Protectia consumatorilor

7x puncte

categorie: Marketing

nota: 10.00

nivel: Liceu

Inscrierea unor asemenea probleme in programele de protectie sociala, si implicit in cadrul celor privind protectia consumatorilor, presupune solutionarea atat a unor aspecte de fond referitoare la regimul preturilor si tarifelor, cat si impactul evolutiei preturilor asupra sistuatiei populatiei. In primul rand trebuie sa se aiba in vedere ca sistemul preturilor reprezinta una dintre cele mai impo[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Protectia consumatorilor

Inscrierea unor asemenea probleme in programele de protectie sociala, si implicit in cadrul celor privind protectia consumatorilor, presupune solutionarea atat a unor aspecte de fond referitoare la regimul preturilor si tarifelor, cat si impactul evolutiei preturilor asupra sistuatiei populatiei. In primul rand trebuie sa se aiba in vedere ca sistemul preturilor reprezinta una dintre cele mai importante parghii economico-financiare ale unei economii de piata.In al doilea rand, este necesar sa se tina seama de faptul ca penuria de marfa poate face ca nivelul de echilibru al preturilor de piata sa fie foarte ridicat si sa apara astfel preturi foarte mari fata de puterea de cumparare a diferitelor categorii de populatie.

Organizarea unui sistem de informare util pentru consumatori si apararea impotriva politicilor comerciale agresive promovate de agentii economici ofertanti, prezenti in cadrul pietei, constituie un alt domeniu complex din cadrul procesului de protectie a consumatorilor, care implica o multitudine de aspecte si responsabilitati, ce revin atat in sarcina statului, cat si in cea a fiecarui agent economic.
Transparenta pietei, ca una din conditiile de functionare a mecanismului de piata, implica o buna informare a consumatorului, in calitatea sa de cumparator potential.

O asemenea conditie, poate fi frecvent eludata sau ingradita prin diverse metode, corespunzator intereselor monopoliste sau a diferitelor intelegeri oligopoliste. Drept urmare, in lumea contemporana a economiei de piata, informarea consumatorilor constituie unul din obiectivele de baza ale programelor de protectie sociala.
Experienta acumulata in acest domeniu permite o delimitare a complexului de informatii, destinate consumatorului, in 4 mari categorii de elemente :

informatii asupra produselor prezente in cadrul pietei - o categorie de elemente prin care se fac cunoscute consumatorilor natura produsului, pretul acestuia, originea sa, provenienta, data limita de consum, sisteme de ambalare si date asupra naturii si compozitiei ambalajului, sisteme de depozitare si conservare etc.;informatii asupra pietei - referindu-se, indeosebi, la sistemul de relatii existent in cadrul pietei, intermediarii implicati, sistemele si nivelurile de preturi practicate, tipurile de servicii asigurate, facilitatile care pot fi obtinute in domeniul achizitionarii, serviciilor si preturilor etc.;

3.informatii referitoare la circuitele de distributie - privesc modul in care publicul poate efectiv, in cadrul piatei, sa se adreseze unitatilor care le asigura cel mai bun raport calitate-pret. Ele se refera la structura circuitelor economice care privesc fluxul fiecarei categorii de produse, reteaua de produse existenta, localizarea unitatilor si programului de functionare;
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Marketing

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

E-referate.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat termenii si conditiile de utilizare pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles