Samuel Beckett sau Apocalipsa absurdului

5x puncte

categorie: Romana

nota: 9.73

nivel: Facultate

Inainte de toate, vagul, nebuloasa in care pluteste umanitatea aceasta redusa. Nebuloasa este lumea spectacolului ca si actorii ei. Ce este acel teren vag, undeva afara, departe de orice asezare omeneasca, de unde se vede cerul, iar prapastia este aproape? Prapastie care e cand marginea pantei unui platou, cand fosa orchestrei, dincolo de care e "turbaria" intunecata a spectatorilor. Desigur, aces[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Samuel Beckett sau Apocalipsa absurdului

Inainte de toate, vagul, nebuloasa in care pluteste umanitatea aceasta redusa. Nebuloasa este lumea spectacolului ca si actorii ei. Ce este acel teren vag, undeva afara, departe de orice asezare omeneasca, de unde se vede cerul, iar prapastia este aproape? Prapastie care e cand marginea pantei unui platou, cand fosa orchestrei, dincolo de care e "turbaria" intunecata a spectatorilor. Desigur, acest loc al nimanui ("drum", in indicatiile scenice ale autorului) seamana cu stanca de care e inlantuit Prometeu, cu promontoriul arid de la Elseneur pe care isi traieste Hamlet dilema, ori cu locul din afara cetatii pe care Antigona arunca pumnul ei de tarana pe trupul urgisitului ei frate.

Locul nimanui este la Beckett o lume derizorie, cu un copac scheletic, desfrunzit, apoi infrunzit peste noapte, cu bietele roade ale unui pamant arid (ultimul morcov, ultimele ridichi, ultimii napi), lumea materiei degradate, a unei civilizatii lepadate - zdrente, palarii si ghete vechi - o materie prezenta sub formele ei descompuse. Adevarat vacuum in care cuvintele protagonistilor rasuna nerasfrante de nici un fel de obiecte ale peisajului pe care natura ori cultura umana le ofera indeobste. Timpul insusi in care se pronunta cuvintele este indeterminat. Nu este zi, nu este noapte.

Beckett a ales anume pentru cele doua acte ale sale orele incerte ale crepusculului, ale agoniei unor zile. Dar cand au fost acele zile, in ce anotmip, despartite intre ele doar printr o noapte? Peste noapte am trecut de la o iarna neutra la un fel de primavara tot atat de neutra. De altfel, nu e vorba nici de relativismul timpului trait, al unei durate bergsoniene. Cum vom vedea, chiar aceasta indeterminare a timpului este timpul astepAZtarii. Intr o asemenea lume vaga, nebuloasa umana apare cu atat mai pregnant. Idei, emotii, amintiri, toata acea psyhc pe care milenii de viata si civilizatie au format o, se ivesc si dispar in cuvintele "eroilor".

De altfel, ce pot sa fie acestia, traind intr un univers vag decat niste vagabonzi. Cuplul Vladimir si Estragon inchipuie acea conditie umana - fundamentala dupa opinia medievalilor - pe care o defineste formula homo viator. Omul este o fiinta calatoare prin lume si viata, o fiinta care e in trecere si stie despre sine ca e in trecere. Drumul care se deschide in piesa lui Beckett, drum care vine de nicaieri si duce nicaieri, este locul de intalnire al celor doi vagabonzi. Metaforic, homo vagabundus este omul insusi.

Pentru a extrage o esenta umana din contingentele istorice, tragedia antica isi cauta peripetiile, actiunile in gesturile regilor si mai marilor lumii care, prin conditia lor, erau deasupra, in afara comunului muritoAZrilor, nesupusi precum acestia determinarilor banale, cotidiene. Vagabondul in care, mai mult decat oricine in secolul nostru, Charles Chaplin a aflat chipul insusi al unei omeniri umilite si obidite, este un asemenea ins, aparent in afara conditionarilor comune, si tocmai de aceea, reprezentand o esentialitate umana, mai degraba decat burAZghezul care se defineste pe sine neincetat in raport cu lumea obiecAZtelor.

Chaplin, eternul vagabond, ca si cuplul Estragon si Vladimir, sunt un fel de oameni in care orice veleitate sociala a fost redusa la zero, si numai o veleitate general umana le a mai putut ramane. Ca atare, ei sunt reprezentanti ai conditiei umane asa cum o antropoAZlogie contemporana fenomenologica ni i prezinta. Dincolo de preocuAZparile unei antropologii prezentand in istoricitatea ei conditia umaAZna, vagabondul in piesa lui Beckett reprezinta structura esentiala, atemporala, a umanului. Dar cat de golita ne apare aceasta umaniAZtate de acele continuturi pe care umanismul clasic ni le infatisa ca fiind definitorii pentru natura umana! Vladimir si Estragon fac neincetate eforturi de a fi, de a parea macar, oameni.
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Romana

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

E-referate.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat termenii si conditiile de utilizare pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles