Victima si victimologia - psihologie judiciara

5x puncte

categorie: Drept

nota: 9.44

nivel: Facultate

Metoda tipologică. Această metodă stabilește o mulțime de trăsături constante existente permanent în cadrul fenomenului agreso-victimal, analizând diferențierea calitativă și cantitativă a acestora și eliminând trăsăturile neesențiale.

Metoda stabilește prototipuri de victimă în funcție de diferite criterii: mediul socio-cultural, tipologia valorilor afectate (fizic, material, psih[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Victima si victimologia - psihologie judiciara

Metoda tipologică. Această metodă stabilește o mulțime de trăsături constante existente permanent în cadrul fenomenului agreso-victimal, analizând diferențierea calitativă și cantitativă a acestora și eliminând trăsăturile neesențiale.

Metoda stabilește prototipuri de victimă în funcție de diferite criterii: mediul socio-cultural, tipologia valorilor afectate (fizic, material, psihic, moral, religios, politic), modul de viață și tipul de civilizație frecventat, calculul coeficientului de intensitate al participării victimei la agresivitate, volumul și dinamica victimizărilor (global și pe sectoare de victimizare).

Procesele de interacțiune agresor-victimă și comportamentele de grup ale victimelor vor fi apreciate și delimitate în categorii de victime dependente de: acțiunile-inacțiunile victimelor, particularitățile actelor și mijloacelor utilizate, consecințele actelor victimizatoare, structura de ansamblu a fenomenului victimal.

Metoda clinică. Metoda explică fenomenul victimal ca fiind expresia generalizată a cazurilor individuale de victimizare pentru a se stabili un diagnostic și a se prescrie tratamentul corespunzător fiecărei victime. Această formulă se aplică pornind de la anamneza cazului de victimizare pentru a se înțelege diversitatea cauzelor și condițiilor concrete pornind de la trăsăturile de personalitate ale victimei. În baza diagnosticului se va stabili un tratament de natură psiho-socială pentru reducerea efectelor victimale sau pentru eradicarea lor prin evitarea antagonismelor dintre agresori și victime urmând ca, într-o fază ulterioară, să se identifice și aplice măsuri de integrare a victimei în raporturi normale, de natură familială, socială, juridică și religioasă.

Metoda comparativă. Această metodă propune ca după observarea, înțelegerea și discutarea elementelor și factorilor incluși în două fenomene, acte, evenimente, să se procedeze la evidențierea asemănărilor sau deosebirilor dintre ele. Metoda se bazează pe ipoteza că esența elementelor sau factorilor care compun un fenomen rezidă în asemănarea sau deosebirea relativă sau radicală de un alt fenomen, în cadrul mai larg al relațiilor umane. Pentru explicarea fenomenului victimal potrivit acestei metode se recurge la următoarele procedee:

• procedeul concordanței presupune depistarea acelor elemente care se regăsesc în două sau mai multe fenomene agreso-victimale, constituind cauza generatoare sau condiția lor favorizantă;

• procedeul diferențelor identifică acele elemente specifice ale unui anumit act sau fenomen, care nu se regăsesc în celelalte, constituind cauza generatoare sau condiția favorizantă unică;

• procedeul variațiilor concomitente impune investigarea evenimentelor anterioare producerii unui rezultat după criteriul că, ori de câte ori fenomenul anterior se modifică în același mod cu rezultatul său, înseamnă că primul este cauza secundului.

Metoda statistică. Metoda statistică apreciază fenomenul victimal în funcție de repetabilitatea cantitativă și numerică a anumitor categorii determinate de cauze, condiții, evenimente etc. Studiind cazurile individuale din care va rezulta modul cum s-a produs efectul victimal, se ajunge la o cauzalitate singulară. Scopul metodei este de a culege informații pentru compararea lor. Prin identificarea acestora se determină o anumită concluzie statistică privind coeficienții de dependență a fenomenului victimal de actele agresionale. În acest mod se vor cunoaște dimensiunile fenomenului victimal, intensitatea și structura efectelor victimale, periodizarea sau mutațiile acestora pentru un anumit cadru socio-teritorial.

SECȚIUNEA A II-A

NOȚIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND VICTIMA

§1. Conceptul de „victimă”

Din punct de vedere lingvistic cuvântul „victimă” are mai multe semnificații: persoană care suferă chinuri fizice sau morale din partea unei persoane, a societății etc.; persoană care suferă urmările unei întâmplări nenorocite, cum ar fi boală, accident, catastrofă etc.; în antichitate victima era un animal sau un om care urma să fie sacrificat unei zeițe.

Pornind de la trăsătura definitorie a noțiunii, indiferent de disciplina care o abordează – consecința negativă pe care o persoană o suportă în urma unei întâmplări nefericite –, victimologia are propria ei definiție prin care explică noțiunea supusă analizei de față. Astfel, prin victimă se înțelege orice persoană umană care suferă direct sau indirect consecințele fizice, materiale sau morale ale unei acțiuni sau inacțiuni criminale .

Analizând definiția se pot constata mai multe aspecte. Unul dintre ele ar fi acela că victimă poate fi doar o ființă umană. Nu pot fi considerate victime obiecte distruse de răufăcători sau instituțiile prejudiciate de activitățile acestora. Însă nu orice ființă umană care suferă o consecință a unui act criminal poate fi considerată victimă, pentru această calitate fiind necesar să mai fie îndeplinită o condiție: persoana care a suferit consecința să nu își fi asumat conștient riscul, deci să ajungă jertfă în urma unei acțiuni sau inacțiuni criminale fără să vrea. De aceea nu pot fi considerate victime polițiștii, care sunt răniți sau își pierd viața în misiunile specifice, militari, pompieri, inițiatorul actului criminal sau infractorul care își pierd viața în urma derulării lui, etc.

Pe de altă parte definiția introduce o serie de elemente prețioase pentru înțelegerea fenomenului victimal, precizând pe lângă consecințele directe și pe cele indirecte, pe lângă consecințele fizice sau materiale și pe cele morale, adesea mult mai importante ca primele. De asemenea este de remarcat cuprinderea posibilității ca totul să se realizeze și ca urmare a unei inactivități de tip criminal.

Preocupări pentru victimă se întâlnesc în cadrul culturilor antice, atunci când exista un sistem de compensații și răscumpărări cu scopul de a menține echilibrul între situația înfractorului și a victimei. Ulterior justiția va părăsi aceste forme incipiente, pe măsura perfecționării ei, figura centrală devenind infractorul. Legea urmărește în cea mai mare parte depistarea și pedepsirea infractorului, victima având doar un rol secundar, acela de a se constitui ca parte civilă, căci procesul sub aspect penal continuă chiar dacă victima nu se constituie ca parte vătămată.

§2. Clasificarea victimelor

Încercarea de a clasifica sigur victimele nu este deloc ușoară. Principalele dificultăți care stau în calea unui asemenea demers pot fi sistematizate astfel:

1. marea diversitate a infracțiunilor și, în consecință, a victimelor;

2. victimele aparțin, chiar dacă cu ponderi diferite, tuturor categoriilor de variabile: vârstă, sex, pregătire socio-profesională, pregătire culturală, rol-status social, rol-status economic etc.;

3. diferențe mari interindividuale în grupurile de victime în ceea ce privește responsabilitățile și rolul jucat de acestea în comiterea infracțiunii.

Cu toate acestea numeroși autori au realizat diverse clasificări în funcție de numeroase criterii. Un prim criteriu îl reprezintă categoria infracțională care generează victime. Din acest punct de vedere putem avea victime ale infracțiunii de omor, victime ale infracțiunii de vătămare corporală, victime ale infracțiunii de lovituri sau alte violențe cauzatoare de moarte, victime ale infracțiunii de viol, victime ale infracțiunii de furt etc. Nu are importanță natura infracțiunii, dacă este prevăzută într-o lege generală sau specială etc.

Folosind relativ aceleași criterii A. Karmen identifică următoarele categorii de victime:
1. copii dispăruți;
2. copii maltratați fizic și sexual;
3. persoane în vârstă – victime ale crimei;
4. femei maltratate;
5. victime ale actului sexual;
6. victime ale șoferilor aflați în stare de ebrietate.

Cele mai multe clasificări au în vedere criteriul privind gradul de implicare și de responsabilitate al victimelor în comiterea infracțiunii. Astfel, Mendelshon diferențiază următoarele categorii:
1. victima total nevinovată (pruncuciderea);
2. victimă mai puțin vinovată decât infractorul (ignorantă, imprudentă);
3. victimă tot atât de vinovată ca și infractorul (provocatoare);
4. victimă mai vinovată decât infractorul;
5. victima care poartă responsabilitatea totală (agresoare);
6. victima înnăscută, simulatoare, imaginară.

Folosind același criteriu E. A. Fattah (1967) elaborează următoarea clasificare:
1. victimă participantă, dispusă să suporte orice consecință din spirit de aventură;
2. victimă latentă, lipsită de inițiativă va aprecia desfășurarea agresivității într-un mod imprevizibil, putând reacționa oricând pentru a evita sau accepta eșecul actului victimizant;
3. victimă predispusă, cu reacții spre înclinații schimbătoare, rigide și complexe care contrazice și încearcă să revină la vechile atitudini; 4. victimă provocatoare, fidelă unor concepții în care disprețul și sfidarea regulilor comportamentale îndeamnă la acțiuni nesocotite, la schimbări de atitudini periculoase, euforice, isterice, exaltate, melancolice;
5. victimă neparticipantă, care adoptă posibilitatea de a-și controla comportarea, acceptând doar actele cu semnificații cunoscute.

Aproximativ tot în baza acestui criteriu, L. Lamborn (1968) identifică următoarele tipuri de întâlnire victimă-infractor:
1. inițiere;
2. facilitare;
3. provocare;
4. comitere, săvârșire;
5. cooperare;
6. instigare.

O interesantă clasificare la această categorie o realizează J. Sheley (1979):
1. infractor activ –victimă;
2. infractor activ – victimă semiactivă;
3. infractor activ – victimă activă;
4. infractor semipasiv – victimă activă;
5. infractor pasiv – victimă activă. Această clasificare scoate în evidență foarte clar care este rolul pe care îl poate juca victima în comiterea infracțiunii.

În anul 1977, criminologul american S. Schafer, în volumul „Victimology. The Victime and His Criminal”, clasifică victimele astfel:
1. victime fără relații anterioare cu criminalul, deci fără a-l cunoaște, fapta fiind imputabilă doar agresorului;
2. victime provocatoare, doar provoacă, cu intensități deferite de la un caz la altul;
3. victime citatoare, când victima inițiază și participă la actul agresional;
4. victime slabe sub aspect biologic, conformarea executării acțiunii agresionale este rezultatul neputinței biologice de a se împotrivi;
5. victime slabe sub aspect social;
6. alte victime;
7. victime politice.
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Drept

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

E-referate.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat termenii si conditiile de utilizare pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles