CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT

Urca referatul tau

CERE REFERAT

Aplica

Noi ti-l trimitem direct pe mail

1) Arta romanica
(arta), arta, cu teme predominant religioase - printre care picturi sau icoane. Cea mai mare parte a lucrarilor de sculptura si de arhitectura realizate in aceasta perioada medievala timpurie au fost executat
2) Arta baroca
(arta), arta baroca a fost creata mai ales pentru a servi religiei. Ea trebuia sa încânte si sa copleseasca dar mai presus de orice sa implice sp
3) Arta greaca
(arta), Arta greacă reprezintă productia artistică a civilizatiei grecesti , cu toate că este dificil să se s
4) Arta de a vinde
5) Arta baroca
(arta), arta barocă. Termenul ,,baroc" îşi are originea din cuvântul ,,barroco" (portughez) care se referă la o perlă de formă neregulată. Arta barocă exprima
6) Renasterea in arta
(arta), Arta renascentista celebra umanismul si lumea inconjuratoare abandonand vechiul stil,mai spiritual,caracteristic Evului Mediu. Insemna,de fapt, ,,Renasterea Antichitatii"-redescoperirea civilizatii
7) Arta paleolitica
(arta), Arta iconica bidimensionala de la Lascaux cuprinde gravuri, picturi si reliefuri de animale si o
8) Turnarea operelor de arta
(arta), arta sculptorului și măiestria turnătorului. Un model pregătit din lut sau din ghips de către sculptor este transportat la turnătorie pentru a fi turnat de către turnători calificați. Această colabora
9) Arta poetica - Concept operational
(arta), arta literara si despre aspectele esesntiale ale acesteia. Autorul isi exprima in mod direct conceptia despre poezie (principiile de creatie: elementele de laborator poetic, surse de inspiratie,
10) Arta Paleolitica
(arta), arta parietala de varsta aurignaciana) au livrat in special blocuri gravate, despre care nu se poate spune daca sunt mobiliere sau parietale, cu reprezentari incomplete de animale sau cu simboluri sex
11) Religia si arta geto-dacilor ca argument istoric in favoarea existentei civilizatie autentice
(arta), arta geto-dacilor.Dintre componentele culturii geto-dacice ceramica este elementul cel mai raspindit si cel mai caracteristic ceramica era prelucrata atit cu mina cit si cu roata.Getii din zona Dunari
12) Arta si Stiinta secolului XX
13) Arta si Stiinta secolului XX
(arta), arta democratica a secolului, accesibila tuturor si folosita in comert ca orice alta forma de arta inalta. FILM SI TELEVIZIUNE Arta filmului a crescut o data cu secolul. Imbunatatirile tehnolo
14) Arta portretului in cronici
15) Arta negocierii
(arta), Arta negocierii O alta tactica, destul de simplu de utilizat, din pacate intalnita aproape in orice mediu, este tac
16) Dialoguri despre arta - Marcel Breazu
(arta), arta - Marcel Breazu La fel ca în pictură ,poezie și muzica are ,,regulile’’ ei, de creere, de receptare, acest ca
17) Arta Medievala
(arta), Arta paleocrestina este cuprinsa cu aproximatie intre anul 200 (inainte de care nu se cunoaste nici o
18) Arta conversatiei
(arta), arta, literatura, sportul - cu predilectie fotbalul, situatia politica interna sau internationala si repercusiunile sale asupra destinelor individuale; ultima carte aparuta sau ultimul model de masina
19) Arta lecturarii unui text
(arta), arta a lecturii si datorita lor noi sintem fericiti .In momentul lecturarii un cititor devotat se plaseaza in centrul desfasurarii actiunii ,adica este prezenta in aceasta atmosfera feerica si aceasta
20) Arta si jocul
(arta), arta s-a aflat in stransa relatie cu tehnologia, amandoua au evoluat cam in acelasi timp. Dupa perioada pre
21) Design-ul de moda - arta in fashion
22) Despre arta gotica
(arta), arta romanica este definita ca arta a secolelor XI si XII, iar cea gotica, arta secolelor XIII-XV, definitiile se dovedesc din nou a fi generale si sumare. Ca aspect, noutatea pe care o prezinta i
23) Arta poetica modernista - Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
(arta), arta poetica. in modernismul tarziu, din acelasi acut interes pentru problema limbajului se va naste tentatia demolatoare indreptata atat impotriva conventiilor literare, cat si a limitelor limbajului
24) Arta culturii cucuteni
25) Evidentierea personalitatii copilului prin arta
26) Estetica si limbajul despre arta
27) Estetica postmoderna - Arta corporala
(arta), artate. Se spune ca pe la 1700 moda tatuajului a fost raspandita in Europa de marinariii care au venit in contact cu triburile din Pacificul de sud.Popular mai ales in
28) Arta cuvintului - Nasterea stilisticii
(arta), Arta cuvintului, "pe primul plan" [1]) cu momentul genetic "pentru a ilustra cum antinomia dintre istorie si estetica nu poate fi inlaturata decit subordonind istoria finalitatii creatoare" [2]. In se
29) Ilustreaza conceptual operational arta poetica, prin referire la o creatie lirica studiata, apartinand unui autor canonic
30) Arta bizantina in secolele XIII-XV
(arta), Arta bizantina are la origine arta crestina veche, careia i s-au adaugat elemente ale culturilor mediteAZraneene si ale Orientului Apropiat Conceptia autoAZcratica despre autoritatea imperiala, fastul
31) Arta ceaiului
(arta), arta (cam 1/3 din volumul ceainicului mic), se acopera cu un servet, se pune de asupra ceainicului mare pe 5 min ( dupa ce am stins focul ). Dupa aceasta se adauga apa clocotita, ca sa se umple ce
32) Arta Bisericeasca in evul mediu
(arta), arta - cu toate formele ei - a fost in regres, cu exceptia domniei lui Vasile Lupu (1634-1653). In ce priveste arhitectura, bisericile din Tara Romaneasca urmeaza, in general, formele consacrate in
33) Arta dacica
(arta), arta statuara in piatra nu se poate vorbi, s-au descoperit fragmente de statuete din lut ars. O categorie aparte de produse din lut incizate artistic sunt vetrele (cum este cea de la Popesti). Din ace
34) Transcenderea absurdului prin arta
(arta), arta nu e un refugiu, ci "un fenomen absurd"140; ea nu e taumaturgica, nu vindeca un rau al spiritului, nu ne salveaza dintr o condamnare, ci consemneaza contradictiile ireductibile, divorAZtul. Creat
35) Literatura-arta a cuvintului
36) Arta Egiptului antic
37) Arta Bisericeasca romaneasca
(arta), Artachino), in Bucovina, Epaminonda Bucevschi, precum si cativa straini (francezi, danezi, polonezi) care au pictat bisericile restaurate de Andre Lecomte du Nouy, cei din urma introducand si o serie
38) Fantasticul in literatura si arta populara romaneasca
(arta), arta populara romaneasca Problema izvoarelor fantasticului in literatura si arta populara romaneasca este fara indoiala una din cele mai complicate. Datorita determinantelor geografice, arta popular
39) Proiect emisiune radio Urban Vibe - emisiune de arta cultura si stil de viata urban
40) Sectiunea de aur in istorie - arta si Evanghelii
(arta), arta; 2 forta supranaturala care ar hotara tot ce se petrece in viata cuiva; fatalitate.Pentru a pune baza ipotezei prezentate voi apela la aspecte distincte in forme de argumente. Anume argumentele p
41) Conceptia calinesciana despre arta
(arta), arta este in functie de fantezie si personalitate, si daca un individ are predispozitii congenitale in domeniul respectiv, nu e de crezut ca si-ar pierde spontan talentul numai pentru ca a exercitat o
42) Radu Ionescu - critic de arta
(arta), Arta lui are sanse atat de rara de a avea si umor."MARINA PREUTU - "Scinteia" - 15 octombrie 1976 "Imaginatia vie, fantezia, verva si umorul cu care iti compune imaginile, il recomanda ca pe unul din
43) Arta si natura, arta si realitate
(arta), Arta o rupe cu mimesis-ul inteles drept copie oarba a realitatii sensibile, indentificandu-se cu desf
44) Artistul si opera de arta
(arta), arta de un anume tip; in aceasta privinta, operele de arta nu seamana cu obiectele utilitare. Computerul meu, la care scriu aceasta propozitie, functioneaza - ace
45) Arta care este promovata de francmasoni
(arta), arta. La Miami, la Centrul Municipal pentru Artele Frumoase, s-a organizat o expozitie a unui mare pictor contemporan de graffiti care se caracteriza in doua moduri: Intai, arta lui se distingea pr
46) Investigarea operei de arta
(arta), arta toaletei care desemneaza arta impodobirii (bijuterii, vesminte, coafura), igiena, tehnicile medicale de protejare, de arta fardarii, artificiala si excesiva.Arta fardarii apartine , in mod tradit
47) Vulnerabilitatea muzeelor si a proprietarilor de arta
(arta), arta pregatite sa faca fata manevelor unor infractori profesionisti? Pe piata neagra a operelor de arta furate, multe muzee din Franta reprezinta adevarate terenuri de vanatoare. In vreme ce numaru
48) Arta scrisului la egipteni
(arta), arta scrisului pt. a transmite posteritatii mesajele lor de dincolo de moarte.Egiptenii sunt al doilea popor care dupa sumerieni au inventat scrisul.Acest lucru se intampla cu 5500 de ani in urma.Greu
49) Arta baroca
(arta), artat intunecat, Caravaggio a creat capodopere de o forta dramatica nemaiintalnita pana la acea data.
50) Arta cu tendinta - Epigonii de Eminescu
(arta), arta nefiind decat o forma mai intensa de viata. Concluzia? Artistul trebuie sa fie inraurit numai de problemele momentului sau istoric. A te izola de prezent inseamna a absenta de la orice int
51) Managementul sau arta de a conduce
52) Arta comunicarii eficiente
(arta), artasi. Insa nu puteti, fireste, imparti cu ceilalti ceea ce nu aveti in causul palmei. Indiferent cat de talentat(a) ati fi ca orator(are) sau ca scriitor(are), daca ignorati ceva ce ar fi trebuit sa
53) Arta greaca
(arta), arta greaca se impune treptat de la cadrul restrans al Marii Egee in toata regiunea din jurul Marii Mediterane. La sfarsitul secolului IV datorita cuceririlor lui Alexnadru cel Mare lumea greaca este
54) Admiterea la specializarile Facultatii de Canto si Arta scenica
(arta), arta sau schite proprii etc.) Un astfel de dosar se va intocmi pentru fiecare dintre cele 3 lucrari alese pentru a fi prezentate comisiei, la acesta proba.Dosarele cu fragmentele pregatite vor fi
55) Arta si cultura in Egipt
(arta), Arta statuara egipteana se caracterizeaza atat prin monumente de dimensiuni colosale supradimensionate (reprezentari de zei, faraoni, sau mari demnitari), cat si prin monumente de dimensiuni reduse, u
56) Arta romana
(arta), arta statuara. Scenele reprezentate in basoreliefuri sunt delimitate in timp si spatiu prin detalii de amanunt, peisaje, costume, gesturi precum si prin tipuri etnice. Evenimentele sunt localizate cu
57) Ilustreaza conceptul operational arta poetica, apartinand unui autor canonic
(arta), arta poetica, un poem programatic aparut in primul volum de poezii argheziene - "Cuvinte potrivite", 1927.
58) Ilustreaza conceptul operational arta poetica apartinand unui autor canonic
59) Gastrotehnia si tratamentele termice aplicate in arta culinara
60) Profesia de avocat - necesitate, arta, talent, vocatie
61) Tehnica si arta fotografica
62) Stiintele si arta in Grecia Antica
63) Arta ceaiului
(arta), arta lui, insa, era sa devina comerciant - in 1868. El se angajeaza la unul dintre magazinele universale din New York. Afacerile cu ceai In 1890 Tomas Lipton incepe afacerile cu ceai . Timpu
64) Primele elemente de arta crestina
(arta), arta crestina, vizau cu prioritate ilustrarea textelor sacre, si ca modalitate comoda de popularizare. Ilustrarea lor face parte, intr-un fel, si dintr-un demers exeg
65) Arta dramatica in literatura romana
(arta), artan al acestora, ele nefiind cizelate precum cele ale marilor dramaturgi precum Alecsandri sau Caragiale, cu toate acestea ele au fost savurate de-a lungul secolelor de publicul format din oameni di
66) Arta baroca
(arta), Arta baroca, cu toate ca nu a fost exclusiv religioasa, a reflectat spiritul contra-reformei, din san
67) Managementul - prezentare generala
(arta), arta Rezultatele obtinute de o organizatie depind de manager. Managementul ca activitate de conducere a unui grup de persoane pentru atingerea unui obiectiv comun presupune si se bazeaza pe exper
68) Cluj
(arta), arta -instalat in Palatul Bamfi, este un frumos edificiu in stil baroc,avand o fatada decorata cu sculpturi si statui, construite intre 1774-1785 dupa planurile arhitectului Johann Blaumann;galeri
69) Florenta
(arta), artă,si muzee.În plus ,este un important centru comercial,de transport si de manufactură.Este o piată de desfacere pentru vin,ulei de măsline, legume, fructe,si flori,si este situată pe calea ferată c
70) Moscova
(arta), Arta Tretyakov, Muzeul de Arta A. S. Pushkin, Muzeul Central V. I. Lenin, Muzeul Oriental al Culturii. Expozitia Realizarilor Economice include 72 de pavilioane care se ocupa cu industria, agricultura
71) Luvru
(arta), arta sa fie accesibile marelui public în Galeria Principala a muzeului.      Suprafata totala a muzeului acopera 40 de hectare pe un teren situat chiar în inima Parisului. Punct nodal al capita
72) Statul vatican
(arta), arta si arhitectura. Se impune basilica San Pietro, cea mai mare biserica din lume, Capela Sixtina (pictata de Michelangelo), Apartamentela Borgia (pictate de Pinturicchio), Pinacoteca etc...      
73) Caius iulius caesar
(arta), arta militara. Ales consul in 59 i.Hr., ocupa mai multe functii in cadrul Republicii si infiinteaza primul triumvirat impreuna cu Pompei si Crassus. Cucereste Gallia (58-50 i.Hr.), apoi declanseaza ra
74) Rascoala robilor sub conducerea lui spartacus
(arta), arta luptei în asa numite scoli-închisori, devenind gladiatori pentru ca pe urma sa se lupte unii cu altii. Toate acestea erau pentru distrarea arisrocratilor.      În anul 74 î.e.n. în scoala Capu
75) Titu maiorescu (contribuirea lui la dezvoltarea culturii si literaturii romane)
(arta), arta, menita sa exprime frumosul si stiinta care se ocupa de adevar. Frumosul fiind ideea imbracata in materie sensibila, cuvintele au rol determinant in formarea de imagini prin personificari, compar
76) Alexandru macedonski (opera sa)
(arta), arta" cuprins de un somn adânc în camera-i pustie cu focul stins, înconjurat de umbre, ca de nameti:       "Pustie si alba e camera moarta...       Si focul sub vatra se stinse scrumit...-
77) Grigore ureche, miron costin, ion neculce (marii cronicari ai sec. xvii - xviii)
(arta), arta concentrata. Efigia lui Stefan cel Mare, modelul clasic, este realizat din linii simple, dovedind o incontestabila arta de portretist. Glorificand eroul care a dat Moldovei stabilitate si indepen
78) Lucian blaga - eu nu strivesc corola de minuni a lumii (rezumat)
(arta), arta poetica si o poezie filozofica de cunoastere.       Poezia nu este o arta poetica obisnuita pentru ca Blaga nu vorbeste nicaieri clar, explicit, despre rosturile poeziei si ale poetului. Aceas
79) Nichita stanescu (universul poetic)
(arta), arta, este însasi viata, însusi sufletul vietii". De-a lungul întregii sale creatii se disting încercari de a defini conceptia sa despre cunoastere prin arta, despre echilibrul dintre continutul si fo
80) Octavian goga - rugaciune (prezentare generala)
(arta), arta"). Cele sase strofe, oranduite intr-o simetrie compozitionala, vorbesc despre caracterul militant al poeziei si misiunea sociala a poetului. Repetarea obsesiva a pronumelui personal la persoana I
81) Tudor arghezi - testament (comentariu)
(arta), arta sa cea dintâi "treapta", si cea mai grea dupa un lung trecut de truda si suferin al generatiilor care l-au precedat. Urmasii lui au datoria sa porneasca de aici si sa urce cu nadejde cât mai
82) Tudor arghezi - testament
(arta), arta poetica de prima importanta în întreaga noastra literatura .       Textul sau nu versifica , în sensul pur al cuvântului , niste idei , p
83) Ion creanga (umorul si limbajul)
(arta), Arta de povestitor trebuie cautata în stilul oral al exprimarii sale, stil încarcat cu expresiile înțelepciunii populare. Prin arta sa originala, Creanga e un clasic al literaturii române, dar si un u
84) Paralela stanica ratiu - dinu paturica
(arta), arta ipocriziei si intrigii "aceste doua mari mijloace de parvenire". Purtarea sa în relatiile cu servitorii, este nu numai ireprosabila, dar stie sa se faca "iubit si adorat de toate slugile", fiind
85) Arte poetice; Romantismul
(arta), arta romantica si clasica, evidente mai ales in cultura spaniola si italiana. Poezia romantica este o poezie universala progresiva. Menirea ei nu se rezuma doar la reuniunea tuturor speciilor poetice
86) Civilizatia etruscilor
(arta), arta greacă Civilizaţia urbană a etruscilor a început în jur de 700 î.H. Până în acel moment, arta lor evoluase foarte diferit de tradiţia villanoviană. Diversele inf
87) George Enescu
(arta), arta sa interpretativă s-a caracterizat prin naturaleţe, sensibilitate, bogăţia coloritului, varietatea nuanţelor şi îmbinarea atenţiei acordate substanţei muzi
88) Joc si Joaca
(arta), Arta prozatorilor romani" faptul ca noi utilizam limbajul cu doua intentii; una tranzitiva care este folosita atunci cand dorim ca informatia sa ajunga la cat mai multe persoane si folosim jocul bazat
89) Arhitectura romana
(arta), arta majora,poate cea mai importanta si nu numai pentru ca ea este forma artistica cea mai bine cunoscuta. Este vorba,intr-adev
90) Piramira lui Keops
(arta), Arta egipteana impresioneaza in primul rand prin surprinzatoarea modernitate. Il impresioneaza mai putin pe contemplatorul cu preferinte pentru estetica baroca, romanica sau realista; in schimb il va
91) Testament
(arta), arta, a fost nevoie mai intai de munca fizica "Ca sa schimbam acum, intaia oara / Sapa-n condei si brazda-n calimara". Reusita artei sale le-o datoreaza in buna masura inaintasilor, pentru ca el v
92) Eu nu strivesc corola - comentariu literar
(arta), arta poetica, primul vers al poeziei, care repeta titlul ( “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”) f
93) Florenta
(arta), artă,şi muzee.În plus ,este un important centru comercial,de transport şi de manufactură.Este o piată de desfacere pentru vin,ulei de măsline, legume, fructe,şi flori,şi este situa
94) Vasile Voiculescu-Sonetele
(arta), arta. Sonetele slujesc frumosul etern. Pentru inimi tinere acesta inseamna iubire si creatie. Tema centrala a sonetelor este iubirea, "vazuta ca un concert deschis spre semnificatiile universului".
95) Alexandru Lapusneanul
(arta), Arta prozatorilor romani",D.Popovici-"Romantism romanesc",N.Manolescu-"Ist. Critica", G.Dimiseanu-"Introducere in opera lui Negruzzi". Partea cea mai realizata a lit lui Negruzzi este proza. Desi est
96) Genul epic
(arta), Arta narativă şi stilul - arta narativă: - tip de naraţiune : - homodiegetică (persoana I, narator intradiegetic, focalizare internă - N=P, perspectivă subiectiv&
97) Republica Populara Chineza
(arta), arta chineza, fiind presupuse a fi piramide chinezesti. Cea mai mare piata publica din lume, Piata Tiananmen este asezata in inima Beijingului istoric.Este un loc unde se fac defilari, se tin
98) Impresionismul
(arta), arta de atunci incoace. De fapt, Impresionismul este mai mult decat o tehnica, este o stare de spirit care se regaseste si in prezent in arta sub toate formele ei. In cercul de pictori care evol
99) Comparatie stilistica stil romanic - stil gotic
(arta), arta cu ingineria frumusetea cu forma si utilitatea cu fortza intr-un mod ce era propriu. Principiul arhitecturii romane a fost linia curba. Cu care se urmarea masivitatea si inaltimea. Ei au rezo
100) Apararea drepturilor de autor
(arta), artă sau științifice,folosirea lor în orce alt mod ilicit,precum și constrîngerea la copaternitate-atrag după sine aplicarea unei amenzi". Distrugerea din neglijență a originalului operei de artă p
101) Egiptul antic
(arta), arta egipteană şi monumentele colosale au atras prin frumuseţea tainică şi prin splendoarea lor enigmatică pe grecii vechi şi pe romani ca şi pe noi cei de azi
102) Orasul Paris
(arta), artă, inclusiv pictura Mona Lisa și statuia Venus din Milo. • Muzeul d'Orsay - un muzeu de artă găzduit într-o gară din secolul XIX convertită, și care conține în special opere impresioniste.
103) Arhitectura bisericeasca
(arta), arta Apusului poarta denumirea de Neo-clasicism sau academism. Nascut in sec. XVIII ("secolul luminilor"), sub influena filosofiei si a lite?raturii iluministe germane (Lessing, Goethe, Kiopstok, He
104) Constantin Brancoveanu
(arta), artă trebuie amintite palatele de la Mogoșoaia și Potlogi, mânăstirile de la Hurezi și Sâmbăta și multe altele. În aprilie 1714 turcii l-au mazilit și l-au dus cu toată familia la Constantinopol u
105) Joc si Joaca
(arta), arta poetica, privita printr-o perspectiva ludica, diferita de cea a predecesorilor sai. Formula „Ne-am apucat [...] Sa mintim, sa povestim” releva caracterul abstract al actului cultural.
106) In dulcele stil clasic
(arta), arta poetica ce surprinde conceptia autorului despre arta si menirea ei. Incadrata in estetica neomodernista, poezia se raporteaza la o intreaga traditie lirica pe care si-o asuma ca model. Strofa I
107) Stefan Neaga
(arta), arta teatrala. Dar in anii aceia academia nu avea o orientare bine determinata si consecventa; putini erau cei ce se interesau de creația populara. D. Cuclin, noul dascăl al compozitorului moldove
108) Bucuresti
(arta), arta contemporana pot admira si chiar cumpara din galeriile de arta din centrul orasului picturi ale artistilor contemporani. Palatul Cotroceni este parte a Muzeului national Cotroceni institutie s
109) Artele martiale - Karate
(arta), arta un sistem de autoaparare. Apoi, un urma unui antrenament dur si indelungat, dupa confruntarea dintre minte si trup, care apare atunci cand trebuie realizata o reactie reflexa instantanee in orice
110) Perioada Evului mediu
(arta), ARTA BIZANTINA SEC.5-15 Arta Bizantina:a durat timp de 10 sec.de dezvoltare.In Constantinopol,f
111) Lectura
(arta), arta, stiinta, tehnica. Cartea a fost cantata de poeti si i-a inspirat pe marii pictori, intrand in muzeele lumii. Dupa cum spunea Mircea Eliade in „Incercarea labirintului”, „
112) Renasterea artistica
(arta), arta, stiinta si arhitectura au trecut prin schimbari dramatice. Atunci a avut loc o renastere care a initiat schimbarea de la o lume medievala la una moderna. ... Instrumente noi, imbunatatirea
113) Romantismul
(arta), artate; sustineau valorile sensibilitatii, ale individului, ale naturii; incercau sa elibereze creatia artistica de rigiditatea canoanelor si a conventiilor clasice, dand totodata acces in paginile ro
114) Realizarea modelelor usor fuzibile din ceara
(arta), artă de mici dimensiuni primele modele fuzibile s-au confecționat din ceară de albine, dar ceara fiind un material scump, s-a înlocuit cu un amestec compus din 50% stearină și 50% parafină. Materialul
115) Titu Maiorescu si Eminescu
(arta), artă și știință: arta, frumosul, pasiunile, emoțiile și sentimente exprimate într-o formă frumoasă se adresează sufletului, iar știința, adevărul și ideile se adresează rațiunii.
116) Templul lui Artemis
(arta), arta pe care le gazduia. Era construit din marmura, cu o fatada decorata. Se estimeaza ca masura 106 metri in lungime si 54 de metri pe latime, avea 127 coloane de piatra inalte de 18 metri fiecare, f
117) Junimea si convorbiri literare
(arta), artă pentru artă); promovarea valorii estetice; • organizarea, la Iași, a unei serii de prelegeri publice (“prelecțiuni populare”); • organizarea, cu regularitate, în casa lu
118) Leonardo Da Vinci
(arta), arta sa. Criticii de arta contemporani cat si cei moderni au presupus ca era homosexual. Una din relatiile sale de mai lunga durata a fost cu Gian Giacomo Caprotti da Oreno (poreclit Salai, Dracuso
119) Tudor Arghezi - Testament
(arta), arta sa cea dintâi “treapta”, si cea mai grea dupa un lung trecut de truda si suferinta al generatiilor care l-au precedat. Urmasii lui au datoria
120) Titu Maiorescu - indrumator al culturii
(arta), arta si stiinta: • arta, frumosul, pasiuni, emotii, sentimente exprimate într-o forma frumoasa se adreseaza sufletului • stiinta, adevarul, idei, se adreseaza ratiunii Pe baza ac
121) Titu Maiorescu in literatura romana
(arta), arta, sunt definite de particularitatile creatoare individuale si de asimilarea in creatie a specificului national. Dintre studiile reprezentative in acest domeniu, putem enumera: "Directia noua in
122) Nichita Stanescu - universul poetic
(arta), arta, este însasi viata, însusi sufletul vietii”. De-a lungul întregii sale creatii se disting încercari de a defini conceptia sa despre cunoastere prin arta, despre echilibrul dintre continutul
123) Satul romanesc - trecut, prezent si viitor
(arta), ARTA ROMANEASCA Arta populara a Romaniei isi are radacinile in trecutul indepartat si tumultos al regiunii. Fiind situata la intersectia marilor civilizatii istorice –Greaca, Romana, Bizantin
124) Diversitate tematica, stilistica si de viziune in poezia interbelica
(arta), artă.Fiind total opus tradiționalismului,acesta reprezintă o manifestare radicală și îndrăzneață,a celor mai noi forme de exprimare în planul creației.Această tendință susține teoria imitației,promova
125) Clasicism - Bach
(arta), arta ce glorifica infaptuirile "monarhului de drept divin". Din a doua jumatate a secolului al XVI-lea si pana la mijlocul celui de-al XVII-lea barocul este dominanta estetica a artei europene.
126) Lucian Blaga - Gustul eternului
(arta), arta noastră a interferat eternul. De unde provine măreția unei asemenea arte? Am spune din simplitatea ei. Simplitatea, în concepția noastră, exprimă supremul rafinament și ea este rodul gunui act
127) Sticla - Proiect
(arta), arta. Precum aceste bile de sticla sau geamurile tip vitralii , in imaginile de mai jos va prezint cateva:
128) Incondeierea oualelor.
(arta), arta, "scrierea", "pictarea" sau "încondeierea" cu ceara firbinte a oualelor de Paste este o activitate extrem de veche a poporului nostru, care ne încânta si astazi prin realizarile sale de o inegala
129) Comediile d-lui Caragiale
(arta), artă : << Orice emoție estetică, fie deșteptată din sculptură, fie prin poezie, fie prin celelalte arte, face pe omul stăpânit de ea, pe câtă vreme este stăpânit, să se uite pe sine ca persoană și să s
130) Elvetia
(arta), arta extrem de inovativa in ultimii 100 de ani: dadaismul in literatura si inovatiile arhitecturale ale lui Le Corbusier-cel mai influent arhitect al secolului, pentru care,simplificarea designului er
131) Nici nu-i pasa - Tudor Arghezi
(arta), artă. Astfel, harul acesteia, cel de a cânta, ne sugerează capacitata, talentul creatorului de a realiza o operă de artă. Versul ”Ești acasă, dar streină” ne poate sugera, tot din acest pu
132) Inceputul - Nicolae Labis
(arta), artă poetică originală. Opera lirică este opera în care poetul, prin intermediul eului liric, își transmite ideile, sentimentele în mod direct, cu ajutorul figurilor de stil
133) Cuvant - Tudor Arghezi
(arta), artă poetică. Opera lirică este opera în care poetul, prin intermediul eului liric, își exprimă în mod direct ideile, sentimentele, emoțiile, cu ajutorul figurilor de stil și al imaginilor artistice.
134) Literatura fantastica - Vasile Voiculescu
(arta), arta. Aceasta opera a lui Vasile Voiculescu este o initiere ce ii va schimba destinul unui vanator care devine sculptor si ne anunta de la inceput ca aceasta intamplare ii va releva o taina,origin
135) In loc de prefata - Ion Minulescu
(arta), artă poetică. Arta poetică ete creația în care poetul își exprimă crezul artistic (concepția despre poezie, despre actul creației, despre destinul creatorului de artă). O artă poetică minoră, fă
136) Dan, capitan de plai - momentele subiectului
(arta), arta a epicului, in care actiunea se desfasoara logic si gradat, partile narrative se impletesc cu monoroguri si cu descriere.Totul sta sub semnul fabulosului iar istoria este infrumusetata cu fapte s
137) Curentele de avangarda
(arta), arta europeană, cum ar fi scriitorii Louis Aragon, Paul Eluard, sau pictoriii Max Ernst, Salvador Dali, Goirgio de Chirico, Pablo Picasso. Programul suprarealismului urmărea pătrunderea artei în pl
138) Art Nouveau
(arta), arta: una din ideile ce reveneau cu insistenta in cercurile care dezbateau sistematic problemele artistice ale epoci era dorinta de reinnoire a artei decorative prin
139) Lectia despre cub
(arta), artă, este relevat de modul în care a fost creat, prin cioplire, asemenea unei valoroase sculpturi, însă nu este vorba despre ceea ce Michelangelo a sculptat în perioada Renașterii, ci mai degrabă Con
140) Din ceas dedus
(arta), arta ar fi o rasfrangere la puterea a doua a realitatii". Rasfrangerea realitatii in luciul apei este ilustrata printr-o subtila antiteza intre "calme creste" si cirezile agreste"(campenesc, rusti
141) Faianta
(arta), Arta producerii faianței prin metoda formării și arderii ulterioare a lor este cunoscuta încă din timpuri străvechi. Articolele din argilă arsă au fost găsite în săpături arheologice av&ic
142) Yoshitomo Nara
(arta), arta lui Nara surprinde spiritul punk. In plus autorul a recunoscut ca s-a inspirat din picturile renascentiste, din literatura si graffiti. Probabil cel mai important element este mediul in care
143) Paralela intre Povestea lui Harap Alb si Aleodor imparat
(arta), arta de a-si face prieteni. Este mereu condus, sfatuit si ajutat de o multitudine de simboluriale binelui, numai astfel reusind sa treaca unele probe. Daca in structura basmului fantastic popular,
144) Actul creatiei argheziene in poezia Testament si Cuvant
(arta), arta poetica.Titlul poeziei porneste de la ideea biblica”La inceput a fost cuvantul..”. Actul creatiei argheziene in poezia Testament si Cuvant Autorul isi exprima direct sentimentele
145) Viata ca o prada de Marin Preda
(arta), Arta disimularii, inteligenta, ironia, spiritul de observatie sunt cateva dintre insusirile lui Marin
146) Incursiuni culinare internationale - bucataria italiana, spaniola, chinezeasca si franceza
(arta), arta culinara este un cult, avand o traditie de cateva secole de rafinament si excelenta. Pe tot teritoriul, bucataria franceza este caracterizata printr-un numar mare de tehnici, unele extrem de c
147) Specificul bucatariilor internationale
(arta), arta culinară indiană nu se rezumă la orez, curry și chutney. În India nu există un stil culinar sau o mâncare națională, ci o diversitate uimitoare de preparate și ingrediente. India
148) Pierdut in suferinta de Mihai Eminescu
(arta), arta poetica. Poetul se aseamana unor fenomene efemere, ce dureaza foarte putin si despre care iti ramane o vaga impresie. El este “suflare”, “sunet”, “scanteie”, &
149) Catedrala Notredam
(arta), arta rosie. La capat un dublu arc butant de o eleganta desavarsita. Flancul din sud este asemanator celui din nord, dar poarta”St-Etienne” este mai cizelata(lucrata cu minutiozitate) deca
150) Influente renascentiste in literatura romana
(arta), arta lumii. La 12 octombrie 1492, Cristofor Columb debarcă pe o insulă din arhipelagul Bahamas și descoperă, astfel, America.În 1497, Vasco d
151) Asigurarea de bunuri
(arta), artă - valoarea de circulație (de piață) determinată pe bază de cataloage sau expertize. În general, sumele asigurate se stabilesc fie separat, pe fiecare bun, fie global, pentru toate bunur
152) Autocontrolul emotional
(arta), arta teatrala).
153) Comunicare - Negociere - Diplomatie
(arta), Arta retoricii", în care arată cetățenilor diferite moduri concrete de comunicare în cadrul unor procese de recuperare a averilor. Mai târziu Tisias definea retorica dr
154) Dupa melci
(arta), arta poetica a modernismului. Pentru poet iubirea si creatia sunt ingemanate asa cum si el apartine simultan unui timp prezent si trecut. Sonoritatea trista reluarea leit motivului sunt trasaturi mode
155) Problematica conflictului in familie,in psihologia contemporana
(arta), arta de a fi soți. Această artă este necesară nu numai pentru păstrarea fericirii relațiilor conjugale. Căsătoria este ca un centru al greutății întregii familii, punctul de atrac
156) Metodologia si tehnologia instruirii in activitatea didactica
(arta), artă : arta de a adapta la o situație precisă, indicațiile generale date de cărțile de metodologie. Metodele de învățământ sunt selectate de profesor în funcție de finalitățile ed
157) Tehnici si metode de a crea o reclama
(arta), artă denumirea de “advertising copy” sau simplu, “copy”. Vizualizarea Sarcina ilustrării unei reclame este a directorului de la departamentul de artă al agenției publici
158) Cuvant de Tudor Arghezi
(arta), arta cuvantului scris este foarte veche. Cuvant de Tudor Arghezi Poetul da viata cartii prin elemente din lumea faramei cu ajutorul mataforei.Cuvantul cheie al poeziei este ,,carte", care se
159) Neofactorii de productie
(arta), arta si abilitate inter- individuala. b) In functie de contextul confruntativ se deosebesc: marketingul freudian, marketingul skinnerian si marketingul guerrilla. c) Imbinarea marketingului strategi
160) Mimesis
(arta), arta ca o imitare mimetica a unei imitari ( arta mimatica a fenomenologiei lumii care mimeaza cu originalul, lumea “reala” ); reprezentarea artistica este foarte suspecta si corupta in ca
161) Testament si Flori de mucigai - Tudor Arghezi Bacalaureat
(arta), artă, ci și schimbarea surselor de inspirație și a mijloacelor artistice (modalităților de creație) In această lumină, poetul este un meșteșugar care „se chinuiește să urce pe brânci&rd
162) Simbolismul in poeziile Plumb si Lacustra - Bacalaureat
(arta), artă poetică). Titlu interpretare (*) În dicționarul de simboluri plumbul este considerat metal greu, foarte moale și în același timp simbol saturnian, sugerând metamorfoza, tran
163) Titu Maiorescu Bacalaureat
(arta), artă pentru artă”. De la Hegel, Maiorescu a preluat concepția despre „frumos”, care este mainifestarea ideii absolute în forme sensibile. Pentru Maiorescu frumosul este &bd
164) Expresionismul in poezia Eu nu strivesc Corola de minuni a lumii - bacalaureat
(arta), artă poetică aproape declamativă. Discursul liric Structura discursului liric este de tip argumentativ: prin folosirea asociată a argumentelor în formă metaforică; și chiar a conectorilor sp
165) Ceapa
(arta), arta culinara, reprezentand in acelasi timp si o materie prima importanta pentru industria conservelor de legume, peste sau carne, ca si pentru industria de medicamente.Importanta alimentara, medicame
166) Theodor Aman
(arta), artă, în ulei, acuarelă și gravură. Va face apoi incursiuni în domeniul sculpturii, al arhitecturii, al literaturii. Își pune în joc toată influența, pe de o parte făc&acir
167) Gradina botanica Barcelona
(arta), Arta Catalania, Stadionul Olimpic Montjuic Lluis Campanys, Castelul Montjuic si Arena Sant Jordi : Muzeul National de Arta al Cataloniei sau MNAC, este situat in Catalonia,Barcelona. Construit in
168) Agrofitotehnia un sistem complex de productie
(arta), arta sau un mestesug. Pentru a evidentia mai mult definitiile de mai sus se poate admite ca agrotehnica este „arta sau tehnica ogoarelor”, având în vedere ca productia agricol
169) Din Epopeea lui Ghilgames
(arta), arta; scrierea e doar imitatia obiectelor ( pictografia ), in arhitectura apar coloane de caramizi nearse si jumatati de coloana ornamentate cu cuie de pamant ars cu capetele colorate; iar sigiile si
170) Moscova
(arta), Arta Tretyakov, Muzeul de Arta A. S. Pushkin, Muzeul Central V. I. Lenin, Muzeul Oriental al Culturii. Expozitia Realizarilor Economice include 72 de pavilioane care se ocupa cu industria, agricultura
171) Socrate
(arta), arta convorbirii, el era maestru. Cum proceda anume? Daca , mergand pe strada, se intalnea cu cineva, pe care-l stia ca stapaneste mai mult sau mai putin o chestiune, Socrate incepea discutia. Pun
172) Stilul romanic
(arta), arta romanica este Catedrala de la Alba-Iulia. Prin intermediul colonistilor sasi si al ordinelor calugaresti, sosite din apusul Eur
173) Caracteristicile textului fictional
(arta), arta cuvantului realizata prin valorificarea functiei artistice expresive a limbii. Literatura-arta cuvantului Arta este o activitate specifica omului care are drept scop producerea unor val
174) Castelul Bran
(arta), arta feudala. Fiind intr-o stare avansata de degradare, in anul 1987 Castelul intra in restaurare, lucrare terminata in linii mari in 1993. Definitivarea organizarii muzeistice se va face dupa noi cri
175) Fraze celebre
(arta), Arta e lunga, viata e scurta"-Hipocrat "Ingaduinta iti face prieteni, adevarul iti aduce ura" (Terentiu) "Sa-nveti sa mori ? N-o sa reusesti prea bine prima data !"-Chamfort "Stilul e omul insus
176) Literatura Romana sub Comunism
(arta), arta reuseste sa obtina o autonomie fata de directivele politicii oficiale. Deoarece cenzura se relaxeaza, scriitorii au curajul sa prezinte si o fata mai putin vesela a comunismului, cu toate exagera
177) Valorificarea potentialului turistic Targul-Mures
(arta), artă, documente rare și incunabule, vestigii arheologice sau monumente arhitecturale, întâlnim atracții pentru cele mai diverse gusturi și exigențe ale turistului neavizat sau ale speciali
178) Ochiul
(arta), artă noi și originale se datorează tocmai acestui proces.
179) Atitudinea ciobanului in fata mortii
(arta), arta. f) Este preocupat de indeletnicirea bocirii, ca element traditional al ceremonialului funebru. g) El nu se gandeste numai la destinul sau, ci si la cei apropiati (mioarele si mama sa) pe care
180) Enciclopedia zmeilor
(arta), Arta lor era reprezentata de steiuri,turnuri inalte cu scari in spirala ,adapostind mumia unui general cu armura si frescele constand din trupuri mumificate de zmei fixati pe o suprafata netezita ant
181) Conceptul si mediul de afaceri
(arta), arta, stiinTa,disciplina care îl determină pe individ să-si dorească mai mult decât are nevoie”. Asupra acestei definiTii sunt păreri în general si mai des „pro”
182) Ontologie - Tipuri de existente si formele constiintei ca fundament al fiintei umane
(arta), arta, știința, religia, filozofia. Formele conștiinței sociale sînt ansambluri relativ distincte de reprezentări, idei, concepții care se deosebesc între ele mai ales prin obiectul sp
183) Testament
(arta), Arta trebuie sa reflecte,in conceptia argheziana,realitatea vietii inaintasior asupriti,datoria poetului fiind aceea de a le metamorfoza suferinta intr-o valoare spirituala absoluta,lasata mostenire a
184) Protectia bunurilor culturale
(arta), arta si lacasurile de cult, care constituie patrimoniul cultural sau spiritual al popoarelor, fara a înlocui, însa, protectia generala prevazuta prin Conventia din 1954. Î
185) Pierre Auguste Renoir - Opera si viata
(arta), arta figurativă s-a îndepărtat mai târziu de impresionism. Sub influența lui Ingres , începând din anul 1883.universul său coloristic devine mai blând , pictează trup
186) Mihai Eminescu - ultimul mare romantic din Europa
(arta), artă, despre M.Eminescu”sunt descrise careva critici privind cariera literară a lui M.Eminescu, de exemplu Pompiliu Constantinescu, Mihail Dragomirescu, Elena Văcărescu, Emanoil Bucuța, L.G&aacu
187) Corneliu Baba
(arta), Arta portretului Aproape toate operele lui Corneliu Baba au rămas în România, abia dacă există vreun muzeu mai important din țară care să nu aibă măcar o operă de-a sa. Una dintre puținel
188) Traditionalismul
(arta), artă a simpatiei față de țărani. Calistrat Hogaș, Gala Galaction ilustrează parțial ideologia poporanismului. „Viața românească” era o publicație importantă a epocii.Confuzia car
189) Turismul si politica de dezvoltare regionala
(arta), arta.
190) Obiectul sociologiei si relatiile sociologiei cu alte discipline socioumane
(arta), arta, moravurile, legea, obiceiurile si orice alte capacitati si deprinderi dobandite de om ca membru al societatii. Cultura cuprinde doua componente : ideale( credinte, norme, valori, simboluri, mode
191) Gluma sumbra a lui Caravaggio
(arta), artare apotropaica de efectul vizualizarii lucrarii, canalizand senzatia spre o motivatie rezonabila, cu putinta de inteles. Nu putem sa nu ne intrebam in legatura cu un posibil adevar cumplit al o
192) Arhitectura bisericilor romanice
(arta), Arta romanică a fost adusă în Anglia de normanzi. Acest stil este cunoscut în Marea Britanie ca stil normandic. Monumentele de bază ale acestui stil sunt catedralele din Ely, Norwich, Pete
193) Artele Plastice in secolele XVI XVII XIX
(arta), artă desăvârșite ca realizare artistică, opere care să-l ajute pe om să atingă idealul frumuseții morale. Urmărind crearea unor opere ale căror personaje să fie animate de înalte ideal
194) Ramnicu Valcea - Baia de Arama si Baile Herculane
(arta), arta plastica, icoane, carte veche bisericeasca, piese de stiinte naturale etc). Muzeul a fost organizat, initial, in cladirea actualului muzeu de Arta „Casa Simian”, transformandu-se in
195) Francis Bacon
(arta), artă sau de a lucra în atelierul vreunui artist. Călătorește la Paris, unde vizitează expoziții ale lui Fernand Léger, Joan Miró, Max Ernst și Giorgio de Chirico. În 1929
196) Yves Klein
(arta), arta martiala. In paralel, Yves Klein se preocupa de doctrina ezoterica a rozicrucienilor, pentru a deveni mistic si devot catolic, in cele din urma. Retrospectiva cuprinde un 320 de picturi, sc
197) Didactica generala
(arta), arta învățării În concepția lui Comenius, didactica însemna, în sens foarte larg, arta predării, „arta universală de a-i învăța pe toți totul”. În
198) Religiile lumii
(arta), arta nume pitoresti ca scoala tigrului, scoala maimutei etc. La fel si în viata domestica de fiecare zi exista posibilitatea de a te inspira din evenimentele lumii naturale. Sursele principa
199) Management intercultural
(arta), arta culinara, literature, opera si arta. Cu ei trebuie sa stabilesti relatii personale pentru a te bucura de incredere, au tendintade a negocia cu diplomatie, sunt subtili dar nu foarte deschisi.Au
200) Relatii publice vs marketing
(arta), arta explorarii, crearii si satisfacerii nevoilor pietei tinta aducand profit." Dar una dintre cele mai usor de inteles definitii a fost data de Asociatia Americana de Marketing: "Marketingul este
201) Vacanta in Italia - compunere
(arta), arta si celalalt Palatul Regal unde sunt diferite camera ale fostilor regi.El si-a dat seam ace vreau si mi-a spus: -Care dintre ele? -Palatul Madama! Cand am intrat am
202) Nocturna de George Bacovia
(arta), Arta cuvantului bacovian acumuleaza notatii,creind o atmosfera. George Bacovia foloseste sentimental drept colorant. Chiar daca nu se exprima tot timpul denumind culorile concret,prin cuvintele
203) Povestea codrului de Mihai Eminescu
(arta), arta si alte amanunte pitoresti;izvorul,floarea de tei ce apar ca niste fapturi umane,capabile sa inteleaga sentimentele indragostililor si sa le talmaceasca.La farmecul poeziei eminisciene ii sunt p
204) Geto-dacii - stramosii poporului roman
(arta), Arta "princiara", asa de concret documentata prin importante tezaure de aur si argint, din morminte sau din alte descoperiri ca acelea de la Agighiol (judetul Tulcea), Baiceni (judetul Iasi), Craiova,
205) Cronicarii Moldoveni
(arta), arta naratiunii, cronicarul prezinta povesti din amintire, intamplari traite de el si, de aceea, naratiunea este subiectivizata, exprimand o profunda implicare a naratorului in text. Tonul, pe alocuri
206) Proiect la marketing in turism
(arta), arta, Motivul alegerii si includerii in circuit este datorita faptul ca: Se afla in Palatul Culturii la etajul trei. Aici este expozitia de baza impreuna cu depozitele de arta plastica si contempor
207) Criminalitatea contra patrimoniului cultural national
(arta), arta, a bunurilor argheologice si de cult; distrugerea bunurilor culturale mobile si imobile; efectuarea de catre persoane fizice neautorizate a unor detectii sau sapaturi in situri arheologice; efect
208) Statutul de stiinta al pedagogiei
(arta), arta. Dar nu era suficient pentru a deveni o stiinta. Statutul de stiinta este dat de analiza stiintifica a datelor educationale. Acest lucru s-a realizat odata cu primele studii asupra copilului
209) Muzeul din Franta - Luvru
(arta), arta ale regilor Frantei. De la sfirsitul secolului 19 a devenit muzeu pentru colectiile de arta, momentul nasterii Luvrului asa cum il stim astazi. Ulterior cladirea a fost extinsa cu diverse ari
210) Educatia estetica
(arta), arta (in contrasem cu mimesis-vl traditional), pare sa fi devenit, in zilele noastre, un loc aproape comun (sa ne gandim, in acest sens, la puterea imagi
211) Obiective turistice din Cagliari
(arta), arta si cultura . Catedrala Sf.Cecilia a fost construita in anul 1312 , in timpul stapanirii Pisei , cu frumoase usi vechi asezate in randuri .In interior , la intrare se afla 2 jumatati de amvon
212) Obiectivele si principiile marketingului
(arta), arta de a depista nevoile de a crea cerere si a fideliza consumatorul; 2.Marketingul ca activitate practica,o functie a intreprinderii,un proces de organizare si conducere a unui ansamblu de activi
213) Cercetarea pedagogica - aspecte generale
(arta), arta a dus la arta informatica. Ca si pluridisciplinaritatea, interdisciplinaritatea debordeaza limitele disciplinei insa finalitatea sa ramane de asemenea inscrisa in cercetarea interdisciplinara.
214) Ce inseamna sa fi dascal
(arta), artaseasca valorile culturii nationale si universale. La baza unor asemenea relatii interpersonale este necesar sa se afle capacitatiile de intelegere,anticipare,traire si identificare ale partener
215) Oscar Wilde
(arta), Arta pentru Arta", prin care dezvolta teoria sa asupra estetismului. In 1882 publica prima sa culegere de versuri, in privinta careia criticii nu au cazut de acord. Urmeaza o perioada in care tine
216) Lider de succes
(arta), Arta de a fi lider se dobandeste prin exercitiu si efort, chiar daca pregatirea inadecvata, modestia,
217) Oscar Wilde - viata si opera
(arta), Arta pentru Arta", prin care dezvolta teoria sa asupra estetismului. In1882 publica prima sa culegere de versuri, in privinta careia criticii nu au cazut de acord. Urmeaza o perioada in care tine o lu
218) Asigurari si reasigurari
(arta), arta conversatiei la telefon. Internetul detine cel mai mare potential ca modalitate de a vinde asigurari. Cu toate acestea, nu este folosit inca pe scara larga, avand in vedere aplicatiile util
219) Orasul Roman ca sistem
(arta), Arta Muzeul si-a deschis portile in anul 1957 destul de modest. S-a pornit de la o singura lucrare "Stefan ce
220) Alexandru Vlahuta
(arta), Arta izvoraste si respira din aerul epocii in care se naste. Artistul este rezultatul, sau, mai bine-zis, sinteza spiritului general al societatii in care traieste". Cu numeroase prilejuri, in conferi
221) Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
(arta), arta poetica, primul vers al poeziei, care repeta titlul ("Eu nu strivesc corola de minuni a lumii") fiind o sintag
222) Educatia - obiect al pedagogiei
(arta), arta mai mare decat educatia nu exista pentru ca daca toate artele aduc un folos pentru lumea de aici, arta educatiei se savarseste in vederea accederii la lumea viitoare (Ioan Hrisostom, apud D. Feci
223) Testament -Tudor Arghezi
(arta), arta se subantelege metarmorfozarea cuvintelor, astfel : ,,Veninul strans l-am preschimbat in miere/lasand intreaga dulcea lui putere" A patra strofa incepe cu o marturisire a poetului : ,,am luat
224) Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga
(arta), arta poetica moderna, o confesiune pe tema cunoasterii, care ilustreaza raportul dinamic instituit intre eu si cosmos, precum si atitudinea poetului in fata marilor mistere ale Universului. Lucian Bla
225) Ciuma - Albert Camus
(arta), arta de a trai in timp de catastrofa, o arta a renasterii si revoltei in fata mortii.
226) Mara de Ioan Slavici - povestire
(arta), arta deosebita". G. Toparceanu.
227) Proiect la tehnici culinare si tehnologii de servire
(arta), Arta de la Costesti, Rezervatia Naturala Muzeul Trovantilor Costesti, Pestera Sfantul Grigore Decapolitul supranumita Pestera Liliecilor, Cheile Bistritei, Pestera Polovragi, Cheile Oltetului, Pestera
228) Baroc si clasicism - Johann Sebastian Bach
(arta), Arta fugii").
229) Tudor Vianu - critica stilistica
(arta), arta, estetica, filozofie, stilistica, sociologie, comparatism) si prin intermediul cultural pe care l-a traversat (1916-1964), Tudor Vian
230) Pictorul Ion Tuculescu
(arta), arta unor maestri romani prin care se vedeau unele stralucite constante ale, Tuculescu s-a adresat celor mai vechi si mai elementare viziuni si acte de viata ale poporului sau. S-a inspirat din st
231) Camille Pissaro
(arta), arta lor. Frecventeaza cateva scoli, se duce prin ateliere, dar nicaieri nu ramane pentru mult timp. Inca de la inceput are o simpatie pentru pictura peisajelor, de aceea este interesat mai ales d
232) Calitatea produselor de panificatie
(arta), arta care e invata cum sa pregatim preparate gustoase si cum sa le preentam cat mai agreabil, pentru satisfacerea simturilor : olfactiv vizual si gustativ, stimuland astfel digestia. Aceasta arta tre
233) Retorica
(arta), arta de a tine bine discursurile). Sunt de amintit marele orator grec Demostene contemporan cu Aristotel, cu discursurile intitulate Filipice, si stralucitul orator roman Cicero ale carui discursuri F
234) Simbolismul istoric
(arta), arta care-si indreapta privirile dincolo de concret spre o lume imateriala, ideala. Artistul constientizeaza acut statutul sau de poet blestemat si devine purtatorul de cuvant, constiinta unei umani
235) Management notiuni generale
(arta), Arta managementului reprezinta tocmai transpunerea acestor principii, metode si tehnici de lucru printr-un stil de conducere adaptat la conditiile concrete in care functioneaza sistemul de conducere.
236) Ion - Liviu Rebreanu
(arta), arta-zic arta si ma gandesc la literatura-inseamna creatie de oameni si de viata. Astfel, arta, intocmai ca si creatia divina, devine cea mai minunata taina. Creand oameni vii, cu viata proprie, s
237) Suveranitatea nationala si uniunea europeana
(arta), arta. 9, 3]. Punerea in aplicare a principiului subsidiaritatii, este condus de un protocol care necesita, printre altele, o consultare larga a institutiilor nationale si supranationale. Ar treb
238) Scoala incepe acasa
(arta), arta original si judicios. Ceea ce propune merge foarte departe: va sugereaza sa vizitati un muzeu si sa alegeti trei opere de arta pe care le preferati. Faceti acelasi lucru timp de sase luni. La
239) Germania ppt
(arta), arta Brandenburg, cu a sa coroana Quadriga, cu peste 170 muzee si galerii de arta, teatre, opere, peste 7000 de puburi si restaurante, o viata de noapte activa, renumitul bulevard Ku'damm cu
240) Franta ppt
(arta), arta, inclusiv pictura Mona Lisa si statuia Venus din Milo. Muzeul Orsay - un muzeu de arta gazduit intr-o gara din secolul XIX convertita, si care contine in special opere impresioniste. Centrul
241) Psihologia medicala
(arta), arta sau stiintifice"-Froid.Proiectia=persoana atribuie altcuiva tendinte, dorinte, impulsuri pe care nu le recunoaste a fi ale sale.(poate proiecta imagiea parintilor in partenerul de viata)transferu
242) Evaluarea societatii comerciale Tehninvest S.A.
(arta), arta executata in diverse stiluri, dar si mobila moderna conform cererii clientilor. Mai mult de 50% din mobila era fabricata din fag, 20% din stejar, 15% din rasinoase, iar restul din alte esente de
243) Perceptie curenta
(arta), arta sa (aceasta este pozitia instantei "clericale" absolute a intelectualului, sustinuta de Julien Benda), fie calea "interventionista", a unei continue vigilente critice in raport cu Puterea si cu s
244) Structuralism si postculturalism
(arta), arta formale la inceputul secolului XX, valoarea lor ideologica, legaturile lor cu diferite miscari politice, toate acestea ar fi de analizat. Ceea ce ma uimeste in ceea ce s-a numit miscarea stru
245) Tema creatiei si a creatorului
(arta), arta de a proiecta si construi cladiri si ansambluri de cladiri potrivit anumitor proportii si reguli, in functie de caracterul s
246) Suflete tari
(arta), arta bizantina,pt. lit. fr. Stendhal. Ziaristul ii marturiseste lui S.S. ca articolul a fost doar un pretext pt. a putea sta de vorba cu el si pt. ai propune sa faca parte din noul guvern,S.S refuz
247) Sculptura bizantina
(arta), arta elenistica si care are in arta bizantina doua infatisari - una in care acantul este inca mladios, alta in care el se arata spinos si dur. Pe langa motivul acantului si altele, luate din regnul ve
248) Renasterea
(arta), arta este o redare a realitatii, fidela modelului, conceptie la inceput fireasca si familiara pentru Antichitate, apoi dezradacinata de neoplatonism si aproape neluata in seama de catre gindirea medie
249) Amelia Pavel - Scriitori in secolul vizualului
(arta), arta si critic literar, activ in aceasta redactie. Afinitatile lui Mallarme se indreapta nu spre o imagine abstracta, ci, dimpotriva, spre o lume a simbolurilor accentuat carnale. "Mon corps est trist
250) Manierismul
(arta), arta specific "manierista" curbeaza si alungeste formele echiliAZbrate si general valabile ale clasicitatii, in interesul unei expresii mai intense, astfel incit figuri cu inaltimea de 10 capete, sau
251) Ce este meloterapia?
(arta), arta, de clarviziune, de spirit de pionier, de facultate de inventie, de hotarare, de inspiratie, experienta si mai presus de orice, de credinta in victoria finala". Spunea ca "inrudirea este cam neas
252) Dadaismul
(arta), arta - dadaismul a fost un protest, un elan spre absurd, pledand pentru o libertate absoluta promovand inventii plastice si verbale adesea seducatoare care au largit investigatia artistica si a creat
253) Reforma religioasa
(arta), arta si literatura. Renasterea si umanismul au contribuit la adancirea crizei religioase, prin eliberarea spiritului uman de sub tutela Bisericii. Umanistii au inoculat in spirite gustul criticii.
254) Monoteismul egiptean
(arta), arta: cea reala, care reda omul in forma sa naturala [1]. - faraonul nu mai pune accent pe linia razboinica a politicii tarii [2], ci pe linia religioasa si familiala. - el devine mult mai evlavio
255) Directia politici educationale
(arta), arta, un singur liceu teologic). De asemenea, formula de finantare asupra careia se va decide si care va fi simulata nu va putea fi extinsa la nivel national, pentru ca reprezinta costurile medii
256) Voltaire (1694-1778)
(arta), arta conversatiei din vremea sa .Ii lipsea insa modestia pe care unii aristocrati francezi o pretindeau celor de origine burgheza. In consecinta, s-a declansat o disputa publica int
257) Eseu despre Avangarda
(arta), Arta este degradata , devine comerciala si lipsita de valoare. Poezia devine o arta perimata care se comercializeaza si trezeste emotii superficiale ieftine in cititorii naivi. Poezia este privita cu
258) Titu Maiorescu O cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867
(arta), arta literaturii are nevoie de exprimari figurate, de arhitecAZturi elaborate retoric. intre figurile de stil, Maiorescu trece in primul rand epitetul ornant, respectiv capabil sa incoroneze cuvantul
259) Modul de viata si de gandire in Evul Mediu
(arta), arta. In orase ca Florenta, Milano, Napoli sau Venetia se formeaza adevarate ventre in care se produce, in toate formele literatura, pictura, poezia si muzica.
260) Management international - Maroc
(arta), arta islamica, el adaposteste Moscheea Al Qaraouiyyine, cel mai reprezentativ monument de arta islamica din nordul Africii - nu numai pentru vechimea sa de unsprezece secole si pentru dimensiunile sal
261) Evolutii culturale si spirituale in secolul XX
(arta), arta, nu a avut nici un fel de caracteristici bine definite , desi a imprumutat cateva trucuri de la avangardele cubiste si futuriste de dinainte de 1914. In esenta, tot ceea ce putea provoca apoplexi
262) Vero - Istoria Galatiului
(arta), arta dialogului si stratigemate lui Polien si "cate altele sunt ca aceste usoare si folositoare incepatorilor ucenici".
263) Analiza si sinteza manageriala SC Alpines Sport SA
(arta), arta aplicatiei (Napoleon);Strategia este arta de a utiliza fortele militare pentru atingerea scopurilor fixate de politica (Clausewitz);Strategia reprezinta o stiinta ce permite sa claseze si i
264) Istoria civilizatiilor
(arta), arta. Pozitivismul se apropie si de o religie a umanitatii, asa cum apare in Sistem de politica pozitiva ( 1852-1854), bazata pe dragostea de aproape si pe transformarea radicala a unei societati in c
265) Religia Primitivilor
(arta), arta lucrarii fierului si a aramei ca mostenire din strabuni. (Idem, ibidem, pag. 360, nota 3).Polinezienii au fost purtatorii culturii extremului Orient asiatic si au influentat populatiile din intre
266) Caracterul negativ al realismului socialist
(arta), arta, glorifica in epoca, caracterul mistificator al artei alienante. M. Dufrenne va sublinia faptul ca insasi arta poarta responsabilitati in raport cu alienarea ei de provenienta ideologica11.Su
267) Conceptia literara artistica a lui Ioan Slavici
(arta), arta este dezvoltarea acestor germeni. "Pana in cele mai mici detalii, activitatea lui Slavici este o intrupare a modului sau de a gandi, a eticii sale ". [1] Frumosul estetic trebuie sa fie astfel in
268) Incidente ale globalizarii asupra transformarii managementului
(arta), arta si tehnica. Dand la o parte terminologia, problema fundamentala ramane cea a esentei managementului. Managementul este si un ansamblu de discipline, teoretice, principii, metode
269) Alhambra - castelul rosu
(arta), arta manastirii de los Loyos In Toledo: Biserica Illescas, Sinagoga de tranzit, Biserica Santa Maria la Blanca, Biserica Santiago de Arrabal, Biserica San Andres, Biserica San Juan de la Penitencia, P
270) George Enescu
(arta), arta sa interpretativa s-a caracterizat prin naturalete, sensibilitate, bogatia coloritului, varietatea nuantelor s
271) Sincretismul tehnicilor artistice contemporane
(arta), arta. Isi propune abordarea unor notiuni autentice si de context intr-o maniera unica. Artistul urmareste disjunctia dintre real si imaginar speculand impactul pe care il va avea opera de arta asu
272) Copilul din Brabant de Vincent Van Gogh
(arta), arta. Filiatia directa a pictorului poate fi stabilita de la un prim Vincent van Gogh (1674--1746). Unul dinAZtre fiii acestuia, David, nascut in 1697, care se ocupa cu etirarea firelor de aur, la Hag
273) Curentul Art Nouveau
(arta), arta aplicata In cadrul artelor aplicate problema cea mai mare o ridica necesitatea unei schimbari iar forma de expresie pe care a dezvoltat-o s-a dovedit relativ omogena.In arta mobilierului, stilul
274) Scrisoare catre manager
(arta), arta a tehnologiei de ultima generatie(Our studio is endowed with state of the art last generation technique, 35 mm filming gear and Full HD Cinealta video technique.) Filmele realizate de noi sunt d
275) Poezia programatica modernista - Tudor Arghezi si Ion Barbu
(arta), arta: "umbla prin mocirle cu stele". Incifrarea specific modernista este relevata de epitetele "cuvinte intortocheate" "fastacite si neroade" - Cuvinte stricate. Fata de limbajul poetic al lui Arghezi
276) Viziunea culurala romaneasca din 1918-1948
(arta), arta si artisti plastici. Cer-cetarile bizantinologului Nicolae Ba-nescu (1878-1971), cele ale preotului si muzicologului /. D. Petrescu (1884-1970), creatii ca "Oratoriul bizantin" a compozitorul
277) Religiile hititilor si ale canaaneenilor
(arta), arta religioasa -- nu le lipseste originalitatea. Divinitatile se distingeau prin forta terifianta si luminoasa care emana de la ele (ci'. ..SplenAZdoarea divina", Melammu, ss 20), Panteonul era vast
278) Periodizarea istoriei bizantine
(arta), Arta, in Epir, sub dinastia Anghelilor.
279) Eu nu strivesc corola de minuni a lumii comentariu
(arta), arta poetica al poeziei.De la versul al saselea pana la versul al paisprezecelea avem argumentele textului. Primul argument, de la versul sase pana la prima linie de pauza, este
280) Cadrul natural in M-tii Apuseni
(arta), arta mestesugareasca bine insusita, dovada facand numeroasele obiecte si unelte din lemn, ornate cu incrustatii si motive decorative de o rara valoare si frumusete. 1.2. Caracterizare geografica
281) Fericirea
(arta), arta acestui joc in timp ce te amuzi de stangacia lui; 10. Canta melodia ta preferata cat de tare poti fara a iti fi teama ca cineva te-ar putea auzi; 11. Joaca-te cu copiii mici in parc;1
282) Fantasmele in actiune - Istoria fantasticului
(arta), arta, din pricina abilitatii ce trebuie desfasurata spre a surprinde tainele tinutului prost cunoscut in care calatoreste intelectul, reprezinta postulatul tuturor operaAZtiunilor fantastice din Renas
283) Cum sa starnesti interesul publicului
(arta), arta conversatiei, chiar daca nuv orbeste prea mult. 4) Barfa pura, povestile adevarate vor trezi si vor mentine aproape intotdeauna atentia publicului, Vorbitorul trebuie sa sublinieze doar cateva
284) Cultura
(arta), arta : opera, teatru, coregrafie etc. Se considera ca o persoana este culta atunci cand detine cunostinte despre arte si este capabila sa faca aprecieri fondate referitoa
285) Mircea Eliade - Mai multe feluri de a pierde timpul
(arta), arta de a ne pierde bine timpul pe care il avem liber. Noi ne repezim indata la distractii, la amuzamente, la acele pseudoactivitati care ne ajuta sa omoram timpul. In afara de odihna mentala - si
286) Structuri compozitionale si mijloace literar-artistice in Luceafarul
(arta), Arta cuvantului la Eminescu" (1938) D. Caracostea priveste "Luceafarul" sub dublu aspect: arhitectural si muzical. Sub cel arhitectural, primele sapte strofe formeaza pridvorul, iar dialogul dintre De
287) Analiza estetica si obiectul ei
(arta), arta pop' si 'arta performativa', tot ar trebui sa analizam aceste pretentii artistice. Daca suntem de parere ca arta inseamna mai mult decat
288) Curente si politici culturale in secolul al XX-lea
(arta), arta, Constantin Brancusi s-a dovedit, prin operele sale Poarta sarutului, Coloana fara sfarsit, Pasarea maiastra, Masa Tacerii, un precursor al artei abstracte. In perioada postbelica, legaturile cul
289) Comunicarea
(arta), arta verbala,o regasim in textele literare si este cea care apeleaza cel mai mult la valoarea conotativa(sensul figurat al cuvintului). 4.Contextul sau referentul se refera la functia referentiala
290) Tehnica operatiunilor in turism
(arta), Arta. La etaj, se gasesc galeriile de arta europeana si romaneasca ale muzeului de arta. Acesta este continuatorul celei mai vechi pinacoteci din tara, ce a fiintat pe langa prima universitate moderna
291) Perioadele literaturii romane
(arta), arta. In moartea mesterului si in indiferenta voievodului pentru fiinta lui concreta s-a putut vedea un simbol al obiectivitatii absolute a artei. 4. Al patrulea mit este erotic. Sburat
292) Cultul mortilor in cultura geto-daca
(arta), arta dacica, sunt de 21 cm inaltime, 25 lungime si 20 cm latime. Pasarea sufletului sculptata pe cele doua fete tesite ale semicalotei este foarte stilizata. Este usor de recunoscut gatul pasarii impr
293) George Enescu
(arta), arta sa interpretativa s-a caracterizat prin naturalete, sensibilitate, bogatia coloritului, varietatea nuantelor si imbinarea atentiei acordate substantei muzicale cu virtuozitatea. Repertoriul sau a
294) Mijloacele de invatamant
(arta), arta, imagini audiovizuale obtinute prin proiectia de diapozitive, diafilme, folii transparente, filme. substitute tridimensionale ale realitatii: mulaje, machete, corpuri geometrice, globul teres
295) Analiza geografica Viena - Iasi
(arta), arta, etc.Functia turistica a orasului este data de vestigiile arhitectonice si de prezenta fluviului Dunarea. In prezent, Viena incepe sa exercite o influenta crescanda asupra spatiului sud-est europ
296) Alcoolismul - tratament prin reflexoterapie
(arta), arta bauturii. Un vechi proverb spune : "betia este inceputul tuturor relelor". Alcoolismul constituie o problema deosebit de complexa, medicala, sociala, economica, pedagogica si etica in acelasi tim
297) Balada populara
(arta), arta si de frumos, orgolios (pentru ca refuza sa construiasca un zid care se surpa noaptea),are un moment de slabiciune (atunci cand o zideste pe Ana), da dovada de tarie de caracter (atunci cand ies
298) Renasterea
(arta), Arta Renasterii reneaga tot ce a fost caracteristic evului mediu. Ea ofera Europei o noua viziune a lumii si o noua conceptie a formei, un nou raport intre om si spatiu. Ea pune stapanire pe o lume ma
299) 10 personalitati ale secolului al XX-lea
(arta), Arta si design grafic" (Diploma in Art and Graphic Design) la colegiul de arta Ealing (Ealing Art College), urmarind, intr-un fel, destinul altui muzician rock celebru, Pete Townshend. Mai tarziu, cal
300) Functia culturala a internetului
(arta), arta . In acelasi timp este importanta si cunoasterea acestora, promovarea in medii cat mai variate a manifestarilor culturale de orice natura. Cred ca in fiecare din noi se gaseste un izvor de cre
301) Aprecieri critice Baltagul
(arta), arta remarcabila. Vitoria dovedeste o luciditate excesiva. [...] Prin urmare, Vitoria e un Hamlet feminin, care banuieste cu metoda, cerceteaza cu disimulatie, pune la cale reprezentatiuni tradatoare
302) Tudor Arghezi - Biografie
(arta), arta valoros si a luat apararea pictorului Stefan Luchian care suferea de scleroza multipla si era acuzat de frauda (din cauza suspiciunii ca nu ar mai putea picta, dar ar permite ca lucrarile altora
303) Strategia si managementul strategic al firmei
(arta), arta de a declansa toate resursele intreprinderii pentru atingerea cu succes a obiectivelor si scopurilor fixate [3]. E. Learned si colaboratorii definesc strategia ca "structura obiectivelor sau scop
304) Mama, zambet al primaverii
(arta), arta. Peisajul va fi completat cu ghivece de flori, carti cu poezii si povesti despre mame. Va fi si un calendar crestin ortodox cu icoane ale Maicii Domnului, albume de familie, reviste, etc. In
305) Eseu BAC "Flori de mucigai" - Tudor Arghezi
(arta), arta poetica in care Tudor Arghezi isi exprima viziunea despre lume, despre poezie si despre rostul poetului in existenta. Poezia poate fi considerate chiar o arta poetica simbolista deoarece ilustrea
306) Sarmizegetusa si spiritualitatea geto-dacilor
(arta), Arta Cea mai mare parte a realizarilor artei dacilor s-a pierdut . Ceramica pictata descoperita la Sarmizegetusa precum si obiectele din aur si argint descoperite pe teritoriul tarii noastre .
307) Vrajitoarea din Endor
(arta), arta sa, v-as indemna, in primul rand, forma feminina a cuvantului, ceea ce il face indoielnic daca acesta poate fi prevazuta la necromancers. Poate fi greu de sustinut ca acestea erau femei atat de
308) Tendinte si politici in cultura europeana a secolului al XIX-lea
(arta), Arta romaneasca a secolului al XIX-lea fost reprezentata de Th. Aman, Gh.Tattarescu, N.Grigorescu, Ion Andreescu, Stefan Luchian (pictura);
309) Psihologismul american - etapa a constituirii sociologiei ca stiinta
(arta), arta in "cimentarea" ansamblului social; in prezent, gradul de civilizatie face din drept principala forma eficienta de control social. Controlurile sociale regleaza aria si continuturilor relatiilor
310) Raportul dintre etic si estetic in opera lui Ioan Slavici
(arta), Arta trebuie sa fie morala si sa se inspire din adevarurile vietii. Morala e, insa, rezultatul gandirii unui popor si Slavici crede ca "poporul roman gandeste frumos si gandirea frumoasa apare intr-o
311) Statul Vatican
(arta), arta si arhitectura. Se impune basilica San Pietro, cea mai mare biserica din lume, Capela Sixtina (pictata de Michelangelo), Apartamentela Borgia (pictate de Pinturicchio), Pinacoteca etc... Armat
312) Combaterea evaziunii fiscale
(arta), arta de a evita caderea in campul de atractie a legii fiscale".. Cel de-al treilea sens constituie un termen generic si desemneaza totalitatea manifestarilor de ,, fuga" din fata impozitelor. A
313) Arhitectura in Grecia Antica ppt
(arta), arta greaca, in perioada arhaica (sec. al VII-lea - incep. sec. al V-lea i.Hr.) apare ca element tipic in arhitectura templul. Templul adapostea statuia de cult a zeului protector, cat si tezaurul, ia
314) Programul politic pasoptist si crearea Romaniei moderne
(arta), arta plastrica. Apare apoi arta militanta cu tema isorica, menita sa formeze realitatea. Au existat artisti, care se identificau cu revolutia pasoptista, riscand cu viata: Ioan D.Negulici, Barbu Iscov
315) Zeul Marte
(arta), arta, cei mai instariti avand chiar sclav special instruit spre a aranja toga. Sub toga romanii purtau ,,tunica", un fel de camasa fara maneci si stransa pe talie cu ajutorul unei cingatori. In epoca
316) Rolul si importanta ambientarii in prezentarea unitatii
(arta), arta aranjarii florilor tinde sa devina o preocupare tot mai importanta,interesul pentru flori crescand odat
317) Reclama comerciala
(arta), arta. Reclama in realitate este o dificila si complexa combinatie dintre anumite stiinte, dintre economie si matematica, dintre psihologie, estetica si lingvistica. Toate aceste domenii formeaza aces
318) Constantin Brancusi - Hobita-Pestisani, Gorj 1876 - Paris 1957
(arta), arta moderna isi deschide prima sa expozitie personala. Expune la manifestarile gruparilor "Tinerimea artistica", "Arta Romana,", "Contimporanul" etc. In atelierul sau vor veni sa lucreze mai multi ti
319) Gradinile Extremului Orient
(arta), arta de o valoare inestimabila. Monumentele numeroase, ramase din timpul civilizatiei romane, arata marea varietate de forme constructiilor romane. Scara si proportiile monumentale, impresionantel
320) Minimalismul in artele vizuale
(arta), Arta Minimala, impreuna cu muzica lui Erik Satie si estetica lui John Cage, a fost o influenta asupra muzicii minimaliste. Reactionand impotriva complexitatii, stilul intelectual sofisticat de muzica
321) Peisajul ecologilor si ecologia peisajului
(arta), arta unitara. De aici el trece in op-art : instalatii, jocuri de lumini, spatii estetizate, desprinse de "cruzimea" expresiei pop-artului american. Environnementul devine expresia arhitecturii ca
322) Poluarea si peisajul
(arta), arta, stiinta, arhitectura si urbanismul.Pentru aceasta profesie fiecare trebuie sa detina cunostiinte vaste din domeniul botanicii, horticulturii,geologiei,climei,geografiei, esteticii, istoriei arte
323) Dezvoltarea stiintei si culturii in epoca contemporana
(arta), arta de masa a devenit cinematograful.Productia de filme a studioului din Holiywood ( S.U.A.) a fost pusa pe baze industriale.Mari studiouri se afla in Italia,Franta,Rusia.Sint cunoscuti in toata lume
324) Opera romantica germana
(arta), arta, publicandu-le sub titlurile Arta si revolutia (1849), Opera de arta a viitorului (1850), Opera si drama (1851). In 1852 a terminat poemele din tetralogia sa , Inelul Nibelungilor, care cuprinde
325) Istoria medicinii veterinare
(arta), arta de a vindeca bolile animalelor, a aparut odata cu domesticirea acestora de catre om si o perioada indelungata de timp, s-a dezvoltat paralel cu medicina umana fiind practicata de aceleasi persoan
326) Aranjarea mesei mise-en-place
(arta), arta si de ea depinde, de multe ori, atmosfera pe care o cream atunci cand organizam o masa festiva, o sarbatoare sau pur si simplu o cina mai spec
327) Contabilitate - baze si proceduri
(arta), arta, ca o tehnica, ca o stiinta, ca un limbaj specializat, ca un sistem de informatii sau, pur si simplu, ca un joc social. Multitudinea acestor abordari a generat dificultatea definirii contabil
328) Cum isi pregateau cuvantarile oratorii celebri
(arta), Arta razoboiuluii este o stiingta inc are nu poti reusi nicodata daca nu ai calculat atent si nu ai gandit toul temeinic. Un discurs este o calatorie cu un anumit scop, drept care trebuie sa existe o
329) Turnul Eiffel
(arta), arta arhitecturala din lume. Unul dintre cliseele hollywoodiene este privelistea de la o fereastra pariziana, care intotdeauna include Turnul Eiffel. La inceput, Eiffel a primit permisiunea
330) Conducerea si managementul organizatiilor - Organizarea manageriala
(arta), arta. El a pornit ca o activitate practica, ca un proces concret de rationalizare si eficientizare a muncii; pe masura evolutiei sale istorice a ajuns o arta pentru ca in final, pe baza acumularii
331) Omul - Fiinta simbolica
(arta), arta si religia sunt parti ale acestui univers. Ele sunt firele care tes reteaua simbolica, tesatura incalcita a experientei umane".
332) Argumentati ca povestea lui Harap Alb este un basm cult
(arta), Arta nratiunii lui Creanga are la baza oralitatea stilului si umorului.Caracterizarea personalului principal (Ghita). Ioan Slavici pedepseste exemplar toate personajele degradate moral (femeia in n
333) Management general
(arta), arta, intrucat pe langa cunostintele de specialitate, managerul are nevoie si de talent pentru a pune in practica cunostintele acumulate, pentru a adapta sistemele, metodele, tehnicile de management l
334) Realismul creatiei lui Ioan Slavici
(arta), arta,dand frau liber imaginatiei creatoare,in timp ce realistii pun accent pe prezentarea obiectiva a faptelor.Dincolo de reactia antiromantica,realismul s-a dezvoltat in stransa legatura cu afirmarea
335) Testament de Tudor Arghezi- comentariu pe strofe
(arta), arta poetica moderna deoarece in cadrul ei apare o tripla problematica specifica liricii moderne : transfigu
336) Cultura in vremea feudalismului timpuriu
(arta), arta, si fac dificila urmarirea liniei de evolutie, devenita si mai grea prin pierderea celor mai multe dintre marturiile care serveau drept inele de legatura. in aceste conditii se desfasoara acti
337) Aromoterapia - magia la indemana ta
(arta), arta vindecarii la vechii greci, arabi, chinesi si hindusi.
338) Wolfgang Amadeus Mozart
(arta), arta compozitiei. La intoarcere este angajat ca maestru de concert (Konzertmeister) de catre noul arhiepiscop din Salzburg, contele Colloredo, cu un salariu de 150 de guldeni pe an, ceea ce constituia
339) Contextualismul lui Murray Krieger
(arta), arta ca expresie a impulsului uman spre forma) isi dau intalnire elemente aristotelice (forma ca entelehie) cu elemente neokantiene (noumenul incognoscibil e organizat de categoriile gandirii formativ
340) Poetica formalista din Germania in Rusia
(arta), arta literare nu pot fi remarcate decat daca ..succesiunea se transforma in coexistenta. Daca simetria sauPoetica formalista: din Germania in Rusia paralelismul sunt create de poet, ele pot pr
341) Georg Friedrich Handel
(arta), arta marca personalitatii sale, el compunand in toate genurile epocii: piese concertante, arii 'da capo' italiene, uverturi si dansuri franceze, fugi germane, contrapunct anglican, toate, in maniera p
342) Le Corbusier - 1887-1965
(arta), arta in nenumarate randuri, trebuie sa le indeplineasca in mod obligatoriu. Daca este vorba despre o masina - Masina de locuit - ea trebuie inteleasa, in viziunea arhitectului, drept o ,,masina a
343) Romanul psihologic romanesc
(arta), arta romanesca." Duiliu Zamfirescu si Titu Maiorescu in scrisori (1884 - 1913), ed. a doua, Em. Bucuta, Ed. Casa Scoalelor, Bucuresti, 1944, p. 57. Teza nasterii romanului de analiza ca reactie im
344) Simboluri religioase
(arta), arta si in utilajul mental al oamenilor. Simbolul este o referinta la o unitate pierduta, el reuneste si cheama orealitate superioara si ascunsa. Simbolismul - afirma Le Goff - este o constanta hie
345) Exegeza neoplatonic si neopitagoreica
(arta), arta si ingenioitate incit va iesi din miinile lor mai platonician decit PlatoA insusi. Fara indoiala, exegeza morala se ocupa si ea de sunet: dar nu sub acelasi unghi. Gautind in poeme regulile
346) Cronicarii moldoveni
(arta), arta portretului, Miron Costin exceleaza in arta descrierii. O astfel de descriere apare in cronica atunci cand cronicarul prezinta o invazie de lacuste in timp ce mergea inspre colegiu. Sustine s
347) Curentele de avangarda
(arta), arta si spiritul contemporan alt ehnologiei moderne, care inventeaza forme noi, concurand natura. Arta trebuie sa "imite" tehnica moderna, plasmuind si ea forme "pure", complet imaginare. Artistul
348) Moment literar
(arta), arta calificata drept decadenta a unui Baudelaire; securitatii burgheze a lumii gerAZmane de dupa 1870 avea sa-i corespunda o arta pana la un punct aseAZmanatoare celei franceze dinainte de aceasta da
349) Artele poetice in poeziile lui Eminescu si Arghezi
(arta), arta literara nu-si gasea o forma superioara de concretizare poetica.Arta Poetica reprezinta creatia in care scriitorul isi exprima propriile convingeri despre arta literara sau despre aspectele esent
350) Aristotel - poetica si critica
(arta), arta, stiinta, intelepciunea practicai intelepciunea speculativa, intelectul intuitiv" (EN VI. 3. 1139b)*. In acest cadru, poetica ar putea fi clasificata in chip plauzibil drept arta, o stii
351) Notiunea, istoricul si sensul omileticii
(arta), arta cuvantarii : homiliai - este cuvantare spusa in baza unui text biblic, iar logoi este o cuvantare profana, conforma regulilor retoricii. Cel care a facut mai ingusta definirea omiletic, a fost
352) Richard Wagner 1813-1883
(arta), arta si sa-si descopere un limbaj propriu. Perfide intrigi profesionale, ca cele "tesute" de Meyerbeer, bataliile estetice, duse de Schumann sau Berlioz l-au insotit pretutindeni. Aparatorii "muzicii
353) I. L. Caragiale - In vreme de razboi
(arta), arta desavarsita autorul analizeaza acum reactiile organice, atitudinile si comportarea eroului. Intamplarile sunt tesute intr o ordine gradata si crescanda, iar actiunile eroului sunt dirijate tre
354) Sensul inexprimabil al existentei si artei
(arta), arta sa este insasi existenta sa cea mai autentica. Desigur, a incarna literatura pura intr o lume care si impune conditiile sale, e o incercare de a realiza imposibilul. Imposibilitatea de a fi n
355) Cultura si traditia chineza
(arta), arta portelanului se defineste stilul caracteristic Tang al "celor trei culori"(decoratia in galben si verde ,pe fond alb). Textele clasicior gravate pe stele de piatra sunt transferate, cu ajutorul c
356) Mutatii si cautari teatrale postbelice
(arta), arta spectacolelor noastre si "minunatiile scenice realizate aiurea de catre rusi, francezi, germani etc.". In sfarsit, se crede, a venit ceasul recuperarilor si solutiilor operative urmarind, pri
357) Cunoastere si reprezentare in perimetrul esteticii comuniste
(arta), arta si filozofia le propune in variate combinatii. Jean - Francois Lyotard13 arata limitele cunoasterii impuse de limbajul structuralist. Distanta referentiala in cadrul limbajului neomogen, scind
358) Viata cotidiana intr-o scoala de fete in a doua jumatate a secolului al XIX-lea
(arta), arta oratoriei, cu alte cuvinte " sa fie o soata placuta la conversatie". Deci educatia trebuia sa formeze un comportament adecvat cerintelor societatii si sa "cultive" in primul rand simturile est
359) Poetica leibniziana - tarile minunilor din Tara Cantoanelor
(arta), arta mimetice li s-a conferit statutul de copii pasive ale fenomenelor, de doua ori indepartate de realitatea esentelor ("Ideile").1 Doctrina Platonica Modul normativ a dominat istoria poeticii cateva
360) Titu Maiorescu, indrumator al culturii si al literaturii romane
(arta), arta, sunt definite de particularitatile creatoare individuale si de asimilarea in creatie a specificului national. Dintre studiile reprezentative in acest domeniu, putem enumera: "Directia noua in p
361) C.D. Zeletin - Spiritul baudelairian
(arta), arta, restrangand-o pe aceasta din urma la sfera unei maiestrii sustrase zbuciumului omenesc fundamental. Fara sa nege maiestria, el nu cauta s-o reprezinte, ci s-o supuna insusindu-si-o si s-o depase
362) Cu privire la estetica reprezentarii
(arta), arta care s-a vrut realista, din antichitate si pana in prezent, n-a fost decat rodul unei reprezentari de iluzii, care mimeaza veridicitatea prin verosimil. Acest lucru, sustine el, poate fi dove
363) Michelangelo si Durer
(arta), arta se opune./ Nu are frumusetea ta vreo vina,/ Tot ce-i dispret, asprime sau hazard e,/ Ca numai zbuciumul mi se destina./ Tu moartea porti cu viata laolalta,/ Ci vinovat mi-i geniul mic ce arde,/ S
364) Schimband idei pentru a preda si a intelege artele
(arta), artamentul de Educatie al S.U.)a fondat cu 1 milion de dolari un proiect pentru a demonstra posibilitatea de realizare a unei asemenea idei."Arts I.M.P.A.C.T."(Modelul Pro
365) Psalmii de Tudor Arghezi prezentarea fiecarui Psalm si comentarea lor
(arta), arta cu Domnul lor, l-au infruntat, au violentat cerul, s-au luptat cu ingerul. Tonul sau, in genere, este acela al unui Iov, barbatul care nu cedeaza, nu accepta nici un compromis, nici resemnare, ca
366) Teatru
(arta), arta dramatica de stat (1864) au pus bazele educatiei teatrale si 1852 a fost anul aparitiei primelor trupe teatrale independente. O trasatura a teatrului romanesc de la fondarea teatrelor nationa
367) Podul de piatra de peste Dunare
(arta), arta", se vorbeste de trei mesteri iscusiti, care au construit un pod peste Dunare si care au lucrat la el 6 ani.
368) Situatia copiilor cu autism care au depasit varsta educatiei elementare
(arta), arta : modelaj in plastilina, ceara si lut, pictura si desen, decoratiuni, confectionarea de jocuri,indoituri si impletituri artizanale, jucarii, papusi, marionete, dansul si muzica, dramatarepie.
369) Renasterea si reforma
(arta), arta si atragand spre aceasta bransa mii de talente care in secolele anterioare ramasesera nevalorificate. Din punct de vedere politic, prin centralizare statala apar monahii statale si, prin apl
370) Obedienta fata de autoritate
(arta), arta de la valorile dominante (majoritare) ar putea reprezenta un risc - un dezechilibru, o dezordine. S. Moscovici trece de la abordarea functionalista a influentei sociale la abordarea genetic
371) Ceahlaul alpinism
(arta), arta. O opera de arta poarta amprenta artistului si un Durer este usor de deosebit de un Rembrandt. Aceste ginduri iti vin escaladind Fisura Artei, superbele pasaje ale Fisurii Albastre, ale Fisurii M
372) Interes turistic - Vatican - Italia
(arta), arta Mortii, Poarta de bronz, Poarta Sfanta (se deschide la 25 de ani), Poarta Binelui si a Raului, Poarta Sacrament si Poarta Angelica. Multi dintre cei mai renumiti artisti si arhitecti ai Italiei R
373) In vreme de razboi de I.L. Caragiale
(arta), arta a compozitiei, printr-o inlantuire ingenioasa a secventelor, care gradat reliefeaza precipitarea conflictului spre un deznodamant dramatic. Cele mai valoroase sunt nuvelele psihologice. In ace
374) Mihai Eminescu - poet national si universal
(arta), arta poetica. Trei idei fundamentale domina conceptia despre poezie a lui Emindescu: 1) necesitatea absoluta ca poetul sa aiba ideal inalt, ceea ce exclude compromisul, scrisul in vederea obtineri
375) Management educational - delimitari conceptuale
(arta), arta si stiinta de a organiza, de a pune in functiune, de a optimiza si de a interveni in activitatea unei institutii cu impact social major si cu un colectiv mai extins sau mai restrans. Managemen
376) Portretul lui Dorian Grey - cartea
(arta), arta mea - cit valoreaza ea, frumusetea lui Dorian Gray -cu totii vom suferi de pe urma celor daruite de zei, vom suferi cumplit.Dorian Gray? Asa il cheama? intreba lordul Henry indreptindu-se spre Ba
377) Cateva consideratii asupra culturii contemporane - cultura ca factor de productie
(arta), artate decat cu cele din imediata lor locuinta, ca urmare a turismului de masa, cel care, prin democratizarea turismului a dus la termenul de "cultura a turismului", care a devenit in lumea dezvoltata
378) Macedonski - Noapte de decemvrie - comentariu
(arta), Arta versului (1890); Poezia viitorului (1892). A condus cenaclul Litaratorul in care au debutat cei mai de seama reprezentanti ai simbolismului romanesc.Este una din capodoperele liricii lui Macedons
379) Catedrala Notre-Dame din Paris
(arta), arta romanica este definita ca arta a secolelor XI si XII, iar cea gotica, arta secolelor XIII-XV, definitiile se dovedesc din nou a fi generale si sumare. Ca aspect, noutatea pe care o prezinta i
380) Dmitri Sostakovici
(arta), arta sa era remarcabila din punct de vedere tehnic, cizeland fiecare detaliu, reliefand cele mai subtile nuante. El scrie 24 Preludii si fugi, realizand o varianta moderna a Clavecinului bine temper
381) Caracterizarea lui Alexandru Lapusneanul
(arta), arta disimularii ,joaca teatrul in fata boierilor pentru ai impresiona.Astefel discursul sau din biserica este presarat cu numeroase expresii biblice "bate-voi pastorul si se vor imprastia oile "
382) Platon - viata si conceptie filozofica
(arta), arta a argumentarii , prin eforturile filozofice ale lui Socrate si Platon . Caracteristica principala a epocii este eliberarea instinctelor de sub orice control . Anarhia si exacerbarea instinctel
383) Redarea ingrijirii bolnavului din comuna primitiva pana la primul razboi mondial
(arta), arta mediciAZnei: sa impart cu el bunurile mele si sa ii asigur toate nevoile in caz de lipsa; sa consider pe copiii lui ca pe proprii mei frati si, daca doresc sa studieze aceasta arta, sa ii invat f
384) Modernismul tarziu si critica lui
(arta), arta, dar creand dificultati de adaptare a omului la acele spatii. Toulouse le Mirail, Pantin, Park Hill in Sheffield etc. au fost experimente inteligente. Markisches Viertel insa, la Berlin a rezolva
385) O sama de cuvinte de Ion Neculce
(arta), arta sa narativa. Faptele nu sunt doar povestite, ci istoricul aluneca spre literatura, furat fiind de propriile-i sentimente.Prezentandu-si personajul, Neculce se opreste asupra unor amanunte care-l
386) Analiza activitatilor de marketing in cadrul firmei S.C. R&G S.R.L
(arta), arta si cel rustic bogat ornamentate si cu consum mare de lemn care au o pondere din ce in ce mai redusa pe aceasta piata. Solutiile constructive sunt din ce in ce mai ingenioase, valorificand la maxi
387) Analiza circulatiei turistice in judetul Hunedoara
(arta), arta; • Elemente de etnografie si folclor; • Institutii si evenimente cultural - artistice; b) Potentialul tehnico - economic c) Potentialul socio - demografic. Din numarul mare de ves
388) Romanicul
(arta), arta romanica, este un cadru si o directiva. Orornacul- orare de vid adica cadrul trebuie umplut cat se poate de complet. Dimensiunile relative ale personajelor, nu au nicio legatura cu dimensiuni
389) Eseu despre piciorul femeii
(arta), arta (care este si o manifestare a conceptiilor si preferintelor generale ale unei societati), pana in secolul trecut. Mari pictori si sculptori s-au intrecut in a dat rotunjime si robustete picioarel
390) Art Nouveau
(arta), arta: una din ideile ce reveneau cu insistenta in cercurile care dezbateau sistematic problemele artistice ale epoci era d
391) Fibre naturale, artificiale si sintetice
(arta), arta obtinute din matasea naturala. Centrele sunt concentrate in China de Est si Sud-Est, renumit fiind centrul Shandong, L'Eshan, Anayang, Gaipeng, Luda, Qingadao. Alte tari producatoare de matase: I
392) Determinarea potentialului agroturistic al zonei Baile Govora
(arta), arta "asa numitul" stil brancovenesc.
393) Autori fundamentali - Tudor Arghezi
(arta), Arta poetica din Transfigurare. Descriptivism si lirism obiectiv in Martisoare. Arta "punerii sub lupa" si rafinamentul asociatiilor. Poezia ca joc de la efectul rimei la calamburul verbal din Hore.
394) Stiinta artei si estetica generala
(arta), arta -- el nu este plasmuit de filosof -- dar nuAZmai filosofia sistematica, cu metodele ei, poate sa inteAZleaga in mod stiintific specificul esteticului, relatia lui cu eticul si cognitivul, locul l
395) Odin si poetul - Mihai Eminescu
(arta), arta "bolnava fierbinteala" iar scurgerea de lacrimi va fi oprita cu o sarutare. Poetul este incatusat in propria suferinta, intre paravanul fruntii intunecate. Este incapabil sa mai lase sa se intre
396) Portretul unei personalitati renascentiste - Rafael Sanzio
(arta), arta picturii italienesti. Firea lui blinda, joviala si generoasa i-a determinat pe contemporani sa-i atribuie ca si lui Pico della Mirandola, 'nobletea unei descendente divine'. Insusi Michelangel
397) Civilizatia cretana - compendiu
(arta), arta au disparut. Grecia, devastata de catastrofe, a intrat in perioada neagra a istoriei sale antice.
398) Proiect didactic - activitate integrata
(arta), ARTA: Copiii vor lipi pe siluetele animalelor hartie creponata, mototolita, apoi animalutul va fi lipit pe sulul de hartie igienica. Aici vor numara partile componente ale corpului si vor forma sirul
399) Poetica romantica - modelul morfologic
(arta), arta si poezie perioada romantica, ci, totodata, fiind un nou stadiu in dezvoltai modelului mereologic al literaturii, ea serveste ca punte de lega tura intre trecutul antic, aristotelic, al traditiei
400) Mircea Cartarescu
(arta), arta-ma, si prin asta spargand toate recordurile de audienta? La ce foloseste audienta, daca ea se face pe so
401) Cultura Homerica
(arta), artasit unele date biografice, dar putine, nesigure, potrivnice intre ele, vadit din cuprinsul fanteziei si legendei. Homer se confrunta cu opera-i monumentala, cele doua poeme neasemuite, Iliada si O
402) Dragostea pentru scris
(arta), arta. Pentru a trai intr-o tara ca a noastra e nevoie de-o doza de eroism si oamenii, in general, sunt insetati de atitudini eroice, in strafundul sufletului chiar doresc sa li se ceara sa fie eroici,
403) Poetica semiotica - modelul Scolii de la Praga
(arta), arta si relatia dintre arta si societate" (1971, 85). Ladislav Matejka a subliniat ca teoria Scolii de la Praga a trecut dincolo de "ima-nentism": "Desi opera de arta ramane in centrul atentiei ca
404) Istoria antica a romanilor grile
(arta), Arta provinciala din Dacia s-a de 424f57e zvoltat in legatura cu nevoile vietii economico - sociale. 8. Abandonarea provinciei Dacia s-a facut in conditiile intensificarii invaziilor barbare la Dun
405) Fenomene nepercepute de ratiunea umana
(arta), Arta vindecarii anumitor procese vitale ale organismului, este de a stabiliza frecventa curentilor magnetici in intregul organism prin actiunea mainilor, astfel incat de la o anumita distanta sa influ
406) Sabiile japoneze de-a lungul istoriei - locatia si mediul Japoniei
(arta), arta forjarii otelului a venit imediat dupa aceasta din China prin intermediul Koreei, dar detaliile sunt inca necunoscute. In secolul V au aparut primele sabii fabricate pe scara larga in Japoni
407) Eternul crepuscul sau lectia despre moarte
(arta), arta si poezia sunt poate mai "dezumanizate" ca niciodata, sentimentalitatea verlainiana ni se dezvaluie ca o stare de gratie a cuvantului topit si transformat in emotie pura, de care constiinta noast
408) Zeii lui Homer la Syrianus si Proglus
(arta), arta ratio-namentului. De la el a mostenit grija, care va ramine marea lui grija: de a pune in evidenta acordul teologiei lui Homer cu cea a lui Platon. Nu ne-a parvenit nici o scriere a lui Syrian
409) Monarhomahii si monarhofilii
(arta), Arta avocaturii nu I-a fost pe plac, s-a reantors la studiul jurisprudentei si literaturii fiind desemnat in 1546 lector in drept roman. Tortura lui Anne Dubourg l-a facut sa adere la reforma. A fost
410) Subiect si supus al istoriei si al istoriilor "Lui"
(arta), artasesc focalizarea pe natura ideologica si epistemoAZlogica a subiectului uman - marcheaza un alt punct de inAZtersectie care ar putea defini o poetica postmodernista. Ca sa fiu mai specifica, acest
411) Criza Imperiului Roman - aparitia artei paleocrestine
(arta), ARTA PALEOCRESTINA IN CADRUL IMPERIULUI ROMAN. ICONOGRAFIA Vechile manifestari ale artei crestine (arta paleoAZcrestina) ilustreaza aparitia formelor estetice inre-gistrate in primele trei secole in c
412) Religia etruscilor
(arta), arta divinatiilor, de la greci o buna parte din mitologie, in domeniul spiritual (animismul) si in cel material (antropomorfismul religios).Natural, dogmele fideiste ale altor religii, atunci cand era
413) Sociologia receptarii
(arta), arta, educatie. Pentru altii ar putea consta in rezolvarea anumitor probleme individuale sau colective, economice, comerciale, de sanatate sau sentimentale. Chiar daca nu constientizam, mass-media
414) Aparitia fenomenului militar in spatiul romanesc
(arta), arta deplasarii in ascuns, a mascarii, urmaririi, incercuirii, atragerii in ambuscada si a atacului prin surprindere, transmise din generatie in generatie, se vor preface in timp, ca o dovada in plus
415) Asemanari si deosebiri intre cele doua modele politice si culturale grecesti
(arta), arta regulile cetatii erau atribuite unui legiuitor mitic Lycurg in timp ce primele legi ateniene au fost
416) Statul Vatican - Statto della citta del Vatican
(arta), arta si arhitectura. Se impune basilica San Pietro, cea mai mare biserica din lume, Capela Sixtina (pictata de Michelangelo), Apartamentela Borgia (pictate de Pinturicchio), Pinacoteca etc... Armat
417) Balada hotelurilor - Fragment din Calatoria unui romancier in jurul lumii
(arta), arta si bijuterii delicate. Directorii hotelului sunt singurele persoane imbracate dupa moda occidentala. Tot restul personalului este in imbracat in costumatia traditionala japoneza. In saloane se
418) Salvador Dali
(arta), arta moderna - New York) este cea mai cunoscuta lucrare suprarealista. Inspirat de metoda suprarealista de scriere automata, care opune intentiei artistice constiente asociatii libere de idei dictate
419) Epigraf - Tudor Arghezi
(arta), arta in genere.Poetul este preocupat de faptul ca opera sa nu va fi receptata in totalitate de catre autor.Poezia surprinde suferinta creatorului de "stihuri" care constie
420) Management general modern
(arta), arta. Conducatorul de firma este acel administrator care (indiferent de nivelul de conducere) are drept de dispozitie (decizie).Din practica americana, rezulta ca orice persoana care da dispozitii
421) Management
(arta), arta de a cond - ansamblul act de organiz si cond in scopul adoptarii deciziilor optime in proiect si reglementarea proc microec - stiinta organiz si cond intreprinderii 1.2 : Manag - stiinta sau art
422) Polibiu
(arta), arta militara. Polibiu se numara printre primii straini care simt fascinatia irezistibila a Romei. A reusit sa se introduca in cercurile inalte ale orasului, castigand mai ales prietenia lui Scipio Em
423) Lanturile vietii
(arta), arta din New York a organizat un vernisaj cu operele ei care pana in acel moment ajunsesera sa valorize sute de mii de dolari. Cu un singur tablou vandut ea a castigat mai multi bani decat a castigat
424) Interferente ale limbajelor plastice
(arta), arta astfel incat sa formeze un ansamblu omogen, echilibrat, indestructibil, capabil sa transmita privitorului ideea si emotia artistului. Compozitia include preocupari pentru sel
425) Versiuni ale modelului cultural central-european
(arta), arta politica austriaca de a trata cu diferitele nationalitati, interese, culturi, si de a crea un spatiu, de multe ori insa doar unul virtual, practic inoperabil, consecinta fiind in cele din urma pr
426) Cultura getica
(arta), arta,fapt ce scoate in evidenta ca regii daci ai campiei muntene au avut in capitalele lor bogatii numeroase ." Marile" cazan greco-scythic de la Braila (Scotaru),in care se fierbea ,la marile banch
427) Regulament de organizare si functionare a Muzeului National Peles Sinaia
(arta), arta decorativa, plastica si istorie pe care il gestioneaza. Activitatile specifice principale ale Muzeului sunt:cercetarea fundamentala a patrimoniului pe care il detine, conform programelor anual
428) Imaginea si cuvantul
(arta), arta lor n-a lepadat nimic din ce era vechi si n-a adoptat nimic nou. Dupa forma, pentru ca tocmai realismul lor strict si stradania lor de a transpune totul in imagine cit mai concret posibil con
429) Articole cu valoarea de manifest artistic
(arta), arta care va fi inamica declamatiei, a didacticismului sau a falsei sensibilitati si proclama ca poezia trebuie sa sugereze, nu sa descrie. La acestea adauga folosirea cuvintelor rare, a metaforelor r
430) Educatia estetica
(arta), arta" (in sensul accederii spre o coerenta si o armonie intrinseci explicatiei si teoriei stiintifice) ; si arta este o "cunoastere" (in sensul unei cunoasteri care insumeaza o multitudine de aptitudi
431) Reprezentare sau imaginatie
(arta), Arta, ca si limbajul, abstrage prin imaginatie aspecte si laturi ale realului, pe care le propune contemplatiei noastre. Insa abstractiunea imaginata nu este nici concept si nici nume, ci constituie u
432) Tematica seminarului de istorie medie universala
(arta), arta africana, Bucuresti, 1968 3) Renasterea -trasaturi generale a) Noua conceptie despre arta si artist b) Trasaturi generale ale artei Renasterii Bibliografie Viata lui Benvenuto Cellini scr
433) Barcelona - un oras perfect
(arta), arta fac din Barcelona o atractie deosebita pentru iubitorii de cultura. Hotelurile sale superbe, viata de noapte, magazinele, restaurantele si atmosfera
434) Parfumul
(arta), arta de glassmaker .... Chanel este mandra sa prezinte sticle simplu impodobite numai de catre ... lacrimi pretioase de parfum de calitate incomparabila, unica in compozitie, dezvaluind personalitate
435) Religia vechilor germani si a vechilor scandinavi
(arta), Arta poetica), numeroase cantece ale norvegienilor in Islanda si sagas, povestiri despre regi si eroi, iar la germani Cantecul Nibelungilor si la anglo-saxoni poemul Beowulf. C) Cosmogonia avea ma
436) Arhitectura bisericeasca in Evul Mediu
(arta), arta gotica sau din cea populara, ajungandu-se astfel la un stil propriu, cunoscut sub numele de "stilul moldovenesc".
437) Curente literare
(arta), arta realista sunt numeroase, uneori paradoxale, deoarece raportul mimesis-poiein coexista in creatie, opera literara neputand fii numai mimesis, imitatie, ci si munca de selectare si transfigurare a
438) Scoala Waldorf - fara manuale - fara note
(arta), arta cultiva apropierea de oameni. Fara jocuri pe calculator Gradinita 251 din Bucuresti este una dintre cele 25 din tara in care functioneaza o clasa in sistemul Waldorf. Sala e decorata cu juc
439) Negocierea afacerilor
(arta), arta, actiunea de a duce la bun sfarsit marile afaceri, afaceri publice, tratativele intre mai multe guverne in vederea unui acord bilateral sau multilateral "(LE PETIT LAROUSSE); Negocierea este con
440) Retorica si teoria argumentarii
(arta), arta de a vorbi frumos"; 2. "arta de a convinge un auditoriu de justetea ideilor expuse printr-o argumentatie bogata, riguroasa, pusa in valoare de un stil ales"; si, 3. "ansamblul regulilor care a
441) Psihologie manageriala
(arta), arta presupune cu precadere abordarea conducerii ca influentare a activitatii celor subordonati mai ales
442) Ceramica - Merceologie
(arta), arta.Portelanurile tari se caracterizeaza printr-un grad de alb mai scazut, transluciditate buna, glazura dura, stabilitate termica si chimica buna.Dupa fondantul utilizat deosebim 3 tipuri de portela
443) Servicii - definiri,clasificare
(arta), arta, ocrotirea sanatatii, asistenta sociala, transportul si telecomunicatiile, turismul, intretinerea si repararea diverselor obiecte; contribuie la ridicarea calitatii vietii.Dintre tranzactiile inv
444) Cubismul
(arta), arta doreste sa sublinieze ceea ce diferentiaza cubismul de futurism de exemplu,a carui punere in practica este precedata de teoretizare,manifeste si declaratii programatice. Istoricii de arta au c
445) Clasicismul
(arta), arta lui Caravaggio - ale carei elemente antinaturaliste erau de cele mai multe ori complet trecute cu vederea 245 - in numele necesitatii ei istorice (caci "fara indoiala, Caravaggio a folosit artei
446) Manangementul afacerilor internationale
(arta), arta si stiinta. In activitatea omenirii, mai intai de toate a fost practica. Practica inseamna idei, gandire, iscusinta, indemanare, aplicarea anumitor proceduri (metodo-logii) si tehnici in vederea
447) Managemntul modern - perspectiva dezvoltare
(arta), arta de a dirija, coordona etc.) managementul: = profesia care consta in a conduce un grup de persoane, cu scopul realizarii in comun a obi
448) Alexandru Macedonski Noaptea de decemvrie
(arta), arta are ca simbol vantul, crivatul, urletul lupilor. Emirul reprezinta credinta nestramutata intr-un ideal, capacitatea omului de a ramane fidel drumului ales. Meka este simbolul idealului. Omul poci
449) Managementul pe produs la SC Guslact SA Ploiesti
(arta), arta. Din aceasta armonie rezulta inevitabil managementul stiintific modern,care opereaza cu noile categorii de resurse, practic inepuizabile :informatie-cunoastere-creativi
450) O paralela intre nunta si monahism
(arta), Arta era pentru mine o cale catre cunoasterea fiintei. Asa o intelegeam eu, asa traiam in ea. Ea imi cerea intreaga fiinta; ba chiar mai mult decat "intreaga". Fara a te da in intregime artei, ea nu v
451) Manila-Filipine
(arta), arta, simbolizand istoria; traditia si cultura nationala. sau doua in stil colonial, amintind de insorita Spanie, stradute inguste cu nume spaniole, manastiri, palate, temple etc. Elegantul Buleva
452) Ion Luca Caragiale
(arta), arta dramatica la conservatorul din Bucuresti. Debutul are loc in revista Ghimpele (1863). Ocupa o serie de functii marunte. Este copist, corector, mai tarziu gazetar. Colaboreaza la mai multe ziar
453) Ilustreaza conceptul operational neomodernism prin referire la un text liric studiat
(arta), arta poetica erotica,in care eul liric e puternic marcat de intensitatea si forta celui mai uman sentiment,iubirea. Titlul este exprimat printr-o metafora in care transparenta imaginii sugereaza ex
454) Ceramica
(arta), arta.Portelanurile tari se caracterizeaza printr-un grad de alb mai scazut, transluciditate buna, glazura dura, stabilitate termica si chimica buna.Dupa fondantul utilizat deosebim 3 tipuri de portela
455) Impozitele si taxele datorate bugetelor locale de persoanele fizice si juridice din Romania
(arta), arta si de cultura nu se realizeaza in acelasi cuantum in fiecare luna , acest impozit se calculeaza de fiecare data asupra tuturor incasarilor din lunile anterioare ale anului respectiv si la incasar
456) Drama creatorului de valori durabile in Mesterul Manole - de Lucian Blaga
(arta), arta implineste nevoia omului de a se depasi , dezmarginindu-si fiinta , dar este si o cale de mantuire a spiritului omenesc." Putem practic descoperi, cititind printre randuri , ca insasi autorul e
457) Cea mai indelungata revolutie: descoperirea agriculturii - mezoliticul si neoliticul
(arta), arta rupestra a Spaniei orientale ofera istoricului religiilor un material considerabil. Pictura rupestra naturalista a paleoliticului superior s-a transformat, in "Levantul spaniol", intr-o arta geom
458) Fratii Jderi
(arta), arta armelor ci si in viata, el iesind din intamplarea cu Nasta mai barbat. 2 - Izvorul alb Al doilea volum se intituleaza 'Izvorul alb', titlul venind de la un loc unde se organizau vanatorile do
459) Titu Maiorescu - principii estetice
(arta), arta si realitatea sociala si pentru a raspunde la intrebarea daca arta are sau nu o misiune moralizatoare.Opera lui Caragiale este originala si s-a inspirat din realitatea vremii. Maiorescu crede ca
460) Zona de gospodarie comunala
(arta), arta, precum si plantatiile perimetrale si interioare. ARTICOLUL 3 - UTILIZARI INTERZISE. G1 - pentru incintele situate in zone rezidentiale se interzic orice activitati care prezinta risc tehnolo
461) Tehnici secrete pentru a imbogati jocul dragostei
(arta), arta iubirii. Situatia s-a modificat astazi, in epoca egalitatii in drepturi si a emanciparii femeii. Generatii de-a randul, poetii au comparat trupul unei femei in mainile barbatului cu o vioara i
462) Augustin si epoca sa
(arta), arta expunerii[5]. Augustin se stinge din viata in 430 ca episcop al Hipponei, an in care hoardele vandalilor cuceresc orasul; doua secole mai tarziu musulmanii au trecut pe acolo si totusi opera l
463) Proiect didactic - Simbolismul la George Bacovia in Plumb
(arta), arta poetica: muzica, cromatica, olfactivul (precizarea semnificatiilor poetice ale textelor bacoviene si particularitatile limbajului artistic); C.4 Observarea specificului operei bacoviene, s
464) Literatorul Alexandru Macedonski
(arta), arta "poezia sociala", injgheba ndu-se o scoala a tristetii proletare. In curand insa Macedonski, impins de temperament spre arta-lux, incepu sa profeseze arta pura, scoasa complet din zona intel
465) Junimea Titu Maiorescu
(arta), Arta aduce linistirea sufletului (adica atenuarea egoismului), ceea ce e totuna cu fericirea. Insa Schopenhauer era rasist: ideile platonice revelandu-se in concret iar ideea metafizica de natie (
466) Problema materialului
(arta), arta, stiinta si religie, lingvistica nu se poate lipsi de indicatiile directoare ale esteticii, teoriei cunoasterii si ale altor discipline filosofice, la fel cum psiAZhologia cunoasterii trebuie sa
467) Iubirea
(arta), arta seductiei. Insa o stiinta a iubirii nu exista nici astazi, pentru ca iubirea e un fenomen care nu poate fi observat din exterior. Iubirea e direct legata de intimitatea umana profunda. Iubiri
468) Letopisetul Tarii Moldovei de Grigore Ureche
(arta), Arta narativa a letopisetului Arta narativa a acestui letopiset consta in: rafinamentul descrierilor ("episodul invaziei lacustelor") si acuratetea naratiunii astfel domnia lui stefan cel Mare este
469) Managementul - prezentare generala
(arta), arta deoarece nu exista retete prestabilite pentru rezolvarea unor situatii dificile intr-o organizatie, de luare a celor mai potrivite decizii intr-un context caracterizat de multe ori de ambiguitate
470) Particularitati ale contractului de vanzare-cumparare comerciala fata de contractul de vanzare - cumparare din dreptul civil
(arta), arta, cand altul decat autorul sau arbitrul vinde; 11. Operatiuni de banca si schimb; 12. Operatiuni de mijlocire in afacerile comerciale; 13. Intreprinderile de transporturi de persoane sau de
471) Pentru o noua conceptie a economiei
(arta), arta, religia..." Da, iata de ce se servesc pentru a atinge infernul! Este adevarat ca progresul material, industrial aduce cite ceva. Intrind acum intr-o casa nu poti sa nu fii uimit de tot
472) Managementul sectorului public
(arta), arta de a conduce, de a administra. H. Johannsen defineste managementul ca fiind arta sau stiinta de a directiona, dirija si administra munca altora pentru a atinge obiectivele stabilite, procesul de
473) O scrisoare pierduta comentariu
(arta), arta compozitiei. Tehnica este cea a amplificarii treptate a conflictului. Scriitorul creaza un conflict fundamental (pierderea scrisorii), care da unitate operei; dar si altele secundare (cuplul Farf
474) Analiza Swot
(arta), arta!. O alta problema este luarea unei decizii. Chiar daca matricea a fost elaborata cu grija, deciziile vor fi luate dupa o atenta citire si analizare de catre management. In luarea deciziei, co
475) Prezinta trasaturi ale unei poezii studiate, in care se regasesc prelungiri ale clasicismului si romantismului
(arta), arta"). Cele sase strofe, oranduite intr-o simetrie compozitionala, vorbesc despre caracterul militant al poeziei si misiunea sociala a poetului. Repetarea obsesiva a pronumelui personal la persoa
476) Egiptul Antic
(arta), Arta Imperului Vechi este dominata de figura impunatoare a regelui. Suveran absolut,el este mostenitorul unei traditii care contribuie la preamarirea superioritatii sale. Piramida,mormant regal,este m
477) Arhitectura in Mesopotamia - ziguratul
(arta), arta din sudul Mesopotamiei,care s-au pastrat, dateaza de la inceputul mileniului IV i.e.n. (statuete de lut,vase pictate).In art
478) Barocul
(arta), arta si, in genere, in manifestarile culturale in legatura cu religia, ca o urmare acestui sentiment de incredere oarba, de
479) Civilizatia si cultura romana
(arta), arta, cei mai instariti avand chiar sclav special instruit spre a aranja toga. Sub toga romanii purtau ,,tunica", un fel de camasa fara maneci si stransa pe talie cu ajutorul unei cingatori.
480) ANKH
(arta), arta in posesia zeilor. De obicei este tzinuta de catre zei in dreptul nasului regelui decedat pentru a simboliza suflarea vietzii data in lumea de dincolo. De asemenea, Ankh-ul seamana cu o cheie
481) Ce vede pasarea - Augustin Ioan
(arta), arta occidentala isi propune in chip deliberat reprezentarea fidela a lumii. Dar, in postmodernitate, excesul de vedere in experierea artelor (si, interesant aici, intr-un album in care casele sunt pe
482) Centrul istoric al Romei si San Paolo Fuori le Mura
(arta), arta si pentru a le feri de "cancerul bronzului", astazi cele mai valoroase se afla la adapost in importante muzee. Pana in prezent nimeni nu a aflat cum se poate stopa procesul de deteriorare, destul
483) Epoca Elenistica , 323 .data mortii lui Alexandru - 30 i. Chr.
(arta), arta .
484) Egiptul faraonic
(arta), arta si cultura cu trasaturi unice. Daca in ansamblul sau lumea si civilizatia egipteana s-au fixat si traiesc in constiinta omenirii, unele dintre orasele si capitalele sale stravechi au trecut d
485) Fabrizio Colonnna
(arta), arta militara arata ca sunt preferati oamenii de la tara, ca fiind mai robusti, mai reAZzistenti la oboseala, mai obisnuiti sa traiasca sub cerul liber, sa infrunte arsita soarelui, sa prelucreze fier
486) Alecu Russo
(arta), arta eseistului. Majoritatea celorlalte lucrari au fost scrise in limba franceza si au aparut postum in traducerea lui Alecsandri, Odobescu. "Iasii si locuitorii lui in 1840" este un tablou de epoc
487) George Enescu - viata si opera
(arta), arta sa interpretativa s-a caracterizat prin naturalete, sensibilitate, bogatia coloritului, varietatea nuantelor si imbinarea atentiei acordate substantei muzicale cu virtuozitatea. Repertoriul sa
488) George Enescu
(arta), arta sa interpretativa s-a caracterizat prin naturalete, sensibilitate, bogatia coloritului, varietatea nuantelor si imbinarea atentiei acodate sunstantei muzicale cu vituozitatea. Repertoriul sau a c
489) Petre Tutea
(arta), arta" (reflectii estetice). In revista "Familia" (Oradea), nr. 1-2-3 din 1991; "Intre Dumnezeu si Neamul meu". Fundatia "Anastasia". Editura si Imprimeria "Arta Grafica", Bucuresti, 1992. 400 pag.;"B
490) Liviu Rebreanu
(arta), arta remarcabila, Rebreanu nu aduce satul la cititor, ci il introduce pe acesta in atmosfera patriarhala a satului, cu obiceiurile sale. Astfel, cu prilejul unei nunti, toti oamenii, tineri si batr
491) Romantismul
(arta), arta de a simtii. Poezia simbolista se constituie din "corespondente","sugestii", "sinestezii" ,si simboluri- ea nu descrie ,nu nareaza ci sugereaza stari ale spiritului. Cultivarea simbolului care
492) Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi
(arta), arta portretistica,ilustrand relativismul ca modalitate estetica moderna a prozei romanesti.De pilda,capitanul Dimiu,asejat in rosturi gospodaresti traditionale,considera ca "neasta trebuie sa fie nev
493) Comenteaza particularitatile de limbaj si de expresivitate imaginar poetic
(arta), arta iubirii este descrisa de fata prin gesturi tandre, mangaietoare, ademenitoare. Ultimele doua strofe constituie monologul liric al poetului, incarcat de profunde idei filozofice. Moartea iubiri
494) Cea mai frumoasa jucarie este jucaria de vorbe - Tudor Arghezi
(arta), Arta poetica". Exprimarea poetului in prima faza pare ca este un pic ambigua. Textul e privit ca fiind absurd, nefiresc. Mesajul incepe sa se contureze in ultima strofa dar si in titlu. Bineintele
495) Argumenteaza apartenenta la specia literara basm cult a unui text narativ studiat
(arta), arta scriitorului patrunde in psihologia personajelor: despre fiul craiului, Creanga arata ca este naiv, afirmand ca "... boboc in felul sau la trebi de aieste, se potriveste Spanului".
496) Lucian Blaga - tema si viziunea despre lume
(arta), arta poetica al poemului, accentuand pozitia lui eu confesiv. Aspectul negativ al verbului - predicat sugereaza o luare de pozitie polemica in raport cu alte puncte de vedere: nu strivesc. Ultima part
497) Lucian Blaga - tema si viziunea despre lume
(arta), arta poetica al poemului, accentuand pozitia lui eu confesiv. Aspectul negativ al verbului - predicat sugereaza o luare de pozitie polemica in raport cu alte puncte de vedere: nu strivesc. Ultima part
498) Tudor Arghezi - text poetic- modernism
(arta), arta poetica, Testament :"Din bube, mucegaiuri si noroi / Iscat-am frumuseti si preturi noi." Poezia care deschide volumul din 1931 poate fi considerata tot o arta poetica. La nivel stilistic, titlul
499) Bucuresti - un oras al bulevardelor si parcurilor
(arta), Arta, care se afla in cladirea fostului Palat Regal, Muzeul National de Istorie de pe Calea Victoriei, care adaposteste superba argintarie a tezaurului na
500) Orasul Moinesti
(arta), arta care au iżoeimpodobitiżoe Moinestiul dupa 1990 etc. Evenimentele locale, istorice, politice, sociale, institutionale au fost prezentate in contextul evenimentelor generale din societatea romanea
501) Eu si viitoarea mea cariera
(arta), arta in general, iubesc natura, muntii, calatoriile. Imi place sa citesc, sa navighez pe internet, sa calatoresc sa des
502) Paralela intre doua texte poetice moderne
(arta), Arta Poetica a fost semnata de Aristotel, in orizontul anului 330 i. H., axandu-se pe conceptul de mimesis
503) Cand alegi un tel, tinteste Luna
(arta), arta" succesului. indeosebi profetii "visului american" propun in mod constant "retete" care nu sunt altceva decat variante ale unui algoritm destul de simplu: 1. a hotari care este obiectivul; 2.
504) Zamolxe
(arta), arta incantatiei.Din reperele antice se poate trasa un contur al personalitatii de zeu a lui Zamolxe care ca daimon get (Herodot) avea un raport cu un sistem de mistere initiatice (magia psihomedicala
505) Statul dac in timpul lui Burebista
(arta), arta , bijuterii si de aici luau produse agricole , miere , blanuri, etc.. Ca urmare a dezvoltarii relatiilor comerciale, schimbul direct de produse incepe sa fie inlocuit de circulatia monetara. Spre
506) Spre introspectii profunde complexe si comprehensive
(arta), arta abstracta care s-au dezvoltat in noul context socio - cultural. Nu numai Parisul, tot mereu recunoscut ca o veritabila capitala a culturii europene occidentale, in care, printre altele, Robert De
507) Titu Maiorescu - Junimea si Convorbiri literare
(arta), arta de a pune fantezia in miscare prin cuvinte", lucru realizat prin figuri de stil, tropi, licente poetice, expresivitate, dar mai ales prin utilizarea "cuvantului cel mai putin abstract", cuvantul
508) O paralela intre nunta si monahism
(arta), Arta era pentru mine o cale catre cunoasterea fiintei. Asa o intelegeam eu, asa traiam in ea. Ea imi cerea intreaga fiinta; ba chiar mai mult decat "intreaga". Fara a te da in intregime artei, ea nu v
509) Testament - Tudor Arghezi
(arta), arta poate intoarce un destin , izbavindu-l de suferinta . Izvoarele cartii sunt bube , mucigaiuri si noroi dar finalitatile nu trebuie sa-i fie altele decat frumuseti si preturi noi (conform estetici
510) IL Caragiale - dramaturg original
(arta), arta dialogului, umorul, comicul de situatie si de limbaj. Ca observator social, Caragiale a transpus in plan literar adevarul simplu ca lumea, in datele ei fundamentale, nu evolueaza esential: ge
511) Mic dictionar de termeni japonezi
(arta), arta a razboiului BUSHI-DO - codul de onoare al razboinicului CHUDAN - nivel mediu CHU-MA - distanta medie CHIKA-MA - distanta scurta DAI - mare DAN - grad DEN - a transmite DENSHO - d
512) Cai verzi si fiii
(arta), arta contemporana intr-un spatiu aferent salii de dans, o serie de instalatii, un happening de dans contemporan etc. 2. De ce Cai Verzi? Herghelia "Cai Verzi & Fiii" este una pur-sange si se va l
513) Renasterea
(arta), arta promovata de mestesugarii dintre care s-a ridicat renumitul poet-muzician cizmarul Hans Sachs. In unive
514) Avutia Natiunilor - recenzie
(arta), Arta comerciantului este folosita in maximurile politice pentru a conduce in imperiu. Comertul care se pare a fi legatura uniunii si prieteniei a devenit cea mai fertila sursa a discorcondantei si dus
515) Baduanjin sau brocardul in opt sectiuni
(arta), arta respiratiei interne), yijinjing (exercitii pentru intarirea tendoanelor) si baduanjin (brocardul in opt sectiuni).Picturile Daoyin de la Mawangdui una care se executa stand jos si cealalta in pi
516) Basmul cult - Harap-Alb
(arta), arta. De asemenea, sufletul lui bun, dragostea pentru albine si furnici il face sa le ocroteasca si sa le ajute atunci cand le intalneste in drumul sau. De aceea, Harap-Alb are capacitatea de a-si fac
517) Modalitatile de caracterizare a personajului dintr-o nuvela fantastica
(arta), Arta este orgoliul si, totodata, forma lui de aparare." Eugen Simion Portretul personajului se contureaza in primul episod, prin autocaracterizarea devenita laitmotiv in episoadele urmatoare: "Pent
518) Expune specificul raportului autor - eu liric
(arta), arta poetica, cuprinzand viziunea despre lume si viata a autorului, despre menirea lui in univers si despre misiunea artei sale. Titlul poeziei este o metaf
519) Imagine artistica
(arta), arta termenul desemneaza expresia concretizata intr-un material specific (forma, culoare, sunet, cuvant) a viziunilor psihice. Imaginea Artistica din literatura, spre deosebire de cea psihica, are
520) Barocul - Istoria artei
(arta), arta, dar contestata de alsii, ca importantele inovasii artistice ale marilor artisti ai artei figurative inceputului anilor 1600 (Caravaggio, Frasii Carracci, etc.) s-ar datora mai degraba funcsiei a
521) Analiza pietei si a potentialului intern - Cotnari SA
(arta), arta degustarii, treptele de calitate ale vinului. Turistii de pe litoral au avut ocazia de a incerca vinurile premiate Jidvei de fiecare data cand au intalnit echipele care au organizat actiuni de ta
522) Organizarea discursului retoric
(arta), arta.El este utilizat atunci cind vorbitorul cunoaste interesele publicului, fiind sigur de faptul ca subiectul pe care-l va expune, este un subiect important pentru acesta si din ace
523) Simbolistii
(arta), arta ca un exercitiu pur, pe deasupra oricarei directii practice si ca o indeletnicire a unei elite, specializate in intruparea idealurilor inalte de cultura, nicidecum a simplei taranimi sanato
524) Modernism si traditionalism
(arta), arta si spiritul contemporan al tehnicii moderne care inventeaza forme noi, conturand natura, Ion Vinea a solicitat ca si colaboratorii ai revistei pe scriitorii Arghezi, Ion Barbu, Camil Petrescu, da
525) Tudor Arghezi Testament
(arta), arta poetului capata un nou mod de militarism social in poezie, actul liric fiind transformat intr-o razbunare a neferintelor strabunilor, caci in ea s-a strans veninul tuturor generatiilor dinaintea
526) Michelangelo Buonarroti
(arta), arta si de cultura lui. Si-a petrecut cea mai mare parte a vietii de adult in Roma, fiind angajat al Papei. Cu toate acestea prin testament a cerut sa fie ingropat in Florenta.Tatal lui Michelangelo,
527) Simpozionul National Curente si tendinte in jurnalismul contemporan
(arta), arta amuzarii fara continut informativ, lucrare prezentata de prof. univ. dr. Eckard Hofner, Europa-Universitat-Viadrina, Frankfurt (Oder), Relatiile pe suport media si prin interAZmeAZdiul intern
528) Terapia Vasile Cozac
(arta), arta domnului Cozac, despre care el, in general, se fereste a vorbi vreodata. Domnia sa a elaborat un sistem interesant, prin care o formula pe baza de uleiuri volatile sau plante medicinale macinate
529) Prezentarea activitatii institutiei publice - Muzeul National Peles
(arta), arta evoca fazele mari ale evolutiei din sec.al XVI-lea si al XVII-lea, prin produse de neorenastere italiana de
530) Analiza stilistica
(arta), arta narativa, eul liric, alter ego, lirism,... Limbajul publicistic cetatenesc: edili, urbanizare, audienta,... Limbajul vietii politice: vot, unaminitate.. Limbajul sportiv: basket, box, corner..
531) Prozopopee
(arta), Arta oratorica, 9, 2, 31) inglobeaza amandoua figurile in aceeasi definitie. Un domeniu predilect al P. este umanizarea unor colectivitati: patria, orasul si discursurile tinute in numele lor. Est
532) Adolescenta
(arta), artat colt al camerei si pretind ca examinez tabloul de pe perete, toti vor crede ca sunt interesat de arta si nu va fi nevoie sa vorbesc cu nimeni "). In tot acest timp, inima lor bate repede, pulsul
533) Eticheta in aikido
(arta), arta martiala japoneza si studierea sa este presarata cu un numar de reguli de politete, de curtoazie, pe care unii le considera ceremoniale, dar care de fapt, pentru japonezi, sunt obisnuite. Aceste
534) Legea privind drepturile de autor
(arta), arta plastica, cum ar fi: operele de sculp- tura, pictura, grafica, gravura, litografie, arta monumentala, scenogra
535) Exemplifica trasaturile nuvelei istorice, prin referire la o opera literara studiata
(arta), arta disimularii. Intra in biserica si se inchina la icoane, saruta moastele sfantului, il ia martor pe Dumnezeu pentru cainta de a fi comis crime, citeaza din Biblie in timp ce pregateste cel mai sad
536) Imaginea artistica
(arta), arta terAZmenul desemneaza expresia, concretizata intr-un material specific (forma, culoare, sunet, cuvant), a viziunilor psihice. De aceea raportul dintre general si particular, dintre obiectiv si su
537) Ion Creanga - activitatea literara
(arta), arta profund originala de povestitor si imbinind cu maiestrie realul cu fantasticul, prezinta lumea taraneasca proiectata fabulos. Dupa seria povestilor cind scriitorul ajunge la o rafinare artisti
538) Michelangelo Buonarroti
(arta), arta din vremea Renasteri. Personajele din acest roman sunt o parte rudele lui Michelangelo,tatal,Ludovico Buonarroti,care atunci cand Michelangelo avea 6 ani ,ii muri nevasta,Francesca Rucallai del S
539) Egiptul Antic
(arta), arta, dar mai ales in domeniul religios si in domeniul cultural, s-a realizat cel mai fin produs al unei fecunde intalniri dintre cele doua culturi: elenistica si egipteana. Pana si lu
540) Lucian Blaga Eu nu strivesc corola de minuni a lumii Poemele luminii - 1919
(arta), arta poetica.Tema - atitudinea poetului in fata misterelor Universului, rolul creatorului in raport cu lumea : "omul trebuie sa fie un creator - de aceea renunt cu bucurie la cunoasterea absolutului."
541) Mesterul Manole - Dramaturgia lui Lucian Blaga
(arta), arta. Blaga isi pune personajul intr-o dilema tragica, aceea de a alege intre pasiunea devastatoare pentru creatie si iubire, dragoste de viata. El face din Manole un personaj tragic, constient de car
542) Prezinta particularitati moderniste intr-o poezie studiata, apartinand lui Tudor Arghezi
(arta), arta. n versul al10-lea este enunAZtata estetica uratului: "Facui din zdrente muguri si coroane" inseamna transformarea uratului in frumos, adica in poezie. Pe un plan mai profund, uratul face parte d
543) Retorica
(arta), arta vorbirii). Au existat incercari de a restrange definitia R., dupa: 1) domeniul de aplicare - viata publica (civiles questiones): "bene dicere in civilibus questionibus" (a vorbi bine in chestiuni
544) Ion Luca Caragiale In vreme de razboi
(arta), arta a compozitiei, printr-o inlantuire ingenioasa a secventelor, care gradat reliefeaza precipitarea conflictului spre un deznodamant dramatic. Cele mai valoroase sunt nuvelele psihologice. In ac
545) In vreme de razboi
(arta), arta a compozitiei, printr-o inlantuire ingenioasa a secventelor, care gradat reliefeaza precipitarea conflictului spre un deznodamant dramatic. Cele mai valoroase sunt nuvelele psihologice. In ac
546) Carpatii Orientali - grupa nordica
(arta), arta pop. autentica, unii etnografi socotind relieful ca o conditie a ac. conservari - Depr. Dornelor - depr tectono-eroziva (800m) - relief colinar inalt cu aspect tentacular
547) Testament comentariu
(arta), arta poetului capata un nou mod de militarism social in poezie, actul liric fiind transformat intr-o razbunare a neferintelor strabunilor, caci in ea s-a strans veninul tuturor generatiilor dinaintea
548) Nuvela In vreme de razboi
(arta), arta desavarsita autorul analizeaza acum reactiile organice, atitudinile si comportarea eroului. Intamplarile sunt tesute intr o ordine gradata si crescanda, iar actiunile eroului sunt dirijate tre
549) Agroturism - gastronomia in Alba-Iulia
(arta), arta populara si traditionala din Tara Motilor cu specific culinar, intitulat sugestiv "Balmosul Motesc". Prima data cand judetul Alba a ajuns in Guinness World Records a fost in urma cu sapte ani. In
550) Ce este cultura
(arta), arta : opera, teatru, coregrafie etc. Se considera ca o persoana este culta atunci cand detine cunostinte despre arte si este capabila sa faca aprecieri fondate referitoa
551) Roma antica in viziunea unor elevi
(arta), arta sa.Din cartile de istorie, unde figura sa era reprodusa, copiii si-au dat seama ca-l au in fata pe neinduplecatul Nero. -Vai de mine! Nero! rosti inspaimantat, in soapta, Dani.Acest dictator
552) Finante publice
(arta), arta,sport,asistenta sociala - cheltuieli de administratie,de justitie,de aparare,cheltuieli cu protectia mediului,cu datoria publica - transferurile(cheltuieli pt a transforma sume de la bugetul de
553) Marin Sorescu 1936 - 1997
(arta), arta acest nume. Ca dramaturg, Sorescu este autorul unei capodopere, "Iona", care impreuna cu alte piese ale sale, figureaza in repertoriul multor teatre din lume. Creatia sa dramaturgica poate fi
554) Tudor Arghezi - poezie si proza
(arta), arta poetica cea mai cunoscuta in literatura romana, asezata in fruntea volumului de debut din 1927, Cuvinte potrivite. La inceput a fost considerata o poezie programatica in care apar cateva probleme
555) Anime
(arta), Arta manga s-a dezvoltat dintr-o combinare a artei traditionale japoneze ukiyo-e si stilul occidental de desen, luand forma actuala la scurt timp dupa cel de-al doilea razboi mondial. In limba romana
556) Strategii de marketing in cadrul Hotelului Aro Palace Brasov
(arta), arta culinara la prestigioase concursuriinternationale sunt marturia profesionalismului si daruirii multor generatii de lucratori. Misiune-GRUP ARO PALACE Relatiile de colaborare - parteneriat
557) Fundamentele pedagogiei
(arta), arta? Astazi majoritatea specialistilor afirma ca, desi pedagogia se infatiseaza ca o tehnica si chiar ca o arta (in cazul celor mai talentati dintre educatori) atunci cand ne referim la dimensiun
558) Cele 7 minuni ale lumii antice
(arta), arta, iesite din comun prin caracterul lor monumental-impunator si realizarea la un inalt nivel artistic, reprezentand geniul demiurgic al lumii antice. Spunem si astazi despre un monument impresionan
559) Adolf Hitler2
(arta), arta. S-a descurcat destul de bine in scoala pentru a fi potrivit pentru universitatea pregatitoare pentru gimnaziu sau pentru scoala de stiinta si tehnica. El dorea sa devina artist, dar tatal lui do
560) Bazele jurnalismului
(arta), arta si o stiinta a comunicarii - comunicatorii devin persoane specializate, care trebuie sa stie ce si cum sa transmita etc. Alte tipuri de comunicare: comunicarea verbala, comunicarea non-verbala
561) Turism
(arta), arta: Lyon, Marseille, Straburg, Metrop.Alsaciei si Lorenne, Bordeaux, Lille. c) Italia: dispune de mai multe sectoare de litoral Riviera Italiana: Riviera di Levante, di Ponente (NV int-tarmul mari
562) Scrie un eseu argumentativ, de 2 - 3 pagini, despre lumea basmului, pornind de la urmatoarea afirmatie
(arta), arta, este o lume cu totul aparte, conceputa in coordonatele unui univers fantastic, opusa deci cotidianului, o lume in care vointa omului nu cunoaste limite, in care nu exista contrarii care sa nu po
563) Redundanta
(arta), arta, e lipsit de valoare cand e prea complex, masura complexitatii fiind in functie de cantitatea de noutate cuprinsa in el.
564) Mama
(arta), ARTA! Ea se desprinde din culorile pastelate ale pictorilor, din partiturile calde ale muzicienilor, din paginile pline de sudoare ale scriitorilor, din rimele duioase ale poetilor si din capodoperele
565) Suita
(arta), arta plasitica nevandute la licitatie publica prin intermediul unui agent comisionar sau de catre un comerciant la un anumit procent din pretul fiecarei noi vanzarii iar componenta morala consta in dr
566) Un pic romanul preziosi
(arta), arta nu sunt intotdeauna si cunoscatori de arta, iar domnul Sergiu Spiridon dovedeste si el acest lucru. Respectul fata de cititori trebuie sa guverneze insa orice demers publicistic si cum avem i
567) Bucuresti
(arta), arta contemporana pot admira si chiar cumpara din galeriile de arta din centrul orasului picturi ale artistilor contemporani. Palatul Cotroceni este parte a Muzeului national Cotroceni institutie s
568) Romantismul
(arta), artate reprezinta teme ale romantismului. Acest curent invata scriitorii si poatii sa se inspire din istoria nationala si din creatia folclorica specifica tarii lor. Personajele romantice sunt eroi
569) Locul logisticii in activitatea economica
(arta), arta si stiinta conducerii si controlului fluxurilor de marfuri, energie, informatii si alte resurse de la sursa productiei pana la piata. Ea implica integrarea informatiilor, transportul, stocarea, d
570) Ilustreaza elementele de compozitie ale textului dramatic
(arta), arta compozitiei. Tehnica este cea a amplificarii treptate a conflictului. Scriitorul creaza un conflict fundamental (pierderea scrisorii), care da unitate operei; dar si altele secundare (cuplul Farf
571) Cum ne imbracam
(arta), arta culori prea tipatoare si aplica legile elementare ale esteticii. Daca ai tenul palid , galbenul si verdele te fac livid. Daca nu esti zvelta trebuie sa eviti creturile si cutele , sa te feresti d
572) Omiletica
(arta), arta, invatatura crestina. Incepand de la Origen (185-254), cuvantul omilie se foloseste indeosebi pentru a desemna o cuvantare bisericeasca. Ca in toate domeniile, si aici, practica a precedat i
573) Citate fericire
(arta), artate si drumul pana la realizarea lor e greu , aminteste'ti ca picatura strapunge piatra nu prin putere ci prin constanta! E greu sa spui ce e imposibil ,deoarece visul de ieri e sperantza de az
574) Cum ne imbracam
(arta), Arta de a ne imbraca , presupune si arta de a allege acesoriile. Un taior gri neutru va parea foarte elegant daca va fi completat cu incaltaminte neagra , cu poseta si cu manusile asortate. Dimpotriva
575) Citate celebre
(arta), arta de a practica adulterul decit cu gindul. (Decoly) 30. Sansa suride celor ce nu conteaza pe ea. (Aldoux Huxely) 31. Cel mai bun mijloc de a economisi bani este de ai avea . (Alda Fammarota)
576) Protectia mediului
(arta), arta de a gasi rasele si soiurile cele mai potrivite ca resurse genetice pentru biotopul dat. Spunem aceasta tinand cont si de vastitatea fondului genetic existent pe glob. Din zecile de mii de speci
577) Logica generala
(arta), arta paideii, iar practica pedagogica va va oferi exercitiul necesar. Si intrucat scoala este un microgrup social vor fi binevenite si cateva informatii de sociologia educatiei. Ca urmare, Modulul
578) Filosofie
(arta), arta a artelor si stiinta a stiintelor.6)dragostea de intelepciune. Conceptul de filosofie in evul mediu si-n perioada moderna Teologii crestini au facut din filosofie un mijloc de justificare a i
579) Management general
(arta), Arta managementului reprezinta tocmai transpunerea acestor principii, metode si tehnici de lucru printr-un stil de conducere adaptat la conditiile concrete in care functioneaza sistemul de conducere.
580) Testul arborelui
(arta), arta Michel Grunwald, o schema spatiala care pleca de la simbolismul spatiului, asa cum il studiase Max Pulver.
581) Nicolae Grigorescu
(arta), arta lui Gheorghe Tatarescu, ambii cu importante studii teoretice si cu reusite in portre-tistica si in pictura istorica. Ca un raspuns la gustul indoielnic la picturii roman-esti, Gheorghe Tatarescu
582) Leonardo da Vinci
(arta), arta italiana pentru mai mult de un secol dupa moartea sa. Studiile sale stiintifice in anatomie, optica si hidraulica au anticipat multe dintre descoperirile stiintei moderne. Leonardo da Vin
583) Managementul riscului si importanta sa economico-financiara
(arta), arta si stiinta"2, managementul riscului este de asemenea un echilibru intre arta si stiinta. Ne punem intrebarea "de ce?" deoarece este importanta atat estimarea si modelarea riscurilor care au un ro
584) Testament de Tudor Arghezi
(arta), arta sa cea dintai "treapta", si cea mai grea dupa un lung trecut de truda si suferinta al generatiilor care l-au precedat. Urmasii lui au datoria sa porneasca de aici si sa urce cu nadejde cat mai s
585) Testament - comentariu
(arta), arta sa cea dintai "treapta", si cea mai grea dupa un lung trecut de truda si suferin al generatiilor care l-au precedat. Urmasii lui au datoria sa porneasca de aici si sa urce cu nadejde cat mai sus
586) Caracterizarea personajului Ion
(arta), arta" este pentru Rebreanu "direct proportionala cu cantitatea de viata veritabila ce o cuprinde". Asupra a ceea ce reprezinta
587) Miorita
(arta), arta, de viata, de natura si, mai ales, iubirea filiala fat pentru mama sa. In structura compozitional a baladei se pot distinge doua mari parti: una epica, in care sunt narate faptele, si una lir
588) Ion Luca Caragiale
(arta), arta dramatica la conservatorul din Bucuresti.Debutul are loc in revista Ghimpele (1863). Ocupa o serie de functii marunte. Este copist, corector, mai tarziu gazetar. Colaboreaza la mai multe ziare
589) In vreme de razboi
(arta), arta a compozitiei, printr-o inlantuire ingenioasa a secventelor, care gradat reliefeaza precipitarea conflictului spre un deznodamant dramatic.Cele mai valoroase sunt nuvelele psihologice. In aceste
590) Amintiri din copilarie - lumea jocului
(arta), arta, cu poezia `n special, devenind o activitate sub control, `n care fiecare ac]iune are un numr limitat de rspunsuri posibile. ~n jocul lipsit de reguli, orice rspuns este posibil la orice ac]iu
591) Rugaciune - Octavian Goga
(arta), arta si rolul ei in societate. In mod demonstrativ, Goga publica si el in fruntea primului sau volum de versuri, care cuprind de astfel piesele de rezistenta ale creatiei sale, un vibrant manifest lit
592) Rugaciune
(arta), arta. Dezorientarea si senzatia de gol psihic sunt potentate prin frecventa epitetului apreciativ: "Ratacitor, cu ochii tulburi / Cu trupul istovit de cale" ce motiveaza atitudinea si gestul de implor
593) Padurea spanzuratilor de Liviu Rebreanu
(arta), arta, zic arta si ma gandesc mereu la literatura, inseamna cretie de oameni si viata. Astfel arta, intocmai ca si creatia divina, devine cea mai minunata taina. Creand oameni vi, cu viata proprie scri
594) Titu Maiorescu, indrumator al culturii si al literaturii romane
(arta), arta, sunt definite de particularitatile creatoare individuale si de asimilarea in creatie a specificului national.Dintre studiile reprezentative in acest domeniu, putem enumera: "Directia noua in poe
595) Mihai Eminescu
(arta), arta,scrie un roman ,Genul pustiu ,incepe o piesa de teatru, traduce arta reprezentarii dramatice de Enric Theodor Rotscher. Cu trupa Mihail Pascaly colinda Moldova si Bucovina. Retinut de tatal sau
596) Barocul
(arta), arta regala``. ``Arta de la Versailles``,bazata pe masura,claritate,armoni si ordine,devine mode- lul clasicismului francez.
597) Sonetele - Vasile Voiculescu
(arta), arta spre cosmos si spre divinitate. Vasile Voiculescu strecoara in versuri solemne si reci nelinistea moderna provenita din constiinta blestemului si a izbavirii prin arta, prin creatie. Cele 90
598) Nicolae Luchian
(arta), arta dramatica. Mai tarziu face studii de muzica in Italia. Dupa 1842 , intors la Iasi , Nicolae Luchian joaca atat in reprezentatiile trupei moldovenesti , cat si in spectacolele unor trupe straine ,
599) Eusebiu Camilar
(arta), arta furtunilor" (1955), "Pamantul zimbrului" (1962), precum si piesele de teatru "Focurile" si "Valea alba" (1957) - scrise in colaborare cu tovarasa sa de viata, Magda Isanos - sunt creatii valor
600) Curiozitati despre Italia
(arta), arta. Poate acesta a fost motivul pentru care UNESCO a stabilit ca doua treimi din mostenirea artistica a lumii se afla pe teritoriul Italiei. In Toscana se gasesc mai multe comori artistice decat in
601) Titu Maiorescu - indrumator al culturii si literaturii romane
(arta), arta si stiinta: Pe baza acestor deosebiri si cu ajutorul celor doua elemente fundamentale ale operei literare (continutul si forma), Titu Maiorescu defineste poezia. Dupa el poezia cuprinde sentim
602) Industria fast food
(arta), arta culinara era foarte apreciata. Bucatarii prezentau bucatele cu aspectul lor initial; pestele si vanatul trebuiau sa pastreze forma din starea lor vie, principalul mijloc de preparare al hranei er
603) Despre Caragiale
(arta), arta, dintre biografia scriitorului si opera lui. Binenteles ca cele doua euri,cel biographic sic cel artistic, nu pot fi total separate.In subtextul fiecarei opere pot fi recunoscute convingeri si t
604) Efecte speciale
(arta), Arta este de a le implementa atat de bine, incat spectatorul sa nu observe nimic din artificiile tehnice si procedeele utilizate.Primul mare proiect al lui Marck Weigert,care a infiintat la Hoolywood
605) Cadrul legal de functionare al agentiei de turism
(arta), arta, traditii si obiceiuri, folclor etc), infrastructura (transporturi, telecomunicatii, urbanizare etc.),ofertantii de servicii de cazare, alimentatie, agrement,la care se adauga distribuitorii de p
606) Scoala viitorului
(arta), arta mai frumoasa decat arta educatiei; pictorul si sculptorul fac doar figuri fara viata, dar educatorul creeaza un chip viu, uitandu-se la el, se bucura si oamenii, se bucura si Dumnezeu". Cum im
607) Operatiuni pe piata financiara
(arta), arta (la o valoare actuala, superioara celei anterioare).Castigul de capital obtinut prin cresterea valorii de piata a titlurilor, este expresia unei rentabilitati in timp care a rezultat din gestiune
608) Elementul melodic in educatia muzicala
(arta), arta muzicala in lectia de muzica. O melodie vocala se poate invata: - dupa auz (adica dupa modelul vocii profesorului sau dupa modelul imprimat pe o banda de casetofon, placa de pick-up sau CD); -
609) Mestesuguri taranesti in Zarand
(arta), arta naturii si arta omului, aurul si sangele, veacuri de opresiune si revolte incununate uneori de biruinte, monumente, pantheonul de la Tebea, copaci investiti cu sigiliul istoriei, urme ale luptelo
610) Strategii de actiune pe piete futures si options
(arta), arta (la o valoare actuala, superioara celei anterioare).Castigul de capital obtinut prin cresterea valorii de piata a titlurilor, este expresia unei rentabilitati in timp care a rezultat din gestiune
611) Rolul agogicii si dinamicii in activitatile de educatie muzicala
(arta), arta sunt lacrimile tacute ce curg una dupa alta din pleoapele lor. Indeosebi muzicianul care se inspira din natura fara a copia insa exala in sunete motive cele mai intime ale destinului sau. El g
612) Bisericile de lemn din judetul Arad
(arta), arta a constructiilor, opera anonima si colectiva in cea mai mare parte a mesterilor populari si a masei populare si in acelasi timp o reflectare a conditiilor social-economice din oranduielile trecut
613) Gimnastica de baza
(arta), artate vremuri si pana in prezent. Acumuland experienta, omul a inventat, in toate treptele evolutiei sale, diferite exercitii, jocuri, dansuri si toate sporturile existente. Dar, pana la acest pa
614) Comunicarea non-verbala
(arta), Arta,oricat ar fi de abstracta,intelege sa fie cumi-necare.Limbajul de azi al literaturii postmoderne se incadreaza aceleiasi sfere."Caci lumea omului nu e una dezbinata de hotarele aparent rigide ale
615) Flori de mucigai
(arta), arta poetica deoarece se regasesc conceptia despre arta, conditia si efortul artistului-creator, tematica universului claustral si
616) Program de organizare si compercializare a unui produs cu tema
(arta), arta de a calatori pentru propria placere" (M. Peyromarre Debord); "activitatea din timpul liber care consta in a voiaja sau a locui departe de locul de resedinta, pentru distractie, odihna, imbogatir
617) Simbolul apei in studiul comparativ al religiilor contemporane
(arta), arta sau in arhitectura. Cele patru fluvii ale paradisului, potopul, Moise salvat din ape, trecerea Marii Rosii, intalnirile patriarhilor pe langa fantani, Iona in pantecele chitului - toate aceste
618) Viata si opera lui Johann Sebastian Bach
(arta), arta contrapunctului, Bach a compus majoritatea repertoriului de fugi in timpul activitatii sale in Weimar. Din aceasta perioada dateaza celebra compozitie "Clavecinul bine temperat" (germana: Wohl
619) Operatiuni pe piata financiara
(arta), arta (la o valoare actuala, superioara celei anterioare). Castigul de capital obtinut prin cresterea valorii de piata a titlurilor, este expresia unei rentabilitati in timp care a rezultat din ge
620) Convingeri
(arta), arta", pentru ca cel care o manuieste trebuie sa aiba deprinderea necesara pentru a avea succes si trebuie sa uitilizeze tehnicile de influentare cu pricepe
621) Operatiuni pe piata financiara - piata de capital
(arta), arta (la o valoare actuala, superioara celei anterioare). Castigul de capital obtinut prin cresterea valorii de piata a titlurilor, este expresia unei rentabilitati in timp care a rezultat din ge
622) Drept constitutional
(arta), arta binelui si a echitatii. Dar ce este dreptul? Cuvantul "drept" provine din limba latina, din cuvantul "directus" luat metaforic de la "dingo" care inseamna "drept" - orizontal sau vertical - s
623) Drept constitutional si administrativ
(arta), arta binelui si a echitatii, doua concepte inseperabile, unanim recunoascute. Dar ce este dreptul1? Cuvantul "drept" provine din limba latina, din cuvantul "directus" luat metaforic de la "dingo"
624) Miscarea socialista
(arta), arta, Gherea poarta o disputa interesanta cu Maiorescu pe aceasta tema, publicand in revistele vremii o serie de studii critice privitoare la conditionarea sociala a artei si la efectele ei in plan id
625) Petre Tutea Cugetari memorabile
(arta), arta. Si cind un filozof, un om de stiinta sau un artist sint religiosi, atunci ei nu se mai disting de o baba murdara pe picioare care se roaga Maicii Domnului. Acum, mai la batrinete, pot sa spu
626) Simulare economica
(arta), arta si stiinta de a utiliza cele doua tipuri de experiente pentru ajustarea primei de asigurare , in vederea imbunatatirii acuratetei ei .
627) Contabilitate pentru manageri
(arta), arta, justitie si autoritate publica, protectia si refacerea mediului inconjurator; asistenta si protectia sociala; activitati de importanta strategica, cum sunt: transporturile si telecomunicatiile,
628) Optiuni si strategii investitionale
(arta), arta, administratia etc., ponderea investitiilor realizate s-a cifrat global intre 2,4-2,3 %. In cadrul industriei un numar de 4-5 subramuri au ajuns sa detina 73-80% din investitiile realizate.
629) Electrosecuritatea in aparatura medicala
(arta), arta ca majoritatea persoanelor nu percep curentul de 300 i
630) Corpul uman
(arta), arta de comunicare si altele care au o importanta vitala, invatam protectia civila. E nevoie sa ne conturam prioritatile, fiindca organismul nostru nu trebuie studiat inainte de moarte, ci de la naste
631) Notiuni generale de drept
(arta), arta, dreptul implica un ansamblu de mijloace pe care le utilizeaza organele care creaza dreptul sau care aplica dreptul, conform prevederilor stabilite si aprobate de legiuitor corespunzator trebuint
632) Catre Galateea
(arta), arta poetica deoarece este redata conceptia autorului despre poezie si despre rolul poetului, raportul acestuia cu lumea si cu creatia. Poezia reprezinta relatia inversata dintre artist si opera, in c
633) Ergonomia si estetica masinilor-unelte
(arta), arta originale, caci nu mai au caracterul unic si original, dar copia per- fecta are aceeasi valoare estetica.
634) Informatica in sistemul de management al organizatiei
(arta), arta. Stiinta, pentru ca astazi nu mai pot fi exercitate procese de management, nu pot fi proiectate si intretinute sistemele de management si componentele acestora in afara unor principii, legit
635) Oratoria si retorica
(arta), arta a discursului. Altii au considerat imperios pt. Operele lor sa foloseasca in plus cat mai multe ornamente stilistice , prin care sa creeze cotexte potrivite pentru asi convinge cititorul. Stil
636) Turnarea in forme temporare
(arta), arta turnarii metalului ,care a devenit foarte importanta in timpul Renasterii si a continuat sa se dezvolte de-a lungul timpului .In continuare vom supune atentiei dumneavoastra lucrarea cu titlul "T
637) Statul ideal la Platon
(arta), Arta guvernarii cetatii este asemanatoare cu creatia terestra a lui Dumnezeu. Statul,fiind insa o copie,nu poate fi perfect si poate rezista numai daca traieste sub beneficiul ordinii.,,Platon urm
638) Drepturile morale
(arta), arta plastica, de arta aplicata, fotografica si de arhitectura, proiectia publica a operelor cinematografice si a altor opere audiovizuale, inclusiv a operelor de arta digitala, prezentarea intr-un lo
639) Portul popular in Banat
(arta), arta. Hainele sunt deci si o podoaba, astfel ca cel care le poarta nu sta in cumpana cand trebuie sa jertfeasca multe ore de munca pentru a se putea arata lumii imbracat "ca oamenii"; totodata ace
640) Introducere in studiul politologiei
(arta), arta de guvernare, de conducere, de politica, pana la termenul modern de politologie. Denumirea noua, moderna de politologie a aparut in 1954 si a fost pusa in circulatie de politologul german Eugen F
641) Jocul - valente psihologice si pedagogice
(arta), arta si tehnica in a organiza si desfasura strategii de invatare pe sistemul jocului, de aceea si initierea pe care doreste sa o realizeze acest curs acoperind domeniul cunostintelor si deprinderilor
642) Liedul
(arta), arta de sine statatoare, cu o diversitate apreciabila de forme si genuri. Din momentul in care se contureaza muzica proiesionista, interferenta dintre creatia culta si cea populara este mereu prezenta
643) Istoria psihologiei
(arta), arta descoperirii poate sa avanseze o data ce descoperirile avanseaza". Abordarea pozitiva a stiintei este ilustrata intr-o metafora pe care Bacon o folosea pentru a caracteriza munca cercetatorilo
644) Managementul clasei de elevi
(arta), arta manageriala.Numarul mare de semnificatii apropiate se explica prin prezenta necesara a managementului in toate tipurile de activitati,in toate etapele de desfasurare a acestora. Enumerarea semni
645) Introducere in stiintele comunicarii
(arta), arta, marketingul publicitar sau politic. Domeniul profesional acoperit de comunicare absoarbe multe alte domenii si analiza resorturilor interioare se dovedeste destul de dificila prin complexitate.
646) In vreme de razboi
(arta), arta a compozitiei, printr-o inlantuire ingenioasa a secventelor, care gradat reliefeaza precipitarea conflictului spre un deznodamant dramatic. Cele mai valoroase sunt nuvelele psihologice. In aces
647) D-l Goe
(arta), arta dialogului, umorul, comicul de situa]ie [i de limbaj. Fiind o oper epic `n proz cu ac]iune restrans, cu pu]ine personaje, surprinse `ntr-o singur `mprejurare, schi]a `i permite lui Caragiale s re
648) Frederic cel Mare
(arta), arta si literatura frenceza i-au atras zeflemelele tatalui sau Frederic Wilhelm I. Dar a preseveret, a invatat sa cante la flaut cu multa maiestrie sia compus muzica, in deosebi marsuri militare.D
649) Nasterea epopeii latine
(arta), arta, elemente ce domina perioada primelor secole de dupa intemeierea Romei, ba chiar sub unele aspecte, intreaga istorie romana - A© Dupa ce Grecia a fost cucerita, (avea sa spuna Horatius), ei
650) In noptile cu luna femeile torc canepa
(arta), arta cu care acesta transpune realitatea in struturi literare fara a cadea insa in fictiune. Un astfel de reportaj este si cel intitulat In noptile cu luna femeile torc canepa, din volumul Tari de apa
651) Titu Maiorescu
(arta), arta nu depinde de categorii exterioare acesteia, ci de propriile sale legi. Aceasta atitudine este binevenita intr-o perioada in care literatura era confundata cu istoria sau politica. Cea mai imp
652) Relatia teologie-stiinta
(arta), arta, nici filosofia, nici progresul. Religia e matricea in care s-a zamislit cultura, faclia vietii din care s-au aprins toate luminitele valorilor morale si culturale. Din religie s-au nascut asezam
653) Dintre geniile Renasterii italiene
(arta), arta. Anumite capodopere ale Peruginului ne lasa sa intrevedem un univers de o armonie supranaturala. Aceasta era atmosfera in care a crescut tanarul Raffael, care si-a insusit foarte repede maniera
654) Scurt istoric al artileriei
(arta), arta a celui mai mare arhitect al lumii antice, Apollodor din Damasc, la care se adauga lucrarea istoricului latin Dio Cassius "Istoria Romana" precum si sapaturile arheologice efectuate in cetatile d
655) Statul Dac in antichitate
(arta), arta, bijuterii, vin de calitate in amfore etc., iar de aici procurau produse agricole, miere, blanuri s.a. Ca urmare a dezvoltarii relatiilor comerciale s-a impus circulatia monetara. Aceste schimbar
656) Viata si activitatea lui Mihail Lomanosov
(arta), arta. Un istoric francez credea ca in Rusia sin doi Mihail Lomanosov - unul invatat si chimist iar celalat scriitor. Dar si poetul si chimistul era de unul singur Mihail Lomanosov. Ba el mai era in
657) Filosofia internetului
(arta), arta, biblioteca si cartea, manualele scolare etc. Intreaga cultura trecuta si prezenta a ajuns sa fie "computerizata", filtrata prin computer. Oamenii au inceput sa creeze arta, sa se joace, sa v
658) Olmecii
(arta), arta si religia in mijlocul acestei naturi coplesitoare.Totusi,intr-o epoca contemporana cu aceea a razboiului troian, s-au format sub mana omului primele monumente ale antichitatii americane in vaile
659) Eros si Phyche
(arta), arta intr-adevar divina. De cum treci pragul acestui palat, simti ca te aflii in locuinta splendida si incantatoare a vreunei divinitati. Intr-adevar, tavanele, imbracate in tablii artistic sculptate
660) Maroc
(arta), arta islamica, el adaposteste Moscheea Al Qaraouiyyine, cel mai reprezentativ monument de arta islamica din nordul Africii - nu numai pentru vechimea sa de unsprezece secole si pentru dimensiunile sal
661) Muzeul de Istorie Neamt
(arta), arta neo-eneolitica din sud-estul Europei. Inca din timpul vietii sale, o serie de asezari cucuteniene (Frumusica-Bodesti, Izvoare, Calu) au devenit renumite, atat datorita descoperirii unor capodoper
662) Balthazar Klossowski de Rola
(arta), arta. Se imprieteneste cu Eugen Spiro, cu colectionarul Wilhelm Uhde (1847-1874), cu critical de arta Julius Meier-Graefe, precum si cu Richard Muther, editorul celebrei reviste "Die Kunst", consacrat
663) Dezvoltare industriala, design si implicatiile de ordin deontologic
(arta), artA" si tehnica. Creatia designerilor trebuie sa fie omniprezenta in aproape tot ce ne inconjoara de la obiectul de uz pana la cele mai complexe aparaturi. Ea trebuie sa impuna atat calitate, cat
664) Aspecte ale comunicarii in organizatia militara
(arta), arta comunicarii" pentru a le putea descifra sensul si contracara. Din studiile facute personalul de conducere utilizeaza in organizatia militara circa 60-80% din timpul de munca pentru diverse form
665) Valoarea de vechime si valoarea istorica a monumentului istoric
(arta), arta, desi ii vede si neajunsurile. El vede cultul valorii de vechime lucrand spre propria sa pierire. Valoarea de vechime este foarte usor de recunoscut. Oamenii simpli sunt capabili sa recunoasca u
666) Natura - sursa de inspiratie in grafica de sevalet
(arta), arta in carte sunt exprimate idei ,sentimente in relatie cu natura.Chiar daca propria descoperire a fost rodul unor investigatii anterior de stiinta,privita prin intermediul unei emotii artistice arti
667) Barocul si contrareforma
(arta), Arta pagana si nuditatea statuilor antice incetase de a-i indigna pe cei piosi, asa cum mai fusese pe vremea Conciliului tridentin. Toate acestea au intarit traditiile culturale care porneau de la
668) Jerzy Kawalerowicz - Quo Vadis
(arta), arta, arbitru al elegantei, Petronius, intim prieten al imparatului, pentru frumoasa ligiana, Lygia, aflata sub tutela generalului Aulus Plaucius. Revendicarea acesteia de catre imparat ( "...a fost p
669) Traditii culinare romanesti
(arta), arta culinara era foarte apreciata. Bucatarii prezentau bucatele cu aspectul lor initial; pestele si vanatul trebuiau sa pastreze forma din starea lor vie, principalul mijloc de preparare al hranei er
670) Substante filmogene
(arta), arta este expusa actiunii umiditatii, oxigenului, gazelor poluante (dioxid de sulf, dioxid de carbon), particulelor de praf si de fum. Acest vernis are rolul de a impiedica patrunderea la elemente
671) Preclasicismul muzical
(arta), Arta baroca este somptuoasa, maiestoasa si bogat ornamentata. Ea a fost considerata ca apartinand, in general, marii aristocratii care, mergand pe drumul laicizarii, a umanismului, dorea sa exprime pr
672) Romanul lui Liviu Rebreanu intre traditie si modernitate
(arta), arta inseamna creatie de oameni si de viata" Prin Rebreanu literatura noastra creeaza primul ei romancier obiectiv, atras de marile miscari ale vietii multimilor anonime. Primul sau roman Ion, aparu
673) Hanul si moara ca popasuri malefice
(arta), arta fantastica, ce aspira sa concureze realul, sa se identifice cu el . In cadrul literarurii romane, exista un concept special, numit Weltanschauung- o literatura fantastica propriu-zisa, ilustra
674) Clasicismul - Rabelais, Moliere, Montaigne
(arta), Arta Poetica a lui Boileau. Clasicismul opune imaginatiei ratiunea.Se pazeste de fantezie,preferindu-l luciditatea prudenta.Refuza sa bage in seama prefacerile,consacrind numai ce i se pare a fi stab
675) Patima Rosie - comentariu de Mihail Sorbul
(arta), arta: "Strasnic Hingher".Numele "Sbilt" venea de la instrumentul cu care hingherii prindeau cainii ca apoi sa-I omoare.Bunicul lor fusese hingher si nepotul avea si acum un adevarat cult pentru maiest
676) Titu Maiorescu
(arta), arta nu depinde de categorii exterioare acesteia, ci de propriile sale legi. Aceasta atitudine este binevenita intr-o perioada in care literatura era confundata cu istoria sau politica. Cea mai imp
677) Triumful talentului - schita
(arta), arta scrierii iar Ghita prefera sa stea alaturi de tatal sau avind o situatie financiara mai buna. Desfasurarea actiunii il are in vizor mai mult pe Nita Ghitescu in efortul pe care il depune in ca
678) Satul - un univers al valorilor supreme
(arta), arta in sine anticorpii maladiilor. Pentru mine, ca si pentru majoritatea consingenilor, satul este situat in centrul lumii si se revarsa in mit; este integrat intr-un destin cosmic, dincolo de al
679) Viata lui Nicolae Balcescu
(arta), arta militara de la intemeierea principatului Roman pana acum' ,care a avut un mare succes . In paralel cu activitatea literara ,Balcescu face calatorii in Moldova si Transilvania , in scopul unor sch
680) Vara de George Cosbuc
(arta), arta poeziei de atunci nu se lasa mult asteptat. Un an dupa publicarea acestei poezii-manifest, in 1893 vede lumina tiparului volumul de versuri A&cop
681) Nanotehnologia
(arta), arta intr-o "stiinta". Ca urmare, activitatea de cercetare din domeniu este prodigioasa. Progresele rapide, mai ales din chimie, au pus la indemana cercetatorilor in domeniu o varietate de unelte mini
682) Clasicismul
(arta), Arta Poetica a lui Boileau. lasicismul opune imaginatiei ratiunea.Se pazeste de fantezie,preferindu-l luciditatea prudenta.Refuza sa bage in seama prefacerile,consacrind numai ce i se pare a fi stabi
683) Eufemismul
(arta), arta picturala, coregrafie etc. Literatura populara reprezinta asadar o componenta importanta a folclorului incluzandu-se asadar in aceasta. Trasaturi ale literaturii populare 1. Caracterul oral -
684) Turismul rural, ecologic si cultural in comuna Moeciu
(arta), arta si arhitectura: Biserica ortodoxa-romana "Sf. Nicolaie" din sec. XVIII si "Adormirea Maicii Domnului", din1818. Comuna Moeciu face parte din unitatea geografica social-economica a localiAZtaAZ
685) Letopisetul Tarii Moldovei de Grigore Ureche
(arta), Arta narativa a letopisetului Arta narativa a acestui letopiset consta in: rafinamentul descrierilor ("episodul invaziei lacustelor") si acuratetea naratiunii astfel domnia lui stefan cel Mare este
686) Pablo Picasso
(arta), arta. S-a nascut la 25 octombrie 1881 in Malaga (Andaluzia) ca fiu al lui Jose Ruiz Blasco - pictor si profesor la Scoala de Arte Frumoase din Malaga - si al sotiei sale, Maria Picasso y Lopez. Tale
687) Piramida lui Keops
(arta), Arta egipteana impresioneaza in primul rand prin surprinzatoarea modernitate. Il impresioneaza mai pu
688) O imagine generala asupra Internetului
(arta), arta, biblioteca si cartea, manualele scolare etc. Intreaga cultura trecuta si prezenta a ajuns sa fie "computerizata", filtrata prin computer. Oamenii au inceput sa creeze arta, sa se joace, sa v
689) Egiptul faraonic
(arta), arta si cultura cu trasaturi unice. Daca in ansamblul sau lumea si civilizatia egipteana s-au fixat si traiesc in constiinta omenirii, unele dintre orasele si capitalele sale stravechi au trecut de
690) Culegerea digitala a textului
(arta), arta etc.), pliantului, prospectului, cat si categoria de cititori careia I se adreseaza (copiilor, maturilor). Alegerea literei pentru un text este una din sarcinile principale ale tehnoreda
691) Marii cronicari ai secolului al XVII-lea si de la inceputul secolului al XVIII
(arta), arta concentrata. Efigia lui Stefan cel Mare, modelul clasic, este realizat din linii simple, dovedind o incontestabila arta de portretist. Glorificand eroul care a dat Moldovei stabilitate si ind
692) Evolutii culturale si spirituale in secolul XX
(arta), arta si literatii. Inainte sa piara in materialitatea ei, lumea a fost anihilata prin forta imaginatiei. Cu ajutorul intuitiei si al sensibilitatii, artistii au fost primii care au pus in practica, in
693) Tonul elegiac
(arta), Arta iubirii este celebrate intr-un decor fabulos, care vibreaza de glasul ,,tanguios'' al buciumului ce rasuna indelung, ecoul sau ajungand pana la urechea perechii inlantuite. Totul in jur capata re
694) Subprograme in PL-SQL
(arta), arta realizate pe panza, ce au fost achizitionate la o anumita data. Daca apare o eroare de compilare, utilizatorul o va corecta in fisierul editat si apoi va trimite fisierul modificat nucleului, cu
695) Kitsch-ul in industria muzicala
(arta), arta sau alta lucruri.De exemplu un tablou de Cezanne. Contemporanii sai nu l-au inteles, deoarece au cautat perfectiunea formei in arta cu care erau obisnuiti. Cezanne a incercat o noua transpune
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

E-referate.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat termenii si conditiile de utilizare pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles