CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT

Urca referatul tau

CERE REFERAT

Aplica

Noi ti-l trimitem direct pe mail

1) Satul romanesc - trecut, prezent si viitor
(Cum ma vad in viitor), cum dintre care amintim : regulile obisnuielnice, regulile morale, regulile religioase etc., reguli clare care le asigurau convietuirea în colectivitate reguli care si azi coexista cu regulile scrise.
2) Tendinte actuale si de viitor ale extinderii leasingului in Romania
3) Imunoprofilaxia - prezent si viitor in Medifina de Familie
4) Integrarea nevazatorilor, o perspectiva mai buna de viitor
(Cum ma vad in viitor), cum in dezavantaj pentru ca ele nu pot avea in vizor gestica, mimica, pantomimica celui cu care vorbeste, dar ei vor putea palpa mult mai bine atitudinile acestuia, felul lui de-a fi si, mai ales, ond
5) Banca Transilvania - perspective pentru viitor
6) Sistemul socio-uman al intreprinderii economice
(Cum ma vad in viitor), cum este ea, fara deformarea produsa de proiectele de societate vizate de diversi indivizi, grupuri politice, religioase sau profesionale.Sociologia se structureaza pe baza acumularilor de date verifi
7) Surse de energie
(Cum ma vad in viitor), cum ar fi Uraniul care se dezintegreaza si genereaza o mare cantitate de energie. Însa reactia este instabila si se produce o mare cantitate de radiatii. Rezidiurile ramase în urma reactiilor sunt rad
8) Dvd
(Cum ma vad in viitor), cum pana la 4,7 GB.      Spre deosebire de CD,un DVD poate avea doua fete pe care sa se inregistreze informatie,asa ca intorcandu-l se mai pot citi inca 4,7 GB de informatie.Iar pe viitor discul va
9) Abraham lincoln
10) Verbul predicativ
11) Exemplifica modalitatile de caracterizare a unui personaj feminin, prin referire la un roman studiat
(Cum ma vad in viitor), cum o observa tanarul.Mai intai voce cristalina, auzita de sus, apoi ,"un cap prelung si tanar de fata,incarcat cu bucle , cazand pana pe umeri" . Parerea lui Felix despre Otilia la prima vedere
12) Verbul
(Cum ma vad in viitor), cum este?"      3.valoare auxiliara -Eu as fi mers la munte.
13) Mihai eminescu - dorinta
14) Mihai eminescu - floare albastra (rezumat)
(Cum ma vad in viitor), cum, poemul Luceafarul. În aceasta mica piesa lirica se confunda doua moduri diferite de a concepe viata.       Discrursul liric, scris sub forma unui dialog între poet si iubita sa, arata distanta
15) Mihai eminescu - oda
(Cum ma vad in viitor), cum se spune in popor zdruncina echilibrul sufletesc amintind omului de moarte determinindu-l sa-si reconsidere relatia cu cele vesnice nu prin tinerete vesnica, ci prin trecerea in nefiinta cu condit
16) Tudor arghezi - de ce-as fi trist (prezentare generala)
17) Andrei muresanu - desteapta-te, romane!
(Cum ma vad in viitor), cum ori niciodata") este adresat apoi tuturor romanilor indemnul de a dovedi prin fapte ca sunt urmasii demni ai romanilor un popor mandru, curajos si viteaz, simbolizat prin imparatul Traian.     
18) George calinescu - enigma otiliei (elemente si tehnici narative)
19) Mihai Eminescu - Dorinta
20) Joc si Joaca
(Cum ma vad in viitor), cum inima le trasare de fiecare data cand sunt priviti in ochi de catre cel/cea pe care il/o simpatizeaza. Acest joc de concordanta intre ceea ce suntem si ceea ce am vrea sa fim, este motivul pentru
21) Ion
(Cum ma vad in viitor), cum insusi autorul mentioneaza in finalul operei. Este prima capodoperă în creaţia lui Liviu Rebreanu şi un punct de referinţă în evoluţia romanului românesc. Aparitia ro
22) Mara - caracterizarea personajului principal
(Cum ma vad in viitor), cum nu l-a avut ea, dar cum si l-a dorit toata viata. Persida si Trica sunt, pentru ea, << cei mai frumosi >> si << cei mai destepti >> din cati copii se afla pe lumea asta. Fire energica , voluntara si
23) Cercetare de Marketing
(Cum ma vad in viitor), cum ar fi: prețul, coperta, publicitatea, concursurile promoționale, formula grafică și de conținut,etc. 3. Stabilirea intențiilor de cumpărare în viitor - aprecierea dimensiunilor pieței potențiale.
24) O calatorie in Orientul Antic
(Cum ma vad in viitor), cumenta pentru un referat la istorie . Pe noi ne cheama : Dan Alexandru Bogdan , Adam Daniel Catalin, Lungu Virgil Gabriel si Corceanu Robert . Prima oara am ajuns in Egipt . Acolo am vazut piramide s
25) Insula Marlon Brando
(Cum ma vad in viitor), cumparat insula cu 2 milione dolari. Potrivit contractului incheiat cu mostenitorii actorului, pana in 2065, Bailey le va plati acestora 28 milioane dolari pentru ca paradisul turistic si de afaceri s
26) Gengis Han
(Cum ma vad in viitor), cum cei din dinastia Jin, in Nordul Chinei. Aliat al chinezilor, tanarul Temujin participa la luptele impotriva tatarilor, cel mai puternic popor mongol. Punand bazele unor prietenii puternice cu sefi
27) Gramatica limbii latine
28) Glossa - Mihai Eminescu
(Cum ma vad in viitor), cumularea trecutului,prezentului si viitorului in prezent,marcand si ideea iluziei fericirii. .................................................... In strofa a doua,identificam tema trecerii timpul
29) Gramatica latina
30) Dragi locuitori ai planetei - compunere
(Cum ma vad in viitor), cum este redat libertății pentru a-și trăi poate ultimele clipe din viață în mediul în care s-a născut. Vesel se duce la mal, se aruncă în apa mării și ca o plută înoată în larg. Peste ținut se lasă d
31) Medicamente
(Cum ma vad in viitor), cum se stie, exista un numar mare de medicamente diferite, de exemplu, in multe tari exista circa 30.000 de medicamente curente in 80.000 de forme de prezentare. In farmacii exista medicamente ce pot
32) Analiza psihologica a recidivei
(Cum ma vad in viitor), cumulului juridic cu spor facultative, system prevăzut pentru concursul de infracțiuni. Pedeapsa pentru infracțiunea comisă în stare de recidivă postexecutorie se stabilește ținându-se seama de ace
33) Imn lui Stefan cel Mare
34) Teme predilecte ale literaturii SF
(Cum ma vad in viitor), cum ca ar exista fiinte pe alte planete, diferite din punct de vedere fizic si psihic de oamenii de pe Terra. Dupa cum se poate observa, viitorul la care este prezentata aceasta opera nu este foarte i
35) Functiile manageriale
(Cum ma vad in viitor), cum și starea, comportarea și funcționarea acestuia. Elementele de bază ale procesului de conducere sunt definite în cadrul funcției de previziune și constituie repere pentru îndeplinirea celorlalt
36) Baza de date pentru gestionarea clientilor
(Cum ma vad in viitor), cumpărător. Insă, pentru ca o societate să ajungă să aibă o bază de date despre clienți trebuie ca această să știe cum să-i câștige și să-i păstreze, ceea ce nu este deloc ușor și presupune multă munc
37) Enigma Otiliei - Elemente narative
38) Informatica medicala - cursuri
(Cum ma vad in viitor), cum la procesoare și circuite integrate) 1969 – primul microprocesor funcțional dezvoltat de compania Intel 1977 - primele calculatoare personale (PC - Personal Computer) produse de firma A
39) Scoala marginalista engleza
(Cum ma vad in viitor), cumoaram sau sa imprumutam de la altii ,sa traim cu imprumut,sa lucram,sa facem pauze,etc. Plecand de la efectele cantitative ale acestor simtaminte Se poate aprecia importanta lor comparata.
40) Declinarea
41) Gramatica limbii romane - sintaza,mofologia
(Cum ma vad in viitor), cum am stabilit.). 3. După posibilitatea de a avea un complement direct: a) tranzitive (permit un complement direct): a spune, a vedea, a citi (ex.: văd ceva; văd pe cineva). b) intranzitive (nu
42) Caracterizarea personajului principal din romanul Mara de Ioan Slavici
43) In contra directiei de astazi in cultura romana
44) Sara pe deal - Mihai Eminescu
(Cum ma vad in viitor), cum: personificări (“apele plâng”), comparații (sufletul “arde-n iubire ca para”), metafore (“stelele nasc umezi”), epitete (“ luna “sfântă și clarăR
45) Autoportret temperamental
46) Procesele demografice si starea sanatatii populatiei in raionul Drochia
(Cum ma vad in viitor), cum și elaborarea măsurilor, argumentate științific, de realizare a principiilor de organizare a asistenței persoanei vârstnice. Scopul lucrării date este evaluarea aspectelor demografice, sociale
47) Tinerete, floare rara-eseu
48) Problema timpului
(Cum ma vad in viitor), cum si nici nu va fi vreodata in devenire. La intrebarea Ce este timpul? Sfantul Augustin spune chiar daca timpul este atat de familiar si cunoscut, cine ar putea sa explice acest lucru usor si sc
49) Mini proiect de mediu- Vulcanii Noroiosi
(Cum ma vad in viitor), cum si o morfologie complexa , rezultata pe de o parte din acumularea noroiului, iar pe de alta parte, din siroirea apei de ploaie.Repartitia acestora este neuniforma ,distingându-se cel putin trei si
50) Amurgul gandurilor de Emil Cioran
(Cum ma vad in viitor), cum neantul sublimarea ultima a eternitatii. Emil Cioran ,unul dintre marii filozofi romani incearca prin aceasta lucrare numita ,,Amurgul Gandurilor`` sa faca o sinteza a principalelor aspecte ale
51) Eurasiatismul
(Cum ma vad in viitor), cum a fost, de pildă, ideea imperială) și numeroasele capcane în care pot cădea autorii care, atașați fiind de modelele clasice, de valori tradiționale, nu percep la dimensiunea reală importanța
52) Indoirea luminii de Nichita Stanescu
(Cum ma vad in viitor), cum “lumina taie haosul și-l umple / cu chipuri, cu imagini, cu semințe, / pe care-n trecere le-a smuls / din coaja-albastră-a globului”. Tema aratului și a semințelor e tratată pe larg &i
53) Scoica de Lucian Blaga
(Cum ma vad in viitor), cum spune poetul “o mare necunoscuta. Poezia “Scoica” este de fapt o poezie filozofica, o poezie ce poate fi comparata cu o evadare din necunoscut si aspirarea catre cunosterea depli
54) Supravietuind in lumea moderna
(Cum ma vad in viitor), cumuleze bunuri materiale si sa creeze un standard de viata cat mai ridicat. Oare s-au gandit vreodata la intrebarea biblica: “La ce-i foloseste unui om ca a castigat lumea intreaga, daca si-a p
55) Friedrich Nietzsche
(Cum ma vad in viitor), cum conceptele de Ubermeusch (supraom, ființă superioară) – de voință, de putere, îndemnul trăiește periculos! – toate reduse ulterior la sloganuri, se cuvine să fie recuperate și re
56) Mizeria reformei
57) Problema productivitatii celor doua forme ale memorarii - incidentala si intentionala
58) Sentimentul sau complexul de inferioritate si compensarea sa
(Cum ma vad in viitor), cum depresia se manifestă prin autoacuzare, fiind o cauză a unui complex de inferioritate) să se autoconvingă de imposibilitatea unor contacte afective sănătoase cu cei din jur chiar din cauza faptulu
59) Planul de marketing
(Cum ma vad in viitor), Cum vor fi transformate reactiile in vinzari? (cum vom convinge pe cineva, care a remarcat reclama, sa cumpere) o Ce resurse vor fi necesare? Ce pasi sunt necesari pentru preluarea comenzilor de la
60) Riscul de conducere a intreprinderii
(Cum ma vad in viitor), cum raspund manager-ii la evenimentele in desfasurare. Cadrul de munca al optiunilor reale captureaza valoarea flexibilitatii create de tehnologia de informare. Fara flexibilitate, afacerile trebu
61) Decizii luate in conditii de risc
62) Comertul electronic si marketingul in retea
(Cum ma vad in viitor), cumuleaza accesul Internet cu sistemele de tranzactionare, de baze de date sau automatizare a proceselor comerciale. Comertul electronic si marketingul in retea Pentru multe companii, prima
63) Timpul
(Cum ma vad in viitor), cum ajunge in B, ce inseamna ca acel corp se misca. Caci pentru a arata ca acel corp se misca, noi a trebuit sa facem unele presupuneri despre natura si structura timpului. Pentru a ajunge in B co
64) Proiect practica-economie
(Cum ma vad in viitor), cum este cazul să-l descarce de activitate, să-l revoce și să hotărască urmărirea cenzorului pentru daunele pricinuite societății, desemnând și persoana însărcinată să o execute. Asocia
65) Managementul Performantei
66) Finantele intreprinderii
(Cum ma vad in viitor), cum și de analiză și control a rezultatelor obținute. Se evidențiază trei funcții principale ale finanțelor întreprinderii: - funcția de asigurare – presupune asigurarea întrepri
67) Industria automobilelor
(Cum ma vad in viitor), cum motelurile, cinematografele (cu acess cu mașina) si fast foodurile , isi datorează existenta mobilitatii asigurate de automobil. A. Impactul domestic: Industria automobilelor influenteaza di
68) Doctrine politice
69) Analiza calitatii carcaselor de porc in Romania
70) Metodologia cercetarii stiintifice in management
71) Caracterizarea Vitoriei Lipan - Baltagul
(Cum ma vad in viitor), cumpere oi, dar nu se mai intoarce, iar Vitorie se hotaraste sa plece impreuna cu Gheorghita in cautarea celui disparut. Dupa mai multe pereclinari reuseste sa il gaseasca pe Lupu cainele lui Nec
72) Obtinerea policloruri de vinil
73) Acetilena
74) Problematica cuplului si a familiei in societatea moderna
(Cum ma vad in viitor), cum „mă plac”, „sunt o persoană bună” și „nu mă simt niciodată demn(ă) de ceva. Conceptul de sine este ancora prin care ne facem comparațiile, evaluările și judecățil
75) Clauzele asiguratorii
(Cum ma vad in viitor), cumpărare a monedei de plată. Sunt considerate a fi clauze de acest gen stipulațiile contractuale menite să prezerve valoarea corelației existentă la momentul perfectării contractului între cuan
76) Baltagul- opera epica
(Cum ma vad in viitor), cumpara niste oi si nu s-a mai intors, iar nevasta sa este ingrijorata deoarece il crede mort. Desfasurarea actiunii o prezinta pe romanca in cautarea sotului sau, insotita de fiul lor, Gheorghita.
77) Audit Intern si guvernanta corporatista
78) Legende istorice - Copilul din casa de Dimitrie Bolintineanu
(Cum ma vad in viitor), Cum se stie, scriitorii acelei perioade au facut din literatura cu tema istorica un mijloc de educatie a contemporanilor, in sufletul carora trebuiau trezite din nou virtutile strabunilor. Ei au d
79) Formarea contractelor comerciale si internationale
(Cum ma vad in viitor), cum si alte aspecte contractuale care vor fi studiate atunci cand vom trata problematica clauzelor contractuale 3 ) Documentarea asupra bonitatii viitorilor parteneri de afaceri Este un alt stadiu
80) Hezbollahul Libanez
(Cum ma vad in viitor), cum Hezbollah. Urbanizarea rapida a Libanului, rezultand in urma insertiei sale in economia capitalista mandiala, a accentuat si mai multy disparitatile economice in randul populatiei, care au sta
81) Fenomene Psiho Sociologice
(Cum ma vad in viitor), cum si manifestarea procesului real al penitenciarizarii prin intensificarea unei mentalitati specifice, un nivel de aspiratii scazut, lipsa preocuparii pentru viitor, exprimarea convingerii ca este e
82) Activitatea de evaluare a intreprinderii
(Cum ma vad in viitor), cumente : a) documente juridice: - contractul si statutul de societate, actul de infiintare, acte aditionale, alte documente de stabilire a identitatii intreprinderii; - contractele comerciale de a
83) Nulitatea absoluta si nulitatea relativa
(Cum ma vad in viitor), cum: rezolutiunea, rezilierea, caducitatea, revocarea, inopozabilitatea. Delimitarea nulitatii fata de aceste alte cause de ineficacitate a actului juridic este de natura a servi atat la mai buna
84) Memento Mori - Tabloul Daciei
(Cum ma vad in viitor), cum aflanduse in interdependenta, cel metafizic, al zeilor si cel fizic, al naturii paradizace ale carei elemente se imbina armonios, Luna devenind zâna daciei iar soarele un fiu al mării
85) Contractul de antrepriza in constructie
(Cum ma vad in viitor), cum apare în C.civ. - art.1410 și urm.), ci un contract independent. c) Când antreprenorul se obligă a procura pe lângă munca sa și materialul necesar pentru confecționarea lucrul
86) Executantii sanctiunii
87) Sociologia ca disciplina de studiu - institutie si profesie
88) Teoria invatarii sociale a lui Krumboltz
(Cum ma vad in viitor), cum ar fi: căutarea sau schimbarea unui loc de muncă). Comportamentul prezent produce anumite consecințe care afectează comportamentul viitor. Pe scurt, această teorie se bazează pe ideea că indivi
89) Consiliere in Infectia HIV-SIDA
(Cum ma vad in viitor), cum si cele de prevenire a infectării cu virusul HIV. Dacă rezultatul este pozitiv,adică pacientul este infectat cu HIV,atunci ședința de consiliere se începe prin a aduce la cunoșt
90) Strategii de management in mass media - Managementul institutiilor de presa
91) Megatrans - companie de turism
92) Oliver Cromwell
(Cum ma vad in viitor), cum îi numea Marvell - a început să înfăptuiască în țară acele stări noi pe care el cel puțin le dorea de atâta v
93) Managementul resurselor umane
(Cum ma vad in viitor), cumulare de informatii despre caracteristicile membrilor organizatiei; aceste informatii se focalizeaza atat asupra performantelor trecute ale membrilor, cat si asupra modului in care acestia pot fi c
94) Crearea unei firme
(Cum ma vad in viitor), cum ar fi:cosmetice,ustensile specifice acestui tip de afacere,aparatura moderna pe placul clientilor.Frizeria are drept scop satisfacerea clientilor,aceasta realizandu-se pe baza serviciilor pe care
95) Reforma proprietatii in Romania
(Cum ma vad in viitor), cum istoria ne-a demonstrat reformele esueaza,exemplul masurilor propuse de terapia de soc.De aceea este necesar ca oamenii sa asimileze conceptul de proprietate,de drepturi de proprietat
96) Studiu de caz la Arctic Gaesti
(Cum ma vad in viitor), cum si de Underwriters Laboratories, TÜV si ATITA. Acum un an, Arctic a lansat o noua gama, Arctic 2000, eleganta, cu un design modern si care asigura o eficienta energetica superioara. De as
97) Triumful si declinul fascismului italian
98) Vladimir Putin
(Cum ma vad in viitor), cum in anii de scoala in el aprins sau manifestat doua principale cauze:increderea foarte mare in fortele proprii si az artul cu care mergea pentru asi atinge scopul. Vladimir
99) Biografia lu Coco Chanel
100) Povestea codrului de Mihai Eminescu
101) Opera lui Dimitrie Cantemir
(Cum ma vad in viitor), cum "Istoria Ieroglifica", "Hronicul Vechimii Romano-Moldo-Vlahilor" si "Istoria Imperiului Otoman". In aceste opera este cuprinsa viziunea sa politica autoritara intr-o forma de pamflet alegoric la a
102) Cercetare de marketing privind utilizarea produselor si seviciilor IT&C
(Cum ma vad in viitor), cumentare;utilizeaza motoare de cautare disponbile pe internet;au efectuat cumparaturi on - line;au telefon mobil si acces internet de cel putin 2 ani;serviciile de telefonie mobila si ac
103) Analiza bugetului asigurarilor sociale de stat 2004-2008
(Cum ma vad in viitor), cum s-a asigurat bugetul asigurarilor sociale pe perioada expirata,masurile privind imbunatatirea activitatii in domeniul asigurarilor sociale,CNPADAS,prin organele sale de specialitate intocmeste pro
104) Internetul si omul
(Cum ma vad in viitor), cumentare, duce inevitabil la maturizarea precoce, nefireasca a copiilor. Parintii pot pierde usor controlul asupra copilului lor, el devenind mai irascibil, mai dependent de ceea ce vede si ce citest
105) Impactul calculatorului
(Cum ma vad in viitor), cum si realizarea de programe expert care sa puna la dispozitia institutiilor ce emit acte normative, instrumente care sa ajute la pregatirea, elaborarea si urmarirea respectarii acestora. Scopul
106) Globalizarea
(Cum ma vad in viitor), cum ar fi oceanele, fondurile marine, care din diverse motive nu sunt susceptibile a fi divizate si nici nu cad sub incidenta suveranitatii statelor. Cu exceptia oceanelor, nici unul din aceste bunuri
107) Planeta celor doi sori
108) Stresul
(Cum ma vad in viitor), cum si instalarea anxietatii. In aceasta situatie se produc o serie de procese la nivel psihic superior, cum ar fi "anticiparea" pericolului sau "evaluarea" (interpretarea) lui, prin care anumiti : s
109) Asigurari si reasigurari
110) Testament de Tudor Arghezi
(Cum ma vad in viitor), cum intaia oara/ Sapa-n condei si brazda-n calimara/ Batranii au adunat printre plavani/ Sudoarea muncii sutelor de ani". Si limbajul isi are sursa in cel popular: "Din graiul lor cu-ndemnuri pent
111) Proiectarea sistemului informatic privind evidenta firmelor la registrul comertului
(Cum ma vad in viitor), cum si legaturile care s-au stabilit intre aceste compartimente. Scopul acestei structuri organizatorice este acela de a desfasura activitate intr-un mod eficient. In acest sens, Oficiul Registrul
112) Harta procesuala - Procedura operationala, biletul de calatorie pentru pasageri in cadrul Companiei Tarom
113) Anul marilor evenimente
(Cum ma vad in viitor), cum si contributia sa unica la promovarea securitatii si satbilitatii intr-un context strategic aflat in schimbare rapida. La intalnirea noastra am luat decizii si am oferit noi linii directoare p
114) Cat de compatibila esti cu sotul tau?
(Cum ma vad in viitor), cum sunteti. Orice problema se rezolva in doi. Stiti sa faceti haz de necaz si primiti nota zece la comunicarea in cuplu. Casa voastra este un adevarat camin, cald si primitor. Fara indoiala faci part
115) Raport - Evaluare teren
(Cum ma vad in viitor), cum si neutilizarea acestora in schimbul unor avantaje neetice sau ilegale, fie personal fie prin intermediul unei terte persoane;Acest raport este destinat numai scopului precizat si numai uzului de
116) Psihologia creativitatii
117) Iona - comentariu
118) Proiecte de marketing
119) Notiunea contractului de vanzare-cumparare
(Cum ma vad in viitor), cumpara acest bun. Ea este un antecontract care da nastere la un drept de creanta. Promisiunea unilaterala de vanzare, se prezinta ca un adevarat contract, astfel ca ea nu poate fi revocata de promite
120) Evidentierea personalitatii copilului prin arta
121) Stabilirea rentabilitatii si riscului actiunilor cuprinse in portofoliu
(Cum ma vad in viitor), cum urmeaza: Rp - Rp-m;σp2 - dispersia rentabilitatii pietei. Se calculeaza dupa formula:σcompanie*p - reprezinta covariatia dintre rentabilitatea titlului si rentabilitatea pietei. Se c
122) Serviciile pentru populatie - factor al cresterii calitatii vietii si diversificarii productiei de bunuri
123) Practica de specialitate BCR
(Cum ma vad in viitor), cum si refinantarea creditelor acordate anterior, avind destinatie similara . Este un credit destinat finantarii capitalului de lucru in vederea desfasurarii activitatilor curente .Pachetele EU Off
124) Cresterea transparentei politicii de creditare si diminuarea costurilor suplimentare ca urmare a aplicarii O.G nr 50
(Cum ma vad in viitor), cum rezulta din materialul de mai jos din Ziarul Financiar.Cresterea marjelor de dobanda si, intr-o masura mai mica, reducerea costurilor de operare le-au permis bancilor sa digere creditele neperform
125) Plan de afacere - pizza Hallo
(Cum ma vad in viitor), Cumparatorii vor fi in principal persoanele cu varsta intre 15-40 ani.Estimand rezultatele financiare viitoare obtinem un profit anual de cca. $18107.57, in conditiile de venituri minime si cheltuieli
126) The verb
127) Managementul riscului de credit in perspectiva Acordului Basel II
128) Imperiul bizantin sub Constantin al V-lea (741-775)
(Cum ma vad in viitor), cum (sec. al IX-lea), ritul ungerii devine momentul capital si constitutiv al incoronarii. Acest dar conferit de catre Biserica imparatului, nu insemna asimilarea Bisericii de catre Stat, ci dimpotriv
129) Litiaza biliara (calculii biliari)
(Cum ma vad in viitor), cum obstructia unui canal) se produc rar, astfel incat in urma consultarii cu medicul, se poate decide amanarea tratamentului pentru a se observa daca simptomele se remit de la sine. Acest lucru este
130) Sociologia - obiect, definitie, teorie
131) Organizarea pietei maritime
(Cum ma vad in viitor), cumparatorilor, in cazul de fata acesti purtatori ai cererii si ofertei fiind armatorii, agentii (brokerii), exportatorii ce se angajeaza in procesul economic al activitatii de transport pe mare. S
132) Suflete tari
133) Lumea viselor
134) Rostul omului pe Pamint
(Cum ma vad in viitor), cum este insa va trebui sa speram si la ceva mai bun .Cel mai mare rost al omului este de a-si face studiile pentru a ajunge om cu litera mare la conducerea tarii
135) Leadership - aspecte generale
136) Misterul mortii lui Mihai Eminescu
(Cum ma vad in viitor), cum se stie, de autopsierea cadavrului si de interpretarea analizelor s-a ocupat prof. dr. neurolog Gheorghe Marinescu, proaspat intors de la Paris. Studiul creierului lui Eminescu a demonstrat ca ace
137) Fascismul italian
(Cum ma vad in viitor), cum am mentionat, regimului fascist ii erau caracteristice represaliile de masa, insa spre deosebire de cel comunist, epurarile din interior erau mai putin frecvente, ele fiind indreptate mai ales asu
138) Terminologia managementului strategic
(Cum ma vad in viitor), cum va fi condusa firma si actiunile concrete pentru realizarea misiunii. Formularea strategiei defineste misiunea , obiectivele strategice si permite alegerea strategiei adecvate si mijloacele con
139) Investitiile si rolul lor in economia de piata
(Cum ma vad in viitor), cumpara de pe piata bunuri de valuare. In sens restrans ,investitiile pot fi definite astfel:cheltuieli prin care se achizitioneaza bunuri,in care cheltuielile nu se includ cele destinate desfasura
140) Timpurile limbii engleze
141) Scolile misterelor
142) Principii si norme de evaluare si reevaluare a activelor patrimoniale
(Cum ma vad in viitor), cumuleaza cu soldurile conturilor de stocuri, la pret de inregistrare, astfel incat aceste conturi sa reflecte valoarea stocurilor la costul de achizitie, respectiv de productie, dupa caz.rnrnEvaluare
143) Organizatia inovativa - afacerea
(Cum ma vad in viitor), cum incolo, intreprinderea (organizatia) din punct de vedere al conducerii?... (intrebarea este utila ori de cate ori apare o schimbare importanta in viata intreprinderii) Ce pot eu sa fac?... La ce n
144) Tactici in aprovizionarea materialelor
(Cum ma vad in viitor), cum si la imbunatatirea conditiilor de lucru si a organizarii din cadrul departamentului specializat. Aprovizionarea unei intreprinderi industriale are un caracter dinamic: - in planificare; aprov
145) Strategii in amplasarea intreprinderilor industriale
146) Ocuparea Basarabiei de catre regimul sovietic
(Cum ma vad in viitor), cum o suta si mai bine de ani din trupul vechei Moldove, In puterea dreptului istoric si a dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure sa-si hotarasca soarta lor, de azi inainte si pe
147) File transfer protocol - FTP ppt
(Cum ma vad in viitor), cum ar fi Internetul.FTP este unul dintre cele mai vechi protocoale de aplicare, care a aparut cu mult inainte de HTTP, in 1971. El este acum utilizat pe scara larga pentru distributie si acces la hos
148) Indiferenta sustine violenta
(Cum ma vad in viitor), cum, ei sunt slugile ei credincioase. Va fi foarte greu sa le trecem de partea binelui si a unui viitor minunat, la rindul nostru, fara a folosi orice tip de violneta. Privind un film, intr-un fe
149) Selectarea mijloacelor de finantare a firmelor
(Cum ma vad in viitor), cum firma dispune sau nu de acces direct la pietele de capital. In sfarsit, recurgerea la indatorare ar trebui, in principiu, sa aduca completari resurselor firmei. In fapt, aceasta are un rol
150) Evaluarea si factorii de mediu
151) Control financiar
152) Memoriile unei Gheise
(Cum ma vad in viitor), cumpara o inghetata. Aceasta intalnire o face pe Chiyo sa se gandeasca mai bine la viitorul de gheisa, ce o poate readuce in apropierea acelui om. Timpul trece si Chiyo ajunge o domnisoara adevarata,
153) Metode si tehnici de elaborare si adoptare a deciziei administrative
154) Criza resurselor
(Cum ma vad in viitor), cumpara la suprapret tehnologie de extractie a petrolului din intreaga lume. Asta inseamna ca autoritatile chineze sint dispuse sa investeasca zeci de miliarde de dolari pentru a creste productia mond
155) Adolescentul modern
(Cum ma vad in viitor), cum, in trecut sau in prezent, perioada adolescentei are ceva feeric in ea. Dar, pe linga interesele comune, mai sunt lucruri asemanatoare intre adolescentii a doua secole. Din punct de vedere bio
156) Principalii factori ai cereri si ofertei
(Cum ma vad in viitor), cum ar fi cei natural-climaterici, sezonieri, conjuncturali, etc.
157) Evaluarea unei intreprinderi
158) Cum sa incepi un discurs
(Cum ma vad in viitor), cum stau lucrurile.Cetateanul american actual este preocupat mai cu seama de urmatoarea intrebare: Care este motivul crizei economice si ce se va intampla in viitor? Personal, sant optimist...In unive
159) De ce doresc sa devin profesor
(Cum ma vad in viitor), cum profesor? Cred ca raspunsul este simplu avand in vedere ca il adresez propriei persoane, si deci, poate fi si foarte sincer: - daca tin cont de varsta sunt nevoit sa recunosc faptul ca, acum, sch
160) Memoria este o conditie fundamentala a vietii psihice
(Cum ma vad in viitor), cum si intreaga gama de experiente, accesibile la nivel individual si comunitar. Latura remarcabila a evolutiei memoriei umane consta in diferentierea si individualizarea capacitatii reactualizarii
161) Despre bani
(Cum ma vad in viitor), cum aceasta valoare permite satisfacerea poftelor, toti se concentreaza asupra mijlocului de a obtine ceea ce au nevoie sau doresc, este normal, este natural. Dar s-ar putea gasi alte monezi
162) UE si sistemul ONU
(Cum ma vad in viitor), cumentele pe suport hartie sau "on-line" , sunt traduse in aceste sase limbi. In functie de anumite circumstante, unele conferinte si documente de lucru sunt traduse doar in engleza, franceza sau span
163) Elementele comunicatiilor integrate de marketing
(Cum ma vad in viitor), Cum sunt percepute anumite aspecte legate de afacerile publice ale companiei, cum ar fi: atitudinea fata de problemele ecologice, impactul companiei in mediul comunitar in care actioneaza, drepturile
164) Analiza riscurilor financiare la intreprinderea SC Rautel SA
165) Infiintarea pensiunii turistice rurale S.C Sonya S.R.L
(Cum ma vad in viitor), cum este ea si nu de la televizor sau din ziare si reviste;dorinta de a cunoaste datini si obiceiuri stravechi, de a admira sau achizitiona obiecte traditionale specifice zonei. Cererea este mult mai
166) Promisiunea sinalagmatica de vanzare - cumparare
(Cum ma vad in viitor), cumparare reprezinta o conventie prin care una din parti (promitentul vanzator) se obliga sa vanda, iar celalta parte (promitentul cumparator), sa cumpere un anumit bun, la un pret determinat, contrac
167) Risc si schimbare in economie
(Cum ma vad in viitor), cum puterea acestui important simbol. Chiar dc isi doresc altceva cei mai multi dintre cetateni se refugiaza in traditionalism si se tem de incertitudine.Cum se realizeaza schimbarea?Prin comunicar
168) Sistemul solar
(Cum ma vad in viitor), cum s-a format Universul, ce s-a intamplat in trecut, ce se poate intampla in viitor.
169) Romanitatea romanilor
170) Investitiile straine directe
(Cum ma vad in viitor), cum atins si depasit fara refacerea si reinnoirea stocului de mijloace fixe in functiune. Cu o rata a investitiilor de max. 21,9% in 1995, dupa ce coborase la 14,4% in 1991, nu se poate prognoza nici
171) Studiu de caz - Conflicte de munca cauzate din diferite conceptii a muncii
(Cum ma vad in viitor), cum, prin ce metode se incearca ameliorarea problemelor si angajatii in ce masura iau parte la aceasta. 2. Importanta cercetarii Un astfel de studiu poate avea relevanta practica prin oferirea une
172) Evaluarea actiunilor prin metoda cash-flow-urilor
(Cum ma vad in viitor), cum multi emitenti de la BVB obtineau profituri pe hartie, dar in realitate nu aveau bani in cont pentru a plati dividende. Cash-flow-urile se calculeaza pornind de la profitul net anual si apoi ajust
173) Investitiile si rolul lor in economie
174) Examen drept
175) Protectia mediului
(Cum ma vad in viitor), cum ar fi, de exemplu, hidrocarburile clorftorice, nimeresc in atmosfera ca rezultat al exploatarii aparatajului uzat sau al utilizarii anumitor marfuri de catre consumator. Altele - SO2 si CO - sunt
176) Strategia si managementul strategic al firmei
(Cum ma vad in viitor), cum si alocatiile de reAZsurse necesare. Rezulta ca se cere managerului sa defineasca scopuAZrile si obiectivele societatii comerciale. De retinut ca, in timp ce scopurile au un sens mai mult calitati
177) Gradul de saturatie al pietei
(Cum ma vad in viitor), cum si activitatea de marketing pentru produsele A, B si E, fie sa-si largeasca gama de produse cu altele care sa ocupe golurile existente.
178) Curtea de justitie a U.E.
(Cum ma vad in viitor), cum s-a intamplat pana acum ori de cate ori a fost necesara completarea numarului de judecatori cu ocazia aderarii a unor state noi la CE.In perioada in care CE a fost a celor ,,doisprezece,,pentru a
179) Resursele consumatorului
(Cum ma vad in viitor), cumpararea de produse si marci sunt puternic influentate de cantitatile de resurse economice pe care le au sau este posibil sa le aiba in viitor. Resursele economice-c
180) Proiect - Comunicare si negociere in afaceri
(Cum ma vad in viitor), cum cei cu o situatie materiala mai modesta intotdeauna erau declarati vinovatii desi nu tot timpul era adevarat. Insa cu timpul mi-am dat seama ca viata mea profesionala nu are nimic in comun
181) O intoducere in drept si economie
(Cum ma vad in viitor), Cum va influenta o sanctiune comportamentul?" De exemplu, daca sunt impuse pagube[2] punitive asupra producatorului unui produs defect, ce se va intampla in viitor cu siguranta si pretul produsului?
182) Ajunul Craciunului
(Cum ma vad in viitor), cum va fi recolta anului (daca pe ban este lipit mult aluat, recolta va fi bogata, iar daca din contra, va fi putin aluat, atunci recolta va fi una saraca). Datini, obiceiuri de pregatire in Ajun C
183) Nulitatea actului juridic
(Cum ma vad in viitor), cum ar fi: rezolutiunea, rezilierea, caducitatea, revocarea, inopozabilitatea. a)Nulitate - rezolutiune. Delimitarea presupune cunoasterea conceptelor in cauza, semnaland asemanarile si deosebirile
184) Circumplex Avon
(Cum ma vad in viitor), cumpara" - ramane si astazi neschimbat, precum raman neschimbate si valorile , incredere, respect, credinta, modestie, integritateatitudinea fata de cariera si oamenii din jur, in baza carora a fost f
185) Influente situationale - comportamentul consumatorului
(Cum ma vad in viitor), cum ar fi momentul distinct in care are loc comportamentul (ex., timpul zilei, ziua saptamanii, luna, sezonul). Timpul poate fi masurat si in legatura cu un eveniment trecut sau viitor (ex., timpul de
186) Riscul si incertitudinea in cadrul pietelor de capital
187) Satul romanesc in conditiile acquis-ului comunitar
(Cum ma vad in viitor), cum este momentul pentru a directiona sprijinul limitat disponibil spre numarul mai mare de ferme mici care in prezent nu sunt eligibile pentru sprijin conform legii 166/2002, avand in vedere ca in co
188) Elemente de metodologie a cercetarii stiintifice in economie
(Cum ma vad in viitor), cum si cunostinte empirice, se preocupa de transformarea lor in tehnici si tehnologii concrete, in masini si echipamente noi sau perfectionate, in produse noi sau innoite, in masuri de perfectionare
189) Studiu statisic privind populatia din Romania si media Uniunii Europene
(Cum ma vad in viitor), cum si implicatiile pe care aceasta decizie le are asupra maternitatii, sanatatii femeii si a viitorului copil. Prognozele demografice incadreaza Romania in categoria tarilor pe cale de disparitie,
190) Disciplina - Evaluarea economica
(Cum ma vad in viitor), cumulate de firma de la infiintare si rezultatele financiare obtinute in ultima periaoda pentru care s-a incheiat. 84. Explicati diferentele dintre pret si valoare Pretul este suma de bani ce se
191) Avarul - Comentariu literar
(Cum ma vad in viitor), cumularea confuziilor care genereaza comicul. Pe parcursul celor cinci acte, actiunea graviteaza in jurul lui Harpagon, despre care nu stim decat ca are aproximativ saizeci de ani, ca este tatal a doi
192) Concordanta timpurilor in limba engleza
(Cum ma vad in viitor), cumpara o masina daca va avea bani Regula III: Daca verbul din regenta este la viitor in subordonatele conditionale si temporale, el trebuie sa fie la Present Tense sau Present Perfect Tense, iar
193) Mecanismul de declansare a avalanselor
(Cum ma vad in viitor), cum ne spune veteranul Ionel Coman intr-una din cartile sale.In a doua situatie, cand in satele de munte curg stresinile, in munti curg avalansele de primavara. In situatia a 3-a, se produc foarte rar
194) Cererea de marfuri
(Cum ma vad in viitor), cumparat de catre o categorie de clientela data, intr-un sector geografic dat, in cursul unei perioade date, in anumite conditii de mediu si ca rezultat al unui program de marketing bine definit" [2].
195) Efectele economice si sociale ale inflatiei
(Cum ma vad in viitor), cumparatorii straini si deci usureaza exportul. Este un factor ce nu avantajeaza pe moment. Dar noi urmarim functionarea firmei ca un proces de continuitate. Pentru producatorii nationali, in situatia
196) Contractul de locatiune
(Cum ma vad in viitor), cum este contractul prin care se creeaza un drept de uzufruct, de uz ori habitatie.In consecinta, dreptul de folosinta al locatarului este un drept de creanta, si nu un drept real de folosinta (cum ar
197) Planul de afaceri
(Cum ma vad in viitor), cumpe, de lux) sunt greseli frecvente care ridica imediat semne de intrebare (justificate) in mintea actionarilor, partenerilor, finantatorilor. f. Proiectii financiare Proiectiile financiare nu s
198) Analiza diagnostic strategica Petrom
199) Psihologia perceptiei peisajului
(Cum ma vad in viitor), cum de putin timp. Rata schimbarii poate crese abrupt insa ca rezultat al combinarii unor forte, a unor factori printre care de obicei se afla si cel antropic. Peisajul se transforma datorita unor
200) Dreptul familiei
(Cum ma vad in viitor), cum si de desfiintarea acesteia.Astfel ,, casatoria se poate desface prin divort" (art 37 alin 2(fam) iar incetarea casatoriei intervine de drept "prin moartea unuia dintre soti sau prin declararea ju
201) Lucius Annaeus Seneca
202) Analiza riscului de portofoliu prin utilizarea modelelor
(Cum ma vad in viitor), cum si a atacurilor teroriste asupra Statelor Unite din septembrie 2001 asupra portofoliului construit va fi analizat succint.Cuvinte cheie: risc de portofoliu, diversificare, modele GARCH, autocorel
203) Interpretarea normelor juridice
204) Educatia sexuala - obiective si estimari
(Cum ma vad in viitor), cum si in viitor. Natura comportamentala prezentata in tableul nr.1 reprezinta efectele dorite ale programului de educatie sexuala.Acest ghid se bazeaza pe 4 obiective de baza pentru educatia sexuala.
205) Modelarea deciziei matematica privind criza
(Cum ma vad in viitor), cum si episoade trecute ne invata faptul ca fluxurile de capital ghidate de pietele financiare pot reprezenta cu totul altceva fata de o alocare eficienta si optima a economiilor catre proiecte inves
206) Managementul calitatii productiei
(Cum ma vad in viitor), cum se refera la performante, fiabilitate, rentabilitate, aspecte economice privind costurile de realizare, cat si cheltuielile de intretinere si exploatare, protectia mediului inconjurator. Calita
207) Piata cardurilor bancare in Romania
(Cum ma vad in viitor), cum nimeni nu stie cu exactitate in ce etapa a crizei suntem sau cat va mai dura, si este suficient sa ne uitam in trecut pentru a ne da seama de acest lucru. Sin
208) Energia solara
209) Guvernarea maritima
(Cum ma vad in viitor), cum ar fi imbunatatirea conditiilor de munca si posibilitati de dezvoltare a carierei. Toate acestea necesita coordonarea si integrarea politicilor sectoriale. Acest fapt este sustinut de angajame
210) Clonarea
211) Rentabilitatea si riscul valorilor mobiliare si modelul pietei financiare
212) In lupta cu birocratia
(Cum ma vad in viitor), cum ca ai platit taxele s.a.m.d. si, bineinteles, acest certificat constatator care nu-mi este clar ce constata (ma astept in curand sa mi se ceara un act care sa constate faptul ca sunt in viata...).
213) Surse de energie
(Cum ma vad in viitor), cum ar fi Uraniul care se dezintegreaza si genereaza o mare cantitate de energie. Insa reactia este instabila si se produce o mare cantitate de radiatii. Rezidiurile ramase in urma reactiilor sunt rad
214) Mediul penitenciar - caracterizare psihosociologica
(Cum ma vad in viitor), cum ar fi: este un spatiu inchis, inchiderea sa fiind constitutiva structurii si functionalitatii sale; este un spatiu dihotomic care divizeaza populatia din penitenciar in doua grupuri de o parte si
215) Meseria de scriitor
(Cum ma vad in viitor), cumentarea este necesara.Nu arare ori scriitori de valoare isi invoca pe drept muza. Ce sau cine este aceasta muza?Oamenii retin diferit evenimente identice la care asista. Totodata daca 10 elevi de b
216) Resurse energetice
(Cum ma vad in viitor), cum ar fi energia produsa de hidrocentrale, energia nucleara si alte surse asupra carora se mai efectueza inca cercetari. Aproximativ 18% din enrgia mondiala este produsa de hidrocentrale. Energia
217) Obiectivele economice ale firmei in conditiile economiei de piata
218) Electronica
219) Proza eminesciana si receptarea ei critica
(Cum ma vad in viitor), cum observa Calinescu in "Opera lui Mihai Eminescu" - "Eminescu construieste totdeauna in spirit schopenhauerian".In idealismul obiectiv si transcedental kantian, spatiul si timpul exista obiectiv, in
220) Metode de autocunoastere si autoeducatie
221) Nichifor Crainic
222) Daca Eminescu ar trai
223) Adolescentul de azi
(Cum ma vad in viitor), cumulata astfel pentru prieteni, care sunt adesea alesi intamplator. Relatiile cu acestia sunt intense si profunde. Simpatia si admiratia capata forme si trasaturi asemanatoarea cu ale dragostei, sent
224) Ipoteza extraterestra
(Cum ma vad in viitor), cum supercorzile, lumea subcuantica, energia vidului si alte astfel de abordari, ca si unele experiente recente, ne asigura ca in cateva secole multe din prejudecatile noastre privind natura materiei
225) Richard Wagner 1813-1883
(Cum ma vad in viitor), cum l-a numit in pamfletul sau virulent din 1888, Cazul Wagner. De atunci incoace polemica nu l-a crutat pe Wagner in nici unul din aspectele sale clasificabile: omul, muzicianul, scriitorul, gand
226) Romancierul Ioan Slavici
(Cum ma vad in viitor), cum si l-a dorit si ea si nu l-a avut. Energica, voluntara si ambitioasa, vaduva doreste ca si copiii sa-i semene, deoarece isi da seama ca numai asa poti invinge in viata. In acest sens, dupa ce
227) Moara cu noroc - nuvela psihologica
(Cum ma vad in viitor), cum ar fi "Moara cu Noroc".Prezenti in nuvelele lui Slavici sunt si copiii, ca un mijloc de reabilitare etica, de multumire sufleteasca care trebuie cautata in ajutorarea semenilor, in u in satisfacer
228) Miscarile scoartei terestre
(Cum ma vad in viitor), cum va arata Pamantul in viitor. Daca referinta este varsta Terrei, atunci harta lumii este doar un cadru din filmul evolutiei Pamantului
229) Roma antica sau spiritul pragmatic al romanului in cautarea sacrului
230) Cei care folosesc limbajul pozitiv isi asuma responsabilitatea
231) Fundamentele teoretico-metodologice ale analizei economico-financiare
(Cum ma vad in viitor), cum si prestabilirea factorilor care il determina. Cu ajutorul metodelor specifice, analiza apare ca un fenomen indispensabil in procesul cunoasterii permitand stabilirea structurii fenomenelor, a rel
232) Produsul si promovarea lui
233) Teorii ale evolutionismului sociologic
234) Caracteristicile celor opt tipuri
235) Evaluarea performantei si gestiunea carierei
(Cum ma vad in viitor), cum si pe baza unor date sau informatii despre ceea ce este persoana respectiva si mai pu# 535h71f 5;in despre comportamentul in munca, despre ceea ce face aceasta in cadrul postului detinut. Desi
236) Elaborarea si aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli ale Muzeului National Peles
(Cum ma vad in viitor), cum si fondurile aferente stocurilor de valori materiale aflate in institutie; Capitolul 2 "venituri si cheltuieli" - in prima parte a acestui capitol sunt inscrii indicatorii privind veniturile cu
237) Ganditorii dintre cele doua razboaie mondiale
(Cum ma vad in viitor), cum C.Dobrogeanu-Gherea socoate ca aplica metoda socialista la cercetarea societatii noastre.
238) Revendicarea mostenirii maritime europeme si reafirmaea identitatii maritime a Europei
(Cum ma vad in viitor), cum sugereaza Mostenirea Maritima Europeana (European Maritime Heritage-EMH), atunci cand analizeaza obstacolele legislative care impiedica atingerea obiectivelor maritime UE ar trebui sa acorde aten
239) Profilul economic al regiunii Oltenia
(Cum ma vad in viitor), cum si potentialul orasului Craiova de a deveni pol de crestere economica pentru intreaga regiune. In judetul Olt 53% din forta de munca era angajata in agricultura in 2003, inregistrandu-se in 2
240) Partidele politice in primul deceniu interbelic
241) Enigmele Terrei
(Cum ma vad in viitor), cum trebuie", fara a preciza in ce consta aceasta anormalitate. Disparitiile inexplicabile din Triunghiul Bermudelor au continuat pana in zilele noastre, dar nici o nava si nici un avion nu au fost
242) Relatia dintre climatul organizational si managementul resurselor umane
243) Planificare si elemente de management strategic
244) Sovietele Anglia si America pregatesc o noua etapa
(Cum ma vad in viitor), cum este inteles acest lucru de una sau chiar mai multe tari care incearca sa-si impuna altora conceptia. In acelasi numar articolul Calea spre autentice schimbari consemneaza cateva idei din car
245) Anglia si America - o noua etapa
(Cum ma vad in viitor), cum este inteles acest lucru de una sau chiar mai multe tari care incearca sa-si impuna altora conceptia. In acelasi numar articolul Calea spre autentice schimbari consemneaza cateva idei din care
246) Sisteme de bugete - continutul si componente
(Cum ma vad in viitor), cument oficial, bugetul de stat evidentiaza nivelul aprobat al cheltuielilor ce se vor efectua in viitor si marimea veniturilor ce pot fi mobilizate la dispozitia statului, ca si marimea veniturilor c
247) Strategia activitatii societatii comerciale privind cresterea eficientei
(Cum ma vad in viitor), cum si stabilirea acelora care sunt perfect adaptabile realitatii de moment prin care trece firma.O influenta asupra cifrei de afaceri o au toti factorii care participa la formrea ei. Progresul te
248) Determinism si predictibilitate
(Cum ma vad in viitor), cum s-a fundamentat dupa perioada Renasterii, se bazeaza pe ideea ca legile lumii materiale pot fi intelese si aplicate doar daca proprietatile fizice sunt descrise in termeni cantitativi - orice prop
249) Mihai Eminescu Dorinta
250) Valorificarea resurselor extraterestre si atmosferice
251) Incertitudinea si riscul in economia de piata
(Cum ma vad in viitor), cum - riscul speculative - are 2 laturi posibilitatea castigului si posibilitatea pierderii .Este propriu pietelor financiare - speculatilor de burse,cumpararii de bunuri . - riscul de neplata -
252) Lohn-ul a trecut la ajustari
(Cum ma vad in viitor), cum un an si jumatate. Cifrele statistice reflecta aceasta tendinta de diminuare a productiei industriale si a exporturilor. Astfel, in 2005 valoarea productiei industriale in ramura textile-pielarie
253) Managementul resurselor umane implicate in turismul rural romanesc
254) Consumatorul
(Cum ma vad in viitor), cumparatorilor reprezinta motivatii pozitive prin compatibilitatea afectiva fata de un produs, serviciu sau fata de o anumita forma de comercializare. Se au in vedere caitatile obiectului care satisf
255) Finantele intreprinderii - plan de afaceri
256) Tirania majoritatii vs monopolul celor putini
(Cum ma vad in viitor), Cum poate coexista majoritatea cu minoritatea? Ce fel de parghii exista intr-o societate si cum se intretin ele, pentru ca sa existe legalitate? Frica de lege sau implicarea fortelor de ordine nu expl
257) Fluidizarea frontierelor, instrainarea oamenilor
(Cum ma vad in viitor), cum patru ani, in februarie 2003, tanarul Ilie Iulian, dupa multe incercari si examene, a reusit sa obtina un contract in strainatate, prin intermediul firmei "Esramal International SRL" din Brasov. A
258) Alexandr Sergheevici Puskin
259) Finante si investitii - datoria externa
260) Surse straine de finantare a afacerii
(Cum ma vad in viitor), cum se mentioneaza in "Dictionarul economico-financiar si contabil" - inseamna schimbarea unei prestatiuni actuale contra unor prestatiuni viitoare intre doi subiecti: creditorul, care transfera bunur
261) Analiza structurii unei organizatii
(Cum ma vad in viitor), cum si a celorlalte televiziuni din Romania, motivatia locului de munca .Noua echipa manageriala trebuia sa tina cont de aceste rezultate, de structura informala la nivelul departamentelor, dar au fo
262) Modernizarea - prezentarea de text Daniel Barbu
(Cum ma vad in viitor), cum afirma autorul? Nu ar trebuie ca modernizarea sa cuprinda cu totul o societate ca sa-si atinga scopul si sa-si implineasca sensul?Sa fie cele doua-modul de viata si politica?Daniel Barbu considera
263) Drepturile cetatenilor in Uniunea Europeana
(Cum ma vad in viitor), cument a fost eliminarea ultimilor bariere in calea crearii Pietei unice pana la 31 decembrie 1992. AUE a reglementat circulatia libera a bunurilor, a serviciilor, a capitalurilor, a platilor si a per
264) Iconostas si Fragmentariu
265) Identitate nationala
(Cum ma vad in viitor), cum rezulta din datele existente, ca in anul 1900 un sfert din populatia Romaniei era predominant neromaneasca. Istoricii romani s-au orientat spre lupta pentru proprietate cu mijloacele lor specific
266) Responsabilitatea sociala in Romania
(Cum ma vad in viitor), cum exista in Marea Britanie. Insa practica responsabilitatii sociale a companiilor din Romania se remarca prin initiative din ce in ce mai numeroase. Exista fundatii corporatiste, programe de volunta
267) Conflicte in sistemul european si modalitati de gestionare a crizelor
(Cum ma vad in viitor), cum regim parlamentar. Parea un lucru nechibzuit sa subminezi autoritatea actualilor guvernanti sau sa-i persecuti pe acestia pentru pacatele imparatului. Constient de pericolul pe care il poate re
268) Evaluarea potentialului turistic in Elvetia
(Cum ma vad in viitor), cum si a nivelului ridicat al valorii adaugate, realizate pe fiecare angajat, comparativ cu cele din alte economii ale lumii. Reorganizarea Oficiului National de Turism al Elvetiei, devenit "Elveti
269) Rezistenta antisovietica - un tabu dupa 16 ani de independenta
(Cum ma vad in viitor), cum ar fi Polonia, Lituania, Estonia, Letonia, Romania, Republica Moldova nu a depasit conditia de tara ocupata de Rusia. Pana in prezent, o parte a teritoriului nostru national se mai afla sub contro
270) Reinhold Messner
(Cum ma vad in viitor), cum acestea ar putea fi rezolvate pe viitor. Cam atit despre mine, va rog sa-mi puneti intrebari si voi raspunde cu placere. Care credeti ca este potentialul Muntilor Apuseni din punct de vedere al
271) Ancora succesului
(Cum ma vad in viitor), cumpara cocaina este un invins din orice punct de vedere. Pe de alta parte, o persoana invingatoare este posibil sa nu fi acumulat avere pentru ca a gasit ceva mai interesant de facut, si sunt sute de
272) Metode de decizie etica - Managementul etic al organizatiilor
(Cum ma vad in viitor), cumente oficiale sau capitole din carti care sunt utile pentru intelegerea problematicii dezbatute.
273) Ma stimez, tin la sanatatea si securitatea mea
(Cum ma vad in viitor), cum si pentru a descoperi alte competente de care nu eram constienti. Este important ca experientele noi sa fie abordate treptat, deoarece esecurile repetate la experiente noi pentru care nu reusim sa
274) Discurs la Parlamentul Europei
(Cum ma vad in viitor), cum sase ani, am avut onoarea sa ma adresez pentru prima oara acestei adunari parlamentare, am evocat nevoia de a se intari dimensiunea spirituala, importanta valorilor integrarii europene si mi-am ex
275) Problema formei
276) Imn lui Stefan cel Mare - argument la specie
277) Fantasticul - eseu
(Cum ma vad in viitor), cum spune vocea autorizata a lui Mircea Eliade.
278) De ce s-a prabusit sistemul comunist
(Cum ma vad in viitor), cumeta inca, pentru ca este prea devreme si pentru ca nu au acces la documente. Mai exista si dezavantajul ca anumite documente esentiale au fost definitiv distruse, pot fi distruse in momentul unei s
279) Sugestii metodologice pentru formarea de competente
(Cum ma vad in viitor), cum descoperirea electricitatii, a chimiei de sinteza au stat la baza celei de-a doua revolutii industriale. Cum predarea pe competente permite prezentarea unor continuturi din epoci mai indepartat
280) Elemente expresioniste in lirica lui V Copilu Cheatra
(Cum ma vad in viitor), cum cel de la Viena, acutismul social, dinamismul violent, vointa vindicativa a maselor, lirica energic-protestatara, chiar daca de mai slaba forta ca cea cotrusiana, sunt tot atatea alte elemente exp
281) Determinism si predictibilitate
(Cum ma vad in viitor), cum s-a fundamentat dupa perioada Renasterii, se bazeaza pe ideea ca legile lumii materiale pot fi intelese si aplicate doar daca proprietatile fizice sunt descrise in termeni cantitativi - orice prop
282) Managementul proiectelor
(Cum ma vad in viitor), cum:factori externi: amplasarea si conditiile locale, aspecte privind sanatatea si siguranta, impactul asupra mediului inconjurator;resurse;durata;context legal, economic, tehnic, social; Este nece
283) Organizatia Natiunilor Unite - ONU
(Cum ma vad in viitor), cum enunta prima propozitie a Declaratiei Universale a Drepturilor Omului, respectarea drepturilor omului si a demnitatii umane reprezinta "fundamentul libertaii, justitiei si pacii in lume" si a fost
284) Ceea ce oricare om politic trebuie sa stie
(Cum ma vad in viitor), cum toti aceia cu care vin in contact, nu sunt modele impecabile, ei se descurca prin necinste si violenta pentru a reusi cu orice pret. In interior, toti aspira la ceea ce este nobil, sublim
285) Energia eoliana
(Cum ma vad in viitor), cumpara un telefon celular, daca nu are curent electric, s-ar putea sa ramaneti uimiti. De exemplu, populatia din Ciosa, Bistrita Nasaud, Romania, cumpara telefoane mobile, chiar daca electricitatea e
286) De la simbol si structuri simbolice la reprezentarile modelului cultural
(Cum ma vad in viitor), cum, prin prezentificare. De cealalta parte, cotidianitatea, in sensul descrierii lui "acum" ( Heidegger), niveleaza ruptura produsa de actualizare, ca omogenizare a dimensiunii temporale, producere d
287) Biroul viitorului
(Cum ma vad in viitor), cum afirma James A. Senn in Sisteme informatice in management, in prezent costul lui este de cateva mii de dolari. Computerele personale se inlocuiesc cu modele noi la fiecare 3 ani si sunt indicii c
288) Cariera - managementul carierei
(Cum ma vad in viitor), cum sugereaza specialistii in managementul resurselor umane, managementul carierei reprezinta un model care implica multiple interdependente functionale dintre planificarea carierei individuale, plani
289) Management strategic
(Cum ma vad in viitor), cum ar fi poluarea aerului sau a apei, exploatarea accentuata a resurselor naturale sau declinul standardului de viata - sunt consecintele unei planificari deficitare.
290) Fenomene nepercepute
(Cum ma vad in viitor), cum, dar probabil ca exista o forta, care emana energie, forta care este necunoscuta in totalitate. Poate face aceasta forta numai lucruri benefice sau poate produce si fenomene negative fiintei umane
291) Asteptari - sperante - vise
(Cum ma vad in viitor), cum ne coordonam asteptarile cu privire la viata si la ceilalti, intr-un mod care sa ne permita sa ne gandim creativ la viitor, fara a ne pregati pentru dezamagiri viitoare?Exista 3 distinctii extrem
292) Certificarea calitatii produselor
(Cum ma vad in viitor), CUMPARATE SAU NU. Aceasta forma de comportament este de cele mai multe ori evaluata in termeni de "cota de piata" . Este o importanta unitate de masura a vandabilitatii si calitatii. CERER
293) Decizii in afaceri
(Cum ma vad in viitor), cumente pe care managerul - intreprinzatorul le considera relevante in prezentarea propriei afaceri. HG nr.902/2012 privind aprobarea taxelor si tarifelor pentru operatiunile efectuate de oficiil
294) Bill Gates - un lider carismatic
(Cum ma vad in viitor), cum pare sa fie inteleasa de multi oameni. Ea e calitatea de a fi aproape de cei din jur, de a empatiza cu emotiile lor si de a-i face sa rezoneze la mesajele tale. Oamenii charismatici sunt autent
295) Managementul productiei si operatiilor
(Cum ma vad in viitor), cum ar fi BAM BOO si BOBO Shop), in mall-uri deoarece persoanele din ziua de azi isi petrec o mare parte din timpul liber in mall. 2.2 Spatiul de productie Spatiul
296) Cercetarea cauzelor de incendiu
297) Organizarea sistemului politic al monarhiei constitutionale
(Cum ma vad in viitor), cum si teoreticieni ai antichitatii in domeniul politologiei, ca Socrate, Platon, Aristotel, Polibiu si Tacit erau readusi in atentia ConstituAZantei 8, atestand, pe de o parte, larga si profunda cult
298) Relatiile Romania - URSS
(Cum ma vad in viitor), cumente Grigore Gafencu, Misiune la Moscova 1940-1941, publicata de Ministerul Afacerilor Externe al Romaniei in 1995 (si din care Magazin istoric a prezentat, in nr. 5-9/1995, in avanpremiera, ample
299) Functia de asistare directa a managerului
(Cum ma vad in viitor), cum si a adunarii solutiilor posibile de exploatare. Putem spune ca exploateaza zona viitorului In general, aceste sedinte se bazeaza pe stimularea si exploatarea potentialului de creativitate al pers
300) IAS Venituri din activitati curente
(Cum ma vad in viitor), cum si bunurile cumparate pentru a fi revandute, cum ar fi marfurile cumparate de catre un comerciant en-detail sau terenurile si alte proprietati detinute in scopul revanzarii. 4. In mod normal,
301) Estetica si exprimarea unui magazin
(Cum ma vad in viitor), cumpararea unui spatiu existent, fie prin constructia altuia. Fundamentarea deciziilor privind proiectarea noilor magazine, precum si remodelarea celor existente pentru a fi rentabilizate se sprijina
302) Cercetare de marketing
(Cum ma vad in viitor), cumpara sau ar putea sa cumpere produsele si serviciile pe care firma le ofera acum si in viitor. Orice procedura de documentare, investigare, experimentare, testare si simulare care asigura baza info
303) Planificare si prognoza
304) Active necorporale
(Cum ma vad in viitor), cum si asupra cercetarii sau extragerii de minereuri, petrol, gaze naturale si resurse neregenerabile similare, precum si a activelor necorporale provenind din contracte cu detinatorii de polite de as
305) Resursele financiar-contabile
(Cum ma vad in viitor), cum si repartizarea si utilizarea profitului realizat. Activitatile principale care fac parte din sfera acestei functiuni sunt:Analiza financiara a intreprinderii in vederea diagnosticarii situatiei f
306) Raport de tara Vietnam
(Cum ma vad in viitor), cum si rata mortalitatii infantile 26/1000 e in continua scadere datorita nivelului de trai mai bun determinat in urma dezvoltarii economice, a conditiilor decente din sistemul de sanatate si amplelo
307) Gestiunea financiar-contabila
(Cum ma vad in viitor), cum si repartizarea si utilizarea profitului realizat. Activitatile principale care fac parte din sfera acestei functiuni sunt:Analiza financiara a intreprinderii in vederea diagnosticarii situati
308) Obiective si strategii de marketing
(Cum ma vad in viitor), cum? Continutul generic al unui plan de marketing 1.Sumar - prezentarea pe scurt a planului propus 2.Situatia curenta - prezentarea macromediului, competitiei, consumatorilor, firmei 3.Analiza c
309) Strategia firmei - fundamentul selectarii si utilizarii instrumentarului managerial
(Cum ma vad in viitor), cum si unde vrem sa fim in viitor?". Managementul strategic vizeaza directionarea viitoare a intreprinerii, iar liderul strategic este cel care o contureaza. Toti stakeholderii intreprinderii trebuie
310) Previziunea - anticiparea evolutiei viitoare
311) Managementul viitorului
(Cum ma vad in viitor), cum Alvin Toffler, Peter Drucker sau alti analisti precum Maynard, Mehrtens, Buckingham, Coffman, Harrington & Harrington, Tom Brown, Mintzberg, Anderson, Fukuyama, Dertouzos, Korten, Certo, Dessler,
312) Constructia unei echipe de management
(Cum ma vad in viitor), cum MBO, TQM sau TM (Management Total) au avut si inca au un impact formidabil pentru succesul companiilor japoneze in competitia globala. Una
313) Politica de produs
314) Eminescu si etica lui Schopenhauer
(Cum ma vad in viitor), cum soarele apunand ar incepe sa geama :"Vai !iata ca ma pierd in noaptea eterna". Lumea conceputa ca o clipa suspendata intre trecut si viitor este o tema schopenhauriana la care Eminescu se va opri
315) Eminescu si Schopenhauer
(Cum ma vad in viitor), cum soarele apunand ar incepe sa geama :"Vai !iata ca ma pierd in noaptea eterna". Lumea conceputa ca o clipa suspendata intre trecut si viitor este o tema schopenhauriana la care Eminescu se va opr
316) Econometrie
317) Tendintele pietei de retail privind creditele imobiliare ipotecare la Banca Comerciala Romana
318) Economie si societate
(Cum ma vad in viitor), cum a aratat-o limpede acest razboi, la prima mare zguduire ce se produce, statul roman trebuia sau sa-si piarza neatarnarea sau sa-si dobandeasca conditiile unui trai normal. Azi in Romania Mare e
319) Previzionarea volumului vanzarilor si rationalizarea fortei de vanzare a intreprinderii
320) Investitiile straine directe in Romania 1
(Cum ma vad in viitor), cum atins si depasit fara refacerea si reinnoirea stocului de mijloace fixe in functiune. Cu o rata a investitiilor de max. 21,9% in 1995, dupa ce coborase la 14,4% in 1991, nu se poate prognoza nici
321) Ecomarketing
(Cum ma vad in viitor), cum cea solara sau eoliana. Ati auzit de statii ecologice de epurare a apei, de becuri economice, de aparate electrocasnice clasa A, de produse ecologice, de centrale termice care functioneaza pe
322) Materiale composite folosite in constructia de automobile
323) Kristina - Personajele actului intai
324) Generalitati privind sistemul de management de mediu
(Cum ma vad in viitor), cum si cresterii asteptarilor publice privind protectia mediului. Fundamentarea managementului mediului este o intelegere a legilor si reglementarilor care se aplica in intreprinderile industriale. O
325) Functiile manageriale
(Cum ma vad in viitor), cum si starea, comportarea si functionarea acestuia. Elementele de baza ale procesului de conducere sunt definite in cadrul functiei de previziune si constituie repere pentru indeplinirea celorlalt
326) Stratificare si mobilitate sociala
(Cum ma vad in viitor), cum se prezinta ierarhiile sociale ale individului, care sunt consecintele si cum se desfasoara mobilitatea sociala. Ierarhiile si mobilitatea in interiorul ierarhiilor sunt doua notiuni centrale in s
327) Analiza activitatii economico-financiara a societatii Prodpan
328) Domeniul funciar al Craiovestilor
(Cum ma vad in viitor), cum insa, intre epoca in care tatal Craiovestilor si-a impartit averea si data acestui act trecuse un secol, este posibil ca hrisovul lui Mihnea Turcitul sa cuprinda si unele erori, mai
329) Dinastia lui Heraclius si sfarsitul Imperiului Roman
(Cum ma vad in viitor), cum Constantin al II-lea, care atunci cand arabii amenintau Constantinopolul se gandea chiar la transferul capitalei in Italia. In 610, situatia Imperiului era atat de tragica incat Heraclius se gande
330) Avertizarea lui Titu Maiorescu sau Securitatea din Iasi si grupul Junimistii
(Cum ma vad in viitor), cum omul, dupa cum spune Aristotel, este un zoon politikon (desi regimul comunist retinuse din aceasta de
331) Asigurarile de bunuri
332) Adolescenta reflectata in doua opere literare
(Cum ma vad in viitor), cumuland in mesajul liric, deghizat intr-o confesiune de esenta narativa, ideea fundamentala in definirea adolescentei: pluritatea eurilor care tulbura drumul catre sine, formulata astfel de Ioana Par
333) Strategia intreprinderii
(Cum ma vad in viitor), cum si mijloacele, politicile si planurile esentiale pentru indeplinirea acestora, pe de alta parte, strategia intreprinderii defineste felul activitatilor pe care le vor dezvolta si tipul de organiza
334) Evaluarea si cartografierea hazardelor naturale si tehnologice la nivel local si national
335) Andrei Volosevici - repere biografice
336) Escatologia egipteana in viziunea lui Plutarch
(Cum ma vad in viitor), cum ar fi spre ex."apusul zeilor" ). Cateodata aceste relatari se refera la evenimente care urmeaza sa aiba loc intr-un viitor mai mult sau mai putin apropiat. Ca atare, autorul amintit presupune
337) Lupta cu HIV si pe teritoriul stomatologiei
338) Eugenie Grandet de Honore de Balzac rezumat
(Cum ma vad in viitor), cum si de tinuta, manierele si felul specific parizian de a vorbi si de a se comporta al tanarului. Izolat in locuinta demodata si saracacioasa a batranului Grandet si neavandu-le in preajma decat
339) Functiile manageriale
(Cum ma vad in viitor), cum si starea, comportarea si functionarea acestuia. Elementele de baza ale procesului de conducere sunt definite in cadrul functiei de previziune si constituie repere pentru indeplinirea celorlalt
340) Analiza tehnica Sif-uri misiune imposibila
(Cum ma vad in viitor), cumperi in anticiparea schimbarii de trend. Poate vine, poate nu. Cel mai sigur este sa urmarim piata, semnalele pe care le ofera si sa actionam ca atare numai dupa o confirmare.
341) Alegerea solutiei optime
(Cum ma vad in viitor), cumparatorilor in firma. Pentru a avea eficienta maxima trebuie sa se apeleze la persoane specializate in cadrul top-managementului, persoane ce cunosc nevoile din cadrul fiecarui departament si as
342) Ways to get paid more and promoted faster
343) Managementul strategic al firmei
(Cum ma vad in viitor), cum si a accesoriilor necesare (lese, diferite tipuri de zgarda, jucarii, recipiente pentru apa si mancare, custi si colivii, etc.). Ea se adreseaza exclusiv posesorilor de astfel de animale si urmare
344) Studiu de caz - management
(Cum ma vad in viitor), cumulate, fara riscul de a-si neglija studiile.
345) Riscul managementului
346) Proiect management - resurse umane
347) Stiinta economica
348) Proiect de diploma - management
349) O farsa sinistra - restauratia
(Cum ma vad in viitor), cum se poate constata din actiunile lui --, era un tip foarte calculat. Educat in spirit nationalist de tatal sau, fin observator al lumii cosmopolite concentrate in Orasul luminilor si atent cond
350) Corespondenta ca activitate a secretariatelor
351) Corespondenta ca activitate a secretariatelor
352) Carol al II-lea
353) Functia de asistare a managerului
(Cum ma vad in viitor), cum si a adunarii solutiilor posibile de exploatare. Putem spune ca exploateaza zona viitorului. In general, aceste sedinte se bazeaza pe stimularea si exploatarea potentialului de creativitate al p
354) Analiza de tip Swot - mediul de marketing al firmei
355) Capitan la 15 ani
(Cum ma vad in viitor), cum la conducerea lui Pilgrim era doar un baiat de 15 ani. Corabia condusa de Dick inainta pe mare cand dintrodata o furtuna aparu de nicaieri.In urma furtunii corabia isi pierdu panza principala dar
356) Enigma Otiliei - particularitatile de constructie a unui personaj
357) Enigma Otiliei - conditia femeii
358) Cele sapte legende ale intemeierii Romei
359) Conosamentul
360) Analiza statistica a modificarilor in structura veniturilor fiscale dupa 1990
(Cum ma vad in viitor), cumulat mai mare doar prin simplul fapt ca a consumat mai mult.
361) Teste diagnostice bazate pe fluidele orale - saliva
(Cum ma vad in viitor), cum si abilitatea de a evalua mai multe substante simultan. Pentru clinicia,cavitatea orala si fata sunt importante deoarece aici sunt prezente semne si simptome pentru boli sistemice si expunerea la
362) Nichita Stanescu
363) Conosamentul
364) Identificarea necesitatilor
(Cum ma vad in viitor), cumpara ceva atunci cand constientizeaza o anumita necesitate si simt nevoia sa-si acopere aceasta necesitate
365) Droguri, inhalanti si solventi
366) Eckhart Tolle - 1
(Cum ma vad in viitor), cum te vezi ca un succes sau o ratare, bun sau rau - de fapt istoria ta personala si procesul de gandire - toate acestea sunt continut. Tot continutul se supune legii efemerului, si daca incerci s
367) Eckhart Tolle - 2
(Cum ma vad in viitor), cumularea de cat mai multe date si mai mult continut? Poate ,,mai mult" sa salveze lumea? Totul este forma. Nu vei reusi NICIODATA sa faci asta la nivelul formei! Nu le poti aranja in mod corespunzato
368) Eckhart Tolle - 6
(Cum ma vad in viitor), Cum te poti elibera de ea? Prin procesul de DEZIDENTIFICARE. Cum se initiaza el? - Frica apare prin identificarea cu forma, chiar daca este o posesie materiala, corpul psihic, un rol social, o imagin
369) Eckhart Tolle - 8
(Cum ma vad in viitor), cum, deosebit, in timpul nostru? Vreti sa aratati spre un proces de evolutie sigur - o accelerare in dezvoltarea spirituala a umanitatii? - Da, momentul prezent a fost dintotdeauna disponibil cautator
370) Eu si viitoarea mea cariera
371) Recenzie articol - Scad accizele
(Cum ma vad in viitor), Cum ponderea accizelor in pretul benzinei se apropie de 30%, micsorarea cu 1,6% a cursului euro-leu atrage o scadere cu aproximativ 0,5% a pretului la pompa. Astfel, un litru de benzina va fi mai ieft
372) Institutul Lovaas pentru interventie timpurie
373) Anxietatea
(Cum ma vad in viitor), cum, nu pe ceea ce s-a intamplat in trecut sau va fi, poate, in viitor. Faceti-o timp de l zi, l ora sau chiar numai l minut, sfatuieste dr. Vittone. Nu va comportati ca o victima. Daca sunteti nel
374) Iancu de Hunedoara
375) Politica de securitate a Romaniei - riscuri si amenintari
(Cum ma vad in viitor), cum o tara asigura securitatea statului si a cetatenilor. Aceasta se elaboreaza sub forma unui document unic si structurat, care poate fi numit plan, strategie, concept sau doctrina.Politica de securi
376) Astrologie
377) Schita cartii John Vernon McGee
(Cum ma vad in viitor), cum de vin. Petru nu a spus ca acea experienta era implinirea profetiei lui Ioel. El nu a spus: "Aceasta ar putea fi implinirea cuvintelor profetului Ioel", ci "aceasta este ce a fost spus prin prooro
378) Organizatia UFO Romanian center
(Cum ma vad in viitor), cuma cateva din proiectele de viitor ale organizatiei UFORC Obiectele zburatoare neidentificate au incep
379) In prapastie
380) Precizari privind tematica sectiunii grupuri de cooperare
(Cum ma vad in viitor), cumuleaza punctajele. Se vor utiliza programele WINDOWS MOVIE MAKER, POWERPOINT: Precizari : filmul va include text, imagini, sunet; echipele vor folosi o baza de date proprii, realizata pe CD-
381) Posibile explicatii pentru calatoriile in timp
(Cum ma vad in viitor), Cum trebuie inteles timpul Astronomul Carl Sagan a avut dreptate cind a spus ca timpul nu poate fi definit intr-un singur mod. Multi dintre noi cred ca stiu ce e timpul, dar luati la intrebari nu vor
382) Autismul si analiza aplicata a comportamentului
383) Alternative la institutionalizarea copilului seropozitiv HIV
384) Securitate, dezvoltare si integrare europeana
(Cum ma vad in viitor), cum producerea de tehnica militara, exploatare a resurselor strategice etc. vor genera probleme specifice precum spionajul economic intre agenti economic, spionajul economic intre agenti economic stra
385) Drept administrativ
386) Evaluare candidatura
(Cum ma vad in viitor), cum va performa echipa, atitudinea ta fata de echipa de granturi. Este foarte important sa te gandesti la aceste lucruri si ca acestea sa te reprezinte in mare masura J Ar trebui sa iti definitivez
387) Basmul cult - Harap-Alb
(Cum ma vad in viitor), cuminte si ascultator, ca un flacau din Humulesti. Calatoria pe care o face pentru a ajunge imparat este o initiere a flacaului in vederea formarii lui pentru a deveni conducator.Semnificatia numelui
388) Cauze subtile ale bolilor
389) Adolescentii din ziua de azi
(Cum ma vad in viitor), cum negri americani. Nu as vrea sa par rau, dar prin aceste obiceiuri tineretul compromite continuitatea unei limbi. Conditia sociala pare sa ii intereseze pe multi tineri. Multe fete isi cauta un
390) Organizatia Natiunilor Unite
(Cum ma vad in viitor), cument, ONU are misiunea de a asigura "pacea mondiala", "respectarea drepturilor omului", "cooperarea internationala" si "respectarea dreptului international". Sediul central al organizatiei este la N
391) Model practic de subnetare
392) Inflatia, somajul si criza in evolutia economiei Romaniei dupa 1990
(Cum ma vad in viitor), cum si a nivelului de trai al populatiei. Dinamica produsului intern brut evidentiaza de fapt politicile economice promovate in perioada analizata. Diminuarea accentuata a resurselor interne pent
393) Gestiunea investitiilor reale
394) Contractul de renta viagera
395) Promovarea Bucurestiului
(Cum ma vad in viitor), cum si scopul si obiectivele pe care ne dorim sa le atingem. In cadrul conferintei vor fi invitati atat turistii sositi, cat si reprezentanti ai Primariei Municipiului Bucuresti, membrii ANAT, repreze
396) Analiza financiara
(Cum ma vad in viitor), cumentele intreprinderii dar utilizeaza si alte surse de informare. Pe langa un studiu strict al conturilor si bilantului, analiza financiara urmareste specificul activitatii intreprinderii, calitate
397) Teste grila - management general
398) Evaluare economica
399) Saladin
(Cum ma vad in viitor), cum este cunoscut in vest, a fost Kurd; numele sau arabic fiind Salah al-Din Yusuf ibn Ayyub. La varsta de 14 ani el impreuna cu alti
400) Un nou remediu impotriva cancerului
(Cum ma vad in viitor), cumentatia pentru inregistrare la OSIM. CELULACT H este realizat din extracte animaliere si plante, sub forma de capsule gelatinoase, fiind foarte usor de administrat. Este lipsit de toxicitate. I
401) Actul administrativ
402) Prezinta tipurile de personaje dintr-o opera literara studiata, apartinand prozei realiste
403) Ce trebuie sa stim despre conjunctivita pentru a nu o confunda cu alte boli
404) Contractul de vanzare-cumparare civila
(Cum ma vad in viitor), cumpararea este un contract prin care una dintre parti - vanzatorul - stramuta proprietatea unui bun al sau asupra celeilalte parti -
405) Esti gata de casatorie
(Cum ma vad in viitor), cum actioneaza in diferite situatii si asa vei sti mai multe despre comportamentul sau. Este chiar important sa stai cel putin un an cu cineva inainte de casatorie si asa vei afla cine este de fap
406) Este bine sa aflam ce ne rezerva viitorul?
(Cum ma vad in viitor), cum i s-a spus. Si iata cum, un copil minunat, din cauza unei afirmatii distructive, ajunge la maturitate sa se simta un ratat, in loc sa-si urmeze drumul firesc spre reusita. Iata cum profetia s-a im
407) Merceologie
(Cum ma vad in viitor), cum Merloni, dar acumMerloniElettrodomestici este printre primele companii de pe continentul Europeancare produce milioane de aparate electrocasnice in diferite taridin Europa.
408) Posibile diagnostice
409) Piata financiara
(Cum ma vad in viitor), cumpararea unor titluri ce atesta participarea detunarorului lor la activele si beneficiile( viitoare)ale societatii comerciale. O alta maniera de abordare a obiectului acestei piete porneste de la c
410) Formular de aplicare E-Finantat
(Cum ma vad in viitor), cum se realizeaza, care sunt etapele sale, cum se stabilesc scopurile si obiectivele acestuia. Impreuna cu ASUO am creat un proiect in aceste zile, pentru
411) Cadrul logic
412) Enigma Otiliei rezumat
(Cum ma vad in viitor), cum murise mama sa si cum tatal lui fusese distant de copil, trimitandu-l mai mult prin internate. Dupa un timp, Otilia isi aduce aminte de Felix si ii aduce doua prajituri (considerand ca ii este foa
413) Caracterizarea Marei
(Cum ma vad in viitor), cum ici, apoi colo si iar dincolo si pretutindeni rasuna glasul ei inasprit de vremuri...". Mediul in care traieste Mara. alcatuit din targoveti, bres-lasi, negustori etc, ii trezeste dorinta de
414) Violenta in familie
415) Idealurile si atingerea lor
(Cum ma vad in viitor), cum cativa ani, reusim sa intretinem acest resentiment si ne definim si modul de a gandi. Toate expresiile care ajung la ideile: "ar fi fost mai bine daca", imi pare rau ca nu s-a intamplat" sunt c
416) Cat costa viata ta?
(Cum ma vad in viitor), cumva sefii sunt acolo si se protejeaza de radiatii? Am verificat, si, pe langa Managementul superior Mobifon, tot acolo este si partea de Vanzari si Marketing. Concluzia este clara: ei stiu peric
417) Cum sa ne lasam de fumat
418) Povestire - Se vede
(Cum ma vad in viitor), cum tot ce mai vrei e inca o sansa, desi daca ar fi sa vezi totul fara ca ei sa vada ai da tot. Insa ceri.. ceri ce nu ai. Pamant greu peste suflet sa se asterne sa iti r
419) Prevenirea conflictelor si managementul crizelor
(Cum ma vad in viitor), cum si cele posibile in viitor. Organizatiile internationale si regionale, cele guvernamentale sau nonguvernamentale, guvernele statelor incearca sa dezvolte si sa implementeze diferite strategii de e
420) Adoptarea monedei euro in Romania
(Cum ma vad in viitor), cumulat acestea reprezinta mai putin de 7% din PIB-ul UE 27), potentialul de destabilizare a economiilor noilor membri ramane ridicat. Renuntarea la moneda proprie si la instrumentele de politica asoc
421) Rolul genelor Knockout
422) Test de evaluare sumativa - Limba Romana - clasa a IV-a
423) Strategia de mediu a Romaniei dupa aderarea la UE
424) Vizita la Muzeul National din Tokyo
(Cum ma vad in viitor), cum si un pionier in modernizarea tarii. Acesta, la 49 de ani s-a decis sa-si schimbe viata de comerciant de orez si a plecat din orasul sau natal (Chiba) in Edo (vechea denumire a orasului Tokyo) sa
425) Termeni
(Cum ma vad in viitor), cum si drepturile recunoscute detinatorilor de actiuni ordinare, cu exceptia dreptului de a participa si de a vota in adunarile generale . Activ financiar - Activul ce consacra drepturi banesti al
426) Caracterizare Harap Alb
(Cum ma vad in viitor), cum n-a mai stat altul pe fata pamantului,asa de mare si de puternic".A doua recompensa consta in sfatul oferit tanarului, de a cere tatalui sau hainele de ginere, armele de lupta si calul alaturi de
427) Dezvoltarea managementului bancar
(Cum ma vad in viitor), cumpara si vinde bani, rezultat fiind profitul obtinut. In asa conditii este mai complicat de evaluat costurile firmei (bancii) , strictul necesar de cunoscut pentru formarea pretului de vanzare a se
428) Evaluarea performantelor
429) Analiza mediului competitional
430) Analiza concurentei din domeniul de activitate
431) Unificarea politica intre reverie si actiune
432) Implementari practice ale procesului de compresie-decompresie
(Cum ma vad in viitor), cum se observa din date , nu conteaza marimea fisierului, timpul de compresie fiind proportional cu aceasta. Spectaculos este faptul ca ceea ce abia puteai stoca pe 35 de dischete acum poti sa ai pe
433) Impozite - notiuni generale
434) Definirea resurselor umane
(Cum ma vad in viitor), cum ar fi pregatirea, varsta, experienta la locul de munca si nivelul de educatie formala joaca un rol in stabilirea compatibilitatii persoanei cu o anumita organizatie. Desi procesul de asigurare
435) Definirea resurselor umane adecvate
(Cum ma vad in viitor), cumulare de informatii despre caracteristicile membrilor organizatiei; aceste informatii se focalizeaza atat asupra performantelor trecute ale membrilor, cat si asupra modului in care acestia pot fi c
436) Afacerile
437) Dictionar juridic
438) Gandire
(Cum ma vad in viitor), cum rezulta si din definitia de mai sus, desi elaborarea gandirii este precedata de formarea experientei si schemelor perceptive, si a sistemului de reprezentari, ea nu este o continuare in linie drea
439) Istoria prin prisma sectiunii de aur
440) Noi tendinte in turismul mondial si autohton
441) Managementul si marketingul
442) Informatizarea societatii
(Cum ma vad in viitor), cum ar fi: calculatorul sau calculatoarele electronice, echipamentele dee culegere, de transmitere si pregatire a datelor, diverse echipamente si instalatii auxiliare s.a.
443) Analiza stocurilor
444) Eficienta pe piata de capital din Romania
(Cum ma vad in viitor), cumpara (optiune de tip CALL) sau de a vinde (optiune de tip PUT) un activ financiar (o actiune, un contract futures, etc) la un moment viitor si la un pret prestabilit i
445) Elemente de dreptul familiei si acte de stare civila
446) Oda in metru antic
(Cum ma vad in viitor), cum se spune in popor zdruncina echilibrul sufletesc amintind omului de moarte determinindu-l sa-si reconsidere relatia cu cele vesnice nu prin tinerete vesnica, ci prin trecerea in nefiinta cu condit
447) De ce-as fi trist de Tudor Arghezi
448) Totul despre vise
449) Franta, de la sfarsitul secolului al XVIII-lea, pana la proclamarea primului imperiu francez
(Cum ma vad in viitor), cum ar fi considerate lucrurile, anul 1789 nu poate fi despartit de prestigiul sau. Createrea nivelului
450) Triumful si declinul fascismului italian
451) De ce-as fi trist de Tudor Arghezi
452) Imaginea de sine, stima de sine si increderea in sine
(Cum ma vad in viitor), cum gandim despre noi insine? De unde stim daca avem incredere in noi si o stima de sine pozitiva? Cum se
453) Portretul sangvin
454) Scoala viitorului
(Cum ma vad in viitor), Cum imi imaginez eu orele de curs in viitorul nu prea indepartat ? Ore de curs desfasurate sub forma unor activitati extrascolare, asadar nu intr-o sala de clasa traditionala, cu tabla si creta. Lect
455) Motivatii de expansiune pentru corporatiile transnationale
456) Reactorii nucleari
457) Informatizarea societatii
(Cum ma vad in viitor), cum ar fi: calculatorul sau calculatoarele electronice, echipamentele dee culegere, de transmitere si pregatire a datelor, diverse echipamente si instalatii auxiliare s.a.
458) Gandirea
(Cum ma vad in viitor), cum rezulta si din definitia de mai sus, desi elaborarea gandirii este precedata de formarea experientei si schemelor perceptive, si a sistemului de reprezentari, ea nu este o continuare in linie drea
459) Razboiul oamenilor cu zeii
(Cum ma vad in viitor), cum presupun majoritatea cercetatorilor apartineau unei biblioteci a Esenienilor,o secta de eremiti cu preocupari mesianice? Opiniile sunt impartite, caci inbiblioteca se gaseau atat texte biblice tr
460) Tratatul de aderare
(Cum ma vad in viitor), cum este definita in articolul 1 din Directiva 96/71/CE intre Romania, pe de o parte, si fiecare dintre actualele state membre, pe de alta parte, pentru care se aplica dispozitiile tranzitorii stabili
461) Planul financiar
462) Cum ar fi fara energie electrica
(Cum ma vad in viitor), cum au trait stramosii nostrii fara electricitate? Cum au trait ei, au trait, noi insa nu mai putem.Totul se invarte in jurul curentului electric. Totul. De la semafoare la internet, de la lifturi la
463) Operatiuni pe piete futures si options
(Cum ma vad in viitor), cumparatorul marfii, in momentul semnarii contractului. In practica, contractele forward sunt specifice indeosebi tranzactiilor de export - import; practic, toate aceste tranzactii necesita deplasarea
464) Descrierea pietelor de capital
465) Riscul si incertitudinea in cadrul pietelor de capital
466) Contractele futures
(Cum ma vad in viitor), cumparatorului unui contract forward sunt insa, asemanatoare contractului futures. De aceea, in scopul definirii acestuia din urma, este necesara evidentierea diferentelor dintre aceste doua instrumen
467) Familia si dreptul familiei
468) EBank - sistem bancar de plati electronice si informatii la distanta
(Cum ma vad in viitor), cum la concurenta cu bancile "din afara" si trebuie sa se adapteze noilor provocari ale pietei. In acest sens au aparut o serie de servicii care se doresc a fi trepte evolutive spre viitor: unele b
469) Focus on communication
470) Asigurarea
(Cum ma vad in viitor), cum si riscul de deces din accident pentru titular. Durata contractului este flexibila, poate fi de 10 ani sau pana cand copilul implineste 18, 21 sau 23 de ani.
471) Particularitatile sistemului CEC
(Cum ma vad in viitor), cument financiar de analiza a creditelor care sta la baza adoptarii decizie de contractare a creditului (doar din punct de vedere al existentei resurselor de rambursare a creditului si de plata a doba
472) Norme constitutionale privitoare la administratia publica
(Cum ma vad in viitor), cum si regimul general privind autonomia locala se stabilesc numai prin lege organica. Din formularea acestui text constitutional rezulta ca, in viitor, este posibila o delimitare a administratie
473) Diagrame de control
474) Viata politica in Romania
475) Domnia lui Alexandru Ioan Cuza
476) Indicatori dinamici de evaluare si analiza a eficientei economice a investitiilor
(Cum ma vad in viitor), cum spunea N. Georgescu-Roegen - i-a determinat pe multi filosofi sa creada ca Timpul este pura iluzie. Timpul economic exprima caracterul dinamic al proceselor economice. Este o categorie economic
477) Stabilirea obiectivelor de marketing
(Cum ma vad in viitor), cum 20-30 ani o intente strategica cu mult deasupra capacitatilor din momentul respectiv. Numai prin stabilirea unor obiective succesive ambitioase si prin urmarirea realizarii lor au reusit sa se imp
478) Standardele cu privire la inspectia si intretinerea capacelor gurilor de magazie la vrachiere
479) Principii contabile
480) Situatiile financiare
(Cum ma vad in viitor), cum rezulta din exemplul prezentat, situatiile financiare se bazeaza pe evenimente si tranzactii trecute, ceea ce permite utilizatorilor sa identifice tendintele pentru viitor, in functie de performan
481) Competente si responsbailitati in procesul bugetar
482) Altium designer
(Cum ma vad in viitor), cum sunt prezentate in schemele principiale, iar biblioteca PSB reprezinta elementele SMD. Dupa ce am deschis bibliotecile se salvam si efectuam trecerea la nivelul metric, apoi setam gridul neces
483) Riscul si incertitudinea
484) Instrumente de plata de debit
485) Realizarea sistemelor informatice pentru management
(Cum ma vad in viitor), cum : analiza de sistem, proiectarea, implementarea.Reprezinta un proces complex, ordonat intr-o succesiune de etape, faze si care presupune utilizarea unui instrumentar de metode si tehnici specifice
486) Impozite - notiuni generale
487) Asigurari private in cadrul sistemului economic
488) Gramatica - viitorul
489) Relatia comportamentul consumatorului - managementul relatiilor cu clientii
(Cum ma vad in viitor), cumparare/necumparare • stabilirea ierarhiei dupa care devin operante motivele deciziei de cumparare sau respingere a unui produs/serviciu/marca; • stabilirea intensitatii fiecarui moti
490) Realizarea sistemelor informatice pentru management
(Cum ma vad in viitor), cum : analiza de sistem, proiectarea, implementarea. Reprezinta un proces complex, ordonat intr-o succesiune de etape, faze si care presupune utilizarea unui instrumentar de metode si tehnici spec
491) Politici comerciale
492) Pretul timp al banilor
493) Nationalismul
(Cum ma vad in viitor), cum si capacitatea sa "de a formula legi si de a-si exercita jurisdictia intr-un teritoriu dat." Interesul national este legat de evolutia statului si a sferelor sale de interes. Uneori este folosit
494) Functia de planificare
(Cum ma vad in viitor), cumente prevederile strategiei si tacticii adoptate pentru o anumita perioada sub forma de indicatori cantitativi si calitativi, term
495) Actorii Razboiului Rece - Uniunea Sovietica
496) Eficienta comunicarii verbale in domeniul managerial
497) Procesul de productie - baza sistemelor avansate de productie
(Cum ma vad in viitor), cumentatia tehnica. In functie de natura actiunilor care se desfasoara, procesele tehnologice pot fi: de prelucrare mecanica, de tratament termic, de asamblare etc. Procesul tehnologic se compune d
498) Modul subjonctiv
(Cum ma vad in viitor), cum. Nota: Verbul to be la subjonctivul du forma de Past Tense, apare ca were la toate persoanele. • Daca dorinta se refera la un moment anterior, se foloseste subjonctivul cu forma de Past P
499) Identificarea si analiza concurentilor pe piata
500) Vulnerabilitatea ecosistemelor terestre si acvatice
(Cum ma vad in viitor), cum sanatatea publica, resursele hidrologice si gestionarea ecosistemelor. Sud-estul Europei, regiunile mediteraneene si cele din Europa Centrala sunt cele mai vulnerabile la schimbarile climatice.
501) Unitatile de productie auxiliare si de servire
502) Instrumente financiare
503) Recenzia cartii Puterea blanda de Nye Joseph
(Cum ma vad in viitor), cum este promovata ea. Un stat, precum SUA, are la baza o putere ce promoveaza valori cum sunt drepturile omului si democratia. Imaginea Americii si atractivitatea exercitata asupra altora reprezinta
504) Consiliul Uniunii Europene
(Cum ma vad in viitor), cum ar fi afacerile generale, probleme economico-financiare sau agricultura. Prin Tratatul de la Lisabona s-a hotarat ca pe viitor:"Consiliul se intruneste in cadrul diferitelor formatiun
505) Ecomarketingul - specializare a marketingului social
506) Focus on communication
507) Ideologia politica - polimorfiile unui concept clasic
(Cum ma vad in viitor), cum sub eticheta de postmodern? Ambiguitatea cadrelor in care termenul urmeaza sa prinda semmficatii este structurala. McLellan apreciaza ca ar fi extrem de raspindit obiceiul de a califica drept
508) Dezvoltarea durabila - concept si caracteristici
509) Principiul irevocabilitatii donatiilor
(Cum ma vad in viitor), cumstante exterioare care insa nu pot actiona in afara vointei lui ) b)Plata donatiilor viitoare nedeterminate . Este nula donatia care impune donatorului plata donatiilor pe care donatorul le-ar c
510) Controlul riscului
(Cum ma vad in viitor), cum este el inteles aici, are doua componente: prima dintre ele este reprezentata de costul imobilizarii resurselor financiare ale firmei in vederea formarii de provizioane pentru acoperirea riscurilo
511) Management de calitate
(Cum ma vad in viitor), cum si evolutia lui in perspectiva facand pentru aceasta o comparatie cu cerintele proiectului.Auditul calitatii este o examinare planifcata a proiectului (sau a unei parti) si are ca scop : Schimbar
512) Contractul de vanzare-cumparare
(Cum ma vad in viitor), cumparare desi nu se intalneste in practica, promisiunea unilaterala poate fi asumata de comparator, fiind guvernala de aceleasi reguli ca si promisiunea de vanzare. Notiune si natura juridical - p
513) Produse alimentare ecologice diversificate
514) Notiunea si caracterele juridice ale contractului de vanzare-cumparare
(Cum ma vad in viitor), cumpararea de autovehicule, pe baza contractului tip de vanzare - cumparare incheiat la organele de politie). e) Este un contract translativ de proprietate din momentul incheierii lui - prin efec
515) Promisiunea unilaterala de vanzare
(Cum ma vad in viitor), cumpara ori nu. Promisiunea de vanzare este un contract unilateral, deoarece creeaza obligatii numai pentru una din parti (promitent). - dovada promisiunii de vanzare se face conform regul
516) Mediul si dezvoltarea durabila
(Cum ma vad in viitor), cum sunt degradarea habitatelor, toxicitatea si ploile acide nu reprezinta probleme neaparat importante pentru toate tarile, adica strategiile de dezvoltare ale tarilor industrializate, nu indeplinesc
517) Metoda ilustrativa de apreciere globala a starii de calitatea mediului
(Cum ma vad in viitor), cum si actiunile necesare pentru reducerea impactului generat asupra mediului in zona analizata. Pe plan mondial s-au inregistrat diferite incercari de evaluare a starii mediului sub forma unor indi
518) Metode de apreciere a evaluarii impactului asupra mediului
519) Bucolicele
(Cum ma vad in viitor), cum se observa din clasificarea prezentata mai sus, exista patru bucolice care nu au putut fi inserate in nici un compartiment tematic; este vorba despre Bucolicele I, IV, VI si IX. Prima si a IX-a bu
520) Morfologie - limba latina
521) Ereditate - mediu - educatie
522) Energia solara - Soarele, in cadrul vietii omului pe Pamant
523) Galben de cadmiu
(Cum ma vad in viitor), cum mai sensibila ), se presteaza a fi utilizata in toate tehnicile picturale (fresca, tempera, ulei, encaustica, acuarela) cu cele mai bune rezultate in pictura in ulei. La U.V. rezulta verde. Prezi
524) Timp si eternitate
525) Comunicatiile postale
(Cum ma vad in viitor), cumente strategice si programe guvernamentale. In acest context, au fost stabilite obiective concrete de dezvoltare a infrastructurii postale, de realizare a unui cadru legislativ corespunzator, de di
526) Instalatii de aer conditionat
(Cum ma vad in viitor), cumparaturii specifice este cantitatea achizitionata de o persoana la o cumparare (Vs). In cazul nostru este de 1 pana la 5 aparate de aer conditionat, deci o medie de 3. Frecventa de consum este fo
527) Fascismul - simbolul negru al secolului XX
528) Pregatirea fizica si de lupta
529) Banchetul lui Platon
(Cum ma vad in viitor), cum este astfel. E posibil ca un observator superficial sa pretinda totusi ca dorinta poarta deseori ceea ce ai sau sa fi eu sanatos sau bogat, asta nu ma-mpiedica sa doresc sa fiu sanatos, sa doresc
530) Eseu Omagiu lui Eminescu
(Cum ma vad in viitor), cum soarele soarbe un nour de aur din marea de amar..."Oare care alte cuvinte reflecta mai bine intreaga existenta a geniului neinteles,a marelui nostru poet national? Au trecut peste o suta saisprez
531) Dorinta de Mihai Eminescu
532) Imnul lui Stefan cel Mare - argumentare
533) Evaluarea financiara a SC EURO RIVA SERV SRL Lupeni
(Cum ma vad in viitor), cumparare. O intreprindere care opereaza intr-un mediu hiperinflationist prezinta cu dificultate situatii financiare consecvente, comparabile si care sa aiba sens. Modificarile frecvente dramatice
534) Maresalul Ion Antonescu
535) Triumful si declinul fascismului italian
536) Magnatul Bill Gates, fondator Microsoft
537) Baza de date pentru gestionarea clientilor unei societati comerciale
(Cum ma vad in viitor), cum ar fi: denumirea clientului/a societatii, cod unic alocat fiecarui client, persoana de contact si functia acesteia, adresa completa si numar de telefon si fax. In cazul in care se lucreaza cu clie
538) DVD
539) Analiza mediului de marketing
540) Conceptul de management
(Cum ma vad in viitor), cum si prin utilizarea altor resurse ale organizatiei (bani, materii prime, utilaje si echipamente, resurse informationale) care prin procesul de productie se transforma in produse finite (bunuri si s
541) Informatia si mass-media
(Cum ma vad in viitor), cum i-ai explica unui om care a dormit un mileniu, ca s-a trecut de la prelucrarea fierului la telefonia mobila. N-ar intelege pentru ca nu a trait etapele. Golul este prea mare si mintea i-ar exploda
542) Microsoft Windows NT
(Cum ma vad in viitor), cum procesoarele MIPS, Alpha sau PowerPC. Dincolo de aceste API-uri comune, intre cele trei sisteme de operare exista diferente majore, mai ales in ceea ce priveste implementarea interna a acestor
543) DVD-ul
(Cum ma vad in viitor), cum pana la 4,7 GB. Spre deosebire de CD,un DVD poate avea doua fete pe care sa se inregistreze informatie,asa ca intorcandu-l se mai pot citi inca 4,7 GB de informatie.Iar pe viitor discul va avea m
544) Aspecte privind formarea ofiterilor activi in unele armate occidentale
(Cum ma vad in viitor), cum si ale membrilor Congresului si guvernatorilor statelor americane.2 O alta parte a candidatilor se selectioneaza din randul copiilor cadrelor militare, care au anumite merite si cetatenilor am
545) Asteroizi
(Cum ma vad in viitor), cum apar ei pe imaginile lor in infrarosu: luminosi si intunecati. Cei ce apar mai luminosi sunt cei alcatuiti din piatra, fier si nichel, cei intunecati continand cantitati importante de minerale ci
546) Fundamentele psihologiei
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

E-referate.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat termenii si conditiile de utilizare pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles