Stiluri in alpinism
categorie: Geografie
nota: 9.73
nivel: Facultate
Preview referat: Stiluri in alpinism
Alpinismul in Alpi (Stilul alpin). Ideea de a urca pe munte pentru motive asemanatoare celor ale alpinistilor de astazi a incoltit si s-a dezvoltat mai intii in Alpi, dupa cum atesta si numele de "alpinism".
In secolul XVIII escaladele alpine s-au inmultit prevestind nasterea alpinismului. Se considera ca alpinismul s-a nascut la 8 august 1787, data la care savantul elvetian Horace Benedict de Saussure a urcat pe Mont Blanc, condus fiind de ghidul Jacques Baimat si de alti 18 munteni din valea Chamonix. Aceasta escalada a avut un ecou rasunator si a fost impulsul care a declansat ceea ce numim alpinism. Au trecut de atunci aproape 200 de ani si felul in care se intreprind escaladele a evoluat de la "alpinismo eroico", la "alpinismo romantico", de la "alpinismo acrobatico", la "alpinismo perfetto".
Stilul este intr-o permanenta prefacere, in functie de conceptia omului, de calitatile sale fizice, de tehnica, materiale, echipament, caile de acces, punctele de plecare -- bazele -- mai confortabile sau mai primitive, mai apropiate de obiectivele alese sau mai indepartate.
In acele timpuri de inceput, dupa 1787, scopul unei escalade era atingerea unui virf inalt si, pe cit posibil inca, "virgin", iar motivatia era, mai ales, de ordin fiziologic sau stiintific. Pentru atingerea scopului -- a virfului -- se alegea drumul cel mai usor, cel mai accesibil, cel mai logic, dat de natura.
Tehnica nu exista. S-a pornit de la zero, invatind pe baza de experienta. Materialele folosite erau bastonul, o prajina lunga pe care ghizii o tineau in chip de balustrada pentru "domni", toporisca pentru taiat trepte in gheata ("piola" in dialectul piemontez). Coltarii, desi cunoscuti regional, nu si-au gasit locul ca material alpin decit pe parcurs. De asemenea, coarda a intrat pe nesimtite in inventarul materialelor alpine. Echipamentul s-a dezvoltat pornind de la cel de toate zilele. Saussure s-a prezentat la escalada Mont Blanc-ului in haine de oras, dupa moda timpului. Henriette d'Angeville, "mireasa Mont Blanc-ului", la jumatate de secol dupa Saussure, venea in rochie "maxi" care masca decent pantalonii lungi.
In sfirsit, prin 1850, la sase decenii dupa Saussure, se considera ca incepe "prima epoca clasica" a alpinismului, care dureaza pina la 1880. Este epoca in care alpinismul de cucerire cunoaste maxima lui dezvoltare, in special in asa-numita "epoca de aur" (1857-- 1865), de la intemeierea "Alpine Club-ului", pina la victoria asupra Matterhornului. Dominata de alpinistii britanici, condusi de ghizi de prin partea locului, prima epoca clasica cuprinde cucerirea marii majoritati a virfurilor inca neatinse ale Alpilor. Motivatiile filozofice si stiintifice dispar coplesite de cele sportive. Leslie Stephen a dat Alpilor denumirea de "terenul de joc al Europei".
« mai multe referate din Geografie