Trepte ale initierii erotice la mihai eminescu si mircea eliade

2x puncte

categorie: Romana

nota: 9.76

nivel: Gimnaziu

     "Ma apropiam de Eminescu ca indianist. Nu discutam "influentele " si "resursele" sale. Încercam sa stabilesc o paralela între doua "sisteme paradoxale" : pesimismul filosofic al lui Eminescu si extraordinara lui "prezenta" în concretul istoric românesc".(1)

      Mircea Eliade vedea în M. Eminescu "cel mai cultivat poet al secolului, singurul care poate fi alaturat lui Goethe".[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Trepte ale initierii erotice la mihai eminescu si mircea eliade

     "Ma apropiam de Eminescu ca indianist. Nu discutam "influentele " si "resursele" sale. Încercam sa stabilesc o paralela între doua "sisteme paradoxale" : pesimismul filosofic al lui Eminescu si extraordinara lui "prezenta" în concretul istoric românesc".(1)

      Mircea Eliade vedea în M. Eminescu "cel mai cultivat poet al secolului, singurul care poate fi alaturat lui Goethe". Pe cei doi îi apropie si disponibilitatile intelectuale, " o minte enciclopedica înclinata spre sinteze personale"(2). Studiile de istorie antica, de istoria filosofiei, de filosofie generala, de drept si economie politica, de filologie si câte altele, i-au fost de o reala utilitate- si nu numai pentru cultura generala, necesara împlinirii unui profil complet de intelectual. În filosofie l-a descoperit pe Platon, dar mai ales pe Kant si Schopenhauer, cu ajutorul carora se elibereaza genialitatea lui nascânda. În literatura s-a orientat în primul rând spre Shakespeare, pe care romanticii germani ca Tieck si A.W. Schlegel îl tradusesera si-l exaltasera. Adânceste marile valori universale, pe indieni, pe greci, pe germani, cartile fundamentale ale lumii:"O personalitate care traduce pe Kant si citeste "Upanisadele " ...creatorul nationalismului poetic românesc"(3).

      Natura si dragostea sunt doua mari teme poetice existând din cele mai vechi timpuri, cultivate îndeosebi în epoca romantismului.

      În spirit romantic, Eminescu abordeaza tema iubirii dintr-o dubla ipostaza. Prima este aceea a iubirii imposibile, a incompatibilitatii dintre fiinta comuna si geniul creator. A doua ipostaza o reprezinta iubirea pur spiritualizata, evocata sau invocata prin amintire ori vis. Absenta femeii (cautata, moarta, pierduta, interzisa, asteptata) este o conditie de i-realizare a imaginii ei , de transformare a imaginii în "icoana".

      În continuarea directiei prozei românesti, inaugurata de M. Eminescu (prin Sarmanul Dionis), M.Eliade, conform filosofiei buddhiste, abordeaza tema iubirii - o iubire spiritualizata prin care se reface armonia cosmica : cuvintele lui Hildegard (La Tiganci)"Toti visam, asa începe ca într-un vis", exprima, plecând de la conceptia romantica a realitatii ca vis si a mortii ca realitate, ideea dragostei ca pe singura cale de traire a Absolutului, în sensul ca, daca Gavrilescu nu a putut reusi acest lucru prin arta, Hildegard este aceea care-i salveaza spiritul în imaginea simbolica a iubirii.

      Miturile arhaice ale cosmogoniei si creatiei, visul magic al iesirii fabuloase din timp sunt dezvoltate într-o tesatura narativa abil construita, în care întâmplarile obisnuite se amesteca firesc cu situatiile fantastice. În creatiile

     Domnisoara Cristina, Sarpele, Secretul doctorului Honigberger, Nopti la Serampore sunt dezvoltate mituri autohtone.

      În Sarpele, un grup de vilegiaturisti participa la o practica magica. Prin exorcizarea sarpelui de catre enigmaticul Andronic, eroii traiesc sub efectul unei vraji malefice, "o infinita voluptate, amestecata cu teroarea mortii". Aici recunoastem unul din motivele mitului cosmogonic românesc reprezentat de apele primordiale generatoare, frecvent ilustrat în literatura indiana, cufundarea în ape având un sens mitic profund- cunoasterea naturii lui Dumnezeu.

      Acest motiv, împreuna cu cel al insulei erotice apare si în Cezara eminesciana.

      Insula lui Euthanasius este apropiata insulelor transcedentale indiene Svetadvipa ("dvipa" însemnând în limba sancrita "insula") si Sukhavai din legenda hindusa si lacului Anovatapa în cea buddhista (Amita Bhose). În aceasta insula întâlnim elemente paradisiace: cele patru izvoare care sunt o reminescenta a celor patru fluvii ale Raiului (Facerea,2,10), vegetatia luxurianta din insula mica este o replica a "gradinii" din mijlocului Paradisului.(4) Insula lui Euthanasius, cu structura ei de cercuri concentrice (pestera din insula aflata în mijlocul lacului de pe insula din mijlocul marii) este un evident centru al lumii, reeditând, prin topografia sa (râurile care se varsa în lac) si prin întreaga-i înfatisare, Paradisul. Un Paradis interzis privirilor, caci, din afara, insula lui Euthanasius nu este decât un grup de stânci sterpe, prin care poate trece numai cel chemat- purificat prin somn (ca Ieronim), purificat prin scufundarea în apele marii (ca Cezara), dar oricum desprins si dezbracat de straiele conventionale ale existentei sale sociale(5). Insula nu are un rol întâmplator în istoria pasiunii lui Ieronim si a Cezarei, ea reprezentând adevaratul centru al povestirii datorita faptului ca, nu numai ca face posibila întâlnirea finala între îndragostiti, dar mai ales pentru ca magia insulei, ea singura, rezolva drama personajelor. Ieronim nu izbuteste sa se îndragostesca de Cezara decât dupa ce o contempla, pe malul lacului din insula. Nuditatea acesteia nu are nimic licentios; ea pastreaza, în proza lui Eminescu, sensul originar, metafizic de "dezbracare de orice forma" reântoarcerea la primordial, la preformal. De "aceasta" Cezara se îndragosteste Ieronim. Repetatele lor întâlniri în "cetate", cu toata pasiunea dezlantuita a fecioarei, nu izbutisera sa topeasca rezerva, placiditatea, melancolica sovaire a lui Ieronim. "Insula", însa, participa la o geografie mitica, nu reala. Aici, Ieronim regaseste starea edenica. "Adesea, în noptile calde se culca gol pe malurile lacului, acoperit numai cu o pânza, de in, si atunci natura întreaga, murmurul izvoarelor albe, vuirea marii, maretia noptii, îl aducea într-un somn atât de tare si fericit, în care traia doar ca o planta, fara durere, fara vis, fara dorinta". Beatitudinea adamica a lui Ieronim se repudiaza vointa schopenhaueriana de a trai prin confuzie cu natura în ipostaza de apa, se completeaza cu ivirea Evei-Cezarei, o Venus, emanatie a apelor feminine. Un alt ciclu al erosului simbolic transforma însa înotul ei într-o cuplare cu Oceanul (masculin) Eminescu închipuind o apa bivalenta, înzestrata cu magnetismul dorintei: "Când piciorul ei etingea marea, când simtea apele mângâindu-i corpul, surâsul sau devenea iar nervos si salbatec, cu toata copilaria ei; în lupta cu oceanul batrân, ea se simtea reântinerind (...)si se lasa îmbratisarii zgomotoate a oceanului (...) tologindu-se voluptos de patul de valuri".(6) Apa vie, apa vietii se prezinta ca un simbol cosmogonic. Ea este o poarta a vesniciei tocmai pentru ca purifica, vindeca si întinereste. Pe lânga virtutea purificatoare, apa mai are si o putere soteriologica. Inversiunea este regeneratoare, este un fel de renastere, în sensul ca plaseaza fiinta într-o stare noua (...).(7)

      Insula lui Euthanasius este un tarâm paradisiac în care beatitudinea vietii adamice nu o exclude pe cea a "mortii frumoase"; si una si alta, sunt stari în care conditia umana - drama, durerea, devenirea - a fost suspendata. Euthanasius îsi închipuie cea mai lina dintre morti, aceea acvatica (apa, la Eminescu, este materia extinctiei integrând fiinta în circuitul universal al elementelor) si mioritica, în scrisoarea catre Ieronim lasata în pestera: "Ma voi aseza sub cascada unui pârâu, liane si flori de apa sa înconjoare cu vegetatia lor trupul meu si sa-mi stretesc parul si barba cu firele lor si în palmele-mi întoarse spre izvorul extrem al vietii... Râul curgând în veci proaspat sa ma dizolve si sa ma uneasca cu îngerul naturii: dar sa ma fereasca de putreziciune." (8) Insula lui Euthanasius este transcedentala, participa la realitatea absoluta, diferita de restul creatiei stâpânite de legile devenirii si ale mortii: cadavrul lui Euthanasius nu se descompune, iar dragostea lui Ieronim si a Cezarei nu este o "experienta", ci o "stare", adica, redusi la arhetipuri ei se pot cunoaste fara sa "devina". Este vorba de o reintegrare în arhetip, de abolire a experientei umane; reîntoarcerea la starea adamica de dinaintea caderii, care nu vor cunoste "experienta", nu vor avea "istorie [...]".

      Întocmai cum în mijlocul apelor amorfe insula simbolizeaza Creatia, forma, tot asa, în mijlocul lumii în eterna devenire, în oceanul de forme trecatoare ale Cosmosului, insula transcendenta simbolizeaza realitatea absoluta, paradisiaca.(9)

      Nuditatea descoprita de Cezara si Ieronim în insula este o stare ambigua, de viata plenara si de moarte simbolica. Cei doi tineri au depasit conditia umana patrunzând într-o zona sacra, adica "reala", spre deosebire de spatiul înconjurator, "profan", macinat de vesnica devenire si surpat de iluzii, durere si zadarnicii.

      Aceeasi însula apare si în Sarpele. Ea este un tarâm transcendent, simbol al realitatii absolute, de fapt echivalenta Paradisului. Sarpele constituie un simbol mitologic central, foarte raspândit, reprezentând, pe de o parte, inteligenta ispititoare, viclenia (episodul fructului oprit din Biblie), dar, pe de alta parte întelepciunea, puterea creatoare, timpul si fortele naturale sau supranaturale. Influenta poate fi ostila sau binevoitoare,legata uneori si de venin. "Sarpele poate fi socotit un arhetip al ambivalentei specifice tuturor simbolurilor fundamentale si o ilustrare vie a anularii sau contopirii contrariilor în gândire arhaica" arata Ivan Evseev(10).

      Insulele magice indiene sunt simboluri ale nemuririi, iar o conditie de acces la ele este magia (pe care Andronic o împlineste). Magia constituie elementul care determina inversarea tuturor valorilor umane, oficiantul participând, în timpul si dupa îmdeplinirea actului sacrificial, la o alta realitate, transcendenta fata de conditia umana, inaccesibila profanilor. Prin parasirea relativului se accede în Absolut.

      Mircea Eliade creeaza universuri paralele, însa acestea nu sunt simultane în timp, ci succesive. Aparitia lor face posibila translatia imaginara de la concret la fantastic, adica de la profan la sacru, penrtu a se da impresia de întoarcerea la origini. În romanul Sarpele pot fi urmarite aceste universuri paralele. Actiunea operei debuteaza în realitatea cea mai banala si profana. Se instaureaza, mai întâi, un univers mundan, care se va dovedi inconsistent datorita "izbucnirii" sacrului, adica a celuilalt univers, fantastic si paralel. Primul semn al manifestarii sacrului îl constituie aparitia lui Andronic. Andronic ester un "strain". Prin urmare, un personaj misterios, desi se comporta deocamdata normal fata de ceilalti fara a trezi suspiciuni. Din acest punct, sacrul începe sa avanseze din ce în ce mai mult pe primul plan: jocuri de initiere, confuzii si echivocuri, naratiuni fabuloase, aparitia imaginara a sarpelui fantastic, pâna când participantii la acest scenariu mitic ajung sa fie dominati, în idei si comportare, de atmosfera stranie, mitica a mitului literar nou creat. Ei sunt cufundati în fantastic si în sacru. Asistam la un proces treptat de depersonalizare: eroii nu mai sunt capabili de initiative individuale, gesturile lor fiind comandate, inspirate. Ceea ce intereseaza nu este imediatul întâmplator, chipul personajelor, exprimarea frumoasa, ci simbolica naratiunii, adica actul în sine. Andronic si Ana, în roman sunt singurii care reusesc sa treaca printr-o serie întreaga de probe de initiere, ajungând pe o insula tainica (insula fericitilor, a lui Euthanasius), fara nici o îmbracaminte, cu alte cuvinte fara nici un semn despre existemta lor concreta din primul plan, profan, ramas în urma. Insula peprezinta un "fragment cosmic", un spatiu originar înzestrat cu toate fortele creaoare. Andronic si Ana refac, prin itinerariul lor initiatic, modelul exemplar al cuplului primordial. Romanul Sarpele ar fi, dupa Mircea Eliade, comparabil cântecelor sacre la înscaunarea sefilor de trib. Caci, asa cum cântecele respective au rostul sa întemeieze pein verb un timp nou (sacru, abolindu-l pe cel profan), si cuplul Andronic-Ana se arata pregatit, prin joc ritualic sa înceapa o noua existenta(11).

      Daca în Sarpele si Cezara se dezvolta o iubire împlinita, în prozele Maitreyi, de M. Eliade si Sarmanul Dionis, de M. Eminescu, iubirea este spiritualizata, vazuta ca pe o cale de acces spre Absolut. "Spiritualitatea indiana a fost obsedata de "Absolut". Or, oricare ar fi modalitatea de a concepe Absolutul, el nu poate fi vazut altfel decât ca o depasire a contrariilor si a polaritatilor".

      Pentru ambele personaje - Allan, respectiv Dionis - experientele traite reprezinta trepte ale initierii erotice. Daca pentru Dionis aceasta initiere se savârseste prin practici ezoterice, cu ajutorul cartii lui Zoroastru, pentru Allan initierea se face din perspectiva folosofiei buddhiste (a profanului în sacru).

     În prima etapa Dionis îsi asuma universul cartilor ca forma a spiritualizarii absolute. Convins ca timpul si spatiul (kantienele forme pure apriorice ale intiutiei sensibile) sunt strict subiective, iar cauzalitatea (singura categorie pastrata de Dionis - în spirit schopenhauerian - din lunga serie a categoriilor kantiene) actioneaza simultan la nivel noumenal si pare doar a actiona consecutiv pentru perceptia noastra modelata temporal, Dions stie ca "în fapta lumea-i visul sufletului nostru". Si daca am gasi un procedeu de a re-programa, constient si voit, "visul sufletului nostru", am putea modifica, dupa dorinta, cadrul spatio-temporal al acestui vis si am putea schimba "acesta ordine a realitatii" cu o alta, pe care n-o simtim straina si ostila. Si Dionis, ultimul avatar al magului Zoroastru, gaseste (ca o mostenire legitima a prototipului), acest procedeu, care este magia.(12)

      Aceasta etapa este asemanatoare din punct de vedere structural cu prima treapta de initiere a lui Allan, unde Maitreyi îi dezvaluie tânarului occidental limita relativa a convingerilor europeanului despre ce ar implica manifestarea dragostei. Iubirea este cunoscuta mistic, ca o beatitudine (ananda), conform spiritualitatii indiene. Nepotrivirea de rasa, mentalitate, traditii dintre un european si o asiatica face ca dragostea lor sa ramâna neîmplinita. Cu toate acestea, iubirea, ca un simbol al unitatii, învinge dincolo de prejudecati.

      A doua treapta a lui Dionis este cea onirica. Visul este conditia transcenderii în universul fanteziei. Dupa ce deschide cartea astrologica, face un semn magic si se trezeste în alt veac, în vreamea lui Alexandru cel Bun, sub chipul calugarului Dan. Ambiguizarea temporala si spatiala va fi preluata de Eliade si prefatata în nuvela La tiganci. Episodul este o adevarata "poveste" fantastica sub semnul oniricului si chemata a ilustra teza posibilei atemporalizari si a dez - marginirii (tema comuna cu Eliade ilustrata în nuvelele: Pe strada Mântuleasa, La tiganci, Nopti la Serampore etc.). "El - ce îmbracaminte ciudata! O rasa de siac, un comanac greu... în mâna lui cartea astrologica. Si ce cunoscute-i pareau toate! El nu mai era el. I se parea atât de firesc ca s-a trezit în acesta lume. Stia sigur ca venise în câmp ca sa citeasca, ca citind adormise."

      În aceste momente cheie, visul da contur unei realitati fantastice. Raportul dintre cele doua "lumii" se rastoarna, "semnele" se schimba, realitatea fantastica se subtituie celei realist - originare atragând dupa ea inversarea cronologiei timpului. Trecutul (adica realitatea fantastica) revendica drepturile prezentului (adica ale realitatii-realitate), tratându-l pe acesta ca pe o realitate viitoare prefigurata de vis. "Calugarul Dan se visase mirean cu numele Dionis... pare ca se facuse în alte vremi, între alti oameni". Dionis (Dan) însusi, cu uimita încântare confirma justetea indubitabila a celor spuse de Riven (Ruben), în legatura cu stiinta egipteana a "metempsicozei": "... Bine zici cum ca sufletul nostru este timpul si spatiul cel nemarginit si nu se lipseste decât varga magica de a ne transpune în orice punct al lor am voi. Traiesc sub domnia lui Alexandru Voda s-am fost tras de o mâna în vremi ascunse în viitorul sufletului meu".

      Pentru Allan, etapa urmatoare este cea a iubirii ca armonie cosmica. Panteismul indian potrivit caruia pomii, ca toate fiintele, au suflet, pleaca de la principiul analogiei dintre plante, animale si oameni, transformat în omologic. Chabu, sora mai mica a Maitreyiei îi povesteste lui Allan cum în fiecare zi da pomilor turta si prajituri. Gesturile copilei trebuie interpretate simbolic: pomul este, de fapt, o hierofanie. Tânara vede în imaginea lui semnul sacru. Astfel se explica gesturile si dragostea sa.

      Urmarind traiectoria capricioasa a evolutiei sentimentul erotic, de la manifestarea echivoca pâna la dezlantuirea patimasa de care sunt stapâniti protagonistii, putem observa comportamentul lor în care alterneaza luciditatea si tulburarea, gesturi tandre, izbucniri neasteptate, indiscretii abil camuflate. O data declansata dragostea, povestea capata o fluenta deliranta. Povestea iubirii celor doi continua, într-o noua etapa, cea a logodnei secrete savârsita în natura exotica a Bengalului, cu solemnitatea si incantatia vechilor poeme indice.Ceremonia logodnei este descrisa în imagini artistice condensate mitic si metaforic, dupa un ritual specific indian. Evocarea pamântului se face pentru ca zeita mama reprezinta protectie si fertilitate, necesare casatoriei ce rostuieste fiinta, reintegrând-o circuitului chtonian al elementelor primordiale: apa, focul, pamântul si lemnul, într-un complementaritate simbolica a cosmicului, pentru ca daca Maitreyi apartine pamântului, imperativ Allan este dar al cerului (ying si yang, animus si anima, unitate a contrariilor, armonie universala). Inelul, reprezentând cei doi serpi întelepti ai casei, închide în el destinul celor doi tineri si are o functie ritualica suplimentara - anularea Karmei negative: "Ma leg pe tine, pamântule ca eu voi fi a lui Allan, si a nimanui altuia.Voi creste din el ca iarba din tine. Si cum astepti tu ploaia, asa îi voi astepta eu venire, si cum îti sunt tie razele, asa va fi trupul lui pentru mine. Ma leg în fata ta ca unirea noastra va rodi, caci mi-e drag cu voia mea, si tot raul, daca va fi, sa nu cada asupra lui, ci asupra-mi, caci eu l-am ales. Tu ma auzi, mama pâmânt, tu nu ma minti, maica mea. Daca ma simti aproape, cum te simt eu acum, cu mâna si cu inelul, întareste-ma sa-l iubesc totdeauna, bucurie necunoscuta lui sa-i aduc, viata de rod si de joc sa-i dau. Sa fie viata noastra ca bucuria ierburilor ce cresc din tine. Sa fie îmbratisarea noastra ca cea dintâi zi a monsoon-ului. Ploaia sa fie sarutul nostru Si cum tu niciodata nu obosesti, maica mea, tot astfel sa nu oboseasca inima mea în dragostea pentru Allan, pe care Cerul l-a nascut departe, si tu, maica, mi l-ai adus aproape."

      Ultima treapta a initierii erotice presupune o dubla convertire - a lui Allan în mistica buddhista, a Maitreyiei în spiritulitatea europena. Metafizica iubirii se cristalizeaza într-o forma de senzualitare purificatoare.

      Dionis însa, favorizat în egala masura de predispozitia accentuata spre visare halucinatorie si de "cadrul fizic" al momentului (noaptea, cu peisajul ei selenar, de o stranie, înfricosatoare fantasticitate) îsi continua experienta. "Individualizat" într-un asemenea chip, "archaeus"-ul lui Dionis din perspectiva exitentiala, dezvolta tema complexului identitatii originare, iar din unghi fantastic se sublimeaza în tema umbrei, expresie a "dublului" eului uman, adica a eului metafizic.

      Spre deosebire de ceea ce se petrece în momentul când Dionis aluneca în transa onirica pentru a-si asuma epoca lui Alexandru cel Bun, de data aceasta actul initierii sta sub semnul unui riguros demers constientizant. Elementul halucinator este înlocuit de efortul instruirii lucide, efort a carui finalitate consta în cunoasterea si împlinirea "formulei". Prin repetarea formulelor magice, formule bazate pe pitagoreica cifra 7 (simbol al genezei universale), gândirea îsi însuseste ritmurile si puterea gândirii demiurgice, întrând în posesiunea cifrului sacru al lumilor. Formula magica e cea care a prezidat creatiunea si care sustine si acum, dincolo de aparentele schimbari temporale si spatiale, structura stabila a universului.(13)

     Iubirea ca resort al aspiratiei spre transcendentalismul paradisiac este pretul pactului încheiat de Dionis cu diavolul. Faptul se încadreaza perfect în idealitatea romantica sub semnul careia se structureaza, pe una din directiile ei dominante, filosofia erosului la Eminescu.

     Regasindu-si esenta eterna în propria sa umbra, Dionis îi restituie acesteia constiinta limitarii sale în corp, deci si în timp, primind în schimb nu eternitatea, ci constiinta eternitatii. Instruit de Ruben (ipostaza luciferica), Dan continua aventura lui Dionis, smulgându-se oricarui timp istoric. Schimbându-si natura trecatoare, de avatar, cu umbra sa (care e prototipul, "omul vesnic"), luând cu el umbra vesnica a iubitei sale, Maria, pleaca pe luna, abandonând timpul istoric si recuperând timpul cosmic ("Greierii ragusit cântau ca orologii aruncate în iarba"). Satul de peregrinarile prin timp, Dan-Dionis se reintegreaza astfel (în cuplul sacru, alaturi de Maria) patriei sale cosmice selenare si, ajuns în centrul de vis al universului, el populeaza vidul cosmic cu o arhitectura gigantica, proiectie a gândirii sale libere. E o gândire straniu înfaptuita de îngeri, în chiar clipa articularii ei, existenta pe luna vadind, ca lege cosmica, armonia prestabilita. Si totusi, gândirea nu pare sa fi atins limta ultima a libertatii sale. în vis, Dan e obsedat de imaginea templului lui Dumnezeu, spatiu interzis si inaccesibil, marcat de ogiul rosu triunghiular si de semnele rosii ale unui ininteligibil "proverb arab". Înfatisarea lui Dumnezeu ramâne însa ascunsa, ca o absenta în inima lumilor; ea poate fi traita în credinta (asa cum face Maria), dar nu poate fi realizata de gândire, asa cum încearca zadarnic Dan. Si, încercând sa înfrânga aceasta ultima limita a gândului, Dan e tentat sa se substituie zeului invizibil, repetând în gând, rebeliunea lui Satan (14).

      Partiala identitate cu Divinitatea presupune refacerea armoniei cosmice ca stare ontologica. Pentru ca este doar un vis romantic se manifesta doar "realitatea fictiunii" astfel încat personajul transgreseaza spatii paralele identificabile ulterior în tehnica narativa a prozei lui Eliade.

      Dubla ipostaza a epilogului indica, pe de o parte, atitudinea romantica a scriitorului care-si proiecteaza cuplul erotic într-un Eden chtonian, iar pe de alta parte, anticipa proza moderna interbelica în care finalul deschis implica o varietate de interpretari ca si în romanul Maitreyi, unde se relativizeaza planurile narative din perspectiva unui "eu" ce vine permanent cu alta semnificatie a gestului, a vestimentatiei, a unui eveniment, asigurând astfel autenticitatea textului.



     __________________

     1. Mircea Eliade, Cuvant înainte la vol. Despre Eminescu si Hasdeu, Editura Junimea, Iasi, 1987, p.IX

     2. Ibidem, p. X

     3. Ibidem, p.VIII

     4. Mircea Eliade, Insula lui Euthanasius, Editura Fundatiilor Regale, Bucuresti, 1943, p. 138

     5. Conf. Ioana M. Petrescu, Eminescu. Modele cosmologice si viziune poetica, Editura Minerva, Bucuresti, 1978, cap. Iubirea, p. 161

     6. Elena Tacciu, Eminescu. Poezia elementelor, Editura Cartea româneasca, Bucuresti, 1978, cap. Apa, p.158-161

     7. Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, Dictionar de simboluri, vol.I., Editura Artemis, 1994, p.107

     8. Elena Tacciu, op cit., p.136

     9. Mircea Eliade, op. cit, p. 14

     10. Ivan Evseev, Dictionar de simboluri si arhetipuri culturale, apud Mircea Itu, Indianismul lui Elide, Editura "Orientul Latin", Brasov, 1991, p.24

     11. Petru Ursache, Camera Sambo. Introducere în opera lui Mircea Eliade, Editura Coresi S.R.L., Bucuresti, 1993, cap. Hermeutica literara, p.125-126

     12. Ioana M. Petrescu, op.cit., cap. Magia, p. 133 -134

     13. Ibidem, p.134

     14. Ibidem, p.135
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Romana

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

E-referate.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat termenii si conditiile de utilizare pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles