Tren de placere

3x puncte

categorie: Romana

nota: 8.88

nivel: Liceu

Referat despre Tren de placere
Enuntul si gesturile micului călător, lăsate în voia lor, cîstigă o prematură autoritate, sub încurajarea aprobatoare, unanim admirativă venită de la mam' mare, mamitica si tanti Mita. " – E lucru mare, cît e de destept! zice mam' mare. E ceva de speriat, parol! zice mam' mare" (2, 123). Neastîmpăratul copil pare dotat cu suficiente premise si pare a di[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Tren de placere

Referat despre Tren de placere
Enuntul si gesturile micului călător, lăsate în voia lor, cîstigă o prematură autoritate, sub încurajarea aprobatoare, unanim admirativă venită de la mam' mare, mamitica si tanti Mita. " – E lucru mare, cît e de destept! zice mam' mare. E ceva de speriat, parol! zice mam' mare" (2, 123). Neastîmpăratul copil pare dotat cu suficiente premise si pare a dispune pe deplin de avantajele contextuale pentru a comunica pînă la adînci bătrînete un gen de discurs asemănător cu acela de care luăm cunostintă, fragmentar, în tren si de a avea parte de aceeasi entuziastă aprobare. Discursul lui Goe se pare că nu va fi perturbat de nici un alt discurs, de nici o interogatie si el va evolua spre un monolog grotesc al închipuirii de sine.

Personajul poate creste nestingherit luînd profilul unui Mitică, e si el un virtual "foarte destept" producător de mofturi sau poate împrumuta cu timpul sublimul complex de superioritate al lui Catavencu: "În orasul ăsta de gogomani, eu sînt cel dintîi". Cu putină imaginatie ne putem referi la un Goe bătrîn debitîndu-si palavrele despre vizita lui pe la Bucuresti. În locul celor trei cucoane, chemate cînd le va fi sosit vremea, în lumea dreptilor, eventuala consoartă a venerabilului Goe, o Efimită, nu va conteni să-l admire, aproape cu aceleasi cuvinte ca ale defunctelor: "Ei, bobocule, apoi cum le stii dumneata pe toate, mai rar cineva" (1, 97).

Cuvîntul boboc are un extraordinar rol de liant semantic între repetentul Goe si ramolitul Conu Leonida, personajul din farsa caragialiană, nu altcineva decît un Goe bătrîn si de asemenea un repetent incurabil la toate probele de cunoastere umană. Anii i-au sporit în ritmul lor ineluctabil, vîrsta spiritului i-a rămas pe loc, undeva în fantasmele confuze ale copilăriei si de atunci se repetă mecanic, ca la o bizară jucărie. Goe si conul Leonida pot fi priviti ca două secvente din biografia aceluiasi personaj. Desi aflate la un interval de timp foarte mare una de alta, cele două secvente sînt de o absurdă coincidentă. În timpul scurs de la cea dintîi la cea de-a doua mintea s-a blocat într-un stadiu infantil, necopt. În pofida diferentei de vîrstă, ambele secvente, si cea decupată din perioada copilăriei si cealaltă, decupată din perioada bătrînetii, se unifică prin cuvîntul "boboc".

El rezonează adecvat pentru Goe si involuntar ironic pentru conu Leonida. Si cu toate acestea, Goe îl refuză, ca să-si aroge în schimb pe acesta de domn, iar Leonida îl acceptă pentru că numele de boboc îi dă iluzia unui om de viitor: "Asa zău!… Ei! mai dă-mi încă unul ca el, si pînă mîine seara, – nu-mi trebuie mai mult, să-ti fac republică…" (1, 86). Goe e un boboc de om cu pretentii de matur, conul Leonida este un om mai mult decît matur cu ambitii de boboc. Cu alte cuvinte, ambele personaje se plasează existential în afara vîrstei lor adevărate. Considerate ca secvente ale aceleiasi biografii, cele două personaje denotă, într-o desfăsurare comică neîntreruptă, cînd un infantilism de boboc "matur" (Goe), cînd un infantilism de matur-"boboc" (Leonida), asadar în ambele cazuri comun este infantilismul, situarea fie mai presus, fie mai prejos de vîrsta reală. Starea de "boboc" dăinuie, într-o astfel de perspectivă răsturnată, ca o melodie cronică, de la tinerete pîn' la bătrînete; Goe, repetentul, reprezintă primul semnal de stagnare a spiritului, conu Leonida confirmă perpetuarea acestei stagnări, rămînerea la stadiul tragi-comic al necoptului.

Personajul caragialian se defineste prin incapacitatea, iar cîteodată prin imposibilitatea de a trece de pragul initierii si de a cunoaste cu adevărat revelatia "centrului". Trenul care îl poartă pe Goe spre capitală, spre simbolicul centru, e stopat la jumătatea drumului chiar de cel care ar fi trebuit să ajungă la destinatie la timp. Gest fatal, tot atît de simbolic pentru a sugera întîrzierea, pierderea ritmului evolutiv, repetentia congenitală de care Goe nu se va putea debarasa întreaga viată. Acesta este si motivul pentru care îl recunoastem, tipologic, în Conu Leonida. Răul prematur, asadar comic, pe care îl întîlnim la Goe constă în incapacitatea lui de a dialoga, acceptînd banala poveste, în ambitia incipientă de a fi pe deasupra tuturor si în ignorarea desăvîrsirii lăuntrice, la care se ajunge prin ascultarea opiniei celuilalt.

"Ce treabă ai tu, urîtule?" constituie replica sub care recunoastem vanitatea celui ce crede că nu are de învătat nimic de la nimeni. Ironia soartei este însă neîndurătoare, clasificîndu-l în categoria repetentilor perpetui, iar mai tîrziu în rîndul panglicarilor esuati în gara desartelor iluzii.
Asteptarea si călătoria sînt de fapt niste trepte care urcă si pogoară înspre sau dinspre lumea promisă. Fermecatul tren de plăcere caragialian duce în D-l Goe la centrul însusi ori, ca în schita cu titlul de la care am preluat această sintagmă, Tren de plăcere, el ajunge la substitutul acestui centru, Sinaia, orasul rezidential din timpul sezonului de vacantă al familiei regale si al lumii bune. Cele mai multe călătorii de plăcere ale caragialianei "lume lume" se fac la Sinaia. Îndată ce aici se află regele, guvernul, parlamentarii, lumea descinsă la Sinaia resimte ea însăsi ceva din puterea si magnificienta centrului.

La Sinaia se adună tot ce e mai divers, sub semnul unei fatalităti, asa cum alimentele cele mai sofisticate ori băuturile fine sau proaste se întîlnesc, fatal, în stomac. Or, Sinaia constituie pentru ironistul Caragiale un astfel de centru-stomac, sediul în care bărbati importanti, femei distinse si femei cochete, poltroni si rebeli, jurnalisti, soacre, văduve si copii îmbrăcati în uniforme de gală se supun la un inevitabil melanj, cu un destin evident tot fatal: "Sinaia nu se poate compara mai nimerit decît cu un stomac: o încăpere mai mult sau mai putin largă, avînd două deschizături" (2, 146). Percutiile limbajului ironic, vizînd lumea intrată în această "încăpere", sînt, cu o vorbă a maestrului ploiestean, "teribele". În structurile imaginarului, stomacul se asociază cu o groapă, o rîpă sau un povîrnis. Cine vine să petreacă într-un astfel de spatiu decade, se amestecă, se degradează, condamnat la o alergătură fără salvare, în care nu află pe nimeni, pentru că totul e în prefacere.

În acest loc îi aduce trenul de plăcere din proza omonimă pe membrii familiei Georgescu. Descinderea la Sinaia este si o chestiune de ambit. Nu se face pentru un om ca d-l Georgescu să absenteze din hig-liful prezent la Sinaia, chiar dacă această performantă îl obligă la preparative si solutii meschine: el, sotia si puisorul merg la gară cu trăsura si cu un bagaj usor; în tren călătoresc în clasa I; soacra, împovărată cu un cos enorm cu de-ale mîncării, e trimisă la gară cu tramvaiul si călătoreste cu clasa a II-a. Ajunsă la destinatie, familia se separă a doua oară, soacra luînd-o spre modesta pensiune Mazăre, ceilalti, fireste, spre Hotel Regal. Parvenitul tine la aparente. Mănîncă din cos, dar se revarsă în holul unui mare hotel; se plimbă unde poate vedea lume si mai ales unde se poate lăsa privit, îmbrăcîndu-se cu tot ce crede că are mai bun. Îmbrăcămintea contează decisiv, cînd e vorba de o doamnă.

O vestimentatie elegantă, oricare ar fi moda, o dau croiul, dar si culoarea, bunul gust nepermitînd decît o combinatie limitată de nuante a uneia ori cel mult două culori. Fiinta gătită tipător se face desigur remarcată si evaluată în consecintă: Madam Georgescu este pe deplin stabilită asupra toaletei sale: bluza vert-mousse, pupa fraise écoasée si pălăria sortată; umbreluta rosie, mînusile albe si demibotinele de lac cu cataramă; ciorapii de mătase vărgati, în lungul piciorului, o bandă galbenă si una neagră, despărtite de cîte un fir stacojiu" (2, ). Asadar, pe acelasi trup stau împreună pentru a-l înfrumuseta si a-l face vizibil: vert-mousse, fraise écoasée, rosul, albul, galbenul, stacojiul si probabil încă vreo cîteva culori. Doamna Georgescu e una din "burghezele colorate" evocate de Bacovia în Amurg: "Trec burgheze colorate / În cupeuri de cristal / E o vesnică plimbare / vălmăsag milionar". În alegerea îmbrăcămintii pentru Sinaia nu e uitat nici Ionel Georgescu, puisorul, de care atîrnă viitorul familiei. La Sinaia, "nu mai încape discutie", el se va îmbrăca exact ca regele, în "uniforma de vînători". Nu-i va lipsi, se-ntelege, sabia.
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Romana

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

E-referate.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat termenii si conditiile de utilizare pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles