Relatia incipit final in Morometii

3x puncte

categorie: Romana

nota: 7.85

nivel: Liceu

Al doilea volum își schimbă ritmul epic. În plan social, este surprins procesul colectivizării, existența este mai concentrată, oamenii apar invadați de întâmplări și „evenimente pline de viclenie”, angrenați în mersul istoriei. Satul așezat pe tipare arhaice cunoaște un proces de destrămare. Sub puterea istoriei, personajele apar micșorate, nu mai au spontaneitatea din primul roman. M[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Relatia incipit final in Morometii

Al doilea volum își schimbă ritmul epic. În plan social, este surprins procesul colectivizării, existența este mai concentrată, oamenii apar invadați de întâmplări și „evenimente pline de viclenie”, angrenați în mersul istoriei. Satul așezat pe tipare arhaice cunoaște un proces de destrămare. Sub puterea istoriei, personajele apar micșorate, nu mai au spontaneitatea din primul roman. Moromete se retrage de pe „podișcă” în locuri mai obscure, sfera sa de observație se micșorează. În cadrul epicului, autoritatea și importanța sa scad. Din romanul unui destin, Moromeții devine romanul unei colectivități (satul) și-al unei civilizații sancționate de istorie.

Tipologia este, ca la Slavici și Rebreanu, țărănească, însă toate aceste particularități structurale îi conferă romanului, în ansamblu, originalitate și profunzime. Marin Preda face din țăranii săi indivizi cu o viața psihologică normală, apți prin aceasta a deveni eroi de proză modernă.

Relațiile dintre personaje sunt complexe, în familia numeroasă a Moromeților (tatal- Ilie Moromete, mama-Catrina, fiii lui Moromete-Paraschiv, Achim, Nila, copiii lui și ai Catrinei-Tita, Ilinca și Niculae) mocnind nemulțumirile. Un prim conflict este cel dintre Moromete și cei trei fii ai săi, izbucnit din dorința băietilor de „a face bani” și, îndemnați de Guica, sora lui Moromete, din cauza fugii lor cu oile și caii familiei. Fără să știe, cei trei acționează în spiritul vremii, în concordanță cu noile relații de producție. Însă pentru Moromete pământul înseamnă condiția etică a individului, îi asigură independența în mijlocul lumii și al formelor ei înșelătoare. Iar conflictul este cu atât mai adânc din cauza celor doua mentalități, cele două moduri de a înțelege existența care se înfruntă ireconciliabil.

Un alt conflict izbucnește între Moromete și Catrina, când Moromete vinde un pogon din cele opt aparținând soției sale, cu promisiunea că va trece casa pe numele ei, promisiune pe care nu o mai respectă. Neînțelegerile dintre cei doi se vor adânci mai ales pe parcursul volumul doi al romanului: Catrina îl părăsește la bătrânețe, mutându-se „în vale”, la Alboaica, fata ei din prima căsătorie, refuzând să-i mai vorbească.

Al treilea conflict, mai ascuns, surd, se desfașoară între Moromete și sora sa, Maria, poreclită Guica, pentru că aceasta se simțea nedreptățită de Moromete de când el s-a recăsătorit, în loc să o lase pe ea să aiba grija de gospodarie și, mai mult, i-a cumparat un loc și i-a construit un bordei departe de curtea lui.

Incipitul, care se definește ca prima unitate a textului, are drept funcții epice anunțarea temei și captarea atenției cititorului, prin trecerea sa din spațiul real în spațiul ficțional al cărții. Tema centrală în Moromeții este libertatea morală în lupta cu fatalitățile istoriei. Textul primului volum începe în mod progresiv, deschizându-se cu o descriere programatică: „În câmpia Dunării, cu câțiva ani înaintea celui de-al Doilea Război Mondial, se pare ca timpul avea cu oamenii nesfârșită răbdare; viața se scurgea aici fără conflicte mari”. Ceea ce urmează în roman contrazice această imagine. Timpul devine chiar un „personaj”, un laitmotiv, este viclean, iar răbdarea nu-i decât o formă de acumulare pentru o nouă criză.

Finalul, ce desemnează ultima unitate a textului, este exprimat când drama Moromeților este narată și, prin ea, imaginea vieții liniștite este spulberată, prozatorul revenind asupra notației despre timp de la început: „Trei ani mai târziu, izbucnea al Doilea Război Mondial. Timpul nu mai avea răbdare.”

Astfel, în primul volum, relația dintre incipit și final este simetrică, circulară, plina de evoluții închise. Aceasta dă o idee despre rotația procesuală a vieții, iar demersul epic al prozatorului se înscrie în fatalitatea acestei repetiții. Marin Preda revine în cel de-al doilea volum la simbolurile pe care le-a părăsit în cartea anterioară, proza lui trăiește sub puterea unei obsesii a întoarcerii la un punct originar. Tema centrală a acestui volum este drama lumii țărănești după stalinizare, acțiunea având loc în 1949. Însă relația incipit-final, în a doua carte, nu mai este atât de bine trasată, nu mai are circularitate, nici simetrie, ideea centrală fiind dispariția unei civilizații străvechi.

Stilul este eseistic, iar personajele au o ipostaza mediocră social: „În bine sau în rău se schimbase Moromete?” întreabă retoric naratorul în incipitul celui de-al doilea volum, punând de fapt în discuție schimbările întregului univers rural. Calitățile meditative și ironice ale lui Moromete stau sub semnul unui hotărât tragism, rolul și autoritatea sa atât în cadrul familiei, cât și în sat, au fost de mult subminate și intrate în umbră. Ultimele capitole ale cărții relatează agonia lentă, lipsită de măreție, a lui Moromete.

Bătrân de aproape 80 de ani, tot mai departe de ceea ce se întâmpla, rătăcind pe câmp în neștire, adus de un nepot acasă cu roaba pentru că nu se mai putea ține pe picioare, în cele din urmă cade definitiv la pat, având totuși puterea să-i spună doctorului, într-o zi: „Domnule, eu totdeauna am dus o viață independentă”. Revenit în sat pentru a participa la înmormântarea tatălui său, Niculaie află de tristețea acestuia, care închisese ochii fără să aibă niciun fecior alături (Nilă murise în război, Paraschiv pierise ucis de o boală de piept). Niculaie este mâhnit și nu-și află liniștea până când imaginea tatălui nu-i apare în vis, „în lumina veșnicei zile de vară care scălda bătătura și salcâmii de acasă”. Finalul acesta, amestec de optimism vag și de tragism, lasă intactă impresia amară asupra fatalității destinului uman supus „terorii istoriei” (Mircea Eliade)
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Romana

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

E-referate.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat termenii si conditiile de utilizare pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles