Statutul international al romaniei intre 1939 si 1945

5x puncte

categorie: Drept

nota: 9.46

nivel: Liceu

     Propunându-mi sa abordez tema anuntata în titlu, doresc sa prezint în linii mari evolutia statutului international al României în epoca celui de-al doilea razboi mondial în comparatie cu cea a altor state. Într-un conflict de pro-portii planetare, precum cel din anii 1939-1945, fiecare dintre statele implicate în ostilitati a cunoscut, desigur, situa[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Statutul international al romaniei intre 1939 si 1945

     Propunându-mi sa abordez tema anuntata în titlu, doresc sa prezint în linii mari evolutia statutului international al României în epoca celui de-al doilea razboi mondial în comparatie cu cea a altor state. Într-un conflict de pro-portii planetare, precum cel din anii 1939-1945, fiecare dintre statele implicate în ostilitati a cunoscut, desigur, situatii specifice, cu evolutii sau involutii mai mult sau mai putin de înteles, astfel ca, fata de razboiul general, fiecare dintre beligeranti (si nu numai ei, ci chiar si nebeligerantii ) a prezentat un caz, o particularitate. Este exact ceea ce mi-am propus sa surprind: cazul României, fara a pierde nici un mo-ment din vedere ca, simultan, se pot lua în consideratie diverse trasaturi comune pentru a judeca situatia altor state aflate într-o zona geografica ori tinând, în anii razboiului, de o anumita alianta politico-militara. Cu titlu de exemplu, voi mentiona ca un specialist bulgar a investigat, fara a aprofunda însa problema respectiva, pre-ocupat fiind evident de tarile sud-estului European în perioada ultimei conflagratii mondiale, stabilind ca Bulgaria, Ungaria si România s-au aflat între statele satelite ale Axei, spre deosebire de Albania, Grecia si Iugoslavia, ocupate de catre nemti.

      În ceea ce priveste România se pot identifica urmatoarele faze ale evoluti-ei tarii noastre în cursul razboiului:

     - septembrie 1939 - mai 1940: neutralitatea de facto si de jure;

     - mai 1940 - august 1940: nonbeligeranta de facto si de jure;

     - septembrie 1940 - iunie 1941: nonbeligeranta de jure, cu încadrarea de facto în tabara Axei Berlin - Roma - Tokyo;

     - 22 iunie 1941 - 23 august 1944: beligeranta de partea statelor Axei fasciste;

     - 23 august 1944 - mai 1945: cobeligeranta de facto (nerecunoscuta de jure de catre Aliati) de partea Natiunilor Unite în razboiul împotriva ultimilor membri ai Axei pe continentul European.

      În extrem de bogata literatura stiintifica consacrata României în epoca celui de-al doilea razboi mondial, problema statutului international al ei nu a fost aborda-ta în mod special, ci doar tangential. Asa se explica si faptul ca, în diverse lucrari, se întâlnesc referiri eronate, contradictorii pe marginea aspectului în discutie. Cel mai adesea cititorul se confrunta cu urmatoarea situatie: se vorbeste de suportarea de catre România a unui regim de stat ocupat (uneori, mai nuantat, se indica un re- gim de stat cvasi-ocupat), în vreme ce pentru perioada ulterioara lui August 1944 existenta unui asemenea regim este, daca nu ignorata, chiar tagaduita. Astfel Mihai Fatu, dupa ce în peste trei sute de pagini s-a straduit sa demonstreze caracterul suta la suta fascist al regimului antonescian, staruie asupra "ocupatiei naziste" în România pâna la 23 august 1944, pentru a se exprima la un moment dat: "Regimul politic instituit de Antonescu a fost o mostra de crima de înalta tradare fata de poporul român pe care istoria nu o poate califica altfel". (M. Fatu; 1984; 90)

      Problema pusa spre dezbatere prezinta mai multe aspecte, dupa cum urmeaza:

      I ). Cel dintâi aspect priveste statutul international al României între 1940 si 1944. A fost, în aceasta perioada,România un stat aliat al Axei ori, pur si simplu, o tara ocupata sau cvasi-ocupata de catre principala putere fascista - Germania? Dupa cum am mentionat, potrivit unor specialisti, lucrurile ar fi stat, într-adevar ast-fel. O asemenea opinie a avut o larga circulatie îndeosebi în anii razboiului si la începutul perioadei postbelice. Sa nu neglijam, în acest context, ca propaganda aliata a excelat în a prezenta între 1940 si 1944 România, Finlanda, Ungaria, Bulgaria si chiar Italia ca state ocupate de catre al treilea Reich si aceasta din motive lesne de înteles în timpul campaniei militare contra Wehrmachtului. Mai mult, politica oficia-la a liderilor Natiunilor Unite s-a condus dupa un asemenea principiu, ca de exem-plu, S.U.A. în octombrie 1940, când au dispus blocarea tuturor bunurilor românesti de peste Ocean, dupa sosirea Misiunii militare germane la noi, pe motivul ca tara noastra ar fi devenit o tara ocupata. Cunoscând azi documentele fundamentale ale epocii si apreciind cu luciditate situatia, se poate afirma categoric ca intrarea Misi-unii germane nu a echivalat cu ocuparea României, precum în cazul Poloniei în 1939, al Iugoslaviei în 1941 ori al Ungariei în 1944. De altfel, însasi directiva sem-nata de Hitler la 10 octombrie 1940 insista ca nu cumva actiunea Wehrmachtului sa dea si cea mai mica aparenta de ocupatie militara a României. Într-adevar, Misiunea militara germana a fost invitata (nu de Antonescu, ci, initial, de regele Carol al II-lea), iar, când în noiembrie 1940 România a aderat la Pactul Tripartit, a facut-o ca tara cu drepturi suverane, parte contractanta.

      Revenind la propaganda aliata din vremea razboiului, la 14 august 1941, Roosevelt si Churchill, semnând Charta Atlanticului, la care au aderat apoi toate celelalte Natiuni Unite, inclusiv U.R.S.S. la 24 septembrie 1941, îsi propuneau, la punctual al treilea, cu gândul desigur la tarile aflate în situatia României, sa redea "drepturile suverane si liberul exercitiu de guvernare al celor care au fost privati de ele prin forta". (A. Vianu; 1976; 111) Spre sfârsitul ostilitatilor în Europa, aseme-nea formule au fost abandonate de Aliati, care si-au dat seama ca, propunându-si sa pedepseasca într-un fel sau altul statele colaboratoare ale Axei, trebuiau sa scoa-ta România, Ungaria, Bulgaria si Finlanda dintre tarile ocupate, în aceasta situatie nemaifunctionând criteriul de culpabilitate proprie pentru care acestea puteau fi che-mate la raspundere.

      Statutul juridic international al României în raporturile cu membrii Axei, cu Germania în mod special, nu a fost precizat printr-un document anume; ca si în ca-zurile altor state, practica si-a spus cuvântul, iar realitatea istorica ne obliga sa con- semnam ca - dintre toate tarile aflate în situatie analoaga (Ungaria, Finlanda si Bulgaria) - România, alaturi de Finlanda, s-a bucurat de la început si pâna la sfârsit de un regim ce o excludea automat din categoria statelor ocupate de Reichul nazist. Numai în atare situatie au fost posibile, în august - septembrie 1944, desprinderile celor doua tari - pe cai diferite, dar cu acelasi sens si effect - de Axa fascista.

      Pentru definirea statutului international al României între 1940 si 1944 nu pot fi neglijate:

      A). Raporturile personale stabilite între Hitler si Antonescu. Directia de principiu a României spre Axa a depins hotarâtor de vointa "conducatorului" statului român dintre 1940 si 1944 care, neurmarind ori neinteresându-se de o precizare globala a relatiilor bilaterale, facea ca trainicia sistemului sa depinda personal de el. În una din primele sedinte ale guvernului sau, generalul I. Antonescu declarase ca noi mergem suta la suta, pâna la moarte, alaturi de Axa. Ori vom triumfa cu Axa, ori vom cadea cu Axa (21 septembrie 1940). O declaratie similara facuse si în sedinta din 18 septembrie 1940 a cabinetului. De asemenea, la 5 august 1944, deci la ultima întrevedere cu Hitler, maresalul Antonescu l-a asigurat pe führer de hotarârea sa de a continua razboiul alaturi de Germania, fapt relevat atât de varianta germa-na, cât si de cea româna realizate pe marginea întâlnirii de la Wolfsschanze. Nota germana a retinut aceasta expresie a maresalului: România va ramâne de partea Germaniei si va fi ultima tara care va parasi Reichul, pentru ca stia ca sfârsitul Germaniei însemna sfârsitul României. Pentru discutia noastra, de mare interes este recunoasterea lui Hitler ca armata româna era aliata cu Wehrmachtul în razboiul mondial.

      Poporul roman nu a împartasit însa punctul de vedere al maresalului. Acesta a cunoscut adevarata situatie, astfel ca, în februarie1942, se destainuia lui Joachim von Ribbentrop în acest sens: "Singur si numai cu sprijinul domnului Mihai Anto-nescu am declarat fara a întreba poporul ca politica ce trebuie s-o duc este alaturi de Axa". ("Procesul marii tradari nationale";1946;13)

      Relativ la raporturile personale dintre Hitler si Antonescu, se impune preci - zarea ca acestea, de natura speciala, au afectat relatiile dintre Berlin si Bucuresti, cu avantaje directe pentru Reichul nazist, dar si cu foloase indiscutabile pentru trata - mentul rezervat României în cadrul Axei. Se stie ca, dupa Mussolini, maresalul An-tonescu se bucura cel dintâi de stima führerului, între toti liderii tarilor Axei, iar Antonescu, în cadrul întrevederilor sale cu Hitler, nu si-a ascuns niciodata gândurile, expunându-si deschis opiniile si situatia României. A. Simion a observat, mai de - mult, ca, deja la primele întrevederi cu Hitler, Antonescu a recurs la un ton ferm, ceea ce, departe de a-i displace führerului, a facut impresie asupra-i. Nu mai târziu decât în ajunul propriului sfârsit politic, Antonescu i-a reamintit lui Hitler, cu prile-jul men`tionatei întrevederi din 5 august 1944, ca problemele economice provocasera tot timpul "raporturi foarte încordate" între România si Reich, precizându-i datoria sa sa apere "avutul si munca poporului si statului român". ("Magazin istoric";1968;43)

      Documentele tiparite evidentiaza în ce grad, în cursul campaniei din Est, con - flictul româno-german s-a manifestat si în domeniul militar. Ca exemplu în acest sens putem da telegrama din 3 decembrie 1942 trimisa de I. Antonescu generalului Ilie Steflea, seful M. St. M. roman. Era la scurt timp dupa succesul contraofensivei sovietice la Stalingrad, soldata cu pierderea în "clestele" Armatei Rosii a armatelor sase germana, trei si patru române, iar maresalul tinea sa sublinieze ca raspunderea în fata istoriei o poarta el pentru ca nu a facut mai mult decât a facut pentru a împiedica masacrarea armatelor, datorita usurintei cu care a procedat conducerea germana, a lipsei totale de prevedere si a impasivitatii cu care a primit semnalele noastre de alarma si pregatirile stiute din vreme ale inamicului. Ne întrebam daca o asemenea "inculpare" a responsabilitatilor germane ar fi putut fi posibila în cazul functionarii unui regim de ocupatie al Berlinului la Bucuresti ?

      Pe planul politico-diplomatic retine atentia faptul ca, în anii razboiului, Ro-mânia s-a bucurat de largi posibilitati de manevra în domeniul relatiilor interna-tionale. Astfel, în primul rând România a întretinut relatii diplomatice nu numai cu membrii Axei, ci si cu statele neutre ( Spania, Portugalia, Elvetia, Suedia, Turcia sau Vaticanul), iar, în masura în care nu a intervenit starea de beligeranta, cu membrii Natiunilor Unite (S.U.A. s.a.), ceea ce nu s-a petrecut în cazul tarilor realmente ocu- pate de Germania (Polonia, Cehoslovacia, Danemarca s.a.) ori a regimurilor marioneta ale lui Tisso, pavlovici sau Quisling. Mai mult decât atât, România, precum Finlanda, Ungaria, Bulgaria si îndeosebi Italia, tocmai beneficiind de regimul ei a desfasurat ample negocieri de pace separata în anii 1943-1944. Berlinul a aflat de acest lucru si, în primavara anului 1944, Hitler a solicitat personal lui Antonescu pedepsirea "principalului vinovat" - Mihai Antonescu, însusi titularul M.A.S. din Bucuresti (care însa actiona cu avizul maresalului). Bineînteles, I. Antonescu a luat apararea princi-palului sau colaborator si, în schimbul asigurarii ca România îsi va continua drumul alaturi de Germania pâna la sfârsitul razboiului, nu a admis sa se dispenseze de serviciile celui aflat în culpa. Este adevarat ca promisiunea maresalului era grava, dar statutul României nu a fost "alterat", führerul a înteles si nu a mai insistat.

      B). Pentru elucidarea problemei în discutie se impune, netagaduit, sa luam în dezbatere si pozitia Reichului în privinta statutului României. Fara a intra în detalii, atrag atentia asupra urmatoarelor considerente:

     1. Luând act de negocierile separate de pace ale Budapestei si Bucurestilor, Hitler a dispus, în ianuarie 1944, pregatirea operatiunilor "Margarethe I" si "Margarethe II", adica ocuparea Ungariei si, respectiv, a României de catre fortele Wehrmachtului. Planul "Margarethe I" a fost executat, la 19 martie 1944, astfel ca Ungaria, ocupata de unitatile naziste, va combate alaturi de Reich pâna la dezastrul final din prima-vara anului 1945. În ceea ce priveste România, dupa întrevederile Hitler - Antonescu din 26 -27 februarie 1944, Berlinul decise contramandarea tuturor preparativelor la operatiunea "Margarethe II", de unde si preexistenta conditiilor propice pentru pre - gatirea si declansarea insurectiei din August 1944: în tara noastra nu existau trupe germane de ocupatie, în afara unitatilor ce constituiau misiunile militare si a celor aflate, alaturi de fortele române, în zona operativa din Moldova. Ca atare, problema ce atrage atentia este urmatoarea: daca în conceptia conducerii OKW-ului România ar fi fost o tara ocupata, înainte de ianuarie 1944, mai era nevoie de un plan pen-tru ocuparea ei ?

     2. Dar nu numai OKW-ul, ci si M.A.E. al Reichului, deci departamentul ce era cel mai mult în masura sa defineasca natura raporturilor dintre Berlin si Bucu-resti, nu accepta în 1944, cu numai o luna înainte de cotitura de la 23 August 1944, includerea României între tarile ocupate; dimpotriva. La 20 iulie 1944, von Ribbentrop se adresa lui W. Keitel, raspunzând la o solicitare a feldmaresalului, adjunctul lui Hitler la conducerea OKW-ului, precizându-i ca pâna atunci Ger - mania nu tratase România decât ca "un stat aliat". Si mai semnificativ, funda-mental din punctul de vedere al problemei tratate, era urmatorul pasaj din "Re-vista Arhivelor":"A trata România ca unnteritoriu ocupat, cum se tinde ocazio- nal de catre diferite forurui germane, nu este, fireste, posibil". (3/1974;405)

      C). Totodata nu poate lipsi, fireste, precizarea ca singura zona a României re-almente ocupata de Germania a fost nord-vestul Transilvaniei: "cedata" Ungariei horthyste prin odiosul dictat de la Viena din 30 august 1940, aceasta parte a tarii a fost invadata de fortele Wehrmachtului la 19 martie 1944, adica atunci când s-a pus în aplicare planul "Margarethe I" al OKW-ului. Ea va ramâne sub ocupatia ger-mana, dublata de cea maghiara, pâna la 25 octombrie 1944, când trupele române, în alianta cu cele sovietice, au alungat de pe meleagurile strabune ultimele ramasite fasciste.

      D). Concluzionând, ne întrebam: care a fost, totusi, statutul international al României între 1940 si 1944, care a fost regimul ei în cadrul Axei fasciste ? Respingând de plano orice demonstratie despre existenta unui regim german de o-cupatie în România,admitem în schimb utilizarea unui termen ce nuanteaza situatia, în raport nemijlocit cu realitatea istorica.Termenul a fost folosit si înainte de 1939, dar s-a impus în domeniul dreptului international si al politicii mondiale cu deose- bire din epoca celui de-al doilea razboi mondial si dupa aceea: satelitismul. Cu alte cuvinte, România a avut în cadrul Axei regimul unui stat satelit. O atare si- tuatie, careia în epoca studiata i-au cazut victima nu numai o serie de "mici pu- teri " (între care includem si România ), ci si puteri ca Franta, Italia, China, a re- zultat în chip direct din conflictele si vointa marilor puteri, iar, în ceea ce prives- te tara noastra, cel putin, initiativa nu a apartinut nicidecum Bucurestilor. Regimul antonescian a fost unul de acceptare a realitatilor momentului (poate, adesea, de prea mare acceptare), iar liderul sau, I. Antonescu, desi facea razboiul alaturi de Axa, a ramas încrezator în victoria Natiunilor Unite, în frunte cu Anglia. Sateli- tismul în tabara germana reprezenta esenta statutului României în momentul de-clansarii insurectiei din August 1944, care, rasturnând un regim ce se identificase cu respectivul statut, a pus în discutie, repudiindu-l, întreg sistemul relatiilor externe ale României. Ce noutati au survenit în continuare, pâna la încheierea ostilitatilor pe continentul european?

      II) Insurectia din August 1944 a însemnat, pentru cei care au pregatit-o si înfaptuit-o, pentru întreg poporul roman, un act al vointei nationale. Declansat într-un context international prielnic, actul istoric de la 23 august 1944 a exprimat vo- inta României de a reintra în drepturile sale suverane depline, de afirmare a inde- pendentei nationale si de reintegrare teritoriala. Documentele de baza ale insurec- tiei, precum Proclamatia regala si Declaratia guvernului din noaptea de 23/24 au- gust 1944, au facut cunoscute tarii si lumii întregi aceste obiective, stabilite cu maximum de realism politic, în functie de promisiunile date de Aliati în cadrul negocierilor secrete anterioare si, de asemenea, de principiile cuprinse în Charta Atlanticului, în declaratiile marilor conferinte interaliate ale liderilor aliati si repre- zentantilor lor ( Moscova - 1943, Teheran - 1943 etc.). Rasturnarea dictaturii antones- ciene a coincis, automat, cu încetarea starii de beligeranta a României de partea Axei fasciste, fapt facut cunoscut imediat prin Proclamatia regala, iar din cursul noptii de 23/24 august 1944, cu înrolarea de facto a tarii noastre în tabara Natiu- nilor Unite, situatie consacrata si de jure la 24 august 1944, orele 16. 30, prin declaratia oficiala de razboi a guvernului C. Sanatescu difuzata de posturile de radio. România s-a angajat, totodata, sa semneze imediat armistitiul cu puterile Natiunilor Unite (U.R.S.S., S.U.A., si Marea Britanie), prin care s-ar fi consfintit oficial sfârsitul ostilitatilor cu acestea. Conventia de armistitiu s-a semnat, se stie, în noaptea de 12/13 septembrie 1944, la Moscova, marcând intrarea României, cu începere în zorii zilei de 24 august 1944, în razboiul contra Germaniei naziste si a ultimilor ei aliati, dar neacordând României, dupa cum nu o va face nici Conferinta pacii din 1946, regimul la care - dupa modelul Italiei - se astepta: nu beligeranta, ci calitatea de cobeligerant al Natiunilor Unite. Ce însemna cobelige- ranta în conditiile date, se desprinde din aceasta definitie cuprinsa în ultimul Dictionar de drept international public editat la Bucuresti: "Situatia în care se afla un stat care participa la un conflict armat alaturi de alte state, împotriva unui ina-mic comun, fara a face parte din alianta cu statele alaturi de care participa la lup- te . În aceasta situatie se afla, de regula, statul care la începutul ostilitatilor lupta alaturi de un grup de state, iar apoi întoarce armele împotriva acestora. Cobelige- ranta creeaza efecte pe planul raspunderii internationale, statul cobeligerant având dreptul sa ia parte, alaturi de celelalte state beligerante, la încheierea pacii, sa de-vina parte contractanta la tratatul de pace si sa beneficieze de reparatii de razboi." (1982; 55)

      Situatia internationala a României dupa 23 August 1944, cea la care a spe- rat si acea care a rezultat, a depins decisiv de acordurile secrete încheiate între marii parteneri ai Natiunilor Unite si care, daca nu exprimau deschis telurile contractantilor, oricum nu le ignorau în subtext. În august 1944, tarile din sud-estul Europei fusesera deja împartite în sfere de interese, prin acorduri interaliate cu caracter temporar, reînnoite în octombrie 1944 la Moscova si mentinute dupa terminarea conflictului general. Numeroase si elocvente documente provenind din arhivele române si straine evidentiaza deteriorarea continua a statutului internatio- nal al tarii noastre imediat dupa 23 august 1944. Voi mentiona numai unele dintre aceste documente, fara sa prezint concluzii finale, ci doar sa ofer sugestii semnifi- cative.

      1. La 28 august 1944, Gr. Niculescu-Buzesti, ministrul de externe al guver- nului insurectional de la Bucuresti, transmitea reprezentantului nostru de la Ankara, Al. Cretzianu, o lunga comunicare, care, a doua zi, a fost predata ambasadorilor S.U.A. si Angliei din capitala Turciei. Nota sesiza ca, de la 24 august 1944, România se afla în stare de razboi cu Germania si ca, la Bucuresti, fusese bine primita declaratia lui V.M.Molotov din 25 august 1944 în sensul ca Armata Rosie nu va dezarma trupele române care continuau lupta împotriva celor naziste. Guver- nul român spera ca promisiunea va fi respectata, insistând sa se stopeze capturarea militarilor români de pe frontul din Moldova. Se exprima dorinta de a se stabili imediat relatii diplomatice cu U.R.S.S. Cel mai important era însa paragraful al 7-lea al notei: "Guvernul român, care de acum înainte se afla în situatia de facto de cobeligerant, doreste ca Natiunile Unite sa-l recunoasca drept aliat ". Nota prezen- tata a ramas fara nici un fel de urmari practice.

      2. La 31 august 1944, acelasi Gr. Niculescu-Buzesti, prin telegrama nr. 44, s-a adresat tot lui Cretzianu pentru a-i informa pe diplomatii S.U.A. si Angliei la Ankara. Se aprecia ca fiind " insuportabila " situatia rezultata din amânarea semnarii armistitiului la Moscova. Demnitarul roman nu ascundea realitatea cruda: "...Începe (în România) sa se raspândeasca impresia ca amânarea semnarii armistitiului a fost determinata de dorinta de a ocupa integral teritoriul românesc de catre trupele sovietice".Faptul nu era justificat, din momentul în care "guvernul român a lichidat aproape în întregime prin propriile sale mijloace rezistenta germana". Se insista, tot- odata, ca marile puteri occidentale sa obtina de la U.R.S.S. respectarea promisiunii date în cursul negocierilor secrete anterioare lui 23 august 1944 despre faptul ca Armata Rosie va ocoli o zona din România ( inclusiv capitala tarii), tocmai pentru a nu lasa impresia ca intervenea în afacerile sale interne.

      3. A doua zi, la 1 septembrie 1944, telegrama nr. 55 expediata de Niculescu- Buzesti la Ankara se pronunta în mod cât se poate de categoric în sensul ca tru- pele aliate "au impresia ca considera România drept o tara ocupata".

      4. Tot la începutul lunii septembrie 1944, Al. Cretzianu a prezentat ambasa- dorului sovietic Vinogradov nota nr. 1383. Respectând instructiunile sosite de la Bucuresti, diplomatul roman relata un fapt cu totul sui generis: un general sovietic din Bucuresti solicitase autoritatilor române sa-i arate în ce mod se îngrijisera de asigurarea pazei echipei lui I. Antonescu, aflata - dupa evenimentele din noaptea de 23/24 august 1944 - în detentie într-o casa conspirativa a P.C.R. din Capitala. Condusi la fata locului, reprezentantii aliati, la plecare, au sechestrat pe toti fostii demnitari, pe care i-au pus sub controlul unor soldati ai Armatei Rosii, carora le-au fost adaugati si câtiva ostasi români. Nota lui Cretzianu socotea ca atare cele întâmplate "o încalcare fatisa a suveranitatii României".

      5. Reprezentanti ai guvernelor de la Bucuresti s-au referit si în alte ocazii la evolutia lenta dar sigura a României spre regimul armistitiului: Niculescu-Bu- zesti în întâlnirea cu reprezentantii presei din 1 septembrie 1944; acelasi într-o discutie cu un reprezentant al O.S.S.-ului la Bucuresti; Iuliu Maniu într-o întâlnire cu B. Berry, reprezentantul oficial al S.U.A. la Bucuresti, în seara de 8 decembrie 1944; C. Visoianu, succesorul lui Niculescu-Buzesti la conducerea M.A.S., într-o întrevedere cu B. Berry la 3 ianuarie 1945.

      6. Dupa semnarea conventiei de armistitiu, instituirea unui regim de ocupatie a fost sanctionata prin crearea Comisiei Aliate(sovietice) de Control, cu prerogative atât de largi încât putea stânjeni si chiar anula autoritatea guvernelor de la Bucu- resti, initiativele lor.
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Drept

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

E-referate.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat termenii si conditiile de utilizare pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles