Somajul

7x puncte

categorie: Economie

nota: 8.07

nivel: Facultate

Prin amploarea îngrijorătoare, prin structurile complexe, dar mai ales prin dinamicile ce îşi schimbă ritmurile şi sensurile, şomajul a devenit o problemă macroeconomică ce face obiectul unor aprige dispute teoretice, metodologice şi politico-ideologice.
Având în vedere că literatura de specialitate, statisticile oficiale şi internaţion[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Somajul

Prin amploarea îngrijorătoare, prin structurile complexe, dar mai ales prin dinamicile ce îşi schimbă ritmurile şi sensurile, şomajul a devenit o problemă macroeconomică ce face obiectul unor aprige dispute teoretice, metodologice şi politico-ideologice.
Având în vedere că literatura de specialitate, statisticile oficiale şi internaţionale (Biroul Internaţional al Muncii, Comisia de Statistică ONU) tratează şomajul prin prisma unor multiple şi diferite modalităţi de analiză şi de evaluare, s-a creat o imagine confuză a fenomenului.
Iată, totuşi, câteva definiţii acceptate care sintetizează caracteristicile şomajului, prezentându-l ca pe una din problemele macroeconomice de maximă complexitate.
În unele manuale şi tratate universitare, şomajul este analizat ca sumă agregată a tuturor acelor persoane care au statut oficial de şomer, adică, şomajul constă din numărul total al şomerilor. În acest caz, problema se deplasează spre persoana - şomer.
Definiţia cea mai folosită pe care o dau economiştii şomerului este următoarea: acea persoană care caută un loc de munca remunerat, şi care nu are un asemenea loc în mod curent. În diferitele reglementări naţionale şi internaţionale se folosesc şi alte criterii delimitative ale şomerilor. Aceasta mai ales dacă problema în cauză se leagă de ajutorul de şomaj şi de criteriile acordării acestuia. Astfel, pentru ca o persoană să fie declarată şomer trebuie să fie înscrisă pe listele oficiilor de plasare a forţei de muncă şi să fie disponibilă de a începe lucrul imediat ce i s-ar oferi un loc de muncă.
Biroul Internaţional al Muncii (B.I.T.) consideră că şomerul poate fi definit ca acea persoană care: este lipsită de muncă, este aptă de muncă, caută loc de muncă remunerat şi este disponibilă să înceapă lucrul imediat (în 15 zile).
Cel mai adesea, fenomenul contemporan şomaj este abordat şi analizat ca un dezechilibru al pieţei muncii la nivelul ei naţional: ca loc de întâlnire şi de confruntare între cererea globală şi oferta globală de muncă. Această manieră de abordare a şomajului este, în fapt, o continuare a analizei problemelor demografico-economice, pe de o parte, şi a celor economico-financiare şi investiţionale, pe de altă parte. Numai că atât resursele de muncă (oferta de braţe de muncă), cât şi nevoia de muncă (cererea de muncă) sunt filtrate prin exigenţele şi regulile unice ale remunerării şi salarizării. De aceea, indiferent de unghiul de abordare şi tratare a lui, şomajul este o disfuncţie a pieţei naţionale a muncii.
Piaţa muncii este prin definiţie inelastică. Aceasta în sensul că nici cererea de muncă nu se modifică în aceeaşi măsură cu modificarea salariului nominal, respectiv real, şi nici oferta de forţă de muncă nu evoluează întotdeauna în raport de preţ şi de cost. Unii specialişti explică această caracteristică prin aceea că cererea şi oferta depind de mulţi alţi factori decât cei economici.
Caracterul inelastic al ofertei de muncă este acela care stă la baza specificităţi pieţei muncii. Procesele ce stau la baza determinării volumului, dinamicii şi structurii ofertei de muncă sunt, mai întâi, de natură demografică.
Piaţa muncii nu funcţionează ca o piaţă obişnuită (liberă, zic unii autori) şi din cauza restricţiilor legislative, a condiţiilor impuse prin lege în limitele cărora ea funcţionează. În plus, funcţionarea acestei pieţe este influenţată de acţiunea specifică a partenerilor sociali (patronat, sindicate), de raportul de forţe dintre ei.
