CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT

Urca referatul tau

CERE REFERAT

Aplica

Noi ti-l trimitem direct pe mail

1) Eseu perioada interbelica
2) Cele sapte legende ale intemeierii romei
(Intr-un tarziu), intr-un dans pastrat pana in zilele noastre, numit Calusarii, caruia i s-a adaugat farmecul inedit al Noptii de Sanziene.       Sabinii i-ar fi putut infrange pe albani fara prea mult effort, dac
3) Egiptul in timpul faraonilor
4) Benito mussolini
(Intr-un tarziu), intr-un apartament parasit si mizer in Forli iar mai tarziu s-au casatorit.       Imediat dupa casatorie, Mussolini a fost incarcerat pentru a cincea oara, dar de atunci "Tovarasul Mussolini " er
5) Comenteaza particularitatile de limbaj si de expresivitate ale unui text poetic studiat, apartinand lui Mihai Eminescu
(Intr-un tarziu), intr-un proces de remanenta a memoriei colective, ea este stapanita de un pragmatism senzual de un farmec absolut. Neavand ochiul mitic al cunoasterii, pentru ea, principiul feminin autentic, timp
6) Mircea eliade - maitreyi (rezumat)
(Intr-un tarziu), intr-un bilet apoi Allan afla ca Maitreyi a fost batuta de domnul Sen si incuiata in camera ei aproape goala pentru a nu putea pleca. El afla ca familia vrea sa o casatoreasca dupa intoarcerea din Mid
7) Poporanismul
(Intr-un tarziu), intr-un articol ( Poporanismul), publicat in "Curentul nou" (nr.3) din Galati (1905-6): "Trebuie sa fim taranisti nu pentru ca taranul e pitoresc ( daca ar fi boierul am fi boieristi!) ci pentru ca av
8) Elvis Presley
9) Materiale noi folosite in constructia de autovehicule
10) Animale Bolnave
(Intr-un tarziu), într-unul dintre atelierele fabricii a avut loc o crimă. Cineva s+a strecurat pe ușa din spate a atelierului și l-a lovit pe muncitorul Simonca cu un ciocan, lăsându-l în comă. Imediat s-a făcut o anc
11) Vasile Goldis
(Intr-un tarziu), intr-un stat federal la 29 septembrie 1918. P.N.R. adopta la Oradea declaratia de autodeterminare, redactata de Vasile Goldis, ce proclama independenta natiunii romane. 6 zile mai tarziu declaratia de
12) Arhitectura unui calculator
(Intr-un tarziu), intr-un număr finit de paşi. Un pas este o operaţie ce poate fi efectuată de către un operator. Datele sunt informaţiile trecute pe un suport. Configuraţia u
13) Civilizatia si Omul in Evul Mediu
(Intr-un tarziu), intr-un ritm accelerat. La sfarsitul Imperiului Roman de Apus, populatia sa este apreciata la circa 25 milioane de locuitori. In perioada urmatoare , de un secol si jumatate , aceasta c
14) Mozart
(Intr-un tarziu), într-un ritm febril pentru a încheia comenzi importante pe care le primise în cursul anului, iar prietenilor şi rudelor le părea tensionat şi epuizat de prea multă muncă. Dar
15) Sapunurile
(Intr-un tarziu), intr-un vas de lut datand din 2800 i.e.n., descoperit in timpul cercetarii facute asupra locului in care se afla Babilonul. Inscriptiile de pe vas spun ca grasimile au fost fierte cu cenusa , c
16) Einstein
(Intr-un tarziu), intr-un fluid. Aceste previziuni au fost confirmate experimental mai tarziu. Cea de-a doua lucrare, dedicata efectului fotoelectric, continea o ipoteza revolutionara privitoare la natura luminii. Eins
17) Drept contencios administrativ
(Intr-un tarziu), intr-un drept al său ori intr-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea in termenul legal a unei cereri, este indreptățită să obțină recunoaștere
18) Energia eoliana
(Intr-un tarziu), într-un turn din apropiere. Deşi în mod obişnuit se numesc mori de vânt, aceste mecanisme sunt numite maşini de vânt şi pompe de vânt. O pompă de vânt tipică are o roat&#
19) Creanga de aur
(Intr-un tarziu), Intr-un manuscris al carui autor a fost profesorul Stamate, s-au consemnat viata, invatatura si povestirile lui Kesarion. Autorul primeste in cele din urma acest manuscris din partea profe
20) Cum apare homosexualitatea
(Intr-un tarziu), intr-un temperament mostenit si care provin din următorul factor, si anume: (3) Din varii motive, el înregistrează o "nepotrivire" nefericită între ce avea nevoie si îsi dorea si ceea
21) Toate panzele sus-vol I
22) Parslea cel voinic si merele de aur
(Intr-un tarziu), intr-un tinut mirific, unde totul era posibil si binele triumfa intotdeauna. Basmul "Praslea cel voinic si merele de aur" a fost cules de Petre Ispirescu si inclus in volumul "Legende s
23) Alexandru Lapusneanul
24) Moina - George Bacovia
(Intr-un tarziu), intr-un fenomen nesigur si contradictoriu, aflat mereu la granita a doua anotimpuri. Acest moment tranzitoriu (toamna/iarna sau iarna/primavara) este ales de Bacovia, care a preferat prima alternativa
25) Raport de evaluare
(Intr-un tarziu), intr-un sezon nu se vand toate produsele achizitionate de la firma analizata, firma clienta le poate returna recuperandu-si astfel banii. In prezent, societatea are 30 de angajati cu carte de munca
26) Totul sau aproape totul despre dinozauri
(Intr-un tarziu), intr-un cioc cornos si falcile sale contineau dinti care se aseamana oarecum celor ai soparlei iguana -de aici si numele care inseamna "dinte de iguana". Este posibil ca aceste animale sa fi trait in
27) Mihai Eminescu
28) La Medeleni
(Intr-un tarziu), intr-un Stambul de "sidef de purpura, de ametist, de roz sanghin, de mahon, de perla, de margean", Vania mananca banane; Olguta colectand scrisorile iubitului ei "mananca prune, mananca dulce si amaru
29) Doua loturi
(Intr-un tarziu), intr-un dosar, la munca. Bucuros acesta isi da demisia pentru ca mai tarziu sa afle ca numerele biletelor fusesera inversate si atunci devine agresiv. Naratorul marturiseste ca dupa aceste inta
30) Giussepe Verdi
31) Cartea Nuntii
(Intr-un tarziu), Într-una din serile următoare, Bobby, Jim și Vera au fost la o gală de box, unde Bobby s-a simțit foarte bine. Jim și Vera se căsătoresc și pleacă de acasă, pe când Silivestru, de singurătate se sin
32) Balta Alba
(Intr-un tarziu), intr-un sat. Dimineata a auzit afara sunete infernale,tropote de cai,de carute.Jumate speriat,jumate somnoros a iesit cu pistoalele in mana sa vada ce se intampla.Cand iesi vazu carute vreo 30 si t
33) Jean Calvin
34) Stelele
(Intr-un tarziu), intr-un sistem binar restrans (eventual - pulsar Roentgen). c). Stadiul de gaura neagra. La gigantele masiva, masa care ramane dupa explozie poate depasi 2,5-3 mase solare. Un asemenea nucleu stela
35) Luna - demonul straveziu al lui Eminescu
(Intr-un tarziu), într-un alt nivel spiritual și îi dezvăluie tainele creației ca și zădărnicia vieții. Concepția despre lună a lui Eminescu, ca o putere care învie gânduri și întunecă suferințe gândirea și imaginația
36) Mercantilismului
(Intr-un tarziu), într-unul modern, absolutist, a reclamat perfecționarea aparatului fiscal și formarea unui corp de funcționari bine instruit și bine articulat. Germanii au adoptat politica economică a
37) Application programming interface
(Intr-un tarziu), intr-un fisier DLL numit comctl32.dll. Este grupat sub categoria User Interface a Interfetelor API. - Windows Shell Componenta Interfetelor API Windows care care permite aplicatiilor acces la f
38) Benito Mussolini
(Intr-un tarziu), într-un sondaj de opinie TV. ... Conflicte cu Mișcarea Socialistă Italiană și anii primului Război Mondial La declanșarea Primului Război Mondial, Benito Mussolini intră în conflict deschis c
39) Giuseppe Verdi
40) Pelerinajul crestin
41) Romantismul
(Intr-un tarziu), intr-un vartej de forme. Tema este data de revolutionarii din 1830 ghidati de spiritul Libertatii (reprezentati aici de o femeie purtand drapelul francez). Artistul se plaseaza metaforic ca un revolut
42) Dan Brown - Fortareata digitala
43) Moartea lui Napoleon
44) Civilizatiile Americii Centrale si de Sud
45) Statuia lui Zeus
(Intr-un tarziu), intr-un palat din orasul Constantinopol in care a si fost distrusa in anul 462 A.D de catre un incendiu devastator. Astazi nu a mai ramas nimic din marele templu decat fundatiile, coloane cazute si pi
46) Magnatii mass - mediei
47) John Lennon
48) Mitul lui Prometeu
49) Napoleon si comorile Kremlinului
50) Frederic II sau cel Mare
(Intr-un tarziu), intr-una dintre cele mai puternice forte calare din Europa . In mod surprinzator, desi a fost unul dintre cei mai mari comandanti militari din istorie, Federic nu a apreciat razboiul.Desi
51) Mihail Sadoveanu - prezentare generala
52) Cascada Iguacu
53) Moby Dick de Herman Melville
(Intr-un tarziu), Intr-un tarziu hangiul i-a dus pe Ismail si pe alti sase clinenti intr-o incapere vecina.Ei au luat cina acolo asteptandu-l pe vanator. Cativa marinari au dat buzna in incapere,Ismail razgandindu-
54) Planeta celor doi sori de Horia Arama - rezumat
55) Kylie Minogue
(Intr-un tarziu), intr-un serial australian de televiziune (Skyways). Cativa ani mai tarziu (1986), Kylie a jucat in „Neighbours”, personajul Charlene fiind cel mai iubit personaj din istor
56) Istoria calculatoarelor
(Intr-un tarziu), intr-un singur chip si l-au proiectat in asa fel incit sa poata fi controlat de un program care ii putea schimba functiile. In anul 1970 Hoff a realizat primul microprocesor numit Intel 4004 ("for
57) Johannes Brahms
(Intr-un tarziu), într-un tur de concerte alături deEduard Reményi. În acest tur, a făcut cunoștință cuJoseph Joachim, Franz Liszt și mai târziu a fost introdus marelui compozitor german Robert Schumann. Reményi s-
58) Poezia - eseu argumentativ
(Intr-un tarziu), într-un con de umbră până târziu în evoluția literaturii. Chiar denumirea de proză, provenită din lat. “prosa”, însemnând “discurs în linie dreaptă”, sugerează caracteristica d
59) In loc de prefata - Ion Minulescu
(Intr-un tarziu), într-un enunț cu verbul la forma negativă, se face totuși o afirmație: „Nu sunt decât un snop de vorbe bune” - metaforă pentru Cuvânt (cuvântul creației artistice, opera literară în fon
60) Monahismul apusean
(Intr-un tarziu), într-un anume sens, o urmare directă a faptului că monahismul apusean nu cunoștea încă acele linii directoare în cadrul cărora să se afirme. Astfel, mănăstirile nu fuseseră încă întemeiate, reguli
61) Motoare termice
(Intr-un tarziu), intr-un cazan inchis si vaporii treceau intr-un cilindru care impingea un piston; miscarea alternativa a psitonului era comandata manual prin deschiderea si inchiderea unor robinete. Mai tarziu, i
62) Romania - prezentare power point
63) John Cena
(Intr-un tarziu), într-un Elimination Chamber în ianuarie la New Years Revolution.După meci,Vince McMahon a apărut în culise și a anunțat că Cena va trebui să își apere
64) Bran si Castelul Bran
65) Marea Mediterana
(Intr-un tarziu), intr-un golf natural ce favorizeaza accesul principal la marea Mediterana. Mallorca face parte din grupul Insulelor Baleare alaturi de Ibiza si Minorca. Insula are aproximativ 100 km de la est la
66) Coliba unchiului Tom
67) Jocurile Olimpice din anul 1948
68) Emily Bronte - biografie
(Intr-un tarziu), intr-un compediu intitulat: Poeme de Currer, Ellis si Acton Bell. Pentru a scapa de prejudecatile impotriva femeilor scriitoare , surorile Brontë se folosesc in publicatiile lor de aceste pse
69) Bahamas
(Intr-un tarziu), intr-un loc in care pirateria avea influenta.Pirati ca Sir Francis Drake si Blackbeard au folosit portul Bhamas.In anul 1717 a devenit colonie a coroanei britanice.Dupa anul 1783 peste 8000 de america
70) Drepturile Copilului
(Intr-un tarziu), intr-un proces juridic acest « impediment »pentru a-ti creste copilul este luat in calcul. Dar daca exista aceste dificultati psihice- pe care este imposibil ca tatal sa nu le fi obsevat-
71) Mihai Eminescu - omul si poetul
72) Poluarea morala
73) La scaldat, la cirese, pupaza din tei - rezumat
(Intr-un tarziu), intr-un tarziu, noaptea si rămânerea in caruta trasa sub un plop mare, deci sub cerul liber, simbolizeaza lumea necunoscuta in care urma sa intre Nica si in care se simte stingher.
74) Umbra lui Mircea.La Cozia
(Intr-un tarziu), intr-un moment crepuscular, la o ora a "nalucirei", fapt ce semnifica proiectia in spatiul oniric a intregii evocari. Peisajul exterior isi estompeaza detaliile, ramanand in prim-plan pestera, topos a
75) Paralela intre Tudor Arghezi si Lucian Blaga
76) Razboiul troian
(Intr-un tarziu), intr-un razboi indreptat impotriva cetatii troiene. De altfel relatiile dintre Troia si restul Greciei erau oricum tensionate. Razboiul dintre troieni si ahei a durat zece ani, timp in care multi eroi
77) Trasaturile prozei fantastice
(Intr-un tarziu), intr-un sanatoriu. Poezia Cugetarile sarmanului Dionis, inserata in corpul nuvelei, prezinta tematica omului de geniu si starea lui mizera. Are preocupari filosofice. Citeste o carte veche, ce cont
78) Atitudinea ciobanului in fata mortii
79) Moara cu noroc - demonstratie pe text
80) Cruciada a Patra
(Intr-un tarziu), intr-un numar impresionant. Dupa lansarea apelului Papei Urban al-II-lea, mase largi de crestini au inceput sa-si prinda de haine semnul crucii. Acest elan s-a extins repede si asupra reprezen
81) La Medeleni
(Intr-un tarziu), intr-un Stambul de “sidef de purpura, de ametist, de roz sanghin, de mahon, de perla, de margean”, Vania mananca banane; Olguta colectand scrisorile iubitului ei “mananca prune, mana
82) Balta Alba - Vasile Alecsandri
(Intr-un tarziu), intr-un sat.Dimineata a auzit afara sunete infernale,tropote de cai,de carute.Jumate speriat,jumate somnoros a iesit cu pistoalele in mana sa vada ce se intampla. Cand iesi vazu carute vreo 30 si t
83) Dezvoltarea stimei de sine - rolul parintilor
84) Biografia lu Coco Chanel
(Intr-un tarziu), intr-un orfelinat de la o manastire. Dupa care Gabriel nu il va mai vedea pe tatal sau. Orfanii, care au crescut in orfelinat in acele timpuri, nu aveau nici un viitor. Cu toate acestea, visul de a
85) Longos
(Intr-un tarziu), intr-un final fericit. Cartea intai incepe prin fixarea toposului: in Lesbos, frumosul oras numit Mytilene, un loc ce aminteste mai degraba de imaginea paradisului decat de fata unui oras, si preze
86) Balta Mica a Brailei
87) Sistemul judiciar spaniol
88) Manon Lescaut
89) Acumulatorul cu plumb
(Intr-un tarziu), intr-un material nonconducator, saturat de apa sarata. Experimentele cu diferite combinatii de metale si electroliti au continuat in urmatorii 60 de ani. Johann Ritter a demonstrat pentru prima oar
90) Dl. Goe - rezumat
(Intr-un tarziu), intr-un compartiment spunand ca nu poate iesi si mam'mare observa ca usa e blocata. Veni controlorul sa ii deschida si baiatul era din nou liber. Trenul se opri brusc si toti se intrebara ce se in
91) Lucian Blaga - biografie
(Intr-un tarziu), intr-un moment in care cariera literara a poetului se implinise si el putea privi cu liniste in urma. Surprinde la un liric ca Blaga, obisnuit sa introduca limbajul figurat si in eseurile filozofice,
92) Joseph Stalin
(Intr-un tarziu), intr-un bar, desi altii spun ca l-ar fi vazut in Georgia chiar prin 1931. La opt ani, Soso a inceput invatatura la scoala bisericeasca din Gori. Cand a intrat la scoala, Stalin era intr-un grup de ele
93) Codul bunelor maniere pentru copii
(Intr-un tarziu), intr-un fel se comportau oamenii simplii, altfel aristocratii si altfel erau obiceiurile de la curtea domneasca. Dar legile esentiale ale respectului fata de altii,a fata de sine, fata de rude sau
94) Disciplina prin autoreglare
(Intr-un tarziu), Intr-un tarziu aceasta a divortat. Acest baiat repeta acelasi tip de comportament vis-a-vis de mama sa, iar aceasta la adus la psihoterapie. Cand era suparat pe ea, arunca cu sticle in ea. Copiii fac
95) Viata lui William Shakespeare
(Intr-un tarziu), intr-un top al "Celor mai importanti 100 de britanici", sondaj sponsorizat de BBC, frecventele productii bazate pe operele sale, cum ar fi BBC Television Shakespeare si succesul filmului "Shakespeare
96) Ergonomia unui cinematograf
(Intr-un tarziu), intr-un cadru ambient placut (mai putin nesanctionarea celor ce vorbesc la telefon in timpul filmului) la un pret rezonabil . Rezervarile online ofera posibilitatea de a-ti allege filmul, ziua si ora
97) Teoria jocurilor si dilema prizonierului
(Intr-un tarziu), Intr-un joc unic trebuie precizat ca este indiferent daca cele doua parti s-au inteles intre ele. 2.Jocul repetat (finit) Situatia se schimba, daca jocul este jucat in mai multe runde (asa numite
98) Politica monetara si de stabillizare
99) Isaac Newton - poze
(Intr-un tarziu), intr-un spectru de culori si ca adaugarea unei lentile si a unei alte prisme poate recompune lumina alba. Pe baza acestei descoperiri a construit un telescop cu reflexie, care a fost prezentat in 1671
100) Naratorul Maitreyi
101) Moby Dick
(Intr-un tarziu), intr-un vas numit Pequod.Capitanul vasului se nume Peleg,dar i se spunea capitanul Ahab.Catre pranz au terminat si au plecat si ultimii dintre velari.Capitanul Ahab avea un picior de fildes ,care i-l
102) Contriburia G. Ureche, Miron Costin, Ion Neculce
(Intr-un tarziu), intr-un mod hiperbolic. Ion Neculce are numeroase opere, afirmanduse in foarte multe specii literare printre care naratiunea,portretul si descrierea.Stilul sau narativ se intemeiaza pe fapte traite
103) Pictorul Ion Tuculescu
104) Analiza unui film din punct de vedere social
(Intr-un tarziu), intr-un meci impotriva Tigrului din Galia. Maximus evita sa fie ucis de tigri eliberati in arena si infrange Tigru. Cu toate acestea, Maximus refuza sa asculte de Commodus cind acesta ii arata semnu
105) Trecerea Romaniei la moneda Euro
(Intr-un tarziu), intr-un agregat al tuturor monedelor participante care s-a numit Unitatea de Moneda Europeana (ECU) si care a fost apreciata in acord cu marimea economiilor Statelor Membre. In anii 1980 piata fiecar
106) Iubirea - O scrisoare pierduta
(Intr-un tarziu), intr-un viitor sistem de lectura. Cu intuitiile sale geniale, Calinescu descopera in Ion sau Rascoala caracter epopeic, in sensul ca "eroii lui Liviu Rebreanu" nu sunt indivizi cu viata unica ci expo
107) De demult Octavian Goga - comentariu
(Intr-un tarziu), intr-un raport de succesiune temporala. Prima secventa (versurile 1-4) aminteste prin subtema si prin portretul moral al preotului de clasicismul romanesc. Preotul satului care scrie plangerea in n
108) Evaluarea modificarilor de biodiversitate
(Intr-un tarziu), intr-un ritm de 1,2 specii la o mie de ani. Dar si disparitia asa-zisa brusca a dinozaurilor a fost intr-un interval de peste 2 milioane de ani. 2) Dupa fiecare catastrofa a urmat o franare a activit
109) Lolium perene
(Intr-un tarziu), intr-un sezon de crestere lung, cum e acela din Marea Britanie, sa fie foarte rezistenta la boli, in special impotriva ruginei in Franta si este foarte rezistenta in conditii de iarna chiar si in Rusi
110) Totul despre Europa
111) Octavian Paler
112) Grafuri
(Intr-un tarziu), intr-un articol publicat in 1878 de matematicianul J.Sylvester, articol ce a aparut in primul numar al revistei American Journal of Mathematics.Teoria grafurilor are numeroase aplicatii in chimie, cer
113) Modele si experiente de viata pilduitoare in literatura pentru copii si tineri IV
(Intr-un tarziu), intr-un tinut mai indepartat. Aici nu a fost deloc fericit.Regulamentul aspru al scolii,colegii rautaciosi si meschini,alaturi de elevi rasfatati ii faceau viata amara.Era nevoit sa suporte totul,p
114) Premise istorice si culturale ale cristalizarii gandirii filosofice romanesti, de la geto-daci la Cantemir
(Intr-un tarziu), intr-un zeu suprem, care este si rege, de existenta unui singur loc al inchinaciunii (muntele Kogaianon), de masurarea exacta a timpului prin intermediul unor sanctuare si calendare, care atesta un cu
115) Varsta inocentei
116) Faraonii din Scotia
(Intr-un tarziu), intr-un imperiu. La pagina 366 el face o noua referire la Duncan Cameron, citand din MacBeth: "Sa-l trezesti pe Duncan din somnul lui? Mi-as dori sa poti face acest lucru". Ma intreb daca Shakespe
117) Al Doilea Razboi Mondial si consecintele sale (1939-1949)
118) Proza si teatrul dupa 1859
119) Perceptii occidentale
(Intr-un tarziu), intr-un singur stat sub suzeranitatea Portii, aceasta suzeranitate fiind clar definita conform vechilor tratate"5. Tot Bataillard explica clar ce intelegea prin " vechile tratate" iar explicatia va fi
120) Primitivi intr-o lume civilizata
121) Inceperea afacerilor
(Intr-un tarziu), intr-un fel sau altul.In afaceri nu conteaza prieteniile ci interesele. Afacerile sunt dure, ca si viata.Micile afaceri reprezinta adesea inceputul marilor afaceri. (Demostene).Prima regula a unui in
122) Toate panzele sus de Radu Tudoran
(Intr-un tarziu), intr-un tarziu l-a convins si pe Ismail sa li se alature. Dimineata s-au dus pe plaja si au inceput sa dezgroape goeleta naufragiata si s-o repare. Intre timp Ieremia l-a adus si pe varul
123) Fiziologia neuronului
(Intr-un tarziu), intr-un mic strat de tesut ectodermic situat pe suprafata dorsala a embrionului. Se formeaza intr-o prima etapa santul sau jghiabul neural. Cele doua creste laterale ale santului se vor uni intre ziua
124) Structura proteinelor
125) Eduard I si celtii - William Wallace
(Intr-un tarziu), intr-un straniu juramant mistic, "inaintea Domnului si a Lebedelor", sa zdrobeasca revolta scotienilor. Aceasta ultima campanie din Scotia ii puse capat vietii. Pe patul de moarte, isi lua ramas bun d
126) Eroul in romanele populare
(Intr-un tarziu), intr-un fel anume :cititorul nu parcurgea mare graba,de la un capat la altul,paginile ce-i stateau in fata,si se oprea asupra fiecaruia,incercand sa o inteleaga si -pe cat posibil-sa o foloseasca in v
127) Protejarea patrimoniului national cultural
(Intr-un tarziu), intr-un numar considerabil de localitati, de unde au ramas doar urme documentare.Documentele noastre sunt in perfecta concordanta cu aceste realitati istorice, poate mai putin intalnite in alte zone a
128) Ascensiunea lui Napoleon Bonaparte
(Intr-un tarziu), intr-un moment in care adeziunea fata de o republica moderata era aproape inexistenta.
129) O scurta istorie a lumii
130) Zamolxis in izvoarele literare antice
(Intr-un tarziu), intr-un loc unde vor trai pururi bucurandu-se de toate bunatatile [5]. Ca sa isi demonstreze spusele a poruncit sa i se construiasca o locuinta subpamanteana in care a locuit timp de trei ani. In al p
131) Eroul cultural, modernizare si democratizare in cultura
132) Inovarea si tehnologiile informationale
(Intr-un tarziu), intr-una traditionala, ierarhica, intr-una bazata pe retele informationale este complexa.Odata cu trecerea de la economia bazata pe industrie la cea bazata pe informatie, abordarea manageriala potrivi
133) Cavalerii in armuri
(Intr-un tarziu), intr-un fel de broasca testoasa care de-abia se misca. Nici sa se urce pe cal nu putea singur, ci trebuia ajutat.Cavalerii plateau un pret mare pentru securitatea lor. Caldura si umezeala erau uneori
134) Anglia si sfarsitul Evului Mediu
(Intr-un tarziu), intr-un an pentru furt cu mana arAZmata si omor mai multi insi decat se spanzura in Franta pentru aceeasi crima in timp de sapte ani. Daca un englez e sarac si vede la un altul bogatii pe care i l
135) India inainte de Gautama Buddha - de la sacrificiul cosmic la suprema identitate Atman-Brahman
(Intr-un tarziu), intr-un embrion si il pastreaza trei nopti in pantecul sau. Satapatha Brahmana (XI, 5,4,12-13) aduce precizarile urmatoare: preceptorul concepe fatul cand isi pune mana pe umarul copilului, si, a
136) Produsul
(Intr-un tarziu), Intr-un anunt publicat, el face reclama pentru un nou desert proaspat, "au chocolat fin de sa fabrique", ceea ce inseamna in romana "ciocolata fina de casa". Din pacate, nu se cunoast
137) Istoricii, despre romanitatea romanilor
138) A gresit Nostradamus?
(Intr-un tarziu), intr-un alt catren ca este nascut in Europa de vest, intr-o familie saraca, fapt confirmat de istorici. Intr-un alt catren profetul povesteste despre conflictul lui Hitler cu Asia si Africa. Profe
139) Marea Mediterana
(Intr-un tarziu), intr-un golf natural ce favorizeaza accesul principal la marea Mediterana.Mallorca face parte din grupul Insulelor Baleare alaturi de Ibiza si Minorca. Insula are aproximativ 100 km de la est la vest,
140) Wentworth Miller
(Intr-un tarziu), Intr-unul dintre hiturile lui, Robbie Williams spune ca "toti barbatii aratosi sunt gay". Versuri car
141) Aparitia sociologie
142) Ciubotica - cucului (Primula officinalis - P. veris)
143) Istoricul burselor de marfuri
144) Temperatura aerului
(Intr-un tarziu), intr-un climat temperat-continental cu nuante excesive..Temperatura medie anuala Temperatura aerului are valori medii de 8.3șC la dorohoi, 8.6șC la Botosani si 9.4șC la Iasi. Mediile a
145) Raspandirea conceptiei Heliocentrice
(Intr-un tarziu), intr-un context heliocentric. Ideea ca teoria heliocentrica era si ea gresita in sensul ei strict a fost dezvoltata in pasi. Faptul ca Soarele nu este centrul universului, ci
146) Crepusculul zeilor
(Intr-un tarziu), intr-un crestinism primitiv cu forme mobile si multiple, cu tendinte diverse si adesea opuse, Roma a reusit sa fixeze o forma particulara care a luat numele de ortodoxie pentru ca ea a reusit sa se im
147) Cucerirea Japoniei de catre poporul Carpato-Dunarean
148) Mihai Eminescu-opera autobiografica
(Intr-un tarziu), intr-un pension particular. Are ca invatatori pe Ioan Litviniuc si Ioan Zibacinschi, iar director pe Vasile Ilasievici. Cadre didactice cu experienta, invatatorii sai participa la viata culturala
149) Anarhia.Henric al II-lea.Conflictul cu Thomas Becket - Anglia
150) Primul razboi mondial
151) Patologia tarantulelor
(Intr-un tarziu), intr-un colt al terariului, sa ajute la dezvoltarea parazitilor, care ulterior vor locui pe partile cele mai putin accesibile ale tarantulei. Viermii si acarienii sunt periculosi in sensul in care ar
152) Caracterizarea generala a vinului din struguri rosii
(Intr-un tarziu), intr-un vers din Iliada lui Homer. Vinurile romanesti au fost intotdeauna cautate in Europa, ca de altfel si tescovina (tighirul). Dimitrie Cantemir noteaza ca din Moldova, vinurile romanesti ajun
153) Misterul mortii lui Hirtler
(Intr-un tarziu), intr-un ranch din America de Sud sau in mijlocul unor banditi voitori din Albania, iar rusii care ar fi fost cei mai in masura sa limpezeaca lucrurile, daca ar fi vrut sa o faca, au preferat sa past
154) Educatia in Roma Antica
155) Ferma mixta
(Intr-un tarziu), intr-un interval de 8-10 zile, astfel ca de la data semanatului si pana la venirea inghetului, suma gradelor termice sa fie de 500-600AsC, necesare pentru realizarea unei infratiri puternice a plantel
156) English translations
157) Miopatiile congenitale
158) Desfasurarea Revolutiei de la 1821
159) Ian Fleming si conexiunea britanica
160) 10 personalitati ale secolului al XX-lea
(Intr-un tarziu), intr-un fel, destinul altui muzician rock celebru, Pete Townshend. Mai tarziu, calitatile sale de designer il vor face sa conceapa si sa realizeze emblema faimoasa a formatiei de muzica rock Queen.
161) Expresionismul si literatura romana
162) La parnaie - Eugen Barbu
(Intr-un tarziu), intr-un barosan! I-a facut un vant usor drept in bratele lui Sandu. Acesta i-a bagat mana in buzunar. Cum s-au incurcat, cum au facut, ca s-a gadilat clientul si-a inceput sa strige: "Hotii!" Pana sa
163) Telefonia mobila
164) Aspecte ale istoriografiei grecesti
165) Atitudinea miscarii legionare fata de dictatul de la Viena
(Intr-un tarziu), intr-un deznodamant favorabil al Conferintei romano-maghiare ce urma sa inceapa peste doua zile la Turnu Severin.Cu prilejul ultimei audiente acordate, la 16 august 1940, unei delegatii legionare cond
166) Napoleon Bonaparte (1769 - 1821)
167) Cucerirea Indiei de atre poporul carpato-dunarean
(Intr-un tarziu), intr-un cimitir local, si ramasite scheletale de provenienta caucaziana, mediteraneana (Ancient Mysteries-de Rupert Furneaux pg.93 ). Acestea, spune autorul mai sus citat, sunt intarite si de referint
168) Aspecte ale unei maladii sociale - agresivitatea umana
(Intr-un tarziu), intr-un fel sau altul, de regula, in copilarie. De aceea, putem afirma cu certitudine ca toate relele, cu foarte mici exceptii, vin din copilarie. Psihanalista Melanie Klein a descoperit la copii semn
169) Drogurile si medicamentele
170) Obezitatea
(Intr-un tarziu), Intr-un studiu, adulti care au fost adoptati atunci cand erau copii, aveau o greutate mai apropiata de cea a parintilor biologici decat de cea a parintilor adoptivi. In acest caz, parintele biologic a
171) Legea Reciprocitatii
(Intr-un tarziu), intr-un fel sau altul inapoi. Mecanismul ni se pare atat de firesc si necesar totodata, incat nu ne-am oprit niciodata sa reflectam asupra masurii in care ne implica si ne conditioneaza; dar fiecare
172) Comunismul in Portugalia
(Intr-un tarziu), Intr-un cuvant eu eram convins ca problema nationala - ca si in Franta ca si in Italia ca si in Spania - era o problema de educatie, sau cel putin la temelia tuturor chestiunilor, noi ne loveam de o f
173) Analiza comparativa a comunicarii de marketing pentru marcile Colgate si Aquafresh
174) Comentariu Morometii
175) Taj Mahal Mausoleu pentru sotia prea iubita
(Intr-un tarziu), intr-un decor natural si comunica cu exteriorul printr-o poarta inalta si masiva, care este simbolul clar al intrarii in paradis. Aceasta era fabricata din argint masiv si nituita cu cuie de argint, i
176) Uniunea Europeana - obiective - etapele integrarii - tratatele - institutiile si acquis-ul comunitar
177) Poezia erotica
178) Conceptul de calitate in servicii
179) Decameronul romanesc de Victor Papilian
(Intr-un tarziu), intr-un laborator de... zoologie! (Nu e exclus ca spiritualul scriitor sa fi socotit preferabila contingenta vietatilor necuvantatoare aceleia a unor oameni de nimic.) Doar cand afla ca profesorul
180) Introducere nefumator
181) Trasaturile prozei scurte a lui I.L.Caragiale
(Intr-un tarziu), intr-un grad si mai mare, deoarece acum se ascund adevaratele discordante, neintelegeri etc. De referinta ramane aici raspunsul "rezon" al lui Ipingescu, unul care rezuma perfect aprobarea ca mod gene
182) Esecurile in dragoste ale lui Victor Petrini
(Intr-un tarziu), Intr-un local o cunoaste pe Nineta Romulus, care i se daruieste lui Victor Petrini. In ciuda faptului ca acesta era o femeie cocheta si usoara, Victor se indragosteste de ea. Nineta detesta batranetea
183) Inainte de moarte de Marin Preda
(Intr-un tarziu), Intr-un tarziu, pentru ca boala continua sa persiste, dupa ce o trimite pe femeie in casa il intreba pe doctor cat mai are de trait. Raspunsul este sumbru...nu se stie daca va mai apuca toamna. NU
184) Ion Barbu - Etapele creatiei poetice
(Intr-un tarziu), Intr-un interviu acordat lui Felix Aderca, din 1927, creatia lui Ion Barbu era impartita in patru etape: parnasiana, antonpanesca, expresionista si saradista. In studiul din 1935, Introducere in poezi
185) Adolescentul si societate
(Intr-un tarziu), intr-un anturaj dubios de care este greu sa te desprinzi mai tarziu. Viciile cum sunt drogurile sau bautura, huliganismul si dezordinea, sunt "principii" de baza in astfel de grupuri. Inceputul este p
186) Centralizarea politica in Spania
(Intr-un tarziu), Intr-un singur an,1492,se va scrie intreg destinul puterii spaniole.La 2 ianuarie emirul Granadei preda orasul spaniolilor,dupa 10 ani de lupte; astfel,intreaga Peninsula Iberica apartine crestinatati
187) Argumentati ca opera literara Fat-Frumos din lacrima de Mihai Eminescu - este un basm cult.
(Intr-un tarziu), intr-un timp indepartat si neprecizat: in vremea veche, un cuplu imparatesc isi traia zilele in durere, din pricina ca soarta refuza sa-I daruiasca un urmas; acesta ar fi motivul imparatului fara succ
188) Mihai Eminescu 15 ianuarie 1850-15 iunie 1889
189) Escaladarea conflictului dintre arabi si Israel
(Intr-un tarziu), Intr-un interesant articol asupra viitorului Israelului, aparut in Newsweek ( 1 aprilie 2002 ), Henry Kissinger scria " Numarul liderilor palestinieni care sunt de partea acestei pozitii ( pacea cu Is
190) Moby Dick de Herman Melville
(Intr-un tarziu), intr-un vas numit Pequod.Capitanul vasului se nume Peleg,dar i se spunea capitanul Ahab.Catre pranz au terminat si au plecat si ultimii dintre velari.Capitanul Ahab avea un picior de fildes ,care i-l
191) Podul de piatra de peste Dunare
192) Statut si rol - elemente ale structurii sociale si tipuri de societati
(Intr-un tarziu), Intr-un fel, problema mobilitatii sociale priveste marja dintre ceea ce este atribuit si ceea ce este dobandit.Sociologia face si distinctia dintre statusul actual si statusul latent. Statusul act
193) Dinamica relatiilor premaritale
(Intr-un tarziu), intr-un pahar cu apa si daca ar fi fost doar atat, dar ii marturiseste proaspatului sot ca a mai fost casatorita si ca sufera de o boala incurabila. Marry, incremenit, nu-i vine sa creada ce vede si,
194) Structural-functionalismul
(Intr-un tarziu), intr-un numar de elemente identificabile, ca aceste elemente nu sunt dispuse la intamplare, ci urmeaza o anumita logica a configuratiilor si ca evidentierea raporturilor dintre aceste elemente contrib
195) Politica monetara si controlul inflatiei
196) Analizarea unui text scris de mana
(Intr-un tarziu), intr-un mod rafinat si sunt perfectionisti. Este marca unui sceptic. Scris spart: aici, doar cateva litere sunt deconectate. Acest tip de scris indica abilitatea de a judeca caracterul uman. Scrisul l
197) Interes turistic - Vatican - Italia
(Intr-un tarziu), intr-un edificiu proiectat de Michelangelo); in 1756 si in 1767 au fost create in Vatican alte doua mici muzee: cel de arta sacra si cel de arta profana.Pasii decisivi au fost facuti de papii Clement
198) Trenul bunicii de Madeleine Davidzon
199) 150 de ani care au schimbat lumea intre 1750-1900
200) Procesul Alger Hiss
(Intr-un tarziu), Intr-una din sedinte, directorul ii arata o fotografie, in care apar doua persoane, care stau de vorba in fata unei cladiri cu grilaj metalic. Hiss reconoaste ca cele doua persoane sunt el si dire
201) Mobilierul Secolului al XVIII-lea in Anglia
202) Dacia de la inceputuri pana la Burebista
(Intr-un tarziu), intr-un pasaj din Triptolem un rege get pe nume Charnabon care domnea peste geti in jurul anului 500 ien. Urmatorul rege in ordine cronologica este un personaj important desi anonim, fiind cunoscut c
203) Mahomed si avantul islamului
(Intr-un tarziu), intr-unul din unghiurile sale celebra Piatra Neagra, socotita de origine cereasca, inconjurarea Pietrei constituia in timpurile preislamice, la fel ca si azi, un ritual important din pelerinajul anual
204) Mecanismele de aparare - teorie si aspecte clinice
205) Calitatile antreprenorului
(Intr-un tarziu), intr-un mediu de afaceri in continua schimbare, sa fii capabil sa gasesti noi oportunitati, sa raspunzi cerintelor pietii, sa te adaptezi nevoilor si cerintelor mediului in care activezi, sa poti
206) Statut si rol - elemente ale structurii sociale
207) Mircea cel Batran - Campania din Dobrogea
(Intr-un tarziu), intr-un act din anul 1387 "sfant raposatul parinte al domniei mele, Io Radul voievod " si frate cu Dan I. Dintr-un hrisov datat 1391 este mentionata si mama voievodului "mama domniei mele, doamna Cali
208) Vegetatia
209) Paradoxul unei sociologii active - Colegiul de sociologie
(Intr-un tarziu), intr-un gest ritual ireversibil, in aparenta, cum mi-a marturisit mai tarziu, intr-un sacrificiu uman liber consimtit pentru care avea deja la dispozitie victima de la care obtinuse (sau facea tot pos
210) Experimente in timp
211) Britania si cucerirea anglo-saxona
212) Legile privind marcile si indicatiile geografice
(Intr-un tarziu), intr-un stat membru al Conventiei de la Paris si daca o cerere de inregistrare a marcii sub care au fost prezentate aceste produse si servicii a fost depusa la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci
213) Anglii, iutii si saxonii
214) Maitreyi - Mircea Eliade
(Intr-un tarziu), intr-un ceremonial al atingerii picioarelor goale. Jocul acesta, cunoscut numai indienilor, este insusit de eurpoeanul Allan cu beatitudinea simturilor. El devine astfel fericitul partener al Maitr
215) Ancorarea explicata
216) Alexandru Ioan Cuza
(Intr-un tarziu), intr-un parlament unic, numirea unui singur guvern si fixarea capitalei noului stat la Bucuresti (1862). Intimpinand rezistenta guvernului si a Adunarii legiuitoare, alcatuite din reprezentanti ai
217) Arestarea
(Intr-un tarziu), intr-un colt si au aparut doi indivizi cu lanterne puternice indreptate spre mine, de nu puteam sa vad fata nici unuia: Ce, ma, nu voiai sa vii? Faceai pe nebunul? De acum esti in mana noastra si de a
218) Excursie tematica pe traseul Bistrita - Sovata
219) Instalarea in Rusia a bolsevicilor
(Intr-un tarziu), intr-un accident "misterios" de aviatie langa Bratislava. Anul 1920 debuteaza cu insarcinarea primita de generalul francez Mauris Janin, comandantul trupelor aliate din Siberia, de a ordona Legiunii C
220) Optimizarea lectiilor de matematica prin intermediul jocului didactic
(Intr-un tarziu), intr-un tot unitar si armonios atat sarcini si functii specifice jocului, cat si functii specifice invatarii. Asadar, jocurile didactice au drept scop pe de o parte instruirea copiilor intr-un anu
221) Optimizarea lectiilor de matematica prin intermediul jocului didactic
(Intr-un tarziu), intr-un tot unitar si armonios atat sarcini si functii specifice jocului, cat si functii specifice invatarii.
222) Discurs la Parlamentul Europei
223) Cultura si calitate organizationala
224) Invata managementul proiectelor intr-o saptamana
(Intr-un tarziu), intr-un document de o jumatate de pagina sau reprezinta hotararile unei sedinte a comitetului de conducere. Dumneavoastra trebuie sa le traduceti in ceva concret, ceva ce poate fi identificat si, mai
225) Cantonul Ticino
226) Tiganiada
(Intr-un tarziu), intr-un Curs intreg de poezie..., in care introduce alaturi de text explicatii teoretice privind compozitia.
227) Managementul proiectului
(Intr-un tarziu), intr-un atelier de lucru Rapoartele care sunt listate sunt acele rapoarte care sunt cerute de AT de la managerul de proiect in fiecare luna. Acum, aceasta poate parea o sarcina neplacuta, dar in
228) Malformatiile congenitale ale cordului la nou-nascut
(Intr-un tarziu), intr-un accident plasabil intr-o perioada cuprinsa intre fecundatie si a 4-a luna de sarcina (perioada formarii majoritatii organelor). Intre 1,5 si 3% dintre nou-nascuti sunt purtatori ai unei mal
229) Lucrurile nascocite de dacoromani
(Intr-un tarziu), intr-un interviu acordat ziarului "Neues Wiener Journal" cei doi marturiseau: "Ne amintim ca savanta romana Maracineanu a anuntat, in 1924, descoperirea radioactivitatii artificiale".
230) Dionysos sau beatitudinile regasite
231) Activitatea cultural-stiintifica in vremea lui Teodosie al II-lea
232) Orasele Domnesti
(Intr-un tarziu), intr-unele din acestea unii domni aveau bunuri funciare pe care le stapaneau direct, in acelasi regim de proprietate pe care l-am gasit si in satele domnesti. Dar sa analizam mai intai documentele.
233) Baltagul - momentele subiectului
(Intr-un tarziu), intr-un strigat grozav:; Gheorghita;. Cercetand cele aflate ea vede capatana sparta de baltag. Ajutata de domnul Toma si de sotia acestuia, cucoana Maria, munteanca randuieste priveghiul. La coborarea
234) Zitati din mitologia romana
235) Polibiu
(Intr-un tarziu), intr-un tarziu s-a inapoiat in Connt unde a si murit (se crede, la varsta de 82 de ani). A scris opera sa. Istorii, in ultimii ani ai vietii. Din cele 40 de carti ale lucrarii s-au pastrat cinci, iar
236) Procesul Alger Hiss
(Intr-un tarziu), Intr-una din sedinte, directorul ii arata o fotografie, in care apar doua persoane, care stau de vorba in fata unei cladiri cu grilaj metalic. Hiss reconoaste ca cele doua persoane sunt el si director
237) Amintirile lui George Enescu - 1881-1955
(Intr-un tarziu), intr-un satulet din Moldova, macar un profesor de vioara ? Cand am implinit cinci ani am fost dus la Iasi si prezentat unui elev al lui Vieuxtemps, pe care-l chema Caudella. Ajuns la el, Caudella man
238) Cuiul dacic sau Cuiul lui Pepelea
(Intr-un tarziu), intr-una din dupa amieze se uita cand pe geam, afara la ploaie, cand la Cuiul Dacic vechi de peste 2000 de ani, primit ca "tema de lucru", care nu era nici mancat, nici acoperit de rugina, o adevarata
239) Cultura si societate - de la iluminism la romantism
240) Civilizatia Maya
(Intr-un tarziu), intr-una dintre camerele palatului unde, deasupra pragului de sus al usii a fost modelat un preot mayas. In interiorul palatului, trei serii de scari sunt decorate cu hieroglife si diverse reprezentar
241) Distrugerea Atlantidei
(Intr-un tarziu), intr-un mare salon de receptie unde era o masa incarcata cu tot felul de mancaruri. Erau niste aprigi mancatori de carne, numai purcei taiati si fripti. Norocul nostru era ca erau si fructe si am p
242) Standardizarea si standardele in doemniul produselor agroalimentare
(Intr-un tarziu), intr-un context dat. Standardizarea - activitatea specifica prin care sunt stabilite, pentru probleme reale sau potentiale, prevederi destinate unei utilizari comune si repetate, urmarind obtinerea
243) Un caz de intertextualitate - Caragiale-Eminescu
244) In vreme de razboi
(Intr-un tarziu), intr-un tarziu legat butuc, cu muschii curmati de stransura franghiilor, cu calusu in gura, d-abia mai putand geme. L-au dezlegat degrab, si bietul om a povestit, gafaind si cu mintea pierduta de groa
245) Politica de mediu a Uniunii Europene
(Intr-un tarziu), intr-un tratat. Actul Unic european atribuie in mod explicit Comunitatii europene competente in domeniul politicii mediului. Astfel, el va oferi o baza juridica formala acelui ansamblu crescand de
246) Eminescu si etica lui Schopenhauer
(Intr-un tarziu), intr-un prezent etern.Prezentul este forma vietii .Trecutul si viitorul sunt tot atatea inselaciuni;ele n-au o realitate esentiala caci ele apartin lumii iluzorii a fenomenelor,acelei lumi iluzorii a
247) Eminescu si Schopenhauer
(Intr-un tarziu), intr-un prezent etern.Prezentul este forma vietii .Trecutul si viitorul sunt tot atatea inselaciuni;ele n-au o realitate esentiala caci ele apartin lumii iluzorii a fenomenelor,acelei lumi iluzorii a
248) Munca - factor activ si determinant al productiei
249) Fat Frumos din lacrima
(Intr-un tarziu), intr-un timp indepartat si neprecizat: in vremea veche, un cuplu imparatesc isi traia zilele in durere, din pricina ca soarta refuza sa-i daruiasca un urmas; acesta ar fi motivul imparatului fara succ
250) Viena
251) Ion Luca Caragiale
252) Dupa asasinarea lui Alexandru al II lea
253) Jacques Casanova de Seingalt - Povestea vietii mele
254) Casa Alba - Vorbeste - memorie Beatrice Kiseleff
(Intr-un tarziu), intr-un schelet de nelocuit, cu camerele distruse, peretii innegriti si crapati.
255) Sticla misterelor
(Intr-un tarziu), intr-un acoperis, dar imaginea nu apare decat pe un singur cadru. Nici o usa nu s-ar putea deschide si inchide la loc intr-un timp atat de rapid, dar este indiscutabil faptul ca ceva s-a petrecut. De
256) Razboaiele italiene pana la incoronarea lui Carol Quintul
257) Henric al VIII-lea
258) Carol Quintul intre Imperiul German si monarhia universal
259) Experimente in domeniul eteric - forta terapeutica a piramidei
260) Tristan si Isolda
(Intr-un tarziu), Intr-un tarziu, apare fiul lui Rivalen si nepotul regelui Marc, pe nume Tristan, si il provoaca pe Morholt la lupta. Acesta accepta provocarea, insa vrea ca lupta sa se desfasoare pe o insula pustie s
261) Bucheteria de la Florenta
262) Politica de mediu a Uniunii Europene
(Intr-un tarziu), intr-un tratat . Actul Unic european atribuie in mod explicit Comunitatii europene competente in domeniul politicii mediului. Astfel, el va oferi o baza juridica formala acelui ansamblu crescand de
263) Ga-ramanii carpato-dunareni - cuceritori ai Africii de Nord
264) Adolescenta reflectata in doua opere literare
(Intr-un tarziu), intr-un alt timp, intr-o alta varsta. Daca pronumele "eu" inchide universal sau semantic varsta clipei, prezentul "tu" exprima varsta timpului, sinteza de trecut si viitor. Succesiunea varstelor, aso
265) Poezia filosofica a lui Eminescu
266) Anton Pann
267) Managementul serviciilor publice
268) Publius Cornelius Tacitus
(Intr-un tarziu), intr-un tel, Titus Livius avea dreptate. Romanii, cum arata un exeget al problemei, "privilegiau manifest poetica istoriei in raport cu filosofia istoriei". Istoria era considerata gen literar10. Or.
269) Pozitia Angliei
(Intr-un tarziu), intr-un golf de caldura hibernala creat de ceturile umede si caldute ale oceanului. Astfel, toate insusirile acestei coaste erau facute ca sa incuraAZjeAZze pe cuceritor, care a fost in acelasi tim
270) Perceptiile romanesti - Ion C Bratianu si problema capitulatiilor
271) Povestea lui Harap Alb
272) Pisa
273) Barbarii
(Intr-un tarziu), intr-un plan etnic si cultural intr-unul religios. Daca la autorii romani si bizantini din Antichitatea tarzie barbarul era o fiinta inferioara nu atat rasial cat din punct de vedere al nivelului d
274) Cruciade
275) Capitularile in cadrul reuolutiei de la 1848
(Intr-un tarziu), intr-un memoriu intitulat " Cererile ce ar fi putut face Valahia si Moldavia la un congres de printi crestini pentru sigurantia lor cea din afara si statornicirea cea din launtru" autorii solicitau un
276) Conjunctura europeana in 1661
(Intr-un tarziu), intr-un partener mai mic al Angliei.In estul continentului evolutiile economice erau si mai radicale:decaderea vietii orasenesti si a comertului ca urmare a inaintarii otomane au declansat procesul
277) Recrutarea si incadrarea functionarilor publici - drepturile si indatoririle functionarilor publici
278) Arhitectura in Mesopotamia - ziguratul
(Intr-un tarziu), intr-un mod mai verific fenomenele din lumea reala. Cea mai buna opera de arta akkadiana, cel putin originala, este "Stela biruintei regelui Naram-Sin", care povesteste despre victoria acestuia asupra
279) Caius Iulius Caesar
(Intr-un tarziu), intr-un A© senatus consultum ultimum, Caesar este demis la 7 ianuarie 48 din functiile sale,iar Pompei este insarcinat cu puteri dictatoriale in vederea apararii republicii. Trei zile mai tarziu,
280) Cronologia evenimentelor 1914-1918 in Romania
(Intr-un tarziu), intr-un manifest transformarea monarhiei austro-ungare intr-un stat federal. Era, fapt limpede, mult prea tarziu. O salvare a imperiului nu mai putea veni decat de la diplomatia invingatorilor (mai cu
281) Enigma Otiliei - relatiile dintre doua personaje
282) Enigma Otiliei - conditia femeii
(Intr-un tarziu), intr-un fel sau altul soarta orfanei Otilia, ca niste "parinti". Din ratiuni editoriale, titlul a fost schimbat si deplaseaza accentul de la un aspect realist, traditional, la tehnica moderna a reflec
283) De la regele Alfred la regele Canut
(Intr-un tarziu), intr-un muzeu din Oxford, martuAZrie a adevarului vechilor cronici. Regele statu asAZcuns toata iarna in mijlocul mlastinilor, in timp ce danezii se credeau stapani peste Wessex. Cam pe vremea pastelo
284) Etnogeneza, autohtonia, unitatea si continuitatea poporului roman in vatra stramoseasca - Evolutia mijloacelor de navigatie pe Dunare si Marea Neagra
(Intr-un tarziu), intr-un instrument al aspiratiilor si cererilor lor sociale si nationale. Cand romanii din Transilvania - care alcatuiau majoritatea populatiei - au cerut egalitate in drepturi cu celelalte nation
285) Cele sapte legende ale intemeierii Romei
(Intr-un tarziu), intr-un dans pastrat pana in zilele noastre, numit Calusarii, caruia i s-a adaugat farmecul inedit al Noptii de Sanziene. Sabinii i-ar fi putut infrange pe albani fara prea mult effort, daca ar fi
286) Extraterestrii
(Intr-un tarziu), intr-un navod intreaga planeta.Si apoi emisera un comunicat.Pentru toti locuitorii planetei.Zek urmari alaturi de toti ceilalti comunicatul navelor extr
287) Johannes Brahms
288) Leonardo
289) Leonardo da Vinci
(Intr-un tarziu), intr-un amestec de ulei care nu a aderat la perete, fresca s-a deteriorat. Desi Leonardo a creat un numar mic de picturi, dintre care multe au ramas neterminate, a fost totusi un artist inventiv si
290) Elemente simbolistice specifice poeziei bacoviene
291) Ludwig Van Beethoven 1770-1827
(Intr-un tarziu), intr-un tarziu, s-a convins ca nimeni nu-l poate ajuta, a exclamat cutremurat: -Doamne, de ce nu mi-am pierdut picioarele sau ochii? As indura orice, numai sa pot iar auzi!"Oricare altul ar f
292) A trecut vremea scrisorilor de dragoste
293) Balta Alba Vasile Alecsandri
(Intr-un tarziu), intr-un sat.Dimineata a auzit afara sunete infernale,tropote de cai,de carute.Jumate speriat,jumate somnoros a iesit cu pistoalele in mana sa vada ce se intampla. Cand iesi vazu carute vreo 30 si t
294) Aticism
(Intr-un tarziu), intr-un sens gramatical sau retoric asemanator celui pe care il intalnim in acest vers din Scrisoarea I a lui Eminescu: "Aticismul limbii tale o sa-1 puna la cantari". Opus asianismului (v.), A. e
295) Mihai Eminescu - trasaturi ale romantismului
(Intr-un tarziu), intr-un cadru care intra in consonanta cu trairile eului liric; noaptea, luna, elemente ale universalului, faciliteaza trecerea inspre sine, prin vis: "Cand cu gene ostenite sara suflu-n lumanare /
296) Eutanasia
(Intr-un tarziu), intr-un mod fara suferinta, ca si cum ai adormi. Mentinerea in viata a unei persoane, mai mult decat durata naturala de viata (de exemplu prin conectarea la aparate), nu este morala. Exista mari d
297) Romanul Mara
(Intr-un tarziu), intr-un targ ardelenesc. Actiunea este plasata la sfarsitul secolului al-IX-lea si inceputul secolului al-XX-lea.. Titlul romanului nu denumeste un personaj, ci o categorie:Mara de pe coperta nu este
298) Mihail Sadoveanu - prezentare generala
299) Eckhart Tolle - 8
(Intr-un tarziu), intr-un fel sau altul in cautare - alergand mereu dupa ceva care SA ADAUGE ,,MAI MULT" la ceea ce sunteti deja, orice ar fi acestea: bani, relatii, posesii, cunoastere, statut social,... - sau realiza
300) Sfaturi pentru romantici
(Intr-un tarziu), intr-un carnetel si daruieste-l partenerului ca un cadou. Gasesti foarte multe fraze speciale aici. Cadourile preferate de fete:bijuterii, parfumuri, flori. Deci, baieti deschideti bine portofelul
301) Zeii si miturile
(Intr-un tarziu), intr-un panteon (familie sau monarhie a zeilor), constituind astfel credinta unei intregi regiuni. La fel de tipic era si modul in care panteonul se dezvolta, facand fata aparitiei noilor culte sau
302) Zalmoxis
(Intr-un tarziu), intr-un loc unde, traind de-a pururea, vor avea parte de toate bunatatile. In tot timpul cat isi ospata oaspetii si le cuvanta astfel, pusese sa i se faca o locuinta sub pamant. Cand locuinta ii fu
303) Transilvania
304) Directorul fabricii de iluzii
305) Spre introspectii profunde complexe si comprehensive
306) Atacul Femeii Pisica
(Intr-un tarziu), intr-un mod care iti da incredere in tine (de exemplu: esti draguta... esti destul de simpatica pentru a... etc.), si ca va avea ea grija de ele si le va proteja. Treaba asta o va mai face de cateva o
307) Omul care a ucis ploaia Daniel Silvian Petre
(Intr-un tarziu), intr-un tarziu; Cu parul meu a fost ferecata odaia In care m-au inchis De vis; "Tu esti omul care-a ucis ploaia!" Imi spuneau Printre dinti, cu ciuda; Plansul meu mi-l dadeau pe gat Sa-l be
308) Regimul general al autonomiei locale
(Intr-un tarziu), intr-un registru special destinat acestui scop.
309) Efectele masajului - circulatorii musculare metabolice reflexe
310) Avem nevoie de iubiri devastatoare - Avem nevoie de sentimente ravasitoare
(Intr-un tarziu), intr-un timp atat de scurt incat cei apropiati s-au distantat dorind sa pastreze amintirea a ceea ce am fost si nu sa accepte ceea ce devenisem. Nu cred ca este posibil sa iubesti de doua ori la fe
311) Constructia piramidei lui Keops
(Intr-un tarziu), intr-un loc sigur si au transmis mai departe invatatura lor egiptenilor, respectiv elitelor lor, care au pus-o apoi nemijlocit in practica. Problema istoricilor nostri sta evident in neputinta de a ac
312) Poezia romantica si cea simbolista
313) Toxinele paianjenilor si scorpionilor utilizate in farmacie
314) Sanatatea
315) Visul meu din departari
(Intr-un tarziu), intr-un cleste din care parka nu ai scapare, te apasa atat de tare, incat iti striveste pieptul, iti sfarama inima. Iti fugareste visele si sperantele, alunga totul din tine, te goleste si se insinuea
316) Procesul Montauk
317) Baietii din Montauk
(Intr-un tarziu), intr-un grup super-elitist. In general, sunt foarte multumiti de sarcinile pe care le primesc, dar sunt programati sa nu-si aminteasca nimic in viata obisnuita, caci proiectul este clasificat ca fiind
318) Misterele piramidelor
(Intr-un tarziu), intr-un culoar fara iesire in care se aseaza si statuile menite sa primeasca sufletul Ra al defunctului. Tot acolo se pictau scene din viata lui de familie sau in care el aparea vesel,tanar si lin
319) Plutarh
(Intr-un tarziu), intr-un cuvant, opera lui Plutarh nu este o lucrare de istorie, in sens strict, dar nu este nici una lipsita de istorie. Judecand scrierea autorului grec in latura ei profunda am putea spune ca preoc
320) Barocul - Istoria artei
321) Voluntariatul
(Intr-un tarziu), intr-un tabel ( erau 5 sedinte in 3 zile si trebuiau sa opteze astfel incat sa fie loc pentru toata lumea , erau locurile limitate) , sa le inmanam ecusoanele si eventual sa-i conducem in sala de con
322) Michelangelo Buonarroti
(Intr-un tarziu), intr-un mic oras numit Caprese, langa Arezzo) Michelangelo a continuat de-a lungul vietii sale sa fie atasat de acest oras, de arta si de cultura
323) Mielul din Eden
(Intr-un tarziu), intr-un singur sens: acela de fiinta cereasca, ce a fost creata de Dumnezeu "cu putin mai presus de om" (Evrei 2,7). Dar, la fel cum alte cuvinte au mai multe sensuri (ca de exemplu: "masa" - inse
324) Un nou remediu impotriva cancerului
(Intr-un tarziu), intr-un mod cat mai simplu, cum actioneaza el asupra celulelor canceroase?
325) Virusul imunodeficientei umane
(Intr-un tarziu), intr-un organism fara prezinte simptome. Se transmite prin sarut si prin act sexual.Aceasta bacterie poate cauza dureri la urinare, eliminari din penis sau vagin, sangerari vaginale, dureri abdominale
326) Romantismul - miscare artistica si filozofica
(Intr-un tarziu), intr-un vartej de forme. Tema este data de revolutionarii din 1830 ghidati de spiritul Libertatii (reprezentati aici de o femeie purtand drapelul francez). Artistul se plaseaza metaforic ca un revolut
327) Cura de fosnete si culori
(Intr-un tarziu), intr-un coltisor, cele doua cuvinte va vor aminti ca dincolo de risipa uriasa de energie pe care o presupune vacanta, aveti
328) Eu m-am_nascut ca sa iubesc
(Intr-un tarziu), intr-un Dumnezeu drept, a cui este vina?"Sa ne gandim la ce au facut bisericile in timpul primului razboi mondial. Generalul de brigada englez Frank Wazier facea urmatoarea observatie la acest razboi:
329) Merceologie
330) Sinistra capcana cand te lasi de fumat
(Intr-un tarziu), intr-un urias labirint. De indata ce pasim in labirint, mintea ni se incetoseaza si ne petrecem restul vietii incercand sa gasim iesirea. Multi dintre noi reusesc pana la urma - doar ca sa se rataceas
331) Posibile diagnostice
332) Elvetia - Confederatia Elvetiana
333) Alexandru Ioan Cuza - Primul domnitor al Principatelor Unite
(Intr-un tarziu), intr-un parlament unic, numirea unui singur guvern si fixarea capitalei noului stat la Bucuresti (1862). Intimpinand rezistenta guvernului si a Adunarii legiuitoare, alcatuite din reprezentanti ai
334) Tudor Vladimirescu 1821
(Intr-un tarziu), intr-un serviciu sau in vanzarea unor bunuri ispravnic - dregator care aduce la indeplinire o porunca domneasca, iar mai tarziu care conducea ca reprezentant al domnului un judet sau un tinut izvor
335) Cum sa ma las de fumat
336) Bob de grau
(Intr-un tarziu), Intr-una din zile, ostenit de atata mers, se opri langa un musuroi de furnici, care se grabeau, incarcate, sa-si croiasca drum spre asezarea lor. O porni si el intr-acolo si se opri la portile Cetatii
337) Napoleon Bonaparte 1769 - 1821
338) Despre Alexandru Ioan Cuza
(Intr-un tarziu), intr-un pension francez, unde i-a avut colegi pe Mihail Kogalniceanu, Vasile Alecsandri si pe marele artist dramatic de mai tarziu, Matei Millo. Isi c
339) Expresii si maxime celebre
340) 8 trucuri pentru tine si el
341) Imperiul roman
342) Prezentare termodinamica - Motorul Otto
(Intr-un tarziu), intr-un cilindru. Otto l-a vandut doar ca pe un motor stationar.Utilizat mai tarziu drept motor de automobil, intr-o forma adaptata, sunt implicati patru timpi sus-jos: 1.Admisie descendenta - ca
343) Cele 7 minuni ale lumii antice
344) Marin Preda - Morometii
(Intr-un tarziu), intr-un unghi diferit si tratata cu alta metoda epica. Cele 2 parti formeaza totusi o unitate, ele se sustin si se lumineaza reciproc, impunand o tipologie necunoscuta pana la Marin Preda in proza rom
345) Reglementari juridice
(Intr-un tarziu), intr-un ritm crescut, se multiplica si se difuzeaza mai repede intrucat conducatorii simt ei insasi nevoia adoptarii unor norme juridice care sa se controleze daca nu creatia insasi macar raspunderea
346) Albert Einstein 1879 - 1955
(Intr-un tarziu), intr-un birou. Singura sa dorinta era de a descoperi cateva dintre misterioasele legi ale lumii fizice. Einstein a incercat sa intre la ETH, Institutul Federal de Tehnologie Elvetiana, dar a picat
347) Gandirea politica moderna in Germania
348) Citate celebre
349) Manual de supravietuire 1
(Intr-un tarziu), intr-un anumit fel trebuie luata repede. Trebuie taiat in carne vie. Fii necrutator - cu tine si cu ceilalti. Nu poti face jumari fara sa spargi ouale! Cand vrei sa scurtezi coada unui caine, fa-o
350) Evita falsele stimulente
(Intr-un tarziu), intr-un anumit moment, foarte bine. Totusi, nu-i poti obliga pe fumatori sa se lase si, cu toate ca toti fumatorii spera in secret sa ajunga acolo, daca nu sunt inca pregatiti sa se lase, un pact n
351) Albert Einstein
352) Cateva cuvinte despre Arhimede
(Intr-un tarziu), intr-un soi de volum. Doua sute de ani mai tarziu, un calugar bizantin, ignorand importanta scrierilor respective, se decide sa refoloseasca pergamentul si desface foile, le razuieste cu atentie, le s
353) Elemente de termodinamica
(Intr-un tarziu), intr-un corp oarecare, miscarea dezordonata a miliarde de molecule care il alcatuiesc , nu reprezinta nimic altceva decat energia sa termica. Ce este atunci temperatura? Este masura gradului de agitat
354) Notiuni generale despre sistemul solar
355) Proprietatile fizice ale pamantului
356) Nichifor Crainic - rezumat
(Intr-un tarziu), intr-un cadru general) si "lucrare de adancire" a vietii religioase (pe plan individual), anticipand revelarea misticii in spatiul vienez. Daca perioada seminarista nu a fost menita pregatir
357) George Bacovia - universul poetic
358) Miorita
(Intr-un tarziu), intr-un loc al fericirii in care pastorul se simte linistit.Ciobanii sunt prezentati vag la inceput, fiind incadrati in coordonatele spatio-temporale carora apartin, pentru ca din primele versuri se d
359) Ion Luca Caragiale
360) Mihai Eminescu - poet national si universal
361) Bacovia - cel mai important poet simbolist roman
362) Energia solara
363) Napoelon Bonaparte 1769-1821
364) Viena
365) Scufundarea Titanicului
(Intr-un tarziu), Intr-un tarziu, luand pentru ultima oara bagheta, dirijorul Hartley a dat ordin orchestrei sa intoneze coralul: "Mai aproape, Doamne, catre Tine..." Multi erau aceia care cantau impresionati si zgudui
366) Despre Napoleon Bonaparte
367) Industria fast food
368) Decretul despre pace
369) Teoria puterii maritime
(Intr-un tarziu), intr-un punct strategic vital pentru apararea SUA de "o invazie barbara" dinspre Asia. Prin urmare, in decizia strategica de a construi canalul este cuprinsa si ideea lui Mahan, formulata cu cativa a
370) Tancuri petroliere - operatiuni speciale
371) Gimnastica de baza
(Intr-un tarziu), intr-un sistem national de educatie fizica denumit Pranayama. Mai tarziu apare sistemul Yoga, bazat pe pozitii prelungite, suspendarea respiratiei si meditatie. Yoga este unirea cu sine, reprezenta
372) Creditul bancar
(Intr-un tarziu), intr-un moment dat, din partea unui subiect economic, cu obligatia pentru acesta din urma de a restitui mai tarziu, la un termen fixat, suma primita, plus o suma de bani care se chema interes sau doba
373) Creditul bancar-financiar
(Intr-un tarziu), intr-un moment dat, din partea unui subiect economic, cu obligatia pentru acesta din urma de a restitui mai tarziu, la un termen fixat, suma primita, plus o suma de bani care se chema interes sau doba
374) Comunicarea concept
375) Instaurarea monarhiei
376) Istoria administratiei publice
377) Introducere in macroeconomie
378) Politica pactuala a papei Pius al XI-lea
379) Specificul activitatii psihice la persoanele cu deficienta de auz
380) Pretul in e-maketing
(Intr-un tarziu), Intr-un sens mai redus, pretul este cantitatea de bani pentru un produs sau serviciu. Mai pe larg, pretul este suma tuturor valorilor: bani, timp, energie si stres, pe care le ofera cumparatorii in sc
381) Nationalismul
(Intr-un tarziu), intr-un teritoriu dat." Interesul national este legat de evolutia statului si a sferelor sale de interes. Uneori este folosit si ca sustitut pentru ratiune de stat, cu semnificatia ca exista o realit
382) Biochimie hormonala
(Intr-un tarziu), intr-un timp foarte scurt (milisecunde) pe cand comunicarea hormonala se face intr-un timp mai indelungat (secunde, minute sau chiar ore), dar ambele sisteme opereaza cu ajutorul moleculelor semnal. S
383) Legea tertiului exclus
384) Frederic cel Mare
(Intr-un tarziu), intr-un tratat de pace cu Austria ,Prusiei i-au fost cedate Silezia si Glatz.Prusia castiga un teritori
385) Alfred Edmund Brehm
386) Alfred Brehm
387) Formele alotropice ale carbonului si diamantului
(Intr-un tarziu), intr-un cuptor o cantitate de diamante mici in dorinta de a obtine un diamant de dimensiuni uriase. Rezultatul a fost stupefiant pentru acea vreme. Dupa mentinerea lor un timp la temperatura ridicata
388) Forta gandirii pozitive
(Intr-un tarziu), intr-un fel sau altul, mai devreme sau mai tarziu, toate isi gasesc o rezolvare. Si de ce nu, o rezolvare in bine, d
389) Tehnici de influentare sociala si persuasiune
(Intr-un tarziu), intr-un moment de la o stare, o emotie la una total opusa fara a avea vreo explicatie foarte pertinenta pentru aceasta, iar prin faptul ca sunt impulsive se poate explica si atitudinea lor profund ira
390) Tensiunea si sanatatea cuplului
(Intr-un tarziu), intr-un mod multumitor. Ciocnirile familiale se produc atunci cand unul din parteneri se asteapta ca celalalt sa detina calitatile unui inger, ori atunci cand unul aspira la dominarea totala a celuila
391) Sistemul politic
392) Dalton si teoria atomica
393) Sapunuri si detergenti
(Intr-un tarziu), intr-un vas de lut datand din 2800 ien, descoperit in timpul cercetarii facute asupra locului in care se afla Babilonul.Inscriptiile de pe vas spun ca grasimile au fost fierte cu cenusa,
394) Istoria sistemului periodic al elementelor
395) Economia si societatea in Romania interbelica
(Intr-un tarziu), intr-un lant de evenimente strans legate de cele externe. Prima parte, cuprinsa intre anii 1918 si 1922 a fost una de refacere, in care se urmarea redresarea Romaniei dupa o lupta grea, care a ceru
396) Trasaturile principale ale ideologiei rasiste in Germania
397) Statul Dac in antichitate
398) Filosofia medievala
(Intr-un tarziu), intr-un anume fel, al reactiei venita, tot din interiorul religiei, impotriva patristicii.Aceasta reactie a apartinut, indeosebi gnosticilor si unor erezii cum au fost manicheismul, donatismul, pelagi
399) Olmecii
400) Productia de gaz
(Intr-un tarziu), intr-un strat de carbune care ardea. Urmatorul progres a aparut in 1792, cand inginerul William Murdock a produs gaz pr
401) Numele Henric in istoria Frantei
(Intr-un tarziu), intr-un cuvant tara s-a restaurat. Sistemul prin care oficiali in justitie si in finante si-au castigat posturile de la Coroana a fost formalizat in 1604 de catre o taxa a fost cunoscut oficial sub n
402) Michelangelo Antonini
(Intr-un tarziu), intr-un grupaj al debutului, nu este deloc intamplatoare, ea reprezinta o epoca sau mai degraba o etapa in opera lui Antonioni. Inca de pe acum se vede aparitia esentiala a stilului, esteticii si etic
403) Podurile dunarene
(Intr-un tarziu), Intr-un moment de stralucita inspiratie, comisia ii propune lui Anghel Saligny sa prezinte un proiect. In decembrie 1887, guvernul, prin Ministerul Lucrarilor Publice, il insarcineaza oficial pe S
404) Claude Achille Debussy
405) Divinitati mayase, aztece si incase
406) Credintele religioase, zeii si misteriile
407) Cel mai important poet simbolist roman - George Bacovia
408) Profesorul - profilul profesorului in scoala romana
(Intr-un tarziu), intr-un denar;apraceeasi cifra este indicata si de poetul satiric Iuvenal la inceputul secolului al II-lea e.n., ceea ce reprezenta un salariu de mizerie. ep813t9493 Dar nici din punct de vedere mo
409) Andrei Muresanu si al sau Un Rasunet
410) Ion Minulescu - 125 de ani de la nasterea poetului
(Intr-un tarziu), intr-un limbaj alegoric, cu melancolie si umor, marea, erosul, mirajul departarilor, starile sufletesti enigmatice :Romante pentru mai tarziu-1908, De vorba cu mine insumi-1913,
411) Dumbrava minunata de Mihail Sadoveanu
412) Gib I Mihaescu - Bratul Andromedei
413) Diametrul aparent al Soarelui si al Lunii
(Intr-un tarziu), intr-un procedeu foarte simplu de realizare a unei imagini (mai putin luminoase) a sursei; procedeul este ilustrat de figura 1.1. Pentru a-l pune in aplicare, avem nevoie de un paravan mobil (un simpl
414) Imbracamintea Romanului
415) Introducere in stiintele sociale - Vlad Tepes
416) Razboiul troian
(Intr-un tarziu), intr-un ciclu de poeme epice, care nu a supravietuit decat sub forma unor fragmente. Episoade din acest razboi au reprezentat material pentru Tragedia Greaca sau sursa de inspiratie pentru poetii roma
417) Nicolae Iorga
(Intr-un tarziu), intr-un singur an. Dupa studii elementare si gimnaziale in Botosani, termina Liceul National din Iasi in 1888. Absolva Universitatea din Iasi intr-un singur an cu diploma "magna cum laude". Contin
418) Dezvoltarea meseriilor in orasul Dorohoi intre 1878-1900
419) Teatrul elisabethan
420) Partidul Comunist Chinez si Mao Zedong
421) Holocaustul in Europa
(Intr-un tarziu), intr-un razboi mondial ,rezultatul nu v-a fi deloc o bolsevizare a Europei si o victorie a iudaismului ,ci exterminarea rasei evreiesti in Europa.'' Sapte luni mai tarziu , chiar in ziua declaratie
422) Cetatea Neamtului, Manastirea Agapia
423) Vasile Goldis
(Intr-un tarziu), intr-un timp relativ scurt. Ea a constituit momentul de apogeu al luptei nationale a romanilor, a fost un eveniment revolutionar in cursul caruia s-au ridicat marile probleme care stateau in fata popo
424) Teba
(Intr-un tarziu), intr-una dintre cele mai vestite metropole ale antichitatii s-a produs in timpul dinastiilor a 18-a si a 19-a, din epoca Regatului Nou. Atunci Teba a luat locul Memfisului nu numai ca resedinta a pute
425) Napoleon Bonaparte 1769 - 1821
426) Teoria puterii maritime
(Intr-un tarziu), intr-un punct strategic vital pentru apararea SUA de "o invazie barbara" dinspre Asia. Prin urmare, in decizia strategica de a construi canalul este cuprinsa si ideea lui Mahan, formulata cu cativa a
427) Ion Barbu - Etapele creatiei poetice
(Intr-un tarziu), Intr-un interviu acordat lui Felix Aderca, din 1927, creatia lui Ion Barbu era impartita in patru etape: parnasiana, antonpanesca, expresionista si saradista. In studiul din 1935, Introducere in poezi
428) Perceptia
(Intr-un tarziu), intr-un spot publicitar TV pentru televizoarele sale Colortrack. Modelul purta o rochie conservativa. Dispozitivul de urmarire a privirii ochilor a determinat ca auditoriul si-a concentrat atentia sub
429) Inceputurile chimiei - alchimia
(Intr-un tarziu), intr-un asemenea limbaj il marcheaza fondatorul alchimiei propriu-zise, grecul (originar din Egipt) Bolos din Mendes - sec. IV i.e.n. - autorul unui Tratat despre arta vopsirii si a altor compilatii d
430) Mutatiile
(Intr-un tarziu), Intr-un lan de grau din Anglia a fost observata o planta de grau cu spicul mare si de o forma foarte ciudata; in timp ce spicele celelalte se subtiau catre varf, spicele acestei plante erau foarte des
431) Teoria atomica - Dalton
432) Raport de activitate - comunicare si negociere in afaceri
(Intr-un tarziu), intr-un anumit context, genereaza anumite efecte si comporta o anumita retroactiune. Daca se face o incursiune in evolutia umana se poate constata ca, in mod evident, ca omul a comunicat inca din p
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

E-referate.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat termenii si conditiile de utilizare pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles