Tudor arghezi - psalmi

3x puncte

categorie: Romana

nota: 9.67

nivel:

     Una din laturile dominante ale poeziei argheziene sta sub semnul cautarilor filozofico-religioase. Ca toti marii poeti ai lumii, Arghezi a fost rascolit de-alungul īntregii sale vieti de o serie de probleme fundamentale pentru cunoasterea rostului omului pe pamānt, a īnceputurilor existentei acestuia īn univers, a perspectivelor care i se deschid a mortii care pune ca[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Tudor arghezi - psalmi

     Una din laturile dominante ale poeziei argheziene sta sub semnul cautarilor filozofico-religioase. Ca toti marii poeti ai lumii, Arghezi a fost rascolit de-alungul īntregii sale vieti de o serie de probleme fundamentale pentru cunoasterea rostului omului pe pamānt, a īnceputurilor existentei acestuia īn univers, a perspectivelor care i se deschid a mortii care pune capat zbaterilor lui continui pentru īnfrumusetarea vietii pe care vrea s-o cladeasca urmasii sai. Pāna sa ajunga la cunoasterea si īnsusirea filozofiei materialist-stiintifice clarificatoare, poetul s-a razboit cu fantomele Divinitatii si mortii, ale vietii viitoare - īntr-o lupta piept la piept dramatica si īndārjita al carei rod literar īl constituie unele dintre cele mai stralucitoare creatii poetice argheziene. Ispita cunoasterii, setea devoranta, biciuitoare de-a strapunge cu mintea necunoscutul, care, pe aceeasi masura cu care poetul se apropia de el, parea a se departa de mijloacele de patrundere si de īntelegere ale lui, sta la baza unei mari parti din opera de pāna la Eliberare a scriitorului.

      Motivul cautarii Divinitatii, prezent īn poezia argheziana īnca de la primele debuturi ale poetului, devine īn Psalmi o obsesie tiranica, īnfrigurata cautare care se prelungeste pāna īn Stihuri de seara si Hore si īn multe alte poezii si scrieri īn proza ale poetului. Aceasta drama a cautarilor obsedante capata īn versurile din Psalmi o deosebita forta a expresiei lirice. Psalmii arghezieni sunt monologuri ale celui - care - glasuieste-n pustiu. Monologul nu ajunge niciodata sa devina dialog.

      Īn psalmii arghezieni surprindem mai degraba ecouri ale Vechiului decāt ale Noului Testament. Poetul e un emul al acelor mitic-arhaici homines religiosi care s-au luat la harta cu Domnul lor, l-au īnfruntat, au violentat cerul, s-au luptat cu īngerul. Tonul sau, īn genere, este acela al unui Iov, barbatul care nu cedeaza, nu accepta nici un compromis, nici resemnare, care se-afirma pe sine īn fata unui Iehova pierdut īn tenebre si tacere. Cuvāntul sau este stārnit chiar īn Tacerea absoluta careia i se adreseaza si īn care se aude pierind.

      Psalmul I. - "As putea vecia cu tovarasie" este revolta lui Arghezi īmpotriva Tatalui, al lui Dumnezeu cel vechi care s-a retras, s-a ascuns si parasit omul. Acesta e singur cu puterile sale. El este noul Prometeu; el creeaza lumea. Arta purcede din el si īn aceasta ipostaza de creare a unei lumi noi, de depasire a conditiei creaturale, el sfideaza divinitatea, luānd vecia drept complice. Arta are posibilitati nelimitate si prin ea poetul se identifica ca divinitatea. Īn final poetul īsi doreste pierirea dar numai īn ipoteza īn care are loc pierirea lui Dumnezeu īn el.

      Psalmul II. - "Sunt vinovat ca am rāvnit" este lupta poetului cu Divinitatea, īncercarea sa de a-l rasturna. Finalul poeziei: "Ti-am auzit cuvāntul, zicānd ca nu se poate", este īntr-un fel un raspuns, exprima o interdictie declarata; neaga nu numai jindul omului dupa bunurile lumii acesteia, ci si īnsasi rāvna poetului de a-si apropia Cuvāntul. Revolta din Psalm I īnseamna sfiderea Creatorului, asumarea orgolioasa a demnitatilor acestuia. "Marele Pacatos" din Psalm II nu e artistul mānat de "o nelinistita patima cereasca" ci faptura aventuroasa a riscurilor extreme, razvratitul, care īncearca imposibilul.

      Īn Psalmul III. "Tare sunt singur, Doamne, si piezis!" poetul se simte īnsingurat si parasit. Dumnezeu ascuns, mut, inexistent īl condamna la singuratate, īmpotriva careia se revolta cerānd din partea Divinitatii un semn care sa-i īndemne pasii. Daca īn primii trei Psalmi, poetul se razvratea īmpotriva divinitatii īn Psalm IV "Ruga mea e fara cuvinte" poetul ne prezinta confruntarea sa cu Logosul, cu Dumnezeu - cuvāntul. Chemarea sa (dubla; ca profet si poet) este condamnarea sa. Toate ambivalentele, ambiguitatile si paradoxurile naturii sale īsi au sorgintea īn aceasta criza originara a Cuvāntului. Psalm IV este expresia unei disperari a cugetului, privind existenta īnsasi a eului.

      Psalm V. "Nu-ti cer un lucru prea cu neputinta" este un apel al inteligentei desnadajduite. Prezenta sacrului este singurul sau dar rāvnit. Invocarea lui este o īncercare de a-l scoate din neantul ascunzisului sau. Dar este, oare, posibila revelarea? Este cu putinta ca " tacerea sacrului sa se rupa? Nimic mai tragic pentru inteligenta īnsetata de infinit decāt aceasta "tacere". Dumnezeu ascuns īn aceasta "tacere" este o negare a omului cuvāntator.

      Chinuit de īndoieli "Pari cānd a fi, pari cānd ca nu mai esti" (Psalm VI) neputānd īntelege tacerea de stānca a unei divinitati care nu da nici un semn palpabil al existentei ei, poetul īsi striga patetic apriga dorinta īn goana-i neostoita dupa o certitudine absoluta, cu o cutezanta īnspaimāntatoare:

     "Singuri, acum, īn marea ta poveste,

     Ramān cu tine sa ma mai masor,

     Fara sa vreau sa ies biruitor.

     Vreau sa te pipai si sa urlu; Este?

(Psalm VI)

      Īn Psalm VII. " Pentru ca n-a putut sa te-nteleaga" poetul face un rechizitoriu puterii Divine īnvinuind-o, acuzānd-o de crima celui care a creat lumea si apoi a parasit-o. Dumnezeu se face vinovat de dubla crima; una pentru ca e absent din lume si cealalta ca lumea nu-l poate cunoaste. Singurul vinovat e cel absent, adica Dumnezeu, nu omul. Omul, acuzat de religii, devine acuzatorul judecatorului sau.

      Psalm VIII. " Pribeag īn ses, īn munte si pe ape" e psalmul calatorului-prizonier īn universul īnchis. Psalm al maturitatii melancolice, al revizuirii si al cunoasterii de sine, acest psalm este un psalm al socotelilor. Ironic, sarcastic este poetul si īn Psalm X. "vecinul meu a strāns cu neīndurare" e psalmul mizeriei umane "al nimicniciei omului ce-si īntemeiaza existenta pe posesiune. Īnlocuirea lui "a fi cu" cu "a avea" duce la descompunerea fiintei umane.

      Īn Psalm XI. "ca sa te ating, tāris pe radacina" poetul revine la chemarea Divinitatii. De data aceasta el doreste un contact organic care īnsa nu se realizeaza.

      Cuprinzānd marea īntrebare fara de raspuns, dureroasa si dramatica, psalmii arghezieni reflecta continua lupta a gāndirii poetului cu īndoiala, cu neputinta de a renunta la cautare, cu nesatioasa sete de a se convinge daca Divinitatea exista sau nu cu adevarat. Oscilānd īntre dorinta de a afirma existenta lui Dumnezeu si gāndul ca acesta s-ar putea reduce doar la o iluzie zadarnic īntretinuta, poetul exclama īn Psalm VI:

     "Pentru credinta sau pentru tagada,

     Īl caut dārz si fara de folos",

     ca, pāndindu-l pe Dumnezeu ca pe un vānat, sa-l ameninte cu nimicirea fizica, necrutator:

     "Te dramuiesc īn zgomot ti-n tacere

     Si te pāndesc īn timp, ca pe vānat

     Sa vad: esti soimul meu cel cautat?

     Sa te ucid sau sa-genunchi a cere"

(Psalm VI)

     sau chiar, nu mai putin neīnduplecat:

     "Cercasem eu, cu arcul meu,

     Sa te rastorn pe tine, Dumnezeu!

     Tālhar de ceruri, īmi facui solia

     Sa-ti jefuiesc cu vulturii taria"

(Psalm II)

     Poetul, pentru care problema Divinitatii parea fara rezolvare, īsi da seama de zadarnicia zbaterilor sale launtrice īn goana dupa marea himera ajunge sa proclame categoric inexistenta lui Dumnezeu, asa cum, triumfator, ne-o spune īn unul din ultimii sai Psalmi din 1959. Evocānd mai īntāi īndelungatul si dramaticul drum al cautarii de o viata-ntreaga: m-am aratat / Oricum, de-ti pipai pragul, cu soapta tristei rugi, / Dau numai de belciuge, cu lacate si drugi", el īsi anunta hotarārea nezdruncinata de-a nimici fantoma dumnezeiasca de care s-a lasat tiranizat pāna acum:

     "Īnversunat de piedici, sa le sfarām īmi vine,

     dar trebuie-mi dau seama, sa-ncep de-abia cu tine"

      Psalmul de taina, singurul, de altfel, care este astfel denumit de poet, se constituie īntru-un monolog sfāsietor īn care sentimentul dragostei adevarate si al credintei se īntrepatrund ca-ntr-un cāntec al nemuririi, al sperantei al dorului, al dragostei de dragoste. Femeia raspāndita īn el "ca o mireasma-ntr-o padure" i-a prins de cāntec viata; a purtat-o ca o bratara la māna casnica a gāndirii; a schimbat cararea, si a facut-o "vas de mare". Adresarea catre simbolul feminin al divinitatii de identifica īn finalul psalmului:

     "Ridica-ti din pamānt urechea

     īn ora noptii cānd te chem

     ca sa auzi, o! neuitata

     neiertatorul meu blestem".

     Poezia seamana cu aceeasi sfāsietoare chemare eminesciana din Rasai asupra mea sau Rugaciune.



DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Romana

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

E-referate.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat termenii si conditiile de utilizare pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles