CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT

Urca referatul tau

CERE REFERAT

Aplica

Noi ti-l trimitem direct pe mail

1) Ce este omul
(Omul este responsabil de faptele sale), omul, ci dimpotriva, doresc sa accentuez faptul ca cea mai utilizata si mai facila metoda de a cunoaste omul este prin interactiunea de orice fel cu acesta. Putem spune ca intelegem un om abia dupa ce
2) Activitati ale creierului
(Omul este responsabil de faptele sale), omul are creierul cel mai avansat si mai dezvoltat. La toate vertebratele, insa, creiereul consta din 3 unitati structurale principale: emisferele cerebrale, trunchiul cerebral si cerebelul.      E
3) Evolutia omului
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul este una din ultimele fiinte aparute pe Terra. Noile descoperiri arata aparitia primului hominid acum
4) Hormonii
(Omul este responsabil de faptele sale), omul este emotionat activitatea glandelor sale cu secretie interna se modifica vizibil.      Astfel bunaoara la spectatori unui meci de fotbal s-a pus in evidenta o cantitate marita d
5) Sistemul circulator. sistemul osos. deosebiri intre omul preistoric si cel contemporan
(Omul este responsabil de faptele sale), omul moare, deoarece inima îsi înceteaza activitatea;      ? congestia cerebrala este cauzata de ruptura capilarelor care ajung la creier; aceasta boala poate provoca paralizii temporare (adica, du
6) Alcoolul
(Omul este responsabil de faptele sale), omul a avut o atractie continua si insistenta pentru bauturile alcoolice cu care a stabilit in decursul veacurilor raporturi de functrionalitate, intre care acelea de ordin mitic, mistic, biologic, ps
7) Caracterizarea lui Ghita Pristanda
(Omul este responsabil de faptele sale), omul nostru”, cum spune prefectul. Pristanda asculă si execută orbește ordinele stăpanilor, ajungând pâna la încălcarea legii atunci când îl arestează și-l terorizează pe Cațavencu, in ciuda
8) Aristotel 1
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul", scrie Aristotel, "este din natura un animal social". Aceasta remarca nu este un aforism facut la întâmplare, ci o mostra de teorie biologica. "Animalele sociale sunt acelea care au o singura ac
9) Dumnezeu - concept filosofic
(Omul este responsabil de faptele sale), omul, fie el si dedublat (în corporal si spiritual), ce depaseste limitele stiintificului, o existenta (imanenta), suficienta siesi, indiscutabila din nestiinta si necesitate.      Toma dAquino rel
10) Caracterul
(Omul este responsabil de faptele sale), omul nu exista decat intre oameni, trebuie considerata categoria atitudinilor fata de oameni . Indepartarea sau chiar contrazicerea principiului despre om ca valoare suprema este o retragere pe poziti
11) Baterii si celule de combustie
(Omul este responsabil de faptele sale), omul de stiinta italian Luigi Galvani a descoperit ca broastele disecate se contractau când le atingea cu bisturiul sau. Apoi din întâmplare el a descoperit ca picioarele puteau fi facute sa se miste
12) Viata lui pericle
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul acesta asemanat cu Zeus stie sa ramâna întotdeauna moderat la vorba si în gesturi.       Pericle este însa nefericit în casnicie. Avea doi fii: Xantipos si Paralos.      El îsi ascunde fire
13) Norma juridica ca norma sociala
(Omul este responsabil de faptele sale), omul îsi creeaza anumite constructe personale, înglobând si regulile de conduita si existenta impuse de norma juridica. Astfel, chiar în absenta iminentei pedepsei, omul totusi actioneaza în conformit
14) Aristotel
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul", scrie Aristotel, "este din natura un animal social". Aceasta remarca nu este un aforism facut la întâmplare, ci o mostra de teorie biologica. "Animalele sociale sunt acelea
15) Semiotica - comunicatii mass-media
(Omul este responsabil de faptele sale), omul putea sa desfasoare activitati care îi permiteau sa supravietuiasca. În acest mod, reprezentarea mâinii poate fi considerata un prim pas al inteligentei, simbol creat inconstient si totodata mesa
16) Spovedania
(Omul este responsabil de faptele sale), omul, mai inainte de crearea lumii, in sfatul cel mai inainte de veci al Sfintei Treimi.      Un om care se caieste cu adevarat se poate ridica chiar pana la desavarsire, adica pana la "imparatia
17) Stiinta si religia - forme de interpretare ale adevarului
(Omul este responsabil de faptele sale), omul ca urmare a evolutiei mamiferelor pana la primate. In ziua a sasea Moise pomeneste de fiare salbatice, fiinte taratoare... iar apoi Dumnezeu creeaza omul. Deci putem echivala cele sase zile de cr
18) A crede sau nu
(Omul este responsabil de faptele sale), omul s-ar comporta asemenea necuvantatoarelor (animalelor).Crestinismul neaga , capacitatea omului de a fi moral daca Dumnezeu nu ar exista , chiar daca in Biblie este precizat ca omul a fost creat cu
19) Ateu sau credincios
(Omul este responsabil de faptele sale), omului ,dupa momentul decesului, trece in iad sau rai, concept relatat in Bible.       Credinciosii , in lipsa unei explicatii stiintifice exacte, referitoare la crearea lumii,au presupus,obligator
20) Crearea lumii vazute
(Omul este responsabil de faptele sale), omul. Învatatura crestina despre facerea lumii se fundamenteaza pe revelatia din Sfânta Scriptura: "A facut Dumnezeu cerul si pamântul" (Facere 1,1).       În lumea vazu
21) Providenta divina (pronia)
(Omul este responsabil de faptele sale), omului si sfintirea lumii întregi. Realitatea acestui plan nu era însa posibila fara grija constanta a Sa pentru fiecare faptura în parte. Aceasta permanenta purtare de grija a lui Dumnezeu fata de
22) Albert camus - mitul lui sisif
(Omul este responsabil de faptele sale), omului in om si nu în abstractii si absoluturi.      Ideile care stau la baza acestei evolutii a eroului absurd sunt prezente în primele trei eseuri ale cartii. În acestea, Camus trateaza proble
23) Ion luca caragiale (date biografice)
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul fara noroc" intra în zodia îmbogatirii. Moare în Capitala vara primara a mamei sale, Ecaterina Momolo, batrâna cu avere. Urmeaza un lung proces pentru mostenire, între urmasi.      1887--
24) Paradoxurile lecturii
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul normal citeste fie din necesitate profesionala, fie pentru a uita de munca si de preocuparile sale cotidiene: cei care citesc din pura placere sînt exceptii, constituie o minoritate. Iar Larbaud
25) Vasile alecsandri - doina (comentariu)
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul din popor se doreste mereu în preajma ei: "când te-aud, nu m-as mai duce!". Doina este "viers cu foc", adica exprima durerea profunda: "Doina, doina, viers cu foc, / Când rasuni eu stau în loc!"
26) Mihai eminescu - glossa (comentariu)
(Omul este responsabil de faptele sale), omului de geniu, care, datorita autocunoasterii si experientei filosofice, trebuie sa se izoleze (filosofia shopenhaueriana) departe de tumultul efemer al vietii oamenilor de rand.      S1:
27) Mihai eminescu - glossa
(Omul este responsabil de faptele sale), omului superior, alcatuit pe baza cunoasterii lumii, a autocunoasterii si a experientei filozofice.       Cugetarea filozfica si sfaturile poetului sunt
28) Mihai eminescu - revedere (comentariu)
(Omul este responsabil de faptele sale), omului si al codrului. Planurile sînt asezate într-o dubla opozitie, opozitia marcata de cele doua întrebari si de cele doua raspunsuri care-i transforma pe interlocutori în simboluri ale unor realita
29) Mihai eminescu - scrisoarea i
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul, aflat aici in mai multe ipostaze, are menirea de a introduce motivul identitatii fiintelor in fata mortii. Sustinand aceasta idee, de origine schopenhaueriana, poetul afirma: Si pe toti ce-n ast
30) Mihai eminescu (opera)
(Omul este responsabil de faptele sale), omului de geniu, intr-o societate total straina de el.      Pornind de la stilul conventional pe care il cultivau poetii vremii, trecand printr-o faza de romantism tumultuos, al afirmarii, efortul
31) George bacovia - lacustra (comentariu)
(Omul este responsabil de faptele sale), omul îngrozit de propria sa singuratate si de adversitatea stihiilor si a fiarelor salbatice se claustra în locuintele sale lacustre în care se simtea în siguranta numai dupa ce apuca sa traga podul
32) Ioan slavici - moara cu noroc (comentariu)
(Omul este responsabil de faptele sale), omului, genereaza numeroase rele, iar in cele din urma duce la pierzanie.      Compozitia nuvelei este clasica, conflictul se desfasoara liniar si ascendent, faptele fiind distribuite in cele 17 ca
33) Ioan slavici - moara cu noroc (prezentare generala)
(Omul este responsabil de faptele sale), omul sa fie multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit, deci omul trebuie sa fie multumit cu rostul lui, sa nu-si schimbe locul si traditia de dra
34) Ion luca caragiale - in vreme de razboi (comentariu) 1
(Omul este responsabil de faptele sale), omul adormit se ridica drept în picioare, cu chipul îngrozitor, cu parul vâlvoi, cu mâinile-nclestate, cu gura plina de spuma roscata. Ca o furtuna se repezi, apuca masa si o trânti de dusumea, facând
35) Ion luca caragiale - o scrisoare pierduta (comentariu) 1
(Omul este responsabil de faptele sale), omul lipisit de personalitate, în acord totdeauna cu superiorul.       Scriitorul obeserva ca între partidele si gruparile reprezentînd interesele mosieriunii si burgheziei nu exista deosebi
36) Liviu rebreanu - ion (comentariu) 1
(Omul este responsabil de faptele sale), omului teluric", dupa cum îl apreciaza G. Calinescu.       Romanul, împartit în doua volume: Glasul pamântului si Glasul iubirii, ne transpune în lumea satului ardelean de la sfârsitul secolului t
37) Liviu rebreanu - ion (comentariu) 2
(Omul este responsabil de faptele sale), omul insusi se simte crescand si luand in stapanire lumea" (N.Manolescu).Doua obstacole ii stau in cale in dorinta lui de capatuire: Florica,frumoasa si saraca,pe care o iubeste,dar la care renunta,si
38) Mihail sadoveanu - fratii jderi (caracterizarea lui stefan cel mare)
(Omul este responsabil de faptele sale), omul cel mai potrivit pentru epoca respectiva, reprezentând cel mai bine aspiratiile si interesele neamului sau. Între domnitor si supusii sai circula un sentiment de iubire si pretuire: Dumnezeu a tr
39) Tudor arghezi - psalmi
(Omul este responsabil de faptele sale), omului pe pamânt, a începuturilor existentei acestuia în univers, a perspectivelor care i se deschid a mortii care pune capat zbaterilor lui continui pentru înfrumusetarea vietii pe care vrea s-o c
40) Tudor arghezi (locul lui in literatura romana)
(Omul este responsabil de faptele sale), omului (1956), Stihuri pestrite (1957), Frunze (1961), Poeme noi (1963), Cadente (1964), Silabe (1965), Ritmuri (1966), Noaptea (1967). În aceste poezii scriitorul abordeaza mai multe teme.       Î
41) Ioan slavici - popa tanda (momentele subiectului)
(Omul este responsabil de faptele sale), omul dracului".       Punctul culminant este momentul de maxima tensiune.       Munca a dat in scurt timp roade. Casa preotului era curata si ingrijita, gradina plina d
42) Ion luca caragiale - napasta (rezumat)
(Omul este responsabil de faptele sale), omul ei devenea tot mai agitat. Simpla rostire a numelui celui dus îl tulbura. Visele urâte si cosmarurile nu-i dau pace. Muscatura de la brat îl durea si ca sa uite, mergea tot mai des la cârciuma Po
43) Mihai eminescu - sarmanul dionis (comentariu)
(Omul este responsabil de faptele sale), omului superior a omului de geniu într-o societate ostila adevaratelor valori spirituale, societate care încearca sa se detaseze, refugiindu-se în vis.       Tânarul Dionis e un modest copist cu o
44) Camil petrescu - act venetian
(Omul este responsabil de faptele sale), omul absolutului"- Pietro Gralla sau "eternul feminin"- Alta.       Pietro Gralla este numit "omul absolutului" deoarece este puternic, autoritar si doreste ca totul sa se afle sub controlul
45) George bacovia - cuptor (comentariu)
(Omul este responsabil de faptele sale), omului în aceasta lume.       Aceleasi decoruri emotionale pot fi pictate si cu ajutorul sunetelor. Instrumentele muzicale au o mare importanta la Bacovia, ca si tot fundalul sonor, de altfe
46) Marin preda - morometii (imaginea familiei)
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul netulburat si ironic paraseste stanoaga podistei, nu mai raspunde la cuvintele de salut si nu mai poate fi auzit povestind nici una din acele întâmplari care fermecau prietenii sai din Silistea-G
47) Mihail sadoveanu (viata literara)
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul de toate zilele s-a mistuit lasand in locu-i simulacrele sale de piatra si de bronz. Ce-a fost al fiecaruia din noi a devenit al tuturor, el e acum numai al poporului dintru care a iesit."   
48) Vasile alecsandri - dan, capitan de plai (caracterizarea lui dan)
(Omul este responsabil de faptele sale), omul de la munte, moldovean, Ursan e de peste Milcov, dar amandoi simbolizeaza eroismul popular anonim.      In acest erou, Alecsandri a surprins maretia, vitejia, intelepciunea si demnitatea intre
49) Pacatul avortului
(Omul este responsabil de faptele sale), omul a fost creat, El ii fericeste pentru existenta lor, asa cum si ei Il lauda pentru aceeasi existenta nevinovatasi frumoasa creatiune naturala. Astfel, ei sunt randuiti la fericirea naturala a exis
50) Budismul
(Omul este responsabil de faptele sale), omului este etern sau de durată limitată? Lumea şi sinele sunt cauzate de o altă fiinţă , sau sunt produse fără o cauză? Spiritul uman poate dobândi anumit
51) Anzii Cordilieri
(Omul este responsabil de faptele sale), omul. Cu fiecare suta de metri respiratia devine mai greoaie, incepe cu o stare de somnolenta, iar capul il simti ca intre falcile unei menghine care se strange mereu. Pe deasupra, trebuie sa treci si
52) Joc si Joaca
(Omul este responsabil de faptele sale), omul a fost construit ca niciodata sa nu fie multumit de ceea ce este, totdeauna sa isi doreasca sa atinga ,,urmatorul pas", sa fie cat mai sus, sa isi dezvolte stilul de viata si sa iasa din anonimat,
53) Sisteme informatice inteligente in management
(Omul este responsabil de faptele sale), omul specialistul ( expertul in domeniu) le-o pune la dispozitie si sa o redea la momentul oportun sau sa o utilizeze in rationamente specifice. Cunoasterea sistemelor de inteligenta artificiala
54) Povestea Povestilor de Ion Creanga
(Omul este responsabil de faptele sale), omul se alege cu un camp de ``p...e``.Toata obida taranului este ridicata de o ``baba`` care il sfatuieste sa se duca cu ``p....e`` la vanzare in iarmaroc.Problemele taranului se pare ca i-au sfarsit aic
55) Poluarea solului
(Omul este responsabil de faptele sale), omul trebuie să respecte mediul în care trăiește, să-l exploateze inteligent nu să-l polueze, asigurând menținerea vieții pe Pământ. Orice material sau substanță introdusă artificial de către om în
56) Persoana si activitatea lui Mesia dupa Pentateuh
(Omul este responsabil de faptele sale), omului. Această viziune clară a adevărului o are omul încă de la început. Dumnezeu, în care credea Adam, ar fi rămas fără prestigiu dacă deodată cu prăbușirea nu i-ar fi sădit omului în suflet și năde
57) Omul inger sau demon
(Omul este responsabil de faptele sale), omului ca specie iar pe de altă parte este un mijloc sigur de distrugere a frumosului din viaţa sa . V-aţi aştepta să mă întreb ce e omul ei bine nu eu doar mă înt
58) Conditia umana
(Omul este responsabil de faptele sale), omului în general. Aşadar, discursul filozofic vorbeşte întotdeauna despre om, chiar atunci când se referă la natură, lucruri sau univers. D. D. Roşca, în lucrarea sa ,, Oame
59) Morala religioasa si Femeia
(Omul este responsabil de faptele sale), omul,si nu un oarecare om,ci anume fiinta omeneasca de gen feminin a stricat echilibrul Guvernului,dezonorindu-l intr-un fel.
60) Luceafarul - M Eminescu
(Omul este responsabil de faptele sale), omul supus unui destin pe care tinde să îl depășească). Cea mai veche interpretare a poemului îi aparține lui Eminescu însuși, care nota pe marginea unui manuscris: ,,În descrierea unui voiaj în Țări
61) Baltagul
(Omul este responsabil de faptele sale), omului simplu, o <> in dimensiuni mari"(George Calinescu).Versul moto,"Stapane, stapane/Mai chiama s-un cane", argumenteaza viziunea mioritica asupra mortii, careia Sadoveanu ii da o
62) Autoaparare psihica
(Omul este responsabil de faptele sale), omului universal - de nicăieri şi de peste tot, lipsit de viziunea globală asupra lumii şi a existenţei. Rupt de tradiţie şi de mediul în care a trăit, acest
63) Nevoia de Dumnezeu
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul contemporan îşi cultivă eul propriu, iar la nevoie îl caută pe Dumnezeu ca ş
64) Ce este rugaciunea
(Omul este responsabil de faptele sale), omul curati, lumina si desavarsi ), aflam ca rugaciunea inseamna vorbirea mintii noastre cu Dumnezeu. Dumnezeu este Duh, este Minnte, este Intelepciune. Deci, tot cu aceasta latura a vietii noastr
65) Budismul
(Omul este responsabil de faptele sale), omului provine din atasamentul sau fata de viata si din dorinta sa de a dobandi fericirea. Dorinta care nu poate fi satisfacuta niciodata. o Al treilea adevar: Pentru a opri suferinta si a ajunge la
66) Despre fericire
(Omul este responsabil de faptele sale), omului doreste fericirea Nu cred ca exista o definitie unica a fericirii, sau un singur criteriu de determinare a fericirii, caci sufletul omenesc e complicat si variabil de la individ la individ.
67) Mircea Eliade
(Omul este responsabil de faptele sale), omul modern reface situatii, ce au avut loc in 'ILLO TEMPORE '. Mitul este o istorie sacra ce relateaza
68) Doina populara-"Doina,doina,cantic dulce"
(Omul este responsabil de faptele sale), omului cu natura. Ca versificatie, doinele au cateva trasaturi specifice : sunt scurte ca intindere, versurile au masura de sapte-opt silabe, rima este imperecheata sau monorima, ritmul
69) Nuvela
(Omul este responsabil de faptele sale), omul dracului". Una din indeletnicirile care ii aduc venituri mari si care ii atenueaza pe sateni este facutul de lese. Toate acestea se petrec pe durata mai multor ani. Punctul culmin
70) Subiectul
(Omul este responsabil de faptele sale), omul ce-i bun şi ce-i rău. B. CLASIFICARE I. Subiect exprimat (când apare în propoziţie): 1. simplu (exprimat printr-o singură parte de vorbire): &
71) Moara cu noroc-Caracterizare lui Ghita,Lica si Ana
(Omul este responsabil de faptele sale), omul nu trebuie sa fie bogat ca sa fie fericit si ca ar trebui sa fie multumit cu saracia sa. Ghita este personajul principal al operei. El apare la inceputul operei ca fiind bun si u
72) Popa Tanda
(Omul este responsabil de faptele sale), omul dracului". Una din indeletnicirile care ii aduc venituri mari
73) Umanismul romanesc
(Omul este responsabil de faptele sale), omul considerându-se necesară educaţia trupului şi a minţii sale. Umanismul care caracterizează epoca Renaşterii a apărut dintr-o necesitate firească, pentru
74) Bivolul si cotofana
(Omul este responsabil de faptele sale), omul puternic cu un statut social de invidiat, ,,gospodar cu greutate", dupa cum se autocaracterizeaza. El accepta in preajma lui oameni de alta conditie cata vreme are un avantaj, dar devine impulsiv
75) Ion Luca Caragiale biografie
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul fara noroc" intra în zodia îmbogatirii. Moare în Capitala vara primara a mamei sale, Ecaterina Momolo, batrâna cu avere. Urmeaza un lung proces pentru mostenire, între urmasi. 1887-- Tiparest
76) Caracterizare personaj Lefter Popescu
(Omul este responsabil de faptele sale), omului obisnuit , al carui destin este situat intre comic si tragic . Caragiale pune accent pe tragedia psihologica a personajului , reiesita din imbinarea visului cu realitatea . Titlul este simb
77) Maimutele
(Omul este responsabil de faptele sale), omului, primatele se folosesc mult mai putin decat ne-am astepta de semnalele sonore. Se poate spune ca maimutele sunt mai mult mimi de
78) Fantana dintre plopi - Mihail Sadoveanu
(Omul este responsabil de faptele sale), omul si locul se contopesc intr-o unitate de viata, in care reconstituirea devine un muzeu viu al istoriei unui popor, istoria este traita ca varsta de aur. Tehnica narativa din povestirea "Fantana
79) Popa Tanda-comentariu
(Omul este responsabil de faptele sale), omul poate duce o viaţă îmbelşugată, tradiţională şi poate fi fericit. Titlul este porecla personajului principal, dată de sătenii săi pe vre
80) Invelisurile Pamantului
(Omul este responsabil de faptele sale), omul),solul si litosfera formeaza invelisurile Pamantului sau geosferele. Geosferele sunt:litosfera,atmosfera,hidrosfera,biosfera si pedosfera.Ele sunt dispuse concentric.Istoria Pamantului este si
81) Drogurile
(Omul este responsabil de faptele sale), omul a încercat să trateze răul, să fugă de preocupaţii, de tristeţe, să se rupă de cotidian, să aibă o percepţie mistică şi să ai
82) Ulise
(Omul este responsabil de faptele sale), omul cunoaste fortele naturii si puterea lor nu il mai inspaimanta.Dar imaginatia omului primitive, in lipsa unei ratiuni patrunzatoare, a creat figurile mitice ale zeilor atribuindu-le taore fenomene
83) Relatia omului religios cu Dumnezeu
(Omul este responsabil de faptele sale), omul a căutat sa definească legătura lui cu Divinitatea. Omul religios a recurs la poezie pentru a-și arăta credința fată de Dum
84) Autocunoasterea
(Omul este responsabil de faptele sale), omul bogat.. la el nu mai contează că, poate, bani pe care îi are nu sunt făcuţi cinstit, maşinile pe care le are, poate sunt câştigate din pariuri ilegale... atât timp c
85) Concepte de joc
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul , prin natura sa, este jucaus "HOMO LUDENS"; pe toata durata vietii sale se joaca in permanenta
86) In cautarea fericirii
(Omul este responsabil de faptele sale), omul nu este facut sa locuiasca în paradis. Cum pune piciorul acolo distruge. Omul nu poate decât sa tinda catre absolut, catre perfectiune, purtându-si povara de a sti ca, în aceasta viata, nu va aju
87) Dl Goe
(Omul este responsabil de faptele sale), omului. Viziunea omului este in proza lui efectul chipului in care omul vorbeste si este ascultat. Adevarul vorbirii este izvorul incantarii mereu reinnoite pe care o s
88) Cainele si Catelul - demonstratie ca e fabula
(Omul este responsabil de faptele sale), omul parvenit, care doreste sa ajunga in inalta societate. Samurache reprezinta omul naiv si cinstit, care crede tot ce aude. Boul reprezinta omul lipsit de opinie, care nu are nici o parere, deoa
89) Surse de energie
(Omul este responsabil de faptele sale), omului sa treaca la etape superioare de dezvoltare, caracterizate prin cresterea productivitatii, a performantelor tehnice, a gradului de confort, prin scaderea gradului de poluare. Ramura stii
90) Norma juridica ca norma sociala
(Omul este responsabil de faptele sale), omul îşi creează anumite constructe personale, înglobând şi regulile de conduită şi existenţă impuse de norma juridică. Astfel, chiar în absenţa iminen#
91) Alchimistul-Paulo Coelho
(Omul este responsabil de faptele sale), omul vrea cu adevarat sa faca un lucru, tot universul il ajuta. Batranul i-a dat lui Santiago doua doua cristaluri care, spunea el , il vor ajuta atunci cand va avea necazuri. Hotarat bai
92) Miorita
(Omul este responsabil de faptele sale), omului in lume prin alegoria nunta-moarte,deoarece ca toate fiintele omul se va reintegra cosmosului printr-o nunta spirituala.
93) Damian Cristisor - caracterizare
(Omul este responsabil de faptele sale), omul care râde [...] din cea dintâia clipă când te-a văzut [...] se va arăta pururea blajin şi cu prietenie". Din felul în care el se prezintă, prin caracterizarea indirec
94) Harap Alb - caracterizarea personajului principal
(Omul este responsabil de faptele sale), omul roş, iar mai ales de cel spân, cât oi putea [...] daca n-ai fi spân, bucuros te-aş tocmi". Mezinul craiului, lipsit de experienţă, se încrede în spân, astfel devenind s
95) Moara cu noroc - caracterizare
(Omul este responsabil de faptele sale), omul abătut din cale, care venise să tulbure liniştea sfântului lăcaş". Lică nu vedea şi nu auzea nimic. Profanarea bisericii (sămădăul rupe perde
96) Echilibrul necesar - eseu
(Omul este responsabil de faptele sale), omului" și situarea lui în paradis și sfârșindu-se cu ,,re-facerea omului". În toată lupta- aventură, omul, un picaro, va fi dotat cu structuri al căror rost este foarte bine cântărit în economia univ
97) Activitati ale creierului
(Omul este responsabil de faptele sale), omul are creierul cel mai avansat si mai dezvoltat. La toate vertebratele, insa, creiereul consta din 3 unitati structurale principale: emisferele cerebrale, trunchiul cerebral si cerebelul. Enisfere
98) Sistemul politic
(Omul este responsabil de faptele sale), omul nou". Statul totalitar, de regula, o fuziune de stat--partid unic, distruge tesutul social,anihileaza individul, controleaza infailibil toate detaliile malignei sale inginerii societale. Chiar da
99) Mihai Eminescu - Nasterea, iubirea si moartea
(Omul este responsabil de faptele sale), omului nu are nici o relevanta. Primele sase versuri ale operei introduc in scena doua motive romantice: cel al astrului tutelar, luna ( motiv romantic al timpului cosmic ), care vegheaza asupra o
100) Iona
(Omul este responsabil de faptele sale), omul va incerca sa se elibereze. Spintecand burta primului peste, Iona constata ca a nimerit intr-o alta burta (cea a pestelui al doilea care intre timp il inghitise pe primul). Tentativa de eliberare
101) Fiziologia aparatului excretor
(Omul este responsabil de faptele sale), omul sanatos . In cazuri patologice, urina finala este tulbure, isi schimba culoare, contine glucoza si proteine. Eliminarea urinei din v. urinara se numeste mictiune. Urina din pelvisul renal
102) Iarna
(Omul este responsabil de faptele sale), omul au iesit la lumina.Ninsoarea inceteaza ,iar soarele definit printr-un epitet intr-o inversiune invaluie cu lumina sa un “acean de dinsoare”,metafora hiberbolizanta.In sfarsit este pre
103) Popa tanda
(Omul este responsabil de faptele sale), omul “harnic mananca piatra,secera fir de grau unde au crescut cucute”. Actiunea este verosibila,iar conflictul este unul interior ,sufletesc constand in framantarile personajului
104) Cainele si catelul
(Omul este responsabil de faptele sale), omul puternic, dar ipocrit, necinstit, care una gandeste si alta face. Samurache reprezintă omul simplu, dar naiv care crede tot ceea ce i se spune. Boul „oarecare” reprezintă omul indifer
105) O scrisoare pierduta-momentele subiectelui si comicul
(Omul este responsabil de faptele sale), omul de rand incat nici numai stie pe cine sa mai voteze : “Eu pentru cine votez?”. Stefan Tipatescu vine de la “tip” adica inseamna un june, un Don Juan, o persoana atraga
106) Mircea Moraru - Povara bunatatii noastre
(Omul este responsabil de faptele sale), omul nu e numai trup, omul e și suflet. „Mircea Moraru purta și el o lume a lui. A adunat-o fir cu fir, mulți ani și acum, trecut de patruzeci, cînd s-a pomenit singur în cîmp, a început să
107) Lacul de M.Eminescu
(Omul este responsabil de faptele sale), omul. Natura dătătoare de echilibru și speranță predispune în același timp și la visare și constituie decorul cel mai potrivit pentru sufletul tânăr, dornic de iubire.
108) Catehetica ortodoxa
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul acesta”! (In. 7, 46). Care era, de fapt, “secretul” acestei supremații retorice incontestabile? Răspunsul ni-l dă Evanghelistul Matei atunci când spune: “...Căci îi în
109) Cuptor - George Bacovia
(Omul este responsabil de faptele sale), omul. Căldura apăsătoare își face efectul și asupra lui, deci chiar materia primordială din care e făcut omul se topește accentuînd ideea descompunerii universale. Pecetea morții se face simțită și în
110) Cainele si catelul
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul modest este reprezentat de catelul Samurache-diminutivul avand o importanta deosebita in precizarea categoriei sale sociale. Demagogul care uramareste sa devina sa devina egal cu cei puternici e
111) Libertate si responsabilitate
(Omul este responsabil de faptele sale), omul devenea responsabil.Cum teoria liberului arbitru a fost elaborata in sprijinul crestinismului de catre sfintii parinti,filosofii ateisti au contestat-o.Unul fintre acestia,Friederich Nietzsche,ve
112) Iubirea - in operele literare
(Omul este responsabil de faptele sale), omul de incredere al lui Jupan Dumitrache, si amantul sotiei sale, care s-a indragostit cu adevarat de aceasta.Intalnirea de la “Iunion” a Zitei, sora Vetei cu Rica Venturiano, student in
113) Speranta Asteptatorului
(Omul este responsabil de faptele sale), omul cel mai simplu până la cel mai învățat dintre filosofi. Pe paginile Scripturi intalnim un minunat exemplu al unei persoane bolnave, care nu a incetat sa spere timp de 38 de ani; este vorba d
114) Doua loturi - nuvela
(Omul este responsabil de faptele sale), omul obisnuit, care este predestinat sa duca o viata modesta ca slujbas marunt si umil, statut sugerat si prin comicul de nume:”Popescu” atat de banal și oarecare și „Lefter”,
115) Microorganisme folositoare
(Omul este responsabil de faptele sale), omului; • unele ciuperci traiesc pe parafina (un derivat din petrol) si elaboreaza proteine pe care omul le foloseste pentru hrana sa. Microorganisme patogene (care provoaca boli). Exemple:
116) Alchimistul
(Omul este responsabil de faptele sale), omul vrea cu adevarat sa faca un lucru, tot universul il ajuta. Batranul i-a dat lui Santiago doua doua cristaluri care, spunea el , il vor ajuta atunci cand va avea necazuri. Hotarat baiatul a vand
117) Glossa - Mihai Eminescu
(Omul este responsabil de faptele sale), omul,pe drumul cel drept.Singurul care are capacitatea de a duce o existenta cinstita si dreapta este omul superior care detasat de minciuna si de lumea meschina,nu se abate de la cararea cea dreapta:
118) Publicistica lui Mircea Vulcanescu
(Omul este responsabil de faptele sale), omul căruia îi plac trăirile puternice, sentimentele extreme, care se simte bine numai atunci când sufletul său tresaltă și refuză limitările. Este evidentă în acest caz dimensiunea psihologizantă a i
119) Curriculum in pedagogie
(Omul este responsabil de faptele sale), omul este unic prin fiecare persoana. Acest lucru înseamna ca unicitatea individului se contureaza într-o personalitate unica însa asemanatoare pe anumite criterii, cu personalitatile altor indivizi.
120) Patrie-Natiune-Patriotism-Crestinism
(Omul este responsabil de faptele sale), omul Burebista, despre trasaturile sale fizice si morale. Este neindoielnic ca aproape patru decenii din istoria Daciei au fost marcate de personalitatea lui Burebista si ca o parte din opera infapt
121) Popa Tanda
(Omul este responsabil de faptele sale), omul dracului". Punctul culminant Munca a dat in scurt timp roade. Casa preotului era curata si ingrijita, gradina plina de fructe si legume, de zarzavat si porumb. Reusise sa-si cumpere cai si
122) Omul si mediul terestru
(Omul este responsabil de faptele sale), omul indemanatic”, care a realizat primele unelte din piatra si adaposturi sub forma unor paravane. A urmat apoi descoperirea focului de catre Homo erectus (“omul in pozitie dreap
123) Martin Luther
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul neprihănit va trăi prin credință”. Acest citat a devenit centrul teologiei lui Luther. De la descoperirea existenței unei relații directe între Hristos și credincios, Luther a elaborat
124) Relatia dintre Religie si stiinta
(Omul este responsabil de faptele sale), omul contemporan, să nu-i mai poată transmite mesajul adevărului revelat. Riscă să rămână la „vremea aceea”. Ori misiunea ei astăzi este tocmai de a traduce mesajul revelat din „vrem
125) Povestea lui Harap-Alb
(Omul este responsabil de faptele sale), omul are un dar si un amar”. In “Povestea lui Harap Alb” Creanga a retopit structuri epice traditionale, intr un stil puternic individualizat care poarta amprenta modernitatii. As
126) Analiza biomecanica a mersului
(Omul este responsabil de faptele sale), omului, el se efectueaza cu cel mai mare randament, cu cea mai economica cheltuiala de energie. Aceasta se presupune pe de o parte, adaptarea aparatului locomotor din punct de vedere morfologic, iar p
127) Animale
(Omul este responsabil de faptele sale), omul cu buna intentie. In sudul europei cea mai temuta ramane vipera cu corn, ea fiind intalnita atat la munte cat si la campie. Hrana ei este bazata pe rozatoare mici si iepuri. Un lucru care m-a
128) Iubirea in poezia lui Eminescu
(Omul este responsabil de faptele sale), omul trebuie să se elibereze, nici nu răspund acelei chemări subconștiente izvorâte din obscura “vointa de a trăi” a lui Schopenhauer.Dimpotrivă, iubirea și natura sunt pentru Eminescu, o
129) Mihai Eminescu - proza fantastica si filozofica
(Omul este responsabil de faptele sale), omul o cugetă, deci este condiționată de cugetarea ei. Și tot leibniziană este meditația în continuare, prin aprecierea subiectivă a timpului și a spațiului, nesfîrșit divizibile în mișcarea materiei.
130) Principalele etape ale evolutiei animalelor
(Omul este responsabil de faptele sale), omul. Curiozități: • Știați că: dinozaurii sunt strămoșii păsărilor din zilele noastre? • Știați că: A existat o mare diversitate de di
131) Popa Tanda
(Omul este responsabil de faptele sale), omul dracului”. Punctul culminant este momentul de maxima tensiune. Munca a dat in scurt timp roade. Casa preotului era curata si ingrijita, gradina plina de fruc
132) Tema familiei - Enigma Otiliei
(Omul este responsabil de faptele sale), omul mai fericit decât în sânul familiei sale.” Așadar, observăm că pentru om familia reprezintă spațiul de echilibru, destindere, cugetare și împăcare cu sinele. Pentru societate, familia joacă
133) Morometii - tema familiei
(Omul este responsabil de faptele sale), omului cu istoria potrivnica, paternitatea. Se insista in prezentare pe relatiile dintre membrii familiei Moromete si mai ales pe drama tatalui neputincios in a mentine familia unita. Naratorul este
134) Umanismul
(Omul este responsabil de faptele sale), omului, il fac demn de acest nume. Cuvantul "Umanism" in intelesul actual apare mult mai tarziu, si anume in 1808 in scrierea lui Friedrich Immanuel Niethammer "Der Streit des Philanthropinismus und H
135) Toma Alimos
(Omul este responsabil de faptele sale), omului cu natura al conflictului feudal al a animalului nazdravan si al testamentului. Dintre acestea cel mai puternic si mai nuantat exprimat este cel referitor la natura omului .Codrul ca elemen
136) Revedere - Mihai Eminescu
(Omul este responsabil de faptele sale), omului cu natura. Sursele de inspiratie au fost doinele populare culese de poet in calatoriile sale prin tara, in care codrul este simbolul Universului. Poezia “Revedere” a fost publicat
137) Popa tanda - caracterizare
(Omul este responsabil de faptele sale), omul dracului’ ci ‘omul lui d-zeu’ceea ce dovedeste schimbarea radicala a satenilor fata de munca. De aceea si imaginea din final a saracenilor este cu totul alta decat cea de la inc
138) Campanie impotriva HIV
(Omul este responsabil de faptele sale), omul nu mai e om, ci un lucru situat undeva intre viata si moarte, iar daca nu se face ceva impotriva virusului HIV, maine, peste o luna sau peste un an o sa fii si tu in biroul unui medic, care iti c
139) Stresul si consecintele sale asupra omului
(Omul este responsabil de faptele sale), omul nu poate scăpa. Un anumit volum de stres este necesar pentru supraviețuire. Stresul se poate concretiza în diminuarea normalității funcțiilor sau chiar în apariția bolilor, dar poate ajuta pers
140) George Cosbuc - universul poetic
(Omul este responsabil de faptele sale), omului. De obicei într-un peisaj rural cei doi îndrăgostiti se întâlnesc neprevăzut. Fiecare se preface surprins sau supărat. Tinerii îsi ascund sentimentele, comportându-se dup&a
141) Activitati ale creierului
(Omul este responsabil de faptele sale), omul are creierul cel mai avansat si mai dezvoltat. La toate vertebratele, insa, creiereul consta din 3 unitati structurale principale: emisferele cerebrale, trunchiul cerebral si cerebelul. Enisfere
142) Lumina
(Omul este responsabil de faptele sale), omul a reușit să deslușească o mare parte din misterele optice, datorită unor savanți ‘luminoși’ precum americanul Thomas Edison și fizicianul francez Armand Hippolyte Louis Fizecau are î
143) Cronicari
(Omul este responsabil de faptele sale), omului integrat pe deplin constiintei de neam:”Letopisetele nu santu numai sa le citeasca omul, sa stie ce iaste rau si de ce sa se fereasca si ce va urma hie cine…”.
144) Basmul Harap Alb - Ion Creanga
(Omul este responsabil de faptele sale), omul din umbră”, prietenul cel mai bun al lui Harap-Alb. Pe picior de egalitate cu el, îl laudă și îl dojenește, reprezentând pilonul de susținere, reperul lui. Cea mai reuși
145) Joc si joaca - eseu
(Omul este responsabil de faptele sale), omului matur asupra jocului. Tema acestei scrieri este arta poetica, privita dintr-o perspective ludica. Acest fapt este dovedit de prezenta unor expresii cum ar fi: ‘’
146) Basmul - Povestea lui Harap-Alb
(Omul este responsabil de faptele sale), omul fără barbă al lui Emile Legrand, fără să fie vorba de o influență directă asupra lui Creangă, care n-avea cum să cunoască toate aceste scrieri. În creația lui sunt și alte motive care apar în
147) Locul lui Tudor Arghezi in literatura romana
(Omul este responsabil de faptele sale), omului (1956), Stihuri pestrite (1957), Frunze (1961), Poeme noi (1963), Cadente (1964), Silabe (1965), Ritmuri (1966), Noaptea (1967). In aceste poezii scriitorul abordeaza mai multe teme. In cad
148) Marile teme ale liricii argheziene
(Omul este responsabil de faptele sale), omului 1956; 2.Poezia sociala: -Cuvinte potrivite 1927; -Cântare omului 1956; -Flori de mucigai 1931; -1907-Peizaje 1955; 3.Poezia de dragoste: -Cuvinte potrivite 1927; -Versuri de
149) Poezia Lacustra - George Bacovia
(Omul este responsabil de faptele sale), omul îngrozit de propria sa singurătate și de adversitatea stihiilor și a fiarelor sălbatice se claustra în locuințele sale lacustre în care se simțea în siguranță numai după ce apuca să tragă podul
150) Omenirea - spre un nou ev mediu
(Omul este responsabil de faptele sale), omul de stiinta american. Rezultatele studiului pe care l-a realizat pornind de la trecerea in revista a inovatiilor tehnice majore raportate la numarul in continua crestere a populatiei de pe glo
151) Peisajul ca stereotip
(Omul este responsabil de faptele sale), omul le întreține cu locul în care trăiește”. Așadar este un mod de a percepe un teritoriu sau observarea trăsăturilor ce-l caracterizează, este “o întindere ce se vede dintr-un singur asp
152) Jertfa si pocainta in vechiul testament
(Omul este responsabil de faptele sale), omului, considerată în finalitatea ei, cum s-a anticipat deja, e creație. Jertfa are ca scop creația, iar creația cere jertfă și nu e de conceput una fără alta. Bineînțeles jertfa e în același timp ș
153) Ioan Slavici - Moara cu noroc, scurt comentariu
(Omul este responsabil de faptele sale), omului, genereaza numeroase rele, iar in cele din urma duce la pierzanie. Compozitia nuvelei este clasica, conflictul se desfasoara liniar si ascendent, faptele fiind distribuite in cele 17 capitole,
154) Moara cu noroc - aprecieri
(Omul este responsabil de faptele sale), omului in goana dup bani ("Comoara", "Moara cu noroc"). - opera epica de mare intindere , "o nuvela solida cu subiect de roman" cum o aprecia George Calinescu, "Moara cu noroc" este o capodopera a nu
155) Tinerete fara batranete si viatra fara de moarte
(Omul este responsabil de faptele sale), omului de a-si schimba conditia existentiala. Caracteristicile basmului, in general, deci si ale celui in discutie sunt: formulele de inceput, de incheiere si chiar de interior, cu rolul de a ne int
156) Aluminiu si Hans Christian Oersted
(Omul este responsabil de faptele sale), omul de serviciu de la Universitate, Jorgen, închise ușa sălii. În aceeași clipă se deschise ușa cabinetului și în spatele catedrei își făcu apariția un bărbat cu trăsături bine desenate, cu părul căr
157) Despre violenta,violenta in familie si rolul familiei
(Omul este responsabil de faptele sale), omul mileniului trei trebuie să- și însușească și să- și «îmbogățească» caracterul atât la nivel înalt cât și în viața cotidiană... În actualul context consider că această manifestare
158) Interactiunea imaginatiei cu procesele cognitive si motivatia
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul este capabil de o performanță unică, aceea a realizării unității dintre trecut, prezent și viito
159) Formele imaginatiei - analiza comparativa
(Omul este responsabil de faptele sale), omul nu ar avea imaginație, ar reacționa, orientându-se numai pas cu pas după indicatorii perceptivi din c
160) Interrelatii imaginatie - gandire
(Omul este responsabil de faptele sale), omul poate interveni activ, transformativ, creativ în ambianță, poate obține mereu ceva nou, ceea ce l-a și făcut să fie creator de cultură. Acest proces cognitiv complex este specific numai o
161) Momentele subiectului in nuvela La hanul lui Manjoala
(Omul este responsabil de faptele sale), omul murise de vreo cinci ani lăsănd afacerile nevestei sale, Manjăloaia, o „femeie zdravănă”,pe care gura lumii o bănuia de farmece.Se manifestă aici ipostaza naratorului-mesager, deoarec
162) Umanismul
(Omul este responsabil de faptele sale), omul este consacrat în condiția de valoare supremă pentru om, iar scopul său este desăvârșirea spirituală și realizarea fericirii în viața pra
163) Popa Tanda - momentele subiectului
(Omul este responsabil de faptele sale), omul dracului”. Punctul culminant este momentul de maxima tensiune. Munca a dat in scurt timp roade. Casa preotului era curata si ingrijita, gradina plina de fruc
164) Marile religii ale antichitatii
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul evreu Cele mai importante spatii din viata omului evreu sunt caminul si sinagoga, aici fiind marcate marile etape ale vietii sale. La sinagoga, oamenii merg spre a se ruga sub
165) Baltagul - Demonstratie ca este roman
(Omul este responsabil de faptele sale), omul matur, gospodar, echilibrat, care are grija de casa si de familia sa. Datorita muncii, viata sa era prospera, negotul cu oile aducandu-i un venit important. Este personajul absent, portretul lui
166) Dreptul si stiinta dreptului
(Omul este responsabil de faptele sale), omul real, concret - de influențare a comportamentului, în temeiul unor cerințe valorice. Ea este o știință explicativă, cu un statut specific, dar și o știință normativă. Ca știință explicativă,
167) Mamifere - Ursul polar, jaguar si tigru bengalez
(Omul este responsabil de faptele sale), omul În trecut jaguarul trăia în regiunile din Arizona și Argentina, dar datorită vânatului intensiv efectivele au fost decimate sau distruse în totalitate. În cele mai multe țări, procesul începu
168) Basmul si realitatea
(Omul este responsabil de faptele sale), omul din umbră”, prietenul cel mai bun al lui Harap-Alb. Pe picior de egalitate cu el, îl laudă și îl dojenește, reprezentând pilonul de susținere, reperul lui. Cea mai reușită oglindire d
169) Comediile d-lui Caragiale
(Omul este responsabil de faptele sale), omul stăpânit de ea, pe câtă vreme este stăpânit, să se uite pe sine ca persoană și să se înalțe în lumea ficțiunii ideale. >> Se poate vorbi în felul acesta de o << obiectivitate curată >>. Personaj
170) Cainele si catelul - demonstratie fabula
(Omul este responsabil de faptele sale), omul mandru si demagog.Samson este caracterizat direct prin cuvintele autorului “Samson,dulau de curte,ce latra foarte tare” dovedeste ca vorbeste mult fara sa spuna nimic,iar prin “
171) Originea si evolutia omului
(Omul este responsabil de faptele sale), omul actual. Posedau mersul biped, dar statiunea verticala nu era perfecta. Structura dintilor era asemanatoare cu cea umana. Capacitatea craniana este estimata la 450-600 cm3, fiind putin superioara
172) Strainul - Albert Camus
(Omul este responsabil de faptele sale), omul in stare de somnolenta , care inca nu a descoperit absurdul decat printr-o crima involuntara,ce se va solda cu condamnarea sa la moarte . Albert Camus il infatiseaza pe Meursault in
173) In loc de prefata - Ion Minulescu
(Omul este responsabil de faptele sale), omul obișnuit, muritorul, efemerul; 2condiția creatorului de artă - extra-tipul. Transferul acesta de la tip la extra-tip este vizibil în primul vers al celei de-a treia strofe: „Sunt un v
174) Relatii trofice in ecosisteme
(Omul este responsabil de faptele sale), omul, care poate fi: Plante-> animale domestice -> om sau prin consumul de peste, omul incheie unele lanturi trofice. -Consumator dintr-o viata intermediara, urmatoarea veriga fiind constituita din di
175) Lentoarea - Milan Kundera
(Omul este responsabil de faptele sale), omul gol, față în față cu sine însuși. Și obligându-l să se privească, să-și vadă toate defectele. Însă omul e incapabil să accepte adevărul gol-goluț și își pune altă mască, caută alte roluri com
176) Moara cu noroc - Ioan Slavici
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit”. Acest preambul gnomic atribuit unui personaj reprezentând înțelepciunea și experien
177) Filosofia si viata - eseu
(Omul este responsabil de faptele sale), omul?”. Daca cineva m-ar intreba daca dupa parerea mea exista Dumnezeu si daca urmez fara sa pun nici o intrebare ritualurile crestine as raspunde asa:”nu stiu” si apoi &
178) Noapte de decemvrie - Alexandru Macedonski
(Omul este responsabil de faptele sale), omului de a rămâne fidel drumului ales. Meka este simbolul idealului. Omul pocit este simbolul omului comun, capabil de compromisuri. Drumul ocolit străbătut de omul pocit este simbolul eticii inf
179) Viata si Genotipul biofizic al modelului Om
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul ca un program de calculator al Galaxiei (vezi Fig.2) În ipoteza noastră în elementul de volum la
180) Testamentul politic al lui Mihai Eminescu - R M Crisan
(Omul este responsabil de faptele sale), omul o are nu numai pentru semenul său, ci chiar pentru animale, devine o stupiditate erijându-se în teorie de stat, căci preface țara moștenită, apărată cu vărsare de sânge și cu privațiuni, într-o m
181) Ce este amorul-Mihai Eminescu
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul nu mai este om, el ajunge sa fie format numai din imina. Strofa a patra neaga intimitatea creandu-se astfle o antiteza intimitatea-universalitate”dispar si ceruri si pamant”, indr
182) Conceptia teandrica in estetica rasariteana - Nechifor Crainic
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul e chipul real al lui Dumnezeu prin creația divină, dar omul e asemănarea posibilă a lui Dumnezeu. Nu atârnă de om să poarte chipul lui Dumnezeu sau nu, fiindcă acest chip e dat în făptura lui, în
183) Hamlet - caracterizare
(Omul este responsabil de faptele sale), omul , vorba cronicarului „ se afla supt vremi „
184) Filozofie asupra vietii
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul are o singura certitudine:clipa.Dar este egoist,si in loc sa traiasca aceasta clipa,el aspira la
185) O Scrisoare Pierduta - demonstratie
(Omul este responsabil de faptele sale), omului lent, ticaitului.Pristanda reflecta tipul servitorului umil, al omului slugarnic, iar Catavencu omul ambitios si ingamfat urmat de Farfuridi si Branzovenescu ce formeaza un cuplu comic si model
186) Alexis de Tocqueville - Vechiul Regim si Revolutia - prezentare carte
(Omul este responsabil de faptele sale), omul in general, independent de tara si de vremuri (...) ea a inspirat prozelitismul si a zamislit propaganda.” (C I, cap. 3, p. 32-33) 10.“(...) in ciuda aparentelor, ea a fost, in mod
187) Stratul de ozon - descriere
(Omul este responsabil de faptele sale), omul, cu intreaga sa panoplie de produse poluante, rezultata din intensa sa activitate industriala. Altfel spus, insusi omul isi distruge patura protectoare, alterand echilibrul fragil al ozonului. Ac
188) Efectul de sera - pagube si eventuale remedii
(Omul este responsabil de faptele sale), omul nu a mai vazut sa dispara vreo specie de animale importante si larg raspandite, asa ca perspectiva nu poate decat sa ne ingrijoreze. Ar disparea, de asemenea, multe specii vegetale, care nu supo
189) Atestat - Nunta din Cana Galileii
(Omul este responsabil de faptele sale), omul?” (Ps 48, 7). In nimic altceva - după harul lui Dumnezeu - nu trebuie să avem nădejdea mântuirii, decât numai în faptele proprii. Căci dacă singur faptul în sine [de a-L naște trupește pe
190) Mumia
(Omul este responsabil de faptele sale), omul în viață avea mai multe suflete, pe care le primea la naștere. Foarte important era sufletul Ba, pe care și-1 imagi?nau sub înfățișarea unei păsări. Atunci când omul murea, Ba părăsea corpul și n
191) Novac si corbul
(Omul este responsabil de faptele sale), omul obisnuit. Aceasta formula apare si in alte balade, numar ca in loc de Craiova se folosesc alte denumiri geografice. Balada se bazeaza mult pe contraste; cel mai evident este conŹtrastul di
192) Depresia episodica si depresia acuta
(Omul este responsabil de faptele sale), omul nu se vindeca , iar depresia se agraveaza la o persoana care are ca tratament consiliere terapeutica, atunci se incepe si un tratament medicamentos antidepresiv. Dupa mai multe cercetari si exper
193) Condamnarea geopoliticii la inactualitate
(Omul este responsabil de faptele sale), omul civilizat înseamnă foarte puțin față de cele de el exercitate. Omul - agent geografic activ este azi infinit superior omului agent geografic pasiv” (I.Conea, “Geopolitica. O ști
194) Principiile fundamentale ale dreptului penal
(Omul este responsabil de faptele sale), omului (10 decembrie 1948), în Pactul international cu privire la drepturile politice si civile (15 decembrie 1966) si în Conventia Europeana a drepturilor omului (5 decembrie 1950). poate
195) Istoria radioului
(Omul este responsabil de faptele sale), omul nu mai este atent la influența pe care o exercită asupra lui modul în care i se transmite“. „Efectul mediumului este puternic și intens pentru că i se dă un alt mesaj drept «conț
196) Chestiunea ecologica in contextul teologiei sociale
(Omul este responsabil de faptele sale), omul niciodată. Numai Dumnezeu le știe mărginirea, pentru că numai el le cunoaște în întregime. Omul nu poate cunoaște niciodată marginile mici și mari ale cosmosului, pentru că științ
197) Sistemul national de biosecuritate in Bulgaria - aspecte biotehnologice
(Omul este responsabil de faptele sale), omului, animalului sau plantei cultivate sau agenții potențial infecțioase a acestor celule, care pot include în sine viroizi, pirone și alți agenți infecțioși. Atestarea de risc pentru să
198) Omul socratic
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul socratic Procesul de cunoastere este un prim pas pentru inlaturarea erorii,si pentru a ajunge
199) Adam si Eva de Tudor Arghezi
(Omul este responsabil de faptele sale), omului, motiv prezentat in poezie, este lipsit de profunzimea tainei. Arghezi isi imagineaza scopul acestei lucrari a divinitatii ca eliberarea de o apasatoare monotonie a singuratatii: „urandu-
200) Infractiuni in legi speciale
(Omul este responsabil de faptele sale), omul. Autovehiculul reprezintă o cauză de accident rutier datorită defecțiunilor tehnice pe care le poate avea. Deși accidentele datorate deficiențelor tehnice nu au o pondere ridicată, ele sunt consi
201) Omul Fanta Nichita Stanescu
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul Fanta Omul-fantă este simbolul pendulărilor pe care spiritul le reaŹlizează pe o axă conve
202) A zecea elegie stanesciana
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul Fanta Poemul s-ar putea reduce la șase cuvinte: “Sunt bolnav, mă doare, deci exist!”
203) Pedeapsa de Tudor Arghezi
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul si dovedeste lacomia sa pentru tot, chiar daca Dumnezeu le-a pus a dispozitie toata frumusetea si bunatatea, descrise in poezia „Adam si Eva” in acelasi stil si cu aceeasi tehnica lit
204) Nichita Stanescu in cautarea pietrei filosofale
(Omul este responsabil de faptele sale), omul transformat în spirit pur, sau, în cazul nostru, Nichita Stănescu transformat în poezie: „O continuă avalanșă de poezie cu numele de Nichita. Omul clocotea de inspirație,
205) Porunca de Tudor Arghezi
(Omul este responsabil de faptele sale), omul cunoasterii.Este structurata in trei segvente lirice inegale ca marime. Prima secventa prezinta universal minuscul reprezentat de gaze, iezi, muguri, copii.Incipitul exprima un adevar g
206) De dragoste - Nichita Stanescu
(Omul este responsabil de faptele sale), omul intelectual o savarseste la limita existentei. Lumea este cruda, fioroasa, si este domolita de tocmai acesta iubire tratata si perceputa in maniera usor abstracta. Lirismul lui Nichita Stanescu e
207) Geneza mediului inconjurator
(Omul este responsabil de faptele sale), omului din pamant a fost de lunga durata, de exemplu cateva sute de milioane de ani sau cateva miliarde (pamantul avand varsta de 5 miliarde); este de fapt evolutia din universul protozoarelor ca anim
208) Copilaria,Mama-icoana sufletelor noastre,Limba
(Omul este responsabil de faptele sale), omul n-ar fi cea ce este.ar fi sarac si umil,ar fi neputincios in fata naturii.limba e stapina noastra. Aripi de zbor este laimba pentru om siel are nevoie de ea oricind si oriunde.fara aceasta insea
209) Pierdut in suferinta de Mihai Eminescu
(Omul este responsabil de faptele sale), omul comun, iar opera lui, este in acest caz zadarnica: “Zadarnica mea minte de visuri e o schele.” Versul “Caci
210) Adam si Eva
(Omul este responsabil de faptele sale), omului este in poezia "Adam si Eva" un exercitiu ludic pornit din marea singuratate cosmica a Creatorului care isi doreste in cer copii si s-a gandit din ce sa-i faca, Din borangic, argint sau promoro
211) Batranul si marea de Ernest Hemingway
(Omul este responsabil de faptele sale), omul trebuie sa invete sa citeasca semnele si ca natura are propriile ei legi.Acesta istorisire ne lasa sa intelegem ca plecam in cautarea fericirii, asa cum batranul cauta un peste mare pentru a-si i
212) Procese de productie
(Omul este responsabil de faptele sale), omul transforma obiectele munci, cu ajutorul mijloacelor de munca , in bunuri materiale. Procesul tehnologic reprezinta totalitatea operatiunilor de prelucrare prin care obiectelor munciisunt transf
213) Influente renascentiste in literatura romana
(Omul este responsabil de faptele sale), omul și valorile umane mai presus de orice, orientându-se în special asupra omului ca individ. Umanismul implică un devotament pentru căutarea adevărului și moralității prin mijloace umane
214) Povestea lui Harap Alb - caracterizarea personajului principal
(Omul este responsabil de faptele sale), omul span,Harap-Alb nu ramane singur,ci este permanent ajutat de mistagogi(Murgul Credincios si Sfanta Duminica) si de micile vietati personificate pe care le salveaza(furnicile si albinele) precum si
215) Conceptul de educabilitate
(Omul este responsabil de faptele sale), omului și care îi oferă acestuia o diversitate de posibilități de dezvoltare psihoindividuală. Din acest punct de vedere ne interesează în principal : - care este structura mediului; -
216) Dumnezeu.Concept filozofic
(Omul este responsabil de faptele sale), omul, fie el și dedublat (în corporal și spiritual), ce depășește limitele științificului, o existență (imanentă), suficientă sieși, indiscutabilă din neștiință și necesitate. Toma d’Aquino r
217) Filosofie cu concepte fundamentale
(Omul este responsabil de faptele sale), omul?“, a marcat in mod decisiv gandirea filosofica a secolelor urmatoare. Filosofia moderna este in mare masura o filosofie a subiectivitatii si in acest sens filosofia critica a lui Kant, de e
218) Fiinta si neantul-Sartre
(Omul este responsabil de faptele sale), omului, Sartre crede că ceea ce i se întâmplă individului este rezultatul deciziei lui de a accepta sau nu forța conștiinței sociale sau determinismul istoriei. Inexorabilul, implacabil
219) Identitate si alteritate
(Omul este responsabil de faptele sale), omul este înzestrat cu un principiu de dreptate și virtute, numit conștiință, care distinge între bine și rău și care venind din sent
220) Vointa si caracter
(Omul este responsabil de faptele sale), omului de a se conduce potrivit cu prevederile proprii, în funcție de convingerile și aprecierile sale. Omul independent nu întoarce spatele părerilor sau sfaturilor celorlalți, ci le prim
221) Anxietatea umana
(Omul este responsabil de faptele sale), omul este individ, fiind, în felul acesta , atât el însuși, cât și tot neamul, iar întregul neam participă în/la individ precum individul la intregul neam. Desăv&
222) Comportamentul politic asimilat grupurilor
(Omul este responsabil de faptele sale), omul politic nu își poate permite să adopte mereu același mesaj, ci trebuie să-și adapteze discursul politic, operând câteva segmentări în cadrul marelui g
223) Popa Tanda - momentele subiectului si caracterizarea personajului principal
(Omul este responsabil de faptele sale), omul e dator s? se îngrijeasc? mai întâi de sine și de familia lui și începe a se îngriji mai înainte de toate de binele casei sale.Tat? și soț iubitor,se hot?rește
224) Imaginea de sine la copilul cu debilitate mintala din clasele mici
(Omul este responsabil de faptele sale), omului se schimbă și structura conștiinței. El precizează: „în fața omului se află rețeaua fenomenelor naturii. Omul instinctelor, sălbaticul nu se desprinde pe sine din natură. Omul conșt
225) Limbajul gesturilor
(Omul este responsabil de faptele sale), omul este totuși un animal, Homo sapiens este o specie a primatelor, o maimuță cu corpul neacoperit de păr, care a deprins mersul pe două picioare și are un creier dezvoltat, capabil de gândire.
226) Poveste lui Harap-Alb de Ion Creanga
(Omul este responsabil de faptele sale), omul ros, dupa ce mai prinde la minte, va sti sa-si aleaga prietenii si sa asculte sfaturile primite.Personaj principal si reprezentant al binelui, eroul va fi, in cele din urma, rasplatit pentru cali
227) Omul - in scrierile marilor ganditori
(Omul este responsabil de faptele sale), omului putinta si libertatea de a alege modul de viata si mai presus de toate, moartea sau, din potriva, eternitatea. De ce omul va fi inzestrat cu liber arbitru, vointa si putere de cunoastere. C
228) Libertatea
(Omul este responsabil de faptele sale), omul este sporit enigmatic, intrucat I se adauga ceva (un privilegiu sau o facultate poziltiva) ce alte vietuitoare nu poseda. Acest ceva care se adauga omului vine din exterior si pune ceva intr-un l
229) Fericirea din punct de vedere filozofic
(Omul este responsabil de faptele sale), omul pofteste, vrea sa-si satisfaca placerile Partea apetenta ocupa cel mai mare locin sufletul fiecaruia si prin natura ei, nu e niciodata pe deplin satisfacuta. Dar ea, credea Platon, trebuie con
230) Dreptatea
(Omul este responsabil de faptele sale), omului drept cat si celui nedrept, sa faca ce vor, se va ajunge in situatia ca omul drept sa procedeze ca si cel nedrept, adica sa faca nedreptati, pentru ca fiecare dintre ei are tendinta de a avea c
231) Adevar si eroare
(Omul este responsabil de faptele sale), omul”. Relatia psihofizica secundara si nu ne scoate, scum crede idealismul, din lumea obiectelor, ea “vehiculeaza” obiectul pentru ca mai apoi gandirea sa-l calsifice, asha cum
232) Protectia mediului natural - cerinta intrinseca a unei dezvoltari economice moderne
(Omul este responsabil de faptele sale), omului și a extragerii din natură a ceea ce îi trebuie, lucru care își află expresia în contradicția dintre nevoile de resurse, pe de o parte, și dimensiunile resurselor oferite de n
233) Ultima noapte de dragoste intaia noapte de razboi Bacalaureat
(Omul este responsabil de faptele sale), omului: eroul este un spirit lucid, care e în permanentă căutare de adevăr, de răspunsuri la întrebările esențiale. Cele două „nopți” din titlu sunt prezente și în st
234) Iona - Bacalaureat
(Omul este responsabil de faptele sale), omul e privit din perspectivă ontologică. Trilogia adună toate aceste piese 1974 sub un titlu plin de semnificații care trimite la cunoaștere, la aspirații înalte, la esență (sarea). Crezul a
235) Fane Jeg-un fotograf modern
(Omul este responsabil de faptele sale), omul politic Teodor Melescanu in miscare, deosebita este plasarea subiectului in cadru. Imaginea este astfel facuta incat sa dea impresia de ascensiune pentru ca obiectivul este pozitionat de jos in s
236) Dilema Hamletiana
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul suporta multe,indura multe chinuri,iar regele mai “traieste” doar prin indurarea lui Hamlet. Indragostitii cunosc nelinistea asteptarii si a posibilului neinceput “dupa cum
237) Tipologia comunicarii - Comunicare si relatii publice
(Omul este responsabil de faptele sale), omul se consiliază pe sine, chestionându-se asupra trebuințelor și aspirațiilor sale, față cu propria sa conștiință morală. - După modalitatea de exprimare, pot fi puse în evidență mai
238) Intelegerea creierului uman
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul a încercat necontenit să se descopere pe el însuși și a ajuns la concluzia că nimic nu poate fi mai enigmatic decât creierul – o entitate de 1,5 kilograme de mister. E
239) Cauzele aparitiei AVC Hemoragic
(Omul este responsabil de faptele sale), omul modern trăiește-ntr-un tempo fizic și psihic vibrant, în fața situațiilor stresante omul modern nu reacționează ca strămoșul lui primitiv printr-un efort fizic (atac sau fugă), prin care se
240) Iona Marin Sorescu
(Omul este responsabil de faptele sale), omul aflat in fata marii(libertate,aspiratie sau iluzie).El traieste intr-un perpetuu orizont al asteptarii,Dar,fiindca pestele fabulos intarzie sa apara iar ghinionul il persecute,Iona incearca prin
241) Omul actual
(Omul este responsabil de faptele sale), omul.La fel si comportamentele specializate ale cimpazeului.Cresterea mare si in special rapida a corpului, modifica raportul ponderal cu creierul, care isi incheie
242) Padureanca - nuvela psihologica
(Omul este responsabil de faptele sale), omul ce n-are timp de a mai sta de vorba. El i se puse neclantit in cale, si catva timp ei ramasera privind cu incordare unul la altul. - Ce-i? intreba el. - Nimic nu e! ii raspunse ea stramtorata
243) Populatia si mediul inconjurator
(Omul este responsabil de faptele sale), omul isi inscrie pe primul plan al preocuparilor sale principiul fundamental al protejarii naturii si poate in mai mica masura cucerirea ei, in intelesul clasic al acestei notiuni. Epoca “marilo
244) Paradis in destramare - rezumat
(Omul este responsabil de faptele sale), omul” paraseste credintele mitice. Lor li se alatura porumbelul sfantului duh care “cu pliscul stinge cele din urma lumini”, deci ultimele sperante ale credintei intr-o viata par
245) Animalele
(Omul este responsabil de faptele sale), omul de la animal? Și nu-s doar aceste 2 exemple un argument în favoarea tezei că legăturile între oameni și animale sânt indisolubile? Desigur că da. “Dreptul de propr
246) Caracterizarea personajului Popa Tanda
(Omul este responsabil de faptele sale), omul dracului!” la „Tine-l Doamne,la multi ani,ca e omul lui Dumnezeu!”. Batranetea il gaseste fericit alaturi de familie,mandru de evolutia satului si a locuitorilor. Prin toate ace
247) Figuri de stil si procedee de expresivitate
(Omul este responsabil de faptele sale), omul ce-ar pati , dinainte s-ar pazi.) Formele inversate apar in vorbirea populara sau in constructii affective (mira-m-as!) Imperativul Imperativul exprima o actiune real
248) Harap Alb - povestirea pe momentele subiectului
(Omul este responsabil de faptele sale), omul spân și de omul roș, este înspăimântat, plângându-se calului: "parcă dracul vrăjește, de n-apuc bine a scăpa din una și dau peste alta", apoi pornesc împreună
249) Familia crestiana
(Omul este responsabil de faptele sale), omul este creat pentru viata in societate (de obste), adica pentru a trai impreuna cu semenii sai: "Si a zis Domnul Dumnezeu: nu este bine sa fie omul singur; sa-I f
250) Caracterizarea Spanului
(Omul este responsabil de faptele sale), omul sfinteste locul...". Limbajul Spanului este popular, ca si al celorlalte personaje ale basmului, pe care Creanga le-a umanizat, sugerand o intreaga galerie umana humulesteana: "Da-mi, doamne,
251) Caracterizarea lui Damian Cristisor din Negustor Lipscan
(Omul este responsabil de faptele sale), omul care rade [...] din cea dintaia clipa cand te-a vazut [...] se va arata pururea blajin si cu prietenie”. Din felul in care el se prezinta, prin caracterizarea indirecta reiese ca era un
252) Viata - compunere
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul trebuie sa fie capabil sa inteleaga viata si ca atare sa o pretuiasca.Ca orice lucru viata are si ea prati bune si parti negre.Uneori, ne loveste atat de rau,incat nu credem ca ne vom mai ridica
253) Fraze celebre
(Omul este responsabil de faptele sale), omul insusi"-Buffon "Nu-i de ajuns sa faci bine, mai trebuie sa-l faci si bine."-Diderot "Felul cum dai pretuieste mai mult decat ceea ce dai"-Corneille("Le Monteur") "Iubirea este mult educat
254) Trasaturile prozei fantastice
(Omul este responsabil de faptele sale), omului de geniu in raport cu societatea timpului. Personajul principal are trei avataruri, intrupari: - Dionis- copist, sec. 19 - Dan – calugar, ucenicul maestrului
255) Caracterizarea personajului Dionis din Sarmanul Dionis
(Omul este responsabil de faptele sale), omul vesnic, din care rasare tot sirul de oameni trecatori, ispitit prin aceasta sa se substituie diviminitatii insusi”.
256) Probleme si rezolvari la fizica
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul trage de funie sania cealaltă astfel, incit impulsul lui față de sania trasă timp de 4s a devenit egal cu 600kg*m/s. Cu ce forță trage omul sania? Se dă: p = 600kg*m/s - p – impulsu
257) Scoala Cinica
(Omul este responsabil de faptele sale), omul este om etc. Antistene neaga deci ca ar fi posibile definitii reale si nu admite decit definitiile nominale. Ca Antistene a fost un elev al lui Socrate, observam abia atunci cind cautam sa expune
258) Prezentarea cartii Rascoala de Liviu Rebreanu
(Omul este responsabil de faptele sale), omul nu le-ar putea soluționa, e necesar să te pătrunzi de nevoile ce le ai și să te gîndești de foarte multe ori, și apoi să acționezi. Violența produce tragedii. Unul din țărani, ajuns la disp
259) Idealul vietii
(Omul este responsabil de faptele sale), omului sînt foarte diverse. Nuanțele calde le pictează anume fericirea-culoarea visului. Visul este o dezmărginire prin care sufletul &ic
260) Conceptul operational nuvela psihologica referire la o opera studiata - subiecte bacalaureat
(Omul este responsabil de faptele sale), omul harnic, bun, trudind pentru “fericirea familiei sale” la din ce în ce mai preocupatul de înavuțire care ajunge să fie complice la afaceri necurate, la crimă și în fi
261) Caracterizarea Persidei
(Omul este responsabil de faptele sale), omul poate izbandi in viata numai prin vointa, luciditate si dragoste, prin stapanirea de sine, care sunt principalele arme ale eroinei, c
262) Catrina Moromete
(Omul este responsabil de faptele sale), omul cu inima cea mai curata de pe pamint. Proasta mai e si muierea asta a mea!” Al doilea volum accentueaza obsesiile religioase ale Catrinei, care incearca sa-si linisteasca sufletul
263) Protectia juridica a padurilor - dreptul mediului
(Omul este responsabil de faptele sale), omului”. Față de textul definiției, credem că am putea să observăm că nu este exprimat în mod direct faptul că din mediu face parte și omul cu bunurile sale. Socotim, însă, că ac
264) Iona de Marin Sorescu
(Omul este responsabil de faptele sale), omul prins, fără voia lui, însă conștientizarea acestei situații se face treptat. Pentru început, omul ignoră pericolul acestei condiții: „Scena e împărțită în două. Jumă
265) Caracterizarea lui mos Mihail din nuvela Sania de Ion Druta
(Omul este responsabil de faptele sale), omul dedicat muncii și pasiunii de a crea. Pentru el nu contează ce anume să meșterească, fiindcă în finalul operei îl vedem învăluit de aceeași ,,tulburare”, adică pasiune pentru creație. El sp
266) Argumentarea modernitatii unui text poetic studiat din opera lui Lucian Blaga - Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul în general nu e copleșit de misterul cosmic, misterul îl incită la creație. Creația e o răscumpărare a neputinței de a cunoște absolutul. Al treilea argument îl constitui
267) Pe culmile disperarii de Emil Cioran
(Omul este responsabil de faptele sale), omului asupra propriei condiții. În momentul in care omul atinge starea sublima de fericire,cu condiția ca aceasta să existe,ea trebuie comunicătă.Așa cum știm să ne exteriorizăm suferința prin
268) Atitudinea ciobanului in fata mortii
(Omul este responsabil de faptele sale), omul nu moare,ci sufletul sau migreaza dupa moarte,trece intr-o alta lume a vesniciei,opusa efemerului omenesc. i) Ciobanul priveste cu seninatate moartea, dand un sens absurdului insusi, raspunzand
269) O scrisoare pierdut - demonstratie comedie
(Omul este responsabil de faptele sale), omul sarmant si rafinat. Numele lui Zaharia vine de la cuvantul zahariseala, iar Trahanache de la o coca moale care se poate modela usor. Farfuridi si Branzovenescu au nume din arta culinara reprezent
270) Cultura si etica in modelele de management european
(Omul este responsabil de faptele sale), omul -, societate, istorie, cultura, umanitate. Structura biologica precara a unei noi specii de antropoide, nu se putea mentine decât prin crearea între ea si natura, a unor elemente mij
271) Bubico rezumat
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul a intrat intr-un compartiment ce era gazduit de o doamna.Acesta a salutat-o,cand deodata un glas
272) Epopeea lui Ghigames
(Omul este responsabil de faptele sale), omul civilizat, este mai puternic. Infrant salbaticul recunoaste superioritatea invingatorului si o preamareste. Asa se naste prietenia ce-i va lega pana la moarte. Rostul acestei prietenii este impli
273) Crearea omului dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu
(Omul este responsabil de faptele sale), omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu. În ceea ce privește chipul lui Dumnezeu în om, Biserica învată că aceasta se referă la natura spirituală a omului, adică la rațiune, s
274) Izvoarele revelatiei supranaturale Sfanta Scriptura
(Omul este responsabil de faptele sale), omului ci mai ales ca o apropiere reala din partea lui Dumnezeu spre oamneni, ca o intelegere si cunoastere, si o impartasire intelectuala a lui Dumnezeu spre oameni. Dumnezeu
275) Literatura universala din secolul al XX lea - tipicitate si inovatie
(Omul este responsabil de faptele sale), omul cu frămîntările sale, viața și moartea. Ceea ce este important de menționat în coordonata lirică eseniană, e faptul că natura și animalele nu sunt doar elemente de decor în poez
276) Bogdan Petriceicu Hasdeu in viziunea contemporanilor si modul in care poate fi receptat
(Omul este responsabil de faptele sale), omul din vremurile noastre nu se limitează la niște operații logice aflate la granița de interpretare, mai ales filozofii și lingviștii sunt perfect încadrați în esența teoriei date,chiar
277) Realismul
(Omul este responsabil de faptele sale), omul este marcat de trei impulsuri :de a trai,de a se reproduce si de a domina, insa ,, nereusind sa si satisfaca pe deplin dorinta de putere in interiorul granitelor nationale, oamanii isi transfera
278) Coordonate etice ale profesiunii de consilier psihologic si educational
(Omul este responsabil de faptele sale), omul de lângă noi. Valoarea umană a consilierului este dimensiunea morală de cea mai largă cuprindere, întrucât aceasta identifică omul din spatele profesiei, înaintea orică
279) Locul si rolul comunicarii in consiliere
(Omul este responsabil de faptele sale), omului, de la cele mai simple gesturi, care garantează continuitatea vieTii si până la manifestările supreme ale creaTiei – sau ale distrugerii”. Părerea autorului, ca un corolar al
280) Conceptul de crestere economica - Dezvoltarea economica durabila
(Omul este responsabil de faptele sale), omul este doar unul din elementele ce se cer conservate pentru ca natura sa ramana neatinsa in puritatea ei. O asemenea conceptie a condus la ideea de crestere economica zero. Conceptia biocentric
281) David de-a lungul istoriei artelor
(Omul este responsabil de faptele sale), omul de actiune .
282) Mesterul Manole - povestirea pe momentele subiectului
(Omul este responsabil de faptele sale), omul manole. Artistul ramane insa prin creatie,dainuie prin aceasta.
283) Chimia stiinta experimentala
(Omul este responsabil de faptele sale), omul a invatat sa reproduca aceste procese in uzine sau laboratoare,sa descopere o multime de alte procese,care nu au loc in mod natural si care sa-i asigure materialele de care are nevoie si pe care
284) Tehnologia de producere a vinurilor roze din soiurile rosii Merlot si Pinot Noir
(Omul este responsabil de faptele sale), omul i-a rămas fidel, folosită cu măsură, poate fi un tovarăș bun, care ajută, stimulează și inspiră, desfată, veselește și înalță, tot așa cum dăunează și degradează când această măsură l
285) Moara cu noroc - nuvela realist psihologica
(Omul este responsabil de faptele sale), omului in fata banului. TEMA:nuvelei este dezumanizarea lui Ghita in fata banului. TITLUL:are valoare simbolica,fiind,in acelasi timp,si ironic.Norocul asteptat se dovedeste a fi nenoroc,datorit
286) Conservarea si protectia biodiversitatii in mediul marin
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul nu a incetat sa se dedice studiului amanuntit al stiintelor nascute marginea istoriei si geografiei submarine. Pentru a se edifica pe deplin asupra acestor materii, cercetatorii si-au pus in prac
287) Citate celebre
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul nu mai e același după ce descoperă ceva. Nu mi plac secretele celorlați, dar mă interesează mărturisirile lor. Nu înseamnă că dacă mi am lăsat ușa deschisă, trebuie să intri fără să b
288) Relatia dintre doua personaje ale romanului Baltagul
(Omul este responsabil de faptele sale), omul cu căciulă brumărie, darnic și vesel, dar, mai ales, neînfricat și hotărât: „Dar omul acela zicea că se duce noaptea; că se bucură să umble pe lună. De oameni răi spunea că nu-i
289) Relatia dintre incipit si final in Moara cu noroc de Ioan Slavici
(Omul este responsabil de faptele sale), omul a cărui zi faustiană se încheie acum, prin împușcarea lui din ordinul lui Lică.Finalul este moralizator și simbolic, confirmând cuvintele Bătrânei (din incipit). A doua
290) Tema, motivele si viziunea despre lume din Moara cu noroc de Ioan Slavici
(Omul este responsabil de faptele sale), omul trebuie să fie mulțumit cu ceea ce are, căci nu există bogăție mai mare decât cumpătarea, adevărul și omenia. In aceeași viziune se înscrie și finalul moralizator, cei care încă
291) Evolutia relatiilor dintre doua personaje
(Omul este responsabil de faptele sale), omul roș, iară mai ales de cel spân”.Motivația fiind ambiguă („căci sunt foarte șugubeți" s.n.), poate de aici derivă modul diferit în care este privit Spânul: pentru uni
292) Fronda in literatura interbelica
(Omul este responsabil de faptele sale), omului comun ,cinstit si simpatic. Este vorba de Tudor Musatescu autor al pieselor Titanic vals,Escu.., Victor Ion Popa prin comedia Take,Ianke si Cadâr,Gheorghe Ciprian prin Omul cu mârto
293) Mihai Eminescu
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul deplin al culturii romanesti” este preocupat de istoria nationala de la idee de patrie ca in “Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie”, pana la meditatia cu privire la etape din isto
294) Ecologia - de la stiinta la constiinta
(Omul este responsabil de faptele sale), omul de știință german este nașul de nume al ecologiei, fondatorul său pe conținut rămâne, mai degrabă, Charles Darwin, al cărui discipol a fost. Cele dou&
295) Caracterizarea lui Nica
(Omul este responsabil de faptele sale), omul de bun simt" il caracterizeaza George Calinescu. El este caracterizat direct de autor si indirect din fapte, vorbe, gesturi, relatia cu celelalte personaje. In primul rand faptele si comportam
296) Toiagul pastoriei de Ion Druta - Caracterizarea pastorului Ion
(Omul este responsabil de faptele sale), omul este nemuritor, fiindcă sufletul omului, o parte launtrică a lui este veșnică, ea nu moare niciodată și nimeni nu o poate distruge. În acest cioban singuratic noi vedem o lume interioar
297) Gloria Egiptului
(Omul este responsabil de faptele sale), omul EGIPTUL FARAONILOR . Este o civilizatie care s-a nascut si a înflorit timp de 3.000 ani înainte de Hristos.Pe vremea cand mare parte a lumii era locuita de oamenii Epocii de Piatr
298) Nuvela Popa Tanda
(Omul este responsabil de faptele sale), omul dracului" vointa puternica si caracterul hotarat al preotului sunt evidentiate mai ales in relatia cu satenii. Drumul parcurs de acesta pt a se impune in fata oamenilor este lung si dificil dar f
299) Filosofii sofisti
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul măsură este existența celor ce sunt și nonexistența celor ce nu sunt. Omul este în stare să domine, să fie criticul realității. În acest timp om
300) Popa Tanda Ioan Slavici
(Omul este responsabil de faptele sale), omul lui dumnezeu’’ urandul sanatate si viata lunga ,,tine-l ,doamne,la multi ani’’. Replica acesta vine in opozitie cu o alta expresie din textul
301) Caracterizarea lui Nica - plan de idei
(Omul este responsabil de faptele sale), omul care se ia pe gânduri! Uite cum te trage pe furiș apa la adânc, și din veselia cea mai mare cazi deodată în uricioasa întristare” V Caracterizarea - personajul
302) Sistemul nervos
(Omul este responsabil de faptele sale), omul) coordonează activitatea mușchilor, monitorizează organele, primește și prelucrează informațiile primite prin organele de simț și inițiază acțiuni. Cu alte cuvinte sistemul nervos este responsabi
303) Epoca renasterii si literaturii renanscentiste
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul este măsura tuturor lucrurilor” și că” În lume-s multe mari minuni;/Minuni mai mari ca omul nu-s!”Reînviind această tradiție, Renașterea realizeză un ideal de om uni
304) Umanismul european
(Omul este responsabil de faptele sale), omul este perfectibil,cu conditia sa respecte armonia relatiei sale cu natura.In sens umanist,nu ne nastem oameni ci devenim oameni prin experienta de viata,prin impactul pe care-l pot avea relatiile
305) Omul si destinul
(Omul este responsabil de faptele sale), omul poate evolua.
306) Grigore Vieru - o lacrima a lui Mihai Eminescu
(Omul este responsabil de faptele sale), omul tragic, omul de excepție, este firea superioară care trăiește la limitele problematicului ce-i întinde c
307) Pacatul
(Omul este responsabil de faptele sale), omul cel mai în vârstă, de la cel mai simplu om, până la ce mai învătat. Păcatul mândriei este auto-supra-dimensionarea persoanei noastre. Suntem mândri si face
308) Istoria vinurilor Milestii Mici
(Omul este responsabil de faptele sale), omul, vinul are mai multe etape si varste, prin care trece, treptat, pentru a-si duce cu demnitate bunul sfarsit. Initial, vinurile sunt dadacite ca niste copii, mai apoi – educate ca niste adol
309) Limbaj si comunicare
(Omul este responsabil de faptele sale), omul în contextul regulilor și normelor instituționale. Simbioza dintre reguli și normele instituției și personalitatea actorilor comunicării este în miezul abordărilor din această luc
310) comunicarea intragrupala
(Omul este responsabil de faptele sale), omul) companiei, coechipierul, vătaful. Rolul în echipă , conform doctorului Meredith Belbin, reprezintă, o tendință de a te purta, colabora și relaționa cu ceialalți într-un mod specif
311) Purtare civilizata intr-o lume civilizata
(Omul este responsabil de faptele sale), omul va învăța să aibă o purtare civilizată respectând câteva reguli ce s-au impus dea lungul timpului. ,,Codul bunelor maniere” este alcătuit dintr-o mulțime de legi mor
312) Bivolul si cotofana
(Omul este responsabil de faptele sale), omul puternic, bogat , ajuns in varful piramidei sociale . Este rupt de lumea reala , fiind inconjurat numai de oameni puternici si de slugi. Cotofana este tipul omului slugarnic , harnic , care s
313) Neopluralismul
(Omul este responsabil de faptele sale), omul poate și trebuie să dezvolte moduri mai eficiente de a reduce această complexitate” (N. Luhmann -Trust and Power, 1979). Dacă examinăm aserțiunile redate, descoperim redundanța lor. Co
314) Cuvant inainte la Cartea Arhimandritului Sofronie despre temeiurile nevointei Ortodoxe
(Omul este responsabil de faptele sale), omul singur; să-i facem ajutor…” (Facerea 2, 19), și în cele din urmă, din trupul său, o scoate și pe Eva, prin care avem să ne naștem toți cei ce am umplut pământul în
315) Caracterizarea lui Harap Alb - caracterizarea personajului principal
(Omul este responsabil de faptele sale), omul roș și, mai ales, de cel spân. Acestea se vor dovedi esențiale pentru maturizarea crăișorului, care va trebui să treacă personal prin această experiență de viață. Totodată este o lecție
316) Glossa - Mihai Eminescu
(Omul este responsabil de faptele sale), omul superior trebuie să se ridice asupra condiției umane obișnuite, să se detașeze de frământările vieții a oamenilor obișnuiți. Prima strofă, strofa-temă a poeziei
317) Credinta sau increderea
(Omul este responsabil de faptele sale), omul si le poate introduce in mod deliberat in minte si si le poate dezvolta si prin care poate imbina una sau mai multe emotii, constituie forta care ii dirijeaza si ii controleaza fiecare miscare sa
318) Antiteza in poezia eminesciana
(Omul este responsabil de faptele sale), omul de geniu din această operă.Lumea pămîntească i se prezintă Luceafărului un “cerc strîmt”, pe cînd lumea cosmică este un spațiu dezmărginit,timpul concret curge monot
319) Conduita si determinismul
(Omul este responsabil de faptele sale), omul să dispună de un mod de conduită nonlinear, înalt probalistic. Din punct de vedere genetic, motivația se constituie o dată cu structurarea organismului ca unitate biologică integrală. E
320) Conceptul de personalitate
(Omul este responsabil de faptele sale), omul viu, concret, empiric, pasional, rational, deci omul asa cum este el resimtit in afara noastra sau in propria noastra fiinta, omul asa cum exista si cum se manifesta in viata curenta, cotidiana.
321) Obiectul sociologiei si relatiile sociologiei cu alte discipline socioumane
(Omul este responsabil de faptele sale), omul fiind un « animal social » ( Platon), nu poate trai izolat de semenii sai, el trebuie sa se integreze si sa se adapteze la valorile grupului social din care face parte: arta, religia
322) elemente mitice in opera eminesciana
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul are în el numai ființa altor oameni viitori și trecuți, Dumnezeu le are deodată toate neamurile. Omul are loc în vreme, Dumnezeu e vremea însăși și stăpînește nemărginirea
323) Baltagul caracterizarea personajelor
(Omul este responsabil de faptele sale), omul ei și de a împlini actul justițiar al pedepsirii vinovaților. Nechifor Lipan era oier din Măgura Tarcăului și își câștiga existența ca toți muntenii, „cu
324) Pedeapsa - Tudor Arghezi
(Omul este responsabil de faptele sale), omul risca o pedeapsa divina daca va incalca poruncile si randuielile biblice. Tema ilustreaza consecintele iremediabile pe care le va indura omul din cauza incalcarii cuvintului divin sau nerespec
325) Alexandru Ioan Cuza - istoria politica
(Omul este responsabil de faptele sale), omul o îndeplinise”.
326) Germania
(Omul este responsabil de faptele sale), omul se va strădui să urmeze căile Domnului, toate cele lumești sau necesare trupului, vor veni de la sine. Dacă omul se va strădui să fie tot timpul în comuniune cu Dumnezeu, să se în
327) Animale domestice - cainele si pisica
(Omul este responsabil de faptele sale), omul a intalnit stramosul cainelui cu 17-18 mii de ani in urma. Resturile din prada vanatoare omului. In ciuda modului similar de procurare a hranei, omul si cainele nu sunt rivali, dimpotriva, au dev
328) Antireligii
(Omul este responsabil de faptele sale), omului,in special a drepturilor femeii, fiind chiar un pericol pentru femei deoarece acestea sunt complet supuse barbatului,la fel cum un caine e supus stapanului. Aceasta religie este oarecum o forma
329) Fericirea si moralitatea
(Omul este responsabil de faptele sale), omul sa actioneze conform binelui. Exista doua principii care ghideaza actiunea umana: intelectul si dorinta. Daca actiunea este conforma intelectului, ea devine o virtute intelectuala, iar daca este
330) Originea raului moral
(Omul este responsabil de faptele sale), omului, ci în baza păcatului originar. Păcatul originar este atât de grav, nu pentru că omul a mâncat ceea ce îi era interzis, ci pentru că a încălcat (singura, la ac
331) Sfarsitul istoriei si ultimul om
(Omul este responsabil de faptele sale), omul si-a castigat liberatea, implicit si recunoasterea. Friedrich Nietzsche considera democratia moderna ca fiind o victorie a sclavului, odata cu aceasta impunandu-se si o morala a sclavului. Cet
332) Doctrine pedagogice
(Omul este responsabil de faptele sale), omului, în funcție de care el poate fi făcut în mod conștient sau inconștient, în consecință, oamenii recurg la mijloacele pe care le vor folosi, unul dintre acestea fiind știința vi
333) Valoarea fomativa a basmelor in educarea trasaturilor pozitive de caracter
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul nu se naste fiinta, ci devine, iar maniera in care devine, depinde esential de educatia pe care o primeste. Pe de alta parte, omul se naste cu inclinatie catre moralitate, cu „simt” m
334) Toxiinfectii alimentare
(Omul este responsabil de faptele sale), omul (tubul digestiv); - Staphylococcus: animale, in special bovine (mastita), omul (infectii cutanate, portaj nazal si faringian); - E.coli: omul (tubul digestiv); - Cl. Perfringens: animale, omul
335) Povestea lui Harap-Alb
(Omul este responsabil de faptele sale), omul spân” sau cu ,,omul ro?”. Harap-Alb nu este mai viteaz decât fra?ii sai si nici nu are însu?iri supranaturale, are însa o trasatura care-l deosebe?te de ceilal
336) Miorita- comentariu clasa VII
(Omul este responsabil de faptele sale), omul si natura au nevoie unul de celalat. Tensiune creste prin repetarea intrebari pus de "bace" ,iar punctual culminant este atins atunci cand mioara dezvaluie complotul celorlalti doi cioba
337) Teoria jocurilor
(Omul este responsabil de faptele sale), omul. Pentru a nu complica lucrurile vom urma numai ramura A a arborelui de cautare. Omul va trebui sa aleaga acum intre mutarile C si D. Observam ca nodurile sunt reprezentate prin cercuri, asadar su
338) Joc - joaca intre viata si literatura
(Omul este responsabil de faptele sale), omului, cand se produce o eliberare a tensiunii emotionale acumulate, insotita de un regret profund:"Asa este jocul/Arde-l-ar focul!" In concluzie, poezia este un joc de cuvinte care creeaza un spa
339) Romania, intre Orient si Occident
(Omul este responsabil de faptele sale), omul care locuieste continentul nostru se prezinta sub doua tipuri bine definite: occidentalul si orientalul. In apusul si centrul Europei, domneste o mentalitate, iar catre rasarit, catre posturile c
340) Behaviorismul
(Omul este responsabil de faptele sale), omului si anume : cum se formeaza si ce este comportamentul ? acesta fiind in opinia lui Watson noul obiect de studiu al psihologiei, bazandu-se pe raportul stimul-reactie. In articolul sau Watson res
341) Somnul
(Omul este responsabil de faptele sale), omul prezinta dereglari importante la nivelul intregului organism. Astfel, se fac simtite modificari ale tensiunii arteriale, respiratiei, atentiei, batailor inimii. In ceea ce priveste durata so
342) Harap Alb caracterizare
(Omul este responsabil de faptele sale), omul span. Desi cuminte si ascultator de felul sau, nesocotirea acestei restrictii declanseaza asupra flacaului un sir nesfarsit de intamplari neplacute si periculoase, care-i pun deseori viata in
343) Filosofia Chinei antice ( Confucianismului, taoismul )
(Omul este responsabil de faptele sale), omului util societatii. Problema centrala a lui Confucius fiind sistemul de guvernare care se cerea mereu reinnoit, acesta urmarea in permanenta ca discipolii sai, multi de origine modesta, carora
344) Asigurari generale
(Omul este responsabil de faptele sale), omului si/sau de activitatea sa: 1.acte ca: neglijenta, superficialitatea, iresponsabilitatea pot sa provoace sau sa favorizeze inregistrarea de accidente grave, incendii, explozii, electrocutari, as
345) Profesorul nazdravan de Anton Pann
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul a inchis casa, iar dupa cateva clipe niste fantome au invadat casa. Profesorul ajunse acasa, si dupa ce printisorul i-a spus cele intamplate profesorul i-a spus ca a uitat sa ii spuna ca, casa es
346) Simboluri
(Omul este responsabil de faptele sale), omului, calauza sigura si sfetnic devotat al eroului.Dupa cum spune si Jean Paul Clebert, "el vede ceea ce omul nu vede" si ca, in ultima instanta, "el este cel care-l conduce pe calaret", "care-si ca
347) Omul si divinitatea
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul crede in revelatia biblica si fiecare element al existentei sale poarta pecetea simbolului religios. Credinta in Dumnezeu ofera certitudinea unei
348) Educatia religioasa
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul reprezinta cea mai frumoasa realizare din creatie, de care insusi Dumnezeu este mandru. Sufletul este esenta personalitatii, il reprezinta pe om. Educatia este posibila in toate perioad
349) Cicero - De amicitia
(Omul este responsabil de faptele sale), omul bun -homo bonus- care este, in acelasi timp, si intelept, si capabil sa atinga virtutea. Acest model uman apt prin excelenta de o prietenie adevarata, se afla, in viziunea lui Cicero, in "vita co
350) Centrul Medical Sanitas
(Omul este responsabil de faptele sale), OMUL, Centrul Medical "Sanitas" aduce pacientilor sai sanatatea, alinarea suferintelor si atentie acordata dincolo de o consultatie si o prescriptie medicala.
351) Istoria filosofiei contemporane
(Omul este responsabil de faptele sale), omul putere - adevar si i-a urmarit traseul cultural inca de la inceputurile culturii grecesti cand, de exemplu in scierile lui Homer, adevarate erau doar spusele celor puternici, iar detinerea puteri
352) Curs de metafizica de Nae Ionescu - recenzie
(Omul este responsabil de faptele sale), omului putinta de explicare a lumii. Spune filosoful "eu cel putin nu am avut niciodata explicatiunea la nici un lucru". (p.5). El face distinctia intre faptul de "
353) Vioara Viola Violoncelul
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul care canta la vioara se numeste Violonist sau Vioronist. Clasificarea: Vioara se clasifica pe locul numarul 1 in familea corzilor si arcus. Partile componete: Vioara: Cutia de rezonanta, ga
354) Aspartam
(Omul este responsabil de faptele sale), omul si-a distrus o parte importanta a neuronilor sai si a ajuns la o boala cronica, nu poate nici macar sa se gandeasca sa asocieze boala lui cu aspartamul. Modul in care a fost aprobat aspartamu
355) Cultura organizationala
(Omul este responsabil de faptele sale), omului (M. Weber, E. Durkheim); 3.Managementul intercultural: subliniaza si analizeaza rolul culturii organizationale in conducere si in diferentierea specificului national(G. Hofstede, E. Schein).
356) Ce inseamna sa fi dascal
(Omul este responsabil de faptele sale), omului nou. Cadrele didactice au datoria sa actioneze cu zestrea de valori asupra configuratiei tanarului,pregatindu-l in spiritual de daruire,abnegatie,raspundere si angajare patriotic revolutiona
357) Creativitatea
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul zilelor noastre are nevoie de culturalizare in interiorul propriei lui fiinte, deoarece goliciunea interioara corespunde unei apatii exterioare, incapacitatii de a intelege realitatea si de a a
358) Dimensiuni in psihologia muzicii
(Omul este responsabil de faptele sale), omului la marile intrebari care-l framinta. Or, anume acest lucru ar trebui sa faca o psihologie ca stiinta despre suflet - sa-l invete pe om sa-si conduca sufletul, sa-si duca existenta in armoni
359) Intreprinderea si responsabilitatea sociala a acesteia
(Omul este responsabil de faptele sale), omul doreste sa le satisfaca, sau Herzberg - care a studiat factorii care reduc insatisfactia si care creeaza satisfactie. b) Teoria autogestiunii: - presupune insusirea colectiva a mijloacelor de
360) Masuri de protectia mediului
(Omul este responsabil de faptele sale), omul la atingerea unui obiect intrat accindental sub tensiune este numita tensiune de atingere. Electrocutarea are loc atunci cand omul atinge concomitent doua elemente bune conducatoare de electricit
361) Codul bunelor maniere pentru copii
(Omul este responsabil de faptele sale), omului politete". Politetea a fost si este indispensabila fiecarui om, in orice societate. Din cele mai indepartate timpuri, omul a fost interesat sa aiba leg
362) Mi-astept amurgul
(Omul este responsabil de faptele sale), omul pacatos. Insusi poetul considera o nefericire prezenta in el a acestui soare al patimilor necurate. Constatarea si regretul lui sunt ale omului care simte ca a fost chemat in lume pentru un sc
363) Metode de cercetare si elaborare de text in filosofie - Mircea Eliade Sacrul si Profanul
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul este un simbol viu, ne spune Eliade, ceea ce ne indreptateste sa spunem ca hierofania nu este ceva prin care o substanta se schimba in alta substanta , ci o transpunere, o mediere , este comunica
364) Educatia - obiect al pedagogiei
(Omul este responsabil de faptele sale), omului iar scopul educatiei este de a dezvolta in individ toata perfectiunea de care este susceptibil (Kant, I., 1992, p17). La fel ca si in cazul definitiei precedente Kant, care in alt context af
365) Tristan si Isolda
(Omul este responsabil de faptele sale), omul a fost trimis de Dumnezeu pe pamant ca sa sufere: "Ne-am nascut sa fim fericiti si nu sa traim in dureri, spune Tristan. Durerile noi ni le facem. Ni le fac oamenii haini, acei ce sunt lipsiti d
366) Metode de culegere a informatiei - Observatia sociologica
(Omul este responsabil de faptele sale), omul, colectivitatea umana, ceea ce face ca sociologul sa apara el insusi subiect si obiect, spectator si actor al observatiei in raport cu fenomenele observate. Adica, observa situatii, actiuni in ca
367) Ion Creanga Harap-Alb
(Omul este responsabil de faptele sale), omul span. Desi cuminte si ascultator de felul sau, nesocotirea acestei restrictii declanseaza asupra flacaului un sir nesfarsit de intamplari neplacute si periculoase, care-i pun deseori viata in
368) Luceafarul de Mihai Eminescu - muzicalitatea
(Omul este responsabil de faptele sale), omul de geniu cu omul comun: primul, insetat de cunoastere, se poate obiectiva, elibera de vointa oarba de a trai; omul comun nu poate iesi din el insusi, ramanand prizonier al Vointei. Aceste abst
369) Floarea albastra de Mihai Eminescu - varianta bac
(Omul este responsabil de faptele sale), omul de geniu); strofa a patra este un comentariu al eului liric fata de vorbele fetei; 3) strofele V - XII contin scenariul unei povesti de iubire imaginate; 4) strofa XIII este un alt comentariu a
370) Comunicare si limbaj economic
(Omul este responsabil de faptele sale), omul se diferentiaza de animale prin caracteristicile limbajului uman, iar limbajul uman se diferentiaza de toate limbajele animale prin faptul ca are cel putin doua functii care le lipsesc acestora d
371) Muntii Alpi
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul Similaun''(numit astfel dupa varful si ghetarul cu acelasi nume situate in apropiere) sau ''omul de Hauslabjoch ( dupa numele locului unde a fost gasit corpul) a intrat in final in istorie sub de
372) Moara cu noroc tema familiei
(Omul este responsabil de faptele sale), omul sa fie multumit cu saracia sa caci...nu bogatia ci linistea colibei tale te face fericit!" Opinia ei are la baza o experienta straveche a unei colectivitati constituite, multumite cu ceea ce
373) Prima adolescenta
(Omul este responsabil de faptele sale), omul asta in cinci ani!"
374) Yoga si nonviolenta
(Omul este responsabil de faptele sale), omul cere iertare. Practicantul yoga crede ca o greseala facuta de el trebuie judecata iar una facuta de altcineva trebuie iertata, lasand judecata lui Dumnezeu. El se opune raului prin sentimente de
375) Tema si viziunea despre lume in opera lui Caragiale
(Omul este responsabil de faptele sale), omul de casa al prefectului, care cunoaste relatia ilicita dintre acesta si Zoe. Dar viclean, politistul, repetand mereu "famelie mare, renumeratie dupa buget mica", vrea sa castige recompense pentru
376) Obiectul de studiu al geografiei
(Omul este responsabil de faptele sale), omul si activitatile sale au condus la sinteze stiintifice pe areale mai mici sau mai mari si la imbogatirea vocabularului prin introducerea si explicarea de notiuni geografice. Un loc aparte pentr
377) Hazard si risc -Incadrare conceptuala si metodologica
(Omul este responsabil de faptele sale), omul creaza sau agraveaza vulnerabilitatea prin nenumarate modalitati: -instalarea, din ratiuni economice, in zone vulnerabile, urbanizarea si industrializarea accentuata in siturile expuse riscuril
378) Aspecte privind infractiunea de determinare sau inlesnire a sinuciderii
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul este aparat atat sub aspectul personalitatii sale fizice (viata, integritatea corporala, sanatatea), cat si a personalitatii sale morale (demnitatea, onoarea, libertatea), valori care definesc pe
379) Bietul Ioanide
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul metafizic e viclean","Gavrilcea si Tudorel nu intelegeau viata decit fenomenal,numai din intamplari zilnice"Arhitectul se acuza ca "l-a scapat din maini"pe Tudorel,neglijandu-l si oferindu-I pre
380) Relatia dintre doua personaje in basm
(Omul este responsabil de faptele sale), omul Span ,ca de altfel si omul Rosu , erau considerati, din cauza anomaliilor fizice, o intruchipare a Diavolului. Desi este considerat un personaj negativ, prin faptul ca vrea ,,sa-l piarda" pe
381) Harap Alb apartenenta la basm
(Omul este responsabil de faptele sale), omul Span si omul Ros")adresata de Crai fiului sau ,dupa ce acesta trece proba la care il supune, genereaza doua structuri diferite. Pe de o parte insotirea cu omul
382) Sa redescoperim natura
(Omul este responsabil de faptele sale), omului, cele care sunt ori cele care nu sunt resimtite. Mediul inconjurator este ansamblul de conditii si elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul si subsolul, toate straturile atmosferei, toat
383) Napasta de Ion Luca Caragiale
(Omul este responsabil de faptele sale), omul ei devenea tot mai agitat. Simpla rostire a numelui celui dus il tulbura. Visele urate si cosmarurile nu-i dau pace. Muscatura de la brat il durea si ca sa uite, mergea tot mai des la carciuma Po
384) Psihologie juridica
(Omul este responsabil de faptele sale), omului, subliniind faptul ca, in viata psihica aplicarea legilor compatibilitatii mecanice sau a relatiilor simpliste, biunivoce, constituie o eroare. Ac
385) Mircea Eliade - Viata si opera
(Omul este responsabil de faptele sale), omului modern. Opera stiintifica a lui Eliade poate si ea fi considerata ca un inventar de teme si comportamente mitice relevante care nu reprezinta numai o colectie erudita de materiale arhaice,
386) Moara cu noroc - Ioan Slavici
(Omul este responsabil de faptele sale), omului. Compozitia: - 17 capitole care urmaresc in ordine cronologica faptele ce pecetluiesc destinul unui mic meserias stapanit de dorinta de imbogatire. Unitatea si simetria constructiei epice e
387) Analiza comunicarii din perspectiva sociologiei
(Omul este responsabil de faptele sale), omul unidimensional" (Marcuse, 1964) si acea "societate total administrata", despre care vorbeste Horkheimer (1947). Expresia "cultura de masa" apartine polemicii angajate de societatea moderna in
388) Circuite integrate,tipuri si generatii
(Omul este responsabil de faptele sale), omul indeplineste in principal functia de conducere a proceselor tehnologice de productie. Operatiile de conducere necesita u
389) Popa Tanda
(Omul este responsabil de faptele sale), omul dracului". Punctul culminant: cativa dintre sateni, incep sa-l imite pe preotul lor, si se apuca de munca, realizand lucruri de calitate, in decursul timpului : isi construiesc case
390) Sinteza psihologie judiciara
(Omul este responsabil de faptele sale), omul, care poate actiona rational, automat sau irational. In acest context, rolul justitiei este de a ingradi din ce in ce mai mult potentialul de irationalitate criminogena al fiintei umane. d. p
391) Obiectul de studiu al psihologiei educatiei
(Omul este responsabil de faptele sale), omului si cel al Universului se considera ca formeaza o unitate. Grecii considerau ca sufletul este nemuritor, dar, inchis in trup, este supus impuritatii. Sufletul va plati pacatul impuritatii pr
392) Fundamentele psihologiei
(Omul este responsabil de faptele sale), omul, traind intr-un univers informational, fiind bombardat permanent de informatii si trebuind sa reactioneze la ele, este nevoit sa-si elaboreze mecanismele prin intermediul carora sa le poata stapa
393) Mistretul cu coltii de argint de Stefan Augustin Doinas
(Omul este responsabil de faptele sale), omul in general,simbolul regalitatii dornice de putere sau chiar artistul,iar misketul semnifica idealul,instanta sacerdotala si opera.Conflictul dintre ideal si realitate reiese din replicile servit
394) Calitatea produselor de panificatie
(Omul este responsabil de faptele sale), omul societatii civilizate se afla in mijlocul unei game numeroase de produse alimentare din care trebuie sa aleaga, tinand con
395) Povestea lui Harap-Alb - comentariu
(Omul este responsabil de faptele sale), omul in parcurge de la nastere la moarte).Prezentarea Spanului. Relatia dintre 2 personaje.In drumul sau, personajul se intalneste de 3 ori(cifra fatidica), cu Spanul, personaj negativ, realist si opo
396) Moara cu noroc - comentariu
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci daca e vorba, nu bogatia ci linistea colibei tale te face fericit", "Simteam eu ca nu are sa iasa bine; dar asa le-a fost dat"). Saracia, pretuita de Slavic
397) Povestea lui Harap Alb
(Omul este responsabil de faptele sale), omul ros, iar mai ales de omul spanAs. Scrisoarea primita de la imparatul Verde care are nevoie de un mostenitor(motivul imparatului fara urmas) este factorul perturbator al situatiei initiale si
398) Iona - comentariu
(Omul este responsabil de faptele sale), omului modern.Lipsa precizarii perioadei istorice, situarea in atemporal sunt aspecte ale tragicului modern. Omul se cauta pe sine fara folos. Interogatiile lui Iona raman suspendate intr-un spatiu in
399) Criminologie generala
(Omul este responsabil de faptele sale), omul si comportamentul acestuia in mediul social. Criminologia se inscrie astfel in cadrul unui proces profund la care am asistat pe plan mondial in ultimele decenii, si anume acela "de dialectizare
400) Cantitativ si calitativ in stiintele socio-umane
(Omul este responsabil de faptele sale), omul real, activitatea lui psihica si de mediul social, vezi D.Unguras, A,Staicu, Dictionar filosofic, 1994, p.67). Cu alte cuvinte cercetarile cantitative au o abordare asemanatoare stiintelor natura
401) Protectia juridica a atmosferei la nivel international
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul are o singura atmosfera, el nu poate alege ce ar dori sa respire. Indiferent cat de poluat este aerul de gaze de esapament si industriale, omul nu poate evita respirarea acestuia. Atmosfera pla
402) Alcoolul
(Omul este responsabil de faptele sale), omul a avut o atractie continua si insistenta pentru bauturile alcoolice cu care a stabilit in decursul veacurilor raporturi de functrionalitate, intre care acelea de ordin mitic, mistic, biologic, ps
403) Cine sunt eu - autocunoasterea
(Omul este responsabil de faptele sale), omul bogat.. la el nu mai conteaza ca, poate, bani pe care ii are nu sunt facuti cinstit, masinile pe care le are, poate sunt castigate din pariuri ilegale... atat timp cat are bani... orice ar face n
404) Luceafarul de Mihai Eminescu
(Omul este responsabil de faptele sale), omul comun, pe care le transforma in simboluri lirice Eminescu in poem:geniul isi domina existenta prin inteligenta, prin ratiune pura, trasatura lui fiind obiectivitatea, in timp ce omul comun (Catal
405) Reprezentari sociale
(Omul este responsabil de faptele sale), omul numit primitiv, o stiinta totala, o "filosofi" unica, in care se reflecta practica, perceptia sa asupra naturii relatiilor sociale, pentru omul asa-zis modern, reprezentarea sociala nu este decat
406) Argumentare de nuvela Popa Tanda
(Omul este responsabil de faptele sale), omul dracului" in "omul lui Dumnezeu" ceea ce sugereaza admiratia si recunoasterea meritelor .Deznodamantul infatiseaza imaginea satului in totalitate schimbat si satenii alaturi de preot .In centrul
407) Municipiul Baia Mare
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul se transforma treptat din culegator si vanator in producator de bunuri de consum.Urme materiale care atesta existenta epocii neolitice pe teritoriul orasului Baia Mare,s-au descoperit la Baia Spr
408) Efectul de sera si incalzirea Planetei
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul responsabil de aceasta crestere ? Expertii ce studiaza evolutia climatului la nivel mondial sunt din ce in ce mai convinsi de acest lucru. Incepand cu era industriala, activitatile umane au du
409) Parcuri nationale
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul si Biosfera".Importanta acestui parc se datoreaza atat geologiei si geomorfologiei muntilor, cat si prezentei a numeroase specii de fauna si flora, endemite si relicte glaciare. A fost organizat
410) Design interior
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul foloseste scaunul pentru odihna, dar si la munca. De aceea, nu este intamplator ca la confectionarea unui scaun trebuie neaparat luate in seama datele ergonometrice.
411) Poluarea apei, solului si aerului
(Omul este responsabil de faptele sale), omului, progresul societatii, in primul rand procesul de industrializare si urbanizare, avand drept fenomen de insotire poluarea mediului - implicit si poluarea aerului. Controlul poluarii aerului:
412) Libertati fundamentale
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul poate decide singur asupra actiunilor sau gandurilor sale?, Exista o forta transcedentala sau un determinism extern strict care golesc de continut aceasta posibilitate? Pentru un psiholog libe
413) Momentele subiectului Popa Tanda, Ioan Slavici
(Omul este responsabil de faptele sale), omul dracului.Popa a cumparat si un cal si a construit un grajd.Satenii i-au modelul popi si incep sa se ocupe de gospodariile lor. Satul sareceni incepe sa infloreasaca pe zi ce trece concluzia e
414) Campania electorala pentru alegerile prezidentiale noiembrie 2009
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul politic nu ramane pasiv la problemele devenite, prin intermediul media, importante pentru alegator. De regula, daca nu are prioritati si strategii, va reactiona, intrand astfel intr-un joc extrem
415) Noua lege a ariilor protejate
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul si Biosfera, lansat de UNESCO in 1972, la Stockholm, odata cu incheierea Programului Biologic International.Scop: asigurarea protectiei si conservarii siturilor naturale cu diversitatea biologica
416) Mircea Eliade
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul de presa Pamfil Seicaru ii remarcase anumite recenzii incisive aparute in gazete universitare si il invita sa scrie la "Cuvintul", un ziar la care colabora si Nae Ionescu si care practica un limb
417) Psihologie judiciara
(Omul este responsabil de faptele sale), omul in complexitatea sa, prin sublinierea faptului ca in viata psihica aplicarea legilor cauzalitatii mecanice este o eroare5 , comportamentul uman atat cel conformist, cat si cel deviant - in lumina
418) Sociologia - obiect, definitie, teorie
(Omul este responsabil de faptele sale), omul este in sine o fiinta sociala. Cunoasterea sociologica, in conceptia lui Max Weber, presupune capacitatea de intelegere rationala a sensurilor actiunii sociale si pe cea de empatie - de identi
419) Budismul
(Omul este responsabil de faptele sale), omului este etern sau de durata limitata? Lumea si sinele sunt cauzate de o alta fiinta , sau sunt produse f
420) Umanismul si Renasterea
(Omul este responsabil de faptele sale), omul in centrul tuturor preocuparilor. Umanismul a reusit sa largeasca orizontul cunoasterii si a redescoperit viata, sau, mai bine zis, importanta vietii.Potrivit umanismului lumea pamanteasca nu est
421) Lumea ca joc
(Omul este responsabil de faptele sale), omului (generata de opozitia celor doua impulsuri), Schiller introduce un al treilea impuls, acela al jocului. Functia sa consta in
422) Necesitatea insusirii alpinismului
(Omul este responsabil de faptele sale), omul capata incredere in fortele proprii, isi da seama de multiplele sale posibilitati. Cel mai esential lucru este ca instructorul sa stie cum si cind sa le prezinte subordonatilor sai. Este neces
423) Generalul Antonescu
(Omul este responsabil de faptele sale), omul care, ca vedeta a camarilei si sef al S.S.I., a jucat un rol de capetenie in organizarea si declansarea puciului militar antilegionar. Pentru Antonescu includerea legionarilor in guvemul din 1
424) Primitivi intr-o lume civilizata
(Omul este responsabil de faptele sale), omul in forma sa de "homo politicus" si sa afle ce trasaturi comune au organizarile politice atat de diverse istoric si geografic. Astfel, destul de tarziu, a luat nastere ca o ramura a antr
425) Vitejii si importanta lor
(Omul este responsabil de faptele sale), omul dreptatii pentru masele populare voievodul care a utilizat pe picior de egalitate social-economoca cu boierii pe vitejii lumii populare pe care a stiut sa ii rasplateasca. Stefan spre deosebir
426) Omul si cosmosul
(Omul este responsabil de faptele sale), omul dispune in mod liber de propria sa vointa. De aceea el trebuie sa poarte intreaga raspundere pentru actiunile si produsele gandurilor sale.Cand am afirmat ca ne aflam in punctul cel mai de jos al
427) Nuvela fantastica La hanul lui Manjoala de I.L.Caragiale
(Omul este responsabil de faptele sale), omul murise de vreo cinci ani lasand afacerile nevestei sale, Manjoloaia, o "femeie zdravana", pe care lumea o banuia de farmece. Se manifesta aici ipostaza naratorului-mesager sau colportor, deoarece
428) Sfantul Toma D'Aquino
(Omul este responsabil de faptele sale), omul in relatia sa cu Dumnezeu si se ocupa de scopul omului, actiunile umane, pasiuni si obiceiuri, vicii si pacate, legislatie si gratia divina. O a doua diviziune a partii secunde trece la probl
429) Ilustreaza conceptual operational arta poetica, prin referire la o creatie lirica studiata, apartinand unui autor canonic
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul care fusese inzestrat cu o "unghie ingereasca" penAZtru a-si fauri opera, o pierde datorita cobo
430) Mircea Eliade, Paul Barbaneagra si redescoperirea sacrului
(Omul este responsabil de faptele sale), omului modern ierarhiile ceresti, ritmurile si simbolurile, topoi in care Frumusetea nu este contemplata doar estetic, ci mai ales ca o epifanie divina " Intregul serial vrea sa scoata in evidenta
431) Cea mai importanta problema in Romania de azi
(Omul este responsabil de faptele sale), omul nou al noului populism? Iata pentru ce merita sa lupti, pentru ce merita sa faci din nou front comun. Nu pentru citeva fraze discutabiAZle dintr-o carte despre erorile modernitatii (care pot f
432) Homer si marile scoli de morala
(Omul este responsabil de faptele sale), omului si nu cere imposiAZbilul. La jumatate de drum intre zeu si animal \ omul este un spirit care trebuie sa cada la invoiala cu exigentele trupului. El va atinge perfectiunea nu prin sacrificarea u
433) Comedia umana - Personaje secundare -
(Omul este responsabil de faptele sale), omul in varsta si fata tanara este sortita pieirii, iar Felix, pentru ca traieste animat de proiectul carierei sale.
434) Exemplifica trasaturile nuvelei psihologice, prin referire la o opera literara studiata
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci daca e vorba nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit". Nuvela se incheie tot cu vorbele batranei intelepte: "Se vede c-au lasat ferestrele deschis
435) Competitie si cooperare - afacerile
(Omul este responsabil de faptele sale), omul este o fiinta guvernata de instincte agresive, oricand inclinat sa isi atace cu extrema cruzime semenii spre a si satisface neintarziat toate poftele.
436) Dansul din antichitate
(Omul este responsabil de faptele sale), omului, referindu-se mai ales la bataile inimii, cel mai perfect metronom. Nevoia de a dansa este in ultima instanta o nevoie de ritm caracteristica omului normal si sanatos.Evident, ritmul civilizati
437) Apa (mitologie)
(Omul este responsabil de faptele sale), omul a fost faurit din lut, adica din apa si pamant, elemente ce fauresc lumea insasi. Astfel omul devine o miniatura a lumii prin armonizarea apei cu pamantul. Un alt mit al apei ca element al ge
438) Politica-expresia desavarsita a iudaismului
(Omul este responsabil de faptele sale), omul de rand...mintindu-i ca au drepturi...sau ca votul lor conteaza.Ceea ce nu au spus liberalii...este faptul ca omul mai are si datorii...si polite de platit celor care l-au subjugat. Comunismu
439) Istoria civilizatiilor
(Omul este responsabil de faptele sale), omul este obiect istoric. Aceasta convingere s-a nascut la Comte, apoi a fost intarita prin publicarea Introducerii la studiul medicinei experiment
440) Pastelul - Martisor de Ion Pillat
(Omul este responsabil de faptele sale), omul in alb\".Natura este infatisata cu ajutorul imaginilor vizuale construite din epitete \"pomi ninsi\", \"cer limpezit\", personificarilor \"pomii pe dealuri flutura batiste\", \"cu apa ei lumina t
441) Mitul zburatorului
(Omul este responsabil de faptele sale), omul de geniu nu se poate cobori la nivelul mediu, cum nici omul simplu nu poate ajunge la un nivel superior.\r\n \r\nAici intalnirea se face noaptea, prin intermediul oglinzii, simbol al cunoaste
442) Religia Primitivilor
(Omul este responsabil de faptele sale), omul primitiv, nici tipul lui nefalsificat, autentic, ci avem sau fiinte omenesti ramase pe o treapta inferioara de cultura sau resturi ale unor popoare care au avut candva o cultura mai inaintata.rn
443) Introducere in studiul istoriei
(Omul este responsabil de faptele sale), omul in cele mai inalte posibilitati ale lui si in creatiile sale nepieritoare. Nu ne putem folosi mai bine clipele de ragaz decat familiarizandu-ne cu splendorile trecutului si ramanandu-le credi
444) Preliminarii la o intelegere a demnitatii jocului in lumea culturii
(Omul este responsabil de faptele sale), omului de stiinta, de cea cumpanita intre fapte si integrari totaliAZzatoare a teoreticianului culturii sau de gestul speculaAZtiv care a sters de pe ea urmele contingentei si, izgonind-o pina si din
445) Intoarcerea beletristicii si bilantului evului mediu
(Omul este responsabil de faptele sale), omul care restituie Occidentului beletristica uitata: Petrarca este un muzician; acest artist a fost cucerit de Elocinta romana datorita urechii sale infinit de delicate si a devenit astfel discipolul
446) Intarirea sistemului imunitar
(Omul este responsabil de faptele sale), omul modern apeleaza tot mai mult la alimente sintetice, cu aditivi, tratate si conservate, producindu-si singur mari prejudicii. Dependenta de cafea sau tigari este, de asemenea, nociva. Incercat
447) Politica religioasa in Imperiu de la Iulian Apostatul si pana in vremea lui Teodosie I cel Mare
(Omul este responsabil de faptele sale), omului de a se lasa supus uneori irationalului din natura. Acesta ar conduce "destinul" pamantului si al celor care locuiesc pe el, omul prin aceasta fragilitate ajungand la un cult dominat de sacrifi
448) Martin Luther si John Calvin
(Omul este responsabil de faptele sale), omului. In propriile sale cuvinte, "chiar daca recunoastem ca imaginea lui Dumnezeu nu a fost total anihilata si distrusa in om, totusi aceasta a fost atat de denaturata (stricata), incat ceea ce a ma
449) Jurnal de lectura
(Omul este responsabil de faptele sale), omului , fiind atras de aspectele insolite ale vietii in toata dinamica ei , modeland caracterul personajului in functie de clasa sociala din care face parte. La autor omul se confunda cu masca ce
450) Religia in epoca pietrei
(Omul este responsabil de faptele sale), omul se naste cu aceasta inclinatie spre Dumnezeu, iar religia nu apare ca o curbura in istoria umanitatii. - nici fulgerele, nici celelalte intemperii naturale nu au constituit punctul de plecare i
451) Simfonia bizantina
(Omul este responsabil de faptele sale), omul, restul inclusiv Statul fiind limitat prin natura, datorita apartenentei exclusive la lume. Statul, prin natura sa era limitat, nu putea reprezenta o valoare absoluta. De aceea crestinii au sufer
452) Filosofia moderna
(Omul este responsabil de faptele sale), omul)... 2.IDOLUL CAVERNEI-aceste sunt greseli individuale legate de educatia fiecaruia, cultura fiecaruia, vointa individuala, ratiunea individuala, s.a. 3.IDOLUL FORULUI-sustine ca oamenii con
453) Padurea Amazonica
(Omul este responsabil de faptele sale), omului, iar aceste surse sunt cu atat mai variate si mai bogate cu cat padurile sunt mai apropiate de Ecuator. Se adauga faptul ca " in arsenalul mijloacelor pentru mentinerea echilibrului ecologic ,
454) Cum sa starnesti interesul publicului
(Omul este responsabil de faptele sale), omul obisnuit este mult mai preocupat de faptul ca bucatareasa vrea sa plece decat ca Italisa trebuie sa si plateasca datoriile fata de Statele Unite. O durere d masea o va impreiona cu mult mai m
455) Depasirea relativismului
(Omul este responsabil de faptele sale), omul este masura lucrurilor, a celor ce sunt pentru ca sunt si a celor ce nu sunt pentru ca nu sunt. Omul (pe cat se cunoaste, in intelegerea celebrului sofist, in mod exact, individul uman) da masura
456) Cultura
(Omul este responsabil de faptele sale), omului reprezinta cultura lui, ci numai cele superioare, produse oarecum dezinteresat, pentru ele insele, deci stiinta, arta, religia, ideile politice si sociale, obiceiurile nobile - intr-un cuvant,
457) Morala si religia
(Omul este responsabil de faptele sale), omului difera de la o sfera la alta si anume si religia si dreptul si morala se bazeaza pe norme de tipul sa nu furi, dar estenta lor este diferita si anume legea sau norma religioasa interzice astfel
458) Nursing in psihiatrie
(Omul este responsabil de faptele sale), omul adult urmatoarele: capacitatea de autonomie, de independenta constienta si responsabila, corecta autoperceptie si autoapreciere, o stima de sine echilibrata si adecvata, precum si un au
459) Mircea Eliade - Mai multe feluri de a pierde timpul
(Omul este responsabil de faptele sale), omul meu nu facea nimic. Nu facea nimic - dar nici nu visa. Se juca usor cu creionul pe hartie, desena din cand in cand un cerc, un patrat - apoi isi lasa privirile sa pluteasca deasupra salii. A
460) Vasalitatea
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul unui alt om" este cea mai raspandita imbinare din vocabularul feudal. Aceasta expresie servea la exprimarea dependentei personale. Aceasta dependenta nu tinea seama de vreo deosebire de clasa. Co
461) Simion Mehedinti (scoala muncii)
(Omul este responsabil de faptele sale), omul a ajuns sa se adapteze la mediul geografic, precum si dispozitiile organice pe care gruparile rasiale si chiar etnice le-au dobandit in timpul acestei milenare adaptari", iar "Cultura e altceva:
462) Teorii si modele etiologice in domeniul delincventei juvenile
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul delincvent, [1876], 1992). La originea cercetarilor sale s-a aflat descoperirea unui craniu de criminal, care prezenta in zona occipitala medie o adancitura, trasatura ce se regasea la unele cran
463) Crepusculul zeilor
(Omul este responsabil de faptele sale), omului: Dumnezeu isi incepuse opera cosmogonica faurind materia si si-a desavarsit-o faurind omul, corporal, sexuat si liber, dupa chipul si asemanarea Creatorului sau. Altfel zis, omul a fost creat c
464) Ce sunt umanoizii zburatori
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul paianjen din Brooklyn Cu 100 de ani in urma, un barbat numit W.H. Smith a povestit ziaristilor
465) Biodiversitatea ecosistemului
(Omul este responsabil de faptele sale), omul avea frica. Clima si fertilitatea solului sint factorii principali care determina in padurea de foioase ce plante si unde sa creasca.In Europa, de exemplu, cel mai frecvent creste steja
466) Candide
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul, datorita insusirilor sale, este de neinteles iar una din ele este exprimat de batrana: ... dar eu iubesc viata. Aceasta slabiciune este poate cea mai grava dintre toate: nu este o prostie sa pur
467) Oameni
(Omul este responsabil de faptele sale), omul de success poate fi si de valoare cand acesta se revanseaza catre umanitate dand lucruri de valoare, creand capodopere care vor dainui peste ani. Starea de emulatie care trebuie sa-l cuprinda tre
468) Studiul faptului religios in istoria lumii
(Omul este responsabil de faptele sale), omul care are in el fiorul sacrului. 3. Alte conceptii: - aparitia iluminismului a reusit sa ofere o suma de eruditi, care ca cerceteze religiile lumii intr-un mod destul de echidistant. - rena
469) Atlantida - taramul pierdut
(Omul este responsabil de faptele sale), omul poate lucra asupra spatiului si a se folosi de aceste descoperiri. Gradinile, natura ocupa aproximativ 80% din continent, dar toti copacii si toata vegetatia arata de parca ar fi fost aranjata si
470) Fluxul informational intr-o firma
(Omul este responsabil de faptele sale), omul, chiar fara sa stie, era preocupat de acest domeniu - economia. Omul avea nevoie, pentru a trai, de o serie de elemente indispens
471) Etica afacerilor
(Omul este responsabil de faptele sale), omul de afaceri trebuie sa adopte reguli care pot fi inscrise intr-o etica a afacerilor. Omul de afaceri poate si trebuie sa fie o fiinta morala. Daniel Daianu noteaza: "Recent, problemele comport
472) Istoricul stiintei manageriale
(Omul este responsabil de faptele sale), omul este motivat in munca cel mai puternic de factorul material. Taylor, apreciat in tara sa drept parintele conducerii stiintifice, introduce ideea de conducere eficienta (efficiency management).
473) Amestecuri de substante intalnite in viata cotidiana
(Omul este responsabil de faptele sale), omul pierde o mare cantitate de saruri minerale prin procesul de transpiratie. Bauturile racoritore sunt amestecurile de substante ce contin apa, zahar, acid citric, coloranti naturali sau sintetic
474) Specificul si dinamica structurilor familiale
(Omul este responsabil de faptele sale), omul isi formeaza si isi manifesta personalitatea in integralitatea sa. Comunitatea reprezinta, in conceptia lui R. Nisbet: "Toate formele de relationare care sunt caracterizate de un inalt grad de in
475) Tipologie - in mitologie si ritualistica
(Omul este responsabil de faptele sale), omul arhaic stie ca el nu poate trece de hotarele comunitatii sale decat dupa o prealabila neutralizare -prin purificare - a suprasarcinii sacrale pe care o reprezinta vanatul: daca el n-ar recurge la
476) Spatiul cosmic in viata fiintei umane
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul face o legatura intre starea de sanatate si pozitia Lunii sau a altor planete. Incearca sa descifreze zodiacul, facand presupuneri deseori paradoxale, incercand sa prognozeze diferite situati
477) Flori de mucigai - comentariu
(Omul este responsabil de faptele sale), omul este parasit de Dumnezeu, fie omul s-a indepartat de Dumnezeu, nu a mai recunoscut semnele divine, si s-a lasat in voia demonicului. Unghiile de la mana stanga reprezinta tocmai conditia demo
478) Azotul si importanta sa
(Omul este responsabil de faptele sale), omul.Prin urmare,fara azor n-ar exista viata pe Pamint. Plantele absorb din sol substantele nutritive bogate in compusi azotati din care,cu ajutorul luminii solare,isi plazmuiesc celule noi. Anima
479) Agonie si extaz
(Omul este responsabil de faptele sale), omului si a universului.Creatiunea lumii,descatusarea elementelor din haosul primordial,cea dintai intalnire a umbrei si a luminii,primul gest al omului ostenit si indurerat,o intreaga epopee tragica:
480) Doua loturi de I.L. Caragiale
(Omul este responsabil de faptele sale), omul obisnuit care doreste sa se faca cunoscut ,considerandu-se un om ghinionist ,este pe cale sa devina un om bogat prin castigarea unei sume impresionante la loterie,dar nu ii surade ideea ,fiind in
481) Prietenia
(Omul este responsabil de faptele sale), omul pe care te poti baza,omul care te incurajeaza spre fapte marete,care-ti opreste avantul prin cuvinte dulci inimii ca sa nu gresesti,care-ti planteaza in suflet bunatate prin cuvintele lui,care e
482) Scurta istorie a gandirilor economice
(Omul este responsabil de faptele sale), omul favorizeaza adeseori pe cel al societatii mai bine decat atunci cand intr-adevar vrea s-o faca.Adam Smith a avut multi discipoli ce au format scoala clasica. In epoca clasicilor economia a primit
483) Rezumatul textului Istoria unui galben
(Omul este responsabil de faptele sale), omul.Mai apoi de la un joc de noron,se gasise in buzunarul unui calau. Calaul l-a aratat cu bucurie la vreo sase copii,iar apoi il ascunse sub o podea din odaia lui,intr-o oala ingropata cu nisip.P
484) Moara cu noroc de Ioan Slavici
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul trebuie sa fie multumit cu saracia sa caci daca e vorba nu bagatia ci linistea colibei tale te face fericit." Cuvintele apartin mamei Anei, insa prin acest personaj se expune opinia autorului.Fe
485) Sociologie generala
(Omul este responsabil de faptele sale), omul trebuia sa si-l faca prieten ,se intelege usor ca nu era loc pentru cercetarea stiintifica . Pornind de la magie , care este cea dintai atitudine a omului fata de tot ceea ce este in jurul sau s
486) Evolutia ideilor sociologice
(Omul este responsabil de faptele sale), omul are "dreptul natural" de a utiliza orice mijloc pentru a-si asigura existenta, principiu exprimat prin asertiunea "homo homini lupus (omul este lup pentru semenii sai)". Intrucat aplicarea prac
487) Functiile mass-media in regimul liberal
(Omul este responsabil de faptele sale), omului, in cazul unei conceptii pesimiste, care considera fiint aumana pervertita ( inger decazut, animal brutal ), omului nu i se acorda nici un liber-arbitru: el trebuie supravegheat, ingradit, in
488) Omul fara insusiri - intre androgin si hermafrodit
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul fara insusiri al lui Robert Musii3, dispune in jurul sau toate aceste figuri arhetipale. Scos din contextul psihoistoric, titl
489) Un interviu cu Al Bielek
(Omul este responsabil de faptele sale), omul a ajuns pe Luna in 1969. De fapt, nemtii au fost primii acolo, in 1947. Iar noi, americanii, am ajuns pe Marte in 1962 cu o expeditie comuna SUA - URSS. Era 22 mai 1962. Filmul documentar "Altern
490) Semiotica - comunicatii mass-media
(Omul este responsabil de faptele sale), omul putea sa desfasoare activitati care ii permiteau sa supravietuiasca. In acest mod, reprezentarea mainii poate fi considerata un prim pas al inteligentei, simbol creat inconstient si totodata
491) Norme de protectie a muncii pentru alpinism utilitar
(Omul este responsabil de faptele sale), omul implicat nemijlocit in executarea sarcinii de munca. Sarcina de munca - totalitatea actiunilor ce trebuie efectuate prin intermediul mijloacelor de productie si in anumite conditii de mediu, p
492) Economia si organizarea ergonomica a muncii
(Omul este responsabil de faptele sale), omul ,datorita inteligentei sale si-a propus un obiectiv oarecare si a trecut efectiv la prestarea efortului corespunzator realizarii lui.Inteligen
493) Basarabia, foamea din '47 si deportarile
(Omul este responsabil de faptele sale), omul isi putea usor pierde viata pentru o gura de paine sau pentru un pumn de graunte. Aspectul cu adevarat oribil al foametei era canibalismul. Pe la inceputul lunii iunie 1946, cateva cazuri de
494) Act venetian - Camil Petrescu
(Omul este responsabil de faptele sale), omul sa-si puna probleme, sa incerce sa inteleaga atat universul exterior, cat si, mai ales, universul interior). Astfel, romanele lui Camil Petrescu sunt considerate subiective si analitice, iar
495) Sectiunea de aur in istorie - arta si Evanghelii
(Omul este responsabil de faptele sale), omului si a omenirii este determinata de DESTIN, iar omul nu poate interveni in desfasurarea evenimentelor.""DESTIN este: 1.soarta; 2 forta supranaturala care ar hotara tot ce se petrece in viata cuiv
496) Povestea lui Harap-Alb de Ion Creanga
(Omul este responsabil de faptele sale), omul-span si de imparatul Ros.Cand Harap-Alb porneste la drum si ajunge in codru se intalneste cu omul-span,acesta propunandu-i sa-l accepte ca insotitor, dar Harap-Alb il refuza de doua ori. A 3a oar
497) Alpinism de iarna in Bucegi
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul. In cele ce urmeaza dam o lista de ture de iarna mai interesante: Valea Seaca dintre Clai; Valea Jepilor; Brana lui Raducu; Brana Portitei; Valea Seaca a Caraimanului; Valea Alba; Albisoara Cruc
498) Aclimatizarea
(Omul este responsabil de faptele sale), omul este coborit la timp la o altitudine joasa. Cauza principala a raului de munte este scaderea presiunii oxigenului, care duce la diminuarea cantitatii de oxigen in singe si in tesuturi. Raul de
499) Clorura de sodiu - NaCl - Sare
(Omul este responsabil de faptele sale), omului. In principiu, in lipsa unor stari fiziologice deteriorate, omul nu are nevoie de clorura de sodiu din sursele exterioare, deoarece aceasta sare se fabrica cu usurinta in corp, cu conditia exis
500) Asasinarea lui Rasputin
(Omul este responsabil de faptele sale), omul o exercita asupra maladiei micutului Alexei explica sursa influentei asupra tarinei, aasupra Curtii si in lumea aristocratica din Sankt Petersburg. Familia imperiala ii dovedea o asemenea pri
501) Gesturi si semnale de curtenire
(Omul este responsabil de faptele sale), omul-animal cand incepe sa cocheteze. Metoda lui Graham consta in aceea ca prezinta posibilelor partenere gesturile de curtenire ale masculilor, iar cele interesate raspund prin semnale feminine cores
502) Femeia moderna si criza de timp
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul macinat de sentimentul vinovatiei este irascibil, vulnerabil, obosit, fara randament, dezorientat temporal. Va place sa fiti asa? nu cred! Un pas important spre reusita este sa invatam sa ne
503) Relatii interpersonale - prietenia
(Omul este responsabil de faptele sale), omul.Masura in care omul se angajeaza,ca fiinta sociala,in acest compex sistem de relatii,continutul lor constituie,in acelasi timp,un criteriu de apreciere a valorii sale sociale.In acest sens trebui
504) Comunism si capitalism, doua manifestari complementare
(Omul este responsabil de faptele sale), omul este capitalist, caci trebuie sa devina bogat. Natura ii ofera capitaluri: bratele sale, picioarele, ochii, urechile, sexul, creierul sunt capitaluri cu care trebuie sa lucreze pe
505) Testamentul politic al lui Ion Antonescu
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul a fost pentru noi om, chiar cand am suferit de ura si de apasarea lui. De aceea nu ne-am innecat durerea in mandrie, iar din revolta ne-am facut noi temelii de viata. N-am atacat niciodata pe
506) Scandalul Enron
(Omul este responsabil de faptele sale), omul de rand .Cu toate acestea, se pare ca succesul sau a umflat excesiv ego-ul sau, facandu-l sa refuze oferta a presedintelui Bush sa-l faca secretar Comertului, deoarece a fost "sub" el.
507) Locul medicinei de familie in medicina moderna
(Omul este responsabil de faptele sale), omul cu toate problemele lui. Medicina de familie a fost cea mai veche ramura in cadrul profesiei de medic si ea se baza pe consultul pacientilor si famiilor acestora intr-un anumit context social
508) Psihologia perceptiei peisajului
(Omul este responsabil de faptele sale), omul le poate incetini sau accelera. Aceste procese includ forte geologice precum miscarile placilor tectonice, actiunile apei in toate ipostazele ei (ca precipitatii, inghet, eroziuni, precum si ca a
509) Lucius Annaeus Seneca
(Omul este responsabil de faptele sale), omul in sanul universului, considerat ca adevarata sa patrie. A doua trasatura caracteristica a doctrinei este conceperea materiala a acestui univers. Stoicismul este un materialism. Numai materia
510) Contractualism si sociologism H.Spencer si E.Durkheim
(Omul este responsabil de faptele sale), omului avea drept punct arhimedic cele trei idei: ideea darwinista a selectiei naturale, ideea liber-schimbista si ideea evolutionista. A fi omul epocii, spirit modern, in aceasta viziune, insemn
511) Moneda si creditul, baza a tehnicii operatiunilor bancare
(Omul este responsabil de faptele sale), omul le are inca din cele mai indepartate vremuri si care au multiplicat modalitatile in care oamenii isi imprumuta si restituie cele de care au nevoie. Ca forma a relatiilor de schimb, creditul are i
512) Istorie sociala - puncte principale
(Omul este responsabil de faptele sale), omul dobandeste simtul istoric) catre ,,prezent'' OBIECTIVE STIINTIFICE SOCIOLOGIA - ,,.....fenomenele si procesele de aparitie a diferitelor forme de viata colectiva a oamenilor, structurile acest
513) Efectul consumului de canabis asupra organismului uman
(Omul este responsabil de faptele sale), omul impotriva virusilor, infectiilor si bacteriilor. S-a mai descoperit ca aceasta interfereaza cu celulele care joaca un rol important in lupta impotriva virusilor si cancerului. Folosita ocazio
514) Proiect de certificare a competentelor profesionale
(Omul este responsabil de faptele sale), omul indeplineste in principal functia de conducere a proceselor tehnologice de productie. Operatiile de conducere nu necesita decat un efort fizic redus, dar necesita un efort intelectual important.
515) Efectele cuceririi normande si guvernarea centrala
(Omul este responsabil de faptele sale), omul care stia sa impuna resAZpectarea unei interdictii. III. Era in firea Cuceritorului de a face ca actiuAZnile sale cele mai arAZbitrare sa poarte masca drepAZtatii. Pentru a distribui normanzil
516) Etnometodologia - o fenomenologie a vietii cotidiene
(Omul este responsabil de faptele sale), omul concret, angrenat pragmatic in realizarea unor asteptari si aspiratii cotidiene; 2.eficienta actelor zilnice ale fiecaruia dintre participanti la viata sociala este posibila datorita unui "conse
517) Omul - Fiinta simbolica
(Omul este responsabil de faptele sale), omul "s-a inchis in asa feI in forme lingvistice. Imagjni artistice, simboluri mitice-sau rituri religioase incat el nu poate vedea sau cunoaste nimic decat prin interpunerea acestui mediu artificial"
518) Kitsch-ul si industrializarea culturala
(Omul este responsabil de faptele sale), omul cunoaste societatea mult mai putin printr-un contact afectiv cu o imagine concreta a acesteia, cit, din ce in ce mai mult, prin intermediul produselor fabricate care iau locul naturii. Sociolo
519) Microeconomie - prezentare generala
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul a fos insa mai norocos, pentru ca a fost inzestrat cu aptitudini in primul rand intelectuale, nu numai fizice, caracteristice altor vietuitoare. Tocmai pentru ca are capacitatea de a gandi, omul
520) Harap Alb - comentariu
(Omul este responsabil de faptele sale), omul ros, iara mai ales de cel span", sa nu cumva sa aiba de-a face cu ei. Ca trasaturi ale basmului, sunt prezente aici formule initiale tipice si cifra magica trei, care face posibila depasirea
521) Galaxia Gutenberg
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul ciAZvilizatiei contemporane este martorul dar si subiecAZtul (ce suporta consecintele) ciocnirii
522) Ecologia si produsele FLP
(Omul este responsabil de faptele sale), omului, ideea de mediu poate fi privita nu numai ca spatiu, ci si ca timp. Mediul este considerat nu numai in stare statica, ci si in dinamica sa.Se poate distinge (din punct de vedere al spatiului) u
523) Reglementarea concurentei
(Omul este responsabil de faptele sale), omul va incerca mereu sa se adapteze mediului sau natural, social si economic in care traieste, ceea ce presupune ca va trebui sa cunoasca ce inseamna competitia. In primul rand, va concura cu si
524) Cuvantul ca patima
(Omul este responsabil de faptele sale), omul, riscand sa cada in capcanele unei asceze desacralizate. Prin forte interioare nedefinite anatomic, se ridica din impovarare spre a lua lumea pieptis, ca si cum ar fi nascuta din sine si, deci, d
525) Conceptul de organizatie
(Omul este responsabil de faptele sale), omul poate face cel putin trei lucruri pe care nu le poate face singur:1) isi poate dezvolta potenta si propriile capacitati;2) isi poate reduce timpul realizarii unui obiectiv;3) se poate bucura de a
526) Mitul si magia irealului la Mihai Eminescu
(Omul este responsabil de faptele sale), omul, producand prin inteligenta bratelor si a mintii, este izvorul existentei tuturor. Eminescu-Pan prezideaza muntii, "pentru ca pe munte...natura...este mai expusa privirilor si observatiilor no
527) Fondul de resurse naturale
(Omul este responsabil de faptele sale), omul, se produc in limitele troposferei.Atmosfera este un domeniu inepuizabil de resurse, care rezulta din calitatea si insusirile sale, care conditioneaza, influenteaza si contribuie material si ener
528) O ramai de Mihai Eminescu
(Omul este responsabil de faptele sale), omul are o viata scurat,efemera.pe cand ea,padurea este vesnica,eterna.Partea a II-a a poeziei este raspunsul dat peste timp de omul matur.El prin vocea eului liric,isi exprima nostalgia pentru inocen
529) Intelectualii de azi
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul zice ca el "face". In cerbicia lui el zice: "Am facut, am dres..." Pe la anul 490, la Cartagina s-a tinut un Sinod local. Printre multe puncte care au facut obiectul dezbaterilor din Sinod a fost
530) Metode de autocunoastere si autoeducatie
(Omul este responsabil de faptele sale), omului in societate. Functia principala a autoeducatiei angajeaza transformarea obiectului educatiei in subiect al educatiei in urma unui proces care implica valorificarea unui ansamblu de actiuni
531) Timp sacru si timp profan in societatea traditionala
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul traditional are o viata si o gandire simple si este influentat in mare masura de mediul in care
532) Jean-Jacques Rousseau
(Omul este responsabil de faptele sale), omul la origine nu a fost o fiinta sociala, considerand ca dependenta de social a fost dobandita in evolutia sa. Unir
533) Expune subiectul unui text narativ studiat - apartinand lui Ion Creanga
(Omul este responsabil de faptele sale), omul ros, iara mai ales de cel span", sa nu cumva sa aiba de-a face cu ei. Ca trasaturi ale basmului, sunt prezente aici formule initiale tipice si cifra magica trei, care face posibila depasirea prim
534) Demonul straveziu al lui Eminescu - luna
(Omul este responsabil de faptele sale), omul. Cerul, luna, luceafarul, stelele, noaptea, furtuna, marea, raul, luciul si murmurul apei, fosnetul frunzelor, codrul, campia, florile si pasarile, toate se imbina creand atmosfera tipic eminesci
535) Drama parabolica postbelica Iona de Marin Sorecu
(Omul este responsabil de faptele sale), omul aflat in fata marii. Marea poate sugera libertate, aspiratie, iluzie, deschidere spre un orizont nelimitat. Iona e un pescar ghinionist. Ca sa scape de ghinion, Iona isi ia mereu cu el un acvariu
536) Brahmanism si hinduism - primele filosofii si tehnici ale salvarii
(Omul este responsabil de faptele sale), omului de a scapa de tortura intreitei suferinte: mizeria celesta (pricinuita de zei), cea terestra (cauzata de natura) si cea interioara sau organica6. Totusi descoperirea acestei dureri universal
537) Jocurile Maitreyiei
(Omul este responsabil de faptele sale), omul renaste din cenusa individualismului. Ionicul se vede depasit aici in sensul corinticului. A nu fi trait, ci a trai; in explicarea acestei diferente Mircea Eliade incepe insa sa se desparta de
538) Faraonul si intelepciunea antica
(Omul este responsabil de faptele sale), omul nu mai are acces la adevarata cunoastere.Marea Piramida de la Gizeh nu reprezinta altceva decat jumatatea superioara a unui octaedru construit pentru punerea in rezonanta cu reteaua morfogenetica
539) Comportamente magico-religioase ale paleantropilor
(Omul este responsabil de faptele sale), omul preistoric se comporta deja ca o fiinta inzestrata cu inteligenta si imaginatie. Cat despre activitatea inconstientului -- vise, fantezii, viziuni, fabulatii etc. -- putem presupune ca ele nu se
540) Efectele durabile ale puritanismului
(Omul este responsabil de faptele sale), omul Renasterii numise placere sau fericire faureste fiinte grave si curajoase. Au o frica atat de mare de pacat incat se straduie sa fie soldati disciplinati, comercianti cinstiti, muncitori sarguinc
541) Augustin - convertirea la filosofie
(Omul este responsabil de faptele sale), omul fiind o imagine a acestei imagini. Prin aceasta perspectiva de a continua unele aspecte ale gandirii elene in cadrul crestinismului, Philon va exrcita o influenta hotaratoare asupra unor repre
542) Aforisme asupra intelepciunii in viata
(Omul este responsabil de faptele sale), omul: prin individualitatea sa ii este de mai inainte hotarata masura fericirii putincioase. Indeosebi marginile puterilor sale intelectuale i-au fixat capacitatea pentru placerile mai inalte o data p
543) Napasta - rezumat
(Omul este responsabil de faptele sale), omul ei devenea tot mai agitat. Simpla rostire a numelui celui dus il tulbura. Visele urate si cosmarurile nu-i dau pace. Muscatura de la brat il durea si ca sa uite, mergea tot mai des la carciuma Po
544) Negostorul lipscan - Mihail Sadoveanu - caracterizarea lui Damian Cristisor
(Omul este responsabil de faptele sale), omul care rade [...] din cea dintaia clipa cand te-a vazut [...] se va arata pururea blajin si cu prietenie". Din felul in care el se prezinta, prin caracterizarea indirecta reiese ca era un om
545) Victor P Garcineanu - Din lumea legionara
(Omul este responsabil de faptele sale), omul acesta a putut intotdeauna si va putea intotdeauna sa faca fata. Pentru ca are la indemana toate insusirile sufletului omenesc. Omul acesta e un cerebral si un sentimental in acelasi timp, e r
546) Artele poetice in poeziile lui Eminescu si Arghezi
(Omul este responsabil de faptele sale), omului de geniu, aratata printr-o atitudine ironica, superficiala, lipsita de valoare. Eminescu considera ca e preocupat de forma poeziei, incercand sa obtina rima perfecta, uitand ca la baza ar treb
547) Aria tematica a nuvelei romanesti in sec.al-XIX-lea
(Omul este responsabil de faptele sale), omul sau este legat direct sau indirect de el. Desigur putem vorbi de profunzime si de originalitate in definirea termenilor de care ne ocupam odata cu studierea lor in cadrul unei scoli literare (
548) Argumenteaza caracterul romantic al unei poezii studiate - apartinand lui Mihai Eminescu
(Omul este responsabil de faptele sale), omului de geniu; -ironia si antiteza. "Glossa" de Mihai Eminescu (1883) Glosa este o poezie cu forma fixa, in care prima strofa este o strofa-nucleu ce introduce tema poeziei, iar fiecare dintre
549) Mintea generatiilor viitoare
(Omul este responsabil de faptele sale), omului trebuie orientata de la a fi spirituala la a fi carnala. Omul trebuie sa creada despre sine ca este un animal fara functie spirituala. Odata eliberat de obligatiile lui fata de Dumnezeu, acesta
550) Sigmund Freud 1856 -1939
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul este conceput ca simpla parte a naturii, determinat de impulsuri si de instincte, astfel incat intre el si animal nu exista o diferenta esentiala, ci numai una de grad. Spiritul insusi este redus
551) Platon 427-347 i.e.n.
(Omul este responsabil de faptele sale), omului, iar omul asemeni statului. De aceea omul pote fi perfect din punct de vedere moral doar intr-un stat bine organizat. Si inve
552) Richard Wagner 1813-1883
(Omul este responsabil de faptele sale), omul, muzicianul, scriitorul, ganditorul. Insa Wagner a fost criticat si in timpul vietii, chiar de la inceput, atunci cand s-a vazut modul in care el incerca sa-si revolutioneze arta si sa-si descope
553) Institutionalizarea culturala - de la tipizare la arhetip cultural
(Omul este responsabil de faptele sale), omului, trasatura sa distincta, nu este data, ci construita, ca acest proces de constructie si semnificare simbolica depinde de contextualizarea culturala, mereu diferita de la un stadiu la altul, si
554) Caracterizarea lui Nica - Modelul copilului universal
(Omul este responsabil de faptele sale), omul matur povesteste propria copilarie, identificandu-se, pana la un punct, cu mentalitatea varstei respective, dar privind-o cu nemarginita simpatie si cu umor. intamplarile sunt inscenate parca, ia
555) Cunoastere si reprezentare in perimetrul esteticii comuniste
(Omul este responsabil de faptele sale), omului, sprijina cultul personalitatii elaborat de politica dominatiei staliniste."Ochiul veghetor " si " parintesc " al lui Stalin a vegheat " cu blandete " caile si limitele cunoasterii lumii prin a
556) Mutatii in evolutia populatiei mondiale
(Omul este responsabil de faptele sale), omului cu doua si chiar cu trei milioane de ani in urma. Altii plaseaza "bornele" preistoriei umane cu mult peste patru milioane, ajungand chiar la opt milioane de ani si chiar peste. Este vorba de sp
557) Religii preistorice premergatoare crestinismului in Dacia
(Omul este responsabil de faptele sale), OMUL al carui simulacru se gaseste pe muntele OM numit in popor si "BURICUL PAMANTULUI". Trebuie remarcataaEURč "coincidenta" intre numele OM si silaba sacra a hin
558) Ilustreaza modalitatile de caracterizare a eroului dintr-un basm cult studiat
(Omul este responsabil de faptele sale), omul span. Desi cuminte si ascultator de felul sau, nesocotirea acestei restrictii declanseaza asupra flacaului un sir nesfarsit de intamplari neplacute si periculoase, care-i pun deseori viata in pri
559) Mitul Pesterii - comentariu
(Omul este responsabil de faptele sale), omului, este la baza ei.Urmeaza o fraza ce tine de psihologie, chiar de sociologie: "daca ei ar fi in stare sa vorbeasca unii cu altii, nu crezi ca oamenii nostri ar socoti ca, numind aceste umbre, pe
560) Psalmii de Tudor Arghezi prezentarea fiecarui Psalm si comentarea lor
(Omul este responsabil de faptele sale), omul. Acesta e singur cu puterile sale. El este noul Prometeu; el creeaza lumea. Arta purcede din el si in aceasta ipostaza de creare a unei lumi noi, de depasire a conditiei creaturale, el sfidea
561) Tehnica analizei sociologice de jurisprudenta
(Omul este responsabil de faptele sale), omul si societatea, potrivit teoriei sociologice, sunt agenti conflictuali si, in consecinta, conflictele, cu functiile si disfunctiile lor, sunt insotitoare permanente ale vietii sociale.
562) Preotul din Mentu
(Omul este responsabil de faptele sale), omul poate face orice ii trece prin minte. Ea se referea la implinirea adevaratei sale meniri, in conformitate cu circumstantele stabilite de univers pentru individul respectiv, dar si pentru intreaga
563) Tentativa de lovitura de stat din 20-23 ianuarie 1941
(Omul este responsabil de faptele sale), omul Ion Antonescu a avut o cadere, serios consumat fizic si psihic, cu sanatatea zdruncinata si cu capacitatea de a gindi elastic, specifica omului politic, foarte pronuntat alterata. Aceasta realita
564) Renasterea si reforma
(Omul este responsabil de faptele sale), omul nu se cunostea pe sine decat in ipostaza de apartenenta la o rasa, popor, familie (la o comunitate), in Renastere toate aceste "lanturi" se rup si dintre aceste ansambluri apare omul modern liber
565) Religiile Chinei
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul trebuie sa-si gaseasca propria dao, sa-si ocupe locul in sanul universului si sa nu distruga armonia care domneste in el. - Daoismul sustine continua devenire a universului, dublata, permanent d
566) Socializarea
(Omul este responsabil de faptele sale), omul se "califica sa fi om". Prin socializare, insul devine constient de sine insusi, devine o persoana capabila de cunoastere. Asadar, socializarea este procesul prin care individul deprinde, trepta
567) Wilhelm von Humboldt Fragmente lingvistice - in Secolul XX 325-327
(Omul este responsabil de faptele sale), omul traieste in mod esential impreuna cu obiectele asa cum i le aduce limba, si, cum simtirea si actiunea depind la el de reprezentarile sale, se poate spune ca el traieste exclusiv in felul acesta.
568) Istoric al turismului si alpinismului din Bucegi
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul. Din Bucuresti prima relatare scrisa despre o ascensiune in Bucegi este din 1839, calauzele fiind din Comarnic. Dezvoltarea orasului Sinaia se datoreaza regelui Carol I care il viziteaza pentru p
569) Bucegii - Valea Malaiesti
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul, strabatand caldarile glaciare ale vaii, urmand hatasul care este de nerecunoscut de la un an la altul prin Hornul Mare al Malaiestilor pana in Saua Hornurilor. Din acest punct o poteca ne duce i
570) Turism auto
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul (marcaj banda galbena, traseul turistic 16), Gura Dihamului - Poiana Izvoarelor (traseul turistic 8 marcaj banda rosie) si Gura Dihamului - Cabana Diham (traseul turistic 9 marcaj triunghi albast
571) Sensul vietii
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul e capturat de un destin creator , intr-un sens cu adevarat minunat , omul e in stare pentru acest destin sa renunte cateodata chiar pana la autonimicire , la avantajele echilibrului si la bucurii
572) Noua economie - orizont si schimbari
(Omul este responsabil de faptele sale), omului de natura si actiunile sale au alterat ceea ce exista si omul nu a stiut, nu a putut si nici nu si-a pus problema sa intretina sau sa inlocuiasca actiunea de refacere si purificare realizata de
573) Principalele sisteme de explicare a fiintei si originii religiei
(Omul este responsabil de faptele sale), omul ar fi urcat la o constiinta a unor fiinte supreme, la zei, ca divinizari ale fenomenelor naturii (politeism) si apoi la un singur zeu (monoteism). - de asemenea, spre aceasta conceptie au fost
574) Eminescu si stiinta 2
(Omul este responsabil de faptele sale), omului), cand Eminescu scrie: "Forta e latenta in materie si el [omul] o poate libera (deslega) prin distrugerea echilibrului altor puteri ce o tin in repaos. El o poate efectua aceasta dand directia
575) De la teoria dreptului natural la teoria comunitatii moralea
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul a fost intai; relatiile in al doilea rand. Institutiile erau simple proiectii ale unor sentimente atomare innascute. Vointa, acordul si contractul - acestea erau termenii cheie in conceptia d
576) Thomas Robert Malthus si principiul populatiei
(Omul este responsabil de faptele sale), omului, care, desi a actionat constant si cu forta de la inceputul societatii umane, pana la el atrasese prea putin atentia. Cauza la care se referea este tendinta, constanta la toate vietuitoarele, d
577) Moara cu noroc de Ioan Slavici - eseu
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul sa fie multumit cu saracia sa [...] Simteam eu ca nu are sa iasa bine; dar asa le-a fost dat".
578) Virtutea crestina si cea laica
(Omul este responsabil de faptele sale), omul este indumnezeit prin iubirea pe care o poarta si pe care o exercita atat asupra lui a ceiluilalt dar mai ales asupra lui Dumnezeu. Iubirea nu este robie, in iubire esti liber, cel mai de neclint
579) Personalitatea copilului cu deficiente
(Omul este responsabil de faptele sale), omul poate sta de vorba si fara cuvinte, verbalizarea gandurilor nu e un fenomen foarte frecvent. Eric Buyssens considera ca "gandirea exista inaintea limbii si campul ideilor noastre este mai vast de
580) Individul uman si actiunea sociala
(Omul este responsabil de faptele sale), omul. Masura in care omul se angajeaza, ca fiind social, in acest complex sistem de relatii, continutul lor constituie, in acelasi timp, un criteriu de apreciere a valorii sale sociale. In acest s
581) Sacroterapia
(Omul este responsabil de faptele sale), omul ca un intreg. Boala si sanatatea sunt stari ale omului si nu a corpului. Corpul in sine nu este niciodata bolnav sau sanatos, in el se reflecta doar starile de constiinta a omului. Corpul in s
582) Hazarde naturale si antropice
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul are insa si un impact pozitiv asupra mediului prin extinderea teritoriilor protejate(in parcuri
583) Joc si joaca
(Omul este responsabil de faptele sale), omul ajunge la maturitate. Aici timpul de joaca este redus. Cu toate acestea fiind o necesitate nu se renunta intru totul. Jocul de-a mama si de-a tata se schimba in realitate. Responsabilitatile
584) Dezvoltarea durabila a regiunii Marii Negre
(Omul este responsabil de faptele sale), omul si drepturile sale. Este unanim recunoscut faptul ca educatia este mijlocul cel mai eficace de care dispune o societate pentru a raspunde provocarii viitorului. Progresul depinde din ce in ce
585) Definitii alpinism
(Omul este responsabil de faptele sale), omul vede o ridicatura a suprafetei pamintului el este tentat de a o urca. Nu-i da pace. In parte, vederea sperata ne trezeste curiozitatea. Dar, in primul rind, vine desigur sfidarea pe care acest pu
586) Ce este francmasoneria?
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul modern trebuie sa aiba o viziune globala. Trebuie sa priveasca dincolo de barierele rasiale, filozofice si religioase care adesea il separa de alti oameni. Dogmatismul in toate formele sale nu po
587) Comunicarea
(Omul este responsabil de faptele sale), omul s-a desprins de lumea animala si a inceput sa gandeasca si sa-si exprime gandurile prin limbaj articulat.Cu toate dificultatile pe care le prezinta, problema originii vorbirii a preocupat pe mul
588) Forme competitive ale dezvoltarii sectorului economic
(Omul este responsabil de faptele sale), omul se prezinta ca fiinta tridimensionala: biologica, sociala si rationala. Nevoile umane apar, mai intai, sub forma a ceea ce oamenii resimt direct sau ca fiindu-le necesar pentru existenta, pentru
589) Anglii, iutii si saxonii
(Omul este responsabil de faptele sale), omul liber, care nu datoreaza nimic nobilului pentru pamanturile sale in afara de trinoda necessitas, adica serAZviciul de razboi, reparatia drumurilor si a podurilor. Apoi vin alte clase si paturi c
590) Budismul
(Omul este responsabil de faptele sale), omului provine din atasamentul sau fata de viata si din dorinta sa, care nu poate fi niciodata satisfacuta, de a avea fericirea (al doilea adevar). - Pentru a opri suferinta si pentru a aju
591) Omraam Mikhael Aivanhov - Casatoria, simbol universal
(Omul este responsabil de faptele sale), omul cuvantul? Cu bratele sale, cu picioarele sale, cu urechile, cu nasul sau, cu pantecul sau? Nu, cu gura sa. Si gura din ce este formata? Din limba si cele doua buze; si atunci cand limba si cele d
592) Exista o stiinta pierduta
(Omul este responsabil de faptele sale), omul, din momentul aparitiei sale (de la celebra Lucy, de exemplu), se gaseste numai undeva in ultimul minut si jumatate! Astfel, pe de o parte, este cu siguranta impresionant ca omul a reusit sa ajun
593) Patologii si terapii comunicationale - Manipularea
(Omul este responsabil de faptele sale), omul la o creatie adevarata, care sa clarifice adevaruri istorice (istoria adevarata si nu cea masluita in scopul manipularii), care sa aiba un caracter "militant", de indemn la cunoastere sau la desc
594) Ecosistemul urban
(Omul este responsabil de faptele sale), omul efectueaza, reglementeaza si, prin actiunea sa, controleaza schimbul de materie dintre el si natura, munca presupune atat unitate cat si contradictia dintre om si natura. In procesul muncii, prod
595) Megaliti, temple, centre ceremoniale
(Omul este responsabil de faptele sale), omul impartasea destinul ciclic al vegetatiei: nastere, viata, moarte, renastere. S-ar putea interpreta sensul monumentelor megalitice ca un raspuns la mitul indonezian: deoarece viata oamenilor este
596) Texte argumentative
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul care crede in bani si-a facut deja un idol, acesta insemnand, in principal, negarea celorlalte v
597) Antropologia egipteana
(Omul este responsabil de faptele sale), omul ar fi fost creat prin acest cuvant creational, din QEB (pamantul), fiind detinatorul logosului lui Ptah. - observam aici o tema revelationala, in care omul este creat prin cuvant. - in ceea ce
598) In fata dragostei si a mortii esti singur
(Omul este responsabil de faptele sale), omul nu a fost creat sa fie singur", este si ramane singur. Puntea pe care orice om o traverseaza de la viata in care exista dragoste, pana la moarte intareste acut sentimentul de solitudine.
599) Conditia intelectualului Camil Petrescu
(Omul este responsabil de faptele sale), omul cu sensibilitatea nazdravana", atragandu-i atentai ca "atata luciditate e insuportasbila".
600) Senzatia si perceptia
(Omul este responsabil de faptele sale), omul adult, ele exista la animalele inferioare si la copii in primele saptamani ale vietii, cand mielinizarea incompleta a fibrelor as
601) Sistem informatic pentru evidenta personalului si calculul salariilor
(Omul este responsabil de faptele sale), omul, chiar fara sa stie, era preocupat de acest domeniu - economia. Omul avea nevoie, pentru a trai, de o serie de elemente indispensabile, cum ar fi apa, hrana, arme pentru a se apara de animale; o
602) Minulescu - histrionismul personalitatii si mastile textului
(Omul este responsabil de faptele sale), omul modern, cel care a inlocuit prestigiul predicilor religioase si al Bibliei cu influienta articolului de presa, este firesc sa traiasca in orizontul faptului divers. De aceea clopotele celor trei
603) Antropologia
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul nu mai traieste intr-un univers pur fizic, el traieste intr-un univers simbolic. Limbajul, mitul, arta si religia sunt parti ale acestui univers." [3] Intr-un univers simbolic, arhetipul devine u
604) Samuel Beckett sau Apocalipsa absurdului
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul este o fiinta calatoare prin lume si viata, o fiinta care e in trecere si stie despre sine ca e in trecere. Drumul care se deschide in piesa lui Beckett, drum care vine de nicaieri si duce nicaie
605) Civilizatia si cultura evului mediu grile rezolvate
(Omul este responsabil de faptele sale), omului. 14) In Renastere se intilneste frevent cazul unor tablouri inspirate de tapiserii celebre. 15) Contrareforma a pornit din mediul catolic. 16) Individualismul este o caracteristica a artei
606) Intoarcerea beletristicii si bilantul Evului Mediu
(Omul este responsabil de faptele sale), omul care restituie OccidenAZtului beletristica uitata: Petrarca este un muzician; acest artist a fost cucerit de Elocinta romana datorita urechii sale infinit de delicate si a devenit astfel discipol
607) Religia dacica
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul, fiecare cu argumente pro si contra. Anumite asemanari semantice din unele izvoare grecesti impun prima ipoteza, semnificatia numelui il impune pe Omul, de asemenea Sfinxul din pare sa aiba o sem
608) Natura in primejdie
(Omul este responsabil de faptele sale), omul dispune pentru satisfacerea nevoilor si ambitilor sale.La urma urmelor, cel putin pana la inventarea fotosintezei artificiale, cu totii depindem de stratul subtire
609) De la Condorcet la Comte - inteligenta si sensibilitate
(Omul este responsabil de faptele sale), omul epocii pozitive. Insa, prin modul in care concepe rolul sociologului, savant, reformator si preot al societatilor moderne, chemat sa exer
610) Religiile tibetanilor
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul are o conditie divina si este o fiinta spirituala, care urmeaza indeaproape modelul zeilor. E) Pantheonul zeilor este sarac. Aceeasi zei din buddhismul indian apar si in cel tibetan si in spe
611) Labirintul singuratatii
(Omul este responsabil de faptele sale), omului modern, iar poezia continua in propriul ei discurs sa transcrie semnele infrigurate ale acestei alternative umane. Cunoastere si singuratate, cunoastere si impas al reflectiei umane, lumea l
612) Ion din Anina, primul om din Europa
(Omul este responsabil de faptele sale), omul e vechi. Cand s-a scos mandibula, nu se stia cat de vechi este. Daca avea 10.000-15.000 de ani, nu era extrem de interesant. Varsta este de aproximativ 40.000 de ani. O sa gasiti in anumite artic
613) Noaptea generalului - lovitura de stat din 2-14 septembrie 1940
(Omul este responsabil de faptele sale), omul lui Titulescu", pentru perioada primului deceniu si jumatate al Romaniei Mari. Fara indoiala ca, din calitatea de atasat militar la Paris (1922) si la Londra si Bruxelles (1923-1926), Antonescu a
614) Romanul adolescentului miop
(Omul este responsabil de faptele sale), omul care joaca mai multe roluri: de personaj care nu este ridicol, apropiindu-se in cele din urma chiar de manifestarile unei personalitati shcizofrenice ("Ar fi interesant de notat toate mastile pe
615) Realitate si fictiune in Tara dincolo de Padure
(Omul este responsabil de faptele sale), omului, caci cea care le-a conceput este gandirea colectiva. Gandirea omului nu a ramas neatinsa de evolutie, ea este chiar nota sa definitorie, avand rol determinant in structura bio-psihica actuala.
616) Istoria islamului
(Omul este responsabil de faptele sale), omul din pacat? Oricat ar fi de popular si oricat de repede s-ar raspandi Islamul, asa cum vom vedea, el nu este de la Dumnezeu si nu are o origine divina, in ciuda patimii cu care unii ar vrea sa
617) Economia si stiinta economica - Economia de piata contemporana
(Omul este responsabil de faptele sale), omul este ........... c. Resursele umane derivate cuprind:............... 7. Adevarat sau fals? a. Graficul curbei posibilitatilor de productie pune in evidenta repartitia resurselor rare in cadr
618) De la simbol si structuri simbolice la reprezentarile modelului cultural
(Omul este responsabil de faptele sale), omul isi face mereu lumea sa, ca lume umana, prin conflictul dintre traditie si inovatie, potentat mai cu seama in modernitate. Actualitatea moderna inseamna o continua ruptura cu traditia, a fi a
619) Relatia dintre simbolul cultural si imaginar
(Omul este responsabil de faptele sale), omul actioneaza, fixarea coordonatelor spatio-temporale ale oricarei activitati umane, a existentei omului in general, tine de fundamentele culturale ale omului. Prin relatia dintre imaginar si simbol
620) Textualizare si hermeneutica culturala
(Omul este responsabil de faptele sale), omului, mediului sau, asupra naturii si societatii, asupra relatiilor de separare si reuniune intre aceste mari categorii. Presupunerea fundamentala ca antropologia culturala cerceteaza intr-o cultura
621) Behavorismul si neobehavorismul
(Omul este responsabil de faptele sale), omul de lumea obiectelor, reintroducand psihologia pe linia materialismului si determinismului natural si social.Omul behaviorismului e concret, real, viu, solicitat si determinat in actiunile sale de
622) Riga Crypto si Lapona Enigel de Ion Barbu
(Omul este responsabil de faptele sale), omului superior, rational, in timp ce personajul masculin, riga Crypto, craiul care "imparateste" peste bureti, il reprezinta pe omul de rand ce tinde sa depaseasca limitele lumii sale. Povestea de i
623) Meditari
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul este ceva desavarsit, care tinde necontenit la ceva mai bun si mai mare decat el insusi. (Rene Descartes)Daca as fi fost singur cand a fost creata lumea, as fi cautat un suflet si in stanci si l-
624) Faunoterapia - utilizarea animalelor
(Omul este responsabil de faptele sale), omului. Omul, care a devenit o specie predominanta pe Terra tinde, ca orice alta specie de organisme la un grad cat mai mare de dominare si doreste sa existe o perioada cat mai lunga. Pentru acest lu
625) Religiile mongolilor si ale tatarilor
(Omul este responsabil de faptele sale), omului. Despartirea cerului de pamant simbolizeaza cosmogonia. Mitul cosmogonic a circulat mai ales in mediile populare. Structura universului este conceputa ca formata din trei etaje: Cerul, Pam
626) Religiile aborigenilor australieni si ale popoarelor din Oceania
(Omul este responsabil de faptele sale), omul, vazut ca stramosul mitic al tribului. In trecerea lor pe pamant, au revelat misterele. Cea mai importanta cosmogonie in Noua Zeelanda se refera la Tatal Cer si Mama Pamant. La inceput, cei doi e
627) Protectia mediului inconjurator sursa de noi locuri de munca
(Omul este responsabil de faptele sale), omul in relatiile sale cu mediul ambiant si armonizarea acestor relatii in viitorul imediat. Principiul ecodezvoltarii cere implementarea obiectivelor dezvoltarii durabile in toate regiunile si statel
628) SIDA a pornit din Camerun
(Omul este responsabil de faptele sale), omul.
629) Religia Dacilor
(Omul este responsabil de faptele sale), omul moare strapuns, raman incredintati ca zeul le este binevoitor; daca nu moare, atunci il invinuiesc pe sol, hulindu-l ca este un om rau; dupa ce arunca vina pe el trimit dupa un altul. Tot ce au d
630) Constructia personajului in opera dramatica
(Omul este responsabil de faptele sale), omul in conditia lui umana, in fata vietii si in fata mortii". Asadar, ni se propune o alta formula de spectacol dramatic. Pentru ca, in opinia lui Marin Sorescu, "teatrul este el insusi o forma a poe
631) Revolutia ca forma de schimbare politica
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul anistoric despre care ne vorbeste Eliade intr-o istorie a religiilor care face trecerea spere o filosofie a religiilor, se autoproiecteaza astfel intr-un refuz al participarii la fenomenologia co
632) Apa
(Omul este responsabil de faptele sale), omul nu poate rezista mai mult de cateva zile. Calculele estimative apreciaza ca in conditiile civilizatiei moderne unui om ii sunt necesari 1000 de litri de apa pe zi, din care in jur de 200 litri
633) Gestiunea integrata a apelor pe bazine
(Omul este responsabil de faptele sale), omul si activitatile sale. In materie de gestiune durabila a resurselor de apa se foloseste notiunea de "ecosistem fluvial", deoarece singura abordare posibila este cea care tine seama de om si natur
634) Clasicismul
(Omul este responsabil de faptele sale), omul care judeca valoarea celorlalti artisti numai dupa indeminarea lor de a reda bine lucrurile din natura 247 si care declara ca a executa o buna natura moarta cu flori era la fel de greu si de meri
635) Protectia consumatorilor
(Omul este responsabil de faptele sale), omul de rand, cu calitatea sa de consumator si, indeosebi, in calitatea sa de cumparator, devenit agent de piata, confruntandu-se cu o multitudine de probleme legate de structura produselor destinate
636) Dezvoltarea durabila a turismului
(Omul este responsabil de faptele sale), omul si mediul, nu cursa de imbunatatire a scorurilor unor indicatori (dovada in acest sens este detinuta de continutul indicatorilor de crestere economica, ce includ ca si spor productia de armament,
637) Psihoterapia_experientiala
(Omul este responsabil de faptele sale), omul trebuie sa se implice constient. Iar lucrul cel mai important care trebuie protejat la om este unicitatea sa. Experientialistii afirma ca abordarea comportamentalista ca si cea dinamica fac
638) Alexandru Macedonski Noaptea de decemvrie
(Omul este responsabil de faptele sale), omului de a ramane fidel drumului ales. Meka este simbolul idealului. Omul pocit este simbolul omului comun, capabil de compromisuri. Drumul ocolit strabatut de omul pocit este simbolul eticii inferio
639) Eseu - relatia dintre incipit si final intr-un basm cult studiat
(Omul este responsabil de faptele sale), omul span si de omul ros, daruindu-i pielea de urs. Probele la care va fi supus eroul ulterior sunt, de asemenea, trepte ale initierii. La trecerea prin padurea - labirint, fiul craiului se ratace
640) Originea si evolutia omului
(Omul este responsabil de faptele sale), omul este o fiinta biosociala, fiind dependenta atat de factorii biologici, cat si de cei sociali. Astazi evolutia speciei Homo are un curs stabilizator, evolutia fizica fiind in linii mari incheiata,
641) Ce este islamul
(Omul este responsabil de faptele sale), omului si a universului. Si acum sa analizam lucrurile dupa un alt punct de vedere.Omul, dupa existenta sa si dupa actiunile sale a fost creat pe doua planuri diferite. Primul plan presupune ca a fost
642) Freud - Jung - Wittgenstein
(Omul este responsabil de faptele sale), omului o consolare fata de ideea grav amenintata pe care acesta o are despre sine din pricina umilintelor continue suferite de el din partea naturii si a civilizatiei, oferind si un raspuns, ca sa-i s
643) Drama creatorului de valori durabile in Mesterul Manole - de Lucian Blaga
(Omul este responsabil de faptele sale), omului cu o inzestrare exceptionala , in ordine divina - un ales al sortii , iar in cea omeneasca - un blestemat de acest har; de aceea, tovarasii lui Manole il supranumeau compatimitor pe acesta si p
644) Spionajul si lupta dintre grupurile financiar-industriale
(Omul este responsabil de faptele sale), omul de la "Parke-Davis" s-a prezentat acolo avind asupra sa suma de 500 de lire sterline pentru a putea plati, la nevoie, un prim acont. In discutia ce a avut loc insa, necunoscutul a savirsit o gres
645) Infiintarea unei firme
(Omul este responsabil de faptele sale), omul depune atat un efort intelectual, cat si fizic.Efortul intelectual consta in stabilirea obiectivelor activitatii economice, ordonarea instrumentelor ultilizate in salon, respectarea unor tehnolog
646) Contributia antrenamentului fizic la profilaxia si reabilitatea a bolnavilor cu hipertensiune arteriala
(Omul este responsabil de faptele sale), omul sanatos cordul nu sufera in urma acestor modificari ci dimpotriva,ele contribuie la marirea capacitatii sale functionale.
647) Infectii cu trnasmisie sexuala
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul sifilitic" 1497 - in Italia si apoi in alte zone europene se introduce "tratamentul cu saruri de mercur" 1497 - sifilisul devenise una din cele mai raspandite si grave boli din Europa 1498 - V
648) Despre fatalismul mioritic
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul nu se lupta cu moartea; nu se incrunta catre ea; el o priAZmeste, se insoara cu aceasta A©craiasa>>, a lumii mireasa si mistuie, fara sa murmure, aceasAZta casatorie. Abia desprins din natur
649) Tudor Arghezi - Poezia framantarilor metafizice
(Omul este responsabil de faptele sale), omului de a depasi limitele conditiei sale biologice. Omul este o fiinta rationala inzestrata cu constiinta, care traieste dramatic imposibilitatea cunoasterii
650) Sacrul si Profanul in nuvelistica lui Mircea Eliade
(Omul este responsabil de faptele sale), omului asiatic arhetipal, atitudinea lui in fata marilor procese existentiale. Prin peregrinarea prin India, Eliade se cauta de fapt pe sine, pentru ca el spune "traiesc pentru cunoastere, pentru
651) Socializarea
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul nu se naste ci devine fiinta sociala. Cu alte cuvinte, ajungem la socialitate, prin socializare. Aceasta de pe urma reprezinta procesul prin care organismul biologic "Homo sapiens" se transforma
652) Utilitarism, darwinism, durkheimism - legea cresterii densitatii dinamice
(Omul este responsabil de faptele sale), omul de a-si spori fara incetare fericirea" (p.212). Variaza acest proces de cautare a fericirii dupa un model de evolutie (dinamica) constanta si progresiva? Durkheim va ajunge la concluzia incomp
653) Reziduurile - clasificarea reziduurilor
(Omul este responsabil de faptele sale), omului natural" al comunitatii, "omul artificial" al "societatii", omul calculator si speculativ, produs al "vointei reflexive". Tipologia reapare iata, in termeni
654) Repere tematice si metodologice promovate de scoala sociologica Emil Durkheim
(Omul este responsabil de faptele sale), omului civilizat, ci pe "judecati de participatiune". Potrivit acestor judecati, intre numele unui lucru si lucrul insusi nu exista nici o diferenta de natura ontologica, prin evocarea lui omul par
655) Activitatea agentului economic
(Omul este responsabil de faptele sale), omul), mijloacele de munca, obiectele muncii si scopul. In cazul societatii DELTA ALUMINIU S.R.L. procesul de munca include urmatoarele elemente: Prin studierea procesului de munca se pot descoper
656) Mantica, ordaliile si imprecatiile
(Omul este responsabil de faptele sale), omul se supunea unor teste de nevinovatie, ca introducerea manii in foc sau apa clocotita sau aruncarea in valtoarea unei ape adanci. - daca scapa nevatamat, era semn sa respectivul era nevinovat. -
657) Rezumatul nuvelei de analiza psihologica Moara cu noroc
(Omul este responsabil de faptele sale), omul lui Lica si din cauza aceasta se vede amestecat in cateva afaceri necurate. Un jandarm, Pintea, fost si el candva hot si samadau, il previne asupra primejdiei care-l ameninta ca urmare a insotiri
658) Pslamii lui Tudor Arghezi si poezia de inspiratie religioasa a lui Vasile Voiculescu
(Omul este responsabil de faptele sale), omul meu nu-i poate omenesc. /Ard catre tine incet ca un taciune / Te caut mut, te-nchipui, te gandesc. (Psalm). Dumnezeu li s-a aratat primilor oameni, iar pe vremea aceea ingerii lui grijeau si prun
659) A cincea carte Harry Potter
(Omul este responsabil de faptele sale), omul se agita... Harry i-a vazut forma vibranta si neclara planand deasupra lui, a vazut cum o bagheta, ce atarna langa curea, s-a miscat... Nu avea de ales... A tasnit de sub podea si a atacat...
660) Ionica Fat-Frumos
(Omul este responsabil de faptele sale), omule, la bunica si o cheama. Se duce el. Da aici boierul inca nu doarme, da aceea se vaieta acolo. Tipat! A
661) Muntii Bucegi
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul si pana la Saua Strunga, peisajul este asemanator cu cel prahovean; se impune un profil asimetric cu versanti externi
662) Ce este clima?
(Omul este responsabil de faptele sale), omul. Modurile prin care acesta afecteaza clima sunt: modificarea scoartei terestre, taierea padurilor, secarea lacurilor, baltilor si mlastinilor si poluarea indus
663) Gestiunea integrata a apelor pe bazine
(Omul este responsabil de faptele sale), omul si activitatile sale. In materie de gestiune durabila a resurselor de apa se foloseste notiunea de "ecosistem fluvial", deoarece singura abordare posibila este cea care tine seama de om si natur
664) Lupta cu HIV si pe teritoriul stomatologiei
(Omul este responsabil de faptele sale), omul sanatos. Apa de gura cu clorhexidina este folosita inaintea oricarui tratament dentar. Mentinerea unei igiene orale riguroase este foarte importanta, pentru ca scade riscul aparitiei complicatiil
665) Notiunea de raspundere penala si pedeapsa penala
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul, in acceptiunea acestei scoli era un liber arbitru avind capacitatea de a deosebi binele de rau. Si, deci in consecinta el raspundea moralmente pentru faptele sale. Iar pedeapsa ca o justa
666) Revedere
(Omul este responsabil de faptele sale), omul trecator - codrul etern. Timpul este elementul de referinta al intregii poezii, caci toate datele planului natural si ale celui uman stau sub cupola lui. Repetarea unor cuvinte si sintagme ce
667) Povestea lui Harap Alb
(Omul este responsabil de faptele sale), omul span care il intreaba daca nu cumva are nevoie de o sluga pentru drum. - mai tarziu spanul apare sub alta infatisare si-l pacaleste cu vorba buna pe tanar, inchizandu-l intr-o fantana si spunand
668) O chestiune de proprietate
(Omul este responsabil de faptele sale), omul parea destul de furios. Preston inregistra intreaga scena pe video, lucru care l-a intaratat si mai tare pe paznic. - V-am spus ca nu aveti voie pe aceasta proprietate! a strigat el. Preston
669) O scrisoare pierduta comentariu
(Omul este responsabil de faptele sale), omul social, pentru culoarea locala sau pentru particularitatile psihice sau de limbaj.
670) Cultura popoarelor orientului antic
(Omul este responsabil de faptele sale), omul se naste nemuritor dar in urma greselilor si pacatelor sale devine muritor Nu au un cult al mortilor, si nu cred in viata de dupa moarte. elebrarea sacrificiilor era spectaculoasa si se practica
671) Citate management
(Omul este responsabil de faptele sale), omul are o realizare, ii multumeste Lui Dumnezeu. Dar, de regula, ii si cere . Eu ii cer, doar, sa ne ajute.........; 30)Durata unui discurs: cat poti sa stai intr-un picior. Daca tii sa spui tot ce
672) Ce este vanzarea?
(Omul este responsabil de faptele sale), omul de afaceri ca anuntul publicat in Ghidul Comercial al Bucurestiului ii va aduce clienti noi si astfel va avea profit in urma investitiei. Daca vreti sa reusiti in vanzari, trebuie sa va obisnuit
673) Budismul
(Omul este responsabil de faptele sale), omului de a cerceta si de a alege singur, este o religie toleranta fata de celelalte religii, invatand oamenii sa traisca in armonie unii cu altii, indiferent de rasa sau religie. Buddismul recuno
674) Produsele zaharoase
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul consuma rareori dulciuri de foame. Cel mai adesea, apetitul este cel care il determina sa ingere ciocolata sau prajituri.
675) Basm cult - lumea basmului
(Omul este responsabil de faptele sale), omul span si de omul ros, daruindu-i pielea de urs. Probele la care va fi supus eroul ulterior sunt, de asemenea, tipice pentru structura basmului traditional. La trecerea prin padurea - labirint, fi
676) Basm cult - relatia dintre incipit si final
(Omul este responsabil de faptele sale), omul span si de omul ros, daruindu-i pielea de urs. Probele la care va fi supus eroul ulterior sunt, de asemenea, trepte ale initierii. La trecerea prin padurea - labirint, fiul craiului se rataces
677) Basm cult - relatiile dintre doua personaje Ion Creanga
(Omul este responsabil de faptele sale), omul span" si de "omul ros" - este respectat pana cand universul coerent al fiului de crai se fisureaza. Lipsa de experienta si inocenta de a crede in aparente il determina sa accepte, intr-un moment
678) Nuvela - tema si viziunea despre lume
(Omul este responsabil de faptele sale), omul de incredere, dusmanul ascuns, doamna / domnita angelica, boierii uneltitori, sfetnicul intelept ( de exemplu, Costache Negruzzi, Alexandru Lapusneanu, Sobieski si romanii, Al. Odobescu, Mihnea V
679) Imperiul celor 30 de arginti
(Omul este responsabil de faptele sale), omului n-are unde..."-unii comentatori aplica aceasta intamplare in dreptul lui Iuda. Totusi Mantuitorul l-a primit, asa este El, primeste pe oricine Iuda voia sa-L constranga pe Isus sa se faca Impa
680) De re geographiae sau lungul drum al spatiului catre teritoriu - Octavian Groza
(Omul este responsabil de faptele sale), omul pentru medicina, Dumnezeu pentru filosofie ori numarul pentru matematica. Cunoasterea geografica nu s-a putut desfasura pe verticala, pe baza acumularilor In situ, care sa permita realizarea s
681) Economie - forma a actiunii umane
(Omul este responsabil de faptele sale), omului) In functie de posibilitatea de recuperare a resurselor in urma procesului de productie, acestea pot fi: - recuperabile - partial recuperabile - nerecuperabile: su
682) Amerigo Vespucci
(Omul este responsabil de faptele sale), omul ce i-a implantat lui Amerigo ideea de a naviga spre vest. Tatal lui Amerigo a murit in Aprilie 1478 si astfel Amerigo a devenit mostenitorul averii familiei sale. A devenit managerul familiei
683) Aristotel - biografie
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul", scrie Aristotel, "este din natura un animal social". Aceasta remarca nu este un aforism facut la intamplare, ci o mostra de teorie biologica. "Animalele sociale sunt acelea care au o singura ac
684) Teoria celor Cinci Elemente
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul, mic si insignifiant, este fericit si in armonie cu maretia naturala a muntilor, copacilor si raurilor si cu lumea nevazuta a vidului infinit. Omul nu poate fi separat de
685) Jean Jacques Rousseau
(Omul este responsabil de faptele sale), omului, originea societatii, inegalitatea dintre oameni. Criticand societatea contemporana si idealizand "starea naturala", in care oameni ar fi fost liberi si egali, Rousseau sustine ca omul este
686) Liviu Rebreanu
(Omul este responsabil de faptele sale), omul facea parte din natura si mai putin natura din gandurile lui. Cararea este spatiul pe care Ion se duce la pamanturile sale si tot pe ea vin, pe rand Ana si Florica, la el. Cu o arta remarcabila,
687) Memento mori - panorama desertaciunilor de Mihai Eminescu
(Omul este responsabil de faptele sale), omul preistoric, imbracat in piei de urs si caciula de lup, Babilonul, Palestina, Egiptul, Grecia, Roma, Momentul dacic, Navalirea Barbarilor, Revolutia franceza, Napoleon(I.)/ Episodul dacic vorbe
688) In viata cel mai greu lucru este sa traiesti si sa nu minti
(Omul este responsabil de faptele sale), omul fidel, omul cu adevarat fidel, genetic fidel!. Cum ai putea fi in acelasi timp fidel si viu?!. Viata e miscare neintrerupta, miscare eterna. Nici o secunda nu o repeta pe precedenta, nici o secun
689) Corbei
(Omul este responsabil de faptele sale), omul cu avere poate sa faca ce vrea in satul sau. Dar romanul, trecut prin multe greutati se pleaca in fata celui puternic si-i recunoaste dreptul de a se folosi, cata vreme poate, de puterea lui in s
690) Mihail Sadoveanu 1880 - 1961
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul de toate zilele s-a mistuit lasand in locu-i simulacrele sale de piatra si de bronz. Ce-a fost al fiecaruia din noi a devenit al tuturor, el e acum numai al poporului dintru care a iesit." Op
691) Cea mai frumoasa jucarie este jucaria de vorbe - Tudor Arghezi
(Omul este responsabil de faptele sale), omul i s-ar dedica totalmente Creatorului si ar uita de lumea inconjuratoare care-l cheama sa-i fie sclav.
692) Cartile
(Omul este responsabil de faptele sale), omul, alienat de Dumnezeu si aflat in postura nefericitului "fiu risipitor", nu iubeste inca pe nimeni, pentru ca nu este inca iubit, pentru ca nu se iubeste pe el, isi cauta, febril si derutat, un co
693) Alexandru Lapusneanu - caracterizare
(Omul este responsabil de faptele sale), omul violent, politicianul fara scrupule, neingaduitor in infruntarea cu boierii. Replicile au ramas memorabile, capatand valoare de sentinta. Negruzzi insoteste replicile cu observatii asupra fizi
694) Argumenteaza apartenenta la specia literara basm cult
(Omul este responsabil de faptele sale), omul span. Mezinul incalca interdictia, iar spanul il transforma in sluga lui. Schimbarea conditiei eroului este marcata formal prin botezarea cu numele de Harap-Alb, care sugereaza existenta contr
695) Iona - particularitatile unui text dramatic studiat
(Omul este responsabil de faptele sale), omul in conditia lui umana, in fata vietii si in fata mortii". Asadar, ni se propune o alta formula de spectacol dramatic. Pentru ca, in opinia lui Marin Sorescu, "teatrul este el insusi o forma a
696) Woody Allen
(Omul este responsabil de faptele sale), omul si artistul Allen, in timp ce tratamentul la psihanalist este un motiv recurent al filmelor sale. Un lucru este insa de domeniul evidentei: sint mai putine peliculele cineastului care nu fac refe
697) Umanismul si iluminismul
(Omul este responsabil de faptele sale), omul este o fiinta rationala, libera, demna si perfectibila, capabila sa decida intre ce e bine si ce e rau (liberul arbitru); - alegerea creatiilor antice drept modele si surse de inspiratie; ("Omul
698) Moara cu noroc de Ioan Slavici
(Omul este responsabil de faptele sale), omul lui Lica Smadau. -Convingandu-se ca Lica este un hot (pradase pe arendas) si un ucigas care a pus la cale uciderea tinerii muieri gasite in padure. -Ghita il tradeaza pe Li
699) Decalog - cele 9 fericiri
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul blind este foarte iubit si pretuit de semeni, intrucat raspandeste in jurul sau liniste sufletea
700) America de Nord
(Omul este responsabil de faptele sale), omul le-a folosit din cele mai vechi tmpuri, indeosebi pentru hrana , locuinte si imbracaminte.Cantitatea anuala de biomasase ridica la aproape1 000 miliarde tone , din care 60% revine bazinelor ocea
701) Apele statatoare
(Omul este responsabil de faptele sale), omul le-a introdus in regiune departate de locul de bastina s-au aclimatizat perfect.
702) Ce este francmasoneria
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul este legat de multe traditii nationale si religioase. Deci nu este o problema de negare a credintelor, ci de a le adopta pe deplin constient si liber. Aceasta libertate poate fi exercitata ajunga
703) Religia
(Omul este responsabil de faptele sale), omul traind "experienta terifianta si irationala" ce se bazeaza pe "sentimentul temerii religioase" fata de fortele supranaturale, Eliade analizeaza sacrul avand in vedere Homo religuosus. Acesta cre
704) De la teoria comunitatii la teoria societatii - paradoxul societatii
(Omul este responsabil de faptele sale), omul schimbului si omul de stiinta. Unul luAZcreaza cu "banii", celalalt cu conceptele; amandoi se fac purtatorii individualizati ai acestei rationalitati abstracte, numita societaAZte. Asa cum bani
705) Rolul si locul proprietatii in functionarea sistemelor economice
(Omul este responsabil de faptele sale), omul cu necesitatile lui, pentru a asigura fiecarui individ conditii de trai si de perpetuare a speciei, de recreere si de respect reciproc, pentru a da cetateanului demnitatea cuvenita ca om, ca memb
706) Scarlatina
(Omul este responsabil de faptele sale), omul: - bolnav cu forme tipice si atipice de scarlatina. - bolnav cu maladii streptococice (angina, rinofaringita etc.). - purtator de streptococ. Bolnavul este contagios 7-10 zile, in cazul com
707) Fenomenul Inedia
(Omul este responsabil de faptele sale), omul daca nu respira 3-5 minute, moare. Sunt insa cazuri in care, organismul nu se alimenteaza 6-12 luni sau nu respira timp indelungat si continua sa existe. Se presupu
708) Gripa aviara - informatii si recomandari
(Omul este responsabil de faptele sale), omul", este de parere Sylvie van der Werf, de la Institutul Pasteur din Paris. Porcul ar putea fi un fel de "creuzet pentru amestec" si sa-i permita virusului sa sufere mutatii si sa se adapteze la ma
709) Guta - boala celor bogati
(Omul este responsabil de faptele sale), omul tanar brutal in plina noapte. Prima articulatie afectata este degetul mare de la picior, dar uneori sunt afectate si glezna sau
710) Sufletul - prizonier al trupului
(Omul este responsabil de faptele sale), omul isi face corabiile, casa, mobilele, este simbolul materiei brute; si mai mult decit simbolul: si in greceste si in latineste numele materiei este acelasi cu al padur
711) Ce este francmasoneria
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul este legat de multe traditii nationale si religioase. Deci nu este o problema de negare a credintelor, ci de a le adopta pe deplin constient si liber. Aceasta libertate poate fi exercitata ajunga
712) Aspecte generale si comune privind trebuintele
(Omul este responsabil de faptele sale), omului. Si intr-adevar, asa cum am aratat si cu alta ocazie, evolutia vietii umane este guvernata de 3 mari numere: 5, 7 si 12. Aceste numere insa nu se refera la omul ca fiinta, ca elev la scoala vi
713) Montauk Marte si alte conspiratii
(Omul este responsabil de faptele sale), omul a ajuns pe Luna in 1969. De fapt, nemtii au fost primii acolo, in 1947. Iar noi, americanii, am ajuns pe Marte in 1962 cu o expeditie comuna SUA - URSS. Era 22
714) Originea si evolutia omului
(Omul este responsabil de faptele sale), omului in lumea animala Omul este o parte componenta a naturii, avand legaturi de rudenie in fond cu toate o
715) Copilul Cheatra si serafimii epocii sale
(Omul este responsabil de faptele sale), omului, lectie primita de catre V. Copilu Cheatra, prin intermediul unei scrisori, din partea lui Aron Cotrus: : " ... vreau sa-ti atrag atentia ca nu-i bine sa te iei dupa scriitorii, care, neavand
716) Traditionalismul - In Gradina Ghetsemani
(Omul este responsabil de faptele sale), omul bea cupa amaraciunilor pe durata vietii sale, cat si in sens material, reflectand clipa expierii sale, in care Iisus - insetat - a baut otetul ce i-a curmat sirul suferintelor.
717) Thascius Cyprianus
(Omul este responsabil de faptele sale), omul supt vremuri", cum ar spune cronicarul), dar si subiective (fiind un om de actiune), opera lui Ciprian nu impresioneaza prin volum, ci prin problematica. Referirile se fac in primul rand la Ad Do
718) Relatiile dintre doua personaje dintr-un basm cult
(Omul este responsabil de faptele sale), omul span" si de "omul ros" - este respectat pana cand universul coerent al fiului de crai se fisureaza. Lipsa de experienta si inocenta de a crede in aparente il determina sa accepte, intr-un moment
719) Tema si viziunea despre lume intr-o nuvela
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit ". Personajul principal, Ghita, ilustreaza tipul specific realist al arivistului, care se
720) IL Caragiale - dramaturg original
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul se lasa in stapanirea marii trancaneli (Mircea Iorgulescu), capabile sa transforme in epopee, de pilda, faptul banal al pierderii unei scrisori si avatarurile recuperarii ei. Se observa cum se cr
721) Misterele hrubelor din Galati
(Omul este responsabil de faptele sale), omul. 200 de ani este varsta aproximativa a hrubelor, desi nimeni nu poate spune cu certitudine acest lucru. Iar hrubele nu sunt straine de trecutul profund comercial al orasului de la Dunare. Dac
722) Instructaj de protectia muncii la executarea lucrarilor de laborator
(Omul este responsabil de faptele sale), omul atinge simultan doua puncte care au intre ele o diferenta de potential mai mare de 40 V. Gravitatea unui accident produs prin electrocutare depinde prin urmatorii factori : - starea pielii si
723) Rujeola - pojar
(Omul este responsabil de faptele sale), omul bolnav cu diverse forme de boala. Nu exista purtatori sanatosi. Contagiozitatea bolnavului - ultimele doua zile de incubatie si pana in ziua a 5-a de la aparitia eruptiilor cutanate (in ca
724) Infractiuni informatice avand ca exemplu accesul neautorizat la calculator
(Omul este responsabil de faptele sale), omul poate fi criminal, caci numai el are puterea de a converti orice lucru bun in arme. Un calculator nu poate garanta o crima perfecta, desi poate face ca unele ilegalitati sa devina mai eficient
725) Modalitati de crestere a gradului de motivare a functionarilor publici
(Omul este responsabil de faptele sale), omul, ca fiinta sociala avand trebuinta sa fie considerat important in cadrul grupului. De aici, una din sarcinile managementului este organizarea cooperarii spontane, organizatia fiind cea care trebu
726) Dimensiunea religioasa a existentei
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul medieval are alta mentalitate decat omul modern, traind in alt orizont cultural. Omul medieval este prin excelenta un homo religiosus, care comunica cu Dumnezeu, si cu sfintii, crede in semne si
727) Cand Israel era copil
(Omul este responsabil de faptele sale), omului, in a sasea si ultima zi, Dumnezeu spune: "Sa facem pe om dupa chipul si dupa asemanarea noastra, ca sa stapaneasca pestii marii, pasarile cerului, animalele..." etc. (I: 26). Nici o intamplare
728) Lazarev
(Omul este responsabil de faptele sale), omului creste brusc, sa emane ganduri si stari emotionale negative. Enurezisul nu e o boala ci primul semnal al unor puternice nereguli ale structurilor spirituale ale copilului. Este o bomba cu ex
729) Basmul cult
(Omul este responsabil de faptele sale), omul ros si ca atare, prilejuieste un alt drum cu multe peripetii si probe de incercare.
730) Basmul cult - Harap-Alb
(Omul este responsabil de faptele sale), omul trebuie sa invinga toate piedicile ivite in viata sa, pregatindu-l pentru viitor. In trecerea acestor probe, Harap-Alb este umanizat, el se teme, se plange de soarta. De asemenea, sufletul lui bu
731) Poluare radioactiva
(Omul este responsabil de faptele sale), omul si de la ceasurile luminate cu substante radioactive sau de la televizoare (televizoarele moderne sunt bine ecranate). b) Problema radiatiilor nu este numai o consecinta a progresului tehnic-
732) Test psihologic de stabilire a gradului de independenta
(Omul este responsabil de faptele sale), omul sa stie cat mai exact unde se afla.Testul de mai jos are drept scop de a descoperi gradul de independenta fata de ceilalti, in ceea ce se face, se simte si se gandeste. Se vor face 10 afirmatii f
733) Marin Sorescu deocamdata
(Omul este responsabil de faptele sale), omul masinalizat constata ca pietricele i s-au ,,furisat rind pe rind si in suflet / Si suna acolo ciudat" (A fost o zi); in omul zapezilor topit "sufletul intra zbughit / Printr-o coasta, ca o Eva
734) Gesturi
(Omul este responsabil de faptele sale), omul foloseste gestul palmei intoarse in sus pentru a-si arata supunerea fata de celalalt, intinderea mainii cu palma in sus este opusul strangerii de mana cu sens de dominare (Figura 21). Ea este efi
735) Adevarata iubire
(Omul este responsabil de faptele sale), omul ascuns al inimii"(1Petru 3:4). Cat de durabila poate fi o asemenea dragoste? Mai mult, infatisarea exterioara poate fi inselatoare. Biblia spune:"Dezmierdarile sunt inselatoare si frumusetea e
736) Moara cu noroc - semnificatia titlului
(Omul este responsabil de faptele sale), omul isi uita idealurile inalte ale vietii. Isi innabusa pornirile inimii pentru a se complace intr-o existenta materialista sordida. Moara este un simbol al miscarii neintrerupte, de aceea Slavici
737) Malul Siretului
(Omul este responsabil de faptele sale), omul se vede nevoit sa "sara" asupra propriei prazi pentru a-si asigura existenta. "Salbaticele rate", ce se abat din zborul lor, asemenea gandurilor omului, trec, "batand apa-ntunecata de un nour tr
738) Tinerete fara batranete si viata fara de moarte
(Omul este responsabil de faptele sale), omului de a-si schimba conditia existentiala.Caracteristicile basmului, in general, deci si ale celui in discutie sunt: formulele de inceput, de incheiere si chiar de interior, cu rolul de a ne introd
739) Existenta extraterestrilor
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul ar putea fi o incrucisare intre maimute si extraterestri - Care este implicarea lor in viata pe Pamant? Care ar putea fi intentiile acestora? - Exista teorii conform carora noi am fi cobai pe pr
740) Trichineloza in Judetul Bihor
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul se infecteaza accidental, consumand carnea de animal infestat neverificata trichineloscopic, cruda sau insuficient preparata termic. Boala nu se transmite de la om la om si nu lasa imunitate.
741) Notiuni de psihiatrie
(Omul este responsabil de faptele sale), omului. Daca percepem tot ce se intampla in jurul nostru apare un haos, de aceea omul trebuie sa selecteze anumite fenomene mai importante ce au o semnificatie deosebita, iar celelalte nesemnificative
742) Mielul din Eden
(Omul este responsabil de faptele sale), omului; sau "o multime mare de oameni"; sau o "stare de contact electric"...), tot asa si cuvantul "inger" are in Biblie mai multe aplicatii (sensuri). Ca o dovada a faptului ca Domnul Hristos Si-a
743) Rubeola
(Omul este responsabil de faptele sale), omul bolnav - transmitere : respiratorie, transplacentara in infectiile congenitale PATOGENIE : - virusul rubeolic se ataseaza si invadeaza epiteliul respirator, disemineaza in ganglionii limfat
744) Ultimele plante ale toamnei
(Omul este responsabil de faptele sale), omul sa-si recapete taria, atat cea trupeasca, cat si cea sufleteasca". De aceea, vracii il dadeau ca fiertura sau plamadit in rachiu, pentru toate betesugurile care slabeau trupul si sufletul. Ch
745) Omraam Mikhael Aivanhov - A primi si a darui II
(Omul este responsabil de faptele sale), omul intelege, se afla la mijloc si ce ar trebui sa faca acum? Trebuie sa se indeparteze din ce in ce mai mult de aceasta personalitate, de care s-a apropiat intr-atata, care i-a aruncat plase sa-l pr
746) Vindecarea cancerului
(Omul este responsabil de faptele sale), omul si fara ca acesta sa fie bolnav de cancer. Cine scapa cu viata de un astfel de "tratament" scapa de fapt numai datorita vointei lui Dumnezeu si nu datorita tratamentului caci acesta omoara d
747) Draga mea Veronica
(Omul este responsabil de faptele sale), omul sa fie tratabil, maniabil, sa se adapteze cu imprejurarile si sa prinza din sbor putinul noroc care il da o viata scurta si chinuita, si eu nu am facut nimic din toate acestea, ci te-am atras inc
748) Adevar si eroare
(Omul este responsabil de faptele sale), omul". Relatia psihofizica r secundara si nu ne scoate, scum crede idealismul, din lumea obiectelor, ea "vehiculeaza" obiectul pentru ca mai apoi gandirea sa-l calsifice, asha cum e el dat. Aceasta co
749) Chlamydia trachomatis limfogranulomatoza veneriana
(Omul este responsabil de faptele sale), omului, o afectiune hiperendemica in multe tari in curs de dezvoltare, considerata cea mai frecventa cauza a orbirii, in afara de aceasta Chlamydia trachomatis provoaca conjunctivita la nou-nascuti si
750) Sistemul nervos
(Omul este responsabil de faptele sale), omul dispune de cel mai dezvoltat system nervos; acesta include sis. Nervos central si toti nervii periferici care deservesc toate sectoarele organismului. Rolul neuroniilor este de a transmite in
751) Atentia ca fenomen psihic
(Omul este responsabil de faptele sale), omul realizeaza o contemplare generala sau asteptare pasiva. Pe acest fond se instaleaza, apoi, starea de vigilenta, care presupune explorarea generala a mediului, asteptaresi cautare a ceva inca n
752) Faust - prezentarea ideilor filosofice
(Omul este responsabil de faptele sale), omului ce doreste sa se dezvolte, sa evolueze neincetat. Faust...despre aceasta capodopera nu se poate spune nimic de rau. Pana si raul inglobat in ea duce spre bine. Un mic izvor al stoicismului si
753) Piata muncii
(Omul este responsabil de faptele sale), omul, ca si parte a societatii, este nu doar o "masina de lucru", ci si o fiinta cu nevoi complexe de cunoastere, afirmare si apartenenta in societate, se poate observa ca oferta de munca se formeaza
754) Sub portic
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul a facut apoi deosebire intre divinitatile binefacaAZtoare, ca Zeus, Ilera, Hermes, Demeter, si cele raufacatoare: Poinai, Erinii, Ares. Omul a creat zei care sa prezideze activitatea omeneasca: S
755) Notiuni de psihiatrie
(Omul este responsabil de faptele sale), omului. Daca percepem tot ce se intampla in jurul nostru apare un haos, de aceea omul trebuie sa selecteze anumite fenomene mai importante ce au o semnificatie deosebita, iar celelalte nesemnificative
756) Diareea cronica
(Omul este responsabil de faptele sale), omul intestinului iritabil, malabsorbtia primara a acizilor biliari, alergia alimentara, diareea inflamatorie, colita microscopica; -diaree ce nu raspunde la suprimarea ingestiei: tumori producatoare
757) Igiena grile
(Omul este responsabil de faptele sale), omul b. de la 30minute la 6 ore si are drept sursa omul c. de la 5-24 ore si are drept sursa si omul. d. de la 5 ore la 18 zile si nu are sursa omul e. de la 30 minute la 12 ore si nu are sursa o
758) Despre budism
(Omul este responsabil de faptele sale), omul aspira. Insa aceasta constiinta nu se poate trezi decat in functie de o exigenta a absolutului inscrisa in inima omeneasca si de convingerea ca numai faptul de a intalni absolutul poate salva omu
759) Caracterizarea lui Nica - plan de idei
(Omul este responsabil de faptele sale), omul care se ia pe ganduri! Uite cum te trage pe furis apa la adanc, si din veselia cea mai mare cazi deodata in uricioasa intristare"
760) Romania in contextul relatiilor internationale din anii 1938-1940
(Omul este responsabil de faptele sale), omul care cugeta pentru seful statului german, "poarta catre Rasarit". Si Austria de odinioara avea astfel de intentii in domeniul cultural, atunci cand se inaugura, provocand cele mai vehemente prot
761) Istoria romanilor
(Omul este responsabil de faptele sale), omul, un humanoid, de fapt, parcurgea, fizic si spiritual, etapele depasirii statutului sau de animal. O populatie umana mai densa (Omul de Neanderthal), a trait aprox. 100.000 de ani in urma;
762) Antropologia culturala si sociala
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul este eliberat de vechiul blestem biblic ce apasa asupra bogatului, asupra strangatorului de averi si de bani. Un bun comerciant nu era automat un crestin rau, daca el urma o vocatie. Ca si calvin
763) Lucian Blaga Eu nu strivesc corola de minuni a lumii Poemele luminii - 1919
(Omul este responsabil de faptele sale), omul trebuie sa fie un creator - de aceea renunt cu bucurie la cunoasterea absolutului." ("Pietre pentru templul meu ").Rolul poeziei este ca prin mit si simbol ( elemente specifice imaginatiei) sa pa
764) Termeni din antropologie
(Omul este responsabil de faptele sale), omului, considerate a avea nu doar o functie explicativa, ci si functia de a transmite, sustine, cultiva viziunea despre lume comuna grupului, atitudini, atasamente general impartasite de o societate
765) Morometii - romanul modern, obiectiv, social, realist de dupa Al II-lea Razboi Mondial
(Omul este responsabil de faptele sale), omul nu se poate opune istoriei: "omul nu are decat o viata de trait, in timp ce istoria este inceata si nepasatoare".Scena cinei Morometilor nu este decat o pagina descriptive, o imagine a unui anum
766) Realismul
(Omul este responsabil de faptele sale), omul ca produs al mediului in care traieste.In realism personajele sunt tipice, reprezentative pentru o intreaga categorie umana si sociala.Intre curentele literare ap
767) Scrisoarea I
(Omul este responsabil de faptele sale), omul, luna devine zeitatea omniprezenta si omnireienta aflata sub zodia eternitatii, adica a timpului universal, fara inceput si sfarsit. Astfel in acesta parte, poetul introduce doua motive romantice
768) I. Luca Caragiale O scrisoare pierduta
(Omul este responsabil de faptele sale), omul lipisit de personalitate, in acord totdeauna cu superiorul. Scriitorul obeserva ca intre partidele si gruparile reprezentind interesele mosieriunii si burgheziei nu exista deosebiri princip
769) In gradina Ghetsemani Vasile Voiculescu
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul, care este inspaimantat de moarte(frica de moarte este specifica oamenilor). Strofa 1 : Isus lupta cu soarta si nu primea paharul... Cazut pe branci in iarba,se-mpotrivea intrun
770) Iona - Marin Sorescu
(Omul este responsabil de faptele sale), omul in conditia lui umana, in fata vietii si in fata mortii". Geneza : Drama are la origine mitul biblic al lui Iona, fiul lui Amitai. Iona este insarcinat in taina sa propovaduiasca cuvantul Domn
771) Principiile expertizei, activitati in domeniul expertizei judiciare
(Omul este responsabil de faptele sale), omului sunt considerate valori supreme. Recunoasterea, respectarea si protectia lor este o responsabilitate a statului. In ace
772) Alexe, suflet de vinil - editorial
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul parca fusese supus unui experiment si trimis cu tot cu suflet sa creeze undeva departe de Romania anilor '80. Sigur, si sufletele noastre au trait in acei ani chiar daca au facut-o c
773) Harap Alb
(Omul este responsabil de faptele sale), omul Span si de omul Ros. Acum, fiul de crai este nevinovat, nestiutor, necunoscand patima si pacatul, pentru ca nu cunostea raul, reprezentat prin Span. Un alt gest de impulsivitate este acela in
774) O scrisoare pierduta Caragiale
(Omul este responsabil de faptele sale), omul lipisit de personalitate, in acord totdeauna cu superiorul. Scriitorul obeserva ca intre partidele si gruparile reprezentind interesele mosieriunii si burgheziei nu exista deosebiri pr
775) Mihai Eminescu Scrisoarea I comentariu literar
(Omul este responsabil de faptele sale), omul de stiinta), in Scrisoarea II, omul de geniu este creatorul de frumos (artistul, poetul), in Scrisoarea III, el este omul politic. In Scrisoarea IV
776) Tema si viziunea despre lume in Luceafarul
(Omul este responsabil de faptele sale), omul comun. Tema iubirii este ilustrata in text prin doua povesti de dragoste care definesc iubirea in mod diferit; pentru Luceafar iubirea este o cale superioara de cunoastere pentru care merita
777) Starea sufletelor dupa moarte
(Omul este responsabil de faptele sale), omul preia ritmul vegetal, osirian, fara a se vorbi despre un pancosmism. - dupa moarte, sufletul se indrepta spre IMPARATIA LUI OSIRIS, CAMPIILE LUI YARU sau AMENTI, unde sufletele duc o viata fer
778) Cele mai valoroase picturi din lume
(Omul este responsabil de faptele sale), omul de afaceri japonez Ryoei Saito, in schimbul sumei de 82,5 milioane $. Van Gogh a pictat doua versiuni ale acestui tablou, cu foarte mici diferente de culoare, cel de-al II-lea exemplar aflandu-se
779) Despre Ion Creanga
(Omul este responsabil de faptele sale), omul matur, un paradis pierdut, pe care ar dori sa il regaseasca. Va descrie asezarea satului si vecinii, locuitorii si relatiile interumane, obiceiurile si traditiile; jocurile copilariei cu tot hazu
780) Citate sociologie
(Omul este responsabil de faptele sale), omului care s-a nazarit pe sine insusi Dumnezeu si a ajuns sa se inchine vitelului de aur, inchipuindu-si ca poate stapani firea, recreand-o dupa calapoadele gandului sau; dar in care omul nu e dec
781) Ce este cultura
(Omul este responsabil de faptele sale), omului reprezinta cultura lui, ci numai cele superioare, produse oarecum dezinteresat, pentru ele insele, deci stiinta, arta, religia, ideile politice si sociale, obiceiurile nobile - intr-un cuvan
782) Basmul Povestea lui Harap-AIb
(Omul este responsabil de faptele sale), omul ros, iara mai ales de cel span", sa nu cumva sa aiba de-a face cu ei. Ca trasaturi ale basmului, sunt prezente aici formule initiale tipice si cifra magica trei, care face posibila depasirea prim
783) 41 de intrebari fara raspuns
(Omul este responsabil de faptele sale), omul din interiorul lui Mickey zambeste ? 15. Cand o masina merge, aerul din interiorul pneului se invarte ? 16. Daca o pisica pica mereu in picioare si o bucata de paine cu unt cade mereu pe part
784) A crede sau nu
(Omul este responsabil de faptele sale), omul s-ar comporta asemenea necuvantatoarelor (animalelor).Crestinismul neaga , capacitatea omului de a fi moral daca Dumnezeu nu ar exista , chiar daca in Biblie este precizat ca omul a fost creat cu
785) Familia
(Omul este responsabil de faptele sale), omul nu a invatat prea multe in ceea ce priveste convietuirea in armonie cu natura ori cu semenii. El inca nu stie cum sa inlature confuziile din jurul sau, produse de propria sa vanitate si in genera
786) La ce renunt
(Omul este responsabil de faptele sale), omul! Omul nu poate crea nici macar o celula vie, ce sa mai vorbim de miracolul vazului, al reproducerii, de sistemul circulator sau de creier. Daca Dumnezeu sau procesul ar fi vrut sa fumam, ne-ar fi
787) Conceptia despre om si cunoastere
(Omul este responsabil de faptele sale), omul ca avind suflet, trup si spirit. Trupul constituie o piedica pentru cunoasterea clara, distincta a ideilor sufletului, intrucit starile trupului influenteaza starile sufletului. Orice amestec al
788) Inainte de Homo Sapiens
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul a fost un animal de trib inca de cand s-a ridicat in doua picioare, acum mai bine de patru milioane de ani. Mersul biped a avut numeroase avantaje, bratele puteau fi folosite la apucarea obiectel
789) Dimensiunea religioasa a existentei- Studiu de caz
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul este descris ca o sinteza a lumii, un model al universului, un microcosmos.Omul medieval, omul i
790) Egipt
(Omul este responsabil de faptele sale), omul de rand ,care in ciuda puterii materiale reduse , nici acesta nu renunta la acea imbalsamare si la pregatirea trecerii lui catre nemurire , catre viata vesnica insa acele monumente nu erau facute
791) Romantismul
(Omul este responsabil de faptele sale), omul romantic este o fiinta stranie, o natura rara (demonul, banditul generos, personajul fatal, damnatul, persecutaul, generosul excesiv) - apar personaje exceptionale care evolueaza in situatii exc
792) Scrisoarea I
(Omul este responsabil de faptele sale), omului de geniu cu societatea si posteritatea, conduce la satira. Aceasta dubla infatisare a omului de geniu e incadrata de peisajul lunar, umanizat prin motivul poetic al contemplatiei. Co
793) Povestea lui Harap-Alb de Ion Creanga
(Omul este responsabil de faptele sale), omul ros, dar mai ales de span. In padure fiul de crai se intalneste, de trei ori, cu Spanul care se ofera sa-I fie sluga. A treia oara tanarul accepta oferta, iar Spanul il invita sa coboare intr-o
794) Realismul
(Omul este responsabil de faptele sale), omul ca produs al mediului in care traieste.In realism personajele sunt tipice, reprezentative pentru o intreaga categorie umana si sociala.Intre curentele literare ap
795) Scrie un eseu argumentativ, de 2 - 3 pagini, despre lumea basmului, pornind de la urmatoarea afirmatie
(Omul este responsabil de faptele sale), omului nu cunoaste limite, in care nu exista contrarii care sa nu poata fi rezolvate." Din confruntarea celor doua principii, Binele iese invingator, deoarece basmul propune modele de conduita, ide
796) Tipuri de invatare
(Omul este responsabil de faptele sale), omul sunt in numar limitat, modelele obtinute prin combinarea lor sunt de o diversitate practic nelimitata. Asociatia verbala reprezinta inva
797) O scrisoare pierduta I.L.Caragiale
(Omul este responsabil de faptele sale), omul se arata asa cum este in realitate, in stare de orice pentru a obtine puterea. Din aceasta perspectiva lupta electorala nu este o lupta de principii, ci de interese personale. Suntem in anul de g
798) Cuvinte frumoase pentru indragostiti
(Omul este responsabil de faptele sale), omul crede in ceea ce ii place,iubeste si nu mai poate trai fiind departe de acel obiect, asa ca acum eu cred in tine! Sunt frunze ce nu cad oricat de tare ar bate vantul...sunt inimi ce nu se despar
799) Vorbe celebre
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul s-a nascut liber si este pretutindeni in lanturi. - Jean Jacques Rousseau 26. La nimic nu ne decidem mai iute ca la despartirile pe veci. - Lawrence Sterne 27. Numai cei curajosi stiu s
800) Dezvoltarea psihosociala in tinerete
(Omul este responsabil de faptele sale), omul iubit, despartirea cu el, etc. Dragostea poate crea si dezamagiri si furie. Gelozia poate fi una din cauze care duce la aparitia acestor stari. Uneori iritabilitatea, furia, aparute in urma gelo
801) Evolutionism
(Omul este responsabil de faptele sale), omul si-a pus intrebarea cauzelor existenNei, a avut imboldul de a explica si de a inNelege ceea ce este necunosc
802) Deontologia si teleologia
(Omul este responsabil de faptele sale), omul poate pleca de la o norma corecta si poate sa nu ajunga la un rezultat valoros, intrucat cel ce actioneaza nu tine cont de caracte
803) Sursele in jurnalism
(Omul este responsabil de faptele sale), omul de stiinta) , se mizeaza un camp de evenimente, nu numai un eveniment singular. Ne intereseaza aria, cauzele evenimentu
804) Conceptul de creativitate
(Omul este responsabil de faptele sale), omul obisnuit si creator; orice om normal poate realiza o mica inventie sau inovatie. Dovada este ca in multe tari nr inventatorilor cu brevet este f mare.
805) Dezvoltare umana
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul nu este un "obiect de studiu" pe care sa-l poata cuprinde multumitor o disciplina particulara (cum ar fi, spre exemplu, biologia - in randul stiintelor pozitive - sau psihologia - printre stiinte
806) Activitatea nervoasa superioara
(Omul este responsabil de faptele sale), omul nu se poate integra in mediu, nu poate supravietui.
807) Omiletica
(Omul este responsabil de faptele sale), omul conceput ca fiinta unitara alcatuita din trup si suflet. Din necesitati practice, didactic-pedagocice, insa, materiile invatamantului teologic s-au impartit in patru sectii, fiecare sectie avand
808) Influenta publicitatii asupra societatii
(Omul este responsabil de faptele sale), omului o imagine de sine buna, omul incepe sa se identifice cu modele prestigioase, cu persoane reale. Totodata, publicitatea ajunge sa denatureze rostul comunicarii, exploatand procedeele retorice
809) Caius lulius Caesar
(Omul este responsabil de faptele sale), omul de actiune al carui scop este sa descrie cu maximum de claritate si relief cele petrecute. Caesar poseda vigoare stilistica, precizie a descrierii, capacitatea de a surprinde deopotriva detaliul
810) Citate celebre
(Omul este responsabil de faptele sale), omulului treaz". - Aristotel As vrea sa poti sa te vezi prin ochii mei.Numai asa ti-ai da seama ce mult insemni pt mine! Intr-o noapte o stea m-a intrebat:"De ce nu o lasi daca te face sa plangi?
811) Moara cu Noroc de Ioan Slavici 4
(Omul este responsabil de faptele sale), omul lui Lica.
812) Mihai Eminescu 5
(Omul este responsabil de faptele sale), omul paleolitic si terminand cu Napoleon III, trecand bineinteles prin episodul Daciei Traiane. Pretextul e romantic si comun, spiritul e romanesc. Poemul ciclic al lui V. Hugo se ridica pe ideea
813) Moara cu noroc 4
(Omul este responsabil de faptele sale), omului, genereaza numeroase rele, iar in cele din urma duce la pierzanie. Compozitia nuvelei este clasica, conflictul se desfasoara liniar si ascendent, faptele fiind distribuite in cele 17 capitole,
814) Luceafarul 5
(Omul este responsabil de faptele sale), omului de geniu : razbunarea nu e faptica,ea e verbala : Fiti fericiti,le-a spus : "fiti fericiti , le-a spus glasul stins/ atat de fericiti cat viata toata / Un chin sa aveti : de-a nu muri deodata".
815) Manual de supravietuire 1
(Omul este responsabil de faptele sale), omul pe lumea asta; nici o situatie, oportunitate nu se mai repeta identica!
816) Citate celebre
(Omul este responsabil de faptele sale), omul a facut sclavia. (Marie-Joseph Chenier) 23. Hazardul este o lege pe care toata lumea o aplica fara sa stie. (Jean Teatreu) 24. Pentru a deveni personaj istoric trebuie sa masacrezi milioane d
817) Ciclul hidrologic
(Omul este responsabil de faptele sale), omul intervine direct asupra proceselor de miscare si transformare a apei. Actiunile sale pot conduce la o mai buna gestiune a celei mai pretioase resurse naturale, dar ele pot, de asemenea, creea num
818) Structura ecosistemelor
(Omul este responsabil de faptele sale), omului in natura constituie una din problemele fierbinti ale lumii contemporane. Omul se defineste ca fiind sin
819) Structura trofica
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul, de exemplu, se hraneste atat cu vegetale cat si cu animale; alimentatia sa se bazeaza deci pe cele patru niveluri inferioare ale lanturilor trofice. Este demonstrat astfel ca baza structurii eco
820) Natura si omul
(Omul este responsabil de faptele sale), omul. Interactiunile existente in lumea vegetala se produc atat intre specii cat si intre indivizii aceleasi specii. Ele se manifesta in diferite feluri: concurenta pentru apa, influenta umbrei, raspa
821) Managementul resurselor umane
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul e singura resursa aflata la dispozitia omului care poate fi dezvoltata" afirma el, si "Oamenii trebuie considerati ca resurse.. Managerii si muncitorii reprezinta impreuna resursele umane ale
822) Microorganisme patogene si epidemiologice
(Omul este responsabil de faptele sale), omul. Problema hepatitei este majora in sanatatea publica, ea devenind si mai complicate prin faptul ca cele 2 forme de hepatita A si B de cele mai multe ori nu se pot diferentia clinic si majoritate
823) Dezvoltarea turismului in Romania
(Omul este responsabil de faptele sale), omul isi petrece timpul liber calatorind in alta localitate sau tara pentru a vizita oameni si locuri, monumente si muzee, pentru a-si imbogati cunostintele generale, pentru a
824) Teoria negocierii
(Omul este responsabil de faptele sale), omul de afaceri comunicarea este o stare de spirit si un instrument; el petrece intre 55-95% din timp vorbind, ascultand, scriind si citind, deci comunicand. De calitatea comunicarii depinde modul
825) Stresul penitenciar
(Omul este responsabil de faptele sale), omul este pasiv iar evenimentele vin peste el fara a se putea apara. 1981 - Apare un mic articol despre un individ care locuia in New York. Primeste o telegrama ca i a murit fratele. Participa la
826) Informatizarea societatii
(Omul este responsabil de faptele sale), omului.Privita din acest punct de vedere, informatia reprezinta - prin dialectic ace se stabileste in societate intre datele faptice si cunostintele umane - caracteristici analoage productiei de bunur
827) Sociologia deviantei
(Omul este responsabil de faptele sale), omul si statisticianul belgian Adolphe Quetelet,inventatorul notiunii de om mediu. Acesta considera ca importanta determinarilor sociale conduce la cresterea rolului legislatorului in corectarea in
828) Poluarea cu petrol
(Omul este responsabil de faptele sale), omului, au ridicat, in medie, nivelul de viata de pretutindeni. Dar reversul civilizatiei industriale este contemporane, al progresului material a fost si este inrautatirea mediului natural.Sub imp
829) Oda in metru antic
(Omul este responsabil de faptele sale), omului de moarte determinindu-l sa-si reconsidere relatia cu cele vesnice nu prin tinerete vesnica, ci prin trecerea in nefiinta cu conditia ca omul sa-si fi regasit identitatea. "ca sa pot muri linis
830) Locul lui Tudor Arghezi in poezia romana
(Omul este responsabil de faptele sale), omului (1956), Stihuri pestrite (1957), Frunze (1961), Poeme noi (1963), Cadente (1964), Silabe (1965), Ritmuri (1966), Noaptea (1967). In aceste poezii scriitorul abordeaza mai multe teme. In cad
831) Poezia framantarilor metafizice - Psalmi
(Omul este responsabil de faptele sale), omului de a depasi limitele conditiei sale biologice. Omul este o fiinta rationala inzestrata cu constiinta, care traieste dramatic imposibilitatea cunoasterii
832) Tudor Arghezi - generalitati
(Omul este responsabil de faptele sale), omului cu moartea in care distingem trei atitudini: a) spaima de nefiin, de neant (Duhovniceasc) b) acceptarea ca pe un dat firesc, in sens mioritic, a mortii (De-
833) Lacustra
(Omul este responsabil de faptele sale), omul ingrozit de propria sa singuratate si de adversitatea stihiilor si a fiarelor salbatice se claustra in locuintele sale lacustre in care se simtea in siguranta numai dupa ce apuca sa traga podul
834) Paralela intre atitudinea in fata mortii in Miorita, Mai am un singur dor, Vara
(Omul este responsabil de faptele sale), omul prive[te [i prime[te moartea cu o exemplar demnitate, consecin] a unei ancestrale concep]ii despre lume. Moartea apare ca o etap a unui drum nesfar[it, strbtut `n deplin comuniune cu natura. "Ma
835) Glosa
(Omul este responsabil de faptele sale), omul de geniu trebuind sa deosebeasca "binele" de "rau". - totul e pus sub semnul zadarniciei "Ce e val, ca valul trece" - "Nu spera si nu ai teama" geniul trebiuie sa renunte la sentimentele omen
836) Revedere
(Omul este responsabil de faptele sale), omul trecator - codrul etern. Timpul este elementul de referinta al intregii poezii, caci toate datele planului natural si ale celui uman stau sub cupola lui. Repetarea unor cuvinte si sintagme ce
837) Moara cu noroc de Ioan Slavici
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci daca e vorba, nu bogatia ci linistea colibei tale te face fericit", "Simteam eu ca nu are sa iasa bine; dar asa le-a fost dat"). Saracia, pretuita de Slavic
838) Revede de Mihai Eminescu
(Omul este responsabil de faptele sale), omului in faya timpului. Punctul de plecare este doina populara dar Eminescu rescrie totul din perspectiva poetului romantic impresionat de spectacolul naturii veAsnice ca
839) Filosofia si simt comun
(Omul este responsabil de faptele sale), omul se priveste doar ca parte a unei lumi infinite extinse in spatiu si timp. Spatiul si timpul alcatuiesc cadrul fundamental, absolut al experientei, care ne da imediat lumea existentei, campul
840) Despre reincarnare
(Omul este responsabil de faptele sale), omul se naste o singura data, dar nu moare cu adevarat: din reincarnare in reincarnare, el nu-si schimba decat trupul, pana ce ajunge la adevarata libertate, in Nirvana. Principiul care dirijeaza c
841) Limbajul trupului - Allan Pease
(Omul este responsabil de faptele sale), omul, mesajul, starea lui sufleteasca si miscarile trupului. Se vor gasi intotdeauna indivizi care vor protesta si vor incerca sa demonstreze ca studierea limbajului trupului nu este decat un mijlo
842) Glossa - Mihai Eminescu
(Omul este responsabil de faptele sale), omul comun. Desi Eminescu se autodefineste ca fiind poet romantic,maiestria artistica a acestei creatii poetice consta in tocmai in clasicitatea ei ce reiese in primul rand din respectarea regulilor p
843) Un mediu curat, o viata sanatoasa
(Omul este responsabil de faptele sale), omul, poluarea fiind consecinta activitatii mai ales social - economice a acestuia. Privita istoric, poluarea mediului a aparut odata cu omul, dar s-a dezvoltat si s-a diversificat pe masura evolut
844) Lacustra
(Omul este responsabil de faptele sale), omul ingrozit de propria sa singuratate si de adversitatea stihiilor si a fiarelor salbatice se claustra in locuintele sale lacustre in care se simtea in siguranta numai dupa ce apuca sa traga podul
845) Liviu Rebreanu - Ion
(Omul este responsabil de faptele sale), omul insusi se simte crescand si luand in stapanire lumea" (N.Manolescu).Doua obstacole ii stau in cale in dorinta lui de capatuire: Florica,frumoasa si saraca,pe care o iubeste,dar la care renunta,si
846) Ioan Slavici
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul sarac si mai are, si mai rabda... Minunat om ar fi parintele Trandafirdaca nu l-ar strica un lucru. Este cam greu de vorba, cam aspru la judecata: prea de-a dreptul, prea verde-fatis" (Nuvele, vo
847) Despre Caragiale
(Omul este responsabil de faptele sale), omul creator si totodata de a deduce firea artistului dupa opera creata.Refuzul sistematic a lui Caragiale de a vorbi despre biografia lui trebuie pus in seama conceptiei sale despre rap
848) Faustul goethean
(Omul este responsabil de faptele sale), omului si a artistului de dinainte . Fara indoiala ca specificitatea acestui criteriu determina complexitatea esentei faustice, ce se implineste prin renuntare in favoarea unei manifestari limitate a
849) Glossa
(Omul este responsabil de faptele sale), omul de geniu trebuind sa deosebeasca "binele" de "rau". - totul e pus sub semnul zadarniciei "Ce e val, ca valul trece" - "Nu spera si nu ai teama" geniul trebiuie sa renunte la sentimentele om
850) Structurile vietii sub impactul erei tehnologice
(Omul este responsabil de faptele sale), omului, au ridicat, in medie, nivelul de viata de pretutindeni.Dar reversul civilizatiei industriale este contemporane, al progresului material a fost si este inrautatirea mediului natural.Sub impactu
851) Relatia tensionata dintre nevoile nelimitate si raritatea resurselor
(Omul este responsabil de faptele sale), omul are nevoie de circa 3000 de calorii zilnic, el simte nevoia unei temperaturi corporale de circa 37 grade Celsius. Nevoile sociale sunt resimtite de oameni ca membri ai diferitelor socio-grupuri s
852) Introducere in psihologia varstelor
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul traverseaza trei ciclurii mari in decursul vietii sale; al copilariei, al tinertii si al adultului iar din cadrul lor se desprind peroiade si subperioade relativ distincte. C
853) Informatizarea societatii
(Omul este responsabil de faptele sale), omului.Privita din acest punct de vedere, informatia reprezinta - prin dialectic ace se stabileste in societate intre datele faptice si cunostintele umane - caracteristici analoage productiei de bunur
854) Memoria unui martor ocular
(Omul este responsabil de faptele sale), omul modifica si reconstruieste informatia pentru a-i deveni mai familiara si pentru a o putea intelege mai bine. Si in timpul pastrarii exista o dinamica a informatiilor, care presupune organizare
855) Dezvoltarea turismului
(Omul este responsabil de faptele sale), omul isi petrece timpul liber calatorind in alta localitate sau tara pentru a vizita oameni si locuri, monumente si muzee, pentru a-si imbogati cunostintele generale, pentru a
856) Teoria freudiana asupra societatii
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul freudian este vazut incapabil de a accepta sa faca sacrificii pentru cultura care incearca sa-l constanga la coexistenta.Aceasta situatie este prezenta in toate etapele de dezvoltare ale omenirii
857) Fascinatia utopiei - Karl Marx si Sigmund Freud
(Omul este responsabil de faptele sale), omul din toate timpurile este mai aproape in acceptare de un sistem sau altul? Daca ne imaginam epocile ca fiind de sine statatoare atunci statistic am putea considera capitalismul cel mai viabil.
858) Teatru - generalitati
(Omul este responsabil de faptele sale), omul contine in el insusi toti germenii. Este vorba de acele disponibilitati interioare, acea complexitate sufleteasca ce se poate pune in valoare intr-un anumit context, in functie de stimuli si cond
859) Gimnastica de baza
(Omul este responsabil de faptele sale), omul a inventat, in toate treptele evolutiei sale, diferite exercitii, jocuri, dansuri si toate sporturile existente. Dar, pana la acest pas evolutiv, exercitiile de gimnastica simple, naturale, ap
860) Consideratii privind doctrina legionara
(Omul este responsabil de faptele sale), omului nou functioneaza oriunde exista activitate legionara" . Omul nou conform concepotului elaborat de doctrina legionara este omul nerupt de realitatea istorica sociologica si spirituala a acest
861) Codul bunelor maniere
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul de onoare isi respect cu sfintenie cuvantul dar, are principia morale ferme, noblete sufleteasca, stima fata de sine si fata de ceilalti,este bland, rabdator,conciliant.Un astfel de om, in adevar
862) Petre Tutea Cugetari memorabile
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul, cind e singur, poate face fel de fel de unelte. Adica devine american, spun eu. Eu as scrie peste Statele Unite astfel:"Omul este un animal care fabrica unelte."M-au intrebat unii care sint fo
863) Mitul - metafora imagico-simbolica
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul este singura fiinta purtatoare de orizont imaginativ, singura fiinta inzestrata cu o constiinta simbolizatoare. Traind intr-un finit infinit, homo symbolicum dezvolta o a treia dimensiune, in tra
864) Medicina de familie
(Omul este responsabil de faptele sale), omului sanatos. El este medicul familiei si al colectivitatii din care fac parte pacientii sai. De aceea el trebuie sa imbine de o maniera concreta activitatea curativa cu activitatea preventiva. F
865) Sistemul partidelor politice
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul Liber" • in noiembrie 1931 a infiintat Partidul Liberal Democrat - ce nu se va impune deloc in viata politica romaneasca - in 1930, desi PNL s-a reorganizat, el a continuat sa fie marca
866) Istoria psihologiei
(Omul este responsabil de faptele sale), omului, menita sa satisfaca trebuintele lui si ale societatii din care face parte si se incorporeaza in viata umana, cu toate nazuintele si pasiunile, bucuriile si durerile ei legate de cautarea adeva
867) Ergonomie
(Omul este responsabil de faptele sale), omului de a potrivi mainile cu uneltele sale rudimentare, in sensul de a gasi metode corespunzatoare care sa mareasca dexteritatea si eficienta muncii
868) Ergonomia - domeniu stiintific interdisciplinar
(Omul este responsabil de faptele sale), omului:fizice, psihice, intelectuale de a efectua la un niv max o activ utila. Capa de m-ca este de asemenea considerata o stare organica, biologica, functionala, variabila in timp si strict individua
869) Fundamentele psihologiei
(Omul este responsabil de faptele sale), omului de la o epoca istorica la alta. Astfel, intre organizarea psihica a omului din comuna primitiva si a celui contemporan exista nu doar deosebiri de ordin cantitativ, ci, in primul rind, de o
870) Introducere in psihologie
(Omul este responsabil de faptele sale), omului pentru intelegerea si explicarea fenomenelor vietii sale sufletesti, psihologia este foarte veche. Inceputuril
871) Metodele psihologiei
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul a avut cunostinta de existenta fenomenelor psihice foarte devreme, dar transformarea preocuparil
872) Informatia - obiect al economiei
(Omul este responsabil de faptele sale), omul face apel nu numai la propriul sau intelect si la capacitatea sa de relationare cu mediul, ci si la anumite tehnologii
873) Zacaminte de sare din Romania
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul a inceput sa simta necesitatea folosirii sarii atunci cand a trecut de la viata de vanator la ce
874) Energia si antroposfera
(Omul este responsabil de faptele sale), omul primitiv. Apoi, mai tarziu, cine stie cand, acesta foloseste focul produs prin arderea lemnelor, obtinand pe aceasta cale energia calorica si lumina pentru a gati alimentele si a se protej
875) Marketingul in era postmodernista
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul postmodern cauta produse si servicii, nu atat pentru valoarea lor de intrebuintare, functionala sau simbolica, dar mai ales pentru valoarea lor de legatura sociala. In tarile dezvoltate sunt.
876) Sisteme avansate de instruire prin tehnici electronice de comunicatie
(Omul este responsabil de faptele sale), omul ideal este un "luptator angajat" subordonat "comandamentelor inalte" ale societatii din care face parte indeplinind "disciplinat" sarcinile care ii revin; Modelul creativ: "tipul uman dezirabil
877) Conservatorismul
(Omul este responsabil de faptele sale), omului si a imprejurarilor in care traieste. " Intr-adevar, sensul comun este dat de ideea conservarii, a "pastrarii intacte a ceva". In Evul Mediu termenul de conservator era folosit ca sinonim p
878) Introducere in antropologie culturala europeana
(Omul este responsabil de faptele sale), omul - rezultatul unei evolutii biologice). Omul s-a deprins treptat, a depasit existenta pur biologica, stabilind relatii intre ei de cooperare. Oamenii si-au creat institutii, au constituit societat
879) Evolutia managementului ca stiinta
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul, spune el, nu poate lucra si cu lemnul, si cu ferul, si cu piatra deoarece el nu poate reusi in toate. Socrate analizind munca unui bun comerciant, militar, industrias spune ca in fond ele sun
880) Functia de motivare
(Omul este responsabil de faptele sale), omul considera a fi pretios pentru el. Astfel pentru diferiti oamnei recompensele sint diferite. Recompensele sau stimulentele sint de doua tipuri: interne si externe. Stimulentele interne( individua
881) De la profilaxie prin cultura fizica si sport la kinetoterapie
(Omul este responsabil de faptele sale), omului de mediul natural de viata. Tot mai des constatam extinderea "bolilor de civilizatie", care sunt consecinta directa a agresivitatii "celor trei S": sedentarismul, stressul, si supraalimentatia
882) Inteligenta emotionala
(Omul este responsabil de faptele sale), omul isi poate transforma viata prin modificarea atitudinii sale mentale." Aprofundand mai mult aceste chestiuni am descoperit ca oamenii de succes ori s-au nascut cu EQ ridicat, ori si l-au dezvo
883) Logica, stiinta a gandirii
(Omul este responsabil de faptele sale), omul a reusit, datorita capacitatii sale de munca, uneltelor faurite, dezvoltarii gandirii si a limbajului, sa se desprinda de star
884) Influenta umiditatii asupra constructiilor
(Omul este responsabil de faptele sale), omul pierde 50 - 60 grame/ora fiind in stare de repaus si 1300 - 1800 gr/h in activitate). Apa higroscopica: datorata umiditatii din aerul interior si exterior asupra constructiilor si este in functi
885) Presiunea antropica asupra teritoriului
(Omul este responsabil de faptele sale), omului (umanista) ci a locurilor (la limita intre social si natural) este deja veche (Vidal de la Blache, 1921) la fel ca si aceea care atribuie geografi
886) Metabolismul energetic si consumul de energie
(Omul este responsabil de faptele sale), omul presteaza o munca grea consumul de energie creste considerabil si constituie un factor limitativ al activitatii zilnice. In acest context, alimentatia trebuie sa fie corespunzatoare prin continut
887) Concepte generale ale ergonomiei
(Omul este responsabil de faptele sale), omul. Fiind o stiinta ergonomia apeleaza la urmatoarele stiinte de convergenta Ergonomia presupune cercetari complexe efectuate in echipa. La aceste cercetari participa medici, ingineri, psihologi,
888) Autocunoasterea, o deformare a esentialului uman - logoterapia lui Frankl
(Omul este responsabil de faptele sale), omului, prin care isi desavarseste rostul (ceea ce il tine apoi sanatos sufleteste), consta mult mai mult in depasirea sinelui, in "auto-transcedere". "O autoreflexie perfecta, desavarsita nu este cu
889) Bariere in comunicare
(Omul este responsabil de faptele sale), omul contemporan, asupra caruia presiunea informationala este din ce in ce mai puternica, cunoasterea si con
890) Aplicarea principiilor ecomarketingului in diverse activitati economice
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul modern a preferat ruperea echilibrului om-natura in favoarea unei dezvoltari rapide si de multe orianacronice a societatii, fara a lua in calcul si reversul "medaliei". Progresultehnic si tehnol
891) Ecosisteme
(Omul este responsabil de faptele sale), omul nu a avut nici un rol in modificarea densitatii,abundentei si diversitatii organismelor.
892) Introducere in metrologie
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul a putut detecta cu simturile sale starea de cald sau rece a corpurilor, deci temperatura ca marime a fost definibila din cele mai vechi timpuri. Temperatura a devenit insa marime masurabila n
893) Ideologia politica - polimorfiile unui concept clasic
(Omul este responsabil de faptele sale), omul comun, la aproape orice si in consecinta, la nimic. In plus, dincolo de orice suspiciuni teoretice ideologiile in actiune se dovedesc extrem de active intr-o lume unde ideile au devenit arme de c
894) Istoria psihologiei
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul e inchis ca intr-o caverna de propriile lui deprinderi. Aceste deformari sunt fantomele pesterii
895) Medicatia tonicardiaca
(Omul este responsabil de faptele sale), omul sanatos digitalicele au un efect slab: scad usor frecventa cordului, scad viteza de conducere atrioventriculara si produc vasoconstrictie in periferie. In insuficienta cardiaca (IC) are un efect
896) Stiinta si ingineria produselor alimentare ecologice
(Omul este responsabil de faptele sale), omul si animalele cu energia combustibililor fosili si sporind capacitatea productiva a solului si randamentul culturilor prin folosirea ingrasamintelor si a produselor fitofarmaceutice, agricultura
897) Teoria istoriei
(Omul este responsabil de faptele sale), omul politic Bratianu in anii neutralitatii militare a Romaniei; s-ar parea ca acest moment autobiografic a declansat pasiunea pentru istorie a tanarului Gh.Bratianu
898) Abordarea psihoterapeutica experientiala
(Omul este responsabil de faptele sale), omul este condus de dorinta de a gasi si a indeplini un sena in cursul existentei sale. Obiectele terapiei sunt : atat intrapersonale cat si transpersonale. Obiectivul intrapersonal - consta in d
899) Doua Loturi - caracterizarea personajului principal
(Omul este responsabil de faptele sale), omul obisnuit care duce o viata modesta ,ca slujbas marunt si umil , fara nici o sansa de a iesi din anominat.Numele sau,Popescu,este obisnuit ,banal, iar Lefter simbolizeaza omul fara bani. In
900) Sofistica
(Omul este responsabil de faptele sale), omul este masura tuturor lucrurilor", expresie care poate fii interpretata ca un atac impotriva adevarului obiectiv. Dupa Diogenes Laertios, Protagoras a fost elevul lui Democrit.La baza filosofiei
901) Cicero - De amicitia
(Omul este responsabil de faptele sale), omul bun -homo bonus- care este, in acelasi timp, si intelept, si capabil sa atinga virtutea. Acest model uman apt prin excelenta de o prietenie adevarata, se afla, in viziunea lui Cicero, in "vita co
902) Lucius Annaeus Seneca
(Omul este responsabil de faptele sale), omul in sanul universului, considerat ca adevarata sa patrie. A doua trasatura caracteristica a doctrinei este conceperea materiala a acestui univers. Stoicismul este un materialism. Numai materia
903) Titu Maiorescu
(Omul este responsabil de faptele sale), omului. Subiectul operei literare este luat din realitate, dar tratarea este ideal-artistica. Arta este o "finalitate fara scop", ea nu serveste decat spiritului. Il face pe om sa se inteleaga in
904) Teorii care contesta existenta unui Dumnezeu
(Omul este responsabil de faptele sale), omul") Barbara Thiering este un teolog care pe baza Manuscriselor de la Marea Moarta (descoperite in 1947) demonstreaza in trei carti o alta "fata" a Bibliei. Sa luam de exemplu "Mersul pe ape" -
905) Paul Evdokimov - Varstele vietii spirituale
(Omul este responsabil de faptele sale), omul este singura realitate a istoriei. Omul epocii ateismului militant, chiar cel care-l exprima cel mai bine, este inca omul abstract, caci critica, chiar cea mai marxista, este o operatie pur i
906) Viata de apoi
(Omul este responsabil de faptele sale), omul contemporan se mai poate smulge din determinismul legilor si principiilor ce se impun pe masura ce evolueaza cun
907) Psihologia transpersonala
(Omul este responsabil de faptele sale), omului sanatos, matur, care doreste sa isi activeze toate capacitatile latente ale fiintei sale. Astfel, psihologia transpersonala este cel mai bine definita ca o psihologie a sanatatii si potenti
908) Condamnarea geopoliticii la inactualitate
(Omul este responsabil de faptele sale), omul civilizat inseamna foarte putin fata de cele de el exercitate. Omul - agent geografic activ este azi infinit superior omului agent geografic pasiv" (I.Conea, "Geopolitica. O stiinta noua", vol. "
909) Condamnarea geopoliticii la inactualitate
(Omul este responsabil de faptele sale), omul civilizat inseamna foarte putin fata de cele de el exercitate. Omul - agent geografic activ este azi infinit superior omului agent geografic pasiv" (I.Conea, "Geopolitica.
910) Filosofia si istoria filosofiei
(Omul este responsabil de faptele sale), omului pe pamant ? Ce este fericirea ?In jurul acestor probleme s-a constituit filosofia incercand sa dea raspunsuri incat filosofia vizeaza raportul omului cu lumea cu existenta. Filosofia incearca
911) Identitate si alteritate - cu referire la Nietzsche, Kant, Rousseau
(Omul este responsabil de faptele sale), omul este bun de la natura si, in consecinta, isi regleaza relatiile cu semenii identificandu-se pe sine i
912) Dreptul de proprietate
(Omul este responsabil de faptele sale), omul se dezvolta si paseste pe calea progresului, cu atat el simte in inima sa dorinta de a fi proprietar si de a munci zi si noapte spre a atinge scopul. El uita necazul si durerea muncii, cand se ga
913) Lumea vie in conceptia mendeliana
(Omul este responsabil de faptele sale), omul incerca sa-si explice originea existentei sale si, totodata, sa-si faureasca reguli si principii dupa care sa se conduca in viata. Faptul ca existenta fiecarui om ince
914) Impactul ecologic al consumului de energie
(Omul este responsabil de faptele sale), omul isi procura hrana si pentru diferite deplasari. Transformarea energiei chimice din alimente in energie termica, in caldura necesara mentinerii temperaturii corpului cat si in energia mecanica a
915) Scafandreria
(Omul este responsabil de faptele sale), omului, dornic de a stapani natura si de a-si depasi propriile limite. Chiar daca scopul patrunderii sub apa era de natura economica, stiintifica sau strategica, marea a incitat omul prin in
916) Automobilul
(Omul este responsabil de faptele sale), omul se folosea de animale de tractiune sau o pornea calare. De-abia inventarea masinii cu abur, in sec. al 17-lea, a revolutionat tehnica deplasarii. Cei dintii inventatori au facut experiente cu caz
917) Valoarea de vechime si valoarea istorica a monumentului istoric
(Omul este responsabil de faptele sale), omul cat si natura produc individualitati distincte. Artistul organizeaza intr-o anumita unitate armonioasa , unica, un ansamblu de elemente dispersate din natura. De indata ce creatia individuala a o
918) Sondajele de opinie
(Omul este responsabil de faptele sale), omul obisnuit, "de la rue", nu are decat o idee
919) Functia de decizie in invatamant
(Omul este responsabil de faptele sale), omul. Participand la diverse activitati a ajuns sa aiba nevoie de un conducator de grup. Participarea in grup il determina pe om sa fie con
920) Adevar si eroare
(Omul este responsabil de faptele sale), omul ce se straduieste sa cunoasca. Atitudinea pesimista porneste de la o drapta constatare. Se vorbeste de "Legi ale gandirii", ca si cum aceastea ar fi cea mai buna straja impotriva erorii. Totu
921) Activitatea umana
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul nu se raporteaza indifferent la realitate , dinpotriva obiectele , fenomenele , evenimentele ca
922) Omul - fiinta culturala
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul incearca sa-si reveleze misterul prin doua moduri: prin cunoastere si pin plasmuire. Misterul po
923) Conditia umana
(Omul este responsabil de faptele sale), omului in general. Asadar, discursul filozofic vorbeste intotdeauna despre om, chiar atunci cand se refera la natura, lucruri sau univers. D. D. Rosca, in lucrarea sa " Oameni si climate ", ne ofe
924) Estetica transcedentala - critica ratiunii pure
(Omul este responsabil de faptele sale), omul se desprind cele pure, cele care sunt independente de senzatii, de experiente si sunt a priori. Fenomenul e reprezentat de obiectul nedeterminat al unei intuitii empirice si se formeaza atunci
925) Ecologie juridica
(Omul este responsabil de faptele sale), omului in natura si societate a fost abordata in mod diferit in cursul istoriei. Prima data a fost abordata
926) Miturile
(Omul este responsabil de faptele sale), omului societatilor arhaice si traditionale. Un aspect major vizeaza, in acest caz, diferenta dintre omul modern si cel arhaic, tocmai prin prisma raportarii la mit, cel dintai avand perceptia limitat
927) Franz Kafka - Procesul - viata si activitatea literara
(Omul este responsabil de faptele sale), omul sa se purifice si sa se regenereze". Astfel respinge avangardismul epocii, decadentismul si pe "grotestii" praghezi. Lecturile sale de predilectie fiind Hebbel, Grillparzer, Byron, Amiel, apoi Ha
928) Basmul cult Danila Prepeleac de Ion Creanga
(Omul este responsabil de faptele sale), omul de soi bun se vadeste sub orice strai si la ore varsta. Basmele lui Creanga sunt plasate, din punct de vedere cronologic, intre anii de ucenicie marcati de scrierile cu caracter didactic incluse
929) Tineretea - comoara vietii
(Omul este responsabil de faptele sale), omul deja s-a format si incepe drumul dificultatilor ca sa ajunga la un idial.Acest idial persista in mintea fiecarui om si fra dinsul omul nu ar putea supravietui. La unii oameni el este esprimat
930) Demonstratie - scriitor canonic - Lucian Blaga
(Omul este responsabil de faptele sale), omului spre cunoastere: florile simbolizeaza natura, ochii omul, buzele cuvantul sau poate chiar iubirea si mormintele bineinteles moartea. In aceasta poezie lumina apare in doua ipostaze antitetic
931) Poemul Nu ma-ntelegi de Mihai Eminescu
(Omul este responsabil de faptele sale), omul nu este capabil sa iubeasca si sa traiasca iubind mereu . Omul nutreste sentimente , visuri , iluzii ce trec si sepierd , ce se nasc si se destrama ca valurile marii din ele raminind doar o umbra
932) Titu Maiorescu
(Omul este responsabil de faptele sale), omului. Subiectul operei literare este luat din realitate, dar tratarea este ideal-artistica. Arta este o "finalitate fara scop", ea nu serveste decat spiritului. Il face pe om sa se inteleaga in rapo
933) Satul - un univers al valorilor supreme
(Omul este responsabil de faptele sale), omul de arta in general, a plasat satul in centrul creatiei sale, a evidentiat in el gradul de solidaritate etnica, sociala, religioasa, estetica; i-a acordat creditul de posibila afirmare in planuri
934) Sfarsit de toamna de Vasile Alecsandri
(Omul este responsabil de faptele sale), omul o simte odata cu schimbarea anotimpurilor. Astfel , ajungem la analiza strofelor. In prima strofa se descrie, printr-o imagine cosmica , plecarea pasarilor din tinuurle natale.Totodata ,
935) Caracterizare de personaj - Lefter Popescu
(Omul este responsabil de faptele sale), omului obisnuit , al carui destin este situat intre comic si tragic . Caragiale pune accent pe tragedia psihologica a personajului , reiesita din imbinarea
936) Martisor de Ion Pillat
(Omul este responsabil de faptele sale), omul care sapa si plugul care ara", iar pomii infloresc ("A nins cu nea de floare pe pomii din livezi"). Cucul incepe "sa dea glas padurii", pretutindeni "dau muguri din vestedele crengi","ceru-I limp
937) Gib I Mihaescu - Bratul Andromedei
(Omul este responsabil de faptele sale), omul ce-si petrece noptile urmarind tainele boltii instelate. Si d-na Cornoiu se hotareste sa se duca intr-o seara acasa la Lazar.O noua viata avea acum sa inceapa pentru micul astronom, o viata de bu
938) Inceputurile Universului
(Omul este responsabil de faptele sale), omul a contemplat bolta instelata, intrebandu-se: ce este cerul? Ce legi ii guverneaza miscarea? Dar singurul lucru pe care il p
939) Virusuri hepatice
(Omul este responsabil de faptele sale), omul este ARN monocatenar, cu polaritate pozitiva. In compozitia capsidei intra 4 proteine virale structurale (VP1-VP4) si 7 proteine nestructurale asociate cu mecanismele de replicare. Proteinele
940) Contributia cronicarilor la dezvoltarea limbii si literaturii romane
(Omul este responsabil de faptele sale), omului, cu tot ceea ce inseamna viata pentru el. In cultura romaneasca, Umanismul a patruns abia spre sfarsitul secolului al XVI-lea, odata cu primii carturari, cunoscatori ai limbilor gr
941) Hanul ca motiv literar
(Omul este responsabil de faptele sale), omul sa fie multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit". Hanul, spatiu inchis (al linistii si al iubirii familiale), se deschide pentru a patrunde
942) Legitima aparare
(Omul este responsabil de faptele sale), omul de la natura. "Atunci cand viata noastra e primejduita de silnicia hotilor sau de armele vrajmasilor -spunea Cicero -, orice chip ce ne ingaduie scaparea este bun si cinstit." Pravila lui Caragea
943) Omul socratic
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul se naste cu virtuti dar acestea trebuiesc dezvoltate pe parcursul vietii prin invatare ,trebuiesc readuse la viata.Procesul de cunoastere este un prim pas pentru inlaturarea erorii,si pentru a
944) Ulise si eterna reintoarcere
(Omul este responsabil de faptele sale), omul cunoaste fortele naturii si puterea lor nu il mai inspaimanta.Dar imaginatia omului primitive, in lipsa un
945) Piramida lui Keops
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul se teme de Timp, iar Timpul se teme de Piramide" Este singura minune care nu necesita o descriere realizata de istoricii si preotii antici. Este singura minune care nu are nevoie de speculatii
946) Anatomia si fiziologia ficatului
(Omul este responsabil de faptele sale), omul viu 1200-1500g, este cu 500-700g, uneori cu 900g, mai greu din cauza sangelui pe care il contine. Dimensiunile lui medii la omul viu sunt urmatoarele: 28cm in sens transversal (lungimea); 8cm in
947) Economia mediului
(Omul este responsabil de faptele sale), omului. La acest sfarsit de secol si inceput de mileniu, lumea se afla in efervescenta. Schimbarile care au avut loc si vor avea loc, creeaza, intr-o viziune optimista, sperante si pentru remedierea
948) Conceptul de management
(Omul este responsabil de faptele sale), omul, in toata complexitatea sa, ca subiect si obiect al managementului - este o disciplina economica de sinteza deoarece pe de o parte menirea sa este cresterea eficientei economice si pe de alta pa
949) Informatia si mass-media
(Omul este responsabil de faptele sale), omul planetei Terra are straniul sentiment ca anormalitatea a devenit normalitate. Tine de domeniul absurdului credinta tot mai frecvent exprimata de sociologi, psihologi, antropologi, potrivit careia
950) Plan de afaceri al firmei Home walk
(Omul este responsabil de faptele sale), omul trebuie sa ia in calcul si posibilitatile sale financiare si sa nu se hazardeze la accesarea unor credite, a caror valoare depaseste posibilitatile lui financiare. Cel mai recomandat este demarar
951) Genetica si evolutionism
(Omul este responsabil de faptele sale), omul se trage din maimuta atunci suntem liberi sa ne comportam ca animalele), au preluat ideea si au reusit sa o impuna ca teorie oficiala. Astfel s-a ajuns ca in toate scolile din tarile guvernate d
952) Apa H2O si petrolul
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul dispune numai de apele de la suprafata solului -; adica de aproximativ 30.000 km3, ceea ce insea
953) Raport de activitate - comunicare si negociere in afaceri
(Omul este responsabil de faptele sale), omul a comunicat inca din primele etape ale evolutiei sale. In epoca de piatra omul comunica mai ales non-verbal si para-verbal. Astfel, scrasnetul dintilor, folosit si astazi de omul modem pentru a-
954) Imaginea de sine in Sport - Comunicare EFS
(Omul este responsabil de faptele sale), Omul nu este readus la ceea ce are ca dat biologic sau prescris social, ci poate ca, la nivel de perceptie si actiune, sa se modifice datorita influentelor suferite. Astfel, imaginea de sine reprez
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

E-referate.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat termenii si conditiile de utilizare pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles