Simbolismul

2x puncte

categorie: Romana

nota: 9.06

nivel: Liceu

Simbolismul este un vechi limbaj catalizator universal care relevă complicate percepte și credințe, împărtășind informații și stârnind emoții mai puternice decât un întreg dosar.Este intradevăr o formă internaționala de comunicare ce depășește barierele de limbă, istorie, naționalitate, cultură și religie. La baza acestui limbaj vor sta mereu semnele și simbolurile.

...

DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Simbolismul

Simbolismul este un vechi limbaj catalizator universal care relevă complicate percepte și credințe, împărtășind informații și stârnind emoții mai puternice decât un întreg dosar.Este intradevăr o formă internaționala de comunicare ce depășește barierele de limbă, istorie, naționalitate, cultură și religie. La baza acestui limbaj vor sta mereu semnele și simbolurile.

...

Charles Baudelaire(1821-1867)

„ Cu Baudelaire, lirica franceză a devenit un fapt european”(Hugo Friedrich). Baudelaire s-a născut la 9 aprilie 1821, în Parisul care plângea moartea lui Napoleon.Dupa studii fragmentare, întrerupte printr-o eliminare în 1836, poetul intra in posesia unei moșteniri substanțiale, care-i permite să călătorească, să aibă o viață boemă, să sondeze cele mai variate moduri de existență.

Viața lui Baudelaire este plină de contradicții : incearcă să se sinucidă, dezamăgit de resursele sale și ale mediului, dar are și energia necesară angajării în manifestarile revoluției de la 1848 ; scrie poeme ocazionale, dedicate doamnei Sabatier și, în același timp reface demiurgic universul liricii europene ; prin discernământ și spirit vizionar îl traduce pe A .E. Poe, precursorul simbolismului.La 31 august 1867, paradoxurile devin o singură realitate : moartea omului, căruia îl supraviețuiește poetul.

În istoria literaturii universale , Charles Buadelaire este menționat în mai multe ipostaze : poet, estetician, critic literar și de artă.Fiecare dintre acestea este ilustrată cu texte ce îl propun pe autorul în cauză ca precursor al poeziei moderne și teoretician al simbolismului.

„Baudelaire se găsește , conștient și lucid, la încrucișarea drumurilor dintre romantism și simbolism”(Sorina Bercescu).Această consemnare trimite evident la prezența, în opera autorului francez, a datelor romantice și a celor simbolistice.

În concepție lui Baudelaire, poetul este acel artist capabil sa invingă orice obstacol, să anuleye orice inhibiție sau cenzură canonică, spre a stapâni lumea prin analogie, corespondențe si simbol. „Din urât-susține Baudelaire-poetul va face să se nască un farmec nou” , iar acest crez artistic poate fi corelat cu ideea că „poezia este un produs al urii, un mijloc de a șoca cititorul și chiar de a-l tortura”.Gestul esențial al artsitului numai poate fi contemplarea estetică a sectacolului vieții , ci participarea la desfășurarea lui printr-o emoție definitorie : „Voi scrie totuși aceste pagini, pentru că vreau să-mi datez mânia”.

Poezia „Corespondențe” a lui Baudelaire este esențială pentru înțelegerea principiilor curentului simbolist.Ea reprezintă o adevărată artă poetică în care descoperim dimensiunile fundamentale ale lirismului bazat pe simbol și sugestie.Iată aceste text cu valoare de manifest, transpus în românește de Alexandru Philippide:

„Natura e un templu ai cărui stâlpi trăiesc
Și scot adesea tulburi cuvinte, ca-ntr-o ceață;
Prin codri de simboluri petrece omu-n viață
Și toate-l cercetează cu-n ochi prietenesc.

Ca niște lungi ecouri unite-n depărtare
Într-un acord în care mari taine se ascund,
Ca noaptea sau lumina, adânc, fără hotare,
Parfum, culoare, sunet se-ngână și-și răspund.

Sunt proaspete parfumuri ca trupuri de copii,
Dulci ca un ton de flaut, verzi ca niște câmpii,
Iar altele bogate, trufașe, prihănite,

Purtând în ele avânturi de lucruri infinite,
Ca moscul, ambra, smirna, tămâia care cântă
Tot ce vrăjește mintea și simțurile-ncântă.”

Analiza sonetului lui Baudelaire conduce la descoperirea câtorva adevăruri deosebit de importante pentru simbolism.Poezia prezintă ipoteza unui univers material de natură sacră, în care natura este depozitară unei ordini divine, inaccesibilă omului.Natura este deschisă spre om, căruia încearcă să-i vorbească.Limbajul naturii este însă unul încifrat, confuz, pentru că la el nu se poate ajunge pe o cale rațională.

Lumea în întregimea ei e o colecție de semne și simboluri.În spatele acestora se află o misterioasă ordine divină care nu-l refuză pe om, ci, dimpotrivă, îl privește cu familiaritate.Calea de acces spre această natură prietenoasă e însă interzisă, atâta vreme cât omul nu știe să ajungă la ea fără a-i tulbura tainele.

Prima strofă a poeziei pune în ecuație corespondența dintre natură și om, posibilă la alt nivel decât cel al cunoașterii pozitiviste, raționale.

Strofa a doua prezintă o natură care nu cunoaște dualiltatea și fărâmițarea substanței ei în obiectele pe care ni le restituie nouă simțurile.Țn natură, parfumurile, culoriile și sunetele, alcătuiesc o unitate profundă și trainică.

Cel de-al doilea nivel de sens al poemului are în vedere relațiile dintre lucrurile lumii.Bazându-se doar pe cunoașterea sa empirică, omul nu va ajunge niciodată la această unitate ascunsă, deși obiectivă, obiectelor și fenomenelor.

Ultimele două strofe sugerează posibilitatea accesului la profunzimea sacră a lumii.Dualismul eu-lume trebuie anulat prin promovarea unei alte modalități de cunoaștere de factură intuitivă, poetică.

Procedeul esențial pe care îl vor folosi poetții simboliști pentru a ajunge la esența universului e sinestezia, prin care datele disjunctive ale simțurilor sunt sintetizate într-o unică percepție ce depășește normle bunului simț comun.

Strofa a treia este de fapt un inventar de sinestezii, în care olfactivul se combină cu tactilul, vizualul și auditivul.Pentru a ajunge la o adevărată cunoaștere, omul trebuie să-si lase mintea vrăjită și simțurile încărcate de corespondențele posibile ale lucrurilor.Numai astfel el va ajunge la conștiința unei lumi infinite și misterioase.

O alta idee importantă care apare aici (și pe care o vom regăsi în toată poezia simbolistă și modernă) e aceea că misterul nu trebuie distrus prin cunoaștere rațională.Acesta fiind de natură divină, la el nu se poate ajunge decât pe o cale irațională.

Paul Verlaine (1844-1896). Poet simbolist francez, promotor al poeziei moderne și al unei tehnici noi de versificație, sintetizată metaforic în celebrul vers „De la musique avant tout chose”. Primul său volum se numește „Poeme saturniene” („Poemes saturniens”, 1866). În 1869 publică „Les Fetes galantes”, în care apare prima notă personală ce îl face atât de celebru.

În 1874 publică „Romances sans paroles”, apoi „Sagesse” (1881). Cele mai importante culegeri de versuri sunt: „Jadis et naguere”, „Araour”, „Parallelement”, „Bonheur”, „Chansons pour Elle”. Un studiu asupra simboliștilor se numește „Les Poetes maudits”.

Poezia cu acest titlu este într-adevăr o artă poetică celebră, prin care Paul Verlaine definește noul statut al poeziei moderne, așezată sub semnul armoniei muzicale desăvârșite: „Deci, muzica întâi de toate / Astfel, Imparele prefer, / Mai vagi, mai libere-n eter, / Fiind în tot, plutind în toate”.

Muzica devine o cale de eliberare a ființei, un mijloc de plutire spre lumea eterică a începuturilor; de aceea versul trebuie să se bazeze pe sugestie și pe ambiguitate implicită: „Alege vorbele ce-ți vin / Să pară scoasă din confuzii: / O, cântecele gri, iluzii / De Tulbure în Cristalin!”.

Poezia autentică, pură, se înscrie în zona vagului și a misterului, din care se scot senzații estetice inedite: „Sunt ochii splendizi după voaluri, / Zi ezitând în după-amiezi / Sunt aștrii-n azurii grămezi / Pe dulci, tomnatice fundături”. Poetul devine un estet al simțurilor vizuale receptând nuanțe, ecouri cromatice, nu culori pregnante, lipsite de mister: „Nuanța eu râvnesc s-o caut, / Nuanța, nicidecum culoare, / Nuanța doar – îngemănare / De vis cu vis, de corn cu flaut!”. Ironia nu este gustată pentru că ucide esența poetică, o destinează imperfectului: „Alungă Poanta ce ucide / Și crudul Spirit, râs impur, / Ce lacrimi scot în ochi de-Azur / Și izul trivial de blide!”.

Rima și elocința trebuie folosite cu mare grijă; exuberanța și caracterul năvalnic al versurilor nu sunt dorite, nici rimele căutate cu obstinație: „Sucește gâtul elocinței, / Și bine faci când, cu putere, / Astâmperi Rima-n chingi severe, / Ea, sclavă a nesocotinței”. Rima devine un instrument imperfect de revelare a armoniilor ascunse ale lumii: „Ah, Rima – numai chin și silă! / Ce surd copil ori negru drac / Scorni bijuteria – fleac / Ce sună gol și fals sub pilă?”.

Muzica este, în schimb, singurul mijloc care dezvăluie orizonturile profunde ale lumii: „Deci, muzică mai mult, mereu, / Iar versul tău aripi înalte / Să prindă năzuind spre alte / Iubiri și bolți de Empireu!”. Muzica deschide calea către toate aventurile spiritului: „Să fie bună aventura / Când suflă zgribuliții nori / Prin minte și prin cimbrișori... / Tot restul e literatură”.

Arta poetică
de Paul Verlaine

Deci, muzică întâi de toate,
Astfel Imparele prefer,
Mai vagi, mai libere-n eter,
Fiind în tot, plutind în toate. [...]

Nuanța eu râvnesc s-o caut,
Nuanță, nicidecum Culoare,
Nuanța doar – îngemănare
De vis cu vis, de corn cu flaut!

Alungă Poanta ce ucide
Și crudul Spirit, Râs impur,
Ce lacrimi scot în ochi de-Azur,
Și izul trivial de blide!

Sucește gâtul elocinței,
Și bine faci, când cu putere,
Astâmperi Rima-n chingi severe,
Ea, sclavă a nesocotinței... [...]
Deci, muzică mai mult, mereu,
Iar versul tău aripi înalte
Să prindă, năzuind spre alte
Iubiri și bolți de Empireu!

Să fie buna aventură
Când suflă zgribuliții zori
Prin mină și prin cimbrișori...
Tot restul e literatură.
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Romana

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT

Nu ai gasit ce cautai? Incearca atunci pe

Click aici
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.