Ritul dionisiac

DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Ritul dionisiac

Ritul dionisiac - initiere si sacrificiu totodata -corespunde perfect acestei sinteze binare: el este, in coregrafia completa, un rit cu dubla deschidere, una integrativa si o alta opusa, de expulzare, care corespund unei rezultante finale a neutralitatii sacrale: la "plecarea" lui Dionysos (ocultare), participantii "revin" la realitate, se trezesc din transa irationala prilejuita de participarea la rit (mania, ekstasis), ceea ce inseamna, altfel spus, ca ei se intorc in comunitate - si in viata de fiecare zi -dupa ex-teritorializarea si ex-temporalizarea pe care a prilejuit-oitul.

Coregrafic, regasim, aici, ambele rituri de care ne ocupam: cel de initiere si cel de sacrificiu. in ambele, participarea presupune ex-teritorializarea (neofitii sunt dusi in afara comunitatii, sacrificantul este "consacrat", ceea ce inseamna izolarea de comunitate, ceea ce se intampla, de fapt, si victimei sacrificiale), urmata, la sfarsitul ritului, de reagregare. in cazul ritului dionisiac, ex-teritorializarea si ex-temporalizarea se petrec prin intermediul exuberantei epidemice: in momentul epifaniei zeului, viitorii participanti la rit regreseaza simbolic intr-un stadiu pre-civilizatoriu, imbracand piei de tap si vrejuri vegetale, ceea ce inseamna, implicit, si situarea participantilor intr-un perimetru de imunitate ritualica.

Concret, aceasta se realizeaza prin anularea, pe timpul ritului, a identitatilor sociale si politice de ierarhizare sau departajare: daca, sub efectul "nebuniei" ritualice (mania), al consecintelor acesteia (ekstasis, enthousiasmos) o slujnica se poarta ireverentios, ea nu va putea fi pedepsita, asa cum s-ar intampla daca lipsa de cuviinta s-ar petrece in viata de zi cu zi, unde socialul si politicul impun riguroase limite de comportament.

Ceva similar s-a intamplat in cetatea greaca cu edictul parhesiei, prin intermediul caruia se reglementa imunitatea ritualica a rasului, comediei si a comportamentului histrionic spectacular: aflat sub incidenta parhesiei, unui improvizator i se ingaduiau licente vestimentare, oratorice sau comportamentale care, in conditii "normale" de viata ar fi sever sanctionate. (Cf. W. Beare, The Costume of the Actors in Aristophanic Comedy. The Classical Quarterly, New Series, Voi. 4, No. 1/2, Jan. -Apr. 1954, pp. 64-75.) « mai multe referate din Istorie