Stratul de ozon - descriere

3x puncte

categorie: Geografie

nota: 9.59

nivel: Liceu

Subtierea stratului de ozon

Am povestit cum se intampla ca, prin absorbtia radiatiilor UV-B, molecula de ozon se rupe. Din pacate, acest fenomen nu este produs numai pe aceasta cale. Mai exista si reactii chimice care duc la acelasi rezultat. Astfel, substante care exista in mod normal in stratosfera, cum ar fi diferiti compusi de azot, clor, hidrogen, pot distruge moleculele de ozo[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Stratul de ozon - descriere

Subtierea stratului de ozon

Am povestit cum se intampla ca, prin absorbtia radiatiilor UV-B, molecula de ozon se rupe. Din pacate, acest fenomen nu este produs numai pe aceasta cale. Mai exista si reactii chimice care duc la acelasi rezultat. Astfel, substante care exista in mod normal in stratosfera, cum ar fi diferiti compusi de azot, clor, hidrogen, pot distruge moleculele de ozon. Acest proces este natural si inevitabil, dar, in conditii normale, nu altereaza echilibrul despre care vorbeam.

Problema apare, ca de obicei, atunci cand intervine omul, cu intreaga sa panoplie de produse poluante, rezultata din intensa sa activitate industriala. Altfel spus, insusi omul isi distruge patura protectoare, alterand echilibrul fragil al ozonului. Acest fapt a fost sugerat pentru prima oara in 1974 de catre doi cercetatori americani, M. Molina si S. Rowland, care au descoperit ca un grup chimic, cunoscut sub numele generic de CFC (clorfluorocarbon), poate contribui semnificativ la subtierea stratului de ozon.

Asa cum se intampla uneori in domeniul ecologiei, cei doi nu au fost luati in serios, iar descoperirea lor a fost data uitarii. Si ar fi ramas uitata, daca in 1985 British Antarctic Survey nu ar fi gasit o gaura in stratul de ozon de deasupra Antarcticii. Din acea clipa semnalul de alarma a fost tras si toata lumea a inceput sa se ocupe cu spaima si entuziasm de soarta ozonului. CFC-urile sunt niste molecule perfide. Mai usoare decat aerul, imposibil de descompus la altitudini mici (aici sunt protejate de actiunea radiatiilor ultraviolete, tocmai datorita ozonului), se ridica, in conditii ce le vom detalia mai departe, la altitudinea stratului de ozon, unde incepe macelul.

Mai intai moleculele de CFC se descompun, sub actiunea radiatiilor ultraviolete. Clorul rezista in atmosfera de la 20 la 120 de ani, fiecare atom al sau putand distruge sute de mii de molecule de ozon. Iata de ce folosirea cuvantului „macel" nu este numai o simpla metafora. Iata ca a sosit momentul detaliilor.

Gauri in ozon

Primele gauri in stratul de ozon au fost descoperite deasupra Antarcticii. De ce tocmai acolo? Iata o intrebare interesanta, pe care multi dintre dumneavoastra si-au pus-o. De fapt, se pare ca independent de activitatile umane se produce acolo, an de an, o subtiere a stratului de ozon, in perioadele de sfarsit al iernii si inceput al primaverii, numai ca, in ultimele decenii, fenomenul tinde sa capete proportii alarmante. Emisiile poluante sunt generate in special in emisfera nordica, dar circulatia atmosferica le raspandeste pe toata suprafata terestra.

In timpul lunilor de iarna australa (din iunie pana in august), cand zona Polului Sud nu primeste nici un pic de lumina solara, stratosfera se raceste puternic, ceea ce favorizeaza aparitia unor nori de mare altitudine, alcatuiti din cristale fine de gheata. Acesti nori poarta numele de PSC (Polar Stratospheric Clouds) si au proprietatea de a oferi o suprafata catalitica ideala pentru descompunerea CFC-urilor, eliberandu-se astfel ucigatorul clor. Dar reactia de descompunere nu se poate declansa la intuneric, de aceea ea se produce abia in perioada in care Soarele incepe sa lumineze zona antarctica (la inceputul lunii septembrie), mai inainte de diparitia PSC.

Sa mai mentionam un fapt important. In timpul iernii australe, Antarctica este izolata, meteorologic, de restul lumii, printr-o circulatie naturala, numita vortex polar, care impiedica improspatarea in ozon a stratosferei, ceea ce contribuie suplimentar la subtierea stratului de ozon. Fenomene asemanatoare se produc si in zona arctica, numai ca aici, datorita conditiilor meteorologice specifice, subtierea stratului de ozon este mai „blanda", necoborand la latitudini atat de mici ca in cazul emisferei sudice.

Acest fapt este un mare noroc pentru noi, avand in vedere densitatea ridicata a populatiei din emisfera nordica. Avem acest „noroc" din mai multe motive. In primul rand, temperaturile din zona Polului Nord sunt rareori suficient de scazute pentru a permite aparitia PSC-urilor. In al doilea rand, vortexul polar are in Arctica o intensitate mult mai scazuta decat in Antarctica. Aceste doua elemente fac ca subtierea stratului de ozon in zona nordica sa fie de mai mica intensitate decat in zona sudica.

Alarma

Revenim... In 1974, doi chimisti americani de la Universitatea California, F. Sherwood Rowland si Mario Molina, si-au pus banala intrebare: ce se intampla cu CFC-urile eliberate in atmosfera? Cei doi au demonstrat ca aceste molecule se „sparg" sub actiunea radiatiilor ultraviolete, clorul rezultat intrand intr-o reactie in lant cu ozonul stratosferic, ducand la distrugerea sa. Asa cum spuneam, descoperirea lor nu a fost luata in seama. Prea multe industrii utilizau pe scara larga CFC-urile... Dar, pe la mijlocul anilor 1980, a fost descoperita o subtiere grava a stratului de ozon, de catre o echipa a British Antarctic Survey.

Atat de grava era subtierea, incat geofizicianul britanic Joe Farman, care efectua masuratorile, a crezut ca spectrofotometrul pe care il utiliza s-a defectat si l-a trimis inapoi in Anglia pentru a fi reparat! Apoi a intrat in actiune si NASA, care a transmis catre lumea intreaga imagini alarmante ale gaurii de ozon antarctice... Dupa aceea au inceput sa fie consultate arhivele. Datele colectate incepand cu anii 1950 au demonstrat ca nivelul ozonului antarctic a fost realtiv stabil pana spre sfarsitul anilor 1970. Prima mare gaura in stratul de ozon a fost depistata in 1979, dupa care a urmat o scadere continua a nivelului de ozon la scara globala.

Sa precizam aici ca nivelul de ozon se masoara in unitati Dobson. Spuneam inca de la inceput ca daca am cobori tot ozonul atmosferic la nivelul solului, am obtine un strat gros de 3 mm, ceea ce este echivalent cu 300 unitati Dobson. Raportat la aceste unitati de masura, intre anii 1980 si 1990 s-a constatat o diminuare globala cu 3% a stratului de ozon, iar in prezent scaderea se accentueaza rapid, ritmul crescand de trei ori fata de inceputul anilor 1970. In plus, a inceput sa fie afectata si emisfera nordica.

La scara globala sunt afectate tarile din America de Nord, Europa, Rusia, Australia, Noua Zeelanda si America de Sud. Consecintele pe termen lung ar putea fi deosebit de grave, mai ales daca avem in vedere ca, pe perioade scurte, e drept, se pot produce oricand scaderi masive ale nivelului de ozon. Protocolul de la Montreal. Datele alarmante privitoare la scaderea nivelului de ozon stratosferic nu puteau sa lase indiferenta lumea politica. Destul de repede, in 1985, este semnata conventia de la Viena, care a elaborat mecanisme pentru cooperarea internationala in ceea ce priveste programele de cercetare asupra ozonului.

La numai doi ani dupa aceasta, in septembrie 1987, este semnat „Protocolul de la Montreal privitor la substantele care produc saracirea stratului de ozon". Acesta a stabilit ca statele semnatare vor renunta la utilizarea substantelor care distrug stratul de ozon. Trebuie sa remarcam ca acest tratat nu a intampinat aceeasi rezistenta acerba ca Protocolul Kyoto, referitor la reducerea emisiilor de gaze ce produc efectul de sera. De fapt, industriile sunt pregatite deja sa inlocuiasca substantele raspunzatoare de distrugerea ozonului.

Protocolul de la Montreal a fost completat de doua acorduri suplimentare, semnate la Londra, in 1990, si la Copenhaga, in 1992, prin care s-au stabilit calendare precise pentru eliminarea CFC-urilor si a celorlalte substante periculoase pentru ozon. Astfel, toate aceste substante vor trebui eliminate pana in 2029.

Concluzii

Amenintarea exista cu adevarat. Iar lupta pentru apararea stratului de ozon ne demonstreaza ca, atunci cand viata planetara este primejduita, apare si vointa politica pentru a aduce lucrurile pe un fagas bun. Acesta este mesajul optimist al cooperarii internationale in acest domeniu. Dar, nu putem sa nu ne intrebam, oare cate amenintari nu ne pandesc fara a le da atentia cuvenita? Sa nu uitam ca SUA se impotrivesc cu indarjire la reducerea emisiilor de CO2...

"Ozonul rau" se formeaza in straturile joase ale atmosferei si duce la poluare de tip fotochimic. Atunci cand acesta depaseste anumite limite, este daunator vietii pe pamant. Substantele care stau la baza formarii ozonului troposferic sunt oxizii de azot si compusii organici volatili. Ozonul troposferic reactioneaza cu tesuturile vegetale si animale si ajunge chiar sa provoace efectul de sera.

Primaria Capitalei a facut masuratori si pentru poluarea cu ozon troposferic, gasindu-se depasiri ale concentratiilor maxime admise mai ales in timpul pranzului. Constructiile foarte inalte din orase si mai ales din centrul Capitalei blocheaza o aerisire corecta si o circulatie naturala a aerului. Totodata, pe bulevardele inguste, care actioneaza ca adevarate canioane, se acumuleaza si alte gaze toxice pentru organismele vii, in special cele provenite din trafic.

Or, cum in prezent reparatiile strazilor duc la congestionari grave ale circulatiei in Bucuresti, aceste acumulari devin periculoase. De aceea, specialistii Primariei Capitalei avertizeaza pe toti locuitorii si in special persoanele in varsta sa evite sa circule in miezul zilei pe strazile aglomerate si poluate. Din masuratorile facute de specialistii Capitalei, rezulta ca in Bucuresti, pe anumite zone, poluarea cu bioxid de sulf, cu bioxid de carbon si cu oxizi de azot este foarte puternica de la cele cinci mari centrale termoelectrice si de la cele aproximativ 50 de centrale de cartier, de la traficul auto si cu poluanti specifici de la unitatile industriale.

Poluarea aerului este determinata in proportie de 70 la suta de traficul rutier. Aproape 90 la suta din poluarea cu oxid de carbon este generata de traficul auto, care mai participa si cu aproape 60 la suta la poluarea cu oxizi de azot. Tot traficul rutier este responsabil de emisiile de plumb, despre care se spune ca sunt de trei ori mai importante decat cele generate de sectoarele industriale.
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Geografie

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT

Nu ai gasit ce cautai? Incearca atunci pe

Click aici
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.