Unicornul si cerbul in poezia lui Lucian Blaga

2x puncte

categorie: Romana

nota: 7.85

nivel:

Tendința poetului de a înscrie pe coordonate mitice aproape orice prezență din universul său prin integrarea faunei sale simbolice în tiparele mai generale ale imaginarului și transformarea ei într-o lume de semne și de valori emblematice
Cunoscut în toate marile mitologii, simbolismul animal respectă și la Blaga semnificațiile de bază pe care acestea le oferă.”Animalul, în calitate[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Unicornul si cerbul in poezia lui Lucian Blaga

Tendința poetului de a înscrie pe coordonate mitice aproape orice prezență din universul său prin integrarea faunei sale simbolice în tiparele mai generale ale imaginarului și transformarea ei într-o lume de semne și de valori emblematice
Cunoscut în toate marile mitologii, simbolismul animal respectă și la Blaga semnificațiile de bază pe care acestea le oferă.”Animalul, în calitatea sa de arhetip, reprezintă straturile profunde ale inconștientului și instimctului. Animalele sunt simboluri ale principiilor și forțelor cosmice, materiale sau spirituale ”.
În ceea ce privește viziunea lui Blaga, elementul animal va fi regăsit numit adesea ca putere, ca forță elementară, solidară în aceasta cu energiile germinative ale vegetației.

În această privință, putem regăsi o asemănare între R.M.Rilke care afirma că într-o lume care doar pentru om este distanță și separație, animalul vede Totul și în acest Tot pe sine, pururea mântuit, privirea lui fiind pură și deschisă spre marele univers, curgerea timpului neexistând pentru el deoarece el trăiește în eternitate:
„Subt echinox de toamnă sinilie
Bat păsările-a zbor și a zădărnicie,
parc-ar simți în ele ca un har
ce le-nalță cîndva prin basmul terțiar”

O imagine stilizată de o mare prospețime, hieratică în solemnitatea ei, oferă poemul „Lumină din lumină”:
„În mijlocul dimineții stă taurul neînjunghiat.
Săpânește un câmp.Lucește ca o castană
proaspăt cojită.
Printre coarnele lui soarele vine în sat.

Lângă apă lină stă în puterea zorilor taurul
nemișcat.Înălțat și frumos.
E ca Isus Cristos:
lumină din lumină.Dumnezeu adevărat.”
Forță teluric-germinativă, „taurul” este situat și sub semn solar, într-o conjugare a adâncului cu înaltul caracteristică de bază a poeziei blagiene.

Animalitatea a căpătat mereu în opera lui Blaga o notă de suavitate și puritate.În făptura elementară el vede în egelă măsură apartenența la nivelurile de jos ale lumii, dar toate valorizate mai mereu în registrul nocturn, și năzuința transfigurării, a înălțării în lumina diurnă. Fauna din universul blagian este una de Eden recuperat.

Spre exemplu, în poemul „Mânzul” din volumul „Nebănuitele trepte”, care este un caz reprezentativ pentru o astfel de ambivalență:ființă apropiată de întunericul pământean și de sevele sale amare, el este surprins într-un ceas al transfigurării, în care straniile apeluri ale înaltului promit să se realizeze în zborul ultim:
„Saltă mânzul în joc, saltă-n ocolul bătut,
Ca puii de lebădă- negru era.Ca ogorul,
În curînd va fi alb cum e norul.
Sub pavăza sfintei Miercuri născut.”
Făptură de basm, născut „sub pavăza sfintei Miercuri”, mînzul „adulmecă lung spre nu știu ce poieni” dar el se îndreaptă mereu spre jarul din vatră: „Și iarăși, spre vatră se-ndeamnă, la jaruri”. Arzând ca focul, el simte totodată durerile creșterii de aripi, care vine în consonanță cu germinația universală din
„noaptea de boală a lumei, când mugurii toți
plesnesc c-un mulcom țipăt sub zare.”

Același suflu vital animă toate straturile lumii, existența devine miracol și ritual al perpetuei înnoiri. O existență care, oricât de intim legată de ogorul puterilor încă nenăscute, cunoaște o permanentă năzuință de spiritualitate.
Acest fapt apare și mai evident atunci când simbolurile teriomorfe trimit la o lume a muntelui și a pădurii, care reprezintă la Blaga universul sacru prin definiție, privit în calitate de centru al lumii. De aici coboară animalele-mesageri, cu funcție thaumaturgică, precum sunt cerbul și căprioara. Cerbul este simbol al regenerării ciclice a lumii, pe când căprioara este reprezentarea feminității, și ea pusă în relație cu pământul germinativ(aceste sensuri simbolice ale celor două animale sunt atestate în mai toate mitologiile). Tocmai datorită simbolisticii lor, acestea apar în miezul viziunii apocaliptice blagiene, reprezentând promisiunile de refacere a inițialei geometrii a naturii corupte în „orașele pământului”:

„Din depărtatele sălbăticii cu stele mari
doar căprioare vor pătrunde în orașe
să pască iarba rară din cenușă.
Cerbi cu ochii uriași și blânzi
intra-vor în bisericile vechi
cu porțile deschise,
uitându-se mirați în jur.

Lepădați-vă coarnele moarte
bătrânilor cerbi,
cum pomii iși lasă frunza uscată,
și-apoi plecați:
aci și țărîna înveninează,”(poemul „Semne”)
Acestea sunt animale „sfinte”, întrucât la poetul român sacră este natura în starea ei genuină, nesfâșiată de drama cunoașterii umane, netulburată de întrebările fără răspuns. Un fior metafizic, o chemare de dincolo de lucruri străbate mereu în această lume elementară:apel ce nu provoacă o reală suferință, ci reprezintă mai curând fascinația unei depline inegrări în marele cosmos. Emoția estetică e generată la Blaga de subtila conjugare dintre impulsurile senzuale , pur telurice, și elevația transfiguratoare.

În poeme precum „Cerbul” sau „Cerbul cu stea în frunte” reliefează tocmai această dublă dimensiune a făpturii care evoluează de la starea dionisiacă a dezlănțuirii instinctuale, către echilibrul și seninătatea apolinică. Cerbul cel roșu aleargă după ciuta care-l bântuie, mânat de „sublimul foc” al patimii, dar setea îi este potolită doar de „luciul albăstrui „ al iezerului ce oglindește cerul: „De săptămâni un roșu cerb prigoana
și-o întețește.Ciuta-i printre ruguri
de corni, zdrobește în copite struguri
și piere în făget.S-aude goana.

Prin brume, cerbu, de imbold și visuri
c-un răget cearcă să se mîntuie.
Dar ciuta dispărută-l bîntuie.
Sublimul foc îl mînă spre abisuri.”(„Cerbul”)
La rândul său, cerbul cu stea în frunte înfățișează, într-un mod și mai radical, ipostaza animalicului spiritualizat: insensibil la ispitele cărnii, el caută dincolo de orizonturile apropiate, îndepărtatele zări cosmice, fascinat de „străvechile rotiri”, ascultând muzica universului: „Nu-l mișcă știutele
crînguri cu ciutele.
Cărarea cu urmele,
iezerul, umbrele,
nu-l cheama.Copitele
sfarmă ispitele.
Prin ceață cînd lunecă
Zări el adulmecă,
nu apropiatele,
ci depărtatele.
Ciulindu-și urechile
privind străvechile
rotiri, sus, de tulbure
foc și de murmure.
Și-aude, subt naltele,
unele, altele:
erele, sferele.(„Cerbul cu stea în frunte”)
Cerbul cu stea în frunte este dealtfel sensibil înrudit cu un alt animal fabulos în bestiarul blagian, inorogul sau unicornul, revendicat de poetul însuși ca simbol al ființei sale.
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Romana

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

E-referate.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat termenii si conditiile de utilizare pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles