
87) O scrisoare pierduta - I. L.Caragiale constructia subiectului - opera dramatica
88) George Enescu - viata si opera
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera "Oedip". Creatie capitala a lui Enescu, ea este strabatuta de un continut emotional generos si intens si se distinge printr-un limbaj poetic evocator si dramatic. Ea cuprinde si transpuneri a
89) Viata si opera lui Herodot
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera de mari proportie. Trebuie aratat de la inceput ca opera lui Herodot "Istorii" nu este numai o istorie a razboaielor grecilor cu persii ci o istorie a lumii mediteraneene, o istorie universa
90) Iubirea in opera lui Mihai Eminescu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera vasta. Printre cei care s-au ocupat cu studierea, descrierea si analizarea sentimentului de iubire se numara: Mihai Eminescu, George Calinescu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Vasile Alecsandri, Ga
91) Opera si activitatea literara a scriitorilor studiati in clasa a IX a
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera sa poetica, de o originalitate exemplara, reprezinta o alta varsta marcanta a literaturii romane. A scris, intre altele, teatru, proza (notabile fiind romanele Cimitirul Buna Vestire si Ochii Ma
92) Prezinta tipurile de personaje dintr-o opera literara studiata, apartinand prozei realiste
93) Prezinta trasaturile prozei realiste, prin referire la o opera literara studiata 2
94) Demonstrati ca o opera literara studiata este comedie
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera dramatica, a fost scrisa cu scopul de a fi reprezentata pe scena si este structurata in 4 acte, fiecare cu cate 9, 14, 7 si 14 scene. Totodata, timpul si spatiul actiunii sunt limitate, intampla
95) Extrase despre Dimitrie Cantemir si opera sa
96) Ilustreaza conceptul operational drama, prin referire la o opera literara studiata
97) Ilustreaza conceptul operational povestire, prin referire la o opera literara studiata
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera independenta ("Lostrita" de Vasile Voiculescu), ca enclava a unei alte opere (episoadele "la scaldat", "furtul cireselor" etc. din "Amintiri din copilarie" de I. Creanga) sau ca element al unei
98) Exemplifica trasaturile nuvelei istorice, prin referire la o opera literara studiata
99) Mihail Sadoveanu - opera literara
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera sadoveniana se remarca proza istorica de foarte buna calitate, operele inchinate naturii si cele care evoca atmosfera apasatoare a targurilor de provincie.
100) Exemplifica trasaturile speciei dramatice comedia, prin referire la o opera literara studiata
101) Lumina in opera lui Blaga
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera este un scurt omagiu expresionistadus frumusetii iubitei, pentru el, ochii iubitei sunt "izvorulnoptii", adica originea unui fenomen ce atinge dimensiuni cosmice. Metafora noptiiconstituie centr
102) Estetica uratului in opera lui Tudor Arghezi
103) National si universal in opera lui Eminescu
104) National si universal in opera lui Eminescu
105) Mihail Sadoveanu - opera literara
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera monumentala concretizata in peste 100 de volume. Se debuteaza cu o schita Domnisoar N. din Falticeni, intr-o revista din
106) Jean piaget
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operatii, operatii concrete, si operatii formale. În stadiul senzi-motor (0-2) ani, inteligenta ia forma actiunilor motoare. Inteligenta in perioada de preoperatii (3-7ani) este intuitiva. Structura c
107) Evolutia dreptului comercial
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera de legiferare culmineaza cu adoptarea în anul 1807, în timpul lui Napoleon, a Codului Comercial Francez.      Acest cod a fost preluat si de alte tari dezvoltate din punct de vedere economic
108) Baltagul
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera epica deoarece autorul isi exprima indirect conceptiile de viatza prin intermediul personajelor implicate int
109) Peoples and traditions
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera and dance. Other cities are serve as centers of artistic excellence in their regions. Some 650 professional arts festivals take place each year. The Edinburgh International Festival is the large
110) Vangelis
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera Sauvage" (1979).      In the early 80s Ford used the opening of "Chung Kuo" from the album "China" in their commercials for the "Mercury Lynx" while Chanel used "The Little Fete" from the sam
111) Sydney
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera House. Located at Bennelong Point, an arm of land jutting into Port Jackson, the Opera House is now one of the most famous pieces of modern architecture in the world.       Sydney has a popu
112) Rene antoine ferchault de reaumur
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera "Tratat dedicat istoriei insectelor", care a aparut la Paris intre 1732 si 1742 in sase volume ; avea 4000 de pagini si 250 anexe, cuprinzand aproximativ 5000 de planse. Prin aceasta lucrare, Re
113) Cluj
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera a sculptorului Romulus Ladea, infatisaza trei reprezentanti de frunte ai miscarii ideologice si culturale initiala de intelectualitatea romaneasca din Transilvania:Samuil Micu,Gheorghe Sincai si
114) Semne misterioase in mijlocul desertului
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera unei vieti intregi. Timp de 40 de ani, cercetatoarea a masurat si catalogat sute de figuri de animale si semne geometrice aflate atat la campie cat si pe versanti abrupti, adesea greu accesi
115) Australia
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera House este un bun exemplu al talentului arhitectural pe care australienii il au.      Economia: economia Australiei este situata intre primele 15 din lume, in timp ce PIB-ul sau este intr
116) Personalitati antice
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera I-a adus titlul de unul dintre cei mai importanti istorici ai antichitatii.      THALES DIN MILET (625-546 i.Hr.)      Filozof grec, nascut in Milet. Fondatorul Scolii din Milet, cu ca
117) Tragedia
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Eschil au mai ramas doar patru tragedii -fiecare fiind o parte dintr-o trilogie (Rugatorele, Cei 7 contra Tebei, Prometeu inlantuit si Persii)si o trilogie completa, singura transmisa din a
118) Lenin vladimir ilici
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera Ce sunt Prietenii Poporului si cum lupta ei împotriva social democratilor ? ,considerata pe drept cuvânt primul manifest al partidului marxist care se nastea în Rusia . În anul 1895 Lenin înfii
119) Grigore c. moisil
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera sa.       Grigore C. Moisil incepe batalia pentru infiintarea Centrului de Calcul al Universitatii din Bucuresti ,pe care o castiga in 1962 la o epoca de avant eroic al stiintei cal
120) Wolfgang amadeus mozart
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera scrisa de Gluck si Catedrala Notre Dame. Prezenta lui aici a fost imortalizata de pictorul Ollivier ("Mozart cântând în palatul printului de Conti"), gravura lui Carmontelle ("Familia Mozart"),
121) Alchimistul Comentariu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera este cel al calatoriei initiatoare si a descoperirii de sine. Spre deosebire de basme , unde eroul isi cunostea destinul si era mer
122) A crede sau nu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera" unei divinitati.(ex. big-bangului;momentul de dupa deces;minuni ;etc.).       In concluzie, in momentul actual, nu se poate dovedi sau infirma existenta unei fiinte supreme , divine , creato
123) Albert camus - mitul lui sisif
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera de arta creatorul traieste dublu în masura în care creatia sa este o viata separata. "Artistul se încredinteaza pe sine muncii si devine totuna cu aceasta". Opera de arta devine, atunci, singuru
124) Expresii latinesti
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera supravietuieste intotdeauna creatorului ei;      Errare humanum est = a gresi e omeneste; " proverb latin pus in circulatie de Cicero, in "Philippica", 12, 2 sub forma: "Cuiusvis homin
125) Ion creanga - amintiri din copilarie (comentariu)
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera sa "Amintiri din copilarie" un "poet" al aducerilor aminte ale fericitei vârste a copilariei.       "Amintiri din copilarie" este o opera cu valoare do
126) Ion ghica (date biografice)
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera sa capitalaScrisori catre Vasile Alecsandri,pe care o va continua in ani urmatori,tiparind-o in cea mai mare parte inConvorbiri literare      1881--I.Ghica este numit ministrul Romaniei la
127) Ion heliade radulescu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera este Echilibru între antiteze, prima schita româneasca a unui sistem filosofic.      Capodopera literara a lui H. ramâne Zburatorul:      "Vezi, mama, ce ma doare! si pieptul mi se b
128) Ion luca caragiale (viata si activitatea literara)
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera de proportii mai mari, comedia "O noapte furtunoasa". Piesa a fost jucata in ianuarie 1879. Ea a avut un mare succes.      La 13 noiembrie 1884 se reprezinta pe scena Teatrului National co
129) Liviu rebreanu (creatorul romanului modern)
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera Mara reprezentat de Ghita, la Delavrancea în Hagi Tudose reprezentat de Hagi si la Nicolae Filimon în Ciocoii vechi si noi reprezentat de Dinu Paturica. Mai este anticipat prin tipul demagogului
130) Lucian blaga (date biografice)
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Friedrich Schiller      1909 Dupa moartea tatalui, familia se muta la Sebes. De asemenea, în acest an Lucian Blaga debuteaza.      1911 Calatoreste în Italia, unde îsi petrece
131) Lucian blaga (universul poetic)
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera anterioara.       Înca de la început trebuie remarcata o greseala care se face deseori prin abordarea poeziei lui Blaga din directia filozofiei sale, cautând în prima ideile si speculatiile c
132) Lucian blaga - eu nu strivesc corola de minuni a lumii
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera gânditorului este produsul, desigur amplificat si expus discursiv, al unor intuitii lirice initiale si nu invers, cum o presupune operatia destul de raspândita de a interpreta poezia prin prisma
133) Mihai eminescu 1
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera de proportii monumentale , in versuri si proza , publicata partial in timpul scurtei sale vieti . Cea dintai editie ingrijita de Titu Maiorescu si intitulata "Poesi" , a aparut la 21 decembrie 1
134) Mihai eminescu 2
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui.Copil fiind, ,,padurii cutreieram",va spune poetul,impresionat de farmecul locurilor natale,evocatoare totodata ale unei istorii nationale bogate în eroi si fapte de glorie.Înca din anii de
135) Mihai eminescu - luceafarul (studiu critic)
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera completa a lui Eminescu. El considera Luceafarul vârful operei eminesciene spre care ne urcam citind creatiile mai mici.       Din toate acestea se desprinde o idee centrala confirmata de tot
136) Mihail sadoveanu - fratii jderi
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera în care exista o permanenta alternare de real si fabulos, observatia realista îmbinându-se cu avântul romantic, documentul cu legenda.      De la timpurile îndepartate ale existentei noastre
137) Miorita (balada populara)
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera epica in versuri in care se povestesc fapte din trecut .       Miorita a fost considerata ,,cea mai frum
138) Titu maiorescu (indrumator al culturii si literaturii romane)
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera de salubrizare si ierarhizare a valorilor. El a desfasurat o activitate de îndrumator al culturii si a literaturii românesti într-o perioada când acestea erau amenintate de impostura si noua val
139) Vasile alecsandri - balta alba
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera admonesteaza societatea .       Sinteza intre Occident si Orient ,tabloul civilizatiei romane ,asa cum o vede un francez la Balta Alba ,e haotic ,ilustreaza dualismul vietii :"caruta pos
140) Vasile alecsandri - dan, capitan de plai 1
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera epica in versuri, cu actiune complicata ce cuprinde mai multe episoade in care se povestesc fapte marete savarsite de personaje insufletite de fapte nobile. Actiunea este povestita pe parcursul
141) Vasile alecsandri - doina (comentariu)
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera literara lirica în versuri, specifica folclorului românesc, în care se exprima o varietate de sentimente deosebit
142) Alexandru macedonski (teoretician al simbolismului)
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera poetica au lasat urme si unele elemente simboliste, fara a-i modifica sau altera adevarata substanta, alaturi de elemente si motive naturaliste si parnasiene.
143) Mihai eminescu - sarmanul dionis 2
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera eminesciana.      Dionis este omul superior, dotat cu inteligenta si sensibilitate deosebite, capabil sa se inalte spre cunoastere absoluta, dar devenit constient ca aceasta este de neatins.
144) Mihai eminescu - scrisoarea i
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera sa. Gloria si eternitatea sunt insa doar iluzii "Si cand propria ta viata singur n-o sti pe de rost / O sa-si bata altii capul s-o patrunza cum a fost ?" Ipocrizia si lauda interesata
145) Mihai eminescu - scrisoarea iii
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera de maturitate care este "Scrisoarea III". Lucrarea este axata pe tema trecutului istoric al carui simbol este pentru poet Mircea cel Batran, si este alcatuita in spirit romantic pe baz
146) Mihai eminescu (poet national si universal)
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera sa, neacceptand compromisuri si daruind acestor idealuri tot ce avea mai bun in propria fiinta, pana la negarea de sine.       Au mai putina importanta data precisa si locul nasterii poetului
147) Mihai eminescu (poet national si universal) 2
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera învinge timpul, dupa cum afirma George Calinescu. El este cel mai mare poet national, care exprima cel mai bine si cel mai complet spiritualitatea româneasca.     
148) George bacovia (cel mai important poet simbolist roman)
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui George Bacovia (pseudonimul lui George Vasiliu) influente din E. Poe si din simbolismul francez : Rollinat, Laforgue, Baudelaire, Verlaine - prin atmosfera de nevroza, gustul pentru satanic,
149) George bacovia (elemente simbolistice specifice poeziei bacoviene)
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Bacovia este evidenta, întrucât acesta recurge la : simboluri , sugestii , corespondente , muzicalitate , prozodie . Influentele resimtite în poemele sale sunt diverse : E.A Poe , Rollinat ,
150) George bacovia (universul poeziei)
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Bacovia vom constata ca avem de a face cu o opera autentica si originala. El marturisea "mi-a placut în arta sa urmaresc o problema. Desi am citit în tinerete Rebo Baudelaire si altii n-am s
151) Camil petrescu (dramaturg)
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera a cunoscut variante, cea din 1930 pentru ca forma definitiva sa fie publicata în 1957. Piesa are ca moto jocul ideilor, care este jocul ielelor.       Legat de geneza operei scriitorul aminte
152) Dimitrie cantemir (bibliografie)
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera sa capitala, prima istorie a romanilor de pretutindeni. Scrisa in limba romana, opera este conceputa dupa un plan vast si cu o larga informatie extrasa din lucrari ale istoricilor din cele mai v
153) Literatura romana interbelica
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera de cultura cu adevarat româneasca trebuia sa includa în substanta ei ideea de religiozitate.       Revista traditionalista este "Gândirea" care apare la Cluj în 1921 sub conducerea lui Cezar
154) George cosbuc (creatia poetica)
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui G. Cosbuc se înscrie printre clasicii ale literaturii române. Originalitatea poetului se afla în versurile de inspira
155) Hortensia papadat-bengescu - concert din muzica de bach (comentariu)
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera Hortensiei Papadat-Bengescu o ilustrare a evolutiei necesare de la subiectiv la obiectiv în cadrul prozei românesti.       Opera scriitoarei ilustreaza si un alt principiu lovinescian, acela
156) Ion creanga - amintiri din copilarie (comentariu) 3
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera de maturitate, capodopera marelui scriitor moldovean I. Creanga, fiind considerat "primul roman al copilariei aranesti". Desi opera autobiografica, faptele, ideile, personajele nu sînt între tot
157) Ion luca caragiale - in vreme de razboi (comentariu) 2
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera realista cu adanci ecouri din sfera naturalismului.       Tema acestei excelente nuvele desi autorul o subtitulase "Schita" este obsesia.
158) Lucian blaga - mesterul manole (comentariu)
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera pentru care sacrificase totul nu mai apartine autorului ei, ci eternitatii. G. Calinescu gaseste în aceasta scena esenta clasica a interpretarii "pe care o da L. Blaga mitului Mesterului Manole
159) Lucian blaga - mesterul manole
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera durabila, nemuritoare, creatorul trebuie sa sacrifice orice legatura care obliga (iubire, copii, prieteni) pentru a se dedica exclusiv creatiei. Creatia presupune însa nu numai sacrificarea celu
160) Marin preda (prozator)
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera treptat, ca si cum propriul personaj i s-ar releva cu încetul. Marin Preda devine, în raport cu opera lui, morometian, pe masura ce Moromete însusi devine, în raport cu lumea lui, morometian.
161) Mihail sadoveanu (prezentare generala)
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera sa devenind un adevarat studiu social, moral si psihologic.      Mihail Sadoveanu este un creator de atmosfera; universul prozei sale cu subiect din viata targurilor este inchis, sufocant, in
162) Mihail sadoveanu (universul operei)
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera care se intinde pe o jumatate de secol, avand "amploarea unei intregi literaturi, a literaturii intregi a unui popor, ca si cea populara" (Garabet Ibraileanu) , indreptatind caracterizarea lui
163) Nichita stanescu (universul poetic)
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera sentimentul mortii, necunoscut pâna atunci. Poetul, din perspectiva abstracta a durerii da o definitie afectiva a timpului: "trecerea durerii în trecerile timpului". Timpul este o absenta care c
164) Octavian goga - rugaciune (prezentare generala)
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera a lui Goga. Titlul semnifica atitudinea de smerenie a poetului in fata Divinitatii, pe care o implora sa-I dea puterea de a canta aspiratiile si suferin
165) Octavian goga (mesianismul poeziei)
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera. Desi în poezia lui îsi fac loc si unele sentimente intime, totusi privita în ansamblu creatia în versuri a lui Goga reflecta atitudinea poetului cetatean,cum de altfel l-au apreciat si contempo
166) Scoala ardeleana
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera este o sinteze artistica a ideilor iluministe ale epocii, si reprezinta prima demonstratie de valoare a posibilitatilor poetice ale limbii romane, fiind sub acest aspect o neasteptata capodopera
167) Tudor arghezi - testament
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera; conceptie despre opera; treapta; hrisov; posibil capatâi . Respectiva carte a fost realizata în cursul existentei definita ca lupta , ca istorie (suita de batrâni pe brânci , prin râpi si gropi
168) Tudor arghezi (opere)
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera lui Tudor Arghezi cuprinde :      I. Versuri aparute în volumele:       -Cuvinte potrivite 1927;       -Flori de m
169) Tudor arghezi (universul operei)
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera poetului. Prin creatia poetului s-a efectuat o mutatie în ritmul istoriei. Aceasta mutatie este de fapt consecinta actului de transformare a vorbelor sarace si simple într-o tesatura noua de cuv
170) Calistrat hogas - amintiri dintr-o calatorie
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera originala .
171) Costache negruzzi (date biografice)
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera-      "Dar intii de toate, Negruzzi e un mare prozator, fara inventie, marginit la anecdota si memorii". (George Calinescu)      Publicist, traducator, poet, dramaturg, prozator, filo
172) Ioan slavici - popa tanda (momentele subiectului)
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera epica culta in proza, mai intinsa decat schita, cu un singur fir narativ, cu o actiune mai complicata decat a schitei la care participa mai multe personaje, accentul cazand pe caracterul acestor
173) Mihai eminescu - lacul
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lirica în trucât Eminescu sugereaza o anumita atmosfera poetica subiectiva, printr-o usoara seninatate si calma resemnare, desi el surprinde un moment de iubire neîmplinita. Prezenta eului liri
174) Neojunismul
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera cu criterii stabile in judecarea operelor literare, excluzând diletantismul, exercitiul facil impresionistic.      Profesor de estetica la Universitatea Bucuresti, conducator de cenaclu si de
175) Semanatorismul
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera de "transformare spirituala", literaturii ii revenea cel mai de seama rol. Literatura nu se va multumi sa furnizeze pilde bune, care sa fie folosite, in nobila lor activitate pedagogica, de cat
176) Ion luca caragiale - napasta (rezumat)
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera sa comicul cu tragicul, universul burghez orasenesc cu cel taranesc.       Actiunea se petrece într-un sat de munte, unde, în jurul mesei de lemn, pe care ardea o lampa cu petrol, Anca si Dra
177) Mihail sadoveanu - baltagul (rezumat)
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operă epică, deoarece autorul îsi exprimă indirect propriile sentimente de admiratie fată de însusirile alese ale eroinei prin intermedi
178) Dramaturgia
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Caragiale apropie personajele comediilor de personajele farsei moderne, fapt extrem de controversat la vremea respectiva.       "Act venetian" de Camil Petrescu este o drama psihologica s
179) Popa Tanda
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera epica, este naratiunea, iar relatarea faptelor se face la persoana a III-a si, in general, in mod obiectiv, perspectiva naratorului as
180) Grigore alexandrescu - cainele si catelul
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera literara epica deoarece este povestita o întâmplare, pusa pe seama animalelor iar firul narativ se desprinde din dialogul dintre personaje, caci scrierea este conceputa ca o mica scen
181) Ion luca caragiale - d-l goe (comentariu)
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera epica in proza de dimensiuni reduse, cu o actiune restransa la care participa un numar mic de personaje surpinse intr-un moment semnificativ al existentei lor. Titlul schitei poarta numele perso
182) Mihai eminescu - dorinta (poezia iubirii si a naturii)
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operă. Pe de altă parte este un cîntăret frenetic al naturii terestre în vesnica rotire a anotimpurilor. Este o natură cu un contur precis geologic si ..floral.., sălbatică si deopotrivă familiară, mi
183) Mihai eminescu - glossa 2
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera unor scriitori din literature universalaShakespeare,Lope de Vega.       Ca si in finalul "Luceafarului",in "Glossa" lumea este vazuta ca o imensa scena de teatru,spre care inteleptul privest
184) Mihai eminescu (luna - demonul straveziu)
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Eminescu. În poeziile din adolescenta, natura apare sub trei forme: pentru a crea o atmosfera; în metaforele figurilor sau sentimentelor umane, si ca un mediu atotcuprinzator, caruia i se in
185) Mihai eminescu (modele cosmologice si viziune poetica)
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Mihai Eminescu ca pe o succesiune de solutii existentiale - si în consecinta poetice - raportate la suflet - istorie - univers.      
186) Mihail sadoveanu (aprecieri critice)
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Sadoveanu[...], hanul este un depozitar al semnelor si marturiilor de afectivitate, intelepciune si memorie spirituala, dar si locul unde s-au confesat tragice acte de injustitie si de razvr
187) Mihail sadoveanu (viata literara)
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera      In anul 1904 are debutul editorial cu patru carti: "Povestiri", "Soimii", "Dureri inabusite" si "Crasma lui Mos Precu", fapt pentru care Nicolae Iorga numeste aceasta perioada "anul Sado
188) Mircea eliade (personalitate complexa a culturii romane)
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera caracteristica printr-un profund umanism. Personalitate enciclopedica de tip renascentist, el face parte din familia spirituala a lui Dimitrie Cantemir, B. P. Hasdeu, N. Iorga. Istoric al religi
189) Octavian goga - din larg
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera "Din Larg ", face parte din volumul postum cu acelasi titlu. Prin titlu, eul liric vrea sa ne transmita ca el si-a adunat gândurile din întreaga sa viata si încarca sa si le puna într-o ordine a
190) Octavian goga (universul operei)
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui sa prin cunoasterea directa a vietii satului si prin solidaritatea la ea.Opera sa vine intr-un moment istoric si social de asuprire a romanilor din Ardeal, astfel incat opera sa poate fi con
191) Niccolo machiavelli
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera si atat de actuala oricand in lume, indiferent de timp si spatiu. Identitatea Principelui se manifesta in realitatea conjuncturii vietii politice, cautand, educativ, ca pasiunile umane sa fie tr
192) Teoria puterii maritime (alfred t. mahan)
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera în termenii strategici de care SUA aveau asa de mare nevoie la acea vreme, iar Roosevelt a asigurat transpunerea în practica a multora dintre ideile gânditorului american. Achizitionarea Canalul
193) Capitalism contra capitalism - Michel Albert
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Ronald Reagan. Lumea comunistă - la ora marii prăbuşiri din 1989-1990 - i-a mitizat pe Ronald Reagan şi pe Margaret Thatcher. Margaret Thatcher a fost învinsă în pr
194) Doina
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operă lirică în versuri în care se exprimă o gamă largă de sentimente (de dor, de jale, de dragoste) caracterizate printr-o deosebită profunzime și care se interpretează pe o melodie. Doina are deci,
195) Ovidius-poetul Pontului Euxin
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera si evolutia. In anul 30 i.e.n. viitorul poet este trimis împreuna cu fratele sau mai mare cu un an la Roma cu scopul de a primi o cat mai buna educatie la scoala retorilor. Ovidiu frecventeaza l
196) Machu Pichu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera mitica a lui Dedal ("inginerul" care a construit Labirintul de incarcerare a Minotaurului, sau, in alta varianta, palatul-labirint al regelui cretan Minos din Knossos). Labirintul Machu Pichu re
197) Circuite electrice
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera echipamentul de la bord. Rezistenta Rezistenta electrica se masoara in ohmi. Cuprul este des folosit ca material conductor, deoarece este un conductor bun si are o rezistenta mica. Argintul
198) O scrisoare pierduta de I.L.Caragiale
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera literară ,,O scrisoare pierdută" , de I.L.Caragiale, aparţine genului dramatic iar ca specie literară este o comedie. Comedia este specia genului dramatic care satir
199) Franz Schubert
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera Erlkonig, opera bazata pe o balada a lui Goethe. Se spune ca marele Goethe a fost foarte impresionat de muzica lui Schubert. In 1816 a castigat primii bani de pe urma muzici
200) Iubirea in operele marilor scriitori romani
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera marilor scriitori cat si in cea a celor minori, in viziunea specifica diferitelor genuri: epic, liric sau dramatic. Iubirea este abordata in literatura din diverse unghiuri, de-a lungul v
201) Viata lui Nicolae Balcescu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera 'Puterea armată și arta militară de la întemeierea principatului Român până acum' ,care a avut un mare succes . În paralel cu activitatea literară ,Bălcescu face călătorii în Moldova și Transilv
202) Evolutia limbajelor de programare
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operaţia de codare - se vor indica ordinea operaţiilor; o o parte care se referă la adresa din meorie - indică locaţia de memorie ce se va utiliza ca operand al instrucţ
203) Pyotr Ilich Tchaikovsky
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera Dama de Pică(1890),partitura pentru balet Spărgătorul de nuci(1891) și Simfonia a șasea Pathétique (1893) dedicată cu dragoste nepotului său homosexual Vladimir Davidov cu care era foarte apropi
204) George Enescu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera de doisprezece masuri pentru pian si vioara. Indemnat de Caudell va pleca la Viena in 1888 unde va avea parte de educatie muzicala vasta studiind alaturi de marii comopozitri ai vremii. La Viena
205) Sobieski si romanii - C.Negruzzi
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera epica, autorul îşi exprima indirect sentimentele cu ajutorul acţiunii şi al personajelor şi povesteste întamplarile prin intermediul naratorului. Întămplările na
206) Scrisoarea III - M.Eminescu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera de maturitate care este "Scrisoarea III". Lucrarea este axata pe tema trecutului istoric al carui simbol este pentru poet Mircea cel Batran, si este alcatuita in spirit romantic pe baza unei sev
207) Vasile Goldis
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera maselor largi populare, a întregului popor român.
208) Arhitectura unui calculator
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operatorului uman cât şi echipamentului tehnic. Un algoritm este o metodă de rezolvare a unei probleme printr-un număr finit de paşi. Un pas este o operaţie ce poate fi ef
209) Frunza verde magheran
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera lirica este opera literara in versuri in care autorul isi transmite sentimentele, ideile, gandurile in mod direct prin intermediul eului liric. Primul vers reia titlul, caracteristica intalnit
210) O scrisoare pierduta - I.L.Caragiale
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Caragiale, in mai multe ipostaze: numaratoarea steagurilor, discursul lui Farfuridi si discursul lui Catavencu etc. Comicul de character: este reprezentat in comedia lui Caragiale de Dandan
211) Procesorul de text WORD
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operaţie poate fi efectuată şi cu tasta Delete, care şterge din poziţia cursorului. Salvarea unui document. Pentru salvarea documentului curent în editare se alege opţiu
212) Arhitectura romana
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera vecinilor lor,incepand cu cel mai inchinat lui Jupiter de pe Capitoliu.Aceste sanctuare etrusce de afla pe un podium inalt si sunt accesibile numai cu ajutorul unei scari aflata pe fatada.Ele su
213) Primele jocuri olimpice
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera a marelui sculptor Fidias,considerata ca fiind una dintre cele Sapte Minuni ale lumii.Dar,in decorul inverzit al colinelor acoperite de paduri,printre care curge raul Alfeum,se inalta mai ales e
214) Aderarea Romaniei la UE
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operaţională, precum şi capacitatea de a face faţă presiunii concurenţei şi forţelor pieţei din cadrul Uniunii; c) Criteriul legislativ, adică armoni
215) Genul epic
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera epica sau dramatica urmarind anumite etape dintr-o evolutie ascendenta. Se constituie pe 5 momente ale subiectului generate de un conflict: a) expozitia - part
216) Stiri privitoare la istoria Tarilor Romane in cronicile ucrainene(secolele XIV-XVII)
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Gvabianka , opera care utilizase diverse letopisete , ,,ziare'' si alte marturii vechi . Acestea cuprind numeroase stiri din istoria ucraineana , rusa , polona , suedeza si romana , cele mai
217) Aptitudinile
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera cu informatiile acumulate. Sub aspect procesual, deprinderile - care sunt acţiuni automatizate - comportă o simplificare, o reducţie treptată a proceselor psihice implicate
218) Carol I
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operaţii. Aceste propuneri erau cu atât mai întemeiate, cu cât armata româna îşi dovedise capacitatea combativa în acţiunile de protejare a frontierelor in anul 1877, asigurând în acela
219) Cultura nationala norvegiana in a doua jumatate a secolului XIX
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera inca nu se poate vorbi.Lipsa oricarei traditii, chiar a unor inceputuri modeste a determinat o serioasa ramanere in urma.Slab reprezentata era si muzica simfonica, datorita orchestrelor rare, me
220) ENGELBERT HUMPERDINCK
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera a avut loc în anul 1868, când a ascultat opera Undine a lui Lortzing. Urmările au fost imediat vizibile, când la doar 13 ani a început lucrul la două Siengspieluri: Perla și Claudine von Villa B
221) Submarinele
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operaţiunile navale. Primele submarine ale Marii Britanii erau de tip Holland, numite după constructorul lor american. Aceste ambarcaţii erau lungi de 19,3 m cu o rază (lă&#
222) George Enescu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera lui Enescu reprezinta o pilda de insusire si dezvoltare creatoare a cuceririlor artei muzicale europene, de imbinare a acestora cu traditiile muzicii folclorice romanesti. Chiar si in lucrarile
223) Efectul culturii asupra omului - eseu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operă literară numai acele pline de metafore, rime sau alte elemente ale literaturii. Deci cele 44 foi A4 scrise cu creionul de Einstein drept primă dezvoltare a teoriei relativității restrânse nu sun
224) Eu nu strivesc corola - comentariu literar
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera literara a lui Lucian Blaga) Poem cu inclinatii filozofice, dupa cum afirma insusi poetul :” La inceputul creatiei mele literare planul poetic si cel filozofic interferau, insa pe masur
225) Emotie de toamna - Nichita Stanescu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera sa dupa moarte.Exista primejdia ca opera sa sa fie uitata sau san u mai fie apreciata de oameni. Titlul ”Emotie de toamna” exprima sentimental de tristete pe care eul lyric il traie
226) Cursuri Contabilitate financiara
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operaţiilor şi tranzacţiilor care afectează patrimoniul agenţilor economici, măsurarea variaţiilor la care acesta este supus, calcularea şi explicarea rezultate
227) THE HISTORY OF GALATI
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera, operetta, musical comedy, revue, musical, ballet spectacles or symphonic concerts and vocal-symphonic concerts, musical spectacles for children), The "Nae Leonard" Theatre comes thus to the rec
228) Tour Eiffel
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opéra Garnier), et Dumas le plus jeune - a protesté sa construction. À 300 mètres (320.75m comprenant l'antenne), et à 7000 tonnes, c'était le bâtiment le plus grand du monde jusqu'en 1930. D'autres
229) Strasbourg
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opéra du Rhin, et les programmes ambitieux des Théâtres sont reconnus et appréciés dans le monde entier. La Petite-France est le quartier le plus évocateur du Vieux Strasbourg. Il regroupe de nombreux
230) Basmul
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera epica narativa, de mare intindere, in care intamplarile reale se impletesc cu cele fantastice, fiind savarsite de personaje cu puteri supranaturale care reprezinta fortele binelui si ale raului
231) Tehnologia de fabricare a compotului alb(de struguri)
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operaţiile de pregătire necesare. În cazul fabricării compoturilor fără sâmburi s-a pus la punct o tehnologie nouă, în vederea asigurării unei texturi corespunză
232) Balcescu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera 'Puterea armată și arta militară de la întemeierea principatului Român până acum' ,care a avut un mare succes . În paralel cu activitatea literară ,Bălcescu face călătorii în Moldova și Transilv
233) Istoria astronomiei
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operă ecveția Lunii și calculează paralaxa Lunii cu destul de mare precizie. Nicolaus Copernic (1473 – 1543). Prin 1512-1513, apare în manuscris lucrarea cu titlul Nicolai Copernici de hypoth
234) In vreme de razboi
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operă realistă cu adănci ecouri din sfera naturalismului. Tema acestei excelente nuvele desi autorul o subtitulase ,,Schită" este obsesia. Hangiul Stav
235) I.L.Caragiale.In vreme de razboi
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera bufă ,,Hatmanul Baltag" scrisă împreună cu Iacob Negruzzi. În 1896 apare volumul ,,Schițe ușoare".Tot atunci conduce revista ,,Epoca Literară" avându-l ca secretar pe Șt.O.Iosif. În 1901 I.
236) In mijlocul lupilor de Vasile Voiculescu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera ,,În mijlocul lupilor" se acordă importanţă naratorului şi actului narării. Din punct de vedere compoziţional, opera este alcătuită dintr-un fragment ini&#
237) Doina populara-"Doina,doina,cantic dulce"
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lirica in versuri care exprima in mod direct prin eul liric, vocea autorului, o gama larga de sentimente(de dor, de jale, de dragoste) caracterizate printr-o deosebita profunzime.
238) Nuvela
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera epica culta in proza, cu o actiune mai complicata decat a schitei, la care participa mai multe personaje, prez
239) Popa Tanda
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera epica culta, in proza, cu o actiune mai complicata decat a schitei la care participa mai multe personaje, pre
240) Cainele si Catelul
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera caruia elementele romantice se imbina cu cele clasice.A ramas in constiinta posteritatii prin fabulele sale in care ,indirect,a luat atitudine fata de moravurile societetii timpului sau. Fabula
241) Umanismul romanesc
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera importantă a acestora o reprezintă cronicile istorice (letopiseţe). Acestea prezintă istoria Moldovei de la al doilea descălecat până în vremurile lui Ion Neculce.
242) Pasa Hassan
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera epică în versuri, în care sunt narate fapte şi întâmplări deosebite, personajele fiind puse în antitez&
243) Bivolul si cotofana
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera inclusa in ,,Fabule pentru copii". Fabula este o specie a genului epic organizat de obicei in versuri, sub forma unei scurte povestiri alegorice cu caracter didactic, satiric si moralizator. Pr
244) Vasile Voiculescu-Sonetele
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera unitara, parand a fi un singur si cuprinzator poem, incadrat intre un prolog (Sonetul 1) si un epilog (Sonetul 90). Intre acestea se brodeaza veritabile aventuri lirice in care se succed iubirea
245) Marin Preda in familia prozatorilor
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui, moromeţian, pe măsură ce Moromete însuşi devine, în raport cu lumea lui, moromeţian. Nuvela Întâlnirea din Pământuri descrie o criză a virilităţ
246) Cainele si catelul - fabula
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera epica in versuri sau proza in care, prin intermediul unor animale, plante sau obiecte personificate, scriit
247) O scrisoare pierduta
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera a ,,Junimi'' ,a avut premiera in 13 noiembrie 1884 pe scena Teatrului National din Bucuresti.De atunci piesa a fost juca- ta p
248) Mihai Eminescu- istoric
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera, de la cele mai mici poezii, mari poeme, basme, nuvele si alte lucrari in proza, pina la acele articole pe care le-a publicat in presa romana, articole in care critica diverse aspecte ale civili
249) Alexandru Lapusneanul
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui.(ex. Dante-Divina Comedie, Eminescu-Luceafarul). In acelasi timp el este autorul unor alte opere, ce il recomanda ca scriitor de frunte al genului pasoptist. Editorial, debuteaza cu traducer
250) Alecsandri-prozator si dramaturg
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera sa se desfasoara ascendent in lungul a aproape cinci decenii. Debuteaza cu nuvela Buchetiera de la Florenta in Dacia literara (1840) si pieseta Farmazonul din Harlau, jucata pe sce
251) Estetica tainei - Mateiu I. Caragiale
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera Pe cat de singulara este opera lui Mateiu I. Caragiale, prin farmecul ei straniu, in peisajul lit
252) Ion Pillat - date biografice
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera: Versuri: ,,Visări păgâne", ,,Eternităţi de-o clipă", ,,Iubita de zăpădă" (poeme în proză), ,,Amăgiri", ,,Grădina între ziduri", ,,Pe Argeş
253) Hector Malot
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera autobiografica :Romanul romanelor mele; 3 Citeste ca sa afli mai mult: +Hector Malot a scris peste 60 de romane ,care s-au bucurat de un mare succes. +Cartea care l-a facut celebru
254) Dictionar de concepte operationale
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera) a doua gradatii: una ascendenta si cealalta descendenta. Anticlimaxul impune asadar existenta unui climax. Antiromanul este o opera literara in proza, polemica si radicala, care tinde sa prezi
255) Estetica- Tunsori
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operaţia de tundere a părului.  să indentifice imperfecţiunile cutiei craniene, tipurile de figuri  să clasifice tunsorile în funcţie de aparatele ş
256) Flori de mucigai
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Tudor Arghezi. [.] Renovarea liricii romanesti,smulgerea ei de pe caile unde o fixase marea influenta a poetului Luceafarului, este consecinta cea mai importanta produsa de afirmarea lui Arg
257) Fantana dintre plopi - Mihail Sadoveanu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera idilicului jovial si a subtilitatii barbare" dupa cum sustinea G. Calinescu, "Hanul Ancutei" se constituie din noua povestiri ("Iapa lui Voda", "Haralambie", "Balaurul", "Fantana dintre Plopi",
258) Popa Tanda-comentariu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera epică cultă în proză, mai amplă decât schiţa şi mai mică decât romanul,
259) Eminescu si divinitatea
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera lui ne este moştenire fără de preţ dar, în acelaşi timp, şi testament de perpetuă aducere-aminte. Poezia pe această temă se află în cea mai
260) Gestionarea riscurilor bancare
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operaţiune financiar-bancară pe piaţa internă şi internaţională este supusă acţiunii unui ansamblu de factori de risc independenţi. Până la în
261) Dimitrie Cantemir - geniu european
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera sa o istorie, o țară, un popor, o cultură. Pentru N. Iorga, Dimitrie Cantemir înseamnă modul românesc de a fi în civilizația universală, iar pentr G.Cogălniceanu - ,,prin Cantemir noi simboliză
262) Prescrisptia Extinctiva
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera uzucapiunea sau prescripția achizitivă trebuie ca uzucapantul să fi posedat un bun în mod continuu și neîntrerupt, pașnic, public și sub numele de proprietar. În schimb, pentru a interveni presc
263) Rascoala
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Liviu Rebreanu:marii proprietari,Miron si Grigore Iuga,sunt sensibili la soarta tarii,la unitatea neamului,probleme care preocupau intelectualitatea epocii.Miron Iuga il dojeneste aspru pe T
264) Mircea Eliade
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera lui cuprinde o serie de romane cum ar fi: romanul de debut Romanul adolescentului miop din care au apărut în 1927-1928 câteva fragmente în Cuvântul, Universul literar şi Viaţa lit
265) Epistola catre Diognet
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera a Sfantului Iustin. Vreme de un secol nimeni nu a pus la indoiala acesta atribuire. In 1649, Tillemont demonstreaza ca sfantul Iustin nu poate fi autorul ei, pentru urmatoarele motive: a) este m
266) Baltagul-rezumat
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera sa vasta cuprinde povestiri, nuvele, romane axate pe temele esentiale ale vietii. Romanul "Baltagul", aparut in 1930, este considerat o capodopera a prozei românesti pentru concizia, dinami
267) Covent Garden
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera House Covent Garden, which is also widely known simply as "Covent Garden," and the bustling Seven Dials area. The area is bounded by High Holborn, Kingsway, The Strand and Charing Cross Road.
268) Comentariu literar al poeziei Faptura mamei
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera este alcatuita din doua strofe.Cuvintul-cheie este"mama", caci ei ii este dedicata poezia.La citirea sau audierea poeziei vezi imaginar acea femeie harnica,usoara,nelinistita despre care ne vorb
269) Geo Bogza
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera: Poet de mare întindere,ziarist de curajoasă și consecventă atitudine democratică, patriotică, umanistă (Anii împotrivirii, Pagini contemporane, Paznic de far), reporter al unor lumi, țar
270) Concert din muzica de Bach
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera pe ruinele propriei caste. Disolutia familiei mosieresti e urmarita cu ochiul rece al unui observator foarte atent la amanunte, dar caruia nu-i scapa nici esenta -- iar esenta se extrage din al
271) Doina
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operă lirică în versuri în care se exprimă o gamă largă de sentimente (de dor, de jale, de dragoste) caracterizate printr-o deosebită profunzime și care se interpretează pe o melodie. Doina are dec
272) Caracterizarea personajului unei nuvele-Popa Tanda
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera literara epica, in proza, in care se relateaza intr-o succesiune de episoade, evenimente reale si imaginare din viata personajelor. Personajul principal este parintele Tranda
273) Don Quijote cavalerul tristei figuri
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera sa și, mai cu seamă, în capodopera Iscusitul hidalgo Don Quijote de la Mancha apărută în două părți(1605,1615), operă reprezentativă pentru setea de sinteză a spiritului renascentist, Don Quijot
274) Iluminismul
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera este o sinteze artistica a ideilor iluministe ale epocii, si reprezinta prima demonstratie de valoare a posibilitatilor poetice ale limbii romane, fiind sub acest aspect o neasteptata capodopera
275) Ulcerul gastroduodenal
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operatie pentru o complicatie imporatnta a ulcerului gastroduodenal). In etapa actuala cauzele ulcerului sunt incomplet elucidate, dar se stie ca este vorba despre interactiunea dintre factorii clorhi
276) Cainele si Catelul - demonstratie ca e fabula
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera epica si reprezinta o scurta naratiune in versuri, deoarece autorul povesteste o intamplare la care iau parte personaje din lumea animalelor care simbolizeaza tipuri umane. Actiunea se desfas
277) Boala - Marin Sorescu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera rotunda, dar nu inchisa. De fapt, acesta este momentul cand se deschide: aceste doua versuri. Fiind cazul unui fel de spovedanii, si mai ales neexistand replica de la personajul invocat, nu m
278) Istoria in lumea antica
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Thucidide,relatind evenimentele intre 411 si 362 i.Hr.Intr-o alta scriere ,Anabasis,el a descris expeditiile lui A.Macedon. La romani cel mai vechi gen al naratiunii istorice au fost analel
279) Ciocoii vechi si noi
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera in care realitatile social-politice apar cu exactitate prezentate. Autorul utilizeaza metoda specific romantica, aducand in fata cititorului doua grupe de personaje, intr-o simetrie perfecta.
280) Cainele si catelul
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera literara "Cainele si catelul" de Grigore Alexandrescu este o fabula intrucat are toate caracteristicile uei astfelde creatii. Apartine genului epic deoarece are un autor un narator, o actiune de
281) Caracterizarea lui ION
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Rebreanu este integrat intr-un organism social diversificat si stratificat dupa legile si ordinea capitalista. Autorul reuseste sa contureze aceasta lume impletind cu
282) Marin Preda-Bibliografie
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera si devenirea de scriitor. Făcând,desigur, destule concesii imperativelor momentului, a aparat,prin opera, demnitatea profesiei de scriitor si a izbutit sa dea, in condiţii de neprielni
283) Mozart - bibliografie
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera seria Idomeneo (KV 366) am 29. Januar 1781. Direkt im Anschluss daran wurde er vom Erzbischof nach Wien zitiert, wo der Streit zwischen den beiden eskalierte und im Bruch kulminierte. Mozart kün
284) Frederic Chopin
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera. Varsovia insa nu făcea parte din centrele muzicale europene importante. In scurt timp Chopin a simțit nevoia de a pleca in străinătate pentru a dezvolta, imbogati si aprofunda capacitatile sale
285) Mihai Eminescu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera sa nu doar ideile romantismul, ci si trasaturi fundamentale pentru modul de gandire romanesc. S-a nascut la Botosani, pe 15 ianuarie 1850, într-o familie care apartinea micii boierimi rurale, oa
286) Imn lui Stefan cel Mare
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lirica "Imn lui Stefan cel Mare" am identificat toate trasaturile unui imn .
287) Eminescu si Romantismul
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera scriitorului respectiv. La Eminescu, istoria reprezintă tot o modalitate de evaziune într-o vârstă ideală, eroii pe care îi evocă fiind într-o strânsă legătur&
288) Arhitectura si sculptura ateniana
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera unui simpozion artistic si desi nu stim care este contributia concreta ale mâinilor lui Fidias, Parthenonul este mai mult decât o realitate arhitectonica, este o realizare de un ordin care depas
289) La Medeleni
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera si isi exerciteaza, prin joc functiunile de mai tarziu. Cand Danut isi da seama ca este o existenta aparte in Univers, incepe sa incerce sentimentul vaninitatii si sa se simta o forta.
290) Amintiri din copilarie
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operă se conturează imaginea unui tânăr vesel, bucurându-se de tot felul de jocuri în copilărie și trăind din toată inima farmecul tinereții, într-un cadru natural plin de frumusețe, în armonia cântec
291) Romantismul
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Obodescu, Hasdeu, Macedonski, Goga, Sadoveanu. Principalele caracteristici ale romantismului românesc pașoptist rămân patriotismul și lupta pentru realizarea idealului național, o
292) Impresionismul
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera l-a influențat foarte mult în anii 1860 pe Monet si pe alții din grupare, el însuși a adoptat abordarea Impresionista prin anul 1873. Paul Gauguin a expus pentru prima data impreuna cu Im
293) Criticismul junimist
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera de întemeie a civilizației și a culturii române moderne, înfăptuită de predecesori, este criticată sever, cu scopul unei schimbări de paradigmă. Junimiștii sancționează evoluția grăbită, "ard
294) Toma Alimos
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera epica in versuri care prezinta o intamplare din trecutul indepartat sub forma unei actiuni simple, la care participa un numar mic de personaje, prezentate de obicei in antiteza si in care se imp
295) D-l Goe
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operă epică- o narațiune- în proză, de mici dimensiuni, în care se relatează o singură întâmplare semnificativă din
296) Mesterul Manole
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera, astfel amandoi, autor si opera ating absolutul Blaga nu părăsește nici o clipă condiția omului astfel conditia umana este studiata proportional cu misterul perfectiunii.Manole este un personaj
297) Giussepe Verdi
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operă, ,Oberto'' pe care teatrul scala i-o acceptă în 1839.Giuseppe este propulsat imediat în rândul celor mai de seamă compozitori.O a doua operă a sa ,,O zi de domnie'' a fost un eșec usturător.Curâ
298) Proiectul - Cetatea Tomis
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera din exil a lui Ovidius, trimis aici de către împăratul Octavian Augustus, suportând un surghiun poate nemeritat într-o regiune atât de îndepărtată de patrie. ,,Pontul Axenos" (adică marea p
299) Epoca marilor clasici
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera de neta individualitate, cu elemente caracteristice, de neconfundat, rezultat al unei inteligente artistice superioare si al unei inzestrari lingvistice remarcabile. Dupa aparitia povest
300) Alexandru Lapusneanu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera sunt niste procedee romantice,cu rol de a pune in evidentza romantismul personajului principal.
301) Apararea drepturilor de autor
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera creată în colaborare,deoarece conform prevederilor art.11 al Legii,copaternitatea a două sau mai multe persoane asupra unei opere apare în cazul în care fiecare din ele,prin înțelegere reciprocă
302) Baltagul - demonstratie ca e roman
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera a literaturii romane si universale,este mai ales a monografiei a satului moldovenesc traditional de munte si a unei stravechi civilizatii de pastori.Conflictul principal este acelasi din "Miorit
303) Traficul ilicit de droguri si terorismul
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera și sa explicitam notiunile folosite în legatură cu aceștia, in conditiile in care, cu referire la heroina, cocaina, Ecstasy și alii compuși cu efecte asemanatoare asupra organismului uman, utili
304) Mihai Eminescu - Nasterea, iubirea si moartea
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera de capatai", "Scrisoarea I" reuneste in randurile sale minunate, esentiale motive eminesciene: cosmogonia
305) Lucian Blaga - Izvorul noptii
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera lirică este opera literară în care gândurile și sentimentele autorului sunt exprimate direct, într-un limbaj figurat. Modul de expunere specific este descrierea. Genul liric este subiectiv, deoa
306) Paralela intre Amintiri din copilarie si Muzici si faze
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui O.Verdes este prezentata mentalitatea unui copil din secolul al XXI-lea,din mediul urban.diferenta de mentalitate si distanta in timp care ii separa pe cei doi copii duc implicit la o difere
307) Popa tanda
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera este o lucrare epica in proza cu actiune bine structurata de-a lungul unui fir narativ prin care se urmareste destinul preotului Trandafir de la inceputurile activitatii sale duhovnicesti si pan
308) Nicolae Milescu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera lui nu este numai jurnalul plin de peripeții al unei ambasade trimise în misiune diplomatică în China, ci este în același timp o carte modernă de explorare științifică a unor ținuturi până atunc
309) Conacul Bratienilor de la Florica
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera primilor doi Brătieni, Ion si Ionel, tată si fiu, care au transformat o cocheta casa intr-o reședința boiereasca, in care s-au luat importante decizii privind istoria noastră. Prima casa de la F
310) Renasterea in arta
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Ghiberti o reprezinta cele doua seturi de portii ale baptserului din Florenta.Un numar mare de artisti renumiti au invatat arta sculpturii in atelierul artistului,printere care si Donatello
311) Cainele si catelul
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera „Câinele si catelul” este o opera literara epica conceputa ca o mica sceneta cu trei personaje. Fabula începe prin afirmațiile ipocrite si pretențioase ale dulăului Samson despre ega
312) De la noi la Cladova
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operă epică. În operă se narează întâmplări care-l au ca personaj principal pe preotul Tonea , zis și “ popa Tonea “ . Nuvela este o specie a genului epic, cu un singur fir narativ , cu
313) Arhitectura bisericeasca
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Domenico Rossi) s.a. In Franta: Capela palatului din Versailles (langa Paris), Orato?riul din Avignon, capela Visitatio din Le Mans s.a. In Germania: bisericile Frauenkirche (Sf. Fec
314) Fabula - Bivolul si cotofana
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera literara este si cea intitulata "Bivolul si Cotofana" scrisa de G.Toparceanu.Si ea porneste de la prezentarea unei intamplari care area personaje un bivol,o cotofana si un caine,acestia reprezen
315) Pasa Hassan - balada culta
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera nemuritoare in ciuda subiectivismului evident al creatorului.
316) Herodot
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera de pionierat, ceea ce face ca ea sa aiba importante limite. Exista lucrari moderne care ii aduc lui Herodot reprosul ca expeditia impotriva Sardesului n-a avut in ochii persilor importanta ac
317) Alexandru Lapusneanul
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera de fata este o nuvela, specie literara a genului epic, mai ampla si mai complexa decat schita,
318) Iapa lui voda
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera „Hanu Ancuței”. Acest volum cu o structură aparte în care se intersectează mai multe planuri narative, prin intermediul povestirilor istor
319) Luna - demonul straveziu al lui Eminescu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Eminescu. Cerul, luna, luceafărul, stelele, noaptea, furtuna, marea, râul, luciul și murmurul apei, foșnetul frunzelor, codrul, câmpia, florile și păsările, toate se îmbină creând atmosf
320) Amintiri din copilarie
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera de maturitate, capodopera marelui scriitor moldovean I. Creangă, fiind considerat "primul roman al copilăriei ărănești". Deși operă autobiografică, faptele, ideile, personajele nu sînt între
321) O scrisoare pierduta
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera un fals in actele fundatiei AER ,aflata sub patronajul lui Catavencu.Insa lui Catavencu nu-i pasa ca a fost descoperit asa ca continua sa ii santajeze pe ceilalti , anuntand ca in numarul de a d
322) Joc si Joaca
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera ,,Erasmo sau A doua fotografie cu oameni mici” de M.H. Simionescu jocul apare sub forma unui razboi in spatiul imaginar al unei republici, intre presedintele acesteia si unul dintre genera
323) Baltagul
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera vasta, alcatuita din povestiri, nuvele si romane, dintre care numeroase sunt capodopere. Activitatea sa literara acopera o jumatate de secol de la debutul cu patru volume in 1904: Povestiri
324) O scrisoare pierduta - sursele comicului
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui devine o „comedie umana” , un document artistic al moravurilor unei epoci, scriitorul aratand ca un istoric umorist al parvenismului autohton. O alta latura remarcabila
325) Cainele si catelul
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera caruia elementele romantice se imbina cu cele clasice.A ramas in constiinta posteritatii prin fabulele sale in care ,indirect,a luat atitudine fata de moravurile societetii timpului sau. Fabu
326) Iubirea - in operele literare
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera prezinta un moment important din viata personajului principal, Nora.Fata de 16 ani se indragosteste de Doru, iubitul ei.Se remarca aici o iubire neobisnuita fata de natura, in mod particular, de
327) Patria
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera face parte din ciclul celor cinci scrisori, care cuprind principalele teme din creația poetului: I- sensul vieții și al morții ; II- valoarea artei și a creatorului ; IV și V- rolul dragostei în
328) Invierea Mantuitorului
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera Jertfei si a Invierii lui Hristos. Din moartea si din Invierea Lui credem si ne mantuim si traim in marile idei morale care au devenit patrimoniul omenirii intregi. Invatatura si misiunea Lu
329) O scrisoare pierduta - I.L. Caragiale
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera alcatuind o vasta fresca a moravurilor societatii romanesti, aflata la rascruce de veacuri. Capodopera a dramaturgiei romanesti, „O scrisoare pierduta“, a carei premiera a avut l
330) Toma Alimos
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera literara populara care face parte din categoria baladelor haiducasti. Prima varianta a fost notata in anul 1831 s-a transmis pe cale orala avand astfel 117 variante.prezenta acesor variante
331) O scrisoare pierduta
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera literare destinate spectacolului de teatru, ele sunt create nu pentru a fi citite ci pentru a fi prezentate pe o scena
332) D-l Goe - caracterizare
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera „D-l Goe” a apărut in 1901 in volumul momente si schițe. Un mare critic al vremii i-a spus lui Caragiale ca ar fi trebuit sa intituleze acel remarcabil volum „monumente”,
333) Aleodor imparat
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera epica in care intamplarile reale se impletesc cu cele fantastice,la care participa personaje cu puteri supranaturale reprezentand binele si personaje cu puteri supranaturale reprezentand raul.
334) Perioada Evului mediu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera in stil bizantin este Bazilica SF.Sofia dein Constantinopol construita in sec. Al 6-lea,fiind si cea mai mareata biserica construita in aceea perioada.Dimensiunile sale sunt exceptionale.Este o
335) Danila Prepeleac
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera lui Creangă s-a implantat în literatura română ca unul dintre cele mai rezistente momentele pro
336) Barocul
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera, a unor combinatii provizorii, asemenea atator scenografii in teatru, care devenise unul din genurile predilecte ale modei timpului, in general se poate spune ca asistam la domnia tiranica a lin
337) Patrie-Natiune-Patriotism-Crestinism
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera la putin timp de la disparitia lui Burebista, personalitatea conducatorului dac. Mai dispunem ce-i drept, de marturiile lui Strabon si ale lui Iordanes. Cel dintai spune despre intemeietorul
338) Fulg - Nicolae Labis
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera lirica e acea creatie in care autorul isi exprima direct sentimentele.Alte trasaturi ale operei
339) Simbolismul
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera autorului francez, a datelor romantice și a celor simbolistice. În concepție lui Baudelaire, poetul este acel artist capabil sa invingă orice obstacol, să anuleye orice inhibiție sau cenzură
340) O scrisoare pierduta
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operă o altă „plastografie” de-ale lui Cațavencu. În actul al II-lea Farfuridi și Brânzovenescu îi mărturisește lui Trahanache temerile că vor fi trădați. Ei vor să trimătă o depeșă
341) Pastelul - Iarna
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lirica in versuri, in care este descris un tablou de natura, iar poetul isi exprima sentimentele de admiratie fata de acesta, ca si tristetea fata de trecerea ireverisibila a timpului, poezia &#
342) Simbolurile Frantei
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera de arta:picture Mona Lisa,numita si Geoconda,opera a lui Leonardo da Vinci sin u mai putin renumita statuie a lui Venus din Milo,reprezentand-o pe zeita Afrodita. Arcul de Triumf Este cel
343) Epoca Marilor Clasici
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera lui Slavici permite o lectura plurivalenta, ca roman social, de familie, erotic,sau ca bildungsroman
344) Pasa Hassan
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui N. Balcescu Romanii sub Mihai-voievod Viteazul, capitolul Calugarenii, referindu-se doar la momentul in care Mihai se avanta pe campul de batalie, provocandu-l pe Hassan la lupta deschisa.
345) Teme predilecte ale literaturii SF
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera „Roadele unei diplomatii chibzuite” , scrisa de Ov. S. Cohmalniceanu, dezvolta ipotezele neconfirmate inca , cum ca ar exista fiinte pe alte planete, diferite din punct de vedere fiz
346) Mihail Kogalniceanu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operă fragmentară, alcătuită din inițiative editoriale, publică „Letopisețele Țării Moldovei”, 1845, „Cuvânt pentru deschiderea cursului de istorie națională”, rostit în 1843 u
347) Modernism si postmodernism - Mircea Eliade
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operă cu profunde trăiri, literatura este privită ca text fragmentar dintr-un presupus mare text virtual din care scriitorii nu pot actualiza decât părți, fragmente. Textualiștii nu-și propun să fie g
348) Modernism si postmodernism 2 - Mircea Eliade
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera se scrie, analiza venind de-a lungul acestui proces) și importante în acest caz devin relațiile naratorului cu textul, actul de a scrie, trecerea de la condiția de creator la cea de narator, poz
349) Dacia literara
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera si nu autorul” si va accentua astfel caracterul obiectiv al criticii literare 4. partea a 4-a va fi numita “Telegraful Daciei” si va contine anunturi cu privire la aparitiile
350) Arheologia - eseu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui V. Parvan, Getica: o protoistorie a Daciei (1927). Daca in trecut cele mai interesante descoperiri au fost intamplatoare sau grabite de cautarea obiectelor de arta spect
351) Despre Polibius
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera sa fundamentală s-a păstrat fragmentat; Istoria universală. Scrisă în 40 de cărți povestește cucerirea lumii de către romani, de la începutul celui de al doilea război punic până la ocuparea
352) Giuseppe Verdi
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operă, ‚Oberto’’ pe care teatrul scala i-o acceptă în 1839.Giuseppe este propulsat imediat în rândul celor mai de seamă compozitori.O a doua operă a sa ,,O zi de domnie’’
353) La hanul lui Manjoala - Ion Luca Caragiale
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operă fiind printre puținele opere ale lui Caragiale in care narațiunea este la persoana I. Personajul-narator, in ipostaza călătorului, se indreaptă către Popeștii-de-sus, la polcovnicul Iordache,
354) Popa Tanda
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera epica culta in proza, mai intinsa decat schita, cu un singur fir narativ, cu o actiune mai complicata decat a
355) Studiul pietei
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera. Uneori este vorba nu numai de sfaturi, ci si de prescriptii, imperative carora cumparatorul trebuie sa se conformeze. De exemplu, produsele farmaceutice vandute pe baza de reteta se prescriu de
356) Enigma Otiliei - Leonid Pascalopol
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera literară „Enigma Otiliei” de G. Călinesc este un roman prin amploarea acțiunii, des
357) Conflictul in Moara cu noroc
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera acestuia, deoarece este inca o dovada a crezului moralist al lui Slavici, o pledoarie pentru viata linistita si cumpatata, de refuz al parasirii unei ordini prestabilite, deoarece astfel de acti
358) Instante narative - Ultima noapte de dragoste
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera literare. Astfel, “naratorul personaj în carne și oase, cu biografie și psihologie proprie” apare în romanul “Ultima noapte…”, fiind reprezentat de Șt Ghe. “V
359) Romana oral 2007
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operă literară studiată. Alexandru Lăpușneanul, de Costache Negruzzi Nuvela Alexandru Lăpușneanul, de Costache Negruzzi, este considerată de către criticul Al. Piru o nuvelă o nuvelă romantică în
360) Morometii - tema familiei
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera realista se creaza efectul de verosimil(care pare adevarat), credibil si iluzia realitatii. Toate personajele evolueaza in limita obisnuitului putand fi suprapuse peste o posibila realitate.
361) Geoge Calinescu - bibliografie
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera sa este extrem de variată, de la poezie, la cea mai completă și mai complexă istorie a literaturii române. Sunt selectate câteva domenii și titluri: Versuri: „Lauda lucrurilor”; 
362) Viata lui Mihai Eminescu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui sta marturie ca sufletul sau are radacinile unui daco-roman si coroana voievozilor.Poetul trebuie sa exprime in creatia sa, o multitudine de idei, de sentimente,poezia trebuie sa aiba o m
363) Lumina plina si Melancolie - Arghezi
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera sa a fost tradusă în numeroase limbi: franceză, italiană, spaniolă, germană, rusă, etc. Tudor Arghezi a murit pe 14 iulie 1967. Prezentați ideile strofelor poeziei „Lumină Lină”
364) Toma Alimos
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera epica. George Calinescu include aceasta opera intre cele patru mituri fundamentale ale romanilor, alaturi de mitul zburatorului valorificat sublim de Mihai Eminescu in poemul Calin file de poves
365) Romantismul
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera sa Arta moderna, Romantismul si neoclasicismul sunt pur si simplu doua fete ale aceleasi monede. Pe cad neoclasicimul cauta idealul sublim, sub o forma obiectiva, romanticul face acelasi lucru,
366) Popa tanda - caracterizare
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera si indirect, prin faptele si atitudinea acestuia, sau prin felul sau de a vorbi.Astfel, ajuns preot in Saraceni analizeaza situatia cu luciditate si isi da seama ca trebuie ‘sa faca din po
367) Hector Malot
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera autobiografica :Romanul romanelor mele; 3 Citeste ca sa afli mai mult; +Hector Malot a scris peste 60 de romane ,care s-au bucurat de un mare succes. +Cartea care l-a facut celebru
368) Testament - Tudor Arghezi
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera literara.Discursul lyric avand un character adresat,lirismul subiectiv se realizeaza prin atitudinea poetica transmisa in mod direct si la nivelul expresiei,prin marcile subiectivitatii:pronumel
369) Trubaduri si cavaleri
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Guillaume de Lorris, Romanul Trandafirului (Roman de la Rose), avand ca tema dragostea cavalereasca. Prezentata ca un vis, este o alegorie despre un om, care este introdus de Oiseuse (Le
370) Scriitor alchimist
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operatii descrise in tratatele clasice de alchimie si care au drept finalitate obtinerea pietrei filosofale incepe cu extragerea din mercurul obisnuit a unui ferment special numit de alchimisti "Mercu
371) Miscari feministe
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera sa literara considerata azi clasica - In apararea drepturilor femeilor. Cu toate ca guvernul englez, cu o atitudine dusmanoasa fata de Revolutia Franceza, a fortat in ilegalitate miscarea femini
372) Moara cu noroc - fisa operei
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera epica in proza cu un singur fir narativ, urmarind un conflict interior (psihologic) si unul exterior (social), care-i confera operei caracter psihologic. Personajele sunt putine,
373) Muzica lui Mozart
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera Seria" de la Teatrul Curtii din Munchen. Atunci a fost creat Idomeneo (l78l) pe care l-a comŹpus pe baza libretului abatelui Veresco. A avut un succes rasunator, datorat spiritului nou cu ca
374) Nicolae Grigorescu - pictor
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera lui Grigorescu sintetizează tradiția bizantină și stilul neoclasic, cărora li se adaugă elemente specific românești. Pentru realizarea portretelor sfinților sau ale Mântuitorului, pictorul pleac
375) Razboaie napoleniene
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera independent dar era intotdeauna sub comanda directa a lui Napoleon, in centrul armatei sale el pastra rezerve impresionante de cavalerie si de artilerie, utilizate pentru accelerarea inaintarii
376) Cronicari
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera,incepand cu primii i cititori avizati,cronicarii veacurilor al XVII-lea si al XVIII-lea,pana la ultimii specialisti din domeniul istoriei si istoriei literare,din zilele noastre, a fost amestecu
377) Joc si joaca - eseu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lirice este conditia umana, privita prin trei perspective: cea a copilului, a tânarului si a batrânului. Autorul sintetizeaza viata omului ca pe o combinatie a trei factori: Iubirea, Jocul si În
378) Basmul - Povestea lui Harap-Alb
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operă: În realizarea poveștilor sale, Ion Creangă pornește de la modele populare, caracterizând teme de circula
379) Arta poetica - Concept operational
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera literara in versuri in care autorul isi exprima crezul liric / propriile convingeri despre arta lite
380) Hortensia Papadat Bengescu - generalitati
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera: Nuvele și schițe: Ape adânci (1919), Sfinxul (1920), Femeia în fața oglinzii (1924) Mici romane: Balaurul (1923), Romanța provincială (1925) Contribuția cea mai valoroasă: Ciclul Hallipa-
381) Mara de Ioan Slavici
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera sa principalele virtutii morale exprimate de acesta:sinceritatea, demnitatea, buna-credinta, franchetea, cinstea, iubirea de adevar etc. Intraga creatie a lui Slavici este o pledoarie pentru
382) Drept notarial
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operaŹției juridice întocmite de părți. Formalismul reprezintă o caracteristică a actelor notariale. Dar formele nu sunt un scop în sine ci o necesitate determinată tocmai de necesitatea garant
383) Mihail Sadoveanu - prezentare generala
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera sa devenind un adevarat studiu social, moral si psihologic. Mihail Sadoveanu este un creator de atmosfera; universul prozei sale cu subiect din viata targurilor este inchis, sufocant, in el se
384) Nichita Stanescu - universul poetic
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera sentimentul mortii, necunoscut pâna atunci. Poetul, din perspectiva abstracta a durerii da o definitie afectiva a timpului: “trecerea durerii în trecerile timpului”. Timpul este o ab
385) Literatura romana interbelica
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera de cultura cu adevarat româneasca trebuia sa includa în substanta ei ideea de religiozitate. Revista traditionalista este “Gândirea” care apare la Cluj în 1921 sub conducerea lu
386) Scoala ardeleana - iluminismul romanesc
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera este o sinteze artistica a ideilor iluministe ale epocii, si reprezinta prima demonstratie de valoare a posibilitatilor poetice ale limbii romane, fiind sub acest aspect o neasteptata capodopera
387) Aluminiu si Hans Christian Oersted
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), OPERA Hans Christian Oersted s-a încarnat la 14 august 1777, în orășelul Rudkjobing, în insula daneză Langeland, în familia unui farmacist. Mijloacele financiare modeste ale părinților nu i-au perm
388) Istorie, literatura si constiinta istorica
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera de o importanta deosebita in cultura noastra: a pus primele pietre solide la temelile limbii literare de azi.” In Tara Romaneasca tiparul va cunoaste o raspandire larga in timpul lui M
389) Alexandru Lapusneanul
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera Alexandru Lapusneanul de Costache Negruzzi este o nuvela istorica. Publicată în primul numă
390) Comentariul literar al nuvelei La tiganci - Mircea Eliade
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Eliade, intrucat el considera ca,, orice loc natal constituie o geografie sacra . pentru cei cei care l au parasit , orasul copilariei si adolescentei devine totdeauna un o
391) Momentele subiectului in nuvela La hanul lui Manjoala
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera este strucurata pe momentele subiectului astfel ca in EXPOZITIUNE Personajul-narator, in ipostaza călătorului, se indreaptă către Popeștii-de-sus, la polcovnicul Iordache, unde socotește că va a
392) Catastrofe politice - eseu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operă de trei parale foarte, foarte actuală. Deci pe cine voi vota pe 25.11 ? Oi trăi și oi vedea. Și sa făcut și 25.11 M-am sculat devreme. De fapt nu mai puteam dormi. Mama a pregătit micul dej
393) Mara - comentariu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera se constituie prin imbinarea dintre romanul Marei,care urmareste destinul eroinei si romanul iubirii,care ilustreaza formarea si consolidarea cuplului erotic Persida-Natl. Reletarea actiunii se
394) Rapsodia Padurii de Nicolae Labis - Apartenenta la genul liric
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera literară este o creație lirică deoarece autorul, prin vocea e-ului poetic exprimă direct sentimente de admirație și încântare fata de frumusețile naturii. Mijloacele artistice folosite sunt ima
395) Balada Miorita apartine genului epic
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera literara Miorita este o imbinare ingenioasa de elemente lirice, epice si dramatice, ea este totusi o balada si apartine, in mod firesc, genului epic, avand trasaturi specifice acestei specii.
396) Popa Tanda de Ioan Slavici - actiunea
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera epica, întrucât autorul își exprima indirect sentimentele de admirație și atitudinea de aprobare fața de parintele Trandafir, pri
397) Cantecul Cidului - rezumat
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera de eliberare a Spaniei.
398) Portofoliu la limba romana clasa a 5-a
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera literare, este d-na Maria Popescu, mama lui Ionel, care facea parte dintr-o familie de oameni bogati. Fiind ziua fiului ei Ionel, a venit in vizita la el scriitorul Ion Luca Caragiale.
399) Lucian Blaga - Gustul eternului
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera sa este o vastă autobiografie – sub specie artist. De aici bogăția, firescul și timbrul ei de aur sec. Să-l închipuim din nou pe Blaga, cu amurgul oaspe în tindă, așteptînd din răsărit la
400) Romanul adolescentului miop - caracterizarea personajului
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera si îsi da seama mai bine de ceea ce se întâmpla în jurul sau. Adolescentul vrea sa se dezrobeze de sub dominatia – putem spune chiar tutela – lui Papini: „Am fost creat ca
401) Planeta celor doi sori de Horia Arama - rezumat
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera este descris un ratacitor,care cutreiera o planeta indepartata numita Ahra.Povestitorul afirma cum acest
402) Lucian Blaga - Fisa biografica
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), OPERA Dublul sau debut literar, ca poet cu ‘Poemele luminii’ si ca filozof cu ‘Pietre pentru templul meu’ are loc in 1919. A SCRIS Volume de versuri: ’Pasii profetul
403) Reteaua Token-Ring si standardul IEEE 802.5
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera pe un cablaj in topologie stelara, realizat cu cablu STP de tip 1, la o viteza de 4Mbps. Astazi retelele Token Ring opereaza la viteze de 4Mbps si 16Mbps, pe cabluri STP si UTP, categoria 4 si 5
404) Baltagul - Demonstratie ca este roman
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera sa cuprinde mai mult de o suta de volume cu o tematica diversa: istoria Moldovei (“Fratii Jderi”), natura patriei (“Tara de dincolo de negura”), viata m
405) Dimensiunea religioasa
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera a sa este „Cazania” lui Varlaam sau „Carte românească de învățătură Dumenecele preste an și la praynice împărătești”, care cuprinde 74 de predici . Cazania” lui Var
406) Capitan la 15 ani - Jules Verne
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera ale sale au fost ,,Capitan la 15 ani”;,, 20 000 de leghe sub mari”; ,, Ocolul pamantului in 80 de zile”. Opera ,,Capitan la 15 ani” a fost publicata in 1878 in care datel
407) Comparatie intre romanul realist si romanul de analiza
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera limitele conditiei umane. Naratorul omniscient este inlocuit de personajul-narator, ceea ce potenteaza drama de constiinta, ii ofera autenticitate. 2. Ca urmare a acestor sch
408) Vizita - apartenenta la gen
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera epica in proza, de scurta intindere, in cre se nareaza o intamplare semnificativa din viata unor personaje, desfasurata intr-un interval de timp si spatiu restrans. Fiind o opera epica, autorul
409) Teoria imigrationista
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Auxentius, episcop de Durostorum. Mult invocata chestiune a fondului lexical comun din limbile română și albaneză este deplin lămurită prin cercetările efectuate în ultimul timp, atât pe pl
410) Comparatie intre Hanul Ancutei si Decameronul
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera sa literara se oglindesc mai profund noile particularitati si caracteristici ale orientarii progresiste care prevesteste cotitura Renasterii italiene, epoca descoperirii omului si a lumii, epoca
411) O, ramai... - demonstratie
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera literara “O, ramai…” apartine genului liric datorita faptului ca eul liric is
412) Istoria la romani - Titus Livius Dio Cassius
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera de o serie de o serie de autori antici,ca Polybius sau Titus Livius dar i-a trecut cu vederea pe Caesar ,Salustius, Tacitus sau suetonius care i-ar fi largit mult baza de informare.Cu privire la
413) Deasupra tuturor...Eminescu - reperare cristica
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Eminescu doua specii de Timp , cel vital ”intact” care conduce spre maturitate si totodata cel al uzurii, al imbatranirii si al mortii . Amint
414) Pablo Picasso
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Picasso este o oglindă care permite urmărirea artei în secolul al XX-lea și totodată viața particulară a artistului. Pânzele lui ne amintesc de un jurnal intim care glorifică frumusețea și e
415) Cainele si catelul - demonstratie fabula
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera “Cainele si catelul” de Grigore Alexandrescu este fabula.Fabulele reprezinta o modalitate de a prezenta moravurile si defectele omenesti,cu intentia de a le indrepta.
416) Izvorul noptii - demonstratie gen liric
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera “Izvorul noptii” de Lucian Blaga apartine genului liric este aparitia eului liric in text.Eul liric este prezent in tex
417) Chirita in provintie
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operă a lui Vasile Alecsandri, fie ea poezie, proza, dramaturgie a contribuit la consolidarea și dezvoltarea literaturii române, într-un moment ăn care era nevoie de un spirit novator. Într-o epocă pl
418) Clasicismul francez
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera grandioasa pentru reconstituirea bisericii Sainte Genevievedin Paris devenita apoi Pantheonul. El este construit dupa un plan in cruce greceasca ,inaltat cu o mare cupola. La Madelaine din P
419) Concepte operationale
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera. Cand invocatia se adreseaza unui personaj imaginar sau absent, ea se numeste invocatie retorica. Metonimia - Figura de stil care consta in inversarea voluntara a categoriilor logice: intregu
420) Radacini spirituale in Dacia
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera a doi autori romani, ce constituie o referinta in materie. Este neindoios ca atat Mircea Eliade, cat si mai putin celebrul Vasile Lovinescu, au fost niste autentici carturari. In pofida acestui
421) Nici nu-i pasa - Tudor Arghezi
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operă lirică. Opera lirică este opera în care poetul, în ipostaza de eu liric își transmite în mod direct sentimentele, gândurile, ideile, cu ajutorul imaginilo
422) Arte plastice
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera este caracterizata de natura materiala a expresiei, eliminarea narativului din pictura, energia si nobletea atitudinii si Theodor Pallady (1971-1956), prieten cu Matisse, caracterizat prin rigoa
423) Emotie de toamna - Nichita Stanescu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operă lirică, o poezie de dragoste, în care eul liric comunică, în esență, inefabilul sentimentului de iubire, teama că el va dispărea. Opera lirică este opera în care eul liric exprimă în mod dire
424) Izvorul noptii - Lucian Blaga
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operă lirică, o poezie de dragoste, concepută ca o adresare directă către ființa iubită. Opera lirică este opera în care poetul, prin intermediul eului liric, își transmite în mod direct trăirile, ape
425) Inceputul - Nicolae Labis
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operă lirică, o artă poetică originală. Opera lirică este opera în care poetul, prin intermediul eului liric, își transmite ideile, sentimentele în mod direct
426) Lacul - Mihai Eminescu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operă lirică (fiind, ca specie literară, o idilă cu elemente de pastel). Opera lirică este opera literară în care eul liric iși transmite in mod direct propriile trăiri, c
427) Cuvant - Tudor Arghezi
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operă lirică, o artă poetică. Opera lirică este opera în care poetul, prin intermediul eului liric, își exprimă în mod direct ideile, sentimentele, emoțiile, cu ajutorul figurilor de stil și al imagin
428) Literatura fantastica - Vasile Voiculescu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera a lui Vasile Voiculescu este o initiere ce ii va schimba destinul unui vanator care devine sculptor si ne anunta de la inceput ca aceasta intamplare ii va releva o taina,originea operei de arta.
429) In loc de prefata - Ion Minulescu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera literară în fond). Există o dublă ipostaziere a eului liric, detectabilă după lectura integrală a textului: 1condiția comună - omul obișnuit, muritorul, efemerul; 2condiția creatorului de ar
430) Moara cu noroc - Ioan Slavici
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operă a genului. Nuvela este opera epică în proză, cu dimensiuni situate între povestire și roman, cu un singur fir epic urmărind un conflict unic, care are o tendință mai mare de obiectivare decât
431) Grigore Ureche
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera "Cartea ce se cheama Letopisat", ce intransa spune cursul anilor si descalecarea Tarii Moldovei si viata domnitorilor. Editia care s-a pastrat nu este cea originala si se presupune ca ar fi f
432) Calugarii sciti
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera Sfântului Chiril al Alexandriei, justețea formulei prezentate. În acest sens, călugării sciți nu operează nici un adaos nepotrivit la învățătura de credință, ci, dimpotrivă, doresc să preciz
433) Alegoria Luceafarului - studiu critic
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera completa a lui Eminescu. El considera Luceafarul varful operei eminesciene spre care ne urcam citind creatiile mai mici. Din toate acestea se desprinde o idee centrala confirmata de toti critici
434) Jackie Chan
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera Research Institute, a training center for the form of musical theater known as Peking opera (see Chinese Music). For ten years, Chan studied dance, martial arts, music, and acrobatics in an
435) Augustin Buzura - Vocile noptii
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera lui Augustin Buzura trateaza, in ansamblul sau, societatea anilor saptezeci- optzeci, proiectan
436) Lucian Blaga - biografie
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera sa postuma echivaland-o cantitativ pe cea antuma). Abia in 1962, opera sa reintra in circuitul public. Inaugurata cu Poemele luminii (1919), opera poetica antuma a lui Blaga cuprinde, pana i
437) Jean Piaget
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operații, operații concrete, si operații formale. În stadiul senzi-motor (0-2) ani, inteligența ia forma acțiunilor motoare. Inteligența in perioada de preoperații (3-7ani) este intuitivă. Structura c
438) Necesitate si intamplare
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera o distincție între necesar și întâmplător. Pe drept cuvânt, Engels observa că “dacă faptul că o anumită păstaie de mazăre conține șase boabe, și nu cinci sau șapte este de același ordin cu
439) Elemente simboliste specifice poeziei bacoviene
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Bacovia este evidenta, întrucât acesta recurge la : simboluri , sugestii , corespondente , muzicalitate , prozodie . Influentele resimtite în poemele sale sunt diverse : E.A Poe , Rollinat ,
440) Pomul de la rascruce - creatie proprie
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera druțiană, luată în ansamblu impune un scriitor inconfundabil, unul dintre cei mai mari, pe care i-a dat românitatea, în a doua jumătate a secolului al XX-lea’’. Opera sa e o parolă
441) Aristotel
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera a lui Aristotel a fost scindata dupa mai multe criterii. Cel mai vechi se bazeaza pe marturia lui Plu
442) Erasmo de Mircea Horia Simionescu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera Erasmo prezintă viața autorului, nu reletează o întâmplare trăită deoarece nu precizează locul și timpul întâmplării. Expozițiunea - Autorul, președinte al republicii, decretase starea de ră
443) Vechimea sistemului planetar al Soarelui
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera cu aceste dimensiuni, dar trăim liniștiți în ele. Sistemele ipotetice de referință pe care vi le propunem se caracterizează prin aceia că au originile comune în orice punct din spațiu la care
444) Stilul Art Nouveau
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Malory, “La Mort d’Arthur”. Inevitabil, aceste ilustratii erau ecoul stilului medieval al lui Edward Burne-Jones, însă ele au arătat si influenta stampelor japoneze, prin s
445) Art Nouveau
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operari mai apropiate intre artist si artizan; • Artizanatul fata de masina: fireste ca artistul trebuie sa-si aduca contributia la rezolvarea problemelor ridicate de arta aplicata dar se nas
446) Ludwig van Beethoven
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operă nemuritoare, ale cărei sunete străbat lumea de la un capăt la altul, ca niște chemări la încredere, la luptă neîntreruptă împotriva răului, la înfrățirea tuturor oamenilor. Beethoven a cunoscut
447) Ion Neculce - date generale
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera bogate referiri se fac la raporturile Moldovei, uneori ale Țarii Românești, cu Poarta Otomană, Neculce consemnând cu durere și revoltă ingrata oprimare către Imperiul Turcesc, dar și de către un
448) Lectia despre cub
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera sa el nu dorește să realizeze obiectul în sine, ci ireprezentabilul din aceasta, astfel sculpturile sale ce aveau ca temă pasărea, nu au întruchipat existența în sine a păsării, ci zborul, Brânc
449) Configurarea unui Firewall Personal
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operațiuni care se aplica anumitor componente ale diferitelor aplicatii sunt intr-o continua modificare datorită interactiunii unor module ale acestora cu sistemul de operare. Aceste “schim
450) Floare Albastra - comentariu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera intreaga o va actualize si multiplica, urmand sa reinfloreasca supreme in Luceafarul. Pana la drama lui Hyperion insa, pana la retragerea lui din nefireasca aventura cu realul, vor exista numero
451) Ulcerul gastroduodenal
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera. Bolnavii cu nișa închisă vor continua regimul de crutare, în orice caz fără tutun și alcool, vor păstra indicațiile terapeutice ale medicului, prezentându-se periodic la control radiologic și e
452) O Scrisoare Pierduta - demonstratie
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera se deschide cu expozitiunea. Tipatescu are o discutie cu Pristanda prin care ii aduce la cunostinta ca Nae Catavencu se afla in posesia unei scrisori ce ii poate aduce reusita in afaceri.
453) Pasa Hassan - caracterizarea domnitorului Mihai Viteazul
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera literara este intitulata ‘‘Pasa Hassan‘‘ deoarece naratorul il caracterizeaza pe viteaz prin prisma ochilor lasului si prin modul in care acesta este vazut de catre las.B
454) Desteapta-te, romane! - apartenenta la specia literara
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera literară Deșteaptă-te, române este scrisă de Andrei Mureșanu, cunoscut poet pașoptist.Inițial p
455) Concepte literare
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera literara cuprinde o anumita conceptie a scriitorului fata de problemele vietii.Aceasta este ideea scrierii.Ex:in
456) O scrisoare pierduta - apartenenta la specie si gen
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operă dramatică.
457) O scrisoare pierduta - demonstratie
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operă literară regăsim trăsăturile caracteristice comediei, putem afirma apartenența ei la această specie literară.
458) Baltagul - demonstratie
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera capătă aspect mitic. Analizând din perspectiva drumului spre viață a lui Gheorghiță, opera are un caracter inițiatic. Prin urmare, acțiunea romanului este mult mai complexă decât cea a unei nuve
459) Muzica secolului X X
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera intr-un act pentru un personaj „Asteptarea” (1909), opera „Pierrot Lunaire” (1912), lieduri, piese pentru pian, „Cvartet de coarde”, „Varatiuni pentru o
460) Romantismul in muzica
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operă: - „Antigona”, muzică e scenă op. 55 - „Visul unei nopți de vară” op. 61 - „Athalia” op. 72 - „Oedipe la Colona” op. 93 - opera „Nunta
461) Romania in secolul XX
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera cu o mai mare independență față de URSS în comparație cu ale state din Europa de Est. România era astfel prima țară din Europa, în afară de URSS care a inițiat relații diplomatice cu Germani
462) Sistemul producatorului
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera la orice nivel nenegativ,multimea productiei X poate fi formal definita astfel: X={x/x=(B-A)y,y>0} iar elementele sunt rezultatul aplicatiei liniare X=(B-A)y in timp ce y ia valori pe intr
463) Arta Paleolitica
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera gravata completa a Aurignacianului, reprezentand un erbivor cu coada scurta, fara indoiala un tap salbatic. In pestera Chauvet(Franta), J. Clottes a stabilit varsta Aurignacianului pentru o p
464) Proiectarea si analiza sistemelor de operare
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operativa) si memoria secundara (externa, de lunga durata). Memoria operativa este electronica sub forma de cipuri, de obicei cu acces aleator (RAM - Random Access Memory) si trebuie sa fie alimentata
465) Teoria zonei pivot
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera lui Mackinder reprezintă o interpretare cu finalitate strategică a geografiei lumii. Pentru a &
466) Paralela intre Povestea lui Harap Alb si Aleodor imparat
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera literara in totalitatea ei este ca un ban de aur pus in circulatie universala.
467) Odaia bunicului de Ion Pillat
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera idealurile stravechi, readuce in atentie trecutul, folclorul, tot ce tine de neam, de unicitatea neamului si a trairii taranului. Poezia „Odaia bunicului” pune in evidenta evocarea u
468) Sistemul national de biosecuritate in Bulgaria - aspecte biotehnologice
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operaâia presupusă trebuie să fie terminată sau analizată de risc – benefit, trebuie să se determine dacă nivelul riscului este admisibil și operația presupusă poate fi continuată. Pe
469) Noapte de toamna - George Toparceanu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera sa, aduce in prim plan, iubirea: „Dormi, iubire dulce!......” Iubita, traieste dulcele somn al noptii, in timp ce poetul rataceste „pe carare” fermecat de splendoarea nat
470) Actul creatiei argheziene in poezia Testament si Cuvant
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera sa si elemente ce dau culoare si prospetime vietii: “Macar cateva crampeie/ Macar o tandara de curcubeie,/ Macar nitica scama de zare,/ Nitica nevinovatie, nitica departare/ As fi voit sa
471) Elegia I de Nichita Stanescu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operație a utilizat un lanț de negații: „Eu sunt cel care a dat mărŹturie / pentru exisŹtența lui Dumnezeu./ Eu sunt cel care am dat mărŹturie / de neexistența lui Dumnezeu, pentru c
472) Conceptul de participatie penala
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera deopotrivă și simultan pentru toți făptuitorii (de exemplu, lipsa pericolului social, lipsa unui element constitutiv al infracțiunii, abrogarea incriminării, prescripția acțiunii penale, amnisti
473) Spatiul cu 6 dimensiuni
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operăm cu aceste câmpuri, dar este bine să cunoaștem că ele există pretutindeni și formează scheletul electromagnetic al tuturor realităților din Galaxia Noastră și a vecinătăților ei. Nu putem
474) Miorita si globalizarea culturii
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operă cu un epic simplificat și esențializat. Probabil că lectura Mioriței în fața unui auditoriu tibetan ar stârni mai mult entuziasm decât în fața francezilor sau a nord-ame
475) Omul Fanta Nichita Stanescu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operă serioasă. Ca să nu supere pe zeu, luptătorul așeză la coada cortegiului triumfal un bufon. CoŹmiŹcăria este supapa necesară tragicului pentru a nu muri de conŹgestie. Omul-fantă e
476) Emily Bronte - biografie
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera poetica intr-un compediu intitulat: Poeme de Currer, Ellis si Acton Bell. Pentru a scapa de prejudecatile impotriva femeilor scriitoare , surorile Brontë se folosesc in publicatiile lor
477) Nichita Stanescu in cautarea pietrei filosofale
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operă cu mult înainte ca ea să fie așezată pe hârtie, schițându-și mental traseul său liric. De aici sentimentul că opera lui Nichita este unitară, fiecare volum așezându-se &i
478) Troita
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operă a artistului lăpușean Alexandru Perța Cuza. De altfel, acesta afirmă că, în ultimii ani, este autorul a peste 1.400 de troițe. De asemenea, o troiță a eroilor este amplasată în Baia
479) Memorialul
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera sculpŹtorului Aurel Vlad). Anual, în cadrul Memorialului din Sighet se desfășoară cursurile școlii de Vară, unde 100 de elevi ascultă prelegerile unor profesori din țară și din străin
480) Viata ca o prada de Marin Preda
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera de arta durabila". Temele se repeta, sunt banale, originalitatea consta in perspectiva neobisnuita de prezentarea lor. "De aici inainte soarta mea nu avea sa se mai schimbe, n-aveam sa mai
481) Pierdut in suferinta de Mihai Eminescu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui, este in acest caz zadarnica: “Zadarnica mea minte de visuri e o schele.” Versul “Caci ce-i poetu-n lume si astazi ce-i
482) Formarea constiintei istorice
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Miron Costin relatand evenimetele petrecute dupa 1661.Meritul sau este cu atat mai mare cu cat este considerat de asemenea si primul nostru mare povestitor,precursor al lui Creanga si
483) Povestirea in rama - Fantana dintre plopi
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera ,,Fantana dintre plopi’’ de Mihail Sadoveanu este o povestire in rama.
484) Romantismul - sfarsitul secolului al XVIII-Iea si inceputul secolului al XIX-Iea
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera -Antigona,muzica de scena op.55,Visul unei nopti de vara,op.61,Athalia,op.72,Œdipe la Colona,op.93,opera Nunta lui Camacho,op.10,Lorelei,op.98. Edward Grieg (1843-1907) C
485) Joseph Rudyard Kipling
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operă clasică -- Povestiri pentru copiii mici, publicată în 1902. Kim' – o altă operă memorabilă, văzuse lumina tiparului în anul precedent. Poezia lui Kipling din această perioadă i
486) Sistemul juridic englez Common-Law
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera de unificare acestor cutume locale într-un drept comun pentru întregul regat, datorată exclusiv Curților regale de la Westminster. După cucerirea normandă exista un mare număr de org
487) Demonstratie Doua loturi
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera “O scrisoare pierduta” este o comedie.
488) La tiganci
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera este Gavrilescu, un om in floarea varstei la 49 de ani, profesor de pian care si-a ratat sansa de a devein artist. De asemenea el si-a ratat si dragistea adevarata ceea ce a dus la o viata monot
489) Valea Bistritei - compunere
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera a naturii: trei stanci gigantice, legate una de cealalta, strapungeau inaltimile, iar vantul, prins ca in cleste intre ele, se zbatea nebuneste, scotand tipete ingrozitoare, incretind orizontul.
490) Povestea lui Harap-Alb
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera Amintiri din copilarie,Tarani din Humulesti cu cele din basmul cult. Avand toate trasaturile de mai sus Povestea lui Harap-Alb de Ion Creaga este un basm cult.
491) Formarea constiintei istorice - Studiu de caz
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera cronicarilor nu este numai această dimensiune moralistă, ci și perspectiva asupra patriotismului și etnogenezei poporului român. Cronicarii susțin descendența poporului român din
492) Comparatie intre poeziile Lacul, Emotie de Toamna si Izvorul Noptii
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera-mi inima cu ceva’. Verbul l-a imperativ subliniaza caracterul de adresare directa ‘acopera’. Subst. ‘umbra’care se repeta de 2 ori in versul al doilea semnifica
493) Mercantilismul - doctrina economica
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera o doctrina a cresterii economice.Desi cu imperfectiuni,cu mari si multe contradictii si lacune metodologice,pentru timpul cind a fost gindita ea a insemnat o mare realizare. Preocupati de sta
494) Mara roman realist
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera este un roman realist prin tema, prin crearea de personaje in raport cu mediul in care acestea traiesc, acestea avand o personalitate puternica si un caracter la fel de puternic, prin perspectiv
495) Scurt istoric al aparitiei prezumtiei nevinovatiei
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera prezumția de nevinovăție. Astfel în declarația universală a drepturilor omului găsim consacrat principiul potrivit căruia: orice om trebuie considerat nevinovat până la proba cu
496) Doctrine politice
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera si activitate desfasurata M. Manoilescu ’’Importanta si perspectivele industriei in noua Romanie”, ”Neoliberalismul ”, ” Cursul de economie politica si ration
497) Doua loturi de I.L.Caragiale - comentariu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera epica, dar Caragiale isi dovedeste si aici talentul de dramaturg prin folosirea dialogului foarte apropiat de comunicarea orala ,care se desfasoara intr-o succesiune dramatica de intrebari si ra
498) Structura procesului de asamblare
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operații ; faze ; mânuiri.Prezent?m, spre exemplificare, operația de presare manual? a unei bucșe intr-un alezaj (Fig.1) , care cuprinde urmatoarele faze : - preg?tirea pentru asamblarea (intro
499) Chirita in provincie
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera aceasta este in primul rand o comedie de moravuri. Mijloacele de realizare a comicului sunt variate : • comicul de limbaj – personajele vorbesc o franceza modernizata (Gulitza fu
500) Contractul de inchiriere
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera tacita relocatiune potrivit dispozitiilor Codului civil (art.1437-1438), cu efecte pe timp nedeterminat si cu posibilitatea denuntarii unilaterale de catre oricare dintre parti, cu conditia resp
501) Testament si Flori de mucigai - Tudor Arghezi Bacalaureat
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera sa care trebuie să devină un semnal pentru dreptatea socială (pedepsește prin opera lui pe cei care au asuprit și îi face nemuritori pe cei ce au suferit). Acestea spre deosebire de po
502) Baltagul - Bacalaureat
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operă”, „vârful de realizare artistică pentru toată proza sadoveniană”. Cu puternice rădăcini în folclorul rom&a
503) Dacia literara - Bacalaureat
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera vastă, atât ca întindere, cât și ca varietate (a pus bazele tuturor genurilor: poezie, proză, dramă). Dacia literara - Bacalaureat - Alecasandri este cel care a pus bazele u
504) Harap-Alb - Bacalaureat
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Creangă. Personajele care simulează forțele malefice au o funcție bine determinată: chiar dacă par adversari sau „impostori” – Spânul – el
505) Simbolismul in poeziile Plumb si Lacustra - Bacalaureat
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operă. Tema Tema: transformarea / trecerea / metamorfoza materiei în spirit. Redundanță simetrie Cele două catrene ale artei poetice se construiesc în jurul simbolului impus de tit
506) Ion - Bacalaureat
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Slavici, care își propusese în secolul anterior să realizeze o monografie a satului ardelenesc, cât se poate de apropiată de adevăr (creator al realismului poporal). Re
507) Traditionalism-In gradina ghetsimani - Bacalaureat
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operă care învinge timpul își abandonează natura umană („Bătându-se cu moartea, uitase de viață”) – realizează un portret al geniului în luptă cu timpul. Este
508) Morometii - Bacalaureat
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operă și autobiografie. El accentuează importanța pe care tatăl real a avut-o în construirea romanului, a întregii lumi imaginare: „îmi iubeam tatăl, o personalitate puternică
509) Plan de Cariera
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera alegeri Mediul social si educativ constituie sursa principala a influentelor care conduc la maturizarea capacitatii de a lua decizii Factoi semnificativi in alegerea carierei Familia
510) Gustave Courbet
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera de până atunci a lui Courbet a fost expusă cu succes în 1849. În acelasi an el si-a vizitat familia la tară si a făcut una din cele mai mari opere a
511) Theodor Aman
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera sa de gravor este bogată și constă mai ales din portrete și scene de la țară. Portretele sunt cinstit studiate și conștiincios lucrate, unele chiar remarcabile, cum ar fi acel al mamei artistulu
512) Andrei Otetea
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Operă de erudiție sigură ți de larga înnoire documentară a domeniului prin cercetari în arhivele din Florența, monografia consacrata lui Guicciardini –François Guichardin .Sa
513) Sobieski si romanii
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera literara "Sobieski si romanii" are toate atributele pentru a spune ca este o nuvela.
514) Eul liric in poeziile - Lacul, Izvorul noptii si Emotie de toamna
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera-mi inima cu ceva”). Viitorul transmite starea de amaraciune a poetului, tristetea provocata de iubirea ce s-a terminat. Prezentul insa, subliniaza nu doar o realitate dura, ci si capac
515) Miron Costin
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operă consacrată originii neamului sunt gândurile exprimate de Miron C. în ,,Predoslovie”. Cronicarul afirmă că este cu neputință să nu rămână scris adevărul privind originea n
516) Dreptul proprietatilor intelectuale
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera. Este cazul operelor colective; f) persoana fizică sau juridică ce face publică opera. Calitatea de autor al operei Calitatea de autor izvorăste din activitatea de creatie a unei sau a unor
517) Din Epopeea lui Ghilgames
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera de arta; scrierea e doar imitatia obiectelor ( pictografia ), in arhitectura apar coloane de caramizi nearse si jumatati de coloana ornamentate cu cuie de pamant ars cu capetele colorate; iar si
518) Legendele olimpului
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera a mainilor lui Prometeu. Oricat de importanta ar fi problema cronologiei miturilor, esentialul il constituie continutul lor pentru ca diferitele variante ale aceluiasi mit pr
519) Jules Verne
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), OPERA Călătorii extraordinare - Cinq Semaines en ballon (Cinci săptămâni în balon) - 1
520) Nicolae Iorga
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera sa istorica cuprinde diverse domenii: monografii de orase, de domnii, de familii, istoria biser
521) Madrid
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera a arhitectului madrilen Pedro Ribera. Madrilenii, acesti oameni amabili, spirituali, curtenitori, cu multe obiceiuri, intre care tipic este acela de a petrece ore in sir in cafenele. Cafeaua
522) Sistemul decizional al organizatiei
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera diferite decizii, care trebuie sa raspunda anumitor cerinte si exigente, precum:existenta unuia sau mai multor obiective ce urmeaza a fi înfaptuite într-o perioada predeterminata; de
523) Romantismul in arte
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera clasice si romantice.Dealtfel, noua directie in miscarea literara e preocupata nu de a rasturna niste dogme teoretice – precum la romanticii francezi, depilda – proclamand libertatea
524) Portretul
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera cronicarilor, motiv care atesta calitatile literare ale acestor texte. Exemple: Gr. Ureche, Miron Costin, Ion Neculce.”-cf. Dictionar de terminologie literara, Editura Stiintifica, Bucures
525) Conu Leonida fata cu reactiunea de Ion Luca Caragiale
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera sa cu adevarat tragica, de pilda in Napasta, a ales oameni din alta lume, si anume tarani, oameni intregi. Nu putea incredinta roluri atat de serioase si de tragice targovetilor. Acestia au la C
526) Antigona
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Eschil au mai ramas doar patru tragedii -fiecare fiind o parte dintr-o trilogie (Rugatorele, Cei 7 contra Tebei, Prometeu inlantuit si Persii)si o trilogie completa, singura transmisa din a
527) Cezar Petrescu Biografie
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera Opera lui Cezar Petrescu cuprinde circa 70 volume - romane , nuvele, piese de teatru, proză fantastică și literatură pentru copii, studii, note de călătorie și memorialistică.
528) Caprioara din vis
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera ‘’In mijlocul lupilor’’ de Vasile Voiculescu apare brusc un element mister
529) Caracteristicile textului fictional
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera literara este un text fictional, o lucrare originala cu valoare estetica care creaza un univers imaginar si coerent prin valorificarea tuturor posibilitatilor de exprimare al limbajului artistic
530) Chirita in provintie - demonstratie
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera aceasta este in primul rand o comedie de moravuri. Mijloacele de realizare a comicului sunt variate : •comicul de limbaj – personajele vorbesc o franceza moder
531) Chirita-in-provintie---demonstratie
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera aceasta este in primul rand o comedie de moravuri. Mijloacele de realizare a comicului sunt variate : comicul de limbaj – personajele vorbesc o franceza modernizata ( musiu Sarl, furculis
532) Desteapta-te romane! - argumentare imn
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lirica,imnul transmite sentimentele,gandurile si ideile direct prin intermediul eului liric si a figurilor de stil .
533) Demonstratia apartenentei unui text literar la genul liric - epic
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera (locul in literatura, temele abordate etc.);2.Date despre opera in discutie(volumul din care face parte,data aparitiei,tema abordata etc.);
534) Speciile literare - descriere si exemple
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera narativa, epica, de scurta intindere; 2. are caracter umoristic; 3. satirizeaza si face haz pe seama nor defecte omenesti ca lenea betia, prostia, hotia, zgarcenia etc. Personajele cele ma
535) Saracutul de Emil Garleanu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera literara Saracutul! este, ca si celelalte scrieri ale volumului, o schita, acea specie epica in proza, de mica intindere in care este infatisat un singur moment semnificativ din viata unuia sau
536) Paralela intre Tudor Arghezi si Lucian Blaga
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera lui Arghezi poate fi totusi usor de inteles pe cand cea a lui Blaga nu o putem intelege pana nu ii cunoastem filozofia. In ceea ce priveste cunoasterea Blaga crede ca universul este alcatuit din
537) Cantareata cheala de Eugen Ionescu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Eugen Ionescu, francezii, și toți care i-au citit sau vizionat piesele de teatru, “au devenit într-un fel români” – cum spunea chiar autorul. Pe data de 28 mart
538) Amintiri din Copilarie Ion Creanga
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera si destule aspecte amare de viata rurala. I. Creanga îi admira pe harnicii tarani humulesteni, gospodari vestiti, care "nu-s traiti ca în bîrlagul ursului, ci au fericirea d
539) Berlin
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera House (1743); the State Library (1774-1780); the baroque Arsenal building (1695-1706; designed by Andreas Schlüter), now housing a historical museum; Saint Hedwig's Cathedral (1747-1773); t
540) Din lumea celor care nu cuvanta - Marinimie de Emil Garleanu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operă plină de gingășie si senŹsibilitate. Emil Girleanu, în faza de început, este influențat de ideologia sămănătoriștilor așa cum vădesc unele schițe și povestiri în care elogi
541) Emil Garleanu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operă plină de gingășie si senŹsibilitate. Emil Garleanu, în faza de început, este influențat de ideologia sămănătoriștilor așa cum vădesc unele schițe și povestiri în care elogi
542) Prezentarea cartii Rascoala de Liviu Rebreanu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera e o continuare a romanului ,,Ion”. Este vorba astfel de personajul Titu Herdelea, despre care aflăm
543) Prezinta specificul perspectivei narative intr-un roman studiat
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Marcel Proust”, unde el își exprimă concepțiile despre roman: „Să nu scriu decât ceea ce vad, ceea ce aud, ceea ce înregistrează simțurile mele, ceea ce gâ
544) Prezinta constructia discursului narativ prin referire la conceptele operationale
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operă desfășurându-se între aceste două norme etice. Căci lumea operei lui Slavici nu este a satului tradițional, mai mult sau mai puțin idealizat, așa cum apare în creațiile unor au
545) Modalitatile de caracterizare a personajului prin referire la un roman de tip obiectiv
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera: Florica: “umbli după ea ca armăsarul dupa iepe…Mă mir că nu ți-e rușine” c). personajul însu
546) Modalitatile de caracterizare a personajului referire la o nuvela psihologica
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operă Deși exercită asupra Anei o dominațe fascinantă, Lică este caracterizat în mod direct de Ana ca fiind „om rău
547) Prezinta subiectul unui text narativ studiat apartinand lui Ioan Slavici
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operă despre iubire și căsnicie, proiectând în prim-plan dragostea dintre Persida și Natl, feciorul măcelarului Hubăr. Se poate vorbi și de un roman al Persidei – dragostea ei situ&a
548) Definitia fantasticului
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera literara situatiile fantastice iau nastere prin incalcarea voluntara a rationalitatii, a semnificatiilor temporale. Incalcarea realitatii se realizeaza prin interferenta supranaturalului cu
549) Baltagul - argumentatia apartenentei la specia romanului
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera ramasitele lui Nechifor , face randuielile de inmormantare si cu abilitate ii determina pe faptasi sa marturiseasca. Deznodamantul marcheaza intoarcerea la lumea datinilor s
550) Carcateristicile prozei subiective
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera'Amintiri din copilarie',in care autorul Ion Creanga pune accent in mod special pe'fabrica de popi'din Falticeni,pe deprinderile necinstite ale unor profes
551) Romanul adolescentului miop de Mircea Eliade
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera este,de fapt,un antiroman,incepand si terminandu-se cu aceeasi fraza:'Pentru ca am ramas singur,m-am hotarat sa incep chiar azi Romanul adolescentului miop'. De altfel,caracterul de'metaroman
552) Regere moare de Eugen Ionescu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operă a tradus-o în limba franceză, între 1945-1949. De cel dintîi l-au apropiat verva satirică, gustul comun pentru reliefarea clișeelor, a stereotipiilor de limbaj ale personaj
553) Cantareata cheala
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operă teatrală specific didactică. Și de ce se numește opera asta Cîntăreața cheală și nu Englezește fără profesor, cum mă gîndii mai întîi s-o intitulez, nici Ora engleză,
554) Semnificatia marii uniri pentru generatiile urmatoare
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera unui singur om, ci a unei intregi națiuni. Marea Unire a fost cel mai important pas din istoria României.A fost un nou început și o mare schimbare în viața economică,po
555) Filosofia in poeziile lui Eminescu - Scrisoarea I, Glossa, Luceafarul
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera eminesciană, dar acestea nu coboară întru nimic originalitatea poetului, care trebuie căutată numai în adevărul și energia lirismului cu care a însuflețit diverse gânduri
556) Fuga de pe cruce - Pe culmile disperarii - Emil Cioran
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui,asa cum mi sa intamplat si mie in mica masura.Diavolul iti ofera tot ce vrei,tot ce iti doaresti in viata asta muritoare,la un „pret” ce pare mic,dar prinde contur atunci cand pa
557) Melancolie versus Lacul
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera ,,Lacul”, momentul surprins este de visare, ambii indragostiti asteptandu-si iubitele sa apara, in timp ce orele treceau. Tema celor doua creatii se refera la un sentiment de dragoste a
558) O scrisoare pierdut - demonstratie comedie
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera apare si comicul de nume. Numele lui Stefan Tipatescu vine de la cuvantul tip, ce reprezinta in co
559) Clauzele asiguratorii
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera al clauzelor asiguratorii nu este și nu trebuie considerat o trăsătură intrinsecă a lor căci, dacă ar fi așa, recunoașterea libertății de opțiune menționată pe seama partenerilor contractuali nu
560) Despre sistemul decizional al organizatiei
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operă diferite decizii, care trebuie să răspundă anumitor cerinTe si exigenTe, precum: existenTa unuia sau mai multor obiective ce urmează a fi înfăptuite într-o perioadă predeterminată; d
561) Particularitatile romanului dupa al doilea razboi mondial - Morometii
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera este cel dintre individ si fatalitatile istoriei (intre Moromete, taranul traditional, si noua mentalitate impusa). Un alt conf
562) Tartarin din Tarascon de Alphonse Daudet
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera literara: Tartarin din Tarascon Autor: Alphonse Daudet (1840-1897) Rezumatul operei Tartari
563) Locul si rolul comunicarii in consiliere
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera citată, defineste comunicarea ca un “transfer ordonat de semnificaTie”. [13, p. 29] Este o definiTie simplă, dar din aceasta reTinem un termen specific teoriei comunicării, semnific
564) Prorogarea de competenta
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera numai in ipoteza în care nu exista nici una din ipotezele de la lit. a-c al art. 34 C.proc.pen. Insa nu orice legatura între doua sau mai multe infractiuni constituie un caz de conex
565) Bivolul si cotofana text epic
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera epica in “bivolul si cotofana” George Toparceanu transmite in mod direct ironia fata de greseala catelului de al consider ape bivol “p
566) Mesterul Manole - povestirea pe momentele subiectului
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera nu seamana cu imaginea prefigurata. Artistul o simte ca nerealizata,de aceea vrea sa sparga zidul. Dar, odata terminata, creatia nu-I mai apartine,fiind a colectivitatii. Deznodamantul releva
567) Michelangelo Buonarroti
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera din tinerete a marelui architect renascentist – nu avea decat 24 de ani cand a creat-o, in 1499 – aceasta sculptura atrage privirile ca un magnet. Construita pentru a decora monument
568) D-l Goe - Apartenenta la specia literara schita
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera epica – o naratiune – in proza, de mici dimensiuni, in care se relateaza o singura intamplare semnificativa din viata unor personaje. Actiunea dintr-o schita se
569) Moara cu noroc - nuvela realist psihologica
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera lui Slavici este o nuvela psihologica prin tematica,prin conflict interior,prin modalitatile de caractrizare a personajului,si de investigare psihologica.In nuvela psih.,accent
570) Traficul si consumul ilicit de droguri
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operatiunile de dozare, combinare, încercare – efectuate cu produsele si substantele stupefiante ori psihotrope în scopul înzestrarii acestora cu calitatile dezirabile persoane
571) Reflectii - Eseu conjunctural
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operă de Verdi, un scriitor sau o operă matematică, un pictor sau o operă arhitecturală. Câte puțin din cât mai multe domenii culturale. Nu te exprima nici o dată despre domenii pe care nu
572) Enigma Otiliei tehnica narativa
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera e naratiunea. Perspectiva narativa este cea dindarat specifica romanului doric presupunand un narator omniscient si omniprezent care relateaza cronologic la persoana a III-a neimplicat,obiectiv
573) Dan capitan de plai rezumat
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operă epică, deoarece autorul își exprimă gândurile și sentimentele în mod direct, prin intermediul faptelor și al personajelor, respectându-se ordinea firească a momentelor su
574) Alexandru Lapusneanu demonstratie
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera pe tiranul crud, sangeros, razbunator si viclean. Nuvela prezinta fapte verosimile, care pot fi crezute, avand un conflict concentrat de natura exterioara. Intriga este riguros construita, i
575) Portofoliu la Limba si Literatura Romana
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera intreaga gradina linistita .‘’ ; - Imaginile Auditive Exemple :’’Cascada se lovea de stancile si pietrele muntelui acoperind cantecul trist al greierului ‘’
576) Marketingul serviciilor - Marketingul financiar bancar
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera?iunile comerciale îndeplinite până la 1989 de Banca Na?ională au fost transferate unei noi bănci comerciale (B.C.R.). În România, băncile comerciale func?ionează conf
577) Clopotnita de Ion Druta - Caracterizarea personajelor
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operă ocupă locul personajului principal. Numele lui semnifică punctualitate și înțelegere. De către autor este caracterizat fiind un tinăr înalt și zdravăn,cu ochi blinzi și triști,
578) Cuvant de Tudor Arghezi
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera literara "Cuvant" de Tudor Arghezi are toate notele caracteristice ale genului pe care il ilustreaza.
579) Filosofii sofisti
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operă filosofică vastă. Chiar dacă nu toate titlurile de lucrări ce i se atribuie îi aparțin el are în operele sale cunoștințe foarte variate. El este filosoful care a gândit desp
580) Memento Mori - Tabloul Daciei
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui fiind considerate universala intrucat el imprima sentimentelor un inteles unic ce transcede deseori realitatea, oferindu-ne astfel o definitie pertineta a ceea ce inseamna un poet in raport
581) Alexandru Lapusneanul rezumat pe capitole
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera pe tiranul crud, sangeros, razbunator si viclean. Nuvela prezinta fapte verosimile, care pot fi crezute, avand un conflict concentrat de natura exterioara. Intriga este riguros construita, ia
582) Cicero
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera si activitatea lui M. Tullius Cicero constituie o permanenta sursa de inspiratie si un important si prolific obiect de studiu, chiar si pentru contemporani. Opera lui Cicero cuprinde mai mult
583) Caracterizarea lui Nica - plan de idei
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operă din punctul de vedere al copilului dar și al povestitorului. Eroul central apare, așadar, înfățișat de autor, din copilărie până în pragul adolescenței. - Într-un pri
584) William Shakespeare
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera tradusa a fost “Iuliu Cezar” de I.H. Radulescu in 1848. Valoroase traduceri literare din Snakespare au dat G. Toparceanu, Al. Macedonski, ect.
585) Corneliu Baba
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operă chipul și universul țăranului român, conferindu-le simbolul permanenței , din această epocă datează pânzele Întoarcerea de la sapă, 1943; Țărani, 1953; Odihnă pe câmp, 19
586) Noapte de sarbatoare de Cesare Pavese - recenzie
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera acestuia « Viata ca o prada » reprezinta tema cartii lui Pavese. Cititorul descopra ca viata in viziunea lui Pavese nu e un basm cu printi si printese ci mai degraba un loc al confru
587) cealalta ancuta
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera legendarei Ancute.
588) Arta portretului in cronici
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Ureche. Al treilea cronicar ce a continuat depanarea firului istoric, “de la Davija-Voda pana la cea de-a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat” este Ion Neculce, fiul lui
589) Traditionalismul
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operă care reflecta lumea satului, elementele specificului național, era considerată valoroasă. 3.Gândirismul reprezintă curentul literar și ideologic constituit în jurul revistei &bd
590) Drept international penal
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera o codificare, sau au fost afirmate principiile de reprimare a unor infracțiuni, în baza cărora au fost ulterior, elaborate convenții internaționale. Reglementările penale in
591) Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi de Camil Petrescu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operă „Proces- verbal de dragoste și război”, „Proces-verbal de dragoste și răzbunare”. Al. Paleologu afirmă că „Ultima noapte…” este „un
592) Gala Galaction
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera si proprietatea acestui popor providential". In Israel, primăria orașului Ierusalim a numit o piațetă în amintirea sa, ca semn de apreciere a contribuiției sale la promovarea &icir
593) Iarna de Vasile Alecsandri
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lirica in versuri,in care se realizeaza un tablou din natura cu ajutorul descrierii si in care se exprima in mod direct sentimentele eului lyric fata de elementele prezentate.
594) Gagliari - Italia
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operă.În aproprierea amfiteatrului se afla un apeduct, un mic templu și un cimitir roman. Turnul Sf.Pancras:Turnul Sf. Pancras (Torre di Sf. Pancras), a fost construit în sec. XIII, &ic
595) Deceneu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera , Burebista a avut ajutorul colaboratorului sa Deceneu, mag care a calatorit in Egipt, unde a invatat anumite semne prevestitoare, gratie carora el deslusea planurile divine. In scurt timp el fu
596) Cina cea de taina
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera măsoară 460 x 880 cm și a fost executată în tempera și ulei, aplicate pe un strat dublu de ipsos, în perioada cuprinsă între 1494 și 1497. Pictura reprezintă scena biblică a Ul
597) Bivolul si cotofana
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera se imbina modurile de expunere . Naratiunea relateaza faptele in ordinea desfasurarii lor . Descrierea ajuta la realizarea portretului fizic al personajelor , folosindu-se epitetul : “bivo
598) Scrisoarea I - viziunea batranului dacal asupra lumii
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Kant, Schopenhauer, din mituri grecesti si crestine, dar mai ales din vechile scrieri indiene, in special din Rig-Veda(„ Nu era fiinta,nu era nici nefiinta atunci. Nu era nici spatiul,
599) Relatia dintre incipit si final Moara cu noroc
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera este clasică prin rigoare, structura simetrică, cu acțiune gradată în cele 17 capitole. Personajul este construit cu mijloace tradiționale (din exterior prin raportare la medii, la fapte ș
600) Personajele din povestea lui Harap Alb
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Rabelais „Gargantua și Pantagruel”, formând un alai plin de vivacitate și umor. Victoria lui Harap-Alb și a tovarășilor lui nu este una solitară, ci reprezintă biruința fra
601) Invierea Mantuitorului
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera Jertfei si a Invierii lui Hristos.Din moartea si din Invierea Lui credem si ne mantuim si traim in marile idei morale care au devenit patrimoniul omenirii intregi. Invatatura si misiunea Lui s-a
602) Iona - semnificatia personajului Iona si finalul tragediei soresciene
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera sa dramatica si unul dintre evenimentele vietii noastre teatrale. In ea , autorul a simbolizat drama ontologica a omului modern (si a omului ca fiinta) aflat sub puterea destinului orb. Inspi
603) Inteligenta
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operat diverse diferentieri intre analitic si sintetic, pragmatic si teoretic, reproductiv si productiv, cristalizat si fluid, convergent si
604) Lacul de Mihai Eminescu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operă literară în versuri, în care este descris un tablou din natură în cadrul căruia poetul își manifestă dorința de împlinire a iubirii ideale, poezia „Lacul&rdqu
605) Hipnoza
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera cu utilizarea hipnozei ca anestezic. In plus, dupa operatie, infectia aparea in doar 5 % din cazuri , comarativ cu 50% care era media acelor timpuri. Dar profesia medicala a respins aceste exper
606) Tradiciones y costumbres de la boda
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera Lohengrin de Wagner para la salida de la iglesia ya de la mano de su esposo. El pastel nupcial: Esta tradicion nace en la antigua Roma. Los romanos rompian un pan por encima de la cabeza de l
607) Beethoven
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera, 2 messe, cateva uverturi si numeroase variatiuni pentru pian.Traditional a fost citat drept”podul spre Romantism” si in mod simplist creatia sa este divizata in trei perioade aproxi
608) Abordari ale conducerii strategice
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera a strategiei (implementarea strategiei); evaluarea strategiei si controlul. Evaluarea factorilor strategici – are menirea de a stabili precis locul pe care il ocupa firma in macrosis
609) Cultura muzicala a elevilor ca finalitate a educatiei muzicale
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera cu informația dobândită. Fiecare grupă acoperă o arie largă de comportamente, având o clasificare ierarhică proprie. Din această determinare, potrivit lui I.Radu, decurg mai mult
610) Managementul riscului
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera sa „ Avuția națiunii și cauzele îmbogățirii” a marcat că – „realizările celui mai mic venit întotdeauna sunt legate de un nivel mai mare sau mai mic de risc&r
611) Baltagul de Mihail Sadoveanu - apartenenta operei la genul epic
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operă epică, deoarece autorul își exprimă indirect sentimentele și concepțiile prin intermediul personajelor, al acțiunii și prin narațiunea la persoana a III-a singular, ceea ce argumentează de
612) Varsta de aur a dragostei de Nichita Stanescu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operă, mai bună sau mai rea, mai măreață sau mai puțin măreață."Nichita Stanescu s-a nascut la 31 martie 1933,la Ploiesti .A facut scoala primara(primele doua clase)in orasul natal,iar apoi in urma ev
613) Arhimede
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera( din cele ce ne-au mai ramas) privesc aritmetica, mecanica si in special geometria: “CUADRATURA PARABOLEI&r
614) Alexandru Lapusneanul
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera literara este o trasatura a literaturii pasoptiste. Elementele romantice se impletesc cu cele clasice: echilibrul compozitiei, constructia simetrica, aspectul verosimil, credibil al faptelor, ca
615) Regatul Dac
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Frontinus(40-130 d.Hr.) este numit Scorilo Ar fi domnit 40 de ani, o domnie pașnică DURAS Regatul își redobândește caracterul de monarhie militară 2 MOLDOVA DICOMES Este
616) Alexandru Ioan Cuza - istoria politica
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera pe care omul o îndeplinise”.
617) Istoria lui Vlad Tepes si Legenda lui Dracula
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera secolului al XV-lea, procesul avand ca principala caracteristica geneza a doua personaje complet deosebite, fiecaruia fiindu-i conferit unul din cele doua nume amintite. In vreme ce in in spa
618) Dezvoltarea turismului religios in regiunea dintre Valea Sucevei si Valea Trotusului
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera întreruptă, acest ansamblu este în ciuda unor intervenții mai târzii și mai puțin fericite de o surprinzătoare unitate. 2.2.2. Mânăstirea Humor Frumoasa biserică din
619) Mircea Eliade- Romanul adolescentului miop- critica
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera unui adolescent, elev de liceu, care anterior se exersase in scrierea catorva nuvele, povestiri fantastice si articole stiintifice de popularizare.” Eugen Simion, Mircea Eliade, spirit
620) Dialoguri despre arta - Marcel Breazu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operă altă față artei, adică cea de utilitate, ea nu mai este un simplu mod de delectare pentru consumatorii de artă, dar și o utilitate, astfel intitulându-se și capitolul JOC, UTILITATE,DIVERT
621) Aparitia scrisului
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operă în latinește sînt numai niște exemple de figuri reprezentative, bine alese, aparținînd veacurilor IV-VI e.n.5, din multe altele (adeseori necunoscute), care s-au consacrat aces
622) Francis Bacon
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera Francis Bacon s-a născut la 28 octombrie 1909 în Dublin (Irlanda) din părinți englezi. Cu o sănătate fragilă, suferind de astm, nu a putut urma o școlaritate normală. La vârsta de 1
623) Ion Creanga repere critice si studii
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Creanga pentru ca opera lui, e tocmai afara de viata lui de orasean, s- ar putea zice ca e in contra vietii lui de orasean. Biografia, cata ne trebuie, pentru explicarea operei lui, e in Ami
624) Peles
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera arhitectului Charles Lecompte du Nouy, avand elemente hispano-maure, cu o fantana din marmura de Carrara, copie dupa o piesa din Cairo. La etajul I se afla Sala de Concerte, amenajata in 190
625) Literal Invention or Social Imitation
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera. Psychological, human’s behavior is inventions’ or/and imitations’ consequence. Between these two concepts, imitation and inventions, doesn’t exist a clear delimitati
626) Sustinerea gradului 2 si 1 didactic
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operațiilor, un loc aparte îl ocupă elaborarea și aplicarea tehnologiilor specifice pentru obținerea informației în anumite intervale grafice temporale. În practica evaluării sunt
627) Nivelul de cunoastere - raport de autoevaluare
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operațiilor, un loc aparte îl ocupă elaborarea și aplicarea tehnologiilor specifice pentru obținerea informației în anumite intervale grafice temporale. În practica evaluării sunt c
628) Leon Warlas unul dintre promotorii revolutiei marginaliste
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui John Maynard Keynes, cel mai important economist de la începutului secolului XX. Conform marilor analiști economici, marginalismul economic se bazează pe determinarea mărimii valorii p
629) Bunurile proprii ale sotilor
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera de creație intelectuală ori de drepturile cu caracter personal nepatrimonial, căci diviziunea în bunuri proprii și comune reglementată în Codul familiei are în vedere exclusiv
630) Actiuni posesorii
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera joncțiunea posesiilor este necesar să fie întrunite în mod, cumulativ , trei condiții. O primă condiție, implicită, este aceia ca joncțiunea posesiilor să vizeze unul și acel
631) Dreptul administrativ in cadrul statului
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operă comună a puterii supreme din stat, a puterii locale autonome și a fiecărui cetăŹțean în parte. Numai prin manifestarea unei voințe adevărate de a trăi într-un stat de drept, aces
632) La Medeleni
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera de valoare durabila. Asezandu-ne pe teritoriul notiunii epice, o parte a criticii a acceptat cu mai multa ingaduinta urmatoarele doua volume din La Medeleni. Incepand cu volumul trei apar acele
633) Algoritm pe La mijloc de codru
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operă lirică (aparține genului liric) pentru că este o creație în versuri în care apare eul liric înțeles ca „alter ego”, ca „voce” a
634) Asigurarea creditelor de export
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operare între diferiți beneficiari externi; răspunderea civilă legală a furnizorului față de terți. Asigurarea creditelor de export acoperă o multitudine de riscuri care, privite prin prisma
635) Internetul - societatea si globalizarea
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera culturii științifice și tehnologice occidentale. Comutarea de pachete a fost inventată simultan, independent, de Paul Baran (Rand Corporation) în SUA și Donald Davies (National Physical La
636) Psalmul - colind
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operația, adică Neonil, Stareț al Mănăstirilor Neamțul și Secul, declară că a fost îndrumat la lucru de asemănarea pe care a constatat-o între unele colinde și cântece de stea (pe ca
637) Sinteza proteinelor
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operarea necesara sintezei proteinelor. NECESAR DE „MATERIALE” Sinteza proteinelor necesita, ca si constructia unei cladiri, -“caramizi” care în acest caz sunt rep
638) Management intercultural
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera si arta. Cu ei trebuie sa stabilesti relatii personale pentru a te bucura de incredere, au tendintade a negocia cu diplomatie, sunt subtili dar nu foarte deschisi.Au respect pentru femei, le co
639) Mos Stan de Ioan Alexandru Bassarabescu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera epica are toate caracteristicile acesteia. Actiunea schitei este simpla, lineara, concentrata. Intriga este riguros urmarita pana in deznodamant. Coordon
640) Literatura
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera poate avea tendinta de a retine cititorul, prins in aceasta problema a mentalitatii, mentionand interesul captivant al acestui proces fantastic sau inspirat din realitate, prin simpla folosire a
641) Iluminismul prezentare
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera sa de filozofie a istoriei,Stiinta noua. Tot aici, Carlo Goldoni ilustreaza comedia iluminista in piese ca Badaranii,Hangita, Evantaiul. In Rusia,iluminismul este reprezentat de ganditori si scr
642) Pescarul Amin - Receptare critica
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui V. Voiculescu" (1980), de Elena Zaharia Filipas, povestirile au fost clasificate tematic in doua mari categorii: tema vanatorii ("In mijlocul lupilor", "Schimnicul", "Ultimul Berevoi", "Pesc
643) Joc - joaca intre viata si literatura
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lirica ce abordeaza notiunea de joc este poezia "De-a v-ati ascuns.." de Tudor Arghezi.Tema poeziei este "moartea ca joc", fiind enuntata inca din titlu: "de-a v-ati ascuns" este un joc intalni
644) Romania, intre Orient si Occident
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui I.L. Caragiale sau cel al fiului sau, Mateiu Caragiale, romanul Craii de Curtea-Veche. Mihai Ralea, in studiul Fenomenul romanesc, identifica trasaturi esentiale ale occidentalului si ale
645) Lumina lina de Tudor Arghezi - comentariu literar
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera este structurata pe baza antitezei dintre planul astral si planul teluric ("drumul cel inalt " / "margine de drum "). Strofa intai debuteaza cu o interogatie retorica , ce o ilustr
646) Imnul - argumentatie la specie
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lirica in versuri in care autorul prea mareste patria,eroii neamului,evenimente importante din viata natiunii folosind un ton solemn.Prin imn se exprima se
647) Schita - argumentatia la specie
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera literara care reuseste sa concetreze intr-o actiune un mesaj clar: lipsa de educatie e codamnabila la copii,cat si la adulti.
648) Cronicarii Moldoveni
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera aparte intitulata "De neamul moldovenilor din ce tara au iesit stramosii lor". Este o opera in care cronicarul, dintr-un adanc sentiment de patriotism se va ridica cu argumente puternic
649) Manon Lescaut
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera abatelui Prevost a fost interzisa, mai tarziu mari autori ai vremii au considerat ca perechea des Grieux-Manon Lescaut poate fi asezata alaturi de alte cupluri celebre ce au infruntat destinul p
650) Nuvela REM
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera se deschide cu imaginea unei garsoniere, de la periferia Bucurestiului.Naratorul, cel care povesteste diegeza, este reprezentat de un paianjen. Acesta devine simbolul Creatorului, al celui ce vi
651) Arta Medievala
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera de arta, loc si timp. El isi are originea odata cu nasterea arhitecturii gotice in anul 1140, desi pictura de stil gotic nu a aparut decat in jurul anului 1200, cand s-a desprins total de stilul
652) Filosofia in grecia antica
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera sub forma de dialoguri si nu de tratate, cum va face discipolulsau Aristotel. In dialogurile sale Platon a integrat numeroase mituri, parabole si alegorii, ceeace le sporeste valoarea artistica,
653) Muzica bizantina
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera principala a Octoihului bizantin este Anastasimatarul, carte ce cuprinde cantarile de la Vecerniile si Utreniile Invierii pe cele 8 moduri. Aceasta opera este atribuita de catre traditie Sfan
654) Organizatii sportive internationale
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera. In randurile care urmeaza ma voi referi la una din multiplele posibilitati de a constientiza tineretul pentru activitaticorporale sustinute si eficiente, ca o contributie insemnata la crest
655) Simbolismul romanesc
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera carora se observa puternice elemente simboliste, ca despre adepti ai parnasianismului. Dar nimic mai strain de imaginea impasibila, obiectiva a artistului parnasian, ca figura poetului "senzitiv
656) Omul si divinitatea
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera este descrisa o calatorie imaginara in cele trei compartimente ale lumii de dupa moarte, in care poetul se intalneste cu personaje mitologice, istorice sau comtemporane lui. Fiecare personaj
657) Curs management
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera de tranzitie la economia de piata a organizatiilor. Astfel, implementarea metodelor manageriale a devenit o conditie pentru asezarea pe baze eficiente a intregii activitati a organizatiilor,
658) Educatia estetica
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera, dar pentru care ar trebui ca mediul social sa ofere tuturor si mijloacele necesare. A face din viata un joc, da, dar acest joc sa se joace in mai multi: pot eu cu adevarat sa fiu liber si f
659) Obiective turistice din Cagliari
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera .Bastionul San Remy este unul dintre putinele turnuri importante care se gasesc in regiunea Sardinia .Acest bastion se afla asezat in centrul istoric, fiind ideal pentru a vedea cladirile din or
660) Poezia lui Mihai Eminescu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Eminescu o parte, clasicizata prin traditie, si in care el insusi s-a recunoscut, echivalenta micului romantism german, propriu-zis liric, al lui Eichendorff, Heine, Lenau, pana la Morike, -
661) Popa Tanda de Ioan Slavici
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera epica.
662) Tudor Arghezi - Critici
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera, simte, acum, necesitatea unei variatii, stiut fiind ca adoratia, ca si negatia perpetua, oboseste si literatura si publicul ei. Adevarul e ca dru
663) Testament de Tudor Arghezi
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera literara este rodultraditiei stramosesti in care se inscrie si opera lui in mod progresiv, evolutiv, pe care lasa mostenire urmasilor asa cum si el a preluat-o, a infrumusetat-o, a inaltat-o spi
664) Problema raului biblic in teologia patristica
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Dumnezeu, ci ca intre Dumnezeu si Materie se interpune un demiurg. Dupa parerea gnosticilor universul a fost creat din materie si nu din nimic. Cauza raului a fost, in versiunea gnostica, cu
665) Istoria filosofiei contemporane
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera sa cu greu poate fi subsumata unui current cultural, unei tendinte in filozofie, epistemologie, istoria ideilor s.a. A fost un tip preocupat de multe probleme. L-a interesat tiparele institution
666) Australia
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera din Sydney.Australia, un continent in emisfera sudica, intre Oceanul Indian si Oceanul Pacific de Sud.Australia vine din latinul australis, de sud. Legendele despre terra australis incognita se
667) Rolul literaturii in perioada pasoptista
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera originala si prelucrarea unui model strain aproape nu se facea. Datorita indemnurilor adresate tinerilor scriitori: "nu e vreme de critica, copii;e vreme de scris;sa scrieti cat veti putea si cu
668) Teorie si metodologie geografica
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Strabon, geografia devine o "descriere a oicumenei", respectiv o insumare cantitativa de nume de locuri, popoare, evenimente, obicieiuri, observatii privind fenomenele si regularitatile natu
669) Oscar Wilde
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera a sa, este o ilustrare pregnanta a principiilor sale estetice. El defineste rolul artistului in cautarea rafinamentului si frumosului si situeaza arta mai presus de viata, pentru ca exprima esen
670) Alexandru Vlahuta
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera critica a acestuia, vor inrauri clasificarea conceptiilor lui Vlahuta asupra locului, rolului artei si al artistului in societate. Dorind sa scoata in evidenta legatura stransa dintre
671) Giuseppe Garibaldi
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera pe malul Lacului Maggiore impotriva parti drepte a armatei austriece , apoi a colaborat in actiunile celui de-al doilea Razboiul de Independenta, iar apoi sa sustina numeroase lupte in Valtel
672) Francois Rabelais
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera "Pantagruel" (1532) si un almanah amuzant "La Pantagrueline Prognostication". "Pantagruel" era sortit sa fie urmarea romanului popular publicat putin inainte si intitulat "Les Grandes et ine
673) Romantismul reprezentat prin Ion Heliade Radulescu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera caruia se deschide intreaga ideologie a romantismului. O trasatura specifica este impletirea elementelor clasice (simtul simetriei si al perfectiunii formale, admiratia fata de arta antica greco
674) Analiza SWOT a unei firme
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera a acesteia. Luarea deciziilor strategice privind definirea misiunii firmei, stabilirea obiectivelor strategice si a strategiei necesare atingerii lor, aplicarea planului care mate
675) Rene Descartes - Meditatii metafizice
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera proteica, oarecum monstruoasa, cu un autor principal si citiva, nu co-autori, ci mai degraba: anti-autori, oricum un caz unic in istorie: o carte ce se oglindeste in propria ei postumitate, si s
676) Rene Descartes - Meditatii metafizice
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera proteica, oarecum monstruoasa, cu un autor principal si citiva, nu co-autori, ci mai degraba: anti-autori, oricum un caz unic in istorie: o carte ce se oglindeste in propria ei postumitate, si s
677) Literatura pentru copii
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera literara, in ansamblul ei, sa raspunda sarcinilor multiple pe care le ridica educatia estetica, intelectuala, morala, patriotica. Se cunoaste necesitatea educarii copilului in spiritul ,, ce
678) Moara cu noroc
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera include in sine o lume (fiind o trasatura a realismului). Fiind o nuvela realist psihologica accentual cade pe tipurile de conflict: moral, social, psihologic. Conflictul moral a lui Ghita e
679) In dulcele stil clasic
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera sa, vorbind despre clipa intalnirii poetului cu muza, a extazului produs de descoperirea absolutului si a melancoliei provocate de trecerea lui fulguranta. Gradarea metaforelor de la bolovan la
680) Riga Crypto si Lapona Enigel
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera poetica in care se succed trei maniere lirice: parnasiana, baladesca, ermetica. In ciuda acestor diferente, discursul liric barbian are o coerenta specifica inscriindu-se in modernism.
681) Analiza textului - Ulita copilariei
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera impresioneaza prin precizia detaliilor, succesiunea evenimentelor prezentate prin descriere, epitete: venirea pe lume a baiatului ,mersul de-a buselea, intiiul avint, intiia darnicie, intiia pri
682) Faptura mamei de Grigore Vieru - comentariu literar
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera, alcatuita din doua strofe, are cuvintul-cheie "mama" , caci ei ii este dedicata poezia.
683) Caracterizarea personajelor drutiene - Ion Druta
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera si un inevitabil simbol al credintei omenesti. Tezaurul literaturii drutiene nu isi poate lustrui cursul fara opera de baza "Horodiste". Aici descoperim o prezentare ampla a vietii scr
684) Harap Alb apartenenta la basm
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Creanga de cea populara este arta narativa a lui Creanga, care difera prin ritmul povestirii, care e sustinut si vioi, prin detaliile actiunilor, gesturilor si starilor sufletesti si prin di
685) Demonstratie apartenenta la comedie - O scrisoare pierduta
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera se subsumeaza comicului. Pentru a provoca rasul, Caragiale surprinde moravurile societatii, creeaza situatii si personaje comice astfel incat comicul este de mai multe tipuri. In ceea ce prive
686) Amurg violet, Flori de mucigai, Psalmi
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera, o pierde datorita coborarii in iad; chiar lasata sa creasca, aceasta ramasita a sacrului " nu a mai cresAZcut", ori a fost convertita in instrument diavolesc ("sau nu o mai am cunoscut"). No
687) Timpul psihologic si cronologic in Ultima noapte de dragoste intaia noapte de razboi
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Marcel Proust". Adept al autenticitatii, adica al trairii in constiinta, opteaza ca formula narativa pentru analiza lucida si subiectiva a evenimentelor din lumea exterioara. De altfel, scri
688) Junimea - Repere ale cazului
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera membrilor societatii; a-S sustinerea campaniilor pentru limba romana literara vizand alfabetul si ortografia. • a doua etapa, cea a sedintelor duble (1874-1885), este marcata de intrarea
689) Proprietatea intelectuala
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera colectiva -este opera in care contributia personale ale co-autorilor formeaza un tot fara a fi
690) Iubirea, dragostea o perla?
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera Traviata (Dama cu Camelii cum era cunoscuta pe timpul aprigei dictaturi). Dragostea, asociata banului a facut, face si va face inca multe victime. Oare de ce? Dupa epoca de piatra omul accepta
691) Proiect turism international - Australia
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera House. Numeroase cladiri au fost construite pentru a intampina noul mileniu asa cum se cuvine. Port important si capitala financiara a Australiei, orasul a atras numerosi emigranti de pe tot map
692) Consideratii asupra etimologiei neologismelor din limba romana
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera de creatie respectiva, modificandu-se de la o tema la alta pentru a preciza prin ea insasi atat intentia, atitudinea autorului, cat si insasi realitatea obiectiva ce este
693) Antim Ivireanul
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera sa se compune din lucrari tiparite in timpul vietii sale si din lucrari ramase in manuscris , tiparite in timpul vietii sau foarte tarziu , dupa moartea sa , aproape de zilele noastre .Cea mai v
694) Definitii ale creativitatii
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera personala, acceptata ca utila sau satisfacatoare pentru un grup social, intr-o perioada anumita de timp (M. Stein, 1962).Creativitatea este procesul modelarii unor idei sau ipoteze, al testarii
695) Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera, o necesitate instituita de Adunarea Generala a ONU.Ea nu are forta juridica a unui tratat, deci nu poate ratifica si nici reintroduce lista drepturilor., se adreseaza individului- comparativ cu
696) Luminita Hutupan Dinu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Mihail Sadoveanu i-a picat. "Si acum o stiu, dupa 20 de ani. Profesoara care m-a ascultat s-a inchinat cum imi turuia gura. Mi-a dat zece". "Am inceput handbalul la varsta de zece ani. P
697) Cele trei ordine si reflectarea lor in literatura medievala
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera, dezvolta sensul abstract al cuvantului si intelege prin ordine pacea tuturor lucrurilor, linistea ordinii, dar si o cale de a ajunge la Dumnezeu. Din aceasta conceptie a lui Augustin provine mo
698) Ciocnirea civilizatiilor si refacerea ordinii mondiale
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera de stiinta sociala, ci ca o interpretare a evolutiei politice globale, de dupa sfarsitul Razboiului Rece, o paradigma pentru o viziune a politicii globale, accesibila si folositoare atat savanti
699) Design-ul de moda - arta in fashion
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera sa. Confortul vestimentar se realizeaza prin culoare, linie, forma. Teoretic exista 30.000 de nuante coloristice. Institutul tehnologic din Massachusets a demonstrat insa ca ochiul omului nu
700) Baltagul
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera epica, in proza, de mare intindere, cu actiune complexa, desfasurata pe mai multe planuri narative, cu personaje numeroase prezentate in evolutie si in mediul lor de viata. "Baltagul" este roma
701) Domenico Cimarosa
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera "Nunta Secret" transcriere devreme pentru clavecin (organo sau pian), Wien, Cappi [sec XIX.], Capua, Esarmonia 2010 Sinfonia in B majore pentru 2 oboi, 2 Corni e archi Sinfonia in Re Major
702) Alegoria Lucefarului - Studiu critic
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera completa a lui Eminescu. El considera Luceafarul varful operei eminesciene spre care ne urcam citind creatiile mai mici.Din toate acestea se desprinde o idee centra
703) Contriburia G. Ureche, Miron Costin, Ion Neculce
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera a ajuns pana la noi. Dintre scrierile lui amintin:"Letopisetul Tarii Moldovei de cand s-au descalecat tara si de cursul anilor si de viata domnilor care scrie de la Dragos pana la Aron-voda ". C
704) Mistretul cu coltii de argint de Stefan Augustin Doinas
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera.Conflictul dintre ideal si realitate reiese din replicile servitorului care incerca sa-l abata pe print din drumul sau ,ispitind-ul cu bucuriile universului material. Din aceasta perspectiva
705) Caracterizarea personajului Mara
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera epica asa de consistenta, asa de solid construita. De altminteri, nuvelele (unele, ca Moara cu noroc, adevarate mici romane) anuntasera cu mai bine de doua decenii in urma evolutia prozatorului
706) Tudor Vianu - critica stilistica
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera sa Estetica (vol.I-1934, vol.II-1936), drept esteticianul generatiei sale. Preluand tendinta catre disocierea esteticului prezentata la Maiorescu si Lovinescu, depasind schematismul teoriei capo
707) Mihai Eminescu - Romantismul
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera sa, se intalnesc teme, motive si atitudini romantice care tin de marea literatura a lumii. Romantismul a fost un curent literar si artistic, aparut in Europa apuseana, in ultimii ani ai secol
708) Camille Pissaro
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera Camille Pissarro s-a nascut la 10 iulie 1830 la Charlotte-Amalie, un port pe insula Saint-Thomas (pe a
709) Cidul de Pierre Corneille
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera autorului aseaza in centrul creatiei fiinta umana. Tragedia clasica prezinta un alt tip de erou care nu mai e victima a zeilor sau a destinului. Eroii lui Corneille tind sa se realizeze, sun
710) Contributia cronicarilor la dezvoltarea prozei literare romanesti
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera lui Grigore Ureche e precedata de o "Predoslovie catre cititor"in care sunt evidentiate intentiile cronicarului moldovean.Perioada reprezentata in cronica este indelungata si framantata istoric
711) Drepturi morale
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera sa nu fie divulgata. Opera comuna- este opera creata de mai multi co-autori in colaborare, ea se poate prezenta sub 2 forme: -cea in care contributia fiecaruia autor este distincta -cea
712) Drepturi morale 2
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera va fi adusa la cunostiinta publica consta in posibilitatea juridica conferita autorului de a stabili cuvantul sau grupurile de cuvonte atasate denumite operei care au rolul de a implica persoane
713) Durata protectiei drepturi patrimoniale de autor
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera a fost adusa la cunostiinta publica -durata protectiei dr. patrimonial asupra operei adusa la cunostiinta publica in mod legal subpseudonim sau fara indicarea autorului este de 70 de ani de
714) Simbolismul istoric
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera poetului francez Charles Baudelaire, considerat predecesorul acestui curent literar, cel care se rupe primul de curentul pozitivist si naturalist al epocii si fixeaza ca obiect al artei ceea ce
715) Simion Mehedinti
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operata in cultura europeana de la geografie politica la geopolitica, Simion Mehedinti devine promotorul celei de-a doua discipline in Romania, contribuind la intemeierea revistei "Geopolitica si geoi
716) Cel mai iubit dintre pamanteni
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera este o confesiune (scrisa la pers. I, semn al autenticitatii), eroul fiind martor-narator. Aflat la inchisoarea cu gandul la posibila condamnare pe viata, eroul isi rememoreaza viata la cererea
717) Iubirea - O scrisoare pierduta
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera in Ion sau Rascoala caracter epopeic, in sensul ca "eroii lui Liviu Rebreanu" nu sunt indivizi cu viata unica ci exponenti, simboluri". Si structura celorAZlalti eroi - prin extensie - e tot ep
718) Eu nu strivesc corola de minuni a lumii - comentariu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Blaga rolul poetului este de a potenta tainele lumii. Optand pentru cunoasterea luciferica poetului desemneaza propria cale: adancirea misterului si protejarea tainelor prin creatie. Rolul
719) D-l Goe (apartenenta la specia literara-Schita)
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera epica, si schita 'D-l Goe...' poate fi structurata pe momentele subiectului. Intraiga actiunii este constituita de motivul calatoriei anuntat de la inceput : 'Ca sa nu mai ramaie repete
720) Cesiunea dreptului de autor
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera in modalitatile pe teritoriul si-n termenul convenit cu cesionarul si nici nu poate transmite dr. respectiv altei persoane -cesiunea neexclusiva in cazul careia titularul dr. de autor poate uti
721) Enigma Otiliei - G. Calinescu - Romanul de tip balzacian (perioada interbelica)
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera poate fi considerata un bildungsroman, care urmareste etapele maturizarii adolescentului Felix Sima, care se initiaza in suferinte si esecuri brutale in patimile erosului, dar si in mecanismele
722) Claudio Monteverdi
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera "Orfeu". Termenul de "opera" nu se folosea in aceea perioada, de aceea Monteverdi a numit-o "Orfeu". "Licori care simulau nebunia" (1627) este considerata prima opera comica din istoria muzic
723) Ion - Liviu Rebreanu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera a lui Liviu Rebreanu, care infatiseaza universul rural in mod realist, fara idilizarea din proza samanatorista. Roman de
724) Scrisoare de dragoste de Mihail Drumes
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera;Intr-o zi ii veni Andei ideea sa se imbrace amandoi in servitori si sa meraga la intalnirea servitorilor.Nu au contenit din ras tot acest timp cat s-au plimbatimbracati asa ,amuzand trecatorii;A
725) Familia - partenerul ignorat
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera trebuie sa porneasca "de sus".
726) Reablitarea - aspecte teoretice si practice
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera in cazul in care condamnatul a suferit mai multe condamnari succesive dintre care numai unele sunt susceptibile de reabilit
727) Franta ppt
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera din Paris. Place de la Concorde - piata din care porneste Champs-Elysees, cunoscuta in trecut ca Place de la Revolution, locul obeliscului si al ghilotinei. Place de la Bastille - actuala pi
728) Austria ppt
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera, concerte, teatre, festivaluri de muzica clasica, iar distractiile si viata de noapte isi gasesc aici un suport bogat: magazine, cafenele, berarii, restaurante traditionale. O tara mica, usor de
729) Octavian Paler
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera capitala, dar al carui manuscris l-am pierdut, din pacate, in toamna anului 1948. Lasam pregatirea examenelor pentru sesiuni. Contam pe memoria mea, capabila, potrivit calculelor verificate i
730) Psihologia medicala
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operare, fiind persoane agreabile, una dintre trasaturile lor "comportamentale"-interzicerea emotiilor- ii predispune la o anumita camuflare a problemelor lor majore(generatoare de distress) pe care
731) Economia ca stiinta ppt
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera sa fundamentala este "Capitalul", cu cele trei volume ale acestuia (volumul 1 - 1867, volumul II - 1885 si volumul III -1893). A treia perioada este cuprinsa intre anii '70 ai secolului al XI
732) Proba bac romana
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Ion Creanga, sunt specifice basmului popular insa recreate in stilul autorului: calatoria dificila a eroului cu multiple obstacole, ii ofera acestuia o viziune diferita asupra lumii; viclesu
733) Georg Friedrich Handel ppt
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera feerica "Rinaldo" la Haymarket Theatre. Ramane definitiv in Anglia in calitate de compozitor si muzician la curtea regala.Din anul 1713 primeste o pensie anuala din partea casei regale britanice
734) Imperiul si anarhia
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera, migrind catre politica sau alte domenii mai vizibile. Haosul initial a fost de nede-scris. Publicul s-a "bejenit" spre zone de interes mai noi si mai stralucitoare. Revistele literare, inmultit
735) Mircea Eliade
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera profesorului si a scriitorului sint marcate de spectrul angajamentului ideologic al legionarului. Echilibrul, obiectivitatea si perspicacitatea istoricului il feresc pe Turcanu de cele doua
736) Timpul interior al lui Rebreanu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera distincta, in ceva care le este comun acestora, preexistand nasterii lor si alcatuind o a-nume imagistica obsedanta. Poulet este aici de acord cu afirmatia lui Bachelard ca "orice realitate tema
737) Faraonii din Scotia
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera este considerata o transcriere a Cabalei intr-un plan literal, nu vorbea chiar de Duncan Cameron al nostru. La vremea respectiva nu am inteles semnificatia acestei descoperiri, dar mi-am imagina
738) Marin Sorescu - Iona
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera "povestea unui singur, nemaipomenit de singur". Modernitatea operei soresciene se defineste nu doar la nivelul semnificatiilor si mijloacelor de exprimare ci si in modul de organizare a acest
739) Utopia lui Eminescu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Eminescu a fost, in cultura romana, piatra de incercare a tuturor metodelor, de la psihanaliza la semiotica, de la tematism la statistica lingvistica, de la sursologie la comparatism, hermen
740) Caragiale si politica
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera sa . Munca redactionala i-a permis lui Caragiale sa fie in mijlocul luptelor politice , sa patrunda mai bine framantarea sociala , procesul de ridicare al unei clase si sa cunoasca diferiti oame
741) Politica interna a lui Ludovic XIV
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera ministrului Louvois,care a reglementat strict problema militara,cat si a lui Vauban,creator al unitatilor de geniu, genial inventator in materie de asedii si fortificatii.
742) Suprarealismul
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui M. Bontempelli, in poezia lui A. Palazzeschi, A. Gatto, S. Quasimodo s.a. La fel in Anglia, unde cel mai de seama reprezentant este D. Gascoyne si grupul lui din jurul revistei "New Verse".
743) Renasterea
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera de arta este o redare a realitatii, fidela modelului, conceptie la inceput fireasca si familiara pentru Antichitate, apoi dezradacinata de neoplatonism si aproape neluata in seama de catre gindi
744) Modernitatea prozei lui Mircea Eliade
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera literara ca etichetele lipite pe borcanele de conserva. Fapt care, din nefericire, se petrece din abundenta in romanul secolului nostru. Romanele lui Eliade sunt, indiferent de formula si amb
745) Marketing bancar
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera ca banci , emite reguli pentru garantarea licentelor si monitorizeaza operatiunile bancare . BNR si celelalte bancii au posibilitatea sa implementeze reglementari si sistemele care iau in consi
746) A.D. Xenopol, filosof al istoriei
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera fundamentala: Istoria Romanilor din Dacia Traiana, avand sase volume si totalizand aproape 4000 de pagini. Este prima prezentare sistematizata, analitica si
747) Antropologia postmoderna
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera lui Geertz este "solul" pe care postmodernismul in antropologie s-a instalat [v. Tema 7]. Acest
748) Istorie , literatura , constiinta istorica
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera tiparita, de care se stie in mod indirect( deoarece a fost pierduta), este Decretul Sinodal al Patriarhului Parteni. Textul era grecesc si a aparut in 1642. In 1643 este tiparita "Carte romaneas
749) Epigonii- Poezia cetatii umane
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera izolata si n-a cautat sa distinga schemele mari pe care se organizeaza poezia eminesciana. Sau daca totusi au cautat sa le semnaleze, s-a ajuns la constructii al caror plan izvora nu din opera p
750) Umanismul - Umanismul romanesc
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera determinata. Ea incepe cu anul intemeierii Moldovei (1359) "cand s-au descalecat tara" si se opreste in anul 1594 "cand au venit Loboda cu oaste cazaceasca si au gonit pe Aron - Voda de-n scaun
751) Misterul cuceririi Americii de catre carpato-dunareni
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera diavolului. Asa ca foarte zelosii preoti crestini au ars orice le-a cazut in cale, cartea sus amintita fiind gasita la inceputul secolului 18 de catre un calugar, de asta data inteligent, ap
752) Voltaire (1694-1778)
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera filozofica importanta, "Lettres philosophiques", cunoscuta sub numele de "Scrisori despre englezi". Aceea carte publicata in 1734 marcheaza cu adevarat inceputul Iluminismului francez. In "S
753) Sofocle
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera sa de capatai, Antigone, a fost pentru prima oara interpretata in 441. A castigat premiul intai fregvent la competitii, si a fost recunoscut pe plan european. Operele sale, contrar obiceiuri
754) Eseu despre Avangarda
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera literara sau un articol prin care se prezinta ideile unui curent literar nou infiintat. Poezia socheaza prin folosirea unor elemente de argou sau familiar fara a se mai face distinctia intre cee
755) Ilustreaza conceptual operational arta poetica, prin referire la o creatie lirica studiata, apartinand unui autor canonic
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera, o pierde datorita coborarii in iad; chiar lasata sa creasca, aceasta ramasita a sacrului " nu a mai cresAZcut", ori a fost convertita in instrument diavolesc ("sau nu
756) Antiteza
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Tudor Arghezi, bazata si ea pe o permanenta dualitate interioara: "Sunt inger, sunt si diavol si fiara si-alte asemeni / Si ma framant in sine-mi ca taurii-n belciug" (Portret), care se exti
757) Procesele politice ale centralizarii monarhice in Franta
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera a regelui Carol VII. Un asemenea instrument de politica interna si externa nu era insa la dispozitia majoritatii monarhilor europeni,caci el depindea de existenta unei structuri politice ce
758) Titu Maiorescu O cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera de fictiune, cat si in declansarea si deruAZlarea unui sentiment, este nevoie de exagerarea obiectului, de dinamicitatea ideilor, si de o compozitie tensionata, cu deznodamant bine construit. Di
759) Miron Costin De neamul moldovenilor
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Miron Costin, el fiind un cronicar cult. Intalnim totusi cateva expresii si proverbe populare care amintesc de cele din zilele
760) Istoriografia romantica romaneasca
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera pe care o considera a vietii sale - Romanii supt Mlhoi Voievod Viteazul -. Nicolae Balcescu a sfarsit la numai 33 de ani existenta-i zbuciumata intr-o vibrare de orga romantica: singur, depa
761) Maitreyi de Mircea Eliade - roman al experientei
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Mircea Eliade, Minerva, 1980, pag.138-140 si urm.) desfasurata de-a lungul a 15 capitole. Stilul este original, subordonat autenticului, imbinand jurnalul, corespondenta, eseul, reportajul s
762) Difuzionismul, particularismul istoric, cultura si personalitate
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera difuzionistului F. Ratzel), Boas s-a stabilit ulterior la New York, ca urmare a unei reusite expeditii printre populatiile de indieni din nord-vestul Americii. Incepand cu 1896 va sustine un cur
763) Viata religioasa si culturala la Bizant in secolele IX-XII
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera cu activitatea sa ultima parte a secolului al IX-lea si primii ani ai secolului al X-lea. De asemenea, secolul al IX-lea a cunoscut prin grija cezarului Bardas, o restaurarea a Universitatii imp
764) Secolul lui Justinian (518-610)
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera de intarire a limesului inceputa de Anastasius. Procopius de Cezareea mentioneaza un numar de 40 de asezari la care au fost efectuate lucrari de constructie. Intre acestea pot fi amintite: Sucid
765) Mihai Viteazul
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera infaptuita: "Si hotaru Ardealului, pohta ce-am pohtit, Moldova, Tara Romanasca!", a pierit apoi tradat de lasi si lingusitori, de neputinciosii a caror arma era minciuna si crima marsava. Si "ca
766) Acceleratorul de particule
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera cu formula lui Einstein, potrivit careia energia este egala cu masa ori viteza luminii (E = MC2). O particula care calatoreste cu viteza luminii dispune asadar de o anumita energie, conform form
767) Istoria civilizatiilor
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera sa de baza, Originea speciilor prin selectie naturala sau pastrarea raselor favorizate in lupta pentru existenta. Natura umana si consolatoare a romanticilor devine insensibila si nemiloasa. Co
768) Eroul cultural, modernizare si democratizare in cultura
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera sa il autorizeaza, si prin aceasta, asa cum subliniaza Bourdieu, artistul strange capitalulul simbolic necesar pentru a determina reprezentarea sa in sfera publica, in care nu mai poate fi contr
769) Conceptia literara artistica a lui Ioan Slavici
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera literara - considera Slavici - poate fi deschisa oricarui material lingvistic, intrucat nu exista zone interzise pentru arta. In arta poate fi intrebuintat orice cuvant sau orice gand isi pot af
770) Amintiri dintr-o calatorie
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera originala .
771) Platon-filosof
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera lui Platon reprezinta astfel un elogiu adus invatatorului iubit, condamnat pe nedrept si a carui memoriei vrea s-o reabiliteze. Pentru a facilita studierea operei platonice, cercetatorii impart
772) Noapte de decemvrie
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera pe care o discutam in curentul romantic. in acelasi timp, repetarea unor versuri sau fragmente de vers si alternarea refrenelor ca si structura muzicala a unor versuri sunt trasaturi ale simb
773) George Enescu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera intre anii 1914 - 1919, cu contribuita orchestrei simfonice "George Enescu" din Iasi, toate aceste activitati aducandu-si aportul la formarea gustului muzical al romanilor. In timpul celu
774) Exegeza alegorica inainte de stoici
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera sa Despre Homer, in care dizolva personalitatea zeilor si eroilor pentru a le transforma in elemente ale naturii.Citindu-l pe Tatiamis, am putea confunda cu usurinta pe Metrodor cu restul alegor
775) Sincretismul tehnicilor artistice contemporane
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera explorarii psihicului uman in contact fizic cu opera de arta. Isi propune abordarea unor notiuni autentice si de context intr-o maniera unica. Artistul urmareste disjunctia dintre real si i
776) Intoarcerea beletristicii si bilantului evului mediu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Petrarca, despre care Erasm va spune ca a fost reflorescentis elo-quentiae princeps apud Italos1. Din 1312 pina in 1316, intr-o modesta scoala de gramatica din Carpentras,
777) Transcenderea absurdului prin arta
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera absurda? Da, pare sa raspunda Camus in Mitul lui Sisif, dar numai cu conditia - aproape imposibil de atins - a unei fidelitati la absurd, a unui refuz de a sublima intr un fel sau altul absurdul
778) Iudaismul de la rascoala lui Bar-Kokhba pana la hasidism
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera de sfintire se datoreaza in exclusivitate lui Dumnezeu si faptelor omului, care implineste poruncile lui Dumnezeu. E semnificativ insa ca in Misna (si, evident, in comentariile si completaril
779) Unitatea centrala ppt
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera cu simboluri, siruri numerice sau alte simboluri folosite de om pentru a reprezenta cunostintele, pe baza unor programe formate din instructiuni scrise de fabr
780) Viziunea culurala romaneasca din 1918-1948
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera reprezentativa si, fara indoiala, cea mai vasta, a creat-o Nicolae lorga (1871-1940), personalitate activa in istoriografie, literatura, publicistica, politica. inca inaintea primului razboi mon
781) Imperiile coloniale la sfarsitul secolului XIX
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera intr-o anumita regiune. Organizatii cum erau Compania India de Est britanica si olandeza au stabilit avanposturi, au purtat razboaie si au condus teritorii intinse, uneori timp de secole, inaint
782) Anglia si sfarsitul Evului Mediu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Shakespeare, descopeAZrim o umanitate foarte aproape de a noastra. Marii artisti ne ajuta sa intelegem ca, daca decorurile si moravurile se schimba, pasiunile omenesti raman aproape aceleasi
783) Jurnal de lectura
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera "Mosii" la o prima sinteza iti da impresia ca nu are fir epic , dar daca am forma din doua trei cuvinte propozitii am observa ca aceasta are trasaturile unei schite , in care actiunea se desfaso
784) Karl Heinrich Marx
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera, Capitalul. In 1859 apare lucrarea sa "Contributii la critica economiei politice", in celebra Prefata a acestei lucrari, Marx face o expunere sintetica a tezelor fundamentale ale materialismului
785) Balada culta istorica
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera epica, sentimentele de admiratie fata de Mihai Viteazul sunt exprimate indirect prin faptele narate care se constituie in momente ale subiectului si se succed ascendent.Mai intai, voievodul este
786) Motiunea de cenzura
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera opozitiei care incearca pe aceasta cale, in pofida rezultatelor alegerilor, ca constituie o noua majoritate parlamentara, in virtutea careia sa se formeze un nou Guvern, cu o alta componenta pol
787) Jurnalism economic
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera - atat timp cat dati dovada de bunavointa si deschidere in aceasta directie, nu este deloc greu sa inveti ce inseamna societatile de investitii, fondurile mutuale, modul de functionare a bursei,
788) Institutii culturale si ganditori politici
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera bogata si larg raspandita a lui Herodot, relatarile precise si complete ale lui Tucidide si naratiunea alerta a lui Xenophon. In cursul acestei scurte perioade a literaturii ateniene au apar
789) Psihologia jocului
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera creata marcheaza progresul activitatii copilului. La inceput, copilul nu manifesta interes pentru jocurile constructive, nu
790) Vechiul Regim si Revolutia. O schimbare in continuitate
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Tocqueville. Din perspectiva pur istorica, putem identifica un Vechi Regim si in istoria Romaniei din ultimul secol, in persoana regimului comunist care a condus tara pana in 1989. Si, proce
791) 'REM" de Mircea Cartarescu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera:" Tanarul nu era de fapt chiar asa tanar. Trebuie sa fi avut aproape treizeci de ani. Dar silueta lui firava, fata ingusta, triunghiulara, parul lung care-i cadea peste urechi in suvite dezo
792) Cultura
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera, teatru, coregrafie etc. Se considera ca o persoana este culta atunci cand detine cunostinte despre arte si este capabila sa faca aprecieri fondate referitoare la creatiil
793) Miniatura instrumentala
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera seria napolitana, operele lui Rameau raspund cerintelor esteticii clasice, dar cea mai clasica ramane opera lui Gluck. Ca efect al spiritului rationalist, in opera sa se resimte expresia minutio
794) Aparitia sociologiei ca stiinta
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera sociologica. In lucrarea sa, Consideratii asupra maretiei si decadentei romanilor el incearca, pentru inceput, sa inteleaga cum o civilizatie creste, ajunge la apogeul sau si apoi intra in d
795) Aparitia sociologie
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera sociologica. In lucrarea sa, Consideratii asupra maretiei si decadentei romanilor el incearca, pentru inceput, sa inteleaga cum o civilizatie creste, ajunge la apogeul sau si apoi intra in d
796) Pseudokynegetikos de Alexandru Odobescu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), OPERA- Cea mai de seama opera a lui Odobescu este ''Pseudokynegetikos'' sau ''Fals tratat de vanatoare''.Modelul de la care a plecat este opera lui Lessing ''Laocoon'' sau despre marginile respective
797) Valoarea artistica a Epopeii Tiganiada - comentariu I.B.Deleanu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera se imparte in douasprezece cantece, terminat intr-o prima forma in anul 1800, dar nu a putut fi tiparita in timpul vietii sale si a ramas multa vreme in manuscris.Autorul foloseste alegoria, apl
798) Filosofia si istoria in secolul luminilor
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera intinsa. A cultivat literatura. dramaturgia, filosofia etc. A fost oaspetele unor curti princiare, s-a aflat in corespondenta cu monarhi ai vremii (Frederic cel Mare si Ecatenna a ll-a). A exerc
799) Sursele inegalitatii si compensarea inegalitatii in Romania
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera pe baza mecanismelor de piata, precum si cu o "economie de subzistenta". Economia subterana includea "bisnita" si mita, precum si o gama larga de servicii (mai mult sau mai putin legale) de t
800) Despre legendarul basilisc
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui satan.
801) Locul fitoterapiei in medicina geto-dacilor
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera sa "Getica", la fel cum Strabon consemna faptul ca: "preotii-daci care traiau departe de lume pe varfurile inalte ale muntilor erau si "iatroi" (medici. Merita subliniat ca in creatia poetica
802) Istoriografia iluminista romaneasca
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera uriasa in toate domeniile. De aici. enciclopedismul lor. nazuinta de a se manifesta in toate domeniile spre a contribui la inchegarea corpului de cultura romaneasca.
803) Marcel Proust
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera sa vasta, A la recherche du temps perdu. Proust a murit pe data de 18 Noiembrie 1922, inainte de ultimele trei volume finale, ale romanului, care cuprinde sapte carti asemanatoare, care au fost
804) Criza economica solutii si propuneri
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera anterior. Din acest motiv, o buna parte a guvernelor, atat din economiile dezvoltate cat si din economiile emergente intrate in recesiune sau afectate de o incetinire a ritmului de crestere
805) Simion Mehedinti (scoala muncii)
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera de educare, prin explorarea a tot ceea ce este legat de viata poporului. Simion Mehedinti pledeaza pentru o pedagogie cu un camp larg de actiune, o pedagogie ce nu se rezuma la orientarea mod
806) Vasile Petri
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera fundamentala, Didactica Magna, o considera o adevarata "enciclopedie pedagogico-didactica". Prezentand principalele idei comeniene, el subliniaza faptul ca marele pedagog ceh "a reformat peda
807) Perioadele literaturii romane
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera de arta. In moartea mesterului si in indiferenta voievodului pentru fiinta lui concreta s-a putut vedea un simbol al obiectivitatii absolute a artei. 4. Al patrulea mit este eroti
808) Crepusculul zeilor
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera cosmogonica faurind materia si si-a desavarsit-o faurind omul, corporal, sexuat si liber, dupa chipul si asemanarea Creatorului sau. Altfel zis, omul a fost creat cu virtualitatile unui zeu.
809) Convertirea Anglo-Saxonilor
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera a doua gruAZpuri de misionari veniti unii din tarile celtice, mai ales din Irlanda, altii din Roma. Dupa plecarea roAZmanilor, Tara Galilor ramasese in mare parte crestina. In Irlanda, sfantul P
810) Hanul Ancutei
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera. Hanu-Ancutei este un volum de noua povestiri scrise de Mihail Sadoveanu, volum publicat in 1928 care a fost scris aproximativ in perioada 1921-1927. Temele div
811) George Enescu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera de doisprezece masuri pentru pian si vioara. Indemnat de Caudell va pleca la Viena in 1888 unde va avea parte de educatie muzicala vasta, studiind alaturi de marii compozitori ai vremii. La Vi
812) Domeniile fuziunii - actiunea si imaginarul
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operatiuni de abstracAZtizare, de traducere in discursul idealitatii si al imaginarului. Un asemenea om nu poate opera in sfera concretului, chiar atunci cind trece la actiune : schemele sale sint mai
813) Fuziunile transfrontaliere ale societatilor comerciale pe actiuni
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Operatiunile comerciale, presupuse de dreptul integrarii si de toate consecintele acestui proces au urmari dintre cele mai diverse. Totusi, impactul cel mai important este impactul asupra operatorilor
814) Oameni
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera poate avea success, dar poate fi prozaica si atunci nu are valoare. Cauza lipsei valorii poate fi limbajul criptic, neinteles de cititor. In al doilea rand, omul de success poate fi si de val
815) Studiul faptului religios in istoria lumii
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera fericitului Augustin. - observam un alt tip de redare a religiilor: acela de cautare a sacrului si nu de prezentare a miturilor cu iz de poveste de taraba, care fac mai degraba un amuzament di
816) Strabon
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera istorica intitulata Istorica hypoimiemata in 47 de carti. Cea mai mare parte era consacrata penoadei de dupa 144 i.e.n. A mers cu expunerea pana la moartea lui Caesar si s-a aplecat mai ales asu
817) Tipuri de itemi utilizati in elaborarea testelor de cunostinte
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera;personaje - tipologia personajelor;curente literare - caracteristici;figuri de stil - exemple;termeni - definitii.Itemii de tip pereche sunt dispusi pe doua coloane, elevii asociind premisele cu
818) Neoranduieli in biserica din Anglia
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Chaucer targoveata din Bath a fost la Ierusalim, la Roma, la Santiago de Compostella si la Colonia si are mii de istorisiri de facut cu privire la calatoriile ei. Dar putin cate putin a intr
819) Paralela intre Scrisoarea I si Luceafarul
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera epico-liric cu implicatii dramatice. Ca orice opere lirice au autor, cunoscut, Mihai Eminescu, eu liric, care este vocea distincta a autorului, si versificatie. In cazul Lucefarului, insa, apare
820) Balada populara
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera personajele sunt putine si prezentate in antiteza ;Manole este personajul principal creator de arta si de frumos, orgolios (pentru ca refuza sa construiasca un zid care se surpa noaptea),are un
821) Charles Baudelaire - Amarele nelinisti
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera sa, "Amarele Nelinisti", abordeaza temaexistentei si sensului ei, atitudinea fata de acest subi
822) Specificul si dinamica structurilor familiale
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Emile Durkheim si in analizele sale asupra formelor arhaice de familie, se fundamenteaza doua mari directii de cercetare: cea structuralist-functionalista ( de la Radcliff-Brown si Talcot Pa
823) Specificul economic al produselor mediatice
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera", adica ficfiunea scenarizata. O productie de prototipuri - In fapt, produsele mediatice sunt prototipuri, adica modele unice, care pot fi multiplicate: tiraje in numeroase exemplare ale unu
824) Clasificarea constructiilor
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera - tencuieli. Varul bulgari in vrac sau praf in saci se pastreaza in soproane inchise de umezeala. Cimentul vrac se pastreaza in buncare sau silozuri, iar cel in saci in soproane inchise. Tran
825) Tucidide (Thucydides)
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera dupa incetarea razboiului. Desi faptele pe care le povesteste i-au fost contemporane si a fost implicat in ele Tucidide a scris cu detasarea cuvenita despre cele intamplate, realizand o opera ob
826) Mircea Eliade referat
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera a fost publicata in 1921 Inamicul viermelui de matase urmata de Cum am gasit piatra filosofala. Patru ani mai tarziu, Eliade incheie munca la volumul sau de debut, volum autobiografic, Romanul A
827) O sinteza a teoriei literare moderne
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera literara. In comparatie cu predecesorii lui din alte veacuri, scriitorul pare aproape obsedat de inovatie, si ca tehnica, dar si ca viziune asupra lumii, incat suspiAZciunea de care vorbea Sarra
828) Aprecieri critice Baltagul
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera scriitorului e o arhiva a unui popor primitiv ireal: dragoste, moarte, viata agrara, viata pastorala, razboi si asceza, totul e reprezentat. Cu o inteligenta de mare creator, scriitorul a fu
829) Strategia si managementul strategic al firmei
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera in vederea atingerii lor, precum si alocatiile de reAZsurse necesare. Rezulta ca se cere managerului sa defineasca scopuAZrile si obiectivele societatii comerciale. De retinut ca, in timp ce sco
830) Flori de mucigai - comentariu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera lui T. Arghezi").Poezia argheziana ilustreaza lumea dezolanta a inchisorii si frumusetea triviala a mahalalelor. Ca orice poet modern, Arghezi descopera resurse poetice in zone considerate no
831) Adevaratul Eminescu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera. Incontestabil Mihai Eminescu a fost un vizionar, un om inteligent ce a depasit cu mult gandirea epocii in care a trait. Un om dotat cu talent scriitoricesc, un condei "periculos" pentru ignoran
832) Agonie si extaz
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera sa,devenind astfel un erou de mit. Creatia sa era coplesitoare,asa incat omul mai degraba scund si firav a inceput sa semene cu personajele sale,si a strabatut vremea reprezentat,in conmstiin
833) Teoria Istoriei si Istoria Istoriografiei
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera istorica analizata pe directia pragmatismului ei trebuie sa indeplineasca anumite conditii: - sa aiba bogatia de informatii si continut ce reprezinta dimensiunea ei cantitativa - reconstitui
834) Confuzia limbilor, filologia ca ideologie de tranzitie
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera sa nu a circulat decit in cercuri foarte selecte, fiind practic absenta din economia inceputurilor limbii romane moderne. In al doilea rind, multe din scrierile Scolii Ardelene au ramas necunosc
835) Capitulatiile si obtinerea independentei
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera unui obscur preot evanghelic din Moldova74). Treptat insa, diferenta intre tabloul unei Romanii in continua dezvoltare si cel al unui imperiu muribund devine tot mai vizibil in Occident si m
836) Istoriografia romantica europeana
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera Stiinta noua a lui Giambattista Vico si a contribuit la popularizarea ei), dar el a ridicat-o la nivel de esente pnn forta cu care a transmis in scrisul sau poezia istoriei. in plan ideologic
837) Mostenirea culturala a antichitatii - arhitectura egipteana
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera de stiinta si de tehnica. Ansamblul arhitectural al piramidei lui Kheops mai cuprinde un templu funerar, de la care sosea ducea la un al doilea templu funerar, situat la marginea desertului.
838) Cele trei dinastii regale din China
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera pasnica a tatalui sau. inainte de a ajunge la Kie, ultimul din dinastia Hia, istoria mai vorbeste de regele K'ong-Kia, caruia Cerul i-a trimis o pereche de dragoni, din care regele a mancat-o p
839) Cultura si armonie la Eminescu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Kant. Pornind de la premiza ca orice mare descoperire si orice mare adevar purced de la inima si se intorc la inima, Eminescu spunea ca "atunci cand il citesti pe Kant mintea iti devine o fe
840) Cultura si literatura romana in perioada pasoptista
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera de pionerat, dar si cu limitele pe care in mod fatal, momentul istoric si peronalitatea celor doi redactori le faceau inevitabile. Prezentarea grafia e lipsita de eleganta; cea mai mare parte a
841) Analiza Swot a SC Bere Craiova SA
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera a acesteia.Luarea deciziilor strategice privind definirea misiunii firmei, stabilirea obiectivelor strategice si a strategiei necesare atingerii lor, aplicarea planului care materializeaza strat
842) Psihologismul european
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera. Punand, insa, accent pe aspectele volitionale care stau la baza cristalizarii moravurilor a redactat o "Psihologie a popoarelor" intre anii 1900-1920. Impresionanta ca dimensiuni in cele 10
843) Rationalitatea sociala ca problema a sociologiei
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera aristotelica politica este parte a filosofiei practice. Traditia ei dureaza pana in zorii secolului al XIX-lea, abia prin istorism este definitiv stopata. Albia ei seaca cu cat curentul de v
844) Mitingul nimanui
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera" stiintifica dupa modelul presupusei rude, Elena Ceausescu.
845) Religia lui Israel in epoca regilor si profetilor
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera liturgica reinnoieste structurile lumii. Asa cum Templul a fost construit dupa un model strain, cultul a imprumutat forme canaaneene. Sincretismul a atins proportii necunoscute pana atunci,
846) Lectura in dezvoltarea culturala a individului
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera literara actioneaza in primul rand asupra inimii cititorului. Acesta, gandind asupra cartii sub
847) O introducere in presa scrisa si audiovizual
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera de masa, cantecul, informatia respun mereu aceeasi structura. Ori nu fac acest in exces mass-media sau acele institutii profilate pe culegerea, stocarea si distribuirea informatiei? Internetul a
848) Monarhia autoritara a regelui Carol al II-lea
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera regelui. Politica interna. Raporturile cu Garda de Fier. La 10 februarie 1938, regele Caro/ al //-/ea a cerut formarea unui guvern ds "uniune nationala". Aceasta o data cu demisia lui Armand Ca
849) Republica Austria
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera, concerte, teatre, festivaluri de muzica clasica, iar distractiile si viata de noapte isi gasesc aici un suport bogat: magazine, cafenele, berarii, restaurante traditionale. Principalele orase
850) Autori fundamentali. I. L. Caragiale - Poetica generala a operei
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Caragiale. Prima solicita investigarea unora dintre traseele multiple si sinuoase ale gandirii practice a lui I. L. Caragiale. Cercetarea aceasta este una pe verticala, urmarind cum haos
851) Bacovia - cel mai important poet simbolist roman
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera canta / Fanfara mmilitara / Tarziu in noapte, la gradina ... / Si tot orasul intrista fanfara militara. // Plangeam, si rataceam pe strada / In noaptea vasta si senina ; // Si-atat de goala era
852) Luceafarul - comentariu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera de geniu ,,Luceafarul''. Valoarea este una inestimabila pentru poporul roman cat si pentru literatura universala. Eminescu da dova-da de maturitate creatoare si reuseste sa faureasca o opera
853) Particularitatile creatiei simboliste macedoniene si bacoviene
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera, n-au fost posibile decat prin depasirea acestor antagonisme . Un alt mare poet simbolist roman este George Bacovia, a carui poezie te intriga. Mai toate temele poetice obisnuite ale epocii a
854) Rolul BNR
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operatiunile cu aur si valuta in scopul protejarii leului, intocmirea balantei de plati externe, a balantei angajamentelor si creditelor cu strainatatea, stabilirea si publicarea cursului de schimb va
855) Peisajul ecologilor si ecologia peisajului
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera de arta unitara. De aici el trece in op-art : instalatii, jocuri de lumini, spatii estetizate, desprinse de "cruzimea" expresiei pop-artului american. Environnementul devine expresia arhitec
856) Lucius Annaeus Seneca
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera este de retinut morala sa apropiata de cea a stoicilor, dezvoltata in "Questiones naturales", se opune lui Cicero,
857) Aristotel - gandirea filosofica
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera imensa, aproape 400 de lucrari (multe in colaborare), dintre care ni s-au pastrat 47; o opera constituie o sinteza a tuturor c
858) Zone touristique de Bucharest
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera National de Athenaeum State Circus Bibliotheque nationale, l'Academie, Bibliotheque universitaire centrale 34 etablissements d'enseignement superieur, publics et prives, avec 154 professeu
859) Tiganiada de Ioan Budai Deleanu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera apartine genului epic in versuri, fiind o epopee eroi-comica. Este singura epopee romaneasca terminata, care are ca tema lumea pe dos, parodierea ordinii universale. Cele douasprezece cinturi ur
860) Revolta taranilor din 1381
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera "parlamentului cel bun" era distrusa. Eduard al III-lea n-a fost regretat, batranetea sa jalnica a facut sa se uite ispravile din tinerete. Totusi regele Frantei, vrand sa onoreze pe inaltul adv
861) Mihai Eminescu biografie
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera sa poetica fiind influentata de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antica, de la Heraclit la Platon, de marile sisteme de gindire ale romantismului, de teoriile lui Arthur S
862) Camil Petrescu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Husserl. Debuteaza in revista Facla (1914), cu articolul Femeile si fetele de azi, sub pseudonimul Raul D.Intre 1916 - 1918 participa ca ofiter la primul razboi mondial, iar experienta trait
863) Dacia in timpul lui Burebista
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera: Dacia Mare. Acest lucru are loc pana in anul 48 ien, cand prietenul sau, acum, Acornion, transmite dorinta regelui de a interveni in politica Romei, deci avea si resursele necesare acestei acti
864) Cum am descoperit jurnalismul - De ce mi-am ales un drum de jurnalist
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera. Evident , acum privesc in urma si nu-mi pot abtine un zambet in coltul gurii cand imi dau seama cat de naiv sunau toate povestile mele, chiar si cateva poezioare ritmate pe care le scriam frumo
865) Cultura scrisa in limba slavona
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera literara exceptionala, ca stil, ca spirit si continut. Este vorba de opera unuia din cei mai cucernici si cei mai invatati domnitori ai Munteniei, de Invataturile lui Neagoe Basarab. Aceasta luc
866) Aparitia sociologiei ca stiinta
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera sociologica. In lucrarea sa, Consideratii asupra maretiei si decadentei romanilor el incearca, pentru inceput, sa inteleaga cum o civilizatie creste, ajunge la apogeul sau si apoi intra in d
867) Mentalitatea francmasonica de Mircea Eliade
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Karl Marx. Pentru el istoria se rezolva in citeva formule simple, care explica tot, satisface orice curiozitate, preintimpina orice controversa-irationalul, imprevizibilul, ireductibilul - t
868) Oedip Rege - Tragedie antica
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera) Principalul mijloc de realizare a tragediei este tragicul, ce reprezinta o categorie estetica prin care se construieste un conflict amplificat de imprejurari vitrege si al carui deznodamant est
869) Omul - Fiinta simbolica
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Epictet, reprodus de Cassirer,refleca sugestiv dimensiunea simbolica a fiintei umane: "Ceea ce i1 tu1bura si il nelinisteste pe om nu sunt lucrurile, ci opiniile si inchipuirile despre lucru
870) Poezia de meditatie istorica si sociala
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera de inspiratie istorica a lui Eminescu ramane vastul poem panoramatic despre succesiunea civilizatiilor, "Memento mori" sau "Panorama desertaciunilor", scris la varsta de 22 de ani si aparut post
871) Realismul creatiei lui Ioan Slavici
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera literara trebuia sa aplice metode asemanatoare cu acelea ale cercatarii stiintifice.In locul imaginatiei romantice,se observa un respect deosebit pentru fapte,un adevarat cult al observatiei.
872) Scoica de Lucian Blaga
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera sa propune teme filozofice bazate pe meditatie poetica. In poezia "Soica" reiese cu putere ideea de epu
873) Craiasa din povesti - comentariu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lirica prin excelenta intrucat autorul apeleaza si la structuri expresive lirice de o rara forta sugestiva, la descriere, nu la naratiune si la personaje, ca in operele epice. ,,Craiasa din p
874) Psihodiagnoza aptitudinilor si a inteligentei
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operationale , superior dezvoltate care mijlocesc performante supramedii in activitate. Aptitudinea arata ce poate individul, nu ce stie el."Aptitudinea este orice insusire psihica sau fizica cons
875) Mihai Eminescu - poezia de inspiratie filozofica
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera in parte. ~ntrucat priveste actul cunoasterii, temeiul lui este intuitia, care nu este o simpla functie a simturilor, ci o conlucrare cu intelectul. Schopenhauer imparte obiectele "pentru subie
876) Plagiatul
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera accesibila electronic a unui text si inserarea acestuia in lucrarea proprie. Potrivit parerilor unor specialisti este legala si acceptabila aceasta procedura daca si numai daca textul copiat est
877) In cautarea cartii absolute
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Cervantes chiar si numai pentru valoarea emblematica a operei interpretabile din unghiul lecturii si al implicatiilor acesteia. Sa reamintim acum faptul ca opera lui Cervantes e, - in parte
878) Proza eminesciana si receptarea ei critica
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera a prozei fantastice romanesti si universale Capodopera prozei eminesciene ramane "Sarmanul Dionis", o nuvela metafizica, incarcata cu semnificatii filosofice. Nuvela nu s-a bucurat de recepta
879) Tipologii actantiale in basmul cult Povestea lui Harap-Alb
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera variata, aducand in literatura culta farmecul si spontaneitatea literaturii populare. Povestea lui Harap-Alb, considerata "sinteza a basmului romanesc" ( Nicolae Ciobanu ), se dezvolta pe un tip
880) Trasaturile prozei scurte a lui I.L.Caragiale
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera sa este o colectie uriasa de "reconversii" ale inutilului, cotidianului "desemnificat", macerar
881) Georg Friedrich Handel
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera lui Handel poarta marca personalitatii sale, el compunand in toate genurile epocii: piese concertante, arii 'da capo' italiene, uverturi si dansuri franceze, fugi germane, contrapunct anglican,
882) Eminescu si apocalipsa
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Eminescu izvoraste si ea din fiorul cosmogonic. Poemele lui se invartesc tot mai aproape sau mai departe de samburele de intuneric al golului primar. Fiind atent asupra procesului universal,
883) Eminescu - bolnav sau sacrificat
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Mihai Eminescu, se remarca doua (dintre cele mai cunoscute) asemenea firi curioase si curajoase, si anume Nicolae Georgescu cu lucrarea "A doua viata a lui Eminescu", Editura Europa Nova, Bu
884) Secolele al XIX-lea si al XX-lea in devenirea istoriei romanilor
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Mihai Eminescudobandeste durata infinita. Din ea se naste curentul nationalist-democrat. Concomitent, din alte izvoare, fireste, se contureaza taranismul, iar social-democratia se pronun
885) Demonul straveziu al lui Eminescu - luna
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Eminescu. In poeziile din adolescenta, natura apare sub trei forme: pentru a crea o atmosfera; in metaforele figurilor sau sentimentelor umane, si ca un mediu atotcuprinzator, caruia i se in
886) Model de analiza semiotica a unui text literar
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera mea dinainte de razboi. [...] iubesc aceasta noutate a spiritului meu."Caligramele sunt, deci expresia originalitatii poetului, care le considera "o idealizare a poeziei verslibriste si o preciz
887) George Stanca - Baudelaire-ul din noi - baudelaire-ii dintre noi
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera critica a lui B, plus traducerile din E.A. Poe. Din pacate, repet, nu si poemele.
888) Inainte de moarte de Marin Preda
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera este o nuvela deoarece e scrisa in proza, iar ca intindere se incadreza intre schita si roman. Tot o caracteristica specifica nuvelei este numarul redus de personaje, caracterul acestora se cont
889) Tema poeziei este dragostea - Shakespeare
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera "Despre mine as fi vrut sa scriu despre tine",ca "adolescentul este cel mai complet si ireprosabil oximoron". Adolescentul din "Juventus" este egocentrist, nu se cunostea, nu-si cunostea sufletu
890) Influenta greco-araba in secolul al XIII-lea si infiintarea universitatilor
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera a lui Aristotel. in Evul Mediu, aceasta lucrare este citata adesea cu titlul de Liber Aristotelis de expositione bonitatis purae, sau, mai scurt, Liber bonitatis pu-rae. in alt loc, il intil
891) Cronicarii moldoveni
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera in care se regasesc si elemente de literatura intrucat cronicarul nareaza evenimente, comenteaza si realizeaza portrete de domnitori sau boieri dupa modelul clasic. Prin urmare, Grigore Ureche p
892) Criticilor mei -comentariu literar
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera lui Eminescu este variata, complexa, printre speciile lirice cultivate de poet situandu-se : id
893) Dacia Literara 1840
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera, ca exemplu Alexandru Lapusneanu de Costache Negrutii, sau in opera aceluiasi scriitor cum se intampla la Vasile Alecsandrii, care este clasic in pasteluri si romantic in nuvele si teatru. L
894) Curentele de avangarda
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui este considerata fundamentala si determinanta pentru intreaga dezvoltare a sculpturii moderne. Alte reviste constructiviste: "Punct", "Integral".Suprarealismul a fost teoretizat si practi
895) Jocurile - expresie a spiritului grec
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera se gasesc informatii despre marile jocuri panhellenice, dupa ce a deviat cursul raaului Alpheus pentru a curata grajdurile lui Augias, a stabilit marginile padurii sacre a Olympiei, Altis, masu
896) Moment literar
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera Anti-Duhring. Acum isi tace loc in cultura si gandirea germana materialismul lui Karl Marx, a carui opera, Das Kapital, apare intre 1865--1872. La aceeasi data se exercita o puternica influenta
897) Artele poetice in poeziile lui Eminescu si Arghezi
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera acestuia a constituit unul din punctele de trecere prin care creatia argheziana s-a conturat cu o incontestabila valoare.Intr-un studiu al liricii argheziene nu pot fi ocol
898) Secolele al XIX-lea Si XX in istoria romanilor
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera reformatoare din timpul domniei lui Alexandru loan Cuza si al guvernarii lui Mihail Kogalniceanu, contribuie, in mod hotarator, la edificarea Romaniei moderne
899) Aria tematica a nuvelei romanesti in sec.al-XIX-lea
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera,obiectul acesteia. Realiatatea (ca tematizare) poate fi mediul geografic(natura reala sau imaginara), mediul social (real sau inventat: oras,sat,colectiv uman,familie), oamenii si evenimentel
900) Aristotel - poetica si critica
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera aristotelica de maturitate {De Anima, Istoria animalelor, Fizici Metafizica, Etica Nicomahica, Politica, Retorica), si anume o expunere generala cu scop orientativ, care sa arate in ce relatie e
901) Balada culta
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera epice. Naratorul prezinta urmarirea conducatorului turc de catre M Viteazul . Punctul culminant este marcat de momentul in care frica lui Hassan atinge intensitatea maxima ,, Si-i dardaie di
902) Bacovia este unul dintre marii poeti originali de dupa Eminescu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera canta / Fanfara mmilitara / Tarziu in noapte, la gradina ... / Si tot orasul intrista fanfara militara. // Plangeam, si rataceam pe strada / In noaptea vasta si senina ; // Si-atat de goala era
903) Mircea Eliade
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera s-a, creata de-a lungul a sase decenii, cuprinde nuvele, romane, piese de teatru, literatura me
904) Nichita Stanescu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera ale sale. 1965: Apare in martie volumul de poezii Dreptul la timp, 84 de pagini. 1966: Publica doar 11 Elegii, totate Elegiile vor apare anul viitor in prima sa antologie, Alfa. 1967:
905) Nicolae Balcescu 1819-1853
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera 'Puterea armata si arta militara de la intemeierea principatului Roman pana acum' ,care a avut un mare succes . In paralel cu activitatea literara ,Balcescu face calatorii in Moldova si Transilv
906) Mihai Eminescu 15 ianuarie 1850-15 iunie 1889
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera sa, neacceptand compromisuri si daruind acestor idealuri tot ce avea mai bun in propria fiinta, pana la negarea de sine. Copilaria La 15 ianuarie 1850, la Botosani vede luminea zilei Mihai,
907) Richard Wagner 1813-1883
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera monumentala de care a trebuit sa se tina seama pe viitor, atat de partizanii cat si de oponentii sai. Debussy a fost si el, pentru putina vreme, sedus de mirajul wagnerian; chiar daca drumul
908) Intertextualitate, parodia si discursurile istoriei
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera literara nu mai poate fi considerata originala; daca ar fi, s-ar putea sa nu aiba semnificatie pentru cititorul ei. Numai ca parte a unui discurs anterior isi deriva orice text sensul si semnifi
909) I.L.Caragiale - scriitor citadin
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera literara,un caracter exemplar:creeaza un univers coerent printr-o atitudine specifica fata de viata si de valorile ei.Comedia limbajului este acaparatoare si in schita Bacalaureat publicata in
910) Iesirea din mit
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera neterminata.Din demonstratie care v-am prezentat-o reiese cu claritate contrariul idea ca este vorba de un text literar rotund, in care fiecare segment al scriiturii se subordoneaza unei idei c
911) Cultura si traditia chineza
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera de constructie a lumii, intrecand chiar piramidele Egiptului. S-au construit drumuri regale, rezervate exclusiv curtii, largi de 75 m, cu pini plantati pe margine, numeroase palaturi, parcur
912) Timbru - Ion Barbu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera cea mai importanta a poetului o constituie volumul Joc secund, publicat in anul 1930. Poeziile sunt dificil de inteles, e o lirica ermetica cu limbaj abstract, inspirata de poemele lui Stephane
913) Imaginea satului si a taranului de la Ion Creanga la Liviu Rebreanu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera" G. Calinescu afirma (ca si Maiorescu, G. Ibraileanu, J. Boutiere s.a.) ca marele nostru povestitor este "poporul roman insusi, surpri
914) Caracterizarea lui Nica - Modelul copilului universal
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera cuprinde o imagine luminoasa a vietii satului, a obiceiurilor si a traditiilor poporului, avand in centru intamplarile si peripetiile lui Nica a(l) lui Stefan a(l) Petrii, de cand "a facut ochi"
915) Comentariu nuvela istorica - Alexandru Lapusneanu - Costache Negruzzi - bacalaureat
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera a speciei si un model pentru cei care au cultivat-o ulterior.Aceasta nuvela este o opera epica in proza, cu o constructie riguroasa, cu un fir narativ central. Personajele relativ putine sunt ca
916) Strajerul desertului
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera sa. Pericolul este mereu prezent. In fiecare an, pe la inceputul primaverii, un vint de o putere inspaimintatoaAZre, ca un ciclon, declara razboi Africii de miazanoapte suflind cu furie de-a
917) Eidola - imagini ale dublului in romantism
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Chamisso, important este faptul ca aceasta antifraza afectiva aduce aminte de un alt personaj pe care numele il indica la inceput drept un favorizat al sortii, un iubit de catre zei, pentru
918) Estetica si teoria spectacolului de teatru
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera cu acestea.Pentru ca elevul sa devina capabil sa utilizeze termeni si concepte specifice esteticii si artei spectacolului (competenta specifica 1.1.), cadrul didactic va selecta si defini co
919) Registre stilistice generale ale limbii - particularitati
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera litarara (folclorica/culta) presupune situarea naratorului, a personajelor/eului liric in sfera culturii populare, printr-un limbaj marcat de spentaneitate si indici ai implicarii afective.
920) Podul de piatra de peste Dunare
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera sa?! Oare nu este mult mai verosimil ca podul de peste Dunare sa fi fost construit de poporul care stapanea ambele maluri ale fluviului, popor condus de cel despre care STRABON scria: "Bure
921) Procese economice financiar
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operatiunile contabile derulate de o companie, in timp ce prin registrul de "Clienti", de exemplu, intelegem o baza de date in care sunt stocate atat informatiile generale despre clienti (cod, denumir
922) Produsul si promovarea lui
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera cu acest cont,accesul la el avandu-l adolescentul in momentul in care se hotaraste sa urmeze o facultate si prezinta la ghisul bancii adeverinta de student . 2.acoperirea segmentului de varsta
923) Ana Mendieta si feminismul
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera ei prezinta totusi o doza de subtilitate, mesajul ramanand insa lizibil.A realizat o serie de lucrari pe care le-a intitulat "Silueta", incepand cu 1975. S-a bazat in lucrarile ei pe legatura di
924) Metafictiunea istoriografica - jocul cu trecutul
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lor nu este facuta, ci pur si simplu exista" (Josipovici 1971,148); de fapt, era chiar mai sigur, in termeni legali si etici. Operele lui Defoe emiteau pretentii la veracitate si, de fapt, si-au
925) Wilhelm von Humboldt Fragmente lingvistice - in Secolul XX 325-327
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera (Ergon), ci o activitate (Energeia). Adevarata sa definitie nu poate deci sa fie decit genetica. Caci el este efort fara incetare repetat al spiritului, de a face sunetul articulat in stare
926) Ceahlaul alpinism
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera de arta. O opera de arta poarta amprenta artistului si un Durer este usor de deosebit de un Rembrandt. Aceste ginduri iti vin escaladind Fisura Artei, superbele pasaje ale Fisurii Albastre, ale
927) Calatorie imaginara prin capitalele Europei
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera Romana si Palatul de Justitie. Din Bucuresti, am luat avionul catre "Orasul muzicii", Viena, numit asa datorita muzicienilor de talie mondiala Haydn, Mozart, Beethoven, Schubert, Brahms si alti
928) Cosmogonia chineza
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera similara a mesopotamianuTui Marduk releva insa o diferenta: daca Marduk este si un cosmocrator astrologie, faurind cu mare grija atat elementele spatiului cat si pe cele ale timpului, struct
929) Misterul cuceririi Americii de catre carpato-dunareni
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera diavolului. Asa ca foarte zelosii preoti crestini au ars orice le-a cazut in cale, cartea sus amintita fiind gasita la inceputul secolului 18 de catre un calugar, de asta data inteligent, ap
930) Unitati montane - Carpatii romanesti
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera a actiunii ghetarilor cuaternari (apartinand ultimelor doua glaciatiuni-Riss si Wurm). Daca relieful, atat de variat sub aspect morfologic si de complex prin alcatuirea sa geologica, d
931) The hidden betrayals
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera Ball which she had wanted to. The reader later finds out that this is not so, he instead leaves the house in order to watch to see if she herself leaves, which she does, to go to the Ball. T
932) Mobilierul Secolului al XVIII-lea in Anglia
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera celor mai importanti designeri francezi. Noile idei au prins radacini in confectionarea cabinetelor, si mobilierul a inceput sa arate intortocherile si curbele nelinistite si asimetrice ale Roco
933) Mihai Eminescu - poet national si universal
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera sa, neacceptand compromisuri si daruind acestor idealuri tot ce avea mai bun in propria fiinta, pana la negarea de sine. Au mai putina importanta data precisa si locul nasterii poetului, dac
934) Iluminismul in Tarile Romane
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera sa literara,care cuprinde lirica-in care se topesc ,prin forta geniului sau creator,influente diverse (populare in balade ca Regele ielelor si Ucenicul vrajitor,antice-in Elegii romane,orientale
935) Tablourile de finantare sau de flux
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operatiile intreprinderii, care au. o incidenta asupra rezultatului unei perioade date exercitiul contabil). El permite determinarea capacitatii de autofinantare. Dar, nici bilantul, nici contul de
936) Thomas Robert Malthus si principiul populatiei
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Malthus s-a intamplat un lucru straniu. Pe baza catorva idei care au socat opinia publica chia
937) Moara cu noroc de Ioan Slavici - eseu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera este consistenta, organizata in 17 capitole, circulara, deoarece incepe si se sfarseste prin in
938) Mex Weber - sociologia comprehensiva, tipul ideal, occidentul si noua directie a istoriei universale
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera, instrumentele fundamentale, orga, pianul si violina etc, sunt cunoscute doar in Occident, In arhitectura, utilizarea rationala a boltei gotice ca "mijloc de distribuire a presiunii si a spatiil
939) Piramidele si templele in Egiptul Antic
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera de stiinta si tehnica. Ansamblul arhitectural al piramidei lui Kheops mai cuprindea un templu funerar, de la care o "sosea" duce la un al doilea templu funerar, situat la marginea desertului.
940) Alexandr Sergheevici Puskin
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera sa Puskin a adus in toate genurile si speciile literare in care s-a afirmat - ca poet, prozator, dra
941) Gheorghe Bratianu I
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera sa stiintifica isi pastreaza si astazi viabilitatea datorita unei perspecAZtive de o larga deschidere catre toate orizonturile istoriei. Valoarea acAZtivitatii sale multilaterale a fost apreciat
942) Nicolae Milescu Spatarul
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera lui nu este numai jurnalul plin de peripetii al unei ambasade trimise in misiune diplomatica in China, ci este in acelasi timp o carte moderna de explorare stiintifica a unor tinuturi pana atunc
943) Selma Lagerlof
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera unica a lui Pitre si din Giornale da Sicilia.
944) Izvorul noptii - Comentariu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera lirica este opera literara in care gandurile si sentimentele autorului sunt exprimate direct, intr-un limbaj figurat. Modul de expunere specific este descrierea. Genul liric este subiectiv, deoa
945) La Medeleni
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera de valoare durabila. Asezandu-ne pe teritoriul notiunii epice, o parte a criticii a acceptat cu mai multa ingaduinta urmatoarele doua volume din La Medeleni. Incepand cu volumul trei apar a
946) Lucian Blaga - poet modernist
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Blaga (mai ales in dramaturgie): oroarea de oras, fata de binefacerile civilizatiei moderne, regresiunea spre vegetal, betia vitalista, cultul primitivului, al miticului si al arhaicului. Po
947) Principiile de baza ale managementului calitatii, formulate de Crosby
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera cu A© niveluri acceptabile >> ale calitatii, plecand de la premisa gresita ca non-calitatea este inevitabila. Singurul nivel acceptabil al calitatii, in opinia lui, este : >>zero defecte >>
948) Modernismul tarziu si critica lui
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera de arta, dar creand dificultati de adaptare a omului la acele spatii. Toulouse le Mirail, Pantin, Park Hill in Sheffield etc. au fost experimente inteligente. Markisches Viertel insa, la Berlin
949) O sama de cuvinte de Ion Neculce
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera literara.Neculce nu vrea sa impuna aceste legende ca pe un adevar istoric de necontestat, ci il lasa pe cititor sa le aprecieze cum doreste:"Cine vrea sa le creada, bine va fi; iara cine nu le v
950) Parafraza
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera poetica de amploare; intre contemporani, Radu Carneci are drept tema fundamentala P. la Cantarea cantarilor, inteleasa laic, ca epitalam (v.). Prin extensie, se considera P. orice traducere
951) Publicitate
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera RLC - Strategia creativa a agentiei Publicis Stabilirea marimii bugetului publicitar se realizeaza tinandu-se seama de o serie de factori generali, precum : a) Etapa din ciclul de viata in
952) Text argumentativ despre fericire
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera cu acelasi nume a lui Liviu Rebreanu. El se casatoreste cu Ana pentru averea ei ,renuntand astfel la iubIrea pentru Florica si totodata la sansa de a fi fericit. Mai tarziu realizeaza ca desi a
953) O noua viziune societala
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera sa de referinta mentionata mai sus se impune a fi redescoperite si revalorizate pentru marile idei si viziuni asupra societatii, ca si pentru evidentierea unor trasaturi de caracter ale oamenilo
954) Art Nouveau
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operari mai apropiate intre artist si artizan; Artizanatul fata de masina: fireste ca artistul trebuie sa-si aduca contributia la rezolvarea problemelor ridicate de arta aplicata dar se nastea proble
955) Confesiune - Mihai Eminescu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui tarzie. Este evidentiata aspiratia spre absolut - coordonata a fiintei umane in raport tensionat cu fiinta lumii si cu timpul in creatia eminesciana, care defineste implicarea lui Eminesc
956) Preot si filozof - Mihai Eminescu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera. In materie de cunoastere filosofica, de epistemologie insa, Kant l-a tulburat in cea mai mare masura, chiar mai mult decat Schopenhauer, i-a zdruncinat temelia credintei. De altfel, el incepuse
957) Comunitatile - Universitatile in Anglia
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Dumnezeu este rationala si ca poate fi infatisata sub forma unor legi universale a facut posibile cercetarea stiintiAZfica. IV. In Anglia gustul pentru studiile clasice nu s-a stins nicioda
958) Daca treci raul Selenei - Mihai Eminescu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera a fost resimtita"-" E-o sara frumoasa AZ adormita desi este ziua". In tot ceea ce scrie, Eminescu urmareste un scop clar: de a aduce la cunostinta cititorilor cele mai valoroase idei ale sale,
959) Evolutia Partidului National Liberal intre anii 1933-1937
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera celor trei membri ai grupului terrorist legionar, ci el fusese hotarat si pregatit in cele mai mici amanunte de Corneliu Zelea Codreanu, "capitanul" Garzii. El nu s-a dezis niciodata de actul c
960) Toma Alimos
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera populara deoarece sa transmis pe cale orala avand 117 variante.Prezenta acestor variante pune in evidenta si caracte
961) William Hogarth
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera ca pictura franceza este cu mult mai avansata decat cea engleza, manifestandu-si admiratia pentru creatiile lui Francois Boucher (1703-1770). Hogarth se consacra redactarii unui tratat despre pi
962) Mortua est - Mihai Eminescu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera care infatiseaza sufletul omenesc in zbuciumul lui nebun sub hotararea neinfranta a destinului, primul titlu aparea cu totul nepotrivit: cadenta lui lina, timbrul vocalic in care se incheia, era
963) Cele patru libertati de circulatie
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera peste frontiere si in care sa se obtina libera circulatie a serviciilor si capitalului. Politica adreseaza doua niveluri de servicii financiare: pietele en-gros corporative si de capital si piet
964) Stiinta artei si estetica generala
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera literara -- din masa operelor verbale de alt gen ; desigur, aceasta conceptie sistematica este prezentata de fiecare data de cercetator, dar intr-un mod cu totul neAZcritic. Uneori sintem inc
965) Modernism, postmodernism - o ipoteza
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera-receptor?). Criza individualului - a categoriei fundamentale a epistemei renascentiste - va insemna, evident, si criza modelului cultural antropocentric. Voi defini modernismul drept expresia
966) Managementul calculatia costurilor
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera, prin actiunea combinata a fortei de munca si a mijloacelor de munca, aceasta cheltuiala devine cost de productie. Din exemplu rezulta o prima caracteristica a cheltuielii, aceea ca nu este un e
967) In labirintul lecturilor
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera lui Mihai Eminescu, 1970, voi. II, p. 40), nu incape indoiala ca nici proiectul narativ nu e strain de climatul unei literaturi romantice prin excelenta si unde mitul, magia, transcenderea realu
968) Problema formei
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera ca lucru, ci la semnificatia ei, la continut. care se elibereaza de unele legaturi necesare cu unitatea naturii si cu unitatea evenimentului etic al existentei. Aceasta renuntare la legatura nu
969) Imn lui Stefan cel Mare - argument la specie
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lirica deoarece poetul isi exprim sentimentele de admiratie in mod folosirea verbelor si a pronumelor la persoana I si a-II-a (dormi ,tie,ti,tu).Sent
970) Managementul etic al organizatiilor
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera? Se pare ca niciunul. O asemenea obtuzitate nu e caracteristica doar Romaniei:"Oare toate natiunile de pe glob imbratiseaza strategii de management etic? Da, dar in primul rand din perspecti
971) Povestea codrului - Mihai Eminescu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera a naturii si participa la frumusetea copacilor, a florilor, a izvoarelor. Marturia convingatoare a eului se infiripa in cugetul iubitei, a carui continut profund si protectiv, ii proiecteaza pe
972) Imparat si proleta r- Mihai Eminescu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera a poetului, care este de o mare coerenta. Gandirea politica a lui prelungea un conservatism de tip iluminist, care credea in reforma sociala si nu in revolutie. Culoarea mohorata (purpuriul ros
973) Iona de Marin Sorescu - Teatru parabolic, neomodernist
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera, nu este vorba de solitudinea inteleasa la modul romantic, ca retragere a omului superior din lumea care nu-l intelege, ci una disperata aparuta ca rezultat al constrangerilor exterioare. Simbol
974) Fantasticul - eseu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera ,, Lostrita" scrisa de Vasile Voiculescu geneza operei ,, Lostrita"- compusa in 1947 si publicata in volumul ,, Iubire magica"(1966)- se afla in intentia autorului de a proiecta obsesia inacces
975) Insemnele memoriei
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera si, nu o data, o raporteaza la contemporanii sai. "Ce-mi doresc? Gloria" Cineva mi-a spus ca am ceva deosebit. Un altul, ca sunt mai bun si mai putin murdar in comparatie cu Maupassant (...) Oar
976) Ioana Petrescu si poetica postmodernismului
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera de poetician a Ioanei Em. Petrescu, studiile sale despre postmodernism nu realizeaza - ramase, cele mai multe, raspandite prin revistele de specialitate ori
977) Poetica romantica - modelul morfologic
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Aristotel, este reiterata in perioada romantica. Morfologia naturii vii a lui Goethe reprezinta fundamentul teoretic pentru o morfologie a literaturii. Pentru a intelege tezele de baza ale p
978) Teorie literara si poetica
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera lui Alexandru Macedonski, unde sugestiile privitoare Ja portretul moral al scriitorului devin ample caracterizari ("Profund subiectiv si chiar egocentric (...) incit acest egocentrism devine can
979) Cultul lui Sarapis - Istorie veche si arheologie
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera de frunte a artistului Bryaxis (sculptata in lemn, a fost distrusa intr-un mistuitor incendiu). Ca tipologie, ea infatisasa un personaj grec pur, fara trasaturi africane, egiptene, sezand pe un
980) Cultura Homerica
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera-i monumentala, cele doua poeme neasemuite, Iliada si Odiseea. El nu are numai adoratori, ci si atei. A fost negata chiar existenta lui proprie. A avut detractori si poate avea oricand. Epopee
981) Rodelinda pentru Rene
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera in urma cu numai douazeci de ani, a alcatuit doar contextul formal in interiorul caruia puteau fi reliefate calitatile unui artist unic: Marilyn Horne; doi ani mai tarziu a urmat "Samson" pen
982) Poetica semiotica - modelul Scolii de la Praga
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera de arta ramane in centrul atentiei ca sistem semiotic cu anumite proprietati autonome, legaturile sale cu domeniul general al limbajului sau cu alte sisteme culturale sau sociale nu sunt lasate
983) Istoria Greciei si Romei Antice grile
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera a istoriografiei antice grecesti. 19) Lui Marcus Aureliu, imparatul filosof, ii apartine culegerea de cugetari Catre mine insumi. 20) Numele Augustus desemneaza autoritatea sacrala. 21) Pon
984) Scrisoarea II - Mihai Eminescu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera creata si va fi supus unei terapii de vindecare ale acestor simptome viciate de incultura "si dezgustul meu din suflet sa-l impac prin a mea minte".
985) Insemnari despre semiotica receptarii
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera. insa aminteste Maria Corti ca. in ceea ce priveste autorul, chiar si un text al lui Foucault din 1969 ("Qu'cst-cc qu'un autcur?") punea.
986) Freamatul literar
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Mircea Eliade impresioneaza prin complexitate, profunzime si unitate. Alaturi de lorga, Eliade este cel mai prodigios carturar al nostru, indiscutabil, romanul cel mai cunoscut in lume. Ceea
987) Teoretizand postmodernul - argument pentru o poetica
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera: ca activitate culturala care poate fi deslusita in majoritatea formelor de arta si in multe curente de gandire de azi, ceea ce doresc sa deAZnumesc postmodernism este fundamental contradictoriu
988) Pedagogie I
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera: de ingrijire, indrumare si cultivare, orientandu-i evolutia in directia valorilor". Educatia este, intr-adevar, o actiune de dirijare a individului spre formarea sa ca persoana autonoma, respon
989) Zeii lui Homer la Syrianus si Proglus
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Produs, aluzii la zeii mitologiei, pe care ii insereaza, ici si colo, in "serii", incareindu-i cu o semnificatie simbolica, lotusi Produs s-a aplecat in mod special asupra problemei zeilor h
990) Oseminte pierdute - Tudor Arghezi
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera o treapta, un moment de rascruce, ale carui radacini se gasesc in epoca romantica (noaptea razvratita):"Cartea mea-i, fiule, o treapta". Poezia argheziana marcheaza inceputul
991) Transporturile aeriene componenta a transporturilor internationale
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operatiile sale companiilor particulare. Spre sfarsitul anului 1920 cateva din aceste companii au inceput sa asigure servicii de transport de pasageri folosind monoplane mari cu cabina inchisa (ex.: t
992) Intoarcerea beletristicii si bilantul Evului Mediu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Petrarca, despre care Erasm va spune ca a fost reflorescentis elo-quentiae princeps apud Italos1. Din 1312 pina in 1316, intr-o modesta scoala de gramatica din Carpentras,
993) Salvador Dali
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera artistului drept 'Galarina' (1944-1945), 'Leda Atomica' (1949) sau 'Galateea' (1952). In 1934, Dali si Gala se vor casatori civil si vor face prima lor calatorie in America. Dali devine, ince
994) Constanta
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera si Balet Oleg Danovski.
995) Scrisoarea V Mihai Eminescu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera acestui poet considerat de unii comentatori "al dragostei". Urmarea trairii in compania doamnei este faptul ca este predispus sa se imbete cu feeria unui "vis mandru de vara", ce se deruleaza
996) Scrisoarea V Mihai Eminescu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera acestui poet considerat de unii comentatori "al dragostei". Urmarea trairii in compania doamnei este faptul ca este predispus sa se imbete cu feeria unui "vis mandru de vara", ce se deruleaza
997) Romantismul - Floare-albastra
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera eminesciana motivul apare si in alte texte: ,,Calin (file din poveste), ,,Sarmanul Dionis", Floare-albastra" si dobandeste semnificatii diferite: este element al decorului, avand functie ornamen
998) Epigraf - Tudor Arghezi
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera surprinde conceptiile poetului cu privire la opera literara, ca arta in genere.Poetul este preo
999) Relatia dintre etica si administratie publica - conceptul de obligatii etice concurente
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Bailey pentru ca observa ca politicile publice rar conduc la o victorie totala pentru "bine" si o infrangere totala a "raului". Intr-adevar, solutiile politice ele insele creaza adesea noi p
1000) Polibiu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera sa. Istorii, in ultimii ani ai vietii. Din cele 40 de carti ale lucrarii s-au pastrat cinci, iar alte fragmente se regasesc in scrierile unor autori care au trait mai tarziu. Istorii este dedica
1001) Porphirius - Pestera nimfelor din Odiseea
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera de pura fantezie, dastinata sa farmece imaginatia, nici o descriere exacta a locurilor, ci este o alegorie dorita de poet si maslinul din vecinatate are si el o semnificatie misterioasa. Regasir
1002) Amintirile lui George Enescu - 1881-1955
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera pentru pian si vioara ( ! ) de George Enescu, compositor roman in varsta de cinci ani. " In 1888 implinesc sapte ani. Varsta marilor rataciri... . La noi se raspandeste zvonul unei epidemii d
1003) Versiuni ale modelului cultural european
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera in cadrul modelului cultural este cea privind relatia dintre vizibil si invizibil, dintre esoteric si exoteric. Prin aceasta relatie ne referim la procesul de secularizare care a avut, are loc,
1004) Ateneul Roman
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera a pictorului Costin Petrescu. Fresca este alcatuita din 25 de scene reprezentative din istoria Romaniei.
1005) Ceea ce oricare om politic trebuie sa stie
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera de neuitat, eterna. Asemenea fiinte au existat intotdeauna istoria ne-a pastrat amintirea lor ; dar sunt mult prea putin numerosi, in comparatie cu toate aceste personalitati care popule
1006) Educatia estetica
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera de arta. Din punctul de vedere al finalitatilor, educatia estetica isi propune formarea receptivitatii si creativitatii estetice, pe cand educatia artistica are in vedere dezvoltarea si cultivar
1007) Arta baroca
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Lope de Vega, Fernando de Herrera, Garcilaso de Vega, Torquato Tasso. In muzica, barocul este considerat ca o perioda intermediara intre Renastere si Clasicism. Incepe prin afirmarea mono
1008) Florentin Popescu - o relatie speciala
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui. Asadar de ce acest poet inainte de toate si in fata tuturor celorlalti?: -- intai si-intai pentru viata lui, care a fost o mare involburata de caderi si urcusuri, de lumina si intuneric
1009) Cosmogonia in Scrisoarea I si teoria "Marea explozie"
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera lui Mihai Eminescu" spune ca "Poetul era atent numai la dezvoltarea sentimentului de nimic in imagini si nicidecum la organizarea unui concept ...". Versul alcatuit din interogatii retorice
1010) Meloterapia si impactul ei asupra omului
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera "Tannhauser" a lui Wagner, sa duca la un dinamism motor, cum vedem in marsuri, sa provoace sentimente nostalgice prin romante, sentimente superioare, cum ar fi simfoniile lui Beethoven, sau o ac
1011) Inima slaba - Nuvela
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera exact asa, de aceea autorul povestirii de fata, numai si numai ca sa nu semene cu dinsii (cu alte cuvinte, cum ar zice unii, din pricina nemarginitei sale vaniAZtati) s-a hotarit sa porneasca de
1012) Istoria sociologiei romanesti grile rezolvate
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui: 4 Ion Ionescu de la Brad 9) Problemele sociale dominante ale societatii romanesti la mijlocul sec. XIX au fost: A) problema desavarsirii unitatii, independentei si a suveranitatii nation
1013) Suflete tari de Camil Petrescu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera este compusa din trei acte alcatuite din 14, 5 respectiv 7 scene, actiunea desfasurandu-se in anul 1913, in casa boierului Matei Boiu-Dorcani. In prologul piesei, Andrei Pietraru, un tanar de tr
1014) Religiile nativilor africani
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera zeitei Lesa. Aceasta era creatoare, atotputernica si justitiara. La populatia Bantu, Leza era zeul creator. C) Din punctul de vedere al doctrinei religioase, observam mai multe credinte: a) i
1015) Religia vedica
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Mircea Eliade, traducere de Viorica Niscov, Bucuresti, Editura Saeculum, 2000, p. 20-22. SΥtrΑ si VedaΓgΑ236. SaΜhitΑ sunt culegeri de imnuri si incanta
1016) Curente literare
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera literara neputand fii numai mimesis, imitatie, ci si munca de selectare si transfigurare a elementelor realului. " daca literatura ar ramane la descrierea realului si nu-i surprinde semnifica
1017) Clivajele politice
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera cu termenul de clivaj in stiinta politica. 1.1. Din aceasta perspectiva, un clivaj politic se refera la o diviziune sociala care permite separarea populatiei sI identificarea de categorii de par
1018) Cercetare marketing Imagine Tomis
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera in cadrul cercetarii. Fiecare variabila va fi definita din punct de vedere atat conceptional cat si operational. Colectivitatea cercetata constituie baza, cadrul de esantionare si totodata mu
1019) Piata serviciilor de transport aerian
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operativitate si eficienta economica, conceptia in sine fiind aplicata pentru prima data la convertirea avioanelor militare in avioane civile. Adaptabilitatea aeronavelor se poate referi si la posibi
1020) Receptarea si evaluarea
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera literara are un evident caracter autofunctional, scopul sau fiind estetic prin excelenta, asa incat, traditionalul comentariu sufocat d
1021) Software Defined Radio
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera intr-o banda de frecvente de la 4 MHz la 400 MHz. Arhitectura s-a bazat pe interfete standard deschise pentru module diferite in scopul realizarii managementului diferitelor f
1022) Jurnalul fericirii
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera, Jurnalul fericirii, constituind o identificare a numelui cu cartea. Despre Nicolae Steinhardt ca si despre intreaga lui personalitate am initiat la nivelul scolii o dezbatere la care elevii au
1023) Manangementul afacerilor internationale
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operarii in productie etc. Definirea si explicarea termenului management a preocupat o multime de specialisti straini si romani in domeniu, astfel ca literatura de specialitate a reusit sa clarific
1024) Managementul international
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operatiunile curente ale firmei, sa se implice sau nu in mod treptat in relatii de afaceri cu entitati straine; elementul de "extraneitate" in orice contract va induce insa in mod implicit noi dileme
1025) Programare Web - Elemente de baza
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera , etc. ) folosite pentru a naviga pe internet . Datorita acestui limbaj browser-ul poate afisa ceea ce autorul paginii web a dorit sa prezinte . Elementele de baza ale limbajului HTML sunt fo
1026) Cotarile in autocad
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera cu doua tipuri de cote: normale si asociative. Cotele normale se obtin prin executia in succesiune, a fiecarei entitati grafice utile pentru definirea cotei. Cotarea asociativa grupeaza elemente
1027) Elemente simboliste in poezia bacoviana
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera sa a starnit reactii controversate in randurile criticilor. Nichita Stanescu considera ca "dintre poetii a caror tensiune de comunicare a atins pragul extrem al supo
1028) Audit public intern
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera intr-un mod eficace si apt in vederea atingerii obiectivelor" Auditul se foloseste, atat cu titlu preventiv,in cadrul unui program de audit pentru aprecierea eficacitatii unei organizatii, a
1029) Alexandru Macedonski Noaptea de decemvrie
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera unui artist. Framantarile creatorului in timpul elaborarii unei opere de arta are ca simbol vantul, crivatul, urletul lupilor. Emirul reprezinta credinta nestramutata intr-un ideal, capacita
1030) Eseu - particularitatile unui roman psihologic
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera se incadreaza in proza de analiza si ilustreaza conceptia estetica a scriitorului despre roman. Camil Petrescu si-a expus conceptia despre proza "noua" in numeroase articole, dintre care unul di
1031) Simbolismul in lirica bacoviana
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Bacovia. Poezii ca "Plumb", "Mars funebru", "Melancolie" dezvolta aceste motive, continand o serie de cuvinte din sfera semantica a mortii: "sicriu", "cavou", "mort", "coroane", "lugubru", "
1032) O paralela intre nunta si monahism
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera ce poarta in sine elemente ale veciniciei; fara aceasta, ea ramane doar un element "decorativ" al locuintelor noastre. Gandul veciniciei m'a insotit inca din anii copilariei. Rugaciunea, adan
1033) Notiuni generale despre nava
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera vie si partea emersa sau opera moarta. Intersectia suprafetei carenei cu planul de plutire formeaza linia de plutire. Linia de plutire a navei la plina incarcare formeaza linia de plutire maxima
1034) Armele cu energie dirijata
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera KGB. Conform lui Victor Saimov, fost informatician-sef in KGB si ulterior refugiat in Occident, sovieticii au indreptat atunci, asupra ambasadei americane, un fascicul de microunde de mare p
1035) Domnia lui Alexandru Ioan Cuza 1859-1866
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera politica. Domnul nu avea de ales; respinse de Adunarea electiva, reformele nu puteau fi impuse decat printr-un act de autoritate pe care Alexandru I. Cuza nu ezita sa-l infaptuiasca. Dupa ce
1036) Studiul pietei
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera. Uneori este vorba nu numai de sfaturi, ci si de prescriptii, imperative carora cumparatorul trebuie sa se conformeze. De exemplu, produsele farmaceutice vandute pe baza de reteta se prescriu de
1037) Jacques Casanova de Seingalt - Povestea vietii mele
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera voluminoasa considerata o capodopera a literaturii datorita picanteriilor amoroase, descrise fara perdea, si eruditiei autorului. Aceasta traverseaza Epoca Iluminismului, epoca ce a reusit sa in
1038) Capitulatiile - puncte de vedere juridice
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Miron Costin, lonNeculce, Nicolae Milescu, Dimitrie Cantemir, Constantin Cantacuzino -- stolnicul, Radu Popescu, ideea capitulatiilor apare clar sub forma unor intelegeri -a unei paci cu tur
1039) ss
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Negruzzi sunt prezente ironia si umorul, vorbirea in sentinte si aforisme ca la clasici.Aflat la temelia literaturii moderne, in opera sa se reflecta modalitatile artistice ale epocii, clasi
1040) Zorile formei noi
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera in care noi vedem mai cu seama zorile gindirii moderne mai poate totusi sa produca o creatie pur medievala.
1041) Vieti si opere
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera ca atare), canalul de transmitere (haina materiala a operei si mijloacele prin care a devenit cunoscuta), codul (limba, stilul, conventiile literare) si receptorul (publicul)2. In cele ce urmeaz
1042) Ion Andreescu - Iarna la Barbizon
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera sa nu este contemplarea naturii sau descriptiile ei, ci rezultatul unui efort de integrare: iarna echilibreaza simetric superba tentatie a verii. Pictorul se inclu
1043) Doctrina estetica promovata de Dacia literara
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera si nu persoana" - Kogalniceanu). 5. Se combat traducerile si imitatiile: "traducerile nu fac o literatura"; "imitatia ucide in noi duhul national" - Kogalniceanu
1044) Drama creatorului de valori durabile in Mesterul Manole - de Lucian Blaga
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera de arta implineste nevoia omului de a se depasi , dezmarginindu-si fiinta , dar este si o cale de mantuire a spiritului omenesc." Putem practic descoperi, cititind printre randuri , ca insasi
1045) Comentarii
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera a lui Cantemir exprima o conceptie superioara despre istorie fata de cea a cronicarilor. In timp ce cronicarii explicau fenomenul istoric prin vointa fortei divine, Cantemir interpreteaza is
1046) Conditia femeii intr-un roman - Enigma Otiliei
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera o poveste a enigmei feminitatii. In intentia scriitorului, cartea purta titlul "Parintii Otiliei", ilustrand astfel motivul balzacian al paternitatii, urmarit in relatiile parinti-copii, in c
1047) Particularitatile prozei romantice in Alexandru Lapusneanu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera imbina elementele romantice cu cele realiste. Nuvela lui Costache Negruzzi"Alexandru Lapusneanul" vine sa sustina indemnul lui Mihail Kogalniceanul referitor la operele literare originale inspir
1048) Titu Maiorescu - principii estetice
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera lui Caragiale este originala si s-a inspirat din realitatea vremii. Maiorescu crede ca arta are o misiune morala. Arta este morala nu prin tendintele sociale pe care le reflecta, ca idee, ci
1049) Arta cu tendinta - Epigonii de Eminescu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui de propria sa existenta fiziologica, sociala, arta nefiind decat o forma mai intensa de viata. Concluzia? Artistul trebuie sa fie inraurit numai de problemele momentului sau istoric. A
1050) Toma Alimos - povestire
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera literara populara si face parte din categoria baladelor haiducesti, prima sa varianta fiind notata in anul 1831, i
1051) Umanismul lui Baudelaire
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Baudelaire, franceze. Ceea ce romantismul german figurase, ceea ce acesta indulcise prin joc si imaginatie, Baudelaire - in continuarea lui Nerval - ataca in mod direct, in concretul sau pro
1052) Alda Fortini - Maria Tinto
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera sa va deveni un e-book sau o " carte electronica". Alda Fortini: Cum vedeti acest tip de publicatie? Ati mai auzit vorbind despre aceasta inainte? Ati citit alte e-book-uri?
1053) Bucheteria de la Florenta
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera sa se desfasoara ascendent in lungul a aproape cinci decenii. Debuteaza cu nuvela Buchetiera de la Florenta in Dacia literara (1840) si pieseta Farmazonul din Harlau, jucata pe scena sectiei ro
1054) Baltagul - demonstratie ca este roman
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera este un roman monografic deoarece prezinta viata si obiceiurile muntenilor sub toate aspectele: datini, traditii, conceptii despre viata, etc. Romanul are un caracter initiatic pentru ca unu
1055) Balada Miorita - demonstratie
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera epica se identifica aici timpul in care se desfasoara actiunea: toamna in timpul transhumantei intr-un peisaj merific, ca "o gura de rai".Ca in orice opera epica actiunea poate fi structurata pe
1056) Augustin si epoca sa
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Augustin nu a pierit: " fost imprastiata in vazduh. A stat la baza crestinismului medieval sub diferite aspecte, influentand gandirea lui Carol cel Mare si Toma d'Aquino si in mare masura pe
1057) Revolutia neoconservatoare
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera in sistemul global promovand o politica de "power balancing", dar nici nu vor incerca sa adopte o strategie liberala in care institutiile internationale si pietele integrate constrang si limitea
1058) Omul medieval in cautarea lui Dumnezeu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera Diavolului, vindecarea miraculoasa nu poate veni decit de la Dumnezeu, ceea ce este de ajuns pentru a demonstra ca cel prin intermediul caruia a fost obtinuta apartine curtii ceresti."
1059) Ion Jean Dinu - personalitate marcanta a zonei Adamclisi
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), OPERA lui Jean Dinu tratata in ULTIMUL CAPITOL al lucrarii cuprinde o parte din articolele sale care se spune ca sunt in jur de 300, precum si cartile sale. Articolele, studiile sale, recenziile, bio
1060) Piata serviciilor de transport aerian
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operativitate si eficienta economica, conceptia in sine fiind aplicata pentru prima data la convertirea avioanelor militare in avioane civile. Adaptabilitatea aeronavelor se poate referi si la pos
1061) Proiect didactic - Simbolismul la George Bacovia in Plumb
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera, in comunicarea scrisa sau orala, cu noile concepte operationale. C.6 Ilustrarea specificului de arta poetica, geneza poemului semnificatia titlului, structura si compozitia poemului. C.7 S
1062) Junimea Titu Maiorescu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera "Junimii" in general si a lui Titu Maiorescu in particular, acesta fiind el insusi, in fond, descendent de tarani ardeleni. Estetica lui Titu Maiorescu (1840--1917) e mai ales schopenhau
1063) Caracterizeaza un personaj dintr-o drama studiata
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera dramatica o pagina citita dar putin prezentata pe scena. George Calinescu afirma despre didascaliile lui Camil Petrescu ca "luate ca parte integranta din text, notele sunt excelente, fiind aici
1064) In Gradina Ghetsemani de Vasile Voiculescu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Vasile Voiculescu. Poem iconografic, creatia abunda in elemente ale traditionalismului, atat prin izvorul de inspiratie din scrierile religioase, cat si prin amprenta samanatorista a imagini
1065) Orasul Bucuresti
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera, Opereta, alte 20 de teatre. Palatul Parlamentului, care a fost construit din ordinul dictatorului Ceausescu intre 1984 si 1989, este a doua cladire din lume ca marime cu cei 265.000 mp ai ei du
1066) Poezia filosofica a lui Eminescu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera lui Mihai Eminescu", dar poate fi si Decebal inaintea caderii Sarmisegetusei, care prefera sa moara decat sa fie umilit de romani, dupa cum la fel de bine poate fi chiar poetul insusi, care se i
1067) Software Defined Radio
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operabilitatii prin emularea mai multor tipuri de semnale radio;Flexibilititatea de a permite reconfigurari in functie de cerintele platformei;Posibilitatea de a fi rapid si usor incorporate in proiec
1068) NCW - Network Centric Warfare
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Operatiilor Navale, SUA) ca un concept de activare a superioritatii informationale care genereaza cresterea puterii de lupta prin conectarea in retea a senzorilor, punctelor de decizie si a tragatoril
1069) Aurelius Augustinus
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera si pilda lui Ambrozie... care-i descopera adancile intelesuri ale Scripturii, ii arata in plina lumina bogata adancime a doctrinei crestine, ii arata in multimea pe care o iubeste si o respecta
1070) Aurelius Ambrosius
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera sa, oglinda fidela atat a gandirii cat si a lucrarii sale. Constient, mai-mult decat altii, ca averea Bisericii sunt cei multi si sarmani si ca acestia nu puteau fi instruiti cu tratate metaf
1071) Asianism
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera de critica literara pe care Cicero a elaborat-o catre sfarsitul vietii pentru a-si defini riguros teoriile sale in materie de stiluri (a se vedea ca exemple Orator si Brutus). A. este considerat
1072) Analizeaza constructia subiectului - conflict dramatic, intriga, scena, relatii spatiotemporale
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera literara "Jocul ielelor", de Camil Petrescu, este o drama, fiind o lucrare in proza scrisa pent
1073) Amintiri din copilarie Ion Creanga - compunere argument
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera de maturitate a marelui povestitor humulesten, prezinta primele sale experiete sufletesti, evoca icoane scumpe legate de varsta inocentei, imortalizeaza oamenii si locuri si costituie o monograf
1074) Criza mediatica TAROM de pe Henri Coanda
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera deja catre aproape toate tarile europene. In 1966 TAROM a efectuat primul zbor peste Atlantic. Incepand cu anul 1974 a realizat primul zbor catre Sydney via Calcutta si a introdus zboruri regula
1075) Criza mediatica TAROM de pe Henri Coanda
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera deja catre aproape toate tarile europene. In 1966 TAROM a efectuat primul zbor peste Atlantic. Incepand cu anul 1974 a realizat primul zbor catre Sydney via Calcutta si a introdus zboruri regula
1076) Popa Tanda Comentariu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera epica culta in proza, mai intinsa decat schita, cu un singur fir narativ, cu o actiune mai complicata decat a
1077) Letopisetul Tarii Moldovei de Grigore Ureche
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera. Principalul argument ar fi acela ca urmasii trebuie sa cunoasca istoria predecesorilor. Totodata Grigore Ureche se plange de insuficienta izvoarelor care i-au servit ca punct de pornire, o c
1078) Perceptiile romanesti - Ion C Bratianu si problema capitulatiilor
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera grandioasa a pacificarii s-au ocupat de viitorul Principatelor Romane si au pus ca principiu respectarea vechilor privilegii si imunitati ale acestor tari. Aceste privilegii sunt bazate pe capit
1079) Romanul modern subiectiv Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi - Camil Petrescu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Marcel Proust", Camil Petrescu isi exprima parerea in legatura cu creatia literara, dorind sa aduca ceva nou in literatura romana, ceva care sa ii confere un statul de autenticitate, de orig
1080) O ramai de Mihai Eminescu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera lirica este specia genului epic in care autorul isi exprima in mod direct gandurile si sentime
1081) Sarmanul Dionis de Mihail Eminescu nuvela fantastica - proza romantica
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera impresionanta "prin fantezia indrazneata, asociata reprezentarii unei naturi meditative, nelinistite, obisnuite a cerceta abisuri si orizonturi largi ale existentei ". Tema o reprezinta motivul
1082) Romanul subiectiv Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi - roman subiectiv de analiza psihologica - de Camil Petrescu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui, fundamenteaza principiul sincronismului, altfel spus, contribuie la sincronizarea literaturii romane cu literatura europeana (europenizarea literaturii romane), prin aducerea
1083) Pisa
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera a goticului italian. De forma hexagonala, el are fetele impodobite cu basoreliefuri reprezentand scene religioase. Ca si in cazul altor biserici crestine, Domnul a aprut pe ruinele unei co
1084) Calatoriile lui Gulliver
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera este pe nedrept considerata de unii, chiar si in zilele noastre, drept "literatura pentru copii", in realitate este vorba de una din cele mai semnificative creatii ale literaturii engleze din pe
1085) Campanie publicitara - colectia de panouri decorative transparente
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera este factura ei spirituala, nu neaparat rigoarea ideilor sau logica lor. Se cauta inefabilul dar mai ales emotia pura, nedisimulata.In cadrul departamentului de creatie(responsabil cu elaborarea
1086) Prezinta trasaturi ale unei poezii studiate, in care se regasesc prelungiri ale clasicismului si romantismului
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera de arta exploreaza prin forme specifice, tainele lumii si farmecul vietii, dand glas sentimentelor umane de dragoste si ura, de bucurie si tristete.
1087) Balta Alba de Vasile Alecsandri
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera admonesteaza societatea . Sinteza intre Occident si Orient ,tabloul civilizatiei romane ,asa cum o vede un francez la Balta Alba ,e haotic ,ilustreaza dualismul vietii :"caruta postii si int
1088) Arhitectura in Mesopotamia - ziguratul
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera de arta akkadiana, cel putin originala, este "Stela biruintei regelui Naram-Sin", care povesteste despre victoria acestuia asupra triburilor muntene. Trasatura de stil distinctiva, noua si fu
1089) Ultima noapte de dragoste - Tema si viziunea despre lume - roman psihologic
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera limitele conditiei umane; are o perspectiva limitata si subiectiva, completata adesea cu opinii programatice despre literatura (autorul devine teoretician ). In ceea ce priveste opera, persona
1090) Ultima noapte de dragoste,intaia noapte de razboi - roman din perioada interbelica
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera limitele conditiei umane; are o perspectiva limitata si subiectiva, completata adesea cu opinii programatice despre literatura (autorul devine teoretician ). In ceea ce priveste opera, person
1091) Ultima noapte de dragoste,intaia noapte de razboi - roman apartinand perioadei interbelice
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera limitele conditiei umane; are o perspectiva limitata si subiectiva, completata adesea cu opinii programatice despre literatura (autorul devine teoretician ). In ceea ce priveste opera, perso
1092) Ultima noapte de dragoste,intaia noapte de razboi - relatia dintre incipit si final
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera. Finalul poate fi deschis - opera poate continua - sau inchis - totul este lamurit. In cazul romanului modern, de analiza psihologica, autorul isi propune sa "absoarba" lumea in interiorul c
1093) Enigma Otiliei - perspectiva narativa
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera realista in care autorul apeleaza la un narator omniscient pentru a prezenta actiunea si personajele. Omniscienta este evidenta inca din incipitu
1094) Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi - prezentare personaj
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera limitele conditiei umane; are o perspectiva limitata si subiectiva, completata adesea cu opinii programatice despre literatura (autorul devine teoretician ). Personajul - narator inlocuieste
1095) Ultima noapte de dragoste,inataia noapte de razboi - Camil Petrescu particularitatile unui roman psihologic
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera limitele conditiei umane; are o perspectiva limitata si subiectiva, completata adesea cu opinii programatice despre literatura (autorul devine teoretician ). In ceea ce priveste opera, persona
1096) Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi - particularitatile de constructie a unui personaj
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera limitele conditiei umane; are o perspectiva limitata si subiectiva, completata adesea cu opinii programatice despre literatura (autorul devine teoretician ). Personajul - narator inlocuieste
1097) Ultima noapte de dragoste,intaia noapte de razboi - Camil Petrescu conflictul intr-un roman psihologic
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera epica sau dramatica se defineste ca un dezacord, o disputa, o lupta intre doua sau mai multe personaje, fiind un f
1098) Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi - evolutia unui personaj roman psihologic
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera limitele conditiei umane; are o perspectiva limitata si subiectiva, completata adesea cu opinii programatice despre literatura (autorul devine teoretician ). Personajul - narator inlocuieste
1099) Ultima noapte de dragoste - evolutia unui personaj roman psihologic roman psihologic
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera limitele conditiei umane; are o perspectiva limitata si subiectiva, completata adesea cu opinii programatice despre literatura (autorul devine teoretician ). Personajul - narator inlocuieste
1100) Nuvela - relatia dintre incipit si final
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera. Finalul poate fi deschis - opera poate continua - sau inchis - totul este lamurit - Alexandru Lapusneanul ( de Costache Negruzzi ). Tema nuvelei Alexandru Lapusneanul de Costache Negruzzi e
1101) Ciulinii Baraganului de Panait Istrati - Argumentare
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Panait se caracterizeaza prin vitalitate si atractie. Cartea incepe cu o dedicatie programatica fiind dedicata celor 11000 de tarani romani care au fost omorati in timpul rascoalei d
1102) Calatori din timpul razboiului de la 1879 la 1791
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera conjugala cu rusii si austriecii, erau si oamerj cu simt mai inalt de viitorul poporului lor. Si, precum in razboiul precedent la Congresul din Focsani11, in 1770, anume boieri munteni, alaturi
1103) Egiptului Antic - Materia ca chezasie a imortalitatii
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera Faraonului asigura stabilitatea cosmosului si a statului si prin urmare continuitatea vietii. Asa cum Ra in fiecare dimineata il "alunga" pe sarpele Apophis, fara a reusi totusi sa-l nimiceasca;
1104) Despre tracul Enea - stralucitorul si Eneida
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera sa imita Iliada si Odyssea lui Homer, geniul sau personal se vede clar in perfectiunea absoluta a stilului sau si armonia versificarii. El nu si-a incheiat opera, desi a lucrat la ea ultimii
1105) O scrisoare pierduta personaj preferat - text dramatic
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Caragiale este indeobste eminent amuzanta. Caragiale a fost un demon al veseliei. [...] Caragiale a dat adeseori figurilor lui mecanism de marionete, dar exceptionala lui capacitate de obser
1106) Armele cu energie dirijata
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera KGB. Conform lui Victor Saimov, fost informatician-sef in KGB si ulterior refugiat in Occident, sovieticii au indreptat atunci, asupra ambasadei americane, un fascicul de microunde de mare puter
1107) Andre Breton
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operarea si raspandirea ideilor si peste hotarele Frantei. "Subiectivitatea si obiectivitatea comit o serie de atacuri una alteia in timpul vietii unde prima sufera cele mai mari lovituri."( din N
1108) Antonin Dvorak
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera este unul din genurile preferate de compozitor, la care a lucrat intens, compunandu-le una dupa alta: Caterina si Diavolul, Rusalca dupa Mireasa vanduta, cea mai populara opera ceha, cu un subie
1109) Arbour Romeo
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), OPERA - F I L O L O G I E - Henri Bergson et les Lettres francaises, 1956; La Litterature francaise des debuts du XVIIe siecle, 1981; Les femmes et les metiers du livre en France, de 1600 a 1650, 1
1110) Arhimede
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera. Aventurile cele mai importante ale vietii lui Arhimede-pana la faza finala, in care el devine aparatorul cetatii - sunt lucrarile si descoperirile sale, care vor continua fara oprire pana la ob
1111) Claude Aubry
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), OPERA - C A R T E - P E N T R U - T I N E R I : La Vengeance des hommes de bonne volonte, 1944; Le Loup de Noel, 1962; Le Canoe d'argent, 1965; Miroirs deformants, 1945; Les Iles du roi Maha Maha II A
1112) Louis-Philippe Audet
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera lui A. ii reflecta preocuparea pentru invatamant ca parte a istoriei sociale a Canadei franceze. De remarcat este capacitatea de munca a cercetatorului si diversitatea domeniilor in studiu : ist
1113) Ion Barbu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera: poetul debuteaza devreme, in 1918, cu poezia Fiinta, in Literatorul lui Al. Macedonski, dar i
1114) Charles Baudelaire
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera poetului Poe, cele doua inspiratoare: mulatra si M-me Sabatier- atat de deosebite intre ele. Cunoscand foarte bine lumea din jur, el constata la o anumita data ca :,,trebuie sa ne intoarcem
1115) George Enescu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera "Oedip". Creatie capitala a lui Enescu, ea este strabatuta de un continut emotional, generos si intens si se distinge printr-un limbaj poetic evocator si dramatic. Ea cuprinde si transpuneri,
1116) Immanuel Kant
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera sa filosofica fundamentala "Critica ratiunii pure", dedicata "Excelentei Sale Ministrului Regal de Stat Baron von Zeidlitz". In urma unei recenzii nesemnate (ulterior denumita "Garve-Feder",
1117) Jean Jacques Rousseau
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera "Emil, sau despre educatie" (1762, trad. romana), preconizeaza conformitatea educatiei cu natura proprie a copilului. Descoperind copilaria ca atare, subliniind farmecul ei geniuin si ireversib
1118) Johannes Brahms - biografie
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera un evantai larg: a fost atins de farmecul naturii, de poezia romantica, de stravehi balade si legende, de cantece si dansuri populare germane, vieneze , maghiare. Traditionalist dar nu si epigo
1119) Viata lui Nicolae Grigorescu 1838-1907
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera sa de la Baicoi: icoane de mari dimensiuni, despartind pronaosul de naos, in biserica zidita de printesa Trubetkoi. Acesta a fost debutul sau ca iconar, urmand apoi picturile de la Caldarus
1120) Nichita Stanescu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera ale sale. 1965: Apare in martie volumul de poezii Dreptul la timp, 84 de pagini. 1966: Publica doar 11 Elegii, totate Elegiile vor apare anul viitor in prima sa antologie, Alfa. 1967:
1121) Lucian Blaga
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera sa postuma echivaland-o cantitativ pe cea antuma). Abia in 1962, opera sa reintra in circuitul public. Inaugurata cu Poemele luminii (1919), opera poetica antuma a lui Blaga cuprinde, pana in
1122) Elemente simbolistice specifice poeziei bacoviene
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Bacovia este evidenta, intrucat acesta recurge la : simboluri , sugestii , corespondente , muzicalitate , prozodie . In
1123) Ludwig Van Beethoven 1770-1827
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera pe cat de vasta, pe atat de importanta, au fost cum nu se poate mai vitrege. A vazut lumina zilei intr-o familie impovarata de griji fara numar, a trebuit sa se zbata mereu spre a studia muzica
1124) Comparatie
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera unor mari iubitori ai clasicitatilor greco-latine, cum ar fi Al. Odobescu, M. Eminescu sau C. Hogas: "Ca cerbul uimit ce prin crestet de stanci / E urmat de sageat-arzatoare, / Din cai naruite,
1125) Mihail Sadoveanu 1880 - 1961
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera In anul 1904 are debutul editorial cu patru carti: "Povestiri", "Soimii", "Dureri inabusite" si "Crasma lui Mos Precu", fapt pentru care Nicolae Iorga numeste aceasta perioada "anul Sadoveanu".
1126) Sapte minuni
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera de arta se intidea pe o suprafata care depasea 15.000 mp. Printr-un sistem de irigatii, apa Eufratului ajungea pina la cea mai inalta gradina, udind plantele. Templul Dianei din Efes, in Asia
1127) Caracterizeaza un personaj dintr-un text dramatic studiat la alegere - comedie, drama, forme ale dramaturgiei in teatrul modern
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera dramatica o pagina citita dar putin prezentata pe scena. George Calinescu afirma despre didascaliile lui Camil Petrescu ca "luate ca parte integranta din text, notele sunt excelente, fiind aici
1128) Argumenteaza apartenenta la specia literara basm cult
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera se inscrie in schema tipica a unui basm: Mezinul este supus unor probe pentru a se arata vredni
1129) Luceafarul - tema si viziunea despre lume - text eminescian
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera poetului cuprinde toate marile teme si motive romantice, fie ca sunt valorificate in poeme ample, precum tema omului de geniu, reprezentata in Luceafarul, Scrisoarea I, fie ca apar in poeme mai
1130) Lucian Blaga - tema si viziunea despre lume
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera, ci mai ales ca descarcare spontana de energii interioare, de emotii care trebuie traite chiar in procesul lor de constituire. Cuvintele, imaginile poetice, alcatuiesc doar un grafic, o transcri
1131) O scrisoare pierduta - personaj preferat text dramatic
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Caragiale este indeobste eminent amuzanta. Caragiale a fost un demon al veseliei. [...] Caragiale a dat adeseori figurilor lui mecanism de marionete, dar exceptionala lui capacitate de ob
1132) Plumb - tema si viziunea despre lume
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera sa, decorul, oamenii, lucrurile au culoarea cenusie a plumbului, fiindca peste tot domina tristetea, apasarea, dezgustul refulat, fie pentru o lume stapanita de forte obscure, implacabile, covar
1133) Lucian Blaga - tema si viziunea despre lume
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera, ci mai ales ca descarcare spontana de energii interioare, de emotii care trebuie traite chiar in procesul lor de constituire. Cuvintele, imaginile poetice, alcatuiesc doar un grafic, o transcri
1134) Universul poetic al lui Lucian Blaga
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera anterioara. Inca de la inceput trebuie remarcata o greseala care se face deseori prin abordarea poeziei lui Blaga din directia filozofiei sale, cautand in prima ideile si speculatiile celei
1135) Expune specificul raportului autor-eu liric, prin referire la un text poetic al unui autor apartinand directiei moderniste
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera, o pierde datorita coborarii in iad; chiar lasata sa creasca, aceasta ramasita a sacrului " nu a mai cresAZcut", ori a fost convertita in instrument diavolesc ("sau nu o mai am cunoscut"). No
1136) Trasaturi ale poeziei simboliste
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera bacoviana nu are nicio tangenta cu logica prozei, care reuseste sa gaseasca adesea cauza crizei existentiale, in cazul in care ea exista. Poezia simbolista nu doreste a explica originea crizei s
1137) Trairile afective
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera unui condei inzestrat. Nu se poate confunda trairea unui fenomen psihic cu cunoasterea sa. De indata ce ne punem problema cunoasterii fenomenelor psihice ca "trairi" intervine - cum arata L.
1138) Romanul Mara
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera se constituie prin imbinarea dintre romanul Marei,care urmareste destinul eroinei si romanul iubirii,care ilustreaza formarea si consolidarea cuplului erotic Persida-Natl. Reletarea actiunii se
1139) Mihail Sadoveanu - prezentare generala
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera sa devenind un adevarat studiu social, moral si psihologic. Mihail Sadoveanu este un creator de atmosfera; universul prozei sale cu subiect din viata targurilor este inchis, sufocant, in el s
1140) Lostrita Fisa de lectura
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Wundt,Harald HAžffding, Pierre Janet si W. James, fiind atras de psihopatologie si psihofizica. Personaje: Aliman, localnicii din Bistrita, lostrita, fata de care se indragosteste Aliman,
1141) Fisa de lectura La tiganci
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera A© La tiganci A>> este compusa din opt episoade distincte.Astfel, nuvela se deschide cu episodul calatoriei cu tramvaiul, in care sunt prezentati pasagerii, cu domnul Gavrilescu in prim
1142) Paralela intre doua texte poetice moderne
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera e cea care exprima si construieste constiinta unitatii de neam, sublimata si spiritualizata prin arta.
1143) Toth
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera cosmica si-ar pierde stabilitatea si lucrarea zeilor ar pieri; de aceea, faraonul era raspunzator de pastrarea principiilor simolizate de zeita, iar preotul ei principal era seful suprem al tutu
1144) Inochentie Micu Klein - iluminist de talie europeana
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera de intemeiere a lacaselor de invatamant inceputa de el a fost dusa la implinire de urmasii sai, Blajul devenind pentru natiunea romana "mica Roma".
1145) Citate iubire
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera pentru care toate celelalte sunt doar un preludiu.... Iubirea e un imbold pentru fiecare sa se desavarseasca, sa devina cineva, sa devina o lume el insusi de dragul cuiva." - Rainer Maria R
1146) Sallustius
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera sa principala este Razboiul cu Jugurtha, regele Numidiei, un razboi indelungat si crud (l 12-l05 i.e.n.) Sallustius porneste de la naratiunea Conjuratiei lui Catilina (anul 68 i.e.a) paleta eve
1147) O paralela intre nunta si monahism
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera ce poarta in sine elemente ale veciniciei; fara aceasta, ea ramane doar un element "decorativ" al locuintelor noastre. Gandul veciniciei m'a insotit inca din anii copilariei. Rugaciunea, adan
1148) Ateneul Roman
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera a pictorului Costin Petrescu. Fresca este alcatuita din 25 de scene reprezentative din istoria Romaniei. 1.Imparatul Traian intra in Dacia 2.Legionarii romani colonizeaza Dacia 3.Formarea p
1149) Admiterea la specializarile Facultatii de Canto si Arta scenica
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera sau opereta (practic) b. verificarea cunostintelor de cultura teatral-muzicala (oral) Explicatii si continutul probelor: 1.a. Textul (poezie, teatru sau proza din literatura nationala sau uni
1150) Insertia problemei literalitatii - cea ce face un text sa fie literatura
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera este inlocuit cu conceptul de text Opera este concreta si inchisa Textul este deschis Bahtin-formalist rus recuperat de occident in secolul 20-intoduce dimensiunea autoterica a textului.
1151) Religia brahmanica - brahmanismul
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera fundamentala pentru cunoasterea semnificatiei sacrificiului indian, ca si a specificului unor ritualuri indiene. Daca dintre cele 18 texte epice numite PuraΝa, ViΝu Pura este cel mai
1152) Umanismul romanesc
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera importanta a acestora o reprezinta cronicile istorice (letopisete). Acestea prezinta istoria Moldovei de la al doilea descalecat pana in vremurile lui Ion Neculce. Desi cei trei cronicari apart
1153) Tudor Arghezi - Flori de mucigai
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera de rafinament, de subtilitate artistica". Titlul este un oximoron ce reuneste doua principii: motivul florii, simbol al frumusetii pentru estetica romantica si cuvantul regional, cu aspect arhai
1154) Timpul
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera ambitioasa in intimitatea constiintei lui, se scurge intre ordinul "foc!" dat de seful plutonului de executie si impactul gloantelor care il pulverizeaza pe impuscat, adica in abia un fragment d
1155) Thascius Cyprianus
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Ciprian nu impresioneaza prin volum, ci prin problematica. Referirile se fac in primul rand la Ad Donatum si De Catholicae Ecclesiae unitate, dar si la De Dotninica oratione, De lapsis, De z
1156) Testament - Tudor Arghezi
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera; conceptie despre opera; treapta; hrisov; posibil capatai . Respectiva carte a fost realizata in cursul existentei definita ca lupta , ca istorie (suita de batrani pe branci , prin rapi si gropi
1157) Specii populare
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera literara lirica in versuri, in care este zugravit un colt din natura, un peisaj, autorul exprimandu-si propriile sentimente in descrierea naturii. Cel mai mare pastelist roman
1158) Simbolistica basmului - Harap alb
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera, aflam ca Verde-Imparat, ajuns la batranete si fara a avea descendenti in linie masculina, ii scrie fratelui sau
1159) La Medeleni - povestirea_intamplarilor
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera sensualista. Intoarsa de la Paris, Olguta mananca sarmalute, "adevarata sarmaluta moldoveneasca" intr-un Stambul de "sidef de purpura, de ametist, de roz sanghin, de mahon, de perla, de margean"
1160) Constructia subiectului intr-un basm cult
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera epica sau dramatica. Poate fi interior sau exterior. Conflictul din acest text este intre bine si rau, deci specific basmului, I. Creanga ii antreneaza ca reprezentanti pe fiul craiului (flac
1161) Daoismul
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera a lui Lao zi este plina de aforisme, iar cea mai mare parte a capitolelor din Zhuang zi este plina de aluzii. Potrivit daoismului, dao (calea) nu poate fi descrisa, ci doar sugerata. Sugestivi
1162) Poezia romantica si cea simbolista
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera sa chiar si concepte profund clasice, cum ar fi eterna cautarea adevarului, scriitorul tradand poate din acest punct de vedere principiile romantismului. Dar mai presus de orice, el a avut marel
1163) Maxime de dragoste
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera pentru care toate celelalte sunt doar un preludiu.... Iubirea e un imbold pentru fiecare sa se desavarseasca, sa devina cineva, sa devina o lume el insusi de dragul cuiva." - Rainer Maria Rilke
1164) Charles Baudelaire
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Edgar Alan Poe, despre care spunea ca I-a plagiat ideile, dar in acelasi timp se ocupa si de celebra sa carte Florile raului , care in prima editie cuprindea 100
1165) Conferinta Legii de la Frankfurt
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera a Legii - nu numai principiile care va vor ghida in avansare - in spatele Legii exista o conotatie formidabila. Aceasta teorie a principiilor este peste obisnuit. Nu este in nici un caz o teorie
1166) Zapada
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera granulatiei mari a filmului. Pentru asta se pot folosi filme cu sensibilitate si granulatie mare. Fotografia prezentata a fost facuta pe film Kodak TMAX 3200. Desigur, nu trebuie sa uitati ca o
1167) Societatea si talentele
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera "Dialogurile dragostei". Doresc sa o implinesc spre vara viitoare. CRONOS: Ati incercat sa va promovati creatia peste Prut? In general, colaborati cu compozitori din Romania? E. D.: Am sus
1168) Demonstratie ca Amintiri din copilarie - Plecarea la Socola
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera de maturitate a marelui povestitor humulesten, prezinta primele sale experiete sufletesti, evoca icoane scumpe legate de varsta inocentei, imortalizeaza oamenii si locuri si costituie o monograf
1169) Istoria Greciei Antice
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera decat cu cateva exemple) demonstreaza, insa, ca izolarea nu este decat aparenta si ca, in realitate, contactele intre insule si dintre insule si continent nu au incetat niciodata. Cea mai imp
1170) Istoria culturii si civilizatiei
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera, se urmareste cresterea calitatii receptarii produsului cultural, sporul de profesionalism in acest domeniu, dezvoltarea spiritului analitic, pe de-o parte, iar pe de alta parte se cauta fixarea
1171) Cand Israel era copil
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera cosmogonica este incununata de facerea omului, in a sasea si ultima zi, Dumnezeu spune: "Sa facem pe om dupa chipul si dupa asemanarea noastra, ca sa stapaneasca pestii marii, pasarile cerului,
1172) Marturii ale luptei de la Peut
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui e de un deosebit folos pentru istoria Venetiei ca si a Orientului. Iar razboiul dintre tarul Petru si turci, la 1711, n-a interesat Muntenia. Era aici un partid care tinea cu rusii, dar
1173) Mitropolitul Varlaam
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera clericilor si a cronicarilor , exista o serie de elemente apropiate, comune. Si unii si altii au urmarit acelas scop: crearea unei limbi apte sa comunice ideile, dar sa fie inteleasa de toti rom
1174) Plutarh
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera a lui Plutarh este Vieti paralele. Din fericire, opera kii Plutarh s-a pastrat aproape in intregime,
1175) Basmul cult
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera literara de a soca cititorul si de a-l obliga la reflectie. Urmeaza apoi cele trei incercari menite sa-l duca la pieire, ordonate de Spanul care i-a luat locul ca nepot si urmas la tronul unc
1176) Intrebari si raspunsuri
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera face parte citatul"unde dragoste nu e nimic nu e"?cel mai iubit dintre pamanteni. 22.in care dintre urmatoarele domenii a fost folosit maghiranul?parfumerie. 23.aranjati in ordine anului apari
1177) Emotie de toamna
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lirica, o poezie de dragoste, in care eul liric comunica, in esenta, inefabilul sentimentului de iubire, teama ca el va disparea.Opera lirica este opera in care eul liric exprima i
1178) Imagine artistica
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera de arta in intregimea ei, alteori desemneaza numai o viziune partiala sau unul dintre elementele concrete ale operei (un portret sau o descriere, de ex.); in sfarsit, Imaginea Artistica este
1179) Barocul - Istoria artei
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera de capatai a lui John Milton, Paradisul pierdut, drumul este din nou unul de la un manierism ajuns la apogeu la un baroc epic.
1180) Modernism si traditionalism
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera de cultura cu adevarat romaneasca trebuia sa includa in substanta ei ideea de religiozitate. Revista traditionalista este "Gandirea" care apare la Cluj in 1921 sub conducerea lui Cezar Petre
1181) Subiecte rezolvate romana oral - bacalaureat
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operational povestire, prin referire la o opera literara studiata. Povestirea este o specie a genului epic in proza, in care naratiunea este relatata din perspectiva unui narator martor sau participa
1182) Subiecte rezolvate romana bac oral
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera literara studiata Nuvela este o creatie epica in proza de dimensiuni medii cu un singur fir narativ si cu un conflict concentrat la care iau parte putine personaje carora li se realizeaza un por
1183) Scrisoarea III
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera unui artizan care-si alege mijloacele cu pricepere si cu simtul masurii. Epitete, metafore, comparatii, personificari, inversiuni, enumeratii, repetitii concura la impresia de fabulos oriental:
1184) Functia de productie pe termen scurt
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera pe mai multe directii. Daca cererea pentru produsele firmei este semnificativa dar temporara firma nu va putea raspunde cu o crestere corespunzatoare a cantitatii de produse oferite. Daca cer
1185) Testul verbal
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera cu marimi si forme. Aceasta poate detine capacitatea de a vedea marimea unei piese si de a gasi o modalitate logica de a extrage o parte organizata ca forma si marime. Inafara subtestului Harti
1186) Proiect tematic - Fiind baiet paduri cutreieram
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Mihai Eminescu In desfasurarea acestui proiect au fost antrenati si parinti si chiar scolari in confectionarea recuzitei pentru dansul de euritmie si procurarea de flori. Incursi
1187) Alexandru Macedonski 1854-1920
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera caruia se imbina elementele romantice cu acelea simboliste. Macedonski a fost intaiul reprezentant de seama al lirismului
1188) Planul caracterizarii unui personaj literar
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera: a) individuale; b) colective 3. Dupa raportul cu realitatea: a) Reale b) Imaginare (miraculoase); c)
1189) Autosugestia terapeutica
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera in cursul noptii in sensul vindecarii, prin mijlocirea sistemului nervos vegetativ si a glandelor hormonale.
1190) Romantismul - miscare artistica si filozofica
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera sa Arta moderna, romantismul si neoclasicismul sunt pur si simplu doua fete ale aceleasi monede. Pe cand neoclasicimul cauta idealul sublim, sub o forma obiectiva, romantismul face acelasi lucru
1191) Legea privind drepturile de autor
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera, oricare ar fi modul de preluare, de scriere, de explicare sau de exprimare;b) textele oficiale de natura politica, legislativa, administrativa, judiciara si traducerile oficiale ale acestora;
1192) Contractul de inchiriere
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera tacita relocatiune potrivit dispozitiilor Codului civil (art.1437-1438), cu efecte pe timp nedeterminat si cu posibilitatea denuntarii unilaterale de catre oricare dintre parti, cu conditia resp
1193) Contractul de inchiriere
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera tacita relocatiune potrivit dispozitiilor Codului civil (art.1437-1438), cu efecte pe timp nedeterminat si cu posibilitatea denuntarii unilaterale de catre oricare dintre parti, cu conditia resp
1194) Vasile Alecsandri
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera sa dramatica insumeaza circa 2000 de pagini, ramanand cel mai rezistent compartiment al activitatii sale literare si va constitui baza solida pe care se va dezvolta dramaturgia romaneasca in pri
1195) Faust - prezentarea ideilor filosofice
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera nu se poate spune nimic de rau. Pana si raul inglobat in ea duce spre bine. Un mic izvor al stoicismului si o sursa de inspiratie universala; se pare ca cei aproape 60 de ani, timp in care a fos
1196) Ilustreaza conceptul operational arta poetica, apartinand unui autor canonic
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera a unui artist care este lasata ca mostenire spirituala generatiilor viitoare. Arghezi continua traditia scriitorilor pasoptisti, aparand in ipostaza de poeta vates, adica poetul profet. Poetul e
1197) De 10 x Vanzari
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera de creatie intelectuala este recunoscuta si protejata, independent de aducerea la cunostinta publica, prin simplul fapt al realizarii ei, chiar neterminata."Proprietarul de fapt si de drept al a
1198) Arhimede - 287-212
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera. Aventurile cele mai importante ale vietii lui Arhimede-pana la faza finala, in care el devine aparatorul cetatii - sunt lucrarile si descoperirile sale, care vor continua fara oprire pana la ob
1199) Dare de seama
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui A. D. Xenopol" si "Evolutia Romaniei in viziunea economica a lui Gheorghe Zane". Membrii Comisiei au participat si in acest an la mai multe manifestari stiintifice organizate de diferite
1200) Ilustreaza conceptul operational de postmodernism, prin referire la un text liric studiat
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera". "LEANTUL" , adevarat manifest literara postmodernist, este o epopee parodica si ludica, in 12 canturi (in spiritul "Tiganiadei" lui Ion Budai Deleanu, dar si a poemului "Epigonii" de M. Em
1201) Imaginea artistica
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera de arta in intregimea ei, considerata ca ansamblu coerent si unitar, alteori desemneaza numai o viziune partiala sau unul dintre elemenAZtele concrete ale operei (un portret sau o descriere, de
1202) Ilustreaza conceptul operational arta poetica apartinand unui autor canonic
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera, o pierde datorita coborarii in iad; chiar lasata sa creasca, aceasta ramasita a sacrului " nu a mai cresAZcut", ori a fost convertita in instrument diavolesc ("sau nu o mai am cunoscut"). Noul
1203) Caracterizarea lui Nica - plan de idei
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera din punctul de vedere al copilului dar si al povestitorului. Eroul central apare, asadar, infatisat de autor, din copilarie pana in pragul adolescentei. Intr-un prim plan este zugravit proce
1204) Mihai Eminescu - Poezia iubirii si a naturii
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera lui Eminescu isi articuleaza universul de cuget si simtire in jurul catorva teme si motive esen
1205) Modernistii
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera din toate punctele de vedere, ii stabileste filiatiunea, o aseaza in categoria ce i se potriveste, ii face radiografia interna, intocmeste liste de cuvinte si de imagini, dar toate aceste observ
1206) Naratiune
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera: N. subiectiva - utilizata mai ales in povestire - si N. obiectiva - in nuvela, schita, roman. 3. Dupa gradul de comple
1207) Liberalismul
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lor, la constructia unui sistem teoretic al democratiei romanesti. Mai mult decat atat, teoreticienii romani ai democratiei mileniului trei sunt blocati in aule si amfiteatre, fara ca aceste lo
1208) Un calator italian inainte de Mihai Viteazul - Bottero
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera ramine mai mult ceea ce italienii numeau "relazi oni", rapoarte ca acelea pe care le faceau bai
1209) Viata politica in Romania - trasaturile generale ale regimului politic
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera de modernizare a statului roman pornit pe drumul deplinei unitati nationale. La 9/21 septembrie 1878 s-a decis ca principele Carol sa poarte titlul de Alteta Regala, ceea ce a semnificat inta
1210) Viziunea culturala romaneasca - II
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera a arhitectului Horia Creanga). Alti arhitecti, ca larcel lancu, prefera formula cubista pentru imobile de dimensiuni mai mici, vile antru una sau doua familii, formula care cunoaste un relativ s
1211) Lucian Blaga Eu nu strivesc corola de minuni a lumii Poemele luminii - 1919
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera a lui Blaga - arta poetica.Tema - atitudinea poetului in fata misterelor Universului, rolul creatorului in raport cu lumea : "omul trebuie sa fie un creator - de aceea renunt cu bucurie la cunoa
1212) Termeni din antropologie
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operatiile, logica acestor combinari, recurenta unor miteme etc. Cl. Levi-Strauss considera ca spiritul omenesc "indeplineste anumite operatii care nu difera, in natura lor, de cele care se derule
1213) Moara cu noroc De Ioan Slavici -nuvela psihologica
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera acestuia, deoarece este inca o dovada a crezului moralist al lui Slavici, o pledoarie pentru viata linistita si cumpatata, de refuz al parasirii unei ordini prestabilite, deoarece astfel de acti
1214) Prezinta constructia discursului narativ dintr-o nuvela fantastica studiata
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera literara, scriitorii moderni prefera finalurile deschise, care prefigureaza intamplari care nu sunt relatate in opera.
1215) Prezinta particularitati moderniste intr-o poezie studiata, apartinand lui Tudor Arghezi
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera este vazuta ca ..o treapta" in "marea trecere" universala, un moment al progresului inceput in adanAZcurile timpului originar, cand cei dintai strabuni s-au ridicat din golul preexistentei. I
1216) Realismul
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera unor mari scriitori relisti, ca Balzac sau Stendhal se intalnesc multe elemente romantice.In concluzie, realismul poate fi definit prin trasaturile sale definitorii: reprezentarea veridica a
1217) Retorica
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera artistica in general (cf. Quintiliam, 2, 17, 3-4). Teoreticienii antici au subliniat adesea raportul intre R. si poetica (v.) (cf. Cicero,
1218) Romanele lui Slavici - prezentare generala
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera un urmas nedemn si nemernic al neamului Armas, se sinucide. Slavici isi pastreaza cheile descifrarii sufletului omenesc dar aceasta scriere este si unul din romanele-cronica din viata capitalei
1219) Romanele lui Slavici
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera superioara in amploare si profunzime umana, Slavici fiind un deschizator de drumuri in acest sens.
1220) Iubirea in literatura
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera ''Femeia la 30 de ani'' surprinde evolutia lui Julie de-a lungul vietii din punct de vedere spiritual:''Rep
1221) O cercetare asupra evolutiei presei romanesti comuniste si postcomuniste
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera sau literatura, unde nici o carte, film sau alta opera artistica nu putea fi exploatata daca nu primea viza de control. Poate sectorul cel mai afectat de cenzura il reprezinta televiziunea s
1222) Dictionar de termeni literari
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera literara sau fragment dint-o opera literara in care se foloseste acest procedeu. Dialog ( fr. Dialogue, lat. Dialogus). Modalitate de expunere alaturi de naratiune si descriere, dialogul, de
1223) Ioan Slavici Moara cu noroc
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera epica de mare intindere , "o nuvela solida cu subiect de roman" cum o aprecia George Calinescu, "Moara cu noroc" este o capodopera a nuvelisticii romanesti, un moment de referinta in evolutia n
1224) Ion Luca Caragiale - biografie
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera de proportii mai mari, comedia "O noapte furtunoasa". Piesa a fost jucata in ianuarie 1879. Ea a avut un mare succes. La 13 noiembrie 1884 se reprezinta pe scena Teatrului National comedia "O sc
1225) Mihail Sadoveanu 1880-1961
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera lui Mihail Sadoveanu cuprinde o tematica deosebit de variata. O prima si bogat dezvoltata tema este viata satului si a taranului.Nici un alt scriitor n-a infatisat aceasta tema in tablouri si si
1226) Miorita
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera epica in versuri, care prezinta o intamplare din trecutul indepartat, sub forma unor actiuni simple, iesite din comun la care participa personaje cu insusiri exceptionale.Balada "Miorita" se car
1227) Ultima noapte de dragoste, I noapte de razboi
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Marcel Proust" ,dezvolta punctul sau de vedere cu privire la crearea romanului de tip subiectiv: 1.Prezinta realitatea cu luciditate, in spiritul adevarului absolut si al autenticitatii fap
1228) Cele mai valoroase picturi din lume
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera a fost cumparata de omul de afaceri japonez Ryoei Saito, in schimbul sumei de 82,5 milioane $. Van Gogh a pictat doua versiuni ale acestui tablou, cu foarte mici diferente de culoare, cel de-al
1229) Basmul este o specie epica
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Ion Creanga, sunt specifice basmului popular insa recreate in stilul autorului: calatoria dificila a eroului cu multiple obstacole, ii ofera acestuia o viziune diferita asupra lumii; viclesu
1230) Camil Petrescu Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera, pentru ca poezia lui nu constituie o opera aparte.Ciclul "Transcedentalia", publicat in 1931, aduce un poet care face poezie, nu creeaza poezie. Se poate face o trimitere in acest caz la Ge
1231) Caracterizarea Vitoriei Lipan
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera de maturitate,capodopera a scriitorului,publicat in 1930 , este definitoriu pentru universul sadovenian , fiind un roman al lumii arhaice a pastorilor , care lupta penru a-si apara normele etic
1232) Mihai Eminescu Luceafarul comentariu literar
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera ca imbold declansator pentru visare, aspiratie si revelatia idealului. Dar zburatorul coroboreaza perfect cu motivul Luceafarului, astru care simbolizeaza spiritul pur destinat sa se intrupeze c
1233) Producerea varului de constructii
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera . Produsul obtinut se macina, dupa care se ambaleaza in saci. Este de retinut faptul ca varul total hidraulic , necontinand oxid de calciu CaO decat in cantitati neglijabile, nu se stinge. Av
1234) Ce este cultura
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera, teatru, coregrafie etc. Se considera ca o persoana este culta atunci cand detine cunostinte despre arte si este capabila sa faca aprecieri fondate referitoare la creatiil
1235) Alexandru Lapusneanul
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera literara dovedeste ca este o nuvela istorica incercand sa reconstituie artistic o serie de evenimente relatate in cronica lui Grigore Ureche, si cea a lui Miron
1236) Bacalaureat 2003 Rezolvari subiecte romana oral
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operational de nuvela psihologica, prin referire la opera studiata.Nuvela este opera epica in proza, cu un singur fir epic, cu un conflict concentrat, cu putine personaje si construita, de obicei, in
1237) Luceafarul de Mihai Eminescu Comentariu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera tineretii. Fondul de idei al "Luceafarului" se bazeaza pe autogonismul dintre superioritatea creatorului de geniu si lumea marginita in care traieste, sau urmarind intocmai firul poemului, a
1238) Wolfgang Amadeus Mozart
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera Idomenea, cu care inregistreaza un mare succes. Se decide totusi in 1781 sa plece la Viena, capitala imperiului. Viena era in acea epoca capitala mondiala a muzicii clasice. Mozart se simte in
1239) A crede sau nu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera" unei divinitati (ex. big-bangului; momentul de dupa deces; minuni ;etc.).
1240) Contract de editare
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera, al carei manuscris a fost predat de autor corespunde calitativ si/sau cantitativ, dar editorul apreciaza necesara efectuarea unor modificari (corect
1241) Wolfgang Amadeus Mozart - 27 ianuarie 1756
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera Idomenea, cu care inregistreaza un mare succes. Se decide totusi in 1781 sa plece la Viena, capitala imperiului. Mozart la Viena Viena era in acea epoca capitala mondiala a muzicii. Mozart s
1242) Biografie Mihai Eminescu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera sa poetica fiind influentata de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antica, de la Heraclit la Platon, de marile sisteme de gandire ale romantismului, de teoriile lui Arth
1243) Fisa de lectura Baltagul
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera e structurata in: capitole Opera este scrisa in: proza Locul desfasurarii actiunii: Magura Tarcaului, Bicaz, Calugareni, Farcasa, Borca, Dorna, Sabasa, Suha, Crucea Talienilor etc. Timpul des
1244) Mihail Sadoveanu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera extraordinar de vasta, lipsita aproape total de caderi valorice(discutatul si discutabilul roman Mitrea Cocor ar putea fi citat la acest capitol)se profileaza totusi ca fiind extrem de creativa
1245) Administrarea schimbarii organizationale
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera in situatii complexe si incerte. efort sporit de negociere: Complexitatea si diversitatea pun problema gasirii metodelor celor mai adecvate de solutionare a divergentelor si conflictelor de in
1246) Romanul Baltagul de Mihail Sadoveanu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera epica narativa, in care autorul isi exprima in mod indirect sentimentele de admiratie fata de eroina, Vitoria Lipan c
1247) Romanele lui Slavici - prezentare generala
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera superioara in amploare si profunzime umana, Slavici fiind un deschizator de drumuri in acest sens.
1248) Romanul Baltagul
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera a literaturii romane (1930).Romanul "Baltagul", alatui de multe alte opera Sadoviene evoca lumea satucului cu obiceiuri si traditii pas
1249) Moara cu noroc Ioan Slavici
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera epica in proza cu un singur fir narativ, urmarind un conflict interior (psihologic) si unul exterior (social), care-i confera operei caracter psihologic. Personajele sunt putine, conturate succi
1250) Realismul
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera unor mari scriitori relisti, ca Balzac sau Stendhal se intalnesc multe elemente romantice. In concluzie, realismul poate fi definit prin trasaturile sale definitorii:reprezentarea veridica a
1251) Scrie un eseu argumentativ, de 2 - 3 pagini, despre lumea basmului, pornind de la urmatoarea afirmatie
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera de arta, este o lume cu totul aparte, conceputa in coordonatele unui univers fantastic, opusa deci cotidianului, o lume in care vointa omului nu cunoaste limite, in care nu exista contrarii care
1252) Romana bac proba orala rezolvari
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera literara Alexandru Lapusneanul, de Costache Negruzzi apartine prozei romantice deoarece intrune
1253) Romancierul Ioan Slavici
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera superioara in amploare si profunzime umana, Slavici fiind un deschizator de drumuri in acest sens.
1254) Baltagul - demonstratie ca este roman
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera este un roman monografic deoarece prezinta viata si obiceiurile muntenilor sub toate aspectele: datini, traditii, conceptii despre viata, etc. Romanul are un caracter initiatic pentru ca unul
1255) Geneza si evolutia istorica a dreptului de autor
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera era continuta de manuscris, deci erau legate de creatia spiritului. In prezent, autorul unei creatii literare, artistice, stiintifice sau a altor asemenea opere, dobandeste 2 categorii de drept
1256) Dreptul la nume
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera in forma hotarata de el si drept consecinta inadmisibila orcaror modificarii, suprimarii sau completarii fara acordul autorului.
1257) Retractarea operei
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera sa, inclusiv de a consimti la utilizarea operei de catre alti autori. Incercand sa reglementeze cat se poate de amanuntit drepturile patrimoniale de autor Legea nr.8/1996 cuprinde in art.13 o
1258) Suita
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera si sa o puna la dispozitia acestuia daca acest lucru este necesar pentru exercitarea dreptului de autor. Exercitarea drepului de autor nu trebuie sa aduca atingere interesului legitim al proprie
1259) Un pic romanul preziosi
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Preziosi, ne grabim sa furnizam cateva date necunoscute despre personalitatea artistului. Multa vreme nu i s-au stiut lui Preziosi nici prenumele, nici nationalitatea. S-a nascut la 2 decem
1260) Comunicarea non-verbala
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera; in cadrul comediei del arte, majoritatea pieselor aveau personaje standard (de ex., batranul Pantalone, doctorul etc.);
1261) Esecul comunismului
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera lui Marx este formata din trei parti mari: 1) conceptia filosofica; 2) teoria economica; 3) doc
1262) Caius lulius Caesar
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Caesar nu este una viciata de subiectivism si discutabila ca sursa de informare istonca. O nota de grandoare exagerata putem distinge in sentimentul pe care ii are despre sine ca se ident
1263) Mihai Eminescu 4
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera autuma. Eminescu ocupa, pe rand, diverse functii: bibliotecar, inspector scolar, ziarist, mai intai la Iasi, apoi la Bucuresti. La 33 de ani se imbolnaveste de nervi. Se trateaza la un sanatoriu
1264) Wolfgang Amadeus Mozart
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera comica - 1786) se oglindeste stilul vioi si brilliant a lui Mozart. Premiara a fost un succes uras in scurta,vreme compozitorul aprimit de la Praga o comanda pentru a compune o noua opera. De da
1265) Tipologia itemilor
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Nichita Stanescu. In elaborarea eseului, vei avea in vedere urmatoarele repere:
1266) Nicolae Grigorescu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera capul iar cu cealalta ii arata religia. Poza femeii ce personifica tara si simbolul "voalului" - metaforic suge-rand orbirea - sugereaza chemarea la viata: Romanii traira mult timp sub impe
1267) Leonardo da Vinci
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera a fost "Adoratia Magilor" (inceputa in 1481, dar neterminata). Alte lucrari din tineretea sa sunt: "Benoise Madonna" (1478), portretul "Ginerva de Benci" (1474) si "Sfantul Jarome" (net
1268) Alchimia
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera . Domnul Flamel , care si-a serbat a 665 aniversare anul trecut , duce o viata linistita alaturi de sotia sa , Pernelle , 658 . " Nicolas Flamel este faimosul alchimist care a devenit foarte
1269) Rolul si importanta Muntilor Carpati in dezvoltarea economica
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera a actiunii ghetarilor cuaternari (apartinand ultimelor doua glaciatiuni-Riss si Wurm). Daca relieful, atat de variat sub aspect morfologic si de complex prin alcatuirea sa geologica, da nota
1270) Who is Vangelis
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera Sauvage" (1979).
1271) Definitii literatura
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera literara in care scriitorul infatiseaza trasaturile caracteristice ale unui colt din natura sau ale unui tinut intreg. Descrierea este un mod de expun
1272) Literatura romana interbelica
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera de cultura cu adevarat romaneasca trebuia sa includa in substanta ei ideea de religiozitate.
1273) Psalmi - Tudor Arghezi
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera de pana la Eliberare a scriitorului. Motivul cautarii Divinitatii, prezent in poezia argheziana inca de la primele debuturi ale poetului, devine in Psalmi o obsesie tiranica, infrigurata cau
1274) Generalitati despre Concert din muzica de Bach
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera:Nuvele si schite: Ape adanci (1919), Sfinxul (1920), Femeia in fata oglinzii (1924) Mici romane: Balaurul (1923), Romanta provinciala (1925) Contributia cea mai valoroasa: Ciclul Hallipa- Fe
1275) Camil Petrescu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera, pentru ca poezia lui nu constituie o opera aparte.Ciclul "Transcedentalia", publicat in 1931, aduce un poet care face poezie, nu creeaza poezie. Se poate face o trimitere in acest caz la George
1276) Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera cuprinde povestea inceputului si destramarii iubirii dintre eroul principal Stefan Gheorghidiu si sotia s-a Ela . Stefan este fiul unui intelectual de origine burgheza care saracise sco
1277) Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi - structura romanului
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Marcel Proust" ,dezvolta punctul sau de vedere cu privire la crearea romanului de tip subiectiv: 1. Prezinta realitatea cu luciditate, in spiritul adevarului absolut si al autentici
1278) Costache Negruzzi
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Negruzzi sunt prezente ironia si umorul, vorbirea in sentinte si aforisme ca la clasici. Aflat la temelia literaturii moderne, in opera sa se reflecta modalitatile artistice ale epocii, cla
1279) Alegoria Luceafarului
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera completa a lui Eminescu. El considera Luceafarul varful operei eminesciene spre care ne urcam citind creatiile mai mici. Din toate acestea se desprinde o idee cen
1280) Mihai Eminescu - poet national si universal
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera poetica a lui Eminescu reprezinta o innoire profunda a liricii romanesti. Limbajul poetic eminescian este caracterizat prin prospetime si naturalete, pentru ca Eminescu a considerat limb
1281) Scrisoarea III
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera unui artizan care-si alege mijloacele cu pricepere si cu simtul masurii. Epitete, metafore, comparatii, personificari, inversiuni, enumeratii, repetitii concura la impresia de fabulos oriental:
1282) Rugaciune
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera de arta exploreaza prin forme specifice, tainele lumii si farmecul vietii, dand glas sentimentelor umane de dragoste si ura, de bucurie si tristete. Tonalitatea solemna a versului este potentata
1283) Mari prozatori - Ioan Slavici
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera lui Slavici este remarcabila; ea nu idealizeaza si nu trateaza cazuri de izolare. Oamenii sunt darzi, lacomi, intreprinzatori, intriganti, cu parti bune si rele, asa cum trebuie sa fie o lume co
1284) Padurea spanzuratilor de Liviu Rebreanu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operalui Rebreanu, de originalitatea marilor sale constructii epice, de obiectivitatea prozei. Liviu Rebreanu in operele sale creaza oameni vi, cu
1285) Marin Preda
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera lui se compune din nuvele : -1948-"Intalnirea din pamanturi", 1956-"Ferestre intunecate", 1963-
1286) Marin Preda in familia prozatorilor de dupa cel de-al II-lea razboi mondial
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Marin Preda spiritul socratic, pretuirea valorilor libertatii, incercarea de a sustrage de sub fatalitatea determinarilor elementare. Marin Preda sfarseste prin a-si imita personajul, proce
1287) Morometii - prezentare
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera trebuie judecata in functie de partea ei de adevar si o carte buna este aceea care transmite intr-o modalitate estetica acceptabila, un adevar social si psihologic. El insusi cultiva o liter
1288) Baltagul - demonstratie ca este roman
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera este un roman monografic deoarece prezinta viata si obiceiurile muntenilor sub toate aspectele:
1289) Mihail Sadoveanu - date biografice
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera monumentala a carei marete consta in densitatea epica si grandoarea compozitionala: 1.Viata satului romanesc (tema spiritualitatii satului romanesc) este principala tema a epicii sadoveniene, i
1290) Ciocoii vechi si noi de Nicolae Filimon
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera in care realitatile social-politice apar cu exactitate prezentate. Autorul utilizeaza metoda specific romantica, aducand in fata cititorului doua grupe de personaje, intr-o simetrie perfecta.
1291) Marin Preda in familia prozatorilor de dupa cel de-al II-lea razboi mondial
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Marin Preda spiritul socratic, pretuirea valorilor libertatii, incercarea de a sustrage de sub fatalitatea determinarilor elementare. Marin Preda sfarseste prin a-si imita personajul, proce
1292) Bacovia - cel mai important poet simbolist roman
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui George Bacovia (pseudonimul lui George Vasiliu) influente din E. Poe si din simbolismul francez : Ro
1293) Nichita Stanescu - universul poetic
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera sentimentul mortii, necunoscut pana atunci. Poetul, din perspectiva abstracta a durerii da o definitie afectiva a timpului: "trecerea durerii in trecerile timpului". Timpul este o absenta care c
1294) Ciocoii vechi si noi de Nicolae Filimon
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera in care realitatile social-politice apar cu exactitate prezentate. Autorul utilizeaza metoda specific romantica, aducand in fata cititorului doua grupe de personaje, intr-o simetrie perfecta.
1295) Nicolae Luchian
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera si ia lectii de arta dramatica. Mai tarziu face studii de muzica in Italia. Dupa 1842 , intors la Iasi , Nicolae Luchian joaca atat in reprezentatiile trupei moldovenesti , cat si in
1296) Genul Liric Doina
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lirica,o diversitate de ganduri,idei,sentimente,emotii,atitudini,impresi,convingeri si aspiratii.Ele se inspira din atitudinile omului fata de natura si timp,fata de viata si maorte,exprima st
1297) Enigma Otiliei - George Calinescu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera distingandu-se in primul rand prin marea unitate in diversitate. "Enigma Otiliei" este un roman citadin ce cuprinde cea mai bogata galerie de tipuri umane si caractere din literatura noastra.
1298) Eusebiu Camilar
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Eusebiu Camilar: "Temelia" (1951) are meritul de a fi intaiul nostru roman despre transformarea agriculturii. Indragostit de trecutul legendar al poporului, de obiceiurile si de datinile sal
1299) Oedip rege - tragedie antica
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera) Principalul mijloc de realizare a tragediei este tragicul, ce reprezinta o categorie estetica prin care se construieste un conflict amplificat de imprejurari vitrege si al carui deznodamant est
1300) The impact soap operas on teenagers life in Romania
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), operas began to become very fashionable in Romania too as more and more TV stations started broadcasting such kind of
1301) Grigore Ureche
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera "Letopisetul Tarii Moldovei"este Stefan cel Mare pe care il descrie in diferite situatii(razboaie in mod special).Grigore Ureche este primul care incearca sa faca o caracterizare, deoarece port
1302) Oralitatea la Ion Creanga si Ion Neculce
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera cu adevarat mare si nici in cazul de fata nu explica nimic. Mai mult decat varietatea lexicala este opera povestitorului o anumita maoliciune a sonurilor care mangaie urechea. Dar impresiunea
1303) Ciocoii vechi si noi - Nicolae Filimon
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera in care realitatile social-politice apar cu exactitate prezentate. Autorul utilizeaza metoda specific romantica, aducand in fata cititorului doua grupe de personaje, intr-o simetrie perfecta.
1304) Mihail Sadoveanu
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), Opera sciitorului e arhiva a unui popor primitiv ireal : dragoste, moarte, viata agrara, viata pastorala, rozboi si asceza, totou e reprezentat. Cu o inteligenta de mare creator, scriitorul a fugit de
1305) Marin Preda
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera lui Marin Preda spiritul socratic, pre]uirea valorilor libert]ii, incercarea de a sustrage de sub fatalitatea determinrilor elementare. Marin Preda sfar[e[te prin a-[i imita personajul, proceda
1306) Despre Caragiale
(opera \'\'Caisul\'\' de Magda Isanos e opera lirica), opera prin omul creator si totodata de a deduce firea artistului dupa opera creata.Refuzul sistematic a lui Caragiale de a vorbi despre biografia lui trebuie pus in seama co