Recombinari genetice
2x puncte
categorie: Biologie
nota: 9.96
nivel: Liceu
Tehnicile de recombinare genetică oferă noi posibilități de diagnostic medical. Într-adevăr, infime cantități de ADN și ARN virale pot fi izolate, compoziția lor și secvența lor nucleotidică pot fi determinate și replicarea lor realizată.
Aceste date relative la acizii nucleici ar permite așadar să distingem diferite categorii de virusuri și aceste tehnici ar deveni unelte prețioas[...]
DOWNLOAD REFERAT
Aceste date relative la acizii nucleici ar permite așadar să distingem diferite categorii de virusuri și aceste tehnici ar deveni unelte prețioas[...]
Preview referat: Recombinari genetice
Tehnicile de recombinare genetică oferă noi posibilități de diagnostic medical. Într-adevăr, infime cantități de ADN și ARN virale pot fi izolate, compoziția lor și secvența lor nucleotidică pot fi determinate și replicarea lor realizată.Aceste date relative la acizii nucleici ar permite așadar să distingem diferite categorii de virusuri și aceste tehnici ar deveni unelte prețioase în epidemiologie și în stabilirea diagnosticelor medicale.
Aceste tehnici și în general cele relative la sinteza acizilor nucleici își dau și ele concursul la metodele de cercetare ale funcțiilor cerebrale la nivel molecular. Astfel a fost pusă în evidență prezența hormonilor polipeptidici în creier, după care s-a demonstrat, în mai multe laboratoare, că antiserurile preparate vis-a-vis de acești hormoni se fixau pe anumite zone ale creierului.
Este posibil să fie sintetizate molecule de ADN-copie, ale căror secvențe nucleotidice corespund celei a aminoacizilor hormonilor polipeptidici, apoi acești ADN să fie puși în prezența unor celule nervoase care ar putea să sintetizeze acești hormoni; această hibridare între ADN-ul copie și ARN-ul mesager va fi cu atât mai puternică cu cât similitudinea va fi mai mare între hormonii cercetați și substanțele sintetizate în celulele nervoase. Secvența nucleotidică a unor ARN-mesageri va putea fi după aceea analizată în așa fel încât să se poată stabili eventuale diferențe între hormonii polipeptidici cunoscuți și substanțele sintetizate de neuroni.
Un asemenea mod de abordare este mult mai rapid decât metodele imunologice clasice, care constau mai întâi în purificarea hormonilor polipeptidici, apoi în prepararea anticorpilor corespunzători, care sunt, după aceea, testați pe creier sau pe celulele nervoase.
Biomateriale
Protezele și dispozitivele de sprijin, destinate să înlocuiască părți deficiente ale organismului, sau să remedieze disfuncționarea lor, au fost realizate cu ajutorul polimerilor (poliesteri, siliconi, polimetacrilamida de metil, polietilena), al aliajelor metalice (oțeluri inoxidabile, aliaj pe bază de crom, cobalt și molibden, titan și aliaje pe bază de titan), al ceramicilor (alumină densă, vitroceramici), al materialelor combinate (carbon-carbon, polimeri-fibre de grafit sau de sticlă). La contactul cu aceste materiale diverse se produc reacții ale țesuturilor care fac necesară înlăturarea protezei. Pentru a evita aceste reacții sau pentru a le atenua considerabil a fost creată a nouă categorie de materiale, biomaterialele.
Este vorba de materialele biocompatibile, destinate “să lucreze sub constrângere biologică” (Jozefonvicz și Jozefonwicz, 1982) și prin aceasta adaptate diverselor aplicații. Piața biomaterialelor este caracterizată printr-o dezvoltare rapidă: 20% pe an în Franța, de exemplu, cu o cifră de afaceri estimată la 500 000 000 de franci în 1978 (Jozefonvicz și Jozefonwicz, 1982).
În domeniul chirurgiei cardiovasculare, cercetările asupra biomaterialelor se orientează către descoperirea de noi mijloace pentru obținerea unor suprafețe de polimeri anticoagulante, de exemplu: poliesterul, polietilena, polizaharidele, pentru realizarea unor înlocuitori având proprietățile anticoagualante ale heparinei. Obținându-se în felul acesta tuburi de diametru foarte mic, ele vor putea fi utilizate ca punți coronariene pentru tratarea cu mai mult succes a infarctului de miocard.
Folosirea aliajelor metalice în protezele articulațiilor creează probleme, deoarece proprietățile lor mecanice și cele ale osului sunt foarte diferite. Ceramicile, mai ale aluminele arse posedă, în schimb, o biocompatibilitate excelentă, o mare rezistență la uzură, dar fragilitatea lor la șoc este ridicată. Biomateriale cu structura chimică învecinată celei a osului, derivate din fosfați de calciu, hidroxiapatitele, oferă avantajul că pot fi colonizate de celule osoase din cauza structurii lor poroase și a analogiei chimice cu țesutul osos.
Din 1974, au început să se fabrice compuși, pe bază de hidroxiapatite, de fosfoaluminați de calciu și de fluoroapatite (Jozefonvicz și Jozefonwicz, 1982). Fibrele pe baza compușilor carbon-carbon, epoxi-carbon, polimeri biodegradabili-fibre de carbon sunt chemate să joace un rol important în elaborarea protezelor de tendoane și ligamente. Utilizarea polimerilor biodegradabili (copolimeri ai acidului lactic) ar prezenta avantajul evitării reintervenției chirurgicale necesare pentru scoaterea plăcilor de imobilizare puse la o primă intervenție.
Tot biomateriale noi au făcut posibilă producerea lentilelor de contact fine, flexibile și suple; este vorba de geluri macromoleculare, al căror conținut de apă depășește 80%, ceea ce asigură o bună difuziune a oxigenului și anhidridă carbonice. În S.U.A., Europa și Asia se întreprind cercetări active asupra înlocuitorilor sângelui: elaborarea unor “celule artificiale” constituite din hemoglobină microîncapsulate în polimeri sintetici; transportori de oxigen pe bază de fluorocarboni; gelatine și dextrani utilizate ca substituit al plasmei sangvine.
Dar acești produși nu sunt întotdeauna bine tolerați și, de aceea, se intenționează să se sintetizeze polimeri solubili ușor biodegradabili, după exemplul copolimerilor de acid glicolic și de acid lactic, utilizați pentru efectuarea unor suturi profunde care pot fi bioresorbite în locul catgului. « mai multe referate din Biologie
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.
