CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT

Urca referatul tau

CERE REFERAT

Aplica

Noi ti-l trimitem direct pe mail

1) Mircea eliade - maitreyi
(Jurnalul unui pusti), jurnalul, corespondenta, eseul, reportajul si povestirea la persoana I, a unor amintiri a eroului. Mitul fecioarei bengaleze se constituie treptat si dramatic, incepind cu primele capitole unde notati
2) Camil petrescu - patul lui procust
(Jurnalul unui pusti), jurnalul intitulat "Într-o dupa-amiaza de august".       Fred Vasilescu, fiul lui Tanase Vasilescu zis lumânararul, era un barbat de 25 de ani care într-o dupa-amiaza de august i-a facut o vizita
3) Mircea Eliade
(Jurnalul unui pusti), Jurnalul unui om sucit , în clasa a VI-a titlul devenise Romanul unui om sucit pentru ca forma definitivă, redactată în 1925, să fie Romanul adolescentului miop. Alte romane cum ar
4) Nicolae Milescu
(Jurnalul unui pusti), jurnalul plin de peripeții al unei ambasade trimise în misiune diplomatică în China, ci este în același timp o carte modernă de explorare științifică a unor ținuturi până atunci mai puțin cunoscute eu
5) Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi
(Jurnalul unui pusti), jurnalului de front al acestuia, ca proaspat sublocotenent reservist in primavera anului 1916, contribuind la amenajarea fortificatiilor de pe Valea Prahovei si din apropierea Dambovicioarei. Roma
6) Alexandru cel mare
(Jurnalul unui pusti), jurnalul de zi al expediției greco-macedonene. Arrianus a consemnat în continuare orientarea filopersană a lui Alexandru, citând ca argumente în acest sens asumarea titl
7) Roman modern - Ultima noapte de dragoste..
(Jurnalul unui pusti), jurnalului de campanie al lui Gheorghidiu, urmărește experiența de pe front, în timpul primului război mondial. Prima parte este în întregime ficțională, în timp ce a doua valorifică jurnalul de campa
8) Cuplul - Ultima noapte de dragoste
(Jurnalul unui pusti), jurnalului de campanie al lui Gheorghidiu, urmărește experiența de pe front, în timpul primului război mondial. Prima parte este în întregime ficțională, în timp ce a doua valorifică jurnalul de campa
9) Timp cronologic-psihologic -Ultima noapte
(Jurnalul unui pusti), jurnalului de campanie al lui Gheorghidiu, urmărește experiența de pe front, în timpul primului război mondial. Prima parte este în întregime ficțională, în timp ce a doua valorifică jurnalul de campa
10) Narator subiectiv - Ultima noapte de dragoste
(Jurnalul unui pusti), jurnalului de campanie al lui Gheorghidiu, urmărește experiența de pe front, în timpul primului război mondial. Prima parte este în întregime ficțională, în timp ce a doua valorifică jurnalul de campa
11) Camil Petrescu - Patul lui Procust
(Jurnalul unui pusti), jurnalul de front”, cum a fost considerată cea de-a doua parte. Subiectul romanului analizează deci ascuțit tema căsniciei nerealizate, devenită calvar pentru cei doi soți care, neputând comunic
12) Romanul Ultima noapte de dragoste,intaia noapte de razboi
(Jurnalul unui pusti), jurnalul său: “Mi-am spus că războiul este o experiență apogetică și că atunci când fatalitatea te face să te întâlnești cu el, trebuie să profiți să-l studiezi. Savantul &icir
13) Constructia unui personaj dintr-un roman psihologic din perioada interbelica - Fred Vasilescu
(Jurnalul unui pusti), jurnalul este însă dorința de a înțelege cum a fost posibilă o relație între George Ladima și Emilia Răchitaru. Paralel cu relatarea și analizarea acestei relații, Fred își &ic
14) Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi
(Jurnalul unui pusti), jurnalului de campanile a lui Gheorghidiu, urmareste experienta de pe front, in timpul Primului Razboi Mondial. Prima parte este in intregime fictional, in timp ce de a doua valorifica jurnalul de
15) Operatiunile de stare civila indeplinite de catre ofiterii de stare civila
(Jurnalul unui pusti), jurnalul de bord,iar comandantii de aeronave in jurnalul de drum. La bordul unei nave casatoria se poate incheia numai intre cetateni romani si numai daca nava se afla in apele teritoriale ale tarii.
16) Conservarea carnii acasa nesigura
(Jurnalul unui pusti), Jurnalul Oficial al Uniun ii Europene, doua acte legislative ce stabilesc un sistem comunitar armonizat de trasabilitate a organismelor modificate genetic, introduc etichetarea furajelor modificate ge
17) Romanul subiectiv modern - Ultima noapte de dragoste intaia noapte de razboi
(Jurnalul unui pusti), jurnalului (bazata pe jurnalul de campanie al autorului). Urmarind realitatea subiectiva, si compozitia este adecvata starilor eroului: capitolele I si VI din prima parte sunt continuate in partea
18) Cultura romaneasca de la "Romania Mare" la "Democratia populara"
(Jurnalul unui pusti), Jurnalul literar" s.a. "Sburatorul" a aparut la Bucuresti in doua serii: prima, de la 19 aprilie 1919 la 8 mai 1920, si a doua din martie 1926 in mai-iunie 1927. Intre cele doua serii se interpune
19) Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi referat
(Jurnalul unui pusti), jurnalului de campanie al lui Gheorghidiu, urmareste experienta de pe front, in timpul primului razboi mondial. Prima parte este in intregime fictionala, in timp ce a doua valorifica jurnalul de campa
20) Jurnalul Annei Frank
(Jurnalul unui pusti), jurnalul tinut de Anna pe vremea cat statuse ascunsa. Cele doua gasisera filele jurnalului aruncat pe jos dupa perchezitia nazistilor din ziua arestarii. Jurnalul a circulat intai printre prietenii fa
21) Timpul psihologic si cronologic in Ultima noapte de dragoste intaia noapte de razboi
(Jurnalul unui pusti), jurnalul. Principiul de organizare a materialului epic nu mai este cel cronologic, ci apare memoria afectiva, memoria involuntara sau voluntara, fluxul constiintei, trecutul si prezentul contopindu-se
22) Functiile mass media
(Jurnalul unui pusti), jurnalul mai sus mentionat consacrate activitatilor clinicii. in momentul dezvaluirii faptului ca respectiva clinica distribuia cantitati enorme de sedative primejdioase precum si alte medicamente sub
23) Maitreyi de Mircea Eliade
(Jurnalul unui pusti), jurnalului. Al treilea este confesiunea personajului-narator care, in timp ce scrie, retraieste povestea de iubire, analizandu'i cu luciditate evolutia si semnificatiile. Cele doua timpuri(trecutu
24) Informatia contabila
(Jurnalul unui pusti), Jurnalul privind consumurile si alte iesiri de stocuri serveste pentru inregistrarea lunara a operati
25) Achizitii publice
(Jurnalul unui pusti), Jurnalul Oficial al Uniunii Europene" perioada se poate reduce cu 7 zile. Perioada se poate reduce cu 5 zile daca autoritatea contractanta :publica in SEAP intreaga documentatie de atribuire perm
26) Patul lui Procust
(Jurnalul unui pusti), jurnalul intitulat "Intr-o dupa-amiaza de august".Fred Vasilescu, fiul lui Tanase Vasilescu zis lumanararul, era un barbat de 25 de ani care intr-o dupa-amiaza de august i-a facut o vizita Emiliei Ra
27) Un model de utopie lucrind in Principate
(Jurnalul unui pusti), jurnalul de calatorie al lui Dinicu Golescu (insemnarea calatoriei mele, 1826) a avut o mare influenta asupra intelighentiei romane, ca si beneficul activism al autorului : experientele didactice si l
28) Memorialistica lui Eliade
(Jurnalul unui pusti), jurnalului indian al lui Mircea Eliade. Volumul nu se rezuma doar la editarea, chiar selectiva, a unui jurnal. "Romanul indirect" este insotit de o prefata-program care ii orienteaza lectura si ii ant
29) Provocarea lui Noica
(Jurnalul unui pusti), Jurnalul de la Paltinis. Andrei, daca ar fi trait inainte de razboi, cu inzestrarile lui ar fi devenit parlamenAZtar si ar fi fost pierdut pentru cultura mare." Andrei Plesu nu a devenit parlament
30) Caracterizarea personajului Gavrilescu din nuvela "La tiganci" de Mircea Eliade
(Jurnalul unui pusti), Jurnalul" sau: "am impresia ca nu s-a inteles lucrul esential: povestirea aceasta nu A©simbolizeaza>> nimic, adica nu transforma realitatea imediata printr-un cifru. Nuvela fundeaza o lume, (...)
31) Ariile protejate in Romania
(Jurnalul unui pusti), Jurnalul Consiliului de Ministri) primele monumente ale naturii in 1931 (floarea de colt si nufarul termal) si primul parc national in 1935 (Parcul National Retezat). Sintetizand, in aceasta perioada,
32) Monografie contabila privind transportul intracomunitar
(Jurnalul unui pusti), jurnalul de cumparari/vanzari. Servicii de intermediere a serviciilor de transport intracomunitar Societatea "X" din Romania (inregistrata in scopuri de TVA in Romania) asigura serviciile de tra
33) Cazul Interwach
(Jurnalul unui pusti), Jurnalul Afacerilor etc), cotidiene si periodice de mare tiraj locale si nationale, spoturi publicitare la radio si televiziune axate pe sloganul "Cu noi, castigati pentru viitorul dumneavoastra",
34) Tendinte in mass-media I - Studiu de caz:Presa si securitatea
(Jurnalul unui pusti), Jurnalul National, Romania libera, Ziua si doua saptamanale - Dilema Veche, Revista 22.Esantionul a fost stabilit in functie de tirajul publicatiilor, cat si de cel al politicii editoriale - au fost a
35) Sa cunoastem sistemul mass-media si actorii sai
(Jurnalul unui pusti), Jurnalul National a utilizat multa vreme formatul de buzunar (A5), asemenea revistelor ce contin programele radio si TV. Din perspectiva ariei de circulatie, publicatiile pot fi: nationale (au o di
36) Omul in el insusi si mitul artistului
(Jurnalul unui pusti), Jurnalul sau: "Sunt iar rece si absurd, si ca un animal total detasat de tot ce e uman, imi balabanesc gatul..."Absurditatea izolarii totale a eului apare indeosebi in cazul Artistului, situatie umana
37) Particularitatile unui roman al experientei din perioada interbelica, Maitreyi de Mircea Eliade
(Jurnalul unui pusti), jurnalului intim al naratorului, care surprinde cu fidelitate perceptia scriitorului la momentul desfasurarii evenimentelor, acela al notatiilor ulterioare ale acestuia, completari survenite pe baza i
38) Studiu de caz - Analiza stirilor Pro Tv
(Jurnalul unui pusti), jurnalul din prime-time al canalului comercial generalist Pro Tv. Jurnalul de stiri da tonul in concertul distinct sustinut de fiecare televiziune si functioneaza ca un veritabil sistem nervos central
39) Cultura muzicala romaneasca in prima jumatate a secolului al XIX-lea
(Jurnalul unui pusti), jurnalul de calatorie, scrierile istorico-patriotice ale lui Nicolae Balacescu, cu stihurile romantice ale lui Ion Eliade Radulescu, primele productii teatrale mai insemnate, comediile lui Matei Millo
40) Insemnele memoriei
(Jurnalul unui pusti), Jurnalul lui Liviu Rebreanu tiparit acum, gratie aceluiasi erudit cercetator care e Niculae Gheran, in volumul
41) Lovitura marilor tradari - intrarea Romaniei in faza terorismului de stat si integrarea dictaturii regale
(Jurnalul unui pusti), jurnalul regelui Carol II, acesta -- in forma publicata astazi -- este mutilat in partea sa decisiva. Au fost sustrase numeroase file de catre Monique Urdareanu, sau distruse de Elena Lupescu, i
42) Romanul subiectiv Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi - roman subiectiv de analiza psihologica - de Camil Petrescu
(Jurnalul unui pusti), Jurnalul de campanie, pe care sublocotenentul Stefan Gheorghidiu il incepe o data cu experienta frontului, consemneaza drama iubirii adusa in memoria eroului de o discutie pe aceasta tema, purtata de
43) Ultima noapte de dragoste - Tema si viziunea despre lume - roman psihologic
(Jurnalul unui pusti), jurnalul intim, corespondenta privata, memoriile, autobiografia ); principiile cauzalitatii si coerentei nu mai sunt respectate (cronologia este inlocuita cu acronia ); sunt alese evenimente din planu
44) Ultima noapte de dragoste,intaia noapte de razboi - roman din perioada interbelica
(Jurnalul unui pusti), jurnalul intim, corespondenta privata, memoriile, autobiografia ); principiile cauzalitatii si coerentei nu mai sunt respectate (cronologia este inlocuita cu acronia ); sunt alese evenimente din planu
45) Ultima noapte de dragoste,intaia noapte de razboi - roman apartinand perioadei interbelice
(Jurnalul unui pusti), jurnalul intim, corespondenta privata, memoriile, autobiografia ); principiile cauzalitatii si coerentei nu mai sunt respectate (cronologia este inlocuita cu acronia ); sunt alese evenimente din planu
46) Ultima noapte de dragoste,intaia noapte de razboi - relatia dintre incipit si final
(Jurnalul unui pusti), jurnalul intim, corespondenta privata, memoriile, autobiografia ); principiile cauzalitatii si coerentei nu mai sunt respectate (cronologia este inlocuita cu acronia ); sunt alese evenimente din planu
47) Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi - prezentare personaj
(Jurnalul unui pusti), jurnalul intim, corespondenta privata, memoriile, autobiografia ),; principiile cauzalitatii si coerentei nu mai sunt respectate (cronologia este inlocuita cu acronia ); sunt alese evenimente din plan
48) Ultima noapte de dragoste,inataia noapte de razboi - Camil Petrescu particularitatile unui roman psihologic
(Jurnalul unui pusti), jurnalul intim, corespondenta privata, memoriile, autobiografia ); principiile cauzalitatii si coerentei nu mai sunt respectate (cronologia este inlocuita cu acronia ); sunt alese evenimente din planu
49) Ultima noapte de dragoste,intaia noapte de razboi - Camil Petrescu conflictul intr-un roman psihologic
(Jurnalul unui pusti), jurnalul intim, corespondenta privata, memoriile, autobiografia ); principiile cauzalitatii si coerentei nu mai sunt respectate (cronologia este inlocuita cu acronia ); sunt alese evenimente din planu
50) Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi - evolutia unui personaj roman psihologic
(Jurnalul unui pusti), jurnalul intim, corespondenta privata, memoriile, autobiografia ); principiile cauzalitatii si coerentei nu mai sunt respectate (cronologia este inlocuita cu acronia ); sunt alese evenimente din planu
51) Ultima noapte de dragoste - evolutia unui personaj roman psihologic roman psihologic
(Jurnalul unui pusti), jurnalul intim, corespondenta privata, memoriile, autobiografia ); principiile cauzalitatii si coerentei nu mai sunt respectate ( cronologia este inlocuita cu acronia); sunt alese evenimente din planu
52) Ei au fost teroristii
(Jurnalul unui pusti), Jurnalul National: Ne-ati vorbit pana acum despre haosul 20120b119u generalizat provocat de "terorist
53) Declaratia de eligibilitate
(Jurnalul unui pusti), Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene nr. C 244/01.10.2004 i) are credite restante - nu am suferit condamnari definitive din cauza unei conduite profesionale indreptate impotri
54) Stirile sportive in jurnalul televizat criterii de selectie si factori de influenta
(Jurnalul unui pusti), jurnalul televizat! Si acestea, la fel ca si informatiile din jurnalele standard de stiri, au capatat o adevarata amploare si greutate in balanta audientei. Stirile sportive, s-au constituit in de
55) Maitreyi Mircea Eliade
(Jurnalul unui pusti), jurnalul, corespondenta, eseul, reportajul si povestirea la persoana I, a unor amintiri a eroului. Mitul fecioarei bengaleze se constituie treptat si dramatic, incepind cu primele capitole unde no
56) Camil Petrescu Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi
(Jurnalul unui pusti), jurnalul de front in care Camil evoca razboiul: "Mars greu", "Repaus", "Sara". Motivele evocate sunt romantice: oglinda, apa, luna, diamantul. Ca si la Nichita, soldatul nu are biografie, personajul c
57) Formularul de cerere de finantare nerambursabila CBC
(Jurnalul unui pusti), Jurnalul Oficial L8, 12.1.2001)) Va rugam sa cititi si sa completati acest formular cu toata atentia, in conformitate cu prevederile Ghidului Aplicantului.Va atragem atentia ca procedura a fost mo
58) Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi
(Jurnalul unui pusti), jurnalul de campanie constituie tot ce s-a scris mai subtil, mai frumos despre razboi in literatura noastra. Avem de-a face cu o viziune personala a lui, cu un spectacol straniu, apocaliptic, de tragi
59) Caracterizarea lui Stefan Gheorghidiu
(Jurnalul unui pusti), jurnalul de front", cum a fost considerata cea de-a doua parte. Subiectul romanului analizeaza deci ascutit tema casniciei nerealizate, devenita calvar pentru cei doi soti care, neputand comunica
60) Prezentarea generala a agentului economic
(Jurnalul unui pusti), jurnalul, in care jurnalul unic este inlocuit cu un pachet de jurnale specifice diverselor operatii repetitive, fiecatre dintre acestea corespunzand unui singur cont care se debiteaza si respectiv se
61) Dostoievski si catalepsia
(Jurnalul unui pusti), Jurnalul unui scriitor- 1876). El nu s-a apropiat niciodata cu drag de taranul rus, pentru ca tatal sau, doctorul Mihail Dostoievski a fost ucis de acestia intr-o incaierare, el s-a apropiat mai mult
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

E-referate.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat termenii si conditiile de utilizare pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles