Unirea Tarii Romanesti cu Moldova - 24 ianuarie

5x puncte

categorie: Istorie

nota: 9.29

nivel: Gimnaziu

UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE – PROBLEMĂ EUROPEANĂ

Mișcarea unionistă din țară, ca și intensa activitate a emigrației dinafara hotarelor au impus năzuință fundamentală a românilor în atenția diplomației europene. De asemenea, interesele contradictorii ale marilor puteri în Balcani și în bazinul Mării Negre, ajunse într-o fază nouă după înfrângerea Rusiei în războiul Crimeei, au [...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Unirea Tarii Romanesti cu Moldova - 24 ianuarie

UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE – PROBLEMĂ EUROPEANĂ

Mișcarea unionistă din țară, ca și intensa activitate a emigrației dinafara hotarelor au impus năzuință fundamentală a românilor în atenția diplomației europene. De asemenea, interesele contradictorii ale marilor puteri în Balcani și în bazinul Mării Negre, ajunse într-o fază nouă după înfrângerea Rusiei în războiul Crimeei, au ușurat aducerea pe prim plan a chestiunii orientale, inclusiv a situației Principatelor dunărene, unirea acestora fiind una din problemele importante ale Congrasului de la Paris.(1856).

Reprezentanții statelor participante la Congres au luat atitudini diferite față de viitorul regim al Principatelor Române. În sprijinul Unirii s-au pronunțat Franța, Rusia, Sardinia și Prusia; o împotrivire netă au manifestat Turcia și Austria; favorabilă Unirii în timpul lucrărilor Congresului, Anglia va reveni ulterior la poziția sa tradițională de sprijinitoare a Imperiului otoman.

Adoptarea pozițiilor față de problema Principatelor era determinată de anumite interese statale. Franța lui Napoleon al III-lea voia să-și asigure în sud-estul Europei un debușeu economic și un pion al influenței sale politice; Rusia vedea în Unire un mijloc de a slăbi Imperiul otoman; Sardinia și Prusia, susținând cauza românilor, pledau indirect pentru unificarea Italiei și a Germaniei; Anglia era interesată în menținerea Imperiului otoman ca o forță opusă Rusiei; Turcia, puterea suzerană, se temea că Moldova și Muntenia unite își vor dobândi și independența politică, așa cum se va și întâmpla după două decenii. Austria considera că statul național român ar duce la intensificarea luptei de eliberare a românilor din Transilvania, doritori să se alăture fraților de peste Carpați.

Datorită pozițiilor divergente, Congresul din 1856 nu a putut ajunge la un acord asupra Unirii Principatelor; s-a creat însă posibilitatea ca poporul român să se pronunțe în privința viitorului lui. Tratatul de pace prevedea că populația Principatelor să fie consultată prin intermediul unor adunări(divanuri) ad-hoc. Totodată s-a stabilit ca cele două țări, rămânând sub suzeranitatea Turciei, să intre sub garanția colectivă a puterilor semnatare ale Tratatului de la Paris; se înlătura astfel protectoratul unei singure țări.

Congresul a hotărât ca sudul Basarabiei(județele Cahul, Ismail, Bolgrad) să reintre în componența Moldovei; se prevedea libertatea navigației pe Dunăre și neutralitatea Mării Negre; se aproba crearea unei comisii europene a Dunării, cu sediul la Galați.

Pe temeiul cererilor exprimate în adunările ad-hoc și al constatărilor făcute în Principate de o comisie specială europeană de informare instituită de Congres, urma să se convoace la Paris o conferință a puterilor europene care să alcătuiască o altă legislație în locul Regulamentului organic.

ADUNĂRILE AD-HOC (1857) - CONVENȚIA DE LA PARIS (1858)

Adunările ad-hoc reprezintă un moment esențial în cadrul general al evenimentelor premergătoare Unirii. Pregătirile și alegerile s-au desfășurat în condiții diferite în cele două țări. Congresul de la Paris hotărâse ca fiecare din cele două Principate să fie conduse de un caimacam, numit de Poartă, în timpul constituirii și consultării adunărilor ad-hoc. În Țara Românească, Alexandru Ghica, fostul domn, a adoptat o poziție de înțelegere față de partida unionistă, cu găndul că va fi beneficiarul ei. În Moldova, caimacamul N.Vogoride, agent al Turciei și al Austriei, a recurs la un adevărat regim de teroare pentru a zădărnici Unirea. Astfel au fost interzise gazetele favorabile Unirii și întrunirilor politice, s-au făcut destituiri din funcții și arestări masive, s-au falsificat listele electorale și alegerile din iulie 1857.

Față de aceste acțiuni arbitrare, s-a dezlănțuit o puternică mișcare de protest. Indignat de abuzurile ce se făcuseră la alcătuirea listelor electorale, maiorul Alexandru Cuza și-a dat demisia din postul de pârcălab al ținutului Covurlui, ceea ce i-a atras o mare popularitate. Comisia de informare de la București primea numeroase telegrame, memorii și apeluri. În fața acestei situații, Turcia s-a văzut silită să anuleze alegerile falsificate; noile alegeri au înregistrat o victorie covârșitoare a candidaților unioniști, care, cu două excepții, au fost aleși pretutindeni. Rezultate asemănătoare se obținuseră și în Muntenia.

Adunările ad-hoc și-au început lucrările în septembrie 1857, la Iași și la București. Dezbaterile au prilejuit o manifestare puternică a coeziunii și a forței mișcării unioniste, o impresionantă demonstrație a voinței poporului român de a-și făuri statul său național. În cuvinte memorabile, Mihail Kogălniceanu arăta că ,, ... dorința cea mai mare, cea mai generală, aceea hrănită de toate generațiile trecute, aceea care este sufletul generației actuale, aceea care împlinită va face fericirea generațiilor viitoare, este Unirea Principatelor într-un singur stat, o unire care este firească, legiuită și neapărată”.

Într-o atmosferă de mare avânt patriotic, Adunările ad-hoc au adoptat, în luna octombrie 1857, rezoluții în esență asemănătoare, care cereau cu hotărâre Unirea Principatelor într-un singur stat cu numele România, respectarea drepturilor, a autonomiei și a neutralității acestui stat și o Adunare Obștească care să reprezinte ,,toate interesele nației”.

Chestiunea agrară a fost prezentă în discuțiile deputaților din ambele Adunări. Prin reprezentanții ei, țărănimea a avut prilejul de a-și afirma răspicat poziția în această problemă esențială pentru viitorul ei și pentru dezvoltarea ulterioară a țării. În jalba deputaților pontași moldoveni, al cărei prim semnatar era Ion Roată din ținutul Putnei, erau înfățișate în imagini zguduitoare starea țărănimii și temeiurile revendicărilor sale.

În numele a 1 200 000 de clăcași moldoveni, se arăta atât în fața țării cât și în fața puterilor europene că țărănimea purta de veacuri ,,toate sarcinile cele mai grele” și se cerea ca ,,săteanul să fie pus în rândul oamenilor”, să fie interzisă bătaia, să fie înlăturate boierescul(claca), beilicurile și birul pe cap, iar ,, ...satele să-și aibe ... dregătorii aleși chiar din sânul lor”. Amintind de ,, nemărginitul și durerosul șir de sugrumătoare suferințe”, deputatul Tănase Constantin proclama în adunarea de la București, ,,dreptul netăgăduit al țărănimii ... d-a lua parte la viitoarele adunări, care vor face constituția țării și legiuirile din năuntru”.

Întrucât reprezentanții boierimii și chiar unii exponenți ai burgheziei s-au opus ideii de împroprietărire sub pretextul menținerii coeziunii mișcării unioniste sau au cerut amânarea discutării acesteia, nu s-au putut trece la adoptarea unei hotărâri în problema agrară.

Rezoluțiile Adunărilor ad-hoc au fost trimise comisiei speciale. Aceasta a alcătuit un raport, pe care l-a înaintat Conferinței reprezentanților celor șapte puteri, care s-a întrunit în mai 1858, la Paris. Convenția semnată la 7 august 1858, ca urmare a lucrărilor conferinței, prevedea ca cele două țări să se numească Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești, fiecare cu un domnitor, guvern și adunare legiuitoare proprie, înființarea unei comisii centrale pentru alcătuirea legilor de inters comun și a unei curți de casație comune pentru ambele Principate, cu sediul la Focșani.

Convenția mai cuprindea o serie de prevederi care corespondeau intereselor burgheziei: desființarea privilegiilor și a rangurilor boierești (deci, egalitatea cetățenilor în fața legilor), responsabilitatea ministerială etc.; se recomanda, de asemenea, o nouă reglementare prin lege a relațiilor dintre proprietari și țărani. ,,Stipulațiile electorale”, trecute în anexa convenției stabileau modalitatea alegerii membrilor Adunării elective pe baza unui cens foarte ridicat. Act internațional, noua convenție era totodată și o legiuire fundamentală pentru Principate, ceea ce de fapt, însemna încetarea valabilității juridice a Regulamentului organic. Convenția va rămâne în vigoare până în 1864.
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Istorie

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT

Nu ai gasit ce cautai? Incearca atunci pe

Click aici
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.