CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT

Urca referatul tau

CERE REFERAT

Aplica

Noi ti-l trimitem direct pe mail

1) prescurtari - pepsi si cola
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre cola, incadrarea sa in clasa substantivelor feminine e motivata de forma, desi terminatia in -a neaccentuat nu e foarte frecventa (tot intre neologisme, o pizza s-a pastrat ca atare, in vreme c
2) Holografia
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre obiect (amplitudinea se manifesta în contrastul franjelor, iar faza în distanta dintre franje). În holografie, aceeasi sursa serveste atât la iluminarea obiectului, cât si la producerea fondulu
3) Seraphim - noul tren magnetic american
(Despre limba română de Nichita Stănescu), Despre costuri si perspective      Autorii indraznetului plan sunt cercetatorii Laboratoarelor nationale Sandia, apartinand Departamentului pentru Energie al Statelor Unite. Suma alocata dezvol
4) China
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre controlul sarcinilor si contraceptive foarte ieftine sau de multe ori gratis. A fost oficial estimat in 1984, ca 70% din totalul cuplurilor de varsta fertila folosesc prezervative si ca 24 mili
5) Descoperiri arheologice in egipt
(Despre limba română de Nichita Stănescu), DESPRE 2 SCRIITORI CUNOSCUTI SUB NUMELE DE AHIQAR SI AMEN-AM-OPE CARE AU SCRIS MAI DEVREME DECAT AUTORII CARTILOR DIDACTICO-POETICE SI ALE CAROR PROVERBE SA ASEAMANA CU CELE DIN BIBLIE.      
6) Formarea principatului transilvaniei
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre romanii rasculati se exprima : gentem grandem Olachalem .       Termenul de natiune li se aplica si lor, ca si natiunilor politice, numai in secolul al XVI-lea. Dar nu li se aplica del
7) Un eseu despre eseuri
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre virgula în propozițiune, despre rezolvarea ecuațiilor, despre Ștefan cel Mare, despre Coșbuc sau Luchian. Școala neșcoală a transformat în conștiința elevului eseul într-un bau-bau. Majorita
8) Cucerirea daciei
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre ei ca plecau la lupta mai veseli decât in oricare alta calatorie. In retragerea spre munti, Decebal este urmarit de cavaleria romana condusa de decurionul Tiberius Claudius Maximus. Religia dac
9) Teoria imigrationista
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre români      5. imposibilitatea romanizarii Daciei în 165 de ani.      Combaterea acestor argumente:      1. Columna lui Traian este cea mai importanta dovada arheologica ce si ast
10) Alchimistul Comentariu
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre ce este vorba , il pune sa-i fagaduiasca a zeca partea din comoara ce i se arata in vis. Fiind neincrezator in spusele tigancii , accepta dar ramane uimit cand tiganca nu-i spune decat ca trebu
11) Crestinismul pe teritoriul romaniei
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre rapindirea timpurie a crestinismului la romani ne este data de Tertulian (Adv. jud., 7). In ultimii ani ai secolului II sau inceputul celui urmator acesta scrie ca sarmatii, dacii si scitii - d
12) George cosbuc - nunta zamfirei (comentariu)
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre nunta cara va avea loc. Procedeul esential este hiperbolizarea:      Nuntasi din nouazeci de tari       S-au rascolit      Venit-au roiuri de-mparati       Personajele, Zam
13) Titu maiorescu (indrumator al culturii si literaturii romane)
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre scrierea limbii române (1866), Limba româna în jurnalele din Austria (1868), Betia de cuvinte (1873), Raport citit în Academia Româna asupra unui nou proiect de ortografie (1880), Neologismele
14) Alexandru macedonski (teoretician al simbolismului)
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre mii din români - scrie el - daca n-au fost tocmai ei precursorii miscarii, au avut meritul de a fi întrevazut din vreme întinderea stralucita ce se deschidea glorioasa dinaintea poeziei viitoru
15) Mihai eminescu - revedere (comentariu)
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre ceea ce ramîne ca permanenta în miscarea naturii: rotatia anotimpurilor: "Iar, eu fac ce fac de mult / Iarna viscolul ascult / Crengile-îmi rupîndu-le / Apele astupîndu-le / Troienind cararile
16) Mihai eminescu - sarmanul dionis (rezumat)
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre notitele facute de umbra sa. Ruben gasi aceste foi într-un sertar. Dar deodata Dan observa ca doctorii nu sunt pentru al vindeca ci doresc umbra sa întiparita pe perete. Dan trase concluzia ca
17) Mihai eminescu (opera)
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre geniu (prin deosebita sa capacitate de a armoniza ratiunea cu fantezia) se diferentiaza fundamental de conceptia lui Schopenhauer despre acelasi geniu. Omul de exceptie la Eminescu nu mai este
18) Dimitrie cantemir (bibliografie)
(Despre limba română de Nichita Stănescu), Despre cea dintai carte a lui Dimitrie Cantemir "Divanul sau galcava inteleptului cu lumea", s-a spus ca e mai mult decat un tratat de etica, e intaiul eseu scris in limba romana.       A doua lucr
19) Dimitrie cantemir (despre opera sa)
(Despre limba română de Nichita Stănescu), Despre constiinta, Diavolul sau gâlceava înteleptului cu lumea sau giudetul sufletului cu trupul. Ultima este prima lucrare filozofica româneasca. În aceasta lucrare întâlnim disputele medievale despr
20) Originea si dezvoltarea limbii romane
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre istoria romanilor, ele nu se tipareau, se copiau de mana si circulau in mai multe copii.       Aspectul cel mai ingrijit, din punct de vedere fonetic, lexical, al structurii gramaticale, al
21) Grigore ureche, miron costin, ion neculce (marii cronicari ai sec. xvii - xviii)
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre voievozi, boieri sau tarani, "ce sintu audzite din om in om, de oameni vechi si batrani, si in letopisetu nu sintu scrise". Cronicarul lasa la latitudinea cititorului stabilirea veridicitatii l
22) Nichita stanescu (universul poetic)
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre cunoastere prin arta, despre echilibrul dintre continutul si forma poeziei, despre relatia poetului cu cuvântul. Poezii pe aceasta tema: "Ars poetica", "Arta poeziei", "Arta poetica", "Arta scr
23) Titu maiorescu (indrumator al culturii si literaturii romane) 2
(Despre limba română de Nichita Stănescu), Despre scrierea limbei romane", "O cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867", "Asupra poeziei noastre populare", "Limba romana in jurnalele din Austria", "In contra directiei de astazi in cu
24) Costache negruzzi (date biografice)
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre limba. Vede lumina tiparului nuvela "Toderica", traduce din satirele lui Antioh Cantemir. In 1845 apare nuvela "Sobieskii si romanii". In "Romania literara" a lui V.Alecsandri publica scrisoare
25) Scoala ardeleana 2
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre realitate si arta, dar fara a dezvolta liniamentele unui curent literar propriu- zis. Ca si miscare culturala, iluminismul porneste de la o eroare politica, si anume increderea in posibilitatea
26) Nicolae filimon - ciocoii vechi si noi
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre faradelegile lui Paturica si da ordin sa se faca dreptate.       Dinu Paturica este aruncat la ocna, unde si moare. Duduca fuge peste Dunare unde se marita cu un turc si vrând sa faca pe co
27) Mihail sadoveanu (viata literara)
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre lumea oamenilor si a necuvantatoarelor ilustrate in acest volum ca este "cea mai inalta expresie a instinctului de salbaticie".      Stilul prozei sadoveniene. "Cea mai uimitoare izbanda a l
28) Junimea
(Despre limba română de Nichita Stănescu), Despre poezia română" deschide orizonturi noi, critica junimistă fiind introdusă în mod științific. 2. Prelegerile populare ("prelecțiuni"), debutează în februarie 1864 și sunt organizate timp
29) Stiri privitoare la istoria Tarilor Romane in cronicile ucrainene(secolele XIV-XVII)
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre Moldova , din a doua jumatate a secolului XVII . (2) In conditiile istorice in care a trait , conceptia sa este teologica si dovedeste apartenenta in randul nobilimii ucrainene . Astf
30) NORVEGIA
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre Norvegia Capitala: Oslo Limba oficiala: Norvegiana ( Bokmal si Nynorsk ).
31) Mesopotamia
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre felul de organizare familiala, sociala, administrativa si politica a Mesopotamiei ni le furnizeaza Codul lui Hammurabi.Redactat in sec. Al XVIII-lea i.e.n., acesta este o codificare a mai mul
32) Gramatica
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre vocabular . - Au învăţat astăzi despre lexic . b) parţiale = au sens asemănător - Am străbătut întreaga stradă . - Am străb
33) Mihai Eminescu- istoric
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre durata, rostul istoriei, rolul personalitatii si al maselor, "viata interna a istoriei", ajungind pina la o "istorie a istoriei". Trecutul l-a fascinat intotdeauna, cronicile si cintecele popu
34) "Convorbiri literare"
(Despre limba română de Nichita Stănescu), Despre scrierea limbii romane.Revista mai gazduieste Critica ortografiei d-lui Cipariu,urmat apoi de o intreaga serie de studii maioresciene.Dar mentorul Junimii nu adus singur aceasta batalie extrem
35) Istoria romanilor
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre povestea campaniei regelui persan Darius I, impotriva scitilor din stepele aflate la nord de Pontic (anul 513 inainte de Hristos). El a scris ca getii erau cei mai mari luptatori dintre traci.
36) Holografia
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre obiect (amplitudinea se manifesta în contrastul franjelor, iar faza în distanta dintre franje). În holografie, aceeasi sursa serveste atât la iluminarea obiectului, cât si la producerea fondulu
37) Dimitrie Cantemir - geniu european
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre o lume puțin cunoscută, dar plină de interes: împărăția sultanilor. Nu în ultimul rînd se așează și curiozitatea europei științifice pentru țara și poporul din care provenea noul membru al Acad
38) Dacii - Cei mai drepti si mai viteji dintre traci
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre lume si viata, sunt susceptibile de a fi exercitat influente determinante asupra evolutiei organismului militar, gândirii si artei militare geto-dace. Unitar în varietatea formelor sale de
39) Mircea Eliade
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre obârşia sa scriitorul nota în Memorii : ,, ... îmi plăcea să mă ştiu descinzând dintr-o familie de răzeşi moldoveni şi un hangiu de la Dunăre sau de l
40) Comentariu literar al poeziei Faptura mamei
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre si pentru parinti,patrie,copii,limba si mai ales despre mama. O poezie valoroasa este "Faptura mamei". Aceasta poezie apartine genului liric.Izvoarele de
41) Basarabia in contextul Romaniei intregite
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre naţiuni doar când anumite condiţii şi trăsături obiective şi subiective de-finesc un anumit grup. Cele mai obişnuite dintre aceste trăsături sunt de
42) Dimensiunea religioasa a existentei
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre ceea ce se poate numi "creștinismul de bază" sunt latinești: Dumnezeu (de la Dominus Deus), duminică, cruce, creștin, biserică, lege sacră,cuminecare, rugaciune,altar, Scripturi, sfant mai ale
43) Iluminism
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre activitatea lui Voltaire sunt publicate in diverse numere ale gazetei. Cu privire la evenimentele din timpul "noptii Sfantului Bartolomeu" a anului 1572 din Paris, este publicat articolul "Nunt
44) Alchimistul-Paulo Coelho
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre visul sau , caci se spunea ca acea tiganca stia sa talmaceasca visele.Dar baba i-a spus doar ce baiatul stia deja,dar nu inainte de a-si lua plata:i-a spus flacaului ca ii va talmaci visul daca
45) Istoria Clujului
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre ce se afla dedesubt. In urma cu citiva ani, s-a descoperit un cavou si in subteranul Catedralei Greco-Catolice din Cluj. Constructia a avut o istorie zbuciumata, trecind prin patru stapiniri. I
46) Istoria geologica a pamantului
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre ele ca unele sunt mai vechi decat altele, chiar daca nu se stie exact cu cat. Pc baza datelor adunate, in 1815 Smith a publicat harta geologica a Angliei si a Tarii Galilor, Aceasta a aratat
47) Mihai Eminescu-Viata si activitatea literara
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre moartea poetului: ,,Astfel se stinse în al optulea lustru de viață cel mai mare poet, pe care l-a ivit și-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie și peste locul îngro
48) Criticismul junimist
(Despre limba română de Nichita Stănescu), Despre scrierea limbii române" (1866). Contextul publicării este semnificativ, pentru că precede întemeierea instituției academice și pornește campania noilor forțe culturale împotriva curentului Lati
49) Acte martirice
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre martiri. Actele sau faptele martirilor sunt documente civile, oficiale, contemporane cu întâmplările pe care le povestesc. Ele sunt procese verbale ale ședințelor de judecată ale martirilor,
50) Epoca marilor clasici
(Despre limba română de Nichita Stănescu), DESPRE POEZIE SI MISIUNEA POETULUI Aparuta in "Convorbiri literare" in 15 august 1870, "Epigonii" a f
51) Nicolae Milescu
(Despre limba română de Nichita Stănescu), Despre singurul țiitoru gând" (Tratatul despre rațiunea dominantă) în 1671, ianuarie. Această dată îl găsește pe Nicolae Milescu la Constantinopol. Este recomandat țarului Alexei Mihailovici de Mi
52) Romanitatea romana
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre un decebalus crestinat si ca prima Basilica crestina se afla la Niculitel. Crestinismul s-a raspandit in Dacia latina,unele dintre cuvintele latine sunt : basilica=biserica , domine-deus = D
53) Numerele lui Fibonacci
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre abac” (Incipit Liber Abacci compositus a Leonardo filius Bonacci Pisano), care cuprindea ansamblul cunostintelorde aritmetica si algebra de la acea data.Cartea lui a fost una din primele
54) Latinitate si dacism
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre care istoria oficială nu ne mai învață nimic, de Traci și mai apoi de Daci și de Valahi. Indiferent de numele ce ni l-am dat sau care ni s-a dat, suntem aceiași. Oameni in țara Oamenilor. Miori
55) In dulcele stil clasic
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre arta si menirea ei. Incadrata in estetica neomodernista, poezia se raporteaza la o intreaga traditie lirica pe care si-o asuma ca model. Strofa I Strofa I a poeziei "In dulcele stil clasic"
56) Ion Creanga
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre intamlarile copilariei: ,,Hai mai bine despre copilarie sa povestim, caci ea singura vesela si nevinovata”. Sunt intamplari celebre si de referita pentru copilaria lui Nica a lui Stefa
57) Alchimistul
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre visul sau , caci se spunea ca acea tiganca stia sa talmaceasca visele. .Dar baba i-a spus doar ce baiatul stia deja,dar nu inainte de a-si lua plata:i-a spus flacaului ca ii va talmaci visul
58) Piercing-ul si adolescentii
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre desertaciunea unor astfel de gesturi, nu poti sta impotriva curentului. Chiar si copiii sunt virusati. Ei cauta mai nou gume "cu tatuaj", iar la petrecerile McDonalds sunt pictati pe maini si p
59) Latinitate si dacism
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre istoria romanilor, ele nu se tipareau, se copiau de mana si circulau in mai multe copii. Aspectul cel mai ingrijit, din punct de vedere fonetic, lexical, al structurii gramaticale, al limbii
60) Romana oral 2007
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre epocă; sunt prezentate bucate le din acea vreme; 8. inspirația din istoria națională; Tematica este istorică (evocarea unei perioade din istoria Moldovei, reactualizarea ultimil
61) Alexei Mateevici - etnograf si folclorist
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre libertatea Basarabiei si poporului ei dar si despre toate popoarele ce erau sub dominatia rusa. Debutul în literatura si-l face în traducerea unor povestioare de anton Cehov: „Vorba l
62) Vinicio Camposella
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre iubire si cu atit mai mult, fiind foarte vii au demonstrat ca muzica italiana nu se rezuma numai la solisti precum Laura Pausini, Ramazzotti sau Zuccherro. Italia este atit de vie prin muzica s
63) Teroare in Timorul de Est
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre tragedia Timorului de Est de catre activistii pentru independenta. Toata lumea a aflat numele episcopului din Timorul de Est, Carlos Filipe Ximenes Belo si a ministrului de externe al republici
64) Trubaduri si cavaleri
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre un om, care este introdus de Oiseuse (Lenea) intr-o gradina, unde intalneste niste figuri ca Deduit (Voluptatea), Richesse (Bogatia), si Largesse (Generozitatea). La influenta Zeului dragostei,
65) Limbi diferite, lumi diferite
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre aceste concepte care prezinta interes pentru atat de multe culturi. Datoria pentru un chinez nu este acelasi lucru ca pentru un american. Dragostea romantica este perceputa diferit in Franta si
66) Poetii englezi ai lacurilor
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre care credea ca-l vor ajuta sa-si deschida noi orizonturi. El a devenit chiar dependent de opiu. A fost un noroc ca poetul a avut prieteni atat de buni, deoarece el insusi nu parea sa aiba si
67) Platon si Aristotel
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre destin si dreptate, natura si zei, putere si lege. Platon insusi considera ca dialogul era superior dezbaterilor scrise si este foarte probabil ca el sa-si fi compus dialogurile pentru a face
68) Cronicari
(Despre limba română de Nichita Stănescu), Despre G Ureche putem spune ca afirma identitatea de origine si neam al romanilor si latinitatea limbii romane,mentionam ca nu scrie doar pentru a informa ci si pentru a educa : „ sa ramaie feci
69) Titu Maiorescu - indrumator al culturii
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre scrierea limbii române (1866), Limba româna în jurnalele din Austria (1868), Betia de cuvinte (1873), Raport citit în Academia Româna asupra unui nou proiect d
70) Titu Maiorescu in literatura romana
(Despre limba română de Nichita Stănescu), Despre scrierea limbei romane", "O cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867", "Asupra poeziei noastre populare", "Limba romana in jurnalele din Austria", "In contra directiei
71) Nichita Stanescu - universul poetic
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre cunoastere prin arta, despre echilibrul dintre continutul si forma poeziei, despre relatia poetului cu cuvântul. Poezii pe aceasta tema: “Ars poetica”, “Arta poeziei”, &
72) Originea si dezvoltarea limbii romane
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre istoria romanilor, ele nu se tipareau, se copiau de mana si circulau in mai multe copii. Aspectul cel mai ingrijit, din punct de vedere fonetic, lexical, al structurii gramaticale, al limbii
73) Junimea. Convorbiri literare
(Despre limba română de Nichita Stănescu), Despre scrierea limbei române",articol în care criticul lupta împotriva publicistilor ardeleni si bucovineni,continuitori ai traditiilor latinizate.O alta problema lansata de Titu Maiorescu este "Teor
74) Istorie, literatura si constiinta istorica
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre Sfintele Scripturi.Din pacate originalele primelor traduceri s-au pierdut, unicul mod prin care a fost posibila cercetarea lor find prin intermediul copiilor realizate destul de tarziu, pe la j
75) Comentariul poemului Luceafarul
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre care s-a scris aproape mai mult decât despre întreaga poezie românească la un loc. Trecând, așadar, prin numeroase variante succesive, din anii berlinezi ai poetului, 1872-1874, când manusc
76) Umanismul
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre om. Ea are interes pentru cunoașterea naturii, pentru cunoștințe verificate și aplicabile practic, care să schimbe realitățile și modul de viață al oamenilor. Are loc o schimbare a mentalit
77) Vulcanul Pinatubo
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre erupția sa precedenta in aproximativ anul 1500. Pinatubo poate deasemenea sa însemne un loc fertil unde se pot face recolte. Înainte de catastrofica erupție din 1991, vârful vulcanului era de
78) Istoria romanilor
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre povestea campaniei regelui persan Darius I, impotriva scitilor din stepele aflate la nord de Pontic (anul 513 inainte de Hristos). El a scris ca getii erau cei mai mari luptatori dintre traci.
79) Tudor Arghezi - opera
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre plecarea omului dintre cei vii , ca o lunga calatorie din care nu se mai intoarce. In anul 1929 apare volumul “Icoane de lemn”. In luna decembrie , a anului 1930, publica volumul &#
80) Istoricul hartilor
(Despre limba română de Nichita Stănescu), Despre cârmuirea unei corăbii prin măsurări de adâncime o amintește și istoricul grec Herodot (500 î.H.) După descoperirea busolei este ușurată orientarea pe mare, până atunci nordul era stabilit cu
81) Despre scrierea limbii romane
(Despre limba română de Nichita Stănescu), Despre scrierea limbii române. „În iunie 1866 am terminat cartea mea Despre scrierea limbii române a cărei idee fundamentală (partea I) o concepusem și o scrisesem în noaptea de 15-16 noiembrie
82) Limbajul trupului - rezumatul cartii
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre ce se vorbeste. Este un gest compus alcatuit din trei parti principale: palmele deschise, umerii ridicati si sprancele ridicate. Tot asa cum limbajul verbal difera de la o cultura la alta tot a
83) Pravila de la Govora
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre Pravila de la Govora (Buc. 1911) sau în Istoria dreptului român a d-lui St. Longinescu (Buc. 1908) care a început să publice textele legilor vechi în paralel cu izvoarele lor.
84) Testamentul politic al lui Nicolae Iorga - R M Crisan
(Despre limba română de Nichita Stănescu), desprețuit amestec de popoare, menit unei apropiate peiri”4 „De cealaltă parte se deslușesc sunete nu mai puțin falșe, deși cu totul opuse. Pentru unii dintre aceștia românii trec drept
85) Prima ora de religie-eseu
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre voi. Am aplecat urechea și spre Allah care mi-a dat indicații privind supușii săi. Nici Dumnezeul lui Moise nu a uitat să-mi prezinte credincioșii săi. În numele Domnului, indiferent cum îl num
86) Interpretarea comportamentului non-verbal
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre emoția-șoc căreia psihologii îi spun și afect. Emoțiile propriu-zise sunt procese sau desfășurări emoționale mai moderate în care funcțiile conștiinței nu sunt blocate sau îng
87) Titu Maiorescu si Junimea. O cercetare asupra poeziei de la 1867
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre "O cercetare critică asupra poeziei de la 1867" :"Poezia,ca toate artele este chemată să exprime f
88) Diagnosticarea si clasificarea tulburarilor de limbaj
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre tipurile de dereglări, le-a sistematizat și a reglementat terminologia. Această clasificare a stat la baza multor modificări în lucrările cercetătorilor din primele decenii a sec. XX ca: V. Olt
89) Notiuni de vocabular
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre sine. El își asumă asfel atât rolul de narator, cât și pe acela de personaj implicat în evenimente relatate. • În narațiunea la persoana a III-a, naratorul p
90) Biografie Grigore Vieru
(Despre limba română de Nichita Stănescu), Despre fericire) au in majoritatea lor un caracter social. De aici incolo, artistul, obligat de conditiile social-politice, devine un poet tribun. Intr-un interviu el martuŹriseste: „Eu s
91) Miorita si globalizarea culturii
(Despre limba română de Nichita Stănescu), Despre “factorul ritual”, caracteristic spiritului nostru roŹmâŹnesc, funciar, dar și altor scriitori (și-l citează pe Coșbuc cu Nunta Zamfirei) Călinescu noŹteaŹză:
92) Shogun de James Clavell
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre el, cum ca ar fi „doar un barbar” si isi castiga oficial titlul de samurai si hatamoto. Pe masura ce actiunea romanului arata influenta culturii si civilizatiei japoneze asupra
93) Anxietatea umana
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre anxietate abordează tangențial problema păcatului, având în vedere că anxietatea este condiție prealabilă a păcatului, "libert
94) Negocierea si diferente culturale
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre poziția pe care o adoptă. Este totodată foarte bun în a recunoaște posibilitățile creative și în a ajunge la decizii creative. Finlandezii și norvegienii se
95) Imaginea de sine la copilul cu debilitate mintala din clasele mici
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre copiii cu debilitate mintală (în cazul studiului de față ne vom referi la copiii cu debilitate mintală din clasele mici). „Cum se formează imaginea de sine în cazul debili
96) Drama psihologiei
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre viața, biografia unei științe, despre strădania si zbuciumul ei, despre căderile si înălțările, durerile și triumfurile, încordările și destinderile, conflictele și împăcările ei, adică despre
97) Memoria
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre cineva care invata o limba straina ca a memorat o serie de cuvinte noi dar nu spunem ca a ,,memorat’’ sa vorbeasca,sa se exprime in aceea limba.In general putem definii invatarea
98) Miron Costin
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre originea românilor, așa cum reiese din cele două scrieri polone, este următoarea: istoria românilor, începe cu cea a dac
99) Nicolae Iorga
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre asasinarea lui Iorga, 47 de universitati si academii din intreaga lume au arborat drapelul in berna.
100) Caracteristicile textului fictional
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre literatura artistica sau beletristica, literatura stiintifica, literatura de specialitate etc.).In sens restrans, literatura cuprinde totalitatea creatilor literarea ce reprezinta arta cuvantul
101) Aspecte ale omonimiei bilingve - falsi prieteni
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre traducere”. Aici am vorbit despre importanta traducerii si care era atitudinea oamenilor de cultura fata de traducerile din alte literaturi ;Cel de-al doilea capitol se num
102) Interdisciplinaritatea in procesul evaluarii formative
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre individualizarea procesului de predare – învățare. Subiectele propuse pentru studiere sunt aceleași pentru toți elevii, dar procesul și rezultatele vor fi diferite de la elev la ele
103) Ilustreaza particularitatile limbajului prozei narative
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre viață și lume în mod indirect, prin intermediul personajelor Dimensiunea: construcția subiectului: un narator povestește un singur fapt epic: idila dintre căpitanul de mazili Neculai Is
104) Cantareata cheala
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre un tăuras ce ar fi adus pe lume o enormă junincă, .despre un șoarece care ar fi fătat un munte; apoi pompierul pleca, pentru a nu rata un incendiu, prevăzut de trei zile, notat în carnetu
105) Institutii oculte antice si medievale
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre care spun că reprezintă o nouă nastere, o încorporare în comunitatea spiritelor si a sufletelor. Cei ce aderă la Belli Paaro devin buni cunoscători ai problemelor spirituale, i
106) Acasa de Fanus Neagu
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre Acasa de Fanus Neagu In nuvelele noi Fanus Neagu este un observator al conflictelor sociale. Asadar n
107) Monumente dedicate eroilor prahoveni din primul razboi mondial
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre Monumente dedicate eroilor prahoveni din primul razboi mondial Un rol important in actiunile de ridic
108) Latinitate si dacism - Originile poporului si limbii romane
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre romani », « imposibilitatea romanizarii Daciei in 165 de ani », « parasirea daciei in totalitate, aceasta ramanand pustie ». Datorita multitudinii de teorii de
109) Sistemul digestiv la animale
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre Sistemul digestiv la animale Metabolismul are doua faze esentiale, realizate prin interventia nemijlo
110) Chirita in provintie - caracterizarea personajelor
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre Chirita in provintie - caracterizarea personajelor Chirita este la varsta critica, ridicola prin fap
111) Criticismul junimist
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre Criticismul junimist Studiile lui Maiorescu „O cercetare critică asup
112) Globalizare
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre Globalizare Statele cele mai dezvoltate ale lumii exercită o influență substanțială asupra popoarelor
113) Dragonul komodo
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre Dragonul komodo 2.Modul de viata al dragonului Komodo Prima intrebare legata de morfologia dragoni
114) Codul lui Calimach
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre Codul lui Calimach Iar la aceeași dată în hrisovul de promulgare adaugă: „și la baza pntr
115) Portofoliu la Limba si Literatura Romana
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre Portofoliu la Limba si Literatura Romana Caracteristicile operei lirice : -Prezenta eului liric este
116) Drepturile consumatorului
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre produsul sau serviciul comandat si despre furnizor: cine sunt, ce comercializeaza. cat costa produsul, cat costa trimiterea, cat timp va dura pana il vei primi. Bancile trebuie sa iti ofere inf
117) Despre SIDA
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre SIDA SIDA (Sindromul Imunodeficienței Dobândite), este o afecțiune a sistemului imunitar, carac
118) Memento Mori - Tabloul Daciei
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre Memento Mori - Tabloul Daciei Mihai Eminescu a ridicat limba romana pe cele mai inalte culmi ale expr
119) Cicero
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre Cicero In culmea poporului roman, Cicero a fost intampinat cu dreapta pretuire. Astfel, in predoslov
120) Ochiul si bolile globului ocular
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre Ochiul si bolile globului ocular Ulcerul corneean Este o boală destul de frecventă, dată de c
121) Limba
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre Limba Anatomia limbii Partea dorsală a limbii Dorsum linguae este ușor bombată, partea anterioară fi
122) Istoria unitatilor de masura pentru lungime
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre Istoria unitatilor de masura pentru lungime Greutățile folosite în antichitate ca măsuri de mas
123) Epoca renasterii si literaturii renanscentiste
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre demnitatea omului. Un astfel de om avea o educație multilaterală, filosofică, literară, știițifică, artistică și fizică.Reprezentativi pentru idealul de personalitate al Renaște
124) Amfibieni
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre Amfibieni Hrănirea Se hrănește cu insecte, păianjeni, melci, icre, peștișori etc, pe care le prinde
125) Gala Galaction
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre Noul Testament, articole, meditații, conferințe, predici.Între 1928-1934 a realizat o nouă traducere a Bibliei în limba română (împreună cu pr. prof. Vasile Radu).
126) Biblioteca Regala din Alexandria
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre Muzeul de Antichitate ).Turul incepe prin prezentarea statuii lui Demetrius exact la intrarea in Biblioteca.Se explica trecutul istoric al Vechii Biblioteci si cum a disparut apoi se prezinta
127) Structurile politice prestatare
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre organizarea politică prestatară a românilor nord-dunăreni se referă la Transilvania.O importanță mare o reprezintă patrunderea maghiarilor î
128) Piata muncii in Romania
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre Piata muncii in Romania Parintii transfera adesea copiilor nemultumirile lor profesionale, stereotipu
129) Conceptul de personalitate
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre ea. Exista astfel o serie de definitii date personalitatii:“Personalitatea este suma totala a tuturor dispozitiilor, impulsurilor, tendintelor, dorintelor si instinctelor biologice in
130) Obiectul sociologiei si relatiile sociologiei cu alte discipline socioumane
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre ceea ce este desirabil, corect si bine sa urmeze majoritatea membrilor unei societati. Acestea trebuie asociate cu normele, deoarece reprezinta baza pentru acceptarea sau respingerea unor norme
131) Evolutie si tendinte ale capitalului elen in sistemul bancar din Romania
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre Evolutie si tendinte ale capitalului elen in sistemul bancar din Romania - In afara activitatilor ba
132) Ion Creanga repere critice si studii
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre Ion Creanga repere critice si studii Referat despre Ion Creanga repere critice si studii Lazar Saine
133) Didactica generala
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre Didactica generala Etimologic, termenul provine din grecescul didaskein = a învăța; didaktikos
134) Metodologia procedura si actele controlului financiar
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre Metodologia procedura si actele controlului financiar Noțiunea de metodologie își are originea
135) Proiect marketing - Danone
(Despre limba română de Nichita Stănescu), Despre celalalt, care expira la 11 septembrie, nu stim sa va spunem ce se va intampla cu el daca este bun de consum. O alta greaseala a celor de la Danone este cea referitoare la reclame. Este i
136) Braila hidrologie
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre Braila hidrologie Dunărea este al doilea ca lungime între fluviile Europei (după Volga), fiind
137) A fi profesor european
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre aceasta metoda este faptul ca jocul este o activitate placuta, voluntara, cu reguli mai mult sau mai putin stricte, activitate in cadrul careia participantii se simt liberi, isi exploreaza si i
138) Management intercultural
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre arta culinara, literature, opera si arta. Cu ei trebuie sa stabilesti relatii personale pentru a te bucura de incredere, au tendintade a negocia cu diplomatie, sunt subtili dar nu foarte deschi
139) Vladimir Putin
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre viata bunelului sau. Copilaria lui Putin a trecut prin greii ani de dupa raz boi.Cei doi frati mai mari ai sai au murit in timpul blocaddei de la Leningrad.Posibil, asta si a
140) Nationalismul
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre nationalisme in diferite contexte istorice. Definitii ale nationalismului Voi enumera cateva definitii edificatoare pentru ceea ce am numit dificultatea stabilirii unui univers de discurs
141) Iluminismul prezentare
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre Iluminismul prezentare Literatura europeana in epoca luminilor retine si alte nume de scriitori din a
142) Stihuitorul-de Lucian Blaga
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre mecanismele de producere poeziei. Prezenta eului liric, neexprimata direct, camuflata in persoana I a verbelor, demonstreaza faptul ca poemul este o manifestare imperativa a individualitati
143) Cronicarii Moldoveni
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre primul descalecat, va scrie o opera aparte intitulata "De neamul moldovenilor din ce tara au iesit stramosii lor". Este o opera in care cronicarul,
144) Dimensiunea religioasa a existentei
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre limba romana si poporul roman se gasesc in izvoare rusesti (Povestirea vremurilor de demult), maghiare (Cronica anonima, Legenda Sfantului Gerard, Diploma cavalerilor ioani i din 1247), slavo-b
145) Frica si curajul
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre curaj ca despre "o calitate care permite barbatilor sa faca fata pericolului fara sa cedeze fricii". Dictionarul israelian "Ben Shushna" asociaza curajul cu forta, puterea si putinta.
146) Australia
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre terra australis incognita se stiu de pe vremea Romei antice. Continent locuit de aborigeni, veniti cu peste 40 000 ani in urma din sud estul Asiei. Nu a existat o forma statala pana in anul
147) Organizarea inspectiei speciale
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre candidat sunt obtinute in ziua inspectiei. Admitand - ceea ce este greu de crezut - ca inspectorul culege toate datele relevante, in mod cert nu va avea timp sa le probeze veridicitatea, sa
148) Civilizatii disparute - Harappa
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre sistemul social din Harappa si din celelalte orase ale civilizatiei Indus. O clasa de conducatori clericali guvernau comunitatile. Taranii, pescarii si pastorii nomazi constituiau coloana verte
149) PRIMA VARSTA A COPILULUI
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre ceea ce ii este familiar, despre chipuri si oameni. De acum constiinta lui este destul de dezvoltata incat sa faca diferenta intre lucrurile care ii sunt familiare si cele care ii sunt necu
150) Memoria
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre cineva care invata o limba straina ca a memorat o serie de cuvinte noi dar nu spunem ca a ,,memorat'' sa vorbeasca,sa se exprime in aceea limba.In general putem definii invatarea ca fiind act
151) Liviu Rebreanu
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre cultura romaneasca la Berlin, Munchen, Stuttgart, Leipzig, Dresda, Gorlitz, Breslau, Viena. In luna martie a calatorit la Zagreb si Weimar, calatorii prilejuite de constituirea societatii cultu
152) Viata lui William Shakespeare
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre care exista date istorice considerabile. Shakespeare s-a nascut la Stratford-upon-Avon, in Anglia, in aprilie 1564, fiu al lui John Shakespeare, un manusar , si al lui Mary Arden. Botezul lui S
153) Dacia literara
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre Dacia literara Programul revistei a fost expus in primul numar din 30 ianuarie 1840 in articolul "Int
154) Titu Maiorescu
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre Titu Maiorescu Activitatea lui Titu Miorescu este strans legata de societatea cukturala Junimea, crit
155) Latinitate si dacism - studiu de caz
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre Latinitate si dacism - studiu de caz Latinitatea si dacismul sunt concepte care desemneaza doua curen
156) Mediul de marketing al firmei
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre mediul maketing (sistemele informationale si cercetarile de marketing ) ; ei sunt cei care, in mod normal, isi petrec majoritatea timpului in anturajul chentilor si a concurentilor. Prin sup
157) Ideologia Daciei Literare in Alexandru Lapusneanu
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre a doua domnie a lui Alexandru Lapusneanu: intrarea domnitorului in tara, cu ajutor turcesc; respingerea lui de catre solia marilor boieri; politica externa si interna (distrugerea cetatilor cer
158) Tehnici de comunicare
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre sine, dar nu atit de mult prin cuvinte cit prin voce. Prin alternarea tonurilor vocii putem contracara monotonia si directiona atentia scultatorului. Tonurile crescinde exprima o doza de si
159) GrigoreVieru
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre necuprinsa patrie sovietica si sa se taca despre asa-numita patrie mica, Grigore Vieru le spu nea copiilor in poezia Plaiul meu: Sunt multe tari pe lume/ Ce ncanta si te-atrag./ Dar plaiul meu
160) Mircea Eliade - Viata si opera
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre yoga, alchimie, initiere, samanism, a mai multor teorii despre sensul si structura religiei si a mitului, grupate in jurul conceptului de hierofanie,revelatia sacrului in obiecte care inconjoar
161) O scurta istorie a romanilor povestita celor tineri Neagu Djuvara
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre trecutul nostru o imagine edulcorata, tranAZdafirie. Nimic nu serveste mai bine tara decat cunoasterea (sau recunoasterea) adevarului, pe cat putem noi oamenii sa-l deslusim -- fiindca tot adev
162) O noua sama de cuvinte
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre diacritice ce sa mai vorbim. Politia in a ei codificare a numelor a feminizat o multitudine de barbati rebotezandu-i Mitica, Costica sau mai stii cum. Alecsandri, care refuza x-ul care inlocuie
163) Folclorul - izvor de inspiratie in opera lui Eminescu
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre moarte. Pe buna dreptate Garabet Ibraileanu spunea ca "Eminescu a prelucrat dorul popular si a creat noi variante de dor", cum sunt "dorul de moarte" si "dorul nemarginit". Distanta de la po
164) Vaccinuri - prezentare power point
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre vaccinare, legatura dintre infectii si microorganismele care sunt susceptibile a fi cultivate si, in acest fel, studiate. Pasteur descopera bacteriile anaerobe si studiaza septicemia si cang
165) Contriburia G. Ureche, Miron Costin, Ion Neculce
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre originea divina a monarhiei, vin din mentalitatea religioasa feudala, dar, lucru demn de subliniat, cronicarii, boieri patrioti, blestema dominatia turceasca visand scuturarea jugului prin acti
166) Literatura italiana
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre orasul Belluno si care amintesc fapta de vitejie a unor cavaleri; "Ritmul de la Montecassino", curioasa poveste alegorica despre intalnirea si convorbirea a doi pelerini, fiecare dintre ei expo
167) In contra directiei de astazi in cultura romana - 1868
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre limba romana in jurnalele austriace, retiparite in volumul de fata, incepe prin a reproduce anticritica Familiei din Pesta, care este de opinie ca erorile limbistice criticate de noi sunt numai
168) Municipiul Baia Mare
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre Baia Mare.Este un document emis de catre cancelaria regala prin care suveranul feudal doneaza orasului o padure si teren de locuit.In el se consemneaza explicit numele celor doua localitati min
169) Proba bac romana
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre Harap-Alb"."Povestea lui Harap-Alb" este presarat cu zicatori, proverbe si fraze rimate, personajul vorbind limba moldoveneasca autentica, presarata cu regionalisme si cuvinte (expresii) popula
170) Merovingienii
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre poporul franc si despre regii sai pasaje de cel mai mare interes. Contemporan in parte cu evenimentele, autorul era foarte bine informat de compatriotii greci din Marsilia, oras care din 536 er
171) Dacia preistorica si istorica
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre subiecte, care gravitau in jurul acestei probleme. Dar cea mai importanta activitate a sa in acest domeniu a fost conceptia unei lucrari de sinteza, extrem de anevoioasa, care demonstreaza - la
172) Titu Maiorescu In chestia poeziei populare
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre frumusetea si, prin urmare, despre valoarea ei estetica? Si ce are a face aici chestia anonimatului? Poezia este si ramane anonima, dar aceasta nu o impiedica de a fi din cele mai frumoase, de
173) Factorul decisiv - inteligenta
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre care voi incerca sa scriu in continuare, este inteli-ghentia. Prin actiunea ei, nu se hotaraste doar natura functionala a termenilor social-politici (cum ar fi semul de stratificare "politic"50
174) Ultimii ani a lui George Baritiu
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre rezultatele activitatii ei.
175) Originea si dezvoltarea limbii romane
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre istoria romanilor, ele nu se tipareau, se copiau de mana si circulau in mai multe copii.Aspectul cel mai ingrijit, din punct de vedere fonetic, lexical, al structurii gramaticale, al limbii com
176) Misterul cuceririi Americii de catre carpato-dunareni
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre migratia, raspandirea stramosilor Quiche (oamenii padurii). Textul vorbeste despre originea estica a acestora, de dincolo de Oceanul Atlantic. ... "ei au venit din Est, de la mari distante..
177) Identitatea romilor. Construct istoric si mediatic
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre etnicitate" tocmai pentru ca astfel stabilim o limita temporala, care ne semnaleaza ca fenomenul in cauza, "etnicitatea" este in curs de disparitie. Situatia actuala este intradevar schimba
178) Opera literara ca act de comunicare
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre doua tipuri de canale, in functie de apartenenta unei creatii la literatura populara (folclor) - prin viu grai, si prin intermediul cartii, al revistelor, in cazul operelor literaturii culte.
179) Cantareata cheala - comentariu
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre logica, despre cauzalitate, sa nu mai vorbim. Trebuie sa le ignoram cu totul. S-a sfarsit cu drama, cu tragedia. Tragicul devine comic, comicul devine tragic." Bulversarea valorilor si a concep
180) Din pildele trecutului - Astra si scolile populare
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre buna D-voastra intentie de a infiinta o scoala taraneasca pentru tinerii din aceasta regiune. Multumim Despartamantului Astrei Tg. Secuiesc si-i aducem la cunostinta ca sa binevoiasca a ins
181) Formarea constiintei istorice
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre cele rele sa sa fereasca si sa sa socoteasca, iar dupre cele bune sa urmeze si sa sa invete si sa sa indirepteze". Inca dintr-o faza incipienta, constiinta unitatii de neam, de limba si de o
182) Dimitrie Cantemir si Moldova
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre care vorbim a scris-o anume pentru Academia din in urmare putea intrebuinta izvoare polone, unguresti, ca, de pilda, umanistului Bonfiniu, pe Leunclavius, german de la sfirsitul seco-1 XVI-le
183) Teoria imigrationista
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre romanirn5. imposibilitatea romanizarii Daciei in 165 de ani.rnrnCombaterea acestor argumente:rn1. Columna lui Traian este cea mai importanta dovada arheologica ce si astazi sta mareata in f
184) Cronicile medievale si formarea constiintei istorice
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre trecut;ceea ce numim noi istorie fiind de fapt discursul nostru despre istorie,imaginea incompleta,simplificata si deformata a trecutului.Istoricul produce doar un gen de "fictiune"cu materiale
185) Premisele umanismului romanesc-primele manifestari in limba romana
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre creatie, care e rod al suferintei, definita ca mitul estetic. Sunt patru mituri, nutrite din ce in ce mai mult de mediile literare, tinzand a deveni pilonii unei traditii autohtone. Unul di
186) Intoarcerea beletristicii si bilantului evului mediu
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre care Erasm va spune ca a fost reflorescentis elo-quentiae princeps apud Italos1. Din 1312 pina in 1316, intr-o modesta scoala de gramatica din Carpentras, un copil italian de curind intrat aici
187) Nici comunism, nici consumism, ci performanta
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre soia), aceeasi ciocolata, acelasi manual, acelasi salariu, aceeasi emisiune, aceeasi limba, aceeasi seringa, acelasi ziar, acelasi partid, acelasi conducator ales si reales, aceeasi scoala, ace
188) Descoperirea piramidelor
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre el in lucrarea O noua calatorie la Montauk, unde am povestit ca si-a exprimat scepticismul cu privire la relatarile lui Preston, spunandu-mi totodata ca adevarata poveste a Montauk-ului este in
189) Religiile hititilor si ale canaaneenilor
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre anumiti zei nu se stie nimic in afara de numele lor. Fiecare oras important constituia resedinta principala a unei zeitati, inconjurata, desigur, de alte personaje divine. Ca pretutindeni i
190) Iluminismul
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre limba noastra. Lexiconul de la Buda initiat de Samuel Micu este primul dictionar etimologic din limba romana .Disertatie despre inceputul limbei romane de Petru Maior -prima lucrare in care
191) Sensuri ale culturii in antropologia culturala
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre globalizare, "cultura" si derivatele notionale ale termenului primesc o greutate tot mai evidenta. Teoretizarea socialului se face din ce in ce mai mult in termeni culturali, intr-o incercare d
192) Protectia consumatorului rolul si drepturi ale consumatorului
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre pretul produsului. Produsele de folosinta indelungata trebuie sa fie insotite de certificatul de garantie si dupa caz de declaratia de conformitate, de cartea tehnica ori instructiuni de folos
193) Comportamentul consultantului de asigurari
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre toate aspectele legate de serviciile oferite. Rolul consultantului este de consilier, care pune la dispozitia clientului informatii si sugestii care-i servesc interesele, recomandandu-i pro
194) Elemente de istoria si cultura romilor
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre acesta devin disponibile. Vom utiliza termenul "cultura" in sensul sau cel mai larg, ca totalitatea elementelor ce caracterizeaza modul de viata al grupului, sub toate aspectele sale. Astfel, s
195) Institutii culturale si ganditori politici
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre oameni de conditie superioara, cum ar fi eroii, regii si zeii, a caror existenat fericita sufera o lovitura si care vorbesc un limbaj elevat. [1] Est
196) Alegorie si simbolism
(Despre limba română de Nichita Stănescu), Despre sublim 9, pe care critica moderna il situeaza in ultimii ani ai domniei lui Tiberius l0. Cam in aceeasi perioada cuvintul apare in filosofia ebraica odata cu Philon din Alexandria si cu apa
197) Literatura-arta a cuvintului
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre lucruri pe care ei le cunosc, dar nu au cuvinte pentru a se putea exprima pentru ca poporul roman are o limba destul de saraca. Fiecarui sentiment ii corespunde o culoare, Arghezi este decl
198) Popoare si spatii istorice
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre romani. in acest context apare si cronica lui Ioan Lucius in 1666 la Amsterdam. Autorul a urmarit istoria Croatiei si a Dalmatiei, dar a facut si consideratii asupra vecinilor. Astfel, ulti
199) Miorita - aprecieri critice
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre fatalismul ciobanului a devenit dogma. De aici, prilej pentru unii de filozofare si de retorism, pentru altii indemn de a banui autenticitatea textului. Ar fi un caz unic in istoria literaturil
200) Imperiul Bizantin de la Marcian la Zenon
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre cele doua naturi ale Mantuitorului sau despre hotararile Sinodului de la Calcedon. Nici monofizitii, nici ortodocsii nu-l vor accepta, dar nici papa nu va fi de acord cu el, astfel incat se va
201) Imaginea femeii romane in scrierile calatorilor straini din prima jumatate a secolului al XIX-lea
(Despre limba română de Nichita Stănescu), Despre una stim destule, dar e ba mai mult grecoaica, ba mai mult frantuzoaica, iar despre cealalta stim prea putine. Identitatea de clasa intrece identitatea de neam. In aceasta situatie de societ
202) Pseudokynegetikos de Alexandru Odobescu
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre marginile respective ale poeziei si ale picturii. Odobescu scrie: ''Mi-a venit in gand ca o carte de felul acesta s-ar putea scrie luand subiect vanatoarea si analizand pe rand toate impresiil
203) Gaius Iulius Caesar
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre calatoria sa in Hispania (Ister) ,in anul 45 ,si doua carti de proza,intitulate Anti-Cato ,dictate pe campul de lupta de la Munda,cu scopul de a lichida mitul lui Cato din Utica,mit ce tocmai d
204) Ferdinand I - Regele Marii Uniri
(Despre limba română de Nichita Stănescu), Despre logodnicul ei, Maria nu stia prea multe amanunte, iar posibilitatea de a trai in Romania era ceva "de nedeslusit", dupa cum a marturisit ulterior in memoriile sale. Cu toate acestea, casatoria
205) Comunicare interculturala
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre lucrurile care ii fac pe oameni sa se comporte asa cum se comporta. El crede ca o mare parte din comportamentul uman - cum ar fi dominanta masculina, tabu-urile referitoare la incest si alte mo
206) Vanzatorul de cafea din India
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre el atunci cand isi facu remarcata prezenta in Echatana. Era un indian scund, musculos, dar abil. Figura ii suradea iar in ochii lui caprui se ghicea intotdeauna
207) Crestinismul si germanismul in Anglia
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre universalitatea bisericii decat atunci cand vezi un grec din Asia Mica, episAZcopul Theodor din Tars, si un african, abatele Adrian, introducand in Anglia o intreaga biblioAZteca latina si grea
208) Cucerirea Japoniei de catre poporul Carpato-Dunarean
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre istoria neamului. Si i-am spus de cartea lui V. Gordon Childe, The History of Civilization - The Aryans, care la paginile 176-177 are o harta a raspandirii poporului Proto-european (aryan, carp
209) Judetul Alba
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre aparitia si dezvoltarea, in secolul IX, a unei asezari autohtone centru economic si politic in Transilvania. Alba-Iulia este, fara nici o indoiala, una dintre asezarile bine conturate, puternic
210) Strabon
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre razboiul galic. Tinutul dintre Nistru, Marea Neagra si gurile Dunarii erau numite de Strabon "stepa getilor"'. Intereseaza in chip special mentiunea ca dacii si getii sunt doua ramuri ale acelu
211) Acumularea de cunostinte si achizitia de aptitudini sociale
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre jargonul tinerilor. In scoala ei invata sa aiba o relatie critica fata de vulgaritate.Oricine trebuie sa cunoasca cateva reguli de discutie democratica, sa stie sa participe in discutie, sa int
212) Mitologia Japoneza
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre mituri, legende si istorie din Japonia. Dintre alte izvoare istorice Shintoshu explica originea divinitatilor japoneze, dintr-o perspetiva budista, iar Hotsuma Tsutae aduce o versiune foarte di
213) Tratatul de la Saint-Germain
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre care se va vorbi, apoi cererea privind cedarea unei parti a regiunii Weinviertel. Justificarea pretentiilor cehe era complt insuficienta (pe cand in privinta celorlalte revendicari, conferi
214) Romanitatea romanilor
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre originea poporului roman De neamul Moldovenilor Dimitrie Cantemir afirma unitatea de neam si limba. Tara Romaneasca Constantin Cantacuzino - autorul Istoriei Tarii Romanesti unde afirma idee
215) Cogito si istoria nebuniei
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre care se considera ca se lasa semnalat cu deosebire prin ceea ce a spus Descartes, sau prin ceea ce se crede ca el a spus sau a vrut sa spuna. intrebindu-ma daca interpretarea este justifica
216) Lingvistica, stilistica, poetica
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre liniile de forta si etapele propriului proiect teoretic; era vorba nu numai de a se servi de lingvistica drept stiinta-pilot, in sensul de model metodologic asigurind mult-rivnita stiintificita
217) Adevaratul Eminescu
(Despre limba română de Nichita Stănescu), Despre Eminescu... stim cu totii Ce raspundeti la intrebarea : "Cine a fost Eminescu?". Ah, veti spune, este o intrebare usoara. Cine nu a invatat la scoala despre marele poet, si mai cu voie, mai f
218) Agonie si extaz
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre ruperea orcarei punti dintre creatie ei si traditiile mai vechi.
219) Balta Alba de Vasile Alecsandri
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre un tinut necunoscut lui, Valahia, din curiozitate se hotaraste sa debarce la Braila pentru a vizita aceasta tara. Crezand ca este un tinut populat de salbatici, isi pregateste pistoalele, d
220) Rolul Junimii si a lui Titu Maiorescu
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre A©pasteluri ca sunt o podoaba a literaturii romane>>.A sustinut tinerele talente, ca Eminescu, Caragiale, Creanga, Slavici,combatand mediocritatile.Titu Maiorescu a impus o directie noua i
221) Influenta greceasca asupra limbii romane
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre frati, nascuti din acelasi tata si din aceeasi mama),diata (testament), eterothalis (despre frati, nascuti din acelasi tata, dar din mame diferite),clironomie (mostenire), navlu (chirie pentru
222) Relatiile publice si activitatile conexe
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre o descoperire stiintifica intemeiate pe comunicatul de presa realizat de o anumita institutie de profil, emisiunea de televiziune consacrata inaugurarii unei constructii, lansarii unei carti, v
223) Scurta incursiune in istoria romanilor
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre care scriu. De aceea voi apela mereu la izvoarele si documentele puse la dispozitie de acestia cu minutiozitatea cercetatorului pasionat de adevar.
224) Functionalismul bio-cultural si structuralist
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre magie si stiinta. In viziunea sa, magia si stiinta sunt elemente distincte din punct de vedere psihologic, dar prezinta similaritati in ceea ce priveste practica sociala. Magia moderna, dupa Ma
225) Testul Rorschach
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre halucinatiile reflexe si fenomenele asociate. Desi nu isi facuse o analiza personala -- lucru rar in acea vreme , isi trateaza bolnavii prin cure psihanalitice si reuseste sa inteleaga boala m
226) Mihail Kogalniceanu - Introductie la Dacia literara
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre originalitate, crearea de opere in limba nationala si valoarea literaturii populare ca sursa de inspiratie pentru arta si cultura, fusesera impuse de multa vreme de catre Herder, iar Hugo, cu o
227) Dimensiunile semiotice ale textului la Plett aˆ’ dimensiunea sintactica
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre text. In cele ce urmeaza, infatisam premisele ce reprezinta dovada pretentiei crescinde a lingvisticii de-a fi daca nu singura competenta in domeniul textului, cel putin cea care este capabila
228) Dimitrie Cantemir - personalitate multilaterala a culturii si a literaturii romane
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre cele bisericesti si ale invataturii in Moldova, unde gasim bogate informatii despre graiul moldovenesc, despre slovele folosite, la inceput latinesti, apoi inlocuite cu cele slavonesti; tot aic
229) Tatiana Radulescu - Eseu despre Charles Baudelaire
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre creatia impresionistilor, expusa in saloanele pariziene ale timpului. Mitologia boemei franceze mi-a fost inoculata prin filtrul lui Baudelaire. Astfel, am parcurs monografii dedicate lui Ma
230) Influenta limbii turce asupra limbii romane
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre acestea, spre deosebire de cea de-a doua categorie ,B,Saineanu afirma: "ele au patruns in viata poporului, se bucura de o mare raspandire si au prins o forma definitiva in limba" (Saineanu, 190
231) Titu Maiorescu - indrumator al culturii si literaturii romane
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre scrierea limbii romane (1866), Limba romana in jurnalele din Austria (1868), Betia de cuvinte (1873), Raport citit in Academia Romana asupra unui nou proiect
232) Heinrich Hertz
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre patrie umplu clasa, iar profesorul Streicher inchise ochii pentru o clipa. Era din nou din ce in ce mai convins ca, dintre toate corurile, cele de copii sunt cele mai frumoase. Dar o expresie d
233) George Stanca - Baudelaire-ul din noi - baudelaire-ii dintre noi
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre filmele erotice. Noi abia rasfoiam frenetic pe sub banca, savurand fragmente din scenele erotice petrecute de "Elevul Dima dintr-a 7-a" al lui M. Drumes, parca. Noi vedeam la "ateneu" sau la
234) Istoria si traditiile minoritatii rusilor Staroveri
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre evolutia deosebita a ritului ortodox in secolele al XI-lea - al XVII-lea.
235) Aristotel - poetica si critica
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre ana poetica si felul modelului in care a reprezentat aceasta I cunoastere. 1. Arte si stiinte productive in zadar vom cauta in scrierile lui Aristotel, inclusiv in Poetica, expunere explici
236) Din istoricul presei aromanesti in Macedonia - rezumat
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre aromani, stabilit in Tara Romaneasca in anii '30 ai secolului al XIX-lea; el publica mai multe articole in presa din Bucuresti a anilor '50, in care dezvolta simtamantul unei comuniuni etnolin
237) Romanescul primitiv - de la baroc la emotie si la impudoare
(Despre limba română de Nichita Stănescu), Despre farmecul cuprins in ele nu ne putem face o idee decat atunci cand ne sunt rezumate [3]. Aceasta lume romanesca era o lume a iluziei. Nimic nu-i real, lucru cunoscut, dar tocmai asta placea
238) Dumnezeu si Divinitatea
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre aceasta imputernicire? Pe vremea indulgentelor era mai simplu. Acestea erau aprobate de superiorul preotului, tot om, nici macar sfant. Apropo, preotii au un superior, papa, patriarh, cardin
239) Istoriografie romaneasca
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre Renastere ca despre un curent umanist. 2.In tarile romane, datorita unor conditii istorice vitrege, curentul umanist se dezvolta incepand cu secolul al XVII-lea, cand apar primii carturari c
240) Scopul studierii etnografiei
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre etnogeneza, procese etnice si formarea poporului, limba si religie, asezari si locuinte, ocupatii, cultura materiala si spirituala, modul de trai in
241) Titu Maiorescu, indrumator al culturii si al literaturii romane
(Despre limba română de Nichita Stănescu), Despre scrierea limbei romane", "O cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867", "Asupra poeziei noastre populare", "Limba romana in jurnalele din Austria", "In contra directiei de astazi in cu
242) Moravuri si idei ale restauratiei Anglia
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre matematici, astroAZnomie, optica. Disciplinele acestea dau nastere in Anglia unui om de geniu: Newton, care, descoAZperind unele legi ale mecanicii, confirma drepturile Ratiunii. Regele insusi
243) Viziunea calatorului francez despre Valahia
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre Valahia.Initial a crezut ca este o tara de antropofagi ca ulterior sa isi schimbe parerea.Aceasta marturisire starneste interesul celorlati. Astfel tanarul francez marturiseste ca el nu a m
244) Ordinea sociala la rascrucea dintre etnicitate si genul social
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre "cine" vorbim in cercetarea noastra, releva constientizarea faptului ca in contextul nostru social-istoric etnicitatea si genul, dar mai ales primul, sunt considerate ca fiind importante/ prior
245) Relatii interetnice, rasiale si nationale
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre populatia neagra majoritara numeric ca despre un grup minoritar. Elocvent in acest sens a fost si Imperiul Austro-Ungar in care doar o natiune sau doua, fara a fi majoritare au dominat pe t
246) Rolul lui Hitler in planul instaurarii Noii Ordini Mondiale
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre faptul ca aici se face referire la vrajitorie. "Un rege cu chip fioros" este un mod foarte adecvat de a-l descrie pe Adolf Hitler sau pe oricare vrajitor. Fara-ndoiala, Hitler a
247) Mentalitati si mentalitati
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre management, tehnici de comunicare, negociere, conducerea firmei etc. Ei bine daca vreti sa economisiti timp si bani, cititi Cicero, Epitteto si mai ales Seneca: veti gasi explicat mult mai
248) Modelul regulilor de productie
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre problema sint reprezentate prin doua tipuri de entitati: reguli si fapte. Regulile sint cunostintele reprezentate de implicatii si exprima cunostinte generale despre domeniul problemei de rezol
249) Raspnadirea pelasgilor, tracilor si geto-dacilor
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre Macedonia, pamant care nu poate avea un nume ("The Land that Can't Be Named"), acesta fiind adjudecat de catre bulgari, greci si sarbi. Bonner spunea despre Alexandru Macedon ca orice ar fi fos
250) Misterul cuceririi Americii de catre carpato-dunareni
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre migratia, raspandirea stramosilor Quiche (oamenii padurii). Textul vorbeste despre originea estica a acestora, de dincolo de Oceanul Atlantic.... "ei au venit din Est, de la mari distante... ei
251) Reformatori englezi
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre caracterul sfantului Pavel, comAZpara socieAZtatea romaAZna descrisa de apostol cu aceea care apare in textele lui Suetoniu, recurgea la texte grecesti contemporane cu sfantul Pavel. Se poa
252) Dacia Aureliana si Revista romanilor din Timoc
(Despre limba română de Nichita Stănescu), Despre acesti "romanovlahi" se poate vorbi doar la trecut. Asa se explica faptul ca mergand la Praga, vei da de strada Vlahilor sau Vlaska Ulita, iar la Zagreb gasim de asemeni Vlaska Ulita, astazi co
253) Primele actiuni organizate pentru utilizarea rationala a plantelor medicinale in tara noastra
(Despre limba română de Nichita Stănescu), Despre plantele medicinale ce se intrebuinteaza la poporul roman la boalele animalelor si vitelor", lucrare care cuprinde si numeroase referiri la plantele medicinale intrebuintate de poporul roman in
254) Nicolae Milescu Spatarul
(Despre limba română de Nichita Stănescu), Despre singurul tiitoru gand" (Tratatul despre ratiunea dominanta) in 1671, ianuarie. Aceasta data il gaseste pe Nicolae Milescu la Constantinopol. Este recomandat tarului Alexei Mihailovici de Mi
255) Informatii din documentele locale privind cauza nationala la romanii din Trei Scaune
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre ridicarea romanilor de la 1848/1849. Ideea de libertate si unitate nationala se cristalizase la romanii din Trei Scaune. Lupta lor pentru demnitate nationala a imbracat forme dramatice. Cum Die
256) Omraam Mikhael Aivanhov - Casatoria, simbol universal
(Despre limba română de Nichita Stănescu), Despre motivele pentru care oamenii se casatoresc, sa nu mai imi spuneti! Pentru mine, casatoria este un act atat de sublim incat nu sunt sigur ca l-am aprofundat cu adevarat. Ceea ce stiu, este ca
257) Rezistenta antisovietica - un tabu dupa 16 ani de independenta
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre eroii organizatiei "Majadahonda".
258) Noi sinteze iraniene
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre Regele Divin si cosmocrator, mijlocitor intre oameni si zei, se imbogateste cu noi semnificatii soteriologice; proces usor de inteles intr-o epoca dominata de asteptarea Mantuitorului. Biogr
259) Viata si activitatea lui George Baritiu intre anii 1812-1877
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre care avea sa scrie mai tarziu dureroase si relevatoare pagini care nu mai au nevoie de nici un comentariu.. "In vara anului 1817, eram prunc trecut de 5 ani si-mi aduc aminte cum gemeau oamenii
260) Meditatie si istorie
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre drama deconspirarii prin autor a unei opere sunt interesante si sunt de invocat in cazul poieticii unei opere precum aceea a scriitorului francez) si, in special, despre Scott Fitzgerald. Inter
261) Eugen Ionescu sau absurditatea absurdului
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre Caragiale si Urmuz. N a uitat sa adauge: "mai sunt si alti scriitori romani care au putut sa ma marcheze. Acestia sunt poetii populari anonimi: poezia populara romana este bogata, este mare"10.
262) Duelul dintre profesor si poet
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre Pilat din Pont, dar se stapini, dindu-si seama ca pe femeie n-are s-o intereAZseze povestirea lui, ca oricum n-o sa-l poata ajuta. Dupa ce se imbaie, Ivan Nikolaevici primi absolut tot ce e nec
263) Mircea Cartarescu
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre subiect?". Ce-nseamna fraza asta? Nimic, e un nonsens. Nu se poate scoate nimic, nici pro-Basescu, nici pro-Tariceanu de-aici. E doar o exprimare cu picioarele a celui care, dincolo de pacat
264) Scrisoarea II - Mihai Eminescu
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre neobosita sa daruire de a crea filamentul iluminarii cugetului, incat nicio ispita nu zaboveste la poarta sufletului eului "de ce ritmul nu m-abate cu ispita-i de la trebi?". A treia intreba
265) De la geneza etnica la geneza statala
(Despre limba română de Nichita Stănescu), Despre preotimea geto-daca aflam de la Flavius Josephus, Cassius Dio si Iordanes,care accentueza asupra sfinteniei lor dar si a vastelor lor cunostinte in domeniul scrierii si al stiintei, precum si a
266) Intoarcerea beletristicii si bilantul Evului Mediu
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre care Erasm va spune ca a fost reflorescentis elo-quentiae princeps apud Italos1. Din 1312 pina in 1316, intr-o modesta scoala de gramatica din Carpentras, un copil italian de curind intrat aici
267) Despre kineziologia aplicata
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre sanatatea plaminilor. Daca muschiul este slab datorita unei infectii cronice, kineziologul va folosi probabil anumite tehnici prin care sa stimuleze functiile circulatorii si nervoase in zona a
268) Natura si importanta jocului ca fenomen de cultura
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre lume. Orice fiinta care gindeste isi poate aduce imediat in fata ochilor aceasta realitate: joaca, joc, ca pe ceva inAZdependent, distinct, chiar daca limba lui nu poseda nici o entitate lexica
269) Primul mesaj scris din istoria omenirii
(Despre limba română de Nichita Stănescu), Despre posibilitatea ca si dacii sa-si fi avut un alfabet al lor, asemanator celui latin, dar nu identic, se vorbeste mai cu sfiala, desi altii o recunosc fara sa ezite. Episcopul vizigotilor, Wul
270) Cuiul dacic sau Cuiul lui Pepelea
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre Cuiul Dacic.Andrei, pragmatic, mai neincrezator, a fugit cu Cuiul la Leningrad, la Institutul Metalurgic, caci, fier pur o fi el, dar poate ca suprafata lui sa fi fost vopsita cu vreo vopsea sp
271) Istoria Romei antice
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre aceasta legenda sunt Vergilius, Eneida si Titus Livius, Ab urbe condita (" De la fundarea Romei") Cercetarile arheologice au demonstrat ca, pe la jumatatea secolului al VIII-lea i.Hr., au ex
272) Cultura si societate - de la iluminism la romantism
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre prima din seria acestora, anume aceea din 1821 de la Brasov, infiintata de boierii emigranti din Tara Romaneasca, avem putin stiri - in orice caz, ramane semnificativa presupunerea istoricului
273) Distrugerea Atlantidei
(Despre limba română de Nichita Stănescu), Despre culorile spirituale nu stiam. Eu, dupa cum v-am spus, eram medium. Vedeam in culori si auzeam la perfectie. In plus, cand vroiam sa cunosc pe cineva mai bine, ai vedeam culoarea avand ochii des
274) Frumusete cu plante
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre care am vorbit anterior. TENUL IRITABIL Se recunoaste prin faptul ca este foarte sensibil la praf, transpiratie, caldura, polen, aer poluat etc., factori care produc reactii alergice la nive
275) Meditari
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre "antruparea Cuvantului": "La inceput era Cuvantul si Cuvantul era cu Dumnezeu si Cuvantul era Dumnezeu". (Gen.1.1; Prov.8.22,2
276) Intelepciunea pierduta
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre Horus, acesta a devenit domnul lumii exterioare. Mitul contine o simbologie interesanta, daca ar fi sa ne referim doar la geometrie. Cele 13 bucati din trupul lui Osiris reprezinta cele 12 s
277) Religiile Vestului indo-european
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre celti scrise de romani si heleni), cata vreme sursele secundare, divizate in academice (credibile, dar factualiste) si neacademice (mai degraba fanteziste) se exprima printr-o distanta temporal
278) Cronicarii
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre cele rele sa se fereasca si sa se socoteasca, iara de pre cele bune sa urmeze si sa invete si sa se indirecteze. Pentru ca nu isi propune sa faca arta, frumosul lui Grigore Ureche este natura
279) Negocierea afacerii
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre produsele si serviciile concurentei; Posibilitatea cunoasterii preturilor practicate de concurenta, canalelor dedistributie si a formelor de comercializare practicate; Formarea unei imagini
280) Cultura organizationala
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre relatiile interumane din societate si/sau din activitatea zilnica a unei organizatii. Din perspectiva prezentei lucrari ne vom focaliza in directia explicarii sintagmei de cultura in context or
281) 100 de ani de la procesul memorandistilor Cluj
(Despre limba română de Nichita Stănescu), Despre amploarea miscarii memorandiste "Cuvantul Nou", inclusiv "Oituzul" a rezervat un spatiu amplu in 1992 la implinirea unui veac de la declansarea ei, publicandu-se textul integral al memoriului p
282) Municipiul Brasov
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre Biserica Neagra mentionata documentar in 1377. Incendiul din 1689 a produs mari daune, interiorul bisericii fiind afectat in mod special. Refacerile si restaurarile ulterioare au durat circa 10
283) Vieti si opere
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre viata lui Iordanes este continut in cele cateva randuri inserate despre sine in opera sa. Nascut dintr-o mama alana si un tata got, posibil catre 4804, se presupune ca a trait in Moesia sau
284) Antropologia culturala si sociala - privire generala la nasterea antropologiei
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre o "cultura occidentala a suprematiei" [2]. Admitand ca "centralitatea Occidentului, deci a ceea ce face si gandeste el", "organizeaza lumea", autoarea analizeaza prin intermediul acestui concep
285) Comentarii
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre istorie fata de cea a cronicarilor. In timp ce cronicarii explicau fenomenul istoric prin vointa fortei divine, Cantemir interpreteaza istoria dind atentie cauzalitatii: "Nici un lucru fara
286) Originea limbii si a poporului roman
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre aceia ca insasi stralucirea sangelui roman inca destul era a inpiedica pe romani sa nu se casatoreasca cu unele varvare cum era muerile dache. Ba nici acel cunoscut lucru sa nu-l aduc amint
287) Romanitatea romanilor in viziunea istoricilor straini
(Despre limba română de Nichita Stănescu), Despre administrarea imperiului" in care mentioneaza" acestia se mai numesc si romani pentru ca au venit din Roma si poarta acest nume pina in ziua de azi". Sec.XI= "Sfaturile si povestirile lui K
288) Traim in lumea lui Caragiale
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre gramakica! -Ce-i aceea "gramakica"?? Nedumerit, Dl Geo reuseste sa se reculeaga si-mi raspunde - Gramakica iaste stiinta ghespre cum lucra limba si leijile mai apoi la care se supune acea lu
289) Aparitia formatiunilor prestatale romanesti
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre o clasa a feudalilor - "maiores terra" (mai marii pamantului), proprietari de pamanturi si de vite. In alte documente ei sunt mentionati ca "potentes duces" sau "domini". Alaturi de acesta cl
290) Ga-ramanii carpato-dunareni - cuceritori ai Africii de Nord
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre acesti Ga-Ramani - Carpato-Dunareni.
291) Rezultatele financiare ale intreprinderii
(Despre limba română de Nichita Stănescu), Despre profit ca si indicator al eficientei activitatii economice s-a afirmat ca "probabil nici o alta notiune sau concept nu este folosit in discutiile economice cu o varietate uluitoare de intelesur
292) Ofiteri ruso-francezi si rusi despre razboaie
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre Langeron, el trecu, in noven bre 1811, prin Iasi, la Petersburg. Intors, primeste conducerea interimara a intregii armate. Aici af] dupa exilarea familiei Filipescu, ca stapin pe Varlam, car
293) Scoala Ardeleana
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre Moldova ca despre "o tara miscatoare si neasezata" aflata in "calea raotatilor" pradata si arsa de tatari si turci cu rare vremuri de bucurie si liniste. Ureche urmareste sa trezeasca in contem
294) Moscova - inchisoarea Liubianka
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre momentul revenirii in tara au fost comunicate in Magazin istoric de dr. Tatiana Pokivailova (nr. 8/1995).
295) Organizatia Eurolines
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre punctele turistice si de interes turistic, puncte de cazare si masa, limba oficiala, precum si vremea. Eurolines ofera legaturi directe cu Ministerul Afacerilor Externe din toate ta
296) Celtii
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre cuvantul britan sau pryton, el insemna: tara oamenilor taAZtuati. Cand grecul Pytheas ajunse in aceste insule in anul 325 i.e.n., el le dadu denumirea de pretanice, denumire care s-a pastrat ap
297) Timisoara, Mica Viena de alta data Else von Schuster
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre Banat sau despre Timisoara, considera anul 1266 ca an de atestare documentara a orasului Timisoara. Ultimele cercetari stiintifice, insa, contesta aceasta data. Adevarat este ca asezarile omene
298) Definitia cuvantului Montauk
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre acestea ca au puterea de a schimba formele si de a calatori in timp. Numele are o rezonanta comuna cu tibetanul "mantak". Daca facem conexiunea dintre ele, obtinem: mantak = virtute = om = pute
299) De la avantul carolingian la secolul al X-lea
(Despre limba română de Nichita Stănescu), Despre ce carti e vorba? Nu stim, dar poate ca intre ele se afla deja, pe linga cartile necesare evanAZghelizarii si cultului, si vreo Grammatica elementara. Recrutarea unui cler autohton se impunea;
300) Alexandru Odobescu
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre Ioana d'Arc, studiul "Satira latina" , ilustrand evolutia satira la greci ci la romani, traduceri in limba franceza a unor creatii popilare romanesti ("Dolca", "Toma Alimos", "Mogos Vornicul",
301) Arbour Romeo
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre epoca baroca, ce vor duce la realizarea unei bibliografii in cinci volume a textelor literare din aceasta epoca. Impreuna cu Jean-Louis Major si Benoit Lacroix (inlocuit mai tarziu cu Lauren
302) Gerald Armand Beaudoin
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre Constitutie, iar in 1980 Le Partage des pouvoirs / Diviziunea puterilor, contribuind prin aceasta "la elaborarea unei noi ordini constitutionale in Canada" (Paul A. Crepeanu). (SGD)
303) Vasile Parvan 1882-1927
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre dezvoltarea comertului in antichitatea clasica. In scopul rezolvarii problemelor legate de istoria Daciei, a organizat o serie de sapaturi sistematice, indeosebi in statiunile arheologice din a
304) Ion Creanga - biografie
(Despre limba română de Nichita Stănescu), Despre cel mai mare povestitor al romanilor, Ion Creanga, care ii urmeaza lui Ion Neculce, s-a spus ca a intrat in literatura cu un substantial fond sufletesc si intelectual de sorginte populara. in a
305) Niccolo Machiavelli
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre sine ca nu cunoaste multa carte ceea ce se contrazice cu scrisoarea care i-o trimite, spre sfarsitul vietii, fiului sau in care il indeamna sa invete caci "numai stiinta ce am mi-a adus cinste"
306) Cel din urma Armas
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre ei. Astfel, T. Rosetti este surprins ca fruntas politic, sceptic si cu un pronuntat spirit declarativ. Caragiale este evocat in mai multe randuri, mai ales in ceea ce priveste discutiile din re
307) Pitagora ap. 580 - ap. 500 i.e.n
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre care spuneau, ca are o coasta de aur sau apare simultan in doua localitati diferite. Unele texte il prezinta ca semizeu, asa cum el insusi s-ar fi imaginat: fiul lui Hermes. Pythagoras a consid
308) Carte frumoasa, draga-mi esti - proiect
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre ele, cat mai succinte si mai incitante. 2) Citirea cartilor alese - doua saptamani. Lecturarea o vor face acasa, singuri. Vor veni insa si la sala de lectura o ora si vor citi (in a doua
309) Romanii din Albania - aromanii
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre Romanii de dincolo de Dunare." (Hristu Candroveanu "Carte de vacanta pentru aromani", vol. II, pag. 3 - 7) In anii 1760 si 1790, orasul a fost jefuit si ars de Ali Pasa din Ianina si de tru
310) Vagabondajul
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre vagabondaj pina acum se aplica in primul cuvintului vagabond, gindirii obisnuite fiindu-i, ca si unui copil, mai greu accesibila abstractizarea care sta la baza conceptului vagabondaj. Vagabon
311) Eckhart Tolle - 5
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre ce vom face saptamana urmatoare. Noi atunci doar respiram, nu mai si gandim. Asta pentru ca practica meditatiei la respiratie ne ia atentia de pe activitatea gandurilor si de aceea este o cale
312) Obiectul de studiu al antropologiei culturale
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre om", antropologia cauta sa dezvaluie toate faptele care implica natura umana, lucru care devine posibil gratie aportului celorlaltor discipline, in virtutea mai sus enuntatului caracter interdi
313) Catina - Cine bate palma cu ea se joaca de-a bolile si de-a iarna
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre iarna, e bine sa stiti ca fructele catinei, contrar a ceea ce se crede, se pot culege si-acum, fiind mai puternice decat inghetul. Ba, atunci cand gerul este mai aprig, contin maximum de vitami
314) Lumi posibile - David Lewis
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre veridicitatea lumilor posibile, am in vedere sensul lor literar.
315) Admiterea la specializarile Facultatii de Canto si Arta scenica
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre opera studiata (etapa stilistica careia ii apartine, genul operei, subiectul operei, structura operei etc.) - conceptia regizorala asupra scenei alese pentru prezentare - conceptia vizuala a
316) Montauk Marte si alte conspiratii
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre care dr. Richard Hoagland povesteste in conferintele sale. Exista doua casete video plus o carte despre acest subiect. Ceea ce au gasit la suprafata indica o si mai mare prezenta in subteran. S
317) Copilul Cheatra si serafimii epocii sale
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre rolul poeziei de a contribui la "facerea" omului, lectie primita de catre V. Copilu Cheatra, prin intermediul unei scrisori, din partea lui Aron Cotr
318) Indicatii pentru elaborarea lucrarilor de licenta
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre intreprindere,si componenta informationala/informatice - Capitol privind fundamentarea teoretica pe domeniul de aplicatii - Capitol privind fundamentarea teoretica pe domeniul informatic - C
319) Bilete examen navigatie
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre transmisiile programate se gasesc in publicatia "ITU List of Radiodetermination and Special Service Station".Aceste informatii pot fi transmise si nava-tarm pe DSC MF, HF sau VHF sau statia de
320) Clima
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre clima unei regiuni. Climatul reprezinta ansamblul caracteristicilor elementelor climatice ale unui anumit teritoriu, bine precizat, caracterizate printr-o anumita omogenitate si specificitat
321) Mitropolitul Varlaam
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre structura limbii romane vechi. Intre opera clericilor si a cronicarilor , exista o serie de elemente apropiate, comune. Si unii si altii au urmarit acelas scop: crearea unei limbi apte sa co
322) Adolescentii din ziua de azi
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre lumea materiala. Se poate usor constata ca in randul tot mai multor tineri moralitatea este la un nivel foarte scazut. La aceasta situatie s-a ajuns datorita mass-mediei, filmelor si datorit
323) Simbol
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre cuvant), 1886, poetul simAZbolist va recurge la "realul si sugestivul simbol din care, palpitanta pentru vis, in integritatea ei nuda, se va inalta Ideea prima si ultima sau adevarul".
324) Sursele lui Plutarch
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre originea acestora in Egipt: "Psammetikos le-a daruit ionienilor si carienilor care-l ajutasera pamanturi unde sa se sta-torniceasca, unii in fata altora, de-o parte si dealta a Nilului... Iat
325) Problematica macroeconomiei
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre nivelul, dinamica si structura fenomenelor analizate precum si despre factorii care au influentat evolutia lor. Se practica doua sisteme ale indicatorilor economici: "Sistemul conturilor na
326) Tecuci - Barlad - Husi - Vaslui
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre Birlad nota ca "a ramas numai pajistea". Dupa 1768, orasul se recladeste, se repopuleaza si isi reia locul de oras comercial, intensificindu-si legaturile cu orasele mai mari ale tarii: Iasi,
327) Dante Aligheri
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre problemele politice, religioase, artistice si literare care-l intereseaza. Mandria lui de florentin, constiintasuperioritatii lui siadmiratia lui pentru antichitate fac din Dante un precursor a
328) Masajul clasic
(Despre limba română de Nichita Stănescu), Despre frictii, Celsus spunea ca revigoreaza corpul si intaresc incheieturile. El aplica masajul la tratamentul bolilor reumatice si la recupererea ranitilor.In Evul mediu, practicile medicale gre
329) Iona - Marin Sorescu
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre semnificatia dramei, Sorescu afirma intr-un interviu: "Imi vine pe limba sa spun ca Iona sunt eu...Cel care traieste in Tara de Foc este tot Iona, omenirea intreaga este Iona, daca-mi permite,
330) Umanismul
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre renastere ca despre un cuvant umanist. In tarile romanesti datorita nistor conditii mai vitrege,curentul umanist se dezvolta incepana cu secolul XVII cand apar primii carturari cunoscatori
331) Newton - 1642 - 1727
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre descoperirile sale! Newton, celibatarul, a invitat o data pe un bun prieten al sau la masa. Acesta vine la ora fixata si, ca sa nu-l deranjeze pe Newton de la lucru, se duce direct
332) Despre istoria romanilor
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre aceasta inclestare militara, care a fost urmata de o masiva si sistematica colonizare a noilor teritorii integrate noului imperiu. infiintatrea provinciei romane dacia Dacii, cu toate ca au
333) 2012
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre care se crede tot mai mult ca vor avea loc in anul 2012. Se inverseaza polii magnetici ai Pamantului Din punct de vedere stiintific, lucrurile par simple: spre sfarsitul anului 2012, pola
334) Insula Corsica in lupta de-a lungul timpului pentru identitate si aparare
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre care Ptolemeu a scris in lucrarea "Geografia". Insula a fost apoi detinuta de Pisa, de Aragon si de Genova. Ca urmare, limba corsicana s-a format pe baza limbii italiene. Periodic, Corsica a de
335) Administratia publica si separatia puterilor in stat
(Despre limba română de Nichita Stănescu), Despre puterile statului",principiul separatiei puterilor in stat,in sensul ca puterea legislativa se exercita de catre domn(rege) si reprezentanta nationala - Senatul si Adunarea Deputatilor,puterea
336) Vizita la Muzeul National din Tokyo
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre muzeu si fotografii cu toate exponatele regulare, iar daca faceti abstractie de greselile de limba engleza este chiar ok. Ino Tadaka (1745-1818) a fost unul din cei mai de seama geografi ai
337) A rezolva problemele
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre voi. Singurul lucru pe care noi nu il stim este ce urmeaza sa faceti in continuare. Despre asta, dragii mei, este vorba in tot ceea ce se refera la aceasta planeta aceasta planeta a liberului
338) Socializarea
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre statusul si rolul anticipat sunt realiste sau nu, conteaza in procesul de socializare efectiva, in reusita adaptarii la noua situatie si in gradul de satisfactie resimtita. Imaginile pe care el
339) Comunitatea de rromi laesi
(Despre limba română de Nichita Stănescu), Despre rromii laesi, care formeaza marea majoritate a rromilor din Botosani se poate spune ca au reusit sa convietuiasca intr-un mod pasnic cu toate celelalte minoritati si cu populaia majoritara, d
340) Tipologia itemilor
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre lume, reflectate intr-un text poetic studiat, din opera lui Nichita Stanescu. In elaborarea eseului, vei avea in vedere urmatoarele repere:
341) Cateva cuvinte despre Arhimede
(Despre limba română de Nichita Stănescu), Despre plutirea corpurilor" - ambele inedite. Din nefericire, pretiosul pergament se rataceste in anii tulburi ai primului razboi mondial. Nu este insa pierdut pentru totdeauna. El revine in atentia o
342) Junimea si Convorbiri literare
(Despre limba română de Nichita Stănescu), Despre scrierea limbei romane",articol in care criticul lupta impotriva publicistilor ardeleni si bucovineni,continuitori ai traditiilor latinizate.O alta problema lansata de Titu Maiorescu este "Teor
343) Dimitrie Cantemir, personalitate multilaterala a culturii si a literaturii romane
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre cele bisericesti si ale invataturii in Moldova, unde gasim bogate informatii despre graiul moldovenesc, despre slovele folosite, la inceput latinesti, apoi inlocuite cu cele slavonesti; tot aic
344) Titu Maiorescu, indrumator al culturii si al literaturii romane
(Despre limba română de Nichita Stănescu), Despre scrierea limbei romane", "O cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867", "Asupra poeziei noastre populare", "Limba romana in jurnalele din Austria", "In contra directiei de astazi in cu
345) Demonstratia ca o poezie studiata este imn
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre idealurile de unitate nationala si libertate al poporului. Astfel romanii sunt uniti si gata sa sara "ca lupii in stane"(comparatie) pt.apararea patriei ,iar optiunea lor este una singura (Viat
346) Nichita Stanescu - universul poetic
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre moarte. Pierzandu-si prietenul Enghidu, uriasul Ghilgames descopera sentimentul mortii, necunoscut pana atunci. Poetul, din perspectiva abstracta a durerii da o definitie afectiva a timpului: "
347) Demonstratia ca o poezie studiata este imn
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre idealurile de unitate nationala si libertate al poporului. Astfel romanii sunt uniti si gata sa sara "ca lupii in stane"(comparatie) pt.apararea patriei ,iar optiunea lor este una singura (Viat
348) Particularitatile dezvoltarii aptitudinilor de a desena la copii
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre un copil ca prezinta aptitudini pentru un anumit domeniu ( matematica, desen, muzica, limba romana, etc) atunci cind el realizeaza performante ridicate in acest domeniu, de exemplu da
349) Petre Tutea Cugetari memorabile
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre americani. Sint lacatusi cosmici, domnule, le-am zis. India, de pilda, este inferioara tehnic Americii. Nici nu incape indoiala: America o baga la jiletca. Da' spiritual America e o Ghana;
350) Structura limbajului
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre o amplificare continua a limbajului, a vocabularului, atit cantitativ, adica in ceea ce priveste numarul de semne, cit si calitativ, in ceea ce priveste numarul de sensuri ale unui semn. Est
351) Drept administrativ
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre conceptul de "stat de drept" te gandesti ca neconditionat acel stat este supus absolut "domniei legii", astfel incat cea mai mi
352) Schimburile electronice de documente
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre aceasta factura. In plus, in situatia TVA inaintata organelor fiscale, apare si factura respectiva. Daca administratiile financiare au evidenta TVA pe calculator (si asa este normal), factura v
353) Introducere in etica politica
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre morala): stiinta a moralei sau filosofie morala. Acest punct de vedere se impune insa a fi, la randul sau, explicat, nuantat. Conform definitiei date de Raymond Polin (v. Ethique et politiq
354) Masurarea in sociologie
(Despre limba română de Nichita Stănescu), Despre ciini putem spune ca asta e Saint Bernard, asta e scottish-terrier, pe cind asta e maidanez. - orice persoana normala poate sa compare ceea ce vede, aude, simte etc. pentru a distinge intre ce
355) Cultura muzicala italiana
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre "tanara clasicitate" - conceptia sa, proclamand intoarcerea la Bach, este expusa in "Schita unei noi estetici a artei muzicale" 1906 - auditie muzicala nr. 1 - Fantezie indiana op.44 Luig
356) De la geneza etnica la geneza statala
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre daco-geti: Hecataios din Milet (sec. VI-V i. Hr.) aminteste de getii de la sud de Dunare;Herodot, 'Istorii' (sec. al VI-lea i. Hr.) vorbeste despre rezistenta dacilor impotriva lui Darius la t
357) Despre fatalismul mioritic
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre Miorita, in Patria, XIV, nr. 243, 23 noiembrie 1932, p. 1-2, Cluj). Francezul avea toate circumstantele de partea sa. La o lectura abrupta si la o ana-liza simplista, din exterior, mesajul p
358) Despre opera lui Caesar
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre gali, germani si britani, despre organizarea tactica a armatei romane, despre framantarile sociale si politice de la Roma sfarsitului de republica.Sub aspect psihologic, galii se caracterizeaza
359) Marcus Tullius Cicero
(Despre limba română de Nichita Stănescu), Despre republica), tratat al lui Cicero in care se dezbate problema alcatuirii constitutionale a statului. In 1874, Societatea Academica Romana premia pe Dimitrie August Laurian, fiul filologului
360) Titu Maiorescu
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre Caragiale ca el generalizeaza, incercand sa surprinda trasaturile etern valabile ale omului. Subiectul operei literare este luat din realitate, dar tratarea este ideal-artistica. Arta este
361) Poanta
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre barfa si cum ar trebui sa ne infranam limba. Cantarea care a urmat a fost: "Canta inima si spune marea minune la toata lumea...". Pa
362) Alchimistul
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre ce este vorba , il pune sa-i fagaduiasca a zeca partea din comoara ce i se arata in vis. Fiind neincrezator in spusele tigancii , accepta dar ramane uimit cand tiganca nu-i spune decat ca t
363) Titu Maiorescu
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre Caragiale ca el generalizeaza, incercand sa surprinda trasaturile etern valabile ale omului. Subiectul operei literare este luat din realitate, dar tratarea este ideal-artistica. Arta este o "f
364) Motivul mamei in operele lui Vieru
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre mama sa ca la gura cuptorului cind se face piinea.Mama ca motiv fundamental al creatiei lui Vieru cunoaste diferite intruchipari stilistice - de la confesiunea directa ,abia ascunsa in mantia v
365) Baltagul - caracterizari
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre el. Avand o limba ascutita si fiind destul de abila stie cim sa intrebe si sa descopere oamenii in ceea ce priveste cautarile ei. Fiind femeie desteapta nu expune lumii punga cu bani pentru a n
366) Discursul Politic
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre legatura dintre limbaj politic-persuasiune-manipulare, dar si despre relatia real-ireal. Caracteristici generale ale limbajului politic Termenul "limbaj" presupune o anumita stabilitate a
367) Un obiectiv turistic - Mykonos Greece
(Despre limba română de Nichita Stănescu), despre obiectivul turistic Mykonos din Grecia. Tourism in Greece has been a key element of the economic activity in the country, and is one of the country
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

E-referate.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat termenii si conditiile de utilizare pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles