Reforme crestine

3x puncte

categorie: Istorie

nota: 9.35

nivel: Liceu

     Aparenta unitate a bisericii medievale a fost distrusa atunci când Martin Luther s-a opus autoritatii Papei si a declansat Reforma Protestanta. Aceasta scindare a dus la razboaie religioase sângeroase în Europa - razboaie care au durat 150 de ani.

      În 1500 Biserica Catolica detinea suprematia în Europa centrala si de vest, supravietuind opozitiei Lollarzilor englezi, a hu[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Reforme crestine

     Aparenta unitate a bisericii medievale a fost distrusa atunci când Martin Luther s-a opus autoritatii Papei si a declansat Reforma Protestanta. Aceasta scindare a dus la razboaie religioase sângeroase în Europa - razboaie care au durat 150 de ani.

      În 1500 Biserica Catolica detinea suprematia în Europa centrala si de vest, supravietuind opozitiei Lollarzilor englezi, a husitilor boemieni precum si a altor dizidenti religiosi. Cu toate acestea, revoltele erau semnalele unei nemultumiri crescânde, care în cele din urma s-a dovedit imposibil de suprimat.

      Criticile aduse Bisericii se refereau la imensa sa avere si la coruptia pe care aceasta bogatie o încuraja. O serie de scandaluri slabise autoritatea Bisericii si nenumarati preoti ai Renasterii erau mai preocupati de avere sau putere, decât o viata sfânta. Toate acestea au alimentat resentimentele fata de privilegiile legale sau de alta natura ale c, precum si fata de pozitia dominanta în cadrul slujbelor, astfel încât laicii (cei care nu faceau parte din cler) devenisera aproape niste spectatori.

      Cu timpul, laicii au devenit mai înstariti si mai educati si s-au decis sa joace un rol mai activ în viata religioasa. Folosirea exclusiv a limbii latine limita întelegerea Bibliei pentru multe persoane, dar, evident, exista nevoia unui mod mai simplu si mai putin ostentativ de manifestare a religiei, asa cum se întâmplase în cazul primilor apostoli ai Crestinismului. Luând în considerare circumstantele, era de la sine înteles ca declansarea uni crize religioase era inevitabila.

      Primul care si-a exprimat public nemultumirile a fost Martin Luther (1483 - 1546), un calugar augustin si profesor la universitatea din Wittenberg, Saxonia. În ciuda cunostintelor sale Luther se lovise de anumite lipsuri în viata sa spirituala, fapt ce l-a determinat sa creada ca salvarea este posibila doar prin credinta, care era un dar harazit de Dumnezeu, ce nu poate fi cumparat. Aceste idei inofensive erau de fapt eretice (blasfemii împotriva credintelor religioase acceptate), deoarece duceau la concluzia ca toate ceremoniile si practicile prescrise de Biserica pentru a servi mântuirii credinciosilor erau inutile.

      "Justificare prin credinta" a devenit un element central al crezului lui Luther, dar acest lucru nu ar fi dus neaparat la un conflict cu Biserica. Luther era un calugar relativ obscur, fara prea mare influenta. Atitudinea sa fata de mântuire putea fi privita ca o varianta mai severa, dar totusi permisa, printre multiplele variante tolerate de Roma. Conflictul cu autoritatile depindea de modul în care Luther întelegea sa-si exprime ideile: daca îsi va promova doctrina într-un mod discret, fara a atrage atentia asupra sa, sau va evidentia în mod public toate implicatiile negative pe care aceasta doctrina le avea pentru Biserica.

      Prima disputa initiata de Luther a avut ca subiect o alta problema, cea a indulgentelor - acestea erau documente care, în anumite situatii, puteau fi cumparate de catre credinciosii care preferau mai degraba sa plateasca suma respectiva decât sa îndeplineasca penitentele date pentru ispasirea pacatelor lor. Aceasta practica oferea conducatorilor bisericii o sursa importanta de venit, dar s-a ajuns foarte usor la abuz. În vremea lui Luther, oamenilor li se spunea ca daca vor cumpara o indulgenta, vor putea pune capat suferintelor prietenilor si rudelor care se aflau în purgatoriu (locul unde sufletele mortilor îsi ispaseau pedeapsa, înainte de a intra în ceruri). În anul 1517, un calugar dominican facea o afacere buna din vânzarea indulgentelor si fara pic de rusine informa audienta ca: "Imediat ce banul de aur a fost dat, sufletul în ceruri s-a ridicat!".

      În Octombrie 1517, Luther a vazut oameni carând bucati de hârtie care, sustineau ei, îi va salva de mânia Domnului. Acest lucru l-a înfuriat într-o asemene a masura pe Luther, încât a batut în cuie, pe usa bisericii din Wittenberg, o petitie împotriva vânzarii de indulgente. Petitia continea 95 de teze (argumente) - modul natural în care un învatat lua pozitie fata de un subiect de factura intelectuala si provoca o discutie. Dar atacul lui Luther viza un raspuns mult mai larg, în afara cercurilor de carturari, iar ideile sale s-au raspândit cu o rapiditate de necrezut datorita uni inventii relativ recente - tiparnita. Miile de pamflete si carti iesite de sub tipar au dat o noua dimensiune disputelor doctrinare din secolul XVI, cu serioase repercusiuni.

      Conducatorii Bisericii au interpretat pozitia lui Luther ca un atac la legitimitatea autoritatii lor, dar nu au reusit sa îl reduca la tacere prin amenintari. Beneficiind de o larga sustinere, Luther si-a definit ideile mult mai detaliat si a atacat pe un front mai larg. Ulterior a facut un pas hotarâtor, respingând autoritatea infailibila a Papei si traditiile instaurate de Biserica, sustinând ca Sfânta Scriptura (Biblia) era singura autoritate adevarata în practica si credinta crestina. Deoarece numeroase doctrine si practici ale Bisericii Catolice fusesera dezvoltate în perioada postbiblica (si din acest motiv, sustinea Luther, erau corupte) se impunea o noua religie, radical reformata.

      În 1520 Luther era pe cale de a fi excomunicat (înlaturat din cadrul Bisericii de autoritati) daca nu renunta la opiniile sale. În 1521, la Worms, a aparut în fata unei diete (consiliu) imperiale, prezidata de împaratul Imperiului Roman, Carol V. Luther a facut o impresionanta declaratie de credinta, spunând "Aceasta este pozitia mea!", dar a fost condamnat de Carol si de multi dintre membrii dietei.

      Scos în afara legii de Carol si excomunicat de Biserica, Luther a fost adapostit de prieteni si si-a petrecut iarna la un castel saxon din Wartburg. Acolo a tradus Noul Testament în limba germana, creând o capodopera care a conferit limbii literare germane trasaturile specifice.

      Efortul lui Luther si al reformatorilor de a traduce Scripturile în limbi nationale a avut efecte de lunga durata; în tarile protestante oamenii obisnuiti aveau posibilitatea sa citeasca singuri "cuvântul lui Dumnezeu" si timp de secole lectura regulata a Bibliei a devenit atât de obisnuita, încât a influentat modul de gândire si exprimare din viata de zi cu zi.

      În urmatorii ani Luther a pus bazele unei biserici (considerata de el si adeptii lui o renastere a bisericii primitive, necorupte) care se opunea Bisericii Catolice. Serviciile Bisericii Lutherane se desfasurau în limba nationala si slujbele erau mult simplificate. De fapt, pe masura ce Luther si-a explicat si si-a dezvoltat pozitia, a devenit tot mai clar ca întreaga Biserica, atât ca institutie cât si din perspectiva ceremoniilor desfasurate, avea nevoie de o reforma. Numarul sacramentelor a fost redus de la sapte la trei, iar Liturghia a devenit o ceremonie predominant comemorativa. Preotii nu mai erau considerati o categorie aparte a populatiei si aveau voie sa se casatoreasca. Mânastirile au fost desfiintate (Luther s-a casatorit în 1525 cu o fosta calugarita) si au disparut multe alte aspecte ale Crestinismului medieval: rugaciuni adresate sfintilor sau Fecioarei Maria, confesiuni, pelerinaje, indulgente si venerarea relicvelor sfinte.

      În ciuda eforturilor mari facute de Biserica, Luther a supravietuit excomunicarii datorita ajutorului primit de la printi germani, mai ales de la conducatorii din Saxonia si Hesse. Pe de o parte convingerile religioase au jucat un rol important în convertirea lor, dar pe de alta parte existau si numeroase avantaje materiale. Principii luterani puteau sa-si însuseasca averea Bisericii si de asemenea puteau sa aduca sub controlul lor strict succesoarea Bisericii Catolice: Biserica Luterana. Neavând alti protectori împotriva Împaratului si a Bisericii Catolice, Luther nu a avut alta optiune decât sa sustina suprematia autoritatii statului.

      Faptul ca Luther a fost nevoit sa faca un compromis cu privire la pozitie la pozitia sa a devenit evident destul de curând, atunci când entuziasmul generat de sfidarea sa initiala a dus la raspândirea mai multor idei si miscari radicale. Anii 1524-1525 au fost marcati de cresterea numarului de revolte taranesti în Germania. Revolte care au fost denuntate de Luther, cu furia isterica a unui om care se temea sa nu fie învinovatit pentru ele. În anii 1530, radicalismul social si religios au fost duse la extreme de anabaptisti, care respingeau ideea botezarii copiilor si în unele cazuri îmbratisau idealuri colectiviste primitive. Asemenea credinte au fost pedepsite cu o cruzime aparte.

      Între timp catolicii si luteranii purtau razboaie unii împotriva celorlalti, dar norocul era când de o parte când de alta. În 1529, printii si orasele luterane au depus un protest împotriva hotarârilor Dietei din Speyer, care îi desemna "protestanti" pe sustinatorii religiei reformate. Aflata în mare pericol, e posibil ca Biserica Luterana sa nu fi supravietuit fara guvernarea împovaratoare a lui Carol V. Printii germani, protestantii sau catolicii, nu doreau ca puterea lui Carol sa creasca prea mult si din acest motiv Franta catolica era dispusa sa se alieze cu luteranii pentru a împiedica un triumf imperial.

      Luther a murit în 1546, dar razboaiele au continuat în Germania pâna când ambele parti au constientizat cât erau de epuizate si s-au decis sa semneze Pacea de la Ausburg, în 1555. Principiul pe care se baza aceasta pace era spiritual si dovedea ca europenii nu erau înca dispusi sa fie toleranti: principele fiecarui stat avea puterea sa aleaga religia pe care o dorea si sa o impuna si supusilor lui.

      Pâna în aceasta perioada, cea mai mare parte a Germaniei de nord era luterana si, de asemenea, statele scandinave. O versiune usor diferita a Religiei Reformate a fost introdusa în 1522-1523 în Zürich, Elvetia, de Ulrich Zwingli (1484-1531); faptul ca Zwingli si Luther nu au reusit sa cada de acord asupra unor aspecte ale doctrinei, arata ca în Europa diviziunile religioase se înmulteau. În Anglia situatia era diferita, deoarece regele Henric al VIII-lea rupsese legaturile cu Papa si se autonumise în functia de conducator al bisericii nationale. Dupa o perioada de schimbari contradictorii, regina Elizabeta I s-a urcat pe tronul Angliei în 1558 si a determinat stabilirea unui Protestantism de lunga durata.

      Pe masura ce a devenit religie nationala în aceste state, pâna la mijlocul secolului protestantismul realizase progrese substantiale în Scotia, Franta, Olanda, Polonia si Boemia. În aceste state precum si în regiunile în care lupta nu fusese înca dusa la bun sfârsit, Luteranismul ceda încet teren uni religii mai riguroase, mai militante decât Protestantismul. Aceasta religie era Calvinismul, ce se baza pe învataturile continute în cartea lui Jean Calvin, Institutiile religiei crestine (1536). Calvin (1509-1564) era un preot francez, devenit influent dupa 1541, când s-a stabilit în orasul stat elvetian Geneva, pe care l-a transformat într-un "oras al lui Dumnezeu", considerati de multi protestanti ca o societate model.

      Calvin sustinea ca salvarea (sau condamnarea) sufletului nu depindea de om, ci fusese decisa dinainte (predestinata) de Dumnezeu; cei pe care El îi alesese pentru a fi salvati erau "alesii". Chiar daca aceasta doctrina a predestinarii suna destul de sinistru, i-a determinat pe calvinisti sa se comporte, cel putin în aparenta, ca si cum ar fi facut parte dintre cei "alesi" si deci erau nevoiti sa pastreze un înalt standard de disciplina si moralitate.

      O alta trasatura aparte a Calvinismului era faptul ca nu permitea statului sa guverneze bisericile, ci mai degraba oferea pastorilor si congregatiei putere religioasa, politica si sociala. Aceasta însemna ca statul calvinist ideal era - asemenea Genevei - o teocratie, în care Biserica conducea statul si controla numeroase aspecte ale vietii de zi cu zi.

      Rigoarea si autodisciplina calvinistilor i-au facut pe acestia rezistenti în fata persecutiilor si luptatori hotarâti în conflictele religioase. Din aceasta cauza ei au fost denumiti "trupele de soc ale Reformei". Cu toate acestea, pâna la mijlocul secolului XVI si cealalta parte dispunea de un numar tot mai mare de militanti la fel de dedicati. Pentru Biserica Catolica, Protestantismul s-a transformat într-o provocare, astfel încât s-a hotarât sa corecteze abuzurile si, într-un exces de zel, a lansat o contra ofensiva, cunoscuta sub numele de Contra-reforma. Consiliul din Trent (1545-1563) a redefinit doctrina catolica, nelasând loc pentru nici un compromis cu Protestantismul. Iezuitii, sau Societatea lui Iisus, constituita de fostul soldat spaniol St. Ignatius Loyola si oficial recunoscuta în 1540, au devenit "trupele de soc" ale Contra-reformei. Iar puterea Spaniei, sub conducerea devotatului Philip II, a sustinut cauza catolica în Europa.

      Razboaiele religioase au continuat aproape un secol, pâna în 1648. În Franta ele au îmbracat forma conflictelor dintre catolici si hughenoti (protestanti), trupele spaniole intervenind uneori de partea catolicilor. Pe lânga luptele purtate cu Olanda razvratita si razboaiele pe mare împotriva Angliei, Spania se confrunta si cu ereticii. Apoi, cu izbucnirea razboiului de treizeci de ani (1618-1648), Germania a devenit din nou arena principalelor operatiuni desi aceasta lupta a atras Danemarca, Suedia, Spania, Franta si alte state într-o competitie în care loialitatile religioase erau tot mai mult umbrite de necesitatea unei politici care sa garanteze puterea. Razboaiele civile din Anglia (1642-1648) au inclus si conflicte religioase încrâncenate (de data aceasta între diferite forme de protestantism) dar au avut la baza si alte motive de divergente.

      În 1648, când s-a terminat razboiul de treizeci de ani, catolicismul recuperase o parte din pierderi (mai ales în ceea ce priveste Europa de Est), dar puterea Spaniei era în declin si ideea unui puternic Imperiu Romano-catolic nu mai parea posibila.

      Divergentele religioase din Occident trebuiau acceptate si, mai mult de nevoie, statele au început sa recunoasca ca eradicarea unor minoritati aflate între propriile lor granite nu era o solutie. Pasiunile istovite si visteriile goale, oboseala care se facea resimtita si mai ales divizarea Europei în grupari religioase diferite au dus practic la promovarea tolerantei religioase - o consecinta extrem de importanta, desi neintentionata, a Reformei.
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Istorie

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

E-referate.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat termenii si conditiile de utilizare pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles