CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT

Urca referatul tau

CERE REFERAT

Aplica

Noi ti-l trimitem direct pe mail

1) Constipatia cronica la copil
(Copil de-odinioara), copilul se plange de dureri colicative intermitente, iar in abdomen se pot palpa masele fecale.      In cele din urma, rectul si canalul anal se destind si devin atat de pline de materii fecale, in
2) Diagnosticarea displaziei acetabulare la copil utilizand marginea laterala a sprancenei acetabulului
(Copil de-odinioara), copilului cu displazie acetabulara. De aceea, radiografia simpla îsi pastreaza rolul important în tratarea acestor pacienti.       În tratarea DS, indexul acetabular (IA) si unghiul centru-margine
3) Hipertensiunea arteriala la copil
4) DESPRE PSIHOLOGIA UNUI COPIL
(Copil de-odinioara), copilului de a face tot ceea ce are chef sa faca. Nici un psiholog normal n-a sustinut vreodata o asemenea idee. Dar, oricat de incredibil ar putea parea, am intalnit parinti care permit copiilor
5) Edmondo de Amicis - Cuore, inima de copil
(Copil de-odinioara), copil de clasa a II a a salvat un copil din clasa I-a care era sa fie calcat de un automobil .El nu a reusit sa se mai salveze a fost calcat pe picior si a ajuns la spital
6) Cuore - Inima de copil de Edmondo de Amicis - comentariu
(Copil de-odinioara), Copilului ii era teama de noul profesor, pentru ca la ei in fiacare an se schimba profesorul.Frica copilului nu a fost intemeiata deoarece si noul profesor era bun. Intr-una din zile un copil de
7) Corpi straini traheobronsici la copil
(Copil de-odinioara), copilului; Alimentatia in decubit dorsal;Prezenta la indemana copilului a unor corpi straini (pe care acesta ii introduce in gura din joaca) si lipsa de supraveghere si vigilenta din partea adultilor;
8) Otita medie supurata la copil
9) Relatia parinte - copil
(Copil de-odinioara), copilului. Astfel, relatia parinte-copil se poate altera treptat, parintii grabindu-se sa dea sentinte: ,,e rau", ,,e prost", reactiile de protest ale copilului sau nonconformismul fiind
10) Corpi straini traheobronsici la copil
11) Menirea unui caine de la un copil in varsta de 6 ani
(Copil de-odinioara), Copilul de sase ani a continuat: "Ei bine, cateii stiu deja cum sa faca toate lucrurile astea, deci nu trebuie sa stea la fel de mult." Ai grija de ceilalti din adancul sufletului. Vorbeste cu b
12) Cand Israel era copil
13) Subiecte psihiatrie copil
14) Analize ce ar trebui facute cand te hotarasti sa faci un copil
15) Particularitati ale etiologiei tulburarilor psihice la copil si adolescent
(Copil de-odinioara), copil si adolescent factorii patogeni interactioneaza cu un organism aflat in proces de crestere si de
16) Hipertensiunea arteriala la copil
(Copil de-odinioara), copil si adolescent. Prevalenta generala a celor doua forme de HTA la copil variaza astfel: SUA - 5 % (Londe), Franta - 4% (Aullen), Bucuresti - 3% (Goldis), Iasi - 11% (Chipail), Cluj - 7,5% (Patiu
17) Demonstratie D-l Goe
(Copil de-odinioara), copilaș de vreo 10 ani pe nume GOE. Acest copilaș pleca intr-o zi de 10 mai(pe atunci ziua naționala a României) cu bunica,matusa si mumasa la București sa nu mai ramana repetent si anul acela. El
18) Benito mussolini
(Copil de-odinioara), copil al unui fierar. Mai tarziu el si-a exprimat mandria fata de originea sa umila si adeseori pomenea despre sine ca este un om
19) Rezultate ale fluorizarii locale cu elmex la prescolari
(Copil de-odinioara), copil trebuia sa beneficieze de 8 periaje pe an . Datorita faptului ca prezenta copiilor a inregistrat mari fluctuatii , dezideratul a fost atins la un numar mic de copii, majoritatea beneficiind in m
20) Cercetarea dezvoltarii
(Copil de-odinioara), copilului. Se masoara pornind de a diagnosticul dezvoltarii actuale a copilului la care se adauga capacitatea de invatare dintr-o situatie standard, ghidat de un adult. .      Nisa
21) Adjectivul
(Copil de-odinioara), copil esti tu? (adjectiv pronominal interogativ).      Stiu / care copii sunt cuminti. / - adjectiv pronominal relativ rol de element relational, functia sintactica de atribut adjectival.      C
22) Ion luca caragiale - vizita (caracterizarea lui ionel)
(Copil de-odinioara), copilas foarte dragut in,de vreo opt anisori";asprctul lui exterior fiind prins in doar in cateva cuvinte:,,l-am gasit imbracat ca maior de rosiori,in uniforma de mare tinuta".Pe scurt este de-scris
23) Lucian blaga (date biografice)
(Copil de-odinioara), copil al unei familii de preoti. El va începe scoala în satul natal, dar va face scoala primara în Sebes si liceul în Brasov. Înca de acum el devine familiar cu opera lui Friedrich Schiller
24) Octavian goga - noi (rezumat)
(Copil de-odinioara), copil al suferintii ", nutrit de milenii de poporul asuprit, este visul eliberarii nationale si sociale de a carui jale "ne-au raposat/Si mosii si parintii" .      Poezia este scrisa într-un
25) Ion luca caragiale - d-l goe (caracterizarea lui goe)
(Copil de-odinioara), Copilul rasfatat si"simtitor" este considerat o intruchipare a frumusetii si desteptatiunii,nemaiprididind cucoanele cu scuipatul impotriva deochiului.       Micul siretlic din interes pentru bucat
26) George calinescu - enigma otiliei (prezentare generala)
(Copil de-odinioara), copil nestimparat devine fata cu capul prelung si tinar incarcat cu bucle, cazind pina pe umeri, noncomformista, vesnic mistuita de neastimpar, de dorinta de a face ceva, este copilaroasa si in acelas
27) Stan Patitu - rezumat
(Copil de-odinioara), copil pricajit , discuta unele lucruri dupa care il ea ca slujitori in casa lui . Cu ajutorul acelui copil cu numele de Chirita si cu ajutorul primit de la draci el se imbogateste rapid . Ei pleaca
28) Dincolo de nisipuri
(Copil de-odinioara), copilărie însemna că ,,dedesupt gâlgâia un izvor."Amintirea acestei credinţe copilăreşti l-a făcut să aprecieze ironic:,,Prost mai era în tinereţe!" In
29) Harry Potter si Piatra Filozofala
(Copil de-odinioara), copil necajit si fara parinti poate avea prieteni intr-o lume magica unde se poate intampla orice. Si cel mai mult m-a impresionat faptul ca Harry Potter un copil de unsprezece ani a putut trece prin
30) George Enescu
(Copil de-odinioara), copil al lui Costache si Maria deoarece doi frati mai mari murisera de mici iar alti cinci in urma molimii din 1878. Primele îndrumări muzicale le-a primit de la părinţii săi ş
31) Civilizatia si Omul in Evul Mediu
(Copil de-odinioara), copilului imediat dupa nastere, de obicei in fata intrarii bisericii. In familiile noile se nota cu grija si ora nasterii unui copil, pentru a i se putea face cat mai des horoscopul. B
32) Mozart
(Copil de-odinioara), copil minune în lumea muzicii, Wolfgang Amadeus Mozart a început să cânte pentru aristocraţia
33) Pentagrama lui Pitagora
(Copil de-odinioara), Copil Primavara Luna Noua Fierbinte Tinerete Vara Primul Patrar Uscat Maturitate Toamna Luna plina Rece Batranete Iarna Ultimul Patrar A se observa ca acestea fac ca tranzitia Rece/Ud al ciclul
34) Cum apare homosexualitatea
(Copil de-odinioara), copilăria lui, i se va părea dificil să separe care anume dintre aceste diferente comportamentale provin dintr-un temperament mostenit si care provin din următorul factor, si anume
35) Caracterizarea lui Goe
(Copil de-odinioara), copil obraznic si rasfatat. De fapt, si punctele de suspensie folosite dupa titlu lasa cititorului sa sesizeze inca de la inceput ironia scriitorului care se va indrepta impotriva personajului titula
36) Hronicul si cantecul varstelor
(Copil de-odinioara), copilaria, imaginea parintilor si a fratilor si imaginea satului. Naratiunea se realizeaza la persoana I ceea ce confera credibilitate, autenticitate faptelor narate. Exista si o dimensiune emotiona
37) Octavian Goga - Noi
(Copil de-odinioara), copil al suferinţii ", nutrit de milenii de poporul asuprit, este visul eliberării naţionale şi sociale de a cărui jale "ne-au răposat/Şi moşii şi pă
38) Dincolo de nisipuri - rezumat
(Copil de-odinioara), copilărie însemna că dedesupt gâlgâia un izvor. Văzând călăreţul apropiindu-se în goană,personajul i-a făcut semn cu mâinile,gândindu-se la pericolul ce pân
39) Hector Malot
(Copil de-odinioara), copil gasit,Remi ,pana isi regaseste parintii adevarati. +In toate peripetiile
40) Dupa melci
(Copil de-odinioara), copil al unchiului sau, Sache Soiculescu. Din firul epic intelegem de la copilul care povesteste ca odinioara intr-o primavara, a pornit cu alti copii sa culeaga primele flori si daca va avea noroc sa
41) Autocunoasterea
(Copil de-odinioara), copil e, dacă este bogat sau sărac.... de ce nu încearcă întâi să o cunoască întradevăr pe persoana pe care o judecă gratuit? Mi s-a întâmplat să fiu judecat
42) Comentariu literar al poeziei Faptura mamei
(Copil de-odinioara), copil era intretinut de mama sa, care lucra din noapte in noapte pentru a-si hrani pruncul cu o bucata de mamaliga rece.Acest zbucium,nelinistea si cautarea permanenta de surse pentru viata l-au facut
43) Mozart
(Copil de-odinioara), copil, Wolfgang dă dovada geniului său muzical. La vârsta de 5 ani, înainte de a ști să scrie, compune câteva piese pentru pian, transcrise imediat de tatăl său. În ianuarie 1762, Leopold Mozart obțin
44) Cum trebuie sa creada tinerii astazi
(Copil de-odinioara), copil nici aici nu exista un dominant , ci este datoria părintelui de aşi invata copilul ce este bine , si datoria copilului de al asculta si de a face cea ce zice el fiind sigur ca aşa
45) Mihai Eminescu
(Copil de-odinioara), copil din cei unsprezece ai lui Gheorghe Eminovici si Raluca, din familia Iurascu. Unele marturii fixeaza ca data a nasterii 14 decembrie 1849, iar f
46) Amintiri din copilarie
(Copil de-odinioara), copilărie. Prima încercare de a merge la urat se opreşte la casa preotului Oşlobanu, un om ursuz, care-i alungă pe copii de la casa lui în ajunul Anului Nou. Ajunşi pe uli&
47) Intalnire cu toamna - compunere
(Copil de-odinioara), copila.Eu nu pot face ca vremea sa fie calda si rece tot timpul in atmosfera,eu fac asta doar in sufletul meu.Si uneori ma deranjeaza;caci nimeni nu vede cat de mult sufar.
48) Caracterizarea lui Ionel
(Copil de-odinioara), copil rasfatat si fara educatie. Caracterizarea indirecta a personajului se realizeaza prin nazdravaniile pe care le face ,de ziua sa onomastica,in prezenta musafirului. Limbajul pers
49) Voi fi mare - Drepturile copilului -eseu
(Copil de-odinioara), copil, joaca îl învață comunicare și interacțiune cu alții, un mod de a împărți griji si necazuri, un mod de a te elibera de ele.Joaca este ca o ploaie mult așteptată dupa o secetă îndelungată care re
50) Ion - caracterizare
(Copil de-odinioara), copilărie: Totuși în fundul inimii lui rodea ca un cariu părerea de rău că din atâta hotar el nu stăpânește decât două-trei crâmpeie, pe când toată ființa lui arde de dorul de-a avea pământ mult, mult
51) Gengis Han
(Copil de-odinioara), copil fiind, urmand tatalui sau, care fusese ucis de tatari, devine conducator al tribului sau. Refuzand a fi
52) Aller anfang ist schwer
(Copil de-odinioara), Copil , camp , casa , institut , uzina , taxi , birou , secretariat . Danke genug.Frau Anghel sagen sie bitte einige die-worter. Multumesc destul.Doamna Anghel , spuneti va rog cateva civinte de g
53) Importanta drepturilor copiilor
(Copil de-odinioara), Copilului - o lege internațională care stipulează drepturile pe care le au copii și tinerii din întreaga lume. Prin adoptarea acestor reglementări s-a urmărit: o recunoașterea demnit
54) O ramai... de Mihai Eminescu
(Copil de-odinioara), copilărie. Uimirea si fericirea din ochii copilului au dispărut, făcând loc amărăciunii si neputinței omului matur care nu mai poate întoarce timpul înapoi. Punctele de suspensie dau senzația amplific
55) Paralela intre Amintiri din copilarie si Muzici si faze
(Copil de-odinioara), copilărie” “Muzici si faze” -Epoca Marilor Clasici -E
56) Avortul terapeutic
(Copil de-odinioara), copil cu anomalii cromozomiale. Triplul test este un test cu valoare orientativă, care se efectuează în al doilea trimestru de sarcină, între săptămânile 14 - 21. Se bazează pe corelația dintre vâr
57) Ion - caracterizare
(Copil de-odinioara), copilărie: Totuși în fundul inimii lui rodea ca un cariu părerea de rău că din atâta hotar el nu stăpânește decât două-trei crâmpeie, pe când toată ființa lui arde de dorul de-a avea pământ mult, mult
58) Mircea Moraru - Povara bunatatii noastre
(Copil de-odinioara), copilărie, se mișcă după mo traiectorie a sa în viață, însă din momentul cînd îl întîlnește pe Onache Cărăbuș, autorul îi corectează mereu prin soc
59) Clonare umana
(Copil de-odinioara), copil născut prin clonarea tatălui, de exemplu, ar putea fi considerat un frate geamăn identic al originalului. Efectul psihologic asupra ființelor umane (clone sau originale) la un asemenea lucru nu
60) Definitia inteligentei
(Copil de-odinioara), copil născut din părinți inteligenți poate foarte bine să ajungă un imbecil, la fel de bine cum un copil din oameni grei de cap să crească într-un om isteț și ager la minte. Genele nu au nici o influe
61) Perioada pubertatii si adolescenta
(Copil de-odinioara), copilului de după 10 ani se pot diferenția 3 stadii marcante și anume: Stadiul pubertății (10 – 14 ani) dominat de o intensă creștere; Stadiul adolescenței (14 – 18/20 ani) dominat d
62) David Copperfield
(Copil de-odinioara), copil zdrentaros la usa ei,Betsey se ataseaza imediat de el,mai ales dup ace familia Murdstone vine s ail i-a si ea vede( isi da seama) ce il asteapta.David se integreaza cu bine intr-un nou cerc de p
63) Abandon maternal
(Copil de-odinioara), copilului Ordinul nr 275/2005: coordonarea activităților de prevenire a abandonului în unitățile sanitare care au în structură secții de nou-născuți și/sau de pediatrie. STATUS-QUO MODIFICAT
64) Copii nostri - practica
(Copil de-odinioara), copilului, prin procesul de imitare si identificare, prin educația directa implicând pedeapsa si recompensa si prin transmiterea expectanțelor sociale. Dintre cele trei procesul de identificare este c
65) Hector Malot
(Copil de-odinioara), copil gasit,Remi ,pana isi regaseste parintii adevarati. +In toate peripetiile prin care trece ,baiatul este insotit de catelul Capi,care ii este devotat ,il ajuta și ii este alaturi și la bucurie
66) John Lennon
(Copil de-odinioara), copil obraznic la scoala. Moartea unchiului sau a avut un impact puternic asupra adolescentului. Turnura in viata lui a aparut atunci cand a dezvoltat o puternica pasiune pentru skiffle, un fel de roc
67) Joc si joaca - eseu
(Copil de-odinioara), copilului, a tânarului si a batrânului. Autorul sintetizeaza viata omului ca pe o combinatie a trei factori: Iubirea, Jocul si Întelepciunea. "Copilul râde: Întelepciunea si iubirea mea e jocul!" Comp
68) Caracterizarea personajului Niculaita Gropescu - Niculaita Minciuna
(Copil de-odinioara), copil timid. Autorul insistă pe această din urmă trăsătură, motivând prin aceasta, pe parcursul textului narativ, alte calități ale eroului. Portretul personajului se constituie prin acumulare de t
69) Dreptul familiei
(Copil de-odinioara), copilului față de mamă din căsătorie și din afara acesteia Filiația produce efecte juridice dacă este stabilită în condiți
70) Vizita - apartenenta la gen
(Copil de-odinioara), copil de “vreo opt anisori” imbracat in uniforma de rosiori, caruia ii face mare placere mingea primita in dar. Se remarca aici ironia fina a autorului prin opunerea celor doua obiecte:
71) Atasamentul dezorganizat
(Copil de-odinioara), copilarie Copii care detin unul sau mai multi factori de risc, planul de refacere include urmatoarele aspecte: -alaptatul este posibil, iar
72) Integrarea nevazatorilor in scoli
(Copil de-odinioara), copilului. Acest fapt a fost recunoscut abia mai tarziu. De exemplu, un rol important in viata copi- lului il are relatia mama-copil. Copiii foarte mici despartiti de mama lor vor avea probleme in de
73) Problema timpului
(Copil de-odinioara), copil, deci, ziua este mai lungă decât pentru omul matur, căci în cadrul ei se petrec incomparabil mai multe evenimente și în plan fi?ziologic și în plan psihic, deci activitatea e mult mai intensă.
74) Psihopedagogia copilului cu dificultati de invatare
(Copil de-odinioara), copilului; -vizibilizarea importantei pe care o au invatarea,auto-controlul si auto-organizarea; -stabilirea unui program clar de activitate; -utilizarea unui sistem de recompe
75) Coliba unchiului Tom
(Copil de-odinioara), copil. In acest punct Tom Loker se reintoarce in poveste. Viata lui Loker s-a schimbat ca urmare a faptului ca sa vindecat de rana pe care io facuse George. George, Eliza si Harry si-au obtinut
76) Yoshitomo Nara
(Copil de-odinioara), copilariei, pe care orice copil le-ar putea desena, si sa le adaugi o simbolistica adulta atat de puternica, este un lucru dificil, dar Nara reuseste. Disproportia evidenta intre subiect si semnificat
77) Caracterizarea lui Matache
(Copil de-odinioara), copil incerca din rasputeri sa-si ajute parintii in lupta pentru supravietuire,considera ca tatal sau putea sa ai
78) Troita
(Copil de-odinioara), copil al regelui Ferdinand și al reginei Maria, fostă arhiducesă de Austria, s-a autoexilat în Statele Unite. S-a călugărit, devenind stareță ("Maica Alexandra") la mănăstirea "Schimbarea la faț
79) Mai am un singur dor
(Copil de-odinioara), copil, a cutreierat satul cu toate imprejurimile lui si a fost fermecat de minunile pe care natura ni le ofera.A fost numit ,, Luceafarul “ poeziei romanesti.
80) Copilaria,Mama-icoana sufletelor noastre,Limba
(Copil de-odinioara), Copilaria,Mama-icoana sufletelor noastre,Limba Viata este un drum cu urcusuri si coborisuri;o fila d
81) Poveste fara sfarsit de Michael Ende
(Copil de-odinioara), copil uman, care trebuie sa-i dea Imparatesei un nume nou, pentru ca aceasta sa inceapa un nou ciclu de viata in Fantasia. Bastian se intoarce in Fantasia si o numeste pe Imparateasca „Copil
82) Etapele dezvoltarii sexualitatii
(Copil de-odinioara), copilarie la adoŹlescenta, un fenomen normal ce confirma faptul ca organele sexuale lucreaza corespunzator, ca se elibereaza spermiile produse de testiŹcule, în afara de transformarile m
83) Taj Mahal
(Copil de-odinioara), copil, acest lucru cauzandu-i o durere profunda. Suferinta pierderii sotiei l-a facut sa-i albeasca parul complet in cateva luni. La moartea sa, Mumtaz il roaga pe imparat sa-i construiasca un mor
84) Forme de ocrotire a copilului aflat in dificultate
(Copil de-odinioara), copilului au fost in mod traditional organizate pe criteriul varstei. Traditia la care se face referire era de a ocroti copilul intre 0-3 ani in "leagan", iar pe cel intre 3- 18 ani in "casa de copii"
85) Cauzele principale a plasarii copiilor in casele de copii
(Copil de-odinioara), copil, a descris 3 categorii esențiale a mamelor, care își leapădă copiii. Prima (fiind și cea mai răspândită) – tatăl copilului a lepădat, gravidă fiind, viitoarea mamă. A doua – femeia n
86) Constiinta morala
(Copil de-odinioara), copilărie la vîrsta adultă. Pentru a-si urmări scopul, autorul a utilizat dilemele morale, iar pe baza răspunsurilor obtinute, a postulat trei nivele ale dezvoltării morale si
87) Dezvoltarea psihica a copiilor din casele de copii
(Copil de-odinioara), Copilul, care crește în condițiile instituțiilor de tip închis, în afară de alte deficiențe, nu are formată capacitatea de a comunica. Contactele sunt superficiale, neuroziforme și r
88) Drepturile Copilului
(Copil de-odinioara), Copilului Dreptul copilului la viata Dreptul copilului la viata a fost stipulat de catre Conventia Natiunilor
89) Memoria
(Copil de-odinioara), copil invata sa mearga ,un om invata sa inoate. Invatarea presupune intodeauna memoria adica reflectarea experientei anterioare dar ea implica atat in fixarea cat si in utilizarea celor retinut
90) Importanta jocului in viata si dezvoltarea individului
(Copil de-odinioara), copil, jocul este o activitate fundamentală, pentru adult reprezintă un înlocuitor al activităților serioase . Principalele fucții ale jocului sunt mentale și motorii, func
91) Particularitatile dezvoltarii psihice si fizice a copiilor din Casele de Copii
(Copil de-odinioara), copil; evidențiată în urma cercetărilor științifice corelarea dintre nivelul de dezvoltare psihică a copilului și nivelul de studii a părinților. Poate fi presupus faptul, că în cond
92) Teorii despre joc
(Copil de-odinioara), copilului, insusindu-si cunostinte privind profesiuni, activitati. EDVARD CLAPAREDE – este de parere ca jocul reprezinta o adevarata munca pentru copil, fiind un mijloc cu ajutorul caruia isi po
93) Tema jocului reflectata in literatura
(Copil de-odinioara), copil.Intenția autorului este de a sensibiliza și emoționa cititorul ,adresându - se afectivității și de aceea el folosește un limbaj figurat : "o mogâldeață ","ghem vărgat și ferecat " et
94) Indiferenta sustine violenta
(Copil de-odinioara), copil mai mare sau tras de păr,de urechi,cînd ești scuturat de un matur sau impus la munci grele ce depășesc capacitățile tale fizice. De exemplu să luom un caz real:un copil rămîsese a
95) Lucrurile ascunse ale personalitatilor istorice
(Copil de-odinioara), copil precoce, mai apoi s-a dovedit însetata de cunoaștere, detașându-se net de cei din jurul sau; a refuzat cu îndârjire sa se mărite si in final a abdicat de la putere. Chri
96) Metode alternative de abordare a serbarilor in gradinita
(Copil de-odinioara), COPILUL. Iata de ce, in proiectarea scenariului unei serbari trebuie sa se ia in calcul, pe langa continuturi, care trebuie sa fie apropiate experientei de viata a copilului, sa raspunda nevoilor
97) Riga Crypto si Lapona Enigel de Ion Barbu- Bacalaureat
(Copil de-odinioara), copil conceput în puritatea nonexistenței”.„lumea „jocului secund”, datorită înglobării spiritului matematic (+ mate) este o lume a esențelor structurate armonic, d
98) Actiunea in stabilirea paternitatii din afara casatoriei
(Copil de-odinioara), copilului. In cazul in care copilul a beneficiat de o prezumtie legala de paternitate prevazuta de art. 53, iar ulterior el si-a pierdut calitatea de copil din casatorie, termenul in care se poate int
99) Povestea lui Mos Nicolae
(Copil de-odinioara), copil prin minunile pe care le facea. Dupa ce i-au murit parintii, Nicolae si-a impartit averea saracilor si a intemeiat manastirea Sionului de linga Mira, capitala Lichiei, calatorind ca prelat la Ie
100) Traditii Romanesti asemanatoare cu cele latine
(Copil de-odinioara), copil cat si la proaspata mama. Practicile urmasresc in general inlaturarea fortelor malefice si asigurarea unui cadru propice cresterii nou-nascutului.Femeia care a nascut nu are voie sa iasa din
101) Caracterizare D-l Goe
(Copil de-odinioara), copil cuminete stiutot]si ceea ce este[lenes,nestiutor].
102) Singur pe lume
(Copil de-odinioara), copil si s-au mutat in Anglia. Mattia a devenit un mare muzician.
103) Prefata - Tudor Arghezi
(Copil de-odinioara), copilărie înseamnă o regăsire a inocenței. Așadar, el îl sfătuiește pe cititor să renunțe la prejudecăți, să uite regulile și să revină la vârsta copilăriei, pentru a resimți bucurii
104) Paralela intre Tudor Arghezi si Lucian Blaga
(Copil de-odinioara), Copilaria i-a stat ,dupa cum marturiseste el insusi “sub semnul unei fabuloase absente a cuvant
105) Viata - compunere
(Copil de-odinioara), copil, de a fii fizic langa oamenii pe care ii iubesti fara sa faci nimic special, doar sa fii acolo. Viata trebuie luata in serios dar nu trebuie privita ca o drama dar nici ca un poem. Trebuie sa
106) Tinutul tineretii vesnice
(Copil de-odinioara), copil pierde aceasta credinta o zana isi gaseste sfarsitul Aura este o zana noua in Tinutul Tineretii Vesnice si stie foarte bine cum sa isi petreaca timpul liber.Ii place foarte mult sa zboa
107) Caracterizarea personajului Dionis din Sarmanul Dionis
(Copil de-odinioara), copil nelegitim al unui barbat misterios, mort de tinar, iubirea bolnavioasa totala a mamei, solitudinea in care ii place sa traiasca, fiind insetat de perfectiune si de cunoastere absoluta, un spirit
108) Prezinta subiectul unui text narativ studiat apartinand lui Ioan Slavici
(Copil de-odinioara), copil, dar plătește cu viata deoarece compensația vine prea tardivă! Așadar, în numele unui imperativ etic, xn final, deși capitolul se numește „Pace și liniște”, Bandi în omoa
109) Hagi Tudose de Barbu Stefanescu Delavrancea
(Copil de-odinioara), copil fusese cuminte: gurița nu i se auzea, nici pașii, nu rupea pantalonii, pe ce punea mîna, punea bine. Se spune că de cînd era de o șchioapă prcepuse lumea , înțelese că o c&icir
110) Anii de scoala
(Copil de-odinioara), copil,începînd a vorbi, a face primele lucruri, devii o personalitate a timpului tău.Însă școala este acel impozant astru care ni le destăinuie, ni le dezvăluie și ni le dezvoltă
111) Cartea - obiect sfant
(Copil de-odinioara), copil mai răsfoiește acasă cărți de desene și povești. Călăuza spre cunoștințe a micuților din clasa în- tîia este cartea.Împreună cu prima învățătoare ei plutesc pe valur
112) Modurile de dobandire si pierdere a cetateniei in sistemul conventional European
(Copil de-odinioara), copilului unui resortisant al sau; copiilor ai carora unul dintre parinti dobândeste sau a dobândit cetatenia sa; copiilor adoptati de unul dintre resortisantii sai; persoanelor nascute pe
113) Impactul mediilor asupra tinerilor
(Copil de-odinioara), copilul percepe aceste scene ca reliefand viata cea de zi cu zi in toate sensurile. Alt studiu a descoperit ca inclusiv bebelusi sunt influentati de cotinutul emotiv al acestor scene transmise pri
114) Moara cu noroc - demonstratie pe text
(Copil de-odinioara), copil despre care se crede ca intre ea si Lica ar fi o legatura,insa dupa un timp se afla ca femeia a fost gasita moarta.Ghita ajunge la tribunal pentru ca a primit porcii de la LICA. Pr
115) Invatatorul in contextul democratizarii vietii scolare
(Copil de-odinioara), copilului, intelegerea, respectul, increderea, prietenia, exigenta rezonabila, terapia diferentiala si diversificata, altruismul si optimismul pedagogic au drept piatra de capatai dragostea pentru cop
116) Dependenta de calculator
(Copil de-odinioara), copil", inventat de Sartori, denumește copilul format de vedere, care este, de cele mai multe ori, ”un înrobit pe viață de videogames”. „Video-copilul de astăzi, al primulu
117) Iarna de Vasile Alecsandri
(Copil de-odinioara), copil admirand de indepartare “clinchete de zurgalai”. Definitii:Metafora este o figura de stil prin care se atribuie cuvintelor alte sensuri decat cele obisnuite. Epitetul, este figur
118) Albert Einstein
(Copil de-odinioara), copil arătase interes pentru natură precum și abilitate în a înțelege concepte matematice dificile Era capabil să învețe mai mult de unul singur decât la școală. Metoda aut
119) Pulberile, Pulveres
(Copil de-odinioara), copilului ( se poate administra din prima zi de viata). Diareea acuta si cronica la adult, sindromul colonului iritabil(distensie, dureri abdominale, tulburari de tranzit) Interactiuni medicamentoase
120) Sociologia familiei
(Copil de-odinioara), copil trist decât un copil timid sau timorat. Psihologul a fost reținut în a da un diagnostic prezumtiv și le-a sugerat să meargă la un neuropsihiatru pediatric.
121) Politici pronataliste si antinataliste
(Copil de-odinioara), Copilul „Alfred Russescu“. În România, în anul 1990 s-au făcut un milion de chiuretaje, iar în 2002 aproape un sfert de milion. Un sondaj realizat de Asociația &
122) Etapele dezvotarii sexualitatii
(Copil de-odinioara), copilarie la adoŹlescenta, un fenomen normal ce confirma faptul ca organele sexuale lucreaza corespunzator, ca se elibereaza spermiile produse de testicule, în afara de transformarile mentio
123) Limbajul in perioada scolara mica
(Copil de-odinioara), copilului din primii 6 ani de viață influențează întreaga dezvoltare psihică, iar la intrarea la școală are deja o a
124) Personalitatea privind temperamentul
(Copil de-odinioara), copilul. Printre caracteristicile personalității, care se consideră ca fiind măcar o parte determinată de ereditate, se găsește și inteligența și temperamentul, unele forme făcând și ele parte d
125) Educatia prin iubire
(Copil de-odinioara), Copilul trebuie tratat cu afecțiune. Doar iubirea necondiționată dă posibilitatea de a satisface nevo
126) Modul de functionare al sistemului educational
(Copil de-odinioara), copil e diferit, fiecare are propia lui ratiune si ca orice copil daca este educat cum trebuie si inteles poate sa insuseasca cunostintele necesare. La replica posibila ca exista “ capete stupi
127) Pedagogii alernative - alternativa educationala Montessori
(Copil de-odinioara), copilul și de a “pregăti mediul”, pe baza observațiilor făcute, de a crea situații de învățare și nu de a preda direct, fiind mai mult un ghid decât un lider. Astfel, după o
128) Un colind de craciun de Charles Dickens
(Copil de-odinioara), copilarit si unde recunostea fiecare poarta, stalp sau copac. El vede cativa ponei ce duc in spinare copii si pe altii care veneau in carute. Apoi se indreaptă spre scoală unde întâlnește
129) Anticrestinism
(Copil de-odinioara), copil cu nefericirea copilului de a avea acest handicap, iar fericirea părintilor ar fi mai mare , deci ar fi avea câștig de cauză . Însă , nu cred ca un om ar putea fi fericit cu un copi
130) Suferintele tanarului Werther - Elemente din biografia lui Goethe
(Copil de-odinioara), copil”:”Ce copil sunt!Ce lacom sunt dupa o privire a ei!Ce copil sunt!.. ”Dorinta lui doar de a respira pana si acelasi aer pe care Lotte il respira era extrem de acuta,ba chiar i
131) Orasul nu doarme-sociologie
(Copil de-odinioara), copil care traieste in “slums” un mediu urban inadecvat insalubru etc. poate sa se simta bine.Acel copil ar avea indoieli in parasirea casei lui pentru un domiciliu nou curat .De ce? Care
132) Efectele adoptiei
(Copil de-odinioara), copilului, care trebuie să se integreze firesc în noua familie, iar adoptatorii trebuie să prezinte condițiile materiale și garanțiile morale necesare dezvoltării armonioase a copilului. Art.
133) Agresiunea verbala in romanele lui Marin Preda
(Copil de-odinioara), copil” sunt memorabile și general valabile:„Strada este casa tuturor. De câte ori întâlnești vreun bătrân care abia merge, un om sărac, o femeie cu un copil î
134) Clasificarea familiei
(Copil de-odinioara), copil. -familia nucleară de procreare:- este familia pe care o cream prin căsătorie și obținem statutul de adult. Familia extinsă (cosangvină) - "constă din două sau mai multe familii nucleare u
135) Dislexia
(Copil de-odinioara), copilului si il compara cu potentialul sau de citire, care este evaluat cu ajutorul unui test de inteligenta. Copilul trebuie sa doarma bine in noaptea de dinaintea testului si sa manance bine dimi
136) Activitatea cognitiva si organizarea activitatii independente a copiilor
(Copil de-odinioara), copilului să-și manifeste inventivitatea și perseverența pentru descoperirea lui. În casele de copii micuții greu se includeau în activitatea de cunoaștere cu obiectele, în 2 ori
137) Etimologia educatiei
(Copil de-odinioara), copilul numai cu „semințele științei, ale moralității și religiozității”, ele devin un bun al fiecărui om numai prin educație. Rezultă că în concepția sa, educația este o activitate
138) Apanajul bioeticii asupra avortului
(Copil de-odinioara), copil are toate organele interne si externe definitiv conturate. e.la 10 saptamani (70 de zile), copilul nenascut are toate caracteristicile pe care le vedem clar la copil dupa nasterea sa (9 luni);
139) Vladimir Putin
(Copil de-odinioara), copil ,Vladimir Putin des isi vizita bunelul.Insa nici bunelul nici parintii viitorului presedinte nu vorbeau despre viata bunelului sau. Copilaria lui Putin a trecut prin greii an
140) Hronicul si cantecul varstelor
(Copil de-odinioara), copilarie, crezand in basmele mamei si chiar intr-o zi a avut impresia ca este urmarit de cer. Capitolul 6 -Parinti l-au indemnat sa mearga la scoala la cinci ani dar refuza asa ca incepe la var
141) Efectele poluarii asupra sistemului respirator
(Copil de-odinioara), copil cu diferite afectiuni. Test cu privire la fumat Raspundeti prin adevarat (A) sau fals (F) RASPUNSURI 1. Principalul motiv pentru care fumeaza tinerii este ca isi doresc sa faca parte dintr
142) Lostrita
(Copil de-odinioara), copil, satul alungase doua femei cu pietre "pentru multe blestematii". O fata mai indrazneata din sat vrea sa se casatoreasca cu Aliman. Asa ca incep pregatirile pentru nunta. In noaptea dinaintea
143) Particularitati ale procesului de selectie in fotbal
(Copil de-odinioara), copil - nivelul deprinderilor motrice , varietatea si complexitatea acestora - nivelul deprinderilor tehnico-tactice - capacitatea intelectuala, receptivitatea si contitutia psihica Calit
144) Concepte de baza ale psihopedagogiei speciale
(Copil de-odinioara), copil salbaticit, crescut departe de societatea oamenilor, comportamentul sau semanand mai curand cu cel al animalelor. Acest copil a fost dus la Paris, unde a starnit un viu interes. Pinel a consulta
145) Educatia religioasa
(Copil de-odinioara), copilariei deoarece insusi sufletul copilului are in interiorul sau cele necesare pentru aceasta. Sufletul copilului poate fi intarit ca o cetate; simturile sunt portile acestei cetati sau intarituril
146) Kathmandu - capitala Nepalului
(Copil de-odinioara), copil sub patru ani si obligatorio o fata numita astfel Kumari este purtata pe bratele oamenilor pe toate strazile. Misiunea acestui Kumari este sa apere orasul si se spune despre ea ca este reincarna
147) Analiza comparativa ale asumptiilor perspectivelor behavioriste si cognitive
(Copil de-odinioara), copil),daca acest comportament este insotit de retragerea celuilat,comparativ cu situatia in care comportamentul agresiv este urmat de un raspuns similar(contaatacul celuilalt copil).
148) Influenta mass-media asupra personalitatii copilului
(Copil de-odinioara), copil stie sa faca diferenta intre violenta fictiva si cea reala" nu corespunde observatiilor facute si se se poate dovedi periculos. Alti psihologi au explicat cum vizionarea unor fi
149) Nuvela
(Copil de-odinioara), copil, cu o fata, si socotind trei ani de la cea din urma moarte ce-a fost in casa ei. Imbatranisera si muierea si calul , muierea era jumatate carunta, avea parul ca lana oilor seine. Femeile ba
150) Dreptul civil - caractere juridice
(Copil de-odinioara), copil Conform legii, donatia se revoca de drept in cazul in care donatorul nu avea nici-un copil sau alt urmas in momentul incheierii contractului de donatie dar, dupa acest moment i se naste un copi
151) Plan de sedinta cu parintii
(Copil de-odinioara), copil deprins cu tehnicile de studiu eficient este imens si de o importanta covarsitoare pentru intreaga sa viata. Luati in considerare faptul ca acest copil: • va avea sansa de a invata mai bi
152) IDILELE FAMILIALE
(Copil de-odinioara), copilul traverseaza o perioada pe parcursul careia este foarte sensibil la stimularea intelectuala. Cu stimularea potrivita, isi va dezvolta aptitudinile si starea de spirit esentiala pe care o
153) Autismul
(Copil de-odinioara), copil autist, riscul de a se naste un alt copil autist variaza intre 3 pana la 7%. Autismul apare de 4 sau 5 ori mai des la barbati decat la femei. Baza Biologica a Autismului Studiile recente d
154) Ce inseamna sa fi dascal
(Copil de-odinioara), copilarii ale atator generatii. A fi dascal discipol este o lupta continua intre dorinta si realizare, intre a planifica si elabora strategii de modelare umana si a evalua cu simt realist si extrem
155) DESPRE VARSTA PRESCOLARA
(Copil de-odinioara), copilului, sau sa se educe asupra acestui subiect pe care il gasesc atat de jenant si delicat? Daca am fi avut norocul sa fi crescut in vreo insula, in marile Sudului, situatia ar fi fost cu totul
156) PRIMA VARSTA A COPILULUI
(Copil de-odinioara), copilul incearca sa apuce obiectele. Aceasta miscare indica trecerea de la o orientare pasiva si involuntara la o atitudine activa de manipulare si explorare a ceea ce il inconjoara. In timpul pri
157) PERICOLELE CASEI
(Copil de-odinioara), copil ar trebui sa dispuna, in gradina, de un dispozitiv pe care sa se poata catara. Cel mai indicat este o forma de piramida, pentru a asigura stabilitatea, asezata pe iarba sau pe nisip pentru a amo
158) Jocuri pentru copii
(Copil de-odinioara), copil de doi ani de a se juca cu alti copii. O greseala des intalnita in randul adultilor consista in a subestima aceasta aptitudine. Sa ne reamintim ca la varsta pimei adolescente copilul sa particip
159) Reguli pentru parinti
(Copil de-odinioara), copilului vostru tot ceea ce este mai bun. 2. Iubirea pentru Dumnezeu sa va fie cea mai autentica realitate, fericirea suprema, scopul principal; viata dumneavoastra, nasterea copiilor, o soarta re
160) Interviu cu un vampir
(Copil de-odinioara), copila aflata pe moarte intr-o noua creatura care se hraneste cu sange de om. Un secol trece. Mintea Claudiei se maturizeaza, insa trupul ei ramane tot unul de copil. Ea il "ucide" pe Lestat si a
161) Copilul si violenta
(Copil de-odinioara), copilariei si mai tarziu in viata. Doi copii se joaca la gradinita. Unul dintre ei vrea sa se joace cu un camion, celalalt refuza sa i-l dea. Primul, ia un cub de jos si il loveste pe celalalt in
162) Dezvoltarea abilitatilor socio-emotionale la prescolari
(Copil de-odinioara), copil nu stie cum sa le rezolve. Copiii pot imita comportamentul prietenului atunci cand el nu stie ce sa faca sau pot cere in mod direct ajutorul (ex. Cum sa construiesc castelul?). Studiile arat
163) Dresajul delfinilor
(Copil de-odinioara), copilul ceva cand este obosit sau suparat, si care oricum se pune in situatia de a refuza invatarea. 2. Animalul trebuie sa fie in stare sa faca ceea ce incercati sa il invatati. Dresorii sunt oame
164) Disciplina prin autoreglare
(Copil de-odinioara), copil. Copiii sunt imitatori extraordinari. Datorita acestui dar avem la indemana un instrument educativ foarte eficient. Daca putem oferi modele vii ale unei personalitati cu trasaturi pozitive, c
165) Integrarea copiilor cu CES in invatamantul de masa, conform "Declaratiei de la Salamanca"
(Copil de-odinioara), copil sa fie sprijinit si sa se lucreze in beneficiul invatarii tuturor, este o scoala democratica , unde invatarea este ridicata la rang de principiu general si presupune inainte de toate acceptarea
166) Viata lui William Shakespeare
(Copil de-odinioara), copil al lui Shakespeare. Acesta a fost urmat curand, la 2 februarie 1585,de botezul unui fiu, Hamnet, si al unei fiice,Judith. In 1592, era deja suficient de cunoscut pentru a atrage atentia lui Rob
167) Analiza tranzactionala
(Copil de-odinioara), Copil) si o componenta unde sunt pastrate invataturile si atasamentele primite de la parinti, educatori si profesori (stare Parinte). Aceste trei stari ale sinelui nu au nici o legatura cu varsta e
168) Calin file din poveste
(Copil de-odinioara), copil,rodul iubirii dintre ea si Calin. Imparatul, afland ca fiica i-a calcat cuvantul, o alunga de la palat: " O, tu crai cu barba-n noduri ca si caltii cand nu-i perii, Alungat-o-ai pe dansa,
169) Varsta prescolara
(Copil de-odinioara), copil face tot posibilul pentru a incerca sa fie amabil si sa-si multumeasca parintii. Incearca o veritabila placere in a fi cooperant, in timp ce, pe perioada primei adolescente avem deseori impresia
170) Literatura pentru copii
(Copil de-odinioara), copilului in spiritul ,, celor sapte ani de acasa ". Aceasta perioada corespunde cu varsta prescolara, varsta cand micutul "om" intra in contact, prin intermediul gradinitei, cu alti copii aproximativ
171) Abuzul asupra copilului
(Copil de-odinioara), copilului presupune printre altele, orice actiune voluntara a unei persoane care se afla intr-o relatie de raspundere, incredere sau autoritate fata de acesta, prin care este periclitata viata, dezvol
172) Faptura mamei de Grigore Vieru - comentariu literar
(Copil de-odinioara), copil isi doreste mama alaturi, in care vede o fiinta mareata, fara pacat, puternica precum o stinca in marea involburata si totusi , in acelasi timp, o fire blinda, o zina ce a coborit din inaltul ce
173) Prima adolescenta
(Copil de-odinioara), copilul dumneavoastra tebuie sa le traverseze in mod exact si absolut asa cum le-am descris. Aceste exemple sunt date numai pentru a va indica directia probabila a schimbarilor de stare prin care
174) Invatarea - principala activitate in scoala
(Copil de-odinioara), copilului , este o forma specifica si extrem de complexa de invatare , care duce la elaborarea de noi comportamente , constituie modalitati din ce in ce mai adecvate de raspuns
175) Familia ca sistem
(Copil de-odinioara), copilul nu ofera sprijin, nu mentine si nu duce mai departe eforturile copilului. Stabilirea relatiilor este una dintre cele mai importante sarcini ale copilariei si ramane o sarcina pentru intreaga
176) Tulburarea reactiva de atasament
(Copil de-odinioara), copilul este "prins" in legaturile de atasament care se creaza intre el si parinti, in special intre el si mama. Aceasta este prima forma de interact
177) Tutela minorului
(Copil de-odinioara), copil lipsit de ocrotire, anume: a) persoanele apropiate minorului, precum si administratorii si locatarii casei in care locuieste minorul; b) serviciul de stare civila, cu prilejul inregistrarii
178) Alaptarea naturala sau artificiala
(Copil de-odinioara), copil decat cealalta, atat pe plan fizic cat si pe plan psihologic. Dvs. va revine sarcina de a alege ce metoda preferati. Daca v-ati decis sa folositi biberonul, aveti grja sa tineti copilul lang
179) Drumul cel mai lung al omului este acela catre propriul eu
(Copil de-odinioara), copil sa tinzi catre trepte mai inalte si catre fericirea sufletului tau , trebuie sa-ti creezi propria personalitate si propriul "eu" iar daca ai ajuns la aceste succese .. ai sa te simtui cu adevar
180) Psihologia educatiei - Rolul psihologiei copilului in activitatea pedagogica
(Copil de-odinioara), copilul parcurge o serie de etape in dezvoltare si maturizare psihica respectiv intelectuala pt. a fi in concordanta cu posibilitatile si insusirile si disponibilitatile copiilor de diferite varste, d
181) Abuzul sexual
(Copil de-odinioara), copil nu va manifesta taote aceste simptome / semne La copii mai mici de 8 ani Tulburari de alimentare Teama de a dormi singuri Cosmaruri teama nemeri nejustificate noaptea Anxietate (provocata
182) Alimentatia corecta a unui adolescent
(Copil de-odinioara), copilul creste, glucidele detin un rol din ce in ce mai important in ratia alimentara, deoarece nevoile energetice sunt sporite. Treptat ratia de lipide scade, si cea de glucide creste. Acoperirea
183) Terapia tulburarii dislexie-disgrafie
(Copil de-odinioara), copil ea implicand grave tulburari la nivelul structurilor centrale. Etiologie: Sunt invocati numerosi factori etiologici : Factorii genetici: s-a constatat o frecventa mai mare a dislexiei la b
184) Integrarea copiilor cu CES
(Copil de-odinioara), copil; -profesional, practicat de profesori specialisti si devotati; -comprehesiv si realist, in functie de realitati actuale, aconomice, sociale, culturale si politice. Strategia nationala cu priv
185) Importanta rugaciunii parintilor pentru copii
(Copil de-odinioara), copil sa-L iubeasca pe Isus, sa-L cunoasca pe Isus si sa-L slujeasca pe Isus, nu presupune a face o scoala in acest sens. Trebuie doar sa decizi sa pornesti pe acest drum si sa fii perseverent in aleg
186) Cele patru porunci ale primei varste
(Copil de-odinioara), copilul plange: " tocmai a mancat, abia l-am schimbat, in consecinta nu este ud. Nu il inteapa nimic, nu ii este frig, deci, nu
187) Scoala incepe acasa
(Copil de-odinioara), copilul sa atinga obiectele , sa faca cunostinta cu texturi diferite. Ajutati-l sa asculte toate sunetele care il inconjoara si sa le cunoasca. Ajutati-l sa vada frum
188) Modele si experiente de viata pilduitoare in literatura pentru copii si tineri III
(Copil de-odinioara), copil evenimentele zilei. Ascultase dispretuitor batjocurile,indurase loviturile fara a scoate un strigat.Caci in pieptu-i clocotea atata mandrie,incat ar fi fost in stare sa se lase ars de viu far
189) Funny cats
(Copil de-odinioara), copil si o alta parte pisica, prezentand trasaturi de caracter specifice fiecareia
190) Defectologie si logopedie - curs grila
(Copil de-odinioara), copil se numesc: a) cauze prenatale b) cauze neonatale * c) cauze postnatale. 5. IQ in cazul unui debil mintal se situeaza intre: a) 50 - 70/80; b) 80 - 90; c) 20 - 50. 6. IQ in cazul
191) Integrarea sociala
(Copil de-odinioara), copilarie. Fara ele, un copil nu poate invata nici macar elementele rudimentare ale unui comportament uman. Mai mult de atat, daca privarea aceasta este prelungita si extinsa, dezvoltarea ar putea
192) Fapte uimitoare despre sarcina si graviditate
(Copil de-odinioara), Copilul incepe sa faca miscari spontane la aproximativ 7 saptamani, dar mama de obicei nu simte copil
193) Perspective teoretice asupra familiei
(Copil de-odinioara), copil bun", evidentiind existenta a doua modele de rol: traditional si modern, in I. Mitrofan, 1989, pp. 36-40). Astfel, modelul mamei moderne acorda intaietate asigurarii suportului afectiv, crear
194) Incestul
(Copil de-odinioara), copil prin "amestecul aceluiasi sange"(commixtio sanguinis).Acest text penal are menirea de a proteja starea de sanatate biologica si morala a indivizilor impotriva manifestarilor sexuale primejdioase
195) Divortul si impactul lui asupra copiilor
(Copil de-odinioara), copil nu mai este o motivatie la moda. Mentalitatea este astazi mult modificata fata de anii 70 sau 80. Trecerea de la o ipost
196) Identitate si familie
(Copil de-odinioara), copil sau altul, functie de semnificatiile (deci de bagajul cultural) atribuite copiilor de catre fiecare dintre parinti. Iar mediul familial ca atare, considerat intr-o anumita secventa istorica
197) Imparatul mustelor de William Golding
(Copil de-odinioara), copil dezavantajat de aspectul fizic insa cu o mare capacitate de gandire, aflat aproape intodeauna in spatele actiunilor lui Ralph. Piggy insa este un personaj aflat undeva la limita unor mai multe c
198) Lumea viselor
(Copil de-odinioara), copil care a visat sa impresioneze lumea. Sunt copii care trebuie sa lupte pentru apararea propriilor drepturi,copii pentru care dragostea inseamna atat de mult tocmai pentru ca le lipseste. E foa
199) Toate panzele sus de Radu Tudoran
(Copil de-odinioara), copil, Mihu, impreuna cu cainele sau, Negrila, pe care l-a gasit cu vaporul cu care a venit de la Galati. Restul oamenilor l-au primit cu placere. Ieremia, fara voia capitanului, a ordonat unui plutas
200) Hemofilia
(Copil de-odinioara), copil, sunt recomandate testele prenatale si consilierea genetica. Problemele majore pentru cei cu hemofilie nu sunt leziunile externe, superficiale care pot fi usor tratate prin compresie si pansare,
201) Copilaria lui Nicolae Ceausescu
(Copil de-odinioara), Copilaria lui Ceausescu a fost una tipica pentru un copil de la tara. Copii din mediul rural urmau de
202) Sofocle
(Copil de-odinioara), copil din prima casatorie. Cea care trebuia sa-i mosteneasca averea era amanta lui, dar din cauza certurilor aceasta a revenit familiei. Sofocle a scris peste 120 de piese, dar numai cateva dintre
203) Moara cu noroc-rezumat pe capitole
(Copil de-odinioara), copil omorat de o lovitura in cap. Fiind geloasa pe Uta, Ana il invinuieste pe Ghita de complicitate la jefuirea arendasului.
204) Creativitatea
(Copil de-odinioara), copil. O defineste astfel: "Este o expresie independent in care indemanarea, originalitatea si calitatea produsului nu sunt importante". b)Creatia productiva. Produsele nu sunt diferite de cele a
205) Impactul ADHD
(Copil de-odinioara), copilul care sufera de aceasta tulburare, cat si, in mod indirect, pe cei din jurul sau. Acasa, atmosfera e tensionata, fiind mere
206) Copii maltratati
(Copil de-odinioara), copilului este orice ranire cu intentie a unui copil.Maltratarea copilului include atat neglijarea cat si abuzul.
207) Luceafarul-sintetizare
(Copil de-odinioara), copil de casa, un paj din prejma imparatesei, baiat din flori dar indraznet cu ochii. Urmarind-o pa Catalina socoteste ca e momentul sa-si incerce norocul si prinzind-o intr-un ungher ii serveste Cata
208) Etape ale dezvoltarii varstei
(Copil de-odinioara), copilului trebuie stimulata prin activitati variate, atat acasa cat si in exterior. Copilul trebuie sa alerge, sa sara, sa mearga cu bicicleta, sa se joace in nisip, sa construiasca, sa deseneze,
209) Poezia programatica modernista - Tudor Arghezi si Ion Barbu
(Copil de-odinioara), copil. Ca si poetul francez Charles Baudelaire, care a impus estetica uratului in volumul "Les fleurs du mal", Arghezi considera ca orice aspect al realitatii, indiferent ca este grotesc sau sublim, p
210) India inainte de Gautama Buddha - de la sacrificiul cosmic la suprema identitate Atman-Brahman
(Copil de-odinioara), copil invatatorului sau brahman, casatoria si funeraliile. E vorba de ceremonii destul de simple: oblatiuni si ofrande vegetale2 si, in ce priveste "sacramentele", gesturi rituale insotite de formule
211) Buddha si contemporanii sai
(Copil de-odinioara), copil de sase luni. (Versiunile vechi vorbesc numai despre visul mamei: un elefant ar fi intrat in corpul ei.) Sarcina ar fi fost si ea imaculata, caci Bodhisattva sta intr-o racla de piatra si nu in
212) Tutela si curatela
(Copil de-odinioara), copil care este lipsit, fie temporar, fie definitive, de protectia parintilor, sau care, in vederea proteja
213) Functia terapeutica
(Copil de-odinioara), copil mic, cantecele de leagan, cantecele care il invata sa numere sau pur si simplu cantece ale copilariei sun
214) Copiii campionilor
(Copil de-odinioara), copil, discutii intre patru ochi pentru o relatie speciala cu fiecare dintre ei. Un alt moment de bucurie poate fi serbarea zilelor de nastere in mod special, zilele pot deveni saptamani de nastere..
215) Cum sa starnesti interesul publicului
(Copil de-odinioara), copil . Dupa ce enuntati faptul amintiti cum era mustrat de catre pforfesorul sau si de cate "cincisprezece ori pe zi".Acest lucru da laritate afirmatiei, impresioneaza si trezeste interesul. 6) Pres
216) Metodele interactiva si rolul lor in predare invatare
(Copil de-odinioara), copil, dar in grup, prin analize, dezbateri descopera raspunsurile la toate intrebarile, rezolva sarcini de invatare, se simte responsabil si multumit la finalul lectiei. Prin metode interactive el
217) Constantin Brancusi ppt
(Copil de-odinioara), copil al familiei. Si, datorita lui, numele de Brancusi este rostit cu smerenie in fiecare colt al Europei.Urmeaza Scoala de arte si meserii la Craiova (1884-1887) si este diplomat al Scoli
218) Drepturile si libertatile civile ale copilului
(Copil de-odinioara), copil este lipsit, in mod ilegal, de elementele constitutive ale identitatii sale sau de unele dintre acestea, institutiile
219) Despre Ferdinand
(Copil de-odinioara), copil al cuplului regal. Desi familia sa din Germania l-a renegat, la Castelul Hohenzollernilor arborandu-se steagul de doliu, Ferdinand nu si-a pierdut sperantele. Astfel, el a refuzat sa ratific
220) Simion Mehedinti (scoala muncii)
(Copil de-odinioara), copil in neamul din care face parte". Adaptarea sistemului de invatamant la specificul si nevoile tarii este, asadar, o necesitate.
221) Relatii in tulburarile de invatare si tulburarile de dezvoltare la copiii cu cerinte educative speciale
(Copil de-odinioara), copil este intarziat in dezvoltare atunci cand nu este capabil sa atinga performantele specifice varstei lui. Factorii care determina intarzieri in dezvoltare sunt : -calitatea mediului; -modul
222) Test sociometric
(Copil de-odinioara), copil figureaza alegerile sau respingerile facute ,iar pe verticala alegerile si respingerile primite de fiecare copil de la toti ceilalti copii din grupa.Insumarea datelor de pe orizontala indica gra
223) Rod al pamantului romanesc
(Copil de-odinioara), copil fara zambet.....Se spune ca Dumnezeu nu ne da niciodata ce vrem,dar ne da intodeauna ce ne trebuie.Iar Eminescu ne trebuia.Asa cum avem nevoie de Ceahlau sa sprijine soarele la asfintit ,asa c
224) Analiza tranzactionala
(Copil de-odinioara), copil a subalternului prin starea de parinte critic sau de a recurge el primul la aceasta ultima stare (provocand starea de copil a celuilalt). In ambele cazuri abordarea ar trebui sa fie directio
225) Parinti inteligenti
(Copil de-odinioara), copil, nu este suficient ca in secunda urmatoare sa fiti dragut cu el sau, si mai rau, sa compensati agresivitatea cu cadouri. Astfel il veti face sa va manipuleze, nu sa va iubeasca. Puteti repara ra
226) Alcoolul si sarcina
(Copil de-odinioara), copil, trebuie sa tina cont de aceste avertizari si sa renunte complet la consumul de alcool. In plus, sotul trebuie sa fie alaturi de sotia lui si sa renunte si el la consumul de alcool pe perioa
227) Abuzul sexual
(Copil de-odinioara), copilarie nefericita, conformandu-se modelului comportamental al caror victime au fost. Adultii respectivi au nevoie de suport si de rezolvarea psihologica a problemelor ramase din copilarie; - con
228) Michael Jackson
(Copil de-odinioara), copil intr-o familie de 11 membri, Michael si fratii sai mai mari [Jackie, Tito, Jermaine si Marlon] au fost aruncati in lumina reflectoarelor, cind tatal lor, Joseph Jackson, un miner din Gary, India
229) Malformatii congenitale de cord
(Copil de-odinioara), copil intr-o familie care deja are un copil cu malformatie - care este riscul ca un alt copil sa faca boala ? daca este un caz izolat in familie - adica nu exista malf
230) Craciun in familie
(Copil de-odinioara), copil): Mami, tati ... am scris o scrisoare de Craciun, vreti sa o cititi...(se opreste, ramane tacut vazand indiferenta tuturor) Mama: Fiica ta vrea 50 de lei ca sa cumpere un cadou ... !!!Ionela: Si
231) Calcularea riscului genetic
(Copil de-odinioara), copil fie gena A, fie gena B; exista deci 2 posibilitati, dar numai una se va realiza. Probabilitatea (p) a evenimentului A este identica cu probabilitatea evenimentului B, si egala cu oe. Daca un
232) Bronsita acuta
(Copil de-odinioara), copil sunt: bronsita acuta simpla, bronsita acuta obstructiva, bronsiolita acuta si bronsita recidivanta. Bronsita acuta la copii constituie 20% din totalul infectiilor respiratorii acute, in 20% d
233) Poveste de iarna
(Copil de-odinioara), copil care privea vrajit la minunata zapada care stralucea in lumina felinarelor ca o vedeta a cestiu anotimp. Micile cristale isi au rolul important de a impodobi muninata iarna care este foarte f
234) Ameliorarea durerilor la nastere
(Copil de-odinioara), copilului vine spre pelvis, dureri de intindere cand copilul distruge tesuturi moi in timpul coborarii, dureri in osul pubic provocate de frecarea de capul copilului, durerea provocata de contractiile
235) Ce este astmul bronsic?
(Copil de-odinioara), copilarie sau la varsta de adult tanar (16-40 ani), dar boala poate afecta orice varsta.Predominare de sex: - la copii sub 10 ani: baieti > fete; - la adulti: barbati = femei. Semne si simptome -
236) Specificul dezvoltarii psihofizice la diferite categorii de deficienti
(Copil de-odinioara), copil; calitatea mediului, concretizata in nivelul ingrijirii acordate in structura relatiilor sociale intre copil si ceilalti membrii ai comunitatii din care fac parte; modul de aplicare a unor progr
237) Proiect statistica HIV/SIDA
(Copil de-odinioara), copil , numita transmitere perinatala, poate avea loc in timpul sarcinii prin strabaterea placentei de catre virus, in timpul nasterii sau prin alaptare. Prevenirea este metoda cea mai eficienta de
238) Socul in pediatrie
(Copil de-odinioara), copil Socul hipovolemic este cel mai frecvent intalnit la sugar si copilul mic si se produce prin pierderi digestive de apa si eleciroliti (varsaturi, diaree), in cursul gastroenterocolitelor acute.
239) Sa ne cunoastem pe noi insine
(Copil de-odinioara), copil atunci cand va face vreo afirmatie spirituala. Trebuie luat in considerare faptul ca aceste trei faze nu sunt independnte, ci sunt strans corelate intre ele, avand toate trei aceiasi important
240) Nervozismul si vulnerabilitatea la stres
(Copil de-odinioara), copil sau cu sotulsotia sunt deosebit de suparatoare pentru cei cu un nivel inalt de nevrozism. S-a constatat ca, daca "hartuielile zilnice " sunt relativ stabile in timp, atunci trasaturile de person
241) Cucerirea Indiei de atre poporul carpato-dunarean
(Copil de-odinioara), copil am fost "izbit" de cuvinte "romanesti" fara nici un sens ori inteles. Si sa dau numai cateva exemple:(1) TAMAS FALAU... ce o fi insemnand si de ce batranii nostri sa fi ales acest nume? O fi avu
242) Efectele fumatului pasiv
(Copil de-odinioara), copilului. Riscul de a avea un copil cu greutate mai mica la nastere creste din cauza fumatului pasiv.Femeile care in mod constant au fost expuse la fum de tigara in timpul sarcinii sunt predispuse
243) Elemente ale disciplinei copilului
(Copil de-odinioara), copilului. A invata un copil sa traiasca cu intelepciune se face atat verbal cat si prin exemplu (Filip.4:9). Daca nu va invatati copiii cum vor stii vreodata ce li se cere? Daca tu nu traiesti vi
244) Fascinatia jocului la copii
(Copil de-odinioara), copilului intre 3 si 6 ani (perioada prescolara). Cu o foarfeca si o bucata de material, copilul intra in rolul de "creator de moda". Un simplu bat poate fi bagheta un
245) Sa fii cetatean intr-o Europa in schimbare
(Copil de-odinioara), copilul din fiecare, unde e speranta de mai bine, unde e cetateanul model dintr-o Europa libera, in plina schimbre? Cred ca datoria mea e sa-mi aduc contributia la schimbarea modului in care Roman
246) Obezitatea
(Copil de-odinioara), copil decat mediul creat de cel adoptiv Factorii de mediu:Genele nu "condamna" destinul unui om la obezitate pe toata viata. Mediul are puternice influente asupra obezitatii sau aparitiei acesteia.
247) Marin Preda in sufletul meu - micromonografie
(Copil de-odinioara), copil in haine taranesti, specifice anilor 1930, care avea in brate o paine mare si rotunda pe care o tinea strans si "ca trezit din somn" o pune pe masa. E Marinica al lui Tudor Calarasu si al Jo
248) Nicolae Rotaru - Rechizitoriul aversiunii
(Copil de-odinioara), copil al secolului" care a fost Sainte-Beuve sa nu mai semene nici cu sine.Controversele si negarea contemporanilor au facut din Baudelaire, pentru lirica universala, ceea ce au facut convivii din uni
249) Glucoza din cereale, sursa de energie pentru creier
(Copil de-odinioara), copil hranit de o mama cu deficit de fier va avea performante intelectuale scazute. Procesul de distrugere al neuronilor poate fi contracarat de anumite alimente, in timp ce un aport energetic hao
250) Cardiomiopatii primitive
(Copil de-odinioara), copil. Insuficienta cardiaca si tromboemboliile cerebrale, prin trombi situati intracardiac, marcheaza evolutia acestei afectiuni foarte severe.
251) Sexualitatea la prescolar
(Copil de-odinioara), copilul formandu-si deja o opinie cu privire la originea bebelusilor si sex, insa autostimularea zonei intime continua.Viziunea psihanalitica asupra dezvoltarii sexuale Sigmund Freud este cel care a d
252) Studiu statisic privind populatia din Romania si media Uniunii Europene
(Copil de-odinioara), copil), precum si implicatiile pe care aceasta decizie le are asupra maternitatii, sanatatii femeii si a viitorului copil. Prognozele demografice incadreaza Romania in categoria tarilor pe cale de
253) Portretul bunicutei
(Copil de-odinioara), copil si m-a invatat sa ma avint cu ele spre culmile succesului, sacralitatii si bunatatii. Cind crescusem mai mare, ea a fost cea care m-a ajutat sa cred in propriile mele puteri, sa merg inainte i
254) Romanii se ridica
(Copil de-odinioara), copil de crescut si acest lucru trebuie sa fie singura lui preocupare. Mi-am dat seama ca ambele interventii erau provocatoare. In ziua de 21 decembrie jurista de care am amintit, mi-a spus ca sotul e
255) Comunism si capitalism, doua manifestari complementare
(Copil de-odinioara), copil? Un capitalist. El striga, cere, se impune, vrea sa acapareze totul si sa pastreze totul pentru el. Dar intr-o zi cind se va casatori si cind va avea copiii lui, el va fi obligat s
256) Recunoasterea folosirii drogurilor
(Copil de-odinioara), copil experimenteaza droguri? Si daca suspiciunea se confirma, cum procedati? 1.Pentru un educator este important sa stabileasca intai, care este pozitia sa fata de aceste produse si fata de utilizar
257) Descrierea pricipalelor tehnici si strategii bazate pe paradox
(Copil de-odinioara), copil de 4 ani care prezenta crize de afect: copilului i s-a spus ca poate continua sa aiba crizele respective, dar numai intr-un loc special din casa. fn sedintele urm
258) Codul etic al familiei
(Copil de-odinioara), copil a avut o viata foarte grea ,ramanand orfana, dar a stiut sa tina totdeauna fruntea sus si sa infrunte orice greutate. Nu este o fire pesimista iar la primul esec sa dea inapoi ci din contra ii p
259) Clonarea
(Copil de-odinioara), copil nascut prin clonarea tatalui, de exemplu, ar putea fi considerat un frate geaman identic al originalului. Efectul psihologic asupra fiintelor umane (clone sau originale) la un asemenea lucru nu
260) Rezumat Enigma Otiliei
(Copil de-odinioara), copil al Aglaei isi face aparitia acasa impreuna cu Stanica, concubinul ei, cu care are un copil. Simion nu-si recunoaste fiica si refuza sa-i dea o casa de locuit si zestrea sa. Stanica, prin minc
261) Ramas bun clase primare
(Copil de-odinioara), copil.
262) Din preistoria discursului romanesc
(Copil de-odinioara), copil, / Ca luna-n cer" s.a.) nu constituie niciAZdecum aici mijloace primare de reprezentare (cum ar fi fost in cintecul serios, direct, al lui Lenski insusi) ; ele devin la rindul lor obiect al repr
263) Studiu de caz privind gestionarea unei situatii de criza
(Copil de-odinioara), Copilul timpurilor moderne se pare ca traieste inconjurat de exemple de acest fel, iar puterea sa de reactie impotriva acestui fenomen este una destul de limitata in conditiile in care acesta nu are u
264) O ramai de Mihai Eminescu
(Copil de-odinioara), copil.Prin repetitia verbului,"ramai"isi exprima rugamintea staruitoare("O,ramai,ramai la mine").In al umbrii intuneric,Te asaman unui print,Ce sa uita-adanc in ape,Cu ochi negri si fierbinti"Aici el
265) Citirea - fundament al lecturii explicative
(Copil de-odinioara), copil, in mod constient de universul cartii. El trebuie sa simta bucuria lecturii, fiecare carte fiind " o calatorie prin suflete, ganduri si frumuseti" ( Mihail Sadoveanu ).Realizarea actului cititul
266) Wolfgang Amadeus Mozart
(Copil de-odinioara), copil, Wolfgang da dovada geniului sau muzical. La varsta de 5 ani, inainte de a sti sa scrie, compune cateva piese pentru pian, transcrise imediat de tatal sau. In ianuarie 1762, Leopold Mozart obtin
267) Viitorul poate incepe
(Copil de-odinioara), copil al trecutului, si nu tata al viitorului. Basescu a numit-o pe sleau, a tras-o de mina si ne-a pus-o in fata barbateste, asa cum numai el stie sa o faca, fie ca vorbeste de pretul merelor in piat
268) Esecurile in dragoste ale lui Victor Petrini
(Copil de-odinioara), copil si tanara, va muri pe masa de operatie a unui ginecolog iresponsabil. Desi suspectat si judecat, Victor n-a putut fi condamnata din lipsa de probe, dar isi reproseaza mai tarziu lasitatea, simta
269) Zero
(Copil de-odinioara), copil, 2 copii, 3 copii etc.Avem deci o grupa de copii pe care o cuantificam folosind numere. Dar din grupa pot sa nu faca parte copii. Matematic exprimam prin 0 copii. ATENTIE ! Se foloseste singular
270) Mihai Prepelita - Incercare de destainuire poetica
(Copil de-odinioara), copil in familie, insemnat cu o cruce in frunte (cu fierul rosu!), pentru ca nu numai parintii, dar si bunicii mei au fost deportati - au simtit pe pielea lor gulagul sovietic: stepele pustii din Kaza
271) Rolul familiei
(Copil de-odinioara), copilului.Exista o diversitate a familiilor printre care precizam: Familii liberale, care dezvolta initiativele copilului, ii dezvolta si fermitatea in actiuni, curiozitatea epistemica, spiritul ob
272) Mihai Eminescu 15 ianuarie 1850-15 iunie 1889
(Copil de-odinioara), Copilaria La 15 ianuarie 1850, la Botosani vede luminea zilei Mihai, al saptelea copil dintre cei unsprezece ai caminarului Gheorghe Eminovici provenit dintr-o familie de tarani romani din nordul M
273) I.L.Caragiale - scriitor citadin
(Copil de-odinioara), copil predestinat carierei.
274) Caracterizarea lui Nica - Modelul copilului universal
(Copil de-odinioara), copilarie pana in pragul adolescentei. intr-un prim plan sunt zugravite procesul de formare a lui Nica si evolutia lui spirituala, strans legate de mediile pe care le strabate, Cel de-al doilea plan r
275) Termoterapia
(Copil de-odinioara), copil, adultul tanar si la varstnic. Tratament complex 1.dieta sanatoasa, echilibrata 2.odihna adecvata 3.exercitiu fizic moderat 4.bai de soare zilnice - expunerea unei suprafete cat mai mar
276) Boli congenitale de cord - BCC
(Copil de-odinioara), copil. Diabetul matern, tratat sau nu, multiAZplica de 2-3 ori riscul aparitiei malformatiilor cardiace. Interventia infectiei rubeolice este incriminata in 1 % din cazurile de malformatii cadiace. Em
277) Situatia copiilor cu autism care au depasit varsta educatiei elementare
(Copil de-odinioara), copil pina la momentul respectiv in cadrul centrului nostru (activitati de invatare a abilitatilor sociale, autonomie personala, realizarea igienei personale, comunicare si inter-relationare, pe
278) Socializarea
(Copil de-odinioara), copil, a trasaturilor psihice constante prin care el percepe sinele sau, propria identitate in raport cu ceilalti semeni. Finalitatea sociala - inseamna formarea deprinderilor de exercitare corecta
279) Rinichi tratamente naturiste
(Copil de-odinioara), copil sau adult de incontinenta urinara nocturna in timpul somnului.Foarte indicate sunt semintele de marar, o lingurita intr-un pahar cu apa fierbinte, se lasa la infuzat 2 - 3 ore, apoi se bea un pa
280) Rezistentii pasivi si potentialul de adaptare
(Copil de-odinioara), copil dragut ai! - E adevarat, dar asta nu-i nimic, sa-l vezi in poza!" Noul este usor acceptat emotional si afectiv, dar este inteles greu prin uzantele cognitive. Vechiul a scapat din cusca si
281) Erikson si cele 8 stagii ale vietii
(Copil de-odinioara), copilului, interesul sexual se comuta de la oral al anal, spre zona falica, api dupa o perioada latenta, se focalizeaza iar pe zona genitala. Freud a prezntat un mod complet nou privind dezvoltarea. I
282) Moduri si sisteme de operare folosite de traficantii de droguri
(Copil de-odinioara), copil in stomacul caruia fusese introdusa o mare cantitate de heroina. Un alt caz celebru s-a petrecut in iunie 1983 : 3 false calugarite din Brazilia sosite la Roissy (Franta) aveau ascunse, sub hain
283) Perspective teoretice si metodologice de abordare a tematicii interculturalitatii in stiintele socio-umane in Romania
(Copil de-odinioara), copil al epocii moderne. Ea a aparut in situatii de criza sociala avand drept scop declarat asanarea societatii prin cunoasterea critica a realitatilor sociale, ca un prim pas spre reforme rationa
284) Metodologia de organizare si functionare - Clubul Copiii Strazii
(Copil de-odinioara), copilul in registrul de consultatii si intocmeste foaia de observatie clinica in urma consultului preliminar pe sisteme si aparate ;In functie de caz asietntul social, intocmeste note telefonice, nece
285) Evaluarea capacitatii antreprenoriale
(Copil de-odinioara), copil la parinti, absolvent de facultate, parintii detin o afacere, inca de copil a inceput sa faca bani, nascut intr-o zona favorabila afacerilor si de religie protestanta. Daca toate aceste tras
286) Legendele figurilor
(Copil de-odinioara), copil cu osteomielita. Frotiu colorat Gram (1000x). Coci sferici gram-pozitivi ( o,5-1,o micrometri), cativa gram la limita, asezati izolati, in perechi si predominant in gramezi neregulate, dispusi e
287) Senzorialitatea
(Copil de-odinioara), copil o poate face 919d34j relativ clar doar la 20-25 cm. In conditii obisnuite, nou-nascutul vede ca prin ceata asa dupa cum se poate sesiza din figura nr. 2. La 2 ani acuitatea vizuala este de tip a
288) Joc si joaca
(Copil de-odinioara), copilariei. Cati dintre noi nu au mai trecut cu vederea parerea celorlalti si s-au prins intr-un joc de 10 gardieni la stop sau prinselea, alergatelea? Eu stiu ca am cazut prada am
289) Tipuri de conflicte interpersonale
(Copil de-odinioara), copil care creste); poate fi vorba si de un partener care devine mai dependent. Implicarea unei terte parti poate varia de la nasterea unui copil intr-un cuplu, pana la o relatie sexuala sau prietenie
290) Masuri de protectie a copilului aflat in dificultate
(Copil de-odinioara), copilului prin exercitarea in mod abuziv a drepturilor parintesti sau prin neglijenta grava in indeplinirea obligatiilor de parinte. Plasamentul / incredintarea copilului la asistentul maternal est
291) Cristofor Columb
(Copil de-odinioara), copil al acestei casatorii,s-a nascut in 1480. Bazandu-se pe cunostintele obtinute in calatoriile sale si pe studiile hartilor,columb a ajuns la concluzia ca Pamantul este cu 25% mai mic decat s-a
292) Comunicarea in sanatate
(Copil de-odinioara), copil) sunt raporturi prestabilite, ce fixeaza identitatea sociala, rolurile si stilul de comunicare al protagonistilor. Raportul de "putere" poate fi definit prin raportare la trei axe: 1. Axa si
293) Limbajul
(Copil de-odinioara), copil se lupta sa isi capete limbajul matern, iar intarzierea in dezvoltarea limbajului se prelungeste si in absenta oricaror altor deficite senzoriale (ex: deficit de auz, de vaz) sau cognitive, se c
294) Genul - diferenta de gen, identificarea de gen
(Copil de-odinioara), copil. Astfel, femeile sunt puse in situatia de a renunta la cariera si de a se dedica cu prioritate unei vieti domestice. In felul acesta, ele raman tot inegale cu barbatii, insa inegalitatea implica
295) Ambianta din familie influenteaza adaptarea scolara?
(Copil de-odinioara), copilului. Tensiunile, certurile din familie sunt traumatizante pentru copil. Traind repetat si intens in aceste tensiuni, trebuinta de securitate a copilului nu este satisfacuta, iar personalitatea c
296) Fumatul - un obicei social
(Copil de-odinioara), copil - de pilda, fumatori scuturandu-si scrumul in palma sau in buzunar pentru ca le este jena sa ceara o scrumiera. Ma aflam acum cativa ani intr-un restaurant. Se facuse miezul noptii. Toata lum
297) Omraam Mikhael Aivanhov - Casatoria, simbol universal
(Copil de-odinioara), copil nascut din unirea unui tata, oxigenul, si a unei mame, hidrogenul: H2O. Da, si de ce unirea unui 1 (O) si a 2 (H2O)?... Pentru ca 1 este numarul principiului masculin, si 2 este numarul principi
298) Rolul achizitiilor de limbaj in adaptarea prescolarului la viata scolara
(Copil de-odinioara), copil, iar educatorului ii revine sarcina de a organiza si planifica experientele de limbaj al fiecaruia in functie de varsta, ritm propriu de dezvoltare.
299) Texte argumentative
(Copil de-odinioara), copil? Desigur, familia, care il invata pe cel mic sa-si imparta jucariile cu fratii sau cu tovarasii de joaca, il sfatuieste sa nu ramana indiferent in fata unei suferinte, il invata sa daruiasca si
300) Terapia asistata de animale - introducere teoretica
(Copil de-odinioara), copil cu sindrom Prader-Willy"(Ionut), o imbunatatire a miscarilor fine si grosiere in cazul unei fete cu boala Little si evident scaderea in greutate (Dana), cresterea rezistentei la efort , imbuntat
301) Dualismul juridic in Dacia
(Copil de-odinioara), copil. Cat priveste casatoria, daca la inceput a fost cunoscuta doar casatoria sine manu, mai tarziu, dupa razboaiele punice, s-a impus si casatoria cum manu (fara putere parinteasca), sotia pastra
302) Spirochete - treponema palidum si leptospira
(Copil de-odinioara), copil e infectat-> dezvoltare neuropsihica si malformatii congenitale grave. Teroretic, gravidele sunt dep
303) Proiect didactic - activitate integrata
(Copil de-odinioara), copil isi va alege cate o steluta si astfel se vor imparti in 5 grupe. Cele 5 stelute contin cate o intrebare: "Ce?", "Cine?", "Unde?", "Cand?" si "De ce?". Fiecare echipa va pune intrebarea aleasa
304) Gestiunea abonatilor TV
(Copil de-odinioara), copil este DATELE.dbf. Cand pointerul se pozitioneaza pe o inregistrare din baza PLATA.dbf , automat se va pozitiona si in baza DATELE.dbf pe inregistrarea care are acelasi numar de contract. Dupa
305) Moartea lui Cioran
(Copil de-odinioara), copil mare care trebuie iubit si ingrijit. Ceea ce se si intimpla, de altfel. Ani la rind, Simone Boue pleaca in fiecare zi din mansarda din rue de l'Odeon la ora 7 dimineata; la 8 trebuie sa fie la s
306) Elemente simbolice in romanul Zahei Orbul de Vasile Voiculescu
(Copil de-odinioara), copil". Deznadejdea-i este exteriorizata prin dorinta de a se arunca in apele Dunarii care, insa, il incarca de vitalitate. Singurul scop al existentei sale este acum razbunarea pe carciumarul care-l
307) Mizerabilii de Victor Hugo - caracterizarea personajului principal
(Copil de-odinioara), copil. Contrastul crud intre fapta sa gratuita si generozitatea revarsata asupra lui de batranul episcop i se infatiseaza acum cu putere, obligandu-l sa revina la strania ,,cumparare" al carui obiect
308) Penelope Lively - The Photograph
(Copil de-odinioara), copilarie, care stiuse ca marea neimplinire a ei fusese tocmai absenta unui copil. Toti invata sa o vada pe Kath cu alti ochi, sa citeasca altceva in aceleasi amintiri, sa-si dea seama cat de multe
309) Deficienta de auz
(Copil de-odinioara), copilarie), dificultatile in insusirea limbajului de catre copil sunt majore - vorbim despre fenomenul muteniei care insoteste pierderea totala a auzului. In cazul in care degradarea auzului se pro
310) Aparitia primei dentitii
(Copil de-odinioara), copilul poate fi mai agitat decat de obicei, un obraz poate fi mai congesAZtionat decat celalalt. Ei au adesea o productie mare de saliva si vor sa roaAZda orice le este la indemana -- jucarii, tetine
311) Avortul si consecintele lui
(Copil de-odinioara), copilul. Acest medicament (prostaglandine) este injectat direct in musculatura uterului provocand contractii mai puternice decat cele naturale. Copilul va fi sfaramat si expulzat practic din uter, ins
312) Interpretari inedite ale simbolismului din doua snoave apartinind lui Ion Creanga
(Copil de-odinioara), copil infasat si culcat in albie. Femeia si mama ei se pornesc pe bocete, cind se gindesc ce s-ar intimpla daca mita ar impinge drobul. Mai intii, trebuie remarcat ca ipoteza este o improbabilitate
313) Viata ca o prada - Marin Preda
(Copil de-odinioara), copil la Bucuresti dupa ce ii cere bani de tren tatalui, unde pierd vremea vreo doua saptamani, dupa care porn
314) Scoala Ion Creanga - Basm
(Copil de-odinioara), copil care nu prea stia sa citeasca bine ,desi trebuia sa fie in clasa a 3-a darn u era nicio scoala .In momentul acela Ion,Creanga si Invatata se hotara sa-I invete pe copii sa citeasca sis a scrie.P
315) Deficientele multiple - polihandicapul
(Copil de-odinioara), copilului mic de a stabili contacte afective cu mediul. in descrierea sa, Kanner a izolat un numar de semne clinice caracteristice psihozei autiste: a) debutul precoce al tulburarilor, in gener
316) Probele in procesul de stabilire a paternitatii copilului din afara casatoriei
(Copil de-odinioara), copilului. Actul de nastere al copilului, chiar daca ar cuprinde mentiunea ca paratul este tatal copilului, nu poate constitui o dovada a paternitatii, afara de cazul in care tatal a facut o recunoast
317) Amintirile lui George Enescu - 1881-1955
(Copil de-odinioara), copilaresti pe care trebuia sa le descifrez si sa le copiez. Indata ce am avut un pian am inceput sa compun. Daca in copilarie, Mozart compunea cintece de leagan sau mici arii de dans, eu nu puteam sa
318) Rezumatul schitei Vizita
(Copil de-odinioara), copil foarte dragut de vreo opt anisori", "imbracat ca maior de rosiori, in uniforma de mare tinura".Musafirul , in ipostaza de personaj-narator , ii adduce in dar sarbatoritului o minge "foarte mare
319) Determinarea tensiunii
(Copil de-odinioara), Copil: 90 - 100 / minut; Nou nascut: 130 - 140 / minut Material necesar: tensiometru format din: manson pneumatic, para de cauciuc cu supapa, manometru - stetoscop Se aplica mansonul pneuma
320) Eficientizarea relatiilor comunitare prin intermediul parteneriatelor educative
(Copil de-odinioara), copilului, sa schimbe mentalitatile, sa aduca o noua viziune privind copilul ca membru al comunitatii, sa ajute la formarea unor relatii de tip democratic referitor la copil, familie, comunitate si gr
321) Ocrotirea parinteasca
(Copil de-odinioara), copilului si apartin in mod egal ambilor parinti. (3) Ambii parinti raspund pentru cresterea copiilor lor minori". Aceste doua principii sunt consacrate in art. 18 pct. 1 din Conventia privind dreptur
322) Razboiul ruso-turc din 1806-1812 in decrierea calatorilor straini
(Copil de-odinioara), copil, intra in tinutul locuit de romani pe Seghedin si urmeaza calea pe care o cunoastem. Si scriitoarea vede hoti furci si aude
323) Ce am invatat de la Arthur Rimbaud
(Copil de-odinioara), copil, luarea in posesie a universului prin descoperirea nemarginita. Astfel, scopul vietii poetului este neincetata descoperire a lumii. In acest sens, Rimbaud are un tonus foarte ridicat. Corabia
324) Psihopatii experientiale in abordarea psihoterapeutica experientiala
(Copil de-odinioara), copil ca in psihoterapia dinamica, nici profesor - elev ca in psihoterapia comportamentalista, ei optand pentru o relatie mai echilibrata cum ar fi cea dintre prieteni sau soti.
325) Un caz de intertextualitate - Caragiale-Eminescu
(Copil de-odinioara), copil,/ Un cane fuge spariet,/ Suer-un lotru de baiet,/ Intr-o raspantie uzata/ Si-ntinde-un orb mana uscata,/ Hamalul trece incarcat,/ Si orologiile bat -/ Dar nimeni mai nu le asculta/ De vorba mult
326) Scoala Waldorf - fara manuale - fara note
(Copil de-odinioara), copil ii da suflet in functie de starea pe care o are el in acel moment. O papusa poate fi astazi vesela, iar maine trista, daca si cel mic e la fel", spune educatoarea Mirela Andrei. Directoarea
327) Strategii de marca
(Copil de-odinioara), copil prematur care nu putea tolera laptele mamei sale si nici un alt subtitut obisnuit.Valoarea produselor sale a fost recunoscuta dupa ce formula sa a salvat viata copilului si, in curand, Farine La
328) Sociologie - Impactul drogurilor asupra tinerilor
(Copil de-odinioara), copil de 13-14 ani, alearga innebunit dupa o doza de heroina?; sau, cum o femeie insarcinata intrata in perioada de sevraj ii porunceste violent partenerului de viata sa-i prepare doza?; ce poate fi m
329) Psihologie scolara
(Copil de-odinioara), copilul incepe sa stapaneasca primele mecanisme ale limbajului. Activitatea senzorio-motorie se manifesta prin explorarea corpului, a spatiului imediat, apoi a spatiului locomotor arunci cand stie sa
330) Etapele educatiei
(Copil de-odinioara), copilul incepe sa stapaneasca primele mecanisme ale limbajului. Activitatea senzorio-motorie se manifesta prin explorarea corpului, a spatiului imediat, apoi a spatiului locomotor arunci cand stie sa
331) Liviu Ioan Stoiciu - pareri critice
(Copil de-odinioara), copilaria sau adolescenta dumneavoastra? Probabil ca am fost, dar nu sunt constient de asta. N-am avut o biblioteca de traduceri din poezia franceza la indemana nici in copilarie, cat am locuit la un
332) Matrice de evaluare in terapia dislexiei
(Copil de-odinioara), copil, de ritmul de lucru al fiecaruia, de tipul si gradul tulburarii pe care o prezinta. Important este crearea acelui fond motivational care sa conduca la depasirea barierelor existente. Materiale
333) Conduita si atitudinea terapeutica in diabetul gestational
(Copil de-odinioara), copil cu o greutate mai mare de 4 kg in antecedntele obstetricale; apartenenta la un grup etnic cu risc crescut: femeile de origine hispanica (latino-americance), amerindiene, afro-americane, din As
334) Luceafarul de seara si luceafarul de zi
(Copil de-odinioara), copil neastamparat. Sihastrul s-a mirat: -- inca nu mi s-a dat ochii a vedea si urechile a auzi de asa taram. Baiatul s-a scarbit. -- Ce ma fac eu acum, ca doar inapoi n-am sa ma intorc. Sihast
335) Implicatii psihosociale ale infectiei HIV - SIDA
(Copil de-odinioara), copilul are o intelegere limitata asupra vietii, bolii si a mortii, de aceea el se va manifesta diferit, va accepta cu dificultate deteminarile psihologice ale statutului sau social, suportand greu at
336) Psihoterapii de orientare comportamentala
(Copil de-odinioara), copil de 11 luni a fost conditionat sa dezvolte o reactie de frica in prezenta unui sobolan alb, prin asocierea prezentarii animalului cu un zgomot foarte puternic. Treptat teama s-a generalizat, ea a
337) Ingrijiri acordate nou-nascutului
(Copil de-odinioara), copilul ei poate avea efecte negativ asupra relatiei lor si asupra alaptarii. Bebelusii raman incalziti si plang mai putin, iar alaptarea porneste foarte bine, atunci cand mamele si copiii lor petrec
338) Tendinta nationala
(Copil de-odinioara), copil, poetul satului contempla intr-o dulce mahnire nucul casei paterne:Marile disperari sunt absente si poetul, departe de a ocoli lumea, melancolia la hora duminicala: Intr-un fel, Iosif contrib
339) Copacul fericirii
(Copil de-odinioara), copil care sufera. Asculta un prieten.Priveste fotografiile vechi. Imagineaza-ti valurile marii. Joaca-te cu jucaria ta preferata. Da-ti voie sa fii simpatic. Saluta-ti primul noul vecin. Fa pe ci
340) Povestea lui Furga-Murga
(Copil de-odinioara), copilasului trei bani si i-a zis: na banii astia, copile, si te du la pitar sa ne cumperi pita, dar ia seama sa nu-i pier
341) Strategia nationala in domeniul protectiei si poromovarii drepturilor copilului
(Copil de-odinioara), copilului in Romania, urmarindu-se ca toate serviciile pentru copil, din oricare din domeniile de interes pentru acesta, sa respecte standarde minime nationale prevazute pr
342) Abuzul fizic asupra copilului - cauza de leziuni traumatice ocular
(Copil de-odinioara), copil maltratat", copilul care este supus la acte de brutalitate mai mult sau mai putin grave, fie la lipsa de ingrijire, care
343) Rezumatul nuvelei de analiza psihologica Moara cu noroc
(Copil de-odinioara), copil, dar chemat in fata judecatorului ascunde adevarul. Lica scapa de pedeapsa, ajutat si de stapanii lui, dar temerea ca Ghita l-ar fi putut infunda il determina sa se poarte in asa fel cu carci
344) Proces sau intalnire fatala
(Copil de-odinioara), copilariei si a tineretii." (Peli Francisc) Lectura trebuie sa fie controlata, ceea ce face ca socializarea sa se faca evolutiv, cu scopul de a nu-l face pe copil de a respinge cartea: "E clar ca o sa
345) Caracterizare Maitreyi
(Copil de-odinioara), copil si femeie in acelasi timp. Ea este o indianca educata in spiritul credintelor arhaice, cu ingenuitati de fetita, dar si cu senzualitati salbatice si religioase de brahman. Este poeta, adepta
346) Importanta cunoasterii stadiilor de dezvoltare psiho-neuro-motorie
(Copil de-odinioara), copilul nu are constiinta corpului sau, nu cunoaste lateralitatea sa, nu se poate situa in spatiu, nu este stapan pe timp si nu a castigat o suficienta coordonare si stabilitate a gesturilor si miscar
347) Hipertensiunea arteriala - factor de risc cardiovascular la adolescenti
(Copil de-odinioara), copil si adolescent [9].
348) Particularitatile terapiei logopedice la copilul cu sindromul Down
(Copil de-odinioara), copilului, la contacte extrem de reduse. La 6 ani este inscris la gradinita. Frecventeaza gradinita 2 saptamani, dupa care parintii sunt rugati sa-l retraga deoarece era foarte agresiv cu toti copiii
349) Ioan Slavici 1848 -1925
(Copil de-odinioara), copil, cand era in puscarie. Abia la 10 iulie iese din penitenciar.
350) Perioada majordomilor la palat
(Copil de-odinioara), copil, Dagobert al II-lea. La moartea regelui, in 656, Grimoald nu a ezitat. Avand complicitatea episcopului de Poitiers, Didon, el 1-a exilat in Irlanda pe micul Dagobert, iar fiul sau "Childebert ce
351) Carol al II-lea
(Copil de-odinioara), copil frumos, cu bucle aurii". De educatia lui s-a ocupat insusiRegele Carol I, pentru a-i asigura pregatirea necesara unui viitor suveran. Principele Carol s-a dovedit a fi un tanar inteligent si sar
352) Legea privind protectia si promovarea drepturilor copilului
(Copil de-odinioara), copilului, precum si orice act juridic emis sau, dupa caz, incheiat in acest domeniu se subordoneaza cu prioritate principiului interesului superior al copilului. (2) Principiul interesului superior
353) Agresivitatea intre inascut si dobandit
(Copil de-odinioara), copilul in perioada de prepubertate si pubertate, dupa parerea Nataliei Perciun, in articolul "Rolul stilurilor educationale in formarea personalitatii copilului" ea afirma ca climatul familial confl
354) Ion - relatiile dintre doua personaje
(Copil de-odinioara), copil, Ana se spanzura; descumpanit pentru scurt timp, Ion pare sa inteleaga dimensiunile dramei abia dupa moartea copilului, cand teama de a pierde pamantul dobandit cu atatea eforturi este mai pu
355) Albert Einstein
(Copil de-odinioara), copil nu prea inzestrat intelectual. La 10 ani, Einstein a intrat la gimnaziul Luitpold din Munchen. La sfarsitul secolului al XIX-lea, sistemul de invatamant din gimnazii era foarte rigid, elevii
356) Test grila - Pielonefrita
(Copil de-odinioara), Copil in varsta de 3 ani la care este stabilit diagnosticul de infectie a tractului urinar, acesta fiind primul episod documentat. Ce examinare include evaluarea imagistica? A. Urografia B.
357) Test grila - Astmul bronsic
(Copil de-odinioara), copil cu astm bronsic in caz daca dupa inhalatia cu salbutamol, sa dezvoltat tahicardia, este: A. Analiza generala a sangelui B. Radiografia cutiei toracice C. Analiza biochimica a sangelui D. ECG
358) Tudor Arghezi - lucrare
(Copil de-odinioara), copilului, profesoara, este nevoita sa-si ascunda maternitatea . Il lasa in grija unei doici si revine in tara . Ingrijorat de soarta copilului, lasat pe "un brat strain", Tudor Arghezi se hotareste
359) Henri Coanda
(Copil de-odinioara), copil de puternicii curenti de aer care antre- nau talazurile. Fenomenul vantului l-a preocupat continuu si i-a impins cercetarile spre
360) Tematica pentru examenul de medic specialist specialitatea medicina de familie
(Copil de-odinioara), copil ( infectiile acute ale cailor aeriene superioare la copil, traheobronsita, bronhopatia cronica obstructiva, pneumoniile, astmul bronsic, cancerul bronhopulmonar, tuberculoza pulmonara) -4,6,7,8
361) Un geniu isi ia ramas bun
(Copil de-odinioara), copil i-as da aripi, dar l-as lasa sa invete sa zboare singur. Pe batrani i-as invata ca moartea nu vine cu batranetea, ci cu uitarea. Atatea lucruri am invatat de la voi, oamenii... Am invatat ca toa
362) Test - curs de resuscitare
(Copil de-odinioara), copil a cazut in apa si este scos. Nu respira, nu are puls si este midriatic; este foarte rece.
363) Mihai Eminescu
(Copil de-odinioara), copil al familiei Eminovici. Serban urmeaza cursurile primare si gimnaziale la Cernauti; studiaza medicina la Viena si Erlagen. Desi nu-si obtinuse titlul universitar, profeseaza ca doctor la Berlin;
364) Relatia dintre invatare si dezvoltare
(Copil de-odinioara), copilului se dezvolta treptat."Trecerea de la senzatie la perceptie, deci de la reflectarea insusirilor izolate ale obiectelor si fenomenelor la reflectarea obiectelor in multitudinea insusirilor ac
365) Zana apelor
(Copil de-odinioara), copil de suflet. La coliba pescarului a trait copilul pana ce-a crescut mare si-a invatat,si el, mestesugul pescaritului. Pescarul era acum batran si nu mai putea pescui, dar Alesandru, ca om harni
366) Copilul rade - Intelepciunea si iubirea mea e jocul - Lucian Blaga
(Copil de-odinioara), copilului. Toti marii pedagogi si psihologi pledeaza pentru introducerea unor elemente de joc in procesul instructiv-educativ si nu numai la scolarii mici. Totusi, epoca noastra este cea care a facut
367) Vagabondajul
(Copil de-odinioara), copil sa fie in stare sa inteleaga sau sa explice ce anume e un vagabond,sau si mai difcil, vagabondajul. E drept insa ca tot ce am spus despre vagabondaj pina acum se aplica in primul cuvintului v
368) Droguri, inhalanti si solventi
(Copil de-odinioara), copil sa fuga in strada); - fiecare copil doreste sa castige atentia, fiind intr-o permanenta competitie cu ceilalti; - prezenteism (nu este preocupat de viitor); - prezinta un scazut sentimen
369) Asa e Romania
(Copil de-odinioara), copil? Ha ha ha! Cu cine l-a facut nevasta-ta? Ai c-am glumit... Acum stau in alt bloc, tot de muncitori. Fosti. Acum sunt pensionari. O baba s-a dus din Drumul Taberei la Gara de Est sa cumpere u
370) Patologia burselor
(Copil de-odinioara), copil (65%). -tumora este mare, boselata, de consistenta ferma, neincapsulata, alb-galbuie, cu zone necrotico-hemoragice pe sectiune. Calea preferata de metastazare este hematogena. Teratomul
371) Resuscitarea cardio-pulmonara
(Copil de-odinioara), copil Folositi mai putin aer pentru un copil Daca apare voma in timpul resuscitarii intoarceti victima pe o parte, curatati gura victimei si continuati resuscitarea Faceti alternativ manevrele d
372) 10 mituri despre cresterea copiilor
(Copil de-odinioara), copilul are o infectie, dar daca nu dureaza mai mult de 10-14 zile, atunci este vorba despre o simpla raceala care va disparea si fara antibiotic. Febra in sine nu este dureroasa si nici periculoa
373) 10 sfaturi pentru a ramane insarcinata
(Copil de-odinioara), copilarie. Daca ai fost in contact cu persoane bolnave, poti face un test al sangelui pentru a-ti verifica imunitatea.5.Evita alcoolul si tigarile! Alcoolul in exces poate afecta fertilitatea ambilor
374) Alaptarea si fertilitatea
(Copil de-odinioara), copilul. Pentru a ramane gravida nu este neaparat necesar sa renunti la alaptare. Alaptarea intr-adevar ajuta la intarzierea perioadei de fertilitate (cand poti ramane gravida). Atata timp cat pentru
375) Alergia
(Copil de-odinioara), copilului favorizeaza alergizarea sa. Alimentatia mamei in perioada sarcinii si a alaptarii pare sa influenteze dezvoltarea alergizarii la copil: consumul de alune in cursul sarcinii creste riscul apa
376) Analgezia si sedarea in terapia intensiva pediatrica
(Copil de-odinioara), copilul mic. Studii recente au aratat ca durerea exista de la nastere, ca perceptie, si determina reactii vegetative (tahicardie, HTA, a+'FR, a+'activitatii musculare cu a+'consumului de O2 sia+'produ
377) Asistenta medicala a familiei
(Copil de-odinioara), copil, de dificultatile economico-financiare Familia conflictuala, caracterizata de neintelegeri majore intre soti, sau intre parinti si copii, tulburarea comunicarii, disparitia sentimentului de iubi
378) Asistenta medicala in medicina
(Copil de-odinioara), copil, de dificultatile economico-financiare Familia conflictuala, caracterizata de neintelegeri majore intre soti, sau intre parinti si copii, tulburarea comunicarii, disparitia sentimentului de iub
379) Asa e Romania
(Copil de-odinioara), copil? Ha ha ha! Cu cine l-a facut nevasta-ta? Ai c-am glumit... Acum stau in alt bloc, tot de muncitori. Fosti. Acum sunt pensionari. O baba s-a dus din Drumul Taberei la Gara de Est sa cumpere ule
380) Vigotski si vigotskienii
(Copil de-odinioara), copilul sa depaseasca starea sa actuala. Acest fapt este cuprins in una din frazele cheie ale lui Vigotski: zona proximei dezvoltari (ZPD). Cum se prezinta in Figura (vezi ultima pagina), un copil se
381) Substantivul
(Copil de-odinioara), copil, profesor) si alta pentru feminin (copila,profesoara).Motiunea- procesul cu ajutorul caruia se formeaza substantivele feminine din cele masculine si/sau invers (elev/eleva, rata/ratoi etc.). Cel
382) Relatia gradinita - familie in educatia morala a copiilor prescolari
(Copil de-odinioara), copil o sursa de placere si de mandrie a parintilor, o modalitate de implinire a visurilor neimplinite a adultilor. In acelasi timp i-am rugat acesti parinti sa se gandeasca la copilaria lor si sa
383) Fanus Neagu - Rachiu adu-le lucratorilor
(Copil de-odinioara), Copil nascut intr-un targ (Charleville - Ardeni), "superior in tampenie tuturor oraselor de provincie", el a baut vin doar din podgorii celeste, a crescut cu capul in poala de foc a infernului, ranit
384) Puterea de a alege
(Copil de-odinioara), copilului posibilitatea de a alege. Puterea de a alege reprezinta o "unealta" extrem de puternica, ce poate fi folosita din copilarie si pana la adolescenta. Este una dintre acele reguli si deprin
385) La Medeleni - povestirea_intamplarilor
(Copil de-odinioara), copilarie. In fata darurilor aduse de Herr Director, doamna Deleanu isi pierde seriozitatea. Domnul Deleanu mananca mere coapte la bucatarie cu copiii. Baba este prin varsta, dimensiunile si maniil
386) Intalnire cu Toamna
(Copil de-odinioara), copil frumos ca tine.Vino cu mine.Am multe sa-ti arat.
387) Introducere in psihanaliza
(Copil de-odinioara), copil cat si la adult. Freud: ,,exista situatii cand instinctele sexuale renunta la placerea partiala pe care o produce satisfacerea lor sau la cea procurata de actul procreatiei, inlocuind-o print
388) Transmiterea infectiei HIV
(Copil de-odinioara), copil, in timpul sarcinii, al nasterii si al alaptarii - asa numita transmitere verticala - apare la 20% dintre cazuri. Toti copii nascuti din mame HIV-pozitive se nasc cu anticorpi Anti-HIV, provenit
389) Toxiinfectie alimentara
(Copil de-odinioara), copil care refuza sa bea altceva.Laptele trebuie evitat cateva zile, deoarece temporar intestinul nu poate tolera lactoza si situatia s-ar inrautati. Alaptatul constituie o exceptie: daca bebelusul a
390) Asistarea si consilierea in faza terminala
(Copil de-odinioara), copilului in momentele ce preced despartirea. Nu numai ca subestimeaza nevoia copilului de a fi informat, dar ei subestimeaza intensitatea, intinderea si adancimea reactiilor copilului. Astfel ca, se
391) Alternative la institutionalizarea copilului seropozitiv HIV
(Copil de-odinioara), copilului sau familiei largite trebuie sa li explice faptul ca reintegrarea copilului se face treptat, prin parcurgerea mai multor etape si cu sprijin din partea unor persoane abilitate. Aceasta proce
392) Sexualitatea si educatia sexuala a adolescentului infectat cu HIV
(Copil de-odinioara), copilul pe tema sexualitatii poate: -permite transmiterea valorilor umane si familiale -furniza informatii exacte
393) Alaptare
(Copil de-odinioara), copil.
394) Pravilele laice sau Cartea Romaneasca de Invatatura si de indreptare a legii
(Copil de-odinioara), copil, mandantul pt mandatar (mandatarii/reprezentantii se numeau ispravnici), vladica (egumenul) pt clerici sau calugari.
395) Baietii din Montauk
(Copil de-odinioara), copil sa devina un Rambo. Acesti barbati s-au antrenat ani de zile pentru a face parte dintr-un grup super-elitist. In general, sunt foarte multumiti de sarcinile pe care le primesc, dar sunt programa
396) Lazarev
(Copil de-odinioara), copilului. Este o bomba cu explozie intarziata care nu e obligatoriu sa se manifeste sub forma de boala la copil ci poate aparea si sub forma de soarta nefericita a copilului sau de structuri emotiona
397) Marturii ale luptei de la Peut
(Copil de-odinioara), copil, u'tat si doamna Casandra, fata lui Serban Cantacuzino, femeie foarte cuta,'cu tarina, care nici pe departe nu avea idee de buna crestere, rizitat apoi bisericile din Iasi, Golia, Trei Ierarhii,
398) Cercetari epidemiologice in giardioza in comunitati de copii
(Copil de-odinioara), copil prezenta Giardiei lamblia si nici a altor paraziti intestinali.Analizand aceste rezultate se poate sublinia faptul ca afirmatia lui Lucian (1971) conform careia incidenta giardiozei este mult ma
399) Flori pentru Algernon
(Copil de-odinioara), copil de sase ani e o fractura interioara cu consecinte din cele mai grave. Inteligenta care nu e dublata de caldura sufleteasca, compasiune si empatie poate deveni monstruoasa, iar cel devenit peste
400) Identitatea unei biblioteci pentru copii
(Copil de-odinioara), copilul a traversat un important impact biologic si un evident soc social. Treptat a inceput sa se acumuleze o experienta vasta si complicata prin repetari auditive, prin facila raportare la obiecte s
401) Adolescenta
(Copil de-odinioara), copil,au aparut semnele schimbarii.Pentru mine ca baiat,umbra fina de sub nas,vocea care scapa de sub control si ma facea sa vorbesc cand ca o soprana,cand ca un bas,micii vulcani de pe nas,de pe obra
402) Pozitia carlig a picioarelor
(Copil de-odinioara), copil s-a saturat, el respinge tot prin clatinatul capului incercarile parintilor de a-l indopa in continuare. Obiectiile ascunse ale unui partener cu care dorim sa incheiem o afacere le putem descope
403) Despre droguri
(Copil de-odinioara), copil prezinta simptomele de mai jos, nu inseamna obligatoriu ca este un consumator de droguri. Prezenta unor simptome din cele enumerate mai jos poate fi determinata si de starea de stres a adole
404) A fi licean - un prag greu de trecut
(Copil de-odinioara), copil mai mare. E vremea in care realizezi ca nu mai esti rasfatatul fara griji de pana acum si cand trebuie sa ai mai mult curaj ca niciodata,e rastimpul in care iti descoperi puterea,si nu ma refer
405) Teoria comunicarii - analiza tranzactionala
(Copil de-odinioara), Copil a eului. Pentru a le distinge de parinti, adulti sau copii reali, starile Eului sunt folosite in literatura AT cu prima literamajuscula. O diagrama simplificata a starilor eului esteprezentat
406) Ionel - caracterizare -Vizita
(Copil de-odinioara), copilas foarte dragut in,de vreo opt anisori";asprctul lui exterior fiind prins in doar in cateva cuvinte:,,l-am gasit imbracat ca maior de rosiori,in uniforma de mare tinut
407) Caminul de langa Piata Minis
(Copil de-odinioara), copil) plangand: Ma dor mainile, picioarele... - (asistat): Ce ma, razi? Plangi? Intinde mainile cu degetele in sus... - (copilul) plagand: Nu mai pot..., ma doare! - (asistat): Acum, te duci in pi
408) Hemoragia si hemostaza
(Copil de-odinioara), copil sau batran, devine foarte grava. Hemoragia determina alterarea cantitativa si calitativa a sangelui circulant avand consecinte grave asupra intregului organism: In hemoragiile externe pacie
409) Viata de caine
(Copil de-odinioara), copil il macina cumplit.Am uitat sa va spunca Gigi nu avea o meserie tocmai de apreciat..dar era una cinstita dar destul de cruda ....era Hingher. Cu o zi inainte de a implini 50 de ani Gigi isi g
410) Tulburari de comportament la copii
(Copil de-odinioara), copil particularitatile de varsta, individuale sau ale grupului social caruia acesta ii apartine fac ca de multe ori manifestari comportamentale neacceptabile sa fie foarte greu de evaluat, unele
411) Infertilitate
(Copil de-odinioara), copil, incercati oricare sau toate aceste sfaturi bune recomandate de specialisti.REMEDII PENTRU FEMEIPlanificati dinainte daca puteti. Asa inechitabil cum pare, este un fapt biologic: varsta femeii a
412) Nevoile copilului-adolescentului infectat cu HIV
(Copil de-odinioara), copilului de a beneficia de sprijin social si de legislatie care sa-i apere interesele. De multe ori parintii nu vorbesc cu nimeni despre problem
413) Mana
(Copil de-odinioara), copil, schimburile si semnele de afectiune si recunoastere se fac prin atingere si prin intermediul mainii. Ea este deci un vector de transmisie si de comunicare. Ea serveste actiunea de a da si a pri
414) Neomanagerul
(Copil de-odinioara), copil, si care au avut o luna intreaga in acest tip de concediu, se initializeaza pontajul pe luna urmatoare cu toate zilele lucratoare completate ca zile concediu maternitate/ingrijire copil La ada
415) Sub Alexandru I
(Copil de-odinioara), copil "nu va fi indepartat de religia sa sub nici un pretext, nici constrans sa studieze ceea ce i-ar putea fi vatamator sa potrivnic". Evreii "care, gratie capacitatilor lor, vor atinge in universita
416) Urticarii
(Copil de-odinioara), copil. S-ar puAZtea sa fie nevoie de antibiotice daca exista colectii purulente sau cruste auAZrii tipice pentru impetigo. Si alte boli de piele pot fi confundate cu dermati-ta de contact, precum psor
417) Vitamina B6 piridoxina
(Copil de-odinioara), copilul dumneavoastra poate suferi de insuficienta de vitamina B6 daca dumneavoastra utilizati o cantitate mai mica de 2 g de vitamina pe zi. Aceasta insuficienta se explica prin faptul ca laptele dum
418) Aplicatia LP MED
(Copil de-odinioara), copil: numar fisa, cnp, nume si prenume, sex (M=masculin, F=feminin), domiciliu (U=urban, R=rulral), data nasterii, greutatea la nastere, taia la nastere, varsta gestationala, data intrarii in program
419) Este bine sa aflam ce ne rezerva viitorul?
(Copil de-odinioara), copil minunat, din cauza unei afirmatii distructive, ajunge la maturitate sa se simta un ratat, in loc sa-si urmeze drumul firesc spre reusita. Iata cum profetia s-a implinit, dar nu e nici o magie ai
420) Dermato-venerologie nursing - grile
(Copil de-odinioara), copil cu varsta sub 5 ani, bolnav de scabie? a. Unguentul cu sulf b. Benzoatul de benzil c. Sprayul scabicid Spregal d. Unguentul cu hexaclorciclohexan-lindan 12. Care di
421) Leonardo da Vinci - viata sa
(Copil de-odinioara), copil nelegitim (acesti copii din flori purtau numele popular de "bastard", fapt ce va influenta viata lui Leonardo), era impotriva legii sa mearga la o universitate.
422) Bill Gates Microsoft Windows
(Copil de-odinioara), copil in familia sa, dar a fost cunoscut sub numele de William Gates III sau "Trey", pentru ca tatal sau a avut sufixul II, inca de la inceputul vietii, parintii lui Gates au avut o cariera in minte p
423) Relaxarea cand vrei sa te lasi de fumat
(Copil de-odinioara), copil, daca trebuia sa discut cu mama o problema spinoasa, asteptam pana aprindea o tigara, pentru ca devenea mai relaxata. >> De ce nu putea sa discute cu ea cand nu fuma? De ce sunt fumatorii atat d
424) Brush - lumea ca o paleta de culori
(Copil de-odinioara), copil din clasele primare de a explora la orele de desen o gama uriasa de culori, texturi, modele si miscari. La aceste varste copii abia invata sa scrie, sa deseneze, dar cel mai important ni se pare
425) Nursing comunitar - grile
(Copil de-odinioara), copil este adecvat varstei, pentru a asigura o crestere si o dezvoltare buna astfel : a)la prematuri 120kcal/kg.c/zi b)l
426) Dl Goe de Ion Luca Caragiale - comentariu
(Copil de-odinioara), copilul ii raspunde obraznic, refuzand cu incapatanare sa ia in seama sfatul primit. Este parca jignit de modul in care i se adresase ("mititelule") si de gestui ocrotitor de a-l trage puti
427) Michelangelo Buonarroti
(Copil de-odinioara), copil care dormea linistit,asa cum le facea de altfel pe toate.Desi era cu doi ani mai mic decat Michelangelo,el era seful celor cinci baieti. Lionardo,cu un an si jumatate mai mare decat Michelang
428) Tutankamon
(Copil de-odinioara), copil. A murit o decada mai tarziu, la varsta de 18, de aceea el nu a fost foarte cunoscut in istoria regilor egipteni. In secolul al XIII-lea i.Hr, Tutankamon si ceilalti regi din Amarna au fost
429) Moara cu noroc
(Copil de-odinioara), copil uimit la calaretul ce statea ca un stalp de piatra inaintea ei.") iar lui Ghita oaspetele ii cere sa il informeze despre ce se intampla la Moara. IV. In urma vizitei lui Lica, Ghita isi cump
430) Moara cu noroc - de Ioan Slavici - analizarea romanului pe capitole
(Copil de-odinioara), copil uimit la calaretul ce statea ca un stalp de piatra inaintea ei.") iar lui Ghita oaspetele ii cere sa il informeze despre ce se intampla la Moara. IV. In urma vizitei lui Lica, Ghita isi cump
431) Rezolvari bac romana oral
(Copil de-odinioara), copil, prunc, zestre), cu locuinta (vatra, catun), cu indeletnicirile agricole, pastoresti, viticole si piscicole (mazare, tarina; baci, manz, strunga, tarc, urda, zara; butuc, curpen, strugure; balta
432) Enigma Otiliei rezumat
(Copil de-odinioara), copil, trimitandu-l mai mult prin internate. Dupa un timp, Otilia isi aduce aminte de Felix si ii aduce doua prajituri (considerand ca ii este foame) si il trimite sa doarma chiar in camera ei, unde F
433) Proiect de lectie
(Copil de-odinioara), copil, a avut probleme de fertilitate sau a suferit unul sau mai multe avorturi spontane in sarcinile anterioare. Nasterea prematura sau "nasterea inainte de termen" poate surveni spontan sau printr-o
434) Caracterizarea lui Ion
(Copil de-odinioara), copil ... de pe atunci pamintul i-a fost mai drag ca o mama". Constrins de realitate, tenace, hotarit, cu o vointa nasealnica, temperament stapinit de instincte primare, perseverent in atingerea s
435) Coruptia in Republica Moldova
(Copil de-odinioara), copil. Suspectatul a estorcat $700 pentru a perfecta actele pentru un nou-nascut abandonat unei femei, care dorea sa infieze un copil. Dupa primirea sumei respective medicul a eliberat acte, care c
436) Viziunea lui Garabet Ibraileanu asupra femeilor
(Copil de-odinioara), copil" 2. Zi speciala O iesire in aer liber ar fi o solutie buna. Parcul sau o casuta la tara poate oferi nenumarate posibilitati de petrecere a unei zile de neuitat. Cum femeia-copil adora surpr
437) Agresivitatea copiilor din ziua de azi
(Copil de-odinioara), copilul sa se elibereze de ea. Si de ce sa nu vorbim si despre vinovatie? Pe care copilul o traieste puternic dupa manifestarile sale violente si efectele lor. Cum sa deculpabilizezi propriul copil sa
438) Familia
(Copil de-odinioara), copil (de exemplu, parintii, copiii si bunicii acestora alcatuiesc o familie extinsa). Familia nucleara conjugala se creeaza prin casatorie. Casatoria este o modalitate - acceptata social - prin car
439) Cei care folosesc limbajul pozitiv ii apreciaza pe cei care merita
(Copil de-odinioara), copilului este un eveniment izolat, datorat unor factori externi si cu siguranta nu un lucru care va continua. Care parinte preAZsupuneti ca va avea un copil mai fericit si mai realizat?
440) Anii de liceu
(Copil de-odinioara), copilarie.Odata trecuti prin liceu, si ajunsi pe bancile facultatilor ne v-om mai dori macar o zi la liceul unde odinioara timpul ni se parea dusmanul nostru, deoarece se scurgea intr-un ritm lent,far
441) Lucian Blaga 1895-1961
(Copil de-odinioara), copil, "si cel din urma", al preotului Izidor Blaga si al Anei Moga. 1902 - La 1 septembrie, Lucian Blaga este inscris in clasa I primara, la Scoala Germana din Sebes. 1906 - Absolva clasele prima
442) Alexandru Lapusneanu
(Copil de-odinioara), copil, care nu cunoaste inca pre oameni, nu stie ce este imbunarea si minciuna; lui i se par ca toate paserile ce zboara se maninca. Dar tu, Motoace? invechit in zile rele, deprins a te ciocoi la toti
443) Toate panzele sus - volumul I
(Copil de-odinioara), copil ca nu a trait mai mult de o zi. Pe la saptesprezece ani, a luat vaporul Arhiducele Abrecht catre Franta, pentru a merge la studii. Ajuns la destinatie, s-a inscris
444) Scrisoarea copilului catre parintii lui
(Copil de-odinioara), copil ,lasa-ma sa-mi traiesc copilaria si sa ma bucur de ea.Nu imi incarca programul cu tot felul de lucruri care nu sunt pentru varsta mea.Acum lasa-ma doar sa ma joc. Sufletul meu este foarte
445) Wolfgang Amadeus Mozart - 27 ianuarie 1756
(Copil de-odinioara), Copilarie Inca de mic copil, Wolfgang da dovada geniului sau muzical. La varsta de 5 ani, inainte d
446) Despre osteoporoza
(Copil de-odinioara), copil, la 20-30 de ani, de asemenea este uneori generata de medicatia cu steroizi la orice varsta. Un risc oarecare nu poate fi evitat la o varsta mai inaintata, dar perspectiva nu este total lipsita
447) Autism
(Copil de-odinioara), copilului la Scoala Speciala Aurora au fost cele legate de nivelul rezultatelor scolare obisnuite la invatatura in scoala de masa si a diagnosticului de intarziere mintala usoara.Copilul C.D. nu a fac
448) Licenta - Avort
(Copil de-odinioara), copilas in adevaratul sens al cuvantului..si era asa frumos..cel mai frumos copil pe care l-am vazut in viata mea..avea si par pe cap..si cel mai tare mi s-a rupt sufletul cand am observat ca statea i
449) Raportul ereditate-mediu in conditionarea dezvoltarii psihice
(Copil de-odinioara), copil, a noi seturi de procese, insusiri si dimensiuni psihice - si de restructurare continua a lor - miscare ce: a) se sprijina pe terenul ereditatii; b) isi extrage continuturile din datele furnizat
450) Psihicul provizoriu
(Copil de-odinioara), copil prescolar mic prezinta unele defecte de vorbire (dislalie simpla sau polimorfa) fenomenul ca atare se poate incadra ca logopatie de dezvoltare ce se poate ameliora, integral chiar, fara interv
451) Alimentatia mixta a nou nascutului
(Copil de-odinioara), copil si cei care-l inconjoara. In acest timp fiti alaturi de copil cit mai mult: imbratisati-l, luati-l in brate, deoarece contactul fizic actioneaza pozitiv
452) Adolf Hitler2
(Copil de-odinioara), copil al lui Alois Schickelgruber si al Klarei Hitler. Tatal sau a fost un functionar de vama. A fost crescut cu multa dragoste si afectiune de mama lui. La varsta de trei ani, familia lui s-a mutat i
453) Ion rezumat
(Copil de-odinioara), copil.In al doilea capitol,numit "Zvarcolirea",se incepe cu momentul in care Ion se scoala,si era plin de sange,caci adormise imbracat cu hainele de sarbatoare cu care fusese imbracat cu o seara inain
454) Boala celiaca
(Copil de-odinioara), copil al bolii. Ei persista peste 20 ani. Nu sunt specifici CD, apar si in alte boli intestinale, glomerulo-nefrita mezangiala cu IgA, artrita reumatoida, sarcoidoza. In serul pacientilor celiaci s
455) Fisa biobibliografica - Mihai Eminescu
(Copil de-odinioara), copil al sotilor Eminovici. La numai 2 ani diferenta pe data de 2 februarie se va nasste al doilea fiu Niculae(Nicu ). Intre anii 1844-1848 se vor mai naste inca patru copii:George(Iorgu), Ruxandra,
456) Moara cu noroc de Ioan Slavici rezumat
(Copil de-odinioara), copil, abandonand cadavrele in padure. Desi prin primirea mai multor bani marcati Ghita are dovezi care-l incrimineaza pe Lica, el nu spune adevarul cand este chemat in fata judecatorului si sa
457) Moara cu noroc - Ioan Slavici
(Copil de-odinioara), copil uimit la calaretul ce statea ca un stalp de piatra inaintea ei". Spre deosebire de Ghita, om pasnic, Lica este un barbat cu o tinuta demonica. Atunci cand mama Anei intreaba din simpla curiozita
458) Mama
(Copil de-odinioara), copil plange, un ram se indoaie, o pasare invata sa zboare sau unde un vant mai ridica o cruce, unde un cantec mai alina o rana... MAMA ESTE FRUMOASA! Pentru ca frumusetea ei vine din stralucirea
459) Wishlist carti
(Copil de-odinioara), copil, nu exista nici un personaj rus pe care l-as fi putut imita. Eram fie d'Artagnan, fie Sherlock Holmes, fie alt blestemat de strain. Cand ai unsprezece sau doisprezece ani, nu poti pretinde ca es
460) Moara cu noroc de Ioan Slavici 2
(Copil de-odinioara), copil, abandonand cadavrele in padure. Desi prin primirea mai multor bani marcati Ghita are dovezi care-l incrimineaza pe Lica, el nu spune adevarul cand este chemat in fata judecatorului si samadaul
461) Moara cu noroc de Ioan Slavici
(Copil de-odinioara), copil uimit la calaretul ce statea ca un stalp de piatra inaintea ei.") iar lui Ghita oaspetele ii cere sa il informeze despre ce se intampla la Moara. IV. In urma vizitei lui Lica, Ghita isi cump
462) Mara de Ioan Slavici
(Copil de-odinioara), copil, Mara si parintii lui Hubar Natl se impaca fiind foarte mandri de nora lor.
463) Fisa de prezentare a creditului anticipat
(Copil de-odinioara), copil, 145 a,Z-pt. pers. sub 35 de ani cu 2 copii, 150 a,Z-pt. pers. sub 35 de ani cu 3 copii si mai multi).
464) Fisa de prezentare a creditului intermediar
(Copil de-odinioara), copil, 145 a,Z-pt. pers. sub 35 de ani cu 2 copii, 150 a,Z-pt. pers. sub 35 de ani cu 3 copii si mai multi).
465) Albert Einstein 1879 - 1955
(Copil de-odinioara), copilului, mai ales in ceea ce priveste stiintele exacte. Unchiul sau i-a relevat lui Einstein latura pasionanta a matematicii: "Este o stiinta amuzanta. Cand alergam dupa un animal si nu putem sa-l p
466) Fisa de prezentare a creditului locativ
(Copil de-odinioara), copil, 145 a,Z-pt. pers. sub 35 de ani cu 2 copii, 150 a,Z-pt. pers. sub 35 de ani cu 3 copii si mai multi).
467) Aceasta e o scrisoare
(Copil de-odinioara), copilarii, am fost inconjurat de o dragoste cum rar ii e dat unui copil sa poata duce. Vedeam teatrul in care lucrau bunicii mei in fiecare zi...asta insemna ca eram acolo la repetitii, la spectacole,
468) Educatia
(Copil de-odinioara), copil un numar oarecare de stari fizice, intelectuale si morale, pe care le reclama de la el atit societatea politica in ansamblul ei, cat si mediul special caruia ii este cu deosebire destinat."(E. D
469) Ce iese din explicatiile unor parinti
(Copil de-odinioara), copil se cearta cu celalalt si mama lui are ghinion ca trebuie sa se certe cu mama celuilalt copil. 8.Somnul vine cand observa ca noi stam degeaba. 9.Experienta este un lucru facut si de care te mir
470) Dezvoltarea psihosociala in tinerete
(Copil de-odinioara), copilului ofera unul altuia sprijin emotional. Desigur ca aceasta depinde de atitudinea fata de copil, este dorit sau nu. Cu aparitia copilului cresc considerabil eforturile fizice si emotionale a
471) Catalizatorii
(Copil de-odinioara), copil de la ambii parinti, care au gena cistationin β sintaza. In cantitate mica radicalii liberi pot deveni semnalizatori celulari care informeaza celula de prezenta unor cantitati sporite d
472) Structura celulei
(Copil de-odinioara), copil care mosteneste o pereche de gene albastru - caprui va avea ochi caprui. Culoarea ochilor este determinata doar de o pereche de gene, dar caracteristici ca inalti-mea sunt controlate de mai mu
473) Citate celebre
(Copil de-odinioara), copil cu o luna mai devreme. ...o saptamana, intreaba un editor al unui ziar saptamanal. ...o ora, intreaba doi indragostiti care asteapta sa se intalneasca. ...un minut, intreaba pe cineva care to
474) Wolfgang Amadeus Mozart
(Copil de-odinioara), copiluilui minune Mozart a inceput intr-adevar devreme, la sapte ani, cand tatal sau l-a dus intr-un turneu European. Astefel i sa oferit sa asculte multe genuri de muzica si sa intalneasca cu multe p
475) Sida
(Copil de-odinioara), copil, folosirea comuna a seringilor cu o persoana infectata.Simptomele: uneori persoanele infectate cu HIV au simptome, alteori nu au. Simptomele infectiei cu HIV pot fi foarte asemanatoare cu a alto
476) Albert Einstein
(Copil de-odinioara), copilului, mai ales in ceea ce priveste stiintele exacte. Unchiul sau i-a relevat lui Einstein latura pasionanta a matematicii: "Este o stiinta amuzanta. Cand alergam dupa un animal si nu putem sa
477) Analiza de reclama
(Copil de-odinioara), copil zambitor, in doua ipostaze sensibil diferite. Intrucat imaginea publicitara trebuie sa isi faca structura cat mai preceptibila, cele doua poze sunt suficient de mari, acoperind mai mult de 2/3 d
478) Educatie si dezvoltare
(Copil de-odinioara), copil o fiinta total dependenta de membrii propriei specii. Structurile psihice depind in mod diferit de ereditate. Unele sunt mai dependente (temperamentul, aptitudinile, emotivitatea, patologia psih
479) Opere - Tudor Arghezi
(Copil de-odinioara), copil pana la matur. Poetul se coboara pana la dimensiunea ludica a vietii.
480) Tudor Arghezi - generalitati
(Copil de-odinioara), copil pna la matur. Poetul se coboar pna la dimensiunea ludic a vieii.Din toat aceast poezie (Cantec de adormit Miura, Versuri de sear, Buruieni, Marioare, Cartea cu jucrii, Copilreti, Prisaca ),
481) Vizita de IL Caragiale
(Copil de-odinioara), copilul. Ionel ar trebui s fie un copil manierat, bine crescut, pe cand `n realitate este total lipsit de educa]ie. Se subliniaz astfel contradic]ia dintre aparen] [i esen]. ~n acest fel dialogul devi
482) Noi - rezumat
(Copil de-odinioara), copil al suferintii ", nutrit de milenii de poporul asuprit, este visul eliberarii nationale si sociale de a carui jale "ne-au raposat/Si mosii si parintii" . Poezia este scrisa intr-un limbaj alu
483) Bacovia - cel mai important poet simbolist roman
(Copil de-odinioara), Copil, ca ei, te vezi / Si plangi ... si-i frig de toamna ... / Si-i pacla prin livezi. Dar in astfel de imagini ale tristetii provinciale, Bacovia isi face curand o atmosfera proprie, intemeiata n
484) Ciresarii
(Copil de-odinioara), Copilul isi ia cainele si pleaca imediat pe urma ciresarilor.Spre seara ciresarii ajung la gura pesterii cu bine,insa Tic s-a ratacit cu Tombi intr-o padure.Cu putin noroc Tic a fost gasit de Ursu.Sor
485) Ciresarii - Aripi de zapada
(Copil de-odinioara), copil si si-a pierdut echilibrul.Intr-o zi,Dan a fost prins si a fost tinut de catre niste copii deoarece a spus ca este un ciresar adevarat.Dupa cateva ore,Dan a fost salvat de catre Ursu.
486) Kuwait - tara a nisipurilor si soarelui, a petrolului si gazului
(Copil de-odinioara), copil. Dupa legenda, spiritul Sfantului Al-Khidr se opreste in aceste zile din drumul care duce la Meca si in mid miraculos femeile sterile pot avea copii. Se poate vizita, de asemenea, un muzeu, o
487) Ciresarii - Cavalerii florii de cires
(Copil de-odinioara), copilul apeleaza la paznicul scolii,mos Timofte.Acesta il convinge pe tatal lui Tic sa-l lase in expeditie.Tic se hotaraste sa le faca o surpriza prietenilor sai, ciresarii intal
488) Metoda Hannen
(Copil de-odinioara), copil. Astfel, procesul de invatare este unul continuu, dezvoltand simultan legatura dintre parinti si copii. Metoda Hanen isi doreste sa furnizeze persoanelor importante din viata unui copil toat
489) Vocabularul
(Copil de-odinioara), copil, precautie, oras, inginer, parc, soare, amnezie, cearta, calatorie. Cuvantul compus - unitate formata din doua sau mai multe cuvinte prin: cont
490) Imi place vacanta
(Copil de-odinioara), copil sa ajunga cineva! O zi si o noapte au discutat, dar inca nu au ajuns la o intelegere. Timpul a trecut in zbor. Pana la urma urmei cele doua doamne au ajuns
491) Benito Mussolini
(Copil de-odinioara), copil neastamparat care nu respecta regulile si era extrem de agresiv. La scoala era de nestapanit iar acasa era me
492) Particularitatile dezvoltarii aptitudinilor de a desena la copii
(Copil de-odinioara), copilului orientind atentia lui la partile obiectului ce urmeaza a fi reprezentat". In vorbirea curenta un profesor spune despre un copil ca prezinta aptitudini pentru un anumit domeniu ( m
493) Teatru - generalitati
(Copil de-odinioara), copil. Nu intamplator cineva spunea ca actorul e "un copil mare".
494) Impactul drogurilor asupra copiilor
(Copil de-odinioara), copil de 13-14 ani, alearga innebunit dupa o doza de heroina?; sau, cum o femeie insarcinata intrata in perioada de sevraj ii porunceste violent partenerului de viata sa-i prepare doza?; ce poate fi m
495) Managementul calitatii in turism
(Copil de-odinioara), copil. In primii ani de viata parintele poarta permanent grija si responsabilitatea, fiind modelul cel mai puternic. In perioada adolescentei, copilul trebuie sa simta libertatea si puterea pe care o
496) Adolescentii de azi
(Copil de-odinioara), copil am facut si eu multe boroboate de care parca mii rusine, dar amintidu-mi de aceasta yimbesc, ba chiar rid, rid in hohote. Sunt multumit ca am prieteni cu care foarte des ma certam, dar peste cit
497) Familia si dreptul familiei
(Copil de-odinioara), copilul, ingrijind de sanatatea si dezvoltarea lui fizica, de educarea, invatatura si pregatirea profesionala a acestuia, potrivit insusirilor lui, spre a l face folositor colectivitatii (art. 101 al.
498) Benito Mussolini - biografie
(Copil de-odinioara), copil neastamparat care nu respecta regulile si era extrem de agresiv. La scoala era de nestapanit iar acasa era me
499) Asigurarea
(Copil de-odinioara), copilul va dispune de o suma asigurata garantata la care se adauga beneficiul investitional. In plus, daca s-au platit primele la timp, se va primi si un bonus garantat in functie de durata contractul
500) De ce a scazut natalitatea in Romania
(Copil de-odinioara), copil. "Avem o scadere dramatica. Aici un singur comentariu se poate face: ca dragile noastre femei si dragii nostri barbati sa-si faca datoria fata de tara si popor, sa sporeasca natalitatea, fiindc
501) Menstruatia normala
(Copil de-odinioara), copil. Cele mai dese cauze ale sterilitatii sunt boli ale trompelor uterine rezultate in urma unor infectii netratate, varsta inaintata a femeii si unele anomalii hormonale. Uneori barbatii produc un
502) Comunicarea manageriala - continut, context, relatie
(Copil de-odinioara), copil mic intelege ca "miau - miau" este o pisica, chiar daca nu cunoaste cuvantul "pisica". Limbajul digital este simbolic si abstract. Un exemplu clasic este limbajul verbal, bazat pe cuvintele une
503) Vasta adulta - definire, periodizare si caracterizare
(Copil de-odinioara), copilul sau nou-nascut, posibil ca reactia noastra va fi diversa in dependenta de virsta cuplului 20 sau 50 ani. Noi diferit vom intelege motivatia perechei si deaceea ne putem comporta cu ei divers.
504) Raportul dintre invatare si dezvoltare la copiii cu dezabilitati
(Copil de-odinioara), copilului (matematica, zoologie etc.). Personalitatea matura este una echilibrata, cu responsabilitati. De aceea, invatarea scolara implica si aspecte psihologice cu "bataie lunga", pentru formare
505) Deficienta mintala
(Copil de-odinioara), copil normal se poate concentra ignorand sunetele parazite; cel cu deficienta mintala isi comuta imediat atentia asupra unui stimul nou). - Pragul diferential este mai mare decat la subiectii norma
506) Cererea si oferta de educatie economica in Romania
(Copil de-odinioara), copil, tanar sau adult. Una din cele mai eficace cai de normalizare a vietii individului, de schimbare a opticii si modului de percepere a realitatii si de eliminare a distorsiunilor produse in sis
507) Specificul formarii din perspectiva interculturala
(Copil de-odinioara), copil mulatru pe
508) Programare neurolingvistica
(Copil de-odinioara), copil de cinci ani si, de ce nu, cu o fata frumoasa (puteti sa continuati asa cat va place, imaginandu-va si alte situatii: intalnirea cu presedintele Statelor Unite, cu un star rock, cu un extrateres
509) Tulburarea hiperkinetica cu deficit de atentie
(Copil de-odinioara), copil urmeaza un pattern caracteristic . Astfel, la nou nascut, atentia este foarte redusa, la o luna poate fixa un stimul luminos sau poate reactiona in plan motor, la zgomote neasteptate, pentru c
510) Functii sociale - mutismul selectiv
(Copil de-odinioara), copil". . Autorii au considerat ca termenul de "selectiv" este mai corect fiind explicat de ipoteza etiologica a acestei boli precum ca trasaturile de temperament, anxietatea si timiditatea il fa
511) Tulburarile de alimentatie
(Copil de-odinioara), copil este inceputul relatiei mama-copil; este un proces fundamental si deosebit de important. Stabilirea unei relatii satisfacatoare, atat pentru mama cat
512) Ticurile
(Copil de-odinioara), copil sau pot fi controlate de acesta). Sunt accentuate in conditii de emotivitate crescuta. In copilarie sunt frecvente ticurile tranzitorii si formele usoare ale ticurilor, fara a avea o semnificat
513) Tulburari legate de stres
(Copil de-odinioara), copilului alaturi de frica si tristete. Aproape tot spectrul trairilor anxioase de la simptom (a sindrom se poate exprima in copilarie si adolescenta. Anx
514) Teorii despre joc
(Copil de-odinioara), copilului. 1. De pilda, ST. HALL punea la baza explicarii jocului legea dupa care ontogeneza repeta filogeneza, de unde reiese ca jocul ar fi o repetare a instinctelor si formelor de viata primitiv
515) Schizofrenia
(Copil de-odinioara), copilului de Tulburarile pervazive de dezvoltare . In ultimii ani a devenit uzuala terminologia Schizofrenie cu debut foarte precoce (SDFP), sub 13 ani si Schizofrenia precoce (SDP) cu debut inain
516) Tulburari somatoforme
(Copil de-odinioara), copilului, producand uneori tulburari psihice asociate. Conversia apare cand un conflict emotional este transformat intr-o dizabilitate /suferinta fizica, iar disociatia apare cand a existat in
517) Jocul - valente psihologice si pedagogice
(Copil de-odinioara), copil in stilul euristic de cunoastere. Acest adevar "candidat la umanitate" (H. Pieron) asista la rapide schimbari sociale si informationale, trebuie sa "joace" cu eficacitate rolul si statusul sau s
518) Dezvoltarea personalitatii prin joc
(Copil de-odinioara), copil nu materialul, nu rezultatul actiunii au importanta, ci doar antrenarea functiei. Jocul este plin de varietate si imprevizibi
519) Educatia rational emotiv comportamentala
(Copil de-odinioara), copil avea posibilitatea de a se exprima liber in legatura cu problemele personale. Eforturile depuse pentru prevenirea problemelor emotionale si comportamentale nu exclud prezenta problemelor in v
520) Evolutia jocului in ontogeneza
(Copil de-odinioara), copil impinge la o parte pe altul care ii smulge jucaria din mana si apoi rade triumfator; celalalt sta linistit, supus nu indrazneste sa se apere. Sau, dimpotriva, se impotriveste, se arunca asupra r
521) Teologie morala
(Copil de-odinioara), copil demonizat, care i-a cerut sa-i vindece fiul: "De poti crede, toate, sunt cu putinta celui ce crede" (Mc. 9, 23), asa l-a indemnat pe Iair, mai marele sinagogii din Capernaum: "Nu te teme, crede
522) Evaluarea expunerilor la risc ale resurselor umane
(Copil de-odinioara), copil de 5 ani nu poate fi considerata "prematura", cel putin nu in sensul economic al cuvantului). Poate fi vorba aici de obligatia de educa si intretine copii minori sau de a rambursa un credit.
523) Conditiile de forma ale contractului de donatie
(Copil de-odinioara), copil in vederea incheierii casatoriei, nu poate fi facuta decat prin inscris autentic. Pentru ca donatia nula pentru vicii de forma sa produca efecte juridice ea trebuie sa fie refacuta in int
524) Semiologia afectiunilor ortopedico-traumatice
(Copil de-odinioara), copil o fractura poate fi incompleta ("in lemn verde"). Profesiunea: si conditiile concrete de munca si viata trebuie cunoscute pentru a aprecia directia principala de orientare a metodologiei recupe
525) Semiologia deficientelor fizice
(Copil de-odinioara), copilariei, datorita carentelor vitaminice, rezulta semne de rahitism: deficiente de membre inferioare: genu recurvatum sau modificari ale tibiei. Datorita igienei defectuoase pot rezulta deficiente a
526) Terapia psihanalitica dinamica
(Copil de-odinioara), copilul este intr-o relatie de dependenta absoluta fata de mama, care devine obiect al libidoului. K Abraham (1924) sustine ca persoanele carora le-au fost satisfacute nevoile orale vor dezvolta un
527) Terapiile de orientare comportamentala
(Copil de-odinioara), copil de 11 luni, care a fost condisionat sa dezvolte o reactie de frica fata de un sobolan alb, prin asocierea prezentarii animalului cu un zgomot foarte puternic. Traptat teama s-a generalizat si pe
528) Zori de zi - rezumat
(Copil de-odinioara), copil i-ar pune viata in pericol, o face pe Bella sa se imprieteneasca si sa caute un sprijin in Rosalie pentru a pastra copilul. Din vi
529) Factori implicati in evaluarea functionarii vizuale
(Copil de-odinioara), copil si deficienta, evaluarea copiilor cu vedere slaba este dificila si din punct de vedere al probelor sau instrumentelor diagnostice folosite in evaluare, cel putin din urmatoarele motive: - Situ
530) Influenta factorilor socioculturali asupra perceptiei, memoriei si gandirii
(Copil de-odinioara), copil si mama ar fi o grava injurie. b) In al doilea rand s-a convenit ca fratii nu seamana intre ei. Aceasta actioneaza ca o dogma: chiar daca fiecare seamana cu tatal lor, fiecare va nega ca exis
531) Copilaria in viata marilor scriitori
(Copil de-odinioara), copilariei. Acesta ne este prezentata pe scurt prin micul univers al ei al copilariei, cu toti cei care faceau parte din ea cand toate erau frumoase si toti erau sanatosi , cand la oricare copil viata
532) Dezvoltarea copilului in perioada anteprenoriala
(Copil de-odinioara), copil il intereseaza cartile cu ilustratii. El are preferinte pentru ilustratiile clare si simple, cu putine detalii si expresive. Obiectele indepartate, precum si cele mici le percepe mai greu, ceea
533) Frederic Chopin
(Copil de-odinioara), copilaria fericita. Frederic a fost un copil minune. Desena caricaturi, scria poezii - si fara o pregatire formala - canta la 4 maini la pian cu sora sa Ludwika. La varsta de 6 ani a luat primele
534) Bratul artificial
(Copil de-odinioara), copil datorita periostului gros apare o fractura a corticalei numai de partea convexa a osului, cele doua fragmente fracturate ramanand in continuitate (mentinute de periost) realizand fractura 'in le
535) Stresul - cauze, tipuri, tratament
(Copil de-odinioara), copil mic in casa pot afecta capabilitatea unei persoane de a se apara de boli. Sociologii au realizat o lista de evenimente de viata si au dat pentru fiecare o valoare care sa indice gradul de stres.
536) Ghengis Han - primul imparat mongol
(Copil de-odinioara), copil fiind, urmand tatalui sau, care fusese ucis de tatari, devine conducator al tribului sau. Refuzand a fi condus de catre un copil clanul sau il abandoneaza. Isi petrece urmatorii ani cu familia s
537) Mesopotamia - tara dintre fluvii
(Copil de-odinioara), copil devenea libera(C.H., 146).O casatorie incheiata fara un act scris nu era considerata valabila(C.H., 128).Cand sotia nu era in stare sa conduca un menaj, sotul o putea repudia sau obliga sa raman
538) Arta ceaiului
(Copil de-odinioara), copil. .De la cinci ani baiatul a inceput sa invete sireclicurile comertului, petrecind cea mai mare parte a timpului in mica bacanie care apartinea familiei .
539) Conflictul si securitatea umana
(Copil de-odinioara), copil din Kenya poate fi adoptat ,, financiar " de un om de afaceri austriac, thailandez sau brazilian pentru a ajunge viu, decent viu, la maturitate. Ca niciodata pana acum, conflictu
540) Mediastinul
(Copil de-odinioara), copil si C7 la batrani. Inferior la nivelul vertebrei T4-T5 unde se bifurca in cele doua bronhii principale, dreapta si stanga.Raporturi: Anterior este acoperita de piele, de muschii sternotiroidieni
541) Drepturile detinutilor minori
(Copil de-odinioara), Copilului) care prevede ca : "Statele parti se angajeaza sa respeste drepturile care sunt enuntate in prezenta conventie si sa le garanteze tuturor copiilor care tin de jurisdictia lor, fara nici o
542) Cel mai important poet simbolist roman - George Bacovia
(Copil de-odinioara), Copil, ca ei, te vezi / Si plangi ... si-i frig de toamna ... / Si-i pacla prin livezi. Dar in astfel de imagini ale tristetii provinciale, Bacovia isi face curand o atmosfera proprie, intemeiata
543) Dramaturgia - epoca scriitorilor Vasile Alecsandri, Ion Luca Caragiale
(Copil de-odinioara), copil o educatie ingrijita , in spiritul ideilor iluministe .Dupa catva ani petrecuti in pensionul uniu profesor francez a fost trimis la Paris , unde a ramas intre 1834-1839.Din acesti ani dateaza pr
544) Basmul Aleodor Imparat
(Copil de-odinioara), copil", inceputul ilustrand motivul imparatului fara urmasi. Tocmai cand isi pierduse nadejdea, a fost binecuvantat cu un baiat sanatos si frumos si, de bucurie, imparatul a tinut petrecerile "trei zi
545) Satul - un univers al valorilor supreme
(Copil de-odinioara), copil, de om imi sunt nespus de dragi. Conceptia estetica asa cum ne-o transpune creatia artistica prin coordonatele sale, cum sunt nemuritoarele opere "Miorita", "Manastirea Argesului", "Doina"
546) Pe urmele lui George Bacovia
(Copil de-odinioara), copil al lui Dimitrie Vasiliu si al Zoitei Langa. Locul in care s-a nasccut si a copilarit, si-a pus amprenta asupra personalitatii si operei poetului. In 1927, Bacovia ii marturisea lui I. Valerian:
547) Subtantivul
(Copil de-odinioara), copil, profesor) si alta pentru feminin (copila, profesoara) Motiunea- procesul cu ajutorul caruia se formeaza substantivele feminine din cele masculine si/sau invers (elev/eleva, rata/ratoi etc.). C
548) Pergamentul diafan - Ultimele povestiri
(Copil de-odinioara), copil,hot,cersetor, nobil, astrolog,magnat,camatar, taran si negutator de smaragde in acelasi timp."
549) Taj Mahal
(Copil de-odinioara), copil, acest lucru cauzandu-i o durere profunda. Suferinta pierderii sotiei l-a facut sa-i albeasca parul complet in cateva luni. La moartea sa, Mumtaz il roaga pe imparat sa-i construiasca un mor
550) Ecaterina cea Mare
(Copil de-odinioara), copilul lui Serghei Saltikov -un sambelan chipes. Dupa nastere, ramane singura, Serghei este indepartat printr-o misiune in Suedia, nu i se permite sa-si vada copilul, care e dus in apartamentele
551) Ioana D'arc
(Copil de-odinioara), copil, rege al Angliei si Frantei deopotriva. Carol al VII-lea insa nu intentiona sa-si cedeze regatul si se declarase mostenitorul tronului, dar nu putea sa devina rege decat dupa ceremonia tradition
552) Atmosfera in pericol
(Copil de-odinioara), copil din sapte sufera de astm in Marea Britanie din cauza poluarii, care agraveaza simpotomele. Ploile acide Gazele se amesteca cu umezeala din aer si precipitaiile devin acide, fac`ndu-le asemanato
553) Drepturile copiilor
(Copil de-odinioara), copilului sunt lucruri de bun-simt si orice parinte ar trebui sa se preocupe de respectarea acestor drepturi, nu intotdeauna se in
554) Dreptul copilului de a participa la o viata culturala si artistica
(Copil de-odinioara), copilului, printre care urmatoarele: dreptul la viata, dreptul de a avea un nume si o familie, dreptul de a fi protejat impotriva violentei fizice si a tratamentelor inumane, impotriva
555) Cauze generale ale delincventei juvenile
(Copil de-odinioara), copil sau adolescent. Fenomenul este etichetat sub diverse denumiri: -copii cu tulburari de comportament (termen medical); -tineri inadaptati (termen sociologic); -"copii - problema" (term
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

E-referate.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat termenii si conditiile de utilizare pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles