Simbolism

2x puncte

categorie: Romana

nota: 8.71

nivel: Liceu

În acelaşi an s-a constituit gruparea care s-a autointitulat ,,simbolistă" şi în fruntea căreia s-a găsit poetul Stephane Mallarme. Tot atunci, Rene Ghil înfiinţează şcoala ,,simbolist-armonistă", devenită apoi ,,filozofico-instrumentistă". Alţi poeţi de orientare antiparnasiană îl considerau şef de şcoală pe Paul[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Simbolism

În acelaşi an s-a constituit gruparea care s-a autointitulat ,,simbolistă" şi în fruntea căreia s-a găsit poetul Stephane Mallarme. Tot atunci, Rene Ghil înfiinţează şcoala ,,simbolist-armonistă", devenită apoi ,,filozofico-instrumentistă". Alţi poeţi de orientare antiparnasiană îl considerau şef de şcoală pe Paul Verlaire; ei şi-au luat, în semn de sfidare, numele de ,,decadenţi". Reprezentanţi de frunte ai decadenţilor sunt Arthur Rimbaud, Tristan Corbiere, Jules Laforgue.

Aceşti poeţi şi mulţi alţi începuseră să scrie cu mult înainte de constituirea grupărilor în care s-au încadrat. Astfel ,elemente ale curentului simbolist au luat naştere nu în 1886,ci mult mai devreme, cuprinzând pe toţi poeţii de orientare antiprnasiană, uniţi în efortul de a descoperi esenţa poeziei.

Curentul parnasian, apărut la începutul celei de a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea,ca reacţie împotriva romantismului, dusese versul la perfecţiune formală, dar deliricizase poezia, golind-o de emoţei. Simbolismul restituie poeziei sensibilitatea şi emoţia, însă nu la modul direct(pe calea efuziunii spontane, prin enunţuri de idei ,descriei sau naraţiune),ci recurgând la aluzie, la analogie, la sugestie, utilizând un limbaj poetic inedit, comunicând îndeosebi senzaţii neobişnuite, stări sufleteşti imprecise, vagi, vaporoase.

Poezia simbolistă românească apare la sfârşitul secolului al XIX-lea, perioadă măcinată de adânci contradicţii sociale. Pe fondul înapoierii industriale şi al unei agriculturi ce mai păstra rămăşiţe feudale, contradicţiile dintre clase se ascut. Creaţia literară de la sfârşitul secolului trecut şi începutul secolului nostru exprimă o stare de spirit antiburgheză. Scriitorii devin tot mai sensibili la suferinţele ,,dezmoştenitorilor" , ei dezvăluie exploatarea şi asuprirea, comunică exasperarea provocată de monotonia vieţii provinciale din acea vreme.Ca şi în Franţa ,simbolismul este şi la noi produsul oraşului, el se naşte împotriva inflaţiei de poezie minoră a epigonilor eminescieni şi a semănătorismului, cum făcea abuz de teme morale, de limbaj ţărănesc, de ,,ţărănism sectar"(Ovid Densusianu).Reprezentaţii curentului vor fi simbolişti şi ,,decadenţi": cele două feţe ale mişcării simboliste apar, interferenţe, la Ştefan Petică, D. Anghel, Ion Minulescu, D. Iacobescu, George Bacovia.
,,Simbolismul românesc parcurge o etapă estetico-teoretică, începând din 1880,prin Al. Macedonski,o perioadă de căutări şi experienţe(1892-1908),una de plenitudine(1908-1914)şi, în sfârşit, una de declin(1914-1920)"-Lidia Bote

Poezia românească premergătoare simbolismului nu-şi pierde lirismul aşa cum
s-a întâmplat cu poezia parnasiană franceză, ci, dimpotrivă, ea s-a înviorat sub pana lui Eminescu, Macedonski şi Coşbuc. Mihai Eminescu a însemnat, istoriceşte, pentru poezia românească ceea ce a însemnat Baudelaire pentru poezia franceză. De aceea,
s-a spus că simbolismul românesc derivă din Eminescu şi că, în faza lui iniţială, este eminescianizat. Mihai Eminescu, deşi format la şcoala romantică germană, sub impulsul ,,spiritului epocii" vine în poezie cu o muzică apropiată de cea simbolistă (,,Melancolie", "Se bate miezul nopţii").Faptul e de înţeles, dat fiind că unul din izvoarele simbolismului a fost tocmai romantismul german. Curentul simbolist românesc este eterogen, de aceea avem mulţi reprezentanţi: Ştefan Petică, Iuliu Cezar Săvescu, D. Anghel, I. Minulescu, G. Bacovia, D. Iacobescu, I.M. Raşcu, Emil Isac, Al. T. Stamatiad, N. Davidescu, Elena Farago. Ceea ce au comun este efortul de a lărgi tematica poeziei, prin exploatarea universului urban, şi de a înnoi expresia lirică.

Ideologia şi estetica simbolismului Simbolismul reprezintă o reacţie antipozitivistă şi antiraţionalistă. Poeţii simbolişti vor prelua din şcolile anterioare tot ce se potrivea spiritului lor neliniştit şi dornic de ,,altceva" decât ceea ce le putea oferi mediul ambiant şi vor fi receptivi la tot ce este nou în domeniul filozofiei, al picturii, al muzicii, al ştiinţelor şi al artelor în general. Sunt preţuiţi în special Vilon ,Racine, Chateaubriand, Nerval, Lamartine. Simbolişti preiau idei filozofice din Fichte, Hegel, Schelling, Schopenhauer, sunt atraşi de poezia lui Novalis, a lui Poe şi Whitman, de arta orientală. Având multe asemănări cu simbolismul francez, simbolismul românesc nu este o simplă variantă a lui. El a apărut şi s-a dezvoltat în cu totul alte condiţii social-istorice şi mai ales în cu totul alt context literar. Simbolismul românesc nu a avut un caracter antiparnasian,ci şi-a asimilat parnasianismul.

Simbolul Termenul de ,,simbolism" provine din cuvântul grecesc ,,symbolon " ,intrat în limbă prin filieră franceză. Simbolul este un substituent, el înlocuieşte expresia directă, vorbirea noţională, mediind cunoaşterea pe calea analogiei şi a convenţiei. O dată cu evoluţia limbajului, simbolul a devenit tot mai complex, folosindu-se în toate domeniile culturii, iar în literatură este un mod de constituire a imaginii artistice.
Simbolul literar concentrează în imagini elemente ale realului cu un grad mai mic sau mai mare de generalizare. În cuprinsul romantismului, simbolul rămâne însă, ca în literatura premergătoare nu se diferenţiază foarte net de alegorie. În simbolism raportul dintre simbol şi realitate este sugerat. Curentul de diferenţiază de alte curente tocmai prin faptul că dă imaginilor poetice funcţia implicit şi nu explicit simbolică.

Sugestia La baza tehnicii simboliste stă sugestia, corespondenţele, clar-obscurul ,spleen-ul, starea de inefabil, simbolul se realizează prin sugestie, de aceea Baudelaire numea poezia ,,o specie de vrăjitorie evocatoare". Rolul sugestiei în realizarea simbolurilor este foarte mare. Mallarme susţine că ,,a numi un obiect este a suprima trei sferturi din plăcerea poemului" şi adaugă ,,a sugera, iată visul!". Urmând acest principiu, poeţii simbolişti nu descriu, nu narează, nu relatează. Ei resping anecdotica ,fabula, reportajul. D. Anghel nu descrie florile, în volumul ,,În grădină", nici Ştefan Petică fecioarele, în "Fecioara în alb" .Ei comunică mai ales senzaţii (olfactive, vizuale) corespunzătoare unor stări sufleteşti. Ion Minulescu descrie corăbii mari, insule, faruri spre a-şi exprima aluziv, pe cale de sugestie, dorul de călătorii, tentaţia depărtărilor.

Corespondenţele Corespondenţele sunt un mod de sondare, de luminare a zonelor ascunse ale realităţii. Ideea fundamentală a simbolismului constă în exprimarea unor raporturi între eul poetului(universul mic)şi lume(universul mare)care se traduc la nivelul receptivităţii prin simboluri. Ele tind să exprime relaţiile ce există, pe baza unor afinităţi secrete, între părţile componente ale totului cosmic, în categoria corespondenţelor intră şi analogiile dintre senzaţii, emoţii, imagini de naturi diferite.
Principiul corespondenţelor audio-vizuale este cunoscut din secolul al XVII-lea. Mai târziu, Voltaire va descoperi analogii între tonurile muzicale şi cele ale culorilor. Liszt şi Berlioz au sesizat şi ei legături între sunet şi culoare. Fizicianul german Hermann von Helmholtz (1821-1894)a dovedit ştiinţific existenţa unor relaţii între senzaţiile vizuale şi cele auditive. Există deci, obiectiv, corespondenţe între senzaţii, între elemente ascunse ale universului, între sunet şi culoare. Această descoperire a fost formulată în epoca simbolistă şi ea s-a numit ,,audiţie colorată".
În poezie, descoperirea corespondenţelor aparţine lui Baudelaire (Correspondances- Les fleurs du mal).Poezia are ca punct de plecare credinţa că există o unitate a lumii în temeiul căreia senzaţiile de ordin diferit comunică între ele: "Parfum, culoare, sunet se-ngână şi-şi răspund". Taina aceasta adâncă nu se oferă ochiului comun, care observă numai exterior lumea, ci aceluia înzestrat cu facultăţi superioare, al artistului. Poetul devine demiurgul care creează lumea din cuvinte menite să sugereze idei fundamentale, principii metafizice(Mallarme).Rimbaud, în poemul ,,Vocale", dezvoltă ideea unor corespondenţe între culoare şi sunet: A-negru, E-alb, I-roşu, U-verde, O-albastru .Este ceea ce se cheamă sinestezie(mijloc prin care sunt puse în relaţie de echivalenţă realităţi receptate de simţiri diferite; transferul elementelor, specific sinesteziei, este metaforic).Pentru Ghil, dimpotrivă, I este albastru, O-roşu. În concluzie, la baza simbolismului stă această osmoză dintre poet şi lumea din jur, dar nu în sensul căutărilor de analogii uşor de stabilit între starea de spirit şi natură, ca în poezia populară sau la romantici, ci în sensul că simboliştii văd în sufletul individual chintesenţa vieţii cosmice, a palpitului vital existent în întreaga natură.

Muzica Simboliştii vor plasa în lumea de obiecte şi fenomene starea de inefabil, de taină, care nu poate fi descrisă şi expusă, ci numai sugerată, astfel arta simbolistă se apropie atât de mult de muzică. Au pledat pentru muzică Verlaine-,,muzica înainte de toate", Mallarme- face distincţie între valoarea muzicală şi cea noţional-poetică a cuvintelor, Macedonski, pentru care ,,arta versurilor este arta muzicii". Cuvintele capătă nuanţe subtile, ele devin muzică. Câteva poezii simboliste au fost puse pe note-,,Cânta un matelot" a lui I. Minulescu, "Note de primăvară" a lui G. Bacovia.
Instrumentalismul face confuzie între muzicalitate şi sonoritate, precum Ghil, uneori Macedonski, Minulescu. Este subliniată şi o muzică interioară la Bacovia, care a asimilat muzica, în sensul că ea sugerează stări de spirit, în timp ce la Minulescu ea rămâne adesea exterioară.

Prozodia Marea invocaţie a simboliştilor în materie de prozodie o constituie introducerea în poezie a versului liber, însă nu toţi poeţii simbolişti au renunţat la versificaţia clasică(Mallarme, Verlaine, Rimbaud).În Franţa versul liber a fost introdus de Gustave Kahn. Rene Ghil utilizează şi el versul liber, încercând să substituie sensul noţional al cuvintelor expresivitatea lor muzicală. Versul clasic apare multor poeţi simbolişti ca insuficient, rima este considerată ca o simplă convenţie, de aceea, ei ajung la concluzia că sfoara asimetrică, cu versificaţie liberă, în ritm variabil, corespunde muzicii interioare. Versul liber produce efecte muzicale deosebite. Poemul ,,Hinov" al lui Macedonski renunţă la versul liber, sub motivul că aceasta prezintă pericolul alunecării spre proza ritmică. În poezia românească versul liber se deosebeşte la Ov. Densusian, I. Minulescu, T. Arghezi, L. Blaga.

Poeţii simbolişti au dat importanţă problemelor de formă, ritm, creând cele mai savante armonii verbale, pauze, asonanţe şi refrenuri .La unii se ajunge la un joc gratuit, de pură virtuozitate, degenerând în formalism, manierism. În simbolismul românesc nu au luat însă amploare aceste forme, el nu este nici mistic, nu cultivă pe scară largă, nici decadentismul propriu-zis. Eminescianizat la început, sentimental, decorativ, stilizat, simbolismul românesc dobândeşte o nuanţă expresionistă în unele versuri ale lui Bacovia şi Săulescu.

Alexandru Macedonski-teoretician al simbolismului La revista ,,Literatorul" 1880, Al. Macedonski deschide calea noii orientări artistice. Teoretizând simbolismul, el a dovedit totodată gust şi simpatii pentru mai toate celelalte curente literare cu caracter novator. Adorând, înainte de 1880,problema artei romantice şi a celei simboliste, Macedonski susţine că poetul nu este decât un instrument al senzaţiilor primite de la natură, pe care le transmite apoi în formulări inedite; poezia îi apare ca o revărsare a sentimentului. Poetul accentua, astfel, latura romantică a poeziei. După 1890,în ,,Arta versurilor", el relevă faptul că poezia are o muzică interioară, care este altceva decât muzicalitatea prozodică. Ideea va fi reluată în ,,Poezia viitorului"(1892) ,în care se afirmă că poezia este muzică şi imagine," formă şi muzică" .Originea ei s-ar găsi în misterul universal. Poezia ar avea ,,o logică proprie", ea ,,tinde să se deosebească de proză, creându-şi un limbaj al ei propriu". Alteori, susţine că poezia nu are o legătură directă cu cugetarea: "domeniul poeziei este dar departe de a fi al cugetării. El este al imaginaţiunii". Într-un alt articol "Despre poemă", relevă că a fi poet înseamnă a simţi: poezia să deştepte cugetarea, nu să fie ea însăşi cugetare. Macedonski pledează pentru sinteza lirică şi, poema trebuind să cuprindă stări spirituale-limită, să fie ,,însăşi inima omului". Iată-l deci pe poet optând pentru adevărata poezie; aşa se explică rezervele pe care le va manifesta în momentul când simbolismul devine, în parte, extremist şi decadent. După Macedonski," decadenţa nu ţine seama de principiile fundamentale ale naturii omeneşti şi ale naturii înconjurătoare"(Decadentismul).După 1900,Macedonski îl va critica pe Mallarme pentru obscuritate în poezie, astfel că cel care a încercat să explice simbolismul , deschizându-i porţile ,,simbolismul este numele modului de a se exprima prin imagini, spre a da naştere, cu ajutorul lor, ideii", spre bătrâneţe vorbeşte despre echilibrul clasic, considerând simbolismul ,,livresc şi mimetic".

Ovidiu Densusianu Un alt teoretician şi susţinător al simbolismului este Ovidiu Densusianu(întemeietorul revistei ,,Viaţa nouă"1905-1925).Simbolismul lui Densusian este polemic prin atitudinea de combatere a epigonismului eminescian şi a semănătorismului, prin proclamarea principiului libertăţii şi a progresului în artă. Densusian cerea o literatură nouă, afirmând că specificul naţional nu este un monopol al sămănătoriştilor,ci apare în orice operă scrisă de români; el nu se găseşte numai la ţară, este prezent şi în mediul citadin, adică pretutindeni în spaţiul românesc. Directorul ,,Vieţii noi" pledează pentru o artă adresată celor iniţiaţi, prin aceasta urmărind nu izolarea artei de popor, ci ridicarea maselor la nivelul elitelor, pentru că, în accepţia lui," artă pentru artă" înseamnă ,,artă înaltă".
Simbolismul, aşa cum îl înţelegea Densusianu, trebuia să reflecte viaţa în desfăşurarea ei, viaţa totală. Densusianu vorbeşte şi despre influenţa lui Wagner asupra simbolismului, fapt comentat, de altfel, de Macedonski, Ştefan Petică, Tr. Demetrescu, iar I. Minulescu îl numeşte direct pe compozitorul german în versul ,,De ce-ţi sunt ochii verzi-culoarea wagnerienelor motive".

Teme şi motive simboliste În diversitatea ei, tematica poeziei simboliste exprimă, în ultima analiză, o atitudine nonconformistă,de inaderenţă la o lume prozoică, mercantilă, filistinizată. Poeţii simbolişti recurg la proza de diamant, destăinuie starea de ,,spleen", de solitudine, "nevroze" susţinute de o întreagă recuzită caracteristică simbolismului, care voalează suportul imediat al acestor stări, izvorâte din neacceptarea lumii date. Atitudinea faţă de societate rezultă din felul în care se reflectă în versuri- indirect- condiţia poetului şi a poeziei. Conflictul cu societatea poete exista în stare latentă, şi atunci poetul este insinuant, sau el se manifestă făţiş, efectul artistic fiind ieşirea din simbolism: totală sau parţială. În majoritatea cazurilor se autoînfăţişează ca suflete obosite, deprimate(D. Iacobescu),pentru că poezia este plătită cu bulgări de noroi(I. Minulescu),de aici starea de spleen: "Sunt obosit , Doamne, şi putred ca un veac/Ce, îngrăşat cu aur, cu fard şi cu minciună, Tânjeşte melancolic şi-aşteaptă să apună, /Simţinâd că-l stăpâneşte o boală fără leac"(D. Iacobescu).Apare şi ideea de geniu trist, închis ,,în cerc barbar şi fără sentiment"(G. Bacovia).
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Romana

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT

Nu ai gasit ce cautai? Incearca atunci pe

Click aici
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.