Roma antica

3x puncte

categorie: Istorie

nota: 8.78

nivel: Liceu

     Potrivit traditiei, Roma a fost întemeiata în anul 735 î.e.n. de Romulus si Remus; însa cea mai veche asezare descoperita aici dateaza, potrivit materialelor arheologice, de prin secolul al X-lea î.e.n. De la sfârsitul secolului al VI-lea î.e.n., Roma a devenit centru politic al republicii sclavagiste romane, iar din secolul I î.e.n. al Imperiului roman. În anul 64, în timpul domniei lui Nero[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Roma antica

     Potrivit traditiei, Roma a fost întemeiata în anul 735 î.e.n. de Romulus si Remus; însa cea mai veche asezare descoperita aici dateaza, potrivit materialelor arheologice, de prin secolul al X-lea î.e.n. De la sfârsitul secolului al VI-lea î.e.n., Roma a devenit centru politic al republicii sclavagiste romane, iar din secolul I î.e.n. al Imperiului roman. În anul 64, în timpul domniei lui Nero, o mare parte a orasului Roma a fost mistuita de incendiu. Reconstruita în timpul Flavilor, Roma a fost marita, mai ales sub împaratii Traian, Adrian si Caracalla. Mutarea capitalei imperiului la Constantinopol (330), împartirea imperiului (395), caderea imperiului roman de apus (476) si migratiunea poparelor au dus la decaderea orasului.

      Imperiul roman a fost unul dintre cele mai puternice si mai mari state ale lumii antice. Cea mai veche perioada din istoria Romei este cunoscuta în istorie sub denumirea de ,,perioada regalitatii", care ar fi durat, potrivit traditiei, aproximativ doua secole si jumatate (753-509 Î.C.). Organizarea sociala a Romei în aceasta perioada era democratia militara; locuitorii Romei (populus romanus) erau împartiti în trei triburi a cate zece curii, fiecare curie având cate zece ginti. Principalele institutii ale statului roman incipient erau adunarea batrânilor (senatus), adunarea poporului pe curii (comitia curiata), care alegea pe toti magistratii si regele (rex), ales de adunarea poporului. În cursul evolutiei sale din aceasta perioada populatia Romei s-a împartit în patricieni (aristocratia gentilica) si plebei (reprezentanti ai triburilor aservite), amândoua categoriile fiind formate din oameni liberi, sclavia, incipienta, având un caracter patriarhal. În secolul al VI-lea Î.C. Roma a cunoscut o perioada de dominatie politica etrusca, care a influentat traditia, institutiile politice si arhitectura secolelor urmatoare.

      La sfârsitul secolului al VI-lea Î.C. (potrivit traditiei romane în anul 509 Î.C.), la Roma s-a instituit republica, autoritatea regala fiind înlocuita prin aceea a doi magistrati, numiti la început praetori, iar apoi consuli, alesi dintre patricieni, de catre adunarea poporului. Senatul, alcatuit din patricieni, a devenit organul suprem al puterii în republica romana, dând acesteia un caracter net aristocratic. În cursul unui îndelungat proces istoric (sec VI-III Î.C.) s-au efectuat importante reforme sociale, care au pus bazele organizarii statului roman în forma cunoscuta de istorie. Principalul continut al istoriei interne a statului roman în perioada republicana timpurie îl constituie lupta plebeilor cu patricienii pentru pamânt si pentru egalitate în drepturi politice. Lupta dintre patricieni si plebei încheiata în 287 Î.C. a dus la importante modificari în structura sociala a statului roman; populatia libera a Romei s-a împartit în caste (ordines), în fruntea carora era noua aristocratie (nobilitas), alcatuita din vârfurile patriciene si plebeiene.

     În a doua jumatate a secolului al V-lea Î.C., Roma dispunând de o excelenta organizare militara, a initiat o politica expansionista în Latium, apoi în Italia. În urma razboiului cu coalitia oraselor latine (340-338 Î.C.), care i-a adus hegemonia în Latium si a razboaielor cu samnitii (343-341, 327-304 si 298-290 Î.C.), Roma a cucerit întreaga Italie centrala de pe ambii versanti ai Apeninilor. Dupa cucerirea Italiei centrale Roma a ajuns în conflict cu orasele grecesti din sudul Italiei. În urma razboiului cu regele Etirului, Pyrrhos (280-275 Î.C.), si a asediului Tarentului (272 Î.C.), Roma a ocupat toata Italia de sud.

     Dupa ocuparea Italiei si organizarea ei din punct de vedere politic, social-economic si administrativ, interesele Romei s-au ciocnit de cele ale Cartaginei. Lupta pentru suprematie în bazinul mediteranean a dus la cele trei razboaie denumite, razboaie punice. În urma primului razboi punic, Roma a obtinut Sicilia, dar forta economica, politica si militara a Cartaginei ramânea aproape intacta. În cursul celui de-al doilea razboi punic armata cartagineza, condusa de Hanibal, a invadat Italia, pricinuind armatei romane înfrângeri zdrobitoare la Lacul Trasimene si mai ales la Cannae. Dar tactica temporizatoare elaborata de Fabius Cunctator, precum si campaniile din Spania si Africa conduse Publius Cornelius Scipio, au hotarât soarta razboiului; Cartagina a suferit o grea înfrângere la Zama si a pierdut în favoarea Romei toate posesiunile de peste mari. În urma celui de-al doilea razboi punic Roma a obtinut hegemonia în bazinul apusean al Marii Mediterane si si-a îndreptat atentia spre rasarit (unde ocupase Iliria). În urma a trei razboaie Macedonia a fost înfrânta si supusa. Dupa înfrângerea unei mari rascoale antiromane (148-149 Î.C.) Macedonia a fost transformata în provincie romana, iar în 146 Î.C., dupa înfrângerea rascoalei Ligii Aheene orasele grecesti au fost subordonate provinciei romane Macedonia. În acest timp, Cartagina s-a refacut din punct de vedere economic; un nou razboi, al treilea razboi punic (149-146 Î.C.), provocat de romani, a avut drept rezultat zdrobirea Cartaginei (care a fost darâmata si includerea teritoriilor acesteia în provincia romana Africa.

     Dupa consolidarea stapânirilor în provincia Balcanica si dupa zdrobirea Cartaginei, romanii au început ofensiva pentru cucerirea teritoriilor asiatice. În 129 Î.C., regatul Pergamului si posesiunile sale au fost transformate în provincie romana; aceeasi soarta a împartasit-o Bithynia în 75 Î.C.. În Asia Mica ramânea liber regatul Pontului, care sub conducerea lui Mitridate al VI-lea Eupator a închegat în jurul lui o vasta uniune politica îndreptata împotriva Romei. În urma a trei razboaie Roma a înfrânt pe Mitridate, ocupând toate teritoriile stapânite sau controlate de acesta. Profitând de puternica criza politica a statelor elenistice, romanii au înfrânt si au transformat în provincii romane statul Seleucizilor (Siria) (64-63 Î.C.) si statul Ptolemeilor (Egiptul) (30 Î.C.), Roma împunându-si astfel hegemonia si în bazinul rasaritean al Marii Mediteraneene.

     În secolele II-I Î.C., ca urma a transformarii Romei într-un mare stat maritim, s-au dezvoltat comertul, capitalul financiar si camataresc si a crescut rolul cavalerilor în viata politica si sociala a statului. Spre sfârsitul secolului I Î.C. Roma devenise unul dintre cele mai mari si mai puternice state ale lumii antice. Cresterea imensa a numarului de sclavi în urma razboaielor de cucerire si introducerea pe scara larga a muncii acestora în productie au marcat generalizarea modului de productie sclavagist la Roma. Consecintele principale ale acestui fapt, eliminarea treptata a producatorilor liberi, concentrarea pamântului si formarea latifundiilor, precum si ascutirea contradictiilor sociale au provocat o larga miscare sociala pentru înfaptuirea unei reforme agrare, condusa de fratii Caius si Tiberius Gracchus. În secolele II-I Î.C. au avut loc puternicele rascoale ale sclavilor din Sicilia si rascoala condusa de Spartacus. În acelasi timp s-au rasculat si aliatii italici ai Romei care, desi înfrânti au obtinut cetatenia romana. Miscarea sociala a gracchilor, rascoalele sclavilor, razboiul aliatilor, complotul lui Catilina au fost semne ale crizei politice si sociale. Încercând sa rezolve criza, conducatorii armatei, ai cavaleriei si ai plebei, Pompei, Crassus si Cezar s-au unit formând primul triumvirat (59 Î.C.). Lupta pentru putere a luat forme ascutite. Dupa ce în 52 Î.C. Pompei a fost ales consul fara coleg, instituind în fapt dictatura, Cezar a trecut Rubiconul (49 Î.C.) în fruntea armatei cu care cucerise Galia, a ocupat întreaga Italie, l-a înfrânt pe Pompei si pe partizanii acestuia devenind conducator unic al statului roman. Senatul l-a numit pe Cezar dictator pe termen nelimitat, tribun pe viata si cenzor. Reformele înfaptuite de Cezar au netezit calea instaurarii imperiului. Lupta pentru putere, care a continuat si cu mai multa violenta dupa asasinarea lui Cezar (44 Î.C.) s-a sfârsit dupa un lung razboi civil cu instituirea principatului de catre Octavian August (27 Î.C.).

     În timpul principatului s-a întarit proprietatea funciara mijlocie si s-au dezvoltat viata oraseneasca, mestesugurile si comertul. În secolul I Î.C. si I D.C. si mai ales în perioada lui August (numita si epoca de aur a artei si literaturii romane), cultura romana a atins apogeul. Cele mai remarcabile personalitati ale epocii au fost oratorul Cicero, poetii Virgiliu, Horatiu, Ovidiu, istoricii Salustiu, Cezar, Trogus, Pompeius, Titus Livius, Tacit, Suetoniu, naturalistul Pliniu cel Batrân.

     O caracteristica importanta a perioadei I-II D.C. a fost întarirea procesului de romanizare a provinciilor unde locul vechilor rânduieli a fost luat de cultura si civilizatia superioara a Romei si cresterea rolului provincialilor în viata imperiului. Traian (98-117), primul provincial devenit împarat, i-a înfrânt pe daci în doua campanii sângeroase (101-102 si 105-106), transformând cea mai mare parte a Daciei în provincie romana.

     În secolul al III-lea Imperiul roman a intrat în criza; pe plan politic aceasta s-a manifestat în desele schimbari de împarati, în urma razboaielor civile dintre pretendenti, în slabirea rolului aristocratiei senatoriale, în cresterea rolului politic al armatei, în tendintele unor provincii de a se rupe de imperiu (Galia, Hispania, Britania si regatul Palmyrei) si în rascoale ale coloniilor si populatiilor supuse. În sec. al III-lea sunt remarcabile domniile împaratiilor Septimius Sever, Aurelian si Diocletian. În timpul lui Aurelian administratia romana a parasit Dacia, sub presiunea gotilor si a dacilor liberi.

     Constantin cel Mare (306-337) a continuat reformele sociale si politice ale lui Diocletian; el a împartit imperiul în patru prefecturi (Galia, Italia, Iliria si Orientul), a mutat capitala la Constantinopol, oras cladit de el. În anul 313 a dat edictul de toleranta în favoarea crestinismului. Dar, sfâsiat de luptele interne pentru putere, de cresterea luptei de clasa, de atacurile poparelor din afara, Imperiul roman nu mai putea sa revina la vechea lui stralucire. La sfârsitul sec. al IV-lea, Theodosius (379-395) a realizat ultima reunire a imperiului sub o singura autoritate. Dupa moartea sa, imperiul s-a împartit definitiv în formatiunile politice cunoscute sub numele de Imperiul roman de apus si Imperiul roman de rasarit.

     În anul 410 Roma a fost ocupata si jefuita de vizigoti, condusi de Alaric si în 455 de vandal,i condusi de Genseric. În anul 476 ultimul împarat roma, Romulus Augustus, a fost detronat de Odoacru, comandantul mercenarilor germani si pe teritoriul Italiei s-a constituit primul regat barbar. Imperiul roman de rasarit, adaptându-se, datorita unor conditii speciale, dezvoltarii istorice, s-a transformat, în urma unor procese complexe, într-un stat feudal cunoscut sub numele de Imperiul Bizantin, care a continuat sa existe pâna în secolul al XV-lea.









     Colosseum (70-80) este cunoscut sub aceasta denumire datorita unei statui gigantice a Împaratului Nero care se afla în apropierea sa, dar adevaratul sau nume este Amfiteatrul lui Flavian. In el se desfasurau luptele dintre lei si crestini, precum si alte spectacole fiind una din cele mai cunoscute piese de arhitectura din lume.
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Istorie

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT

Nu ai gasit ce cautai? Incearca atunci pe

Click aici
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.