CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT

Urca referatul tau

CERE REFERAT

Aplica

Noi ti-l trimitem direct pe mail

1) Meteorologia
(Vânt dinspre Caliman), vanturile din inaltul atmosferei. Acesti nori anunta de multe ori vijelia si ploaia, respectiv grindina. Stratus se prezinta sub forma unei panze cenusii si difuze de nori. Acesti nori se formeaza in
2) Mihai eminescu - sara pe deal (rezumat) 2
(Vânt dinspre Caliman), vânt cumpana de la fântâna", "toaca rasuna mai tare", sau difuze: "cloputul umple cu glasul lui sara" alcatuind un strat sonor secundar, ca o muzica discreta a naturii.      Spatiul poetic devine a
3) Atmosfera
(Vânt dinspre Caliman), vânturile şi se desfăşoară viaţa şi activitatea omului. b. Stratosfera - conţine pătura de ozon care absoarbe cea mai mare parte a radiaţiilor ultraviolet
4) Tehnologia obtinerii zaharului tos
(Vânt dinspre Caliman), vânt, respectiv pentru evitarea pierderiilor de apă prin evaporare. La bazele de recepție se face mai întâi cântărirea sfeclei pe cântare-basculă pentru a stabili cantitatea predată de cultivator.
5) Viscolul de Vasile Alecsandri
(Vânt dinspre Caliman), vant"; iar rachitele se apleaca lovindu-si crengile rupte de pamantul inghetat. Strofa a treia prezinta imaginea vietatilor care raspund crivatului ucigator intr-un cos de glasuri a caror disperare
6) Catastrofele naturale
(Vânt dinspre Caliman), vânt peramnent care suflă pe teritoriul Asiei de sud (India, partea vestică a peninsulei Indochina, Bangladesh, Birmania, Indonezia) și Oceanul Indian ajungând iarna până la coasta de nord a Australie
7) Austria-tara dunareana si alpina
(Vânt dinspre Caliman), vant cald si uscat care bate dinspre sud - scurteaza iernile. El provoaca formarea cetii, topirea brusca a zapezii, producerea de avalanse, dar impiedica inghetul de primavara. Padurile de foioase aco
8) Europa - suprafata si intindere
(Vânt dinspre Caliman), vanturi – polare dinspre N-E Climatul temperat-oceanic : - tarmul atlatic al Europei, litoralurilor vest-europene - temperaturi pozitive tot anul - precipitaii – abundente (800
9) La hanul lui Manjoala - comentariu
(Vânt dinspre Caliman), vant si el in constituirea ritualului infernal,este motanul,care sare speriat in momentul cand eroul isi face semnul crucii. Cina de la han este copioasa,demna de personaje pantagruelice:”paine
10) Nicoara Potcoava rezumat
(Vânt dinspre Caliman), vant, altii sub caruta, unde dormeau linistiti. Ramasi la foc, unchesul Petrea si Caraiman, au fost deranjati din linistea lor de niste copii care venisera la ei sa le ceara un carbine pestru a ap
11) Nuvela
(Vânt dinspre Caliman), vant. Ea pasea larg, tropaind cu cizmele tari, pline de umflaturi si cu calul ei care avea gatul intins, scobitand din picioarele ciolanoase. Calul poarta pe spinare adanc desalata doua cosarci de
12) Delta Dunarii - un izvor de viata
(Vânt dinspre Caliman), vanturi din est si nord-est ,care aduc vara din Europa de Est aer uscat si foarte cald si iarna aer rece care provoaca geruri si viscole,din vest bate un vant racoros si umed ca si cel dinspre Marea N
13) Monografia comunei Checea
(Vânt dinspre Caliman), vanturilor de vest si Marii Mediterane, din care cauza ea are un regim termic moderat, cu ierni blande si scurte si cu veri calduroase si lungi. Cea mai frigur
14) Metalurgia fontei
(Vânt dinspre Caliman), vant, in care are loc arderea cocsului, si se obtin gazele reducatoare, la temperatura inalta, necesare pentru procesele de reducere si de schimb de caldura c) zona superioara a furnalului, cuprinz
15) Constructii metalice - proiect
(Vânt dinspre Caliman), vant :Evaluarea incarcarii din vant s-a facut conform "Cod de proiectare. Bazele proiectarii si actiuni asupra constructiilor. Actiunea vantului", indicativ NP-082-04.Presiunea vantului la inaltimea z
16) Migrarea pestilor in lacurile de ses - studiu de caz -
(Vânt dinspre Caliman), vant, malul lovit de valuri este mult mai productiv, valurile aducand cantitati importante de hrana (insecte, seminte, larve etc).Am ajuns la ultima cauza - variatia nivelului apei - la care adaugam m
17) Mijloace sumare de investigare a zapezii
(Vânt dinspre Caliman), vant), chiar in zone mai plate, unde nu e riscul de a declansa o avalansa, zapada se rupe sub viraj. "Rea" e si "zapada cartonata - crusta"- e inghetat numai un strat superficial, care se rupe sub gre
18) Institutiile comune si rolul lor in viata politica a Greciei antice
(Vânt dinspre Caliman), vant. Grecii reusesc sa ajunga la o intelegere, la Corint, in 481 a.Chr. Atena preluand comanda operatiunilor pe mare, iar Sparta pe cea a trupelor de uscat.Atacul persilor urma sa se desfasoare pe
19) Marea Mediterana - prezentare generala
(Vânt dinspre Caliman), vanturilor O caracteristica a Marii Mediterane este aceea ca nu exista vanturi dominante care sa bata peste toata suprafata ei in mod regulat si intr-un anumit anotimp .In mijlocul marii bat vanturi
20) Meteorologie - oceanografie - test
(Vânt dinspre Caliman), Vanturile catabatice bat: a. Dinspre uscat spre mare b. In sens direct in emisfera nordica c
21) Gradatie
(Vânt dinspre Caliman), vant, / Si ca nouri de arama, si ca ropotul de grinAZdeni / Orizontu-ntunecandu-1, vin sageti de pretutindeni, / Vajiind ca vijelia si ca plesnetul de ploaie..." (M. Eminescu, Scrisoarea III). G.d. re
22) Eco-regiuni - deseturile, semideserturile subtropicale si temperate
(Vânt dinspre Caliman), vant de Vest uscat bate dinspre Anzi peste campiile Patagoniei. Semidesertul ce a rezultat este locuit de plante ierboase, rezistente la fanturi puternice si la seceta. Celulele atmosferei
23) Energia - probleme si solutii
(Vânt dinspre Caliman), vant, soare si surse geotermale. In 1992, California detinea mai mult de jumatate din energia geotermala obtinuta, peste 80% din energia eoliana si 99% din capacitatea energiei solare obtinute la nive
24) Relieful eolian si marin
(Vânt dinspre Caliman), vantului si raman astfel pe loc (fig. 13.1). Asemenea intinderi spulberate de vant poarta in Sahara numele de reg iar in Australia numele de giber plains. Cele mai tipice ocupa vechi campii fluviale
25) Campia romana
(Vânt dinspre Caliman), vantai. Altitudinea maxima este de 300 m, la Pitesti. Relieful Campiei Romane se caracterizeaza prin vai largi si interfluvii netede, numite popular campuri, cu mici depresiuni formate prin tasare si
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

E-referate.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat termenii si conditiile de utilizare pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles