CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT

Urca referatul tau

CERE REFERAT

Aplica

Noi ti-l trimitem direct pe mail

1) Planetele din sistemul solar
(Lumina luni), lumina Soarelui.       SOARELE       Datorita faptului ca se afla atat de aproape, Soarele este steaua cea mai b
2) Eclipsele de soare si de luna
(Lumina luni), lumina intra în conul de umbra al unei planete, deci este lipsit de lumina Soarelui. De exemplu Luna poate fi eclipsata de catre Pamânt; Luna aflându-se atunci în umbra Pamântului, si nu mai primind l
3) Pamantul si luna 1
(Lumina luni), lumina si modificarile aparente de forma se datoreaza faptului ca in timpul rotirii in jurul Pamantului se poate observa doar partea iluminata de Soare.Modificarile succesive de forma ale Lunii,se num
4) Telescopul
(Lumina luni), lumina emisa de stele sau reflectata de suprafata planetelor . Acestea se numesc telescoape optice . Ele folosesc o lentila curba sau o oglinda sferica sau parabolica pentru a colecta razele de lumina
5) Inceputurile universului - sistemul solar
(Lumina luni), lumina era reflectarea, ca intr-o oglinda, a celei primite de la Soare.       Pana acum cateva secole, dintr-o mandrie explicabila prin nivelul de atunci al conostintelor sale, omul si-a plas
6) Oracolul din delfi
(Lumina luni), lumina a sanctuarului      In 1892, o echipa de arheologi francezi a reusit sa obtina de la Guvernul Greciei permisiunea de a readuce la lumina sanctuarul lui Apollo. Satul Castri, edificat in Evul
7) Strutii
(Lumina luni), luminat, ventilat si dotat cu echipamente de hranire si adapare. Accesul in puiernita trebuie sa fie prevazut cu dezinfector pietonal(tava cu burete imbibat cu solutie de dezinfectare ). Toate acestea
8) Strabismul
(Lumina luni), lumina stralucitoare - inclinarea sau intoarcerea capului pentru a privi la un obiect - impiedicarea persoanei de obiectele care-i stau in cale (strabismul limiteaza aprecierea distantei fata de d
9) Zona plaiului Closani
(Lumina luni), lumina aprinsa '' in mana pentru ai lumina drumul in lumea cea intunecata. Mortul este imbracat in haine de sarbatoare iar in buzunarul hainei i se pune piepten, oglinda, aparat de ras, bomboane, cea
10) Stelele Variabile si Nestationare
(Lumina luni), lumină ale novelor sunt foarte asemănătoare in privința caracteristicilor generale, totuși aceste obiecte se pot impărți in două categorii : nove rapide și nove lente, după cum este mai scurt sau mai
11) Universul
(Lumina luni), lumina si alte forme de radiatii si energie. El este constituit din tot ceea ce exista oriunde in spatiu si timp. Universul include Pamantul si tot
12) Antrax
(Lumina luni), lumina solara (6 – 12 ore), căldura la (la 55° – 60° - în 15 minute), suc gastric, dezinfectante ( formol, fenol, sodă caustică, var cloros în soluție de 1-5 %, sublimat 1% ) în câteva min
13) Caracatita
(Lumina luni), lumina (iridiofori) sau care o disperseaza (leucofori), si apar ca pete albe. Interactiunea tuturor acestor elemente realizeaza varietatea desenelor din pielea cetalopodelor, dar ele nu depind numa
14) Napoleon
(Lumina luni), lumina si arata o agerime si o profunzime uimitoare. E stia sa fie convingator si adesea facea sa se modifice proiecte in modul cel mai intelept. Bonaparte nu avea darul elocintei, dar poseda o dicti
15) Virusuri si Tumori
(Lumina luni), lumina, optimista. Este vorba de actiunea distrugatoare fata de tumori pe care o arata unele virusuri, deci de punerea in practica a unui tratament cu ajutorul virusurilor “mancatoare de tumori&
16) Fernando Maggelan - viata
(Lumina luni), Lumina noastra, bucuria noastra, adevaratul nostru conducator a pierit!”-scria, in jurnalul sau, Antonio Pigafetta.
17) Leonardo Da Vinci
(Lumina luni), lumina si umbra", continand teoria perspectivei aeriene si a culorilor, lucreaza la probleme de hidraulica, de geometrie, de optica, contribuie la intreprinderile militare ale ducelui Sforza in calita
18) Defoliatorul Lymantria Monacha - fluture
(Lumina luni), lumina ,evitandu-se zilele ploioase, intunecate si geroase in care precizia lucrarii este mai mica. 4.1.6. Controlul in stadiul lavar Se executa in suprafete in care in anul precedent cap
19) Zonele de clima ale Asiei
(Lumina luni), lumina nordică a zilei, este și polul frigului -Oimiakon, cu - ‚71 grade celsius. Climatul temperat continental cu ierni aspre, dar secetos (de stepă) se situează în sudul climatului anterior
20) Fat frumos din lacrima - rezumat
(Lumina luni), lumină. Ei doi plănuiră să ia un cal de-al imparatului și să fuga,și ca să nu-l vadă Genarul pe Făt-Frumos,fata l-a transformat intr-o floare rosie.Făt-Frumos ajută câteva animale să ajungă in mar
21) Isihasmul
(Lumina luni), lumina Taborului ” , astfel încât prin concentrarea gândului la rugăciune credinciosul este în stare să vadă lumina dumnezeiască cea necreată, pe care au văzut-o apostolii la Schimbarea la față
22) Fram - ursul polar
(Lumina luni), Lumina lunii cadea. Pe urs il cuprinse veselia. El se intalni cu un alt urs mai mic. Se uita la el. Fra se imprietenii cu puiul. Umbrele lor se amestecau in zapada. Puiul facea mici nazbatii, dar Fram
23) Fram ursul polar de Cezar Petrescu
(Lumina luni), Lumina lunii cadea. Pe urs il cuprinse veselia. El se intalni cu un alt urs mai mic. Se uita la el. Fra se imprietenii cu puiul. Umbrele lor se amestecau in zapada. Puiul facea mici nazbatii, dar Fram
24) Citrice
(Lumina luni), lumina scazuta cum ar fi cea din timpul iernii.Pentru o buna dezvoltarea au nevoie de lumina si de aceea este recomandat ca planta sa fie scosa afara de primavara pana toamna (minim 6 luni). Pentru a
25) Gnomonul - Primul instrument astronomic
(Lumina luni), lumina deosebit de puternica a astrului zilei se imprastie in atmosfera si tot cerul devine luminos. Fondul cerului de zi, mult mai stralucitor decat cele mai stralucitoare stele, face ca acestea sa n
26) Istoria universului solar
(Lumina luni), lumina a Soarelui provine de la acest invelis de grosime mai mica de 300 km. Vazuta de la distanta ea se prezinta ca o retea de “granule” (bule de gaz de marimi foarte mari ce apar, se mod
27) Cantareata cheala
(Lumina luni), luminare. Nu mai era vorba să-mi desăvîrșesc cunoașterea limbii engleze. Dacă m-aș fi străduit să-mi îmbogățesc vocabularul englez, să învăț cuvinte, ca să traduc într-o altă l
28) Taj Mahal
(Lumina luni), lumina lunii, captata de nenumaratele pietre pretioase incrustate in marmura. La rasarit intreg ansamblul pare roz, iar seara alb-galbui. Schimbarea culorilor se spune ca este simbolul starii de s
29) Modele si experiente de viata pilduitoare in literatura pentru copii si tineri
(Lumina luni), lumina lampilor cu petrol ,iar el se uita la bratul si la pumnul negrului, dar si la chipul lui.(...) Amandurora le tasnise sange de sub unghiile de la maini si s-au privit unul pe altul in ochi,si-a
30) Camille Pissaro
(Lumina luni), lumina, il va cuprinde fascinatia schimbarilor care au loc in diferite momente ale zilei sau perioade ale anului. In timpul razboiului franco-prusac (1870-1871), Pissaro pleaca la Londra impreuna c
31) Priveghi de Eugen Barbu
(Lumina luni), lumina aurie a dupa-amiezii de toamna. Nu i se mai auzea decat glasul gatuit, indepartat: "Sparg la lemn"! Sparg la lemn!" Gunoierul se intorcea catre Aglaia: - Ca si tu, te iei dupa prostii d-ast
32) Al 13-lea craniu de cristal
(Lumina luni), luminat dedesubt, lumina iese prin orbitele sale. - cand este atins in spate de razele de soare, un fascicul luminos intens, susceptibil de a da foc vegetatiei, lumineaza orbitele, nasul si gura. -
33) Obiceiuri romanesti de Paste
(Lumina luni), Lumina) si inconjoara biseria de trei ori. Serviciul divin se desfasoara afara, iar cand preotul va rosti "Christos a inviat!" toti cei prezenti la acest serviciu religios vor spune "Adevarat a in
34) Violeta e o planta delicata si frumos colorata
(Lumina luni), lumina indirecta decat la lumina naturala si cresc cel mai mult noaptea, cand nu sunt afectate de calduri puternice. Temperatura de 17-24 de grade Celsius prieste cel mai bine acestei plante. INGR
35) Semnele vindecarii cancerului
(Lumina luni), lumina leacuri stravechi, multe dintre ele extrem de eficiente in tratamentul cancerului. S-au prezentat plante exceptionale, cum ar fi spanzul, marul-lup
36) Strabismul - privirea incrucisata
(Lumina luni), lumina stralucitoare - inclinarea sau intoarcerea capului pentru a privi la un obiect - impiedicarea persoanei de obiectele care-i stau in cale (strabismul limiteaza aprecierea distantei fata de d
37) Yucca de gradina
(Lumina luni), lumina directa si de temperaturi in jur de 29 grade Celsius, astfel poate sa infloreasca pe la jumatatea verii.Cand este foarte cald frunzele trebuie stropite dimineata. Toamna si iarna se intrerupe a
38) Revolutia de la 1989
(Lumina luni), lumina si de caldura (intunericul si frigul atotcuprinzatoare), indoctrinarea ideologica facuta pe din ce in ce mai multe cai. Fara sa pun la socoteala programele radioului si ale televiziunii ori
39) Hipertensiune arteriala Goldblatt cu doi rinichi - model experimental
(Lumina luni), lumina/intuneric:12 h si au avut acces la hrana si apa ad libidum.(4) Instrumentarul folosit a fost constituit din: bisturiu, foarfeci, pense anatomice, microchirurgicale, lame de ras, decolatoare,
40) Becul lui Edison
(Lumina luni), lumina. Edison a marit intensitatea curentului , asteptand ca firicelul subtire san u mai suporte caldura pana la incandescenta. Lumina s-a facut insa mai stralucitoare. Edison a continuat sa maresca
41) Pediatria cresterii si dezvoltarii
(Lumina luni), lumina, temperatura, umiditate, presiune atmosferica, raze ultraviolete. Efectele sunt mai mari in primii 5 ani de viata.Altitudinea de peste 1500 m determina un ritm de crestere mai mic, atat in timp
42) Modalitati de curatare a suprafetelor dintr-un restaurant
(Lumina luni), luminat cu lumina artificiala si naturala. (5) Restaurantul trebuie sa fie bine ventilat, pentru a se elimina fumul, praful sau vaporii. 6) Restaurantul trebuie sa fie dotat cu grupuri sanitare
43) Psihoterapii de orientare comportamentala
(Lumina luni), lumina si numai in felul acesta pacientul va deveni mai adaptat la existenta. Pentru terapeutii comportamentalisti aceasta orientare este un non-sens. Simptomul nu simAZbolizeaza nici o problema mai p
44) Alda Fortini - Maria Tinto
(Lumina luni), lumina nu vrea sa intre. Copiii ar trebui educati spre lectura, mai ales pentru ca contactul cu cartea trebuie sa devina o necesitate, as spune un obicei si apoi, incetul cu incetul, o deosebita place
45) Perceptiile romanesti - Ion C Bratianu si problema capitulatiilor
(Lumina luni), lumina tiparului un " Proiect de formula a dorintelor Romaniei" care aprecia si el " in virtutea dreptului suveran la autonomie, poporul declara pe cale legala ca dorinta lui cea mai neteda este de a
46) Cresterea pasarilor
(Lumina luni), lumina etc)Starea de sanatate:de asemena influenteaza productia de oua si este bine cunoscut ca starea maladiva duce la scaderea si chiar incepatarea ouatului.
47) Aiudul revoltat plange uciderea lui Popa T Ioan
(Lumina luni), lumina soarelui refuzat peste zi, sau pentru a-ti purta nestingherit mersul anchilozat de cei doi metri de celula. Binefacere de 10-15 minute avand ritmicitatea succesiunii "din cand in cand" si of
48) Aldrin Edwin
(Lumina luni), lumina Soarelei care incalzeste suprafata inghetata a Europei astfel producandu-se vapori de apa, din care hidrogenul este eliberat, ramanad astfel oxigenul.
49) Ludwig Van Beethoven 1770-1827
(Lumina luni), lumina zilei intr-o familie impovarata de griji fara numar, a trebuit sa se zbata mereu spre a studia muzica si a-si castiga existenta, fiinta cea mai apropiata - un nepot de frate, in care isi pusese
50) Aplicatiile terapiei fotopneumatice in dermatologie si cosmetica
(Lumina luni), lumina intens pulsata. Am utilizat un aparat de terapie fotopneumatica marca Aestera, care are capete aplicatoare inteligente "Intellitips" de diferite dimensiuni si cu filtre specifice pentru epilar
51) Vaticanul si extraterestrii
(Lumina luni), lumina, datand din perioada 1978 - 1987, sunt disponibile pe site-ul Arhivei Nationale Britanice, potrivit NewScientist. In ele se regasesc atat povesti greu de crezut cu omuleti verzi, cat si marturi
52) Umarul
(Lumina luni), lumina faptul ca traversa o perioada foarte dificila din cauza fiicei sale. Aceasta, cam iresponsabila sa spunem, a deschis o sala de gimnastica si de dans pentru care a cerut bani mamei sale. Din nef
53) Cataracta
(Lumina luni), lumina naturala, expunerea artificiala (saloane pentru bronzat artificial) - diabetul zaharat, in special diabetul decompensat (cu valori mari ale glicemiei) - alte boli oftalmologice: glaucomul
54) Balena de Groenlanda
(Lumina luni), lumina erau asigurate de grasimi, armele, podoabele, instrumentele muzicale erau confectionate dinligamente sau fanoane, iar o balena capturata reprezinta hrana unei comunitati pentru mai multe luni.
55) Eclipsele de Soare si de Luna
(Lumina luni), lumina intra in conul de umbra al unei planete, deci este lipsit de lumina Soarelui. De exemplu Luna poate fi eclipsata de catre Pamant; Luna aflandu-se atunci in umbra Pamantului, si nu mai primind l
56) Universul
(Lumina luni), lumina de centrul galaxiei Calea Lactee.S-a nascut acum 5 miliarde de ani, din materie cosmica. La inceput era mult mai luminos si mai fierbinte. Pe masura ce imbatraneste, cantitatea de caldura emana
57) Eclipsele de Soare si de Luna
(Lumina luni), lumina intra in conul de umbra al unei planete, deci este lipsit de lumina Soarelui. De exemplu Luna poate fi eclipsata de catre Pamant; Luna aflandu-se atunci in umbra Pamantului, si nu mai primind l
58) Cultivarea si intretinerea cactusilor
(Lumina luni), Lumina intensa este absolut necesara pentru aceste plante. Ele trebuie plasate pe cat posibil la fereastra. Daca fereastra are expozitia sudica este cu atat mai bine. Aceleasi locuri insorite, dar rac
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

E-referate.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat termenii si conditiile de utilizare pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles