Titu Maiorescu

3x puncte

categorie: Romana

nota: 7.41

nivel: Liceu

Ei bine, intr-o asemenea epoha, cand se publica atatea carti, afara de bune, nu este de neaparata nevoie ca o critica nepartinitoare, aspra, sa le cerceteze pe toate si ca intr-un ciur sa le vanture?". Cativa ani mai tarziu, la 1855, Alecu Russo (pe care G. Ibraileanu il pune in legatura cu cel de al doilea „val" al spiritului critic) va relua pledoaria, in termeni foarte inruditi cu cei de [...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Titu Maiorescu

Ei bine, intr-o asemenea epoha, cand se publica atatea carti, afara de bune, nu este de neaparata nevoie ca o critica nepartinitoare, aspra, sa le cerceteze pe toate si ca intr-un ciur sa le vanture?". Cativa ani mai tarziu, la 1855, Alecu Russo (pe care G. Ibraileanu il pune in legatura cu cel de al doilea „val" al spiritului critic) va relua pledoaria, in termeni foarte inruditi cu cei de mai inainte:

„Critica e o fapta romaneasca de nevoie", considera Alecu Russo, chiar daca exercitiul critic „poate va vatama iubirea de sine" a unora. Si iata ca, in 1869, MAIORESCU va duce aceasta traditie la cea mai inalta expresie a ei, vorbind, din nou, despre oportunitatea culturala a instaurarii unui climat critic:

„Usoara sau nu, critica a fost si va ramanea o lucrare necesara in viata publica a unui popor, intelegerea raului este o parte a indreptarii. Din acest punct de vedere, infiintarea unei reviste [Convorbiri literare] cu o tendenta critica mai pronuntata ne pare a implini un gol lasat in mica noastra miscare literara" (Observari polemice).

Prin amploarea, ca si prin specificitatea obiectivelor sale, programul criticismului maiorescian ocupa o pozitie cu totul aparte, in cadrul acestei traditii. Criticismul „Junimii" trebuie privit, in primul rand, ca o reactie la proportiile cu adevarat alarmante pe care le dobandise, in epoca, fenomenul - ca sa-1 numim astfel - al unei extreme „euforii" culturale. Scriitorii momentului - considera MAIORESCU aratau o pagubitoare inclinatie de a cadea intr-o mare si vibranta incantare fata de productiunile geniului national. In literatura romana, s-ar parea, astfel, ca „nu se afla decat poeti si prozaisti admirabili, in genere capete de geniu" (Observari polemice).

a estetician, MAIORESCU are marele merit de a fi pus bazele teoretice ale „criticii estetice", ale unei critici ce porneste de la principiul separatiei valorilor culturale. O deosebita semnificatie detine, in aceasta perspectiva, definitia pe care marele critic o da notiunii de „frumos" si aceleia de „poezie lirica". Notiunea de „frumos" este pentru prima data abordata intr-o conferinta (Vechea tragedie franceza si muzica lui Wag-ner), rostita la 10 martie 1861, la Berlin; astfel, pentru M., ce pretinde a evolua pe o linie hegeliana, „Frumosul nu este decat deplina patrundere a ideii cu aparenta sensibila".

Odata stabilita aceasta definitie, MAIORESCU ia in discutie si doua dintre „modificarile frumosului" („sublimul" si „fermecatorul"), pe care le socoteste mai putin fertile si mai putin recomandabile in practica artistica. Astfel, daca in cazul „frumosului" se poate constata un echilibru perfect si egalitate intre cele doua laturi componente („ideea", pe de o parte, si „materia sensibila", pe de alta), atat in cazul „sublimului", cat si in acela al „fermecatorului" acest echilibru se strica, in favoarea uneia sau celeilalte dintre laturi.

in sublim, „elementul logic se valorifica in paguba sensibilitatii", asa cum se intampla in tragedia clasica franceza, unde caracterele se ilustreaza mai cu seama prin tiradele lor abstracte. In „fermecator", arata M., „momentul sensibil se evidentiaza in dezavantajul ideii", ca in muzica - atat de melodioasa - a „operelor italienesti mai noi". Toate aceste clarificari si distinctii teoretice nu sunt menite decat pentru a da o orientare sanatoasa si limpede practicii literare curente.

Definitia „frumosului" va fi reluata de M., peste putin timp, in O cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867; decat ca definitia a avut de suferit, pe parcurs, o semnificativa modificare: „frumosul" - spune M., in 1867 - „cuprinde idei manifestate in materie sensibila", inlocuirea singularului (idee) cu pluralul (idei) vorbeste despre un proces de deplasare, de la pozitiile hegeliene din 1861, spre metafizica lui Schopenhauer, in sfera careia gandirea criticului se va inscrie tot mai apasat, de aici inainte.

De altminteri, O cercetare critica ramane, in rest, un studiu de nedezmintita linie hegeliana; ceea ce se poate constata din analiza unei alte definitii majore -alaturi de cea a „frumosului" -, o definitie cu mult mai elaborata, aceea a „poeziei".
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Romana

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

E-referate.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat termenii si conditiile de utilizare pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles