CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT

Urca referatul tau

CERE REFERAT

Aplica

Noi ti-l trimitem direct pe mail

1) Eclipsele de soare si de luna
(Tara fara ciocarlii), tara noastra ultima eclipsa totala de Soare a fost vazuta la 15 februarie 1961, durata maxima a eclipsei fiind de 2 min. 30 s. si traversând România la sud de Drobeta Turnu-Severin, Pitesti, Târgovist
2) Celuloza
(Tara fara ciocarlii), tara noastra productia de celuloza se realizeaza in numeroase unitati industriale.       Celuloza este o substanta solida, amorfa, de culoare alba, insolubila in apa sau in solventi organici, solu
3) Aluminiul
(Tara fara ciocarlii), tara a început în anul 1965 la Întreprinderea de aluminiu Slatina. Cea mai mare parte din productia de aluminiu se obtine prin electroliza aluminei topite. Deoarece bauxita, pe lânga Al2O3; contine nu
4) Studiu legislativ privind accizele
(Tara fara ciocarlii), tara de catre persoane fizice, neinregistrate ca agenti economici, sunt obligati sa retina si sa verse la bugetul de stat accizele stabilite potrivit legii.      Anexa 1 la Legea nr. 22/15 aprilie
5) Taina indiei
(Tara fara ciocarlii), tara aceasta se poate vorbi ca despre un tinut misterios, cu religii inca necercetate, cu civilizatii stravechi, cu monumente de o stranie frumusete. Insa India, in afara de aceste aspecte spectaculoa
6) Spatiul romanesc
(Tara fara ciocarlii), Tara noastra este situata în emisfera nordica, la intersectia meridianului de 25o longitudine
7) Deserturi
(Tara fara ciocarlii), tara în majoritate desertica. Guvernul Mauritaniei a solicitat specialistilor rusi sa testeze solul în apropierea orasului Atar, în cautarea apei. Acestia au gasit apa exact în punctul indicat de sate
8) Stefan cel mare
(Tara fara ciocarlii), tara n-a fost mai intinsa, mai bogata si mai respectata; niciodata faima domnului ei n-a strabatut atat de departe, provocand admiratia prietenilor si a dusmanilor; niciodata nu s-au ridicat atatea la
9) Tripla alianta
(Tara fara ciocarlii), tara noastra un tratat care inseamna practic aderarea la Tripla Alianta.A fots ideea lui Carol I,care aducea pe plan local stabilitate politica, crescand forta Romaniei in Balcani.tratatul a fost secr
10) Vlad tepes
(Tara fara ciocarlii), Tara Româneasca, Vlad Dracul si-a trimis doi fii, pe Vlad Tepesi si pe Radu cel Frumos, ca ostateci la turci. Ei au fost dusi în Asia mica, într-o cetate izolata în munti
11) Liviu rebreanu - ion (caracterizarea anei)
(Tara fara ciocarlii), tara .Din punct de vedre fizic,Ana este insignifianta ;pentru Ion ea este o fata "slabuta" si "uritica",mai ales in comparatie cu Florica ai carei "obraji fragezi ca piersica" si " ochii albastri ca
12) Vasile alecsandri - iarna
(Tara fara ciocarlii), tara se imbraca cu zale", "satele perdute".      Analiza sistemului de imagini ne conduce spre concluzia ca poezia este o descriere a unui peisaj de iarna.      Ca in orice descriere vor domina
13) Mihai eminescu - scrisoarea iii
(Tara fara ciocarlii), tara asta" ii este aliat de nadejde. Procedeul artistic dominant in aceasta parte este antiteza prin care politicii de expansiune a lui Baiazid i se opun insusirile poporului roman, intruchipate
14) Liviu rebreanu (creator al romanului romanesc modern)
(Tara fara ciocarlii), taranesti si ai cazurilor de constiinta.       Formula de roman pe care o adopta Liviu Rebreanu este moderna: ea rezulta în primul rând, din schimbarea perspectivei de investigatie româneasca.
15) Mihail sadoveanu - fratii jderi (caracterizarea lui stefan cel mare)
(Tara fara ciocarlii), tarât       O privire verde, taioasa: capacitatea de a patrunde în esenta lucrurilor, si în sufletul oamenilor. Se pare ca întreaga forta interioara a domnitorului izvoreste tocmai din aceasta priv
16) Semanatorismul
(Tara fara ciocarlii), tara, ci va actiona pentru "rasolirea morala a întregii societati". Se dadea astfel un impuls unor atitudini mai virile, se stimula critica. Dar principala menire a scrisului trebuia sa fie una poziti
17) George calinescu - enigma otiliei (prezentare generala)
(Tara fara ciocarlii), tara), cu Olguta (La Medeleni) sau Adela. Otilia este fascinanta, mereu imprevizibila, dilematica prin comportament; iubita de parintele nesigur, de Felix care-i infioara corzile inimii, ocrotita de u
18) Arte poetice; Romantismul
(Tara fara ciocarlii), tara la alta. SENSURILE ROMANTISMULUI Circulatia sensului de romantism in diferite tari se integreaza intr-un vast câmp semantic. Fara indoiala ca romantismul si-a justificat total si in mod
19) Ioana d` Arc
(Tara fara ciocarlii), tara, care n-a fost niciodata la scoala si nu a apucat varsta de 20 de ani, Ioana D'Arc a avut un destin iesit din comun si realizari extraordinare. La 25 de ani dupa ce a fost arsa pe rug, Ioana D'Ar
20) Povestea Povestilor de Ion Creanga
(Tara fara ciocarlii), tara , Eminescu le-a ascultat spuse de ``autoriu`` si a zambit cu subinteles,Calinescu le-a citit si le-a comentat favorabil. Din multimea povestilor si povestirilor scrise de marele povestit
21) Fibre naturale, artificiale si sintetice
(Tara fara ciocarlii), tara originala a matasii naturale, renumita prin matasea si adevaratele opere de arta obtinute din matasea naturala. Centrele sunt concentrate în China de Est si Sud-Est, renumit fiind centrul Shandon
22) Mesopotamia
(Tara fara ciocarlii), Tara dintre fluvii >>_ Tigru si Eufrat), tara care se intindea pe o lungime de aproape 1.000 km si o latime maxima de aproximativ 400 km. .>>Civilizatia Mesopotamiei a constituit baza si modelul civili
23) Fratii Jderi
(Tara fara ciocarlii), tara , al dreptatii , al credintei in izbanda si in oameni. Stefan este prezentat de catre Sadoveanu in dubla ipostaza: de domn, un adevarat simbol al Moldovei , si de om. Ste
24) Formarea Principatului Transilvaniei
(Tara fara ciocarlii), taranii rasculati la 1437 in conventia lor cu nobilii : universitas hungarorum et valachorum. Termenii de la 1437 sau din reinnoirile urmatoare ale uniunii continuau pe cei traditionali.Inca de la
25) Contabilitate
(Tara fara ciocarlii), tara noastra (conform legii 31/1990 privind societatile comerciale) intreprinderile pot functiona sub nume diferite, astfel: a) Societate in nume colectiv - S.N.C. b) Societate in comandita pe actiu
26) Cresterea urbana
(Tara fara ciocarlii), tara rurala, dezvoltarea urbana este semnificativa. Aceasta importanta crestere urbana antreneaza in special marile orase industriale. Ele sunt puse in valoare de Expozitiile Un
27) Iarna - Vasile Alecsandri
(Tara fara ciocarlii), tara,iar in partea a doua-ultima strofa-prezinta acelasi peisaj inseninat de aparitia soarelui si insufletit de prezenta omului si de clinchetul de zurgalai al saniei. In prima strofa este "
28) Keith Hitchins - Romanii 1774-1866 (capitolul 6 - 1848)
(Tara fara ciocarlii), TARA ROMANEASCA Revolutia de la 1848 din Tarile Romane a fost organizata de pasoptisti si intelectualii lib
29) Tarile romane sec 14-16
(Tara fara ciocarlii), Tara Romaneasca.Vi- teaz in razboi,iscusit diplomat in timp de pace,bun organi- zator si carmuitor de tara, putini din domnii nostri ii pot sta alaturi.Dusmanii insisi l-au laudat;astfel,un cronicar
30) Nicolae Grigorescu
(Tara fara ciocarlii), tara. La Bucuresti el are cativa prieteni: Stancescu, profesorul Grecescu, chimistul Bernath si doctorul Davilla. Curand intra si in familia profesorului Urechie. In 1872 tabloul sau intitulat
31) Proprietatea afectata unui scop si fiducia
(Tara fara ciocarlii), tara noastra aceasta un detine o reglementare legala. Aceasta proprietate se constituie printr-un act unilateral sau o conventie prin care o persoana numita fiduciant sau constituant transmite unei al
32) Independenta de stat
(Tara fara ciocarlii), Tara Romaneasca In Tara Romaneasca revolutia fost bine organizata de un Comitet Revolutionar. Ea a izbucnit in doua locuri: la 9 iunie la Islaz, unde a si fost citit programul revolutionar ce prev
33) In vreme de razboi - Caracterizare Stavrache
(Tara fara ciocarlii), tara ereditara a unei familii in care un frate inebuneste, iar celalalt se face talhar ca popa si delapidator ca ofiter”. Stravache avea han “era un om bun,multumit si cu dare de mana&#
34) Airbus A380
(Tara fara ciocarlii), Tara Galilor Mai 2004 – Asamblarea finala a gigantului A380 Aprilie 2005 – Primul zbor al A380 2006 – Va fi livrat primul avion companiilor aeriene Singapore Airlines, Quant
35) Stefan cel mare
(Tara fara ciocarlii), tara n-a fost mai intinsa, mai bogata si mai respectata; niciodata faima domnului ei n-a strabatut atat de departe, provocand admiratia prietenilor si a dusmanilor; niciodata nu s-au ridicat atatea la
36) Protectia juridica a atmosferei
(Tara fara ciocarlii), tara si reguli specifice de amplasare a zonelor industriale sau a obiectivelor economice. A. Concentratiile maxime admisibile(CMA) Pentru diferite substante poluante sunt stabilite de catre au
37) Renasterea artistica si literara
(Tara fara ciocarlii), tara intreaga.Dar sunt uriasi de treaba.Grandgusier supravegheaza indeaproape studiile fiului sau.Plictisit de teorii,copilul devine”zbanghiu si natarau”.I se schimba educatia:i se indica
38) Pastelul - Iarna
(Tara fara ciocarlii), Tara este personificata ca o femeie frumoasa, cu umeri dalbi, care se infioara la atingerea de gheata a fulgilor. Comparatia ‘’ca un roi de fluturi albi’’ exprima zborul
39) Poetii englezi ai lacurilor
(Tara fara ciocarlii), tara. O fire schimbatoare Cariera lui Coleridge a fost variata - a scris pentru ziare, a predicat, a predat. A incercat chiar sa-si infiinteze un ziar propriu, dar lipsa lui de concentrare si fire
40) Titu Maiorescu - indrumator al culturii
(Tara fara ciocarlii), tara. Astfel junimea si Titu Maiorescu au constituit un factor important al unificarii limbii române literare moderne. II. În domeniul literaturii Asupra poeziei noastre populare (1868), O cerce
41) Portretul lui Stefan cel mare - Fratii Jderi
(Tara fara ciocarlii), tarât O privire verde, taioasa: capacitatea de a patrunde în esenta lucrurilor, si în sufletul oamenilor. Se pare ca întreaga forta interioara a domnitorului izvoreste tocmai din aceasta privire, ca
42) Liviu Rebreanu - scriitor obiectiv
(Tara fara ciocarlii), taranesti si ai cazurilor de constiinta. Formula de roman pe care o adopta Liviu Rebreanu este moderna: ea rezulta în primul rând, din schimbarea perspectivei de investigatie româneasca. Dife
43) Revolutia industriala si agricola din Anglia
(Tara fara ciocarlii), tara la oras i-a inghesuit in case prea mici,suprapopulate,in care sentimentele traditionale de pudoare si retinere au slabit.In timp ce se marea numarul nasterilor,progresele medicinii micsorau pe ce
44) Pestii de apa dulce
(Tara fara ciocarlii), tara noastra. Foarte raspindit in bazinul acvatic Stânca Costești, iazuri si lacuri de acumulare, somnul atinge dimensiuni impresionante fiind raportate cazuri de exemplare de peste 200 kg. -Rep
45) Tudor Arghezi - opera
(Tara fara ciocarlii), tara . Ingrijorat de soarta copilului, lasat pe “un brat strain”, Tudor Arghezi se hotareste sa plece la Paris, pentru a-ireglementa situatia . In acelas timp ,intentiona sa-si continue s
46) Apa - sursa a vietii
(Tara fara ciocarlii), tara cu cea mai mare lipsa de apa din lume, depinde integral de apele Nilului, cel mai mare fluviu al Terrei (6670 km), care patrunde in tara din directia Sudanului. In larga paleta a apelor
47) Intemeierea Bisericii crestine
(Tara fara ciocarlii), tarand barbati si femei la inchisoare. Din cauza aceasta, numerosi credinciosi, afara de Apostoli, au parasit Ierusalimul si s-au imprastiat prin tinuturile Iudeii si Samariei (Fapte 8, 1-3). O comun
48) Alexis de Tocqueville - Vechiul Regim si Revolutia - prezentare carte
(Tara fara ciocarlii), tara si de vremuri (...) ea a inspirat prozelitismul si a zamislit propaganda.” (C I, cap. 3, p. 32-33) 10.“(...) in ciuda aparentelor, ea a fost, in mod esential, o revolutie sociala s
49) Starea societatii romanesti contemporane din punct de vedere al sistemului judiciar
(Tara fara ciocarlii), tara noastra. O alta decizie importanta care ajuta Romania sa observe si sa aplice unele activitati care sunt luate si realizate in stainatate a fost data prin Ordonanta nr 81 din 30 august 1999 si
50) Revolutia romana de la 1848-1849
(Tara fara ciocarlii), Tara Romanesca aceasta a durat mai mault, cateva lumni. Aici,revolutia a fost bine organizata, fiind prgatita de un Comitete Revolutionar. Ea a izbucnit in doa locuri, la Islaz si Bucures
51) Literatura religioasa in prima jumatate a secolului al XVII-lea
(Tara fara ciocarlii), tara pe plan fonetic,lexical,morfologic si sintactic,numeroasele slavonisme bisericesti,curente in cartile religioase ale vremii(tiparituri si manuscrise) nu apar in scrisul mitropolitului mo
52) Sistemul cheltuielilor publice
(Tara fara ciocarlii), tara dezvoltata la alta. Un alt indicativ il constituie cheltuielile publice medii pe locuitor. Acesta reprezinta marimi variabile in tari dezvoltate si in tari in curs de dezvoltare. In tarile in cur
53) Mercantilismul - doctrina economica
(Tara fara ciocarlii), tara, dar sa se manifeste liber-schimbist pentru produsele ce puteau fi fabricate doar in exterior. In virtutea solidaritatii economice, mercantilistii au sustinut idea moderna ca imbogatirea unui
54) Lucrurile ascunse ale personalitatilor istorice
(Tara fara ciocarlii), tara indaratnica, deși constituia la vremea aceea cea mai buna partida din Europa si a fost cerut in casatorie de aproape toți prinții si regii
55) Creditarea agentilor economici
(Tara fara ciocarlii), tara noastra acorda urmatoarele tipuri de credite, in functie de scopul pentru care sunt solicitate: - credite pe termen scurt cu durata de rambursare de pana la doi ani; - credite pe termen mediu c
56) Fane Jeg-un fotograf modern
(Tara fara ciocarlii), tara (inflatia), sau la fel de bine aceeasi fotografie poate sa sugereze ca romanii si Romania au ajuns sa cerseasca valuta de la orcine care ar putea sa mai ne ajute in vre-un fel. O a doua fotog
57) Hanul Ancutei
(Tara fara ciocarlii), tara se plang de Haralambie. Marele vornic l-a sfatuit pe voda ca singuril care l-ar putea invinge pe Haralambie este fratele sau Gheorghie Leondari, tufecci-basa. Voda pentru ca nu a mai avut al
58) Chirita in provintie
(Tara fara ciocarlii), tara asta!. Pe Gulita,un gogoman prost-crescut,vrea sa-l invete frantuzeste,ca este la moda,sis a-l capatuiasca cu zestrea Lulutei.Femeie voluntara,Chirita se foloseste de Barzoi,comod si lipsit
59) Duiliu Zamfirescu
(Tara fara ciocarlii), tara”, „Tanase Scatiu”, „In razboi”, „Indreptari” si „Anna” sau „Ceea ce nu se poate”. Asadar,Duiliu Zamfirescu a lucrat 17 an
60) Catrina Moromete
(Tara fara ciocarlii), tară pentru care familia si gospodaria sunt principalele repere ale existentei, Catrina este o prezenta discreta, dar memorabila prin consecventa si rabdarea cu care face fata greutatilor, fara a se p
61) Romanul obiectiv modern - Ion de Liviu Rebreanu
(Tara fara ciocarlii), tarani, care contaminate parca de spiritul activ si competitiv al capitalismului, au o viziune strict pragmatica despre lume. Miza acestor conflicte de natura economica este pamantul pe care taran
62) Institutia cetateniei in sistemul constitutional romanesc
(Tara fara ciocarlii), tara, chiar daca se refera la aceleasi perioade de timp. Unii autori folosesc termenul de nationalitate (5) în sensul de cetatenie, iar altii termenul de naturalizare (6) în sensul de &ic
63) Economia serviciilor - Thunder light courier
(Tara fara ciocarlii), tara.Oferim servicii premium de o calitate ireprosabila, in sistem 100 % „money back guarantee”, utilizand in premiera in Romania cele mai rapide formule de transport multi-modal.
64) Regimul politic al Japoniei
(Tara fara ciocarlii), Tară nu există doi seniori; poporul nu are doi stăpâni. Suveranul este stăpânul poporului din întreaga Tară. FuncTionarii cărora le atribuie îndatoriri sunt toTi vasalii săi. C
65) Rolul energiei nucleare in Europa
(Tara fara ciocarlii), taratoare: mediul inconjurator Energia nucleara poate avea avantaje in ceea ce priveste mediul inconjurator. Daca emisiile de dioxid de carbon ar fi penalizate,
66) Noapte de sarbatoare de Cesare Pavese - recenzie
(Tara fara ciocarlii), tara, semanandu-si in fata casei de la oras un lan de grau si cea a fiicei sale Amalia, careia ii e rusine de lanul de grau din fata casei, nepermitandu-le colegilor de servici sa vina in vizita. Dar
67) Capitalismul si dusmanii sai
(Tara fara ciocarlii), tara. El guvernase in mod distructiv si nimicise fundamentele econoiei ale Argentinei. CAPITALIZMUL Orice ‘rege’ ale industriei moderne-depinde de industria in care activeaza si de cli
68) Politica europeana privind protectia mediului inconjurator si aderarea Romaniei la Uniunea Europeana
(Tara fara ciocarlii), tara noastra va primi statutul de membru cu drepturi depline al UE la 1 ianuarie 2007. Pina atunci, urmeaza o perioada de transformari profunde, in care va trebui sa respectam toate angajamentele asum
69) Istoria ieroglifica Dimitrie Cantemir
(Tara fara ciocarlii), Taranii de dajde", Tara campilor este "Craiia lesasca", Tarna tiparita — banii de orice tip, talcuirea hrismosului - modalitatea de a da mita. In continuare, in fragmentul citat, cu unele dif
70) Raporturile Moldovei cu Ungaria si Polonia
(Tara fara ciocarlii), Tara Romaneasca, in 1462, ataca Chilia, pe care o cucereste abia trei ani mai tarziu, in 1465, eliminand, in acest mod, un reazem al dominatiei maghiare in Moldova. Drept urmare, are loc campania
71) Alexandru Ioan Cuza - istoria politica
(Tara fara ciocarlii), tara cu titlul de membru al Societatii economistilor din Paris, fara a-si termina studiile juridice. Înca din septembrie 1837 devenise cade
72) Impozite pe profit sau impozite pe venitul capitalului
(Tara fara ciocarlii), tara. Adam Smith subliniaza unul din avantajele proprietarului de capital, si anume acela de a-si transfera capitalul, dintr-o unitate in alta, sau dintr-o tara in alta, mai ales atunci cand acesta
73) Datoria Publica
(Tara fara ciocarlii), tara nu ar putea aloca intregul produs intern brut amortizarii datoriei publice, ci numai partea din acesta ramasa dupa efectuarea prelevarilor absolut indispensabile la fondul de consum si la formare
74) Recensamantul
(Tara fara ciocarlii), tara, indiferent daca la momentul de referinta al recensamantului se afla sau nu in tara. Au fost inregistrate persoane de alta cetatenie sau fara cetatenie care au domiciliul ori resedinta permanenta
75) Management intercultural
(Tara fara ciocarlii), tara are valori care atrag în tara vizitatori de pe meleaguri îndepartate. Capitala tarii, Budapesta - "Perla Dunarii" - a fost trecuta de UNESCO pe lista patrimoniului mondial, în v
76) Revolutia de la 1848
(Tara fara ciocarlii), taranimii in proportie de masa. Unitatea revolutiei romane s-a manifestat in similitudinea conditiilor istorice de desfasurare, programe asemanatoare, colaborare permanenta a fruntasilor revolutie
77) Fiscalitatea din Romania
(Tara fara ciocarlii), tara, monetara si de credit, Ministerul Finantelor Publice colaboreaza cu Banca Nationala a Romaniei pentru elaborarea balantei de plati externe, a balantei creantelor si angajamentelor externe, a reg
78) UE drepturi si libertati cetanesti
(Tara fara ciocarlii), tararea de a recladi Europa si de a evita un nou razboi a condus la crearea, in, 1951, a Comunitatii Ca
79) Opera lui Dimitrie Cantemir
(Tara fara ciocarlii), tara intr-o forma de pamflet alegoric la adresa boierilor ce se aflau la putere in celelalte doua Tari Romanesti. Este deasemenea o documentare riguroasa a trecutului din peste 150 de izvoare si o pre
80) Tipuri de credite
(Tara fara ciocarlii), tara sau in strainatate. Creditele se acorda pentru acoperirea cheltuielilor solicitantului de credite sau al sotului/sotiei/copilului acestuia. Pentru obtinere sunt necesare: cerere de credit;act
81) Marile descoperiri geografice
(Tara fara ciocarlii), tara aurului. Columb a mai facut inca trei calatorii in America. In cursul celei de-a doua (septembrie 1493 - iunie 1496), a descoperit o serie de insule din grupul Antilelor mici, locuite de carai
82) Carduri de credit
(Tara fara ciocarlii), tara; ATM si POS in strainatate) 2,5% min 2 EUR Comision emitere Mini-extras la ATM-urile BCR 0 Comision eliberare Extras de Cont la cerere a
83) Alexandru Lapusneanu
(Tara fara ciocarlii), tara; uciderea celor 47 de boieri; boala si calugarirea lui Lapusneanu; otravirea si inmormantarea la Manastirea Slatina. Pe acest schelet C. Negruzzi construieste un subiect tensionat si un perso
84) Migratie
(Tara fara ciocarlii), tara (sold negativ 25,2 la mia de locuitori marcat cu galben in tabel 1) se constata o atenuare lenta in Romania, si chiar o depasire a numarului celor care au intrat in Romania (lucratori straini) fa
85) Istoria bauturii spumoase
(Tara fara ciocarlii), tara sa de origine, arbustul care producea semintele a fost numit, "arbore de ciocolata". Celebrul botanist suedez Carl von Linne, a latinizat cuvantul in cacao, precedindu-l de grecescul Theobroma ca
86) Razboiul civil in Anglia
(Tara fara ciocarlii), tara sau pasnica - a revolutiei engleze, cand parlamentul era pe punctul de a transforma pasnic Anglia dintr-o monarhie absolutista intr-una constitutionala. Acuzat de inalta tradare, principalii
87) Regimul comunist in Romania
(Tara fara ciocarlii), taranist, de a forma un guvern de coalitie. In aceste conditii Regele Mihai va renunta la ideea de a forma un guvern civil si va forma unul militar, condus de generalul Constantin Sanatescu (1885-1
88) Protectia sociala - parte integranta a politicii social-economice a statului
(Tara fara ciocarlii), tara intarziata" ce are un sistem national de producere a bunastarii intarziat sau, nu de putine ori, un "caz deviant" atunci cand se vorbea de politicile sociale pe care le promoveaza. Absenta un
89) MONEDA
(Tara fara ciocarlii), tara circula concomitent doua monede, dintre care una e considerata public mai buna si cealalta mai rea, moneda rea goneste pe cea buna". 2. Bimetalismul paralel a. moneda etalon putea fi confect
90) Conceptul de audit intern
(Tara fara ciocarlii), tara X este o circumstanta ce genereaza riscuri pentru o societate rezidenta ce comercializeaza bauturi racoritoare in tara respectiva. Insa pentru un producator de armament, starea de razboi reprezin
91) Mircea cel Batran
(Tara fara ciocarlii), tara abordata de catre acesta precum si tactica retragerii ii aduce o oarecare faima intre conducatorii acelei vremi. In Tara Romaneasca, turcii il aseaza in scaun pe un anume Vlad, care va fi ind
92) Tristan si Isolda
(Tara fara ciocarlii), tara, fara sa-si afle linistea in absenta iubitei sale. Separati mai intai de originea lor si apartinand unor tari aflate in razboi, mai apoi de un sot si un prieten bun, Tristan si Isolda trebuie sa
93) Accize
(Tara fara ciocarlii), tara la alta si de la un produs la altul. De exemplu, pentru produsele din tutun nivelul acestor cote depaseste frecvent 50 sau chiar 60 de procente. O reglementare mai complexa si distincta a impo
94) Parteneriate educationale
(Tara fara ciocarlii), tara noastra. Pana la varsta prescolaritatii familia s-a ingrijit de nutritia copilului, de conditiile sale de trai, a imprimat copilului un program zilnic, s-a ocupat de sanatatea sa fizica si mor
95) Regimul totalitar in Romania
(Tara fara ciocarlii), tara, neavand aceeasi duritate, pastrand totodata legaturile cu Occidentul si lumea a treia. Regimul comunist din Romania, intins pe un timp indelungat de peste patru decenii, a cunoscut mai multe
96) Spatiul romanitatii intre diplomatie si conflict
(Tara fara ciocarlii), Tara Romaneasca Contextul international: -declinul Hoardei de Aur, sttaul tatarilor aflat in Peninsula Crimeea; -asecensiunea Poloniei, Lituaniei, Ungariei si a Cnezatului Mos
97) Sisteme de drept comparat
(Tara fara ciocarlii), tara noastra: -dreptul romanesc se inscrie in aria dreptului romano-germanic, originile sale gasindu-se in dreptul roman clasic si in vechiul drept dac; -elemente romanice au existat si in contin
98) O scurta istorie a romanilor povestita celor tineri Neagu Djuvara
(Tara fara ciocarlii), tara decat cunoasterea (sau recunoasterea) adevarului, pe cat putem noi oamenii sa-l deslusim -- fiindca tot adevarul, numai Dumnezeu il cunoaste. De aceea sa nu va mire daca zic din cand in cand: "un
99) Circuite integrate,tipuri si generatii
(Tara fara ciocarlii), tara noastra si sunt din seria CDB incepand cu 400, 402, 403, 404, care contineau maxim 4 trazistoare, 2 diode, si 4 rezistente, ele putand fi construite usor si din componente discrete. Aceste porti
100) Proprietatea afectatat unui scop
(Tara fara ciocarlii), tara noastra aceasta un detine o reglementare legala. Aceasta proprietate se constituie printr-un act unilateral sau o conventie prin care o persoana numita fiduciant sau constituant transmite unei al
101) Povestea lui Harap-Alb - comentariu
(Tara fara ciocarlii), tara, un Craiu care avea 3 fii", realizeaza pactul fictional(dintre narrator si cititor) si fixeaza reperele spatio-temporale specifice: adverbul "odata" plaseaza actiunea intr-un timp nedeterminat, i
102) Tehnologii agricole - graul
(Tara fara ciocarlii), tara noastra suprafata cultivata cu grau este de cca. 25% din suprafata arabila si 40% din suprafata semanata cu cereale. Importanta ce se acorda acestei culturi consta in urmatoarele particularita
103) Mixul de marketing al firmei Inter-Tour Bacau
(Tara fara ciocarlii), tara, cu grade de confort cuprinse intre 2 si 5 stele, clientul avand garantia ca serviciile contractate se ridica la nivelul pretului platit. Aceste servicii pot fi : a) Sejururi si week-end-uri
104) Analize si tendinte in turismul international - studiu de caz Belgia
(Tara fara ciocarlii), tara care ar merita vizitata, o tara in care sa-ti doresti sa stai ceva timp, nu sa faci doar o escala. Punand aceasta problema intr-o ecuatie de marketing turistic, strategia ce ar putea aduce turis
105) Curs - Audit financiar
(Tara fara ciocarlii), tara la tara din cadrul Uniunii Europene . Dar in conformitate cu Directia a V a a Consiliului Europei, situatiile finaciare trebuie prezentate in mod unitar conform unor standarde valabile pentru to
106) Australia
(Tara fara ciocarlii), tara cosmopolitana,cu economie prospera si legaturi stranse cu Asia,America si Europa. Cele mai vechi dovezi,in sec XVII,navigatorul spaniel Luis Vaez do Torres si olandezul Willem Jansz au explora
107) Biserici sasesti fortificate
(Tara fara ciocarlii), TARA ROMANEASCA -sub forma ei deplin dezvoltata, manastirea era un ansamblu de cladiri felurite, cu functiuni speciale, grupate in jurul unei curti, de regula dreptunghiulara, de dimensiuni relativ m
108) Japonia in Era Meiji
(Tara fara ciocarlii), tara comertului cu europenii. Guvernul japonez delibereaza, intarzie si amana raspunsul peste un an. Perry revine cu o flota mai numeroasa - zece vase cu vreo doua mii de oameni. Ei coboara la Yokoham
109) Conditia femeii in secolul XIX si inceputul secolului XX
(Tara fara ciocarlii), tara. "Fara preget si fara pretentiuni, femeia de la tara este stalpul casei, stilpii statului roman". In lipsa unei diviziuni sociale a muncii, ea este o masina universala care produce tot. In acel
110) Comunismul in Portugalia
(Tara fara ciocarlii), tara nu era bine vazuta in cercurile politice europene. Perfectarea imprumutului la Geneva se amana, fapt care ii determina pe unii politicieni din Portugalia sa aprecieze ca dictatura militara se
111) Zborul si caderea lui Ceausescu
(Tara fara ciocarlii), tararea poporului roman de a asigura constructia pasnica a socialismului in patria noastra (Aplauze prelungite). Patrunderea trupelor celor cinci tari socialiste in Cehoslovacia constituie o mare
112) Rostul omului pe Pamint
(Tara fara ciocarlii), tara cu tara,oameni intre oameni pentru a alege un presedinte demn,sincer care sa iubeasca poporul si tara asa cum este,sa nu inceteze de a face bine tarii,sa emite noi legi ca populatia sa poata s
113) Rusia dupa incheierea Razboiului Rece
(Tara fara ciocarlii), tara de dimensiunile Ucrainei cu pozitia sa geopolitica nu se poate desprinde de vechea legatura economica decat cu un efort financiar foarte mare pe care acum nu si-l poate in nici un fel permite.
114) Razboiul antisovietic si implicarea Romaniei in acesta
(Tara fara ciocarlii), tara (Ungaria, Bulgaria) isi va exprima pretentiile sale teritoriale asupra Romaniei si va proceda la satisfacerea lor. U.R.S.S. nu va avea initiativa in aceasta problema. " Schulenburg se temea ca
115) Functia publica parlamentara
(Tara fara ciocarlii), tara, pregatirea profesionala, drepturi si obligatii sau aspecte privind raspunderea acestora. Atunci cand ne referim la functia parlamentara, avem in vedere ansamblul de competente si atributii ce
116) Istoria bizantina
(Tara fara ciocarlii), tara lor era Romania sau pamantul roman. Caracterul grecesc al lumii bizantine s-a accentuat incepand cu secolul al VII-lea, cu domnia imparatului Heraclius, cand latina este inlocuita cu greaca. G
117) Maresal Ion Antonescu
(Tara fara ciocarlii), tara. Ion Antonescu a format un guvern cu Garda de Fier, Romania devenind "stat national legionar". Totusi principalele ministere le pastrase pentru militari sau alti oameni de incredere. In armata
118) Mihai Viteazul
(Tara fara ciocarlii), tara, sa faca respectat statul romanesc si sa dea romanilor puterea de a-si tine demnitatea lor". Alba Iulia de unde Mihai isi exercita autoritatea ca domn al tuturor romanilor devenea capitala pol
119) Scapa de fibromul uterin fara bisturiu
(Tara fara ciocarlii), tara, insa ele apartin sectiilor de cardiologie si sunt supraaglomerate cu pacienti cardiaci". Un angiograf costa 1,5 milioane de dolari, deci nu orice spital isi poate permite un astfel de aparat, ia
120) Arta Bisericeasca in evul mediu
(Tara fara ciocarlii), Tara Romaneasca s-au inregistrat realizari arhitectonice si picturale deosebite in cursul domniei lui Matei Basarab (1632-1654),
121) Orasul de aur - W.H. Church
(Tara fara ciocarlii), tara Mu. Multi dintre acesti lemurieni au ratacit spre sud, stabilindu-se in ceea ce astazi este Indochina si Thailanda, in timp ce altii au luat-o in sus, prin China, catre fertila zona, pe atunc
122) Transmiterea ereditara si maladii ereditare
(Tara fara ciocarlii), tara (cu transmitere genetica, adica de la o generatie la alta) in care organismul produce prea putina hemoglobina. Hemoglobina ajuta eritrocitele (celulel
123) Rascoala din 1888
(Tara fara ciocarlii), tara s-a raspindit un numar impresionant de agenti rusi, sub acoperirea unor meseriasi sau negustori, dar, de cele mai multe ori, vinzatori ambulanti, iconari si juganari (castrau animale), care strab
124) Chirita in provintie
(Tara fara ciocarlii), taran nu intelege "protocolul" si asaza ravasul si servetul sub tava, spre indignarea Chiritei. in biletul trimis, Grigore Barzoi ii spune ca "s-a ispravnicit" si o cheama degraba pe Chirita in ta
125) Banatul rasaritean
(Tara fara ciocarlii), tara, spre inima tinutului, unde mineri mohorati scormonesc maruntaiele negre ale pamantului. Ceva mai incolo o padure de cosuri intuneca cerul cu funingine si se cutremura pamantul de svacniturile m
126) Restauratia Anglia
(Tara fara ciocarlii), Tara GaliAZlor, Lucy Walters, si avusese de la ea un bastard, pe care-l facu duce de Monmouth. Traiul unui print, exilat e greu: Carol imprumutase bani de la curtea Frantei, de la curtea Spaniei.
127) Declinul liberalismului in Anglia
(Tara fara ciocarlii), tara; ei ar fi acceptat la rigoare o solutie federalista, dar nu admiteau o solutie sepaAZratista. "Trecutul lui Parnell si al prietenilor sai nu justifica increderea lui Gladstone", spuneau ei. Curan
128) Jurisdictia muncii
(Tara fara ciocarlii), tarare care era obligatorie, definitiva si irevocabila.In 1929 este adoptata Legea cu privire la contractele de munca conform ca-reia competenta de solutionare a litigiilor care se refereau la contrac
129) Functiile administratiei publice
(Tara fara ciocarlii), tara noastra. Principala functie detinuta de administratia publica este aceea de organism intermediar de executie. Aceasta functie este determinata de pozitia pe care o are administratia fata de pute
130) Neamul Romanesc
(Tara fara ciocarlii), tara , cultura sa. Am rezistat in fata Otomanilor , Habsburgilor , apoi si doctrinelor bolnave leniniste . Mereu traiam in spirit national si cu dorinta de a fi , de a fi roman , caci "cultura nu este
131) Cerealele
(Tara fara ciocarlii), tara noastra cuprinde tipurile:crupe pe baza de grau: gris, arpacas si pufarine; -crupe pe baza de porumb: malai, fulgi de porumb, pufuleti; -crupe pe baza de orez: fulgi de orez si orezul glasat (sl
132) Aderarea Romaniei la Uninea European
(Tara fara ciocarlii), Tara candidata trebuie sa elaboreze un proiect concret de reforma a administratiei, dupacare Comisia solicita Statelor Membre sa mobilizeze o echipa de experti, condusa de un lider de proiect si un co
133) De ce doresc sa devin profesor
(Tara fara ciocarlii), taratoare rezultatele sistemului educational (reusita scolara).Cred ca-mi fac prea multe griji, dar stiu din ce motiv sunt asa. Sunt militar prin educatie, comportament, iar criteriile de baza in
134) Migratia in Lumea Contemporana
(Tara fara ciocarlii), tara pot sa serveasca diferiti factori: politici, ecologie proasta, economie slab dezvoltata, demografie nesatisfacatoare sau starea social economica buna a tarii primitoare si protejarea politica a p
135) Ideologii si practici politice totalitare. Comunismul
(Tara fara ciocarlii), tarani ce nu vroiau sa-si cedeze pamanturile in gospodariile colective sau de stat), in paralel cu industrializarea fortata si planificarea productiei prin planurile cincinale. Opozantii politici fie
136) Pseudokynegetikos de Alexandru Odobescu
(Tara fara ciocarlii), tara publica ''Scrieri literare si istorice''. S-a stins din viata la 1895 in Bucuresti.OPERA- Cea mai de seama opera a lui Odobescu este ''Pseudokynegetikos'' sau ''Fals tratat de vanatoare''.Mode
137) 1 Decembrie 1918 - istorie si simbol
(Tara fara ciocarlii), Tara", M. Kogalniceanu facea atunci remarca: "Unirea este cheia boltei fara de care s-ar prabusi intreg edificiul national", referindu-se la ceea ce urma sa se infaptuiasca in 1859 prin unirea Moldove
138) 24 ianuarie 1859-Unirea principatelor
(Tara fara ciocarlii), tara. In fata dorintei arzatoare de intregire, a spiritului inflacarat de Unire, manifestat din partea tuturor paturilor sociale romanesti, au trebuit sa cedeze, rind pe rind: boierimea conservatoare
139) Genocidul din Romania - repere in procesul comunismului
(Tara fara ciocarlii), tara in care nu exista nici o burghezie, a triumfat comunismul. Oamenii sunt niste salbatici fricosi care trebuiesc dominati de un salbatic fara scrupule, asa cum sunt eu. Restul nu este decat tra
140) Marile capitale ale Egiptului
(Tara fara ciocarlii), taratoare in unele cazuri. Casta sacerdotala ajunsese chiar sa ameninte tronul anumitor faraoni indraznind sa provoace schimbari in conducerea statului, prin intrigi de palat sau prin provocarea unor
141) Sfarsitul Angliei Romane
(Tara fara ciocarlii), tara mortilor". Un document oficial (redactat intre 400 si 430), Notitia Dignitatum, mai citeaza Britania ca o provincie cu numeroase uniAZtati romane, dar cu siguranta lista lor nu era la zi. In real
142) Ungaria in umbra monarhiei habsburgice
(Tara fara ciocarlii), tara in intelegere cu Parlamentul. Facand abstractie de dreptul de impotrivire anulat deja in 1687, regele recunostea toate drepturile speciale politice, sociale si economice, ale nobilimii inclus
143) Convertirea Anglo-Saxonilor
(Tara fara ciocarlii), Tara Galilor ramasese in mare parte crestina. In Irlanda, sfantul Patrick (romanul PaAZtricius) convertise la crestinism triburile celte si fondase manastirile unde s-au refugiat mai tarziu, pentru a
144) Anglia in epoca Elisabetana
(Tara fara ciocarlii), tara, de altfel, se imbogatea, moda a fost pentru elisabetani un tiran pretentios si capricios. Inventate in Franta, turnurile la rochii se largisera intr-atat, incat devenisera ca o masa pe care se o
145) Anglia Victoriana
(Tara fara ciocarlii), tara societati de exploatare a inventiei; englezi de toate profesiunile, fosti ofiAZteri, negustori, invatatori deveneau administratori ai companiilor de cai ferate; in 1842 incepu un boom; actiunile
146) Amenofis, faraonul rebel
(Tara fara ciocarlii), tara, purtau alt nume. Daca Amenofis al III-lea ar fi banuit ca nu va trai decat patruzeci si cinci de ani, poate ca l-ar fi rechemat mai curand acasa pe fiul si urmasul sau, sa-l pregateasca in
147) Protejarea consumatorului in conditiile integrarii in U.E.
(Tara fara ciocarlii), tara candidata sa asigure totodata: - imbunatatirea eficientei functionarii pietei; - pastrarea vechilor locuri de munca si crearea altora noi; - respectarea normelor de calitate si de igiena a
148) Analize specifice la iaurt
(Tara fara ciocarlii), tara noastra.Noua tehnologie prsupune inlocuirea concentratii laptelui, prin adios de fesfocazeinat de sodiu, cu insusiri gelifiante si omogenizatoare, ceea ce permite reducerea continutului de substa
149) Satul banatean intre traditie si reforma
(Tara fara ciocarlii), tara romaneasca, unde traiesc oameni care ar fi meritat sa aiba o viata mai buna! "...si totusi, opreste Doamne, ceasornicul cu care ne masori destramarea..." Un drum de piatra, mai bun, oricum
150) Practici anticoncurentiale si politici antitrust in Uniunea Europeana
(Tara fara ciocarlii), tara noastra este in vigoare Legea Concurentei nr. 21/1996 care isi propune sa protejeze, sa mentina si sa stimuleze concurenta si mediul concurential normal. Cercetarea stiintifica in domeniu este ax
151) Tratatul dintre Moldova si Rusia din 1711
(Tara fara ciocarlii), tara si poporul Moldovei. De aceea, noi, vazand aceasta ravna crestineasca a sa, il primim pe principe sub apararea noastra prea milostiva si ne invoim cu articolele propuse de dansul mai jos si anume
152) Amestecuri de substante intalnite in viata cotidiana
(Tara fara ciocarlii), tara noastra au fosta studiate de Alexe Marin , Petru Poni si Constantin Istrati. Este recomandata in anotimpul vara deoarece omul pierde o mare cantitate de saruri minerale prin procesul de transpir
153) Cauzele cancerului
(Tara fara ciocarlii), tara. Din Giurgiu si Calarasi pana la Sibiu, solurile au fost impregnate cu insecticide de tip HCH si DDT. In sol, concentratia lor depaseste de 40 de ori limita maxim admisa. Concentratii mari sunt i
154) Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi, rezumat pe capitole
(Tara fara ciocarlii), tara, la Anisoara, a venit si el acolo.Mi-a fost destul de neplacut, dar nu am dat niciun semn de nemultumire."
155) Primul acord de la Basel
(Tara fara ciocarlii), tara. Desi pot avea aceleasi calitati precum rezervele legale, intr-un context international, luarea lor in considerare la determinarea capitalului este pusa la indoiala datorita lipsei de transparent
156) Desfasurarea Revolutiei de la 1821
(Tara fara ciocarlii), tara sa" Tudor se opunea intrarii armatelor eteriste in oras, •exprimandu-si hotararea de a-si pastra independenta si libertatea de miscare. intalnirea din 30 martie 1821 cu conducatorul Eteriei
157) Stefan Cel Mare si Sfant
(Tara fara ciocarlii), taranilor exploatati fara nici o mila de marii feudali. A contat-in mod deosebit si la sigur pe dragostea de tara a razesilor, pe care i-a chemat la oaste de cite ori a fost nevoie, rasplatindu-i
158) Formarea poporului roman si al limbii romane
(Tara fara ciocarlii), Tara RomaAZneasca si Moldova din "vechii romani", care au locuit in Dacia. Dimitrie Cantemir a mentionat si aportul dacilor la formarea poporului roman. Reprezentantii Scolii Ardelene considerau,
159) Studiu de caz - Conflicte de munca cauzate din diferite conceptii a muncii
(Tara fara ciocarlii), tara noastra, cu angajati romani. 3. Metoda de cercetare Pentru obtinerea unor date concludente, am apelat la o cercetare de tip calitativ (interviul) in cazul topmanagerului sau directorului exe
160) Urmasii lui Basarab
(Tara fara ciocarlii), Tara Romaneasca. In timpul lui Alexandru se intemeiaza metropolia Tarii Romanesti. Alexandru ceruse patriarhului de la Constantinopol sa numeasca un mitropolit in tara lui si acesta muta in anul 13
161) Definitia carierei
(Tara fara ciocarlii), tara, medicala etc.). Luand in considerare si aspectele psihosociale implicate in cariera profesionala, din necesitatea de a acorda importanta si protectie individului, specialistii straini din domeni
162) Regimul de autoritate monarhica 1938-1940
(Tara fara ciocarlii), tara si rege";- 16 decembrie 1938- decretul-lege privind infiintarea Frontului Renasterii Nationale, al carui scop era "mobilizarea constiintei nationale", fiind considerat "unica organizatie poli
163) Balta Alba de Vasile Alecsandri
(Tara fara ciocarlii), taraste sa debarce la Braila pentru a vizita aceasta tara. Crezand ca este un tinut populat de salbatici, isi pregateste pistoalele, dar spre uimirea lui este intampinat de consulul francez la Bra
164) Monarhia autoritara a regelui Carol al II-lea
(Tara fara ciocarlii), Tara", care ii reprezenta pe legionari, a intrunit 15,58% din voturi, ceea ce l-a clasat pe locul al treilea, sporind teama fata de cresterea influentei gruparilor fasciste. Noua configuratie poli
165) Functiile menstruatiei
(Tara fara ciocarlii), tara, clima, rasa, comunitate, familie si constitutie fizica. In zonele cu clima calda apare la varste timpurii, in zonele friguroase apare la varste mature. Menstruatia apare mai repede la fetele car
166) Fidelizarea angajatilor - Asigurarea de viata II
(Tara fara ciocarlii), tara noastra.Va veti intreba probabil, si este fara indoiala o intrebare pe care agentii, consultantii de asigurari au primit-o deja in demersul lor de a vinde asigurari de viata catre persoane juridi
167) Protectia consumatorilor in Uniunea Europeana - 10 principii fundamentale
(Tara fara ciocarlii), tara la cumparaturi sau comanzi bunuri pe Internet, prin posta sau prin telefon. In general, autoritatile din tara ta nu te pot impiedica sa aduci acasa un produs pe care l-ai achizitionat legal in
168) Studiu statisic privind populatia din Romania si media Uniunii Europene
(Tara fara ciocarlii), tara nasterii, pe fluxurile de migratie de cetatenie, tara de origine si tara de resedinta anterioara / urmatoare, si la dobandirea cetateniei.Se observa ca in Romania populatia tarii scade de la an l
169) Romanii - o antichitate arhaica
(Tara fara ciocarlii), tara lui Mu", etc. Cartea de fata nu este numai o insiruire de date, analize si retrospectii, ci este dorul de dragoste al unui om care a trait pentru tara lui. Ea trebuie citita cu mintea si intelea
170) Rolul resurselor naturale in dezvoltarea economica
(Tara fara ciocarlii), tara, pentru a aprecia in mod realist tendintele de evolutie in perspectiva. Pe de alta parte s-a constatat ca, odata cu ridicarea standardului de viata, in momentul in care populatia ajunge la un
171) Armata dacica
(Tara fara ciocarlii), tara nu putea exista doar prin credinta, dacii aveau tactici de lupta care destabilizau echilibrul luptei si reuseau sa imparta fortele armatei adverse astfel incat sa-i poata face fata, armele nu era
172) Ilustrarea trasaturilor prozei romantice
(Tara fara ciocarlii), tara, este primit de popor "cu bucurie si nadejde". Dar fiindca fusese tradat, el se intoarce in Moldova, schimbat radical si dornic de razbunare, asa ca loveste cu putere in boieri, omorandu-i, luan
173) Comunismul si cel care a trait Iluzia - Adrian Cioroianu
(Tara fara ciocarlii), tara, alimentate fara indoiala de banii Kominternului (Petre Constantinescu-Iasi, profesor universitar la Chisinau in epoca, ar fi avut ce povesti!). Apoi, disperare in timpul proceselor staliniste de
174) Poluarea si peisajul
(Tara fara ciocarlii), tara o profesie nerecunoscuta.
175) Transportul maritim ppt
(Tara fara ciocarlii), tara, certificatul de inmatriculare (de nationalitate) poate fi singura dovada acceptabila in privinta identitatii sale. Acest document da dreptul navei si echipajului la protectie juridica si asisten
176) Revolta taranilor din 1381
(Tara fara ciocarlii), tara, incendiind orasele, masacrand tarani dezarmati. "Furtuna va trece", spunea Carol al V-lea, si intr-adevar incepu sa se intrevada ca succeAZsele englezilor de la Crecy si Poitiers nu dadusera ade
177) Efectele si combaterea inflatiei
(Tara fara ciocarlii), tara noastra) cu trecut crescator si de durata, daca este insuficient controlata reprezinta un factor care poate duce la dezorganizarea intregii economii. Hiperinflatia viciaza corelatiile dintre pre
178) Tipologia economiilor nationale
(Tara fara ciocarlii), Tara care a dominat piata mondiala in perioada manufacturiera a fost fara dubii Olanda; Anvers, Bruges, Gand, devenind importante centre ale comertului mondial, tocmai datorita marfurilor obtinute in
179) Tipuri de acreditive documentare
(Tara fara ciocarlii), tara exportatorului , avantajos pentru exportator datorita faptului ca plata documentelor se efectueaza imediat , dupa depunerea si verificarea documentelor , de catre banca avizatoare ( notificatoare
180) Control fiscal
(Tara fara ciocarlii), tara noastra se realizeaza conform Legii nr. 64/15.04.1999 pentru aprobarea O.G. nr. 70/1997 privind controlul fiscal.Controlul fiscal cuprinde "ansamblul activitatilor care au ca scop verificarea rea
181) Paralele intre acreditivul documentar si incaso
(Tara fara ciocarlii), tara exportatorului care il notifica, il avizeaza pe acesta cu privire la faptul ca a fost deschis acreditivul documenta.Prin folosirea acreditivului documenta
182) Taxele vamale si comertul international
(Tara fara ciocarlii), tara sa-si limiteze schimburile, dorind mai multa autarhie. De exemplu, dorinta pentru un propriu stil de viata, ne afectat de influente straine, poate fi
183) Povestea lui Harap-Alb
(Tara fara ciocarlii), tara un craiu care avea trei feciori" recunoscuta in toate basmele, lasa loc celor de mijloc, mai numeroase, care-l averitzeaza pe cititor ca, departe de as se fi terminat, minunea povestirii continua
184) Plan de afaceri pentru infiintarea unui laborator de patiserie
(Tara fara ciocarlii), tara noastra. Ea este distribuita in general in magazinele alimentare, cat si chioscuri, supermarket-uri, engross-uri. Turta dulce nu vizeaza doar anumite zone geografice, ea fiind cumparata de un num
185) Tendinte in dezvoltarea comertului mondial cu servicii turistice in hoteluri si restaurante
(Tara fara ciocarlii), tara; traditiile economice; apropierea geografica a statelor si stabilirea anumitor raporturi de complementaritate economica dinamica intre ele; o serie de factori extraeconomici (dominatia coloniala,
186) Revolutia de la 1989
(Tara fara ciocarlii), tara intreaga (aproape), una cu manechinele de lemn din vitrine", ca sa mi se para insuportabil si ca sa cred, ca atitia altii in acele vremuri, ca va fi vesnic. Eram destul de tinara ca sa nu res
187) Europa comunitara si principalele tratate
(Tara fara ciocarlii), tara.Se poate afirma ca obiectivul urmarit ,neexplicit acum in tratat era integrarea economiilor statelor membre.Aceasta reiese chiar din preambulul la tratat care se refera la necesitatea de a intari
188) Ideea bizantina de Biserica si Stat
(Tara fara ciocarlii), Tara Sfanta, unde mama sa Elena cauta lemnul Sfintei Cruci, era semnificativ, daca tinem cont de faptul ca al doilea oras sfant era pentru el Constantinopolul, pe care-l intemeiase. Constantin se
189) Arivistul in literatura romana
(Tara fara ciocarlii), tara), Lica Trubadurul (Hortensia Papadad-Bengescu, Concert din muzica de Bach), Gore Pirgu (Mateiu Caragiale, Craii de curtea veche) sau Stavrache (Ion Luca Caragiale, In vreme de razboi). Primul
190) Inainte de intemeierea domniilor
(Tara fara ciocarlii), Tara RomaAZneasca pe care noi, astazi, trebuie sa facem sfortari de minte. inlaturind anume prejudecati si idei primite in scoala, pentru a o intelege. Tara Romaneasca, in constiinta poporului nostru,
191) Home sweet home - familia
(Tara fara ciocarlii), tara magarilor lui Zeletin, iar stirile siroiesc de sange si oroare. Copii abuzati sau ucisi de parinti, parinti macelariti de copii, bunici infometati pana la moarte, inchisi in grajd, sotii batute c
192) Instrumente de plati in relatiile economice internationale
(Tara fara ciocarlii), tara exportatorului care se nominalizeaza de banca emitenta. Plata poate fi: la vedere contra documente si fara cambii sau la vedere contra documente insotite de cambii trase asupra bancii desemnate (
193) Farmacologie
(Tara fara ciocarlii), tara la alta, de la o firma la alta; trebuie sa difere prin 3 litere. Farmacocinetica este partea farmacologiei care evalueaza modificarile cantitative si calitative pe care le sufera in timp substant
194) Standardizarea la nivel national
(Tara fara ciocarlii), tara noastra, activitatea de standardizare, elaboreaza si asigura implementarea programului de standardizare nationala, aproba standardele nationale, reprezinta interesele tarii in cadrul organismelor
195) Decameronul romanesc de Victor Papilian
(Tara fara ciocarlii), tara. Ipostaza alexandrina, eminamente umoristica, a povestirilor in rama Selectata tarziu spre editare din lotul acesta urias de scrieri harazite posteritatii, Decameronul romanesc apare abia in
196) Ziaristul italian care s-a dat drept roman - Italia o ia in directia xenofobiei
(Tara fara ciocarlii), tara sau esti periculos. Rep: Si acum, v-ati ales identitatea unui roman si ati decis sa faceti un tur incognito prin Europa. De ce ati ales sa fiti roman si nu polonez, ceh sau sarb? Fabrizio Gat
197) Viitorul poate incepe
(Tara fara ciocarlii), tara, la munca pentru oricine altcineva, le-a vorbit Basescu. Si celor care mai sint aici doar pentru a se indoi, si celor care cred ca nu mai e nimic de facut, si celor care vor sta acasa in ziua vot
198) Elisabeta si Maria Stuart
(Tara fara ciocarlii), tara foarte putin facuta ca s-o primeasca. Noua religie reforAZmata exercitase o atractie imediata si asupra poAZporului scotian, caruia, sarac si sobru, nu-i placuse niciodata modul de viata feudal a
199) Tanarul Mircea Eliade
(Tara fara ciocarlii), tara mea de origine, am fost primit si acoperit de laude. Aceste succese prea grabnice au ucis in mine orice ambitii personale, orice dorinta de "glorie" Nu numai ca n-am dorit gloria, dar faptul ca a
200) Nora Iuga -Rimbaud un apelativ amoros
(Tara fara ciocarlii), tara noastra urmele vreunei corespondente rimbaldiene; ma refer mai ales la o inrudire cu spiritul acestui inaintas al poeziei moderne decat cu tehnica lui poetica". Asadar nu Rimbaud in sine, ci
201) Octavian Soviany - Lectia de sinceritate
(Tara fara ciocarlii), tara ploioasa, prin care - in loc de sange - circula apa verde a Lethei.Si m-am inversunat impotriva acestui cavaler al plictisului, silindu-ma sa fiu totodata cutit si rana, palma si obraz, roata si
202) Romania in anii trnzitiei spre regimul socialist totalitar
(Tara fara ciocarlii), tara, in sedinta FND din 24 ianuarie, comunistii au fixat tactica de urmat linia guvernarii, iar la Congresul Sindicatelor din 26-30 ianuarie 1945, problema cuceriri puterii politice a fost pusa desch
203) Clasici ai dreptei romanesti -Mihai Eminescu si chestiunea evreiasca
(Tara fara ciocarlii), taranului, meseriasului. Omul fara meserie piere acolo. Am cunoscut evrei cari au emigrat din Austria in America, iar de acolo au venit in...Romania. Nu deznationalizati trebuiesc evreii, caci foarte
204) Abordari conceptuale ale problematicii regimului valutar
(Tara fara ciocarlii), tara ca moneda neconvertibila [9]. Valutele transferabile au un anumit grad de convertibilitate stabilit in cadrul unei intelegeri pe plan regional, contribuind la transferarea de fonduri pentru un n
205) Razboiul de eliberare de sub dominatia otomana si unirea tarilor romane sub Mihai Viteazul
(Tara fara ciocarlii), Tara Rumineasca si a-si face lacasuri si meceturi >> l.in aceasta situatie, nu e de mirare ca Aron voda, vorbind despre sine, spunea ca este A© numai ispravnicul (sultanului) in aceasta tara >> 2
206) Istoria terifianta a celor 130 de zile ale statului legionar
(Tara fara ciocarlii), tarat ca in timpul trimiteri misiunii militare in Romania sa se dea prioritate patrunderii trupelor germane in tara cu scopul de a asigura sursa romaneasca de petrol si marfuri,si nu transportu
207) Mos Ion Roata si Cuza Voda de Ion Creanga
(Tara fara ciocarlii), tara, pe nume Alecu Forascu, care tinea toate obiceiurile stramosesti, avea mare lupta pentru Unire , dar se supara pe boierii tineri tolocanindu-i (certandu-i), mustrandu-i : ba ca nu vorbesc drept r
208) Poporul ales in viziunea istoricilor occidentali
(Tara fara ciocarlii), tara de care aveau sa-si lege destinele. Isidor din Sevilla este cel mai hotarat in a face din tinta finala a calatoriei gotilor o patrie barbara definita in maniera romana. El este precis in dese
209) Personalitati politice - contestari, portrete
(Tara fara ciocarlii), tara", sub sceptru sau realizandu-se Marea Unire din 1918 - cel mai important act din istoria poporului roman. A devenit primul rege al tuturor romanilor. A fost omul reformei agrare - "regele tar
210) Primele conflicte dintre rege si Parlament - Anglia
(Tara fara ciocarlii), tara, care au cunoscut cultura elisabetana si au fost inspirati de religia puritana". Asupra lor curtea nu avea nici o influAZenta. Ei nu ravneau posturi; stiau ca regele n are alta forta armata d
211) Miscarea legionara intre adevar si mistificare
(Tara fara ciocarlii), tara.Dar convorbirile d-lui Mircea Dimitriu n-au putut sa treaca sub tacere fenomene cu care Miscarea Legionara nu s-a confruntat niciodata pana in ultimi zece ani. Corect informat si impartial, d-sa
212) Mihai Eminescu 15 ianuarie 1850-15 iunie 1889
(Tara fara ciocarlii), tarani romani din nordul Moldovei, si al Ralucai Eminovici, nascuta in Jurascu, fiica de stolnic din Joldesti. A avut o copilarie deosebita, fiind fascinat de padure, de basme, de doine ; o copilarie
213) Romancierul Ioan Slavici
(Tara fara ciocarlii), tara si vor deschide un birt pe care il conduce mai mult Persida decat Natl, caci acesta incepe sa bea, sa o bata si chiar sa se poarte urat cu toata lumea. Linistea incepe sa domneasca atat in relat
214) Consideratii generale privind importanta loviturii de stat de la 23 august 1944 pentru Romania
(Tara fara ciocarlii), tara noastra dupa razboi, armistitiul incheiat in 1944 a fost si va ramane in istorie ca un act de mare intelepciune politica si de inalt patriotism, salvator pentru existenta si viitorul Romaniei".
215) Toate panzele sus de Radu Teodoran
(Tara fara ciocarlii), Tara de foc" sa caute aur.In cele din urma accepta oferta si riscurile plecand in expeditii. Pe drum se iveste o furtuna numita ,iar mai tarziu raman si fara apa, negustorul suparat sparge butoaiele d
216) Viziunea calatorului francez despre Valahia
(Tara fara ciocarlii), tara de antropofagi ca ulterior sa isi schimbe parerea.Aceasta marturisire starneste interesul celorlati. Astfel tanarul francez marturiseste ca el nu a mai auzit de acesta tara motiv pentru care
217) Mentalitati si mentalitati
(Tara fara ciocarlii), tara mare, care a obtinut rezultate extraordinare in domeniul tehnologic si economic. Dar este o tara in care 30 de milioane de oameni traiesc sub nivelul de saracie, in care consumul pe cap de lo
218) Salariul echitabil pentru o zi de munca echitabila
(Tara fara ciocarlii), tara "bratele" inlaturate. Aceste "brate"concediate formeaza o adevarata armata industriala de rezera, de care se foloseste capitalul. Daca in industrie situatia este proasta, muncitorii pot sa mo
219) Partidele politice in primul deceniu interbelic
(Tara fara ciocarlii), tara intreaga sa aiba un singur cuvant de ordine: Vrem cinste!Partidul Democrat este hotarat ca, fara nici o sovaire, si fara nici o crutare, sa loveasca toate necinstele, toate abuzurile care s-au co
220) Rasnov - Cetatea taraneasca
(Tara fara ciocarlii), tara Barsei la 10 km est de Brasov. Denumire sa in alte limbi: Honigberg in germana, Hoenschbrich in saseste, Harmany sau Szaszharmany in ungureste, Mons Mellis in latina. Numele localitatii isi afla
221) Principatele romane de la 1821 la 1829
(Tara fara ciocarlii), Tara Romaneasca, revolutia condusa de Tudor Vladimirescu. b. Fara indoiala, cauzele preponderente ale acestei revolutii rezida in starea deosebit de grea a Principatelor Romane la inceputul secolul
222) Marea problema a chestiunii rurale - problema sociala
(Tara fara ciocarlii), tara Romaneasca de pilda el a crezut ca "servajul" a existat inca de la intemeierea statelor noastre autohtone, admitand fara ezitare, "teza latifundiara" sustinuta istoric de C. Giurescu, in pofida l
223) O privire asupra verighetei
(Tara fara ciocarlii), tara in care purtarea verighetei este considerata imperativa, un semn de fidelitate fata de partenerul de viata, m-am apropiat de acest studiu cu convingeri personale conditionate de mostenirea mea cu
224) Marca produselor in promovarea vanzarilor
(Tara fara ciocarlii), tara in care se fabrica acesta; asadar, nu se poate confunda denumirea fabricii sau produsului cu marca acestuia.Marcile figurale sunt constituite din reprezentari grafice plane sau in relief, monocol
225) Rezervatiile naturale din partea centrala a Campiei Romane
(Tara fara ciocarlii), tara noastra, initiativele ocrotirii naturii sunt vechi si deosebit de bogate. Unele marturii le gasim in operele cronicarului Ion Neculce si ale ilustrului carturar Dimitrie Cantemir.Unele dintre pri
226) Manuscrisele secolelor XVII-XVIII
(Tara fara ciocarlii), tara Persiei, anume Chira, Sindipa(Sidhapati, in indiana inseamna "seful inteleptilor"). Imparatul Chira avea 7 filosofi, sfetnicii lui, si Sindipa era "maimarele " lor. Chira isi incredinteaza fiu
227) Marea rascoala din 1907
(Tara fara ciocarlii), taranilor romani timp de un sfert de secol dupa lovitura de stat din 2 mai 1864, in adincul problemelor sale zilnice legate de pamint. Oricit de mult reusisera guve
228) Valea Dunarii
(Tara fara ciocarlii), tara povestilor aci, batranul fluviu e leaganul stravechi al marilor legende. Candva pe aci au urcat, pe usoara corabie greceasca, argonautii cu Iason, in cautarea lanei de aur. Si pe aci a trecut
229) Fluidizarea frontierelor, instrainarea oamenilor
(Tara fara ciocarlii), tara nu imi puteam intretine familia cu modestul salariu pe care il primeam la fabrica de textile "Bucegi">> spune el, acum (08.09.2007), dupa patru ani cand vine pentru a doua oara in concediu. Teama
230) Japonia - Tara Japoniei
(Tara fara ciocarlii), tara insulara care formeaza un arc in Oc. Pacific la est de Asia. Teritoriul ei contine patru insule mari numite Honshu, Hokkaido, Kyushu, Shikoku, impreuna cu multe insule mai mici. Oc. Pacific se in
231) Alfredo Bryce Echenique
(Tara fara ciocarlii), tara, si pentru ca vechimea inseamna noblete totodata, de ce sa n-o spunem, argument pe care, desi nu reuseau sa-l inteleaga pe deplin si nici sa-l impartaseasca pe deplin, il invocau adesea Arturo si
232) Organizarea teritoriului
(Tara fara ciocarlii), Tara Romaneasca si a castigat la Posada independenta tanarului stat romanesc. Nicolae Alexandru(1352-1364), fiul lui Basarab I, a consolidat pozitiile interne si internationale ale tarii, a infiin
233) Lumea medievala
(Tara fara ciocarlii), taranimii libere au fost agricultura si cresterea animalelor.Animalele erau folosite pentru muncile agricole, transport si asigurau hrana. Taranii aveau religia crestina In zilele noastre,
234) Revendicarile absolventilor
(Tara fara ciocarlii), tara in vederea eliberarii actelor pentru a putea profesa in strainatate, iar la noi in tara numarul medicilor la mia de locuitori este la mai putin de jumatate fata de tarile dezvoltate ale Uniunii
235) Cultura organizationala in administratia publica din Romania
(Tara fara ciocarlii), tara cu individualismul cel mai mare (98 din 100 puncte). Specialistii romani situeaza romania intre 35-51 IDV. Masculinitatea/feminitatea, masurate prin indicele de mascunilitate (MAS) ce arata d
236) Identitate nationala
(Tara fara ciocarlii), tara predominant rurala si iesirea romanului din mentalitatea patriarhala. Din acest punct de vedere, comunismul a reprezentat fara indoiala o tentativa specifica de modernizare O latura interesant
237) Expansiunea comunismului in lume
(Tara fara ciocarlii), tara la alta.In IUGOSLAVIA partizanii condusi de Tito au iesit din razboiul impotriva Germaniei cu un prestigiu imens in societate. Astfel in alegerile din noiembrie 1945 Frontul national a lui Tito a
238) Rezistenta antisovietica - un tabu dupa 16 ani de independenta
(Tara fara ciocarlii), tara ocupata de Rusia. Pana in prezent, o parte a teritoriului nostru national se mai afla sub controlul militar al rusilor. Rusii domina mass-media de la noi, limba rusa mai pastreaza puternice in
239) Imigranti se intorc in Romania
(Tara fara ciocarlii), tara? Noi suntem pentru Romania generatia de sacrificiu, facem totul cu gandul ca la copii nostri le va fi mai bine si nu vor avea de indurat atatea jigniri si ofense aduse la adresa noastra din parte
240) Cancerul mamar
(Tara fara ciocarlii), tara noastra, cu aproximativ 4200 cazuri noi si 2500 decese pe an. Tendinta este de continua crestere, fara modificarea mortalitatii, care se mentine constanta in ult
241) Tiganiada
(Tara fara ciocarlii), tara mai buna exprima un ideal iluminist, anume aspiratia spre fericire, asimilata unei lumi scapate de sub rigorile sociale. De aceea, locul spre care se indreapta tiganii se numeste simbolic Inimoas
242) Daca Hitler ar fi castigat razboiul
(Tara fara ciocarlii), tara din rasarit . Caci daca este sa vorbim astazi in Europa despre un spatiu nou , nu ne putem gandi decat , in primul rand , la Rusia si la statele limitrofe supusei ". Hitler s-a tinut c
243) Dragostea pentru scris
(Tara fara ciocarlii), tara linistita, in Anglia, de pilda, dar a preferat sa locuiasca in Rusia, motivand ca acolo se intampla mereu cate ceva, e o fierbere continua, o miscare fireasca, si asta ii hraneste inspiratia...
244) Manual de instructaj general - operator interviu
(Tara fara ciocarlii), tara. Acest interviu este strict confidential si aceste date, cind vor fi introduse in computer, nu vor contine numele sau adresa dv-oastra. As vrea acum sa va pun citeva intrebari generale despre
245) Avortul si consecintele lui
(Tara fara ciocarlii), tara dar este folosita in tarile occidentale cand femeia nu-si doreste copilul. Acest medicament (prostaglandine) este injectat direct in musculatura uterului provocand contractii mai puternice de
246) Creditul - Principiile si modul de organizare a creditarii economiei nationale
(Tara fara ciocarlii), tara rata minima a dobanzii de creditare influenteaza cererea de moneda si cursul de schimb. Rata dobanzii de creditare mai ales sub forma taxei oficiale a scontului este un important instrument de po
247) Consacrarea votului universal si a exproprierii
(Tara fara ciocarlii), Taranilor le ofereau un milion de hectare pamant fara a se recurge la expropriere, scopul fiind de a scuti tara de ,,o revolutie". Colegiul unic insa il reprobau categoric, vazut ca o modalitate de a
248) Dezvoltarea economica si sociala a Tarilor Romane in a doua jumatate a secolului al XVI-lea
(Tara fara ciocarlii), taranii liberi sau sint acaparate prin cumparare sau sila de feudali, tarinile si cimpurile la care ajung liniile de hotar, ariile cu clai de griu sau de orz, numeroasele vii si mori si deosebitul
249) Epoca lui Walpole
(Tara fara ciocarlii), tara in care aveai sa te imbogatesti. De una din favoritele lui, Walpole spunea ca pentru un siling in plus ar fi vandut si onoarea regelui. Nimeni din suita lui nu stia engleza si singura limba cuAZn
250) Moldova din prima jumatate a secolului al XVI - consideratii generale
(Tara fara ciocarlii), Tara Romaneasca, se intareste in Moldova, negustorii braAZsoveni se intimpla sa cerceteze mai mult pasurile grele ce duc catre rasarit decit pasurile, mai usoare, altfel, de trecut, care duc catre sud
251) Romania - victima unui plan criminal al strategilor noii ordini mondiale
(Tara fara ciocarlii), tara sau intr-o alta perioada. Conform datelor Comisiei Nationale pentru Statistica, mortalitatea depaseste 14,7 la mie, in vreme ce natalitatea scade sub 10 la mie. Asadar, de la 2-3 la mie spor i
252) Batalia de la Vaslui
(Tara fara ciocarlii), Tara Romaneasca unde, dupa inlaturarea lui Radu cel Frumos, a reluat scaunul domnesc. In octombrie 1474 Laiota a trecut de partea otomana, ceea ce a dus la o cam
253) Armata impotriva Parlamentului - Anglia
(Tara fara ciocarlii), tara o faceau din ce in ce mai necesara; b) sa i pastreze pe ofiAZterii presbiterieni si sa i elibereze pe independenti, care i pareau suspecti; c) sa nu plateasca restantele de solda. Cromwell, p
254) Scopuri - francmasonerie
(Tara fara ciocarlii), tara. Putini sunt la ora actuala aceia care stiu ca mai mereu in spatele oricaror guverne oficiale se gasesc si actioneaza, nebanuite, din umbra, grupari francmasonice secrete care le dubleaza si l
255) Scrisoare nostalgica
(Tara fara ciocarlii), Tara tara vrem ostasi, Prinsea, Sticluta cu otrava, Pac Pac, Hotii si vardistii, ultimii are au strigat "Un doi trei la perete stai", ultimii care au folosit telefoanele cu fise
256) Calatori dupa 1821
(Tara fara ciocarlii), tara si voit de tara prin boierii ei, un "senat" care sa-1 sfatuiasca, o administratie cu ierarhie si impartire de roluri si despartirea dupa ideile engleze, adoptate de francezii de la 1789, a celor
257) Influentele masajului si automasajului asupra capacitatii de relaxare si concentrare
(Tara fara ciocarlii), tara noastra incepand cu secolul trecut, fiind folosit in special de medicii (ortopezi, traumatologi, reumatologi, chirurgi), ca mijloc de recuperare a rahiticilor si invalizilor pe perioada de razboi
258) Amintirile lui George Enescu - 1881-1955
(Tara fara ciocarlii), Tara Romaneasca opera pentru pian si vioara ( ! ) de George Enescu, compositor roman in varsta de cinci ani. " In 1888 implinesc sapte ani. Varsta marilor rataciri... . La noi se raspandeste zvonul
259) Versiuni ale modelului cultural american
(Tara fara ciocarlii), tara in care revolutia a reusit practic, fara sa conduca ulterior la o distatura personala, ori de grup. Revolutia nu a fost un mijloc violent pentru realizarea unor scopuri de putere ale unui grup do
260) Relatii internationale
(Tara fara ciocarlii), tara oricat de mare si de bogata ar fi, nu se poate izola de restul lumii fara a nu avea consecinte negative din punct de vedere al dezvoltarii. O caracteristica a lumii contemporane o constituie exis
261) Guvernul Romaniei
(Tara fara ciocarlii), tara si popor,avand acelasi continut cu juramantul Presedintelui Romaniei.
262) Viata economico-sociala a Romaniei in prima jumatate a secolului al XVIII-lea
(Tara fara ciocarlii), Tara Romaneasca productia cerealiera se mentine la parametrii ridicati. Se mentin culturile plantelor cerealiere de baza, graul, orzul
263) Un intermezzo de Renastere apuseana in Moldova
(Tara fara ciocarlii), tara : doamna lui Alexandru Lapusneanu, Ruxandra, era fiica Elenei, si a despotului Ioan. Strainul avea si o intreaga genealogie scrisa --, care-si scriu genealogia nu sint totdeauna cei cari o poseda
264) Uniunea Europeana si Siria
(Tara fara ciocarlii), tara, astfel, rezolutia precizeaza : "De la inceputul recesiunii violente a protestelor pasnice din Siria in martie 2011 si in pofida ridicarii starii de urgenta anuntate la 21 aprilie 2011 de guvern,
265) Miscarea legionara in Dobrogea in perioada regimului monarhiei autoritare
(Tara fara ciocarlii), Tara", organizatie politica a Miscarii Legionare. Prin aceasta masura Codreanu si-a modificat insa doar strategia politica: a renuntat la actiunile legionare "la vedere" in favoarea celor clandestine.
266) Transportul maritim
(Tara fara ciocarlii), tara, certificatul de inmatriculare (de nationalitate) poate fi singura dovada acceptabila in privinta identitatii sale. Acest document da dreptul navei si echipajului la protectie juridica si asisten
267) Crestinismul timpuriu - 2
(Tara fara ciocarlii), tara partilor, lui Andrei, Scitia, lui Ioan Asia, unde si-a petrecut viata pina ce a venit la Efes". Scitia mentionata in textul citat ar fi Scythia Minor, adica Dobrogea de azi. Alti invatati neag
268) Diversiune si represiune - Timisoara 1989
(Tara fara ciocarlii), tara lor liderii politici ai Romaniei. Numai dictatorii paranoici Carol al II-lea si Nicolae Ceausescu s-au cramponat de Putere. Analiza faptelor de pina acum asupra preliminariilor revolutiei din dec
269) Puterile statului in conflict
(Tara fara ciocarlii), tara era polarizata. Nu se afla decat in limite extrem de restranse o clasa mijlocie, aceasta constand, mai ales, din profesiuni
270) Analiza swot Dedeman
(Tara fara ciocarlii), tara. DEDEMAN este probabil singurul magazin din Iasi de unde pot fi achizitionate absolut toate tipurile de materiale de constructii, utilaje tehnice si industriale-din acelasi loc. Suprafata de expu
271) Romania in anii tranzitiei spre regimul socialist totalitar
(Tara fara ciocarlii), tara, in sedinta FND din 24 ianuarie, comunistii au fixat tactica de urmat linia guvernarii, iar la Congresul Sindicatelor din 26-30 ianuarie 1945, problema cuceriri puterii politice a fost pusa desch
272) Documente comerciale si proceduri
(Tara fara ciocarlii), tara de destinatie. Agentul din Marea Britanie va pregati foi de expeditie/livrare pentru fiecare beneficiar al unei parti din incarcatura. Ele vor fi trimise prin banca exportatorului cu facturile co
273) Scoala Waldorf - fara manuale - fara note
(Tara fara ciocarlii), tara in care functioneaza o clasa in sistemul Waldorf. Sala e decorata cu jucarii din lemn sau din materiale naturale, iar papusile copiilor, facute din lana, matase ori bumbac sunt lipsite de orice e
274) Forumul Mondial al Apei
(Tara fara ciocarlii), tara care a depus mari eforturi pentru a rezolva problema inundatiilor repetate. Ea lucreaza de asemenea in parteneriat cu Statele Unite in aceasta problema.
275) Locul si rolul Federatiei Ruse in noua situatie internationala
(Tara fara ciocarlii), tara moderna, cu o politica rationala, capabila sa se integreze in comunitatea statelor civilizate, in stare sa-si rezolve contradictiile externe nu prin forta ci prin negocieri pasnice. Aceasta ar
276) Sociologie - Impactul drogurilor asupra tinerilor
(Tara fara ciocarlii), tara de tranzit dinspre Orientul Mijlociu catre Europa de Vest. Ca orice tara de tranzit, in timp, a devenit si consumatoare. Fenomenul a luat amploare dupa dupa '89. In perioada '90-'96, cuiburile tr
277) Tipologia regimurilor politice
(Tara fara ciocarlii), tara, in care guvernul gestioneaza si administreaza resursele societatii "in numele Maiestatii Sale", referinta formalizata neavand in realitate decat un aspect legat de traditie. In realitate, masuri
278) China in economia mondiala
(Tara fara ciocarlii), tara noastra.Tot aici sunt evidentiate si implicatiile aderarii Chinei la OMC , la sfarsitul a 15 ani de negocieri bilaterale si multilaterale. Ultimul capitol al lucrarii este destinat analizei pe
279) Marca produselor in promovarea vanzarilor
(Tara fara ciocarlii), tara in care se fabrica acesta; asadar, nu se poate confunda denumirea fabricii sau produsului cu marca acestuia. Marcile figurale sunt constituite din reprezentari grafice plane sau in relief, monoco
280) Caracterizarea lui Tudor Soimaru
(Tara fara ciocarlii), tara intr-un razes care prinde radacini, care devine exponent al taranilor, un Justitiar, infaptuitorul sfintei dreptati. Capabil de trairi sufletesti intense, Tudor, plin de emotie, se destainuies
281) Era Imperiala China
(Tara fara ciocarlii), tarat, de asemenea, ca el sa fie numit Primul August SuAZveran (Sf Huang-ti), succesorii sai urmand sa fie numiti "al doilea", "al treilea", pana la "o mie si zece mii de generatii". Printr-o "vene
282) Economie si societate
(Tara fara ciocarlii), tara exclusiv agricola de pana ieri, prin transformarea muntilor din hotar in rezervor viitor de energie economica de tot felul, dar mai cu seama fiindca cuprinde in statul stapanitor al gurilor Dunar
283) Statutul juridic al nobilimii romanesti din Regatul Ungariei
(Tara fara ciocarlii), Tara Ardealul si Slavonia. insa cel mai frecvent intalnim aceasta realitate, romaneasca si celorlalte popoare defavorizate, in actele cu caracter juridic de orice fel, cuprinsul carora este obligat
284) Spatiul romanesc intre diplomatie si conflict in Evul Mediu
(Tara fara ciocarlii), Tara Romaneasca, pe Vlad Tepes sau pe Laiota Basarab. Voievodul moldovean a urmarit si obtinerea sprijinului altor puteri europene, fapt demonstrat, de pilda, de trimiterea solului Ioan Tamblac la Ven
285) Guvernarea lui Petru Groza
(Tara fara ciocarlii), tara a unui "regim reprezentativ din toate gruparile democratice ale tarii" pentru a putea incheia tratatul de pace. Nota a fost respinsa de Ministerul de Externe roman. In aceste conditii, america
286) Conditiile documentarii in trecut si astazi
(Tara fara ciocarlii), tara, la fixarea aproximativa a evolutiei si la unele precizari privind relatiile sociale. Domeniile boieresti si manastiresti au fost formate din targuri, sate, suprafete nelocuite etc, care pute
287) Capitulatiile si problema printului strain 1866-1878
(Tara fara ciocarlii), tara din 2 iulie 1864: " caci Romanilor, trebuie sa v-o spun, si sigur voi o puteti constata, Romania numai de astazi reintra in autonomia sa din launtru, cuprinsa in vechile noastre capitulatii, inch
288) Consolidarea pozitiei internationale a Tarii Romanesti si Moldova
(Tara fara ciocarlii), Tara Romineasca, pe de alta parte. La inceputul anului 1365, in scopul impunerii suzeranitatii sale, Ludovic planuieste un razboi impotriva Tarii Rominesti. Pretentia regelui este pastrata in textu
289) Evolutia si structura nobilimii romanesti
(Tara fara ciocarlii), taranii sasi, in calitate de "iobagi ai regelui" (iobagiones regii), precui libertinii, taranii eliberati din iobagie, adesea impreuna cu pamantul, categ tot mai numeroasa dupa 1500. in fine, pe tr
290) Tehnici de manipulare in regimuri totalitare
(Tara fara ciocarlii), tara, biografia lui este imbunatatita cu noi elemente care sa demonstreze faptul ca din frageda pruncie s-a dovedit a fi predestinat sa conduca destinele tarii, poporului sau chiar intregii lumi. Dint
291) Impactul revolutiei industriale asupra evolutiei lumii moderne
(Tara fara ciocarlii), tara bine dezvoltata.Marea Britanie a fost unica tara in care au existat permizele necesare . Revolutia agrare prezenta petii interne de desfacere ,.abundentafortei de munca gratie progresului dem
292) Bucheteria de la Florenta
(Tara fara ciocarlii), tara ia parte la luptele pentru Unirea Principatelor, se numara printre devotatii lui Al. I.Cuza, fiind numit deputat si ministru in mai multe randuri. Isi sfarseste viata ca ambasador la Paris. Se st
293) Domeniul funciar al Craiovestilor
(Tara fara ciocarlii), Tara Romaneasca a adunat pe toti boierii lui, de i-a trimis la cinstita Poarta, de s-au parat cu el si l-au pierdut acolo. Iar apoi, de vreme ce au venit acei boieri de la Poarta, domnul lor i-a intre
294) Cand acuzatiile se intorc impotriva Rusiei
(Tara fara ciocarlii), Tara ar fi putut sa se dezvolte intr-un cu totul alt mod... La acea data [adica in fierberea anarhica din Februarie], statul a dat primele semne ale unui respect uman, premisele dreptului, libertatii,
295) Camarila - centru de putere in stat
(Tara fara ciocarlii), tara unde lasitatile si lipsa de pregatire ale corpului ofiteresc de grade mari a dus la dezastrul din primu
296) Retelele secrete ale Vaticanului 4
(Tara fara ciocarlii), tara lor. Cum era posibil ca niste calugari si un stat "fara tunuri", a carui unica menire era tocmai slujirea pacii, sa actioneze din umbra cu scopuri sangeroase, nu se intreba nimeni. Din fericire,
297) Participarea Romaniei la al Doilea Razboi Mondial
(Tara fara ciocarlii), tara a armatelor III si IV romane, operatiune realizata in lunile februarie-aprilie 1943. operatiunile din Kuban (1 februarie-9 octombrie 1943) in care au fost antrenate trupele romane atasate gru
298) Originea lui Mihai Viteazul - cariera sa ca dregator in lupta impotriva dominatiei otomane
(Tara fara ciocarlii), tara. Aici, el gaseste o situatie din cele mai grele, datorii mari catre camatarii din Constantinopol, la care se imprumutasera domnii dinaintea lui si chiar el insusi;
299) Opinii despre Craiovesti si domeniul lor
(Tara fara ciocarlii), Tara Romaneasca. Ceea ce a preocupat pe istorici in primul rand a fost problema originii acestei familii, care, cel putin aparent, ajunge la o mare insemnatate politica dintr-o data, la sfarsitul s
300) Camarila intra in scena
(Tara fara ciocarlii), taranimii fiind in incapacitate de plata a datoriilor contractate la banci si camatari. Grigore Iunian - vicepresedinte al P.N.T. - preconiza o devalorizare controlata a leului, pana ce t
301) Henric al VII-lea
(Tara fara ciocarlii), tara. Cuvantul gentleman, care inAZcepe a fi folosit sub domnia reginei Elisabeta, e departe de a avea acelasi sens pe care-l are cuvantul francez gentilhomme. Cineva putea fi gentleAZman fara sa fie
302) Henric al III-lea si Simon de Montfort
(Tara fara ciocarlii), tara; se conveni ca cele doua parti sa accepte arbitrajul lui Ludovic cel Sfant, regele Frantei, care se bucura de un mare prestiAZgiu in Europa. Regele si fiul sau, Eduard, se imAZbarcara pentru a se
303) Barbu Delavrancea Apus de soare
(Tara fara ciocarlii), tara, fara a-si fi luat doctoratul in drept, dar cu o solida si vasta cultura literar-artistica. Se inscrie la baroul Ilfov.Reia colaborarea la Romania libera. Ia numele literar de Barbu Delavranc
304) Tipologia regimurilor politice
(Tara fara ciocarlii), tara, in care guvernul gestioneaza si administreaza resursele societatii "in numele Maiestatii Sale", referinta formalizata neavand in realitate decat un aspect legat de traditie. In realitate, masuri
305) Studiu de caz - mediul de marketing Unilever pierde razboiul detergentilor
(Tara fara ciocarlii), tara a tara; astfel, in Olanda, detergentul era comercializat sub numele de Omo Power, in Marea Britanie sub cel de Persil Power, iar in Franta era cunoscut ca Skip Power. Conform afirmatillor facute
306) Raport asupra studiului de caz - John Higgins
(Tara fara ciocarlii), tara cu un grad scazut de individualism, statul are un rol,dominant in sistemul economic. Ca urmare, companiile trebuie sa mentina relatii cat mai bune cu autoritatea publica,insa acest fapt nu a fost
307) Revolta populara de la Timisoara
(Tara fara ciocarlii), tara, iar in Timisoara fusese data inca de dupa-amiaza. Alarma partiala de lupta implica automat toate masurile transmise de Milea la ora 21.00. Practic, ca sa luam un exemplu, "intarirea pazei cazarm
308) Pentru o noua conceptie a economiei
(Tara fara ciocarlii), tara sa. Da, dar... celelalte tari?... Interesele economice distrug intotdeauna morala. Cind li se da prioritate, toate calitatile bune se sterg si sunt inlocuite de egoism, viole
309) Pe urmele faraonilor
(Tara fara ciocarlii), tara comunista, turismul extern da o posibilitate unica actualei generatii dar si celor care au cunoscut restrictiile r
310) Moldova in a doua jumatate a secolului al XIV-lea
(Tara fara ciocarlii), tara, domnii, dupa sovaielile de la inceput, cind nu stiau daca o sa se poat desface de Ungaria, vazind ca Moldova ramine, cautara sa aiba o forma bise riceasca in legatura cu or
311) Moscova - inchisoarea Liubianka
(Tara fara ciocarlii), tara au fost comunicate in Magazin istoric de dr. Tatiana Pokivailova (nr. 8/1995).
312) Clauze inscrise in contractul de navlosire
(Tara fara ciocarlii), tara , incarcatura utila si piesele de colt - Conventia a stabilit ca fiecare dintre containere va purta fixata permanent o placuta de securitate de 200x100 cu date despre container. -
313) Dispozitii generale conducatori autovehicule
(Tara fara ciocarlii), tarare judecatoreasca ramasa definitiva pentru o infractiune la regimul circulatiei pe drumurile publice sau de omor, lovire ori vatamare cauzatoare de moarte, vatamare corporala grava, talharie, ultr
314) Balta Alba de Vasile Alecsandri
(Tara fara ciocarlii), tara salbatica .Inchipuiti-va dar ce revelatie s-a facut in creerii mei cand a doua zi dimineata am vazut o multime de caleste europinesti pline de figure europinesti ."Notatiile atrag atentia citit
315) Prefectul
(Tara fara ciocarlii), tara noastra, functia de prefect a fost instituita prin Legea pentru consiliile judetene nr.396 din 2/14
316) Comunismul
(Tara fara ciocarlii), tara din sfera de influenta sovietica ce mai pastra aceasta institutie, de remarcat, deci, opozitia regelui). In acest context, comunistii au facut ultimul pas in asigurarea dominatiei lor asupra tari
317) Tranzactii
(Tara fara ciocarlii), tara export); 9) Bc export transmite doc bc import; 10) Bc import, pe baza doc primate si verify, ef p creditand bc export; 11) bc export remite doc import pt a intra in posesia mf.
318) Andorra
(Tara fara ciocarlii), tara inspre Spania (la cel mai jos punct a tarii, 870 m).Clima Andorrei este similara cu clima temperata a vecinelor sale, insa altitudinea ridicata a tarii cauzeaza mai multa zapada iarna si temperat
319) Alexandru Ioan Cuza
(Tara fara ciocarlii), tarani si printre ei. Poate ca si aceasta explica, in parte, dragostea sa pentru oamenii satelor. Trimis la Iasi, in pensionul deschis nu de mult la marginea orasului de francezul Victor Cuenim (unul
320) Nuvela - particularitatile de constructie a unui personaj
(Tara fara ciocarlii), tara cu ajutor turcesc. Solia celor patru boieri ( Veverita, Motoc, Spancioc si Stroici ) incearca sa-l convinga sa renunte la tron, sustinand ca "norodul nu te vrea, nici nu te iubeste, Maria ta ..."
321) Romania in vara anului 1940 sub impactul politicii de forta - 55 de ani dupa Dictatul de la Viena
(Tara fara ciocarlii), tara noastra, au pavat calea pentru loviturile ce au urmat la adresa Romaniei. Obiectivul puterilor totalitare si al statelor revizioniste era, in fond, desfiintarea Romaniei ca stat independent si su
322) Etnogeneza, autohtonia, unitatea si continuitatea poporului roman in vatra stramoseasca - Evolutia mijloacelor de navigatie pe Dunare si Marea Neagra
(Tara fara ciocarlii), tara mai tarziu, din care pricina ar fi fost considerati "tolerati"! "Reactia" lui Sulzer era reactia "natiunilor politice" in fata revendicarilor "plebei valahe", ce le punea in discutie privilegiile
323) Botosani - Suceava - Siret - Suceava
(Tara fara ciocarlii), Tara Romaneasca si Moldova in secolul al XV-lea se numara si Suceava. Suceava a cunoscut cea mai mare inflorire in vremea domniei lui Stefan cel Mare (1457--1504), cind numele orasului s-a impus pina
324) Etica si deontologia profesiei de asistent medical
(Tara fara ciocarlii), tara la tara, in functie de educatie si model cultural. Se identifica cateva principii si valori etice de care trebuie sa tina seama asistentul medical: autonomia binefacerea (beneficienta
325) Fabrizio Colonnna
(Tara fara ciocarlii), tara arata ca sunt preferati oamenii de la tara, ca fiind mai robusti, mai reAZzistenti la oboseala, mai obisnuiti sa traiasca sub cerul liber, sa infrunte arsita soarelui, sa prelucreze fierul, sa sa
326) Erotism si obscenitate
(Tara fara ciocarlii), tara. in strainatate, e drept, aerul ei "gay" a fost valorizat pozitiv. A fost cit pe-aci sa "intru in circuit"! EdiAZtia olandeza are pe coperta un adolescent gol, intr-o poAZzitie foarte gratioasa.
327) Electra si Oreste in piesa Electra - Jean Giraudoux
(Tara fara ciocarlii), tara si va trimite la moarte mii de nevinovati, cerand razbunarea imediata. De fapt, Giraudoux si-a imaginat ca va izbucni un razboi inainte de final. Egist singur poate salva tara, dar Electra nu i-o
328) Iona - Marin Sorescu particularitatile de constructie a unui personaj
(Tara fara ciocarlii), Tara de Foc este tot Iona, omenirea intreaga este Iona, daca-mi permite. Iona este omul in conditia lui umana, in fata vietii si in fata mortii". Asadar, ni se propune o alta formula de spectacol dram
329) Descriptio re-scriptio Moldaviae
(Tara fara ciocarlii), Tara Moldovei a fost una din piesele de baza ale constructiei statale romanesti, care in context european conteaza drept una din principalele tari ale Europei Central-Estice. Marginalitatea resimtita
330) Diploma Cavalerilor Ioaniti - Bela al IV-lea
(Tara fara ciocarlii), tara Lytua, in afara de tara Hategului cu cele ce tin de ea, sa le culeaga sus zisa casa. Mai voim ca amintitii olati sa ajute pe sus zisii frati cu mijloacele lor ostasesti intru apararea tarii si in
331) Iona - forme ale dramaturgiei in teatrul modern
(Tara fara ciocarlii), Tara de Foc este tot Iona, omenirea intreaga este Iona, daca-mi permite. Iona este omul in conditia lui umana, in fata vietii si in fata mortii". Asadar, ni se propune o alta formula de spectacol dram
332) Iona - particularitati ale compozitiei si constructiei subiectului
(Tara fara ciocarlii), Tara de Foc este tot Iona, omenirea intreaga este Iona, daca-mi permite. Iona este omul in conditia lui umana, in fata vietii si in fata mortii". Asadar, ni se propune o alta formula de spectacol dram
333) De la economia restransa la economia generala
(Tara fara ciocarlii), tara" care este filosofia. nu-si pune nici o intrebare, pe cind, "bolund la cap, doar Kierkegaard te mai ia la intrebari"4; cel care, "catre sfirsitul vietii",.
334) Alexandru Macedonski
(Tara fara ciocarlii), Tara, via Venetia, unde face escala. Cu acest prilej viziteaza si Lido. Trecere prin Triest. Aduce cu sine un bogat fond emotiv. 28 mai Macedonski soseste in Bucuresti. Ambitii literare. septembrie Ap
335) Alexandru Titrus
(Tara fara ciocarlii), taraste sa plece la Bucuresti, unde, printr-o intamplare fericita, reuseste sa realizezeze prima inregistrare audio. Se intoarce la Ocna Mures si impreuna cu fratii si tatal continua sa cante la nunti
336) Aro Pale - denumirea si obiectivul de activitate
(Tara fara ciocarlii), tara de provenienta) - mijlocul de transport utilizat - tipul clientelei (individuala sau de grup, cu sau fara rezerve, V.I.P., client obisnuit "al casei") - cine a efectuat eventuala rezervare (
337) Tudor Arghezi - lucrare
(Tara fara ciocarlii), tara . Ingrijorat de soarta copilului, lasat pe "un brat strain", Tudor Arghezi se hotareste sa plece la Paris, pentru a-ireglementa situatia . In acelas timp ,intentiona sa-si continue si studiile .
338) Mihai Viteazul 1593-1601
(Tara fara ciocarlii), tara in Octombrie 1593.In acest timp, Papa Clement VIII si imparatul Rudolf II al Austriei vroiau o alianta crestina pentru alungarea turcilor din Europa, la care aderasera deja Sigismund Bathory, pri
339) Alexandru Lapusneanu - caracterizare
(Tara fara ciocarlii), tara si pana in clipa mortii. Tot ceea ce se intampla in aceasta nuvela poarta pecetea duritatii lui Lapusneanu. Astfel in capitolul I Lapusneanu este prezentat de catre autor, in detaliul frapant,
340) Somajul
(Tara fara ciocarlii), tara, la un moment dat. Efectivul fortei de munca nu cuprinde urmatoarele categorii de persoane: elevii, studentii, cei ce-si desfasoara activitatea in gospodariile casnice, pensionarii, persoanele
341) Iona - particularitatile unui text dramatic studiat
(Tara fara ciocarlii), Tara de Foc este tot Iona, omenirea intreaga este Iona, daca-mi permite. Iona este omul in conditia lui umana, in fata vietii si in fata mortii". Asadar, ni se propune o alta formula de spectacol d
342) Apele naturale
(Tara fara ciocarlii), Tara noastra ocupa locul 21 in Europa in privinta resurselor de apa formate pe teritoriu (37 miliarde mAł/an - 1800 mAł/an.loc.) si locul 11 daca se au in vedere resursele totale de apa, inclusiv cele
343) Cauzele favorizante ale aparitiei cancerului si posibilitatile de combatere a acestuia
(Tara fara ciocarlii), tara. Din Giurgiu si Calarasi pana la Sibiu, solurile au fost impregnate cu insecticide de tip HCH si DDT. In sol, concentratia lor depaseste de 40 de ori limita maxim admisa.Concentratii mari sunt in
344) Zargidava
(Tara fara ciocarlii), tara si despre cetatile elenice presarate pe tarmul pontic. Despre rest, nimic mai mult decit faima temutei sageti getice si acea a ucigatoarelor plante ale Dunarii, din care se distilau sucuri pentru
345) Unirea Tarilor Romane sub conducerea lui Mihai Viteazul
(Tara fara ciocarlii), Tara Romaneasca - de la 24.000 de galbeni in anul 1542,la 155.000 de galbeni in anul 1593;in Moldova - de la 30-35.000 de galbeni pe la mijlocul secolului al XVI-lea,la 65.000 de galbeni in anul 1593;
346) Un naturalist german prin Bucovina, Ardeal si Moldova la sfarsitul secolului al XVIII-lea
(Tara fara ciocarlii), Tara Romaneasca, platind o contributie in valoare de 112 000 fii rini; 11 000 de familii erau din Ardeal. Alti trec in Moldova, in Serbia, ba auti rul crede ca in Siberia chiar. Secuii moldoveni se to
347) Inochentie Micu Klein - iluminist de talie europeana
(Tara fara ciocarlii), tara, exclusi de la drepturile acordate in principiu tuturor cetatenilor imperiului. Nici macar unirea, in 1701, a unei bune parti a romanimii ardelene cu biserica Romei nu a determinat o schimbare ra
348) Un om obisnuit
(Tara fara ciocarlii), tara... Dar nici n-avea rost sa se gandeasca la asta, ce-i venise femeii asteia sa-i vorbeasca despre toate prostiile carora el aproape ca isi dedicase viata?! In fond nu erau toate decat niste pr
349) Andrei Makine
(Tara fara ciocarlii), tara aceasta, atat de straina pentru femeie si chiar mai straina pentru barbat... Sub ferestre, garnitura de tren se zdruncina, incepe sa zangane in ritmul sau sacadat de otel. Cei doi urmaresc in
350) Floarea tacerii - eseu
(Tara fara ciocarlii), tara usor de subjugat economic si ideologic. Scopurile nu sunt declarate, dar rezulta din diferite actiuni. Unele vor fi prezentate in cele ce urmeaza. Asa i ca ii cunoasteti pe cei care au inrobit ta
351) Constructia subiectului intr-un basm cult
(Tara fara ciocarlii), tara". In acelasi context aflam ca acolo traia "un crai care avea trei feciori". Intr-o alta imparatie craiul avea un frate mai mare, a carui batranete era alinata de trei fiice. Intriga, moment a
352) Salvatorul ficatului - Armurariul
(Tara fara ciocarlii), tara o planta exclusiv de cultura, care creste in zone mai calde, cum ar fi Dobrogea, Oltenia, sudul Moldovei, Subcarpatii Sudici. Candva se cultiva in aceste zone pe suprafete intinse, fiind obtinut
353) Micul business in Republica Moldova
(Tara fara ciocarlii), tara, aici fiind ocupati circa 57 la suta din toti salariatii intreprinderilor mici si mijlocii.Potrivit surselor oficiale, pe parcursul ultimilor doi ani se constata o ameliorare a situatiei economic
354) Viata unui terorist in Romania
(Tara fara ciocarlii), tara noastra: "Salutam cu rezbect, jefu'. Aderizat la Romania cu bomba la valiza ascuns bine; dragut fara problem control aerobort, fiindca mai gasit un bagaj pierdut be drum. Pastrat dolar american
355) Jocuri de vacanta
(Tara fara ciocarlii), tara cu cei mai multi eroi in viata pe cap de locuitor.Si pentru ca trebuia creata o traditie si in acest domeniu, am creat-o: numai eu stiu vreo trei-patru eroi ai revolutiei decembriste care au fost
356) Liga Natiunilor
(Tara fara ciocarlii), tara a fost recunoscuta pe plan international numai de Italia si Germania, restul lumii considerand-o o regiune a Chinei. In 1932, fortele aeriene si maritime ale armatei japoneze au bombardat orasul
357) Mihail I - domnitorul Tarii Romanesti
(Tara fara ciocarlii), tara tatarasca si amandoua partile de dincoace si peste Dunare si pana la Poarta de Hier si pana la Marea Neagra"), se refera la mosnenii "de Star Chiojdul". Cee
358) Izvorul noptii
(Tara fara ciocarlii), tara - Sebes, Brasov, Sibiu -, urmeaza cursurile Universitatii din Viena, unde studiaza filosofia si isi ia doctoratul. Universul liric porneste din momentul semnificativ al anului 1919, an in care a
359) O moarte care nu dovedeste nimic - Anton Holban
(Tara fara ciocarlii), tara a protagonistului si cu o batalie a acestuia, in pragul isteriei, pentru recastigarea femeii. Irina cedeaza afectiv, nu si moral, caci refuza sa-si paraseasca sotul.intors la Paris, Sandu afla de
360) Comparatie intre doua sisteme de management
(Tara fara ciocarlii), tara sau alta, deci recomandarea teoretica anterioara poate prezenta interes numai pentru managerii din fiecare organizatie. Inca de la inceputurile afacerilor stilul si abilitatile de management s-a
361) Un ajutor in lupta cu cancerul
(Tara fara ciocarlii), tara noastra sub forma de "suplimente alimentare naturale". In ce tipuri de cancer se recomanda aceasta clisma? Fiind o terapie ampla, de purificare, se recomanda in orice tip de cancer. Numai ca, evi
362) Consum de droguri in Romania
(Tara fara ciocarlii), tara noastra in randul populatiei generale(15-64 de ani) era de 1.7%, in 2011 ea s-a triplat la 4.3%. Prevalenta consumului recent in randul studentilor este 9% si, ca si in cazul consumului de-a lun
363) Calatori straini in ajunul domnilot pamanteni
(Tara fara ciocarlii), tara. Linga hotarul Moldovei li piere cah si, cind se pregateau sa intimpine cu armele pe acei ale caror glasuri necunoscut se auzeau in apropiere, au in fata lor un boier din imprejurimi, cel din
364) Agentul de asigurari
(Tara fara ciocarlii), tara. Se lucreaza si la sfarsit de saptamana. MEDIU DE ACTIVITATE Activitatea se desfasoara in interior, in incaperi curate si luminoase, cu ambianta placuta si atractiva pentru clienti. Microcli
365) Cancerul poate sa fie invins
(Tara fara ciocarlii), tara si creeaza sentimentul unei solidaritati umane. Tineti speranta vie pentru multi oameni disperati. Multumesc cumnatei mele, care are colectia "Formulei AS", caci ea mi-a selectat articolele, m-a
366) Viata lui Henri Coanda
(Tara fara ciocarlii), tara, la Liceul Militar din Iasi 1899. Termina liceul in 1903 primind gradul de sergent major si isi continua studiile la Scoala de ofiteri de artilerie, geniu si marina din Bucuresti. Detasat la u
367) Tragicul an 1940 in istoria romanilor
(Tara fara ciocarlii), tara petroliera si cerealiera in ansamblul intereselor germane. Solicitarile germane nu au ramas fara ecou din moment ce, a doua zi, dimineata, pe 26 iunie 1940, Molotov a limitat revenAZdicarile sovi
368) Cercetarea Omnibus
(Tara fara ciocarlii), tara, din cauza numarului mic de companii care investesc in cercetarea de marketing, se realizeaza in exclusivitate cercetari lunare; Recoltarea datelor: Se realizeaza pe baza de chestionar apl
369) Sanatatea si mentinerea ei
(Tara fara ciocarlii), tara la alta, simptomele sunt aceleasi: instalare brusca, oboseala extrema, frisoane sau temperatura scazuta, laringe inflamat, noduli limfatici sensibili, dureri musculare, migrene, dureri de incheie
370) Un calator italian inainte de Mihai Viteazul - Bottero
(Tara fara ciocarlii), tara dupa acel stapinitor pe care-1 cunostea intii; de exemplu parte din Grecia continentala se chema la dinsii provinci lui Carol, Garl-IH; Dobrogea, dupa Dobrotici care a stapinit pe aici, Dobrug
371) Un domnitor viteaz si drept - Vlad Tepes
(Tara fara ciocarlii), tara, prin pedepsele drastice pe care le administreaza hotilor si celor necinstiti. De asemenea, Tepes a pastrat si a consolidat institutiile centrale, asigurand insa o mai mare modalitate a drega
372) Cativa calatori de la sfarsitul veacului al XVIII-lea
(Tara fara ciocarlii), tara fara fabrici de postav, sosesc din Lipsea i cu multa greutate, nu se fac pe apa, pentru marele folos al comer-triac. De aici se duce, cu o sanie de posta, platita zece bani de cal, >sti. Impresia
373) Comisia evenimentelor din decembrie
(Tara fara ciocarlii), tara era atacata. Restul de 20% urma sa asigure paza cazarmilor. P^na sa se desmeticeasca armia rom^ana, care nu reusea sa identifice agresorul, a venit ordinul mai explicit si redactat in 14 puncte,
374) Hanu Ancutei - Mihail Sadoveanu
(Tara fara ciocarlii), Tara de Jos , baut din oala de lut rosu.Teatral si solemn , pentru ca din modul cum e notata oralitatea vorbirii putem deduce tonul si gesturile personajului comisul Ionita , razasul cel fudul de la D
375) Iapa lui Voda
(Tara fara ciocarlii), tara-de-Jos de nu mai aveau vierii unde sa puie mustul. S-au pornit din partile noastre carausii ca s-aduca vin spre munte, s-atuncea a fost la Hanul Ancutei vremea petrecerilor si a povestilor. T
376) Harap Alb - comentariu de Ion Creanga
(Tara fara ciocarlii), tara". "Povestea lui Harap-Alb" este insa un basm cult, deoarece are autor cunoscut, Ion Creanga, perspectiva narativa fiind aceea de narator omniscient. Naratiunea la persoana a III-a imbina supr
377) Fisa bio-bibliografica Mihai Eminescu
(Tara fara ciocarlii), tara in 1872, pu-blica "Egipetul" si nuvela "Sarmanul Dionis". Sustinut material de "Junimea", urmeaza - intre 1872-1874 - cursuri de filosofie la Universitatea din Berlin, fara insa a-si incheia stud
378) Hanu Ancutei de Mihail Sadoveanu
(Tara fara ciocarlii), tara izolati de colectivitatile lor de obarsie, datorita indeletnicirii, caracterului, ori fiindca le-a fost dat sa sufere o "rana", adica o restriste, o injurie sau o opresiune. in privinta indele
379) Mihail Sadoveanu 1880-1961
(Tara fara ciocarlii), tara in lung si-n lat, gasindu-si in aceste escapade multe dintre subiectele operelor sale avand ca subiect descrierea naturii: Tara de dincolo de negura, Imparatia apelor, Valea Frumoasei, Povestile
380) Diabetul zaharat
(Tara fara ciocarlii), tara noastra, este de 3,1 % astazi, fata de 0,2 % in 1942. Putin frecvent la tineri (0,65 % intre 25 - 30 ani), fata de varstele inaintate, 3,8 % intre 41-55 ani, 7,3 % intre 55 - 60 de ani si 8,1 % i
381) Citate sociologie
(Tara fara ciocarlii), Taranul lucra pentru consumare si nu pentru schimb. In familia taraneasca se lucrau mai toate cele trebuitoare familiei. Taranul muncea la camp, taranca pe langa camp mai tesea panza pentru camasi, la
382) Tehnici de manipulare in regimuri totalitare
(Tara fara ciocarlii), tara, biografia lui este imbunatatita cu noi elemente care sa demonstreze faptul ca din frageda pruncie s-a dovedit a fi predestinat sa conduca destinele tarii, poporului sau chiar intregii lumi. Dint
383) Tehnici de manipulare in regimuri totalitare 2
(Tara fara ciocarlii), tara, biografia lui este imbunatatita cu noi elemente care sa demonstreze faptul ca din frageda pruncie s-a dovedit a fi predestinat sa conduca destinele tarii, poporului sau chiar intregii lumi. Dint
384) Biletul de calatorie pentru pasageri in cadrul Companiei TAROM S.A.
(Tara fara ciocarlii), tara. Acest nou produs foloseste interfata cu urmatoarele produse SITA, deja utilizate de TAROM: -GABRIEL II RESERVATIONS -AIRFARE -TICKETING -DEPARTURE CONTROL SYSTEMS Deasemenea produsele:
385) Basmul Povestea lui Harap-AIb
(Tara fara ciocarlii), tara". "Povestea lui Harap-AIb" este insa un basm cult, deoarece are autor cunoscut, Ion Creanga, perspectiva narativa fiind aceea de narator omniscient. Naratiunea la persoana a III-a imbina supranat
386) Alexandru Lapusneanu
(Tara fara ciocarlii), tara. Doamne! sloboade ostile aceste de pagini; vina numai cu citi moldoveni ai pe linga maria-ta si noi chizesluim ca un fir de par nu se va clati din capul inaltimei-tale; si de-ti vor trebui osti,
387) Contract de imprumut de folosinta
(Tara fara ciocarlii), tara si din strainatate, fara acordul prealabil al comodantului. III. OBLIGATIILE PARTILOR 3.1. Obligatiile comodantului sunt urmatoarele: a) sa predea spre folosinta comodatar
388) Formarea principatului Transilvaniei
(Tara fara ciocarlii), taranii rasculati la 1437 in conventia lor cu nobilii : universitas hungarorum et valachorum. Termenii de la 1437 sau din reinnoirile urmatoare ale uniunii continuau pe cei t
389) Conceptul de integrare economica
(Tara fara ciocarlii), tara in curs de dezvoltare (Mexic). NAFTA reprezinta un bun exemplu de cooperare - cu reflexe la scara mondiala - intre Nordul industrializat si Sudul in curs de dezvoltare, intre care exista un pute
390) Revolutia de la 1848-1849
(Tara fara ciocarlii), Tara Romaneasca si Moldova doreau: - Autonomie fata de Imperiul Otoman; - Desfiintarea protectoratului rusesc. -In Trans
391) Am invatat ceva
(Tara fara ciocarlii), tara si in strainatate; sa nu asculte de mintile intelepte din deceniile anterioare; sa caute deliberat uitarea, iar nu aducerea aminte, sa nege continuitatea si sa proclame cu fiecare ocazie noul.
392) Fisa de lectura Baltagul
(Tara fara ciocarlii), Tara de dincolo de negura", "Dumbrava minunata", "Maria Sa, puiul padurii", "Umbre", "Duduia Margareta" etc. Genul literar: epic Specia literara: roman Op
393) Mihai Eminescu 1850-1889
(Tara fara ciocarlii), tara citeste in cadrul unei sedinte ale ,,Junimii" citeva poezii scrise in timpul studiilor in strainatate,printre care si ,,Lacul". - se inscrie la Universitatea din Berlin,fiind inmatriculat ca stud
394) Nascuti la inceputul anilor 70-80
(Tara fara ciocarlii), Tara, tara! Vrem ostasi","Pac Pac", "Hotii si vardistii", ultimii care au strigat "Un doi trei la perete stai", ultimii care au folosit telefoanele cu fise, dar primii care am facut petre
395) Igiena
(Tara fara ciocarlii), tara noastra baza sistemelor de calitate totala integrata pe baza conceptului de la ferma la farfurie.
396) Oferta de bani
(Tara fara ciocarlii), tara la alta, in functie de gradul de dezvoltare a economiei. De asemenea, inovatiile financiare impun revizuirea in timp a continutului agregatelor.
397) Mihai Eminescu 4
(Tara fara ciocarlii), tara, dar, in ciuda unor aparente perioade de insanatosire, boala inainteaza necrutator si la varsta de 39 de ani - 15 iunie 1889 - Mihai Eminescu se stinge din viata in casa de sanatate a doctorului
398) Baltagul - rezumat 4
(Tara fara ciocarlii), tarand sa plece in cautarea lui dupa sarbatorile de iarna, isi cheama fiul, pe Gheorghita, plecat la apa Jijiei, cu oile la pasunat, in speranta ca el ii va fi sprijin in aflarea adevarului. Instii
399) Epoca multinationalelor
(Tara fara ciocarlii), tara capital si tehnologie valoroasa. Pe de alta parte, se tem ca ar putea fi dominati si exploatati de aceste firme puternice. jtjimeni nu contesta faptul ca IED au devenit o caracteristica esen{
400) Igiena apei
(Tara fara ciocarlii), tara noastra st normati emitatori de rad α si β care st cei mai nocivi pt organism. 3.Conditii chimice Unele subst ch ce se gasesc in apa st toxice si de acea nut b sa dep anumite limite. E
401) Anchetator - anchetat
(Tara fara ciocarlii), tara fara criminalitate. Noul model social trebuie sa includa criminalitatea cu tot ce decurge din ea. "A venit timpul sa secam mlastinile, nu sa ucidem crocodilii". Cand recoltezi date in puscar
402) Miscari epirogene ale scoartei terestre
(Tara fara ciocarlii), tara, datorita miscarii de scufundare a sectorului sudic al tarii, raurile de aici si-au schimbat mult directia. 2. Miscari verticale din timpurile geologice Sunt puse in evidenta dupa efectele pe
403) Enigma Otiliei
(Tara fara ciocarlii), tara), cu Olguta (La Medeleni) sau Adela. Otilia este fascinanta, mereu imprevizibila, dilematica prin comportament; iubita de parintele nesigur, de Felix care-i infioara corzile inimii, ocrotita
404) Fratii Jderi - epopee a domniei lui Stefan cel Mare
(Tara fara ciocarlii), tara fara randuiala", unde poruncesc "multi stapani". Acum se contureaza vechiul conflict domnitor-boieri.
405) Oralitatea la Ion Creanga si Ion Neculce
(Tara fara ciocarlii), tara si prin ura neimpacata impotriva asupritorilor si exploatatorilor turci , el a izbutit in ce priveste felul de a-si exprima ideile si sentimentele sa se identifice cu poporul. Neculce este
406) Crima de la teatrul Ford
(Tara fara ciocarlii), tara indurerata, care numai cu cinci zile in urma isi condusese presedintele pe ultimul drum, astepta raspunsul la intrebarea: Cine dirijase mana asasinului John Wilkes Booth, cine se afla in spatele
407) Oferta de turism si servicii turistice
(Tara fara ciocarlii), tara la tara, in functie de conditiile geografice si nivelul de dezvoltare a retelelor si mijloacelor de transport. De exemplu, in calatoriile internationale din Germania autoturismul detine 40%, in I
408) Tendinte in dezvoltarea comertului mondial
(Tara fara ciocarlii), tara; traditiile economice; apropierea geografica a statelor si stabilirea anumitor raporturi de complementaritate economica dinamica intre ele; o serie de factori extraeconomici (dominatia coloniala,
409) Managementul productiei
(Tara fara ciocarlii), tara, fara ca prin aceasta sa se dauneze calitatii productiei. Includerea in plan, pe baza studiilor de marketing, a unor produse noi sau modernizate, care sa asigure cresterea continua a productiv
410) Legiunea Arhanghelul Mihail
(Tara fara ciocarlii), tara- Regatul Romaniei devenita independenta de abia in 1877 a devenit deocamdata- mai ales pozitiei abile a regelui Ferdinand si primului ei ministru Bratianu- o putere regionala de care trebuia sa s
411) Arhimandrit Ciprian Zaharia
(Tara fara ciocarlii), Tara Romaneasca, foarte probabil pe vTemea lui Constantin Bran-coveanu si a Mitropolitului Antim Iv'ireanu, deci in perioada apogeului vietii bisericesti si culturale a Tarii Romanesti. El va stra
412) Balanta de plati externe
(Tara fara ciocarlii), tara se realizeaza sub forma balantei de plati externe. Aceasta reprezinta (potrivit definitiei Fondului Monetar International) un tablou statistic sub forma contabila care inregistreaza sistematic an
413) Codul penal al Romaniei
(Tara fara ciocarlii), tara. Pentru infractiunile indreptate impotriva intereselor statului roman sau contra unui cetatean roman, infractorul poate fi judecat si in cazul cand s-a obtinut extradarea lui. Dispozi
414) Istoria dreptului administrativ
(Tara fara ciocarlii), tara ( boieri fara dregatorii). Aceasta se explica prin aceea ca domnul a fost creatia boierilor, alegandu-l , si tot ei controlandu-i activitatea pentru ca domnul sa nu le incalce drepturile si privi
415) Dreptul in prima perioada a regimului turco-fanariot
(Tara fara ciocarlii), tarat ca preoti sa fie recrutati numai dintre stiutorii de carte.Clerul a fost scutit de plata darilor. Toate aceste reforme infaptuite pana in anul 1740 de catre C-tin Mavrocordat au fost sistematiz
416) Functiile managementului
(Tara fara ciocarlii), tara noastra, desi cunosc anumite deosebiri, totusi, cele mai multe dintre parerile formulate converg catre urmatoarele functii:previziune, organizare, coordonare, antrenare-motivare, controlevaluare
417) Sistemul resurselor financiare publice
(Tara fara ciocarlii), tara fara acoperire este posibila, dar in acelasi timp are efecte negative. Pe de o parte, apar efecte inflationiste ce duc la sporirea resurselor financiare: cresc incasarile din impozite pe venit,
418) Europa - generalitati
(Tara fara ciocarlii), tara noastra, din Orientul Mijlociu, fac parte: Siria, Egiptul, Israelul, Libanul, Iordania; limita rasariteana a acestei regiuni poate fi extinsa pana la Iran exclusiv, iar dupa unele surse inglobeaz
419) Istoria asigurarilor
(Tara fara ciocarlii), tara noastra cu mult inainte de secolul al XIX-lea prin care locuitorii unei comune se intrajutorau reciproc. Daca o vita se accidenta, aceasta era sacrificata si carnea ei era distribuita intre locui
420) Indicatorii dezvoltarii regionale
(Tara fara ciocarlii), tara cresterii economice, in sensul ca aceasta din urma nu poate continua pe termen lung fara inovatie tehnologica si fara schimbari structurale, posibile doar intr-o tara dezvoltata.
421) Prioritatile exceptionale
(Tara fara ciocarlii), tara si in strainatate - Buletinul Oficial de Proprietate Industriala (BOPI).Potrivit art. 42 alin. 1, inventia care face obiectul unei cereri de brevet nu poate fi divulgata fara acordul solicitantul
422) Institutile Uniunii Europene
(Tara fara ciocarlii), tara membra UE sau incheiat acorduri preferentiale. Care urmareau sa faciliteze accesul anumitor categorii de bunuri pe piata comunitara. Politici in domeniul concurentei: Necesitatea unor politic
423) Evaluarea riscului - notiuni de baza
(Tara fara ciocarlii), tara la tara. Schimbarile survenite in mediul politic pot constitui si o sursa de oportunitati pentru indivizi si organizatii (de exemplu abolirea apartheidului in Africa de Sud). Mediul intern al
424) Stiinta si ingineria produselor alimentare ecologice
(Tara fara ciocarlii), tara noastra. Incepand cu Conferinta asupra mediului de la Stockolm din 1972, oamenii au inceput sa recunoasca faptul ca, degradarea mediului inconjurator este dependenta de bunastarea omenirii si
425) Productia de zahar
(Tara fara ciocarlii), tara se situa in anul 1980 pe locurile fruntase in lume in productia de zahar din trestie . In anul 1970 productia de zahar a acestei tari a fost de 7,5 milioane de tone , iar anul 1974 de 6 milioane
426) Notiunea de executiv si administratie publica in sisteme contemporane
(Tara fara ciocarlii), tara, ca si pentru raporturile dintre guvernanti si guvernati, cum sunt: "Magna Charta Libertatum"(1215), "Petition of Rights"(1628), "Habeas Corpus Act"(1679), "Bill of Rights"(1689), "Act of Settlem
427) Productia de zahar
(Tara fara ciocarlii), tara se situa in anul 1980 pe locurile fruntase in lume in productia de zahar din trestie . In anul 1970 productia de zahar a acestei tari a fost de 7,5 milioane de tone , iar anul 1974 de 6 milioane
428) Arhanghelii de Ion Agarbiceanu
(Tara fara ciocarlii), tara, fara carte. Notarul Iosif Rodean este principalul partas la mina de aur. El este un om pe jumatate cult, un om imbogatit peste noapte, brutal, lacom, nemilos , exploatand la maxim pe m
429) In noptile cu luna femeile torc canepa
(Tara fara ciocarlii), tara. Cel mai sarac sat din aceasta zona este Ponorel, o asezare cu 1900 de suflete. Pamantul este la fel de sarac ca si oamenii, dar cu toate acestea sunt moti care se ocupa cu agricultura. Sat
430) Cinstirea icoanelor
(Tara fara ciocarlii), tara reprezentata de steag. Evreii intelegeau diferenta dintre venerare si inchinare (adorare). Un evreu pios isi saruta salul de rugaciune inainte sa si-l puna si saruta Tora inainte sa o citea
431) Epopeea feroviara romaneasca
(Tara fara ciocarlii), tara noastra a fost I.GHICA, de asemenea, M.KOGALNICEANU, subliniaza, ori de cate ori are ocazia, importanta acestei inoiri. Primul proiect de introducere a cailor ferate in Moldova, apartine inginer
432) Politica externa a Frantei de la intemeiere pana in zilele noastre
(Tara fara ciocarlii), tara la istovire totala. Din aceasta cauza a izbucnit Marea Revolutie Franceza din 1789 pe parcursul careia s-au format 2 coalitii antifranceze, armatele carora erau respinse de francezi. Pe parcu
433) Economia si societatea in Romania interbelica
(Tara fara ciocarlii), tara a micilor proprietari. Marile mosii au fost drastic reduse, mosierimea disparand treptat din peisajul social. Totusi, fara capital, inventar corespunzator, sau cunostinte de agricultura, si d
434) Etnogeneza romanilor
(Tara fara ciocarlii), tara, fara a renunta la traditionalismul lor rural si fara a prelua integral obiceiurile romane (ridicarea de altare si monumente funerare, care sa poarte inscriptii). Elementele tracice sunt bine
435) Iluminismul francez
(Tara fara ciocarlii), tara la tara. Dar fenomenul acesta firesc de diversificare nu inlatura existenta unui patrimoniu comun de idei, rezultat din insesi problemele funda-mentale ale epocii. In toate manifestarile concrete
436) Introducere in drept
(Tara fara ciocarlii), tara noastra a constituit, la inceputul formarii si consolidarii organizarii statale romanesti, unica sursa laica juridica de reglare sociala. Incepand cu secolele XIV-XV, in tarile romanesti apar
437) Portretul de grup in pictura olandeza a secolului al XVII-lea
(Tara fara ciocarlii), tara din Europa nu s a dezvoltat portretul colectiv, ceea ce face din acest tip de portret o manifestare puternic nationala a culturii Olandei. Aici, biserica incetase sa mai fie patroana artelor, nu
438) Tehnologia de obtinere a cognacului
(Tara fara ciocarlii), tara, distilatul invechit de vin este cunoscut sub numele de vinars. Calitatea distilatului invechit de vin, ca produs finit, depinde in mod esential de trei factori : calitatea materiei prime, p
439) Lacul Rosu
(Tara fara ciocarlii), Tara Dornelor" din Carpatii Orientali. Climatul statiunii este unul subalpin, cu o temperatura medie anuala de 5,2oC, fara vaturi putenice, cu o atmosfera bogata in esente volatile de brad si
440) Ansamblul arhitectural urbanistic de la Targu-Jiu
(Tara fara ciocarlii), tara, ansamblu pe care Brancusi l-a numit "Calea sufletelor eroilor". In conceptia traditionala autohtona, in cultul mortilor, adica in ruga pentru sufletul nemuritor al celor plecati dintre vii,
441) Tehnologia de fabricare a zaharului
(Tara fara ciocarlii), tara se situa in anul 1980 pe locurile fruntase in lume in productia de zahar din trestie . In anul 1970 productia de zahar a acestei tari a fost de 7,5 milioane de tone , iar anul 1974 de 6 milioane
442) Analiza activitatii macroeconomice
(Tara fara ciocarlii), tara, intr-o anumita perioada de timp ( de obicei un an ). Produsul global brut ( PGB ) Produsul global brut reprezinta valoarea totala a produselor si serviciilor produse intr-o perioada de timp in
443) Notiunea de executiv si administratie publica in principalele sisteme contemporane
(Tara fara ciocarlii), tara, ca si pentru raporturile dintre guvernanti si guvernati, cum sunt: "Magna Charta Libertatum"(1215), "Petition of Rights"(1628), "Habeas Corpus Act"(1679), "Bill of Rights"(1689), "Act of Set
444) Arivistul in literatura romana
(Tara fara ciocarlii), tara), Lica Trubadurul (Hortensia Papadad-Bengescu, Concert din muzica de Bach), Gore Pirgu (Mateiu Caragiale, Craii de curtea veche) sau Stavrache (Ion Luca Caragiale, In vreme de razboi).Primul
445) Gib I Mihaescu - La Grandiflora
(Tara fara ciocarlii), tara". O tara ironic desemnata astfel, caci se afla la cinci kilometri de targ. Totul, dealtfel, in aceasta provincie care aminteste Dragasanii
446) Octavian Goga - 100 de ani de la aparitia primului volum de poezii
(Tara fara ciocarlii), tarator pe care poemele din 1905 l-au avut pentru intreaga lui creatie. Dupa 1905 poezia lui e tot mai saraca, culorile straine apar distonant. Primul volum inventase toate structurile operei sale
447) Orizontul spatio-temporal al operei lui Sorin Titel
(Tara fara ciocarlii), Tara indepartata a copilariei si a adolescentei , prin relatarile diferitelor personaje, prin pendularea intre real-amintire-vis. Se regasesc aceleasi locuri ( padurea de la Turcoane, Balta Calda), sa
448) Politici regionale in Uniunea Europeana
(Tara fara ciocarlii), tara sau grup de tari. O asemenea perspectiva globala trebuie corelata cu incidentele asupra capacitatii concrete de a influenta mersul lucrurilor si, totodata, cu interesele reale in dezvoltarea regi
449) Traficul ilicit de droguri si terorismul
(Tara fara ciocarlii), tara de "tranzit" a devenit una "consumatoare de droguri". Alarma sociala nascuta din proliferarea, fara precedent, a drogurilor conduce la ideea, deloc multumitoare, ca strategiile de lupta adopta
450) Viata inainte si dupa revolutia romana din 1989
(Tara fara ciocarlii), tara decat in tarile comuniste si cu grupuri organizate. Casa poata platii datoriile tarii, Ceasescu , a facut mari restrictii la alimente, la curent si la caldura. Televiziunea nu era decat cateva or
451) Nicolae Iorga
(Tara fara ciocarlii), Tara noastra are, inainte de toate, o datorie: aceea de a munci. Munca, adevarata si spornica, nu se poate face decat prin solidaritate nationala"Dotat cu o memorie extraordinara, cunostea istoria uni
452) Heracles
(Tara fara ciocarlii), tara sa-i pazeasca cirezile. Eroul sta acolo pana la varsta de optsprezece ani, cand savarseste primul sau act de vitejie: ucide leul din Cithaeron, care atacase cirezile tatalui sau. Cu aceasta
453) Formarea statului roman din Transilvania
(Tara fara ciocarlii), taranii rasculati la 1437 in conventia lor cu nobilii : universitas hungarorum et valachorum. Termenii de la 1437 sau din reinnoirile urmatoare ale uniunii continuau
454) Crima de la teatrul Ford
(Tara fara ciocarlii), tara indurerata, care numai cu cinci zile in urma isi condusese presedintele pe ultimul drum, astepta raspunsul la intrebarea: Cine dirijase mana asasinului John Wilkes Booth, cine se afla in spatele
455) Marketingul serviciilor - marketingul financiar-bancar
(Tara fara ciocarlii), tara ".Cuvantarea din 10 ianuarie 1861 a lui I. C. Bratianu nu a ramas fara ecou. In februarie 1861, Manolachi Costachi Epureanu, presedinte al Consiliului de Ministri si ministru de finante, a pub
456) Informatia si mass-media
(Tara fara ciocarlii), tara a timpului nostru, probabil fara remediu, in fata carora omul planetei Terra are straniul sentiment ca anormalitatea a devenit normalitate. Tine de domeniul absurdului credinta tot mai frecvent e
457) Aspecte privind formarea ofiterilor activi in unele armate occidentale
(Tara fara ciocarlii), tara din West-Point, asigura pregatirea anuala a 9-10% din ofiterii trupelor de uscat. Sunt admisi candidati (tine
458) Caracterul domniei in Tarile Romanesti
(Tara fara ciocarlii), tara a...i razboiul, pacea, viata, moartea si bunurile tuturor locuitorilor depindeau de vointa lor si de toate acestea puteau sa dispuie dupa vointa, pe drept sau pe nedrept, fara sa se poata impotri
459) Descoperirea fluviilor Amazon si La Plata
(Tara fara ciocarlii), tarat sa se lase in voia curentului si sa navigheze pana la mare, fara sa stie unde va ajunge in cele din urma. De
460) Relatia incipit-final la povestea lui Harap-Alb
(Tara fara ciocarlii), tara un craiu, care avea trei feciori..." Situarea in illo tempore a actiunii, din basmele populare, prin conventionala formula din incipit - "A fost odata ca niciodata, ca daca n-ar fi nu s-ar povest
461) Piata cardurilor de debit in Romania
(Tara fara ciocarlii), tara noastra, dupa cativa ani buni de democratie si tot in aceasta maniera usor incetinita isi continua si timida expansiune. Eforturile bancilor de a atrage tot mai multi consumatori pentru acest
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

E-referate.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat termenii si conditiile de utilizare pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles