Renasterea politica in Europa Centrala si Orientala

DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Renasterea politica in Europa Centrala si Orientala

Regii cehi, din noua dinastie de Luxemburg, Carol I (1346 – 1378) si Vaclav IV (1378 – 1419) au devenit totodatã si împãraþi ai Germaniei. De asemenea Sigismund, care in 1386 este ales si rege al Ungariei si care in 1415 a hotãrât arderea pe rug a lui Jan Hus. Nemulþumirile meºteºugarilor, a plebei orãºeneºti si a þãranilor au dus – ca urmare si a propagandei exponenþilor reformei si a arderii pe rug a lui Jan Hus si eronimi din Praga – la izbucnirea marelui rãzboi þãrãnesc din Cehia (1419), condus de Jan Zizka. In 1420, papa Martin al V-lea a proclamat o „cruciada” împotriva husiþilor. Armata germana de 100 000 de oameni sub conducerea lui Sigismund a fost infranta. Dupã care, a urmat alte patru „cruciade” pana când dupã optsprezece ani de lupte rãsculaþii „taboriþi” au fost infranti, in 1437, iar „calixtinii” in 1485.

Rãscoalele taranesti, aºa – numitele „rãzboaie husite” au contribuit considerabil la trezirea sentimentului naþional, toate acestea ducând la unirea Cehiei cu Ungaria (1471-1516) dar n-a fost de ajuns sa consolideze structura statului ceh. De aceea acþiunea de dezagregare statala va fi accelerata de constituþia din 1500 care sancþiona forþa si privilegiile nobilimii. Anarhia feudala se va diminua când, dupã moartea in 1526 a regelui Ludovic al II-lea coroana ii revine lui Ferdinand I care fãcea parte din rasa de Habsburg; nobilii din Germania si Austria se vor instala pe domeniile confiscate, autonomiile naþionale vor fi suprimate, libertatea religioasa abolita, iar curtea – transferata definitiv la Viena, o situaþie care va duce timp de 3 secole (pana in 1918), la pierderea autonomiei reale a tarii.

Dupã stingerea dinastiei Arpadienilor (1301), in disputa care a urmat pentru ocuparea tronului Ungariei au intervenit Germania, Cehia, Polonia si regatul Neapolelui. Influenta curiei papale a fãcut ca dieta ungara sa-l aleagã pe Carol Robert (1308 – 1342) din dinastia de Anjou care domnea la Napoli. Sub acest rege si sub succesorul sau Ludovic I (m. 1382), care a unit coroana Ungariei cu cea a Poloniei, anarhia feudala a încetat. Puterea regala – sprijinita de mica nobilime si mijlocie, precum si de oraºe – s-a consolidat, fara sa realizeze insa pe deplin centralizarea statului.

Pe plan intern, codul de legi din 1351 a instituit proprietatea ereditara asupra pãmânturilor, întãrind dominaþia absoluta a nobililor asupra taranilor iobagi. In politica externa regii unguri din dinastia de Anjou, bazându-se pe uniunea lor dinastica cu Polonia si cu regatul Neapolelui, au urmãrit sa-si extindã influenta de la Marea Baltica pana in strâmtoarea Messina si in Peninsula Balcanica. Cu ajutorul papei ( dar si prin intervenþii armate) Ludovic I a transformat o serie de state italiene in posesiuni vasale. ( Chiar si Veneþia a fost silita sa-i plãteascã un tribut anual ). Campaniile militare din Italia si cele contra statelor slave de sud au împiedicat, ca urmare, centralizarea temeinica a statului. La aceasta au contribuit, in sec. XV, si rãscoalele taranesti si orasenesti din diferite regiuni ale Ungariei (si mai ales din Transilvania), provocate de întãrirea sistemului feudal, soldându-se cu restabilirea oligarhiei nobiliare.

Ofensiva otomana împotriva Ungariei (1438) a impus o apropiere a acesteia de statele slave, in vederea unei rezistente comune. In 1440, regele polon Vladislav III a fost chemat sa ocupe tronul Ungariei. Ioan de Hunedoara, comandantul armatelor ungaro-polone, a repurtat o serie de victorii contra invadatorilor otomani, inclusiv (dupã înfrângerea de la Varna din 1444, unde a cãzut si regele Vladislav III) in bãtãlia, decisiva, de la Belgrad (1456). Împotriva încercãrilor împãratului german Frederic III de a ocupa tronul Ungariei, a fost ales rege Matei Corvin (1458 – 1490). In interesele nobilimii maghiare si sub influenta papalitãþii, acesta a atacat Cehia, anexând provincia Moravia. Succesele sale militare si politica sa interna au contribuit considerabil la centralizarea statului; dar abandonarea politicii de apropiere de tarile slave vecine a avut ca urmare slãbirea statului. In 1526, la Mohacs, armata ungara a suferit o înfrângere catastrofala pentru viitorul Ungariei; pentru ca, in 1541, turcii otomani sa ocupe Buda.

În timpul domniei lui Cazimir III cel Mare (1333 – 1370) Polonia devine cea mai importanta dintre unitãþile statale slave din sec. XIV. In urmãtoarele doua secole si îndeosebi sub ultimii iagelloni, tara a devenit un fel de republica aristocratica sub conducerea unui rege. Structura statului a rãmas structura tipica a unei monarhii de tip medieval, dar cu o evoluþie si cu particularitati cu totul distincte de cele ale monarhiilor medievale ale tarilor vecine.

În vechiul stat rus format la sfârºitul secolului al XI-lea – Rusia kieveana – puterea suprema aparþinea principelui, „marelui cneaz” al Kievului. In cursul secolelor XII si XIII, dezmembrarea acestui stat in mai multe regiuni conduse de cnezi, a dus la creºterea rolului, importantei, puterii marii nobilimi. In ultimul deceniu al secolului al XV-lea teritoriile ruseºti au fost unificate intr-un stat unitar cu centrul la Moscova. Acest stat centralizat, multinaþional, era de fapt o monarhie de tip feudal – care, in secolul urmãtor, al XVI-lea, va deveni o monarhie absoluta ¬sui generis. Si in Rusia, burghezia foarte slab dezvoltata, aproape inexistenta, era cu totul incapabila sa opunã cea mai mica rezistenta nobilimii.
« mai multe referate din Istorie