Summit-ul de la Helsinki 1999

DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Summit-ul de la Helsinki 1999

La negocieri au fost invitate ºi celelalte douã republice baltice, Letonia, Lituania (dupã cum am amintit, Estonia negociazã termenii de aderare din martie 1999). Decizia este semnificativã mai ales în ceea ce priveºte relaþiile Uniunii cu Rusia. Odatã cu acceptarea acestor þãri, Uniunea Europeanã se va învecina direct cu Rusia.

2. Tot la Helsinki s-a hotãrât crearea, cel mai târziu pânã în 2003, a unei forþe europene de reacþie rapidã formate din 50 000-60 000 de oameni, forþã care sã fie dislocatã în maximum ºase luni ºi care sã fie menþinutã într-o zonã conflictualã maxim un an. Misiunile acestei forþe sunt de naturã umanitarã ºi de menþinere a pãcii. Forþa de reacþie rapidã urmeazã sã fie formatã pentru început din unitãþi naþionale care se aflã sub comanda NATO.

Majoritatea comentariilor apreciazã cã mãsura de înfiinþare a acestei forþe europene reflectã hotãrârea ca, din punct de vedere militar ºi al iniþiativelor de politicã externã în general, Europa sã nu se mai afle în situaþia din timpul ultimului conflict din Iugoslavia, aceea de dependenþã faþã de Statele Unite.

Decizia a fost însoþitã de crearea a trei noi organisme:
-o comisie politicã ºi de securitate, cu misiune permanentã, formatã din reprezentaþi naþionali la nivel de ambasador;
-o comisie militarã, formatã din miniºtrii apãrãrii;
-un stat major care sã ofere expertizã atunci când i se solicitã acest lucru. La câteva zile dupã reuniunea de la Helsinki, a avut loc reuniunea de sfârºit de an a miniºtrilor de externe din þãrile membre NATO. În general, decizia EU de a-ºi crea propria forþã de securitate ºi de a prelua conducerea în probleme de apãrare la nivel regional, a fost salutatã de cãtre Alianþã ºi de cãtre administraþia Clinton, dar þãrile membre NATO care nu fac parte din UE ºi-au exprimat îngrijorarea cã vor fi excluse de la procesul de luare a deciziilor în ceea ce priveºte politica de securitate a Europei.

Îngrijorãrile de aceastã naturã sunt mai vechi; în octombrie 1999, în cadrul unei discuþii cu fostul ministru britanic al apãrãrii, adjunctul Secretarului de Stat american, Strobe Talbott, a declarat cã “Statele Unite nu sunt de acord cu crearea unei forþe militare care, mai întâi, ia naºtere sub umbrela NATO, apoi se îndepãrteazã de NATO, se desprinde de NATO, deoarece ar reprezenta o forþã care iniþial este un substitut pentru Alianþã ºi, în final, intrã în conflict cu aceasta”. Cel puþin la nivelul declaraþiilor, îngrijorãrile au fost calmate de cãtre liderii europeni.

De exemplu, premierul Marii Britanii a declarat în cadrul summit-ului de la Helsinki cã “forþa de reacþie rapidã nu este împotriva NATO ºi nici un substitut pentru NATO, deoarece nu creãm o armatã europeanã, ci un organism care reprezintã statele naþionale suverane în politica de apãrare”.Importanþa creãrii forþei europene de reacþie rapidã poate fi sintetizatã citând declaraþia preºedintelui Chirac din cadrul summit-ului: “pânã acum, era posibil ca Uniunea sã joace un rol în viaþa politicã, economicã, în domeniul umanitar, dar nu avea la dispoziþie ºi mijloacele adecvate de naturã militarã pentru a o face; acum are la dispoziþie toate instrumentele pentru a duce o politicã externã adevãratã”.

3. O a treia decizie luatã la Helsinki are în vedere restructurarea instituþionalã a Uniunii, ajustarea în vederea încorporãrii noilor membri. De remarcat cã Uniunea ºi-a impus termene privind încheierea acestei reforme, cel mai târziu anul 2002, pornind de la ideea cã ea însãºi trebuie sã fie pregãtitã pentru a-i primi pe noii membri ºi nu numai pentru a le impune anumite condiþii de aderare. Evident cã mãsurile de restructurare internã vor concentra atenþia în perioada urmãtoare, întrucât funcþionalitatea depinde într-o mãsurã considerabilã ºi de identificarea unei structuri optime. « mai multe referate din Diverse