Piaţa contemporană a muncii se poate afla fie în situaţia de echilibru (ocupare deplină), fie în cea de dezechilibru, adică de subocupare şi supraocupare. Pentru a înţelege cele două forme ale dezechilibrului pe piaţa muncii trebuie clarificaţi termenii de ocupare deplină, şomaj voluntar şi şomaj involuntar.
Ca fenomen macroeconomic, şomajul reprezintă ansamblul persoanelor (stocul de populaţie) active disponibile fără ocupaţie, care caută de lucru; deci, el este format din excesul de resurse de muncă în raport cu cei ce pot fi ocupaţi, în condiţiile de rentabilitate impuse de piaţă.
Sporirea sau diminuarea ocupării într-o ţară sau alta nu se identifică cu scăderea sau agravarea şomajului. Pentru a se realiza o imagine mai apropiată de adevăr, este necesar să se ia în consideraţie şi variaţiile nivelurilor activităţii populaţiei. Deci, noţiunea de şomaj trebuie să fie corelată cu indicatorii privind stocul şi fluxurile populaţiei active, ca şi cu repartiţia şi durata şomajului.
Şomajul poate fi caracterizat prin mai multe aspecte:
a. Nivelul şomajului care se determină în funcţie de doi indicatori, şi anume: masa şomajului şi rata şomajului.
Masa şomajului constă din numărul persoanelor care, la un moment dat întrunesc condiţiile pentru a fi incluse în categoria şomerilor. Altfel spus, ea constă din populaţia activă disponibilă, respectiv din acea forţă de muncă nonocupată.
Dacă se are în vedere un anume orizont de timp (lună, trimestru, an) şi numărul şomerilor la începutul perioadei, atunci numărul şomerilor la sfârşitul perioadei rezultă din creşterea (ajustarea) cifrei iniţiale cu intrările în rândul şomerilor şi cu ieşirile din rândurile acestora în acel orizont de timp.
Rata şomajului, ca mărime relativă a fenomenului, se calculează ca raport procentual între masa şomajului (numărul mediu al şomerilor) şi unul din parametrii de referinţă ai acestuia. Astfel de parametri sunt: populaţia activă, populaţia activă disponibilă, forţa de muncă (populaţia ocupată plus şomajul), populaţia ocupată, populaţia ocupată ca salariaţi.
Se pare că cel mai concludent raport de exprimare a ratei şomajului este cel în care se foloseşte ca numitor fie forţa de muncă, fie populaţia activă disponibilă.
b. Intensitatea şomajului este o altă caracteristică a fenomenului şomaj. În funcţie de aceasta se poate distinge: şomajul total, care presupune pierderea locului de muncă şi încetarea totală a activităţii; şomajul parţial, care constă în diminuarea activităţii unei persoane, în special prin reducerea duratei săptămânii de lucru sub cea legală, concomitent cu scăderea remunerării; şomajul deghizat, specific mai ales ţărilor slab dezvoltate unde numeroase persoane au o activitate aparentă cu productivitate mică.
c. Un alt element este durata şomajului sau perioada de şomaj din momentul pierderii locului de muncă până la reluarea activităţii. Nu există o durată a şomajului definită prin lege, dar în numeroase ţări există reglementări ale perioadei pentru care se plăteşte indemnizaţie de şomaj. Această perioadă are o tendinţă de creştere, atingând până la 18-24 de luni.
d. Structura şomajului sau componentele acestuia reprezintă o altă caracteristică. Acestea se formează prin clasificarea şomerilor după diferite criterii: nivelul calificării, domeniul în care au lucrat, categoria socio-profesională căreia îi aparţin, sex, categorii de vârstă etc. În urma studierii şomajului pe sexe şi categorii de vârstă s-a relevat că femeile sunt mai afectate de şomaj decât bărbaţii, de asemenea, tinerii de până la 25 de ani şi bătrânii de peste 50 de ani în raport cu restul populaţiei active.

1.2. Cauze şi tipuri de şomaj

Deoarece fiecare cauză şi tip de şomaj implică o viziune specială şi, în consecinţă şi măsuri adecvate de combatere trebuie ca aceste două aspecte, care la prima vedere s-ar părea că ar trebui tratate separat, să fie abordate în strânsă corelaţie.
Ca un flux macrosocial global, şomajul este generat de cauze ce ţin de situaţia economică a utilizatorilor, pe de o parte, şi de statutul social al ofertanţilor de muncă, pe de altă parte.
În primul rând, ca urmare a unei evoluţii nefavorabile a activităţilor social-economice sau ca urmare a procesului de substituire a muncii prin capital, se produce pierderea locului de muncă de către o parte a populaţiei ocupate.
În al doilea rând, solicitările suplimentare de muncă ale noilor generaţii ce au ajuns la vârsta legală de muncă nu pot fi onorate de utilizatorii de muncă. Tânăra generaţie întâmpină greutăţi în găsirea locurilor de muncă (în cazul unei subocupări) din mai multe motive obiective sau subiective: neconcordanţa pregătirii ei profesionale cu nevoile şi exigenţele impuse de activitatea economico-socială; reţinerile unor agenţi economici producători în a angaja tineri fără experienţă în muncă, fără să-şi fi însuşit disciplina muncii etc.
În al treilea rând, şomajul apare, se suplimentează şi ca urmare a solicitărilor de locuri de muncă din partea unor persoane încadrate în vârsta a doua, care se decid să-şi ofere munca lor pe piaţă. Unele dintre aceste persoane nu au lucrat până în momentul respectiv, altele au întrerupt activitatea pe o perioadă relativ îndelungată.
Oricum, atât unele, cât şi celelalte persoane se decid să-şi schimbe statutul social din neangajat în angajat. La acest proces se poate adăuga şi cel al deschiderii unor afaceri pe cont propriu.
Pentru aprofundarea cauzelor şomajului trebuie luate în consideraţie, în unitatea lor, asemenea procese demo-economice, economice, tehnico-ştiinţifice, cum sunt: evoluţia populaţiei active; dinamica producţiei naţionale; rata de creştere economică şi modificarea sensului ei; tehnicile şi tehnologiile folosite, progresul tehnico-ştiinţific; restructurările agenţilor economici, independent de impulsurile acestora; conjunctura internă şi internaţională etc.
Apariţia şomajului, dar, mai ales, creşterea şi diminuarea lui au fost şi sunt influenţate de unele cauze directe, fiecare dintre acestea dând naştere la forme particulare de şomaj, cum sunt: ciclic, fricţional, structural, tehnologic, sezonier etc.
o Şomajul ciclic este dependent de fluctuaţiile ciclice pe termen mediu; în perioadele conjuncturale defavorabile dimensiunile acestuia sporind, în timp ce în cele favorabile el se resoarbe în bună măsură.
o Şomajul structural este consecinţa adâncirii diviziunii muncii, a specializării activităţii economice şi respectiv a structurării pieţei muncii. Modificările structurale pot apare la nivelul economiei naţionale, dar şi la nivel regional. Drept urmare, apar discordanţe între calificările cerute şi cele de care dispun ofertanţii de muncă. Amploarea şomajului structural depinde de trei factori: de rapiditatea cu care apar modificările în cererea şi oferta de bunuri şi servicii în economie. Cu cât ele sunt mai rapide, cu atât şi dimensiunile şomajului structural vor fi mai mari; de gradul de concentrare regională a activităţilor economice, sau lipsa de diversificare a producţiei şi a serviciilor; de caracteristica spe-cifică majorităţii ofertanţilor de muncă - imobilitatea.
Politicile şi soluţiile de combatere a şomajului structural se concentrează asupra încurajării de a căuta de lucru în alte părţi (domenii de activitate sau regiuni) prin diferenţieri în salarizare şi încurajarea recalificării. Aceste măsuri se întreprind de către firme. Lor li se pot alătura şi cele întreprinse de autorităţi (deci soluţii de tip intervenţionist) care constau în acordarea de avantaje financiare (reduceri de impozite) pentru firmele care investesc în acele regiuni unde şomajul este ridicat, sau prin finanţarea programelor pentru activităţile cerute.
o Şomajul tehnologic este legat de înlocuirea vechilor tehnici şi tehnologii cu altele noi. O asemenea operaţiune este condiţionată atât de trecerea de la ramurile propulsatoare ale vechiului mod tehnic de producţie la cele ale noului mod tehnic de producţie, cât şi de procesul centralizării capitalului şi concentrării producţiei.
o Şomajul intermitent este cauzat de insuficienţa mobilităţii mâinii de lucru sau de decalajele între calificările disponibile şi cele cerute; acesta este şi consecinţa practicării contractelor de angajare pe perioade scurte. Asemenea contracte decurg din incertitudinea afacerilor, ca şi din dorinţa utilizatorilor de a face presiuni asupra salariaţilor şi sindicatelor.
o Şomajul de discontinuitate în muncă se coroborează cu reglementările privind concediile de maternitate şi alte aspecte ale vieţii de familie.
o Şomajul fricţional se manifestă când, unele persoane îşi părăsesc serviciul avut în mod voluntar sau prin concediere şi în consecinţă, pentru o perioadă de timp sunt şomeri. Este posibil să găsească foarte repede un alt loc de muncă (deoarece aceste locuri există), dar prima slujbă oferită sa nu fie acceptată din motive ce ţin de ambele părţi. Cei ce caută de lucru să dorească un loc de muncă cu un salariu mai mare, iar cei ce oferă locul, să se abţină să angajeze persoana pentru motivele care au determinat concedierea ei. Este, de asemenea, posibil ca această căutare şi ocupare a locului de muncă dorit să dureze şi din lipsa de informare.
Pentru reducerea duratei şomajului fricţional se recomandă o informare mai completă, prin oficiile de plasare, referitoare la cererea şi oferta de muncă.
O altă soluţie constă în reducerea ajutorului de şomaj, dar este puternic contestată motiv pentru care poate fi apreciată ca fiind o soluţie controversată.
o Şomajul sezonier este specific în activităţile economice care sunt influenţate de factorii naturali (agricultură, construcţii), ceea ce se repercutează şi asupra cererii de muncă. Este, de regulă, un şomaj de durată relativ scurtă. Pentru combaterea lui se recomandă măsuri asemănătoare celor prevăzute pentru şomajul structural şi în special facilizarea pregătirii pentru o activitate complementară.
Cunoaşterea cauzelor directe ale şomajului şi a tipurilor sale apărute în urma uneia sau alteia din aceste cauze are o mare importanţă pentru aprecierea perspectivelor lui, ca şi pentru formularea căilor de ameliorare a ocupării şi a statutului social-economic al şomerilor.

1.3. Şomajul voluntar şi involuntar. Rata naturală a şomajului.

Ocuparea deplină sau lipsa de şomaj semnifică faptul că circa 97-98% din populaţia activă disponibilă este utilizată efectiv (diferenţa de populaţie activă este considerată a fi şomaj natural).
Ocuparea deplină reprezintă acel volum şi acea structură a ocupării, a utilizării resurselor de muncă, care permit obţinerea maximului de bunuri pentru acoperirea nevoilor oamenilor constituiţi în diferite colectivităţi.
Şomajul voluntar constă din acea nonocupare datorată refuzului sau imposibilităţii unor persoane de a accepta retribuţia oferită (este vorba de cea reală) şi/sau condiţiile de muncă existente.
Asemenea comportamente decurg din unele reglementări juridice, din uzanţe sociale, din caracterul lent al adaptării contractelor colective de muncă la condiţiile muncii şi la procesele istorice, demografice. Şomajul voluntar are la origine rigiditatea salariilor (nominale) la scădere. Aşa se face că salariile practicate sunt, în general, mai mari decât salariul de echilibru. Revendicările salariaţilor şi ale sindicatelor împiedică ajustarea salariilor prin scădere. În general, fondul de salarii are o determinare în condiţiile economico-financiare ale utilizatorilor de muncă. Ca urmare, o parte din oferta de muncă rămâne nerealizată, apare deci şomajul voluntar.
Categoriile de persoane, care se încadrează în şomajul voluntar sunt:
- persoanele angajate care preferă să-şi înceteze temporar activitatea, apreciind că ajutorul de şomaj le poate asigura o existenţă decentă (să reţinem, în acest context, că economistul francez Jacques Rueff remarca că ,,ajutorul de şomaj este cauza fenomenului şomaj");
- şomerii care aşteaptă locuri de muncă mai bune decât cele oferite de întreprinderi şi instituţii, cât şi faţă de cele pe care le-au deţinut;
- gospodinele hotărâte, pe baza unui consens de familie, să se încadreze, dar ezită încă să se încadreze în condiţiile date (ca nivel de salariu, ca distanţă de domiciliu etc).

Şomajul involuntar constă din acea parte a folosirii incomplete care decurge din rigiditatea salariului, respectiv din acele persoane neocupate care ar fi dispuse să lucreze pentru un salariu real mai mic decât cel existent, astfel că atunci când cererea efectivă de forţă de muncă va creşte va spori şi gradul de ocupare. Şomajul involuntar poate fi sugerat prin graficul de mai jos.
De regulă, şomajul este tratat şi apreciat prin prisma celui involuntar. Aşa că şomajul constă din acea nonocupare, din acea folosire incompletă a mâinii de lucru, din acel ansamblu de persoane neocupate care ar fi dispuse să lucreze pentru un salariu real mai mic decât cel existent, astfel că, atunci când creşte cererea efectivă de forţă de muncă, va spori şi gradul ei de ocupare.

Obţinerea unei rate a şomajului egală cu zero este un obiectiv care, pe de o parte, este imposibil de atins într-o economie dinamică de piaţă, iar pe de altă parte, s-ar putea chiar să fie chiar nedorit. Şomajul voluntar poate fi considerat un instrument prin intermediul căruia unele persoane reuşesc să îşi majoreze câştigurile individuale şi ca proces prin care societatea atinge un nivel mai înalt al produsului naţional. În acelaşi timp, un anumit nivel de şomaj involuntar este de neocolit, ca urmare a schimbărilor intervenite în gusturile consumatorilor sau în tehnologia folosită. Aceste schimbări provoacă o anumită nepotrivire între cererea şi oferta de mână de lucru, fapt ce impune o modificare în alocarea resurselor dinspre anumite ocupaţii şi regiuni înspre altele.
Cât de mare este nivelul şomajului voluntar şi cel al şomajului involuntar de neevitat - cu alte cuvinte, care este nivelul ratei şomajului pentru care se poate spune că există ocupare deplină a mâinii de lucru-este un element care diferă de la ţară la ţară şi de la perioadă la perioadă. O reducere a şomajului cu ajutorul - de exemplu al unor politici menite a creşte cererea agregată, va determina o creştere a ratei inflaţiei; pentru acest fapt, acest nivel de şomaj este denumit rata naturală a şomajului ( sau rata şomajului care nu determină o accelerare a ratei inflaţiei - NAIRU ) şi poate fi definită astfel:
- rata şomajului pentru care nu există cerere sau ofertă în exces de mână de lucru pe piaţa muncii;
- rata şomajului pentru care numărul de locuri de muncă vacante este egal cu numărul de şomeri;
- rata şomajului ce ar fi obţinută pe termen lung, în cazul în care ratele anticipate ale inflaţiei ar coincide cu cele efectiv realizate.
În ultimii ani, discuţiile despre rata naturală a şomajului au căpătat o vigoare deosebită, nu numai în literatura de specialitate, ci şi în practica economică. Aceasta din mai multe motive:
- deoarece construcţia teroretică pe care se bazează serveşte la înţelegerea cauzelor inflaţiei;
- deoarece este utilizat ca bază empirică pentru previzionarea modificărilor în rata inflaţiei;
- pentru că este un reper important în elaborarea politicilor economice.

Rata naturală a şomajului corespunde funcţionării normale a pieţei muncii şi este asociată cu ocuparea totală a forţei de muncă. Şomajul poate fi considerat excesiv, în orice ţară, dacă depăşeşte nivelul său natural. Dacă presupunem că şomajul fricţional şi sezonier există chiar şi atunci când piaţa forţei de muncă este în echilibru
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Economie

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

E-referate.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat termenii si conditiile de utilizare pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles