CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT

Urca referatul tau

CERE REFERAT

Aplica

Noi ti-l trimitem direct pe mail

1) Notiunea de drept public si privat
(Drept și libertate), drept este înca de la începuturile dreptului si cum era si normal, romanii au fost primii în a defini cele doua tipuri de drept: ,,public
2) Drept financiar
(Drept și libertate), DREPTULUI FINANCIAR.      Reglementarea relatiilor financiare, potrivit necesitatilor, continutului si cuprin
3) Rudolf kjellen intemeietorul de drept al geopoliticii
(Drept și libertate), drept al geopoliticii      Întemeietorul de drept al geopoliticii este suedezul Rudolf Kjellen, profesor de stiinta statului la Universitatea suedeza Upsala. El foloseste termenul propriu-zis d
4) Drept civil - Probele
(Drept și libertate), drepturile și obligațiile acestora, precum și să stabilească faptele și împrejurările care au dat naștere conflictului. Afirmațiile, recunoașterile sau negările părților au, în cadrul unui proces civ
5) Drept contencios administrativ
(Drept și libertate), drept al său ori intr-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea in termenul legal a unei cereri, este indreptățită să obțină recunoașterea dreptu
6) Sisteme de drept
(Drept și libertate), Dreptul este sistemul normelor stabilite sau recunoscute de stat, in scopul reglementari relatiilor s
7) Drept fiscal
(Drept și libertate), drepturi si de obligatiuni reciproce prin exercitarea carora se realizeaza scopul normei juridice. Deci raportul juridic este o relatie sociala regle mentata de norma juridica. ... Normele dre
8) Drept fiscal european
9) Drept administrativ comparat
(Drept și libertate), dreptul: "Le juge a pur fonction d" appliquer le droit a la solution de litiges. ... L'administration est, elle aussi, soumise au droit, mais, contrairement au juge, elle agist de son propre mouvemen
10) Drept financiar - rezumat
(Drept și libertate), Dreptul financiar poate fi definit ca fiind format din totalitatea actelor normative care reglementea
11) Drept notarial
(Drept și libertate), drepturilor și ocrotirea intereŹselor, în conformitate cu legea". Din aceste dispoziții legale se poate desprinde și importanța deosebită a activității notariale și, implicit, a dreptului notarial
12) Drept international privat
(Drept și libertate), dreptului international privat având o structura proprie. Norma conflictuala nu reglementeaza în mod direct un raport juridic cu element strain, ci desemneaza norma direct aplicabila, solutionând as
13) Drept Roman - curs
(Drept și libertate), dreptului roman, din considerente pedagogice se poate face o distincție între izvoarele formale ale dreptului roman și izvoarele materiale ale d
14) Drept parlamentar - curs
(Drept și libertate), dreptul parlamentar este o subramură a dreptului constituțional instituțional și normativ. Față de dreptul constituțional substa
15) Stat de drept
(Drept și libertate), Drept constituțional și instituții politice” se evidențiază realizarea în practică a conceptului statului de drept, în conf
16) Elemente de drept - Administratia publica
(Drept și libertate), drept consecință emiterea unor acte legale și evitarea unor sesizări, reclamații sau contestații care pot conduce la nașterea unor litigii. Comunele și orașele au câte un primar și un vicepri
17) Drept administrativ - Principiile organizarii administratiei
18) Drept comercial - cursuri
(Drept și libertate), dreptului comercial 1. Autonomia de voință: - dreptul civil recunoaște libertatea contractuală – î
19) Drept administrativ - partea I
(Drept și libertate), drept administrativ și este adoptat sau emis în cadrul unui raport de drept administrativ. d) Actul administrativ este adoptat/emis de către o autoritate administrativă în vederea organ
20) Drept fiscal
(Drept și libertate), dreptul de proprietate asupra unei cote din bunurile cetătenilor, până la cuantumul impozitului datorat”, ceea ce arată caracterul de obligativitate pentru plata impozitului în inter
21) Drept comercial
(Drept și libertate), drept Mai mult decat oricare alta ramura de drept, dreptul comercial nu poate fi izolat, existand corelatii stranse cu multe alte ra
22) Drept contencios administrativ
(Drept și libertate), dreptului la apărare. Regimul juridic al actelor administrative Legalitatea si oportunitatea actelor administrative Legalitatea este principiul care determină activitatea organelor administratiei
23) Drept institutional comunitar
(Drept și libertate), drepturilor copilului. Promovează coeziunea economică, socială si teritorială, precum si solidaritatea între statele membre. Uniunea respectă bogătia diversitătii sale culturale si lingvistice s
24) Drept international privat
(Drept și libertate), dreptul international privat este un drept interna-tional se aduc următoarele argumente: - caracterul national al s
25) Drept international public
(Drept și libertate), Dreptul international public si dreptul international privat Dreptul international privat reglementează
26) Drept civil - Contracte speciale
(Drept și libertate), drepturilor. b) Conf. art. 1308 pct.1 C.civ., tutorii nu pot cumpăra bunurile persoanelor de sub tutela lor atâta timp cât socotelile definitive ale tutelei nau fost date si primite &n
27) Drept Civil - fituici
(Drept și libertate), dreptului civil de dreptul familiei. Dreptul familiei e ramura de drept care reglementeaza raporturile personale si
28) Aspecte de drept constitutional privind principalele institutii din sistemul de drept roman si sistemul de drept francez
(Drept și libertate), drept constitutional privind principalele institutii din sistemul de drept roman si sistemul de drept francez Relațiile dintre
29) Drept contraventional - metoda de reglementare in dreptul contraventional
(Drept și libertate), Drept contraventional - metoda de reglementare in dreptul contraventional Fiecare din aceste spații (direcții, dome
30) Drept in asistenta sociala
(Drept și libertate), drepturile familiei, copilului, persoanelor in varsta, persoanelor cu handicap si ale altor persoane care au nevoie de ajutor din punct de vedere financiar si tehnic, deoarece programele de asistenta
31) Drept international penal
(Drept și libertate), Dreptul internațional penal este o ramură a dreptului internațional public. Rolul acestuia &
32) Introducere in drept
(Drept și libertate), drept Clasificarea normelor juridice Pentru a intelege si a interpreta corect normele juridice, trebuie sa cunoastem in prealabil
33) Statul de drept si societatea civila
(Drept și libertate), drept si societatea civila Pornind de la originea etimologică a cuvântului stat, precizez ca acesta provine de la cuv&a
34) Drept comercial
(Drept și libertate), Drept comercial -Acordurile, tratatele si conventiile incheiate de Rominia pentru comert Acordul General pentru T
35) Drept procesual penal
(Drept și libertate), dreptul la un proces echitabil si dr. la aparare. In esenta, UP ii sunt aplicabile regulile desfasurarii procesului penal. In faza de UP se aplica toate regulile de baza ale procesului penal cu a
36) Drept international - recunosterea hotararilor straine
(Drept și libertate), dreptului, avand o actiune nelimitata in timp; 1 A se vedea Prof. univ. Dr. Ioan Les - "Tratat de drept procesual civil", editia a 5-a, cu referire la proiectul codului de procedura civila, editura
37) Drept international privat
(Drept și libertate), drept: delictul civil se produce pe un anumit teritoriu; rezultatul prejudiciabil apare fie intre frontierele statului unde s-a produs delictul, fie pe teritoriul altui stat, fie in ambele parti; viit
38) Drept administrativ - Primarul
(Drept și libertate), drepturilor si libertatilor fundamentale alecetatenilor, a prevederilor Constitutiei, precum si punerea in aplicare a legilor, a decretelor Presedintelui Romaniei, a hotararilor si ordonantelor Gu
39) Drept comercial roman
(Drept și libertate), drept comun. Legea precizeaza in art. 3: "Averea debitorului cuprinde totalitatea bunurilor si drepturilor patrimoniale ale acestuia - inclusiv cele dobandite in cursul procedurii stabilite de pre
40) Proprietate intelectuala - drept de proprietate industriala
(Drept și libertate), Drepturile morale ale inventatorilor Dreptul la calitatea de autor al inventiei - calitatea de autor al unei inventii difera de calitatea de inventator; - calitatea de autor al unei inventii nebrev
41) Drept funciar
(Drept și libertate), drept civil intelegem forma specifica de exprimare a normelor de drept civil ; norma de drept civil poate fi defini
42) Drept penal
(Drept și libertate), dreptul la viata. 3.Obiectul material consta in corpul victimei. 4.Subiect activ poate fi orice persoana. Daca faptuitorul are o anumita calitate - de exemplu - este conducator de vehicul cu tract
43) Drept constitutional comparat
(Drept și libertate), drepturile si libertatile, inclusiv mecanismele la care pot recurge in situatiile in care acestea ar fi nesocotite sau incalcate. Desemnarea regimurilor politice isi gaseste fundamentul intr-o anumita
44) Sisteme de drept comparat
(Drept și libertate), drept al statelor socialiste - sistemele juridice nationale ale acestor tari si-au reluat locul in cadrul marelui sistem de drept romano-germanic (R.D. Germana, Cehia, Slovacia, Polonia, Bulgaria, Ung
45) Drept penal special
(Drept și libertate), dreptului penal, este necesara incriminarea prin lege a fiecarei fapte de pericol social ca infractiune. Pentru aceasta, norma juridica penala contine, potrivit structurii sale,
46) Drept administrativ
(Drept și libertate), dreptului in cazuri determinate, datoria administratiei este aceea de a modela societatea in cadrul legilor si pe baza dreptului. In felul acesta, administratia apare ca o functie activa a statulu
47) Drept international public
(Drept și libertate), dreptul international public si dreptul intern constituie una dintre problemele de baza ale filozofiei juridice, avan
48) Drept vamal comparat
(Drept și libertate), drept vamal, in lucrarile multor specialisti parerile au fost impartite in doua idei principale, si anume afirmandu-se intr-o prima opinie ca activitatea vam
49) Drept economic
50) Notiuni de drept bancar
(Drept și libertate), dreptului bancar la alte ramuri de drept - cum ar fi dreptul civil, dreptul comercial sau dreptul financiar - ar echivala cu
51) Caiet de practica - drept
(Drept și libertate), drept civil, drept penal, drept de procedura civila, drept de procedura penala).
52) Drept administrativ european
(Drept și libertate), dreptul administrativ european intr-un drept administrativ aplicabil doar institutiilor comunitare si un drept administrativ propagat in exterior si aplicabil i
53) Drept intrenational public
(Drept și libertate), drepturilor si obligatiilor strainilor, conditiile in care acestia pot intra, ramane si parasi teritoriul statului s.a. Tratamentul aplicabil stranilor cunoaste mai multe forme, rezultate din pract
54) Notiuni generale despre drept
(Drept și libertate), Dreptul procesual civil, cuprinde norme juridice ce reglementeaza activitatea de judecare a cauzelor
55) Actele de drept administrativ
(Drept și libertate), drept administrative nu pot exista in afara unuia, a unora sau a tuturor acestor elemente, in mod contrar fiind
56) Examen drept
(Drept și libertate), dreptul de azil; -persoanele straine care se bucura in Romania de imunitate de jurisdictie.12. Principiul activitatii legii penale.-legea penala se aplica infractiunilor numai in timpul cat ea se afl
57) O intoducere in drept si economie
(Drept și libertate), dreptului? Ca si iepurele in Australia, economia a gasit o nisa libera in "ecologia intelectuala" a dreptului si a umplut-o rapid. Pentr
58) Drept civil
(Drept și libertate), drept.Reprezentativitatea - presupune ca poporul titular al suveranitatii, deleaga intreaga putere organului reprezentativ. Deputatii si senatorii apar ca reprezentanti ai natiunii. Separatia puter
59) Drept administrativ
(Drept și libertate), dreptului de comanda unor puteri delegate, cum sunt puterea legislativa, executiva si judecatoreasca. In conceptia constitutionala clasica, administratia publica reprezinta actiunea mputerii execut
60) Drept european al mediului
61) Drept administrativ in Spania
62) Drept constitutional si institutii politice
(Drept și libertate), dreptului constitutional de celelalte ramuri de drept si identificarea locului sau in cadrul sistemului de drept
63) Institutii de drept public si privat
(Drept și libertate), drept" este folosita in trei sensuri, respectiv dreptul obiectiv, dreptul subiectiv si stiinta dreptului. Dreptul
64) Drept economic
(Drept și libertate), drept.Trasaturile normei juridice sunt: norma juridica este o regula de conduita generala, abstracta, tipica, impersonala, de aplicabilitate repetata intr-un numar nelimitat de cazuri; norma jurid
65) Ziaristul italian care s-a dat drept roman - Italia o ia in directia xenofobiei
(Drept și libertate), drept Roman Ladu, nascut in 1970 la Bucuresti si expulzat din Italia. Identitatea este falsa, dar decretul de expulzare este adevarat.
66) Notiuni generale de drept administrativ
(Drept și libertate), dreptului administrativ este cel de ordine publica prin care se intelege un minimum de conditii necesare pentru o viata sociala acceptabila. Ordinea publica este ansamblul regulilor care asigura sigu
67) Drept procesual civil
(Drept și libertate), drepturile si indatoririle magistratilor, raspunderea disciplinara a acestora;compunerea si constituirea completelor de judecata si legat de aceasta incompatibilitatea, abtinerea si recuzarea. Fir
68) Teste drept constitutional
(Drept și libertate), dreptului constitutional a impartit constitutiile in patru categorii: carte concedate, pacte, statute si conventii.Care tip de constitutie presupune consultarea cetatenilor pentru a se pronunta prin D
69) Drept civil - notiuni introductive
(Drept și libertate), drept civil se cunosc mai multe definitii date dreptului civil. Astfel, un autor de certa recunoastere stiintifica,
70) Drept roman
(Drept și libertate), drept fata de celelalte norme sociale. Dar, spre desosebire de celelalte popoare ale antichitatii, romanii au depasit aceasta confuzie. Inca din epoca veche, mai exact din vremea Legii celor
71) Drept administrativ si administratie publica contemporana
72) Adoptarea actelor de drept administrativ
(Drept și libertate), drept administrativ sunt acte juridice unilaterale emise in cadrul activitatii executive de organe de stat in calitatea lor de subiecte special investite cu atributii de realizare a puterii de stat [1
73) Drept administrativ
74) Dreptul muncii - ramura de drept autonoma
75) Un domnitor viteaz si drept - Vlad Tepes
76) Drept penal si procedura penala
(Drept și libertate), dreptului penal, cum sunt: principiul raspunderii subiective si principiul legalitatii incriminarii. De asemenea, prin aceasta definitie sunt puse in evidenta de catre legiuitorul nostru penal aspe
77) Drept procesual civil
(Drept și libertate), dreptul de a conduce dezbaterile in cadrul sedintei de judecata. Ceilalti membri ai completului, desi au aceleasi drepturi ca si presedintele completului, pot interveni in dezbateri numai prin inter
78) Aspecte de drept comparat privind guvernul
79) Drept civil - succesiuni si testamente
(Drept și libertate), drepturi si obligatii cu continut patrimonial care a apartinut unei persoane fizice decedate. Felurile succesiunii (in intelesul de dobandire sau transmitere a proprietatii). Potrivit art. 650 C. c
80) Drept civil - partea generala
(Drept și libertate), dreptului obiectiv, dreptul civil cuprinde totalitatea normelor juridice care reglementeaza, pe de o parte, acele ra
81) Elemente de drept
(Drept și libertate), drepturile si obligatiile subiectilor participanti la raporturile sociale , iar aceasta dispozitie poate impune savarsirea une
82) Drept si legislatie economica
(Drept și libertate), drepturile sale sunt exercitate de parinti sau tutore Minorul de 14 ani -16 ani are capacitate de exercitiu restransa - incheie acte juridice cu incuviintarea p
83) Drept succesoral
(Drept și libertate), dreptul roman - cel despre a carui mostenire / bunuri este vorba)Persoanele care dobandesc patrimonial defunctului se munesc mostenitori sau succesori sau erede, erezi, coerezi - termen livresc.
84) Drept diplomatic si consular
(Drept și libertate), Drept diplomatic Definitie. Este ramura a dreptului international public ce are ca obiect normele si practica ce reglementeaza relatiile externe ale statelor si ale altor subiecte de drept internatio
85) Drept bancar
86) Drept funciar
87) Relatia stat-drept
(Drept și libertate), Dreptul este "totalitatea conditiilor in care vointa libera a fiecaruia poate coexista cu vointa libera a tuturora, in
88) Elemente de drept constitutional si institutii publice
(Drept și libertate), Dreptul este definit ca ansamblul regulilor de conduita, instituite sau sanctionate de stat, reguli c
89) Relatia Stat - Drept
(Drept și libertate), Dreptul este "totalitatea conditiilor in care vointa libera a fiecaruia poate coexista cu vointa libera a tuturora, in
90) Drept financiar si fiscal - test
(Drept și libertate), dreptului financiar sunt: a. comune cu alte ramuri de drept si specifice b. numai comune cu alte ramuri de drep
91) Drept administrativ - test
(Drept și libertate), drepturile unei persoane sa revoce actul administrativ si sa repare pagubele produse b. sa urmareasca proiectarea si realizarea investitiilor din sistemul ministerelor c. sa participle la sedintel
92) Relatia dintre stat si drept
93) Drept penal roman - detentiunea pe viata
(Drept și libertate), dreptului penal este folosit sub mai multe acceptiuni .Intr-o acceptiune infractiunea este o fapta a omului prin care se infrange o norma
94) Drept procesual penal
(Drept și libertate), drept, a persoanei, a drepturilor si libertatilor acesteia, prevenirea comiterii infractiunilor si educarea cetatenilor in spiritul respectarii legii. Trasaturile procesului penal sunt: 1. insusi
95) Drept penal - omorul calificat
96) Drept constitutional si administrativ
(Drept și libertate), dreptul ar fi limitat numai la starea de "bine", aceasta stare ar obtine-o numai cel mai tare in detrimentul celui mai slab, iar "binele" pentru cel tare ar fi insotit de "raul" pentru cel sla
97) Drept international privat
(Drept și libertate), dreptului international privat in norme conflictuale si norme materiale. Cele mai importante categorii de norme materiale apartinand dreptului international privat sunt cele care reglementeaza co
98) Drept constitutional
(Drept și libertate), dreptate care trebuie sa fie baza oricarei activitati. Acest sentiment ii determina pe oameni sa caute intotdeauna o justificare a activitatii lor, sa legitimeze actul lor, sa-l incadreze in regulile
99) Drept constitutional si administrativ
(Drept și libertate), dreptate care trebuie sa fie baza oricarei activitati. Acest sentiment ii determina pe oameni sa caute intotdeauna o justificare a activitatii lor, sa legitimeze prin aceasta actul lor, sa-l incadreze
100) Drept constitutional si administrativ
(Drept și libertate), dreptul ar fi limitat numai la starea de "bine", aceasta stare ar obtine-o numai cel mai tare in detrimentul celui mai slab, iar "binele" pentru cel tare ar fi insotit de "raul" pentru cel sla
101) Introducere in drept
(Drept și libertate), dreptul este totodata o stiinta social-umana, iar stiinta dreptului studiaza juridicul in toate formele sale de manifestare, dimen
102) Drept administrativ
(Drept și libertate), drept" te gandesti ca neconditionat acel stat este supus absolut "domniei legii", astfel incat cea mai mica abatere sa fie sanctionata de "gardienii" institutional
103) Notiuni generale de drept
(Drept și libertate), dreptul asigura imbinarea necesitatii cu libertatea pe baza unor norme legale ceea ce reprezinta dreptul obiectiv, care in sensul lui Max Weber are un caracter imperativ, asigurand realizarea libertat
104) Raportul juridic de drept al afacerilor
(Drept și libertate), drepturi si obligatii. Ea incepe la nasterea persoanei si inceteaza odata cu moartea acesteia. Capacitatea de exercitiu este aptitudinea persoanei de a inchei
105) Mijloacele de drept civil
(Drept și libertate), drepturilor si obligatiilor decurgand din brevet de catre parat trebuie sa fi fost savarsite numai din culpa, iar nu cu intentie; 2. prejudiciul pe care l-ar suferi paratul daca ar pune in executar
106) Drept comercial
(Drept și libertate), dreptul comercial ca o disciplina care cuprinde normele juridice ce reglementeaza activitatea comerciala adica producerea si circulatia marfurilor, executarea de lucrari si prestari de servicii. N
107) Introducere in drept
(Drept și libertate), drept care se stabileste in baza practicii indelungate sau a unei atitudini in anumite relatii sociale. Comportarea similara
108) Drept administrativ - functionarul public
(Drept și libertate), dreptul penal.
109) Drept penal - delapidarea
(Drept și libertate), drepturi a caror valorificare este legata de detinerea respectivelor inscrisuri. Prin 'alte bunuri" se inteleg bunurile mobile corporale altele decat banii ori valorile asimilate acestora , care
110) Subiectele pentru examen drept penal
(Drept și libertate), drept penal, succint si foarte clar. 01. Articolul 186.Furtul 02. Articolul 187. Jaful 03. Articolul 188. Talharia 04. Articolul 189. Santajul 05. Articolul 190. Escrocheria 06. Art
111) Drept Funciar - Structura proprietatii agrare
(Drept și libertate), drept rasplata pentru serviciile aduse domnitorilor, erau denumite mosii acestea incluzand si satele cu locuitorii lor. Taranii liberi detineau o parte din terenurile agricole dar dreptul lor de pr
112) Celula
(Drept și libertate), drept unitati moleculele. Moleculele sunt grupari de atomi. Atomii sunt legati prin forte chimice. Dintre elementele chimice, carbonul este nelipsit din substantele organice. Compusii carbonului sunt
113) Inima
(Drept și libertate), drept, separate prin orificiul atrioventricular drept.      Atriul drept primeste sange venos din marea circulatie prin orificiile venei cave superioare si al venei cave inferioare.
114) Contenciosul administrativ
(Drept și libertate), drept, de aplicarea a doua principii: principiul respectarii drepturilor legal dobândite si principiul obligativitatii Statului de a asigura executarea hotarârilor judecatoresti. Este necesar ca perso
115) Curtea europeana a drepturilor omului
(Drept și libertate), drepturilor omului in Romania a inregistrat in ultimii ani o evolutie demna de remarcat atat in ceea ce priveste elaborarea si adoptare
116) Eroarea - viciu de consimtamant
(Drept și libertate), drept, fie de fapt, legea nu distinge) poate, sa fie ceva mai mult decat un viciu; ea poate sa fie o cauza de dezacord, si atunci contractul nu s-a putut forma, pentru ca lipseste acordul. Dezacordul
117) Cazul kovacs
(Drept și libertate), dreptat spre locuinta învinuitei Kovacs Ana, care urma sa-i ghideze la locuinta viitoarei victime. Împreuna cu aceasta s-au îndreptat spre locuinta partii vatamate, pe care inculpatul Bârcea Sorin a s
118) Reprezentarea si procura
(Drept și libertate), dreptul de a încheia acte juridice în numele și pe contul primului. Altfel spus, procura este un act (document) unilateral care materializează manifestarea de voință a reprezentatului și care concreti
119) Despre libertate
(Drept și libertate), drepturi si libertati individuale pe care, însa, daca nu le foloseste, statul îsi aroga dreptul de a i le retrage, ba chiar de a-i nega chiar si conditia de simplu cetatean. Este o viziune aparte în c
120) Familia si dreptul roman
(Drept și libertate), drept gentilic roman intr-un drept de cetate. Pe parcurs, Legile celor 12 table s-au transformat o data cu modalitatile de guvernare si structura societatii.      Dreptul gentilic:      - avea c
121) Drepturile omului
(Drept și libertate), Drepturile omului reprezinta principalele conditii care permit fiecarei persoane sa-si dezvolte si sa-si
122) Contractul de factoring
(Drept și libertate), drept scop luarea la evidenta de catre Banca Nationala a Moldovei a obligatiilor care deriva din operatiunile mentionate ca rezultat al notificarii de catre rezidenti a acestor operatiuni. (6) Sint
123) Liviu rebreanu - padurea spanzuratilor (caracterizarea lui apostol bologa)
(Drept și libertate), Drept în fata lucea tainic Luceafarul vestind rasaritul soarelui. Apostol îsi potrivi singur streagul cu ochii însetati de lumina rasaritului.".       Apostol Bologa moare ca un erou. El întruchipe
124) Mihail sadoveanu (universul operei)
(Drept și libertate), dreptatind caracterizarea lui George Calinescu care aprecia ca "esenta operei lui Sadoveanu sta in dimensionalitate, in granduare". Raportat la curentele literare, Mihail Sadoveanu a fost caracterizat
125) Scoala ardeleana
(Drept și libertate), drepturi cu celelalte ce intrau in componenta Imperiului Habsburgic.       Preluan esenta iluminismului european, reprezentantii Scolii Ardelene au asezat la temelia programului lor de lupta princi
126) Octavian goga - din larg
(Drept și libertate), drept mesaj de întoarcere adresat eului liric. În ciuda acestui "chiot al patimilor", eul liric nu se întoarce ci urca, urca tot mai sus. În urma sa, "în adâncime", viata îsi întinde hora, fara nici u
127) uniunea europeana
(Drept și libertate), drept suport solidaritatea. Principalele obiective sunt: - promovarea progresului economic si social (piaţă unica a fost instituita in 1993, iar moneda unica a fost lansata in 1999); - sa
128) Conflictele de legi
(Drept și libertate), dreptului internaţional privat, deoarece poate apare numai în raporturile juridice reglementate de această ramură de drept. Existen
129) Dimensiunea economica a inegrarii Romaniei in UE
(Drept și libertate), drept suport solidaritatea. Principalele obiective sunt: - promovarea progresului economic si social (piaţă unica a fost instituita in 1993, iar moneda unica a fost lansata in 1999); - sa
130) Junimea
(Drept și libertate), drept, Vasile Pogor,de 30 de ani, docotor în drept, Theodor Rosetti,de 26 de ani, doctor în drept, cel care propune numele societății, Iacob Negruzzi,fiul lui Constantin Negruzzi, de 20 de ani, docto
131) Utilizarile resurselor naturale
(Drept și libertate), drept combustibil apoi ca lubrifiant și materie primă în chimie. Utilizarea în procesul de combustie este conferită de randamentul energetic deosebit de mare, dispunând de o putere calorică cup
132) Promovarea diversitatii etnice in Romania
(Drept și libertate), drept de reprezentare automata care stipuleaza: "organizatiile cetatenilor apartinand minoritatilor nationale, care nu intrunesc in alegeri numarul de voturi pentru a fi reprezentate in Parlament, au
133) Comisul Ionita - Hanu Ancutei
(Drept și libertate), dreptate,s-a dus s-o caute la Voda,in legatura cu mostenirea stramoseasca. Spirit deschis si inzestrat cu umor,el a avut curajul sa nu-si ia vorba inapoi in fata domnitorului, trezind hazul si castiga
134) Napoleon Bonaparte
(Drept și libertate), drept judecator si a intrat in aristocratia Franceza drept conte. Sub influenta familiei sale, Napoleon a fost educat pe cheltuiala regelui Louis al XVI- lea la Brienne si la Scoala Militara din Par
135) Inima
(Drept și libertate), drept si stâng, sunt camerele de primire a sângelui. Acestea colecteaza sângele adus de vene. Camerele inferioare ale inimii, ventriculul stâng si drept, au rolul unor pompe puternice. Ele împing sâng
136) Efectul culturii asupra omului - eseu
(Drept și libertate), drept operă literară numai acele pline de metafore, rime sau alte elemente ale literaturii. Deci cele 44 foi A4 scrise cu creionul de Einstein drept primă dezvoltare a teoriei relativității restrânse
137) Anatomia si fiziologia inimii
(Drept și libertate), drept b. Pulmonare Sunt doua vene pulmonare drapte si doua stangi. Prin intermediul acestora sangele este condus din ventriculul drept in plamani pentru a fi oxigenat 2. Atrii Rol fiziologic
138) Continutul principiului oficialitatii in procesul civil
(Drept și libertate), drept si dreptul procesual civil este guvernat nu numai de norme de drept, ci si de principii ale dreptului procesual civil . Datorita importantei lor, unele din principiile procesului civi
139) Drepturile functionarilor publici
(Drept și libertate), drepturilor funcţionarilor publici trebuie să subliniem că, aşa cum se susţine în realitatea j
140) Hector Malot
(Drept și libertate), Drept. +A inceput sa scrie in perioada studentiei. 2 A scris: +romane realiste :Singur pe lume,Doctorul Claude,In familie,Victimele dragostei,Kalberis ; +opera autobiografica :Romanul
141) Prescrisptia Extinctiva
(Drept și libertate), drept și, respectiv extinctivă sau eliberatorie, când permite exonerarea debitorului de îndeplinirea unei obligații prealabile. În ambele cazuri timpul este elementul cheie esențial, servind fie la do
142) Polimerizarea stereospecifica
(Drept și libertate), Drept urmare, creste continutul în faza cristalina pâna la 94%, iar proprietatile termomecanice ale acestui material plastic sunt considerabil îmbunatatite. Polietilena obtinuta prin procedeul Zieg
143) Caracterizarea personajului unei nuvele-Popa Tanda
(Drept și libertate), drept, cumpatat, ca si cand ar citi din carte >> (remarcam epitetele si comparatia). Naratorul ii gaseste si defecte pe care le prezinta de asemenea direct. Parintele Trandafir este prea aspru in r
144) Iluminismul
(Drept și libertate), drepturi cu celelalte ce intrau in componenta Imperiului Habsburgic. Preluand esenta iluminismului european, reprezentantii Scolii Ardelene au asezat la temelia programului lor de lupta principiile
145) Abcesul pulmonar
(Drept și libertate), drept si stang, fiind asezati in cavitatea toracica de o parte si de alta a medianului. Culoarea plamanilor variaza cu varsta si cu substantele care sunt inhalate: - la fumatori si la cei care l
146) Imperiu si papalitate
(Drept și libertate), drept capi ai crestinatatii, iar conflictele dintre ei au afectat istoria Europei pana in vremurile noastre. In secolele agitate ce au urmat dupa caderea Impe
147) Apararea drepturilor de autor
(Drept și libertate), drepturilor de autor și celor conexe. Se consideră încălcare cazul,cînd în calitate de autor este indicată persoana ce a adus un aport tehnic,fina
148) Drepturile conexe
(Drept și libertate), drepturile interpreților,producătorilor de fonograme și a organizațiilor de difuziune,definește fonograma drept o exprimare exclusiv sonoră a sunetelor unei interpretări sau a altor sunete. P
149) Accizele
(Drept și libertate), drept combustibil se datoreaza bugetului de stat o acciza la nivelul celei datorate pentru motorina. Pe langa produsele accizabile de mai sus orice produs destinat a fi pus in vanzare sau u
150) Cernobal
(Drept și libertate), drept consecință a accidentului nuclear de la Cernobâl? În timp ce Agenția Internațională pentru Energie Atomică estimează un număr de 4.000 de decese, Academia de Știință din Rusia înregistrează pest
151) Izvoarele dreptului international privat
(Drept și libertate), DREPTULUI INTERNATIONAL PRIVAT Dreptul international privat are atat izvoare interne, cat si izvoare inter
152) Petrol
(Drept și libertate), drept surse de combustibili va fi supusa foarte curand,fara indoiala,unor limite drastice. Pe de o parte se vor dezvolta alte mijloace de producere a energiei ,mai rentabile si mai lipsite de efecte s
153) Drepturile cetatenilor in UE
(Drept și libertate), Dreptul la integritatea persoanei “Orice persoană are dreptul la integritate fizică și psihi
154) Romantismul
(Drept și libertate), drept curent literar pot fi rezumate prin:cultivarea sensibilitatii si fanteziei creatoare, complexitatea personalitatii umane, evaziunea in trecut, istorie, vis, contemplarea naturii infatisata sub l
155) Ipoteca
(Drept și libertate), drept real accesoriu asupra unui imobil al debitorului. II. Caracterele generale ale ipotecii Indiferent de felul ei, ipoteca prezintă următoarele caractere generale: 1. ipoteca este un drep
156) Afectiuni ale inimii
(Drept și libertate), drept se produce blocul de ramură drept, iar în ventriculul stâng – blocul de ramură stâng. Cauze: cel drept poate fi congenital fără semnificație patologică; ambele pot apărea în: cardiopatie i
157) Miscari feministe
(Drept și libertate), drepturi legale, dar chiar si in aceste civilizatii, barbatii, considerati sexul superior, aveau mai multe drepturi. Revendicari initiate Cerinta egalitatii in drepturi a femeilor a aparut prima d
158) Anti-daca de Kostas Varnalis
(Drept și libertate), drept; De-ti place in iubire cu ura sa izbesti Si totusi iti pui masca de sfant si de intelept; De te tarasti ca viermii si-n visuri nu-ti iei zborul Si numai interesul il sui la rang de tel
159) Orasul si statul in evul mediu
(Drept și libertate), drept centru si citadela unui nou oras. Marile catedrale erau elemente urbane esentiale, in a caror construire si finantare se implica de obicei intreaga comunitate. Contributiile generoase ale mireni
160) Scoala ardeleana - iluminismul romanesc
(Drept și libertate), dreptului national si al contractului social. Actiunea politica si culturala a Scolii Ardelene este indrumata de operele istorice si filologice ale lui Samuil Micu, Gheorghe Sincai, Petru Maior si I
161) Sistemul stiintei dreptului
(Drept și libertate), dreptului studiază juridicul în toate , formele sale de manifestare. Prin tradiție, prin conținut și prin obiectul său, știința dreptului (științele juridice) aparține de sistemul științelor
162) Democratia
(Drept și libertate), drepturilor, puterea a fost încredintata unui parlament ales in mod liber de cetatenii cu drept de vot, iar in S.U.A., in 1787, a fost adoptata prima constitutie moderna. In secolele urmatoare, sistem
163) Nectarul - Siguranta alimentara si nutritie umana
(Drept și libertate), drept scop corectarea calitatilor senzoriale si a unor proprietati fizice ale produselor. Omogenizarea – asigura obtinerea unei suspensii stabile in timp si, suplimentar, obtinerea unei imbunat
164) Serviciul diplomatic in Republica Moldova - eseu
(Drept și libertate), drepturi depline a societatii internationale. Devenind subiect de drept international Republica Moldova a initiat procesul de stabilire a relatiilor diplomatice cu alte subiecte de drept internatio
165) Thales din Milet - biografie
(Drept și libertate), drept. Atribuirea primelor patru teoreme lui Thales provine de la Proclos, care se baza pe o afirmație a lui Eudemos. Cea de-a cincea teoremă este citată din Diogenes din Pamphila din secolul I.Te
166) Testamentul politic al lui Nicolae Iorga - R M Crisan
(Drept și libertate), dreptau încoace”. „Ba(;) chiar un rector al Universității din Atena a susținut că un popor de(;) milioane de țărani ai cărui membri sunt legați prin aceeași limbă, același port, aceleași
167) Momente importante ale Istoriei
(Drept și libertate), drept sa hotarasca asupra soartei sale. In felul acesta, la 1 decembrie 1918 , Adunarea constituanta a romanilor a hotarât in unanimitate unirea Transilvaniei cu România. Factorul hotarâtor care a
168) Anemia infectioasa ecvina
(Drept și libertate), drept tipar pentru enzima reverstranscriptaza virala ce catalizeaza formarea unei copii de ADN (ADN provral) care se poate amesteca cu materialul genetic al celulei gazda. In conditii optime ADN-ul
169) Izvoarele dreptului administrativ
(Drept și libertate), drept vorbindu-se despre sistemul normativității juridice ,care nu trebuie confundat cu sistemul dreptului ,ierarhizarea făcându-se după forța juridică . Forța juridică a unui izvor scris de drept
170) Proprietatile formelor geometrice
(Drept și libertate), drept al triunghiului, se notează cu H. • linia mijlocie –segmentul care unește mijloacele a două laturi ale triunghiului. Linia mijlocie a unui triunghi este paralelă cu cea de a trei
171) Curentul dreptului natural
(Drept și libertate), dreptului natural are o istorie lunga: în daoism, la sofisti, la Platon, la stoici, la Cicero, în tomism și
172) Solutionarea pasnica a diferendelor internationale
(Drept și libertate), drept juridice, altele denumite elegant politice fundamentate pe varii pretentii fara contestatie de drept, au dus deseori la conflicte violente cu urmari dintre cele mai grave asupra echilibrului int
173) Istoria sistemului politic francez
(Drept și libertate), drept și valorile umane. a)Constituanta a reprezentat, de fapt, adunarea care refuzase să se supună somației regelui și care și-a propus sa elaboreze o nouă constituție pentru Franța. Acele cunoscu
174) Incursiuni culinare internationale - bucataria italiana, spaniola, chinezeasca si franceza
(Drept și libertate), drept baza.
175) Povestirea in rama - Fantana dintre plopi
(Drept și libertate), dreptat spre hanul Ancutei insa l-a ocolit si s-a dus direct la fantana,unde a gasit-o,asteptandu-l,pe frumoasa tiganca.I-a promis fetei ca-i va aduce o scur
176) Rezolutiunea conventionala si judiciara a contractului de vanzare - cumparare comerciala
(Drept și libertate), drept, aflându-ne în situația unei imposibilități fortuite de executare. În raporturile comerciale nu este necesară punerea în intărziere a debitorului , întrucăt acest
177) Codul civil - izvor al dreptului civil roman
(Drept și libertate), drepturi (inclusiv politice). Cercetarea paternitatii copiilor era interzisa, sub pretextul apararii familiei legale; chiar recunoscut de tata, fiul natural putea avea doar beneficiul starii civile da
178) Problema determinismului in stiintele contemporane ale naturii
(Drept și libertate), drept că anumite formulări imprecise au lăsat să se întrevadă o tendință de a identifica determinismul în general cu cel mecanic, cauzalitatea în general cu cauzalitatea mecanică. De aici, poate, și d
179) Istoricul fundamentelor dreptului civil
(Drept și libertate), dreptului civil, vânzătorul răspunde pentru vicii numai in două situații: când atribuie lucrului c
180) Notiunea de drepturi fundamentale
(Drept și libertate), drepturilor (1689). În conformitate cu Habeas corpus, la solicitarea arestatului sau a oricărei alte persoane, tribunalul trebuia sa emită un mandat de aducere a arestatului, putând hotă
181) Popa Tanda - momentele subiectului si caracterizarea personajului principal
(Drept și libertate), drept pild? în final. Caracterizarea personajului principal Preotul Trandafir,zis popa Tanda,este personajul principal al nuvelei.Chipul preotului ardelean este construit de Slavic
182) Drepturile Copilului
(Drept și libertate), Drepturile Copilului Dreptul copilului la viata Dreptul copilului la viata a fost stipulat de catre
183) Consideratii generale privind talharia
(Drept și libertate), drept asupra bunului care i-a fost sustras, însușit sau distrus prin comiterea infracțiunii. Pentru asigurarea drepturilor patrimoniale, legea penală apără situații existente, modificarea lor
184) Plamanii
(Drept și libertate), drept este situată pe un plan mai înalt decât baza plămânului stâng. Prin intermediul diafragmei, baza plămânului stâng are raporturi cu splina, fundul stomaculu
185) Volei - lovitura de atac
(Drept și libertate), drept prin urmatoarele elemente: intoarcerea trunchiului spre partea bratului neindemanatic se face dupa saritura, iar aterizarea cu talpile paralele cu linia de centru, varfurile orientate pe partea
186) Teoria controlului administratiei publice - Controale administrative si politice
(Drept și libertate), dreptul de control al instanțelor judecătorești asupra actelor administrative emise de autoritățile publice, inclusiv de autoritățile administrației publice, care sunt o specie de autorități publice.
187) Dumnezeu in conceptia filozofilor
(Drept și libertate), drept si frumos; ea zamisleste in domeniul vizibil lumina pe domnul acesteia, iar in domeniul inteligibil chiar ca domneste, producand adevar si intelect”. Pentru filosoful Platin (sec.III e
188) Dreptatea
(Drept și libertate), drept. Un sef care acorda prim subordonatilor sai in functie de relatiile de rudenie sau prietenie cu ei este nedrept; o lege care discrimineaza oamenii in functie de conditile politice sau religioase
189) Competenta materiala a instantelor judecatoresti
(Drept și libertate), drept comun, competența teritorială alternativă și competența teritorială exclusivă, după cum cererea se introduce la instanța de drept comun din punct de vedere teritorial, reclamantul având po
190) Drepturile si libertatile social economice si culturale
(Drept și libertate), Drepturile si libertatile social-economice si culturale Ocrotirea sanatatii continand obligatii pent
191) Identificarea persoanei fizice dupa nume si domiciliu
(Drept și libertate), drept personal nepatrimonial. Ținând seama că în articolul nr.12 alineat 1 din Decretul nr.31/1954 se arată că orice persoană are “dreptul la numele stabilit sau dobândit potr
192) Notiunea normei juridice
(Drept și libertate), dreptului este o regulă de conduită, instituită de puterea publică sau recunoscută de aceasta, a cărei respectare este asigurată la nevoie prin forța corectivă a statului” Notiunea normei ju
193) Tratamentul penal al minorilor in dreptul penal comparat
(Drept și libertate), dreptare” cu caracter de prevenire, prevăzute de dreptul comun, și anume, internarea într-un spital de psihiatrie, trimiterea într-o instituție cu regim privativ de libertate sau su
194) Platile internationale prin acreditiv
(Drept și libertate), Drept Internațional, ceea ce i-a conferit un caracter mondial. De precizat că la elaborarea textului adoptat în 1974 au fost luate în consideŹrare sugestiile formulate de instituții
195) Importanta gestionarii riscurilor bancare
(Drept și libertate), drept rezultat prestarea de catre institutia financiara a unei game largi de servicii. Unele din aceste servicii sunt noi si personalul este lipsit de experienta, iatr altele presupun operarea pe piet
196) Suspendarea contractului de munca prin act unilateral al patronului
(Drept și libertate), drept încorporează situațiile cele mai numeroase și operează, indiferent de existența unei manifestări de voință a păților, în cazurile prevăzute de lege. Există situații în care sa
197) Institutia juridica a casatoriei la musulmani
(Drept și libertate), drept stăpân atotputernic:împlinirea prescrițiilor coranice este o garanție a fidelității față de acest pact.Alături de Coran,exemplul profetului Mohammed constiuie sursa din care se inspi
198) Clorura de vinil
(Drept și libertate), drept catalizator. Gazele de cracare sunt formate din: -clorura de vinil 42-44%; -dicloretan netransformat 33-35%; -acid clorhidric 23-25%. Acest amestec este mai intai supus condensarii pent
199) Postmodernismul in poezia Georgica a IV- a - Bacalaureat
(Drept și libertate), drept caracteristică absența indicilor persoanei (nu există eu liric, iar mai târziu, în a doua jumătate a poeziei există un joc de perspective, prin folosirea persoanei I și a II-a, mai a
200) Anatomia si fiziologia ficatului
(Drept și libertate), drept și unul stâng. Separația lor e indicată pe fața diafragmatică a organului prin inserția ligamentului falciform. Acest ligament e situat in planul medio-sagital al corpului, a
201) pedepse persoane juridice
(Drept și libertate), drept public și anume: statul; autoritățile publice; instituții publice ce desfășoară o activiate ce nu poate fi desfășurată de o persoană juridică de
202) Aparatul cardiovascular - Inima
(Drept și libertate), drept si numai 2 in ventriculul stang. -de ordinal II –care se insera prin ambele capete pe peretii ventriculari; -de ordinal III – care adera pe toata intinderea lor de pere
203) Dreptul afacerilor
(Drept și libertate), dreptului studiază si cercetează cele mai importante aspecte ale statului, dată fiind legătura indisolubilă dintre drept si stat. Statul si dreptul sunt fenomene sociale speciale ce nu pot fi studi
204) Dreptul afacerilor
(Drept și libertate), dreptului afacerilor cu alte discipline Raporturile și interdependența dintre dreptul afacerilor și alte ramuri de d
205) Obligatii - contracte
(Drept și libertate), drepturi si obligatii care nu au existat anterior încheierii lor; - contracte translative – acele contracte prin care are loc transmiterea unui drept patrimonial, de la transmitător la do
206) Euro - avantaje si dezavantaje
(Drept și libertate), drept cele mai obișnuite răspunsuri la întrebarea „De ce fac ei acest lucru?". în conformitate cu Raportul Werner din 1970, în care Uniunea Economică și Monetară a fost pentru
207) Contabilitatea persoanelor juridice
(Drept și libertate), drept constituit de trei sau mai multe persoane care, pe baza unei întelegeri, pun în comun si fără drept de restituire contributia materială, cunostintele sau aportul lor în muncă p
208) Introducere in dreptul comparat
(Drept și libertate), Dreptul metropolei adoptat de colonii. Dreptul metropolei a fost impus în colonii de statele colon
209) Inima - motorul organismului
(Drept și libertate), drept, acesta se contractă și sângele trece în ventriculul drept prin valva tricuspidă.Contracția ventriculului drept expulzează sângele în artera pulmonoară prin valvele pul
210) Aspecte teoretice si practice privind relatia prefect - autoritati ale administratiei publice comunale
(Drept și libertate), Dreptul de tutelă asupra structurilor teritoriale deconcentrate reprezintă un drept a cărui natură pr
211) Povestea porcului
(Drept și libertate), drept numite cărțile “Măgarului de aur”, pentru cursivitatea lor. Talentat și inovator, Apuleius ne oferă, alături de Petronius, reperele exemplare ale începuturilor prozei europene.
212) Organizarea si desfasurarea alegerilor locale
(Drept și libertate), drept de vot. Identificarea si nominalizarea alegatorilor(cetatenilor cu drept de vot) se infaptuieste prin intocmirea listelor electorale.Aceasta operatie se deruleaza in considerarea a doua regul
213) Biserica in timpul lui Constantin cel Mare
(Drept și libertate), dreptul si posibilitatea de a supraveghea si tine in friu paginismul, in interesul crestinismului insusi. Daca imparatul ar fi renuntat atunci la el, isi ridica un rival periculos, care ar fi putut sa
214) Imnul lui Stefan cel Mare - demonstratie
(Drept și libertate), drept model, catre un sentiment, catre o idee, fara a se astepta insa vreun raspuns.Invocatia retorica este de obicei o formula solemna care confera textului literar granduare. In literature romana
215) Sistemul digestiv - prezentare power point
(Drept și libertate), drept si stang.La partea anterioara a santului longitudinal drept se afla vezica biliara iar in partea posterioara vena cava inferioara .Santurile de pe fata inferioara delimiteaza 4 lobi: drept,stang
216) Orasul Viena
(Drept și libertate), drept capitala Imperiului Austro-Ungar, Viena este un oras încărcat de istorie. În oras se află multe palate celebre precum palatul Schnnembrun, construit de familia de H
217) Legea aplicabila contractului de comert international
(Drept și libertate), drepturilor dobândite de către terți (art. 76 din Legea nr. 105/1992). Potrivit punctului de vedere al unui autori, obiectul voinței partenerilor contractuali nu este determinarea legii compe
218) Jurisdictia penala internationala
(Drept și libertate), dreptului international, posibilitatea ca faptele sa fie pedepsite de catre tribunalele nationale este redusa, daca nu iluzorie, deoarece asemenea infractiuni sunt cel mai adesea inspirate sau ordona
219) Consideratii privind dreptul penal al afacerilor
(Drept și libertate), dreptul penal al afacerilor exista în realitate sau este doar o constructie artificiala (desi, pe de alta parte, ei s-au grabit sa se alinieze opiniei dominante si sa proclame autonomia dreptulu
220) Izvoarele dreptului comunitar
(Drept și libertate), drept din spatial comunitar, directivele se adreseaza numai unora din aceste subiecte, ele având caracter obligatoriu numai pentru destinatar. În conformitate cu dispozitiile Tratatului
221) Problema distinctiei intre crima organizata si criminalitatea afacerilor
(Drept și libertate), dreptului penal si a dreptului bancar, în scopul întaririi dispozitivului international de lupta împotriva spalarii banilor. Pe scurt, GAFI a pus bazele cooperarii mondiale &icir
222) Insolventa transfrontaliera
(Drept și libertate), dreptul instantei de judecata de a considera documentele prezentate în scopul sprijinirii cererii de recunoastere ca fiind valabile si în situatia în care nu sunt legalizate. Si ulti
223) Izvoarele dreptului penal
(Drept și libertate), dreptului si, implicit, pentru dreptul penal. În Constitutia României, sunt prevazute norme cu valoare de principiu pentru dreptul penal. Astfel, în art.1 din Constitutie, sunt arata
224) Uniunea Europeana si rolul sau in evolutia dreptului international al muncii
(Drept și libertate), dreptului comunitar A. Izvoare de drept comunitar 1. Dreptul comunitar originar Cele trei tratate ce au constituit comunitatile, inclusiv anexele si protocoalele care li s-au adaugat, cu modificari
225) Insolventa transfrontaliera
(Drept și libertate), drepturile creditorilor care au fost partial dezinteresati dupa deschiderea procedurii prin compensatiune sau ca urmare a valorificarii unui drept real; j) conditiile si efectele inchiderii proceduri
226) Problema icoanelor in scoli
(Drept și libertate), drepturile minorității. În aceeași măsura, acordul majorității nu poate reprezenta o condiție suficientă pentru a deveni o normă morală, respectată de toți cei implicați. O situație paralelă a f
227) Aspecte generale privind liberalizarea schimburilor la nivel comunitar
(Drept și libertate), drept derivat într-un sector sau altul poate da naștere unor reguli comune restrictive care ar putea fi repuse în cauză dacă fiecare stat membru ar păstra, totușiș, o libertate de negocier
228) Echilibrul si dezechilibrul economic
(Drept și libertate), drept conditie de echilibru. Cu alte cuvinte, pentru realizarea echilibrului pe piata bunurilor economice, este necesar ca tot ceea ce este produs să fie si cumpărat, iar ceea ce nu este consumat, adi
229) Infractiuni internationale comise catre persoane particulare
(Drept și libertate), drept acte teroriste a actiunilor disperate ale unor persoane care îsi dau viata pentru libertate, pentru eliberare nationala si sociala, sustinând ca este greu sa se faca distinctie &icir
230) Despre Succesiunii in general
(Drept și libertate), drept comun există si o succesiune legală extraordinară sau anomală (anormală), adică în afara regulilor (a-nomos). Succesiunea anomală, denumire care provine din vechiul drept francez, cons
231) Protectia dreptului la un mediu sanatos
(Drept și libertate), dreptului la un mediu sanatos Importanța acestor dispoziții rezultă din următoarele aspecte: - se recunoaște dreptul la medi
232) Principiul nediscriminarii
(Drept și libertate), drept fundamental, dreptul la diferență, iar în măsura în care egalitatea nu este naturală, a o impune constituie o discriminare. Prin această interpretare dată noțiunii de discriminare
233) Izvoarele nescrise ale dreptului european
(Drept și libertate), dreptului european 1.1. Principiul cooperării loiale Principiul cooperării loiale consacrat de Tratat și promovat, de asemenea, de Curtea
234) Teoria concurentei
(Drept și libertate), drept axioma a carei proprietati nu trebuiesc demonstrate, nici aprobate de realitate. Acest model de concurenta nu poate fi o reprezentare a realitatii, dar poate exista in calitate de principiu p
235) Analiza financiara
(Drept și libertate), drept de semnatura sociala este asociatul Stanciu Teodor .Acesta poate sa numeasca unul sau mai multi imputerniciti cu mandat general sau special fara ca acestia sa dobandeasca calitatea de administr
236) Avortul - libertatea negativa
(Drept și libertate), drept la viata. Insa cum mama la randul sau este o persona si ea are drept la viata. Este de presupus ca mama si foetusul au un drept egal la viata. Cum poate decurge oare de aici ca avortul nu es
237) Reflectii - Eseu conjunctural
(Drept și libertate), drept cuvânt (pentru inculții gastronomici cataiful este o combinație de frișcă și tăiței). Cinstea. Ochi poporanilor sunt întotdeauna îndreptați asupra demnitarilor și se comente
238) Vitamine
(Drept și libertate), drept criteriu de clasificare o însușire fizică și anume, solubilitatea.
239) Drepturile copilului
(Drept și libertate), dreptul la libertate de exprimare; copilul este liber sa primeasca si sa dea mai departe orice informatie care co
240) Tipuri morfo-structurale de orase
(Drept și libertate), drept; - exemplu: orasele noi din SUA si parti noi din alte orase (in poza este prezentat un cartier din Oslo-Norvegia); Orasul de tip semicircular: - se caracterizeaza prin faptul ca toate straz
241) Tiroida
(Drept și libertate), drept, lobul stâng, istm (punte) - Secretă hormonii: tiroxină, triiodotironină - Boli datorate funcționării deficiente: - piticism (nanism tiroidian/cretinism) - gușa endemică - boala lui
242) Caracterizarea generala a lui Ilie Moromete din romanul Morometii
(Drept și libertate), drept pedeapsa a ne supunerii lor. Personajul central si pozitiv al romanului „Morometii” de Marin preda, este unul inteligent, iubitor de libertate, independent in gandire,placandu-i sa
243) Organizarea si functionarea asociatiilor si fundatiilor
(Drept și libertate), drept de vot, care participa în mod liber la formarea si exercitarea vointei lor politice, îndeplinind o misiune publica garantata de Constitutie. Ele sunt persoane juridice de drept publi
244) Fiind baiet paduri cutreieram
(Drept și libertate), drept sub cap si asculta susurul lin al izvorului.Atunci,un freamat lin trecea din ram in ram si un miros venea adormitor,luna-i batea drept in fata si-un rai de basme ii trecea prin fata ochilor.
245) Cateva contraste inrudite
(Drept și libertate), drept cu privire la aceasta situatie. Placerea simtita in urma depravarii altor personae este total gresita:este o satisfactie ce necesita incalcarea principiului din pozitia initiala a individului
246) Arhimede
(Drept și libertate), drept inventatorul rotii dintate si al angrenajului.Surubul a fost inventat de Architas din Taranto, dar Arhimede este cel ce “a stiut sa-I multiplice intrebuintarile, aplicandu-l in special la
247) Istoria lui Vlad Tepes si Legenda lui Dracula
(Drept și libertate), drept, dar aspru, in vestul Europei a luat nastere in 1897, de sub condeiul scriitorului irlandez Abraham(Bram) Stoker "Contele Dracula" , personaj fictiv sortit sa devina prototipul invidiat al unei
248) Ministerul Public
(Drept și libertate), dreptul roman, în persoana unor inspectori imperiali (curiosi sau cesarias), ce erau însarcinati cu administrarea bunurilor suveranului. Alti autori o situeaza în Germania lui Carol
249) Perimarea
(Drept și libertate), drept, chiar împotriva incapabililor daca a ramas în nelucrare din vina partii timp de un an. Partea nu se socoteste în vina, când actul de procedura urma sa fie înde
250) Proprietatea afectata unui scop si fiducia
(Drept și libertate), dreptului de a ocupa o parte a imobilului pe o perioadă determinată nu sunt titulari decât asupra părților sociale sau acțiunilor ; ei au, așadar, un drept de natură mobiliară. Gestitunea unui a
251) Castele din Marea Britanie
(Drept și libertate), drept sub un singur monarh, formînd Regatul Marii Britanii; cele două regate fuseseră conduse de același monarh încă din 1603. Unirea Scoției cu Anglia nu a fost bine primită de populația
252) Europa si Uniunea Europeana in lumea contemporana
(Drept și libertate), drept obiectiv principal realizarea unei zone de liber schimb. Acest obictiv este usor de realizat decat in cazul altor organizatii similar, latino-americane sau de pe alte continente, intrucat cele p
253) Productivitate si eficienta obiectiv al investitorului
(Drept și libertate), drept factori propriu-zisi, întrucât prin natura lor nu exprima ci numai influenteaza folosirea rationala sau economisirea fiecarei resurse, precum si eficienta finala. Calea de crest
254) Sanctionarea infractorilor minori in dreptul penal european
(Drept și libertate), dreptul penal european Articolele 15 și 16 din Ordonanță precizează măsurile care se pot aplica. În primul rând, apare menționată lăsarea mi
255) Rolul ONG in dreptul international
(Drept și libertate), dreptul international Datorită diversității organizațiilor internaționale neguvernamentale, ca scopuri și dimensiuni, nu s-a aju
256) Dreptul administrativ in cadrul statului
(Drept și libertate), Dreptul administrativ in cadrul statului Caracteristicile puterii politice menționate mai sus sunt valabile și pen
257) Dreptul comertului international
(Drept și libertate), drept. Internaționalitatea constă în prezența în structura raportului juridic considerat a unui element străin, internațional, de extraneitate, de asemenea intensitate încât f
258) Principiile generale ale dreptului
(Drept și libertate), dreptului nu-și găsesc consacrare expresă într-o normă - ele fiind subînțelese sau deduse prin interpretare din "spiritul" reglement
259) Trasaturile - clasificarea - incheierea si controlul contractelor administrative
(Drept și libertate), drept autorizat de o autoritate a administrației publice),aceasta are calitatea de parte în acest contract,urmare a prevederilor legale care o autorizează să realizeze un interes public pentru u
260) Femeia in antichitate
(Drept și libertate), drept de casatorie din punct de vedere legal, dar le erau permise relatiile sexuale in scop de procreare (copiii cu ambii parinti sclavi erau tot sclavi). Ei puteau fi eliberati de catre stapani,
261) Abordarea sariturilor prevazute in programa scolara in invatamantul liceal
(Drept și libertate), drept, bratele inainte, capul drept. 4) Saritura pe verticala cu aterizare in semighemuit pe varfuri cu trecerea rapida pe toata talpa in pozitia finala. 5) Acelasi exercitiu cu ochi inchisi. 6)
262) Caile de atac - procedura filtrarii recursurilor
(Drept și libertate), drept aplicabile", astfel incat se vor analiza doar acele cereri ce au ca temei nesocotirea regulilor de drept aplicabile (art. 470 alin. 3 P.N.C.PC.). In alin. 4 al art. 470 din P.N.C.P.C. se sp
263) Dreptul public comparat caracteristici
(Drept și libertate), dreptul public are chiar din obiectivul sau, o imagine proprie: se preocupa de elementele structurale esentia
264) Informatia juridica
(Drept și libertate), dreptului, dar si un factor de mutatie important in domeniul juridic. Este dificil de intocmit un tablou de ansamblu al aplicatiilor informaticii in drept, ele sunt variate si numeroase, fiind legate
265) Infractiunea
(Drept și libertate), dreptului penal, fiind cuprinse, fata de normele generale penale si in alte legi speciale. Normele speciale de drept penal descriu faptele susceptibile sa constituie infractiuni si stabilesc c
266) Separatie puterilor in stat
(Drept și libertate), dreptata impotriva obscurantismului feudal si a inchistarii medievale, impotriva abuzului de putere. Teoria separatiei puterilor a fost o reactie impotriva monarhiei absolute, considerata de drept
267) Studiu de caz - Fundamentarea deciziei de investitii la S.C. Europlast S.A.
(Drept și libertate), Drept urmare calculul cheltuielilor cu personalul in fiecare an al perioadei de functionare a sectiei de mase plastice se bazeaza pe nivelul cheltuielilor cu personalul ce revin un scaun (p
268) Contractul de consignatie
(Drept și libertate), dreptul de proprietate asupra bunurilor care i-au fost incredintate (art. 3 din lege). Consignatarul este un simplu detentor al bunurilor primite de la consignant. Ramanand titular al dreptului de
269) Toma Alimos - momentele subiectului
(Drept și libertate), drept despagubire calul. Toma il pofteste pe boier sa inchine alaturi de el, promitandu-i ca apoi vor discuta impreuna. Prefacandu-se ca-i accepta invitatia, Manea il injunghie miseleste, iar apoi fug
270) Exproprierea pentru cauza de utilitate publica
(Drept și libertate), dreptul cel mai deplin, fiind singurul drept subiectiv care confera titularul sau trei atribute: posesia, folsinta si dispozitia. Posesia consta in posibilitatea
271) Societatea perfecta
(Drept și libertate), drept locuri comune si acceptate, cu cateva exceptii notabile, in discursul politic actual. Mult mai controversate sunt insa actiunile necesare atingerii acestor deziderate. In capitolul 6 se vorbe
272) Exproprierea pentru cauza de utilitate publica
(Drept și libertate), dreptul cel mai deplin, fiind singurul drept subiectiv care confera titularul sau trei atribute: posesia, folsinta si dispozitia. Posesia consta in posibilitat
273) Discriminarea femeii de-a lungul timpului
(Drept și libertate), drepturile, femeia era ocrotita, insa numai cu conditia de a fi fecioara, virginitatea constituind garantia ca toti copiii pe care ii va naste vor fi ai sotului. Femeia celta avea drepturi egale, d
274) Utilizarea biocombustibililor la motoarele cu ardere interna
(Drept și libertate), drept combustibil dateaza din anii 30. Principalele dificultati observate, inca de la inceputurile utilizarii uleiurilor drept combustibili, au fost legate de tendinta pronuntata de formare a depozite
275) George Bacovia
(Drept și libertate), Drept din Bucuresti. Se stabileste in 1905 In Bucuresti, impreuna cu fratele sau Eugen. Un an mai tarziu in 1906 se reintoarce la Bacau, stabilindu-se in locuinta din strada Liceului.Scrie poezia Lacu
276) Testament -Tudor Arghezi
(Drept și libertate), drept bunuri dupa moarte/decat un nume adunat pe-o carte". Titlul poeziei are un dublu in inteles, unul denotativ si unul conotativ. Cel denotativ sau cel propiu este acela a unui act juridic prin
277) Norma juridica
(Drept și libertate), drepturilor subiective garantate. In afara normelor de comportament, norma juridica poate contine principii generale de drept, definitii, explicarea unor termeni legali, etc. Norma de drept contin
278) Tutela minorului
(Drept și libertate), drepturile parintesti sau declarat incapabil de a fi tutore; -cel caruia i s-a restrans exercitiul unor drepturi politice sau civile, fie in temeiul legii, fie prin hotarare judecatoreasca; - cel
279) Drepturile copilului
(Drept și libertate), drepturi ale omului a fost rezultanta unor acte juridice cu un bogat continut moral si politic, a consacrarii sub forma unor documente redactate de jurist
280) Imparatul Constantin cel Mare
(Drept și libertate), drept semn protector in lupte. Ca imparatul Constantin a fost convins de aparitia minunata a Sfintei Cruci, ne-o confirma faptul ca pe arcul de triumf al lui Constantin, care se pastreaza pana azi la
281) Normele comunitare privind discriminarea la locul de munca
(Drept și libertate), dreptul comunitar in legislatia nationala si asigura aplicarea sa, garantand un nivel uniform in ceea ce priveste protectia drepturilor si obligatiilor de care beneficiaza cetatenii europeni in toate
282) Poprirea
(Drept și libertate), drept: creditorul urmaritor, denumit si creditor popritor, debitorul urmarit, denumit si debitor poprit si o terta persoana, denumita tert poprit, care datoreaza o suma de bani debitorului urmarit. In
283) Tipologia dreptului
(Drept și libertate), drept istoric, specificului - familiei de drep, si a unicitatii - sistemului juridic national concret. Analiza respectiva este mai ales necesara statelor care nu au traditii vechi, stabile in cond
284) Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene
(Drept și libertate), drepturilor fundamentale ale omului, Curtea Europeana de Justitie a recunoscut existenta drepturilor fundamentale la nivelul Comunitatilor, si in baza jurisprudentei acesteia, garantarea drepturilor f
285) Noutati in materia logodnei si casatoriei din perspectiva noului cod civil
(Drept și libertate), drept privat, in noul Cod civil sunt reintroduse si reglementarile privind dreptul familiei, care, in mod traditional, constituie o parte a dreptului civil, iar nu o ramura distincta de drept. 2. S
286) Carbunele
(Drept și libertate), drept combustibil este comparativ recenta. Timp de mii de ani carbunele era considerat o simpla piatra neagra. Exista dovezi ca britanicii antici au folosit carbunele drept combustibil si ca romanii a
287) Privire comparativa intre actul administrativ si contractul administrativ
(Drept și libertate), drept administrativ (cele doua notiuni exprima acelasi continut) face parte din categoria formelor concrete de realizare a administratiei publice producatoare de efecte juridice. Cand spunem ca o form
288) Raportul juridic civil
(Drept și libertate), drepturilor subiective civile. Prin drept subiectiv civil intelegem facultatea conferita de lege unui subiect al rj concret d
289) Dreptul hindus
(Drept și libertate), dreptul hindus clasic nu se baza nici pe normativele formale stabilite de catre autoritatile laice, nici pe hotaririle judiciare. In fond, el se b
290) Organizarea si functionarea guvernelor in Germania, Italia si Romania
(Drept și libertate), drept scop asigurarea unei majoritati parlamentare favorabile Cancelarului. Constitutia federala precizeaza ca Guvernul federal este compus din Cancelarul federal si ministri federali, precizand totod
291) Contenciosul administrativ
(Drept și libertate), drept public in temeiul careia el poate fi titular de drepturi de putere publica si o personalitate de drept privat, care-i da foiosinta drepturilor patrimoniale, asemanatoare in personalitatea pe ca
292) Proprietatea publica
(Drept și libertate), dreptului de proprietate publica in timp ce notiunea de proprietate publica se refera la un drept subiectiv. In functie de subiectele dreptului de proprietate domeniul public poate fi national, judet
293) Constrangerea si raspunderea administrativa
(Drept și libertate), drept. In consecinta nu pot fi considerate masuri de executare silita acele operatiuni administrative savirsite de organele administratiei publice pentru executarea in mod direct pina la faptul materi
294) Dreptul muncii
(Drept și libertate), Dreptul muncii ca ramura distincta s-a disprins din cadrul ramurii de drept civil, de aceea reglement
295) Reablitarea - aspecte teoretice si practice
(Drept și libertate), drept nu va opera in cazul in care condamnatul a suferit mai multe condamnari succesive dintre care numai unele sunt
296) Drepturile cetatenilor in Uniunea Europeana
(Drept și libertate), drepturilor fundamentale in spiritul evolutiei societatii, al progresului social si a dezvoltarilor stiintifice si tehnologice.Respectiva Carta reafirma, prin respectarea competentelor si indatoririlo
297) Valoarea juridica si manageriala adugata in sistemele administrative
(Drept și libertate), drept administrativ, in sensul dreptului administrativ francez, este sustinuta si de autori nord-americani. Spiritul practic al americanilor a condus la indepartarea de regulile ancestrale britanice,
298) Reforma in Tarile Romane
(Drept și libertate), drept confesiune in Ardeal,cele 4 religii "recepte "(catolicism, luteranism,calvinism si unitarianism)fiind expresia raporturilor de forte dintre principe,nobilimea maghiara si patriciatul sasesc.
299) Evaluare impactului termocentralei asupra Jiului
(Drept și libertate), Drept combustibili se folosesc combustibilii solizi (carbune, deseuri sau biomasa), lichizi (pacura) sau gazosi (gaz natural). Uneori sunt considerate termocentrale si cele care transforma energia
300) Civilizatia azteca
(Drept și libertate), drept tribut de la popoarele cucerite) erau exportate din oras, pentru a fi comercializate in alte regiuni ale imperiului si Americii Centrale.Aztecii au stabilit aliante militare cu celelalte popoare
301) Razvan si Vidra de B.P. Hasdeu
(Drept și libertate), drept pretuieste libertatea si demnitatea umana si datorita nedreptatilor personajul poarta o unda de ura boierilor: "Calai ce pe robi ucideti, si pe slobozi in robiti". Il uraste pe Sbierea "cu cea
302) Umanismul si Renasterea
(Drept și libertate), drept o simpla etapa de suferinte, care trebuie parcursa pana la viata adevarata, cea de dincolo. Munca nu trebuie sa fie socotita drept o povara ci o sursa de libertate, de bogatie si de multe satisf
303) Personaj de balada
(Drept și libertate), drept vama, pentru pagubele imaginare, murgul haiducului. Intalnirea cu Manea evidentiaza alte trasaturi morale, aflate in antiteza cu cele ale boierului Manea. Haiducul isi recunoaste faptele cu resp
304) Alte manevre - masaj
(Drept și libertate), dreptul viscerului subiacent sau pe zone tegumentare situate la distanta. Zonele reflexogene principale ale abdomenului pentru masajul diverselor organe sunt urmatoarele: -epigastru pentru stomac;
305) Ficatul
(Drept și libertate), drept in general cel mai dezvoltat divizat si el la suine si canine in doua portiuni :lobul derpt propriuzis (sau lateral) si un lob drept medial (sau intermediar drept) .lobul patrat (intermediar)afl
306) Ce este meloterapia?
(Drept și libertate), drept scop comunicarea. Exista mai multe tipuri de interventii, pe care meloterapeutii le utilizeaza in functie de locul terapeutic. In ceea ce priveste meloterapia receptiva, sedintele se pot practic
307) Centralizarea politica in Anglia
(Drept și libertate), drept cuvant,Macaulay Trevelyan scria ca Povestea prefacerii Angliei medievale in Anglia moderna ar putea fi scrisa foarte bine sub forma unei istorii sociale a negotului englez cu postav.
308) Definitie, concept, terminologie, administratie publica
(Drept și libertate), drept nu fac parte din sistemul de organizare a administratiei publice. Administratia publica poate fi definita ca acti
309) Misterul autovindecarii
(Drept și libertate), dreptati-va atentia asupra respiratiei. Ca de la sine, va incepe sa curga: linistit, regulat. Deci nu o respiratie strunita voit, ci lasata sa se manifeste firesc. In felul acesta, ne vom face ganduri
310) Caii la fereastra - comentariu
(Drept și libertate), drept la mine"), pentru ca apoi sa-1 ucida ("I-a spus calule si atunci calul l-a privit drept in ochi si l-a lovit simplu, scurt, cu piciorul"). Titlul piesei confera caracter universal acestui sim
311) Ipostaze si semnificatii ale unor motive asociate naturii in poezia romantica si bacoviana
(Drept și libertate), drept cale de exprimare a corespondentelor, a legaturilor ascunse dintre lucruri prin cultivarea senzatiilor coloristice,muz
312) Operatiunile de leasing
(Drept și libertate), drept de deducere - nu deduc taxa pe valoarea adaugata, daca sunt destinate pentru realizarea de operatiuni care dau drept de deducere - deduc integral taxa pe valoa-rea adaugata, iar daca sunt destin
313) Procedura concedierii salariatilor
(Drept și libertate), drept fiind necesar sa cuprinda obligatoriu (art. 74 alin. 1): motivele care determina concedierea; durata preavizului; criteriile de stabilire a ordinii de prioritati (in cazul concedierii colective)
314) Schizofrenia
(Drept și libertate), drept boli schizofreniforme. Schizofrenia este una din cele mai severe afectiuni psihiatrice, cu repercusiuni grave atat pentru bolnav, cat si pentru apartinatori, mai ales ca nu se poate prevedea nic
315) Actiunea in granituire
(Drept și libertate), dreptul de proprietate, care este un drept real si avand ca obiect un imobil (respectiv un teren), actiunea in granituire este o actiune reala; -este o actiune petitorie deoarece are drept scop del
316) Etica lu Marx - Teoria morala a istoricismului
(Drept și libertate), drept utopica orice incercare de a face uz de ratiunea noastra pentru planificarea viitorului, inseamna ca ratiunea nu joaca nici un rol in realizarea unei lumi mai rezonabile. Eu cred ca o asemenea v
317) Bratele - bicepsii si umerii
(Drept și libertate), drept, e in relatie cu Yin, simbolica materna si toate reprezentarile ei. Daca se exprima in bratul stang, e in relatie cu Yang, simbolica paterna si toate reprezentarile sale. Voi relua aici exem
318) Analiza SWOT a firmei de investitii si asigurari
(Drept și libertate), drept una dintre companiile de top din centrul si estul Europei. Pachete de produse si servicii pe care companiile concurente nu le pot oferi.Siguranta oferita clientilor datorita companiilor reasi
319) Imaginea spatiului la autorii bizantini
(Drept și libertate), drept consecinta lipsa de organizare politica; teritoriile calde ale sudului, unde traiesc popoare inteligente dar lipsite de curaj, ramase astfel mereu in sclavie; in sfarsit, dar nu in cele din urma
320) Jurisdictia muncii
(Drept și libertate), drept, dar putea fi atacata prin apel la tribunal, iar sentinta acestuia prin recurs. Conform "Legii din 21 aprilie 1931" pentru asigurare platii lucrului efectu-at- procedura era urmatoarea: comis
321) Contractul de concesiune de lucrari publice
(Drept și libertate), dreptul de a exploata rezultatul lucrarilor pe o perioada determinata sau acest drept insotit de plata unei sume de bani prestabilite . Cu alte cuvinte, ceea ce diferentiaza aceste contracte cu de
322) Modalitati de dobandire a proprietatii publice
(Drept și libertate), drept de proprietate personala, apartinand oricarei persoane fizice, dar al carui obiect a fost constant restrans si a unui drept de proprietate individuala sau particulara, avand ca titulari pe taran
323) Raspunderea administratiei pentru incalcarea principiului egalitatii cetatenilor in fata legii
(Drept și libertate), drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime, nici o lege neputand ingradi exercitarea acestui drept. Potrivit art. 52 din Constitutie intitulat dreptul persoanei vatamate de o au-tor
324) Cei mai drepti si mai viteji dintre traci
(Drept și libertate), drept munteni, moldoveni, banateni, ardeleni, dobrogeni, olteni, maramureseni bucovineni sau, pe intinderi mai mici, hategani, bihoreni, fagaraseni, lapusneni, barsani, etc. ! Toti traiau insa cu
325) Arhitectura institutionala a Uniunii Europene
(Drept și libertate), dreptul de a initia acte normative, Comisia dispune si de o putere normativa proprie:Ca succesoare a Inaltei Auto
326) 'REM" de Mircea Cartarescu
(Drept și libertate), drept ca nu mi-am mai scos capsorul gingas la vedre, dar asta fiindca am avut cu totul alta treaba.". O alta caracteristica importanta a nuvelei o reprezinta textualismul. Scriitorul confera textul
327) Baruch Spinoza
(Drept și libertate), drept natura creata prin ea insasi. Fiecare obiect sau fiecare idee depinde de existenta altor obiecte sau idei, care le determina existenta. Numai prin identificarea cu substanta sau Dumnezeu se poa
328) Aspecte generale privind masurile de siguranta
(Drept și libertate), Drept Penal.Masurile de siguranta privite ca institutii de drept penal de sine statatoare si-au facut aparitia in cadrul legislatiilor penale abia in prima jumatate a secolului XX, ca urmare a noilor
329) Reglementarea legislativa a domeniului public si privat
(Drept și libertate), dreptului de proprietate privata sau al altor drepturi reale, avand ca titular persoane fizice sau juridice, ori pot apartine domeniului public sau privat (art. 1 alin. 4). Domeniul public poate f
330) Stadiul legislatiei romane privind administratia publica locala
(Drept și libertate), drept public, cu capacitate juridica deplina si patrimoniu propriu, subiecte juridice de drept fiscal, titulare ale codului de inregistrare fiscala si ale conturilor deschise la unitatile teritoriale
331) Constractul de donatie
(Drept și libertate), drept comun -, iar nu a regulilor prevazute pentru liberalitati care, fiind exceptionale sunt supuse unei interpretari restrictive. Concluzia privind incheierea intre parti a unui contract de dona
332) Anatomia si fiziologia inimii
(Drept și libertate), drept, separate prin orificiul atrioventricular drept.Atriul drept primeste sange venos din marea circulatie prin orificiile venei cave superioare si al venei cave inferioare. Orificiul at
333) Protectia mediului
(Drept și libertate), drept de initiativa legislativa. Prin tratate, statele membre au decis sa acorde drept de initiativa legislativa doar Comisiei Europene. Comisia Europeana are drept de initiativa
334) Rinichiul
(Drept și libertate), drept este in contact mai ales cu ficatul, colonul ascendent si duodenul. Din cauza spatiului redus pe partea dreapta rinichiul drept este mai coborat decat cel stang. Fiecare rinichi este irigat
335) Raspnderea administrativa
(Drept și libertate), drepturi si obligatii conexe, continut al raporturilor juridice sanctionatorii, stabilite, de regula, intre un organ al administratiei publice sau, dupa caz, un functionar public, si autorul u
336) Contracte translative de drepturi
(Drept și libertate), dreptul sau de proprietate asupra unui bun sau alt drept real ori drept de creanta, sau dreptul asupra unei universalitati juridice, cumparatorul obligandu-se, in schimb, sa plateasca vanzatorului o s
337) Razboiul Peloponeziac
(Drept și libertate), drept de apel. Armele folosite in razboi nu au fost in numar prea mare , deoarece au avut loc multe lupte maritime , care au impiedicat folosire altor arme inafara de pumnalul (cu 2 taisuri) , o arma
338) Analiza financiara
(Drept și libertate), drept registru "Cartea-mare" pot imbraca diverse forme, cum ar fi: fise de cont pentru operatiuni diverse, fise de cont sah sau pe conturi corespondente, forma "Cartea-mare" centralizatoare. Forma
339) Izvoarele dreptului in sens formal
(Drept și libertate), dreptului desemneaza sursele de cunoastere a fizionomiei institutiilor juridice in cadrul diferitelor sisteme de drept.In fine, izvoarele
340) Competenta materiala
(Drept și libertate), drept privat e de competenta instantei in a carei raza teritoriala se afla sediul principal al acesteia 2) sunt unele situatii in ca
341) Boala Burman - prezentare de caz
(Drept și libertate), drept si a zonei pubiene. Investigatii in vederea eludidarii diagnosticului au fost radiografia de bazin, CT, RMN bazin, scintigrafia osoasa cu Technetiu 99 si ecografia abdominala si endovaginala
342) Publicitate imobiliara
(Drept și libertate), dreptului subiectiv dedus in justitie, precum si in conditia unei identitati intre persoana paratului si persoana celui obligat in raportul de drept substantial. Or, in cauza, Oficiul de Cadastru s
343) Monitorizarea calitatii apei potabile
(Drept și libertate), drept consecinta transmiterea hidrica a unui mare numar de boli infectioase, de cele mai multe ori un caracter epidemic.Dezinfectia
344) Paganism, crestinism si gnosa in epoca imperiala
(Drept și libertate), drept semnul insusi al trecerii de la varsta de fier la cea de aur. Mai tarziu, cand domnia lui Augustus parea sa fi instaurat cu adevarat varsta de aur, Vergiliu s-a straduit sa-i asigure pe roma
345) Sociologia ca stiinta - raporturile cu stiinta
(Drept și libertate), drept stiinta care studiaza actiunea sociala. George Gurtvich a considerat ca "sociologia este stiinta fenomenelor sociale totale, care are drept obiect studiul global al relatiilor sociale, socie
346) Tinerii si mass-media
(Drept și libertate), drept tinta, sau subiect pe tineri, care sunt ce e drept, viitorul comunitatii si al tarii. Titluri de articole precum "Moartea alba la Bistrita", "Cine n-are tineri, sa-si cumpere!", "Trimisi in jude
347) Un razboi de factura deosebita
(Drept și libertate), drept rezultat nu numai accelerarea remarcabila a dezvoltarii stiintei, ci si faptul ca intre ritmul progresului stiintific si ritmurile de crestere a productiei se stabileste un raport direct facilit
348) Voda Mihalache Sturza - portret
(Drept și libertate), drept un mare boier, iar apoi la curtea domneasca Ionita il recunoaste si isi da seama ca este domnitorul Moldovei, cel care trebuia sa ii faca dreptate. Voda este apropiat supusiilor sai si stie
349) Campanii de constientizare ecologica
(Drept și libertate), drept rol imbunatatirea paradigmei sustenabilitatii si respectiv a noului "gestalt schimbat", iar comoditatea se catalizeaza incet printr-o forma de toleranta si chiar acceptare a noilor concepte ader
350) Instrumentele financiare
(Drept și libertate), drept garantie a creditelor, oferind in general posibilitatea executarii silite rapide. Functiile economice ale cambiei se realizeaza in cadrul unor operatiuni de mare diversitate ale caror caracteri
351) Drepturile cetatenilor europeni, aspecte generale
(Drept și libertate), drept nu este permisa decit in masura in care acest amestec este prevazuta de lege si daca constituie o masura necesara pentru securitatea nationala ,siguranta publica ,bunastarea economica a tarii,o
352) Apele Interioare
(Drept și libertate), dreptul international, apele interioare sunt considerate in general ape maritime, daca asigura navelor a
353) Modelul cunostintelor structurate
(Drept și libertate), drept "structuri slabe" de reprezentare a cunostintelor deoarece modelul nu contine, in sine, informatii despre cunostintele specifice pe care le va reprezenta. Aceste structuri slabe pot fi puse in c
354) Napoleon Bonaparte (1769 - 1821)
(Drept și libertate), drept judecator si a intrat in aristocratia franceza drept conte. Sub influenta familiei sale, Napoleon a fost educat pe cheltuiala regelui Louis al XVI- lea la Brienne si la Scoala Militara din Pari
355) Istoriografia romantica europeana
(Drept și libertate), drepte spre hotare. ... Drept rasplata, marelui suflet al Frantei i-a fost dat in clipele acelea de sfanta generozitate sa afle un cantec - un cantec repetat din aproape in aproape a cuprins intreaga
356) Al doilea Razboi Mondial pana la planul Barbarosa
(Drept și libertate), drept "o lupta pentru putere [...] un razboi al tuturor impotriva tuturor". Astfel, atat Germania, cat si Uniunea Sovietica au actionat dupa cum le dicta interesul lor de moment, in speranta obtinerii
357) Politica managementului financiar
(Drept și libertate), drept potential mai riscante. Decuplarea economiilor emergente fata de o asemenea situatie a fost in mare parte iluzorie, desi acestea sunt presupuse
358) Aparitia si dezvoltarea drepturilor omului
(Drept și libertate), DREPT DREPTURILE OMULUI Spiritul democratic se manifesta inclusiv la nivelul international de conducere si reglementare politica. Aceasta este cu atat
359) Lucrare de licenta - Continutul infractiunii
(Drept și libertate), dreptului penal, conceptul de infractiune are mai multe sensuri.Intr-un prim sens, el defineste fapta concreta savarsita de o persoana, care atrage aplicarea unei sanctiuni penale. In acest sens, spun
360) Nicolae Rotaru - Rechizitoriul aversiunii
(Drept și libertate), drept incompatibila cu cariera mea de ofiter) m-a pus din nou fata in fata cu maestrul spleen-ului, revenindu-mi, la examen, sa analizez (in franceza) vestitul poem Albatrosul. Mult timp m-a obsedat i
361) Economia: forme si delimitari
(Drept și libertate), drept international.
362) Autoasigurarea cataratorului solitar
(Drept și libertate), drept coarda dubla, alternativ in pitoane de asigurare, departate intre ele. Aceste semicorzi se testeaza la 40 kg sarcina cazatoare si nu pot retine o cadere extrema a unei greutati de 80 kg. Ele nu
363) Capitalism contra capitalism
(Drept și libertate), dreptul sangelui determina apartenenta la natiune. Saracia Saracia este una dintre acele probleme prin care tarile capitaliste se deosebesc cel mai profund unele de altele.Astfel, in Statele Unite si
364) Posesiunea
(Drept și libertate), dreptul. Etimologia cuvantului provine din verbul latin possidere, care inseamna a sta pe ceva, a stapanii, a poseda un bun. Conceptul de posesiune a stat in permanenta in preocuparea doctrine
365) Garantiile reale - ipoteca
(Drept și libertate), drept garantie toate bunurile sale mobile si imobile, prezente si viitoare. Acesta este gajul general prevazut de art.1718 C.civ.De multe ori, gajul general poate fi insuficient, atunci cand debitorul
366) Contractul de locatiune
(Drept și libertate), drepturi si obligatii reciproce intre parti; 2) cu titlu oneros, in care fiecare parte urmareste obtinerea prestatiei cocontractantului; 3) comutativ (si nu aleatoriu), fiecare dintre parti cunosc
367) Masuri si solutii de combatere a agresivitatii in relatiile conjugale
(Drept și libertate), drept problema care necesita corectie. Pe de o parte, atitudinea toleranta fata de formele de violenta in familie creeaza un mediu propice pentru manifestarea acestora. Pe de alta parte, acest mediu a
368) Testamentul politic al lui Ion Antonescu
(Drept și libertate), drepturile si bunurile invinsului au fost de noi totdeauna respectate. Omul a fost pentru noi om, chiar cand am suferit de ura si de apasarea lui. De aceea nu ne-am innecat durerea in mandrie, iar
369) Comunismul si cel care a trait Iluzia - Adrian Cioroianu
(Drept și libertate), drept care devine relativ repede l'enfant gate al presei occidentale, postura de invidiat in care ramane pentru cea mai mare parte a anilor '70.
370) Constituirea Dobrogei
(Drept și libertate), drept conducatori politici pe Balica, Dobrotici si Ivanco.Balica, vasal Imperiului Bizantin, s-a implicat in luptele politice de la Constantinopol si s-a confruntat pentru prima oara cu turcii. Dup
371) Conditiile de exercitiu ale actiunii civile
(Drept și libertate), dreptului subiectiv civil dedus judecatii) si paratul (subiectul pasiv, despre care se pretinde ca incalca un drept al titularului) ; -in caile de atac, acestea devin, dupa caz: apelant /intimat, r
372) Dreptul familiei
(Drept și libertate), drept "prin moartea unuia dintre soti sau prin declararea judecatoreasca a mortii unuia dintre ei" (art 37 alin 1 (fam). Atat desfacerea cat si incetarea casatoriei presupune o casatorie valabil i
373) Notiuni introductive privind dreptul comercial
(Drept și libertate), dreptului comercial Determinarea obiectului dreptului comercial a sferei sale de aplicare este legata de optiunea legiuitorului pentru un anumit sistem. In conceptia clasica a dreptului comercial no
374) Raspunderea juridica
(Drept și libertate), dreptului este acela al responsabilitatii, notiunile fundamentale de raspundere si responsabilitate fiind necesare apararii valorilor sociale, ordinii sociale si ordinii de drept.Responsabilitatea soc
375) Partile litigiului
(Drept și libertate), drept se silesc prin lege organica."Art.1 din Legea nr. 29/1990 prevede ca "orice persoana fizica sau juridica, daca se considera vatamata in dr
376) Cum isi pregateau cuvantarile oratorii celebri
(Drept și libertate), drept care trebuie sa existe o ruta. Cel care icnepe de nicaieri, de boicei tot acolo ajunge. Vorbitorul treubie sa se opreasca atent asupra unui punct fara sa revina la el. Raposatul Dr. Conwel
377) Evolutia gandirii manageriale
(Drept și libertate), drept caracteristici esentiale urmatoarele: Utilizarea cu predilectie a conceptelor, metodologiilor si instrumentarului economic;Evidentierea si accentuarea importantei functiei de organizare, drept c
378) Turnul Eiffel
(Drept și libertate), drept arc de intrare la Expozitia Universala (1889), un targ mondial ce sarbatorea centenarul Revolutiei franceze. A fost inaugurat la 31 martie 1889 si deschis pentru public la
379) Cercetare stiintifica selectiva si documentara
(Drept și libertate), drept furnizare a informatiei pentru sustinerea deciaziilor strategice in cadrul organizatiilor. Deciziile strategice, deseori, implicand un termen lung, au un efect semnificativ asupra companiei
380) Domnia olandezului in Anglia
(Drept și libertate), drept, puterea executiva, el e departe de a avea prestigiul personal pe care Carol I si l-a mentinut pana la esafod. Un partid iacobit, destul de num
381) Raspunderea civila pentru prejudiciile cauzate mediului inconjurator
(Drept și libertate), dreptului intern acest subiect poate fi statul, o unutate administrativ-teritoriala, persoana fizica sau juridica publica sau privata caruia i s-a produs un prejudiciu printr-o fapta ilicita, ca urmar
382) Persoana juridica
(Drept și libertate), dreptului roman . Notiunea s-a format treptat si a evoluat tot treptat , fara ca sa se foloseasca termenul de persoana juridica; in perioada regalitatii se foloseste denumirea de "persoana morala"
383) Etica si deontologie profesionala
(Drept și libertate), drept pentru unii, este drept pentru toti. (Pentru filozoful german, principiul conform caruia evaluam moralitatea actiunilor noastre este urmatorul: "Actioneaza conform acelei maxime care vrei sa dev
384) Harap Alb - comentariu
(Drept și libertate), dreptul podului, "numai iaca ii iesa si lui ursul inainte". Trece cu bine de aceasta prima proba, primeste binecuvantarea parintelui sau si pielea de urs in dar, apoi sfatul ca in calatoria lui sa se
385) Meseria de scriitor
(Drept și libertate), drept muza. Ce sau cine este aceasta muza?Oamenii retin diferit evenimente identice la care asista. Totodata daca 10 elevi de bacalaureat citesc aceeasi lucrare, de Jules Verne de exemplu, te va mira
386) Accidentele rutiere
(Drept și libertate), drept scop stabilirea adevarului in ceea ce priveste accidentele de trafic rutier. Capitolul al patrulea are drept scop studierea unor leziuni ce se produc din cauza accidentelor de trafic rutier.U
387) Actiunea normelor juridice in spatiu
(Drept și libertate), drept si a unor institutii juridice in diferite sisteme nationale de drept. Un exemplu edificator il constituie Declaratia Universala a Drepturilor Omului, care a inscris in cuprinsul ei drepturile es
388) Dreptul civil
(Drept și libertate), Dreptul, in general, se imparte in primul rand in Drept international (public si privat) si Drept nat
389) Subiecte examen economia Romaniei
(Drept și libertate), drept tinta eliminarea controalelor arbitrare alestatului,in cel politic se urmaresc: inceperea democratizarii vietiisociale, sprijinirea libertatii mijloacelor de comunicare in masa,desfiintarea part
390) Bolile cailor biliare
(Drept și libertate), drept si iradiaza in spate, la baza hemitoracelui drept, spre omoplatul si spre umarul drept. Uneori, iradiaza spre epigastru sau spre regiunea antero-laterala dreapta a gatului. Durerea poate sa fie
391) Aparatul cardio-vascular
(Drept și libertate), drept si ventricolul drept, separate prin orificiul atrioventricular drept. Atriul drept primeste sange venos din marea circulatie prin orificiile venei cave superioare fara aer si ale venei cave infe
392) Plagiatul
(Drept și libertate), drept creatie proprie ..."Din pacate aceasta definitie sufera de o "supra informare" prin defalcarea entitatilor insusite pe categorii precum idei, metode, proceduri,tehnologii, rezultate sau texte.
393) Ingrijirea bolnavilor cu pneumonii bacteriene
(Drept și libertate), drept al ficatului,iar la stanga cu lobul stang al ficatului,cu fundul stomacului si cu splina; Lobii plamanului drept(superior,mijlociu,inferior)sunt delimitati de doua fisuri,in timp ce lobii pla
394) Bursa de valori
(Drept și libertate), drept public sau de drept privat, bursa de valori functioneaza sub controlul si supravegherea guvernului. Pe plan international, in cele mai multe stat
395) Standardizarea la nivel national
(Drept și libertate), drept privat, de interes public, fara scop lucrativ. Acest organism are urmatoarele atributii: stabileste principiile si metodologia potrivit carora se desfasoara, in tara noastra, activitatea de stan
396) Infiintare si atributii asociatii pentru protectia consumatorilor
(Drept și libertate), dreptul constitutional al cetatenilor la libera asociere.Prevederile Ordonantei mai sus amintite, reglementeaza expres ca asociatia este conceputa drept conventia prin care mai multe persoane pun i
397) Stramosii literari ai absurdului
(Drept și libertate), drept o opozitie la sistemele consacrate ale timpului, el insusi nu poate sa nu si recunoasca unii precursori ai teatrului sau de avangarda, modelele care l au inspirat. Inaintemergatorii nu constitui
398) Expune subiectul unui text narativ studiat - apartinand lui Ion Creanga
(Drept și libertate), dreptul podului, "numai iaca ii iesa si lui ursul inainte". Trece cu bine de aceasta prima proba, primeste binecuvantarea parintelui sau si pielea de urs in dar, apoi sfatul ca in calatoria lui sa
399) Zero
(Drept și libertate), drept "multimea vida" cu alte cuvinte "nimic"Nul, anulare, folosite uneori pentru a defini diferenta dintre doua numere egale este de fapt sintagma zero exprimata in alta limba europeana.Nimic, este
400) Expune doctrina estetica promovata de revista Dacia literara
(Drept și libertate), drept consecinta lipsa unor dezbateri fructuoase si pasivitatea marilor spirite ale epocii. Predecesorilor li se reproseaza provincialismul. Dacia literara isi propune sa fie "numai o foaie romanea
401) Socializare si devianta in perioada adolescentei
(Drept și libertate), drept si stiinte sociale, specializarea asistenta sociala.Formarea constiintei morale a tinerilor constituie un proces complex a carui rezultanta valideaza in fapt eficienta socializarii umane a integ
402) Arta si natura, arta si realitate
(Drept și libertate), drept copie oarba a realitatii sensibile, indentificandu-se cu desfasurarile si ritmurile mereu reluate ale physis-ului. Ca rezultate a
403) Masuri de siguranta cu caracter medical
(Drept și libertate), drept penal substantiala care stabileste continutul juridic al acestei sanctiuni de drept penal, textele din Codul de procedura penala reglementeaza diferite aspecte ale luarii si executarii masurii d
404) Consideratii generale legate de fenomenul violentei domestice
(Drept și libertate), drept de proprietate asupra femeilor si copiilor. Violenta impotriva femeii include ,,orice act de violenta bazata pe sex, care are drept rezultat, sau poate avea drept rezultat ranirea sau vatamar
405) Tehnica analizei sociologice de jurisprudenta
(Drept și libertate), drept aplicata in sentinta pronuntata sau, intr-o viziune mai cuprinzatoare, cum este aceea a lui Henri Levy-Bruhl, prin cercetarea jurisprudentei, juristul afla modul in care
406) Revolutia din Timisoara
(Drept și libertate), drept functioneaza practic in felul urmator: "Mare parte a organismelor catre care Parchetul Militar s-a adresat solicitind diferite relatii, fie ca au raspuns in mod incomplet sau superficial, fie nu
407) Mituri cosmogonice - Thetis si Briareu, Proteu
(Drept și libertate), drept persoAZnificarea intelepciunii. Principiul implicit care sta la baza interpretarii alegorice este ca fiecare mit trebuie interpretat pentru el insusi: in "impartirea lumii", aerul se numeste Had
408) Libera circulatie a persoanelor si a serviciilor
(Drept și libertate), drept public sau privat, cu exceptia celor fara scop lucrativ. Statele membre acorda resortisantilor celorlalte state membre acelasi tratament ca si propriilor resortisanti in ceeea ce priveste par
409) Vulcani submarini
(Drept și libertate), drept soclu.Cand eroziunea a indepartat partile reliefate superficiale ale muntelui conic,cosul continua sa existe asa cum a fost deschis de exploziile vulcanice. Muntele conic(conul volcanic) e f
410) Principiul de baza al teoriei Farghet
(Drept și libertate), drept element fundamental al originii UNIVERSULUI. Deci forta gravitationala a NODULILOR GRAVITATIONALI actioneaza asupra unui VOLUM imens de APA. Prin Teoria RELATIVITATII GENERALIZATE este stabilit
411) Efectele deschiderii procedurii
(Drept și libertate), drept de retentie, de orice fel, poate solicita judecatorului-sindic ridicarea suspendarilor actiunilor cu privire la creanta sa.Masurile intreprinse de creditori in vederea executarii garantiilor rea
412) Documentele juridice si nonjuridice in cercetarea sociologica
(Drept și libertate), drepta, cu precadere, spre analiza acestor tipuri de documente. Dar, acest fapt nu exclude, ci, dimpotriva, impune orientarea cercetarii si spre alte tipuri de documente sociale, precum sunt emisiunil
413) Caile extraordinare de atac
(Drept și libertate), drept vizand dezlegarea data prin hotarirea atacata . Raportul va trebui depus la dosar cu cel putin 5 zile inainte de ziua infatisarii .2. Judecarea recursului si efectele casarii . Presedintele
414) Politica fiscala si politica monetara
(Drept și libertate), drept care achita impozitul - destinatarul impozitului (suportatorul): subiectul de drept caruia i se diminueaza venitul sau averea cu marimea impozitului - obiectul impozitului:
415) Sistemul achizitiilor publice
(Drept și libertate), dreptatii, unde partea lezata isi valorifica un drept pe calea actiunii in instanta. Regula jocului este creata de autoritatea de reglementare si consta in normele aplicabile in procedurile de
416) Societatea anonima pe actiuni - Piata de capital
(Drept și libertate), drepturi pe de-o parte pecuniare (de a-si incasa dividend, de a participa privilegiat la noi transe de emisiuni, de a fi despagubit la dizolvarea societatii) dar si drepturi la informatii, drept de vo
417) Tirania majoritatii vs monopolul celor putini
(Drept și libertate), drept, ca in cadrul revolutiei, al mineriadelor, al loviturii de stat sau al declansarii unui razboi civil sau armat si aceasta pentru putin timp. Cetatenii dispersati nu constituie un
418) Macedonski - Noapte de decemvrie - comentariu
(Drept și libertate), drept. Nu este important faptul ca omul superior nu-si atinge scopul, pentru ca accentul se pune pe ideea de lupta si de sacrificiu. Emirul din Bagdad este simbolul credintei nestramutate in ideal.
419) Constitutiile Romaniei
(Drept și libertate), drept de interpelare a membrilor guvernului. Fixa bugetul, rezolva petitii si reclamatii. Parlamentul adopta legile da
420) Insule misterioase
(Drept și libertate), drept insule, pe care aprind focuri- drept care balenele astfel importunate se pun in miscare, iar eroii nostri trec prin multe intamplari iesite din comun. Asemenea insule plutitoare au stimulat imag
421) Antrenamentul in alpinism
(Drept și libertate), dreptul, o data cu stingul; spatele drept; -- extensorul la spate in diagonala: tractiunea cu un brat pina la intinderea completa a bratului; -- extensorul tinut vertical in fata: tractiun
422) Documente constitutionale din secolul al XIX-lea
(Drept și libertate), drept de vot, Statutul dezvoltator al Conventiei de la Paris. Prin prevederile sale, puterile domnitorului erau sporite, iar Parlamentul devenea bicameral (format din Adunarea Obsteasca si Corpul Pond
423) Actiunile
(Drept și libertate), dreptul sa fie informati cu privire la activitatea companiei, sa participe la Adunarea Generala a Actionarilor si s
424) Modernizarea - prezentarea de text Daniel Barbu
(Drept și libertate), drept decat la oricare alt popor din Europa".Au o imaginatie bogata, "vie si mobila", fara a fi razbunatori, "dupa cum nu sunt nici recunoscatori".Se lasa impresionati facil, insa la fel de usor totul
425) Curtea Penala Internationala
(Drept și libertate), Dreptul penal international opereaza cu o notiune specifica, notiunea de infractiune internationala.
426) Drepturile cetatenilor in Uniunea Europeana
(Drept și libertate), DREPTURILE CETATENILOR EUROPENI Popoarele Europei , au stabilit o uniune tot mai stransa intre ele si ca urmare au hotarat sa aiba un viitor pasnic bazat pe valori comune. Constienta de patrimoniul
427) Banii in secolul XXI
(Drept și libertate), drept intermediar in tranzactii. Deci locul trocului este luat de o marfa care, pe langa utilizarea sa normala (ca bun de consum sau de productie), servea drept instrument de schimb. Metalele, grat
428) Protectia internationala a drepturilor omului
(Drept și libertate), drepturilor omului - european, inter-american si african). Primul aparut si cel mai dezvoltat in prezent este sistemul european. Unii autori conside
429) Raport practica vama
(Drept și libertate), drepturilor de import si drepturilor de export, vamuirea, controlul si supravegherea vamala. Activitatea vamala se desfasoara in conformitate cu normele si cu practica internationala. Republica Mol
430) Sistemul bugetar - echilibrul financiar public
(Drept și libertate), drept rezultat echilibrul anual al bugetului, considerat drept " principiul de aur al gestiunii bugetare". Treptat o serie de state au renuntat la aplicarea in practica a principiului echilibrarii bug
431) De la Heraclit la Eustatius - inventarul surselor
(Drept și libertate), drept un hierofant insarcinat' cu initierea cititorilor in sfintele mistere homerice: Daca exista ignoranti care nu inteleg limbajul alegoric al lui HoAZmer, care n-au putut sa patrunda arcanele in
432) Aparatul circulator si circulatia sangelui
(Drept și libertate), drept.Aici se observa orificiile venelor si arterelor mari.Baza inimii vine in raport cu esofagul,vena azygos si canalul toracic Varful inimii se afla in partea opusa a bazei.El este rotunjit si
433) Notiuni introductive etica
(Drept și libertate), drepte" sau "corecte"? Pentru a le putea evalua, este nevoie de anumite metode analitice; astfel, se poate vorbi despre existenta a cinci sisteme majore de analiza etica, cu relevanta directa in proce
434) Lumea simbolurilor
(Drept și libertate), drept planul in care ar fi proiectata imaginea unui individ ce-ar trasa pe pagina citeva rinduri scrise. Putem recunoaste aici cele trei zone clasice ce se etajeaza de sus in jos -- spirituala, psihic
435) Aparitia Islamului - arabii la inceputul secolului al VII-lea
(Drept și libertate), drept consecinta principala devierea prin Iran a rutelor comerciale care legau Bizantul de India si de China, fapt care a dus la o decadere economica fara precedent a arabilor. Criza economica arab
436) Aspecte fiziologice ale meditatiei
(Drept și libertate), drept. Relaxati degetele, palma, antebratul, bratul, umarul. Cautati sa simtiti cum se relaxeaza fiecare muschi din bratul drept. Relaxati bratul cat puteti de mult. Constientizati fiecare senzatie di
437) Evolutia Partidului National Liberal intre anii 1933-1937
(Drept și libertate), Drept raspuns la masura dizolvarii Garzii de Fier, legionarii al caror principal mijloc de actiune er
438) Clasificare si terminologia bolilor congenitale de cord
(Drept și libertate), drept. Conform legii concordantei viscero-atriale, atriul drept se afla de aceeasi parte cu ficatul. Pozitia inimii in torace poate fi anormala si relatia dintre cele patru camere poate fi confuza.In
439) Fiziologia speciala - procese de activare ventriculara
(Drept și libertate), drept, imediat la dreapta santului interventricular anterior. Vectorul rezultant in acest moment este orientat in jos, spre stanga si inainte. Este un vector mare si apare pe ECG in derivatiile ventri
440) Lungul drum al lui Mircea Eliade spre taramul povestilor in rama
(Drept și libertate), drept, intr-un chip foarte personal, la niste stimuli externi: circula cu tramvaiul intr-un Bucuresti canicular si descopera ca si-a uitat servieta cu partituri la domiciliul elevei sale; coboara, dre
441) Conceptul de simbol
(Drept și libertate), drept "o figura vizibila, adoptata in mod conventional pentru a reprezenta o idee, o entitate fizica sau morala, drapelul este emblema patriei, laurul cea a gloriei". Atributul constituie "un fapt
442) Dreptul la tacere
(Drept și libertate), drepturi nu interzice insa autoritatilor judiciare sa traga anumite concluzii cu privire la vinovatia persoanei acuzate din ta
443) Dietoterapia in afectiunile hepato-biliare si pancreatice exocrine
(Drept și libertate), drept, diminuare a apetitului, astenie fizica; probele biologice sunt usor modificate.2. Hepatita cronica agresiva - activa sau evolutiva, caracterizata prin tulburari dispeptice, balonari postprandia
444) Asemanari si deosebiri intre cele doua modele politice si culturale grecesti
(Drept și libertate), drept de viata si moarte asupra hilotilor, populatiile cucerite, acestia putand fi vanduti, trebuind sa-si dea o parte din produsele din recolta proprie si fiind obligati sa participe la razboaiele sp
445) Vena cava superioara
(Drept și libertate), drept si timusul(sau resturile lui). -posteromedial : traheea cu bronhia dreapta,vagul drept si ganglionii limfatici tireobronsici. -posterolateral si apoi lateral : pleura si pulmonul drept si ne
446) Relieful Bucurestiului
(Drept și libertate), drept mai abrupt. In lungul ei apar doua terase joase. Lunca este larga si bine dezvoltata pe ambele maluri, insa din cauza lucrarilor de regularizare a fost acoperita de apele lacurilor de acumulare.
447) Relatii cu publicul si analiza documentelor oficiale
(Drept și libertate), drept administrativ, edit. Nemira, 1996 Paul Negulescu, Tratat de drept administrativ,editia 4 , 1934 Tudor Draganu, Actele de drept administrativ,1959. H. Bertelemy, Traite elementaire de droit ad
448) Revendicare imobiliara
(Drept și libertate), drept, ne intemeim cererea pe prevederile art. 480, 483 si 485 Cod civil.Intelegem sa ne folosim de urmatoarele probe: acte, martori si interogatoriul paratei Martori:____________________domiciliat i
449) Organizarea si dezvoltarea carierei functionarilor publici
(Drept și libertate), drept consecinta revocarea actului administrativ de numire. 3. Evaluarea performantelor profesionale ale functionarilor publici Evaluarea presupune stabilirea unui raport real intre activitatea func
450) Notiunea de organ al administratiei publice - sistemul organelor administratiei publice
(Drept și libertate), drept public in sensul ca ele sunt destinate sa faca administratiune publica, activitatea lor facuta pentru si in interesul colectivitatii, este reglementata de dreptul public.
451) Modificarea, suspendarea si incetarea raporturilor de serviciu
(Drept și libertate), drept, prin acordul partilor, consemnat in scris, prin eliberare din functia publica, prin destituire din functia publica, prin deces. Raportul de serviciu inceteaza de drept la data decesului; la
452) Sanctiunile disciplinare si raspunderea functionarilor publici
(Drept și libertate), dreptului muncii. De altfel, potrivit art. 13 din Legea nr. 29/1990, actiunile in justitie puteau fi formulate si impotriva functionarilor vinovati de vatamarea unui drept subiectiv al unei persoane,
453) Notiunea de executiv si administratie - publica in principalele sisteme contemporane
(Drept și libertate), drept aplicabil administratiei: tipul anglo-saxon si tipul francez , sisteme ce prezinta particularitati specifice nationale,ca urmare a mutatiilor suferite dupa al doilea raboi mondial. Sistemul
454) Protejarea libertatii individuale la nivel constitutional si organic
(Drept și libertate), drepturilor omului se realizeaza, in primul rand, pe plan intern, aceasta constituind o conditie sine qua non pentru orice guvernare democratica. Libertatea individuala, in acceptiunea sa strict
455) Norma conflicutala
(Drept și libertate), dreptului international privat care solutioneaza conflictul de legi, adica desemneaza legea interna competenta sa carmuiasca raportul juridic cu element strain. Sistemul de drept astfel determinat poa
456) Ocrotirea parinteasca
(Drept și libertate), drepturilor si indatoririlor parintesti se desfasoara - in diverse aspecte - dupa aceleasi reguli ca in cazul tutelei minorului.1) Autoritatea parinteasca este ansamblul de drepturi si indatoriri
457) Clasificarea simbolurilor
(Drept și libertate), drept criteriu pentru clasificarea simbolurilor un termen din psihanaliza: placerea. Constituind axa in jurul careia se articu
458) Medicina naturista - adevarul despre nicolit
(Drept și libertate), drept "asasini" pe terapeuti. In ceea ce priveste afirmatia ca produsul nostru ar fi o "sarlatanie de bucatarie", dincolo de caracterul sau jignitor, calomnios, va marturisesc ca in cei 40 de ani de u
459) Serviciul public, functia publica si functionarii administratiei publice
(Drept și libertate), dreptul la munca si protectie sociala, precum si libertatea de a munci. In articolul 73, la alineatul 3 sunt enumerate domeniile care vor fi reglementate prin lege organica si unde regasim la litera j
460) Principiile drepturilor fundamentale ale omului
(Drept și libertate), drept este de o importanta teoretica si practica exprimata prin legatura dintre principiile de drept laolalta cu ansamblul conditiilor sociale, si cu situatia din societate - acea societate si acele p
461) Notiunea de principii a dreptului
(Drept și libertate), dreptului il reprezinta punerea de acord, corelarea sistemului juridic cu transformarile sociale, "Principiile dreptului au valoare
462) Evolutia institutiei sefului statului in istoria dreptului romanesc
(Drept și libertate), drept geto-dac. Istoricii antichitatii au evocat in repetate randuri si dragostea de libertate a geto-dacilor. Potrivit spuselor lui Strabon, in epoca ascensiunii lor politice, geto-dacii aveau o a
463) Intelepciunea pierduta
(Drept și libertate), Drept al lui Horus si Ochiul Stang al lui Horus. In fiziologie, ochiul drept corespunde emisferei cerebrale stangi, a carei natura este intelectuala, liniara si analogica. Nu este de mirare ca Ochiul
464) Consolidarea democratiei in Romania
(Drept și libertate), drepturile omului si practicile democratice. Programe specifice precum: Phare Democratie, Initiativa Europeana pentru Democratie si Drepturile Omului (IEDDO) sau Phare 2003 - Consolidarea Soc
465) Domeniul public si domeniul privat
(Drept și libertate), drept public, si un domeniu privat supus, in principiu, la reguli de drept privat, asemanatoare cu acelea la care este supusa proprietatea particulara [2]. Toate bunurile mobile si imobile afectate
466) Prefectul ca autoritate de tutela administrativa
(Drept și libertate), drept ca sa fie nesocotita legea, autoritatea executivului central sau a justitiei pe motiv de autonomie locala. Autonomia locala nu poate fi realizata decat in cadrul principiilor statului de drept,
467) Statul si administratia publica
(Drept și libertate), drept Conceptul de "stat de drept" evoca faptul ca organele statului nu se pot sustrage, in activitatea lor, exigentelor dreptului. Punerea in practica a teoriei statului de drept se face cu ajutorul
468) Structura functiei publice in sistemele administrative ale statelor Uniunii Europene
(Drept și libertate), drept administrativ. Principii generale, vol. I, Institutul de Arte Grafice Bucuresti, 1934, p. 522) Intr-o definitie mai recenta, functia publica este considerata "situatia juridica a persoanei fi
469) Religia romanilor - istoria poporului
(Drept și libertate), Drept urmare, a restaurat puterea religiei, a readus cultul public si particular si a ridicat temple
470) Definitia francmasoneriei
(Drept și libertate), drept decat cel al fortei; "liberalismul" propagat de ei printre crestini a distrus religia crestina si autoritatea statului. 2. Aurul a intrat in mainile miscarii Sioniste si cu ajutorul lui aceasta
471) Active necorporale
(Drept și libertate), drepturilor asupra subsolului sau cheltuielilor pentru explorarea acestora, precum si asupra cercetarii sau extragerii de minereuri, petrol, gaze naturale si resurse neregenerabile similare, precum si
472) Contributia Uniunii Europene la rezolvarea problemelor globale de mediu
(Drept și libertate), Dreptul mediului a fost intotdeauna, indiferent de nivelul sau sau forma, un drept de specii, fiind e
473) Partidele politice - Origini
(Drept și libertate), drept criteriu de constructie personalitatea unui om politic, clientele, moduri comune de definire a unei realitati sociale sau politice sau anumite afinitati ideologice. Putem spune ca partidele poli
474) Noua legislatie europeana privind gospodarirea resurselor de apa
(Drept și libertate), drept obiectiv satisfacerea necesarului de apa cu utilizarea minima si eficienta a resurselor de apa. Managementul necesarului apei poate fi considerat ca o parte a politicii de conservare a apei,
475) Metode si tehnici XRD de determinare
(Drept și libertate), drept precursor solubil azotatul de zinc, deoarece solubilitatea sarurilor anorganice ale aceluiasi metal creste in ordinea clorura-sulfat-perclorat-azotat. Drept agent de hidroliza s-a utilizat un ag
476) Dreptul comertului international
(Drept și libertate), Dreptul Comertului International recurge la norme de drept privat. De retinut un aspect foarte important: in raporturile juridice comerciale, subiectele s
477) Adresele de internet
(Drept și libertate), drept care se mai numeste si adresa de difuzare cu "toti 1" ["all 1's" broadcast address]). Un calculator poate utiliza adresa de difuzare limitata ca parte a procedurii de pornire inainte de a af
478) Contencios administrativ
(Drept și libertate), drept al respectivelor state. Exista un contencios obiectiv atunci cand situatia contenciosului este determinata de o problema de drept obiectiv si un contencios subiectiv atunci cand se pune in cauz
479) Izvoarele dreptului
(Drept și libertate), dreptului comertului international pot fi clasificate in : izvoare interne si izvoare internationale. Izvoarele internationale ale dreptului comertului international sunt formate din conventiile
480) Drepturile cetatenilor europeni - aspecte generale
(Drept și libertate), drept se refera la libertatea oricarei persoane de a-si expune opinia, de a primi sau transmite informatii
481) Contenciosul administrativ
(Drept și libertate), drept se afla in cadrul unei ierarhii administrative, iar subiectul active de drept este titularul unei competente pe care o exercita, o autoritate ierarhic superioara fata de alt subiect participant.
482) Fiziologia speciala - fiziologia inimii
(Drept și libertate), drept (atat sange cat vine de la periferie);Intoarcerea venoasa = cantitatea de sange ce ajunge in unitatea de timp in atriul drept; este adusa de vena cava superioara si vena cava inferioara; Debi
483) Statutul juridic al nobilimii romanesti din Regatul Ungariei
(Drept și libertate), drept cutumiar, care se opunea cu tarie penet tiei dreptului feudal maghiar de import apusean. Aceasta realitate transpare tot pasul, fie sublimata, sub forma autonomiei politico-administrative Transi
484) Ingrijirea pacientului in apendicita acuta
(Drept și libertate), drepte, este evolutiv fiind extrem de vie in apendicita gangrenoasa si mai putin vie in apendicita acuta catarala.Se pun in evidenta de multeori o hiperestezie cutanata ( durere la ce mai mica atinger
485) Ingrijirea bolnavului cu infarct miocardic acut
(Drept și libertate), drept. Artera coronara dreapta vascularizeaza cea mai mara parte a peretelui inimii drepte,o parte a septului interventricular si o mica parte din ventriculul stang. Din capilarele care iriga inim
486) Patologia traumatica a ficatului
(Drept și libertate), drept si stang) unite intre ele la jumatatea lor printr-un sant transvers. Santul sagital drept este format in partea anterioara de o depresiune numita fosa vezicii biliare iar posterior de santul ve
487) Religia arabilor, turcilor si a altor popoare. Islamul
(Drept și libertate), drept cea mai severa, dar, pe de alta, drept cea mai devotionala dintre religii. In consecinta, a dat multi fanatici religiosi, dar si multi dintre cei mai fideli fata de religie.Termenul islam a
488) Raspunsuri stiintifice ale dragostei
(Drept și libertate), drept dragoste infatuata, pentru ca nu exista intimitate si angajament, dragostea infatuata e sortita pierii.De ce unele persoane se casatoresc dupa ce sant indragostiti pentru o perioada scurta de ti
489) Barbu Delavrancea Apus de soare
(Drept și libertate), drept din Bucuresti.1878 Publica prima placheta de versuri Poiana lunga, semnata Barbu. incepe sa lucreze in redactia ziarului Romania libera. 1880 Semneaza in Romania libera cu pseudonimul Argus.
490) Ioan Slavici Biografie
(Drept și libertate), drept a Universitatii din Pesta 1869- scriitor la notarul din Cumlaus pleaca la Viena pentru a-si face stagiul militar student al Facultatii de Drept din capitala Imperiului Austri-Ungar il c
491) Instructiuni pentru auto-examinarea sanilor
(Drept și libertate), drept si plasati bratul drept sub cap. Folosind pulpele celor trei degete mijlocii de la mana stanga palpati sanul drept, incercand sa depistati prez
492) Inima - notiuni de anatomie si fiziologie
(Drept și libertate), drept, separate prin orificiul atrioventricular drept. Atriul drept primeste sange venos din marea circulatie prin orificiile venei cave superioare si al venei cave inferioare. Orificiul atrioventr
493) Asianism
(Drept și libertate), drept prima forma a manierismului (v.) european.
494) Multiple leziuni de tip IL in zona de granita
(Drept și libertate), drept in vecinatatea coarnelor anterioare ale ventriculului drept. Sistemul ventricular este ectaziat, normal pozitionat. Santurile corticale si vaile silviene sunt accentuate. Concluzii: Lacunarism c
495) Morfologia tulburarile de metabolism - distrofii
(Drept și libertate), drept cauza carenta de vitamina E si seleniu (boala muschilor albi). Musculatura va prezenta macroscopic striuri sau pete cenusiu-galbui, are consistenta flasca, rigiditatea postmortem fiind slab expr
496) Calculul impozitului de profit in cadrul societatii Flash
(Drept și libertate), drept de control asupra tuturor actiunilor intreprinse de societate, au dreptul la dividendele cuvenite si participa la pierderi proportional cu aportul fiecaruia la capitalul social.3. Obiectul de ac
497) Strategiei de dezvoltare a sistemului de executare pentru anii 2007 2011
(Drept și libertate), drept scop stabilirea unui complex de masuri menite sa consolideze si modernizeze sistemul de executare, sa sporeasca eficienta activitatii de executare si probatiune, sa asigure continuitatea si coer
498) Asocierea pentru savarsirea de acte de terorism
(Drept și libertate), drept actiunea violenta folosita pentru inocularea spaimei, a fricii cu efect paralizant, a psihozei destabilizatoare asupra unei persoane sau a unui grup de perso
499) Constitutia din 1923
(Drept și libertate), drept a se folosi, in scop de lucrari de interes obstesc, de subsolul oricarei proprietati imobiliare, sub obligatiunea de a desdauna pagubele aduse
500) Corespondenta si tehnici de secretariat - 1
(Drept și libertate), drept administrativ si comercial. Totodata lucrarea cuprinde, in cea mai mare parte, notiuni practice legate de activitatea de secretariat: tehnici de secretariat, functiile secretariatului modern, or
501) Curtea Europeana a drepturilor omului
(Drept și libertate), Drepturilor Omului (Comisia), in termenul de 3 luni prevazut de fostele articole 32 alin. 1 si art. 47 din Conventie. La originea cauzei se afla o plangere (nr. 28.342/95) indreptata impotriva Romanie
502) Dreptul administrativ si stiinta administratiei
(Drept și libertate), drept administrativ sunt acele norme juridice care reglementeaza raporturile sociale aparute in cadrul activitat
503) Prefectul
(Drept și libertate), drept, iar descentralizarea un sistem care implica autonomia". De aceea, descentralizarea, ca element esential al autonomiei locale, nu poate fi conceputa, cel putin in statele unitare, fara existent
504) Piata comuna
(Drept și libertate), dreptul posesorilor de profesii liberale (medici, farmacisti etc.) de a practica meseria in oricare dintre tarile membre. Pana in 1968 toate tarile introdusesera reglementari cu privire la libera
505) Teste grila - Disfunctia vezicii biliare.Colecistitele la copii
(Drept și libertate), drept; B. Dureri in regiunea vezicii biliare ce se acutizeaza la inspir; C. Simptomul frenicus pozitiv; D. Dureri sub unghiul omoplatului drept; E. Dureri la baza xifoidului. 7
506) Erotism si obscenitate
(Drept și libertate), drept, aerul ei "gay" a fost valorizat pozitiv. A fost cit pe-aci sa "intru in circuit"! EdiAZtia olandeza are pe coperta un adolescent gol, intr-o poAZzitie foarte gratioasa. Editia franceza a purtat
507) Dreptul finantelor publice
(Drept și libertate), drept public", pentru a se putea scoate in evidenta faptul ca "motivele, mijloacele si efectele finantelor publice sunt cu totul diferite de cele ale "finantelor private" . In lucrarea " Continutu
508) Concepte fundamentale introductive privind relatia dintre economie si dreptul financiar fiscal
(Drept și libertate), Dreptului financiar si fiscal se afla intr-o stransa conlucrare, o delimitare este de altfel greu de facut: in timp ce normele ju
509) Ion Barbu
(Drept și libertate), drept unul dintre cei mai insemnati poeti moderni, incheie practic o activitate de creatie si publicistica relativ intensa, ce a marcat epoca prin caracterul ei adesea polemic (sunt celebre iesirile p
510) Gerald Armand Beaudoin
(Drept și libertate), dreptul la Montreal, devine consilier juridic la Ministerul federal al Justitiei (1965 - 1969), apoi consilier parlamentar adjunct al Camer
511) Teste grila - Afectiunile chirurgicale ale intestinului gros
(Drept și libertate), drept este: A. artera mezenterica inferioara B. artera mezenterica superioara C. artera renala dreapta D. artera ileaca externa dreapta
512) Leonardo
(Drept și libertate), drept unul dintre marii fondatori ai Iluminismului stintific din Europa. Leonardo este adesea criticat de oamenii de stiinta moderni precum si de filozofii si istoricii stiintei fiindca se conside
513) Basmul popular Praslea cel voinic si merele de aur - apartenenta la specie
(Drept și libertate), drept fiul imparatului. El lasa pedepsirea fratilor invidiosi in seama lui Dumnezeu si, drept rasplata pentru vitejiile lui, se casatoreste cu fata si preia destinul imparatiei. Ca in toate basmele, i
514) Aventurile Sahului - o zi decameronica sadoveniana
(Drept și libertate), drept", vrednic de retinut mai ales de catre judecatorii despoticilor carmuitori orientali, anume: "sa nu osandeasca iara intrebare". Trecand apoi Bosforul si ajungand in Occident, cronicarul relateaA
515) Meteorologie - oceanografie - test
(Drept și libertate), Drept in fata sa b. Spre dreapta, usor in spatele sau c. Spre stanga, usor in spatele sau d. Spre stanga usor in fata sa R:b
516) Adaposturi pentru porumbei
(Drept și libertate), drept voliera pentru baia de soare a porumbeilor in timpul cand acestia nu sunt liberi. In cazul porumbeilor de agreement, interiorul porumbarelor se imparte in doua parti:un compartiment pentru po
517) Probleme ale parului
(Drept și libertate), drept si mai putin in cazul parului gros si cret. Caldura si umidiAZtatea pot accelera productia de grasime, ca de altfel si modificarile hormoAZnale. Hormonul masculin androgen, de pilda, poate activ
518) Hepatita virala Delta
(Drept și libertate), drept. Una din particularitatile CAD este decurgerea biundulara a maladiei cu o acutizare clinico-enzimologica la o treime din cazuri. Aceasta acutizare mai frecvent . apare la a 20-30 zi da la de
519) Definitia si obiectul dreptului comercial
(Drept și libertate), Dreptul comercial este acea ramura a dreptului privat ce cuprinde ansamblul unitar al normelor juridi
520) Afectiuni ale inimii
(Drept și libertate), drept se produce blocul de ramura drept, iar in ventriculul stang - blocul de ramura stang. Cauze: cel drept poate fi congenital fara semnificatie patologica; ambele pot aparea in: cardiopatie ischemi
521) Umbra lui Mihail Sebastian - la Onesti
(Drept și libertate), drept "doctrinar", tip "cu reverii marxiste" e o cale lunga. Si nu m-ar deranja, cu toate rezervele mele fata de valorile marxiste, aceasta catalogare (sau apropierea de Alex. Cistelecan sau Alexan
522) Lumi posibile - David Lewis
(Drept și libertate), drept primitive neanalizate: dar aceasta nu este nici pe departe o teorie alternativa ci o absenta a teoretizarii. Ar putea fi considerate drept predicate metalingvistice analizabile in termenii cons
523) Suspendarea contractului individual de munca
(Drept și libertate), drepturilor de natura salariala de catre angajator. - pe durata suspendarii pot continua sa existe alte drepturi si obligatii ale partilor, daca acestea sunt prevazute prin legi speci
524) Testament - Tudor Arghezi
(Drept și libertate), drept calimara prin sudoarea muncii sutelor de ani . Procesul creatiei argheziene este sustinut in mod magistral prin jocul cuvintelor care este de fapt jocul ideilor: poetul distileaza existenta comu
525) Inginerii de la Qantas
(Drept și libertate), dreptate. P: Motor 3 lipsa. S: Gasit motor 3 pe aripa dreapta dupa ce l-am cautat putin. P: Avionul merge caraghios. S: Avertizat avionul sa stea drept, sa zboare cum trebuie, si sa ia lucru
526) Hipertermiile
(Drept și libertate), drept factor cauzal al hipertemiei prin cresterea termogenezei. A fost incriminat drept factor al intensificarii termogenezei musculare un defect al metabolismului calciului caracterizat prin insufuci
527) Bolile aparatului cardiovascular - 2
(Drept și libertate), drept, se va masa membrul superior drept, pe partea stanga a corpului procedandu-se in mod similar. Zonele limfatice corp inferior, prin masaj, vor reda circulatia normala a curentului limfatic in zon
528) Abdomenul acut chirurgical - peritonitele difuze acute
(Drept și libertate), drept D. subfrenic drept E. subfrenic stang Raspuns corect: A,C,E Angelescu vol II p 2124 10.Criterii pentru definirea SIRS (Sistemic Inflamatory Response Syndrome): A. ritm cardiac < 90 batai pe
529) Factorii de productie
(Drept și libertate), drept totalitatea cheltuielilor facute de intreprinderi pentru crearea de noi capacitati de productie, precum si pentru refacerea, ameliorarea si dezvoltarea capacitatilor existente; -> variatia st
530) Etica in afaceri
(Drept și libertate), drept ''preocuparea noastra pentru un comportament bun .Avem obligatia de a lua in considerare nu numai bunastarea noastra personala, ci si pe acea a altor oameni ''. In afaceri etica mai poate fi def
531) Suntul stanga - dreapta - Boli congenitale de cord necianogene
(Drept și libertate), drept. In timpul vietii intrauterine la nivelul unui orificiu denumit foramen ovale exista un sunt dreapta-stanga intre cele doua atrii. Foramen ovale persistent nu are semnificatie clinica si nu este
532) Tabloul clinic a bolii Crohn
(Drept și libertate), drept apar mai frecvent dupa masa, sunt calmate de defecatie, localizarea indica de obicei existenta unei stenoze in teritoriul respectiv. Diareea este presenta in toate cazurile; in localizarile l
533) Informatica juridica - infractiuni informatice
(Drept și libertate), dreptul de proprietate, securitatea si fiabilitatea documentelor sau alte instrumente care pot avea consecinte juridice.Obiectul material: il constituie suprtul mate
534) Contenciosul administrativ
(Drept și libertate), drept din momentul in care a luat cunostiinta pe orice cale de existenta actului in maximum 6 luni de la emitere . Legea prevede ca plangerea prealabila se poate introduce si peste termenul de 30 d
535) Rezolutia Marii Adunari Nationale de la Alba Iulia
(Drept și libertate), dreptatiti la Alba-Iulia in ziua de 18 Noiembrie/1 Decembrie 1918, decreteaza unirea acelor romani si a tuturor teritoriilor locuite de dansii cu Romania. Adunarea Nationala proclama indeosebi dreptul
536) Suspendarea contractului individual de munca
(Drept și libertate), drepturi si obligatii ale partilor - decat cele prevazute la art. 49 alin. (2) din Codul muncii - daca acestea sunt prevazute prin legi speciale, prin
537) Conceptul si definitia dreptului
(Drept și libertate), dreptul pozitiv este reprezentat de totalitatea normelor juridice bugetare cuprinse de exemplu in legea 486/2006 - cu privire la bugetul de stat pe anul 2007, car
538) Carcinom mamar bilateral sincron
(Drept și libertate), drept si o formatiune nepalpabila cu microcalcifieri era prezenta in cadranul supero-extern al sanului stang. Au fost practicate: mastectomie radicala modificata pentru leziunea din sanul drept si o l
539) UE si politicile de dezvoltare regionala
(Drept și libertate), drept scop transformarea problemelor in oportunitati. Una din principalele realizari ale dezvoltarii regionale in Europa consta in modernizarea si dezvoltarea retelei de transport. Actualele retele
540) Giovanni Boccaccio - Il Decamerone
(Drept și libertate), Drept care, atintin-du-mi vorba spre cei ce-au tabarit pe mine, le spun precum urmeaza : Traia pe vremuri in orasul nostru un om pe care il chema Filippo Balducci, de neam cam prost de felul lui, dar
541) Test de verificare general - protectia muncii
(Drept și libertate), drept; c. un beneficiu. 4.La aparitia unui pericol salariatul are obligatia sa: a. continue cu grija activitatea fara sa sufere accidente; b. opreasca lucrul si sa informez
542) Vointa Tulcei
(Drept și libertate), drept a unor oameni, care inarmati cu deviza nemuritorului C :A. Rosetti : A© voeste si vei putea >> se vor face apostolii unei cauze generoase , marete ! >> Vreau sa amintesc aici si articol
543) Prescriptia extinctiva
(Drept și libertate), drept, si de aici drept consecinta: natura juridica a prescriptiei extinctive trebuie stabilita in cadrul fiecarei ramuri de drept. Din dreptul civil face parte prescriptia dreptului la actiune (in
544) Ironie
(Drept și libertate), drept valabil doar sensul exprimat. Sarcasmul e o I. accentuata, prin faptul ca atat vorbitorul cat si interlocutorul sau inteleg cele afirmate in ambele sensuri. Retorica clasica socotea, apoi, hi
545) SC Ecofire SRL - fabricarea de brichete de rumegus
(Drept și libertate), drept combustibil pentru prepararea hranei si incalzire menajera lemnul. Spre deosebire de lemnul de foc, briAZcheAZteAZle de rumegus au o putere calorica sporita si un pret mai mic cu aproAZximativ 1
546) Tulburari de conducere simptomatice
(Drept și libertate), drepte, fara adenopatii. Postoperator se efectueaza si 10 sedinte de radioterapie. Ca si efect advers al radioterapiei pacienta dezvolta dezlipire de retina la nivelul ochiului drept cu cecitate ulter
547) Tuberculoza pulmonara
(Drept și libertate), drept rezultat o infectie latenta sau tuberculoza activa. 10-30% din persoanele infectate, in special copiii, se imbolnavesc imediat dupa patrunderea bacteriei in organism (infectia primara) si pot ra
548) Contrastalii
(Drept și libertate), drept de actiune impotriva primitorului. In cazul in care exista mai multe conosamente, fiecare dintre ele precizand ca descarcarea sau incarcarea se va face intr-un anumit numar de zile si un nivel
549) Alexandru Macedonski 1854-1920
(Drept și libertate), drept. Devenind emir al Bagdadului, Aii are tot ceea ce isi doreste (bogatie, tinerete, glorie), dar este mereu chemat de fascinatia Mekai - cetatea sfanta a musulmanilor.Atras irezistibil de acest
550) Sub Alexandru I
(Drept și libertate), drepturi civile pentru evrei (articolul 42):"Toti evreii, locuitori ai Rusiei, care vin sa se instaleze aici sau sosesc din tari straine pentru afacer
551) Falun Dafa - Conferinta din Sydney
(Drept și libertate), Drept urmare, va avea de indurat pedepse. Am motive in a face asta.In primul rand, la un nivel superficial, am aflat ca multi oameni au realizat dupa multi ani de practica Qigong, ca Qigong-ul are
552) Umarul
(Drept și libertate), drept e in relatie cu dinamica Yig (materna). Ma gandesc aici in mod deosebit la Marilyne care a venit sa ma consulte pentru probleme la umarul drept, acuzand dureri foarte puternice. Intrevederea
553) Prozopopee
(Drept și libertate), drept plasmuirea caracterelor si imaginarea discutiilor intre diferite personaje. Quintilian (Arta oratorica, 9, 2, 31) inglobeaza amandoua figurile in aceeasi definitie. Un domeniu predilect al P
554) Dureri de spate
(Drept și libertate), drept in sus, partea superioara a corpului." DUREREA CRONICA DE SPATE Unele persoane sufera de durere cronica de spate, ea facand parte din viata lor cotidiana. Din diferite motive, durerea tine o
555) Actul administrativ
(Drept și libertate), drept. In ac caz intalnim din nou 2 vointe: vointa beneficiarului dreptului conferit de actul adm care solicita sa se emita actul si vointa autoritatii emitente concretizata in insusi actul ad. Nici i
556) Contractul de vanzare-cumparare civila
(Drept și libertate), drept real, de un drept creanta sau de un drept din domeniul proprietatii intelectuale ori, in mod exceptional, de drepturi asupra unei universalitati care cuprinde nu numai drepturi, ci si datorii (v
557) Contractul de inchiriere
(Drept și libertate), drept pe o perioada de 5 ani (art. 1-3 din Legea nr. 17/1994), iar apoi pe o perioada de inca 5 sau 3 ani, dupa caz (potrivit art. 1-8 din OUG nr.40/1999). Dupa expirarea acestor termene (aprilie 2002
558) Contractul de inchiriere
(Drept și libertate), drept pe o perioada de 5 ani (art. 1-3 din Legea nr. 17/1994), iar apoi pe o perioada de inca 5 sau 3 ani, dupa caz (potrivit art. 1-8 din OUG nr.40/1999). Dupa expirarea acestor termene (aprilie 2002
559) Alte manevre de masaj
(Drept și libertate), drept pana in partea laterala a hipocondrului drept. Se mai pot efectua vibratii cu degetele sau cu palma in timpul fazei expiratorii. Masajul intestinului subtire se efectueaza in zona ombilicala,
560) De 10 x Vanzari
(Drept și libertate), dreptul de redistributie al acestei carti.Aceasta publicatie este protejata de legea dreptului de autor, conform careia: "Art. 1. - (1) Dreptul de autor asupra unei opere literare, artistice sau stii
561) Contract de editare
(Drept și libertate), Dreptul cedat priveste si reeditarea lucrarii intr-un tiraj de ....... exemplare, care se vor tipari in termen ............................... de la incasarea primei transe din lucrarea executata.
562) Contract de gaj
(Drept și libertate), drept renuntare nici neexrcitarea atributiilor, nici intarzierea in exercitarea atributiilor din partea creditorului gajist, precum si nici in drept la despagubire . 5.3. Exercitarea partiala de c
563) Acord de transmitere, prelucrare si consultarea informatiilor
(Drept și libertate), drepturile prevazute de Legea nr. 677/2001 pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acesto
564) Acord de transmitere, prelucrare si consultare a informatiilor la SC Biroul de Credit SA
(Drept și libertate), drepturile prevazute de Legea nr. 677/2001 pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date, publicata in Monitorul Oficial nr. 7
565) Igiena grile
(Drept și libertate), drept sursa rozatoarele si omul b. de la 30minute la 6 ore si are drept sursa omul c. de la 5-24 ore si are drept sursa si omul. d. de la 5 ore la 18 zile si nu are sursa omul e. de la 30 minute
566) Actele parlamentului in Romania
(Drept și libertate), drept de control asupra autoritatilor executive si fiind unica autoritate legislativa din stat. Parlamentele contemporane sunt formate fie dintr-o singura Camera , fie din doua Camere .Cel
567) Alte manevre - masaj
(Drept și libertate), dreptul viscerului subiacent sau pe zone tegumentare situate la distanta. Masajul zonei stomacului se aplica pe epigastru si hipocondrul stang. Se incepe cu o manevra calmanta, efleuraj circular al
568) Consumul de sare si zahar
(Drept și libertate), drept zahar candel. Mierea este un amestec de fructoza si glucoza. 266. ALTI INDULCITORI Sorbitolul, manitolul si xilitolul sunt alcooli naturali derivati din zaharide, absorbiti in sange mai ince
569) Actele prin care se infaptuiesc functiile statului
(Drept și libertate), drept urmare anumite modificari, transformari, pierderi in lumea materiala. Simplul fapt material nu poate sa nasca si sa stinga drepturi si obligatii sau sa schimbe situatii juridice preexistente [8]
570) Actele administrative unilaterale
(Drept și libertate), drept contractual incontestabil, susceptibil de a fi in opozitie cu administratia si un act de aparenta contractuala chiar daca este calificat, in mod expres de contract sau de conventia de administr
571) Acord de transmitere, prelucrare si consultare a informatiilor
(Drept și libertate), drepturile prevazute de Legea nr. 677/2001 pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acesto
572) Contract de depozit
(Drept și libertate), drept, iar plata pentru paza depozitului pe perioada urmatoare de un an devine de indata exigibila, deponentul avand obligatia sa mi-o achite, in caz contrar am dreptul sa-l execut fara somatie sau tr
573) Conventia de arbitraj
(Drept și libertate), drept international privat.Unele din dispozitiile acestei legi au anumite contingente (fie ele chiar indirecte)cu activitatea arbitrajului.Exista de asemenea cateva conventii internationale la care Ro
574) Cei care folosesc limbajul pozitiv ii apreciaza pe cei care merita
(Drept și libertate), drept evenimente izolate. Termenul "intern" indica faptul ca va asumati responAZsabilitatea, ca va recunoasteti propriul rol in obtinerea rezulAZtatelor pozitive si ca va apreciati pentru aceasta. Un
575) Napoleon Bonaparte 1769 - 1821
(Drept și libertate), drept judecator si a intrat in aristocratia Franceza drept conte. Sub influenta familiei sale, Napoleon a fost educat pe cheltuiala regelui Louis al XVI- lea la Brienne si la Scoala Militara din Pari
576) Inima - configuratia externa
(Drept și libertate), drept ,intre vena cava superioara si cea inferioara.-nodulul atrio-ventricular ,situat tot in peretele atriului drept ,in portiunea inferioara a septului interatrial.-fascicolul atrio-ventricular (
577) Inima - notiuni de anatomie
(Drept și libertate), drept sau orificiul tricuspid este prevazut cu trei valve, care inchid orificiul in sistola si il deschid in diastola.Ventriculu
578) Rezidentiat medicina - grile
(Drept și libertate), drept B. intereseaza rar valvele aortica si mitrala C. se caracterizeaza prin calcifierea si sclerozarea scheletului cardiac fibros D. este o cauza neobisnuita de bloc atrioventricular E. este
579) Hotarare pentru aplicarea prevederilor securitatii si sanatatii in munca
(Drept și libertate), drept; 7. accident mortal (D) - accident in urma caruia se produce decesul accidentatului, confirmat imediat sau dupa un interval de timp, in baza unui act medico-legal; 8. accident colectiv - a
580) Act constitutiv de societate pe actiuni
(Drept și libertate), drepturilor ce decurg din actiune; -daca actiunea este la purtator, proprietarii trebuie sa desemneze un reprezentant comun. Atat timp cat o actiune este proprietatea indiviza a mai multor perso
581) Cuvinte pentru surzi
(Drept și libertate), drept, dar existati... si totusi nu va inteleg . Urlati mereu , sau cel putin asta cred ca faceti dupa mimica voastra de neinteles. Nu , nu e bine, nu ar trebui sa imi ridic semne de intrebare in cee
582) Cella Serghi - studiu monografic
(Drept și libertate), Drept din cadrul Universitatii Bucuresti, desi isi dorea sa fie studenta la Conservatorul dramatic. Din ratiuni practice a fost nevoita sa renunte la ideea unei cariere artistice in favoarea uneia jur
583) Mircea Djuvara
(Drept și libertate), Drept si de Litere si Filozofie, obtinand licenta ambelor facultati in 1909 cu bile albe, ultima acordandu-I si mentinerea ,, magna cum laude". Iar dupa s
584) Notiunea de decizie adminstrativa
(Drept și libertate), drept exterioare acestora, relatiile organelor administratiei cu factori din mediul social in care sunt integrate. Pentru ca o decizie administrativa sa atinga pe deplin scopul pentru care a fost emi
585) Adaposturi pentru porumbei
(Drept și libertate), drept voliera pentru baia de soare a porumbeilor in timpul cand acestia nu sunt liberi. In cazul porumbeilor de agreement, interiorul porumbarelor se imparte in doua parti:un compartiment pent
586) Dreptul adminstrativ, ramura a dreptului public
(Drept și libertate), dreptul aplicabil administratiei publice. Dreptul administrativ este anterior dreptului constitutional si nu neaparat,dreptul administrativ este legat numai de aparitia Constitutiilor,care sunt cuno
587) Doctrina administrativa comparata
(Drept și libertate), Dreptului administrativ romanesc se formeaza tot in secolul al XIX-lea,ca si celelalte stiinte de drept admin
588) Raspunderea juridica a functionarului public
(Drept și libertate), drept administrative, pe acest fond metodologic, se analizeaza formele de raspundere juridica a functionarilor (raspunderea penala, raspunderea administrativa, raspunderea disciplinara, raspunderea ma
589) Model de cerere de chemare in judecata pentru evacuare
(Drept și libertate), drept, ne intemeiem pe art.1436 Cod civil. Intelegem sa ne folosim de urmatoarele probe: - acte si anu
590) Vorbe
(Drept și libertate), dreptul sa fii urata, dar tu abuzezi de acest drept. Hai spune-ne tot ce stii. O sa iti ia doar 10 secunde. Cred ca ai un creier ca si nou, avand in vedere ca nu l-ai folosit niciodata... Stiu
591) Geneza si evolutia istorica a dreptului de autor
(Drept și libertate), drepturi subiective civile : a)un drept de proprietate pur si simplu care se poarta asupra obiectului material in care s-a concretizat creatia cum ar fi : manuscris, pictura, sculptura ce-si gases
592) Dreptul la nume
(Drept și libertate), drepturile patrimoniale dureaza tot timpul vietii autorului iar dupa moartea acestuia se transmite prin mostenire potrivit legislatiei civile pe o perioada de 70 ani. Cu toate acestea legea sancti
593) Retractarea operei
(Drept și libertate), Dreptului autorului de a obtine avantaje patrimoniale dupa urma operei sale este primul drept recunos
594) Romantismul
(Drept și libertate), drept curent literar pot fi rezumate prin:cultivarea sensibilitatii si fanteziei creatoare, complexitatea personalitatii umane, evaziunea in trecut, istorie, vis, contemplarea naturii infatisata sub l
595) Locul stiintelor juridice
(Drept și libertate), drept, iar criteriul de departajare Đ”l constituie obiectul de reglementare a normelor pe care le reglememnteaza si metoda specifica de reglementare a fiiecarei stiint
596) Istoria economica
(Drept și libertate), dreptului de folosinta a pamantului celor care erau mari proprietarii de domenii feudale. Se instituie proprietatea capitalista pe tot domeniu feudal. Uni emigreaza spre America, pentru o viata mai bu
597) Yumeiho
(Drept și libertate), dreptul vertebrei C-7. Dupa caz, se poate aplica acelasi procedeu la nivelul ligamentelor dintre apofizele spinoase (ligamentum nuchae). Incepand de la C-2 pana la C-7, 5 puncte de 2 ori. 4. MANI
598) Fisa individuala a postului - director
(Drept și libertate), drept de indrumare si control asupra activitatii intregului personal salariat al unitatii de invatamant; colaboreaza cu personalul cabinetului medical. (7) Aproba vizitarea unitatii de invatamant s
599) Notiunea de decizie adminstrativa 2
(Drept și libertate), drept exterioare acestora, relatiile organelor administratiei cu factori din mediul social in care sunt integrate. Pentru ca o decizie administrativa sa atinga pe deplin scopul pentru care a fost emi
600) Nervii oculomotori comuni
(Drept și libertate), drept intern,globul ocular este deviat spre unghiul extern al fantei palpebrale,sub influenta muschiului drept extern,daca acesta este indemn III) Diplopie: acuzata numai daca ptoza e incompleta. Se
601) Cetatenia
(Drept și libertate), drepturi - in special cele politice, iar, cetateanul este co-cetatean, adica individul care traieste impreuna cu ceilalti. Cetatean si cetatenie presupun intotdeauna delimitarea unui teritoriu ( un t
602) Fisa postului director
(Drept și libertate), drept de indrumare si control asupra activitatii intregului personal salariat al unitatii de invatamant ; colaboreaza cu personalul cabinetului medical. (8) Aproba vizitarea unitatii de invatamant
603) Fiziologia inimii
(Drept și libertate), drept; este adusa de vena cava superioara si vena cava inferioara; Debit pulmonar = cantitatea de sange care este expulzata de ventriculul drept in unitatea de timp; Debit sistemic
604) Procese de activare ventriculara
(Drept și libertate), drept, imediat la dreapta santului interventricular anterior.Vectorul rezultant in acest moment este orientat in jos, spre stanga si inainte. Este un vector mare si apare pe ECG in derivatiile ventric
605) Notiunea de decizie adminstrativa
(Drept și libertate), drept exterioare acestora, relatiile organelor administratiei cu factori din mediul social in care sunt integrate. Pentru ca o decizie administrativa sa atinga pe deplin scopul pentru care a fost emi
606) Model de cerere de chemare in judecata - delicte civile
(Drept și libertate), drept ne intemeiem cererea pe prevederile art. 998 si art. 999 C.civ. Intelegem sa ne folosim de urmatoarele probe: - inscrisuri - expertize - interogatoriul paratului - martori Depunem prezen
607) Model de cerere de chemare in judecata - ordonanta presedintiala
(Drept și libertate), drept, ne intemeim prezenta cerere pe prevederile art. 581 Cod procedura civila. Intelegem sa ne folosim de urmatoarele probe: ............................................................... Dep
608) Model de cerere de chemare in judecata pentru revendicarea unui bun imobil
(Drept și libertate), drept, refuzand sa recunoasca dreptul de proprietate al societatii noastre asupra terenului mentionat. In repetate randuri, societatea noastra i-a solitat paratei sa inceteze posesia asupra terenului
609) Masajul
(Drept și libertate), dreptate. Miscarile cer ca terapeutul sa-si indrepte talia si cu pieptul sa impinga spatele pacientului. 5. Indreptarea coloanei vertebrale. AZScopul este indreptarea vertebrelor lombare dislocat
610) Influenta culturii
(Drept și libertate), drept intre mai mulNi aportori de capitaluri si a generat ideea conform careia rolul acNionarilor se limiteaza doar la a furniza capitaluri financiare si de a-si asuma riscurile legate de acest aport.
611) Contabilitatea cheltuielilor si veniturilor
(Drept și libertate), Drepturile si obligatiile aferente actiunilor aflate in proprietatea statului sunt executate de catre Ministerul Industriei si Comertului. Persoanele fizice sau juridice, romane sau straine pot detin
612) Delicte contra proprietatii intelectuale
(Drept și libertate), dreptului de proprietate intelectuala in raport cu faptele care primejduiesc existenta si dezvoltarea acesteia impunand interventia protectoare a legii penale.a. Obiectul juridic special: infractiunea
613) Organizarea si functionarea asociatiilor si fundatiilor
(Drept și libertate), drept castigat prin constitutie din 1991 (consacrat de aceasta in art.40);cetatenii se pot asocial liber in partied politice,in sindicate,in patronate si in alte forme de asociere.De astfel,chiar leg
614) Teoria generala a dreptului - raspunderea juridica
(Drept și libertate), drepturi, libertati, prerogative etc. consacrate de normele, principiile sau valorile acelei societati si a caror nerespectare antreneaza unu sau alta din formele sanctiunilor sociale. N
615) Eficienta pe piata de capital din Romania
(Drept și libertate), drept (dar nu si o obligatie) de a cumpara (optiune de tip CALL) sau de a vinde (optiune de tip PUT) un activ financiar (o actiune, un
616) Particularitati ale contabilitatii americane
(Drept și libertate), drept "ghid in evaluarea practicilor contabile si in alegerea metodelor si procedurilor contabile". Analizand principiile contabile americane pot fi puse in evidenta doua curente, doua s
617) Rolul Consiliului Uniunii Europene in luarea deciziilor
(Drept și libertate), Drept urmare nu este posibil a fi combinate mai multe baze legale care cer proceduri de decizie diferite. 1. Procedura codeciziei: a fost introdusa in anul 1992 prin tratatul de la Mastricht si est
618) Principiile dreptului
(Drept și libertate), drept, ci in situatia de factor care se raporteaza la normele si valorile unei societati in mod activ si constient. Acest principiu readuce in prim plan problema existentei unor prescriptii fundament
619) Caracteristicile atitudinilor
(Drept și libertate), drept urmare valoarea predictiva a atitudinilor lor scade. Teoria actiunii rationale (TRA) Opinii privin consecintele unui anumit comportament - atitudine fata de comportament Evaluarea acestor c
620) Raspunderea transportatorului
(Drept și libertate), drept dispune, cu alte cuvinte, de o optiune.Daca vrea sa obtina eliberarea incarcaturii trebuie "sa ceara in scris, sa fie incunostiintat imediat, in cazul in care marfa ar fi gasita in cursul anului
621) Management - resurse umane
(Drept și libertate), drept administrativ (care include si directia pentru straini), drept civil, dreptul familiei, drept penal si Judecatoria. Aceste 5 sectii sunt impartite mai departe in directii care se ocupa de diferi
622) Scoala Ardeleana - expresie a iluminismului romanesc
(Drept și libertate), dreptului national si al contractului social.Actiunea politica si culturala a Scolii Ardelene este indrumata de operele istorice si filologice ale lui Samuil Micu, Gheorghe Sincai, Petru Maior si Ion
623) Unghiul
(Drept și libertate), dreptei care contine latura comuna. Se numeste bisectoare a unui unghi propriu o semidreapta cu originea in varful unghiului ,situata in interiorul unghiului , astfel incat cele doua unghiuri formate
624) Prisma
(Drept și libertate), drept. Un paralelipiped drept ale carui baze sunt dreptunghiuri se numeste paralelipiped dreptunghic. 3.Diagonalele paralelipipedului dreptunghic sunt egale. 4.Toate fetele paralelipipedului drep
625) Combinatii de poliedre si corpuri de rotatie
(Drept și libertate), dreptunghic (punctul de intersectie al diagonalelor este centrul sferei). Un cilindru circular drept este inscris intr-o prisma daca suprafata laterala a sa este tangenta fetelor laterale ale prismei
626) Alexandru Macedonski - Noapte de decemvrie
(Drept și libertate), drept. Nu este important faptul ca omul superior nu-si atinge scopul, pentru ca accentul se pune pe ideea de lupta si de sacrificiu. Emirul din Bagdad este simbolul credintei nestramutate in ideal.
627) Barocul
(Drept și libertate), drept,numite ``de Nord`` si ``de Sud``,ridicate de Mansart pe o perioada de 10 ani,intre 1679-1689,reproduc aranjarea corpului central caruia ii servesc drept sprijin Spre curte,se remarca policro
628) Platon - Republica Mitul lui Gyges
(Drept și libertate), dreptatea si nedreptatea, necesitatea morala pentru stat si pentru individ de a-si intocmi viata dupa dreptate, precum si principiul bunei
629) Orientarea animalelor
(Drept și libertate), drept hrana.Toate animalele emit astfel de campuri de energie, rezultatul activitatii bioelectrice din corp, dar nu toate sunt capabile sa receptioneze aceste semnale din mediul exterior. Rechinii,
630) Scoala Ardeleana - expresie a iluminismului romanesc
(Drept și libertate), dreptului national si al contractului social.Actiunea politica si culturala a Scolii Ardelene este indrumata de operele istorice si filologice ale lui Samuil Micu, Gheorghe Sincai, Petru Maior si Ion
631) Despre Napoleon Bonaparte
(Drept și libertate), drept judecator si a intrat in aristocratia Franceza drept conte. Sub influenta familiei sale, Napoleon a fost educat pe cheltuiala regelui Louis al XVI- lea la Brienne si la Scoala Militara din Par
632) Imi place vacanta
(Drept și libertate), drept prietena.
633) Fenomenul criminalitatii
(Drept și libertate), dreptul penal. Infractiunile nu sunt doar fapte prejudiciabile care prezinta pericol social ci in mod obligatoriusunt fapte ilegale adica interzise de legea penala prin aplicarea pedepsei. Prin urmare
634) Teoria generala a dreptului
(Drept și libertate), drepturi, libertati, prerogative etc. consacrate de normele, principiile sau valorile acelei societati si a caror nerespectare antreneaza unu sau alta din formele sanctiunilor sociale. N
635) Organizarea si functionarea fundatiilor si asociatiilor
(Drept și libertate), drept castigat prin constitutie din 1991 (consacrat de aceasta in art.40);cetatenii se pot asocial liber in partied politice
636) Delicte impotriva proprietatii intelectuale
(Drept și libertate), drept. b. Obiectul material: in cazul savarsirii faptei prin contrafacere, obiectul contrafacut al inventiei constituie produsul si nu obiectul material al infractiunii. In cazul folosirii fara
637) Avocatul
(Drept și libertate), dreptate, dar acesta nu-ti este recunoscuta de cel care trebuie, din lipsa puterii de a convinge pe cel in drept sa stabileasca adevarul prin mijloacele si modalitatile specifice. De aceea, o justi
638) Politica de preturi in Republica Moldova
(Drept și libertate), Dreptul statului de a reglementa sistemul de impunere este discutat in literatura de specialitate pe seama unor teorii filosofice si economice ale ganditorilor filosofiei si economiei politice clasice
639) Asistenta juridica in procesul penal
(Drept și libertate), Dreptul de aparare cuprinde atat eforturile persoanelor ce lupta pentru respectarea drepturilor si in
640) Proiect de lectie
(Drept și libertate), drept lateral si desfacerea mainilor la nivelul umerilor ; T6- ridicarea mainilor pe langa urechi si a picioarelor pe varfuri ; T7- coborarea mainilor la nivelul umerilor si revenirea pe talpa
641) Drepturile reale principale
(Drept și libertate), drepturi patrimoniale. Dar ele se deosebesc in primul rand prin structura lor: in dreptul real o singura persoana
642) Tratatul de aderare
(Drept și libertate), drept intern, sau masuri rezultate din acorduri bilaterale, care reglementeaza accesul resortisantilor romani pe piata fortei de munca din fiecare din aceste state. Actualele state membre pot continua
643) Dreptul de proprietate
(Drept și libertate), drept real exclusiv, absolut si perpetuu. In acest sens, proprietatea este folosita de art.41 si 135 din Constitutie ori de Codul civil in titlul II intitulat "Despre proprietate". In sfarsit, term
644) Convingeri
(Drept și libertate), drept scop convingerea auditoriului cu privire la teza aflata in discutie, dezbatere sau disputa. Pentru a se obtine acest rezultat sunt puse in miscare variate tehnici de argumentare prin intenne
645) Suspendarea contractului de munca
(Drept și libertate), drept incorporeaza situatiile cele mai numeroase si opereaza, indiferent de existenta unei manifestari de vointa a
646) Cadrul legislativ-normativ si studiu de caz privind scutiri de TVA din interiorul tarii
(Drept și libertate), drept de deducere (in sensul ca platitorii de TVA au dreptul de deducere a taxei pe valoarea adaugata aferente bunurilor si serviciil
647) Examinarea comparativa - criminalistica
(Drept și libertate), Drept dovada el a indicat prezenta pe corpul sau a doua leziuni cicatrizante si urmele de taiere de pe camasa si de pe maiou. In cursul anchetei aceasta aparare a fost inlaturata, considerandu-se ca a
648) Expertiza psihiatrica
(Drept și libertate), drept la semnatura )- statul instituie - tutela ( pt. minori) - curatela ( pt. daulti ) -Pt. iresponsabili:-unit. medicale specializate - luate masuri de
649) Rolul activ al judecatorului
(Drept și libertate), drepturilor si indeplinirea indatoririlor procesuale, insa numai daca partea nu este asistata sau reprezentata de avocat sau de mandatarii prevazuti la art. 68 ali
650) Raportul juridic
(Drept și libertate), drept. De asemenea crearea unui raport juridic presupune constiinta si vointa celor ce vor deveni subiecte ale acestuia ceea ce reprezinta constiinta juridica. Norma de drept nu constituie ea insasi
651) Constructia Europei
(Drept și libertate), drept tinta reglementarea unor probleme privitoare la comert, dialog politic, alte varii domenii de cooperare pentru instaurarea gradata a unei zone de liber schimb intre partile semnatare. Deci, prev
652) Conceptul de trezorerie
(Drept și libertate), drept o institutie financiara prin care se deruleaza constituirea si utilizarea fondurilor publice sau un control fiscal si financiar preventiv; gestionarea datoriei publice inclisiv s ei; efectuarea
653) Trezoreria publica
(Drept și libertate), drept A© organism care centralizeaza si organizeaza ansamblul incasarilor si platilor statului, trezoreria fiind considerata un subiect non-financiar, beneficiar al creatiei monetare
654) Idei liberale ce au guvernat viata politica din Transilvania si Viena
(Drept și libertate), drepturi cu celelalte natiuni, ca intra in constitutionalismul transilvanean impreuna cu ceilalti 2. introducerea votului cenzitar si capacitar dobandeste semnificatie aparte + 1854: populatia rura
655) Sistemul dreptului - concept si componente
(Drept și libertate), Dreptului Comercial se regaseste Institutia dretului societatilor comerciale, reglementata distinct prin legi speciale (Legea 31/1990 privind societatile comerciale, O.G. 199/2006 privind instit.de cr
656) Conceptul dreptului
(Drept și libertate), Dreptul este indisolubil legat de evolutia generala a societatii, de particularitatile societatii in
657) Sfera de cuprindere si obiectivele achizitiilor
(Drept și libertate), drepturi de proiectare asupra tehnologiilor complexe sau avansate. Politicile guvernamentale si cele ale Comunitatii Europene in prezent exista mai putina libertate in ceea ce priveste elaborarea
658) Istoria stiintei economice si limbajul economic
(Drept și libertate), drept un ansamblu de reguli pentru a gestiona afacerile unui stat7. Mercantilismul, dominant intre secolele al XV-lea si al XVIII-lea, este un exemplu-tip de amalgam intre teorie si practica econo
659) Strategii de crestere
(Drept și libertate), drept scop acapararea din cifrele de afaceri ale concurentilor. Neajunsul strategiei provine din dificultatea mentinerii pe termen lung a unui astfel de avantaj intrucat la sfarsitul campaniei com
660) Functiile dreptului
(Drept și libertate), dreptul apare ca un factor implicat in procesul dezvolAZtarii sociale. Fiind instrument al controlului social, dreptul previne dezorganizarea, asigura coeziunea interioara a colectivitatilor pr
661) Obligatii - partea generala
(Drept și libertate), dreptul modern. DEFINITIA SI ELEMENTELE OBLIGATIEI. Institutele lui Iustinian ne-au transmis urmatoarea definitie: "obligatio est iuris vinculum, quo necessitate adstringimur alicuius solvendae re
662) O introducere in media
(Drept și libertate), drept notiuni fundamentale: comunicare, mass-media, informatia. Numitorul comun, fara a fi in domeniul matematic, care uneste cele trei notiuni ar fi zona unei discipline coerente si unificate - stiin
663) Raspunderea in dreptul administrativ
(Drept și libertate), drept administrativ si al carei regim juridic este reglementat de normele dreptului administrativ . In literatura juridica s-a exprimat opinia potrivit careia raspunderea administrativa consta intr-o
664) Instrumente de plata de debit
(Drept și libertate), dreptului cambial, avand drept baza de plecare principii de drept existente in dreptul cambial european. Se poate spune ca transferul de creante specific cambiei se bazeaza pe cesiune de creante s
665) Politologie
(Drept și libertate), drept suport autoritatea - lat. autoritas = forta, putere de convingere. Reprezinta modalitatea concreta de manifestare a puterii politice, capacitatea acesteia de a-si impune vointa in societate. In
666) Dreptul de proprietate
(Drept și libertate), dreptul de proprietate ca fiind acel drept subiectiv, ce da expresie aproprierii unui lucru, drept care permite in
667) Mic dictionar de politologie
(Drept și libertate), drept unic si inalienabil. Prima tara moderna si democratica a fost SUA. In Europa, Revolutia Franceza a adus cu sine si primul stat constituit pe principii democratice. Democratia apare in occiden
668) Medicina legala - notiuni introductive
(Drept și libertate), drept scop sprijinirea competenta a justitiei ori de cate ori pentru lamurirea unei cauze judiciare sunt necesare (anumite) precizari cu caracter bio-medical" (aprecieri facute de Dr. in stiinte medic
669) Expertiza medico-legala
(Drept și libertate), drept scop statornicirea unor relatii sociale interumane normale. Intensitatea traumatismului este incriminata de lege diferit in functie de efect; aceasta poate fi o suferinta fizica, o vatamare a
670) Istoria Europei
(Drept și libertate), Drepturilor (Revolutia Glorioasa); Wilhelm si Mary - rege si regina; monarhia ereditara de drept divin - monarhie constitutionala; tory - accent pe prerogativa regala vs whig - legitimitatea controlul
671) Principii etice
(Drept și libertate), drept pentru unii, este drept pentru toti. (Pentru filozoful german, principiul conform caruia evaluam moralitatea actiunilor noastre este urmatorul: "Actioneaza conform acelei maxime care vrei sa
672) Directii de abordare a turismului in plan teritorial
(Drept și libertate), drept turism. Transformarea circulatiei de calatori in turism propriu-zis s-a produs odata cu sfarsitul razboaielor napoleoniene, cand s-a manifestat o crestere importanta a numarului calatorilor engl
673) Puterea, autoritatea, stilurile de conducere
(Drept și libertate), dreptul de folosi puterea asupra comportamentului celorlalti. Autoritatea este puterea formala sau legitima ce decurge din rolul pozitiei oficiale acordata cuiva si acceptata de subalterni si consider
674) Actorii Razboiului Rece - Uniunea Sovietica
(Drept și libertate), drept lider Statele Unite. Razboiul din Coreea (1950-1953) a demonstrat ca razboiul rece era in plina desfasurare, parand iminenta infruntarea directa dintre cele doua superputeri.
675) Prioritatile exceptionale
(Drept și libertate), drept ca informatii - secrete de stat. Solicitantul e instiintat de institutia care a clasificat acele informatii si poate beneficia pe baza de contract de o compensatie din partea acestei instituii.
676) Statul ideal la Platon
(Drept și libertate), drept in statul drept. Negativ impresionat de instabilitatea guvernamintelor dar si de modul cum erau carmuite statele, Platon cauta solutia ideala care sa faca statul sa scape de sub imperiul deven
677) Nulitatea relativa pentru absenta conditiilor de fond privind subiectele protectiei
(Drept și libertate), drept civil si pt cauze privind proprietatea intelectuale. Anterior modificarii din 2007, competenta apartinea oricarui tribunal judetean din tara, inclusiv tribunalului Bucuresti in raport cu domiciu
678) Drepturile morale
(Drept și libertate), Drepturile patrimoniale sunt prevazute tot limitativ. Conform art. 12: " Autorul unei opere are drep
679) Istoria doctrinelor
(Drept și libertate), drept intemeietorul acestei doctrine pentru ca a desacralizat politica si a teoretizat separarea intre biserica si stat, intre religie si politica.Montaigne (1533-1592), in lucrarea "Eseuri", a afirma
680) Principiul descentralizarii pe servicii
(Drept și libertate), drept este rezultatul experientei sociale, iar utilitatea practica a cunoasterii principiilor generale consta in acee
681) Obiectul si subiectul proprietatii
(Drept și libertate), dreptului in privinta resurselor economice, a capitalului. Subiectii proprietatii sunt determinabili atat in caliatate de producatori cat si de consumatori, posesori ai factorilor de productie de care
682) Norme conflictuale in domeniul falimentului international
(Drept și libertate), dreptului comercial .Necesitatea normelor de drept international privat in domeniul insolventei s-a impus deoarece procedura falimentului, ca institutie juridica, este circumscrisa normelor procedural
683) Introducere in studiul politologiei
(Drept și libertate), Drept urmare, orice investigatie profunda si detailata a oricarui sistem social, inclusiv a conditiei umane, nu se poate realiza fara o analiza a politicului. Istoriceste, primele elemente ale gand
684) Specificul cunoasterii stiintifice in psihologie
(Drept și libertate), drept "calea, itinerariul, structura de ordine sau programul dupa care se regleaza actiunile practice si intelectuale in vedera atingerii unui scop" (Zlate, 2000, p.116) sau "operatorul care mijlocest
685) Notiunea de infractiune internationala
(Drept și libertate), Dreptul international penal este o ramura a dreptului public, se bazeaza si se afla in relatii de corelatie reciproca cu normele generale ale acestui drept. Se co
686) Raspunderea internationala
(Drept și libertate), dreptul international, raspunderea internationala a unui stat sau a altui subiect de drept international poate sa aiba la baza comit
687) Orientari in teoria relatiilor internationale
(Drept și libertate), drept; liberalii considera ca, in ciuda dificultatilor pe care le presupune transferul acestor constrangeri la nivel international, ele trebuie instituite pentru a promova stabilitatea atat in raportu
688) Partidele politice
(Drept și libertate), drept. Partidele care incalca aceste principii sunt considerate nedemocratice si sunt scoase in afara scenei politice Judecatorii Curtii Constitutionale, Avocatul Poporului, magistratii (judecatori
689) Controlul de constitutionalitate asupra legilor
(Drept și libertate), drept de sesizare sa poata fi exercitat, cu 5 zile inainte de a fi trimisa spre promulgare, legea se comunica si celorlalte autoritati care au acest drept de sesizare (Guvernul, Inalta Curte de Casati
690) Sistemul electoral
(Drept și libertate), dreptul de vot. Pentru a putea sa-si exercite un drept de vot trebuie sa aiba varsta minima de 18 ani, care sa fie implinita pana in ziua alegerilor, inclusiv, sa fie in totalitatea facultatilor minta
691) Prevenirea parodontopatiilor
(Drept și libertate), drept scop prevenirea aparltiei acestor afectiuni si cuprinde;A. Preventia prenatala (primara - nivel 1) care are drept scop asigurarea unei dezvoltari armonioase a fatului si se realizeaza pri
692) Contracte speciale
(Drept și libertate), dreptului de proprietate, forma autentica nefiind ceruta, - forma autentica nu este ceruta nici in cazul instrainarii dreptului de proprietate sau altui drept real principal asupra constructiilor:
693) Contractul de locatiune
(Drept și libertate), dreptul de folosinta- ca drept de creanta- asupra lucrului, iar nu un drept real. Chiar daca lucrul dat in locatiune este producator de fructe, locatarul dobandeste proprietatea fructelor nu in virtut
694) Revolutia tehnologica postnucleara
(Drept și libertate), Drept urmare, asistam la plasarea industriei de armament in fruntea industriei grele, care devenise intre timp motorul dezvoltarii industriale a principalelor puteri. In plan militar, principala conse
695) Stilul jurnalismului
(Drept și libertate), drept caracteristica esentiala unitatea (trasaturi comune cu celelalte varietati ale limbii literare). - se constituie pe axa verticala a limbii, - stilul folosit intr-un anumit domeniu de activit
696) Garantia contra evictiunii
(Drept și libertate), drept (ex: vanzatorul invoca un drept de usufruct sau de abitatie-nerezervat prin contract- asupra lucrului vandut). In cazul tulburarilor din partea vanzatorului, cumparatorul se poate apara p
697) Definirea termenilor de cultura si civilizatie
(Drept și libertate), drept suma tuturor creatiilor sufletesti, intelectuale, etice si estetice, iar civilizatia drept suma tuturor creatiilor tehnice care ajuta la adaptarea omului la mediul geografic. Anton Dumitriu in
698) Don Quijote - Miguel de Cervantes Saavedra
(Drept și libertate), drept castellan.Intalnind un taran ce-si batea servitorul legat de un copac,il oblige pe acestasa-l dezlege si sa-I plateasca simbria. Intalneste apoi niste negustori carora le cere sa proclame pe
699) Nasterea epopeii latine
(Drept și libertate), drept tinta tihna, care prijeluieste sofia, ci refacerea acestei baze - defapt si aici avem un arhetip ce individualizeaza Roma sub aspectul istoriei si al mentalitatii - reinstaorarea, punerea temeli
700) Principalele porturi din Marea Rosie
(Drept și libertate), drept Oceanul Indian. Istorie Egiptenii au fost primii care au incercat o misiune de explorare a Marii Rosii. In Biblie, povestea lui Moise prezinta cum fiul unei sclave i-a dus pe izraeliti peste
701) Controlul judecatoresc asupra administratiei publice
(Drept și libertate), dreptului material notiunea desemneaza conflictul de interese intervenit intre doua sau mai multe parti si care nu poate fi solutionat, in caz de neintelegere, decat pe calea unui proces sau litigiu j
702) Notiunea de executiv si administratie publica in sisteme contemporane
(Drept și libertate), drept aplicabil administratiei: tipul anglo-saxon si tipul francez , sisteme ce prezinta particularitati specifice nationale,ca urmare a mutatiilor suferite dupa al doilea raboi mondial. Sistemul
703) Evolutia gandirii manageriale
(Drept și libertate), drept caracteristici esentiale urmatoarele:Utilizarea cu predilectie a conceptelor, metodologiilor si instrumentarului economic; Evidentierea si accentuarea importantei functiei de organizare, drept
704) Polimerizarea
(Drept și libertate), Drept urmare, creste continutul in faza cristalina pana la 94%, iar proprietatile termomecanice ale acestui material plastic sunt considerabil imbunatatite. Polietilena obtinuta prin procedeul Zieg
705) Polimerizarea stereospecifica
(Drept și libertate), Drept urmare, creste continutul in faza cristalina pana la 94%, iar proprietatile termomecanice ale acestui material plastic sunt considerabil imbunatatite.Polietilena obtinuta prin procedeul Ziegler
706) Libertate si responsabilitate
(Drept și libertate), dreptul la libertate altcuiva. Daca ne gandim putin la regimurile politice existente de-a lungul anilor vedem ca am asistat si inca asistam la incalcari ale dreptului la libertate a polpulatii intregi
707) Gottlob Frege
(Drept și libertate), drept, doar in domeniul reexaminarii si reasezarii bazelor matematicii." RUDOLF CARNAP Frege a dedus aritmetica din lo
708) Raspunderea civila a comitentilor pentru fapta prepusilor
(Drept și libertate), drept: civil, penal, administrativ, etc. In literatura de specialitate s-a afirmat ca "raspunderea juridica este complexul de drepturi si obligatii conexe care, potrivit legii, se naste ca urmare a s
709) Apararea dreptului de proprietate prin actiunea in revendicare
(Drept și libertate), dreptul de proprietate si se pune in discutie coexistenta dreptului de proprietate, reclamantul avand sarcina sa dovedeasca titlul sau de proprietate, dupa dictonul "actori
710) Dreptul civil
(Drept și libertate), drept civil este CODUL CIVIL, intrat in vigoare la 1. decembrie 1865. Un cod reprezinta un ansamblu de legi existente anterior, care pentru a fi mai uso
711) Casatoria in dreptul roman si contemporan
(Drept și libertate), drept care s-au succedat si totodata au coexistat unele cu altele. Astfel, casatoria cu manus, adica cu puterea maritala a barbatului exercitata asupra ei, femeia parasea familia de origine rupand as
712) Acte de terorism
(Drept și libertate), drept actiunea violenta folosita pentru inocularea spaimei, a fricii cu efect paralizant, a psihozei destabilizatoare asupra unei persoane sau a unui grup de perso
713) Denumirea si sediul persoanei
(Drept și libertate), dreptul la denumirea stabilita in conditiilelegii. Decretul nr. 31/1954 (art. 38) nu foloseste calificarea de ,,drept" cuprivire la denu
714) Raspunderea civila contractuala si raspunderea civila delictuala
(Drept și libertate), drept serveste drept temei pentru nasterea si dezvoltarea unui raport juridic civil. Este cazul cauzarii de daune, care va servi dr
715) Notiunea de executiv si administratie publica in principalele sisteme contemporane
(Drept și libertate), drept aplicabil administratiei: tipul anglo-saxon si tipul francez , sisteme ce prezinta particularitati specifice nationale,ca urmare a mutatiilor suferite dupa al doilea raboi mondial. Sistemul
716) Principiul descentralizarii pe servicii
(Drept și libertate), drept este rezultatul experientei sociale, iar utilitatea practica a cunoasterii principiilor generale consta in aceea
717) Viciile de consimtamant
(Drept și libertate), drept, care este falsa reprezentare aexistentei ori continutului unei norme de drept civil. In alcatuirea erorii-viciu de consimtamant intra un singur element, de natura psihologica - falsa reprezent
718) Dreptul de retentie
(Drept și libertate), Dreptul de retentie ni se prezinta ca un adevarat drept real de garantie imperfect in virtutea caruia
719) Raspunderea internationala a statelor
(Drept și libertate), drept international. Prima parte a documentului defineste conditiile generale necesare pentru nasterea raspunderii internationale a statelor. Astfel, Capitolul I infatiseaza 3 principii de
720) Protectia drepturilor omului
(Drept și libertate), drepturi ale omului" si "drepturi ale cetateanului" solicita o analiza atenta in interferenta, dar si in individuali
721) Mircea Djuvara
(Drept și libertate), Drept si de Litere si Filozofie, obtinand licenta ambelor facultati in 1909 cu bile albe, ultima acordandu-I si mentinerea ,, magna cum laude". Iar dupa s
722) Pedeapsa penala si tipurile ei
(Drept și libertate), drepturile lui; 8.este o consecinta juridica a fiecarei infractiuni comise; 9.creeaza vinovatului antecedente penale. Pedeapsa are drept scop corectarea si reeducarea condamnatilor in spir
723) Constitutionalitatea dispozitiilor din Codul Penal
(Drept și libertate), drept, care in secolul al XIX-lea desemna un stat in care puterea publica trebuia sa se supuna dreptului.Mai tarziu, Hans Kelsen defineste statul de drept ca fiind o ierarhie de
724) Constructiile edificate de soti pe terenul unuia dintre ei
(Drept și libertate), drept asupra tot ceea ce produce lucrul si asupra a tot ce se uneste, ca accesoriu ,cu lucrul,intr-un mod natural sau artificial".Bineinteles, aceasta se intampla in situatia in care intre proprietar
725) Tipologia dreptului
(Drept și libertate), dreptului Dupa parerea unor autori , obiectul fundamental al tipologiei juridice este categoria de "sistem juridic", strins legata de asa notiu
726) Drepturile cetatenilor in Uniunea Europeana
(Drept și libertate), drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, orice persoana are dreptul la educatie , precum si la accesul la form
727) Legitima aparare
(Drept și libertate), dreptat impotriva sa, a altei persoane sau impotriva unui interes public si care pune in pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul public.(3) Este in legitima aparare si persoana
728) Prescriptia extinctiva
(Drept și libertate), drept , si de aici drept consecinta - natura juridica a prescriptiei extinctive trebuie stabilita in cadrul fiecarei ramuri de drept. Din dreptul civil face pa
729) Sistemul de siguranta nationala
(Drept și libertate), drept privat, celor neguvernamentale si altor forme asociative ale societatii civile, constituind baza teoretica a activitatilor si preocuparilor referitoare la domeniul securitatii nationale si al se
730) Notiunea si efectul prescriptiei extinctive
(Drept și libertate), drept , si de aici drept drept consecinta - natura juridica a prescriptiei extinctive trebuie stabilita in cadrul fiecarei ramuri de drept. Din dreptul civil face parte prescriptia dreptului la actiu
731) Prefectul
(Drept și libertate), drept, iar descentralizarea un sistem care implica autonomia". De aceea, descentralizarea, ca element esential al autonomiei locale, nu poate fi conceputa, cel putin in statele unitare, fara existen
732) Ficatul
(Drept și libertate), drept, sub cupola diafragmatica -- o foita de tesut muscular ce separa plamanii de organele abdominale. Carcasa caritilaginoasa a coastelor acopera ficatul, protejandu-l de leziuni. La un adult sanato
733) Politica de securitate nationala a Romaniei
(Drept și libertate), drept finalitate starea de securitate fundamentata pe ordinea de drept. Aceasta defineste lipsa primejdiilor pentru natiune, comunitati sociale, statul national si cetatenii acestuia, fiind exprimata
734) Geopolitica si Rudolf Kjellen
(Drept și libertate), drept al geopoliticii este suedezul Rudolf Kjellen, profesor de stiinta statului la Universitatea suedeza Upsala. El foloseste termenul propriu-zis de geopolitica in 1899 intr-o prelegere publica. Cuv
735) Napoleon Bonaparte 1769 - 1821
(Drept și libertate), drept judecator si a intrat in aristocratia Franceza drept conte. Sub influenta familiei sale, Napoleon a fost educat pe cheltuiala regelui Louis al XVI- lea la Brienne si la Scoala Militara din Par
736) Anatomia si fiziologia ficatului
(Drept și libertate), drept provine din venele hepatice.La iesire din ficat, sangele din venele hepatice atinge 450C.Ficatul este un organ vital; distrugerea sau extirparea lui totala determina moartea. GREUTATE SI DIMEN
737) Sistemul de operare Windows'98
(Drept și libertate), drept al mouse-ului. Pe ecran va aparea un meniu contextual in care gasim comanda Create shortcut (ĐAĐ”Đ?ĐZĐ°Ń,ŃŠ ŃŹŃEURĐ>>Ń<Đs). - actionam aceasta functie. Pe desktop va aparea copia file-ului sau a
738) Comunicarea si mijloacele de comunicare
(Drept și libertate), drept scop comunicarea informatiei. Pentru ziarist, informatia este expunerea unor fapte la care a asistat sau pe care le-a putut verifica. Pentru el, o informatie buna trebuie sa fie adevarata, noua,
739) Minoritatea
(Drept și libertate), drept penal. Astfel, art. 100 din Codul penal in vigoare prevede in alin. (1) ca fata de minorul care raspunde penal se poate lua o masura educativa ori i se poate aplica o pedeapsa. La alegerea s
740) Abordarea problemei drepturilor minoritatilor nationale
(Drept și libertate), drept un pas decisiv spre independenta. Dar, de fapt, aceasta nu corespunde adevarului. In primul rind, cind a fost adoptata Carta Natiunilor Unite, existau cincizeci si
741) Inima si ingrijirea ei
(Drept și libertate), drept si stang, sunt camerele de primire a sangelui. Acestea colecteaza sangele adus de vene. Camerele inferioare ale inimii, ventriculul stang si drept, au rolul unor pompe puter
742) Procedura efectuarii controlului financiar
(Drept și libertate), drept controlate. Aceste verificari, consemnari si decizii se regasesc cu deosebiri inerente in procedurile de control financiar desfasurate,fie preventiv,fie concomitent, fie posterior,asupra actelor
743) Drepturile copiilor
(Drept și libertate), drepturilor copilului sunt lucruri de bun-simt si orice parinte ar trebui sa se preocupe de respectarea acestor dreptu
744) Protectia tinerilor incadrati in munca
(Drept și libertate), drept social comunitar. Cuprins: Aspecte introductive Interdictii privind copii Aspecte privind protejarea tinerilor Obligatiile angajatorului Activitati interzise tine
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

E-referate.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat termenii si conditiile de utilizare pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles