Problema raului biblic in teologia patristica

5x puncte

categorie: Filosofie

nota: 9.83

nivel: Facultate

Dintre ereziile care au amenintat crestinismul (in formare) din perioada patristica, cele mai elaborate si consecvente, care au creat un real pericol pentru gandirea crestina, au fost urmatoarele:
Gnosticismul- sistemul de gandire care a reprezentat cea mai mare amenintare filosofica, a ajuns la apogeul puterii sale in jurul anului 150.

Acest sistem de gandire isi avea radac[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Problema raului biblic in teologia patristica

Dintre ereziile care au amenintat crestinismul (in formare) din perioada patristica, cele mai elaborate si consecvente, care au creat un real pericol pentru gandirea crestina, au fost urmatoarele:
Gnosticismul- sistemul de gandire care a reprezentat cea mai mare amenintare filosofica, a ajuns la apogeul puterii sale in jurul anului 150.

Acest sistem de gandire isi avea radacinile inapoi in timpurile Noului Testament, cand - se pare - chiar Pavel a avut de-a face cu o forma incipienta a acestuia. Traditia crestina leaga originea gnosticismului de Simon Magul, cel pe care Petru l-a admonestat deoarece voia sa cumpere cu bani Duhul Sfant. Gnosticismul s-a nascut din dorinta umana de a crea o teodicee, o explicatie a originii raului.

Acest sistem filosofic a fost, in genere, un sistem dualist ce afirma ca materia nu este opera lui Dumnezeu, ci ca intre Dumnezeu si Materie se interpune un demiurg. Dupa parerea gnosticilor universul a fost creat din materie si nu din nimic. Cauza raului a fost, in versiunea gnostica, curiozitatea ultimului eon, care produce o fiinta informa, echtroma, fructul orgoliului si al ignorantei.

Pentru gnostici, Dumnezeul cel bun este strain lumii, este Necunoscutul, Ascunsul, intru totul diferit de lume. El nu conduce lumea si aceasta pentru ca nu El este creatorul ei. Lumea nu este altceva decat o carcera, o inchisoare, o lume a intunericului, plina de rau, de fals si inselaciune. Gnosticismul, prin ceea ce propaga, dezvolta o teorie a unei separari clare a lumii spirituale de cea materiala, materia fiind - pentru ei - asociata cu raul, iar spiritul cu binele.

Ca urmare a acestei distinctii reiese ca Dumnezeu nu poate sa fie creatorul acestei lumi, deci dualismul este explicat. Prin ceea ce afirma gnosticismul se dovedeste a fi nimic mai mult decat o expresie a fatalismului antic.

Maniheismul - este un alt sistem dualist care seamana cu gnosticismul si care a fost intemeiat de Mani (sau Manichaeus - cca.216-276) din Mesopotamia. Mani a incercat, si elaborat, un sistem filosofic ca o combinatie de crestinism, zoroastrism si alte religii orientale, facand din acestea o filosofie dualista radicala. Acesta incearca rezolvarea problemei raului, afirmandu-se un principiu rau, distinct de Dumnezeu.

Principiul raului nu este - ca in cazul gnosticismului - materie moarta, ci se afirma un principiu spiritual ce a avut drept corp intunericul si materia. Dualismul maniheist consta in exprimarea a doua naturi, doua substante opuse si coeterne. In ceea ce priveste lumea, explicatia maniheistilor este ca aceasta a fost creata din natura lui Dumnezeu, deci a fost buna, dar - in urma luptei dintre cele doua principii opuse - ea a devenit rea, asa cum este acum: un amestec de bine si rau.

Nu in cele din urma, maniheii afirma ca Dumnezeu nu este altceva decat o materie, infinit mai substantiala, dar totusi o materie. Printre cei care au cazut in plasa maniheismului se afla si vestitul Augustin, despre care se stie ca a fost adeptul acestui sistem pentru o buna perioada de timp. Ceea ce a ramas de la maniheism in gandirea lui Augustin, dupa ce s-a convertit si a inceput sa combata filosofia maniheista, este accentul pe care il pune pe trairea ascetica motivat de faptul ca instinctul sexual este un rau.

Marcionismul - se aseamana mult cu gnosticismul dar nu acorda asa multa importanta demiurgului, care nu este un zeu veritabil, si scoate la iveala ideea ca principiul bun este lumina, iar principiul rau este intunericul. Cea ce sustine marcionismul, este ca Dumnezeul Vechiului Testament nu este acelasi cu cel al Noului Testament. Yehova, Dumnezeul Vechiului Testament, a creat lumea actuala din ignoranta sau rautate, asezandu-l pe om in ea, spre deosebire de Dumnezeu - Tatal Domnului Isus Cristos, care a creat doar o lume spirituala, buna.

Pelagianismul - este un fel de panteism imanentist care crede ca omul nu este atat de pacatos incat sa nu se poata mantui singur. Intr-o oarecare masura acest sistem exclude existenta reala a raului si afirma ca acesta este doar o intrebuintare gresita a liberului arbitru.

Definirea si natura raului. Categoriile raului
Pentru a cerceta raul, trebuie sa cercetezi mai intai ce este raul. Cum sa cunosti de unde vine raul, daca nu stii mai intai ce este, pentru ca sa nu cauti un lucru necunoscut - ceea ce este absurd. In general, atunci cand parintii bisericii intra in dezbaterile cu privire la problema raului, acestia folosesc ca baza de pornire a discutiilor creatia. Este universal valabil pentru gandirea crestina ca Dumnezeu este autorul existentei si al esentei.

In conceptia patristica, Binele - nu Binele Suprem, ci ca principiu - si Fiinta nu sunt diferite, ci identice. In acest fel, Binele fiind definit ca fiinta, rezulta ca raul - opusul Binelui - nu are fiinta. O contributie importanta la acest punct de vedere o are Ioan Damaschin, care este de parere ca raul nu este doar o lipsa a binelui, ci si a fiintei.

Rationamentul sau porneste de la faptul ca nefiinta se opune fiintei, prin urmare, daca raul se opune binelui acesta nu exista. Conceptia pe care o dezvolta acest ganditor este ca nu poate exista decat un Dumnezeu sau doi zei cu o zona neutra intre ei. In acest caz, insa, se poate spune ca sunt trei zei.

Antinomia dintre bine si rau aduce in atentie un silogism destul de simplu pentru Ioan Damaschin: coexistenta: in pace este cu neputinta pentru principiul rau deoarece acesta nu poate sa nu lupte; coexistenta intr-un permanent conflict este cu neputinta principiului bun deoarece n-ar mai fi perfect bun daca s-ar preta la lupta; iar un principiu rau care sa lupte si unul bun care sa nu lupte ar duce la distrugerea binelui. Concluzia pe care o trage Damaschin este ca exista un singur principiu valabil si acela este Binele.
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Filosofie

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

E-referate.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat termenii si conditiile de utilizare pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles