Sistemul solar

7x puncte

categorie: Astronomie

nota: 9.43

nivel: Liceu

     Universul



      Universul reprezinta totalitatea de energie si materie, inclusiv Pamântul, galaxiile si continutul intergalactic.



     Galaxiile



     Galaxiile sunt o compozitie universala de stele, gaz si praf, avand o complexitate colosala (la fel ca si marimea lor). Ca o functie secund[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Sistemul solar

     Universul



      Universul reprezinta totalitatea de energie si materie, inclusiv Pamântul, galaxiile si continutul intergalactic.



     Galaxiile



     Galaxiile sunt o compozitie universala de stele, gaz si praf, avand o complexitate colosala (la fel ca si marimea lor). Ca o functie secundara galaxiile sunt niste faruri uriase cu ajutorul carora cercetatorii incearca sa "masoare" Universul.









     Galaxiile variaza in functie de forma, marime, compozitie etc.



     Tipuri de galaxii:



     ˘ Galaxii eliptice. Le-a fost atribuita litera E si cifra 0 (descrie forma aproximativa a galaxiilor). Nu se cunoaste forma exact a acestora. Au o lungime de cinci ori mai mare decat latimea si se caracterizeaza in general printr-o populatie de stele batrane si foarte putin gaz si praf stelar (doua elemente necesare formarii de noi planete).

     ˘ Galaxii spirale. Se impart in doua categorii :

      -spirale normale, notate S

      -spirale drepte, notate SB

      Se caracterizeaza prin prezenta unei unflaturi luminoase in zona centrala.

     ˘ Galaxii iregulate. Aceste galaxii nu au o organizare aparte, fie pentru ca unele fenomene le-au lasat intr-o stare de dezechilibru sau fie ca le lipseste rotatia unei spirale.







     Ciocnirile intre galaxii



     Ciocnirile intre galaxii se produc in general in zonele aglomerate rezultand praf stelar sau galaxii mai mici, concentrate ce pot lua diferite forme (depinzand de gradul de simetrie).



     Calea Lactee



     Calea Lactee este galaxia din care provine sistemul nostru solar. Are forma unui disc spiralat cu un volum urias si un diametru de aproximativ 100 000 de ani lumina (al), gros de 8 000 al si cu un nucleu sferic central cu diametrul de circa 15 000 al.



     Se presupune ca are o varsta de 14 miliarde de ani si cuprinde peste 200 miliarde de stele. Calea Lactee se roteste in jurul axei proprii, efectuand o rotatie completa in 250 milioane de ani. In apropierea ei se gasesc doua galaxii mici numite Micul Nor Magellanic si Marele Nor Magellanic. Cea mai apropiata mare galaxie este Andromeda care este si ea o galaxie spirala, fiind de 4 ori mai mare decat Calea Lactee si se afla la o distanta de 2 milioane al.





     Sistemul solar





     Regiunea universului în care se afla Pamântul depinde de Soare . Din acest motiv ea se numeste sistemul solar. Acesta cuprinde Soarele , planete , comete , meteoriti si pulberi .



     Planetele si asteroizii

     Principalele corpuri ale sistemului solar sunt cele care , asemenea Pamântului , se învârtesc în jurul Soarelui si reflecta lumina acestuia ; ele se numesc planete. De la cea mai apropiata de soare pâna la cea mai îndepartata , cele noua planete sunt : Mercur , Venus , Pamânt , Marte , Jupiter , Saturn , Uranus , Neptun , si Pluto . Cinci dintre acestea pot fi urmarite pe cer cu ochiul liber , si din acest motiv , au fost Observate înca din Antichitate , pe timpul verii : Mercur , Venus , Marte, Jupiter si Saturn . Celor noua planete principale li se adauga o multime de planete mici numite asteroizi , majoritatea concentrate între Marte si Jupiter. Diametrul celui mai mare asteroid Ceres este de aproximativ de 1000 km. Diametrul celui mai mic nu depaseste câteva sute de metri . Soarele exercita asupra planetelor o atractie puternica pentru ca este de aproape de 1000 de ori mai greu decât toate planetele la un loc .



     Sateliti , comete si meteoriti

     Cele mai mari dintre planete sunt la rândul lor înconjurate de sateliti : este cazul Pamântului si al satelitului sau Luna . Din sistemul solar mai fac parte cometele , mici astri formati din roci si gheata care atunci când se apropie de Soare degaja mari cantitati de gaz si pulberi . Ciocnirea unor asteroizi si divizarea lor în comete care se apropie prea mult de Soare sau de planetele mari dau nastere unor fragmente de dimensiuni diferite . Aceste fragmente circula în spatiul interplanetar si sfârsesc prin a cadea pe suprafata planetelor sau a satelitilor lor : ele sunt meteoritii .



     Dimensiunile sistemului solar

     Planetele sunt repartizate în jurul Soarelui într-o zona în forma de disc , cu o raza de aproximativ 6 miliarde de kilometri , pe care lumina Soarelui o strabate în sase ore . Chiar daca ar parea întins , la scara Universului , adica a întregii lumi sistemul solar este cu adevarat minuscul . Situat la circa 150 de milioane km de planeta noastra Soarele ne apare pe cer ca un disc orbitor . Lumina lui ajunge la noi în 8 minute . Ea acopera lumina tuturor celorlalti astri . Traversata de razele sale luminoase , atmosfera terestra da cerului frumoasa culoare albastra . Sa presupunem ca am reduce Soarele la dimensiunea unei portocale : la aceasta scara Pluto nu ar fi decât o gamalie de ac care s-ar învârti la o distanta de 400 m de porocala , iar steaua cea mai apropiata s-ar situa la 3000 km de portocala ! Vazut de pe Pluto de la o distanta de aproximativ 40 de ori mai mare decât cea care îl separa de Pamânt , Soarele apare doar sub forma unei stele stralucitoare sub un cer vesnic negru .



     Istoria sistemului solar

     Timp de secole s-a crezut ca Pamântul sta nemiscat în centrul Universului , iar Soarele si planetele se învârtesc în jurul lui . Acesta este sistemul lumii dupa cum îl descria savantul grec Ptolemeu în secolul al II-lea î. Cr. În secolul al XVI-lea astronomul polonez Copernic a afirmat ca Pamântul si celelalte planete se învârtesc în jurul Soarelui . Dupa inventarea lunetei , în secolul urmator s-a putut dovedi ca el avea dreptate .

     Prin studierea planetelor si a stelelor astronomii au putut sa reconstituie istoria sistemului solar si sa prevada viitorul acestuia .



     Formarea sistemului solar

     Soarele s-a format într-un imens nor de gaz si pulberi . Din motive înca putin cunoscute , poate în urma unei perturbatii create de explozia unei stele mai mari , situate destul de aproape acest nor a început sa se prabuseasca sub propria greutate si sa se învârteasca pe loc . Putin câte putin a luat forma unui disc mai dens si mai cald în centru decât spre exterior . Apoi , în centrul discului , materia a devenit suficient de densa si de calda ca Soarele sa înceapa sa straluceasca : aceasta s-a petrecut în urma cu 4.6 miliarde de ani . În imensul nor de gaz si pulberi particulele solide s-au aglomerat în mod progresiv , pe parcursul a mai putin de 100 milioane de ani , pentru a forma planetele . În apropierea Soarelui unde era mai cald planetele s-au nascut din aglomerarea unor blocuri de roca . Astfel s-au format Mercur , Venus , Pamânt ti Marte . În regiunile exterioare mai reci centrul planetelor mai mari s+a format din roci amestecate cu gheata . Acestea au atras apoi mari cantitati de gaz din norul din care proveneau . Este cazul lui Jupiter , Saturn , Uranus si Neptun .



     Alte sisteme solare

     În 1984 astronomii au descoperit un imens disc de pulberi în jurul stelei Beta Pictoris . Discul a fost detectat datorita observatiilor în infrarosu . Acesta ar putea fi un sistem solar în curs de formare . Se crede ca numeroasele stele sunt înconjurate de una sau mai multe planete . Dar , cu mijloacele de astazi , este aproape imposibila detectarea directa a altor planete . De fapt observarea de pe Pamânt a unei planete de marimea lui Jupiter , care se învârteste în jurul uneia dintre cele mai apropiate stele , ar fi ca încercarea de a distinge de la Paris o lumânare situata la o distanta de 10 m de un far puternic din New York ! Cu toate acestea astronomii au putut stabili prezenta a doua planete în jurul unei stele situate la 1600 ani-lumina .

     Soarele



      Datorita faptului ca se afla atat de aproape, Soarele este steaua cea mai bine cunoscuta.





     Astronomii disting chiar detaliile de la suprafata sa ( cele mai mici au o intindere de 150 km ). In comparatie cu Pamantul Soarele este gigantic, volumul sau ar putea cuprinde 1 300 000 de planete ca anoastra, iar dealungul diametrului sau sa-r putea alinia la 109. Soarele este o imensa sfera de gaz foarte cald a carui masa o depaseste de 300 000 de ori pe cea a Pamantului. La suprafata forta gravitationala este de aproximativ 28 de ori mai puternica de cat cea de pe Pamant, totusi Soarele nu e decat o stea foarte obisnuita. Pentru astronomi, este o adevarata sansa sa poata studia o stea atat de banala, tot ceea ce afla prin studierea Soarelui ii ajuta sa inteleaga mai bine si celelalte stele.



     Fotosfera



     Lumina orbitoare a Soarelui provine de la un invelis de grosime mai mica de 300 km, fotosfera. Aceasta este cea care da impresia ca Soarele are o margine bine delimitata, temperatura sa este de aproximativ 6000 grade C. Vazuta prin telescop ea se prezinta ca o retea de celule mici stralucitoare, sau granule, eflate intr-o permanenta miscare. Ficare granula este o bula de gaz de marimea unei tari ca Franta, ea apare se transforma si dispare in aproximativ 10 minute.











     Cromosfera si coroana



     In timpul unei eclipse totale, cand discul arbitrar al Soarelui dispare in spatele Lunii, remarcam ca in jur o bordura de un rosu aprins, iar dincolo de aceasta, un balon argintat, mai mult sau mai putin neregulat coroana.

      Cromosfera si coroana sut invelisurile extaordinare ale Soarelui, ele

     Formeaza atmosfera solara. In mod obisnuit nu le vedem pentru ca sunt mult mai putin luminoase decat fotosfera. Cromosfera se ridica pana la 5000 km de suprafata Soarelui.

     Ea este acoperita de mici jeturi de gaz foarte cald spiculii, tempera- tura sa creste odata cu altitudinea, in varf ea atinge 2 000 grade C.

     Coroana care imbraca cromosfera se dilueaza treptat in satiu si nu are o limita exterioara bine definita , ea este foarte rarefiata dar extrem de calda temperatura sa depaseste 1 milion de grade.

      Cu ajutorul instrumentelor speciale, din timp in timp se observa ca anumite regiuni ale cromosferi devin deodata foarte stralucitoare:acestea sunt solare. In urma acestora apar jeturi imense de gaz, se ridica in cromosfera si coroana.

      Cand apar proiectate pe Soare, protuberantele au aspectul unor filamenteintunecate. In permanenta un flux de particule foarte rapide paraseste Soarele prin coroana. Acestea sunt vanturile solare.



     Interiorul Soarelui



     Desigur interiorul Soarelui nu poate fii vazut dar studierea supra- fetelor si a staturilor sale exterioare ofera astronautilor informatii despre structura sa interioara. Soarele contine toate elementele simple identificate pe Pamant, dar 98 % din masa sa este formata din hidrogen si heliu. Spre centrul Soarelui, este din ce in ce mai cald, iar materia este din ce in ce mai comprimata. Chiar in centru temperatura atinge la 15 000 000 de ori mai mare decat cea din centrul Pamantului. In acest cuptor atomii de hidrogen se aglomereaza cate 4 si se transfor- ma in atomi de heliu . In urma acestei reactii se degaja caldura si lumina. Acest lucru permite Soarelui sa straluceasca. In fiecare minut 400 000 de milioame de tone de hidrogen se trasforma in heliu in centrul Soarelui.

      Zona unde se produc aceste reactii nucleare nu reprezinta decat un sfert din raza Soarelui, dar ea cuprinde jumatatea din masa acestuia. Lumina emisa in aceasta zona centrala a Soarelui nu ajunge la suprafata decat dupa 2 000 000 milioane de ani !





















     Planetele si satelitii lor



     Cele 9 planete principale ale sistemului solar se învârtesc în jurul Soarelui în sensul acelor de ceasornic , la distante cuprinse între minimum 45.9 milioane de km în cazul planetei Mercur si maximum 7.4 miliarde de km în cazul planetei Pluto . Planetele telurice sunt cele mai apropiate de Soare . Planetele gigant se afla mai departe iar si mai departe , planetele îndepartate .

     Mercur , Venus , Pamânt si Marte , cele patru planete situate cel mai aproape de Soare sunt planetele telurice : ele sunt alcatuite din roci destul de dense . Suprafata lor - numita crusta sau scoarta - este solida . Ele sunt de talie mijlocie : diametrul lor este pâna la 5000 km în cazul celei mai mici (Mercur) si sub 13000 în cazul celei mai mari (Pamântul) . Aceste planete au evoluat mult de când s-au format . Ele au pierdut învelisul initial de gaz usor , iar atmosfera lor actuala provine de la gazul din interiorul acestor planete . Relieful lor s-a modificat pe parcursul timpului .

     Planetele gigant , situate dincolo de Marte , Jupiter si Saturn sunt mai voluminoase decât planetele telurice . Ele reprezinta adevarte planete gigant . Diametrul lui Jupiter este de aproape 11 ori mai mare decât cel al Pamântului ; cel al lui Saturn de 9 ori mai mare . Dar densitatea lor este mult mai mica : aceste planete sunt în esenta sfere de gaz . Aceste planete nu au o suprafata solida ci doar un nucleu de roci si gheata . Ele au evoluat putin de când s-au format si si-au pastrat învelisul initial : o atmosfera densa pe baza de hidrogen si heliu ( doua gaze usoare ) . Au o miscare rapida de rotatie ( în 10 pâna la 16 h ) si sunt înconjurate de inele de materie .

     Dupa Jupiter si Saturn urmeaza cele trei planete care sunt cel mai departe de Soare : Uranus , Neptun , si Pluto . Uranus si neptun nu sunt atât de mari ca Jupiter . Ele sunt formate în principal din gaze usoare si sunt înconjurate de inele . Se crede ca interiroul lor contine o cantitate însemnata de gheata . Pluto , cea mai îndepartata este un caz aparte : ea se aseamana planetelor telurice prin dimensiunea ei mica (un diametru de 2300 km ) si planetelor mari prin densitate scazuta . Cu exceptia lui Mercur si a lui Venus , principalele planete ale sistemului solar au unul sau mai multi sateliti . Astazi se cunosc în total 61 . Dintre acestia 27 au fost descoperiti datorita fotografiilor realizate de sondele spatiale . În functie de dimensiune satelitii pot fi clasificati în trei categorii . Cei mai mari sunt Luna , cei patru sateliti ai lui Jupiter ( Io , Europa , Ganimede si Calisto ) , satelitul cel mai mare al lui Saturn (Titan) si principalul satelit al lui Neptun (Triton) . Ei au un diametru de peste 3000 de km . Unii ca Luna si Calisto sunt formati din roci ; altii dintr-un amestec de gheata si roci . Satelitii de dimensiuni mijlocii au un diametru între 200 si 1600 km . Ei se afla în jurul planetelor Saturn , Uranus , Neptun si Pluto . Majoritatea sunt formati dintr-un amestec de gheata si roci . În sfârsit minisatelitii , cu forma neregulata si o marime mai mica de 200 km ( cei mai mici chiar de cativa km ) , constituie a treia categorie . Cei mai cunoscuti sunt cei doi sateliti ai planetei Marte : Phobos si Deimos







     Planete telurice



     Chiar daca la prima vedere cele 4 planete telurice ( Mercur , Venus , Pamântul si Marte ) sunt diferite , ele se aseamana prin dimensiuni si structura . Înca de la inceputul anilor 60 , sondele spatiale au fost trimise spre Venus si Marte pentru a le studia .



     Terra









     Pamântul se afla la aproximativ 150 de milioane de km de Soare . El efectueaza miscarea de revolutie în aproape 365.25 zile , iar cea de rotatie în jurul propriei sale axe în 23h 56min 4sec . Aceasta este cea mai voluminoasa dintre cele patru planete telurice : ea are un diametru putin mai mare de 12700 km . În jurul Pamântului se afla aer , un amestec de gaz continând 78% azot si 21% oxigen . Specificul Pamântului consta în faptul ca este singura planeta pe care apa poate ramâne lichida , favorizând astfel aparitia si dezvoltarea vietii . Aceasta apa , care erodeaza treptat rocile contribuie si la modificarea reliefului pe suprafata terestra. Temperatura cea mai ridicata pe Pamânt este de +58 grade în Libia , iar cea mai scazuta de -89.9 grade în Antarctica . Pamântul are un singur satelit: Luna.



     Luna





     ˘ Diametrul este de 3476 km

     ˘ Masa de 81,3 ori mai mica decat a Pamantului

     ˘ Volumul de 50 ori mai mic decat al Pamantului

     ˘ Departarea fata de Pamant este de 356400 km la pigeu si 406700 km la apogeu

     ˘ Densitatea: 3,34 g/cm3

     ˘ Atmosfera este practic absenta

     ˘ Temperatura circa 150 grade C pe partea insorita si 1380 pe partea umbrita

     ˘ Perioada de revolutie (in jurul Pamantului) este egala cu perioa-da de rotatie (in jurul axei sale) ca urmare are indepartata me-reu aceasi emisfera catre Pamant.

     ˘ Aselenizarea primilor pamanteni a avut loc la 21 iulie 1969

     ˘ Regiunile plate mai intense poarta numele de "mari" si "oceane" (Marea Linistei, Oceanul Furtunilor) si sunt delimitate de lanturi muntoase cu denumiri similare celor de pe Pamant (Alpi, Caucaz, Carpati).



     Mercur



     Mercur se afla la 58 milioane de km de Soare si face înconjurul acestuia în 88 de zile . Cum aceasta planeta este situata aproape de Soare si se învârteste lent în jurul propriei sale axe ziua este foarte cald (pâna la 400 de grade) , iar noaptea foarte frig . Aceasta este cea mai mica dintre planetele telurice ( 4880 km în diametru ) . Mercur este practic lipsit de atmosfera pentru ca la fel ca Luna nu este suficient de greu pentru a retine un învelis de gaz . Absenta atmosferei a facut ca , pe parcursul a miliarde de ani , sa fie lovit de mici corpuri care circulau în spatiu . Mercur nu are nici un satelit cunoscut .



     Venus



     Situata la 108 milioane km de Soare , Venus îsi parcurge orbita în 225 de zile . Rotatia în jurul propriei sale axe este foarte lenta , dureaza 243 de zile si are loc de la est la vest , în sens invers fata de rotatia celorlalte planete . Cu un diametru de 12100 km Venus este cu foarte putin mai mica decât Pamântul , dar atmosfera sa este foarte diferita : în principal aceasta este compusa din 96% gaz carbonic si 3.5% azot . Este înconjurata de un val gros de nori repartizati în 3 straturi situate la o altitudine între 50 si 70 km . Unii dintre acestia provoaca ploi de acid sulfuric , o substanta chimica foarte periculoasa . Pe Venus temperatura este foarte ridicata . De fapt , gazul carbonic acumulat în atmosfera actioneaza sub efectul razelor Soarelui ca geamurile unei sere : temperatura la sol ajunge pâna la 460 grade . Suprafata lui Venus este plina de platouri vulcanice . Se pare ca multi vulcani sunt înca activi . La fel ca Mercur , Venus nu are sateliti .



     Marte





     Planeta Marte este situata la aproximativ 228 milioane km de Soare . Ea înconjoara Soarele în 687 de zile si se învârteste în jurul propriei sale axe în 24 h 37 min . Diametrul sau (6800 km) reprezinta putin mai mult decât jumatate din diametrul Pamântului . Din cauza slabei ponderabilitati ( o treime din cea a Pamântului ) ea nu a mai putut retine decât un învelis atmosferic neînsemnat . Acesta contine 95.6% gaz carbonic , 2.7% azot , 1.6% argon si urme de oxigen . Fiind mai departe de Soare decât Pamântul , Marte este o planeta mai rece : temperatura la sol scade în mod curent la -50 grade si nu depaseste niciodata 20 de grade . La fel ca Venus Marte pastreaza urmele unei intense activitati vulcanice : aici pot fi observati cei mai mari vulcani ai sistemului solar , cu o înaltime de peste 20 km . Suprafata desertica si stâncoasa prezinta o frumoasa culoare rosiatica . De fapt rocile contin un oxid de fier care le da o culoare oarecum asemanatoare cu cea a ruginei . Uneori au loc furtuni violente care ridica nori de praf . În jurul lui Marte se învârtesc doi sateliti de dimensiuni mici : Phobos si Deimos .



      Planetele gigant





     Dincolo de Marte se afla doua panete gigant : Jupiter si Saturn . Usor vizibile si cu ochiul liber , ele au fost urmarite înca din antichitate . Cele mai concrete informatii în privinta lor au fost furnizate de sondele americane Voyager care le-au survolat între 1979-1981 . Spre deosebire de Pamânt , Jupiter si Saturn nu au o suprafata solida : aceste doua planete sunt doua imense sfere de gaz .



     Jupiter







     Jupiter este cea mai mare dinte toate planetele sistemului solar : are un diametru de 11 ori mai mare decât cel al Pamântului , o masa de 318 ori mai mare si un volum de 1300 de ori mai mare . Jupiter se afla la 778 milioane km de Soare . Acest gigant este înconjurat de o atmosfera densa pe baza de hidrogen si heliu , în care circula nori formati tot din gaze solidificate sau lichefiate : în special metan si amoniac . Cum el se învârteste foarte repede în jurul propriei sale axe ( mai putin de 10 h ) acesti nori se întind la ecuator si îl acopera ca niste brâuri . Norii aflati la exteior au aspect stralucitor , ceilalti , în schimb , sunt intunecati . Aceste formatiuni noroase sunt foarte turbulente : s-au observat turbioane enorme , care se modifica mai mult sau mai putin rapid . Unele dintre ele formeaza o imensa pata rosie , care i-a intrigat mult timp pe astronomi : este un uragan permanent , de patru ori mai mare decât Pamântul . Nivelul superior al norilor este foarte rece ( -148 grade ) , dar cu cât se coboara spre interiorul planetei , temperatura si presiunea cresc . În centrul lui Jupiter , temperatura atinge 30000 grade iar presiunea de 100 de milioane de ori mai mare decât la suprafata Pamântului . Jupiter are 16 sateliti cunoscuti . Patru dintre acestia sunt sateliti mari , cu o talie comparabila cu cea a lunii : Io , Europa , Ganimede si Callisto . Ceilalti sunt sateliti , cu un diametru de câteva zeci de kilometri . Sondele americane Voyager au produs o adevarata surpriza dezvaluind faptul ca pe Io , unul din cei patru sateliti principali ai lui Jupiter , exista numerosi vulcani activi , chiar daca suprafata sa este înghetata . Atrasa , pe de-o parte de planeta gigant Jupiter si , pe de alta de trei sateliti mari ai acestei planete materia situata în interiorul satelitului Io este în permanenta deformata si încalzita . Ea tâsneste periodic la suprafata prin niste vulcani mari , cum este vulcanul Pele . Uneori lava de sulf este aruncata cu peste 3000 km/h la o inaltime mai mare de 200 km.



     Inelele lui Jupiter



     Sunt mai putin spectaculoase decât cele ale lui Saturn . Inelul principal are marginea exterioara la aproximativ 57000 kmde cei mai inalti nori ai atmosferei . Cu o inaltime de aproximativ 6000 km , el se prelungeste spre planeta intr-un halo difuz si , în partea opusa printr-un inel exterior mare



     Saturn







     Alt gigant , Saturn , are un diametru de 9,5 ori mai mare decât cel al Pamântului , de 95 de ori masa acestuia si de 750 de ori volumul lui . Saturn este situat la 1,4 miliarde de kilometri de Soare . La fel ca Jupiter , acesta este o sfera gazoasa care se învîrteste foarte repede în jurul propriei sale axe ( în putin mai mult de 10 ore ) . Dar Saturn este mai putin des deoarece contine mai mult hidrogen : Saturn ar putea sa pluteasca pe apa ! Norii care îl inconjoara sunt animati de miscari foarte violente : adevarate cicloane . La fel ca Jupiter , Saturn are o sursa de caldura interna : el emite aproape de trei ori mai multa enrgie decât cea primita de la Soare . În jurul lui Saturn s-au descoperit 18 sateliti , printre care unul gigantic numit Titan , mai mare decât planeta Mercur .



     Inelele lui Saturn



     Marea particularitate a lui Saturn consta în sistemul de inele care îl înconjoara ; acesta este atât de amplu încât poate fi perceput chiar si cu o luneta de amatori . Galileo Galilei îl întrezareste înca din 1612 , dar abia olandezul Huygens va fi cel care va întelege pentru prima oara fenomenul , în 1659 . De pe Pamânt nu s-u descoperit decât sase inele , dar fotografiile realizate de sonda Voyajer au demonstrat ca ele sunt de ordinul miilor . Ele formeaza în jurul lui Saturn , în planul ecuatorului sau , un fel de disc imens , cu diametrul de 300000 km , dar cu o grosime de numai un kilometru . Dupa pozitia lui Saturn în functie de pamint si de soare , noi vedem aceste inele mai mult sau mai putin inclinate . Atunci când ele apar pe muchie sunt atat de subtiri incit nu le mai vedem . Aceste inele sunt alcatuite din blocuri de gheata si pulberi care seinvirt în jurul planetei ca niste sateliti mici .



     Planetele indepartate



     Dincolo de planetele gigant au fost descoperite alte planete de mari dimensiuni : Uranus si Neptun . Foarte indepartate , aceste planete sunt greu de studiat de pe Pamânt . Ele sunt cunoscute mai bine de când au fost survolate de sonda americana Voyajer 2 : Uranus în 1986 , Neptun în 1989 . În privinta lui Pluto , de acesta nu s-a apropiat nici o sonda spatiala , raminind astfel destul de misterioasa.



     Uranus



     În 1781 , Uranus a fost observat prin telescop din intamplare de catre astronomul englez William Herschel , care a crezot la inceput ca este o cometa . El are de 4 ori masa pamintului si de 15 ori masa acestuia . Se afla la 2,8 miliarde de km de soare . Mai mic si mai dens decât Jupiter si Saturn , Uranus este inconjurat la fel ca acestia de o atmosfera densa , pe baza de hidrogen si heliu . Insa atmosfera lui contine si un gaz care ii da o frumoasa culoare albastra : metan . Uranus este un adevarat ghetar : temperatura lui coboara sub -200 grade . Se crede ca nu contine hidrogen lichid metalic ci un nucleu de roci acoperit de un invelis dens de gheata . El este inconjurat de 10 inele de pulberi intunecate , care se desfasoara la o distanta intre 42000 si 51000 km de centrul planetei . În jurul lui Uranus au fost reperati 15 sateiti : cei mai mari , în numar de 5 au fost observati de pe Pamânt , ceilalti au fost descoperiti de catre sonda Voyajer 2 .



     Neptun







     Neptun a fost descoperit în anul 1846 , chiar în locul în care astronomul francez Urbain Le Verrier a calculat ca ar trebui sa se afle , fiindca numai prezenta sa putea explica anumite anomalii ale miscarilorlui Uranus . Neptun se afla la o distanta medie de 4,5 miliarde de km de Soare . Prin aspectul talia si masa sa , Neptun este o adevarata sosie a lui Uranus , dar atmosfera lui estemai agitata . La diferite altitudini s-au observat nori deplasati de vanturi de peste 1000 km/h . Formatiunea cea mai spectaculoasa este o pata mare , intunecata , de marimea Pamântului . Ea aminteste de marea pata rosie a lui Jupiter . Aceasta este un uragan enorm , al carui turbion are peste 600 km/h . La altitudine mai mare circula nori luminosi , foarte rapizi , formati fara indoiala din cristale de gheata di metan . Din cauza indepartarii mari fata de Soare , Neptun primeste de 900 de ori mai putina enrgie solara decât Pamântul . În acelasi timp , s-a constatat ca el emite de 2,7 ori mai multa energie decât primeste . Nu se cunoaste sursa acestei calduri interne , dar ea explica vilentele miscari ale atmosferei . Datorita lui Voyajer 2 , au fost identificate în jurul lui Neptun 3 inele cufundate intr-un disc de pulberi ; particularitatea celui din exterior este aceea ca reprezinta 3 arcuri mai conturate , de-a lungul carora exista mai multa materie . Neptun are 8 sateliti cunoscuti . Cel mai mare , Triton , este corpul cel mai rece observat vreodata în sistemul solar . Temperatura la sol este de -228 grade .











     Pluto



     Cand a fost descoperi , în 1930 , Pluto era cea mai indepartata planeta din sistemul solar . Dar , cum orbita sa are forma unei elipse foarte alungite , distanta de soare variaza intre 4,4 si 7,4 miliarde de km . Astfel , din 1979 , Pluto se afla mai aproape de Soare decât Neptun iar acest lucru a durat pâna în martie 1999 . Cu un diametru mai mic de 2500 km , el este de proportii mai reduse decât Luna . Vazut de pe Pamânt , dimensiunile sale sunt echivalente cu cele ale unei monede vazute de la o distanta de zeci de km ! Nu a fost survolat de nici o sonda si ramane prea putin cunoscut . Se crede ca este format dintr-un nucleu de roci , inconjurat de un invelis de gheata . Suprafata sa ar putea fi acoperite cu azot si metan inghetate . Planeta ar avea o atmosfera rarefiata care contine metan . Unii cred ca aceasta planeta este un fost satelit al lui Neptun . Ea ar fi devenit libera I urma coliziunii cu un alt corp . În 1978 i s-a descoperit un satelit : Charon . Diametrul sau , de ordinul a 1200 km , reprezinta aproape jumatate din cel al lui Pluto . În sistemul solar , nu exista alte exemple de satelit proportional atat de mare în raport cu planeta sa .



     Viitorul sistemului solar



     Sistemul solar este menit sa dispara . De fapt , de când Soarele a început sa straluceasca energia sa (lumina si caldura) rezulta din reactiile nucleare care transforma hidrogenul într-un gaz ceva mai greu , heliul . Dar în mai putin de 5 miliarde de ani tot hidrogenul aflat în centrul sau va disparea . Noi fenomene se vor declansa si Soarele va creste în dimensiuni : se va transforma într-o stea gigantica rosie . Pamântul va deveni atunci un adevarat cuptor : temperatura de la suprafata va atinge în jur de 2000 grade Celsius si din aceasta cauza rocile se vor transforma în roca fierbinte ! Cu mult înainte de acestea oceanele vor fi secat si întreaga viata va fi disparut . Dupa ultimele tresariri , Soarele va înceta sa mai creasca . Materia se va contracta pentru a da nastere unei stele mici , de dimensiune Pamântului , dar cu o densitate deosebita ; o pitica alba care se va stinge treptat lasând sistemul solar în frig si întuneric .





      Origini antice. Egiptenii sunt, probabil primii care au descoperit pozitia relativa a stelelor.

      Astronomia babiloniana. Babilonienii au realizat în 400 î.Ch. ca miscarea aparenta a Soarelui si a Lunii în jurul zodiilor nu au o viteza constanta. Ei cunosteau pozitia Lunii si a Soarelui pentru fiecare zi a lunii si puteau prezice Luna noua. De asemenea, ei au calculat pozitiile planetelor.

      Astronomia greaca. Aristarh din Samos credea ca Pamântul se roteste în jurul axei sale o data la 24 de ore, împreuna cu alte planete în jurul Soarelui. Explicatia sa a fost respinsa de cei mai multi filozofi greci, care priveau Pamântul ca o planeta fara miscare în jurul careia se roteau celelate planete. Teoria lui Aristarh din Samos, cunoscând sistemul geocentric ramâne neschimbata de peste 2000 de ani. În secolul al doilea d.Ch. astronomii greci Hiparh si Ptolomeu au folosit o serie de cercuri concentrice, cu Pamântul aproape de centru pentru a reprezenta miscarea generala a Soarelui, Lunii si a planetelor în jurul zodiilor. Pentru a explica variatiile de viteza ale Soarelui si Lunii si regresia planetelor, ei au presupus ca fiecare din aceste obiecte se roteste în jurul unui al doilea cerc numit epiciclu centrat pe circumferinta celui dintâi.

      Teoria lui Copernic. În seculul 16 contributia astronomului polonez Nicolaus Copernic a schimbat dramatic astronomia. El a aratat ca miscarea planetara poate fi explicata prin ocuparea unei pozitii centrale a Soarelui si nu a Pamântului. În 1609 Galileo Galilei a construit un mic telescop de refractie si a descoperit ca Venus, la fel ca Luna are faze, ceea ce indica ca se roteste în jurul Soa-relui. De asemenea el a descoperit pa-tru sateliti naturali ai lui Jupiter si inelele lui Saturn. El s-a nascut în 1564 si a fost unul dintre cei mai mari fizicieni si astro-nomi din epoca Renasterii. El a descoperit legea inertiei, legea caderii corpurilor, legea compunerii miscarilor. Ca astronom a descoperit natura stelara a Caii Lactee, petele de pe Soare si rotatia acestuia în jurul axei sale, confirmând prin acestea conceptia heliocentrică a lui Copernic. Cu ajutorul astronomului german Johannes Kepler au început revolutia stiintifica. Lui Galilei i se atribuie celebra replica rostita în fata Inchizitiei: "Eppur si muove". El a fost somat de Inchizitie sa-si retraga ideile eretice, dar pentru ca nu a renuntat la ele, a fost pus sub arest la domiciliu.

      Astronomia moderna. Îmbunatatirea radiotelescoapelor a permis examinarea suprafetei planetelor, descoperirea a numeroase stele mai putin stralucitoare si masurarea distantelor interstelare. În secolul al 19-lea spectroscopia a dat informatii despre compozitia chimica si miscarea obiectelor astronomice. De-a lungul lungul secolului 20 constrirea unor telescoape din ce în ce mai mari a permis cunoasterea structurii galaxiilor si a unor parti din galaxii. Au fost construite clase noi de echipament astronomic sensibil la variatia radiatiilor electromagnetice.

      Legea lui Hubble. Mii de galaxii se afla în exteriorul Caii Lactee, care contin sisteme solare. Fiecare galaxie contine sute de miliarde de stele. Cele mai multe galaxii se îndeparteaza de Calea Lactee, la o viteza de câteva sute de km/s. Astronomul american Edwin Hubble a descoperit ca galaxiile izolate au viteze de îndepartare mai mari. Universul se dilata, îndepartând galaxiile între ele. Datorita atmosferei, telescoapele de pe Pamânt nu au o imagine destul de clara pentru a studia stele, galaxiile, etc. În 1995 NASA (agentia nationala de aeronautica si spatiu din SUA) a lansat un telescop pe orbita Pamântului. Acest proiect, în valoare de 1 miliard de dolari, a fost menit sa rezolve problema cauzata de atmosfera. Telescopul se numeste Hubble si poate "vedea" mai adânc în spatiu decât orice alt telescop. Cu ajutorul lui s-au putut vedea imagini spectaculoase.

      Vârsta Universului. Daca rata de expansiune a Universului este cunoscuta se poate estima vârsta sa. În zilele noastre estimarile referitoare la vârsta Universului se situeaza între 7 si 20 miliarde de ani. Limita inferioara a estimarilor vârstei este în conflict cu vârsta celei mai vechi stele, despre care se crede ca are în jur de 16 miliarde de ani.

      Starea Universului. Fizicianul germano-american Albert Einstein a propus o teorie despre Univers bazata pe relativitatea generala, în care gravitatia este echivalenta cu o curba a spatiului în patru dimensiuni. Solutia sa indica ca Universul nu este static dar trebuie sa se extinda sau con-tracte. Din nume-roasele teorii ne-statice, cea propusa de matematicianul rus Alexander Friedmann este cea acceptata. Soarta Universului depinde de media densitatii materiei Universului. Daca este relativ putina materie în Univers, atractia gravitationala între galaxii va fi slaba, iar Universul se va extinde la nesfârsit. Daca densitatea materiei este aproape de valoarea critica, expansiunea va înceta si se va putea transforma în contractie, sfârsindu-se în colapsul total al întregului Univers. Soarta acestui colaps nu este sigura. O alta teorie spune ca Universul va exploda, producând un alt Univers care va colapsa la rândul sau.

      Teoria stadiului stabil. Astronomii britanici Hermann Bondi, Thomas Gold si Sir Fred Hoyle au prezentat o alta teorie despre Univers. Ei cred ca scaderea densitatii medii în Cosmos este echilibrata de formarea continua de materie, mentinând forma Universului. Teoria stadiului stabil nu mai este acceptata de majoritatea cosmologilor.

      Teoria Big Bang. Fizicianul ruso-american George Gamow a propus teoria ca Universul a fost creat în urma unei explozii gigantice numite Big Bang. Aceasta teorie a ajutat la explicarea primelor stagii ale formarii si evoluarii Universului. Densitatea extrem de mare a cauzat dilatarea rapida a Universului. Hidrogenul si heliul s-ar fi racit si condensat formând stele si galaxii. Conform teoriei lui Gamow, radiatiile s-ar fi racit pâna la -270°C. Aceasta radiatie a fost detectata în 1965, astfel, dupa parerea cercetatorilor, fiind o confirmare a teoriei Big Bang.

      Evolutia Universului. Înca nu se stie daca Universul se va dilata la nesfârsit sau se va contracta din nou. O metoda de a afla raspunsul este de a afla densitatea medie a materie in Univers. Înmultind masa fiecarei galaxii cu numarul galaxiilor este doar 5 -10 % din numarul critic al lui Friedmann. Înmultind masa zonelor galactice cu numarul zonelor galactice rezulta un numar aproape de valoarea critica. Diferenta dintre aceste valori indica prezenta unei materii invizibile, asa numita materie neagra, aflata în afara galaxiilor, dar în interiorul zonelor intergalactice. Pâna când fenomenul este înteles, aceasta metoda de a determina soarta Universului va ramâne neconcludenta.

      În Univers sunt aproximativ 50 de miliarde de galaxii, cea mai mare fiind de 13 ori mai mare decât Calea Lactee. Pe lânga stele si planete, galaxiile contin hidrogen, molecule complexe si radiatii cosmice. Galaxiile emit lumina vizibila, unde radio, raze infrarosii, ultraviolete si raze X.

      Astronomii au estimat distantele comparând obiecte din alte galaxii cu cele din galaxia noastra. Stele care îsi schimba periodic stralucirea sunt valoroase, deoarece perioada de variatie este raportata la stralucirea stelei, indicând distanta. Viteza stelelor care orbiteaza în galaxie depinde de stralucirea galaxiei si indica distanta.

      Galaxiile sunt grupate, formând zone largi. Galaxia noastra este una din cele 20 din Grupul Local. Calea Lactee si Andromeda sunt doua dintre cele mai mari. Grupul Local este membru în zona Virgo, care contine mii de galaxii. Cele mai îndepartate galaxii cunoscute sunt albastre deoarece sunt fierbinti datorita stelelor tinere pe care le contin. Galaxiile la o distanta de 13 miliarde ani lumina s-au format când Universul era doar la 10-20 % din vârsta. Aceste galaxii par a fi sferice. Stelele orbiteaza în galaxii pe o traiectorie spiralata mai repede spre exterior decât spre centru. La periferie au fost masurate chiar si viteze de 3000 km/s. Cresterea vitezei însemna ca masa galaxiilor nu este concentrata în centru. Corpurile la distante mari de centru au o luminozitate atât de redusa încât au fost detectate doar pe baza atractiei gravitationale. Natura lor exacta este necunoscuta.
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Astronomie

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT

Nu ai gasit ce cautai? Incearca atunci pe

Click aici
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.