Vladimir Ilici Lenin

2x puncte

categorie: Istorie

nota: 9.64

nivel: Liceu

Vladimir Ilici Lenin (rusă: Влади́мир ́Ильич Ле́нин), numele de familie originar: Ulianov (Улья́нов) (22 aprilie (10 aprilie (stil vechi)) 1870 – 21 ianuarie 1924), a fost un revoluționar rus care a condus partidul bolșevic,[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Vladimir Ilici Lenin

Vladimir Ilici Lenin (rusă: Влади́мир ́Ильич Ле́нин), numele de familie originar: Ulianov (Улья́нов) (22 aprilie (10 aprilie (stil vechi)) 1870 – 21 ianuarie 1924), a fost un revoluționar rus care a condus partidul bolșevic, primul Premier al Uniunii Sovietice și fondatorul ideologiei cunoscute sub numele de leninism.

...

Acest fond era alimentat din cotizațiile membrilor de partid [2], din donații particulare, (precum cele ale lui Maxim Gorki [3] sau cea cunoscută ca Afacerea Schmidt), dar mai ales din exproprieri revoluționare, în fapt, delapidări sau atacuri banditești asupra birourilor de poștă, a caselor de bilete din gări și asupra băncilor. Cea mai cunoscuta expropriere a fost atacul asupra a două camioane cu bani, la 26 iunie 1907 în Piața Erevan din Tiflis, când au fost furate 340.000 de ruble de către o echipă condusă de Stalin.

Controlul asupra acestui fond special, la care Lenin n-a renunțat nici în timpul exilului și nici după victoria revoluției bolșevice, a fost unul dintre merele discordiei care a împiedicat încercările timide de reunificare a bolșevicilor și menșevicilor.

Șeful statului sovietic

La 8 noiembrie 1918 Lenin a fost ales Președinte al Consiliului Comisarilor Poporului de către Congresul Sovietului Rus. În fața amenințării invaziei germane, Lenin a fost de părere că Rusia trebuie să semneze imediat un tratat de pace. Alți lideri veterani bolșevici precum Buharin apărau ideea continuării războiului cu scopul de a stârni revoluția în Germania. Troțki, care a condus negocierile, era pentru o poziție de mijloc, fiind de acord cu un tratat de pace care să stipuleze condiția nici unui câștig teritorial pentru vreo parte din conflict.

După ce negocierile au eșuat, Germania a lansat o invazie care a avut ca rezultat pierdera unei importante părți din teritoriile vestice ale Rusiei. Ca un rezultat al acestei situații, Lenin a câștigat sprijinul majorității liderilor bolșevici și Rusia a semnat în cele din urmă în condiții dezavantajoase Tratatul de la Brest-Litovsk (martie 1919).

Acceptând că sovietele sunt singurele forme legitime de guvernare muncitorească, Lenin a întrerupt activitatea Adunării Constituante Ruse. Aici, bolșevicii pierduseră la vot, câștigătorul alegerilor fiind Partidul Socialist Revoluționar. Mai târziu, aceștia din urmă s-au divizat în două fracțiuni, una de stânga, pro-soviete, și alta de dreapta, anti-soviete.

Bolșevicii aveau majoritatea în Congresul Sovietelor și au format o coaliție guvernamentală cu socialiștii revoluționari de stânga. În cele din urmă coaliția lor însă s-a prăbușit, după ce socialiștii-revoluționari s-au opus tratatului de pace de la Brest-Litovsk, ei încercând chiar, prin alianțe cu alte partide, să răstoarne guvernul sovietelor. Situația a degenerat, iar partidele non-bolșevice (și chiar unele grupuri socialiste) au încercat în mod activ să răstoarne guvernul sovietelor. Lenin a reacționat încercând să le oprească activitățile.

La 30 august 1918, Fania Kaplan, membră a Partidului Socialist Revoluționar, s-a apropiat de Lenin după ce acesta luase cuvântul la un miting și se îndrepta către mașina sa. Ea l-a strigat pe Lenin și, când acesta s-a întors să-i răspundă, a tras trei focuri de revolver asupra lui, dintre care două l-au nimerit pe liderul bolșevic în umăr și în ureche.

Lenin a fost dus în apartamentul său privat din Kremlin, el refuzând să riște sa meargă la spital, deoarece credea că și acolo este așteptat de alți asasini. Au fost convocați doctorii, dar ei au decis că era prea riscant să extragă gloanțele. În cele din urmă Lenin și-a revenit, dar sănătatea sa s-a deteriorat incontinuu începând din acel moment, și se crede că incidentul a contribuit la atacurile cerebrale de mai târziu.

În martie 1919, Lenin și veteranii bolșevici s-au întâlnit cu revoluționarii socialiști din întreaga lume și au format Internaționala Comunistă. Membrii Internaționalei Comuniste, inclusiv Lenin și bolșevicii, s-au deprins din mai larga mișcare socialistă. Din acel moment ei au fost cunoscuți cu numele de comuniști. În Rusia, Partidul Bolșevic a fost redenumit "Partidul Comunist Rus (Bolșevicii)", care a devenit mai apoi Partidul Comunist al Uniunii Sovietice.

În tot acest timp, în toată Rusia se desfășura cu furie un război civil. Un mare număr de forțe politice și sprijinitorii acestora au luat armele în mâini pentru a sprijini, respectiv pentru a răsturna guvernul. Deși în războiul civil au fost implicate mai multe fracțiuni, cele mai importante două forțe au fost Armata Roșie (comuniștii) și Armata Albă (monarhiștii). Puterile străine, precum Franța, Marea Britanie, Statele Unite și Japonia au intervenit deasemenea în război (de partea albilor). În cele din urmă, Armata Roșie a ieșit învingătoare, zdrobind forțele Albilor și ale aliații acestora în 1920 (deși elemente mai puțin importante ale monarhiștilor au mai rămas active câțiva ani).

În ultimele luni ale anului 1919, succesele din războiul civil l-au convins pe Lenin că era timpul să exporte revoluția în vestul Europei, dacă era necesar chiar prin forță. Proaspătul stat independent polonez, A doua Republică Poloneză, era sub influența puternică a omului de stat Józef Piłsudski, care visa la o federație ("Federația Miêdzymorze") care ar fi putut cuprinde Polonia, Lituania, Ucraina de vest (cu centrul la Kiev) și alte țări din Europa Centrală și din Europa de Răsărit apărute după prăbușirea imperiilor la sfârșitul primului război mondial.

Scopul acestei federații ar fi fost acela de a apăra membrii săi de orice amenințare imperialistă atât dinspre Rusia cât și dinspre Germania. Când Polonia a început să-și reocupe teritoriile estice anexate de Rusia în timpul împărțirilor Poloniei de la sârșitul secolului al XVIII-lea și au izbucnit luptele cu bolșevicii pentru controlul Ucrainei și a provinciilor adiacente, având revoluția din Germania în plină desfășurare, Lenin a apreciat că era timpul și locul perfect "să testeze Europa cu baionetele Armatei Roșii".

Războiul Polono-Rus a început în 1919. Lenin a văzut Polonia ca pe un pod pe care Armata Roșie trebuia să-l traverseze pentru a face legătura dintre Revoluția Rusă și sprijinitorii comuniști din Revoluția Germană, pentru a acorda ajutor altor mișcări comuniste din Europa Occidentală. Aceste planuri au fost însă abandonate după înfrângera din bătălia de la Varșovia și pacea cu Polonia a fost semnată pe 18 martie 1921 la Riga.

Anii lungi de război și-au pus pecetea pe Rusia și într-un final, cea mai mare parte a țării era în ruine. În martie 1921, Lenin a înlocuit politica comunismului de război, (care fusese folosită pe perioada războiului civil), cu aceea a Noii Politici Economice (NPE), în încercarea de a reconstrui industria și in mod special agricultura. Dar în aceeași lună s-a petrecut și înăbușirea răscoalei marinarilor din Kronstadt.

Moartea prematură

Sănătatea lui Lenin era deja deteriorată în mod serios în urma eforturilor făcute în revoluție și în război. Încercarea de asasinat a mai adăugat o problemă la multele probleme de sănătate pe care le-a avut. În mai 1922, Lenin a avut primul atac cerebral. El a rămas parțial paralizat (pe partea dreaptă) și rolul său în guvern a început să se micșoreze. După al doilea atac din decembrie, el și-a dat demisia din funcțiile politice. În martie 1923 el a suferit al treilea atac și a rămas țintuit la pat și incapabil să mai vorbească.

Lenin a murit pe 21 ianuarie 1924. La scurtă vreme după moartea sa au început să circule zvonuri despre faptul că ar fi suferit de sifilis. Cauza oficială a morții lui Lenin a fost arteroscleroza cerebrală sau al patrulea atac cerebral, dar din cei 27 de medici care l-au tratat numai 8 au fost de acord cu concluziile raportului de autopsie. De aceea s-au făcut mai multe supoziții privind cauzele morții lui Lenin. De exemplu, diagnosticul postum pus de doi psihiatri și un neurolog încearcă să demonstreze că Lenin a murit de sifilis.

Documente declasificate după căderea Uniunii Sovietice, alături de memoriile medicilor lui Lenin, sugerează că liderul bolșevic a fost tratat de sifilis încă din 1895. Documentele sugerează, de asemenea, că anatomo-patologului Alexi Abrikosov, care era însărcinat cu autopsia, i s-a ordonat să demonstreze că Lenin nu a murit de sifilis.

Abrikosov nu a menționat această boală în raportul de autopsie dar, distrugerile vaselor de sânge, paralizia și alte incapacități pe care le-a citat sunt tipice pentru această sifilis. La un al doilea raport de autopsie nici un organ, arteră importantă sau zone ale creierului care sunt în mod obișnuit afectate de sifilis nu au fost menționate.

În 1923, doctorii lui Lenin l-au tratat pe acesta cu salvarsan, singurul medicament care la acea vreme era folosit în mod special pentru tratarea sifilisului, dar și cu iodură de potasiu care era de asemenea folosită în mod obișnuit la tratarea acestei boli.

Orașul Petrograd a fost redenumit Leningrad în onoarea sa și acesta i-a rămas numele până la prăbușirea Uniunii Sovietice din 1991, când și-a recăpătat numele original, Sankt Peterburg.

După primul său atac cerebral, Lenin a publicat un numar de scrieri prin care da indicații viitoare pentru guvern. Cea mai importantă dintre acestea este Testamentul lui Lenin, unde printre alte lucruri, critică și lideri ai partidului precum Lev Troțki sau Stalin. Depre Stalin, care era secretar general al partidului încă din 1922, Lenin spunea că "în mâinile sale este concentrată o putere nelimitată" și sugera ca "tovarășii să se gândească la o cale de a-l îndepărta pe Stalin din funcție ". Aceste critici dure ale vieții interne a partidului nu au fost niciodată aduse la cunoștința publicului larg.

La începutul secolului al XX-lea, mișcarea rusă a cosmismului, (teoria evoluției cosmice), era foarte populară și a fost făcută o încercare de conservare a trupului lui Lenin prin criogenie pentru a permite reînvierea lui în viitor. S-a procurat echipamentul necesar din import, dar din mai multe motive, acest plan nu a fost dus la bun sfârșit. În loc de criogenare, trupul său a fost îmbălsămat și a fost expus pentru vizitare în Mausoleul din Moscova.

Deși Lenin și-a exprimat cu puțin timp înaintea morții dorința ca să nu fie create memoriale pentru el, diferiți politicieni au văzut o cale de a-și imbunătăți propria poziție în partid prin legarea numelui de acela al liderului bolșevic. Figura primului conducător al statului sovietic a fost ridicată la un statut aproape mitic, iar staui, monumente și memoriale au apărut în onoarea sa de-a lungul și de-a latul țării.
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Istorie

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

E-referate.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat termenii si conditiile de utilizare pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles